CUPRINS

CAPITOLUL I
MANAGEMENTUL FIRMEI
1.1. Conceptul de management
1.2. Managementul: ştiinţă şi artă
1.3. Procesul de management
1.3.1. Conţinutul procesului de management
1.3.2. Fazele procesului de management
1.3.3. Trăsăturile procesului de management
1.4. Definirea conceptelor: firmă, organizaţie, întreprindere
1.5. Structura organizatorică a firmei
1.6. Funcţiile firmei
1.7. Rolul firmei
1.8. Strategii economice ale firmei
1.8.1. Motivarea necesităţii strategiilor economice
1.8.2. Tipologia strategiilor economice
CAPITOLUL II
ARHITECTURA INFORMAŢIONALĂ A ORGANIZAŢIEI
11.1. Sisteme informaţionale ale firmei
II.1.1. Rolul sistemelor informaţionale
II. 1.2. Clasificarea sistemelor informaţionale
11.2. Sisteme informatice
11.3. Arhitectura informaţională a întreprinderii
II.3.1. Sisteme informaţionale de prelucrare a tranzacţiilor (Transaction Processing
Systems – TPS)
II.3.2 Sisteme informaţionale pentru management (Management Information Systems
– MIS)
II.3.3. Sisteme de sprijinire a deciziilor (Decision Support Systems – DSS)
11.3.3.1. Definirea sistemului de sprijinire a deciziilor
11.3.3.2. Situaţii şi probleme decizionale
11.3.3.3. Procese decizionale
11.3.3.4. Clasificarea deciziilor
11.3.4. Sisteme bazate pe cunoştinţe (Knowledge-Based Systems – KBS)
11.3.4.1. Definiţia sistemelor bazate pe cunoştinţe
11.3.4.2. Reprezentarea cunoştinţelor
11.3.4.3. Caracteristicile cunoştinţelor
11.3.4.4. Arhitectura sistemelor bazate pe cunoştinţe
11.3.5. Sisteme informaţionale pentru conducerea executivă (Executiv Information
Systems – EIS)
11.3.5.1. Rolul unui sistem EIS într-o organizaţie
11.3.5.2. Realizarea unui sistem EIS
11.3.5.3. Beneficiile aduse de sistemele EIS
II.4. Impactul informaticii în viaţa întreprinderii
CAPITOLULUI III
APLICAŢII ALE INFORMATICII ÎN FIRMĂ
III.1. Noile tehnologii informaţionale – prezentare generală
IIL2. Reţelele de calculatoare
111.3. Internetul
111.4. Afaceri electronice
111.5. Comerţul electronic
111.6. Intranet
111.7. Extranet
111.8. Groupware
111.9. Enterprise Resource Planning (ERP)
III.8. Alte tehnologii care susţin managementul firmei
111.8.1. BAZE DE DATE
111.8.1.1. Definirea conceptului de baza de date
111.8.1.2. Realizarea unei baze de date
111.8.1.3. Avantajele bazelor de date
111.8.2. Depozite de date
111.8.3. Comparaţie între depozitele de date şi bazele de date
III.9. Aplicaţii informatice şi firme producătoare
111.9.1. DB2 Information Management
HI.9.2. SQL Server 2000
111.9.2. Oracle 9i Developer Suite
CAPITOLUL IV
INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ ÎN ECONOMIE
IV.1. Inteligenţa artificială şi era cunoaşterii
IV.2. Întreprinderea inteligentă şi implicaţiile inteligenţei artificiale pentru
management
IV.3. Principalele categorii de sisteme inteligente
IV.3.1. Componentele unui sistem inteligent
IV.3.2. Sisteme expert
IV.3.3. Sisteme fuzzy
IV.3.4. Sisteme conexioniste
IV.3.5. Sistemele pentru calcul evolutiv
IV.3.6. Sisteme hibride
IV.4. Cunoaşterea – materie primă de bază pentru sistemele inteligente
CAPITOLUL V
FOLOSIREA ARBORILOR DECIZIONALI PENTRU ALEGEREA DECIZIEI
OPTIME
V.l. Prezentarea problemei
V.2. Rezolvarea problemei
V.2.1. Arbori decizionali
V.2.2. Tabele decizionale
V.2.3. Baza de cunoştinţe a prototipului
Bibliografie
 CAPITOLUL I

MANAGEMENTUL FIRMEI

1.1. CONCEPTUL DE MANAGEMENT

„Managementul (din franceza veche „menagement”, „arta de a conduce, de a

direcţiona”, din latină „mânu agere” a conduce cu mâna) caracterizează procesul de
conducere şi direcţionare a unui tot sau a unei părţi dintr-o organizaţie, de obicei o
afacere, prin manipularea resurselor (umane, financiare, materiale, intelectuale).1
Managementul este văzut ca activitatea şi arta de a conduce, ansamblul
activităţilor de organizare, de conducere şi de gestiune a întreprinderilor, ştiinţa şi
tehnica organizării şi conducerii unei întreprinderi.2

1.2. MANAGEMENTUL: ŞTIINŢĂ ŞI ARTĂ

Sensuri în care este folosit sunt următoarele:

• o artă – măiestria conducătorului de a aplica, la realităţile diferitelor situaţii,
cunoştinţele specifice, în condiţii de eficienţă;
• o ştiinţă – un ansamblu organizat şi coerent de concepte, principii, metode şi
tehnici prin care se explică în mod sistematic fenomenele ce se produc în conducerea
organizaţiilor;
• o stare de spirit specifică – reflectată într-un anumit mod de a privi şi aborda
problemele în manieră concretă.
Managementul ca:
Artă Ştiinţă
• bazat pe calităţi personale • bazat pe calităţi personale şi
(intuiţie, imaginaţie, capacitate de cunoaşterea realităţii cu mijloace
reacţie, talent); ştiinţifice;
• observarea evenimentelor şi • ameliorarea proceselor,
identificarea
1
http://en.wikipedia.org
2
http://dexonline.ro
 acumularea experienţei; principiilor şi legităţilor;
• folosirea în mod exclusiv a • corelarea experienţei cu
cercetarea
experienţei; prospectivă a evoluţiei şi
impactului
• orientare prioritară pe termen factorilor interni şi externi;
scurt;
• informaţie limitată; • analiza complexă a acţiunii
diverşilor
• capacitate redusă de inovare şi factori de influenţă;
adaptare la schimbări. • orientare prioritară pe termen
lung;
• informaţie completă şi
complexă;
• orientare spre acţiune,
creativitate şi
adaptabilitate.

Tabel 1. Comparaţie între trăsăturile managementului ca artă şi ca ştiinţă

(prelucrare după http://www.eed.usv.ro/~mdanub/spm_2004/curs_1.pdf)
Managementul presupune3:
• a obţine rezultate prin alţii, asumându-se responsabilitatea pentru aceste
rezultate;
• a fi orientat spre mediul înconjurător;
• a lua decizii vizând finalitatea întreprinderii;
• a avea încredere în subordonaţi, încredinţându-le responsabilităţi pentru
rezultatele previzionate, a le recunoaşte posibilitatea de a greşi, a primi favorabil
iniţiativele lor;
• a descentraliza sistemul organizatoric;
• a aprecia oamenii în funcţie de rezultatele lor.
Managementul modern implică un mare număr de abilităţi şi orientări, dintre
care multe presupun abilităţi legate de statistică, utilizarea tehnologiei informaţiei,
contabilitate şi matematică. Managementul pune accent pe rezolvarea raţională a
problemelor şi pe gândirea logică. Cum managementul implică în mod necesar
oameni, este de o mare importanţă deţinerea de abilităţi interpersonale – abilitatea de
a lucra cu indivizii, dar şi cu echipe de lucru.
3
http://www.eed.usv.ro/~mdanub/spm_2004/curs_1.pdf
 Domeniul managementului se intersectează cu un mare număr de discipline
-ştiinţe sociale, logică, filozofie, matematică, informatică, relaţii internaţionale,
lingvistică şi cultură. Pentru a fi bine pregătit, viitorul manager are nevoie de un bagaj
bogat de cunoştinţe din domenii variate şi de abilităţi care să îi permită să
îndeplinească o serie de funcţii; toate acestea îl vor ajuta să îşi îmbunătăţească din
punct de vedere calitativ deciziile şi abilităţile.

1.3. PROCESUL DE MANAGEMENT

1.3.1. Conţinutul procesului de management

Procesul de management constă într-un ansamblu de acţiuni prin care

managerul prevede, organizează, coordonează, ia decizii şi controlează activitatea
salariaţilor în vederea realizării obiectivelor întreprinderii.
Conţinutul procesului de management poate fi abordat din mai multe puncte
de vedere4:
a) sub aspect metodologic, procesul managerial constă în succesiunea
următoarelor etape:
• definirea scopului, adică a stării dorite sistemului;
• analiza situaţiei actuale, adică înţelegerea stării sistemului în prezent;
• determinarea problemei, respectiv a contradicţiei dintre situaţia actuală şi
scopul propus;
• adoptarea deciziei prin care se încearcă rezolvarea contradicţiei.
b) din punct de vedere economic, procesul managerial cuprinde etape logice
care
vizează corelaţia nevoi-resurse şi anume:
• determinarea necesităţilor întreprinderii;
• analiza resurselor disponibile;
• repartizarea resurselor;
• folosirea resurselor în vederea satisfacerii nevoilor.
c) din punct de vedere social, procesul managerial constă în implicarea omului
în
toate segmentele activităţii dintr-o întreprindere, în întregul proces de atragere
4
http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteADM/secretariat/12.htm
şi administrare a resurselor;
d) din punct de vedere informaţional, procesul de management vizează
parcurgerea următoarelor etape:
• cercetarea informaţiilor disponibile;
• completarea informaţiilor utile;
• prelucrarea informaţiilor;
• transmiterea informaţiilor.
e) sub aspect organizaţional, procesul de management include totalitatea
regulilor
de funcţionare a întreprinderii, aflate în vigoare la un moment dat, care conferă
raţionalitate acţiunilor omului şi anume:
• ansamblul reglementărilor şi normelor;
• totalitatea metodelor de instruire;
• principiile de stabilire a răspunderii;
• ansamblul relaţiilor de cooperare între diverse verigi ale organizaţiei.
f) din punct de vedere funcţional, procesul de management include:
• previziunea;
• organizarea;
• coordonarea;
• decizia;
• controlul.
În practică, aceste abordări ale activităţii de conducere sunt dificil de
identificat distinct, dintr-un punct de vedere sau altul. Aceasta, deoarece procesul de
management are un caracter complex care se manifestă prin multiple întrepătrunderi
ale zonei economicului cu socialul, juridicul, informaţionalul etc. Cu alte cuvinte,
orice proces de management se manifestă după anumite reguli comune, dar diferă de
la o firmă la alta, fiind mai mult sau mai puţin eficient. Această diversitate se explică
pe de o parte în funcţie de factorii obiectivi care influenţează întreprinderea (resursele
disponibile, informaţia cunoscută, calitatea factorului uman etc.), iar pe de altă parte
în funcţie de abilitatea întreprinzătorului de a face faţă conjuncturii, respectiv
schimbărilor din mediul de afaceri al întreprinderii.

1.3.2. Fazele procesului de management

 „Procesul de management se realizează în trei faze:
1. Faza previzională – caracterizată prin:
• este axată pe anticiparea de modalităţi, metode, soluţii organizatorice,
motivaţionale şi de evaluare corespunzătoare evoluţiei predeterminate a întreprinderii;
• management de tip anticipativ – concentrat pe stabilirea de obiective şi
decizii tactice şi strategice.
2. Faza de operaţionalizare – caracterizată prin:
• management operativ care presupune adoptarea şi implementarea de decizii
curente (referitoare la activitatea de producţie).
3. Faza de evaluare şi interpretare – caracterizată prin:
• management postoperativ;
• are caracter constatativ.
Fazele şi funcţiile procesului de management sunt fundamentate pe baza
informaţiei – „materia primă” a oricărui act de decizie.”5

1.3.3. Trăsăturile procesului de management

Complexitatea şi diversitatea procesului de management sunt reflectate de

către trăsăturile sale şi anume: dinamism, stabilitate, continuitate, consecvenţă,
ciclicitate.
Procesul de management este dinamic deoarece problematica unei organizaţii,
relaţiile de conducere, metodele de management etc. se schimbă permanent. El este în
acelaşi timp şi stabil deoarece urmăreşte folosirea unor structuri cunoscute în
preluarea informaţiilor şi adoptarea deciziilor. Este de asemenea, continuu avându-se
în vedere continuitatea activităţilor de producţie, reparaţii, schimb şi consum.
Totodată, procesul de management se caracterizează prin consecvenţă, în sensul că
fiecare etapă a sa este obligatorie şi prin ciclicitate, deoarece în urma unei decizii este
posibil ca scopul atins să devină noua situaţie faţă de care se stabilesc noi obiective şi
are loc astfel, reluarea procesului de management.

1.4. DEFINIREA CONCEPTELOR: FIRMĂ,

ORGANIZAŢIE, ÎNTREPRINDERE

Conceptul de firmă6 se referă la aspecte economice şi tehnice care

5
http://www.eed.usv.ro/~mdanub/spm_2004/curs_1.pdf
6
Fotache, D., Groupware Metode, tehnici şi tehnologii pentru grupuri de lucru, Ed. Polirom, Iaşi,
influenţează frontierele entităţii economice, oferta de produse şi servicii, gradul de
penetrare a pieţei, competenţele deţinute, necesare sau acumulate de-a lungul
activităţii.
Termenul de organizaţie cumulează toate aspectele sociopsihologice ale
activităţii umane în comun. Organizaţia este rezultatul modelării continue a
următoarelor componente: cultură (valori, credinţe, simboluri), structură (politică,
sisteme de conducere şi control), colectivitate de indivizi.
Frontierele unei firme sunt trasate de strategia ei. Pentru întreprinderile mici,
„întreprinderea'' şi „firma” sunt concepte sinonime, dar pe măsura dezvoltării şi în
funcţie de opţiunile sale strategice, întreprinderea poate să se constituie în mai multe
firme. O întreprindere poate conţine mai multe organizaţii şi mai multe firme.
Întreprinderea presupune existenţa a patru elemente: materie primă, utilaje,
muncă şi clienţi. Constituie componenta fundamentală a economiei reprezentând
veriga de bază cu cele trei funcţii şi anume: producţia, vânzarea şi gestiunea.
1.5. Structura organizatorică a firmei
Structura organizatorică este definită ca ansamblul persoanelor, al
subdiviziunilor organizatorice şi al relaţiilor dintre acestea astfel constituite încât să
asigure premisele adecvate realizării obiectivelor prestabilite.
Structura organizatorică7 poate fi considerată drept scheletul firmei şi cuprinde
două părţi:
a) structura de conducere sau funcţională;
b) structura de producţie sau operaţională.
In cadrul acestor părţi se regăsesc componentele primare şi anume postul,
funcţia, compartimentul, relaţiile organizatorice, ponderea ierarhică, nivelul ierarhic.
Postul este alcătuit din ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi
responsabilităţilor desemnate pe anumite perioade de timp fiecărui component al
firmei.
Funcţia constituie factorul care generalizează posturi asemănătoare din punct
de vedere al ariei de cuprindere, al autorităţii şi responsabilităţii.
Funcţiile pot fi grupate în:
• funcţii de conducere;
• funcţii de execuţie.

