1.

Serviciul diplomatic: structură şi funcţii

Relaţiile externe ale unui stat sunt iniţiate şi promovate prin intermediul unui organ specializat –
Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Externe. Ministerul Afacerilor Externe reprezintă aparatul
central care stabileşte şi conduce direct relaţiile externe ale statului. Noţiunea Ministerul Afacerilor
Externe a fost introdusă pentru prima dată în Franţa, în anul 1859. Iniţial, departamentul care se ocupa
de relaţiile externe avea diferite denumiri: Consiliul intim (Franţa), Cancelaria secretă veneţiană (Italia),
Consiliul de Stat (Spania). De la Pacea de la Westphalia, Ministerul Afacerilor Externe există într-o formă
sau alta în orice stat. În conformitate cu practica actuală, Ministerul Afacerilor Externe este instituţia
principală care asigură desfăşurarea raporturilor internaţionale dintre state. Principalele scopuri ale
Ministerului Afacerilor Externe sunt:

- elaborarea strategiei comune a politicii externe a statului; - promovarea cursului politicii externe a
statului;
- coordonarea relaţiilor internaţionale; - asigurarea prin mijloace diplomatice a suveranităţii, securităţii,
integrităţii teritoriale şi a altor interese ale statului pe arena internaţională; - apărarea drepturilor şi
intereselor cetăţenilor şi persoanelor juridice a statului peste hotare; - asigurarea relaţiilor diplomatice şi
consulare ale statului cu statele străine, cu organizaţiile internaţionale. Din scopurile înaintate rezultă
funcţiile Ministerului, printre care pot fi enumerate: - elaborarea proiectelor acordurilor internaţionale
ale statului. Pregătirea pentru încheierea, desfăşurarea, încetarea acţiunii unor astfel de acorduri.
Asigurarea funcţionării sistemului unic statal de înregistrare a acordurilor internaţionale a statului, cât şi
păstrarea permanentă a acestora (a copiilor autentificate, a traducerilor oficiale); - negocierea cu statele
şi organizaţiile internaţionale. Participarea la extinderea legăturilor comercial-economice şi financiare, a
legăturilor tehnico-ştiinţifice, culturale ale statului cu statele străine şi organizaţiile internaţionale; -
realizarea prin mijloace diplomatice a eforturilor privind asigurarea păcii internaţionale, securităţii globale
şi regionale; - participarea la elaborarea politicilor şi activităţilor vizând apărarea şi securitatea statului; -
participarea la elaborarea propunerilor vizând legislaţia statului în conformitate cu principiile
internaţionale; - participarea la elaborarea principalelor direcţii ale politicii statului privind situaţia
cetăţenilor aflaţi peste hotare; elaborarea propunerilor vizând perfecţionarea statutului vis-à-vis de
situaţia cetăţenilor aflaţi peste hotare şi a legislaţiei în conformitate cu principiile internaţionale; -
organizarea atât pe teritoriul statului, cât şi peste hotare a activităţii consulare; - difuzarea informaţiei
privind politica externă şi internă a statului peste hotare; - informarea reprezentanţelor diplomatice de
peste hotare despre problemele politicii externe şi interne ale statului; - asigurarea funcţionării activităţii
pe teritoriul statului a reprezentanţelor diplomatice şi consulare.
Fiecare dintre aceste funcţii este îndeplinită de departamentul corespunzător al Ministerului Afacerilor
Externe. Astfel, în componenţa Ministerului Afacerilor Externe al Franţei activează trei direcţii: Direcţia
pentru probleme politice şi securitate; Direcţia pentru probleme administrative; Direcţia generală pentru
colaborare şi dezvoltare informaţională. Fiecare direcţie include, la rândul său, câteva departamente şi
secţii. Astfel, direcţia principală, care determină şi promovează politica externă a Franţei – Direcţia pentru
probleme politice şi securitate – include următoarele departamente: Departamentul ONU şi al
organizaţiilor internaţionale; Departamentul pentru relaţiile cu organizaţiile nonguvernamentale. Un alt
exemplu al particularităţilor structural-funcţionale ale Ministerului Afacerilor Externe poate servi
Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse – organul central federal al puterii executive, care
promovează relaţiile externe ale Federaţiei Ruse cu organizaţiile internaţionale şi alte state. În
conformitate cu Constituţia Federaţiei Ruse (art.112, 114), legile federale, Decretul Preşedintelui
Federaţiei Ruse (din 14 martie 1995, № 27, cu modificările ulterioare din 5 martie şi 31 mai 2000), în
componenţa MAE al Rusiei intră: Aparatul Central; reprezentanţele diplomatice şi consulare peste hotare;
reprezentanţele Federaţiei Ruse în organizaţiile internaţionale; instituţiile şi organizaţiile instituite cu
scopul asigurării funcţionării efective a ministerului. Pe lângă aceste instituţii mai poate fi menţionată şi
Academia Diplomatică, Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale din Moscova. Ţinând cont de scopurile
MAE al FR, structura ministerului este următoarea: aparatul administrativ; departamentele teritoriale;
departamentele şi direcţiile funcţionale; departamentele administrativgospodăreşti; direcţii şi secţii;
secţia suplimentară care asigură condiţiile necesare pentru funcţionarea Aparatului Central al MAE, cât şi
direcţiile şi organizaţiile care se află în subordinea acestuia. Unităţile responsabile de relaţiile Federaţiei
Ruse cu alte state sunt departamentele teritoriale. Acestea, la rândul lor, se împart în secţii responsabile
de relaţiile cu anumite state. De exemplu, statele europene sunt grupate în patru regiuni, iar de relaţiile
cu acestea se ocupă patru departamente corespunzătoare (DE).
