TEST nr.

1
Subiectul I: Istoria apariţiei criminalisticii.
1.1 Indicaţi premisele şi condiţiile istorice de apariţie a cunoştinţelor cu semnificaţie criminalistică.
Începutul elementelor/ informațiilor (detelor) criminalistice se pot considera pe drept:
1. Iustinian 49 și 73 din anul 539 în novele lui- depistează falsurile în acte scrise: „Lez cornelia de fals”- în
Roma antică;
2. În timpul dinastiei J’ang (China) sec.VIII, în documentele oficiale în Persia, sec.XIV- semnarea prin
punerea de deget a contractelor;
Judecătorul roman Quintilianus- utilizarea amprentelor digitale, a folosit o amprentă însângerată pentru a
achita un fiu acuzat de omorârea tatălui său.
3. E.F.Vidoq- șeful poliției judiciare din Paris în timpul lui Napoleon I (Franța)- recunoașterea recidiviștilor
după semne, Londra, sec.XVIII;
Sec.XIX- elementele cunoștințelor criminalistice le conține unele acte legislative:
1. 1826, apoi 1838, în timpul Domnului Moldovei- Mihail Grigoriu Sturza, Iași- Codica criminală, compusă
din 2 părți:
2. 12 capitole (166 articole): conțineau indicații generale;
3. 20 capitole (97 articole): faptele pentru tragerea la răspundere și pedepsele aplicabile.
2. Ludovig fon Iaghemann 1838-1841, Frankfurt pe Main (Germania)- Îndrumarul cercetării judiciare, care
cuprindea 2 volume:
1. Dedicat problemelor teoretice ale cercetării infracțiunilor;
2. 344 de spețe din practica cercetării (sfaturi, recomandări referitor la esența anchetării.
3. 1832 în Rusia țaristă (anii 30-40 ai sec.XIX)- Codul legilor (textele normelor de drept);
4. 1833 N.Orlov scrie lucrarea ,,Experiența scurtei conduceri pentru efectuarea cercetării cu indicații decente
legale”;
5. 1.2 Determinaţi aportul cercetărilor care au stat la baza apariţiei ştiinţei criminalistice.
Apariția criminalisticii ca știință se datorează renumitului profesor și judecătorului H. Gross, care în anul 1893
a editat Manualul judecătorului de instrucție, ulterior în 1898 a reeditat sub denumirea Manualul judecătorului
de instrucție în sistemul criminalisticii.
A.Bertillon, ca practician, a fondat anumite compartimente ale tehnicii criminalistice (fotografia judiciar-
operativă, antropometria, portretul vorbit), iar contribuția principală îi aparține lui Gross – el a creat sistemul
științific de cunoștințe criminalistice.
Apariția, constituirea și dezvoltarea criminalisticii ține, în primul rând, de necesitatea asigurării activității OUP
și judecătorești, și în al doilea rând, de activitatea organelor speciale (operative) de investigație.
O contribuție valoroasă în domeniul criminalisticii pe lângă H. Gross au adus și mulți alți savanți, cum ar fi:
Bertillon, Francis Galton, Henry Faulds, William Herschel, Rudolf Reiss și Robert Heindl, V.Lebedev, N.
Makarenko, Mina, Nicolae etc.
Bertillon a elaborat metodica specială de fotografiere a infractorilor conform regulilor de fotografiere
indentificaționale și a aplicat o metodică nouă de descriere a persoanei infractorului în scopul identificării. Tot
el a pus bazele dactiloscopiei în dezvăluirea infracțiunilor.
Trezește interes în Occident cărțile științifico-publicistice ale scriitorului vest-german Jurgen Thorwald, prima
sa operă O sută de ani ai criminalisticii. Căile de dezvoltare a criminalisticii, acesta a expus istoria identificării
criminalistice, etapele de dezvoltare a medicinei judiciare, toxicologiei judiciare și balisticii judiciare. În a
doua sa carte Criminalistica astăzi. Dezvoltarea serologiei judiciare, a concentrat atenția asupra problemelor
de istorie a dezvoltării cercetărilor sângelui.
1.3 Evaluaţi principalele etape de dezvoltare a criminalisticii:
Criminalistica – ca obiect de studiu în Moldova sovietică, a fost introdusă odată cu înființarea Facultății de
Drept la Universitatea de Stat din Chișinău în 1959.
Activitatea acesteia era efectuată de către anchetatorii din cadrul Procuraturii, Ministerului Afacerilor Interne
și Comitetului Securității de Stat. La fel asigurarea tehnico-criminalistică la efectuarea unor acțiuni procesuale
din cadrul cercetării infracțiunilor și acordarea sprijinului tehnico-criminalistic serviciilor operative era pusă
în sarcina specialiștilor-criminaliști din organele nominalizate. Asemenea efectuau examinarea probelor
materiale și elaborarea concluziilor.

1
Expertizele complexe p/u OUP și instanțele de judecată se realizau de către instituțiile de expertiză judiciară
din Odesa, Kiev, Harkov sau erau adresate Institutului Unional de Cercetăro Științifice și Expertiză Judiciară
din Moscova.
1962 prin Ordonanța de Guvern nr. 535-p. în componența USC(USM) a fost creat laboratorul Criminalistic
de Cercetări Științifice în domeniul Expertizei Judiciare. Din 1966 activau 10 experți judiciari, dintre care 6
experți-criminaliști și 4 experți autotehnici.
După proclamarea independenței RM, în baza unei Hotărâri de Guvern, Laboratorul Criminalistic Central de
Cercetări Științifice în domeniul Expertizei Judiciare e transformat în Institutul Republican de Expertiză
Judiciară și Criminalistică de pe lângă Ministerul Justiției.
2006 reorganizat în Centrul Național de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiției, totodată s-a
aprobat regulamentul centrului. Ca sarcini de bază au fost determinate:
1. Efectuarea expertizelor judiciare și constatărilor tehnico-științifice conform legislației procesuale și
altor acte normative ce reglementează expertiza judiciară;
2. Generalizarea și analiza practicii de efectuare a expertizelor și constatărilor tehnico-științifice,
elaborarea măsurilor de perfecționare a expertizei judiciare și altor genuri de cercetări;
3. Instruirea ajutorului metodic filialelor Centrului la efectuarea expertizelor și constatărilor tehnico-
științifice, coordonarea activității acestora și asigurarea lor tehnico-materială;
4. Acordarea ajutorului metodic filialelor Centrului la efectuarea expertizelor și constatărilor tehnico-
științifice, coordonarea activității acestora și asigurarea lor tehnico-materială;
5. Studierea realizărilor științifice ale altor țări în domeniul expertizei judiciare, colaborarea cu alte
instituții de profil, organizații științifice și de învățământ, în scopul perfecționării practicii de expertiză
și extinderii posibilităților acesteia.

Subiectul II: Tactica efectuării prezentării spre recunoaştere

2.1 Definiţi noţiunea şi tipurile prezentării spre recunoaştere.
Prezentarea spre recunoastere este o acțiune de urmărire penală și de tactică criminalistică ce constă în
crearea situației când persoanei audiate anterior i se dă posibilitate să evidențieze din mai multe obiecte,
persoane, animale prezentate, acela despre care el a depus declarații și a numit caracteristicile (semnalmente)
exterioare.
Tipurile: (în funcție de obiectul prezentat)
recunoașterea persoanei; recunoașterea cadavrului; recunoașterea obiectelor materiale; recunoașterea
animalelor; recunoașterea încăperilor, terenurilor.
2.2 Prezentați regulile de bază privind pregătire prezentării spre recunoaştere.
- obiectul ce urmează a fi identificat trebuie prezentat împreună cu alte obiecte: la recunoașterea persoanei se
prezintă cel ce urmează a fi identificat împreună cu cel puțin 4 asistenți procedurali, de acelaș sex, toți
asemănători la exterior;
- în cazul prezentării spre recunoaștere a persoanei vii (în natură), el se prezintă celui care urmează să o
identifice în afara spațiului vizibilității celui care urmează a fi recunoscut;
- acțiunea dată poate fi efectuată doar după audierea persoanei care urmează să recunoască obiectul prezentat
și la întocmirea procesului-verbal respectiv, în care sunt stipulate semnalmentele persoanei sau ale obiectului
nominalizat, locul și condițiile în care acesta a fost observat;
- de la persoana audiată, care a descris semnalmentele obiectului interesat, trebuie de obținut acordul său de a
participa la acțiunea dată, întrebând, trebuie de obținut acordul său de a participa la acțiunea dată, întrebând-
o dacă ea poate și dorește să recunoscă persoana sau obiectul despre care a dat declarații. În caz contrar,
aceasta intenționat poate indica alt obiect;
- în cazul în care este chemat spre a face recunoașterea este martor sau parte vătămată, el este prevenit despre
răspunderea penală prevăzută în art.313 Cod penal pentru refuzul de a face declarații și răspundere penală
prevăzută în art.312 Cod penal, pentru declarațiile mincinoase, precum și despre dreptul de a nu face declarații
împotriva rudelor sale apropiate;
- atunci când spre recunoaștere se prezintă persoana vie, șui i se propune primul să ocupe locul preferat dintre
cele pregătite pentru participanți (de obicei 5 locuri). La dorința lui el poate schimba locul ori de câte ori va
dori;

2
- persoanele și obiectele pregătite spre recunoaștere trebuie fotografiate în grup cum au fost prezentate
indentificatorul și poza respectivă anexată la procesul-verbal;
2.3 Nominalizați elementele pregătirii spre recunoaștere a persoanelor vii ca acțiune de urmărire penală
și de tactică criminalistică.
Cuprinde:
1. Studierea temeinică a materialelor cauzei penale;
2. Audierea prealabilă a persoanei care urmează să recunoască obiectul;
3. Selectarea persoanelor și a obiectelor care vor fi prezente spre recunoaștere;
4.Stabiluirea locului și timpul desfașurării acțiunii date de urmărire penală;
5.Constituirea grupului de lucru ce urmează să efectueze pregătirea spre recunoaștere.
Prezentarea spre recunoaștere a persoanelor vii se desfășoară în 3 etape:
1. Introductivă;
2. De recunoaștere propriu-zisă;
3. De documentare (fixare a procesului și rezultatului acțiunii date);
Prima etapă:
Ofițerul de urmărire penală trebuie să fie asistat de cel puțin încă un coleg: unul dintre ei, de obicei, cel ce
ajută, se va afla în încăperea unde printre alte personae va fi prezentă și persoana care urmează a fi identificată,
iar altul se va afla într-un birou alăturat împreună cu cel ce este chemat să recunoască.
Se va face într-un spațiu invizibil celui care urmează a fi recunoscut. De obicei, pentru aceasta sunt 2 încăperi
alăturate separate printr-un geam cu sticlă- oblindă (vizibilitate unilaterală).
Trebuie să fie luate măsuri de precauție ca cel ce este chemat să recunoască, să nu se întâlnească (la intrare,
în curte, pe hol etc.) cu cel ce urmează a fi recunoscut sau cu asistenții procedurali.
Prima se invite persoana care urmează a fi recunoascută după care asistenții procedurali, dup persoana ce
urmează să recunoască.
După ce toți sunt prezenți, ofițerul explică actul la care sunt chemați, li se explică drepturile și obligațiile.
Apoi se așează unde doresc, după care sunt fotografiați.
A 2 etapă: începe cu propunerea ofițerului de u.p., care efectuează acțiunea, persoanei chemate să recunoască
la un studio a grupului de personae prezentat.
A 3 etapă: întocmirea procesului-verbal.

TEST nr. 2
Subiectul I Cercetarea criminalistică a urmelor de mâini
1.1 Prezentați noţiunea de urmă în criminalistică şi importanţa urmelor papilare depistate la fața locului.
Urma este orice modificare materială produsă la locul și în procesul săvârșirii unei infracțiuni. Asemenea
urmele reprezintă totalitatea elementelor materiale a căror formare este determinată de săvârșirea infracțiunii
sau orice modificare materială intervenită în condițiile săvârșirii unei fapte penale, între faptă și modificarea
produsă existând un raport de cauzalitate.
Posibilitatea de utilizare a urmelor de mâini ale infractorilor (relieful papilar) depistate pe diferite obiecte la
fața locului, se datorează acestor propietăți constante:
Unicitatea- fiecare persoană este identică numai cu sine însuși și totodată, se deosebește de celelalte.
Fixitatea- menținerea trăsăturilor esențiale (formei și detaliilor caracteristice) de la formarea sa până la
moartea persoanei.
Modificarea desenului papilar- la creșterea în dimensiuni a amprentei pe măsura dezvoltării corpului.
Inalterabilitatea- nu poate fi înlăturat sau modificat pe cale fizică/chimică, doar dacă nu este distrus și stratul
dermic al pielii în care se află papilele.
Când leziunea vizează întreaga grosime a pielii, desenul papilar distrus pentru totodeauna, se înlocuește cu un
țesut scleros uniform.
Longevitatea- se formează înainte de naștere, definitiv prin luna a 6 de viață intrauterină a fătului și continuă
să existe până la putrefacția pielii.
*Desenele de pe suprafața falangelor- au importanță majoră.
Crestele papilare care formează liniile desenului papilar convențional se disting în 3 zone:
Marginală, centrală, bazală.

3
1.2 Nominalizați tipurile și analizaţi proprietăţile desenelor papilare:
Desenele papilare se clasifică în baza desenelor falangetelor, deci avem 3 tipuri clasice de desene papilare:
În arc/adeltice (nu au în cmponență delte)-formate dintr- un singur curent de creste papilare, care își iau
începutul de la o latură a falangetei, curbându-se în centrul ei, pleacă spre latura opusă.
Simple- curbura crestelor lină, ușor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei;
În șatră- curbură bruscă, având ân centru una sau mai multe creste în poziție verticală
În lanț ( cu o singură deltă- monodeltice)- lesne 3 curente de creste paplare, formând: zona centrală, periferică
sau marginală și bazală.
În cerc (există 2 delte- bideltice) – 3 curente de creste, crestele zonei centrale se prezintă în formă de cerc,
spirală, oval.
Detaliile de orice tip de desen papilar, sunt următoarele:
Începutul liniei papilare; Sfârșitul liniei papilare sau capătul liniei; Ramificarea liniei papilare: bifircarea,
trifurcarea sau dedublarea acesteia; Contopirea liniei papilare- confluență/asamblare, contopire a 2 sau mai
multe linii; Inelul papilar; Butonieră papilară; Cârligul papilar; Anastomoza papilară; Intersecție; Fragmentul
de linie papilară
*Într-un desen papilar digital se pot găsi în jur de 150 de detalii caracteristice;
Pentru identificarea persoanei- 12 detalii.
1.3 Estimaţi posibilităţile expertizei dactiloscopice şi a materialelor ce trebuie puse la dispoziţia expertului,
în situaţia, în care de la locul săvârşirii unui furt prin pătrundere au fost ridicate trei amprente digitale
şi există informaţii, ce
permit a bănuii că infracţiunea a fost săvârşită de către cet.Laşco Ion.
Metodele de depistare:
Fascicul de lumnă, înclinat sub un unghi de 45 de grade; Pulverizarea pe obiect a unei soluții de luminol;
Lampa portabilă de radiații ultraviolete;
Metodele de relevare a urmelor de mâini latente:
Metoda fizică- aplicarea de prafuri, pudră cu grănulețe foarte fine pe suprafața obiectului presupus purtător
de urme.
Condițiile care trebuie să le întrunească substanțele folosite în relevare:
Contrast de culori, cu suportul pe care s-a format urma;
Să prezinte o aderență selectivă, numai la materia din urmă, și nu la întregul suport, pentru a evita îmbâcțirea
urmei sau estomparea detaliilor caracteristice.
Metode chimice- tratarea suprafețelor purtătoare de urme cu reactivi chimici, care intrând în reacție cu factorii
componenți, ai sudorii, colorează amprenta papilară.
Vaporizrea cu aburi de iod; Relevarea cu reactivi chimici propriu-ziși
Relevarea cu reactivi chimici- folosirea unor reactivi: soluția de Sudan III, azotat de argint, nitrat de argint.
Metodele optice de relevare a urmelor de mâini- tehnici de vârf, aplicate la specificul descoperirii urmelor
papilare (folosirea laserului și în special a laserului cu argon, dispersia luminoasă a unei raze de lumină
incidentă, proiectată spre suprafața obiectului purtător de urmă).
Fixarea urmelor de mâini- se descriu în p-v și se fotografiază la scară, întocmirea schițelor.
Interpretarea- scopurile interpretării:
Analiza indicilor urmei concrete;
Stabilirea locului și obiectelor ce au intrat în sfera de interes infractorului;
Obținerea unor informații preliminare;
Stabilirea acțiunilor întreprinse de făptuitor în câmpul infracțiunii;
Determinarea mâinii și a degetului care a creat urma respectivă;
Stabilirea tipului desenului papilar al urmei relevante și a caracteristicilor ei;
Aprecierea valorii de identificare a urmei.
Ridicarea- impune prevederi ce garantează buna stare a urmelor.

Subiectul II Expertiza judiciară

2.1 Definiţi noţiunea şi temeiurile dispunerii expertizei judiciare.

4
Expertiza judiciară este o activitate ştiinţifico-practică şi constă în efectuarea de către expert, în scopul aflării
adevărului, a unor cercetări privind obiectele materiale, organismul uman, fenomenele şi procesele ce ar putea
conţine informaţii importante despre circumstanţele cauzelor examinate de organele de urmărire penală şi de
instanţa judecătorească.(Art.1 LEGE cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi
medico-legale).
Cazurile obligatorii sunt stabilite prin art.143 cpp şi sunt următoarele:
Articolul 143. Cazurile cînd efectuarea expertizei este obligatorie.
(1) Expertiza se dispune şi se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea:
1) cauzei morţii;
2) gradului de gravitate şi a caracterului vătămărilor integrităţii corporale;
3) stării psihice şi fizice a bănuitului, învinuitului, inculpatului – în cazurile în care apar îndoieli cu privire
la starea de responsabilitate sau la capacitatea lor de a-şi apăra de sine stătător drepturile şi interesele legitime
în procesul penal;
31) stării psihice şi fizice a persoanei în privinţa căreia se reclamă că s-au comis acte de tortură, tratamente
inumane sau degradante;
4) vîrstei bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părţii vătămate – în cazurile în care această circumstanţă
are importanţă pentru cauza penală, iar documentele ce confirmă vîrsta lipsesc sau prezintă dubiu;
5) stării psihice sau fizice a părţii vătămate, martorului dacă apar îndoieli în privinţa capacităţii lor de a
percepe just împrejurările ce au importanţă pentru cauza penală şi de a face declaraţii despre ele, dacă aceste
declaraţii ulterior vor fi puse, în mod exclusiv sau în principal, în baza hotărîrii în cauza dată;
6) altor cazuri cînd prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză.
2.2 Prezentați clasificarea şi procedura de dispunere a expertizelor judiciare.
După domeniile cunoștințelor speciale și obiectele supuse cercetării.
Tradiționale; Netradiționale; Ale substanțelor materialelor și aticolelor.
Expertize medico-legale și psihofiziologice: Medico-legală; Psihiatrică; Psihologică;
Expertize inginerești-tehnologice: Expertiz tehnologică privind exploziile industriale; Expertiza calității
mărfurilor;
Expertizele pot fi:
Medico-legala: biologica, psihiatrica, psihologica
Criminalistica: fizica si chimica, financiar economica, inginerica de transport
Tehnica: agrotehnica, zootehnica, ecologica etc.
Clasificarea:
1.Dupa volumul examinator
- de baza - suplimentare
2.Dupa succesivitatea efectuarii
- initiale -repetate
3.Dupa nr specialistilor participant
- individuale - in comisie
4. Dupa cunostintele aplicate
- simple - complexe
Expertiza se dispune în cazurile în care pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea circumstanţelor ce pot
avea importanţă probatorie pentru cauza penală sînt necesare cunoştinţe specializate în domeniul ştiinţei,
tehnicii, artei, meşteşugului sau în alte domenii. Posedarea unor asemenea cunoştinţe specializate de către
persoana care efectuează urmărirea penală sau de către judecător nu exclude necesitatea dispunerii expertizei.
Dispunerea expertizei se face, la cererea părţilor, de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de
judecată, precum şi din oficiu de către organul de urmărire penală. (Art 142CPP)
Expertizele nu se folosesc în toate cauzele instrumentate de organele judiciare ci numai încazurile cînd organul
judiciar consideră necesară expertiza şi în cazurile obligatorii expres prevăzute de lege .Este bine ca organul
judiciar să se folosească de cîte ori e posibil de părerea expertului.
2.3 Evaluați criteriile de apreciere a raportului de expertiză de către ofițerul de urmărire penală și instanţa
de judecată.

5
După efectuarea expertizei încredințate, expertul întocmește un act scris denumit raport de expertiză judiciară,
în care se expun cercetările efectuate și concluziile l-a care a ajuns. Condițiile impuse pentru valabilitatea
raportului de expertiză laboratorul în care a fost efectuată expertiza judiciară este autorizat și actul de
autorizare este valabil. Cercetările au fost efectuate pentru specialitatea de expertiză judiciară în care
laboratorul este autorizat. Expertiza a fost efectuată prin metode și proceduri aprobate. Expertiza a fost
efectuată cu aparataj standardizat expertiza a fost efectuată de un expert judiciar inclus în Registrul de Stat al
experților judiciari sau de către ordonatorul expertizei.
Aprecierea raportului de expertiză presupune stabilirea pertinenței, concludenței, utilității și veridicității
acestuia, iar toate probele în ansamblu trebuie evaluate din punctul de vedere al coroborării lor. Etapele
determinării pertinenței, concludenței, utilității și veridicității raportului de expertiză estimarea aspectului
evaluarea conținutului li a concluziilor raportului
Algoritmul de verificare și apreciere a raportului de expertiză
Verificarea respectării cerințelor legii în cadrul ordonării și efectuării expertizei
Verificarea autenticității și plenitudinii probelor și mostrelor supuse expertizei
Aprecierea temeiniciei științifice a metodicii utilizate, justeței aplicării ei în cazul concret.
Verificarea și aprecierea plenitudinii raportului de expertiză
Argumentarea logică a mersului și a rezultatelor cercetării de expertiză
Dacă rezultatele expertizei se referă la cauza dată
Dacă concluziile expertului se potrivesc celorlalte probe administrative la dosar.

TEST nr. 3
Subiectul I Traseologia criminalistică.
1. Definiţi noţiunea de traseologie şi specificaţi sarcinile acesteia.
Traseologia - domeniu cu destinație să asigure aplicarea realizărilor diverselor științe la cercetarea urmelor
lăsate la fața locului sau în alte împrejurări similare. Se prezintă ca un domeniu bine determinat al tehnicii
criminalistice destinat studierii și cunoașterii legităților formării urmelor infracțiunii și elaborării metodelor și
mijloacelor tehnico-științifice necesare descoperirii, fixării, examinării și ridicării acestora în vederea stabilirii
faptei, identificării făptuitorului, mijloacelor folosite și determinării tuturor împrejurărilor cauzei.
Traseologiei criminalistice i se atribuie anumite sarcini:
• studierea și cunoașterea legităților formării diferitelor categorii de urme materiale ale
infracțiunilor;
• elaborarea metodelor și mijloacelor tehnico-științifice necesare descoperirii, fixării și ridicării
urmelor infracțiunii;
• elaborate metodicilor efectuării expertizelor traseologice, aceasta este etapa finală de cercetare
criminalistică a urmelor.
2. Formulaţi noţiunea de urmă a infracţiunii şi faceţi o clasificare a lor.
Urma este orice modificare materială produsă la locul și în procesul săvârșirii unei infracțiuni. Asemenea
urmele reprezintă totalitatea elementelor materiale a căror formare este determinată de săvârșirea infracțiunii
sau orice modificare materială intervenită în condițiile săvârșirii unei fapte penale, între faptă și modificarea
produsă existând un raport de cauzalitate.
Clasficiarea urmelor prezintă în criminalistică o necesitate nu numai teoretică, dar și practică, ea asigurând
eficiența cercetării și folosirii lor în stabilirea adevărului.
Se examinează o clasificarea cât mai generală și optimală a urmelor de la fața locului:
urme de reproducere; urme de obiecte sau substanțe ale acestora; urme de explozii și incendii.
În funcție de obiectele creatoare de urme:
urme de om (homeoscopice); urme de instrumente, mecanisme, utilaje (mecanoscopice); urme de mijloace de
trasnport; urme de animale; urme de fenomene (incendii, explozii).
Urmele de om, la rândul lor, se clasifică în:
urme de mâini; urme de picioare; urme de dinți; urme de buze; urme de alte părți ale corpului.
După modul de formare și natura urmelor, factorul creator de urme, nivelul de modificare a obiectului primitor
de urme, acestea se clasifică în:
- urme-formă și urme-obiecte, materie;

6
 - urme statice și dinamice;
- urme de suprafață și de adâncime (de volum);
- urme de stratificare și de destratificare;
- urme vizibile, slab visible și invizibile (latente);
- urme locale și periferice.
După mărimea acestea pot fi: macrourme și microurme.
3. Evaluaţi regulile generale de fixare, ridicare şi ambalare a urmelor materiale ale infracţiunii.
Depistarea urmelor se efectuează:
Cu ochiul liber;
Cu ajutorul mijloacelor tehnice sau materialelor;
Cu ajutorul metodei fizice;
Cu ajutorul metodei chimice.
Depistarea, fixarea și ridicarea urmelor necesită să fie efectuate potrivit următoarelor reguli generale:
Respectarea strictă a nromelor CPP care au ca scop descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor infracțiunii;
Utilizarea limitelor maxime pentru a asigura capacitatea de percepție a urmelor infracțiunii, inclusiv cele
latente;
Aplicarea măsurilor de protejare a urmelor, anume în cazul amânării cercetării locului faptei din lipsa
condițiilor sau desfășurării acestei activități în condiții nefavorabile.
Fixarea urmelor depistate prin descoperirea lor în procesul-verbal, fiind principalul mijloc de fixare.
Se consemnează:
Caracteristicile generale ale obiectului purtător (unde se află, prin ce se caracterizează suprafața purtătoare
de urme);
Categoria și tipul urmei, poziția în raport cu suprafața obiectului-suport și cu alte obiecte;
Caracteristica fiecărei urme referitor la formă, mărime, culoare, cantitate;
Datele privind modul de descoperire, fixare și ridicare a urmelor.
Urmele se vor fotografia, cu ajutorul metodei fotometrice (care devin obiecte ale expertizei criminalistice);
Urmele descoperite/relevante se ridic în comun cu obiectul sau cu o parte separată (demontată) a acestuia;
Obietul dacă e de valoare, supravoluminos, intransportabil, urmele se vor ridica, procedându-se:
Mularea urmelor la adâncimi cu soluție de ghips, cu plastelină, materiale polimerice;
Transferarea urmelor de suprafață pe pelicule dactiloscopice, foi de hârtie fotografică și alte materiale adezice;
Recoltarea urmelor-materie prin răzuire, absorbire, solubilizare, atragere cu magnetul.

Subiectul II Planificarea ca element al organizării activităţii de cercetare a infracțiunilor.

1. Distingeţi noţiunea de planificare și organizare. Evaluați tipurile planificării ca activitate
criminalistică.
Planificarea reprezinta un proces continuu care atribuie cercetarii urmarii penale un suport stiintific de
organizare a muncii, eliminind din activitatea organelor de urmarire penala orinetarea unilaterale a
investigatiilor, desfasurarea unor activitati inutile, formalismul si rutina.
Organizarea cercetării cauzei penale prezintă activitatea rațională a of.u.p., care include un anumit complex
(sistem) de decizii (hotărâri) și acțiuni orientate spre constatarea evenimentului ilicit, identificarea persoanei
infractorului, stabilirea vinovăției acesteia și altor circumstanțe care au importanță pentru soluționarea
sarcinilor procesului penal.
2. Analizaţi structura şi conţinutul planului de cercetare a cauzei penale.
Practica a demostrat că, în activitatea de urmărire penală, se efectuează 2 tipuri de planificări:
1. generală a cercetării cauzei și
2. planificarea fiecărei acțiuni de urmărire penală aparte.
Planificarea generală presupune:
a) determinarea direcției investigațiilor prin elaborarea versiunilor generale de u.p.;
b) stabilirea sarcinilor u.p. și determinarea obiectivelor probațiuniii;
c) nominalizarea tacticii acțiunilor procesuale preconizate;
d) stabilirea termenelor și consecutivității de realizare a acțiunilor concepute;
e) nominalizarea executorilor tuturor acțiunilor planificate;

7
 f) determinarea tacticii acțiunilor procesuale preconizate.
Toate acestea se reflectă într-un document numit- planul cercetării cauzei penale, cuprinde:
1.denumirea faptei supuse cercetarii si numarul cauzei penale;
2.Fabula actului infractional;
3.Versiunile de urmar. Penala elaborarea in baza datelor paftice accumulate in legatura cu cercetarea cazului
4.Actiunele procesulae si masurile specale de investigatie alte activitatie ce trebuie effectuate pentru verificaea
versiunilor elaborate.
5. Termenii si responsabilii de efectuare a actiunii
6. Observatiile sau notitile referitor la realizarea actiunilor planificate.
În funcție de etapele cercetării, se disting următoarele genuri de planificare ce urmează:
1. planificarea la etapa inițială de cercetare:
- orientarea of.u.p. în circumstanțele infracțiunii;
- stabilirea mecanismului infracțiunii, localizarea consecințelor periculoase ale faptei prejudiciabile;
- depistarea, fixarea, examinarea și valorificarea probelor în cauză;
- determinarea surselor de informație probantă ș.a.
2. planificare la etapa ulterioară de cercetare:
- determinarea utilităților materialelor în cauză cercetată:
- stabilirea motivelor săvârșirii infracțiunii;
- depistarea și administrarea de noi probe;
- determinarea cauzelor și condițiilor care au înlesnit realizarea scopului infracțional;
3. planificarea efectuării acțiunii de urmărire penală sau a măsurii special de investigații- trebuie să
se materializeze într-un plan scris, care poate avea cele mai diverse forme, însă după conținut trebuie
să dea răspunsuri la întrebări.
Procesul de planificarea în vederea pregătirii și desfășurării a unor acțiuni concrete de urmărire penală, de
obicei, include:
a) constatrea datelor faptice ce necesită cercetarea prioritară a ofițerului de u.p. în pregătirea pentru
executarea acțiunii concrete de u.p;
b) stabilirea sarcinilor, problemelor necesare a fi soluționate prin acțiunea data de u.p.;
c) determinarea măsurilor de pregătire care se cer a fi executate; stabilirea obiectelor, documentelor care
trebuie examinate și pot fi utilizate în procesul acțiunii respective;
d) stabilirea locului și timpului de desfășurare a activității planificate;
e) determinarea cercului de participanți la acțiunea concretă de urmărire penală;
f) precizarea modurilor de fixare a procesului și rezultatelor acțiunii de u.p.;
g) verificarea mijloacelor tehnico-criminalistice necesare în aceste scopuri;
h) întocmirea planului în scris de desfășurare al acțiunii preconizate.
3. Nominalizați etapele și principiile planificării cercetării criminalistice a cauzelor penale.
Practica a demostrat că, în activitatea de urmărire penală, se efectuează 2 tipuri de planificări:
1. generală a cercetării cauzei și
2. planificarea fiecărei acțiuni de urmărire penală aparte.
În funcție de etapele cercetării, se disting următoarele genuri de planificare ce urmează:
planificarea la etapa inițială de cercetare:
- orientarea of.u.p. în circumstanțele infracțiunii;
- stabilirea mecanismului infracțiunii, localizarea consecințelor periculoase ale faptei prejudiciabile;
- depistarea, fixarea, examinarea și valorificarea probelor în cauză;
- determinarea surselor de informație probantă ș.a.
planificare la etapa ulterioară de cercetare:
- determinarea utilităților materialelor în cauză cercetată:
- stabilirea motivelor săvârșirii infracțiunii;
8
 - depistarea și administrarea de noi probe;
- determinarea cauzelor și condițiilor care au înlesnit realizarea scopului infracțional;
planificarea efectuării acțiunii de urmărire penală sau a măsurii special de investigații- trebuie să se
materializeze într-un plan scris, care poate avea cele mai diverse forme, însă după conținut trebuie să dea
răspunsuri la întrebări.
Principiul individualitatii impune imbinarea judicioasa a sarcinilor generale cu cele particulare,
determinarea directiei si perspective cercetarii, originii si caracterul evenimentului, specificul legaturii dintre
anumite date faptice si informatiile despre ele.Acest principiu presupune raspunderea personala a ofiterului
de urmar. Penala privind efectuarea activitatilor concrete de urmarire penala si masurilor special de
investigatii.
Principiul dinamismului presupune ca planul de cercetare a cauzei penale trebuie sa fie adoptat la diferite
imprejurari schimbatoare ale cauzei . ele nu poate fi utilizate decat pt o anumita perioada a urmaririi penale,
acesta necesitand a fi completat ori modificat in raport cu informatiile noi aparute in cauza.