2002, p. 52
7
http://www.svedu.ro/curs/ei/c4.html
 Compartimentele sunt rezultatul agregării unor posturi şi funcţii cu conţinut
similar şi/sau complementar reunind persoane care desfăşoară activităţi relativ
omogene şi subordonate nemijlocit unei singure persoane.
Compartimentele pot fi:
• operaţionale;
• funcţionale.
Relaţiile organizatorice sunt alcătuite din ansamblul legăturilor dintre
componentele structurii stabilite prin reglementări oficiale. Relaţiile organizatorice
pot fi:
• de autoritate;
• de cooperare;
• de control;
• de reprezentare.
Nivelurile ierarhice sunt alcătuite din ansamblul subdiviziunilor organizatorice
plasate pe linii orizontale la aceeaşi distanţă faţă de managementul de vârf al firmei.
Numărul de niveluri ierarhice este influenţat de dimensiunea firmei, diversitatea
activităţilor, complexitatea producţiei, dar şi de competenţa managerilor.
Ponderea ierarhică reprezintă numărul persoanelor conduse nemijlocit de un
cadru de conducere şi înregistrează valori diferite.
Structura organizatorică, prin modul de combinare a resurselor umane,
materiale şi financiare condiţionează eficienţa desfăşurării activităţii necesare
realizării obiectivelor, precum şi calitatea şi operativitatea sistemului decizional şi
configuraţia sistemului informaţional.
1.6. Funcţiile firmei
In literatura română de specialitate s-au stabilit următoarele 5 funcţii ale unei
firme:
1. de cercetare-dezvoltare;
2. de producţie;
3. comercială;
4. financiar-contabilă;
5. de personal.
1. Funcţia de cercetare-dezvoltare este reprezentată de ansamblul
activităţilor desfăşurate în cadrul firmei, în scopul producerii de idei noi şi
transformarea lor în noutăţi utile. Această funcţie are un caracter complex, se
manifestă în toate domeniile şi rezidă în necesitatea adaptării permanente a firmelor la
noile cuceriri tehnico-ştiinţifice. Formele sub care se desfăşoară acţiunile sale sunt:
a) cercetarea pură;
b) cercetarea fundamentală;
c) cercetarea aplicată;
d) invenţia şi inovaţia.
Principalele activităţi ale acestei funcţii sunt cercetarea ştiinţifică, ingineria
tehnologică şi introducerea progresului tehnic, investiţii precum şi organizarea
producţiei şi a muncii.
2. Funcţia de producţie este reprezentată de ansamblul activităţilor de bază şi
auxiliare prin care se realizează obiectivele din domeniul fabricării produselor,
elaborării lucrărilor şi prestării serviciilor în cadrul firmei. Principalele activităţi
cuprinse în cadrul acestei funcţii sunt: fabricarea sau exploatarea, întreţinerea şi
repararea utilajelor, producţia auxiliară, controlul tehnic de calitate.
3. Funcţia comercială cuprinde activitatea de realizare a obiectivelor ce se
referă la stabilirea legăturilor unităţii cu mediul ambiant în vederea procurării
mijloacelor necesare desfăşurării activităţii şi desfacerii produselor, serviciilor şi
lucrărilor care fac obiectul activităţii de bază a unităţii. Aceasta funcţie cuprinde trei
activităţi: aprovizionarea tehnico-materială, desfacerea şi marketingul.
4. Funcţia financiar-contabilă este reprezentată de activitatea privind
obţinerea şi folosirea mijloacelor financiare necesare unităţii, precum şi înregistrarea
şi evidenţa în expresie valorică a fenomenelor economice din unitate. Rolul acestei
funcţii este static, pasiv, uneori chiar un obstacol în introducerea noului.
5. Funcţia de personal cuprinde activităţi de realizare a obiectivelor din
domeniul asigurării şi dezvoltării potenţialului uman necesar. Principalele activităţi
cuprinse în cadrul acestei funcţii se referă la planificarea, recrutarea, formarea,
perfecţionarea, motivarea, promovarea, retribuirea şi protecţia personalului.
1.7. Rolul firmei
Toate firmele au două roluri principale:
• la nivelul indivizilor – producerea de bunuri şi/sau servicii necesare
satisfacerii nevoilor;
• la nivelul societăţii – crearea profitului, o valoare reinjectată în parte în
circuitele economice, o contribuţie adusă la ameliorarea nivelului de viaţă al
populaţiei.
 1.8. Strategii economice ale firmei
1.8.1. Motivarea necesităţii strategiilor economice
Într-o economie de piaţă, o firmă îşi desfăşoară activitatea în condiţiile unei
puternice competiţii, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă. Pentru a-şi realiza
obiectivele propuse, ea trebuie să-şi desfăşoare activitatea pe baza unei strategii
economice proprii, bine fundamentate sub raport tehnic şi economic. Conducerea şi
organizarea activităţii întreprinderii, pe baza unei strategii economice, capătă o
importanţă crescândă ca urmare a faptului că pe plan mondial s-au realizat mari
progrese în teoria managementului privind aplicarea unor concepte moderne şi noi
mutaţii pe piaţa internă şi externă.
Importanta şi necesitatea adoptării unei strategii economice este determinată
de acţiunea puternică a unor factori, dintre care cei mai importanţi sunt:
• accentuarea competiţiei între firme pe pieţele interne şi externe, competiţie în
care intră şi firme aparţinând ţărilor în curs de dezvoltare;
• apariţia şi extinderea unor tehnologii moderne cum este robotizarea
sistemelor tehnologice care au dus la creşterea calităţii produselor, reducerea
costurilor şi la scurtarea termenelor de punere pe piaţă a unor noi produse;
• creşterea considerabilă a calităţii produselor oferite pentru piaţă, ceea ce a
condus la ridicarea exigenţelor consumatorilor în ceea ce priveşte calitatea;
• aplicarea de către unele întreprinderi a unor strategii avansate de prelucrare,
ceea ce a condus la creşterea productivităţii muncii şi la reducerea costurilor;
• extinderea folosirii calculatoarelor în cadrul managementului producţiei,
ceea ce a dus la optimizarea deciziilor şi la creşterea performanţelor pe plan economic
şi tehnic.
Ţinând seama de acţiunea tot mai puternică a acestor factori, o strategie
economică are rolul de a defini prin obiective cât mai precise, direcţiile de desfăşurare
a activităţii firmei, astfel încât aceasta să realizeze o creştere a competitivităţii.
O bună strategie economică trebuie să satisfacă următoarele exigenţe:
• să permită o confruntare eficientă a întreprinderii cu altele similare în cadrul
unui proces economic concurenţial şi în condiţiile unui mediu în permanentă evoluţie;
• să facă faţă cu succes, prin produse noi sau modernizate, exigenţelor sporite
ale consumatorilor sub raportul calităţii şi al preţurilor;
• să realizeze o perfecţionare continuă a structurilor existente astfel încât
acestea să fie cât mai bine adaptate noilor exigenţe impuse de modificările care survin
în tehnologii, pe pieţele de desfacere şi cerinţelor crescânde ale consumatorilor.
1.8.2. Tipologia strategiilor economice
Strategiile economice se clasifică după următoarele criterii:
1. În raport cu nivelul de adaptare:
a) strategie la nivel de organizare superioară – se stabileşte pentru ansamblul
Întreprinderilor care se află sub conducerea acesteia, indiferent de ramura
economică din care face parte;
b) strategie de afaceri la nivel de întreprindere – defineşte modul în care o
Întreprindere intră în competiţie pentru o perioadă dată;
c) strategie funcţională – se elaborează pentru diferitele activităţi funcţionale
ale întreprinderii, de regulă pe perioade mai scurte. Ca exemple de strategii
funcţionale pot fi enumerate: strategia de marketing, de personal, de finanţe, de
producţie şi strategii elaborate pe produse şi pe tipuri de consumatori.
2. În raport cu dinamica obiectivelor propuse:
a) strategii economice de redresare – se elaborează la nivelul acelor
întreprinderi care se află în prag de faliment din cauza diferitelor dificultăţi;
b) strategii de consolidare care se recomandă a fi utilizate de acele
întreprinderi care au devenit viabile sau care se menţin într-o stare de echilibru fragil;
c) strategii economice de dezvoltare – se elaborează de către întreprinderile
viabile din punct de vedere economic, ce dispun de condiţii şi de capacitatea necesare
pentru extinderea viitoare a activităţii.
3. In raport cu scopul urmărit:
a) strategii inovaţionale;
b) strategii de piaţă;
c) strategii pe produse.
4. In raport cu sfera de cuprindere:
a) strategii globale;
b) strategii parţiale.
5. In raport cu gradul de interdependenţă:
a) strategii independente – caracterizate prin faptul că organele de conducere
îşi fixează obiectivele de dezvoltare fără restricţii din partea altor organizaţii;
b) strategii integrate – care trebuie să ţină seama de liniile directoare ale
strategiei economice stabilite la nivelul organizaţiei superioare din care face parte.
In cadrul strategiilor economice un loc important îl au strategiile economice de
dezvoltare.
 CAPITOLUL II
ARHITECTURA INFORMAŢIONALĂ A ORGANIZAŢIEI
II. 1. Sisteme informaţionale ale firmei
Sistemul informaţional8 poate fi definit ca un ansamblu de resurse umane,
financiare şi materiale destinate colectării şi prelucrării datelor în vederea obţinerii şi
transmiterii informaţiilor necesare planificării şi controlului activităţilor unei
organizaţii. Sistemul informatic este o componentă de bază a sistemului
informaţional, care asigură culegerea, prelucrarea şi transmiterea informaţiilor cu
ajutorul echipamentelor electronice de calcul. Datorită evoluţiei înregistrate de
sistemele informaţionale, caracterizată de asimilarea continuă de noi funcţii, astăzi
noţiunea de sistem informaţional al întreprinderii este considerată sinonimă cu cea de
sistem informaţional pentru conducere.
Sistemele informaţionale reprezintă o componentă funcţională a organizaţiilor,
care se integrează în ansamblul celorlalte elemente funcţionale ale acestora. Ca orice
componentă funcţională, şi sistemele informaţionale reprezintă una din problemele
importante ale conducerii unei organizaţii, motivată de următoarele aspecte:
• reprezintă un serviciu funcţional de care depinde succesul organizaţiei,
servind drept suport informaţional celorlalte componente funcţionale (marketing,
managementul resurselor umane, producţie);
• o parte importantă din resursele şi cheltuielile de exploatare ale întreprinderii
sunt concentrate în funcţionarea sistemului informaţional;
• reprezintă principala sursă de informare care vine în sprijinul luării unor
decizii eficiente, permiţând, în acelaşi timp, adaptarea produselor şi serviciilor la
cerinţele pieţei, de unde avantajele strategice care pot fi obţinute prin existenţa
sistemului informaţional.
II.l.l. Rolul sistemelor informaţionale
În timp s-au conturat câteva roluri majore ale sistemelor informaţionale la
nivelul firmelor, şi anume: operaţional, de sprijinire a procesului decizional, strategic.
Rolul operaţional
Prin sistemele informaţionale se asigură o eficienţă sporită activităţilor,
creşterii productivităţii muncii, satisfacerea în timp util şi cu informaţii de calitate a
cererilor de informare formulate de conducere. La acest nivel, problemele de
planificare, conducere şi control se orientează spre o perioadă destul de scurtă de
8
Meşniţă, G., Analiza sistemelor informaţionale – suport de curs, 2002, p. 2
timp, vizând informaţiile necesare luării deciziilor pentru desfăşurarea activităţilor
curente ale întreprinderii. Informaţiile oferite se referă la: producţie, aprovizionare cu
materii prime şi materiale, desfacere.
Rolul de sprijinire în luarea deciziilor
Sistemele informaţionale sunt cele mai în măsură să răspundă eficient cererii
de informaţii necesare luării deciziilor, prin corectitudine, consistenţă şi rapiditatea cu
care oferă aceste informaţii. Ele se referă la previziuni, bugete, comparări, depistarea
factorilor care au condus la abaterile faţă de ceea ce era planificat.
Rolul strategic
Sistemul informaţional trebuie să asigure conducerii informaţii prin care se pot
lua deciziile de strategie ale firmei, ce o angajează pe termen lung, dar şi deciziile
care privesc modul de acţiune al firmei în funcţie de contextul economic actual şi al
poziţiei concurenţilor. Rolul strategic al sistemelor informaţionale mai poate fi pus în
evidenţă prin intermediul a trei misiuni fundamentale:
• îmbunătăţirea eficienţei operaţionale, adică a eficienţei activităţii de
exploatare din întreprindere, cu efecte în reducerea sensibilă a costurilor şi creşterii
calităţii produselor şi serviciilor sale;
• promovarea inovaţiei organizaţionale care priveşte atât aspectele comerciale,
cât şi cele de organizare a întreprinderii;
• constituirea unor resurse informaţionale strategice care să ofere noi
oportunităţi de afaceri. Astfel, sistemele informaţionale permit constituirea unei baze
informaţionale strategice care să conţină, în afara informaţiilor legate de activitatea
întreprinderii, informaţii referitoare la furnizorii şi clienţii săi, precum şi informaţii
referitoare la concurenţi.
II. 1.2. Clasificarea sistemelor informaţionale
1. Din punctul de vedere al sprijinirii procesului decizional sistemele
informaţionale pot fi clasificate în9:
1. Sisteme informaţionale de prelucrare a tranzacţiilor (Transaction Processing
Systems – TPS);
2. Sisteme informaţionale pentru conducere (Management Information
Systems – MIS);
3. Sisteme de sprijinire a deciziilor (Decision Support Systems – DSS);
9
Nitchi, S., Racovitan, D., şi colectiv, Bazele prelucrării informaţiilor şi tehnologiei informaţionale,
Ed. Intercredo, Deva, 1996, pp. 21-24, citat în
http://www.feaa.uaic.ro/cercetare/publicatii/carte/IntrodInfEc/Capitolul%201.pdf
 4. Sisteme informaţionale pentru conducerea executivă (Executiv Information
Systems – EIS).
Se poate spune că sistemul informaţional este acel sistem al cărui obiectiv este
de a oferi informaţii şi servicii informaţionale mediului său în vederea efectuării
controlului şi reglării activităţii supersistemului din care face parte. Această definiţie
presupune existenţa a cel puţin trei subsisteme şi anume: subsistemul pentru
colectarea informaţiilor, subsistemul pentru oferirea informaţiilor şi a serviciilor
informaţionale şi subsistemul de reglare şi control.
2. a) în practica şi literatura de specialitate s-au conturat mai multe criterii de
clasificare, dintre care cel mai important este cel funcţional, potrivit căruia sistemele
informaţionale trebuie să sprijine atât activitatea curentă, de exploatare, a
întreprinderii cât şi activitatea de conducere.
Din această perspectivă pot fi identificate:
• sistemele informaţionale pentru exploatare (SIE);
• sistemele informaţionale pentru conducere.
Sisteme informaţionale pentru exploatare au ca obiectiv prelucrarea
eficientă a tranzacţiilor comerciale ale întreprinderii, controlul proceselor de
producţie, facilitarea comunicării, creşterea productivităţii muncii administrative şi
actualizarea bazei de date a organizaţiei. Sistemele informaţionale pentru exploatare
pot îngloba următoarele tipuri de sisteme informaţionale:
• sisteme informaţionale de prelucrare a tranzacţiilor (Transaction Processing
Systems – TPS);
• sisteme pentru controlul producţiei;
• sistemele de birotică.
Sistemele informaţionale pentru conducere sunt concepute pentru a oferi
conducerii informaţiile şi sprijinul necesar în procesul luării deciziei. Pentru
sprijinirea procesului decizional există următoarele categorii de sisteme:
• sisteme de generare a rapoartelor – Management Information Systems;
• sisteme de sprijinire a procesului decizional – Decision Support Systems;
• sisteme de sprijinire a conducerii strategice – Executiv Information Systems;
• sistemele expert – Expert Support Systems.
2. b) Un alt punct de vedere în ceea ce priveşte clasificarea sistemelor
informaţionale din perspectivă funcţională grupează cele două mari categorii de
sisteme în una singură, sub titulatura generică de sisteme informaţionale pentru
conducere, în care sistemul de control al producţiei este înglobat în sistemul de
prelucrare a tranzacţiilor, după cum urmează:
• sisteme de prelucrare a tranzacţiilor;
• sisteme de informare a conducerii;
• sisteme de sprijinire a procesului decizional;
• sisteme informaţionale pentru conducere strategică;
• sisteme de automatizare a muncii de birou;
• sisteme expert.
II.2. Sisteme informatice
În funcţie de nivelurile organizaţionale pe care le deservesc sistemele
informatice pot fi clasificate în următoarele categorii10:
1. Sisteme la nivel strategic asistă „senior managers” să elaboreze strategii.
Urmăresc să asigure o adaptare a potenţialului tehnic şi economic al organizaţiei la
schimbările din mediul său extern.
2. Sisteme la nivel tactic servesc la monitorizarea, controlul, adoptarea
deciziilor şi administrarea activităţilor de către managerii tactici.
3. Sisteme la nivel operaţional asistă managerii operaţionali prin
monitorizarea activităţilor elementare şi a tranzacţiilor de la acest nivel.
În raport cu funcţiile sale, fiecare organizaţie are sisteme informatice pentru:
cercetare-dezvoltare, producţie, vânzări şi marketing, finanţe-contabilitate şi resurse
umane.
Eficienţa utilizării unui sistem informatic într-o organizaţie depinde de modul
în care datele sunt stocate, organizate şi accesate. Furnizarea unor informaţii de
calitate nu depinde numai de performanţele sistemului de calcul (hardware şi
software), ci şi de abilitatea managementului organizaţiei de a gestiona datele ca o
resursă importantă pentru organizaţie.
II.3. Arhitectura informaţională a întreprinderii
„Este ştiut că scopul tuturor organizaţiilor, într-un mediu competitiv, poate fi
rezumat în patru cuvinte: să lucreze mai eficient. De aceea procesele din întreprindere
se află sub imperativul luării celor mai bune decizii, în caz contrar nu se vor putea
desfăşura eficient în mediul global din ce în ce mai competitiv specific societăţii
informaţionale. În cele mai dese cazuri, întreprinderile suferă de informaţie
supraabundentă, fapt care necesită utilizarea unor mijloace de accelerare a procesului
10
http://www.eed.usv.ro/~mdanub/spm_2004/curs2.pdf
decizional în condiţiile în care este nevoie tot mai mult de analize din ce în ce mai
profunde asupra informaţiilor disponibile, pentru a se putea realiza direct
îmbunătăţirea calităţii deciziei. Pe acest plan, arhitectura informaţională a
întreprinderii trebuie să cuprindă tehnologiile informatice capabile să sprijine
realizarea funcţiilor şi obiectivelor organizaţionale.11

11
Andone, I., Sisteme inteligente hibride. Teorie, Studii de caz pentru aplicaţii economice, Ghidul
dezvoltatorului, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, p. 19
 Informatizarea în întreprindere urmăreşte în principal atingerea ţintei: decizii
tot mai rapide şi mai eficiente realizate cu cele cinci categorii de sisteme
interconectate.