Relaţiile externe ale unui stat mai sunt promovate prin intermediul misiunilor sau reprezentanţelor
diplomatice. Astfel, misiunea diplomatică desfăşoară o activitate, conţinutul căreia depinde de raporturile
existente dintre cele două state, iar fiecare activitate îşi găseşte expresia politico-juridică în funcţiile
misiunii diplomatice. În conformitate cu art.3 al Convenţiei de la Viena din 1961, funcţiile misiunii
diplomatice constau în următoarele: a) a reprezenta statul acreditant în statul acreditar; b)a ocroti în
statul acreditar interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor săi în limitele admise de dreptul
internaţional; c) a duce tratative cu guvernul statului acreditar; d)a se informa prin toate mijloacele licite
despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditant; e) a promova relaţii de prietenie şi a
dezvolta relaţii economice, culturale şi ştiinţifice între statul acreditant şi statul acreditar. Una dintre cele
mai vechi funcţii ale misiunii diplomatice este funcţia de reprezentare prin care fiecare membru al corpului
diplomatic va reprezenta interesele statului său. Cel mai elementar moment în manifestarea misiunii
diplomatice este declinarea identităţii, adică în numele cui îşi desfăşoară ea activitatea. Şeful misiunii
diplomatice reprezintă statul în totalitatea relaţiilor internaţionale nu doar faţă de statul în care a fost
acreditat, ci şi faţă de alte state. El reprezintă din punct de vedere juridic statul la care aparţine. În acest
context, funcţia de reprezentare a misiunii diplomatice se materializează într-un mod extrem de variat ca,
de exemplu, prin participarea la anumite forme ale vieţii publice ale statului acreditar (sărbători naţionale,
recepţii) – începând cu expunerea drapelului şi până la participarea şefului misiunii la diverse ceremonii
oficiale în acest stat. De asemenea, prin funcţia de reprezentare, misiunea diplomatică reprezintă statul,
acţionând în numele statului care este subiect al dreptului internaţional. O altă funcţie, nu mai puţin
importantă a misiunii diplomatice, este cea a protejării intereselor statului acreditant şi ale cetăţenilor
acestuia (fie că sunt persoane fizice sau juridice). Misiunea diplomatică protejează în statul acreditar
interesele statului acreditant şi ale naţionalităţilor acestuia, atunci când ei se află în cadrul frontierelor
statului acreditar. În cazul în care subiecţii au fost prejudiciaţi şi nu au posibilitatea unei reparaţii pe căi
normale ale justiţiei, ei cer ajutor, iar misiunea are sarcina de a le acorda protecţie. În cazul protecţiei
intereselor cetăţenilor propriului stat, funcţia cea mai importantă este de a proteja vieţile şi bunurile
acestora, cât şi de a le acorda asistenţa de care au nevoie. Cel mai eficient mijloc de soluţionare pe cale
paşnică a diferitelor probleme şi de apărare a intereselor statului propriu, nu prin negarea intereselor
celuilalt stat, ci prin încercarea de a se pune de acord cu acesta, adică prin modalitatea de a găsi un punct
comun între interesele celor două state, este funcţia de negociere (în acest context, noţiunea de negociere
este sinonimă cu cea de diplomaţie). Funcţia de negociere este legată de ideea de înţelegere şi colaborare.
Exercitarea funcţiei de negociere a unui tratat este comună pentru părţile contractante, având drept scop
soluţionarea stărilor de conflict, neînţelegere, război între două sau mai multe state într-o colaborare sau
înţelegere între părţi, conduce la o nouă calitate a relaţiilor interstatale. În teoria şi practica diplomatică
este stabilit că şeful misiunii diplomatice are capacitatea de a negocia şi a autentifica un tratat bilateral
între statul acreditant şi statul acreditar. Cea mai importantă sarcină a unui reprezentant diplomatic este
cea de a explica punctul de vedere şi politica guvernului său şi în a solicita sprijinul statului primitor în
probleme de care este preocupat guvernul său. O bună cunoaştere a situaţiei politice, economice, sociale
existente în statul acreditar se datorează funcţiei de observare şi informare a statului acreditant.
Observarea şi informarea guvernului propriu constituie sarcina esenţială a oricărei misiuni. Promovarea
relaţiilor de prietenie, de bună vecinătate şi cooperare dintre state este condiţionată de cunoaşterea şi
înţelegerea reciprocă a situaţiei sociale şi politice dintre ţările respective. Observarea îi permite misiunii
să se informeze şi să orienteze guvernul statului său, iar pregătirea de rapoarte periodice constituie un
mijloc de informare al acestuia. raportului, misiunea diplomatică informează guvernul statului său dacă
se negociază asupra creării unei alianţe militare; instabilităţii unui regim politic sau lovituri de stat, asupra
necesităţii de a primi refugiaţi… Funcţia de informare a misiunii diplomatice constă în urmărirea,
studierea, informarea precisă vizând unele aspecte privind statul acreditar cum ar fi: aspectele vieţii
interne (politic, economic, social, cultural, juridic); acţiuni ce ţin de politica externă a acestui stat faţă de
statele-terţe, influenţa evenimentelor internaţionale asupra politicii interne a statului acreditar; relaţiile
care există între statul acreditar şi statul acreditant. Dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi bună înţelegere
dintre state în scopul ameliorării colaborării internaţionale revine funcţiei cooperării internaţionale. În
acest context, misiunea diplomatică are sarcina de a promova, a extinde şi a diversifica relaţiile dintre
statul acreditant şi statul acreditar.