TEST nr. 4
Subiectul I. Evidenţele criminalistice
1. Definiţi noţiunea de evidenţe criminalistice și sarcinile acestora.
Evidența criminalistică-prezintă un sistem stiintific argumentat de fixare,clasif, sistematizare pastrare si
folosire a datelor referitoare la pers si obiectelor ce au importanta crim ce pot fi folosite in scopul clarificarii
circumstantelor cauzelor penale.
Sarcinile:
- Să identifice persoanele reținute, bănuite, când acestea refuză să se numească, dacă ele au mai fost
trase la răspundere penală;
- Să identifice infractorul după urmele lăsate la locul faptei sau să diagnosticheze făptuitorul după
procedeele criminale utilizate;
- Să stabilească dacă persoana reținută (interesată) are antecedente penale, dacă da, atunci, când, unde
și pentru ce a fost condamnată, când a fost eliberată etc.;
- Să stabilească dacă obiectele, documentele, armele găsite, confiscate ori predate au fost furate sau
pierdute.
2. Prezentați conceptul și elementele componente ale Sistemului Informațional Integrat automatizat al
organelor de drept din RM.
1.Registru informației criminalistice și criminologice- conține date cu privire la infracțiunile săvîrșite,
persoanele care li-au săvârșit și a pedepselor ce le-au fost aplicate, persoanele puse sub învinuire sau cărora
le-a fost aplicat măsura privativă de libertate , cadavrele dispărute date în căutare, cadavrelor neidentificate
etc .
2.Registru dactiloscopic- conține toate informațiile dactiloscopice pentru indentificarea persoanelor
dispărute sau cadavrelor neidentificate,persoanelor care au săvârșit o infracțiune, verificarea identității
persoanelor reținute arestate sau condamnate
3. Registru de stat al armelor- este destinat pentru formarea bazei de date automatizate a armelor,
beneficiarilor și proprietarii acestora
4. Registru procedurilor de executare- conține date despe documentele executorii și despre paticipanții la
sistemul informațional automatizat Registru procedurii de executare
5. Registru accidentelor rutiere- conține date cu privire la accidentele rutiere
6. Registrul persoanelor reținute arestate și condamnate- conține date despre persoanele aflate în detenție
( reținute, arestate, condamnate.
3. Estimaţi tipurile și nivelurile de evidențe criminalistice din sistemul organelor de drept din RM.
1.Evidența alfabetică sau nominală- care cuprinde: numele, prenumele, locul nașterii, naționalitatea,
domiciliu, locul de munca, situația familială, antecedente penale, art. infracțiunii conform căruia a fost
condamnat, tipul pedepsei, timpul condamnării, instanța de judecată care a condamnat etc. În fișa alfabetică
se depunde și amprenta degetului.

9
2. Evidența dactiloscopică- a persoanelor reținute pentru comiterea infracțiunilor se efectuiaza cu ajutor
fișelor speciale, numite dactiloscopice sau dactilograme. Ele se completează pe fișse speciale cu ajutorul
vopselei tipografice prin reflectaea amprentele digitale ale ambelor mâini.
3.Evidența după procesul săvîrșirii infracțiunii- în baza înregistrarii infracțiunii după procedeul comiterii
ei e clasat calculul deprinderii, care se formează la orice om cînd el repetă de mai multe ori aceleași acțiuni,
inclusiv infracțiuni.
4.Evidența persoanelor căutate, a persoanelor cu identitatea necunoscută și a cadavrelor neidentificate.
5.Evidența obiectelor furate sau găsite- se indică informații caracteristice ale obiectului.
6. Evidența armelor și a munițiilor furate, pierdute sau depistate- conține date caracteristice cu privire la
arma sau munițiile furate pierdute sau depistate.
Nivelul:
Centralizate:
Serviciul Tehnologii Informaționale al MAI
Locale:
Inspectorate de Poliție: raional, orășăneasc, municipal conform duc evidență cu ajutorul registrului nr.1 și
nr.2;
Registru nr.1: infracțiunile săvîrșite
Registru nr.2 : obiectele folosite și persoanele care au săvîrșit infracțiunea

Subiectul II. Cunoştinţele speciale utilizate la cercetarea infracţiunilor.

1. Definiţi noţiunea de cunoştinţe speciale şi numiţi formele de utilizare a lor la cercetarea infracţiunilor.
Doctrina definește cunoștințe speciale ca un sistem de cunoștințe teoretice profesionale și deprinderi
practice într-un domeniu concret al științei, tehnicii, artei sau într-o meserie, însușite pe calea unei pregătiri
speciale și a experienței profesionale.
Practica de urmărire penală și judiciară a Republicii Moldova stabilește următoarele forme a cunoștințelor
speciale:
1. participarea specialistului la efectuarea acțiunilor procesuale;
2. constatarea tehnico-științifică sau medico-legală;
3. efectuarea expertizei judiciare;
2. Deduceţi rolul și sarcinile specialistului în cadrul efectuării acțiunilor de urmărire penală.
Codul de Procedură Penală definește specialistul precum persoana care cunoaște temeinic o disciplină sau o
anumită problemă și este antrenată în procesul penal, în modul prevăzut de lege, pentru a contribui la stabilirea
adevărului.
Specialistul își exercită funcțiile sale doar în limitele relațiilor procesuale care apar și atribuțiilor ce îi revin,
ca urmare a acestui fapt el are anumite drepturi și obligații, care i se aduc la cunoștință de către ofițerul de
urmărire penală sau instanța de judecată la începutul acțiunii respective.
Specialistul efectuează investigația obiectelor, evenimentelor, faptelor și proceselor care pot conține
informații importante privind circumstanțele cauzei cercetate de organele de urmărire penală sau de instanța
de judecată.
Esența activității specialistului constă în a descoperi, fixa și ridica probele și a atrage atenția participanților la
acțiunea procesuală asupra acestor circumstanțe.
Legislația Republicii Moldova prevede expres participarea obligatorie a specialistului în anumite cazurile.
3. Specificaţi noţiunea şi sarcinile generale ale expertizei judiciare, deosebirea acesteia de constatarea
tehnico-ştiinţifică şi medico-legală.
Constatarea tehnico-științifică se efectuează, de regulă, de către specialistul care activează în cadrul
organului de urmărire penală.
Constatările tehnico-științifice și medico-legale, în concordanță cu art. 93 (1) CPP, constituie mijloc de
probă în procesul penal, alături de concluzia expertului, de aceea, după pornirea procesului penal, nu mai este
nevoie de efectuarea expertizei respective.
În reglementarea legală noţiunea de probă include orice element de fapt, care serveşte la constatarea existenţei
sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvîrşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor în
care aceasta s-a produs.

10
Urmele şi mijloacele de probă nu au valoare pentru cauză atîta timp cît ele nu au fost analizate, interpretate şi
valorificate pentru obţinerea datelor care să contribuie la clarificarea diferitelor aspecte referitoare la
împrejurările în care s-a săvîrşit infracţiunea, făptuitori şi alte date.
Administrarea şi constatarea existenţei probelor se realizează prin intermediul mijloacelor de probă care,
potrivit art.64 C.P.P., sînt: declaraţiile învinuitului sau inculpatului; declaraţiile părţii vătămate; părţii civile
şi părţii responsabile civilmente; declaraţiile martorilor, înscrisurile; înregistrările audio şi video; fotografiile;
mijloacele materiale de probă; constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale şi expertizele.
În anchetarea unor cauze penale, pentru valorificarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, organele
judiciare sînt puse în faţa unor probleme pe care nu le pot rezolva singure şi care presupun o gamă largă de
investigaţii criminalistice ce necesită cunoştinţe de specialitate şi din alte domenii decît cel juridic. În acest
scop apelează la anumiţi specialişti sau experţi din aceste domenii. În acest context, probele ştiinţifice rezultate
din examinările criminalistice de laborator, prin caracterul lor obiectiv, se constituie într-o reală garanţie
pentru soluţionarea corectă, sub toate aspectele, a cauzelor judiciare.
Faptul că aceste mijloace de identificare sînt asimilate în legislaţie ca mijloace de probă, demonstrează
importanţa lor în activitatea de probaţiune judiciară, iar folosirea datelor cu caracter ştiinţific în dovedirea
împrejurărilor de fapt - ce constituie obiectivele lucrărilor cît şi întocmirea rapoartelor de către specialişti
competenţi şi cu o pregătire superioară, constituie o garanţie în plus a obiectivităţii probaţiunii.

TEST nr. 5
Subiectul I.Evidenţa dactiloscopică.
1. Reproduceţi rolul și sarcinile evidenţei dactiloscopice. Specificaţi procesul de formare și conţinutul
evidenței dactiloscopice.
Evidența criminalistică-prezintă un sistem stiintific argumentat de fizare,clasif, sistematizare pastrare si
folosire a datelor referitoare la pers si obiectelor ce au importanta crim ce pot fi folosite in scopul clarificarii
circumstantelor cauzelor penale.
SARCINILE: De baza:
ïstocarea datelor ce pot fi utilizate pt descoperire, cercetare si investigarea infractiunilor
ïasigurarea conditiilor pt identificarea obiectelor cu ajutorul datelor laute la evidenta
ïsprijinul in cautarea si stabilirea urgenta a obiectelro si persoanelor semnalmentele carora sunt puse la
evidenta
ïprezentarea la cererea organelro de urmarire penala a informatiei de ordin orientativ si informativ
Evidentele criminalistice se clasifica -1) centralizat si locale.Centralizate se acumuleaza si se pastreaza de
catre serviciul Tehnologiei informationala al MAI.
Registru Dactiloscopic.
înregistrarea dactiloscopică, constituie o componentă de bază a sistemului de evidenţă centralizată a
infractorilor, care este menită să contribuie, precum s-a menţionat, la rezolvarea multiplelor probleme cu care
se confruntă justiţia, dintre care:
ïstabilirea autorului unei infracţiuni prin compararea urmelor de mâini de la faţa locului cu amprentele
acestuia din cartotecă, in ipoteza în care el a mai săvârşit infracţiuni şi a fost supus înregistrării
dactiloscopice;
ïstabilirea identităţii persoanei care nu prezintă acte de identitate ori care îşi camuflează identitatea,
folosindu-se de acte false sau furate;
ïidentificarea cadavrelor necunoscute, dacă, fireşte, cel decedat a fost anterior înregistrat ca fiind autorul
unei infracţiuni.
înregistrarea dactiloscopică se face prin fixarea desenelor papilare de pe falangele celor 10 degete în fişa
dactiloscopică, prevăzută cu rubrici pentru fiecare deget. Pe recto, fişa dactiloscopică conţine datele nominale
ale celui înregistrat.
2. Deduceţi premisele ştiinţifice ale evidenţei dactiloscopice.
La etapa actuală, urmele de mâini sunt dintre cele mai frecvent folosite în justiţia penală. Practic nu există
infracţiuni în cercetarea cărora urmele de mâini ar putea fi ignorate. în acest sens, practica demonstrează date
semnificative: în descoperirea a 40-50 % de cauze de furt, de jafuri, de năvăliri tâlhăreşti şi de alte crime grave
valoarea urmelor de mâini este excepţională, jucând un rol primordial în ce priveşte identificarea autorului

11
faptei, stabilirea participanţilor la săvârşirea actului penal, precum şi a altor împrejurări ale infracţiunii
săvârşite.
Al doilea factor favorizant în vederea utilizării urmelor de mâini în justiţia penală este existenţa sistemelor de
înregistrare penală. Fără a atinge problema în detaliu, menţionăm că una din modalităţile de înregistrare a
persoanelor condamnate penal este cea dactiloscopică, care constă în fixarea desenelor papilare a celor 10
degete ale mâinilor pe fişe speciale şi crearea pe baza concentrării lor a fişierelor dactiloscopice. Posibilitatea
identificării se datorează faptului că urmele de mâini reproduc elementele caracteristice ale desenelor papilare
de pe suprafaţa părţilor de contact a mâinilor, care în ansamblu asigură indubitabil deosebirea unui individ de
altul. Prin studii aprofundate s-a confirmat că desenelor papilare le sunt caracteristice la nivel metodologic
trei proprietăţi în vederea identificării autorului urmelor.
3. Determinați categoriile de persoane care sunt supuse înregistrărilor dactiloscopice conform
prevederilor Legii RM nr.1549-XV din 2002.
Articolul 6. Categoriile persoanelor pasibile de înregistrare dactiloscopică
Poate fi efectuată înregistrare dactiloscopică următoarelor categorii de persoane:
a) cetăţeni ai Republicii Moldova;
b) străini care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova şi care au sosit în căutare de azil dacă au depus cerere
pentru a li se acorda azil politic ori un altfel de azil sau pentru a li se atribui statut de refugiat (în continuare -
străini);
Articolul 10. Înregistrarea dactiloscopică obligatorie
(1) Înregistrării dactiloscopice obligatorii sînt supuse următoarele categorii de persoane:
1) cetăţenii Republicii Moldova care îşi fac serviciul în:
a) Ministerul Afacerilor Interne;
b) Ministerul Apărării;
c) Serviciul de Informaţii şi Securitate;
d) Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat;
f) Departamentul instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei;
g) Procuratură;
h) Centrul Naţional Anticorupţie;
i) Serviciul Vamal;
j) Serviciul Fiscal de Stat;
2) membrii echipajelor aeronavelor de stat şi private din Republica Moldova;
3) conducătorii mijloacelor de transport auto, cu excepția celor care au renunțat la numărul de identificare de
stat și la evidența automatizată a datelor cu caracter personal;
4) cetăţenii Republicii Moldova care pleacă la munci peste hotare;
5) cetăţenii Republicii Moldova şi străinii care, din motive de sănătate ori de vîrstă, sînt incapabili să comunice
date privind identitatea lor, dacă aceste date nu pot fi obţinute în o altă modalitate;6) cetăţenii Republicii
Moldova, şi străinii care se află sub urmărire penală, care sînt învinuiţi sau condamnaţi pentru infracţiuni ori
supuşi arestului contravenţional;
7) străinii sosiţi în Republica Moldova în căutare de azil care au depus cerere pentru a li se acorda azil politic
ori un alt fel de azil sau pentru a li se atribui statut de refugiat.
(2) Înregistrării dactiloscopice obligatorii sînt supuse toate cadavrele neidentificate.

Subiectul II. Metodica cercetării infracțiunilor de omor

1. Reproduceţi modelul (caracteristica) criminalistic al infracțiunilor de omor.
Cercetarea omorului se efectueaza in baza unei conlucrari a organelor de urmarire penala cu colaboratorii
serviciilor de investigatie operative ale Ministerului de interne in special in special cu politia criminala. Cele
mai frecvent utilizate forme de conlucrare a anchetatorilor cu organele de investigare operativă sunt:
1) Deplasarea în comun la locul săvârşirii faptelor grave în vederea cercetării lui complete şi sub toate
aspectele, descoperirii şi fixării mijloacelor materiale de probă, obţinerii datelor necesare pentru urmărirea şi
reţinerea făptuitorilor pe "urmele calde" ale infracţiunii.
2) Atribuirea organului de investigare operativă cu efectuarea unor operaţiuni şi activităţi de urmărire penală
în vederea stabilirii anumitor împrejurări ale infracţiunii avute în cercetare.

12
3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative pentru a-şi da concursul la efectuarea unor activităţi de
urmărire penală dificile sau cu un grad înalt de complexitate, cum ar fi percheziţia, cercetarea locului faptei şi
a împrejurimilor acestuia, prezentarea spre recunoaştere după caracteristicile funcţional-dinamice, reţinerea.
Inainte de începerea cercetărilor propriu-zise, echipa operativă întocmeşte un plan de acţiune, în care vor fi
menţionate şi obiectivele urmărite. Aceste obiective corespund întrebărilor care trebuie formulate şi la care se
caută răspuns. în tactica criminalistică sunt cunoscute mai multe asemenea întrebări, al căror număr este diferit
de la o ţară la alta. Tactica franceză foloseşte opt sau nouă întrebări, în timp ce în tactica germană numărul lor
este redus la şapte. Cum în limba germană toate întrebările încep cu litera "W", s-a consacrat formularea
practicienilor care le denumesc „cei şapte w de aur" („dic sieben goldenen W = was, wann, wo, wie, womit,
warum, wer").
Cele şapte întrebări corespund priorităţii pe care trebuie să o acorde echipa de cercetare sarcinilor ce urmează
a fi îndeplinite, şi anume: ce s-a întâmplat?, când?, unde?, cum?, cu ce (s-a săvârşit fapta)?, de ce (scopul,
mobilul)?, cine este (sunt) autorul (autorii) faptei?
2. Determinați situațiile tipice de urmărire penală și versiunile criminalistice la etapa inițială de cercetare
a infracțiunilor de omor.
Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare, atunci, când în situaţia unui deficit acut de
informaţie sunt imposibile versiunile particulare.
În fond, versiunile tipice reprezintă variante teoretice, scheme-standarde bazate pe generalizarea experienţei
de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni, pe experienţa pozitivă, inclusiv proprie a organului însărcinat
cu cercetarea faptei.
În ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile criminalistice proprii
unor categorii de infracţiuni determinate în mod ştiinţific în baza generalizărilor de mare amploare a practicii
de cercetare penală.
De exemplu, conform generalizărilor ştiinţifice criminalistice, pentru situaţia dificilă, proprie cercetării
cauzelor penale intentate în legătură cu dispariţia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat,
este tipică versiunea privind săvârşirea acestor infracţiuni de către rude sau alte persoane apropiate victimei.
3. Nominalizați și caracterizaţi acţiunile tipice de urmărire penală desfăşurate la etapa iniţială de
cercetare a infracțiunilor de omor
Majoritatea autorilor, despre ce confirmă şi practica de cercetare a infracţiunilor, consideră că principalele
reguli, cărora trebuie să corespundă un plan de urmărire penală sunt: individualitatea, realitatea, şi mobilitatea
sau dinamismul.
Principiul individualităţii planificării activităţii de urmărire penală presupune ca la realizarea unui plan de
anchetă să se ţină cont de natura şi specificul infracţiunii avute în cercetare, de particularităţile acesteia. Atât
timp cât infracţiunea reprezintă un eveniment individual prin mijloacele şi metodele de comitere,
individualitatea persoanelor implicate, împrejurările de timp şi de loc în care s-a activat, scopul urmărit,
planificarea trebuie să se efectueze individual pentru fiecare cauză în parte. Chiar dacă pornim de la aceea că
unele infracţiuni, după caracterul săvârşirii, sunt specifice anumitor autori, fenomen exploatat pe larg în
criminalistică la identificarea făptuitorilor, cercetarea unei fapte concrete nu poate să se desfăşoare după un
plan-şablon, deoarece în fiecare caz aparte împrejurările ce constituie obiectul probaţiunii, vor fi diferite şi,
respectiv, activităţile necesare pentru stabilirea lor. Modul de operare, după cum este bine cunoscut, reprezintă
doar unul din elementele, fie şi dintre cele mai principale, ale obiectului probaţiunii.
Principiul individualităţii impune organului de urmărire penală o atitudine creatoare faţă de problemele pe
care le ridică cercetarea cauzei şi, în consecinţă, depăşirea primitivismului şi a rutinei care, cu tot regretul,
sunt încă frecvente în practica unor funcţionari ai organelor de urmărire penală.
Principiul realităţii planificării activităţii de urmărire penală are în vedere, în primul rând, intuirea sarcinilor
care decurg obiectiv din versiunile elaborate şi, în rândul al doilea, prevederea în plan a activităţilor realizabile
din punctul de vedere al posibilităţilor de care dispun la moment teoria şi practica criminalistică şi organul
respectiv. Elaborarea versiunilor implică, afară de formularea presupunerilor, un proces de analiză logică în
vederea determinării problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora,
respectiv, a sarcinilor activităţii de cercetare.
Pentru fiecare sarcină în plan se vor prevedea activităţi de urmărire penală, care să fie realizabile. în caz
contrar, planul va avea un caracter abstract, ireal şi deci va fi inaplicabil.

13
Principiul mobilităţii, cunoscut şi sub denumirea de principiul dinamismului, reprezintă a treia regulă, potrivit
căreia planul de cercetare penală trebuie să fie adaptabil la situaţiile modificabile ale cercetării cauzei. De
obicei, planul activităţii de cercetare a unei infracţiuni se întocmeşte în baza datelor limitate de care dispune
organul de anchetă la etapa incipientă de cercetare. La această etapă nu pot fi prevăzute toate versiunile
posibile şi acţiunile care trebuie întreprinse. Un atare plan poate direcţiona activitatea de urmărire penală doar
temporar, pentru o anumită etapă a cercetărilor. în raport cu diversele aspecte apărute, el va fi renovat prin
formularea unor versiuni noi, a altor probleme de rezolvat şi, în consecinţă, a unor activităţi suplimentare de
cercetare. Sunt frecvente cazurile în care rezultatele unei activităţi procedurale impun efectuarea altor
operaţiuni, neprevăzute în planul iniţial. Nu sunt excluse situaţiile în care materialul probatoriu obţinut să
reclame o altă direcţionare a anchetei penale şi deci modificarea planului până la înlocuirea celui iniţial cu un
altul "care să îndrepte urmărirea pe această nouă cale"1. De aici decurge obligaţia organului de urmărire penală
de a completa şi desăvârşi planul de cercetare, astfel ca toate împrejurările faptei să fie stabilite la timp şi în
mod complet.

TEST nr. 6
Subiectul I. Fotografia și audio-videoînregistrarea criminalistică
1.Prezentați noțiunea și clasificarea fotografiei criminalistice.
Fotografia criminalistică- este o ramură distinctă a tehnicii criminalistice care prezintă totalitatea prevederilor
teoretice și recomandărilor practice, elaborate în această bază referitoare la metodele, procededele și
mijloacele utilizate de fixare și examinare a obiectelor și urmelor infracționale. Fotografia criminalistică
operativă – reprezintă un ansamblu de metode ți procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice în procesul
de cercetare a infracțiunilor în locul fixării locului faptei, împrejurărilor, urmelor, obiectelor depistate, precum
și în activitatea specială de investigație.
Clasificarea-1.Fotografia de examinare în radiații vizibile.2.Fotografia de examinare în radiații invizibile
Fotografia de examinare în radiații vizibile cuprinde
1. Fotografia de ilustrare- fixarea imaginei inițiale a obiectului ce urmează a fi examinat, a
caracteristicilor și dimensiunilor acestuia.Care pot suferi modificări în urma examinării.
2. Fotografia de comparare-poate fi realizată prin confruntare, prin suprapunere, justapunere. Se bazează
pe examinarea a două imagini, dintre care una reprezintă urma, obiectul swau mulajul de la fața locului,
iar alt impresiunea sau mulajul creat experimental în laborator cu obiectul cercetat.
3. Fotografia de urme-scoaterea în evidență a caracteristicilor de relief. Se realizează prin fototgrafierea
obietului examinat într-o încăpere obscură, la o lumină cu raze paralele ce cad asupra obiectuului sub
un unghi ascuțit. Razele scot în evidență diferența de relief a suprafeței obiectul cercetat, proeminențele
creând urme pe părțile mai joase ale suprafeței, în depresiuni.
4. Fotografia de reflexe – se bazează pe principiul optic al reflectării diferite a unui fascicol de raze de
lumină ce cade pe subprafața unui obiect. Are drept destinație punerea în evidență a urmelor de
suprafața greu sesizabile la o primă vedere.
5. Fotografia de contrast –posibilitatea de mărire a gamei mijloacelor de evidență a unor urme sau a unor
detalii caracteristice apte să fie identificate la actul de identificare.
6. Fotografia separatoare de culori- servește la diferențierea petelor, urmelor sau ale unor texte dintr-un
înscris, care prin marea asemănare de cuoare se disting de culoarea suportuljui pe care se găsește , nici
cu ochiul liber şi nici prin fotografia obişnuitâ (de exemplu, pete de sânge pe o gresie maronie).
7. Microfotografia, dupâ cum şi reiese din denumire, se realizeazâ cu utilizarea microscopului şi are drept
scop evidenţierea detaliilor invizibile ale obîectelor ori substanţelor supuse examinârii criminalistice.
Fotografia în zona invizibilă a spectrului de lumină
1. Fotografia cu radiații ultraviolete-pentru decsoperirea urmelor de mâini, a urmelor biologice.
2. Fotografia cu radiații infraroșii.
3. Fotografia în radiații roentgen – radiații electro-magnetice.
4. Holografia-inregistrare și redare integrală a obiectului, a întregului cîmp fotografiat, prin intermediul
urmelor de lumină de tip laser.
2.Determinați metodele fotografiei operative și procedeele de fotografiere la fața locului.
Metode de fotografiere –

14
• Panoramică – se aplică în cazul cînd un spațiu sau un obiect ce urmează a fi fotografiat, din cauza
dimensiunilor mari, nu poate fi cuprins într-o poză a aparatului obișnuit.Poate fi orizontală și verticală.
Poate fi circulară- presupune fotografierea obiectului doar dintr-un punct comod.Fotoaparatul de
rotește succesiv în jurul axei verticale, sau în jurul axei verticale. Panorama liniară – presupune
strămutarea fotoaparatului paralel obiectului de fotografiat și de la o distanță nu prea mare de aceasta.
• Metoda metrică (de măsurare) – obținerea informațiilor dimensionale ale obiectelor imaginate și ale
detaliilor acestora.Se realizează cu ajutorul riglei sau bandei gradate care se plasează în vecinătatea
obiectului de fotografiat sau pe suprafața lui.
• Metoda fotografierii de reproducere – reprezintă producerea unor fotocopii de pe documente, obiecte
plate. În activitatea criminalistică această metodă este frecvent aplicabilă pentru demonstrarea
înfățișării obiectelor supuse cercatării și pentru multiplicarea acestora în vederea realizării acțiunilor
de urmărire penală.
• Metoda signaletică sau semnalmentelor – se fixează trăsăturile exterioare ale persoanelor vii și ale
cadavrelor necunoscute în vederea identificării lor ulterioare.
• Metoda stereoscopică – constă în utilizarea unor aparate speciale și dispozitive care permit obținerea
unei imagini fotografice spațiale a locului faptei, a unei nod al acestuia, a unei încăperi, obiecte sau
urme sau elemente caracteristice ale acestora. Stereofotografia se execută cu ajutorul unui aparat
special, care are două obiective sincronizate, cu distanța între ele de 60 – 65 mm. Aceasta sigură
perceperea celei de a treia diminsiuni profunzimea.
Procedeele de fotografiere la fața locului
• Fotografia de orientare – fixarea întregului loc al faptei, cu elemente respective care se manifestă ca
repere de orientare, de natură să permită identificarea ulterioară al zonei în care sa comis infracțiunea.
• Fotografia-schiță – fixarea doar al locului faptei în întregime fără de împrejurări.
• Fotografia obiectelor principale sau de nod – reprezintă înregistrarea unor obiecte sau sectoare ale
locului faptei appreciate ca fiind prinipale, datorită conexiunii lor cu fapta infracțională.Scopul este de
a fixa locul, poziția, starea obiectelor depistate la fața locului.
• Fotografia de detaliu – fixarea detaliilor ale obiectelor principale.Deseori se folosește rigla gradată sau
centimetru.
3.Evaluaţi utilizarea fotografiei și audio-videoînregistrării criminalistice la efectuarea altor acțiuni
procesuale și de tactică criminalistică.
• Fotografia operativă la reținerea bănuitului, învinuitului.Se vor reda locul aflării obiectelor, droguri,
bani, arme care au importanță pentru cauza cercetată.
• Fotografia operativă la percheziție- scot în evidență locul unde au fost dosite obiectele, după care se
face poze la toate obiectele separate conform cerințelor de fotografiere în detaliu.
• Fotografia operativă la reconstituirea faptei, experimentul în procedura de urmărire penală sau
verificarea la locul infracțiunii.
• Fotografia operativă la prezentarea spre recunoaștere.În prima imagine se redau obiectele pregătite în
acest sens și numerotate, iar în a doua imagine se va fixa în afară de obiectele respective, și persoana
care recunoaște, în momentul cînd își îndreaptă mâna spre obiectul identificat.
• Fotografia operativă la examinarea corporală a persoanei.Scopul de a vedea dacă există sau nu pe
corpul persoanei urme al infracțiunii.Fixarea existenței pe corpul persoanei a unor semnalmente.
• Footgrafia operativă la exhumarea cadavrului.Urmează a se realiza succesiv poza generală a
mormîntului, după sicriul extras la suprafață, precum și cadavrul după deschiderea capacului.
Avantajele înregistrării video a acțiunilor de urmărire penală-Să înregistreze obiectiv și operativ ambianța
locului și situația în care se desfășoară acțiunea procesuală respectivă.Concomitent cu înregistrarea se fixează
și sonorizarea. Rapiditatea obținerii videofonografiei și posibilitatea reproducerii acestei particularităților la
acțiunea efectută. Simplitatea relizării videoînregistrării în cadrul acțiunilor de urmărire penală nu necesită
instruire specială, sau instrucțiuni riguroase.Calitatea superioară a imaginilor.