Figura 2. Interconexiunile din sistemele organizaţiei (Preluare după Andone,

I., op. cit., p. 20)
ESS – Executive Support Systems;
MIS – Management Support Systems;
KBS – Knowledge-Based Systems;
OAS – Office Automation Systems;
TPS – Transaction Processing Systems;
DSS – Decizion Support Systems.
II.3.1. Sisteme informaţionale de prelucrare a tranzacţiilor (Transaction
Processing Systems – TPS)
Sisteme informaţionale de prelucrare a tranzacţiilor se găsesc la nivelul
operaţional al organizaţiei. Acest tip de sistem se caracterizează prin faptul că execută
şi înregistrează zilnic tranzacţiile obişnuite specifice afacerilor pe care organizaţia le
realizează. TPS-urile sunt specializate în prelucrarea, stocarea şi prelucrarea datelor
corespunzătoare tranzacţiilor zilnice, de rutină, asigurând actualizarea curentă a bazei
de date.
În cadrul unei organizaţii, există mai multe sisteme de procesare a tranzacţiilor
în domeniul vânzărilor, marketing, producţie, finanţe-contabilitate, resurse umane,
etc. In funcţie de natura afacerilor pe care le desfăşoară organizaţia, aceste sisteme pot
exista sau nu în diferite faze de dezvoltare.
Prelucrarea tranzacţiilor este un tip de procesare computerizată în care
calculatorul răspunde imediat la cerinţele utilizatorului. Fiecare cerere a utilizatorului
este considerată o tranzacţie. Opusul prelucrării tranzacţiilor este prelucrarea pe loturi
în care o serie de cerinţe sunt stocate şi executate toate în acelaşi timp. Prelucrarea
tranzacţiilor presupune interacţiunea cu utilizatorul, în timp ce prelucrarea pe loturi
poate avea loc fără ca utilizatorul să fie prezent.
Sisteme informaţionale de prelucrare a tranzacţiilor 12 au fost domeniul
exclusiv al calculatoarelor de tip mainframe. Din cauza aceasta sunt cunoscute mai
mult în lumea calculatoarelor personale. Acest fenomen este pe cale de a se schimba
drastic şi asta din cauza Internetului. Multe companii mici, organizaţii non-comerciale
descoperă aplicaţiile care pot beneficia de sistemele de prelucrare a tranzacţiilor.
Problemele principale în care sunt folosite sistemele de prelucrare a
tranzacţiilor sunt:
• nevoia de a manipula simultan sutele sau chiar miile de utilizatori;
• nevoia de a permite mai multor utilizatori de a lucra cu acelaşi set de date şi
cu actualizări imediate;
• nevoia de a manipula erorile într-un mod sigur şi consistent.
II.3.2 Sisteme informaţionale pentru management (Management
Information Systems – MIS)
Sistemele informaţionale pentru management (Management Information
Systems – MIS) au apărut la începutul anilor '80 în companiile americane. În prezent
nu există o definiţie unanim acceptată a sistemelor informatice pentru management
(MIS), dar se poate opta spre o variantă cum ar fi: sistemul informaţional pentru
management (MIS) este o combinaţie de resurse umane şi informatice care urmăresc
colectarea, stocarea, organizarea, apelarea, comunicarea, distribuirea şi utilizarea
datelor şi informaţiilor pe care le folosesc managerii în exercitarea funcţiilor de
conducere, în scopul realizării unui management eficient.
Scopul şi rolul unui MIS este de a oferi conducerii superioare şi medii acces
facil şi rapid la informaţiile despre factorii cheie, decisivi în atingerea obiectivelor
generale ale întreprinderii, în exercitarea controlului managerial eficient şi eficace.
Condiţiile care trebuie îndeplinite de către sistem sunt:
• să fie cât mai uşor de utilizat, iar timpul de răspuns să fie imediat;
12
http://www.radpage.com/heitml2.1/features/transact.hei
 • să folosească intensiv afişarea în mod grafic şi să asigure accesul în timp real
la bazele de date interne şi externe;
• să ofere informaţii despre starea curentă de fapte şi tendinţele estimate pentru
factorii cheie;
• forma de prezentare a informaţiilor să fie conformă cu preferinţele
managerului ce utilizează sistemul.
Informaţiile generate de calculator nu au întotdeauna rolul principal în
atingerea necesităţilor conducerii superioare, iar informaţiile cele mai preţioase pentru
conducerea la vârf sunt informaţiile externe, care permit identificarea poziţiei
întreprinderii pe piaţa globală şi analiza mediului exterior.
Aceste sisteme îndeplinesc funcţii, fiecare având mai multe acţiuni de
îndeplinit, printre care pot fi enumerate:
• funcţia de prevedere – prin deducerea informaţiilor necesare într-o situaţie
dată, presupunând elaborarea de previziuni funcţionale (bilanţ previzional, buget de
venituri şi cheltuieli) şi dinamice pe baza analizei istoricului organizaţiei;
• funcţia de interpretare – a unor informaţii primite din mediul real prin care
se stabileşte starea sistemului, realizată prin analize economico-financiare;
• funcţia de prelucrare – a informaţiilor prin procedurile privind: controlul
datelor, algoritmizarea metodologiilor de lucru, generarea procedurilor inductive şi
deductive de selecţie a unor alternative decizionale, realizarea interfeţelor dintre
proceduri şi aplicaţii;
• funcţia de diagnoză – prin surprinderea situaţiilor de funcţionare
defectuoasă a unor componente ale sistemelor;
• funcţia de instruire – prin familiarizarea unui cerc larg de nespecialişti prin
dialoguri sub formă de meniuri ierarhizate;
• funcţia de proiectare – a unor obiective tehnice şi tehnologii;
• funcţia de control – proprie sistemului prin subsistem propriu şi
monitorizare a interfeţelor.
Obiectivele MIS13 pot fi sistematizate după cum urmează:
• informarea managerilor cu privire la activităţile şi procesele economice din
întreprindere, precum şi interacţiunea acesteia cu mediul extern;
• accesul oportun la informaţii. Multe din informaţiile furnizate de MIS pot fi

13
Ghicajanu, M., Dolea, G., Furdui, E., Sisteme informaţionale pentru management, 8th
Internetional Conference, Târgu Jiu, 2002, p. 2
obţinute şi prin metode tradiţionale (prelucrarea manuală sau semimanuală) care
necesită eforturi mari de resurse şi timp pentru a corespunde cerinţelor utilizatorilor,
iar uneori sunt furnizate cu întârziere, dar aceste limite sunt înlăturate de MIS.
• urmărirea performanţelor organizaţiei şi evidenţierea aspectelor care ascund
eventualele probleme sau situaţii de criză.
II.3.3. Sisteme de sprijinire a deciziilor (Decision Support Systems – DSS)
„Decizia este rezultatul unor activităţi conştiente, specifice omului, care se
desfăşoară atât în viaţa personală cât şi în cea profesională. Aceste activităţi constau în
acumularea şi crearea de cunoştinţe în cadrul procesului de rezolvare a unei probleme
de alegere dintre mai multe alternative, identificate sau proiectate, în vederea
efectuării de acţiuni care implică antrenarea unor resurse, în scopul realizării unor
obiective. In elaborarea şi adoptarea unor decizii bune, care creează premisele pentru
realizarea obiectivelor, intuiţia şi judecata umană au un rol esenţial. Uneori, ele nu
sunt suficiente şi este de dorit ca, decidentul (individual sau colectiv) să fie asistat
prin metode şi tehnici specifice şi prin sisteme informatice specializate”.14
11.3.3.1. Definirea sistemului de sprijinire a deciziilor
Sistemul suport pentru decizii (DSS) este o clasă de sisteme informaţionale, cu
caracteristici adaptive şi evolutive, care integrează o serie de tehnologii informatice şi
de comunicaţii de uz general şi specifice care interacţionează cu celelalte părţi ale
sistemului informatic global al organizaţiei. Menirea DSS este de a atenua efectul
limitelor şi restricţiilor decidentului intelectual într-un număr semnificativ de activităţi
pentru rezolvarea unei palete largi de probleme decizionale pe baza implementării
computerizate a unora dintre funcţiile de suport al deciziilor care ar fi fost realizate
altfel de către o echipă decizională ierarhică15. Persoana (sau grupul de persoane) care
alege calea de acţiune şi care angajează folosirea resurselor trebuie să fie împuternicit
să facă acest lucru.
11.3.3.2. Situaţii şi probleme decizionale
Deciziile sunt necesare în anumite momente, denumite situaţii decizionale. O
situaţie decizională apare ca rezultat al apariţiei unor stimuli sau schimbări, create de
evenimente sau de acţiuni ale unor factori, care creează condiţii suficient de puternice
pentru a determina nevoia de a ”face ceva”. Atunci când există cineva care sesizează
situaţia şi este dispus (sau este însărcinat) să facă o alegere dintre mai multe căi de

14
http://media.ici.ro/academia/carti/carti_ff/introducerev3.doc
15
http://ssd.valahia.ro/SIC%20Istoria%20DSS.doc
acţiune posibile pentru a atinge o anumită stare dezirabilă se poate vorbi despre o
problemă decizională. Se pot identifica două situaţii decizionale de bază: ”forţate” şi
„neforţate”. Situaţiile decizionale forţate (provocate sau obiective) sunt acelea care
sunt determinate de constatarea apariţiei unor simptome precum:
a) abateri intolerabile faţă de o stare dezirabilă, normală, sau planificată (în
sensul cel mai larg al termenului);
b) schimbări percepute în mediul extern;
c) stări noi (nu neapărat, defavorabile) ale sistemului asupra căruia decidentul
are autoritate şi de a cărui bună funcţionare răspunde.
Situaţiile decizionale forţate presupun decizii corective pentru ”rezolvarea
unor probleme”, care constituie surse de preocupare sau de nemulţumire şi care sunt
create de evenimente şi factori în general independenţi de voinţa decidentului.
O situaţie decizională neforţată (neprovocată sau subiectivă) este aceea în care
se urmăreşte luarea din timp a măsurilor pentru evitarea unor neplăceri posibile în
viitor sau pentru creşterea prosperităţii, sau mărirea avansului faţă de ceilalţi
competitori. O situaţie decizională neforţată poate fi determinată şi de schimbarea
obiectivelor (aspiraţiilor) decidentului. În general, situaţiile decizionale neforţate sunt
asociate cu deciziile proactive, care constituie soluţii pentru problemele de ”căutare şi
exploatare a oportunităţilor” determinate de iniţiativa sau de voinţa decidentului.
II.3.3.3. Procese decizionale
Conştientizarea unei situaţii decizionale este prima dintr-o succesiune de faze
care compun procesul decizional. Acesta se încheie cu exprimarea şi autorizarea
(ratificarea) deciziei care urmează a fi implementată.
Modelul propus de Herbert A. Simon (1960) pentru descrierea procesului
decizional cuprinde trei faze principale şi anume:
1. conştientizarea situaţiei decizionale şi culegerea de date pentru formularea
şi clarificarea problemei decizionale;
2. proiectarea (sau identificarea) alternativelor şi alegerea principiului şi a
elementelor necesare evaluării;
3. alegerea deciziei şi demararea implementării.
Calitatea unei decizii trebuie judecată nu atât strict numai după rezultatul
obţinut cât, mai ales, în funcţie de:
a) informaţiile disponibile;
b) abundenţa alternativelor posibile identificate (sau proiectate);
 c) adecvanţa raţionamentelor folosite, toate considerate în momentul adoptării
deciziei.
II.3.3.4. Clasificarea deciziilor
Nu toate deciziile sunt la fel. Literatura de specialitate conţine numeroase
clasificări precum16:
A. modul de abordare şi de desfăşurare al activităţilor decizionale;
B. contextul decizional (nivelul decidenţilor, urgenţa şi gradul de concurenţă
sau de simultaneitate al deciziilor);
C. structurabilitatea problemelor decizionale;
D. numărul de participanţi.
A) După modul de abordare
O decizie poate fi produsă în diferite moduri potrivit cu caracterul procedurilor
folosite în activităţile decizionale. Lăsând la o parte deciziile iraţionale, au fost
icntificate cinci tipuri de abordări, după cum urmează:
a) la întâmplare;
b) bazate pe rutină, prin folosirea unor analogii „aproape mecanice” cu situaţii
întâlnite în trecut;
c) bazate pe învăţare (sau instruire), prin care se adaptează deciziile anterioare
în funcţie de asimilarea unor cunoştinţe noi;
d) paradigmatice prin imitarea unor procese decizionale „exemplare”, care au
condus la rezultate remarcabile;
e) bazate pe analiza şi modelarea sistemică şi previzională.
B) După contextul decizional
Contextul decizional este cadrul de împrejurări, care determină setul de
obiective care contează efectiv pentru decident în momentul de timp al elaborării
deciziei, chiar dacă sistemul de valori rămâne relativ neschimbat.
Conceptul de context decizional poate fi sistematizat după o serie de criterii
precum: nivelul decizional, urgenţa deciziei, concurenţa, cadrul organizaţional.
Nivelul decizional
Nivelul decizional, asociat cu orizontul decizional de timp reprezintă un
criteriu clasic (şi folosit în mod frecvent) de clasificare a deciziilor.
1. Planificarea strategică, este realizată la nivelul conducerii de vârf a