Subiectul II. Tactica audierii martorului

1.Reproduceţi definiţia audierii martorului stabilind importanţa declaraţiilor acestuia în procedura de
urmărire penală.

15
Audierea este o acțiune de urmărire penală și de tactică criminalistică ce constă în obținerea, în corespundere
cu prevederile Codului de procedură penală, de la persoana citată sau prezentată a declarațiilor referitor la
circumstanțele și alte date ale faptei cercetate și fixarea acestora în procesul-verbal respectiv.
Importanța audierii reise din sarcinile:1)stabilite circumstanțele ce formează obiectul probării (evenimentul
infr, persoanele implicate în aceasta, vinovăția lor, caracterul și mărimea daunei cauzate prin infracțiune,
existența bunurilor destinate sau utilizate pentru săvîrșirea infracțiunii sau dobîndite prin infracțiune, cauzele
ce au favorizat comiterea infracțiunii etc.);2.clarificate circumstanțele ce nu formează obiectul probării, dar
sunt necesare în atingerea scopurilor intermediare ale cercetării (de exemplu, informațiile utile pentru reținerea
infractoruluii ce se ascunde de urmărirea penală);3)verificate anumite circumstanțe în scopul administrării
probelor (de exemplu, informațiile privind locul de dosire a averii sustrase ori datele referitor la martorii
oculari ai evenimentului cercetat); 4) identificate circumstanțele, cunoașterea cărora este necesară pentru
verificarea și evaluarea probelor (de exemplu, datele cu privire la relațiile reciproce din trecut dintre victimă
și învinuit, informațiile privind persoana martorului); 5)evaluate circumstanțele care, neavînd o importanță de
probă, pot comporta un caracter tactic (așa se prezintă, de exemplu, informațiile referitor la particularitățile
psihice, fizice a persoanei ce urmează a fi audiate sau reținute, precum și datele privind deprinderile,
înclinațiile capacitățile anumitor persoane și în funcție de care pot fi variate procedeele tactice criminalistice).
2.Analizaţi procesul psihologic de formare a declaraţiilor martorului şi numiţi factorii care influenţează
conţinutul acestora.
Depozițiile martorilor și părții vătămate se formează treptat, presupunînd cîteva etape (faze) succesive: a)
recepția informațiilor– primă etapă în care martorul, partea vătămată, prin mijlocirea organelor de simț,
percepe fapte legate de infr săvărșită și pers implicate în aceasta. Recepția reprezintă reflecarea în conștiința
omului a datelor referitoare la cele observate (fenomene, obiecte, persoane etc). Ea se realizează în baza
senzațiilor și percepției, aceasta constituind faza inițială a procesului psihologic (psihic) de cunoaștere.Printre
factorii obiectivi de natură să influențeze percepția de către victimă sau martor a faptelor legate de săvîrșirea
unei infr menționăm: distanța, durata percepției, condițiile de iluminare în care a avut loc recepția, unghiul de
observație, facorii de bruiaj, starea(calitatea) organelor receptive, gradul de instruire, vîrsta, profesia, starea
fizică sau psihoafectivă, atenția martorului, părții vătămate. b) prelucrarea și memorarea informației percepute,
adică evalurea și stocarea acesteia, Prelucrarea informației despre fapta infracțională constă în expunerea,
transmiterea celor percepute unor persoane (rude, cunoscuți, străini) cu scopul de a-i familiariza, preîntimpina,
convinge sau obține sprijinul lor în cele întîmplate. Factorii care influențează procesul de memorizare sunt: 1)
afecțiunile psihofiziologice cauzate de diverse maladii și de vîrstă, care intensifică prosecul uitării; 2) gradul
de înțelegere a fenomenelor percepute; 3) starea emoțională cauzată de fenomenele percepute; 4) intervalul
de timp care desparte momentul perceptiv de cel al reproducerii. c) reactivarea și reproducerea informației
reținute prin comunicarea orală sau scrisă ofițerului de urmărire penală sau instanței de judecată în procesul
audierii. Reproducerea constă în reactualizarea mintală de către martor, victimă a informației percepute la
locul faptei, selectate și păstrate într-o anumită ordine prin memorie și apoi în redarea lor verbală sau în scris
la cererea organului de urmărire penală sau instanței de judecată. Ca proces al memoriei, prin care se
reactualizează segmente din experiența subiectului, reproducerea depinde, la rîndul ei, de mai mulți factori:
1) de capacitățile și calitățile personale ale martorului, victimei; 2) de condițiile și împrejurările în care se
desfășoară audierea acestuia; 3) de comportarea tactică a ofițerului de urmărire penală.
3. Proiectaţi măsurile de pregătire ce urmează a fi întreprinse către audierea martorului.
Organizarea audierii persoanelor în procesul penal presupune:1stabilirea cercului persoanelor (martorilor,
părților vătămate, bănuiților, învinuiților sau experților) care urmează a fi audiate într-o perioadă anumită de
timp (o zi, două, o săptămînă, o lună etc.); 2selectarea unor martori, părți vătămate sau bănuiți care urmează
a fi audiați, în primul rînd sau în mod de urgență; 3stabilirea timpului și orînduielii (succesiunii) în care aceștia
trebuie audiați. 4determinarea participanților la audiere (avocaților, specialiștilor, translatorilor,
reprezentanților legali); 5citarea persoanelor care trebuie audiate (prin telefon, citație scrisă etc.).
În cadrul pregătirii către audiere este necesar: 1a studia temeinic materialele cauzei cercetate și a determina
obiectul audierii; 2a studia persoana care urmează a fi audiată; 3a determina locul și timpul audierii persoanei
concrete; 4a întocmi planul viitoarei audieri cu indicația procedeelor tactice criminalistice și materialelor
probatorii care pot fi utilizate în cadrul audierii.5a pregăti materialele necesare (probele) care pot fi utilizate
în caz de necesitate la audiere.

16
Procesul de pregătire către audiere se desfășoară sub trei aspecte:1) sub aspect tactic criminalistic,
Pregătirea către audiere presupune înarmarea ofițerului de urmărire penală cu anumite informații, inclusiv
rezultate din activitatea specială de investigații, probe acumulate în cauza cercetată, date referitor la persoana
ce urmează a fi audiată, documente etc., care în caz de necesitate, în funcție de poziția care o poate ocupa
audiatul, vor fi utilizate pentru atingerea scopului acțiunii preconizate de urmărire penală.2) sub aspect special,
Pregătirea către audiere constă în studierea și cunoașterea unor probleme de specialitate ale persoanei care
urmează a fi ascultată. Aceasta nu este domeniul juridic și ofițerul de urmărire penală, de obicei, nu este
competent în el (de exemplu, în tehnică, contabilitate, medicină etc.3) sub aspect psihologic, Pregătirea către
audiere presupune mobilizarea cunoștințelor și capacităților ofițerului de urmărire penală pentru efectuarea cu
succes a acestei acțiuni procesuale și de tactică criminalistică în orice situație (de conflict sau fără de conflict).

TEST nr. 7
Subiectul I Metodelele ştiinţei criminalistice
1.Definiţi noţiunea de metodă şi clasificaţi metodele ştiinţei criminalistica.
Metodologia științifică-reprezintă un sistem de modalități, o totalitate de acțiuni și operațiuni privind
cunoașterea legităților ce constituie obiectului.Prin metoda științifică se subînțelege nu numai sistemul de
procedee ale cunoasșterii ei, ci și o modalitate aparte a activității.
Clasificarea-1.General stiincifica-Metoda observatiei- preceperea minutioasa a faptei a ob a fenomenului si a
persoanei banuite. Ea este o analiza detaliata a insusi grupajul ob. Poate fi efectuata de ofiter procuror
specialist.Metoda masusrarii; Metoda expermentala- crearea unor conditii artificiale sau prin folosirea unor
conditii naturale pentru determinarea anumitor proprietati caracteristii capacitatii fenomenului sau pers.
Metoda modelarii- inlocuirea ob original cu un model adica un analog creat in mod special.Metoda
comparatiei confruntarea de proprietati sau indici a doua sau mai multe ob materiale finite fenomene in scopul
determinarii indentitatii, sau apartenetei la grup.Metoda descrierii- procesul verbal; 2.Metode particular
stiintifice-Metoda fizico chimica: metoda optica- activitate de cercetare in laborator asupra obiectelor care nu
se poate realiza la observarea directa cu ochiul liber.Metoda palparii fizice a suprafetelor- indentificarea ob
dupa relief. Metoda efectului de iluminiscenta- depistarea urmelor invizbile de maini, la cercetarea actelor
suspecte de fals clei etc. Metoda matematica raporturile cantitative si formele spatiale ale realitatii
obiective.Metoda atropologice- stiinta care studiaza despre originea evolutia si tipizarea oamenilor dupa
structura morfologica a corpului.3Metode specific-Metoda tehnico crim- examinare proprii Criminalisticii,
care țin de particularitățile obiectului său de cercetare, cum ar fi de exemplu următoarele:§ metode destinate
descoperirii și examinării îndeosebi comparative, a urmelor sau mijloacelor de probă;§ metode de identificare
a persoanelor și cadavrelor după semnalmente exterioare ori după resturi osoase;§ metode de cercetare a
înscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contrafăcute etc..
Procedee tactice de efectuare a unor acte de urmărire penală, elaborate atît pe baza generalizării experienței
organelor judiciare, cît și prin adaptarea unor elemente de cunoaștere aparținînd psihologiei.Metode tehnice
de prevenire a infracțiunilor, cum ar fi de exemplu, cele care se referă la prevenirea falsurilor, a furturilor în
dauna avutului public sau particular.Metoda expertizei crim balistica grafoscopie si traseologia.Metoda tactica
de organizare si desfasurare a activitatii procesuale- procedee tactice.
2.Argumentaţi necesitatea aplicării în ştiinţa şi practica criminalistică a metodelor general – ştiinţifice.
Metodele general stiintifice sunt specific tuturor formelor de activitate umana in asta se prezinta si necesitatea
aplicarii in stiinta si practica criminalistica a metodelor date. In categoria data de metode se include: Metoda
observatiei, metoda masurarii, metoda experimental, metoda modelarii, metoda comparatiei, metoda
descrierii, metode fizice sau fizico chimice.Sunt un grup de metode bine venite și au o importanță majoră
pentru realizarea obiectului criminalisticii. 1Elaborarea si aplicarea metodelor si mijloacelor stiintifice de
cercetare a urmelor si probelor materiale, descoperirea locului savirsirii infractiunii in vederea identificarii
obiectelor care lau creat.2Preluare din alte domenii stiintifice si adoptarea la nevoile proprii a unor metode
stiintifice in vederea obtinerii probelor necesare aflarii adevarului in procesul penal.3Elaborarea procedeelor
tactice de efectuare a actelor de urmarire penala in vederea asezarii pe bazte stiintifice a intregii activitati de
cercetare penala.4Elaborarea regulilor metodologice de cercetarea adiferetelor genuri de infractiuni, in raport
cu natura, modurile de opearare folosite urmarile active ilicite, numarul participantilor.5Elaborarea si

17
aplicarea metodelor si mijloacelor stiintifice destinate descoperirii cu operativitate a infractiunilor si a
operatorilor acestora.
3.Caracterizaţi metodele ştiinţifice ce urmează a fi aplicate la descoperirea urmelor slab vizibile şi invizibile
de mîini.
Pentru descoperirea urmelor slab vizibile si invizibile de mini se va aplica metoda observatiei pentru a
descoperi aceste urme, metoda masurarii –pentru a se determina forma si dimensiunile urmelor create, la fel
se va utiliza metoda descrierii pentru fixarea informatiei cu privire la urme. La fel va fi folosita
metoda.Efectului de luminiscenta pentru a fi descoperite urmele invizibile de mini . La fel se va utiliza metoda
matematica pentru descoperirea eelementelor crearii urmei.

Subiectul II Interacţiunea organelor de urmărire penală cu serviciile operative în cadrul cercetării

infracţiunilor grave şi deosebit de grave.
1.Prezentați esența și baza legislativă a interacțiunii ofițerului de urmărire penală cu serviciile speciale de
investigații, ministere și departamente în cadrul cercetării cauzei penale.
Activitatea specială de investigaţii reprezintă o procedură cu caracter secret şi/sau public, efectuată de
autorităţile competente, cu sau fără utilizarea echipamentelor tehnice speciale, în scopul culegerii de informaţii
necesare pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, asigurarea securităţii statului, ordinii publice, apărarea
drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor.Interactiunea-
activitate bazata pe lege ori pe acte normative departamentale, coordonata prin scopul, locul si timpul
efectuarii actiunilor organelor speciale si de UP, inndependente suvb aspectul administrativ unele se altele,
precum si ale reprezentantilor altor organizatii intrpinderi, activitat ce se exprima in imbinarea rationala a
mijloacelor si netodelor ce pot servi unui rezultat comun, indeplinirii sarrcinilor de depistare, curmare si
descoperire a infractiunii.Baza legislativă- codul de procedura pnela, Legea cu privire la ppolitie, precum
si actele normative departamentale-rdine,instructiuni,dispozitii respective MAI, CNA, SV precum si
acordurile interstatale e acordare a ajutoarelor juridic pe cauze penale.
2.Analizaţi etapele și principiile interacţiunii ofițerului de urmărire penală cu serviciile speciale de
investigaţii.
Principiul legalitatii, operativitatii in efectuarea UP, organizarii si planificarii criminalistice,obiectivitatii
criminalistice, consperativitatii.Etapele interacțiunii-1Până la pornirea procesului penal.2În timpul cercetării
infracțiunii în cauză.3După trimiterea dosarului în judecată.
3.Identidicaţi formele de interacţiune a ofițerului de urmărire penală cu serviciile speciale de investigaţii
la cercetarea omorurilor.
Formele de interacțiune-1Informarea reciprocă la timp despre faptele infracționale și, pe parcursul cercetării,
despre rezultatele obținute ce prezintă interes reciproc.2Planificarea în comun ori coordonarea activității de
descoperire, cercetare și prevenire a infracțiunilor.3Participarea lucrătorilor operativi la efectuarea unor
acțiuni de urmărire penală.4Îndepărtarea și îndeplinirea unor delegații, comisii rogatorii pe cazul cercetat.

TEST nr. 8
Subiectul I Tezele generale ale tehnicii criminalistice.
1.Definiţi noţiunea și determinați sarcinile tehnicii criminalistice.
Tehnica criminalistica prezinta un ansablu de cunostinte sintetice, in baza carora se elaboreaza metode si
diverse tehnici, destinate colectarii, examinarii si utilizarii materialelor de proba.Tehnica criminalistica
reprezinta un sistem de teze teoretice despre legitatile formarii si utilizarii urmelor materiale ale infractiunilor
si despre mijloacele,metodele si procedeele tehnico-stiintifice de depistare, fixare si cercetarea a obiectelor
materiale .Sarcinile-1)elaborarea noilor si perfectionarea actualelor mijloace si tehnice.2)elaborarea si
perfectionarea bazelor teoretice, tactice si metodice ale expertizei crimialistice. 3)elaborarea si perfectionarea
mijloacelor tehniice de prevenire si profilaxie a infractiunilor.
2.Analizaţi principiile aplicării metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice la cercetarea infracțiunilor.
Principiile criminalisticii: ¨ obiectivităţii ¨ fermităţii, ¨ legalităţii, ¨ operativităţii, ¨ conspirativităţii ¨ prezumţiei
de nevinovăţie, ¨ orice infracţiune lasă urme, ¨ timpul după infracţiune decurge în favoarea infractorului.
1.Principiul legalităţii - principiu "sine qua non" al oricărui demers cu contiguitate domeniului dreptului.

18
2. Principiul aflării adevărului. Criminalistica asigură descoperirea autorului faptei penale şi permite
administrarea probatoriului necesar stabilirii adevărului în cauză, asigurând astfel în mod direct concordanţa
dintre starea de fapt stabilită de organul judiciar şi realitatea obiectivă privind fapta şi autorul.
3. Principiul identităţii – ca principiu fundamental al gândirii - "starea unui obiect de a fi ceea ce este, de a-şi
păstra un anumit timp caracterele fundamentale, individualitatea, rămânând el însuşi".
4. Principiul operativităţii în investigare şi în soluţionare. O regulă cu caracter practic în consonanţă cu
principiul celerităţii în soluţionarea cauzelor - "Timpul lucrează în favoarea infractorului .
5.Principiul necesității și oportunității-organele de UP trebuie sa aibă o atitudine principială față de cele
întîmplate, și trebuie să intreprinde măsuri necesare.
6.Principiul organizării și planificării-organizarea activității de cercetare criminalistică și elaborarea unui
plan.
7.Principiul obiectivității-atitudinea imparțială a organului de UP.
8.Principiul consperativității-presupune asigurarea secretului activității organului de UP.
3.Evaluaţi structura tehnicii criminalistice şi prezentați clasificarea mijloacelor tehnico-criminalistice.
Structura:1)teze generale(notiunea, sarcinile).2)ramurile
tehnicii(odorologia,fonoscopia,gabitoscopia,documetologia,armologia,fotografia criminalistica si
videoinregistrare, traseologia). (directii noi:fonoscopia,micrologia).Clasificarea-Mijloacele tehnico-ştiinţifice
de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. Astfel, după provenienţa lor,
deosebim mijloace şi metode fizice, chimice, biologice;după natura lor-l aparate, dispozitive, utilaje,
instrumente, materiale; după destinaţia funcţională-fotografice, acustice, mecanice, de modelare şi transferare
a urmelor, de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile; auxiliare — instrumente, rechizite pentru
scris, pentru desenul grafic, articole de ambalare etc. Mijloace tehnico-crim-folosite la depistarea fixarea și
ridicare probelor materiale.Acestea sunt cuprinse in trusele criminalistice portabile, complete speciale,
laboratoare criminalistice mobile.

Subiectul II Tactica efectuării confruntării în procedura de urmărire penală.

1.Interpretaţi conceptul criminalistic al noţiunii de confruntare în procedura de urmărire penală.
Confruntarea reprezintă în procesul penal este o acțiune procesuală și de tactică criminalistică ce constă în
audierea concomitentă a două sau mai multe persoane în declarațiile cărora, depuse anterior există divergențe
de natură să împedice cunoașterea adevărului juridic. Sarcinile: 1.Înlăturarea divergenților existente între
declarațiile date anterior de către persoanele care se confruntă.2Obținerea de noi probe prin organizarea și
efectuarea activității în cauză la un nivel tactic bine gîndit.3.Verificarea declarațiilor persoanelor audiate în
cauză (sarcina psihologică)
2.Argumentaţi situaţiile în care confruntarea este contraindicată.
Nu e recomandabil să se efectueze confruntarea în următoarele cazuri:
-Între persoane apropiate sau în dependență materială
-Între persoane care și-au demonstrat ferm poziția de rea-credință
-Între persoane aflate în relații de dușmănie
-Cu participarea minorilor sau a persoanelor cu dizabilitați
-Nici un minor nu va fi obligat să participe la confruntarea cu persoana învinuită de infracţiuni contra
integrităţii lui fizice şi/sau morale.
3. Proiectați problemele tactice și structura confruntării între un martor și învinuit.
Procedee tactice:
-Trebuie mai întîi invitată persoana care a făcut declarații sincere după părerea ofițrulu de urmărie penală, iar
ulterior e invitată persoană care după parerea ofițerului de urmărire penală este nesincer.
-Persoanele trebuie așezate în încăpere la oarecare distanță una de altă ambele cu fața spre ofițer de urmărire
penală.
-Ofițerul de urmărire penală preîntănpină această persoană despre răspunderea penală pentru refuzul sau darea
declarțiilor false.
-Prima întrebare se adresată persoanei indiferent de statutul ei, care după părerea ofițerului de urmărire penală
este sinceră. A doua întrebare se adresează celuilalt participant și constă în aceea dacă aceasta confirmă sau
nu cele relatate. În astfel de succesiune se adreseaza în continuare întrebările care îl interesează pe ofițer.

19
-Dacă participanții au întrebări unul față de altul acestea se adresează prin intermediul ofițerului de urmărire
penală.

TEST nr. 9
Subiectul I. Notiunea si caracteristicile scrisului
1.Definiti notiunea si nominalizati proprietatile scrisului.
Scrisul e un sistem de comunicare, reproducere a gindurilor si avorbirii prin urme grafice. Individualitatea
scrisului se exprimă prin folosirea de către individ a unor modalităţi proprii, originale, de aplicare a
materialului lingvistic şi de executare a semnelor grafice în procesul de comunicare in scris1. Ea presupune
irepetabilitatea ansamblului de caracteristici lingvografice in scrisul a două persoane. Stabilitatea scrisului
presupune că odată fiind format, acesta rămâne constant pe întregul parcurs al vieţii, caracteristicile lui de
fond manifestăndu-se indiferent de natura şi conţinutul spiritual al înscrisului, de condiţiile în care se scrie şi
de starea scriptorului.
Proprietati După cum este cunoscut, scrisul constituie o deprindere intelectual-motrice, la baza căruia se află
stereotipul dinamic — un complex de reflexe/.condiţionate — format în procesul de învăţare. în urma
exerciţiilor repetate intr-un timp îndelungat de studiere, urmate şi in cadrul activităţii practice ulterioare, se
creează un şir de legături nervoase temporare condiţionate de ascultarea şi pronunţarea sunetelor vorbirii, de
perceperea caracterelor, a literelor, cifrelor, a altor semne grafice, precum şi de mişcările mâinii. Aceste
legături atribuie deprinderii de a scrie un înalt grad de automatizare. Procesul de formare a deprinderii de a
scrie este influenţat, pe de o parte, de tipul sistemului nervos central, de stereotipia văzului, de caracteristicile
anatomice ale mâinii cu care se scrie, iar pe de altă parte, de metoda aplicată la predarea scrisului, de condiţiile
in care se realizează exerciţiile, de alţi factori care, în cele din urmă, contribuie la elaborarea unui scris cu
caracter individual.
2 Nominalizati importanta criminalistica a scrisului de mina si principalele cauze ale modificarii survenite
in scrisul unei persoane
Ca orice fenomen material, scrisul poate suferi unele modificări, fiind influenţat de diferiţi factori, dintre care
menţionăm:1 deghizarea scrisului cursiv prin schimbarea dimensiunilor semnelor grafice, a gradului de
evoluţie a scrisului, a formei şi înclinaţiei acestuia.2 starea patologică, multiplele afecţiuni, in special cele ale
sistemului nervos, pot genera degradări ale deprinderilor motrice, ajungând până la pierderea totală a acestora.
Anumite modificări apar şi în scrisul persoanelor de etate înaintată.3starea psihică la momentul executării
manunscrisului, cum ar fi de exemplu, starea de şoc, de depresiune, de intoxicare gravă cu alcool sau
stupefiante. 4condiţiile improprii de scris, poziţia incomodă, suportul neobişnuit, temperatura scăzută sau,
dimpotrivă, excesiv de Înaltă.
3.Determinati caracteristicele topografice, generale si speciale ale scrisului
Caracteristicele topografice: 1. Marginile lasate de scriptor 2. Marimea aliniatelor 3 intervalul intre rinduri 4
intervalui dintre cuvinte 5. Amplasarea diverselor mentiuni.Caracteristici generale de indentificare a scrisului

1. Gradul de evolutie care prezinta stadiul la care pers a ajuns cu deprinderea de a scrie (inferior superior)
2. Forma sau structura scrisului se apreciaza dupa configuratia literilor se distinge scrisuri cursive si
scrisuri cu caracter tipografic
3. Dimensiunea sau marimea ( se apreciaza in raport cu intregul text mare de la 4mm de la 2 mm si nu
depaseste 2
4. Inclincarea scrisului sau litererlor se stab dupa pozitia axei longitudinale in raport cu linia de baza a
scrisului
5. Coeziunea- gradul de legare a literilor intr-un cuv
6. Repatizarea sau spatirea scrisului
7. Presiunea sau apasarea scrisului
8. Directia rindurilor scrise
9. Forma liinilor de baza a rindurilor
Caracteristici speciale de indentificare ale scrisului
1.Constructia semnelor grafice sau modul inc care e alcatuit o litera
2. Directia si succesiunea miscarilor de executie a elementelor semenlor grafice

20
3. nr elementelor contructive a semnelor grafice
4.Forma elementelor componente
5. mODUL de incepere a semnalmentelor grafice
6. Legatura semnleor grafice si elemntele lor
7. Modul de fincalizare
8. Modul de scriere a unor semne
9. Modul de scrirere a unor mentiuni.

Subiectul II. Organizarea şi planificarea cercetării infracţiunilor

2.1. Pezentati esenta organizarii si planificarii
Organizarea cercetarii cauzei penale prezinta activitatea rationala a ofiterului de urmarire penala , care
inclide un anumit complex de decizii si actiuni orientate spre constatarea evenimentului ilicit, identificarea
persoanei infractorului, stabilirea vinovatioei acesteia si altor circumstante care au important apt solutionarea
sarcinilor procesului penal.
Planificarea cerectarii cauzei penale este o activitate complicate de analiza si evaluare a situatiei si probelor
accumulate in cauza de catre ofiterul de urmarire penala si consta in intocmirea programului de lucru asupra
tuturor imprejurarulor de fapt, care urmeaza a fi stabilite pe cauza instrumentata.
2.2.Deduceţi elementele si sarcinile organizarii cercetarii infactiunilor
Studierea practicii organelor de urmarire penala ne permite sa delimitam cele mai caracteristici elemente ale
continutului activitatii
1) Obtinerea sau culegerea si analiza informatiei initiale despre infractiune
2) Efectuarea actiunilor de urmar. Penala initiale si de neamanat , a masurilor special de investigatii in
legatura cu cazul penal;
3) Elaborarea versiunilor de urmarire penala si planificarea cercetarii infractiunilor;
4) Efectuarea actiunilor ulterioare de urmarire penala si masurile special de investigatii;
5) Interactiunea organelor de umrar. Penala cu serviciile operative , tehnice , cu alte organe de drept,
inclusive din alte state, pt rezolvarea sarcinilor procesului penal.
6) Analiza si controlul activitatii de urmarire penal ape cazul concret.
Oragnizarea cercetarii faptelor penale are dreptr scop rezolvarea urmatoarelor sarcinii:
1. Contracararea imediata a infractiunii si localizarea consecintelor posibile ;
2. Clarificarea situatiei reale si adoptarea la timp a deciziilor calificatie cu privire la urmarirea penala a
persoanelor concrete;
3. Determinarea corecta a complexului de decizii si actiuni procesuale si neprocesuale necesare, a
amsurilor special de investigatii in situatia create, asigurarea solutionarii sarcinilor procedurii penale,
protejarea persoanei;
4. Asigurarea solutionarii sarcinilor procedurii penale , protejarea persoanei, societatii si statutul de
infractiuni, mentinerea ordinii de drept si apararea securitatii interne a statului
5. Indeplinirea masurilor necesare de profilaxie si preventive in legatura cu depistarea infractiunii.
5.1.2.3 Evaluati si caracterizati tipurile si etapele planificarii
Sunt doua tipuri: planificarea generala a cercetarii cauzei si planificarea fiecarei actiuni de urm. Penale
aparte.
Planificarea generala presupune:
1. Determinarea directiei investigatilor prin elaborarea versiunilor generale de urmarire penala.
2. Stablilirea sarcinilor urmaririi penale si determinarea obiectivelor probatiunii;
3. Nominalizarea actiunilor procesuale si masurilor specia;e de investigatie a altor amsuri necesare intru
solutionarea sarcinilor trasatem verificarea versiunilor elaborate.
4. Determinarea tacticii actiunilor procesuale peconizate
Planificarea fiecarei actiuni de urmar. Penale:
1. denumirea faptei supuse cercetarii si numarul cauzei penale;
2. Fabula actului infractional;
Etape

21
1. Planificarea la etapa initial de cerectare-se efectuiaza deobicei oral se determina
mecanismulinfravctiunii indetificaea si retinrea infractorului, depistarea probelor pregatrilea material
pentru punerea sub invinuire
2.Planificarea la etapa ulterioara de cerectare-verificarea minutioasa a probelor , depistaea si
administrarea probelo noi stabilirea motivelor infracti,pregatirea spre prezentare partilor a materialelor cauzei.

TEST nr. 10
Subiectul I. Conceptul şi sarcinile criminalisticii.
1.1 Definiți noţiunea şi determinați obiectul de studiu al ştiinţei criminalistice.
Sfârșitul sec.XIX- apariția criminalisticii ca știință desinestătătoare, de mai bine de 120 de ani se impune ca
știință teoretico-aplicativă care contribuie la:
Depistarea; Cercetarea; Descoperirea; Prevenirea - Infracțiunilor.
1892- Austriacul Hans Gross lansează apariția criminalisticii ca știință medico-legală, cu publicarea primei
ediții a Manualului judecătorului de instrucție.
1898- Pentru prima dată este utilizat termenul de criminalistică la reeditarea lucrării Manualul judectorului de
instrucție ca sistemul criminalisticii, H.Gross fiind cel care a dat numele noii științe Criminalistica, care a
fost tratată ca un sistem autonom și pluridisciplinar, desprins de medicina legală.
Potrivit lui Hans Gross:
Criminalistica- știința despre latura reală a fenomenelor care alcătuiesc conținutul dreptului penal. Stiința
despre depistarea și utilizarea proelor materiale, regulile lucrului cu urmele, documentele falsificate, studierea
unor categorii de crime, studierea argoului criminal, superstițiilor din lumea hoților.
Știință despre legalitățile mecanismului de săvârșire a infracțiunilor, reflectărilor urmelor acestora,
mijloacelor utilizate și persoanelor implicate în evenimentele infracționale, care în baza acestor cunoștințe,
elaborează anumite metode, mijloace și procedee de depistare, fixare, cercetare și utilizare a probelor
infracțiunii săvârșite. (Gheorghiță)
Știința care studiază activitatea infracțională, mecanismul de reflectare a acesteia în sursele de informații,
precum și activitatea de stabilire, elaborate în baza cunoașterii acestor activități, a experienței pozitive și a
realizărilor ștințelor naturii, tehnicii, disciplinelor umanistice. (Golubenco)
Obiectul - studierea probelor materiale, faptelor, fenomenelor ce constituie elemente ale acțiunii penale,
caracterul, particularitățile psihologice, deprinderile, procedeele, metodee de activitate ale procurorilor, ofițeri
de urmărire penală, experților și judecătorilor.

Ca obiect de studiu - criminalistica este o parte a domeniului științei, prezentând un sistem determinat de
cunoștințe speciale despre activitatea criminală și antipodul ei- activitatea criminalistică, efectuată de organele
speciale și de drept.
1.2 Specificaţi sistemul criminalisticii şi rolul ei la prevenirea, cercetarea și descoperirea infracţiunilor.
Sistemul criminalisticii prezintă anumite compartimente, cea modernă fiind constituită din 4 compartimente:
22
Teoria generală/introducerea în criminalistică - Este baza metodologică a științei criminalistice în ansamblu
și cuprinde: Premisele, noțiunea, obiectul, sarcinile, sistemul, principiile, metodologia, legăturile, istoria
apariției, dezvoltarea, colaborarea internațională, teorii generale.
Tehnica criminalistică - Cuprinde: legitățile formării urmelor, metodele, procedeele de depistare, fixare,
interpretare și ridicare a lor, identificarea făptuitorului, victimelor, obiectelor. Are dublu sens:
1. Ansamblu de cunoștințe tehnice (speciale);
2. Cumul de mijloace tehnice aplicate de specialiști, experți în activitatea lor de depistare, fixare, ridicare a
probelor.
Ramurile tehnicii criminalistice:
a) Fotografia, audio- videoînregistrarea;
b) Traseologia;
c) Armologia;
d) Documentologia;
e) Gabitoscopia,
f) Fonoscopia;
g) Odorologia.
Tactica criminalistică - Actiunile de urmărire penală în CPP aplicate la efectuarea cercetării criminalistice a
faptelor ilicite. Concepții și teorii criminalistice moderne, analiza legislației procesual-penale, studierea
rezultatului practicii, examinarea cauzelor penale.
Metodica criminalistică sau metodica cercetării unor categorii de infracțiuni - Teze, recomandări științifice,
procedee și metode particulare elaborate în scopul soluționării eficace a sarcinilor urmăririi penale. Acestea
folosesc la o mai bună efectuare a investigațiilor criminalistice pe anumite categorii de infracțiuni.
1.3 Estimaţi principiile fundamentale și legăturile științei criminalistice cu alte științe.
Principiile (identice cu cele ale dreptului procesual-penal):
CPP: Articolul 7. Legalitatea procesului penal; Articolul 8. Prezumţia nevinovăţiei; Articolul 9. Egalitatea în
faţa legii şi a autorităţilor; Articolul 10. Respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane; Articolul 11.
Inviolabilitatea persoanei; Articolul 12. Inviolabilitatea domiciliului; Articolul 13. Inviolabilitatea proprietăţii;
Articolul 14. Secretul corespondenţei; Articolul 15. Inviolabilitatea vieţii private; Articolul 16. Limba în care
se desfăşoară procesul penal şi dreptul la interpret; Articolul 17. Asigurarea dreptului la apărare; Articolul 18.
Publicitatea şedinţei de judecată; Articolul 19. Accesul liber la justiţie; Articolul 20. Desfăşurarea procesului
penal în termen rezonabil; Articolul 21. Libertatea de mărturisire împotriva sa; Articolul 22. Dreptul de a nu
fi urmărit sau judecat de mai multe ori; Articolul 23. Asigurarea drepturilor victimei în urma infracţiunilor,
abuzurilor de serviciu şi erorilor judiciare; Articolul 24. Principiul contradictorialităţii în procesul penal;
Articolul 25. Înfăptuirea justiţiei - atribuţie exclusive a instanţelor judecătoreşti; Articolul 26. Independenţa
judecătorilor şi supunerea lor numai legii; Articolul 27. Libera apreciere a probelor; Articolul 28. Oficialitatea
procesului penal.
Principii specifice:
1. Legalității - Reclamă la nivel înalt de organizare și efectuare a activității criminalistice, nimeni să nu se
sustragă de la răspunderea pentru fapta penală săvârșită; Impune organelor justiției penale cunoașterea și
aplicarea intocmai a dispozițiilor legislației procesuale-penale în întreaga lor activitate de descoperire și
prevenire a infracțiunilor.
2. Operativității în efectuarea urmăririi penale - Reacționarea imediată, prompt la faptele comise,
asigurând operativ depistarea, fixarea și examinarea tuturor probelor pentru adevărul procesului penal.
Calificrea imediată a situației, adoptarea deciziilor la timp, sau refuzul de a porni urmărirea penală,
identificarea infractorului. Desfășurarea activității de administrare a probelor să asigure apropierea
momentului tragerii la răspundere penală a vinovatului în fapta savârșită. Are menirea de a mobiliza
organele de u.p. la cercetarea și descoperirea la timp a faptelor penale, cercetarea efectuându-se în termen
rezonabil.
3. Organizarea și planificarea activității criminalistice - Trebuie de organizat și planificat activitatea
organelor de u.p., concentrat eforturle și forțele de care dispun pentru a obține anumite rezultate pozitive
într-un timp rezonabil.

23
4. Obiectivității cercetării - Atitudinea imparțială a organului de u.p./expertiză la pregătire, desfășurare,
documentare a activității criminalistice. Organele trebuie să depună efort atât pentru administrarea
probelor în acuzare, cât și în apărare a persoanei atrase la răspundere și să folosească multiple posibilități
oferite de știință și tehnica modernă pentru aflarea adevărului.
5. Adevărului științific - Cunoașterea de către organul de u.p., instanța de judecată prin date probante, a
faptei și împrejurările în care au avut loc, dar și cele cu privire la persoana făptuitorului.
6. Necesității și Oportunității - Atitudine principială a organelor față de cele întâmplate, să reacționeze, să
clarifice și să soluționeze cazul conform legislației în vigoare și în termenul cuvenit.
7. Identității - Răspunderea penală și pedepsei penale trebuie să fie supus doar persoana care a săvârșit cu
intenție/imprudență o faptă prejudiciabilă, prevăzută de legea penală.
8. Conspirativității - Secretul activităților de u.p./expertiză ce urmează a fi desfășurate în caz concret,
păstrarea datelor în taină.

Subiectul II. Planificarea activităţii de urmărire penală.

2.1 Definiţi noţiunea de planificare și nominalizați tipurile acestei activităţi de urmărire penală.
Planificarea cerectarii cauzei penale este o activitate complicate de analiza si evaluare a situatiei si probelor
accumulate in cauza de catre ofiterul de urmarire penala si consta in intocmirea programului de lucru asupra
tuturor imprejurarulor de fapt, care urmeaza a fi stabilite pe cauza instrumentata.
Sunt doua tipuri: planificarea generala a cercetarii cauzei si planificarea fiecarei actiuni de urm. Penale aparte.
Planificarea generala presupune:
- Determinarea directiei investigatilor prin elaborarea versiunilor generale de urmarire penala.
- Stablilirea sarcinilor urmaririi penale si determinarea obiectivelor probatiunii;
- Nominalizarea actiunilor procesuale si masurilor specia;e de investigatie a altor amsuri necesare intru
solutionarea sarcinilor trasatem verificarea versiunilor elaborate.
- Determinarea tacticii actiunilor procesuale peconizate
Planificarea fiecarei actiuni de urmar. Penale:
- denumirea faptei supuse cercetarii si numarul cauzei penale;
- Fabula actului infractional;
- Versiunile de UP elaborarea in baza datelor paftice accumulate in legatura cu cercetarea cazului.
2.2 Analizaţi principiile planificării activităţii de urmărire penală.
Principiul individualitatii impune imbinarea judicioasa a sarcinilor generale cu cele particulare, determinarea
directiei si perspective cercetarii, originii si caracterul evenimentului, specificul legaturii dintre anumite date
faptice si informatiile despre ele.Acest principiu presupune raspunderea personala a ofiterului de urmar.
Penala privind efectuarea activitatilor concrete de urmarire penala si masurilor special de investigatii. Direcția
cercetării, succesiunea și tactica efectuării activităților de UP și speciale de invetigații totdeauna sunt
fundamentale pe info obținute la etapa inițială de cercetare.
Principiul dinamismului presupune ca planul de cercetare a cauzei penale trebuie sa fie adoptat la diferite
imprejurari schimbatoare ale cauzei . El nu poate fi utilizate decat pt o anumita perioada a urmaririi penale,
acesta necesitand a fi completat ori modificat în raport cu info noi apărute în cauză.
Planificarea cercetării la început totdeauna are loc în formă orală, iar după efectuarea acțiunilor inițiale de UP
și măsurilor speciale de investigații, obținerea datelor faptice în cauza respectivă, ce permit elaborarea și
verificarea versiunilor inițiale, planul urmează a fi realizat în formă scrisă.
Sarcinile cercetării cauzei penale se determină în conformitate cu prevederile legii și sunt reflectate în planul
respectiv de activitate. Soluționarea lor va asigura cunoașterea tuturor împrejurărilor de fapt, stabilirea
completă și obiectivă a circumstanțelor ce urmează a fi supuse probării în acțiunea cercetată. Extinderea peste
măsură a sarcinilor în planificarea cercetării cauzei penale duce la supraîncărcarea acesteia, prezintp
complicații pentru examinarea ei în judecată. Nu este admisibilă însă și reducerea sau simplificarea sarcinilor
UP, examinarea superficială și incompletă a circustanțelor în cauză.
2.3 Determinaţi structura și conținutul planului de cercetare a unei infracțiuni concrete.
În activitatea de UP, se efectuează două tipuri de planificări: generală și planificarea fiecărei acțiuni de UP
aparte. Planificarea cercetării cauzei concrete, fiind un mod (gen) de analiză și evaluare a probelor acumulate

24
în cauză de către OfUP, prezintă un proces important ca rezultat al căruia sunt trasate sarcinile investigațiilor
întru atingerea scopului procesului penal.
Planificarea generală a cercetării cauzei penale, ca proces, presupune:
a) determinarea direcției investigațiilor prin elaborarea versiunilor generale de UP;
b) stabilizer sarcinilor UP și determinarea obiectivelor probațiuni;
c) nominalizarea acțiunilor procesuale și măsurilor speciale de investigații, a altor măsuri necesare întru
soluționarea sarcinilor trasate, verificarea versiunilor elaborate;
d) determinarea tacticii acțiunilor procesuale preconizate;
e) stabilirea termenelor și consecutivității de realizare a acțiunilor concepute;
f) nominalizarea executorilor tuturor acțiunilor planificate.
Planul va cuprinde:
1.denumirea faptei supuse cercetarii si numarul cauzei penale;
2.Fabula actului infractional;
3.Versiunile de UP elaborarea in baza datelor paftice accumulate in legatura cu cercetarea cazului;
4.Actiunele procesulae si masurile specale de investigatie alte activitatie ce trebuie effectuate pentru verificaea
versiunilor elaborate;
5. Termenii si responsabilii de efectuare a actiunii;
6. Observatiile sau notitile referitor la realizarea actiunilor planificate.
Structura şi conţinutul planului de urmărire penală asupra unui caz de omor.
1. Cercetarea la fata locului in vederea determinarii in mod obiectiv a imprejurarilor in care a avut loc
infractiunea, depistarii, fixarii, si interpretarii umrelor materiale ale infractiunii, ale altor mijloace de proba;
2. examinarea medico-legala a cadavrului si constatarea pe aceasta cale a timpului si a modului in care a fost
ucisa victimal;
3. audierea persoanei banuite privind fapta savirsita si a imprejurarilor acesteia, mobilul infractiunii si modul
in care s-a actionat la privarea de viata a victimei;
4. audierea martorilor, prezentarea spre recunoastere, confruntarea, verificarea la locul infractiunii a
declaratiilor celor audiati in calitate de banuiti in vederea detinerii de date probante de natura sa copleteze si,
concomitent, sa determine veritabilitatea materialului probatoriu existent;
5. ridicarea de documente si referinte vizind personalitatea faptuitorului si a victimei, efectuarea altor operatii
si actiuni care se impun din necesitatea profilarii portretului sociopsihologic al acestora, determinarii relatiilor
anterioare savirsirii infractiunii si stabilirii motivatiei reale a infractiunii.

TEST nr. 11
Subiectul I. Conceptul tacticii criminalistice
1.1 Definiţi noţiunea de tactică criminalistică, structura și conținutul acesteia.
Notiunea - Tactica criminalistica ca parte integranta a științei criminalistice, reprezintă un sistem de teze
generale și procedee specifice argumentate științific, bazate pe dispozițiile legii procesual-penale și pe practica
în domeniu, aplicarea cărora e menită să asigure eficacitatea activităților organelor de drept în timpul cercetării
faprelor infracționale și examinării acestora în instanța de judecată, ținînd comt de particularitățile și de
sitauțiile în care infracțiunea a fost comisă.
Structrura – În acest sens există diferite opinii. Unii autori vorbesc despre partea generala și partea specilă.
Noi suntrem de acord cu 1) Tezele genrale ale tacticii criminalistice – ea nu servește drept bază pentru cea de-
a doua parte, dar are și o importanșă de sine stătătoare. și 2) Tactica unor acțiuni de urmărie penală – activitatea
de cercetare a crimin este îndreptată spre soluționarea sarcinilor procesului penal, include și măsuri speciale
de investigație.
Conținut – cuprinde două elemente 1) tezele generale ale tacticii crimin și 2) tactica unor acțiuni de u.p.
1.2 Prezentați și analizați categoriile de bază ale tacticii criminalistice.
Categoriile de bază sunt:
1. Versiunile crimin - este explicatia verosimila referitor la natura, continutul , unele circumstante ale actiului
infractional, modeul de comitere si acoperire, participant, forma de vinovatie, mobilul si scopul
urmarit, cauzele si imprejurarile ce
au determinat si favorizat savirsirea infractiunii savirsirea infractiunii, bazate pe datele administrate in cauza.

25
2. Organizarea cercetării infract - penale prezinta activitatea rationala a ofiterului de urmarire penala , care
inclide un anumit complex de decizii si actiuni orientate spre constatarea evenimentului ilicit,
identificarea persoanei infractorului,
stabilirea vinovatioei acesteia si altor.
circumstante care au important apt solutionarea sarcinilor procesului penal.
3. Planificarea cercetării infract- este o activitate complicate de analiza si evaluare a situatiei si probelor
accumulate in cauza de catre ofiterul de urmarire penala si consta in intocmirea programului de lucru
asupra tuturor imprejurarulor de
fapt, care urmeaza a fi stabilite pe cauza instrumentata.
4. Intercațiunea - Interacțiunea reprezintă o activitate bazată pe lege ori pe acte normative departamentale,
coordonată prin scopul, locul și timpul efectuării acțiunilor organelor speciale și de urmărire penală,
independente sub aspect administrativ unele de altele, precum și ale reprezentanților altor organizații,
întreprinderi, activitate ce se exprimă în îmbinarea rațională a mijloacelor și metodelor ce pot servi unui
rezultat comun, îndeplinirii sarcinii de depistare, curmare și descoperire a infracțiunii.
Categoriile de baza ale tacticii criminalistice:
Decizia tactica- presupune hotarirea of.de UP de a efectua anumite activitati procesuale ,tactice sau
organizatorice.
Recomandarea tactica- consta intr-un sfat,sugiestie a procurorului, sefului OUP, adresata of. de UP ce
cerceteaza cauza penala.Recomandarea tactica se bazeaza pe experienta profisionala pe care o au cei din urma
si competenta de care dispun.
Procedeul tactic- prezinta un mod de activitate argumentat stiintific in anumite situatii si realizarea unor actiuni
concrete de UP in scopul asigurarii eficientei cercetarii.
Operatiunea tactica- prezinta un system de decizii si procedee tactice in scopul solutionarii problemelor
cercerarii cazului concret.
Combinatia tactica- imbinarea prodeelor si operatiunilor tactice in cadrul activitatii de UP cu scopul de a
realiza obiectivele concrete.
1.3 Determinați esența, temeiurile, sarcinile și legitimitatea acțiunilor de urmărire penală și de tactică
criminalistică.
Esența pt tactică din definiție 1.1 Pt acțiunea de UP - Actiunea de urmarire penala poate fi determinate ca
un ansamlu de activitatii si procedee, prevazute de Legea procesual penala, asigurate prin constringere statala,
care se efectueaza in cadrul unui proces penal in scopul depistarii, fixarii, ridicarii, verificarii si valorificarii
datelor faptice ce au importanta si pot servi ca probe judiciare.
Sarcinile:
-Orientarea ofiterului de urmarire penala in circumstantele evenimentului care a avut loc si care urmeaza a fi
cercetat;
-Contracararea si prevenirea actiunilor infractionale si a altor actiuni ilegale, evitarea unor posibile , care
indezirabile consecinte pt societate sau pt stat;
- Contracararea mecanismului infractiunii comise;
-stabilirea , fixarea si ridicarea probelor infractiunii;
-identificarea, urmarirea si retinerea persoanelor banuite de savirsirea infractiunii;
-recuperarea pagubelor material si de alta natura, cauzate de actiunile criminale ale unor personae concrete,
-asigurarea participantilor la procesil penal si a membrilor grupei operative de cerectare;
Legitimitatea – În cazul utilizarii procedeelor tactice la cercetarea infractiunilor, se impune a respecta
urmatoarele cerinte:
-accesibilitatea procedeului, corespunderea lui calificarii, precum si posibiliotatilor intelectuale si fizice ale
ofiterului de urmarire penala;
-ele trebuie sa corespunda intru rorul principilor legalitatii si recomandarilor criminalistice;
-nu trebyue sa injoseasca onoarea si demnitatea participantilor la process.Procedeul tactic nu va favoriza
dezvoltarea impulsurilor si simtamintelor josnice, nu se va baza pe falsuri, minciuna, nu va submina autoritatea
organelor de dreptw;
-inofensivitatea procedeelor pentru viata si sanatatea cetatenilor, precum si din punct de vedere al pastrarii
valorilor material.

26
Corespunderea procedeului caracterului situatiei concrete de urmarire penala.

Subiectul II. Modelul (caracteristica) criminalistic al categoriilor (grupurilor) de infracțiuni.

2.1 Definiţi noţiunea de model criminalistic al categoriilor de infracțiuni.
Modelul C al Infr presupune sistemul fundamental științific de date (probe) legate și condiționate reciproc
între ele, despre cele mai tipice urme, însușiri, proprietăți, indici și intrermedieri ale indract de o anumită
categorie, greup de infract și a infract respective, care se manifesta în legitățile pregătirii, săvîrșirii și tăinuirii
actului illicit și care permite a trage concluzii referitoare la căile optime de descoperire și cercetare.
Modelul crime la info de o anumită categorie prezintă o totalitate relativ stabilă de info referitor la însușirile,
proprietățile acestei categorii de infracțiuni. Perceperea modelului criminalistic ca o abstracție teoretico-
practică permite OfUP de la începutul cercetării cauzei să compare datele obținute ca rezultat al efectuării
acțiunilor inițiale de UP sau măsurilor speciale de investigație cu cele pe care le conține în modelul teoretic
repsectiv. Prin urmare, modelul criminalistic presupune sistemul fundamentat științific de date (probe) legate
și condiționate reciproc între ele, despre cele mai tipice urme, însușiri, proprietăți, indicii și intermedieri ale
infracțiunilor de o anumită categorie, grup de infracțiuni și a infractorilor respectivi, care se manifestp în
legitățile pregătirii, săvârșirii și tăinuirii actului ilicit și care permite a trage concluzii referitor la căile optime
de descoperire și cercetare.
2.2 Deduceţi rolul modelului criminalistic la cercetarea infracțiunilor de o anumită categorie.
Modelul crimin al infract de o animita categ prezintă o totalitate relative stabilită de informații referitor la
însușirile, proprietățile acestei categorii de infract. Perceperea modelului crimin ca o abstracție teoretico-
prcatică permite Ofițerului de UP de la începutul cercetării cauzei să compare datele obținute ca rezultat al
efectuării acț inițiale de UP sau măsuri speciale de investigație cu cele pe care le conține în modelul theoretic
respectic. Rolul deosebit al modelului crimin este la începutul UP, atunci cînd multe circumstanțe ale infracț
săvîrșite nu sunt cunoscute.
2.3 Determinați structura modelului criminalistic al categoriilor de infracțiuni și corelația acestuia cu
caracteristica infracțiunii concrete.
Prin modalitatea de săvârșire a infracțiunii în sens criminalistic, de regulă, se înțelege sistemul de decizii și
acțiuni condiționate de diferiți factori obiectivi și subiectivi, sau abținerea de la acești factori, care lasă în
mediu urme materiale, iar în conștiința oamenilor - urme ideale (nemateriale). Anume acestea permit, cu
ajutorul metodelor, procedeelor și mijloacelor criminalistice, de a judeca despre esența infracțiunii săvârșite
sau în fază de pregătire, despre comportamentul subiectului actului ilicit în perioada pregătirii, săvârșirii și
tăinuirii infracțiunii, despre motivele și scopurile acestuia.
Mecanismul săvârșirii infracțiunii reprezintă legătura temporală, dinamică și de alt gen dintre diverse
circumstanțe, etape factori ai evenimentului infracțional, care, de obicei, se reflectă în mediul respectiv.
Circumstanțele săvârșirii infracțiunii reprezintă un sistem constituit din diverse decizii, acțiuni, fenomene și
procese care interacționează reciproc și care caracterizează condițiile timpului, locului și a altor factori
obiectivi, constituite la săvârșirea infracțiunii concrete, precum și consecințele parvenite în urma activității
criminale. Toate acestea influențează modalitatea și mecanismul infracțiunii care trebuie cercetată. Urmele
infractorului, care au relevanță criminalistică, de cele mai multe ori, se manifestă în caracterul inedit al
modalității, mecanismului și, într-o anumită măsură, în circumstanțele în care a fost săvârșită infracțiunea.
În fiecare caz, circumstanțele care urmează a fi stabilite trebuie coroborate cu elementele modelului
criminalistic al infracțiunii de categoria respectivă, care asigură orientarea și obținerea tuturor datelor posibile
în anumite situații de UP.
Utilizând modelul respectiv al categoriei anumite de infracțiuni, totdeauna se poate de stabilit și de dat răspuns
la cele îmtâmplate după formula: ce, când, unde, cine, cu cine, de ce, pentru ce. Această formulă propusă încâ
în Roma antică rămâne și în prezent în vederea stabilirii adevărului.
Analiza practicii de cercetare și descoperire a infract și studierea experienței de combatere a acestora permite
de a nominaliza următoarele elemente substanțiale ale modelului crimin și caracteristicii crimin a infract :
- date despre frecvența săvîrșirii infract și versiunile tipice ale acestora
- date despre specificul obiectului atentatului criminal și victima infracț.

27
 - Date despre metodele și procedeele de realiyare a intenției criminale, precum și despre mijloacele
utgilizate la săvîrșirea infract
- Date despre urmele și consecințele fapte prejudiciabile
- Date despre personalitatea infractorului si a complicilor săi
- Date despre cauzele ce au generat și despre circumstanțele ce au contribuit la comiterea infract.

TEST nr. 12
Subiectul I. Fotografia și videoînregistrarea criminalistică.
1.1 Definiţi noţiunea şi sistemul fotografiei criminalistice.
În prezent fotografia judiciară este tratată de majoritatea specialiştilor ca o ramură a criminalisticii destinată
metodelor aplicării în direct sau prin adaptare a mijloacelor fotografice curente la fixarea şi examinarea
probelor materiale ale infracţiunii în scopul descoperirii şi curmării faptelor penale.
Fotografia crimininalistică – este o ramură distinsă a tehnciii criminalistice care prezintă totalitatea
prevederilor teoretice și recomandărilor practice, elaborate în această bază referitor la metodele, procedeele și
mijloacele utilizate de fixare și examinare a obiectelor și urmelor infracțiunilor.
Ansamblul metodelor şi procedeelor fotografiei judiciare se divizează în două categorii: a) destinată fixării
obiectelor de cercetare criminalistică aşa cum sunt percepute la cercetarea locului faptei sau la efectuarea altor
acte şi activităţi de urmărire penală, şi b) aplicată în condiţii de laborator în vederea relevării urmelor
imperceptibile ale infracţiunii, demonstrării examinărilor în desfăşurare şi a rezultatelor expertizei. Demarând
de la scopul utilizării fotografiei, în criminalistică s-a conturat sistemul bipartit al fotografiei judiciare:
fotografia judiciară operativă şi fotografia de examinare, cunoscută şi sub denumirea de fotografie a expertizei
criminalistice.
Fotografia operativă se aplică, după cum se va vedea în continuare, în mod nemijlocit de către organul de
urmărire penală in activitatea sa de descoperire şi curmare a infracţiunilor. Fotografia de examinare este
întrebuinţată de către experţii criminalişti în legătură cu efectuarea examinărilor criminalistice.
Sistemul este dormat din: Mijloacele fotografice sunt complete de aparate şi instalaţii folosite în procesul de
fotografiere, realizării de fotografii, precum şi foto-accesorii.
Metoda fotografică criminalistică prezintă un ansamblu de reguli şi recomandări orientate spre alegerea
mijloacelor fotografice, a condiţiilor de fotografiere şi prelucrare a materialelor imaginate, în scopul obţinerii
fotografiilor ce ar face faţă fixării şi cercetării probelor judiciare. Obiectul sunt corpurile materiale aflate în
cîmpul infracțional.
1.2 Analizaţi regulile şi procedeele de fotografiere a locului faptei.
Procedeele sunt următoarele:
Fotografia de orientare- se efectuează cu prilejul cercetării locului faptei și se înscrie printer procedeele
importante de fixare a locului unde s-a comis infractiunea cu împrejurările acestuia. Are drept scop fixarea
întregului loc al faptei cu elementele respective, care se manifestă ca repere pentru orientare, de natură să
permită identificarea ulterioară a zonei în care s-a comis infracțiunea. Ea poate fi unitară sau efectuată prin
panoramă liniară sau circulară, iar însuși locul faptei trebuie să se afle în partea centrală a fotografiei.
Fotografia-schiță aceasta este destinată fixării doar a locului faptei în întregime, fără împrejurări. Ca si
fotografia de orientare, fotografia-schiță se execută la faza statică a cercetării locului faptei, cu tot ce este mai
important pentru cauza cercetată. Fotografia-schiță poate fi unitară când locul faptei este reprodus pe o singură
poză, panoramică, când pentru aceasta s-au întocmit mai multe poze ale locului infracțiunii și pe sectoare. Cea
din urmă presupune redarea pe porțiuni (sectoare) a locului faptei, în condiții similare de iluminare, cu același
obiectiv și la aceeași scară, când, de exemplu, două sau mai multe încăperi exclud posibilitatea executării unei
fotopanorame. Acest procedeu la fața locului se aplică cu folosirea benzii gradate.
Fotografia obiectelor principale sau de nod – reprezintă înregistrarea unor obiecte sau sectoare ale locului
faptei appreciate fiind principale, datorită conexiunii lor cu fapta infractională. Dintre obiecte pot face parte
cadavrul, diverse arme, instrumente, mijloace de transport, avariate sau folosite la săvârșirea infracțiunii, urme
de mâini, de picioare ale făptuitorului etc.

28
Scopul acestei fotografii este de a fixa locul, poziția și starea obiectelor depistate la fața locului. Ea se execută,
de obicei, în faza statică a cercetării s fața locului. În cazul în care este necesare a fixa dimensiunile obiectului
principal sau diferența de mărime între el și alte obiecte din apropiere, raportului de poziție dintre obiecte,
fotografierea acestora se efectuează după metoda metrică (cu o riglă gradată, centimentru sau bandă gradată).
Fotografia în detaliu – se efectuează la fața locului în scopul fixării unor detalii ale obiectelor principale.
Detaliile sunt fotografiate din apropiere, cu o unitate de măsură lângă detaliu, la o scară cât mai mare și cu
surse de lumină, dispune lateral și în spatele aparatului de fotografiat, astfel încât prin jocul umbrelor să fie
evidențiate detaliile în procesul identificării obiectului respectiv.
Toate obiectele și urmele depistate la cercetarea locului faptei se fotografiză la locul depistării lor (fotografia
obiectelor principale sau de nod) și după aceasta se aplică procedeul fotografiei de detaliu (cu riglă gradată
sau centimentu).
Unele particularități există la fotografierea cadavrului, care se face în cazurile de omor, sinucidere, accidente
de circulație, de muncă etc., în vederea redării poziției corpului, a stării îmbrăcămintei, a leziunilor vizibile în
momentul depistării lui, a distanței și raportului de poziție cu obiectele din împrejurare.
La fotografierea cadavrului trebuie respectate următoarele reguli:
1. regula generală este - cadavrul să fie fotografiat la locul, în poziția și starea în care a fost găsit, nefiind
permisă nicio modificare;
2. cadavrul trebuie fotografiat din 3 părți: de sus și din părțile laterale în așa mod ca imaginile să conțină
fixarea întregului corp.
1.3 Evaluaţi procedura aplicării video-înregistrării la fixarea mersului şi rezultatelor acţiunilor de
urmărire penală.
Evoluţia mijloacelor şi metodelor de video-înregistrare, au determinat aplicarea lor largă în criminalistică, în
scopul descoperirii şi cercetării infracţiunilor. La fel ca şi fotografia, video-înregistrarea se foloseşte ca un
mijloc suplimentar de fixare a procesului şi rezultatelor actelor de urmărire.
Însă, comparativ cu fotografia judiciară, video-filmul prezintă careva avantaje:
1. Posibilitatea surprinderii în mişcare a subiecţilor, a plasamentului şi a raportului dintre aceştia;
2. Video-filmul are un caracter pronunţat ilustrativ;
3. Video-filmul are capacitatea de imaginare a unor activităţi în evoluţia lor firească;
4. Video-filmul se caracterizează prin rapiditatea cu care se pot fixa scenele, persoanele şi obiectele.
Rezultatele reconstituirii se consemneaza în procesul verbal, fiind fixate şi prin fotografiere. Datele acumulate în
urma reconstituirii trebuie să fie cît mai amănunțite. Este inevitabil că înregistrarea video și audio s-ar isprăvi cel
mai bine cu această sarcină.
Fotografia de reconstituire este utilizată cu ocazia efectuării reconstituirii, pentru fixarea locului respectiv şi
a diferitelor secvenţe din procesul comiterii faptei, reproduse artificial. Fotografia secvenţelor reconstituirii,
au ca scop redarea principalelor momente reproduse artificial. În ultima vreme se foloseşte tot mai mult
înregistrarea video, care este mai avantajoasă.
Este recomandat ca intreaga desfașurare a reconstituirii sa fie cat mai fidel fixata in procesul verbal iar, tehnica
criminalistica ofera о serie de mijloace a caror utilizare poate fi de un real folos pentru cauza (fotografia
judiciara, filmarea, videofilmarea etc.) .In cadrul efectuarii reconstituirii este folosita cu preponderenfa
fotografia judiciara operative, de fixare,care are rolul de a ilustra menfiunile din procesul verbal care se incheie
cu aceasta ocazie,dar ca fi la celelalte mijloace de proba,fotografia ilustreaza fidel condifiile in care a fost
efectuata reconstituirea, activitafile desfafurate cu aceasta ocazie,dar fi rezultatele obfinute.
Exista situații (cum ar fi cea a verificarii condițiilor de vizibilitate și audibilitate) cand nici-un alt mijloc de
fixare nu da afa de bune rezultate,cum da video-film area.
Video-filmarea are de asemenea valoare fi pentru evidentierea și ilustrarea condifiilor fi imprejurarilor care
au favorizat savarfirea infracfiunii mai ales atunci cand reconstituirea se efectueaza la scurt timp dupa acest
moment fi cand aspectul locului faptei nu a suferit multe modificari.
Fotografia judiciara are un rol important in ilustrarea rezultatelor obfinute in cursul reconstituirii.Ea
inregistreaza momentele cele mai importante ale faptei §i imprejurarile in care se reproduc, contribuind prin
caracterul sau demonstrativ la stabilirea faptului daca infracfiunea putea sau nu sa se savar§easca in condițiile
pe care le-a relevat ancheta pana in acel moment.