16
Filip. F. Gh., Decizie asistată de calculator. Decizie şi decidenţi – o încercare de sistematizare,
trtista Informatică Economică, nr. 1 (17)/2001
organizaţiei şi se referă la decizii care privesc:
• stabilirea sau schimbarea obiectivelor organizaţiei;
• resursele folosite pentru atingerea acestor obiective;
• politicile care guvernează achiziţia, utilizarea sau renunţarea la resurse.
Câteva caracteristici ale planificării strategice sunt:
• implicarea unui număr redus de decidenţi care lucrează de obicei într-un mod
nerepetitiv şi creativ;
• considerarea unor aspecte care privesc viitorul organizaţiei şi al mediului său
şi pot fi incerte;
• majoritatea informaţiilor folosite sunt agregate şi provin, în mare măsură, din
surse externe organizaţiei.
2. Planificarea tactică, denumită şi conducere (control) managerială, este
realizată la nivelurile manageriale medii şi se referă la deciziile care privesc modul în
care resursele sunt obţinute şi utilizate în mod eficace şi eficient în concordanţă cu
obiectivele organizaţiei.
Principalele caracteristici ale planificării manageriale sunt:
• prezenta interacţiunilor interpersonale;
• desfăşurarea sa în contextul fixat de politicile şi obiectivele stabilite la
nivelul planificării strategice;
• informaţiile necesare sunt agregate moderat, iar sursele acestora sunt atât
interne cât şi externe organizaţiei.
3. Conducerea operaţională, urmăreşte ca procesele prin care se realizează
sarcini specifice să se desfăşoare eficient şi eficace în condiţiile în care sarcinile şi
resursele au fost stabilite la nivelul conducerii tactice. Atributele care caracterizează
informaţiile folosite la acest nivel sunt:
• aria lor de cuprindere este restrânsă şi bine definită;
• sursele de informaţii sunt în majoritate interne organizaţiei;
• precizia şi gradul de detaliere cerute sunt ridicate;
• frecvenţa de utilizare este ridicată.
C) După gradul de structurare
Clasificarea realizată după gradul de structurare sau de programabilitate a
problemelor de decizie este, poate, cea mai des menţionată în literatura care abordează
problematica sistemelor de asistare a deciziilor cu ajutorul calculatorul.
Sunt preferaţi termenii de probleme structurate şi probleme nestructurate,
deoarece aceştia sunt mai puţin dependenţi de terminologia sau de folosirea
calculatorului sau a unui alt automat şi reflectă mai bine ansamblul procesului de
rezolvare a problemei de decizie. Caracteristice principale ale problemei decizionale
(şi a soluţiei sale, decizia) bine structurate sunt:
• programabilitatea abordării şi a implementării soluţiei;
• repetitivitatea apariţiei;
• manifestarea în situaţii stabilite.
Problemele nestructurate (şi deciziile asociate acestora) se manifesta în
situaţiile decizionale în care nu există o metodă „de gata”, bine încetăţenită de tratare
a problemei, deoarece o astfel de problemă fie că nu a apărut până atunci, fie că
structura şi natura ei sunt vagi sau complexe, fie, pur şi simplu, pentru că este atât de
importantă încât este necesară o abordare „pe măsură”.
Caracteristici problemelor şi deciziilor nestructurate sunt:
• apariţia lor în situaţii cu caracter de urgenţă;
• necesitatea unei abordări creative, bazate în mod obligatoriu pe
raţionamentul sau intuiţia decidentului.
D) După numărul de participanţi şi modul de colaborare
Decizia poate fi adoptata de către o persoană, sau de mai multe persoane. Se
poate vorbi de decidenţi individuali şi respectiv, de unităţi decizionale de tip
multiparticipant. Tipuri de decizii multiparticipant sunt luate în următoarele situaţii:
1. Situaţiile decizionale necooperatiste, de tip conflict sau competiţie, în care
fiecare participant încearcă să-şi maximizeze câştigul (în sens general) prin
surclasarea adversarilor sau a concurenţilor.
2. Situaţiile în care o singură persoană îşi asumă responsabilitatea finală
privind decizia adoptată, deşi în procesul de elaborare a deciziei, participă şi alte
persoane care joacă diverse roluri precum: asistenţi, susţinători, sau opozanţi.
3. Situaţiile decizionale caracterizate printr-un mediu şi climat de cooperare, în
care participanţii la procesul decizional urmăresc aceleaşi obiective principale, îşi
împart responsabilităţile şi au încredere unul în altul pentru elaborarea şi adoptarea
unor decizii participative, denumite şi co-decizii.
II.3.4. Sisteme bazate pe cunoştinţe (Knowledge-Based Systems – KBS)
II.3.4.1. Definiţia sistemelor bazate pe cunoştinţe
Sistemele bazate pe cunoştinţe reprezintă o tehnologie modernă, dar
controversată din punct de vedere al aplicabilităţii ei practice. Pe de o parte, domeniul
este criticat deoarece realizările efective par a nu fi la nivelul speranţelor anilor
'70-'80. Pe de altă parte, deşi sistemele actuale sunt mai puţin ambiţioase decât cele
visate cu 25 ani în urmă, ele există şi sunt funcţionale, asistând specialiştii, oferind
expertiză preţioasă şi realizând economii semnificative companiilor care le utilizează.
II.3.4.2. Reprezentarea cunoştinţelor
Cunoştinţele într-un KBS pot fi văzute ca mulţimea de fapte şi principii
acumulate de oameni sau, mai general, nivelul cunoaşterii umane la un anumit
moment dat. Cunoştinţele includ idei, concepte, teorii, abstractizări, limbaje, reguli,
locuri, obiceiuri. Cunoştinţele dintr-un sistem inteligent, care se referă de obicei la un
anumit domeniu, descriu universul problemei sau al clasei de probleme de rezolvat la
nivel simbolic şi formează conţinutul bazei de cunoştinţe. Modul de reprezentare şi
organizare a cunoştinţelor este un element esenţial al oricărui sistem inteligent.
11.3.4.3. Caracteristicile cunoştinţelor
Există caracteristici definitorii care delimitează cunoştinţele de date într-un
program. Cunoştinţele trebuie să fie generale. Situaţiile care prezintă proprietăţi
comune trebuie să poată fi reprezentate prin structuri simbolice comune şi nu
punctual, fiecare în parte. Dacă cunoştinţele nu au această proprietate, cantitatea de
memorie necesară descrierii acestora poate deveni imensă. Cunoştinţele unui sistem
inteligent sunt în continuă schimbare deoarece ele reflectă schimbările din lumea
înconjurătoare. Reprezentarea cunoştinţelor în sistem trebuie să poată modela uşor
aceste schimbări şi să permită dezvoltarea incrementală a bazei de cunoştinţe.
11.3.4.4. Arhitectura sistemelor bazate pe cunoştinţe
Un sistem bazat pe cunoştinţe este format, la nivel general, din trei
componente:
1. baza de cunoştinţe (BC) care conţine cunoştinţele specifice domeniului
problemei şi, eventual, cunoştinţe generale;
2. memoria de lucru (ML) care conţine cunoştinţe şi date de caz;
3. motorul de inferenţă (MI) care utilizează cunoştinţele pentru rezolvarea
problemei.
Baza de cunoştinţe conţine informaţii specifice domeniului şi modului de
rezolvare a unor clase de probleme, cât şi cunoştinţe generale care pot fi utile la
rezolvarea problemei. Memoria de lucru conţine o mulţime de fapte care descriu
problema particulară de rezolvat, deci datele iniţiale. Motorul de inferenţă este
componenta de control a unui KBS care utilizează cunoştinţele generale din baza de
cunoştinţe şi faptele iniţiale din memoria de lucru pentru a rezolva problema. Pe
măsura rezolvării, motorul de inferenţă utilizează cunoştinţele din baza de cunoştinţe
pentru a obţine noi fapte, care vor fi depuse tot în memoria de lucru. În acest fel,
memoria de lucru se îmbogăţeşte treptat până ce, în final, va conţine soluţia
problemei, dacă problema are soluţie.
Pe lângă aceste componente de bază, un KBS are de obicei un modul de
achiziţie a cunoştinţelor din BC, o interfaţă cu utilizatorul şi o facilitate de explicare a
modului în care s-a rezolvat problema şi a motivelor pentru care a fost nevoie de
anumite date în rezolvare. Modulul de achiziţie a cunoştinţelor este destinat construirii
şi/sau modificării bazei de cunoştinţe. Acest modul poate fi simplu, de exemplu un
editor obişnuit al cunoştinţelor din BC, mai complicat, de exemplu un editor orientat
pe limbaj care să includă şi facilităţi de verificare a consistenţei şi completitudinii BC,
acesta fiind cazul cel mai frecvent în sistemele comerciale, sau variante sofisticate în
care se includ şi mecanisme de învăţare, deci de achiziţie automată a cunoştinţelor.
Interfaţa cu utilizatorul este realizată de cele mai multe ori într-un limbaj apropiat de
limbajul natural, limbaj care, deşi formal, oferă un anumit grad de flexibilitate în
exprimare şi o impresie de familiaritate în interacţiunea utilizatorului cu sistemul.
Aceleaşi caracteristici sunt valabile şi pentru limbajul de reprezentare a cunoştinţelor
din BC. Interfaţa oferă mesaje introductive şi pune întrebări utilizatorului într-o formă
prietenoasă. Permite de asemenea introducerea datelor de caz la începutul sesiunii de
lucru şi salvarea/încărcarea bazei de cunoştinţe pe sau de pe suport extern. Facilitatea
de explicare a raţionamentului este componenta din sistem care permite utilizatorului
să vadă modul în care s-a ajuns la o anumită concluzie parţială. Sunt posibile diverse
grade de rafinare a explicaţiei, de exemplu utilizatorul poate întrerupe temporar
rezolvarea şi poate inspecta concluzii parţiale sau poate cere sistemului explicaţii
asupra unor anumite date despre care a fost întrebat.
II.3.5. Sisteme informaţionale pentru conducerea executivă (Executiv
Information Systems – EIS)
Sisteme informaţionale pentru conducerea executivă (Executiv Information
Systems – EIS) operează la nivel strategic al managementului unei organizaţii. Scopul
lor este de a asiste adoptarea deciziilor nestructurate şi de a realiza generalizări prin
procesarea datelor, ca o sinteză a rezultatelor obţinute şi a face comunicările necesare.
ElS-urile sunt proiectate prin încorporarea datelor referitoare la evenimentele externe,
ca de exemplu nivelul ratelor de impozitare sau date despre concurenţă, dar de
asemenea obţin informaţii de la sistemele interne ale organizaţiei MIS şi DSS.
Aceste sisteme filtrează, comprimă şi urmăresc datele importante pentru
organizaţie, reducând timpul şi efortul necesar pentru obţinerea informaţiilor utilizate
de conducere.
Sisteme informaţionale pentru conducerea executivă pun la dispoziţia
managementului executiv al organizaţiei informaţiile de care are nevoie pentru
asigurarea managementului cu date/informaţii atât în cazul problemelor nestructurate,
cât şi a celor programabile.
Sistemele EIS generează un mediu de calcul şi comunicaţional prin
combinarea datelor/informaţiilor care pot să provină din surse interne sau din surse
externe organizaţiei. Ele susţin activitatea managerilor executivi prin monitorizarea
performanţelor organizaţiei, urmăresc activităţile realizate de organizaţiile concurente,
recunosc problemele decizionale, identifică oportunităţile şi pot elabora prognoze
economice şi soluţii la simulări şi la modelele analitice aferente conducerii strategice.
II.3.5.1. Rolul unui sistem EIS într-o organizaţie
EIS-ul include instrumente informatice pentru procesarea datelor şi pentru
analiză. De exemplu, multe sisteme EIS folosesc procesorul de tabele Excel ca o
componentă de bază a instrumentelor analitice. Cu un minim de experienţă
majoritatea managerilor află că pot folosi aceste programe de calculator pentru a face
comparaţii grafice între diferite date în funcţie de timp, zonă, produs, preţuri, etc.
O limită a sistemelor EIS constă în aceea că utilizează date care provin din alte
sisteme care au fost proiectate pentru scopuri foarte diferite. Adesea datele care sunt
esenţiale pentru managerii executivi nu sunt disponibile acestora. De exemplu, datele
despre vânzări care provin în urma onorării diferitelor comenzi tratate de TPS nu sunt
reflectate la nivel strategic ca informaţii de marketing, cu toate că o legătură la nivelul
executiv al managementului ar fi utilă. Datele din mediul extern sunt mult mai uşor de
obţinut în majoritatea sistemelor EIS. Managerii au nevoie de o varietate de date
externe, de la cotaţiile la bursă a acţiunile la informaţiile despre concurenţă, tendinţele
de evoluţie a sistemului industrial în care evoluează compania, precum şi informaţii
despre noile reglementă juridice care influenţează mediul de afaceri. Prin intermediul
sistemelor EIS mulţi manageri caută să acceadă la noile servicii on-line, la bazele de
date ale pieţelor financiare, informaţii economice şi oricare alte date publice de care
compania are nevoie.
II.3.5.2. Realizarea unui sistem EIS
 Sistemele EIS asemenea DSS-urilor reprezintă o categorie specială a
sistemelor informatice care se proiectează prin metode specifice, în funcţie de modul
în care susţin procesul de adoptarea a deciziilor. Ele pot automatiza anumite proceduri
de adoptare a deciziilor ca de exemplu, determinarea celui mai bun preţ pentru un
produs astfel încât cota de piaţă a acestuia să nu scadă, caz în care calculatorul
utilizează un model de optimizare. Ele pot furniza informaţii despre diferite aspecte
ale situaţiilor decizionale sau ale proceselor decizionale, ca oportunităţile sau
problemele care trebuie rezolvate în cazul procesului decizional, variantele
decizionale care au fost generate sau explorate şi modul cum decizia finală a fost
adoptată. În final ele pot stimula inovarea. Rolul creaţiei în adoptarea deciziilor
neprogramate aferente situaţiilor decizionale nestructurate a crescut din ce în ce mai
mult. ElS-urile pot în acest caz să acorde asistenţă managerilor pentru utilizarea
procedurilor decizionale existente sau pentru explorarea diferitelor soluţii decizionale
deja proiectate. Deoarece nevoile managerilor executivi se modifică rapid, majoritatea
sistemelor EIS sunt proiectate şi realizate direct sub formă de prototip. O dificultate
majoră a realizatorilor de sisteme EIS este nivelul înalt de aşteptare a managerilor.
Aceştia doresc ca sistemul să-i conducă spre succes din primul moment.
Realizatorii trebuie să fie siguri ca sistemul va lucra înainte să fie prezentat
utilizatorilor, în plus, prototipul sistemului EIS trebuie să fie gândit astfel încât
managerii să-l poată învăţa rapid. In final trebuie ştiut faptul că dacă managerii ajung
la concluzia că EIS-ul nu aduce o valoare adăugata ei îl vor respinge
O etapă importantă în procesul de realizare a unui sistem EIS se referă la
determinarea cerinţelor informaţionale ale managerilor executivi. O cerinţă
informaţională esenţială a managerilor la nivel strategic este capacitatea de a detecta
semnalele problemelor din mediul organizaţional ce indică ameninţări sau oportunităţi
strategice. În acest sens ElS-urile sunt proiectate în aşa fel încât sursele interne de
informaţie cât si cele externe să poată fi folosite pentru monitorizarea mediului intern
sau extern al organizaţiei.
Cerinţele informaţionale ale unui nou sistem informaţional implică
identificarea persoanelor din organizaţie care au nevoie de informaţie, stabilirea
tipului de informaţie, a locului şi a formei în care sunt necesare. Analiza cu atenţie a
cerinţelor informaţionale defineşte obiectivele unui sistem nou sau a unuia modificat
şi realizează descrierea funcţiilor pe care noul sistem trebuie să le îndeplinească.
II.3.5.3. Beneficiile aduse de sistemele EIS
 Cea mai mare valoare a sistemelor EIS17 este valoarea lor. Aceste sisteme oferă
managerilor executivi instrumentele şi datele necesare fără a se referi la anumite
probleme sau a impune anumite soluţii. Managerii executivi sunt liberi să modeleze
problemele după nevoile lor, folosind sistemul ca o extensie a propriului proces de
gândire. ElS-urile nu sunt sisteme de adoptare a deciziilor, ci pun la dispoziţia
managerilor executivi instrumentele necesare pentru adoptarea deciziilor şi mai ale
oferă reguli şi modele. Cel mai vizibil beneficiu al unui EIS este abilitatea lui de a
analiza, compara şi pune în evidenţă tendinţele de evoluţie ale proceselor din
organizaţie prin mărimile care le caracterizează. Utilizarea cu uşurinţă a graficelor
permite utilizatorilor să vizualizeze un volum mare de date într-un timp scurt cu o mai
mare claritate şi înţelegere decât în cazul utilizării sistemelor clasice bazate pe
utilizarea datelor pe suport de hârtie.
Managerii executivi folosesc sistemele la monitorizarea indicatorilor de
performanţă care sunt esenţiali pentru evoluţia organizaţiei. In plus ei pot beneficia de
serviciile sistemelor EIS pentru a descentraliza sistemul decizional prin delegarea
responsabilităţilor către nivelurile inferioare ale sistemului de conducere meţinând
controlul informaţional riguros asupra activităţilor descentralizate printr-o bună
monitorizare a lor. O proiectare corectă a sistemelor EIS îmbunătăţeşte semnificativ
performanţele managementului, printr-o mai bună exercitare a funcţiei de control de
către managerii organizaţiei.
II.4. Impactul informaticii în viaţa întreprinderii
Sistemele informaţionale nu pot fi ignorate de manageri, deoarece joacă un rol
critic în cadrul organizaţiei de astăzi. Existenţa lor poate reprezenta o constrângere
importantă pentru organizaţie. Dezvoltarea rapidă a sistemelor informaţionale s-a
bazat pe creşterea puterii de calcul şi pe reducerea costurilor aferente tehnologiei
calculatoarelor. Evoluţia şi percepţia sistemelor informaţionale este ilustrată în tabelul
de mai jos:
Perioa Percepţia SI Sisteme Scop
da informaţionale

17
Militaru, Gh., Sisteme informatice pentru management, Ed. Bic AII, Bucureşti, 2004, p. 181
 1950- • rău necesar; Maşini de Contabiliz
1960 • necesitate contabilizat electronice area
birocratică; rapidă şi
• înlocuitor prelucrare
al hârtiei. a
document
elor-
hârtie
Anii'60 Suport Sisteme Accelerar
-'70 pentru o informaţionale pentru ea raportării
gamă largă management
de
obiective
Anii '70 Control Sisteme pentru Ameliorar
– '80 managerial asistarea ea şi
deciziilor; Sisteme flexibilitat
pentru asistarea ea
direcţiunii. procesului
1985- Resursă Sisteme strategice Promovea
2000 strategică ză
Avantaj supravieţu
competiţiona irea şi
l; prosperitatea
Armă organizaţiei
strategică.
Tabel 2. Impactul informaticii în viaţa întreprinderii (Sursa: Laudon, K.C.,
Laudon, J.P., Management Information system. Organization and Tehnology, Londra,
1996, p. 44 citat în Grama, A., Informatizarea întreprinderilor mici şi mijlocii, Ed.,
Ankarom, Iaşi, 1998, p.43)
Evoluţia şi supravieţuirea organizaţiilor, într-un mediu din ce în ce mai
complex, este dependentă de caracteristicile informaţiei pe care o consumă, o
înmagazinează şi o emit, altfel spus, de funcţionarea sistemului informaţional. Prin
prisma procesului de informatizare, întreprinderea modernă poate fi încadrată în patru
categorii18:
18
Georgescu, M., Pieţele electronice şi neteconomia, în Sisteme informaţionale pentru afaceri, Oprea,
D., Airinei, D., Fotache, M., Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 95
 • întreprinderea neinformaţională, un model aproape dispărut în secolul XXI;
• întreprinderea bazată pe date, specifică anilor '70 -'80. Obiectivul principal al
procesului de informatizare era legat de înregistrarea tranzacţiilor firmei, informatica
fiind considerată un simplu serviciu;
• întreprinderea bazată pe informaţie. Se trece la folosirea sistemelor
informatice nu numai pentru prelucrarea şi stocarea datelor, ci şi pentru manipularea
cunoştinţelor într-o manieră apropiată de logica umană. Se dezvoltă lucrul în echipă şi
luarea în comun a deciziilor;
• întreprinderea bazată pe cunoaştere, model generat de tehnologia sistemelor
inteligente pentru a aplica cunoaşterea asupra modului cum se desfăşoară operaţiile
economice. Scopul unui astfel de model este ca firma să-şi poată stoca, analiza,
interpreta nu numai datele ci şi cunoştinţele
 CAPITOLUL III
APLICAŢII ALE INFORMATICII ÎN FIRMĂ
Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile îşi bazează structura informaţională
-componenta indispensabilă a unei activităţi moderne şi performante – pe o alcătuire
de aplicaţii, hardware, platforme şi protocoale de o diversitate largă, aflate într-o
continuă proliferare. La mulţimea de utilizatori şi servere răspândită pe aria
întreprinderii, se adaugă astăzi Internet-ul, Intranet-urile şi Extranet-urile care-şi
găsesc tot mai frecvent locul în informatica de corporaţie.
III.l. Noile tehnologii informaţionale – prezentare generală
Revoluţia informatică a schimbat relaţia omului cu informaţia. Astăzi
informaţia are statut de resursă. Tehnologia informaţională (prescurtat IT sau TI) este
cea care creează, stochează şi furnizează accesul la această resursă. „Prin fuziunea
informaticii cu telecomunicaţiile, birotica, robotica etc, în informatică a luat naştere
un conglomerat de industrii şi servicii denumite, în general, ca tehnologie
informaţională (Information Technology – IT) sau, după alţi autori, tehnologie
informaţională şi de comunicaţii (Information and Communication Technology –
ICT), sau noile tehnologii informaţionale (New Information Technology – NTI).”19
În literatura de specialitate sunt citate, în mod frecvent, pentru NTI
următoarele trei particularităţi:
• tehnologiile informaţionale sunt tehnologii multiforme care se pot adapta
majorităţii activităţilor umane;
• tehnologiile informaţionale sunt tehnologii în care serviciile ocupă o parte
considerabilă. Prin utilizarea NTI în cadrul unei organizaţii specialiştii interni sau
externi recurg foarte des la serviciile de asistenţă. Nevoile întreprinderilor dar şi ale
indivizilor se schimbă, tehnologia progresează şi câmpul de aplicare al tehnologiilor
informaţionale se lărgeşte de la o zi la alta;
• sistemele informaţionale nu pot transforma, singure, maniera de funcţionare
a unei organizaţii, ele nu sunt decât un mecanism catalizator şi nimic altceva.
Resursele umane au o importantă covârşitoare. Utilizatorii tehnologiilor sunt
poziţionaţi pe toate nivelurile ierarhice şi au niveluri de pregătire diferite.
Anii '90 au declanşat transformarea informaticii convenţionale, cu mainframe-
uri, terminale pasive şi interfeţe în mod caracter, sub impulsul evoluţiei strălucitoare a
microinformaticii. De fapt la începutul anilor '80, întreprinderile au fost puse în faţa
19
Fotache, D., op. cit., p. 9
unei rupturi între două universuri şi culturi informatice. Fenomenele downsizing
(diminuarea sistematică a taliei calculatoarelor) şi smartsizing (dimensionarea
inteligenţei) au influenţat dezvoltarea sistemelor informaţionale şi au avut implicaţii
directe asupra personalului, a organizaţiilor, a metodelor de lucru şi a bugetelor. Noul
peisaj al sistemelor informaţionale moderne a fost transformat radical de tehnologiile
informaţionale. Cuvintele-cheie sunt astăzi reţele, Internet, Intranet, poştă electronică,
comerţ electronic şi groupware.
III.2. Reţelele de calculatoare
Reţelele de calculatoare reprezintă nucleul lumii virtuale şi multidimensionale
care funcţionează cu ajutorul calculatoarelor cuplate în reţea. Printre beneficiile aduse
de o reţea se pot enumera20:
• productivitate sporită. Când există o reţea, utilizarea unui fişier de pe
calculatorul altcuiva este o operaţiune care implică o singură persoană, nu două;
• folosirea în comun a resurselor. Toate programele, datele, şi echipamentele
sunt disponibile pentru orice utilizator al reţelei, indiferent de amplasarea fizică a
resursei sau a utilizatorului;
• costuri mai mici cu dotările hardware. Partajarea imprimantelor şi a altor
dispozitive din reţea aduce economii de cost cu dotările hardware, fiindcă nu mai
trebuie cumpărate dispozitive separate pentru fiecare calculator;
• calitatea superioară a dotărilor hardware. Prin reducerea numerică a
diverselor dispozitive cu care trebuie dotate calculatoarele, poate fi sporită calitatea
echipamentelor;
• grad superior de comunicare şi colaborare. Prin utilizarea unei reţele care
uşurează partajarea fişierelor şi a informaţiilor, poate fi sporit nivelul de comunicare şi
colaborare din organizaţie;
• fiabilitate sporită prin accesul la mai multe echipamente de stocare
alternative;
• extensibilitate. Reţeaua poate fi extinsă uşor prin conectarea altor
echipamente, iar comunicarea unui upgrade într-o zonă a reţelei nu influenţează
negativ schimbul de date în celelalte zone.
• Posibilitatea de a crea copii de siguranţă pe server.
III.3. Internetul
Este clar că nici o întreprindere nu va supravieţui pentru multa vreme fără să
20
http://www.unibuc.ro/eBooks/informatica/info/Capitolul%208.htm
investească în tehnologie informaţională. Tehnologiile informaţionale schimbă felul în
care companiile funcţionează. Profitând din plin de tehnologiile Internet/Intranet,
managerii îşi pot conduce firmele pe calea competitivităţii şi a succesului. Marile
depozite de date aduc o nouă perspectivă asupra conducerii unei întreprinderi. Pentru
prima data în istorie, managerul are acces la întreaga informaţie generata de
organizaţia pe care o conduce şi poate extrage datele de care are nevoie pentru a lua
deciziile cele mai adecvate.21
Tehnicile de marketing se schimbă şi ele. Noile companii îşi vor trata clienţii
într-un mod diferenţiat, personalizat pentru fiecare în parte. Asistăm la o distribuire a
puterii care se îndepărtează de modele tradiţionale. Informaţia este distribuită şi
partajată într-un mod nou, ceea ce descătuşează talentul şi competenţa, astfel încât
micile firme pot concura cu cele mari. Este evident că pentru manageri calea către
succes este una singură: a adopta noile tehnologii sau a pierde pe termen lung.
Din păcate, în prezent managerii se bazează de cele mai multe ori pe alţii
pentru a afla ce posibilităţi oferă noile tehnologii Internet şi Intranet. Dar din ce în ce
mai mulţi manageri descoperă că pot ei înşişi să acceseze Internetul/Intranetul şi că
pot avea astfel acces direct la o mina de informaţii.
Înainte de a face orice investiţie, un manager trebuie să analizeze cu grijă toate
avantajele şi riscurile pe care aceasta le implică. Dave Christian preşedinte al
Mindbridge Software se referă la 10 reguli privitoare la ceea ce se poate aştepta şi la
ce nu se poate aştepta din partea acestor tehnologii:
1. „Aşteptaţi-vă să economisiţi bani. Chiar dacă Intraneturile încep cu aplicaţii
simple de gestiune a documentelor, rata lor anuală de amortizare ajunge la 38%.
2. Aşteptaţi-vă să cheltuiţi bani şi să aveţi nevoie de ajutor din afară. Experţii
din afara companiei vor accelera dezvoltarea proiectelor.
3. Aşteptaţi-vă ca lucrurile să se mişte mai repede. Orice document sau
aplicaţie îşi scurtează timpul necesar pentru a se răspândi.
4. Aşteptaţi-vă să fiţi puşi în situaţia de a gestiona personal implicarea
angajaţilor în site-ul companiei. Există probleme de control şi securitate care solicită
implicarea managerului.
5. Vă puteţi aştepta ca, mai devreme sau mai târziu, să aveţi de-a face cu
tehnologia Internetului. Va trebui să cheltuiţi bani pentru hardware, software şi