29
Subiectul II. Tactica ridicării de obiecte sau documente
2.1 Prezentați conceptul criminalistic și temeiurile ridicării de obiecte sau documente.
Ridicare de obiecte sau documente e o actiune de urmarie penala si de tactica criminaliastica si consta in
preluarea de obiecte si documente ce au importanta pentru cauza cercetata, predarea benevola de persoana
care le detine la cercetarea organului de urmarire penala.
Temeiuri de fapt- este existenta datelor acumulate in cauza cercetata sau materialele de investigatie referitoare
la locul si persoana la care se afla obiecte cautate
Temei juridic- este ordonanta motivata a ofiterului de urma si autorizatie daca este secret de stat bancar sau
comercial
2.2 Determinați procedura și particularitățile tactice de efectuare a ridicării de obiecte sau documente.
Având ordonanța OUP de efectuare în cazul penal a ridicării anumitor obiecte sau doc dintr-un loc concret,
reprez acestui organ se prezintă la PF sau PJ care le deține și le legitimează. După aceasta duce la cunoștința
deținătorului de obiecte și doc scopul vizitei sale, înmânând, sub semnătură, pers sus-numite copia ordonanței
în cauză.
Când pers respectivă sau reprezentantul acesteia a luat cunoștință de ordonanța prezentată, OfUP cere să i se
predea obiectele sau doc indicate și care urmează a fi ridicate. Dacă obiectele sau doc menționate în ordonanța
de ridicare se predau benevol, pers care întocmind PV respectiv, fără a mai întreprinde alte măsuri de
investigații. Dacă pers în cauză refuză să prezinte obiectele sau doc indicate în ordonanța respectivă, atunci
OfUP procedează la ridicarea lor forțată. Aceasta înseamnă că el, imediat, emite pe loc ordonanța de efectuare
a percheziției și fără autorizația judecătorului de instrucție, purcede la percheziție, urmărind ca persoana care
deține obiectele sau doc să nu le deterioreze sau să le schimbe locul aflării lor. Rezultatul acestei percheziții
urmează a fi prezentat pentru verificare judecătorului de instrucție în termen de 24 ore, în conformitate cu
CPP.
Scopul ridicării de obiecte sau doc constă în obținerea (preluarea acestora de la pers care benevol le-au
prezentat la cerința OUP. În aceste cazuri, se ridică numai acele obiecte, doc caracteristicile cărora se cunosc
din timp, precum se știe și locul aflării lor.
Procedura :
1. Ofiterul de urmarie penala prezinta ordonanta si autorizatia;
2. Informiaza scopul vizitei si inmina copia ordonantei;
3. Propunerea predarii benevole si ridicarea acestora prin intocmirea procesului verbal iar daca persoana
refuza ofiterul parcurge la ridicare fortata astfel emite orodonanta de efectuare a perchezitiei;
4. Ofiterul trebuie sa ea masuri pentru a nu se da publicitatii cicumstantele cu privire la viata persoanala.
2.3 Nominalizați actele care trebuie întocmite pentru ridicarea de obiecte sau documente și cazurile când
pentru această acțiune procesuală și de tactică criminalistică este necesar acordul judecătorului de
instrucție.
Obiectele și doc preluate în urma efectuării acestei acțiuni procesuale și de tactică criminalistică vor căpăta
importanță și vor deveni probe materiale în cauza cercetată numai în cazul când toate acestea vor fi
documentate corect procesual, conform prevederilor CPP RM. Toate obiectele și doc ridicate se prezintă
tuturor pers asistente la această acțiune de UP.
Obiectele vor deveni probe daca vor introduse in procesul verbal.
PV al întocmit în conformitate cu prevederile art. 260/261 CPP RM, prezintă principala modalitate de fixare
a mersului și rezultatelor obținute în urma percheziției sau ridicării de obiecte și documente. Acest doc
procesual se întocmește de pers (superiorul echipei) care a efectuat ridicare la finele acestei acțiuni de UP.
Procesul verbal va contine urmatoarele date . data luna anul efectuarii, locul operarii, date despre persoana
care ridica, ora inceperii si termianrii, temeiul juridic, faptul ca au fosta aduse la cunostinta dr si obligatile ,
faptul ca sa inminat copia ordonantei sub semnatura , denumirea si caracteristicile si starea obiectelor
ridicate , modul de ambalare.
Procesul se aduce la cunostinta tutror celor prenzenti sunt intrebati daca au anumite obiectii, si semneaza de
catre toti participantii.
Obiectele și/ sau doc ridicate trebuie ambalate și sigilate, apoi împreună cu PVrespectiv sunt preluate de către
OfUP care a efectuat acțiunea dată.

30
TEST nr. 13
Subiectul I. Cercetarea criminalistică a urmelor împuşcăturii
1.1 Definiţi conceptul criminalistic al armei de foc şi nominalizați urmele aplicării armelor de foc la
săvârșirea infracțiunii.
Arma- obiect, unealtă, aparat, mașină care servește la lupta împotria inamicului, la vânt, în unele probe
sportive.
Armă de foc- este un dispozitiv special confecționat și constructiv destinat pentru nimicirea ființelor vii
(omului, animalului) sau distrugerea unor obiecte, obstacole prin intermediul proiectilului care obține o
mișcare direcționată și țintită din energia gazelor termice descompuse a substanțelor explozive.
Urmele - de perforare, de pătrundere, de ricoșare.
de perforare- în situția în care proiectilul a traversat tot corpul (obiectu);
de pătrundere – sau canale oarbe, cînd glonțul pătrunde în corp (obiect) fără a ieși;
de ricoșare – cînd glonțul este deviat de obiect, în funcție de energia cinetică a proiectilului, de densitatea
obiectulyui și de unghiul de lovire.
1.2 Clasificaţi urmele împuşcăturii şi argumentaţi importanţa lor în cercetarea infracţiunilor.
Armele de foc apar în vizorul OUP în legătură cu descoperirea lor la cercetarea locului faptei, în cazul
percheziției corporale sau la domiciliu, sau fiind ridicate în cadrul cercetării unei cause penale.
Utilizarea armelor în timpul săvârșirii unei infracțiuni lasă anumite urme.
- lăsate în mediul înconjurător:
• însăși arma din care s-a tras
• tubul tras sau cartușul pierdut, netras sau abandonat (se pot afla la vedere sau ascunse)
• proiectilul sau alicele ( mitraliile) care au rămas în corpul victimei sau la fața locului
• orificiile de intrare, ieșire și canalele oarbe
• mirosul de pulbere arsă.
- lăsate pe arma folosită și pe munițiile acesteia
- pe corpul și îmbrăcămintea persoanei care a tras din armă- se depun microparticule ale pulberii arse, precum
și a părților armei mânuite.
- pe corpul și hainele victimei
Armele de foc se pot găsit atât la locul săvârșirii infracțiunii sau in nemijlocita apropriete de acesta deoarece
făptuitorii au dorința de a scăpa de proba principal, avându-se în vedere riscul de a fi reținut cu arma asupra
sa. Armele se regăsesc și în locurile unde a fost înscenată/simulată o sinucidere.
Armele pot fi îngropate. În acest caz se vor utiliza detectoare de metale. Iar în cazul armelor care au fost
aruncate în apă- se folosesc magneți puternici.
Pentru a depista cartușele sau tuburile, trebuie folosită aparatura din dotare care se utilizează și cautarea
armelor. Ca urmare a examinării victomei, trebuie căutate orificiile gloanțelor.
Urmele formate de armă pe cartuș se formează inevitabil după tragerile executate de o armă de foc. Pe tub
urmele se formează în 3 etape:
1.încărcarea
2.tragerea. În momentul tragerii apar urmele percutorului și ale peretelui frontal al închizătorului pe fundul
cartușului (rozetă). Totodată, din cauza dilatării cartușului sub presiunea gazelor, pe pereții tubule se imprimă
și microrelieful pereților camerei de detonare.
3.extragerea tubului tras- pe rigolă sau pe marginea anterioară a rozetei se imprimă urmele ghearei extractoare,
iar pe fundul tubului urmele pragului aruncător ( ejectorului). Pe pereți itubului este posibilă formarea de urme
ale marginilor ferestruicii închizătorului.
Urmele sus menționate permit, din prima fază a cercetării de identificare, să se stabilească tipul armei cu care
s-a tras.
Urmele de pe glonț au un character dinamic și reflectă caracteristici ale construcției interioare a țevii
ghintuite.
Urmele împușcăturii (tragerii) – constituie modificările material care apar pe suprafața sau în profunzimea
diferitor obiecte din perimetrul locului aplicării armei concrete.
Se clasifică în:
- urme principale:

31
 • urme de perforare- când proiectilul a traversat tot corpul. Au 3 elemente caracteristice: orificiul de
intrare, canalul și orificiul de ieșire. Orificiile de intrare și ieșire se deosebesc prin caracteristici de
formă și dimensiune.
• urme de pătrundere- glonțul a pătruns în corp dar nu a ieșit.
• urme de ricoșare- glonțul a deviat. Se prezintă sub forma unor linii, zgârieturi ale suprafeței obiectului
lovit de proiectil.
- urme secundare- sunt rezultatul unor factori supilimentari ai tragerii:
• urme formate indifferent de distanța de tragere
• urmele formate la tragerea cu țeava armei lipită de corp sau la mică distanță.
Indiferent de distanța de tragere, pe corp vor apărea:
- inelul de frecare (ștergere) – se creează prin depunerea în jurul orificiului de intrare a unor particule de
unsoare, praf, rugină etc..
- inelul de metalizare – se formează din depuneri de particule metalice deprinse de pe suprafața proiectilului,
în momentul perforării unor obiecte cu un anumit grad de densitate.
Urmele formate la tragerea cu țeava armei lipită de corp sau la mică distanță lasă :
- rupture provocate de gazelle de expansiune- la ditanța mai mica de 10cm, capătă o formă stelară sau în cruce
prin pătrunderea gazelor în orificiul și ruperea marginilor sale.
- urmele gurii țevii- are un aspect apropiat inelului de contuzie
- arsurile- sunt provocate atât de gazele incinse cât și de flacăra de la gura țevii.
- urmele de funingine- se formează unele microparticule de funingine.
- urmele de unsoare- se descoperă pe țintă când canalul țevii a fost uns.
- Tatuajul- consecința pătrunderii în piele a resturilor de pulbere neagră nearsă sau arsă incomplete.
Există însă diferite piese sau dispositive care influențează acțiunea urmelor secundare ale împușcăturii:
• Ascunzătorul de flacără- un dispozitiv care se montează în partea din față a țevii armei și care are rolul
de a dispersa gazelle ți flacăra pentru a împiedica identificarea locului din care se efectuează tragerea.
• Recuperatorul de recul- diminuează reculul armei în vedera măririi preciziei tragerilor. Rolul lui este
de a dirija prin frâne gazelle rezultate în urma tragerii realizând o împingere a armei înainte. Asta duce
la diminuarea considerabilă a reculului armei și se datorează faptului că gazelle, flacăra și funinginea
sunt dirijate, prin cele 2 frâne, în momentul în care proiectilul depășește cele 2 orificii, realizându-se
un process de frânare.
• Amortizatorul de sunet- un dispozitiv utilizat la armamentul portabil cu destinații speciale pentru
operații speciale. Rolul de a diminua zgomotul împușcăturii pentru a permite celui care execute foc
asupra unei persoane să acționeze conspirativ. Principiul de funcționare este similar cu tobele de
eșapament de la autoturisme pentru amortizarea sgomotului produs de motor. Adică în timpul
împușcăturii, multe gaze, funinginea și alți factori sunt dirijate pe canale laterale în compartimentele
amortizatorului, cee ace diminuează zgomotul.
1.3 Demonstraţi modalităţile de stabilire a direcţiei, distanţei şi locului de unde s-a tras din arma de foc.
Direcţia tragerii se determină în baza urmelor proiectilului şi a factorilor suplimentari ai împuşcăturii, precum
şi după locul amplasării tuburilor trase din sisteme automate. În baza urmelor proiectilului, direcţia în
care s-a tras
se stabileşte după poziţia orificiului de intrare şi de ieşire.
Pentru orificiul de intrare este caracteristică atragerea marginii acestuia înăuntru. Suprafaţa obiectului în care
s-a tras poate fi îndoită ca urmare a apăsării provocate de lovirea proiectilului. Orificiul de ieşire
prezintă
dimensiuni mărite faţă de cel de intrare şi în majoritatea cazurilor este înconjurat de diverse rupturi cauzate
de materialul dislocat şi aruncat de proiectil în direcţia mişcării.
Despre direcţia tragerii atestă şi urmele create de factorii suplimentari ai împuşcăturii (inelul de frecare Pe
baza acestei categorii de urme ale împuşcăturii în criminalistică se determină şi distanţa de la care s-a
tras. Imprimarea
gurii ţevii, rupturiile şi pârliturile din preajma orificiului de intrare, prezenţa burei şi a căpă-celului
proiectilului în canalufcreat de acesta, mărturisesc vădit că tragerea a fost executată cu ţeava lipită de
suprafaţa obiectului sau

32
de la distanţe extrem de mici (1—5 cm). Petele de funingine, stropii de ulei, îndeosebi particulele de pulbere
nearse sunt factorii distinctivi ai împuşcăturii de la distanţe mici. Reamintim că limitele de acţiune a
factorilor
creatori ai urmelor menţionate la armele de mână nu depăşesc un metru. în aprecierea locului de unde s-a tras
trebuie să se ţină cont de factorii ce influenţează traiectoria de zbor a proiectilului. In fond vizarea
poate conduce la
stabilirea locului tragerii, şi aceasta s-a confirmat prin verificarea practică, dacă direcţia tragerii este orizontală
sau de sus în jos sub orice unghi. Traiectoria proiectilului tras de jos in sus admite modificări esenţiale
de direcţie,
fiind influenţată vădit de gravitaţie, precum şi de factorii climaterici. Cu căt distanţa tragerii e mai mare, cu
atât mai evidente devin modificările.
Locul de amplasare a tuburilor aruncate din armele automate, în condiţiile unui spaţiu deschis, poate fi supus
unui studiu special, având ca scop calcularea locului de unde s-a tras. După cum este cunoscut, fiecărui
tip şi sistem
de armă automată ii sunt proprii direcţia şi unghiul de aruncare a tuburilor trase.

Subiectul II. Activităţile de urmărire penală desfăşurate la etapa iniţială de cercetare a infracţiunilor
de corupție.
2.1 Caracterizaţi elementele modelului (caracteristicii) criminalistic al infracțiunilor de corupție.
Elementele sunt :
• Datele referitor la subiectii actului de corupere - sub ai infr legate de coruptie pot si pers cu functie de
rasp, care i-au mită, peroane care dau mită și, în unele cazuri persoanel care intermediază darea-luarae
de mită
• Datele cu privire la obiectul infractiunii – ob îl constitue de obicei, orice valoatre materială și servicii
care prezintă un beneficiu material pentr persoana care îl obține.
• Date despre modalitățile săv/rșirii corupției – modalitățile depind în mare măsură de funcția pe care o
deține persoana .
• Date despre urmele infr de corupere – urmele tipice ale corupției de cele mai multe ori sunt : banii,
valuta straină , bunurile materiale, cardurile bancare de palstic, chitante, documente de contabiliatte,
facturile serv acordate. Etc
• Datele dspre locul și timpul săvîrșirii actului de coruptie – locul transimterii obiectului mitei depinde,
întîi de toate, de faptul care este caracterul mitei.
• Datele despre cauzele și condițile coruperii – acțiuniel de corupție au un imbold conștient de a-și
satisface necesitățile materiale prin săvîrșirea unor act sub acoperirtea functiei ocupate.
2.2 Indicaţi acţiunile de urmărire penală care se efectuează la etapa iniţială de cercetare a infracțiunilor
de corupție.
Din pdf al caracterului determinat al info pe aceste categorii de infr la etapa inițială, se poate vorbi despre 3
situații tipice de UP:
- a parvenit declarația unei pers cu privire la extorcarea de la el a unor valori, obiecte sau declarația pers căreia
i s-a încercat a da mită;
- există date argumentate despre un act săvârșit de corupere, parvenite de la pers care a dat mită (corupător);
- există info referitor la un act presupus sau real de corupere (despre mai multe acte), care le conțin materialele
altei cauze penale.
În prima situație pe aceste categorii de cauze, sunt caracteristice următoarele acțiuni de UP și măsuri speciale
de investigație:
1. Ascultarea denunțătorului în calitate de martor;
2. Ortganizarea și efectuarea controlului transmiterii banilor sau obiectelor extorcate
3. Reținerea în flagrant a peroanei cu funcții de răsp sau a persoanei care a încercat să corupă funcționarul
respectiv
4. Percheziția corporală, la domiciliu, și la locul de muncă al bănuitului
5. Ridicarea de obiecte și documnete
6. ascultarea bănuitului

33
 7. examinarea ob primite în calitate de mită
8. expertiza criminalist a urmelor de mîini depistate pe ob primite
9. audierea posibililor martori la acțiune ade corupere.
2.3 Determinaţi caregoriile de martori care pot fi audiate la etapa inițială de cercetare a infracțiunilor de
corupție.
În calitate de martori, pot fi audiați :
• martorii oculari ai infract;
• colegii, vecinii și cunoscuții persoanei corupte;
• rudele, cunoscuții, colegii denunțătorului.
În cauzele de corupție, vinovăția învinuiților rar când se confirmă prin depozițiile directe ale martorilor, având
în vedere că faptele date, de obicei, se săvârșesc în lipsa martorilor. Însă declarațiile martorilor pot confimra
nu numai faptele expuse de denunțător, dar și existența unor sau altor obiecte, foloase, valori în posesia
coruptului, modul de viață luxos al acestuia sau cheltuile enorme efectuate de infractor în anumite perioade
de timp.
Cea mai mare parte dintre martori în astfel de cauze, de obicei, devin cunoscuți din materialele cercetării
cauzei și doar numai unii se cunosc din materialele care au servit drept temei pentru pornirea cauzei penale.
O altă parte dintre martori devin cunoscuți în urma activității speciale de invetigații pe cazul concret. Cea de-
a treia parte este stabilită prin acțiunile inițiale de UP. Martorii sunt identificați, în principal, dintre persoanele
care au participat la operațiunile în legătură cu care a fost aranjat actul de corupție a persoanelor care cunoșteau
activitatea de serviciu a persoanei care primea mită, precum și din cercul de persoane legate, într-un fel sau
altul, cu cel care dădea mită sau cu intermediarul. Audierea martorilor permite, de regulă, să se obțină date
despre anumite contacte ale persoanelor implicate în actul de corupție, despre caracterul comportamentului
persoanei oficiale orientate spre satisfacerea intereselor persoanei coruptătoare, despre faptul estorcării mitei
sau a mitei primite, precum și despre situația financiară a persoanei de la care se estorca mita etc.
Audierea denunțătorului în calitate de martor - tactica audierii acestuia depinde de rolul lui în pregătirea sau
săvârșirea actului de corupție și se deosebește prin aceea că OfUP, practic, nu are timp pentru studierea deplină
a pers
denunțătorului și pregătirea către această acțiune de UP care poartă un caracter de neamânat. Studierea pers
date se efectuează pe parcursul primirii de la el a denunțului respectiv, identificând personalitatea lui și în
cadrul
propriu-zis al audierii.

TEST nr. 14
Subiectul I. Cercetarea urmelor create de corpul uman
1.1 Prezentați rolul şi importanţa criminalistică a urmelor de picioare.
Prin noţiunea de urme de picioare în criminalistică se înţeleg modificările produse pe o suprafaţă ca rezultat
al contactului picioarelor omului cu ea.
Urmele de picioare se creează datorită presiunii greutăţii corpului atât In timpul staţionării acestuia, cât şi în
cadrul deplasării lui în spaţiu. E de menţionat că urmele, de picioare se vor forma la faţa locului inevitabil in
toate cazurile în care săvârşirea faptei implică acţiuni ce duc la contactul picioarelor făptuitorului cu
elementele materiale ale ambianţei şi, fireşte, dacă acestea sunt apte să primească urme.
Ca factor creator de urme la fata locului , piciorul prezintă interes din punct de vedere al formei, dimensiunii,
și funcției sale locomotorii. Importanța urmelor de picioare este determinată de datele imformativ-probante
pe care acestea le pot furniza.
1.2 Analizaţi elementele caracteristice ale „carării de urme”.
Particularităţile individuale ale deprinderilor de a merge se materializează sub formă de elemente caracteristice
ale cărării urmelor, dintre care menţionăm:
— linia direcţiei mersului — axa cărării de urme, indicând direcţia mersului;
— linia mersului — linia frântă, segmentele căreia unesc punctele extreme din spate ale urmelor create
consecutiv de piciorul drept şi de cel stâng;
— lungimea paşilor picioarelor drept şi stâng — distanţa dintre punctele extreme din spate ale urmelor
consecutiv create de picioare;

34
— lăţimea pasului — distanţa cuprinsă între extremităţile interioare ale urmelor create de piciorul drept şi de
cel stâng;
— unghiul paşilor picioarelor drept şi stâng — figură formată de întretăierea axei urmelor picioarelor
respective cu linia direcţiei mersului.
Urmele de picioare găsite la faţa locului pot fi urme disparate sau se pot găsi sub forma cărării de urme. Pentru
a avea o cărare de urme e nevoie să descoperim la faţ a locului cel puţ in trei urme consecutive de picior (două
de la un picior, cealaltă de la celălalt picior). Analiza cărării de urme poate furniza informaţ ii suplimentare
celor obţ inute prin interpretarea unei urme singulare. Pentru acest motiv în cărarea de urme găsită la faţa
locului se vor măsura şi nota (desena) următoarele elemente: direcţ ia de mişcare, linia mersului, lungimea
pasului, lăţ imea pasului ş i unghiul pasului.
Direcţ ia de mişcare a făptuitorului se află din examinarea generală a urmelor observând poziţ ionarea degetelor
ş i a călcâiului (la piciorul descălţ at) sau vârful ş i tocul pantofilor (la piciorul încălţ at). În schiţa efectuată la
faţa locului o însemnăm cu o linie continuă terminată cu o săgeată indicând direcţia de deplasare.
Linia mersului este linia frântă ce uneşte aceleaş i repere ale fiecărei urme (de exemplu, linia ce uneş te centrele
exterioare ale călcâielor) fiind reprezentată în schiţ ă ca o linie frântă. Linia mersului ajută la stabilirea
unghiului pasului.
Lungimea pasului se măsoară ca distanţa dintre călcâiul (tocul) urmei unui picior la călcâiul (tocul) urmei
imediat următoare. În raport cu lungimea pasului se poate stabili dacă persoana respectivă alerga sau mergea
normal, dacă ducea o greutate, dacă este de statură mică sau mare ş .a.
Lăţ imea pasului se calculează ca distanţa între două linii punctate ce trec prin partea interioară a călcâielor
(piciorul stâng şi cel drept) ş i sunt paralele cu direcţ ia mersului. Analizând lăţ imea pasului se pot trage o serie
de concluzii privitoare la persoana ce a creat aceste urme, cunoscându-se că:
- o persoană care duce o greutate sau o persoană în vârstă are tendinţ a de a mări lăţ imea pasului (coborând
astfel centrul de greutate);
- o persoană care aleargă micş orează lăţ imea pasului;
- prin educaţ ie, persoanele de sex feminin merg având o lăţ ime foarte mică a pasului Unghiul pasului se
stabileş te prin intersecţ ia unei linii ce străbate median urma piciorului
(de la vârf la călcâi) cu linia mersului. Deschiderea unghiului pasului este direct proporţ ională cu viteza de
deplasare.
1.3 Estimaţi posibilitățile și necesitățile utilizării unor urme reieșind din următoarea situație: „La locul
săvârşirii unei infracţiuni de poluare a mediului prin descărcarea gunoiului într-un loc în pădure,
echipa de cercetare a locului
faptei a descoperit pe sol (două) urme de încălțăminte care reprezintă în profunzime suportul relieful părţii
de contact a încălţămintei”. Specialistul criminalist a efectuat fixarea şi ridicarea lor.
Descoperirea urmelor de picioare, indiferent de natura lor, se realizează prin cercetarea vizuală la faţa locului
a tuturor suprafeţelor pe care este posibil să se calce. In acest scop vor fi examinate:
— suprafeţele de duşumea şi alte obiecte de construcţie din încăperea în care s-au desfăşurat acţiunile
cercetate;
— suprafeţele de teren ale spaţiului deschis, pe unde a venit şi a plecat făptuitorul;
— obiectele aflate în calea direcţiei de deplasare a făptuitorului, precum şi cele exploatate pe parcursul
săvârşirii faptei (mese, scaune, lăzi etc).
În condiţii nefavorabile, în căutarea urmelor de picioare se pot folosi surse de lumină dirijată şi instrumente
optice de mărire (reflector, lupă).
Urmele de picioare, atât cele de adâncime cât şi cele de suprafaţă, sunt supuse acţiunilor mai multor factori de
natură să le distrugă. Fiind descoperite, ele impun masuri de protejare. De fenomenele naturii (vânt,
ploaie,
zăpadă) urmele se vor proteja prin acoperire cu vase sau pelicule impermeabile. In vederea excluderii unor
activităţi umane de natură să provoace deteriorări, urmele se acoperă cu obiecte de persistenţă
avansată, ca de
exemplu, o ladă, albie, covată etc. Descoperite, urmele de picioare se fixează prin descrierea în procesul-
verbal de cercetare la locul faptei a trăsăturilor lor generale şi particulare. Procesul-verbal, fiind formă
procesuală de

35
fixare a urmelor, trebuie să conţină date referitor la natura urmei (de picior, de Încălţăminte, de adâncime, de
suprafaţă, de stratificare ori de destratificare), forma ei generală şi a reliefului (în urmele picioarelor
goale, dacă se
disting desene papilare), dimensiunile urmei.

Subiectul II. Tactica efectuării percheziţiei

2.1 Reproduceţi noţiunea, nominalizați temeiurile și sarcinile percheziţiei.
O actiune de urmarire penala si de tacica criminalistica ce consta in examinarea incaperilor edificilor zonelor
de localitatii ori a persoanelor in scopul depistarii si ridicarii obiectelor sau documentelor cu importanta
probanta pentru cauza penala cercetata.
Temeiuri - Temei de fapt al perchezitie: oganul de urmarie p este in drept sa efectuieze perchezitia daca probele
acumulate demonstreaza ca intr-o anumita incapere se afla sau o anumita persoana detine instrumente ce au
servit la savrisirea infractiuni precum si alte obiecte importante pt cauza.
Temei de drept sau juridic – ordonanta motivate a org de urm p, si autorizatia jud.
Sarcini- descoperirea de obiecte sau inscrisuri ce contin sau poarta urme infractiunii ; descopeirea de obiecte,
inscrisuri sau valori care au fos folosite sau destinate sa serveasca la comiterea infact.; descoperirea ob
inscrisuri sau valori produse ale infractiunii : indentificarea si ridicarea bunurilor provenite din infractiune:
descoperirea persoanelor private nelegitim de libertate sau care se sustrag de la urm penala; descoperea pers
disparate a cadavrelor sau a partilor din cadavru; descoperirea unor ob material illegal detinute.
2.2 Determinaţi deosebirile procesuale şi tactice dintre percheziţie şi ridicare de obiecte sau documente.
Ridicare de obiecte sau documente e o actiune de urmarie penala si de tactica criminaliastica si consta in
preluarea de obiecte si documente ce au importanta pentru cauza cercetata, predarea benevola de persoana
care le detine la cercetarea organului de urmarire penala.
Temeiuri de fapt- este existenta datelor acumulate in cauza cercetata sau materialele de investigatie referitoare
la locul si persoana la care se afla obiecte cautate.
Temei juridic- este ordonanta motivata a ofiterului de urma si autorizatie daca este secret de stat bancar sau
comercial.
Ridicarea de acte sau înscrisuri este o activitate asemănătoare percheziţiei însă ea se deosebeşte prin faptul că
organul judiciar are cunoştinţă la cine se află obiectul sau actul căutat, iar persoana care îl deţine .recunoaşte
acest lucru.Specificul percheziţiei a condiţionat stabilirea unui cadru procesual aparte. După cum s-a subliniat,
la efectuarea percheziţiei organul de cercetare poate recurge numai dacă se află în posesia unor date ce în mod
obiectiv întemeiază necesitatea efectuării ei.
Astfel, potrivit CPP, în situaţia în care se cunoaşte că anumite obiecte sau documente ce pot servi ca mijloace
de probă în procesul penal, se găsesc în posesia unei persoane fizice sau jur idice, organul de ceretare
efectuează ridicarea lor. Ridicarea documentelor cu caracter secret se face numai cu autorizaţia procurorului
care supraveghează activitatea de cercetare a cauzei şi în ordinea stabilită de comun accord cu factorii de
conducere ai instituţiei respective. Specificul acestui act procedural rezidă în modul în care se realizează:
organul de cercetare dispune efectuarea ridicării printr -o ordonanţă, în baza căreia obligă persoana sau
unitatea care deţine obiectele sau documentele ce interesează cauza, să le predea lui. Dacă persoana în cauză
refuză să predea benevol obiectele ori documentele cerute, situaţie cu o frecvenţă redusă în practica organelor
deurmărire penală, dar care nu se exclude, acestea se ridică forţat .Aşadar, putem afirma că ridicarea
de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală consacrată colectării probelor materiale ale
infracţiunii, care constă în cererea si ridicarea silită a anumitor obiecte şi documente ce prezintă interes pentru
cauză, aflate în posesia persoanelor fizice sau juridice.Actul procedural al ridicării de obiecte şi documente se
deosebeşte de percheziţie prin faptul că aici organul de cercetare cunoaşte obiectele şi documentele ce urmează
a fi ridicate, legătura ca cestora cu fapta avută în cercetare, ştie şi persoana care le deţine sau în răspunderea
căreia seaflă. Alta este situaţia în cazul percheziţiei. La momentul dispunerii acesteia organul ce urmează să
o efectueaze deţine anumite date, care, după cum s-a menţionat deja, întemeiază doar prezumţia că într-un
anumit loc sau la o anumită persoană se pot găsi urme ale infracţiunii, obiecte sau documente ce potcontribui
la soluţionarea cauzei.
Diferă substanţial şi conţinutul activităţilor procedurale în discuţie. Pe lângă cererea şi ridicarea obiectelor si
documentelor la care se limiteaza actul procedural de ridicare,perchezitia cuprinde o vasta activitate de cautare

36
care urmareste scopuri diverse (descoperire a
obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii, a bunurilor materiale rezultate din activitatea
infracţională, a tot felul de acte scrise ce pot furniza date probante, reţinerea persoanelor declarate în căutare,
depistarea locurilor ascunderii cadavrelor.
2.3 Nominalizaţi sarcinile, metodele şi mijloacele tehnice de căutare a obiectelor în cadrul percheziţiei la
domiciliul unei persoane, bănuite de săvîrşirea infracţiunii de corupție.
Tactica percheziţiei încăperilor, indiferent de destinaţia lor (locuinţe, oficii, construcţii anexe) cuprinde, pe de
o parte, anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei, iar pe
de altă parte, procedeele de
căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza.
Deplasarea la locul percheziţiei trebuie făcută cu multă atenţie şi în mod operativ, astfel încât persoana ce
urmează a fi percheziţionată să fie privată de posibilitatea de a cugeta asupra comportării sale şi a
celor ce-1 înconjoară. Din momentul
sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din
exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri, prin care cel ce va fi percheziţionat poate
înlătura obiectele ce-1
compromit, înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. Practica cunoaşte nu puţine cazuri, când,
presimţind sosirea organului de urmărire penală, persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă
prin geamuri obiectele (armele,
instrumentele) care demască activitatea lor infracţională. Aşa cum s-a menţionat, percheziţia propriu-zisă se
desfăşoară în două faze: la faza preliminară, înainte de toate, se vor lua măsurile de rigoare pentru
crearea unui cadru propice bunei
desfăşurări a activităţii de căutare. Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme
de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei.
Dacă se ştie că persoana
percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme, pentru a contracara eventualele acte violente,
se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi, fireşte, ridicării armelor, în
ipoteza în care deţinerea lor este
ilegală.
La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. într-
o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea
de la intrare (antreu, hol),
continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul, terasa, dependinţele ş.a.
Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară, care se aplică la
cercetarea la faţa locului, dar, de subliniat, ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează
doar sub varianta sa concentrică,
pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare, de-a lungul pereţilor, şi apoi, va continua pe spirală, spre
centrul încăperii.

TEST nr. 15
Subiectul I. Dactiloscopia criminalistică
1.1 Prezentați tipurile și proprietățile desenelor papilare. Nominalizați elementele structurii desenului
papilar utilizate la identificarea persoanelor după urmele de mâini.
La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: în arc, în laţ şi în cerc.
Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul de la o
latură a falangetei şi, curbându-se in centrul ei, pleacă spre latura opusă. Desenele in arc sunt simple şi in
şatră. Primele au curbura crestelor lină, uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. Ultimele,
dimpotrivă, se prezintă prin curbura bruscă, avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala,
Desenele in arc sunt mai puţin frecvente, constituind, conform datelor publicate, până la 6% din totalitatea
desenelor papilare.
Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata. In ele se disting lesne trei curente de creste papilare,
formând zonele respective: centrala, periferică sau marginală şi bazală. Crestele zonei centrale işi iau

37
Începutul de la o latură a falangetei şi, atingând partea centrală a acesteia, revin spre aceeaşi latură, formând
o figură in formă de laţ. Crestele zonei periferice in formă de arc cu braţele pe ambele părţi laterale ale
falangetei, acoperă zona centrală a desenului papilar din partea de sus şi din cele două părţi laterale Desenele
papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente, forma şi direcţia acestora.
Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. Spre deosebire de acestea, la
desenele în cerc crestele zonei centrale se prezintă în formă de cerc, spirală, oval. In acest tip de desene,
crestele zonei periferice şi a celei bazale se intersectează pe ambele părţi laterale ale desenului (o
particularitate distinctivă a acestui tip de desene), formând respectiv două delte.
1.2 Determinați locurile, obiectele și metodele unde pot fi depistate urmele de mâini ale infractorului la
fața locului.
Desenele papilare se clasifică în baza desenelor falangetelor, deci avem 3 tipuri clasice de desene papilare:
a) În arc/adeltice (nu au în cmponență delte)-formate dintr- un singur curent de creste papilare, care își iau
începutul de la o latură a falangetei, curbându-se în centrul ei, pleacă spre latura opusă.
a. Simple- curbura crestelor lină, ușor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei;
b. În șatră- curbură bruscă, având ân centru una sau mai multe creste în poziție verticală
b) În lanț ( cu o singură deltă- monodeltice)- lesne 3 curente de creste paplare, formând: zona centrală,
periferică sau marginală și bazală.
c) În cerc (există 2 delte- bideltice) – 3 curente de creste, crestele zonei centrale se prezintă în formă de cerc,
spirală, oval.
Detaliile de orice tip de desen papilar, sunt următoarele:
- Începutul liniei papilare;
- Sfârșitul liniei papilare sau capătul liniei;
- Ramificarea liniei papilare: bifircarea, trifurcarea sau dedublarea acesteia;
- Contopirea liniei papilare- confluență/asamblare, contopire a 2 sau mai multe linii;
- Inelul papilar;
- Butonieră papilară;
- Cârligul papilar;
- Anastomoza papilară;
- Intersecție;
- Fragmentul de linie papilară
*Într-un desen papilar digital se pot găsi în jur de 150 de detalii caracteristice;
Pentru identificarea persoanei- 12 detalii.
A. Căutarea și relevarea urmelor de mâini:
Căutarea se face pe toate suprafețele netede:
• Obiecte confecționate din sticlă/cristal- pahare, sticle, bibelouri, scrumiere, oglinzi;
• Pereți acoperiți cu faianță, lemn luctruit;
• Obiecte din porțelan/ ceramică zmălțuită (cești, lavoare);
• Obiecte confecționate din lemn lustruit ori furnituruit (birotică, rame);
• Obiecte din materiale plastice;
• Obiecte din piele sau înlocuitori (poșetă, pantofi, cizme, benți);
• Obiecte metalice nichelate, acoperite cu vopsea lucioasă;
• Hârtii, documente, cărți pe suprafețe lucioase;
• Ușile de la intrare, pe mânere, obiectele uitate de infractor, urmele de pe volan, pisele de bord;
Metodele de depistare:
- Fascicul de lumnă, înclinat sub un unghi de 45 de grade;
- Pulverizarea pe obiect a unei soluții de luminol;
- Lampa portabilă de radiații ultraviolete;
Metodele de relevare a urmelor de mâini latente:
1. Metoda fizică- aplicarea de prafuri, pudră cu grănulețe foarte fine pe suprafața obiectului presupus purtător
de urme.
• Condițiile care trebuie să le întrunească substanțele folosite în relevare:
• Contrast de culori, cu suportul pe care s-a format urma;

38
• Să prezinte o aderență selectivă, numai la materia din urmă, și nu la întregul suport, pentru a evita îmbâcțirea
urmei sau estomparea detaliilor caracteristice.
2. Metode chimice- tratarea suprafețelor purtătoare de urme cu reactivi chimici, care intrând în reacție cu
factorii componenți, ai sudorii, colorează amprenta papilară.
• Vaporizrea cu aburi de iod;
• Relevarea cu reactivi chimici propriu-ziși
3. Relevarea cu reactivi chimici- folosirea unor reactivi: soluția de Sudan III, azotat de argint, nitrat de argint.
4. Metodele optice de relevare a urmelor de mâini- tehnici de vârf, aplicate la specificul descoperirii urmelor
papilare (folosirea laserului și în special a laserului cu argon, dispersia luminoasă a unei raze de lumină
incidentă, proiectată spre suprafața obiectului purtător de urmă).
1.3 Estimați regulile și metodele de fixare, interpretare și ridicare a urmelor de mâini la fața locului.
Amprentarea persoanelor suspecte se efectuează cu ajutorul mijloacelor prezente în trusele criminalistice în
felul următor:
pe o placă de sticlă sau de masă plastică cu ajutorul ruloului de cauciuc se întinde un strat subţire de tuş
tipografic. Degetele persoanei bănuite se rulează în aşa mod ca tuşul să se depună uniform pe toată suprafaţa
lor. în acelaşi mod degetele se rulează pe fişa dactiloscopică în spaţiul indicat pentru fiecare deget. în lipsa
fişelor dactiloscopice amprentarea se poate face pe o coală standard de hârtie albă. Amprentele altor regiuni
palmare se ridică prin apăsare.
B. Fixarea urmelor de mâini- se descriu în p-v și se fotografiază la scară, întocmirea schițelor.
Interpretarea- scopurile interpretării:
- Analiza indicilor urmei concrete;
- Stabilirea locului și obiectelor ce au intrat în sfera de interes infractorului;
- Obținerea unor informații preliminare;
- Stabilirea acțiunilor întreprinse de făptuitor în câmpul infracțiunii;
- Determinarea mâinii și a degetului care a creat urma respectivă;
- Stabilirea tipului desenului papilar al urmei relevante și a caracteristicilor ei;
- Aprecierea valorii de identificare a urmei.
Ridicarea- impune prevederi ce garantează buna stare a urmelor.

Subiectul II. Metodica cercetării infracţiunilor contra patrimoniului

2.1 Definiţi noţiunea şi elementele modelului (caracteristicii) criminalistic ale infracţiunilor contra
patrimoniului
Furtul şi tâlhăria sunt fapte prin care se aduce atingere proprietăţii publice sau private. Metodele tactice
criminalistice folosite pentru cercetarea lor sunt asemănătoare. Acolo unde există deosebiri, se vor
face precizări pe parcursul expunerilor.
Elementele modelului : (ale furtului)
- date despre frecvența săvîrșirii infract și versiunile tipice ale acestora
- date despre specificul obiectului atentatului criminal și victima infracț.
- Date despre metodele și procedeele de realiyare a intenției criminale, precum și despre mijloacele
utgilizate la săvîrșirea infract
- Date despre urmele și consecințele fapte prejudiciabile
- Date despre personalitatea infractorului si a complicilor săi
- Date despre cauzele ce au generat și despre circumstanțele ce au contribuit la comiterea infract.
2.2 Evidenţiaţi situațiile tipice, versiunile de urmărire penală și acțiunile caracteristice pentru etapa inițială
de cercetare a infracţiunilor contra patrimoniului
Furtul şi tâlhăria pot fi reclamate imediat de persoana vătămată sau de martorii oculari, ori la data constatării
lor de către alte persoane. In cazul infracţiunilor flagrante, se întocmesc acte de constatare de către
organele de urmărire penală, care
au fost primele sesizate, iar dacă cererile privind săvârşirea unor asemenea fapte se depun la data constatării
lor, cercetările trebuie să fie începute cât mai curând, pentru a se putea valorifica urmele infracţiunii.
Alteori, faptele pot fi constatate
39
din oficiu de către organele de urmărire penală.
Primele activităţi de cercetare în cazul infracţiunilor de furt au ca scop verificarea unor multiple aspecte, între
care:
• stabilirea locului unde s-a comis furtul;
• identificarea persoanei care a comis furtul şi a complicilor săi;
• stabilirea bunurilor ce au fost furate, care le sunt caracteristicile şi valoarea;
• mijloacele şi metodele folosite la comiterea furtului;
• ce împrejurări au înlesnit comiterea infracţiunii1.
locul săvârşirii faptei se vor cerceta urmele instrumentelor de spargere găsite pe sistemele de închidere, se vor
face inventarieri ale bunurilor din depozit sau magazin, pentru stabilirea cantităţii şi valorii bunurilor sustrase.
2.3 Prezentați particularitățile tactice de efectuare a unor acțiuni inițiale de urmărire penală la cercetarea
infracțiunilor contra patrimoniului.
La locul săvârşirii faptei se vor cerceta urmele instrumentelor de spargere găsite pe sistemele de închidere, se
vor face inventarieri ale bunurilor din depozit sau magazin, pentru stabilirea cantităţii şi valorii
bunurilor sustrase.
Urmele constatate vor fi descrise în procesul-vcrbal de cercetare la faţa locului şi fotografiate. Obiectele
purtătoare de urme, de dimensiuni reduse, vor fi ridicate pentru cercetări în laborator. O atenţie
deosebită va fi acordată urmelor de
picioare şi urmelor mijloacelor de transport. Atunci când se constată urme de adâncime, după descrierea
acestora în procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiere, vor fi ridicate mulaje de gips.
Pe traseul cuprins între locul unde s
a comis fapta şi locuinţa persoanelor bănuite de săvârşirea acesteia ori ascunzătoarea în care au fost găsite
bunurile sustrase, vor fi cercetate urmele care pot contribui la identificarea autorilor. Vor fi cercetate,
descrise, fotografiate, ridicate cu
ajutorul mulajelor de gips urmele de picioare, sau urmele mijloacelor de transport. Chiar dacă acestea nu
prezintă suficiente detalii pentru identificarea făptuitorilor sunt utile pentru determinarea
apartenenţei de gen, pentru stabilirea
numărului de persoane participante la săvârşirea faptei, ori pentru stabilirea traseului parcurs de făptuitori, pe
jos sau cu mijloacele de transport. La locul unde s-au găsit bunurile sustrase (locuinţa făptuitorilor,
în câmp, în pădure) se
efectuează cercetări pentru identificarea bunurilor, inventarierea şi descrierea lor, apoi se dispune ridicarea lor
în vederea restituirii persoanelor prejudiciate, chiar dacă au fost vândute altor persoane. Dacă există
dovezi sau indicii că asemenea
bunuri s-ar afla în incinta unor instituţii, societăţi comerciale sau locuinţe ale cetăţenilor, se vor efectua
percheziţii, cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală.

TEST nr. 16
Subiectul I. Identificarea criminalistică
1.1 Definiţi noţiunea și premisele științifice ale identificării criminalistice
In justiţie determinarea obiectelor şi a fiinţelor la nivel individual se realizează prin intermediul identificării.
Categoria de identificare (din lat. identicus — acelaşi) este aplicată cu semnificaţia de activitate umană
întreprinsă in vederea stabilirii identităţii fiinţelor şi a obiectelor materiale. La baza acestei activităţi se află,
pe de o parte, principiul identităţii tuturor fenomenelor lumii materiale, iar pe de altă parte, posibilitatea
recunoaşterii de fiinţe, obiecte şi fenomene.
În accepţie dialectică, identitatea constituie proprietatea fiinţelor şi obiectelor de a se manifesta individual, de
a-şi demonstra prin proprietăţile şi caracteristicile lor egalitatea cu ele înseşi şi concomitent, deosebirea de tot
ce le înconjoară. Aşa cum se subliniază în literatura criminalistică, identitatea «concentrează în sine toate
proprietăţile şi însuşirile unui obiect, fenomen sau fiinţă şi prin aceasta le deosebeşte de orice alt obiect,
fenomen sau fiinţă».
1.2 Evidenţiaţi genurile şi obiectele identificării criminalistice.

40
 Cele două tipuri de reflectări la care ne-am referit anterior — memorială şi material-fixată — determină
două genuri de identificare criminalistică: identificarea fiinţelor şi obiectelor materiale după reflectările
senzoriale şi identificarea acestora pe baza reflectărilor material-fixate.
Identificarea după reflectările memoriale, aşa cum am menţionat deja, se realizează în cadrul prezentării pentru
recunoaştere, acţiune preconizată de legislaţia procesuală (art.144), în cadrul căreia persoane şi obiecte
necunoscute sunt înfăţişate martorului, victimei sau altei persoane
in scopul identificării lor ca fiind aceleaşi ce au fost percepute de către această persoană în condiţiile săvârşirii
infracţiunii sau în diverse alte împrejurări
anterior sau ulterior acesteia.
Sub aspect psihologic, identificarea prin recunoaştere este un proces complicat, în care se disting două etape:
prima — de reflectare, adică de percepere şi conservare memorială a elementelor caracteristice ale
persoanelor sau obiectelor cu care s-a contactat in situaţia săvârşirii
infracţiunii şi, a doua — de comparare a acestora cu cele ale persoanelor sau obiectelor ce se înfăţişează.
Persoana chemată să recunoască, în urma unui studiu de confruntare a obiectelor prezentate cu imaginea
memorială a celor percepute în legătură cu fapta săvârşită, conchide asupra identităţii sau neidentităţii lor.
In funcţie de natura obiectelor de identificat, deosebim recunoaşterea persoanelor, a cadavrelor şi a obiectelor.
în ceea ce priveşte identificarea persoanelor ea poate fi realizată pe baza semnalmentelor exterioare, a
caracteristicilor vorbirii şi după particularităţile mersului. Dacă împrejurările cauzei nu permit prezentarea
nemijlocită a obiectelor ce trebuie identificate, recunoaşterea poate fi efectuată după fotografiile acestora. în
ciuda posibilităţilor limitate ale acestei modalităţi de recunoaştere, în practică sunt atestate nu puţine cazuri
de identificare fidelă a persoanelor şi a cadavrelor după fotografii, mai cu seamă dacă se execută după regulile
fotografiei operative de identificare.
Identificarea după reflectările material-fixate se obţine prin cercetarea ştiinţifică de comparare a acestora cu
obiectele suspecte a le fi creat, efectuată de către specialişti în cadrul expertizei criminalistice.
în teoria şi practica criminalistică se disting mai multe genuri de identificare după reflectările material-fixate.
Predomină insă următoarele:
1) Identificarea persoanei (făptuitorului, victimei) în viaţă sau a cadavrului după urmele lăsate la faţa locului
sau în alte împrejurări drept rezultat al contactului cu diverse obiecte ale mediului.
Potrivit datelor generalizate ale instituţiilor de expertiză, în prezent sunt mai frecvente cercetările în vederea
stabilirii identităţii persoanelor după urmele produse de mâini, de picioare şi de dinţi.
Tot la această categorie se referă şi identificarea după urmele de încălţăminte şi îmbrăcăminte, întrucât o atare
identificare are sens dacă, In cele din urmă, contribuie la stabilirea făptuitorului sau a altei persoane implicate;
2) Identificarea uneltelor şi instrumentelor după urmele create ca urmare a utilizării lor în procesul săvârşirii
acţiunilor infracţionale;
3) Identificarea mijloacelor de transport după urmele create la faţa locului, drept rezultat al utilizării acestora
ca mijloace de transport sau al unui accident de circulaţie;
4) Identificarea armelor de foc după urmele acestora create prin
împuşcătură pe suprafaţa tubului şi proiectilului;
5) Identificarea scriptorului după elementele grafice materializate în manuscris sau semnătură;
6) Identificarea mijloacelor tehnice de tipărit, a maşinilor şi aparatelor de imprimare cifrică sau textuală, a
mijloacelor tehnice de înregistrare a operaţiilor tehnologice, de încasare şi altele;
7) Identificarea ştampilelor după amprentele acestora în documente;
8) Identificarea persoanelor după imaginile fotografice;
9) Identificarea întregului după părţile componente sau reconstituirea corpurilor delicte dezmembrate fizic,
bazată atât pe corespondenţa conturului liniar de fracţiune, cât şi pe cercetarea elementelor structurale;
10) Identificarea persoanelor după miros, prin detectarea cu ajutorul câinilor dresaţi, cât şi prin examinarea
probelor olfactive în condiţii de laborator .
După cum s-a menţionat, identificarea criminalistică constă în stabilirea identităţii unei fiinţe sau a unui obiect
material cauzal legate de acţiunea ilicită. Ea este posibilă numai atunci când obiectul identificării posedă
caracteristici ce îl deosebesc de celelalte, îl individualizează. Rezultă deci că obiectele propriu-zise, pe de o
parte, şi caracteristicile prin care acestea îşi manifestă individualitatea, pe de altă parte, constituie elemente
de bază ale identificării criminalistice.

41
In teoria identificării criminalistice la început predomina punctul de vedere al cunoscutului savant rus S. M.
Potapov, potrivit căruia sfera obiectelor identificării criminalistice sunt fiinţele şi cadavrele, tot felul de obiecte
neînsufleţite, însuşirile şi stările acestora, fragmentele de timp şi spaţiu, toate elementele de fapt constituind
obiectul de studiu judiciar. în urma multiplelor discuţii, s-a ajuns la concluzia că numărul obiectelor
identificării criminalistice este limitat, el incluzând doar fiinţe şi lucruri — obiecte materiale în sens larg.
Identificarea criminalistică nu trebuie confundată cu studiul judiciar.
Fiind subordonată procesului de probaţiune, ea reprezintă un mijloc, o modalitate ştiinţifică a acestuia şi deci
nu poate fi extinsă asupra împrejurărilor de timp şi spaţiale, a altor elemente de fapt, a căror stabilire reclamă
alte forme de investigare decât cele ale identificării criminalistice.
De asemenea, nu sunt obiecte de identificare însuşirile şi stările obiectelor materiale. Acestea reprezintă
calitatea obiectelor şi îndeplinesc un rol deosebit în procesul de identificare — individualizează obiectul şi,
totodată, 11 deosebeşte de altele.
Pornind de la cele menţionate şi ţinând cont de datele practicii judiciare, putem afirma că obiectele identificării
criminalistice sunt:
a) persoanele participante sau implicate în infracţiune;
b) cadavrele şi resturile oaselor craniene ale acestora;
c) lucrurile, uneltele, utilajele şi mecanismele care contribuie la soluţionarea justă a cauzei;
d) obiectele şi substanţele folosite la săvârşirea actului penal;
e) animalele.
1.3 Evaluaţi procesul și etapele identificării criminalistice.
Despre procesul de indetificare criminalistica se poate spune ca el este unic si parcurge classic doua
faze:1)determinarea apartenentei la grupa 2)identificarea individuala.
Determinarea apartenentei la grupa se produce dupa caracteristicile tipologice generale ce poseda orice obiect
material,iar identificarea idividuala apoi se efectueaz dupa totalitatea de indici irepetabili pe care ii poseda
numai un obiect concret supus cercertarii.
Etapele procesului de identificare:1)cercetarea prealabila a obiectelor ce prezinta interes2)examinarea
separata3)examinarea comparativa4)evaluarea ansamblului de indici evidentiate si formularea concluziei de
identificare.
Cercetarea prealabila a obietelor care ne ntereseaza prezinta o etapa initial indispensabila oricarui process de
indetificare.La aceasta etapa se rezolva probleme foarte importante.
Examinarea separata a obiectelor ce se identifica si a celor verificate,precum si a modelelor de comparatie pot
duce la concluzii gresite.
Dupa examinarea separate a obiectelor si relevarea caracteristicilor identificatoare proprii fiecarui dintre
ele,expertul va trece la examinarea comparative.El va confrunta caracteristicile identificatoare cu acelasi nume
ale obiectelor.
Aprevierea ansamblului de caracteristici relevant di formularea cocluzitie de identificare constituie etapa
finala a expertizei de identificare.Daca totalitatea indicilor concordante se va dovedi a fi logica imporntanta
colcluzia concluzi ispertului despre identitate va fi pozitiva.

Subiectul II. Etapele cercetării infracțiunilor

2.1 Prezentați noțiunea de etapă a cercetării și determinaţi limitele acestora la cercetarea infracțiunilor.
Întreaga structură dinamică a procedurii de cercetare a diferitor categorii de infracţiuni constă din
urmă toarele etape:

42
 a) controlul anticipat a motivelor de pornire a procesului penal ş i a datelor despre semnele infracţiunii;
b) primirea unei hotă râri procesuale pe baza rezultatelor controlului efectuat; c) etapa iniţială a
cercetă rii;
d) etapa ulterioară a cercetării;
e) sfârş itul cercetă rii.
Planificarea cercetării penale şi organizarea acesteia au drept scop desfaşurarea unei activităţi de
calitate şi corelarea tuturor măsurilor şi acţiunilor întreprinse pentru verificarea împrejurărilor care
au precedat, însoţit şi succedat infracţiunea aflată în instrumentare.
Pentru ca planificarea cercetării penale sa fie utilă, ea trebuie să îndeplinească urmatoarele condiţii:
• să fie just orientată, atât în privinţa naturii faptei comise, cât şi a împrejurarilor savârşirii ei;
• să se bazeze pe cunoaşterea metodelor şi mijloacelor folosite de autor pentru savârşirea
infracţiunilor şi ascunderea urmelor acesteia în raport cu acestea urmând a fi aplicate metodele,
mijloacele şi procedeele tehnice, tactice şi metodologice necesare descoperirii, relevării, fixării
şi ridicării urmelor, probării existenţei infracţiunii şi dovedirii vinovăţiei;
• să se bazeze pe un minimum de date şi materiale faptice care să facă posibilă elaborarea
versiunilor şi stabilirea problemelor ce urmează a fi lămurite pe parcursul cercetărilor;
• să asigure elaborarea judicioasă a versiunilor, precum şi verificarea acestora.

2.2 Deduceţi sarcinile etapei inițiale de cercetare a infracțiunilor.

Etapa inițială cuprinde perioada de timp de la începerea urmăririi penale pînă la stabilirea făptuitorului și
puenrea acestuia sub învinuire. Este etapa desfășurării activităților imediate, adică care nu suferă amînare,
deoarece, îndepărate în timp,devin ineficiente. Etapa în cauză, cunoscută și sub denumirea de etapa primelor
măsurări, este menită să creeze condiții informative favorabile activității de cercetare ulterioară a cauzei.
Esenţa acţiunilor iniţiale de urmărire penală constă în faptul că prin intermediul lor se colectează datele
necesare pentru investigarea caracterului infracţiunii şi pentru elaborarea versiunilor de urmărire penală,
pentru confirmarea şi ridicarea probelor infracţiunii şi pentru proiectarea unei perspective de cercetare. De
exemplu, fără reţinerea sau fără aplicarea altor măsuri de contracarare a persoanelor bănuite deseori este
imposibil a interoga aceste persoane. Fără efectuarea percheziţiei şi identificarea averii infractorilor, dobândite
pe cale ilicită, nu se poate pune sechestru pe ea în vederea asigurării posibilităţii de confiscare; fără audierea
martorilor oculari este ilegal a-i prezenta pe infractori pentru recunoaştere etc.
În etapa inițială, activitățile de cercetare se desfășoară neîntrerupt, impunînd persoanelelor învestite cu u.p. o
muncă intensă, insistență și sîtguință în vederea soluționării problemelor specifice acestei etape, și anume:
- determinarea naturii juridice a faptei și a împrejurărilor în care a fost săvîrșită infracțiunea, mai ales în
cazurile în care din informația colectată este clar caracterul faptei;
- depistarea, fixarea și ridicarea probelor materiale ale infracțiunii (aceastea putînd degrada ca urmare a
activității umane sau a facotilor naturii) și creaea unei baze necesare pentru planificarea urmăririi penale;
- verificarea versiunilor tipice care derivă din materialele în baza cărora s-a decis începerea u.p.
- luarea măsurilor imediate pentru reținerea pe urme calde a persoanelor implicate în actul infracțional;
- asigurarea recuperării prejudiciului pricinuit prin infracțiune.
Planificarea cercetarii cauzei penale la etapa initiala:
-orientarea of de u p in circumstantele infractiunii;
-stabilirea mecanismului infractiunii;
-depistarea ,fixarea,examinarea si valorificarea probelor in cauza;
-identificarea si retinerea infractorului pe urme proaspete;
-pregatirea materialelor si punerea sun invinuire a faptuitorului;
-depistarea cauzelor si conditiilor care au favorizat savarsirea infractiunii.
2.3 Estimați acțiunile procesuale și măsurile speciale de investigații caracteristice etapei inițiale de
cercetare a infracțiunilor.
Planificarea efectuarii actiunii de urmarire penala sau a masurii speciale de investigtii trebuie sa se
materializeze intru-un plan scris ,care poate avea cele mai diverse forma,insa dupa continut acest
plan trebuie sa dea raspunsuri la anumite intrebari.

43
Planul referitor la actiunea concreta de u.p trebuie coordonat cu planul general al cercetarii.Acesta coordonare
de planuri este exprimata de determinarea sarcinilor imuse cercetarii in intregime si unor activitati
de urmarire penala si tactica criminalistica,corespunderea versiunilor
generale si celor particulare,verificate in mod procesul sau operativ ,coordonarea tacticii de cercetare in
intregime cu tactica actiunilor concrete de u.p.