21
KILMER, W., Reţele de calculatoare şi Internet pentru oameni de afaceri, Ed. Teora, Bucureşti, 2002,
p. 111
consultanţă.
6. Nu vă aşteptaţi ca un site Web să facă minuni. A pune doar informaţia pe
site nu este de-ajuns pentru succes.
7. Nu va gândiţi la Web doar ca un loc pentru vizitatorii din afară. Web-ul a
pătruns în interiorul companiilor sub forma Intraneturilor.
8. Nu vă aşteptaţi să fiţi obligaţi să aruncaţi echipamentele şi aplicaţiile de care
dispuneţi deja.
9. Nu vă aşteptaţi să mai fiţi vreodată dependent de un furnizor de hardware
sau software.
10. Nu ignoraţi această tehnologie. Un manager care nu introduce noile
tehnologii va compromite competitivitatea companiei pe care o conduce.”22
„Internetul este o super-reţea compusă din reţele de calculatoare din toată
lumea, într-o continuă expansiune, care schimbă radical modul de comunicare în
lumea contemporană. Internetul este o uriaşă bibliotecă, un instrument de
corespondenţă rapidă, un nou mediu de publicare şi un mijloc de difuzare mondială a
informaţiei. Este o invenţie genială acest mod de comunicare electronică: simplu,
democratic, interactiv, capabil – cel puţin potenţial – să înlăture discriminarea
geografică.”23
In principiu există 2 mari domenii în care Internetul este folosit:
1. Comunicare
a) poşta electronică (e-mail) prin care se pot transmite şi primi mesaje;
b) liste de discuţii (discussion lists) care permit participarea la discuţii şi
schimburi de informaţii în grupuri profesionale;
c) grupuri de ştiri (Newsgroups) care permit consultarea sau participarea în
grupuri de ştiri publice;
d) chat-ul care permite comunicarea on-line a doi sau mai mulţi utilizatori.
2. Informare prin accesul la distanţă la surse de informaţii
a) World Wide Web (WWW – sau mai pe scurt web-ul) prin care se pot accesa
paginile web care conţin informaţii şi resursele cu ajutorul instrumentelor de căutare
şi a hiperlegăturilor (hyperlinks) inserate în documente;
b) FTP (File Transfer Protocol) – permite transmiterea şi primirea de
informaţii la şi de la distanţă;
22
Dave Christian, Does the Web make Sense for your Business?, http://www.mindbridge.com citat în
http://papers.softnet.ro/articol4.htm
23
http://studenti.actrus.ro/stiinta/ghid/ceeste.php
 c) Telnet care oferă posibilitatea de accesare a unor calculatoare situate la
distanţă.
„Internetul este cheia evoluţiei secolului XXI. Mai multe elemente asigură
acest succes:
• simplitatea, „supleţea” şi concurenţa. Simplitatea protocolului facilitează
conectarea întreprinderilor şi a populaţiei. Concurenţa – sunt peste 10.000 de firme în
lume furnizoare ale accesului la Internet, fapt ce asigură, evident, reducerea tarifelor.
În plus, simplitatea asigură un mod facil de realizare a aplicaţiilor şi a serviciilor
pentru Internet;
• preţurile de acces şi de comunicare. Protocolul de comunicaţie TCP permite
utilizarea legăturilor fizice într-o manieră eficace şi puţin costisitoare;
• caracterul său global. Prin construcţie Internetul este global. El facilitează în
mod considerabil comunicaţiile internaţionale;
• creşterea face apel la creştere. Cu cât numărul de internauţi creşte, cu atât el
devine mai interesant pentru firme şi populaţie, care-şi vor intensifica eforturile pentru
a se conecta.”24
III.4. Afaceri electronice
Direcţia spre care se tinde şi interacţiunea dintre firme, în ceea ce priveşte
circuitul produse-plăţi de la clienţi la firme şi de la aceşti la furnizorii lor, au provocat
un adevărat cutremur la nivelul conducerii multor firme. Managerii sunt nevoiţi să
reexamineze definiţiile tradiţionale ale valorii o dată cu dezvoltarea din ce în ce mai
puternică a economiei digitale. Pentru a prospera în lumea afacerilor electronice,
firmele sunt forţate să-şi regândească regulile, să-şi integreze aplicaţiile într-o
puternică infrastructură a afacerilor electronice.
Unii autori consideră afacerile electronice ca fiind acele tranzacţii economice
ce se desfăşoară prin intermediul unui mediu electronic, cum este Internetul, sau ca
fiind orice organizaţie care îşi desfăşoară tranzacţiile proprii cu ajutorul mediului
electronic. O afacere electronică combină resursele tradiţionale ale sistemelor
informaţionale cu marea bogăţie a resurselor existente pe Internet. Pentru ca o firmă
să se dezvolte ca o afacere electronică, trebuie mai întâi să-şi construiască un site Web
în care toate procesele economice sunt on-line cu scopul îmbunătăţirii serviciilor,
reducerea costurilor şi creşterii volumului de vânzărilor. După acest pas, care

24
Georgescu, M., Pieţele electronice şi neteconomia, în Sisteme informaţionale pentru afaceri, Oprea,
D., Airinei, D., Fotache, M., Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 98
înseamnă că deja a atins pragul maturităţii comerţului electronic, trebuie să-si
concentreze atenţia asupra găsirii acelor parteneri care

47
să-i permită integrarea în procesul de dezvoltare a unei organizaţii virtuale,
constituită prin combinarea celor mai bune practici de afaceri ale celor aflaţi pe lanţul
valoric şi transformarea acestuia astfel încât să permită derularea proceselor
economice ca şi cum ar fi vorba de o singură organizaţie. Schimbarea şi integrarea
lanţului valoric sunt posibile prin integrarea obiectivelor, sistemelor informaţionale,
aplicaţiilor, proceselor şi operaţiilor economice.
În literatura de specialitate există diverse opinii cu privire la definirea şi
semnificaţia afacerilor electronice în raport cu cele ale comerţului electronic,
conturându-se trei variante de prezentare a afacerilor electronice:
1. cele două domenii au unele puncte de intersecţie;
2. unii autori văd comerţul electronic şi afacerile electronice ca doi termeni
sinonimi;
3. comerţul electronic este o parte componentă a afacerilor electronice.
Pe măsură ce definiţia potrivit căreia „afacerile electronice sunt afaceri” a
căpătat o largă audienţă, în cazul multor firme conducerea executivă a realizat că
tehnologia singură nu poate să le asigure continuarea activităţilor. Strategia,
planificarea, organizarea, activitatea financiară, legile şi managementul riscurilor sunt
încă o dată în atenţia majorităţii organizaţiilor care se confruntă cu opţiunile pentru
afaceri electronice, într-adevăr, un număr din ce în ce mai mare de firme, care au
adoptat noul model de afaceri, fie că este vorba despre firmele create din start pentru
afaceri on-line, fie despre cele tradiţionale, au fost nevoite să revină asupra planurilor
lor pentru a-şi reproiecta cursul în economia digitală. Această orientare spre
planificare, cuplată cu un risc economic destul de ridicat, a devenit responsabilă
pentru plasarea afacerilor electronice pe primul loc al priorităţilor conducerii
executive.
Orice top manager trebuie să înţeleagă următoarele aspecte deosebit de
importante25:

25
Deise, M. V., Nowikow, C, King, P., Wright, A., Executive's Guide to e-Business. From tactics to
strategy, PriceWaterHouseCoopers, John Wiley&Sons, Inc., New York, 2000, p. xvi-xvii citat în
Meşniţă, G., E-Business – agonie şi extaz, în Sisteme informaţionale pentru afaceri, Oprea, D.,
Airinei, D., Fotache, M, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 121
 • afacerile electronice nu mai sunt o opţiune. Nu este o ficţiune sau un moft
care să dureze următoarele 30-60 de zile. În timp ce tehnologia va suferi, în

48
continuare, schimbări, afacerile electronice vor continua să-şi facă simţită
prezenţa şi să devină un mod standard de a acţiona, nu numai pentru serviciile
financiare, edituri şi librării sau pentru vânzările cu amănuntul, unde deja s-au văzut
evoluţiile rapide şi profitabile, ci oriunde sunt conduse afaceri. Dimensiunile
crescânde ale impactului afacerilor electronice au condus la o concluzie clară:
conducerea vizionară şi câştigarea poziţiei de lider sunt esenţiale pentru a avea succes
într-o afacere electronică;
• afacerile electronice sunt fundamentale pentru strategia firmelor şi derularea
proceselor economice în secolul XXI. Practicienii cu experienţă ştiu că afacerile
electronice nu pot fi văzute ca o dezvoltare independentă, care să meargă alături de
afacerile tradiţionale, chiar dacă eforturile iniţiale pot începe pe această cale. Cei care
eşuează în acceptarea în totalitate a afacerilor electronice şi în modificarea
organizaţiei existente vor lipsi de la câştigarea unei enorme oportunităţi şi, mult mai
important, vor fi vulnerabili în faţa competitorilor, care vor exploata cu siguranţă
punctele lor slabe;
• momentul pentru a acţiona în era afacerilor electronice este acum, în special
pentru firmele existente şi cu clienţi care aşteaptă să fie serviţi. Avantajele aparţin
celor care se mişcă primii, spre deosebire de organizaţiile care vor eşua dacă încep,
într-un viitor apropiat, tranzacţiile specifice afacerilor electronice. Ele se vor afla în
situaţia de a descoperi, de-a lungul timpului, că opţiunile lor sunt din ce în ce mai
limitate. Adesea se spune că timpul înseamnă bani. Această lozincă nu s-a modificat.
Totuşi, prin e-Business, este puţin timp, dar mai mulţi bani pentru firmele care
acţionează.
Afacerile electronice creează modalităţi de maximizare a valorii pentru
investitori prin transformarea completă a activităţilor. Deoarece graniţele dintre firme
devin din ce în ce mai puţin pronunţate, ele vor găsi căi de a lucra împreună, ceea ce
influenţează fiecare dintre componentele de bază ale celorlalte.
Expresia „a veni în întâmpinarea pieţei” nu va mai fi definită ca o modalitate a
firmei de a intra pe o piaţă. Mai mult, ea va caracteriza calea unui grup integrat de
firme de a crea un set de valori în cascadă, pentru a transforma piaţa într-o reţea a
furnizorilor de valoare.
Internetul va pune firmele tradiţionale în faţa unei mari ameninţări. În timp ce
astfel de companii se vor gândi la direcţiile viitoare, intermediarii agili vor folosi
Internetul pentru a se interpune între firmele tradiţionale şi clienţii lor.
III.5. Comerţul electronic
„Comerţul electronic este una dintre soluţiile complexe, integrate, pe care le
oferă tehnologia Internet. Asta înseamnă că o multitudine de aplicaţii şi de furnizori
de servicii Internet trebuie să conlucreze într-o sincronizare perfectă pentru ca un site
de comerţ electronic să poată funcţiona.”26
„Comerţul electronic acoperă următoarele operaţiuni de afaceri:
• stabilirea de contacte cu clienţii;
• schimbul de informaţii;
• asistenţă pre- şi post- vânzare;
• activităţi comerciale desfăşurate în comun între mai multe companii.”27
Comerţul electronic poate avea următoarea clasificare:
• firmă-consumator (business-to-consumer B2C);
• firmă-firmă (business-to-business B2B);
• firmă-administraţie (business-to-administration B2A);
• administraţie-consumator (administration-to-consumator A2C);
• consumator-consumator (consumator-consumator (C2C);
Firmă-firmă (business-to-business B2B)
Această direcţie include în sine toate nivelurile de conlucrare între companii.
Aici pot fi utilizate tehnologii speciale sau standarde de schimb de date. Este greu de
supraevaluat beneficiul unei asemenea colaborări.
Firmă-consumator (business-to-consumer B2C)
Baza acestei direcţii este comerţul electronic cu amănuntul. Internetul la
momentul actual prezintă un număr impunător de magazine virtuale, oferind o gamă
largă de produse şi servicii utilizatorilor finali.
Firmă-administraţie (business-to-administration B2A)
Include legăturile de afacere a structurilor comerciale cu organizaţiile statale,
începând cu structurile de administraţie locale şi terminând cu organizaţiile
internaţionale.

26
http://www.estudio.ro/biblioteca/articole/articoI.php?id=5
27
http://team.salvaeco.Org/nika/h/e-commerce.php
 Administraţie-consumator (administration-to-consumator A2C)
Această direcţie este mai puţin dezvoltată însă are un potenţial destul de
ridicat, care poate fi utilizat în organizarea cooperării între organizaţiile statale şi
consumatori cu deosebire în sfera socială şi a impozitării.
Consumator-consumator (consumator-consumator (C2C)
Consumator-consumator este ultima categorie menţionată în cadrul comerţului
electronic. Această direcţie mai are un drum lung de parcurs, însă ea deja are un rol
foarte important. Le permite consumatorilor să comunice între ei cu scopul schimbării
de informaţie comercială. Poate fi schimb de experienţă la procurarea unui bun,
schimb de experienţă privind conlucrarea cu o întreprindere, precum şi multe altele.
Ponderea majoritară a tranzacţiilor de comerţ electronic revine formei firmă-
firmă, urmată de cea firmă-consumator. Succesul pieţei electronice poate fi explicat
prin rapiditatea cu care firmele reacţionează la semnalele pieţei. Majoritatea
operaţiilor având loc în timp real, fie că este vorba de vânzări sau cumpărări, de
licitaţii, plăţi, asistenţă tehnică, avantajul strategic este considerabil faţă de comerţul
tradiţional.
„Comerţul electronic, în adevăratul său sens, are un impact mai mare asupra
dezvoltării afacerilor şi comprimă, de fapt, nu numai noile achiziţii, ci toate
activităţile care susţin obiectivele marketingului unei firme, incluzând şi publicitatea,
vânzările, studiul de piaţă, plăţile, activităţile după vânzare, serviciile de relaţii cu
clienţii şi altele.”28
„Dintre avantajele pe care le oferă comerţul electronic pot fi menţionate:
1. Beneficii tangibile:
• reducerea cheltuielilor de personal (multe activităţi se desfăşoară pe cale
electronică);
• reducerea costurilor proceselor de informare (de exemplu, prin eliminarea
documentelor care nu sunt necesare);
• creşterea vânzărilor şi a profitului;
• scăderea costurilor de operare (reducerea costurilor de inventariere);
• reducerea investiţiilor necesare (nu este nevoie de investiţii multiple pentru a
fi prezent în mai multe zone pe glob);
• creşterea eficienţei operaţiilor (pierderile de timp sunt reduse, la fel şi
pierderile din transport şi depozitare).
28
http://euroinfo.cdimm.org/doc/e_commerce.pdf
 2. Beneficii intangibile:
• îmbunătăţirea informaţiilor disponibile (informaţii cu un grad de acurateţe
ridicat şi reactualizare permanentă);
• perfecţionarea instrumentelor de analiză (OLAP, data mining);
• îmbunătăţirea serviciilor de garanţie acordate clienţilor (răspuns imediat la
cerinţe);
• dezvoltarea imaginii firmei (creşterea progresivă a percepţiei acesteia prin
accesările site-ului atât de către clienţi cât şi de furnizori şi investitori);
• consolidarea poziţiei concurenţiale.”29
III.6. Intranet
„In ziua de azi, o nouă tehnologie – Intranetul este pe cale să schimbe modul
de circulaţie în cadrul unei firme. Pe scurt, un Intranet este o reţea de calculatoare care
permite angajaţilor unei companii să partajeze şi să schimbe informaţii, mesaje şi
chiar documente confidenţiale ale companiei. Similar modului în care Internetul
conectează utilizatori din întreaga lume, un Intranet conectează angajaţii unei
companii – indiferent de locul unde se află aceştia.
In concluzie, Intranetul reprezintă aplicarea tehnologiilor Internet la nivelul
unei reţele private ale unei organizaţii.”30
Ceea ce Intranetul aduce nou în domeniul IT este la nivel conceptual şi anume
nu presupune noi tehnologii, ci realizează integrarea celor existente, într-o formă uşor
accesibilă pentru utilizatorii unei organizaţii.
Caracteristicile Intranetului sunt următoarele31:
• uşor de învăţat. Precizarea caracterului facil motivează răspândirea şi
acceptarea – cu predilecţie în lumea corporaţiilor mari – cu o viteză impresionantă a
acestui nou concept. Practic, utilizatorul Intranetului nu trebuie să parcurgă decât o
singură dată curba de învăţare a specificaţiilor unei interfeţe, ca fiind aceeaşi
indiferent de informaţiile accesate/prelucrate;
• independenţa faţă de localizarea efectivă a utilizatorului. Din orice punct al
globului, dispunând de hardware-ul şi software-ul necesar, precum şi de eventualele
informaţii, referitoare la securitate, orice utilizator poate efectua operaţiile disponibile
într-un sistem Intranet;