TEST nr. 17
Subiectul I. Identificarea persoanelor după scris.
1.1 Prezentați noțiunea de scris și caracteristicile acestuia.
Scrisul poate fi definit drept sistem de comunicare de reproducerea (expunere)a gandurilor si a vorbirii prin
semen grafice.
Caracteristicele acestuia,vizeaza modul de disounere ,de amplasare a uni text pe hartie sau pe alt suport.Ele se
afla la interferenta dintre caracteristicele de tip extragrafic si dominantele grafice si constau in:
a)mariginele lasate de scriptor,care pot si egale sau diferite,mare,mijlocie sau mica lasata in stanga ,cat si in
dreapta textului,regulate,serpuita ,oblica.
b)marimea aliniatelor apreciata potrivit acelorasi criterii,ca mare,mijlocie sau mica,inlaturandu-se situatii de
genul lipsei alineatelor ori de incepere a alineatului la o distanta foarte mare de marginea hartiei.
c)intervalul dintre randuri,element specific pentru modul de spatiere a scrisului,care se interfereaza cu alte
caracteristici generale ale scrisului.
d)intervalul dintre cuvinte care se determina in raport cu latimea literelor,aceasta distanta poate fi mica,medie
si mare.
e)amplasarea diverselor mentiuni,cum ar fi semnatura,data,indicarea personei careia este destinat
inscrisul,acesta putandu-se setua,la stanga sau in centrul paginii,mai sus or mai jos,in comparative cu textul
executat.
1.2 Proiectați sarcinile ce pot fi soluționate prin intermediul expertizei grafoscopice.
Expertiza grafoscopica este efectuata in cadrul Centrului Tehnico-Criminalistic si Expertize Judiciare al
Inspectoratului General al Politiei.
Sarcinile de baza puse in fata expertului sunt : de a identifica scrisul; de a diagnostcica mecanismul ,
particularitatile acestora si profilaxia experimentala- activitataea privind elucidarea circumstantelor care
contribuie la savirsirea infractiunilor si elaborarea masurilor privind inlaturarea acestora.
Sarcinile care pot fi solutionate prin intermediul expertizei grafoscopice sunt : de a determina daca in
documente nu sunt greseli gramaticale, daca textul este corect aranjat si nu usnt denaturate familiile pers cu
funct de rsp , daca continutul documentului in cauza concorda cu textul impresiunii de stampila; daca este
present falsul in acte care a fost realizat prin inlaturarea, acoperirea sau adaugarea de text, contrafacerea
scrisului, falsificarea stampilelor si a semnaturilor. Datorita expertizei grafoscopice se poate determina daca
scrisul a fost contrafacut prin copier si imitare.
1.3 Evaluaţi tipurile şi rolul modelelor de comparaţie necesare identificării persoanei după scrisul de
mâină.
Modelele de comparaţie a scrisului se împart în două categorii: libere şi experimentale.
Modelele libere de comparaţie sunt scrisuri textuale sau semnături executate de persoana în cauză Ia o dată
anterioară apariţiei cauzei, în condiţii în care ea nu putea presupune utilizarea scrisului sau a semnăturii
respective ca model de comparaţie. Astfel de modele pot servi actele scrise cu prilejul realizării diverselor
funcţii de serviciu sau de studiu (multiple acte oficiale şi de evidenţă, declaraţii, scrisori, conspecte, cereri,
reclamaţii etc), ele fiind solicitate de la instituţii, întreprinderi, persoane responsabile sau particulare in
conformitate cu prevederile procesual penale.
Modelele experimentale sunt texte sau semnături executate de persoana în cauză la cerinţa organului de
anchetă sau a instanţei judecătoreşti in prezenţa şi sub controlul acestora.
În teoria şi practica expertizei scrisului, modelele libere se consideră mai prioritare, deoarece sunt garantate
de denaturări premeditate ale scrisului.
Faptul in cauză insă nu trebuie conceput ca un prilej de ignorare a modelelor experimentale. Valoarea ultimelor
rezidă, pe de o parte, in posibilitatea administrării directe de către organul judiciar a procesului de executare
a manuscriselor sau semnăturilor, preconizându-se obţinerea modelelor care să corespundă cerinţelor privind

44
limba, conţinutul, materialul şi instrumentul de scris. Sunt frecvente situaţiile când nu sunt atestate modele
libere ce ar respecta aceste cerinţe. Pe de altă parte, prezenţa modelelor experimentale asigură posibilitatea
verificării prin comparare a autenticităţii modelelor libere.
In unele cazuri, modelele libere pot fi completate cu înscrisuri executate de Învinuit, martor sau victimă, In
legătură cu fapta (declaraţii, demersuri, reclamaţii), acestea fiind nominalizate modele condiţional-libere ale
scrisului.
Examinarea propriu-zisă efectuată de specialişti se realizează în patru etape proprii tuturor expertizelor
criminalistice de identificare: examinarea prealabilă, examinarea separată, examinarea comparativă şi
evaluarea rezultatelor examinării comparative.

Subiectul II. Tactica criminalistică – parte componentă a științei criminalistice.

2.1 Definiţi noțiunea și prezentați categoriile de bază ale tacticii criminalistice.
Notiunea-tactica criminalistica,ca parte integranta a stiintei criminalistice, reprezinta un sistem de teze
generala si procedee specifice argumentate stiintific,bazatepe dispozitiile legii procesuale si pe practica de
drept in timpul cercetarii faptelor infractionale si examinarii acestora in instanta de judecata,tinind cont de
particularilatile si de situatiile in care infractiunea a fost comisa.
Categorii de baza a tacticii criminlaistice:
1. Tactica cercetarii la fata locului
2. Tactica retinerii nam, invin
3. Tactica perchezitiei
4. Examinarea corporala
5. Tactica ridicarii de obiecte si docum
6. Tact audierii pers in process penal
7. Tactica confruntarii pers in proces penal
8. Tactica confront pers in proce pen
9. Tactica prezentarii spre recunoastere
10. Tactica vereficarii declarant la locul infractiuni
11. Tactica reconstituirii faptei
12. Tactica experimentului in procedura de urm pen
13. Tactica colectarii mostrelor pt cercetarea comporativa
14. Tactica utilizarii cunostintelro speciale in process penal
2.2 Distingeţi cerințele înaintate față de procedeele tactice criminalistice.
-Accesibilitatea procedeului,corespunderea lui califiatii precum si posibilitatilor intelectuale si fizice a le of.de
u.p.
-Ele trebuie sa corespunda intru totul principiilor legalitatii si recomandarilor criminalistice.
-Nu trebuie sa injoseasca onoarea si demnitatea participantilor la proces.Procedeul tactic nu va favoriza
dezvlotarea impulsurilor si simtamintelor josnice,nu se va baza pe falsuri,minciuni ,nu va submia autoritatea
organeor de drept.
-Procedeul tactic trebuie sa ofere efect pozitiv numai referior la proasoanele care tainuesc adevarul si sa neutru
in privinta altor persoanr.
-Infoensivitatea proceedeilor pentru viata si sanatatea cetatenilor,precum si din punctul de vdere al pastrarii
valorilor materiale.
-Corespunderea procedeului caracterului situatie concrete de u.p.Fara aceasta,aplicarea procedeului tactiv
poate condition un rezultat negativ.
2.3 Nominalizați și comentați principiile specifice tacticii criminalistice.
Legalitatea –acesta constituie baza metodologica a operatiunii tactice si trebuie sa se respecte in mod
obligatoriu.Respectarea cu strictete a legalitatii tutoror normelor procesuale si a drepturilor constitutionale ale
cetatenilor este obligatorie in cadrul realizarii oricarei operatiuni tactice.
Planificarea-este un lucru esential si obligatoriu al preconizarii operatiunii,prognozarea desfasurarii si a
rezultatelor acesteia,distribuirea directiilor si sarcinilor de activitate in cadrul operatiunii,utilizarii optime de
direriti specialisti.a sigurarii interactiunii cu diverse servicii .organele de stat,organizatii obstesti.

45
Activitatea-reusita operatiunii tactice se obtiune numai in cazul in care of.de u.p are un scop bine determinat
spre activitatea concreta ,stabileste si realizeaza actiunile si masurile necesare.
Obligativitatea analizei criminalistice a rezultatelor operatiunii-Aceasta presupune nevesitatea evidetei si
evaluarii a ansamblului de date obtinute pe parcursul operatiunii,a stabilirii semnificatiei acestora la diferite
etape si la finele operatiunii tactice.
Utilizarea obligatorie a cerintelor si recomandarilor privind organizarea stiintifica a activitatii – el
poarta un caracter bin chibzuit,organizat ,orientat in anumite directii cu scopuri si limite de activitate.Din acest
principiu deriva si cerinta de a organiza fiecare operatiune,in asa mod ca in cursul derularii acsteia sa serezolve
cat mai multe sarcini procesuale si tactice.
Dinamismul-In operatiunea tactica tot timpul trebuie sa se prevada posibilitatea schimbarii derelarii
evenimentelor circumstantelor in legatura cu imprejurarile,situatiiloe scoase la iveala,extinderea limitelr
acesteia,necesitatea unei operatiuni in alta.
Imbinara individualitatii in cadrul realizarii operatiunii tactice-Organizarea operatiunii tactice este
realizata de of.de u.p el o planifica si o conduce ,coordoneaza toate actiunile.
Respectarea obligatorie a normelor etice in cursul realizarii operatiunii –toata activitatea of.de u.p si a
altor participantii la operatiune trebuie subordonate si normelor etice ale sovietatii.Tactul
maxim.atentia,impartialitatea ,exercitarea obligatorie a dreptului omului de catre toate persoanele,atrasr in
orbita operatiunii tactice.

TEST nr. 18
Subiectul I. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului.
1.1 Expuneţi conceptul criminalistic de fixare a procesului şi rezultatelor cercetării la faţa locului.
-Se intocmeste procesul-verbal al cercetarii la fata locului,planurile,schitele si desenele tehnice necesare,care
se aduc la cunostinta participantilorla aceasta actiune de urmarire penala.
-Se efectueaza la necesitate dactiloscopierea cadavrului si expedierea lui la morga.In cazul in care a fost
efectuata disectia cadavrului la locul unde el a fost descoperit ,dupa finalizarea etapei de
documentare a cercetarii,ofiterul de u.p participa la examinarea medico-legala a
cadavrului.
-Se impacheteaza obiectele ,amprentele ridicate la locul faptei .Este de mentionat ca raspunderea pentru
expedirea obiectelor de cercetare la expertiza o poarta acele organe care ordoneaza efectuarea ei.
-Se intreprind masuri cu privire la pastrarea obiectelor de insemnatate probanta,a caror ridicare de la fata
locului este ori imposibila ori initiala.
-Se intreprind masuri de examinare a reclamantilor parvenite de la participantii la cercetare sau de la alte
persoane privind cercetarea locului faptei.Evaluand importanta probelor depistate si ridicate in urma
cercetarii la fata locului,ofiterului de u.p trebuie sa-si dea seama bine ca
toate aceste date , fara confirmarea respectiva a altor probe nu pot servi la stabilirea obiectiva si completa a
cazului infractional cercetat.
1.2 Analizaţi tipurile de anexe ce pot fi întocmite în cadrul documentării cercetării locului faptei.
Desenel ,schitele ,panurile intocmite in urma cercetarii locului faptei constituie de modalitate de reprezentare
grafica documentara ,care poarta un caracter ilustrativ suplimentar la procesul-verbal.Ele redau la
modul general locul faptei,locul si pozitia obiectelor a urmelor.Planul
locului faptei este reprezentarea locului infractiunii,intocmita la scara.La elaborarea acestui document,sunt
respectate riguros,dimensiunile real si proportiile,suprafetelor examinate,obiectelor depistate,pizitia
lor.Planul schematic nu este exacutat la scara,dar presupune totusi
pastrarea proportiilor verosimile dintre dimensiunile obiectelor reprezentate in plan si distantele dintre
ele.Alegerea planului se va face in raport cu particularitatile concrete ale locului reprezantat.In
practica deobicei ,planurile incaperilor sunt executate la scara,iar cele ale
localitatii,din imprejurimile,vecinatatea lui.
Fotografia completeaza procesul verbal prin faptul ca demonstreaza real prezentarile detaliilor care n-au fost
descrise in procesul-verbal,ori despre ele s-a vorbit insuficient,fotogrfia mai completeaza
„golurile”descoperite in procesul-verbal pe parcursul cercetarii.

46
1.3 Prezentați elementele obligatorii de descriere în procesul-verbal privind fixarea şi ridicarea unei urme
izolate de încălţăminte.
Fiind descoperite, urmele de picioare se fixeaza prin descrierea in procesul-verbal de cercet la fata locului a
trsaturilor generale si particulare. P-V trebuie sa contina date referitoare la natura urei , forma ei
generala si a reliefului, dimensiunile urmei.
Elementele obligatorii de descriere in P-V privind fixarea si ridicare unei urme izolate de incaltaminte sunt
urmat:
• Lungimea urmei- disntanta dintre extremele virfului urmei si a tocului
• Lungimea pingelei, a regiunii intermediare a tocului
• Latimea pingelei, a regiunii ntermediare si a tocului
La urma de incaltaminte , masurarea vizeaza , pe linga dimensiunile generale si particularitatile desenului
pingelei tocului, anumite caracteristici de uzuta care pot conduce, cel putin, la determinarea la grup,
etapa a identificarii criminalistice.

Subiectul II: Tactica audierii persoanelor în procesul penal.

2.1 Prezentați noțiunea, sarcinile și regulile audierii persoanelor în procesul penal.
Audierea este o actiunea de u.p si de tactica criminalistica ce consta in obtinerea ,in corespunderea cu
prevederile Codului de procedura penala,de la persoana citata sau prezentata a declaratiilor referior la
circumstantele si alte date ale faptei cercetate si fixarea acestora in provesul verbal respectiv.
Sarcinile :1)stabilite circumstantele ce formeaza obiectul probarii,persoanele implicate in aceasta,vinovti
lor,cracterul si marimea daunei cauzate prin infractiune,existenta bunurilor destinate sau utilizate pentru
savarsira infractiunii sau dobandite prin infractiune.
2)clrificate circumstantele ce nu formeaza obiectul probarii dar sunt necesare in atingerea scopurilor
intermediare ale carcetarii.
3)verificate anumite circumstante in scopul administrarii probelor.
4)identificarea circumstantelor ,cunoasterea carora este necesara pentru verificarea si avaluarea probelor.
5)evaluate circumstantele care,neavand i importanta de proba,pot comporta un caracter tactic.
Reguli tactice :primirea persoanei intr-o maniera corecta,civilizata,crearea unui cadru sobru de ascultare,lipsit
de factori stresanti,care pot sustrage atentia persoanei respective,precum si comportarea of. de u.p penala intru-
un mod calm.incurajator,fiind contraindicata deliranta,de raceala,sfidare si aroganta. Tot din considerente de
ordin tactic,pentru a asigura crearea contactului psihologic este necesar obtinerii declaratiiloe sincere si
complete,of.de u.p trebuie sa ia in consideratie urmatoarele : sa primeasca la timp si corect persoana citata,sa-
l convinga de impartialitatea si obiectivitatea sa.
2.2 Determinați etapele audierii persoanei și procedeele tactice necesare de utilizat în cazul în care martorul
sau partea vătămată nu face declarații veridice.
Dupa consecutivitatea si scopul concret urmarit,audierea poate fi :primara sau initiala,repetata si
suplimentara.Audirea primara sau initiala a persoanei se considera atunci cand aceast pentru prima data intr-
o anuit cauza,este chemat sa depuna declaratii in fata OfUP.(procurorului )sau chiar instantei de
judecata.Audierea repetata este atunci cand aceeasi persoana,din diverse motive este chemata sa depuna
declaratii pe aceleasi circumstante ale cauzei.Audierea suplimentara ale aceleasi persoane este efectuata in
scopul clarificarii unor cirmustante a ale cauzei cercetate.Aceasta insemna ca la audierea primara (initiala)n-
au fost clarificate toate intrebarile,fie despre unele inca of.de u.p nu poseda informatia respectiva,fie din
neglijenta acestuia.
Practica demonstreaza ca cele mai eficace procdee tactice de audiere a martorilor care nu dau depozitii veridice
sunt :
1)Explicarea repetata a statutului procesual al persoanei respective si datoria acestuia de a face declaratii
veridice pe cauza cercetat.
2)stimularea calitatii pozitive ale martorului si rolul lui in familie,colectiv,societate.
3)convingerea martorului de lipsa de ratiune,absurditatea pozitiei ocupate si prezentarii declaratiilor false.
4)audierea repetata pe aceleasi circumstante.
5)audierea cu detalierea si concretizarea maximala a declaratiilor prezentate anterior.
6)prezentarea uor probe demascatoare existente in dosar.

47
7)efectuarea unor confruntari in scopul demascarii declaratiilor false ale martorului.
2.3 Estimaţi modalităţile de utilizare a probelor existente în dosar pentru demascarea audiatului.
Demascarea lor poate fi efectuata ,de obicei dupa perioada de timp,cand vor fi acumulate anumite probe.In
asemenea cazuri urmeaza sa fie intreprinse masuri care vor stabili motivele acestei comportari a persoanei
audiate,trbuie obtinute probe cu caracter de dezmintire pentru declaratiile intentionat false.Astfel de probe pot
fi obtinute la audierea cunoscutilor,rudelor ,colegilor etc.carora acestea putea pana la audierea lor sa le
povesteasca adevarul privind cele intimplate,vazute sau auzite.La audierea repetata ,martorul poate modifica
declaratiile sale,afirmand ca acestea sunt ultimile marturii.In asa car of.de u.p ulteror trebuie sa verifice cu
certitudine ambele declaratii sa le compare una cu alte probe existente.Cu ocazia audierii repetate sau
detaliate,se impune constatarea motivelor de dare a primelor declaratii si cauzelor de modificare a lor.Pentru
prezentare pot fi utilizate numai probele verificate,de vridicitatea carora of.de u.p este convins.Acestea
deobicei se s prxinta in cumul de probe .Prezentarea poate fi numai dupa utilizarea altor procedee ,care nu l-a
impus pe audiat sa spuna adevarul.In raport cu importanta probelor,legatura reciproca dintre ele si
personalitatea audiatului se determina succesiunea prezentarii probelor existente in cauza.La moment ,practica
cunoaste doua variante de prezentare a probelor in cadrul audierii personaelor neconstiincioase :1)prezentarea
probelor pe masura progresarii importantei lor si 2)prezentarea probei de baza care are cea mai mare
importanta.
Efectuarea unor confruntari in scopul de mascarii declaratiilor false ale audiatului,ca procedeu tactic intru
totul corespunde prevederilor si tacticii criminalistice de efectuare a confruntarii ca actiune procesuala si de
tactica criminalistica,care in detalii va fi prezentat in capitolul urmator.

TEST nr. 19
Subiectul I: Semnele falsului material în documente
1.1 Prezentați noțiunea și identificaţi semnele falsului prin ştergere şi corodare.
Constă în atestarea faptelor sau împrejurărilor într-un act scris ce nu corespund realităţii. La această categorie
de fals se referă bonurile de livrare fictivă a unor bunuri materiale, actele privind alterarea mărfurilor, adesea
fabricate fictiv de către persoanele cu atribuţii de serviciu la agenţii economici de stat, alte acte prin care se
atestă fapte neadevărate.
Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activităţi de cercetare criminalistică, nu de
puţine ori bazată şi pe concursul specialiştilor în alte domenii (contabilităţii, economiei şi comerţului,
finanţelor şi activităţii bancare, tehnologiei de producţie industrială sau agrară).
Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. El poate avea diverse
forme, cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare, adăugire sau
refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente, în special a semnăturilor,
impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. După cum se va vedea
în continuare, la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee, materiale şi mijloace tehnice, ceea
ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. în marea majoritate a cazurilor, cercetarea
prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals, constatarea acestuia realizându-se
în cadrul expertizei tehnice a documentelor.
1.2 Evidenţiaţi sarcinile examinării prealabile a actelor suspecte de fals.
Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare, adăugire sau refacere de text
înlăturarea de text este una din modalităţile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. în funcţie de modul
in care s-a operat, deosebim înlăturarea mecanică şi chimică. înlăturarea mecanică constă în ştergerea parţială
sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă, arc, radieră etc.)
înlăturarea prin ştergere, deoarece este însoţită de acţiuni mecanice asupra suportului, produce un şir de
modificări fizice ale hârtiei, ele prezentând elemente caracteristice ale falsului, urme ale ştergerii. Acestea
sunt:
1) subţierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii;
2) scămoşarea hârtiei, starea dislocată a particulelor de hârtie;
3) lipsa luciului în zona deteriorată prin ştergere;
4) vătămarea elementelor de protecţie şi ale celor tipografice, dacă documentul are atare elemente;
5) afectarea elementelor grafice învecinate;

48
6) prezenţa unor resturi de coloranţi din textul înlăturat.
In cazul când pe suprafaţa afectată prin ştergere s-a depus un nou text, acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea
coloranţilor folosiţi şi difuzia cer-nelurilor în părţile laterale ale scrisului, dar şi în profunzimea hârtiei, până
la pătrunderea pe partea opusă a documentului. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după
caracteristicile scrisului de mână, respectiv a maşinii de scris în cazul documentelor dactilografiate, dacă,
fireşte, falsul aparţine nu autorului, ci altei persoane ce a executat textul iniţial.
Depistarea caracteristicilor menţionate, respectiv punerea în evidenţă a modificării conţinutului iniţial al
documentelor prin ştergere de text, în principiu, este lesne de realizat, apelându-se la metode specializate ale
acestui gen de expertiză şi, fireşte, la instrumentare cu care sunt dotate instituţiile de expertiză la etapa actuală.
în primul rând, documentul în litigiu se va supune unui studiu vizual cu ochiul liber sau la microscopul
stereoscopic în lumină incidenţă, precum şi prin transparenţă. în situaţiile favorabile, modalitatea la care ne
referim este destul de eficientă, ea asigurând evidenţierea caracteristicilor inevitabile ştergerii: scămoşarea şi
pierderea luciului hârtiei, subţierea acesteia, alterarea elementelor de protecţie şi a celor tipografice, afectarea
textelor învecinate, difuzia coloranţilor în cazul substituirii textului şters cu alte inscripţii.
Exemplele selectate din practica instituţiilor de expertiză confirmă că la determinarea falsului prin adăugire
de text se iau in considerare trei categorii de elemente caracteristice:
Prima o constituie indicii ordonării scrisului, a deplasării lui spaţiale: înghesuire exagerată de text, prescurtări
incorecte, reducerea dimensiunilor semnelor grafice pentru a amplasa textul în spaţiul liber, micşorarea
distanţei dintre semne, cuvinte sau rânduri.
A doua categorie o constituie caracteristicile grafice. In situaţia în care adăugirea de text s-a efectuat de către
o altă persoană, nu cea care a scris textul iniţial al documentului, dar în cazul unui scris dactilografiat, respectiv
cu altă maşină, se vor semnala deosebiri grafice ale scrisului adăugit de cel precedent şi următor.
A treia categorie se referă la elementele caracteristice determinate de însuşirile substanţelor de scris folosite
la realizarea adăugirilor. De regulă, textul adăugit se deosebeşte prin culoarea şi compoziţia materialelor de
scris.
Pentru cercetarea falsului prin adăugire de text se apelează la examinările optice şi fotografice consemnate
anterior privind investigarea falsului prin corodare. Rezultate deosebit de eficiente se pot obţine în urma
aplicării surselor de raze invizibile filtrate. O metodă specifică de cercetare criminalistică a genului de fals în
discuţie constă în examinarea modului de intersectare a trăsăturilor, aceasta constituind o metodă specifică.
După cum este cunoscut, in condiţii normale scrisul se execută de sus în jos şi de la stânga la dreapta. O
consecutivitate anumită se respectă şi la întocmirea
rechizitelor. Astfel, documentele oficiale pentru atestarea validităţii se ştampilează, fiind semnate de persoane
responsabile, in caz contar nu sunt autentice. Trăsăturile elementelor scrisului executat ulterior se suprapun
trăsăturilor executate anterior, în locurile în care acestea se intersectează. Schimbarea ordinei acestei
succesiuni reprezintă un indice al adăugirii de text.
Determinarea ordinii in care se succed două trăsături intersectate se realizează în baza unor examinări
riguroase prin aplicarea radiaţiilor invizibile, în special a celor infraroşii, precum şi a metodei fotografiei
separatoare de culori
1.3 Proiectaţi tipul de expertiză criminalistică ce se impune a fi dispusă şi formulaţi întrebările în faţa ei în
sitiaţia în care în litigiu există un contract a cărui rechizite (impresiune de ştampilă şi semnătură),
precum şi data de încheiere
se contestă a fi veridice.
Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor
Falsul prin contrafacerea rechizitelor, in special a semnăturilor, a im-presiunilor de ştampile şi a fotografiilor
face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară.
Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin
copiere. Descoperirea falsificării semnă-
turilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului, la i;nr nr vom referi în compartimentul următor.
Contrafacerea semnaturilor piiti copiere dispune de mai multe variante. Dintre cele mai răspândite sunt
copierea prin transparenţă, cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea
creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală, tuş,
pix, creion, etc.)1. Indiferent de modul de realizare, falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită

49
caracteristicilor de plastografiere, dintre care mai importante sunt: lipsa cursivităţii scrisului; întreruperi de
traseu; tremurături; opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris; începutul şi sfârşitul punctat al semnăturii.
In cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare, se vor crea respectiv urme ale indigoului, dublări de
trasee, urme de apăsare.
în vederea depistării indiciilor unui atare fals, specialistul criminalist mai întâi de toate va proceda la
examinarea microscopică a semnăturii, derulată de examinări în radiaţii ultraviolete, va apela la fotografia de
umbre, de contrast şi separatoare de culori. Prezenţa caracteristicilor menţionate in situaţia unei coincidenţe
vădite a transcripţiei semnăturii in litigiu cu acea originală justifică atestarea falsului semnăturii prin copiere.
Printre rechizitele obligatorii ale actelor oficiale, documentelor de identitate, tuturor actelor emise de
instituţiile statale şi obşteşti, prin care se probează fapte juridice, se încadrează şi impresiunea de ştampilă.
Prin urmare, contrafacerea acesteia este inerentă ori de câte ori se procedează la întocmirea în scopuri
frauduloase a documentelor false.
La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai
simple (copierea cu un albuş de ou fiert), până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor
electronice. Si totuşi, potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică, cele mai
uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele:
a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale;
b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals;
c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios. Descoperirea falsului impresiunilor de
ştampilă se bazează pe elemente
caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere. Astfel, pentru im-presiunile create de ştampile
confecţionate in mod improvizat sunt specifice următoarele particularităţi, care in ansamblu dovedesc falsul:
— Caracterul nestandardizat al literelor şi cifrelor. După cum este cunoscut, la confecţionarea ştampilelor in
atelierele litografice, la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. In impresiunile ştampilelor false
sunt semnalate forme de gravare evident manuală.
— lipsa uniformităţii grafismelor ce constituie textul. Deseori unele şi aceleaşi litere sau cifre diferă după
formă, dimensiuni, amplasare spaţială.
— Asimetria elementelor reprezentând conţinutul impresiunii ştampilei. Se remarcă diferenţe ale distanţei
Intre litere, cuvinte, rânduri.
— Deosebiri de poziţie a axelor longitudinale ale semnelor faţă de linia de bază a scrisului.
— Greşeli gramaticale, de denumiri, prescurtări şi înghesuiri nejustificate de text, erori în conţinutul şi forma
stemei, altor semne de structură a ştampilei.
In cazul copierii impresiunilor autentice cu un material intermediar, (hârtie fotografică, peliculă adezivă, placă
gelatinoasă, hârtie sugativă, albuş de ou fiert etc.) falsul se va manifesta prin:
— Nuanţa slabă a impresiunii in întregime.
— Trăsăturile difuze ale semnelor, cauzate de umezeala materialului intermediar aplicat.
— Decolorarea hârtiei documentului pe un anumit spaţiu în preajma impresiunii, venit în contact cu materialul
intermediar umed.
— Prezenţa microparticulelor din materialul de copiat, de exemplu a
urmelor de emulsie în cazul aplicării hârtiei fotografice.
Desenarea impresiunilor de ştampile originale pe actele false prezintă
anumite particularităţi specifice, cauzate de mijloacele de desenare, dintre care menţionăm: a) perforarea
hârtiei la centrul impresiunii circulare în urma aplicării compasului; b) trasee dublate; c) deformări ale
grafismelor; d) grosimi exagerate ale unor elemente ale impresiunii; e) trăsături de creion, indigo etc.
Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor
tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică, la
diverse măsurări şi, bineînţeles, la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator.
Expertul deci trebuie să dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice,
create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu.
O modalitate aparte de contrafacere a actelor de identitate, a altor documente destinate să ateste anumite
drepturi (de exemplu, dreptul de conducere a mijloacelor de transport) o constituie substituirea fotografiilor.
Sub aspect tehnic, această categorie de fals presupune, pe de o parte, înlăturarea fotografiei autentice şi

50
înlocuirea ei cu cea a persoanei tentată să folosească documentul falsificat, iar pe de altă parte, contrafacerea
unui segment al impresiunii ştampilei pe fotografia din nou încleiată. Operaţiile efectuate în procesul realizării
acestui gen de contrafacere a documentelor generează anumite modificări cu semnificaţie de indicii ale
falsului: deteriorări ale hârtiei în apropierea nemijlocită a fotografiei; schimbări vizibile ale culorii hârtiei în
ipoteza în care fotografia înlăturată a fost în prealabil umezită; resturi de suport al fotografiei înlăturate;
alterarea textelor învecinate.
Contrafacerea segmentului impresiunii de ştampilă pe fotografia reiterat
încleiată se face, de regulă, prin desen şi deci reprezintă caracteristici tipice falsului impresiunilor de ştampile
la care ne-am referit anterior.
4. Expertiza criminalistică a scrisului
1. Bazele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei scrisului
în accepţia sa largă, scrisul reprezintă un mijloc de comunicare care constă în reproducerea gândirii şi vorbirii
prin semne grafice. El a apărut la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii din necesitatea oamenilor de a-şi
fixa ideile, de a le păstra şi transmite la distanţe inaccesibile vorbirii orale. Pornind de la pictografie, sistem
bazat pe reprezentarea ideilor prin desene realiste, scrisul, pe parcursul vremii, s-a perfecţionat, ajungând până
la sistemul modern alfabetic .
Ca obiect de examinare criminalistică, scrisul cuprinde, pe de o parte, elementul spiritual, iar pe de altă parte,
structura grafotehnică a manuscrisului.
Elementul spiritual se referă atât la conţinutul textual, cât şi la aspectul stilistic, expresiv şi gramatical propriu
unui scris'. Structura grafotehnică se manifestă prin diverse forme de construcţie a semnelor grafice şi prin
particularităţile acestora de a realiza legătura intre cuvinte, fraze etc.
Expertiza scrisului de mână, având ca scop identificarea scriptorului, se bazează pe două proprietăţi
fundamentale ale scrisului: individualitate şi stabilitate.
După cum este cunoscut, scrisul constituie o deprindere intelectual-motrice, la baza căruia se află stereotipul
dinamic — un complex de reflexe
condiţionate — format în procesul de învăţare. în urma exerciţiilor repetate intr-un timp îndelungat de studiere,
urmate şi in cadrul activităţii practice ulterioare, se creează un şir de legături nervoase temporare condiţionate
de ascultarea şi pronunţarea sunetelor vorbirii, de perceperea caracterelor, a literelor, cifrelor, a altor semne
grafice, precum şi de mişcările mâinii. Aceste legături atribuie deprinderii de a scrie un înalt grad de
automatizare. Procesul de formare a deprinderii de a scrie este influenţat, pe de o parte, de tipul sistemului
nervos central, de stereotipia văzului, de caracteristicile anatomice ale mâinii cu care se scrie, iar pe de altă
parte, de metoda aplicată la predarea scrisului, de condiţiile in care se realizează exerciţiile, de alţi factori care,
în cele din urmă, contribuie la elaborarea unui scris cu caracter individual.
Individualitatea scrisului se exprimă prin folosirea de către individ a unor modalităţi proprii, originale, de
aplicare a materialului lingvistic şi de executare a semnelor grafice în procesul de comunicare in scris1. Ea
presupune irepetabilitatea ansamblului de caracteristici lingvografice in scrisul a două persoane. Stabilitatea
scrisului presupune că odată fiind format, acesta rămâne constant pe întregul parcurs al vieţii, caracteristicile
lui de fond manifestăndu-se indiferent de natura şi conţinutul spiritual al înscrisului, de condiţiile în care se
scrie şi de starea scriptorului. Explicaţia ştiinţifică este de natură psihofiziologică: ca şi orice alt stereotip
dinamic, scrisul este un sistem fiziologic stabil şi ireversibil.
Stabilitatea scrisului însă nu trebuie concepută ca ceva absolut. Ca orice fenomen material, scrisul poate suferi
unele modificări, fiind influenţat de diferiţi factori, dintre care menţionăm:
— deghizarea scrisului cursiv prin schimbarea dimensiunilor semnelor grafice, a gradului de evoluţie a
scrisului, a formei şi înclinaţiei acestuia.
— starea patologică, multiplele afecţiuni, in special cele ale sistemului nervos, pot genera degradări ale
deprinderilor motrice, ajungând până la pierderea totală a acestora. Anumite modificări apar şi în scrisul
persoanelor de etate înaintată.
— starea psihică la momentul executării manunscrisului, cum ar fi de exemplu, starea de şoc, de depresiune,
de intoxicare gravă cu alcool sau
stupefiante.
— condiţiile improprii de scris, poziţia incomodă, suportul neobişnuit, temperatura scăzută sau, dimpotrivă,
excesiv de Înaltă.