29
Georgescu, M, Pieţele electronice şi neteconomia, în Sisteme informaţionale pentru afaceri, Oprea,
D., Airinei, D., Fotache, M., Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p.104
30
http://www.softexperience.ro/intranet.php
31
http://www.actrus.ro/biblioteca/cursuri/informatica/petrascu2/al9.pdf
 • costul scăzut de menţinere şi întreţinere a unui sistem Intranet. Datorită
faptului că există o mare varietate de produse software dezvoltate pentru tehnologia
Internet, disponibile la preţuri relativ mici, Intranetul devine încă de la început o
soluţie eficientă, din acest punct de vedere;
• utilizatorii Intranetului beneficiază de experienţa acumulată la folosirea
Internet-ului;
• facilitează comunicarea pentru întreg personalul organizaţiei. Intranetul este
instrumentul cvasi-acoperitor pentru nevoile legate de gestiunea informaţiilor şi lucrul
în grup ale unei organizaţii.
La întrebarea, dacă o organizaţie are nevoie de un Intranet, răspunsul este
„da”, chiar şi pentru organizaţiile mici, afirmaţia bazându-se pe următoarele
argumente:
• Intranetul este o soluţie ieftină – în general serviciile Intranet nu cer cantităţi
mari de resurse, deci nu va fi nevoie să se folosească calculatoare foarte performante
pentru a asigura serviciile.
• Intranetul aduce economii. Dezvoltând aplicaţii specifice companiei, aceasta
nu mai are nevoie să cumpere software scump.
• Intranetul este o soluţie eficientă – pentru a informa angajaţii despre politica
de marketing a organizaţiei.
„Principalele beneficii pe care le aduce Intranetul sunt:
• sporirea competitivităţii;
• îmbunătăţirea comunicării;
• îmbunătăţirea serviciului clienţi;
• eficientizarea resurselor umane;
• îmbunătăţirea procesului de vânzări;
• controlul sporit asupra procesului de învăţare.”32
O soluţie Intranet poate fi unidirecţională (de exemplu, o aplicaţie care să
permită partajarea documentelor firmei între angajaţi) sau dezvoltată în mai multe
direcţii (o aplicaţie care să cuprindă mai multe module interconectate).
III.7. Extranet
„Spre deosebire de Intranet, care este relativ izolat, Extranetul este destinat
comunicării mai largi, nu numai cu angajaţii aflaţi la distanţă, ci şi cu partenerii,

32
Trofim, G., Intranetul un asistent pentru manageri, Banii noştri, nr.14, 2004
clienţii şi furnizorii.”33 „Reţelele Intranet şi Extranet cunosc, în prezent, o dezvoltare
extrem de rapidă. Motivele sunt evidente: reţelele Intranet şi Extranet sunt mult mai
ieftine decât reţelele tradiţionale cu tehnologii ca LAN-urile sau WAN-urile. Ele
permit o nouă modalitate de colaborare, mult mai eficientă şi mai ieftină. Companiile
pot folosi Intranetul şi Extranetul pentru a distribui informaţiile la costuri scăzute şi
practic fără întârziere. Le pot folosi pentru a perfecţiona cooperarea cu propria lor
organizaţie precum şi cu partenerii externi, eliminând distanţele geografice. De
asemenea, pot folosi aceste tehnologii pentru a interconecta calculatoare şi aplicaţii
într-un fel cu totul nou, ducând la creşterea productivităţii.”34
Reţeaua Extranet permite transparenţa anumitor informaţii deţinute de
întreprindere, administraţie sau de partenerii acestora. Global, Extranetul prezintă
numeroase aruuri: creşte reactivitatea întreprinderii, facilitează legăturile interservicii,
implementează canale informaţionale mai eficiente, securizează informaţia.
„Avantajele oferite sistemelor informaţionale sunt:
• implementare mai puţin costisitoare, pentru firmele care dispun deja de site-
uri Web sau de reţea Intranet;
• interfaţă conversaţională pentru utilizatorii săi, datorită avantajului utilizării
tehnologiilor Internet;
• uşurinţă în introducerea instrumentelor şi serviciilor care se bazează pe
protocoale deschise.”35
III.8. Groupware
„Metodologiile şi instrumentele pentru lucru colaborativ sunt acoperite prin
sintagma groupware ce conţine un întreg arsenal de tehnologii care ajută echipele să-
şi desfăşoare activitatea performant şi la un nivel înalt tehnologic, în mediile
organizaţionale”36. Groupware reprezintă un model organizaţional ce a apărut în anii
'90 şi corespunde informaticii comunicaţionale şi descentralizate. „In literatura de
specialitate, tehnologia groupware mai este denumită şi cocktail groupware, deoarece
înseamnă de fapt 1/3 management, 1/3 organizare şi 1/3 informatică; fiind astfel o
sintagmă multidisciplinară.”37
Prin implementarea lor, tehnologiile groupware ating trei dimensiuni ale
33
http://www.rdsnet.ro/solutii/e-learning.htm
34
http://www.securenet.ro/ro/focus/focus-iande.html
35
Fotache, D., op. cit., p. 193
36
Fotache, D., Groupware. Metodologii şi instrumente pentru lucru colaborativ în Sisteme
informaţionale pentru afaceri, Oprea, D., Airinei, D., Fotache, M., Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 288
37
Fotache, D., idem, p. 290
întreprinderii:
• managementul sau dimensiunea umană;
• organizarea sau dimensiunea organizaţională;
• informatica sau dimensiunea tehnologică.
Tehnologiile groupware pot fi privite ca o clasă de aplicaţii cu trei
caracteristici fundamentale, şi anume, facilitează comunicarea, cooperarea şi
coordonarea între membrii grupului:
• comunicarea – în primul rând prin utilizarea mesageriei electronice;
• colaborarea – prin partajarea resurselor informaţionale între membrii
grupului în vederea realizării obiectivelor organizaţiei. Integrarea mesageriei
electronice cu tehnologia bazelor de date partajate oferă membrilor grupului o
libertate de acţiune accentuată şi îi obligă la asumarea responsabilităţilor;
• coordonarea – prin implementarea comunicării şi colaborării în structura
proceselor de afaceri. Se asigură, astfel, automatizarea fluxului de lucru, în
conformitate cu sarcinile şi activităţile membrilor grupului, necesară implementării
unei politici globale, bazate pe obiective la nivel de organizaţie.
„Formele timpurii ale sistemelor groupware ofereau o interfaţă între doi sau
mai mulţi utilizatori angajaţi în atingerea unui ţel comun. Performanţele adăugate
ulterior au condus la o posibilă grupare a principalelor componente ale sistemelor
groupware: gestiunea mesajelor, planificări calendaristice, baze de date ale subiectelor
discuţiilor de lucru, gestiunea documentelor şi formularelor electronice.”38
Gestiunea mesajelor este utilizată pentru înlesnirea comunicaţiilor dintre
membrii aplicaţiei groupware. Majoritatea aplicaţiilor de acest gen permit membrilor
echipei să efectueze filtrarea mesajelor, dar şi să selecteze ce este de făcut atunci când
se recepţionează anumite mesaje, cum ar fi copierea, ştergerea lor.
Planificările calendaristice oferă cele mai performante modalităţi de lucru în
condiţiile imposibilităţii aflării disponibilităţii tuturor membrilor echipei pentru o
şedinţă planificată ad-hoc, la o anumită oră.
Bazele de date ale discuţiilor sunt forumuri ale grupurilor de lucru ce
găzduiesc informaţiile necesare membrilor echipei.
Gestiunea documentelor îşi propune să ofere forme cât mai elegante pentru
regăsirea documentelor unei organizaţii. Sunt create biblioteci speciale, astfel încât să
se poată accesa, urmări şi gestiona perfect orice versiune a documentelor folosite.
38
Oprea, D., Managementul proiectelor Teorie şi cazuri practice, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2001, p.184
 Avantajele aduse firmei de adoptarea unui proiect groupware sunt:
• creşterea productivităţii în birouri;
• un management corespunzător al proiectelor de grup;
• servicii îmbunătăţite către clientelă;
• coordonarea şi circuitul corespunzător al publicaţiilor;
• facilitarea teleconferinţelor;
• transformarea multor activităţi manageriale ale firmei;
• integrarea documentelor electronice pe platforme multimedia.
III.9. Enterprise Resource Planning (ERP)
„Enterprise Resource Planning reprezintă sisteme bazate pe arhitectura
client/server dezvoltate pentru prelucrarea tranzacţiilor şi facilitarea integrării tuturor
proceselor, din faza planificării şi dezvoltării producţiei până la relaţiile cu furnizorii,
clienţii şi alţi parteneri de afaceri.”39
Soluţii ERP sunt, la nivelul managementului, instrumente de convergenţă
operaţională pentru că realizează integrarea tuturor aplicaţiilor într-o soluţie globală,
acoperind toate procesele intercorelate ce concretizează activitatea organizaţiei. Ele
elimină graniţele dintre departamente şi funcţiuni, ca şi pe cele ale organizaţiei cu
mediul, oferind, în acelaşi timp, facilităţi de utilizare multiutilizator, multiscop şi
multispaţiu. Performanţa este asigurată şi prin arhitectura complexă de date, care
asigură integrarea şi coordonarea proceselor operaţionale, traversând întregul teritoriu
organizaţional.
Impactul ERP asupra mediului organizaţional poate fi comparat cu cel al unui
seism, schimbările în modul de desfăşurare a activităţii şi cele care ţin de organizarea
întreprinderii constituind un motiv important de panică al firmelor care ezită să
meargă pe drumul integrării prin ERP.
Foarte multe firme, în special cele de dimensiuni medii-mari, au sisteme ERP.
Practica a arătat că nu este atât de dificil să implementezi un pachet integrat de
aplicaţii, cât să obţii şi să beneficiezi de toate avantajele pe care le generează. Aceasta
se datorează pe de o parte, complexităţii sistemelor ERP, iar pe de altă parte,
neînţelegerii principiilor de lucru la nivel managerial. In plus, funcţionarea optimă a
sistemului este posibilă doar prin armonizarea cu activităţile funcţionale zilnice din
cadrul organizaţiei.

39
Fotache, D., Hurbean, L., Soluţii informatice integrate pentru gestiunea afacerilor – ERP, Ed.
Economică, Bucureşti, 2004, p. 15
 Principalele caracteristici40 ale sistemelor ERP sunt:
• sunt pachete software proiectate în medii client/server;
• prelucrează majoritatea tranzacţiilor organizaţiei;
• integrează şi unifică procesele economice;
• utilizează o baza de date la nivelul organizaţiei, în care datele sunt introduse
o singură dată;
• permit accesul la date în timp real;
• sunt adaptate specificului dat de ramura în care operează organizaţiile
(diferite ramuri industriale, servicii, comerţ, bănci, sănătate etc.);
• permit realizarea de adaptări fără intervenţia programatorilor.
Necesitatea programelor41 de tip ERP a apărut din creşterea complexităţii
activităţii economice, din creşterea cantităţii de informaţii şi din necesitatea procesării
cât mai rapide şi eficiente a acestora. Un astfel de program trebuie să permită
generarea de rapoarte cât mai diverse, astfel încât managementul să aibă acces la
informaţia esenţială, sintetizată, pentru a permite luarea rapidă a deciziilor optime
pentru creşterea profitabilităţii.
Sistemele ERP furnizează informaţii pentru conducere şi analize, iar
beneficii42 majore ale sistemelor ERP sunt:
• informaţii on-line pentru toate ariile funcţionale ale unei organizaţii;
• standardizarea datelor şi acurateţe la nivel de întreprindere;
• aplicaţiile includ „cele mai bune practici” din industria respectivă;
• eficienţa pe care o înregistrează compania;
• analizele şi rapoartele ce pot fi folosite la planificări pe termen lung.
III.8. Alte tehnologii care susţin managementul firmei
Tehnologiile bazate pe Internet oferă numeroase avantaje, mai cu seamă în
privinţa simplificării comunicării în grup, portabilitate şi reducerea costurilor pentru
instruire. Intraneturile sunt tot mai răspândite, datorita faptului – dovedit – că pot
contribui la creşterea productivităţii, oferă suport pentru munca în echipă,
eficientizează fluxurile şi oferă acces facil la informaţii. Multe companii realizează
rapid beneficiile pe care le pot obţine din implementarea conceptului de birou virtual,
în care o parte din angajaţi sunt conectaţi şi lucrează de la distanţă cu bazele de date

40
Fotache, D., Hurbean, L., op. cit. p.23
41
http://www.soft-expert.com/ro/ems.php
42
http://www.siveco.ro/analyses_details.jsp?ID=5
ale întreprinderii.43
Studiile de piaţă arată că Internetul şi tehnologiile WEB au revoluţionat
mediile de afaceri schimbând şi simplificând felul în care companiile comunică şi îşi
coordonează activităţile. Succesul în afaceri al majorităţii firmelor se bazează pe
viteza de transmitere a informaţiilor, pe culegerea, procesarea şi centralizarea lor în
timp real. Toate acestea au dus la crearea unui nou model de afaceri bazat pe tranzacţii
on-line în cadrul firmelor, între firme partenere sau între firme şi consumatori.
Comerţul electronic este o modalitate interactivă şi dinamică de realizare a
tranzacţiilor, o alternativă comodă pentru consumatorii individuali de a face noi
achiziţii cu maximum de eficacitate. Momentan, folosirea Internetului şi a aplicaţiilor
bazate pe WEB pentru impulsionarea afacerilor este avantajul firmelor mari. Acestea
folosesc Internetul pentru a-şi promova produsele şi numele firmei ca o metodă
alternativă de marketing.44
Nu trebuie neglijate nici celelalte aplicaţii ale informaticii care susţin procesul
de management şi procesul decizional. Dintre acestea cele mai cunoscute şi utilizate
sunt bazele de date şi depozitele de date.
III.8.1. BAZE DE DATE
HI.8.1.1. Definirea conceptului de baza de date
„O bază de date reprezintă o modalitate de stocare a unor informaţii (date) pe
un suport extern, cu posibilitatea regăsirii acestora. De obicei o bază de date este
memorată într-unui sau mai multe fişiere. Modelul clasic de bază de date este cel
relaţional, în care datele sunt memorate în tabele. Pe lângă tabele, o bază de date mai
poate conţine: proceduri şi funcţii, utilizatori şi grupuri de utilizatori, tipuri de date,
obiecte etc.”45.
I1I.8.1.2. Realizarea unei baze de date
Colectarea informaţiilor necesare construirii unei baze de date se face în
funcţie de obiectivele urmărite, de profilul companiei. Realizarea unei bazei de date se
fundamentează pe înţelegerea modalităţii de funcţionare şi a posibilităţilor de
interacţionare dinamică cu serverul care o găzduieşte.
Controlul şi gestionarea bazelor de date se poate realiza atât prin aplicaţii
Intranet cât şi pe Internet, în cadrul aceleiaşi companii, avantajele fiind46:

43
http://papers.softnet.ro/articol4.htm
44
http://www.vh.ro/viziunea.html
45
http://ro.wikipedia.org/wiki/Baz%C4%83_de_date
46
http://www.tree.ro/ro/development-web/baze-de-date
 • timp de dezvoltare mai redus şi implicit costuri mai mici;
• compatibilitate cu toate sistemele de operare (inclusiv Linux) ceea ce va
diminua costurile cu licenţele;
• gestiune centralizată a informaţiilor;
• costuri zero cu instalarea aplicaţiei pe zeci de calculatoare (aceasta operând
de pe server);
• costuri reduse cu instruirea personalului;
• flexibilitate mult mai mare.
III.8.1.3. Avantajele bazelor de date
Aplicaţiile de baze de date se caracterizează în primul rând prin faptul că
majoritatea prelucrărilor care se fac sunt cele de memorare şi regăsire a datelor,
efectuate asupra unor volume mari de date. În general, operaţiile de prelucrare sunt
destul de simple, spre deosebire de alte domenii ale informaticii. Cea mai frecventă
operaţie care apare într-o aplicaţie de baze de date este aceea de consultare a datelor.
Alte operaţii care apar pe lângă cea de consultare sunt: introducerea unor noi date,
modificarea unor date existente, ştergerea unor date perimate. Prin organizarea datelor
în baze de date se asigură centralizarea acestora, fapt care conduce la o serie de
avantaje47:
1. Reducerea redundanţei datelor
Dacă fiecare aplicaţie lucrează cu fişiere proprii este posibil ca aceleaşi date să
apară de mai multe ori în fişiere diferite. În cazul centralizării datelor, administratorul
bazei de date poate organiza datele, astfel încât toate aplicaţiile să folosească aceleaşi
fişiere. Astfel, se obţine o economie importantă de spaţiu şi de memorie.
2. Evitarea inconsistenţei datelor
Duplicarea datelor în fişiere diferite poate crea probleme la actualizare: este
posibil ca prin actualizări parţiale (din omisiune sau datorită unor accidente
neprevăzute) să fie valori diferite pentru una şi aceeaşi entitate.
3. Posibilitatea partajării datelor
Se referă la posibilitatea utilizării datelor în comun de către mai mulţi
utilizatori şi la posibilitatea dezvoltării de noi aplicaţii, folosind datele deja existente.
4. Încurajarea utilizării unor standarde
Administratorul bazei de date poate impune alinierea la anumite standarde,
fapt care permite ulterior un transfer rapid al datelor de pe o platformă (hardware sau
47
http://www.ginfo.ro/revista/9_3/061.shtml
software) pe alta.
5. Posibilitatea protejării datelor
Administratorul bazei de date, având un control centralizat al datelor, poate
introduce restricţii diferite de acces la date pentru fiecare categorie de utilizatori.
6. Menţinerea integrităţii datelor
Baza de date trebuie să conţină în permanenţă date corecte. Aceasta presupune
date coerente şi plauzibile, fapt care poate fi garantat de procedurile de validare
utilizate.
7. Independenţa datelor
Într-o aplicaţie scrisă într-un limbaj clasic de programare, cunoştinţele despre
structura datelor şi tehnicile de accesare a acestora sunt „zidite” în programe. Orice
schimbare în modul de reprezentare sau accesare face imposibilă utilizarea aplicaţiei:
trebuie rescrise toate programele care referă aceste date. Independenţa datelor,
garantată de utilizarea bazelor de date, presupune independenţa aplicaţiei de modul de
reprezentare a datelor şi de tehnicile de acces utilizate.
IH.8.2. Depozite de date
Este interesant de observat cantitatea de date colectată şi stocată de o
companie obişnuită în ziua de astăzi – practic volumul de date se dublează în fiecare
an. Creşterea volumului de date este numai o mică parte a problemelor ce pot să
apară. Adevărata presiune exercitată asupra companiilor implică folosirea datelor
pentru a facilita luarea de decizii în timp real. Pentru ca o companie să aibă succes,
trebuie să fie capabilă să răspundă în mod dinamic schimbărilor în mediul de afaceri
şi dorinţei clienţilor.
Toate acestea arată că informaţia stă la baza succesului unei organizaţii. 48 Dar
de cele mai multe ori, datele nu se află centralizate într-un singur loc, ci se regăsesc în
diferitele sisteme din organizaţie. Acest lucru ridică dificultăţi în a aduna, analiza şi a
obţine valoarea adăugată din informaţiile deţinute. Cei ce iau deciziile în organizaţii
trebuie să poată să răspundă la întrebări de genul ”cum ar fi dacă...”, sau să găsească
tipare ce ar putea ghida cele mai importante strategii de afaceri.
Un depozit de date furnizează o sursă integrată şi centralizată de date, aparte
de sistemul tranzacţional care extrage date esenţiale despre activitatea companiei din
multitudinea de baze de date. Aceste date sunt analizate şi utilizate ca o arma
strategică şi competitivă. Analizele rapide şi corecte pot dicta evoluţia pe termen lung.
48
http://www. clubitc.ro/index. php?article_id=223
Spre deosebire de sistemele operaţionale, structurile de date într-un depozit de date
sunt optimizate pentru o regăsire şi o analiză rapidă. Datele sunt istorice şi sunt
actualizate la intervale regulate.
Pentru a defini, crea şi utiliza un depozit de date sunt 3 etape generale49:
1. modelarea cerinţelor de analiză a utilizatorilor finali. Proiectanţii
depozitelor de date trebuie să obţină informaţii despre necesităţile de analiză de la
utilizatorii finali;
2. proiectanţii trebuie să traducă aceste informaţii în modelul depozitului de
date. Trebuie să aibă o abordare riguroasă şi disciplinată pentru a asigura
completitudinea modelului de date;
3. modelarea meta-datelor (date despre date). In conjuncţie cu modelarea
necesităţilor de analiza a utilizatorilor finali, proiectanţii trebuie să modeleze de
asemenea şi meta-datele (date despre date). Aceste informaţii definesc datele ce intra
în depozitul de date şi regulile asociate cu acestea. Deoarece depozitul de date este
orientat pe subiecte de activitate, modelarea meta-datelor poate afecta mai multe
domenii funcţionale. Meta-datele se împart în două categorii: meta-date de încărcare
şi meta-date de utilizare.
• încărcare: Acestea descriu toate sursele de date şi regulile asociate pentru
extragerea, curăţarea şi transportarea datelor în depozitul de date.
• utilizare: Aici, meta-datele descriu destinaţiile de analiza a datelor. Acesta
este sursa de rezistenţă pe care utilizatorii finali se sprijină în accesarea şi explorarea
informaţiilor.
Caracteristicile50 majore ale depozitelor de date sunt:
• orientate pe subiecte. Un depozit de date este organizat în sensul unor
subiecte majore cum ar fi; clienţi, furnizori, producţie, vânzări etc. Un depozit de date
se focalizează pe modelarea şi analiza datelor pentru luarea deciziilor. Din acest
motiv, ele oferă, în mod tipic, o viziune simplă şi concisă la subiect particular
excluzând datele care nu sunt utile în procesul de sprijinire a deciziei;
• integrarea. Un depozit de date este în mod uzual, construit prin integrarea
unor multiple surse eterogene: baze de date relaţionale, fişiere, înregistrări privind
tranzacţiile on-line;
• caracterul istoric. Datele sunt stocate pentru a furniza informaţii în
49
http://www.racai.ro/~aionita/Idgis/pcap681r.htm
50
Airinei, D., Dospinescu, O., Depozite de date, în Sisteme informaţionale pentru afaceri, Oprea, D.,
Airinei, D., Fotache, M., Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p.309
perspectivă istorică. Astfel decidenţii pot consulta valorile succesive ale aceloraşi date
pentru a determina evoluţia în timp şi a calcula tendinţele anumitor indicatori;
• persistenţa datelor. Datele dintr-un depozit sunt permanente şi nu pot fi
modificate. O actualizare a depozitului de date, ca urmare a modificărilor efectuate în
datele-sursă, înseamnă adăugarea de date noi fără a modifica sau şterge datele
existente. Un depozit de date este întotdeauna memorat separat, din punct de vedere
fizic, de datele transformate din alte aplicaţii. Datorită acestei separări, un depozit de
date nu necesită mecanisme de procesare a concurenţei. În mod uzual solicită numai
două operaţiuni: încărcarea iniţială a datelor şi accesul de date.
Scopurile51 unui depozit de date sunt următoarele:
• acces sporit la date pentru utilizatori. Depozitul de date furnizează accesul la
date integrate ale întreprinderii, anterior blocat prin căi neprietenoase. Utilizatorii pot
acum să stabilească, cu un minim de efort o conexiune garantată la depozitul de date
prin intermediul unui microcalculator;
• o singură versiune a adevărului. Datele din depozitele de date sunt
consistente şi au calitatea asigurată înainte de a fi puse la dispoziţia utilizatorilor
finali. In măsura în care se utilizează o sursă comună de date, depozitele de date pun
capăt dezbaterilor privind veridicitatea datelor utilizate sau citate în şedinţele de lucru.
Depozitul de date începe să fie resursa comună de date pentru nivelurile decizionale
din organizaţii;
• înregistrarea cu acurateţe a trecutului. Multe date primite de manager nu sunt
semnificative, dacă nu sunt comparate cu datele anterioare. Datele istorice sunt
încărcate şi integrate cu alte date în depozit pentru un acces rapid;
• acces combinat sinteză/detaliu la date. Rapoartele dinamice şi instrumentele
de interogare OLAP (On-Line Analytical Processing) permit utilizatorilor să
vizualizeze informaţiile din depozitul de date sub diferite unghiuri şi la diferite
niveluri de detaliere. Aceste disponibilităţi oferite de depozitele de date reduc timpul
şi efortul necesar pentru colectarea, formatarea şi filtrarea informaţiilor plecând de la
date.
• separarea prelucrărilor de nivel operaţional şi analitic. Procesele decizionale
şi procesele operaţionale sunt totalmente divergente arhitectural. Încercarea de a se
reuni în acelaşi sistem informaţiile decizionale şi operaţionale determină ca
întreţinerea sistemului să devină o problemă.
51
Airinei, D., Depozite de date. Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 21
 Depozitele de date influenţează activitatea de marketing şi activităţile
operaţionale. Tehnologia depozitelor de date sprijină deciziile marketing prin oferirea
unei viziuni cuprinzătoare asupra fiecărui client şi a relaţiilor sale cu întreprinderea.
De-a lungul anilor, efortul de marketing şi-a schimbat focalizarea: clienţii nu mai sunt
văzuţi doar ca nişte simple simboluri de conturi şi sunt priviţi ca entităţi individuale
cu diferite caracteristici. Conceptul de client individual cu personalitate proprie face,
de asemenea, posibilă segmentarea şi găsirea de profiluri care să ajute la eficientizarea
efortului de marketing. Disponibilitatea datelor istorice şi instrumentelor de analiză
utilizate permit identificarea tendinţelor în comportamentul consumatorului, cu efect
direct în sporirea veniturilor realizate.
Depozitele de date oferă managementului informaţii pe baza cărora sunt luate
şi aplicate diverse decizii. Aceste decizii vor avea o influenţă directă asupra
operaţiunilor efectuate în organizaţie. Identificarea oportunităţilor şi a riscurilor
determină schimbări în modul în care organizaţia se deplasează spre obiectivul
propus.
III.8.3. Comparaţie între depozitele de date şi bazele de date
O comparaţie între bazele de date şi depozitele de date este în măsură să ofere
o imagine coerentă privind rolul depozitelor de date în organizaţii, precum şi
raporturile cu alte tipuri de sisteme informatice. Atât bazele de date cât şi depozitele
de date conţin mari cantităţi de date structurate care pot fi consultate rapid datorită
structurilor de acces optimizate şi se bazează, în majoritatea cazurilor pe tehnologii
relaţionale. Totuşi ele nu au fost proiectate pornind de la aceleaşi obiective şi se
diferenţiază prin numeroase aspecte.
Sisteme de gestiune a bazelor de date (cunoscute sub denumirea de sisteme
OLTP – On-Line Transaction Processing) sunt adecvate aplicaţiilor curente de
gestiune şi servesc la crearea şi întreţinerea sistemelor de baze de date operaţionale.
Sistemele depozite de date (cunoscute sub denumirea de sisteme OLAP – On-Line
Analytical Processing) servesc utilizatorii sau specialiştii în domeniul analizei datelor
şi luării deciziilor. Ele pot organiza şi prezenta datele în formate variate în ordinea
solicitărilor de la diferiţi utilizatori. Deosebirile majore dintre OLTP şi OLAP sunt
sintetizate şi prezentate în următorul tabel:
Trăsături OLTP OLAP
Destinaţia procese operaţionale procese
 informaţionale
orientarea Tranzacţii analize
sistemului
Utilizatori funcţionari, specialişti,
administratori BD, manageri executivi,
profesionişti BD analişti
Funcţii operaţii zilnice cerinţe
informaţionale pe termen
lung, asistarea deciziei
caracterul datelor curente, noutate istorice, precizie
garantată menţinută în timp
nivelul de sinteză primitive, detaliere sintetizare,
ridicată consolidare
unitatea de lucru scurtă, tranzacţii interogări
simple complexe
Focalizare culegere date furnizare
informaţii
număr de Zeci milioane
înregistrări accesate
număr de Mii sute
utilizatori
mărimea bazelor 100MB-GB 100GB-TB
de date
Priorităţi performanţe ridicate, flexibilitate
disponibilitate ridicată ridicată, autonomie
utilizatori
finali
sistem de evaluare tranzacţii culese interogări culese,
timp de răspuns
Tabel 3. Comparaţie între depozite de date şi baze de date (prelucrare după
Airinei, D., Dospinescu, O., Depozite de date, în Sisteme informaţionale pentru
afaceri, Oprea, D., Airinei, D., Fotache, M., Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 310-311)
III.9. Aplicaţii informatice şi firme producătoare
III.9.1. DB2 Information Management
Software-ul pentru baze de date din familia IBM DB2 Information
Management52 deţine primul loc pe piaţa mondială a industriei stocării informaţiei şi
marchează următorul pas în evoluţia bazelor de date relaţionale. Familia de produse
Data Management oferă performanţă, scalabilitate, siguranţă, în primul sistem de
management al informaţiilor cu suport multimedia şi posibilitatea de integrare rapidă
în aplicaţii web şi este construită pe standarde deschise şi astfel este soluţia ideală
pentru clienţii şi partenerii care dezvoltă şi implementează aplicaţii critice.
1. DB2 Universal Database – oferă posibilitatea realizării de baze de date
relaţionale, cea mai bună alegere pentru orice aplicaţie care implica e-Commerce.
Este uşor de administrat, beneficiază de capabilităţi de autoconfigurare şi
autooptimizare, oferă performanţe ridicate, disponibilitate maximă şi scalabilitate.
Suportă ultimele noutăţi în tehnologia XML şi permite programatorilor integrarea
facilă a conţinutului de tip web şi XML cu baza de date. În plus, DB2 are la dispoziţie
un set de utilitare pentru integrare în orice fel de aplicaţii şi sisteme, precum şi pentru
interconectarea cu alte baze de date.
2. DB2 Informix – este o familie de produse pentru managementul datelor care
oferă soluţii pentru stocarea de informaţii, analiză, raportare, furnizarea conţinutului
pentru pagini web şi distribuţia informaţiilor din biblioteci de depozitare digitale.
Familia Informix are în componenţă pe lângă gama de servere de baze de date
(diversificate în funcţie de cerinţele şi necesităţile organizaţiilor) şi instrumente de
programare şi dezvoltare.
3. DB2 Content Management – permite integrarea tuturor tipurilor de
informaţii, documente, conţinut web, imagini, date multimedia, într-o varietate mare
de produse.
4. DB2 Olap Server oferă un set de aplicaţii analitice pentru analize rapide,
intuitive şi multidimensionale ale informaţiilor. DB2 Olap Server prezintă o interfaţă
„prietenoasă” pentru un dialog facil bazat pe termeni şi formulări comune mediilor de
afaceri, ceea ce permite interogarea mai precisă a bazelor de date. IBM oferă o gamă
largă de instrumente pentru dezvoltarea aplicaţiilor. Prin DB2 Olap Server Miner se
pot face analize complexe pornind de la anumite ipoteze introduse de utilizator în
vederea plănuiri următorilor paşi în afacere.
5. DB2 Intelligent Miner reprezintă o suită de aplicaţii utilitare menite să
identifice şi să extragă, din bazele de date disponibile, informaţiile esenţiale despre
activitatea şi situaţia companiei. Acest proces poate conduce la evidenţierea unor
52
http://www.qctconnect.ro/file.php?viewCat=141&viewProduct=155
asociaţii sau tipare de informaţii ale căror aplicare creează avantaje reale în
competitivitatea afacerii.
III.9.2. SQL Server 2000
SQL Server 200053 este un sistem de gestiune al bazelor de date performant,
prezentând un nivel ridicat de scalabilitate şi posibilităţi de adaptare la cerinţele
diverselor categorii de utilizatori. Având în vedere tehnologiile şi instrumentele
integrate, SQL Server 2000 determină reducerea timpului necesar pentru dezvoltarea
aplicaţiilor care necesită integrarea suportului pentru bazele de date. În acest sens,
realizarea unor arhitecturi bazate pe SQL Server simplifică dezvoltarea soluţiilor Web
complexe, a aplicaţiilor tradiţionale, oferind totodată posibilităţi avansate de
organizare a informaţiilor în depozitele de date. Implementarea acestei soluţii
simplifică substanţial procesele de administrare şi oferă un nivel ridicat de securitate.
Bazele de date constituie unul din elementele fundamentale ale infrastructurii
IT a companiilor. Având în vedere importanţa informaţiilor stocate în bazele de date
pentru desfăşurarea proceselor de afaceri, soluţiile de acest tip trebuie să asigure un
nivel ridicat de scalabilitate, performanţă şi siguranţă în exploatare. SQL Server 2000
răspunde în totalitate acestor nevoi, fiind o soluţie flexibilă şi adaptabilă la nevoile
diverselor categorii de clienţi. Nivelul ridicat de adaptare la cerinţele utilizatorilor este
demonstrat de existenţa celor şapte ediţii ale acestei soluţii, acestea permiţând
integrarea SQL Server pe o gamă variată de echipamente (începând cu servere bazate
pe procesoare pe 64 de biţi şi încheind cu dispozitivele mobile).
Ultima versiune SQL Server integrează instrumente eficiente din categoria
business intelligence, permiţând în acest mod un control optim al proceselor de
afaceri din cadrul companiei. De asemenea, integrarea cu aplicaţiile din familia
Microsoft Office contribuie la simplificarea modalităţilor de analiză a datelor şi la
obţinerea unor rapoarte de sinteză. Implementarea SQL Server 2000 determină
reducerea substanţială a resurselor care vor fi alocate pentru administrarea bazelor de
date. În acest sens, nivelul ridicat de autoconfigurare, instrumentele grafice de
administrare şi numărul mare de experţi tip wizard simplifică substanţial modul în
care se realizează configurarea şi administrarea acestui server. De asemenea, SQL
Server 2000 oferă suport complet pentru XML (eXtensible Markup Language). Astfel,
este oferită o posibilitate eficientă de transfer a datelor, fiind asigurat un nivel ridicat
de integrare în medii eterogene. Reducerea timpului necesar pentru dezvoltarea
53
http://www.microsoft.com/Romania/Servere/SQL/Prezentare.mspx
aplicaţiilor având la bază SQL Server 2000 constituie un avantaj fundamental al
acestei soluţii. Prin tehnologiile integrate pot fi realizate mai simplu aplicaţii Web sau
tradiţionale care să exploateze bazele de date.
Analiza informaţiei este o cerinţă tot mai acută a zilelor noastre. Informaţia
sintetizată şi centralizată care oferă un bun suport decizional, constituie o condiţie
esenţială pentru realizarea unui management eficient. SQL Server 2000 integrează
soluţii performante din categoria business intelligence, acestea simplificând analiza
datelor şi derularea proceselor decizionale din cadrul organizaţiei.
SQL Server 2000 Analysis Services oferă instrumente pentru realizarea unor
analize complexe asupra informaţiilor stocate în baze de date de mari dimensiuni.
Componenta Online Analytical Processing (OLAP) integrată în cadrul acestei soluţii,
oferă posibilităţi avansate de realizarea a analizelor multidimensionale asupra datelor.
Suplimentar. OLAP permite realizarea analizei pe baza unor surse eterogene
de informaţie.
III.9.2. Oracle 9i Developer Suite
Oracle constă dintr-un set complet de constructori de aplicaţii şi produse
pentru utilizatori, căutând să asigure soluţii complete în tehnologia informaţiei.
Aplicaţiile Oracle sunt portabile pe un număr mare de staţii de lucru şi sisteme de
operare, de la calculatoare personale la procesoare paralele. Este înzestrat cu un
flexibil Sistem de Management al Bazelor de Date (DBMS) – Serverul Oracle –
pentru stocarea şi managementul informaţiei utilizate de aplicaţii.
Compania Oracle are o oferă extrem de generoasă şi sofisticată, pornind de la
serverul de baze de date Oracle 9i (2)Database (care constituie baza de integrare a
tuturor celorlalte), suita de dezvoltare Oracle 9i Developer Suite (compusă în
principal din Oracle 9i Forms, Reports, Designer, JDeveloper, pentru proiectarea şi
dezvoltarea de aplicaţii, dar şi WarehouseBuilder sau Discoverer, pentru domeniul
intitulat Business Intelligence), la care se adaugă serverul Oracle 9iApplication Server
şi mai nou, suita back-office Oracle Collaboration Suite. Succesul firmei Oracle a fost
asigurat în primul rând de serverul de baze de date, în jurul căruia s-au dezvoltat şi
nucleele celorlalte produse purtând marca Oracle.
Trăsăturile54 fundamentale ale serverului de baze de date sunt: suport pentru
date structurate relaţional şi obiectual, suport pentru tranzacţii, dar şi pentru blocaje