51
Totodată, şi aceasta s-a confirmat prin bogata practică criminalistică, modificările cauzate de factorii
menţionaţi cu excepţia unor cazuri în parte, nu duc la alterări grave ale scrisului şi, prin urmare, nu afectează
posibilitatea identificării scriptorului.
Acumularea de cunoştinţe privind bazele psihofiziologice ale scrisului a condus la conturarea sarcinilor ce ţin
de competenţa expertizei criminalistice a manuscriselor. Astfel, la etapa actuală genul respectiv de expertiză,
în marea majoritate a cazurilor, preconizează:
— verificarea autenticităţii unui manuscris sau a semnăturii in scopul identificării persoanei nominalizate în
document sau căreia i se atribuie textul sau semnătura.
— identificarea scriptorului unui text sau semnăturii falsificate.
— identificarea autorului unui text suspect anonim, dar cu conţinut antisocial, după caracteristicile limbajului
şi modul de redactare.
Atunci când organul judiciar se află în căutarea persoanei (persoanelor) implicate, expertului i se va solicita
efectuarea unei analize ştiinţifice a înscrisului in litigiu in vederea obţinerii anumitor pronosticuri privind
personalitatea scriptorului, de natură să contribuie la constrângerea cercului celor suspecţi (numărul
persoanelor care au scris un text, sexul acestora, vârsta, profesia, limba şi, respectiv, naţionalitatea, nivelul de
cultură generală).
Aşadar, obiectul principal al expertizei scrisului 11 constituie identificarea scriptorului, având In vedere atât
autorul, cât şi executorul înscrisului. Totodată, în practică s-a demonstrat că se atestă situaţii când soluţionarea
cauzei reclamă cunoaşterea împrejurărilor întocmirii actului în litigiu, chiar dacă scriptorul este determinat. În
acest caz expertul va trebui să confirme sau să infirme faptul executării manuscrisului in condiţii improprii de
scris sau în stare de discomfort psihofiziologic (de stres, şoc, ebrietate, amnezie ş.a.), precum şi dacă scrisul
in litigiu este deghizat.

Subiectul II: Particularităţi tactice de organizare şi desfăşurare a percheziţiei în încăperi.

2.1 Prezentați noțiunea, temeiurile și sarcinile percheziţiei.
Notiunea : perchezitia poate fi apreciata ca o actiune de u.p si de tactica criminalistica ce consta in examinarea
constransa a incaperilor ,edificiilor ,zonelor de localitati ori a persoanelor in scopul depistarii si ridicarii
obiectelor sau documentelor ci importanta probanta pentru cauza penala cercetata.
Intrucat infractorii intotdeauna tind sa tainuiasca mijloacele pe care le-au folosit la savarsirea
infractiunilor,obiectele dobandite in ruma activitatii ilicite sau care poarta amprentele crimei,depistarea la timp
a acestora permite organuui de u.p sa demaste faptuitorul si sa stabileasca adevarul in cauza
cercetata.Obiectele ,documentele ca mijloc de proba in procesul penal dar si pastrate pana la solutionarea
cauzei.Pentru a gasi cat mai multe probe care sa dovedeasca savarsirea infractiunii,legea de procedura penala
a prevazut o astfel de actiune de u.p cum este perchezitia.Efectuarea la timp a perchezitiei corporale a
banuitului,la domiciliu si la locul lui d serviciu ,in anumite locuri deschise,mijlocului sau de transport,in scopul
ridicarii tutor obiectelor si documentelor ce confirma circumstantele savarsirii infractiunii,precum si
contributia persoanei concrete la fapta cercetata au o importanta deosebita in demascarea autorului infr.
Sarcinile : - escoperirea de obiecte ,inscrisuri sau valori care au fsot folosite ori au fost destinate sa serveazsca
la comiterea faptei.
-descoperirea de obiecte dau inscrisuri ce contin sau poarta urmele infractiunii.
-descoperirea unor obiecte ,inscrisuri sau valori produse ale infr.
-identificare si ridicarea bunurilr provenite din infr.
-dscoperirea persoanelor private nelegitim de libertate sau care se sustrag de la u.p,judecata sau executarea
pedepsei.
-descoperirea unor obiecte ,materiale detinute contrat dispozitiilor legale ,arme,munitii,stupefiante,metale si
pietre pretioase.
-descoperirea de obiecte si valori aflate in patrimoniul fptuitorului sau al partii responsabile civilmente,care
fac obiectul indisponibilizarii-in vederea reparrii prejudiciului cauzat ptin infractiune or pentru garantarea
executarii pedepsei in forma de amenda.
2.2 Analizați etapele și principiile tactice generale ale percheziției.
Etapa de pregatire a perchezitiei.Pregatirea catre perchezitie in faza initiala –pana la iesirea la fata locului.Pana
la inceputul perchezitiei trebuie culese si studiate sub toate aspectele daele ce se refera la obiectele

52
cautate.Aceste date pt fi obtinute urma urma cercetarilor la fata locului ,din explicatiile specialistilor si
concluziile expertilor ,din depozitiilor partii vatamate ,martorilor,din surse operative de informatii sau in urma
modelarii activitatii infractionale.Viitoarele actiuni ale of.de u.p intr-o mare masura depind de informatiile
privitor la persoana perchezitionata si persoanele care domiciliaza ori lucreaza la obiectul perchezitionat.A
doua faza a etapei pregatitoare consta in sosorea neobservata si neasteptata la locul perchezitiei,asigurarea
controlului si pazei locului perchezitionarii,patrunderea imediata la obiectul perchezitionat si luarea unor
masuri care s asigure indeplinirea in conditii normale a cestei actiuni de u.p.
Etapa lucratoare incepe dupa indeplinirea formalitatilor vizate supra si decurde in doua faze :faza cunoasterii
generale si aza actiunior in detaliu.La prima faza of . de u.p. verifica toate incaprile in scopul descoperirii alor
persoane ;precizeaza datele initiale si planul eventualei perchezitii,confirma succesiunea,metodele si
procedeele de perchezitionare.Faza actiunilor in detaliu este cea mai complicata si de o mare
raspundere,deoarece anume in aceasta etapa au loc investigarile respective si depistarea de obiecte ,documente
.
Principii : - caracerul neasteptat al perchezitiei,presupune luarea prin surprindere a persoanelor care sunt
supuse acestei actiuni.
-asigurarea pazei locului perchezitionarii,locul unde are loc atiunea procesuala tot timpul trebuie sa fie lut sub
paza operativa,apoi fizica.Fie ca aceasta se organizeaza in ajunul perchezitiei,cand stundiaza aobiectul in
vederea pregatirii actiunii de urmarire penala,fie ca paza se stabileste in momentul sosirii echipei de
perchezitionare la fata locului.
-Metodismul si succesiunea ,presupun organizarea corecta de catre organizatorul echipei a tuturor activitatilor
la locul concret,afectuarea actiunilor de cautare de catre membrii echipei dupa un anumit sistem bine
determinat.
-aplicarea activa a mijloacelor tehnico-criminalistice.
-supravegherea si constatarea reactiei perchezitionatului.
-ridicarea tutor obiectelor ,documentelor,materialelor dtinute contrar legii.
2.3 Estimaţi procesul și particularitățile tactice de desfăşurare a percheziției în încăperile de locuit și de
serviciu.
La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. într-
o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare
(antreu, hol), continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul, terasa, dependinţele ş.a.
Pe parcursul activităţii de căutare se vor folosi procedeele tactice de cercetare circulară, care se aplică la
cercetarea la faţa locului, dar, de subliniat, ca în cadrul percheziţiei încăperilor acestea se realizează doar sub
varianta sa concentrică, pornindu-se spre dreapta sau stânga de la intrare, de-a lungul pereţilor, şi apoi, va
continua pe spirală, spre centrul încăperii.
Respectarea acestei reguli tactice asigură examinarea succesivă a obiectelor de construcţie (pereţii,
duşumeaua, tavanul), a mobilierului şi a tot felul de instalaţii tehnico-sanitare, a fiecărui obiect casnic, care,
eventual, putea fi folosit ca ascunzătoare. La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode
şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală. Printre acestea pe prim-plan
se situează metoda de observare, metoda de măsurare, metoda de palpare, metoda de comparare şi modelare
etc. Astfel, examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici
lucrărilor de amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii, vopselei
sau tapetele de pe anumite sectoare, lipsa uniformităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor
de praf dintre ele, aşezarea nejustificată logic a unor obiecte ş.a.). Prin măsurare se pot stabili elementele de
asimetrie şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă
(dulapuri, sertare, lăzi), precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise. Metoda de palpare se prezintă
aici în trei variante:
a) palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate, a vestimentaţiei, lenjeriei şi încălţămintei;
b) palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor
deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie;
c) palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale, în saltele, în sol afânat ş.a.
Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi, aparatele
electrocasnice (frigiderul, maşina de spălat, aparatul de radio, televizorul), obiectele fixate pe pereţi (tablouri,

53
hărţi, covoare), unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente, fotografii şi alte obiecte plate. Drept
mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii, arme etc.) pot servi vasele de bucătărie, recipientele
de rezerve alimentare.
Percheziţia la locul de muncă al persoanei cercetate se efectuează, de regulă, concomitent cu percheziţia la
domiciliu sau imediat după finalizarea acesteia. La percheziţionare se procedează în două situaţii: în cazul în
care infractorul a profitat de situaţia de serviciu sau dacă există date că acolo se află obiecte, valori sau
înscrisuri ce pot contribui la determinarea împrejurărilor cauzei.
Din perspectivă tactică, percheziţia la locul de muncă nu se deosebeşte de cea domiciliară. Problema cu care
se confruntă organul
de cercetare sosit la locul percheziţiei rezidă în delimitarea precisă a locului în care persoana îşi desfăşoară
activitatea. De acest moment incipient depinde orientarea activităţii de căutare în spaţiu şi, în consecinţă,
rezultatele percheziţiei. Totodată limitele locului supus percheziţiei nu trebuie să depăşească locurile unde
persoana respectivă are acces aproape în exclusivitate în legătură cu activitatea sa profesională. Un manager
poate avea acces în mai multe încăperi ale unităţii de producţie, însă percheziţionată poate fi doar încăperea
(biroul, laboratorul), care, practic, se află sub stăpânirea sa. Pentru a nu pertruba activitatea unităţii în care
activează persoana percheziţionată, dar şi în vederea evitării unui prisos de interpretări, de care, de obicei, se
bucură această activitate, este indicat, ca percheziţia la locul de muncă să se desfăşoare în afara orelor de
lucru.' Obiectele descoperite pe parcursul percheziţiei încăperilor, indiferent de destinaţia lor, trebuie să fie
imediat prezentate persoanei percheziţionate (sau persoanei chemate să participe în locul acesteia), martorilor
asistenţi şi celorlalte persoane participante.2 Persoanei percheziţionate (sau reprezentantului ei) i se va cere
explicaţii asupra provenienţei lucrurilor găsite şi semnarea lor. Această măsură tactică prezintă importanţă din
două considerente: va face imposibilă contestarea ulterioară a celui percheziţionat cu privire la identitatea şi
provenienţa obiectelor respective şi, după cum s-a menţionat, va preîntâmpina aprecierile denaturate asupra
rezultatelor percheziţiei, de suspiciunile şi reclamaţiile nepotrivite.

TEST nr. 20
Subiectul I Microurmele infracţiunii
1.1 Interpretaţi noţiunea de microurmă a infracţiunii şi importanța criminalistică a acestora.
Interpretaţi noţiunea de microurmă a infracţiunii şi importanța criminalistică a acestora. O categorie aparte de
urme care nu difera in senta sub raporul valorii de indentificare,de macrourmele infractiunii sale ale
infractorului,iar in unele cazuri prevaleaza in acest sens sunt mocrourmele.Acestea constitue urme de
dimensiuni microscopice sau mocroobiecte,care sunt practic imposibil de evitat de catre infractor la fata
locului.Ele sunt constituite din particole foarte fine de materie,sunstante invizibile sau greu vizibile cu ochiul
liber a caror examinare este posibila prin metode microanalitice.
1.2 Nominalizați cei mai răspândiți purtători ai microurmelor infracţiunii.
Practica demonstreaza ca cei mai raspanditi puratori ai microurmelor sunt:
a)corpul uman ,imbracaminte si incaltaminta infractorului si victimei;
b)armele albe si instrumente d provocare a leziunilor corporale sau de deteriorare a obstacolelor;
c)obiectl deteriorate si dusmeauna incaperii unde a avut loc infractiunea;
d)zonele de localitati,terenuri de pamant ,drumurile si dusmaneauna incaperi unde a avut loc infractiunea;
e)mijloacele de transport implicate in accident.
1.3 Evaluați regulile ridicării microurmelor.
1)se recomanda ridicarea a insusi obiectului-purtator sau a fragmentului acestuia unde se alfa microurma ;
2)ridicarea nemijocita a microurmelor de pe suprafata obiectului-purtator se permite doar in cazul daca este
imposibl de ridicat abiectul insusi sau o parte a lui;
3)microurmele de sange,substanta cerebrala,saliva,uleiuri,carbunati pot fi ridicate cu ajutorul tampoanelor de
vata sau tifon umede,sterile;
4)razuirea microparticulelor poate fi aplicata doar in cazuri exceptionale,pentru a nu nimici structura
morfologica a substantei;
5)manipularea cu microurmele trebuie efectuata in manusi chirurgicale deasupra unei foli albe curate pentru
a le pierde;

54
6)continutul de sub unghii,ca microumrme poate fi atent razuit cu un obiect ascutit sau prin taierea impreuna
cu segmentele unghiilor;
7)ridicare microurmelor,covoare,tapiserie,suprafete nefinisate,din crapaturile dintre scanduri,se efectueaza cu
ajutorul miniaspitatoarele de praf si a aspiratoarelor speciale.

Subiectul II Procedeele tactice aplicate la audierea părții vătămate.

2.1 Definiţi noţiunea şi clasificaţi procedeele tactice aplicate la audierea părții vătămate.
Stabilirea adevarului in cauzele penala este posbilia,fiindca infractiunea ca fapta a omului este insotita in
majoritatea absoluta a situatiile,de producerea umor mdificari,transformari nu numai in mediul incojnurator
dar sin in constiinta perosanelor care au asistat sau participat la fapta prejudiciabila,martorilor si victimelor
acestora.
Un procedeu tactic important este asigurarea conditiilor normale de aidiere ce nu sustrag atentia partii
vatamate la diferite evenimente lucruri.
Un alt procedeu de ajutoare a partii vatamate in amintirea faptelor date uitarii este formularea intrebarilor ce
activeaza la perosna audiata asa-numitele legaturi de asociatie.
Contribuie la inviorarea memoriei si activizarea legaturilor de asociatie un asa procedeu tactic.ca prezentarea
martotului victimei a unor obiecte,documente.
Un alt procedeu tactic,ce favorizeaza inviorarea memoriei perosnaei audiate ste si formarea intrebarilor care
activeaza perceptiile lui auditive.
La inviorarea memoriei persoanei audiate contribuie si asa procedeu tactic ca familiarizarea cu depozitiile
altor persoane.
O variatie a acestui mod de ajutoare in amintirea faptelor uitat este si confruntarea ca procedeu tactic.
Intr-o oarecare masura la restabilirea memoriei contribuie si audierile respectate ale martorilor.
2.2 Analizaţi etapele procesului de audiere a părții vătămate şi indicaţi procedeele folosite la animarea
memoriei acestuia.
Etapa introductive a audierii consta in aceea ca of.de u.p se prezinta celui chemat pentru a face declaratii.Dupa
aceata el stabileste identificarea persoanei citate sau aduce la organul de u.p,explicandu-i calitatea acestuia si
cauza in care participa.
Etapa a doua-relatarea libera incepe cu propunerea of.de u.pu persoanei audiate de a expune anumite date
despre fapta cercetata despre anumite persoane implicate in aceasta sau alte circumstante pe cauza
cercetata.Aceasta etapa este foarte importanta din urmatoarele considerente :1)of.de u.p nu totdeuna cunoaste
de ce inf.concrete dispune poersoana audiata .2)expunerea libera de catre cel audiat a unor anumite date in
consecutivitatea si forma dorita de el ii usureaza si il ajuta mai bine sa-si aduca aminte.3)relatarea libra a
declaratiilor ii da posibilitatea of.sa ajunga la anumite concluzii despre relatiile audiatului cu alte persoane
implicate in cauza.4)solicitarea audiatului de a relata tot ceea ce stie despre infractiunea savarsita si despre
perosoana faptuitorului sporeste incredere ,atat in organul d u.p cat si de el insusi.
Un procedeu de ajutoare a partii vatamte in amintirea faptelor date uitarii este formularea intrebarilor ce
activeaza la persoana audiata asa-numitele legaturi de asociatie.Amintirea prin asociatii se intemeiaza pe
verosimilitatea legaturii intre obiectele si fenomenele percepute.
Contribuie la inviorarea memoriei si activeaza legaturile de asociatie un asa procedeu tactic,ca prezentarea
victimei unor obiecte ,documente.Esenta acestui procedeu consta in faptul ca,precum a-i inviora memoria
audiatului,lui i se prezinta obiecte si documente pe care el le-a cunoscut in legatura cu evenimentul cercetat.
Un alt procedeu tactic ce favorizeaza inviorarea persoanei audiate este si formularea intrebarilor care activeaza
perceptiile lui auditive.De exemplu audiatul a uitat numele de familie al cetateanului dar a retinut prima litera.
La invioararea memoriei persoanei audiate contribuie si asa procedeu tactic ca familiarizarea cu depozitiile
alto persoane.In scopul de a evita actiunea de sugerare a acestor depozitii asupra constientei partii vatamate
ise vor aduce la cunostinta procesele-verbale nu in intregime dar numai in unele extrase,se vor citi numai
unele fragmente referitoare la circumstantele in care acest fapt a avut loc.
O variatie a acestui mod de ajutorare in amintirea faptelor uitate este si confruntarea ca procedeu
tactic.Prezenta altui participant la confruntare ,obtinerea declaratiilor acestuia pot favoriza animatia memoriei.
Intr-o oarecare masura la restabilirea memoriei contribuie si audierile respectate ale martorilor.Nu intotdeuna
prima audiere ofera rezultate pozitive.

55
2.3 Proiectaţi măsurile de pregătie pentru audierea părții vătămate.
In cadrul pregatirii catre audire,indiferent de statutul persoanelor care umeaza a fi audiate este necesar.
-a studia temeinic materialele cazei cercetate si de a determina obiectul audierii.
-a studia persoana care urmeaza a fi audiata.
-a intocmi planul viitoarei audieri cu indicatia procedeelor tactice criminalistice si materialelor probatorii care
pot fi utilizate in cadrul audierii.
-a pregati materialele necesare care pot fi utilizate in caz de necesitate la audiere.
Studierea meterialelor cauzei si determinarea cercului si obiectului audierii.Fara realizarea acestui deziderant
practic,nicio audiere nu da rezultate pozitive.Numai in baza studierii temeinice a mterialelor existente pe cauza
cercetata ,analizei informatiei speciale de investigatii se poate stabili ce circumstante si prin care rurse vor fi
probate.
Studierea persoanei care va fi supua audierii.Este foarte nedorit de a audia nestiind nimic sau aproape nimic
despre persoana chemata pentu darea declaratiilor ,intrucat in acest caz se actioneaza parca orbeste.
Stabilirea timpului audierii.In limitele termenelor prevazute de lege privind cercetarea cauzei i in functie de
circumstantele concrete,of.de u.p alege cel mai potrivit timp dictat de necesitatea tactica in cauza ori de cea
mai favorabila situatie.
Alegerea locului audierii,aceasta actiunea de regula se lefctueaza in biroul de servicu al of.de u.p,in izolatorul
de detinere preventiva iar in cazul in care of.de u.p activeaza in teren la locul incidentului.
Intocmirea planului audierii,pentru realizarea cu succes si fara oarecare omisiuni in actiunea data este necesar
a schita intr-un plan toate intrebarile care urmeaza a fi clarificate si desfasurate audierii.
Asigurarea tehnica a audierii,la acest capitol e refera :eliberarea boroului de obiect care pot incurca efectuarea
efectiva a audierii planificate ;pregatirea locului pentru toti participantii la actiuea data ;pregatirea
formularilor ,hartie,instrumente de scris ;selectarea corpurilor delicte ;proceselor-verbale,altor documente
care posibil vor fi utilizate in cadrul audierii persoanei respective ;pregatirea sau comandarea mijloacelor
tehnice de inregistrare audio sau video a actiunii planificate.

TEST nr. 21
Subiectul I Urmele mijloacelor de transport
1.1 Prezentați tipurile de urme a mijloacelor de transport la locul accidentului rutier.
Urmele mijloacelor de transport la locul accidentului rutier sunt urmatoarele:
a) urme de roti, care pot fi : statice (de suprafata sau de adincime) la fata locului se poate determina: tipul
autovehicului, directia de circulatie, numarul si distanta dintre roti, numarul rotilor pe o osie, latimea benzii
de rulare si circumferinta anvelopei, configuratia si defectele desenului antiderapant; dinamice( de frinare)
ale mijl de tansp la fata locului se prezinta sub forma de fisii, linii paralele, de culoare inchisa, care se formeaza
pe asphalt sau beton, datorita desprinderilor de pe suprafata anvelopelor a particulelelor de substanta.
b) Urmele sub forma de obiecte sau partiale acestora (cioburi de sticla, metal, bucati de masa plastic etc)
desprinse dela mijl de transp ca rezultat al accidentului la locul faptei sau pe traseul de parasire a locului faptei,
pot conduce la diagnosticarea sau chiar identificarea criminalistica a unitatii respective.
c) urme de impact ale mijl de transp se formeaza prin actiunea nemijlocita a cel putin unui autovehicul
asupra obiectelor intilnite in cale. O caracteristica proprie a acestor urme consta in faptul ca ele se formeaza
pe ambele obiecte venite in contact prin coliziune, tamponare.
d) urmele de substante lichide se formeaza in cazuri cind, ca rezultat al ciocnirii violente de un obiecte dur,
la mjl dde transp se defecteaza sist de aprovizionare cu combustibil, de racier sau unsoare a motorului, de
spalare a parbrizului, Aceste urme se formeaza datorita scurgerii de benzina, motorina, ulei sau antigel.
1.2 Analizaţi informaţia ce trebuie inclusă în partea descriptivă a procesului-verbal în situaţia cercetării la
faţa locului a urmelor lăsate de pneurile unui mijloc de transport.
La urmele de anvelope (roti) trebuie de masurat latimea acestora, d ela o margine pina la alta, in locul unde s-
a reflectat mai bine extremitatile si desenul anvelopei. In cazul in care in urma respectiva s-au reflectat repetat
anumite caracteristici individuale, se poate stabili si lungimea circumferintei anvelopei. Apoi urmeaza a se
masura fagasul mijl de transp. Acesta prezinta distanta dintre urmele formate de rotile unei osii. Latimea
fagasului se masoara de la mijlocul urmei anvelopei din stinga pina la mijlocul urmei anvelopei din drapta a
aceleiasi osii. In cazul in care fagasul este constituit din roti duble, se masoara latimea dintre mijlocul rotilor

56
duble, apoi latimea dintre rotile interioare si latimea dintre rotile exterioare.. O deosebita atentie se acorda
depistarea urmelor de frinare, Cind acestea exista, se fixeaza nr lor si lungimea fiecareia din ele.
1.3 Determinaţi tipurile de expertize ce sunt necesare pentru stabilirea împrejurărilor accidentului rutier.
Pentru stabilirea imprejurarilor accidentului rutier este necesar de expertizele ingineresti ale mijloacelor de
transport. Din aceasta face parte : expertiza autotehnica, care se face la Centrul National de Expertiza
Judiciara, acesta avind urmatoarele functii : circumstantele accidentului rutier ; traseologia a vehiculeleor,
tehnica a pieselor vehiculelor, merceologica auto, instalatiilor auto, instalatiilor mecanice, instalatiilor
electrotehnice.
Dupa modul de efectuare a expertizelor judiciare acestea pot fi clasificate in expeertize obligatorii si expertize
facultative. Dupa volumul cercetarilor, expertizele judiciare pot fi : de baza si suplimentare. In functie de
consecucutivitatea efectuarii cercetarilor, expertizelor judiciare se divizeaza in : priamre si repetate. Dupa nr
de experti antrenati in efectuarea cercetarilor, expertizele pot fi individuale si de comisie.

Subiectul II Metodica cercetării omorului

2.1 Identificați elementele modelului (caracteristicii) criminalistic al infracțiunii de omor şi circumstanţele
ce urmează a fi stabilite în astfel de cazuri.
Elementele modelului criminalistic al infractiunilor de omor sunt urmat :
a) date despre locul savirsirii omorului sau locul depistarii cadavrului. Pentru loucl savirsirii omorului sunt
caracteristice urmat trasaturi : amplasarea in cadrul regiunii si cit de frecventat este de oamnei ; spatiu inchis
sau spatiu dechis ; prezenta urmelor actiunilor victimei si ucigasului ai ale infractiunilor lor. Aceste trasaturi
determina actiunile de cautare ale ofit de urm pen necesare pt cercetarea locului si totodata, sunt un temei pt
inaintarea versiunilor referitoare la circumstantele evenmentului produs.
b) date despre victima. Stabilind identitatea victimei, comportamentul acesteia inainte de omor si in timpul
savirsirii actului de omor, ofit de urm pen are posibilitatea sa stabileasca mai exact motivul si scopul si tinind
cont de datele privind mecanismul omorului, sa inainteze versiunea despre persoanele implicate in omor.
c)date despre modalitatile de pregatire , savirsire si camuflare a omorului Aceasta reprezinta o totalitate a
metodelor si proceeedelor de actiune privind pregatirea, savirsirea si tainuirea omorului. Pentru omorurile
preagatite si cele mai periculoase, sunt caracteristice studierea prealabila de catre infractor a viitoareo victime ;
urmarirea victimei cu scopul determinarii locului si timpului cel mai favorabil pt realizarea intentiei
infractionale. Pentru omoruri este caracteristic, cauzarea leziunilor corporale de origine mecanica. Datele
obtinute in timpul examinarii locului de savirsire a omorului sau al descoperiirii cadavrului ofera posibilitatea
de a fi inaintata versiunea cu referire la pers ucigasului si la caracterul relatiilor lui cu victima . In categoria
modalitatilor de camuflare a omorului intra : lichidarea sau camuflarea cadavrului sau a partilor acestuia ;
trasnportarea cadavrului de la locul omorului in alt loc etc.
d) date despre ucigas. Majoritatea omorurilor se savirsesc in urma anumitor relatii ostile al infractorului cu
victima.Motive pot fi ca ura, razbunarea , gelozia etc. Pentru ucigasii in serie este specific un nivel intelectual
foarte redus, prezenta unei patalogii slab exprimate, inlinatia spre sadism, perversiuni sexuale . Ucigasii platiri
pot fi niste oameni degradati care sunt gata sa comita o infractiune pt o recmopensa oricit de mica.
e) date despre urmele infractiunii acestea pot fi cautate si depsitate atot la fata locului , cit si la locul
infractiunii, cind acestea nu coincid.
f) date despre motivul sau scopul infractiunii. Cunoasterea mobilului si scopului prezinta importanta pt a
califica corect fapta. Deseori omorul se savarseste din motive materiale, intentii hyliganice etc. Omorul poate
fi savirsit din imprudenta sau intentionat.
2.2 Distingeţi situaţiile de urmărire penală și versiunile respective în cazul depistării unui cadavru şi
consecutivitatea acţiunilor de urmărire penală realizate la prima etapă.
Situatii tipice de urmarire penala:
- Omorul este evident, ucigasul este retinut si identitatea acestuia este cunoscuta
- A fost savirsit un omor ascuns, fara tainuirea cadavrului, fara inscenare, descoperit imediat dupa omor sau
la scurt timp dupa aceasta
- Omorul este ascuns, savirsit nu demult, dar nu este clar mecanismul lui
- Un omor tainic, in urma caruia procesul penal este pornit in legatura cu descoperirea unui cadavru
neidentificat

57
- Omorul este tainic si savirsit demult, insadoar se presupune ca este un omor, intrucit s-au descoperit
fragmente-craniul si oase cu ramasite de haine.
- Omor tainic, insotit de dezmembrarea cadavrlui pe parti si tainuirea lor.
- Disparitia persoanei
- Descoperirea cadavrului unui nou-nascut.
Versiunile generale in cazurile cercetarii omorului :
a) a avut loc un omor
b) s-a produs o sinucidere
c) a avut loc un accident mortal
d) moartea pers a survenit in urma unor cauze naturale
Dupa verificarea acestor versiuni va ramine uan din ele, care va fi confirmata cu un cumul de probe. Drept
temei pt elaborarea versiunilor particulare servesc datele obtinute cu ocazia cercetarii la fata locului,
interpretarea urmelor desoperite, inform furnizata de martori etc.
Dupa elaborarae versiunilor se va intocmi planul de cercetare a omorului care va curpinde activitatile ce
urmeaza a fi intreprinse pt verificarea lor, mijl ce vor fi folosite, termenele de efectuare si pers care rsp de
executarea acestora.
Actiuniel de urm pen efectuate la prima etapa de cercetare a omorului sunt urmat : cercetarea locului faptei
si examinarea exterioara a cadavrului ; dispunerea si efectuarea constattarii sau expertizei medico-legale a
cadavrului ; audierea martorilor oculari si a martorilor din rindul rudelor ; prezentarea cadavrului spre
recunoastere ; urmarirea si retinerea ucigasului ; efectuarea perchezitiei corporale a banuitului ; audierea
banuitului ; efectuarea perchezitiilor de la locul de trai si locul de munca al pers banuite ; efectuarea
expertizelor criminalistice ale probelor materiale descoperite in timpul cercetarii la fata locului, retinerii si
perchezitiilor.
2.3 Estimaţi rolul circumstanţelor negative (împrej