54
Fotache, M., Strîmbei, C, Creţu, L., Oracle 9i2 Ghidul dezvoltării aplicaţiilor profesionale, Ed.
Polirom, Iaşi, 2003, p. 15
flexibile care să asigure un grad de scalabilitate şi concurenţă ridicat, securizarea
accesului la date şi mecanisme declarative sau procedurale pentru asigurarea
integrităţii datelor, proceduri stocate scrise în PL/SQL, dar şi în Java.
Oracle Designer permite structurarea, în mare măsură vizuală, a modulelor
aplicaţiilor cu baze de date Oracle. Designer-ul permite elaborarea specificaţiilor atât
pentru baza de date, pornind de la diagramele entitate-relaţie, cât şi pentru modulele
procedurale rezidente fie pe server (ca proceduri stocate sau triggere), fie pe client sub
forma bibliotecilor PL SQL individuale, dar mai ales sub forma modulelor de
prezentare cum sunt formularele, rapoartele sau diagramele.
Oracle Forms şi Reports constituie baza dezvoltării sau implementării
aplicaţiilor tranzacţionale cu baze de date Oracle. După cum sugerează şi numele lor
Forms este destinat în primul rând interfeţelor grafice interactive (formularelor), iar
Reports extragerii şi formatării datelor din rapoarte listabile sau salvate ca documente
PDF, HTML, XML şi prezentabile pe Internet. Forms se mai remarcă şi prin gradul
excelent de integrare cu serverul BD Oracle atât la nivelul extragerii şi al accesului de
date, cât şi în privinţa comunicării modulelor procedurale prezente pe client şi server,
partea procedurală fiind elaborată pentru ambele straturi In limbajul PL/SQL.
Oracle 9i JDeveloper constituie cea mai dezvoltată aplicaţie de întreprindere
standardizată prin intermediul platformelor compatibile Java. JDeveloper este un IDE
(mediu de dezvoltare integrat) extrem de complex şi încă în plină evoluţie spre
maturizare având adversari redutabili în zona Java. Atuurile sale sunt integrarea
excelentă cu platformele server Oracle, posibilitatea gestiunii unui proiect din fazele
timpurii de dezvoltare.
Oracle 9iApplication Server constituie platforma strategică în domeniul
aplicaţiilor Web, domeniu în care Oracle se afirmă ca unul dintre principalii
competitori încercând să joace un rol cât mai aproape de cel din domeniul bazelor de
date.
 CAPITOLUL IV
INTELIGENTA ARTIFICIALĂ ÎN ECONOMIE
IV. 1. Inteligenţa artificială şi era cunoaşterii
Astăzi, calculatorul a devenit parte a fiecărui aspect al vieţii economico-
sociale. Era societăţii informaţionale este era utilizatorului final şi interfeţelor om-
maşină, interfeţe determinante pentru realizarea avansului tehnologic şi ştiinţific în
toate domeniile. Comunicaţia naturală dintre utilizatorul final şi calculatorul
electronic constituie caracteristica cea mai atractivă a zilelor noastre în relaţia om-
maşină. Este extrem de dorită o asemenea comunicaţie de către majoritatea
utilizatorilor.
In societate „high-tech” progresul s-a realizat rapid, de la prelucrarea datelor
aflată în mare vogă în anii '60 – '70, la era informaţiei din anii '80 şi respectiv era
cunoaşterii specifică anilor '90, care continuă şi acum. Aspectele specifice revoluţiei
cunoaşterii sunt cele mai profunde întâlnite vreodată de omenire de la introducerea
calculatorului electronic în anii '40. Cunoaşterea şi capitalul intelectual reprezintă cele
mai valoroase resurse pentru progresul economic, pentru sănătatea oricărei economii
şi pentru viabilitatea oricărei organizaţii în noile condiţii ale globalizării. Muncitorii
cunoaşterii vor fi întâlniţi în fiecare organizaţie, ei devenind coloana vertebrală a
fiecărei întreprinderi de succes. Activitatea lor necesită folosirea calculatorului în
sarcinile de raţionament, cele care implică soluţionarea problemelor prin procesarea
cunoaşterii. Sistemele inteligente le vor pune la dispoziţie întregul arsenal de mijloace
necesare pentru desfăşurarea activităţii lor şi astfel, ei vor constitui dominanta în
raport cu cei care vor mai lucra cu metodele convenţionale.
Inteligenţa artificială are două atribute importante, care pot fi uşor identificate
în produsele şi aplicaţiile sale specifice, nu lipsite de importanţă pentru management:
• achiziţionarea unor cunoştinţe noi prin comunicarea cu mediul exterior
(experţi, utilizatori, senzori instalaţi în mediu, etc.) şi realizarea raţionamentelor pe
baza cunoaşterii achiziţionate;
• îmbunătăţirea performanţei în soluţionarea problemelor şi luarea deciziei pe
măsura achiziţiei de noi cunoştinţe.
IV.2. Întreprinderea inteligentă şi implicaţiile inteligenţei artificiale
pentru management
Întreprinderea inteligentă, întreprinderea expert sau întreprinderea bazată pe
cunoştinţe55 sunt termeni echivalenţi, absolut actuali, pentru acea organizaţie în care s-
a introdus deja lucrul inteligent, folosindu-se în mod curent şi intens sistemele
inteligente la soluţionarea tuturor problemelor dificile. Întreprinderile resimt din plin
avantajele îmbunătăţirii productivităţii, fiind competitive şi dispunând de întreg
arsenalul de tehnologii pentru a face faţă fenomenului globalizării. Întreprinderile sunt
forţate să satisfacă oportunităţile globale de afaceri. Termenul global nu este doar un
alt cuvânt utilizat pentru a descrie conducerea afacerilor într-o manieră diversificată şi
autonomă. Se ştie că trăim într-o societate informaţională globală, care devine din ce
în ce mai dependentă de crearea, managementul şi distribuţia resurselor
informaţionale şi de cunoaştere cu ajutorul reţelelor globale de tipul Internetului.
Sistemele inteligente au devenit unul dintre cele mai provocatoare aspecte ale
tehnologiei informaţionale de astăzi prin implicaţiile practice în activitatea
organizaţiei şi prin rolul în educaţie. Aceste sisteme oferă mijloace reale pentru
creşterea simultană a calităţii, productivităţii şi inovaţiei în toate structurile
organizaţiei. Aspectul managerial al sistemelor bazate pe cunoştinţe constituie primul
obiectiv al întreprinderii moderne, tocmai datorită faptului că organizaţiile sunt tot
mai mult orientate pe informaţii şi bazate pe cunoaştere din necesitatea de a opera la
nivel global. În acest context au fost identificate şase caracteristici ale întreprinderii
moderne56:
1. Învăţare permanentă;
2. organizarea managementului cunoaşterii şi a capitalului uman;
3. Întărirea colaborării interorganizaţionale;
4. dezvoltarea întreprinderilor mici;
5. globalizarea afacerilor;
6. creşterea eficienţei eticii moderne.
Sistemele inteligente presupun anumite implicaţii pentru manager. Ele extind
abilitatea acestuia pentru mai buna înţelegere a organizării şi a controlului proceselor.
Cu ajutorul sistemelor inteligente, managerii pot folosi cunoaşterea depozitată în
scopul rezolvării tuturor problemelor complexe din organizaţie, astfel încât să se poată
extinde cu succes afacerile către cele mai îndepărtate orizonturi.

55
Drucker, P., The comming of New Organization, Harward Business, 66, pl5-16 citat în Andone, I.,
Dologite, D., Mockler, R., Ţugui, A. – Dezvoltarea sistemelor inteligente în economie: metodologie şi
studii de caz, Ed. Economică, Bucureşti, 2001, p. 43
56
Rosenfeld, R. H., Wilson, D. C, Managing Organization, 2end Edition, McGraw-Hill, 1998, p.537
citat în Andone, I., Dologite, D., Mockler, R., Ţugui, A. – op. cit. p. 43
 În multe contexte, o cantitate limitată de cunoaştere încorporată în sistemele
existente poate reduce drastic prelucrările necesare obţinerii soluţiilor, informaţia
efectivă folosită în procesele decizionale devenind mai puţin costisitoare. Aceste
caracteristici ale sistemelor inteligente permit managerilor să fie mai siguri asupra
metodelor de rezolvare a problemelor şi să-şi fundamenteze deciziile pe soluţii care
asigură o mai mare performanţă întreprinderii.
IV.3. Principalele categorii de sisteme inteligente
IV.3.1. Componentele unui sistem inteligent
Componentele unui sistem inteligent sunt57:
1. Baza de cunoştinţe: Una dintre cele mai distincte trăsături ale unui sistem
inteligent este posibilitatea de a utiliza un limbaj constituit din simboluri, cu ajutorul
cărora se pot construi structuri pentru a reprezenta 2 elemente: cunoştinţe generale
despre o problemă de rezolvat şi cunoştinţe specifice despre soluţia problemei de
rezolvat;
2. Elemente de procesare: In cea mai simplă definiţie, se poate spune despre
gândire că reprezintă abilitatea de a rezolva probleme. Dar pentru ca un sistem să
poată fi calificat ca un sistem dotat cu gândire, acesta trebuie să satisfacă anumite
condiţii:
• sistemul trebuie să fie capabil să exprime şi să rezolve o gamă largă de
probleme:
• sistemul trebuie să fie capabil să extragă din informaţiile memorate,
informaţii explicite şi informaţii implicite;
• sistemul trebuie să posede un mecanism de control care să determine, atunci
când o soluţie a fost obţinută, care operaţie să fie aplicata unei probleme particulare,
sau, când trebuie oprită orice activitate relativ la problema de rezolvat.
3. Elemente de învăţarea: mediul înconjurător furnizează anumite informaţii
elementului de învăţare, care la rândul său utilizează această informaţie pentru a
îmbogăţii şi îmbunătăţii conţinutul unei baze de cunoştinţe, iar în final elementul de
procesare utilizează baza de cunoştinţe pentru a efectua sarcina dorita. Învăţare se
referă la două tipuri de procesări de informaţii:
• procesare informaţională inductivă – regulile şi formele generale sunt deduse
pe baza unor date sau experimente discrete;
• procesare informaţională deductiva – regulile generale sunt utilizate pentru a
57
http://jukebox.tg-mures.roedu.net/Volumes/cd_educational/CD/NEURON/capl/capl.htm
determina anumite fapte specifice.
Principalele categorii de sisteme inteligente sunt: sistemele expert, sistemele
fuzzy, sistemele conexioniste, sistemele pentru calcul evolutiv, sistemele hibride.
IV.3.2. Sisteme expert
Tehnologia sistemelor inteligente de tip sisteme expert este cea mai veche şi
mai bine pusă la punct, în special pentru sistemele expert bazate pe reguli. Există deja
câteva mii de sisteme expert operaţionale şi comerciale pentru o gamă foarte largă de
aplicaţii. Toate folosesc o cunoaştere numită expertiză, provenită de la experţii umani,
iar procesul de colectare a acesteia se numeşte achiziţia cunoaşterii.

Figura 3. Relaţia sisteme expert – Sisteme de inteligenţă artificială

(preluare din Andone, I., Ţugui, A., Sisteme inteligente în management, contabilitate,
finanţe-bănci şi marketing, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p. 40)
Avantajele sistemelor expert sunt numeroase58:
• depozitarea expertizei, a cunoştinţei experţilor. Este posibilă prin acumularea
structurată a cunoaşterii în componenta numită bază de cunoştinţe. Această
cunoaştere, cu potenţial de acţiune, este capabilă să înlocuiască expertul uman într-o
activitate programată. Totuşi, fără reîmprospătarea sa periodică, cunoaşterea
sistemului expert riscă să fie o relicvă.
• automatizarea şi îmbunătăţirea deciziei. Este ştiut că automatizarea
prelucrărilor specifice tuturor activităţilor este vocaţia naturală a informaticii în
general. Atunci când aceste prelucrări urmăresc obţinerea de informaţii, sfaturi,
recomandări sau avize, urmărindu-se chiar o îmbunătăţire a deciziilor, sistemele
expert constituie soluţia cea mai eficientă.
• difuzarea expertizei şi normalizarea deciziilor. Dacă anumite sisteme expert
sunt destinate utilizării de către experţii înşişi, alte sisteme sunt menite difuzării
cunoştinţelor şi descentralizării răspunderii. Acestea permit folosirea unui personal

58
Andone, I., Ţugui, A., op. cit., p. 71
mai puţin calificat pentru efectuarea unor sarcini la nivelul performanţei expertului.
Este astfel permis întreprinderii să funcţioneze eficient chiar cu un personal mai puţin
calificat, tocmai datorită partajării cunoaşterii.
• învăţarea şi formarea continuă a utilizatorilor are în vedere faptul că sistemul
expert este oricând un excelent pedagog pentru toate tipurile de utilizatori, nu numai
în domeniul expertizei în cauză, ci şi prin maniera naturală prin care explică
raţionamentele.
Sistemele expert prezintă unele beneficii prin integrarea lor în organizaţie.
Este recunoscută această tehnologie pentru soluţiile practice oferite unui larg spectru
de probleme, pentru care alte soluţii nu există. În cazul întreprinderilor, beneficiile
posibile sunt:
1. efecte de raţionalizare:
• economii la costul personalului;
• utilizarea mai bună a capacităţilor de producţie;
• economii din producţie;
• economii din documentare automată.
2. efecte din îmbunătăţirea calităţii:
• exploatarea efectelor din raţionalizările multiple;
• controlul soluţiilor propuse de personal şi programe;
• calificare înaltă şi instruire rapidă a personalului;
• proiectare rapidă şi mai bună a ofertelor pentru obţinerea de comenzi;
• echiparea produselor scumpe cu inteligenţă proprie pentru acelaşi nivel de
diagnostic;
• automatizarea activităţilor din mediu întreprinderii pentru legături de
fabricaţie mai reuşite.
3. efecte organizaţionale pozitive
• multiplicarea expertizei;
• conservarea expertizei;
• descentralizarea luării deciziilor;
• favorizarea schimbului şi evoluţiei expertizei;
• distribuirea dinamică a deciziilor.
Totuşi, sistemele expert nu sunt capabile să înveţe, să se instruiască automat,
asemenea altor tipuri de sisteme inteligente, şi din acest motiv nu se pot adapta uşor la
schimbările intervenite în mediul în care acţionează.
 IV.3.3. Sisteme fuzzy
Sistemele fuzzy sunt sisteme expert bazate pe logica fuzzy. Ele dispun de o
flexibilitate deosebită şi s-au dovedit performante într-o varietate de aplicaţii, de la
controlul industrial şi recunoaşterea structurilor, până la scrisul de mână şi evaluarea
creditelor. Logica fuzzy reflectă ceea ce gândesc oamenii şi-şi propun să modeleze,
sensul termenilor utilizaţi într-un context sau altul, felul în care se iau decizii şi
utilizarea cunoaşterii proprii bunului-simţ comun.
Teoria mulţimilor fuzzy59 este cea mai generală teorie a incompletitudinii
formulată până în prezent. Logica fuzzy oferă posibilitatea de a reprezenta şi raţiona
cu cunoştinţe comune, formulate în mod obişnuit şi de aceea şi-a găsit aplicabilitatea
în numeroase domenii. Termenii şi regulile vagi pot fi reprezentate şi manipulate cu
ajutorul calculatorului, caracteristică foarte valoroasă în domeniul ingineriei bazelor
de cunoştinţe, unde cunoştinţele experţilor sunt formulate de obicei în limbaj obişnuit.
Logica fuzzy are o valoare deosebită şi în aplicaţiile de control automat unde este
dificil sau imposibil de dezvoltat un sistem de control tradiţional.
Raţionamentul fuzzy este procesul de inferare a concluziilor dintr-un set de
reguli fuzzy care acţionează asupra cunoaşterii fuzzyficate. Faţă de sistemele
inteligente bazate pe reguli convenţionale, în care numai o regulă va fi executată ca
urmare a adevărului premisei sale, în raţionamentul fuzzy toate regulile din baza de
reguli fuzzy ale căror premise sunt total sau parţial adevărate vor contribui la soluţia
finală a problemei care face obiectul dezvoltării. Această acţiune agregată a regulilor
fuzzy constituie principiul cheie care stă la baza flexibilităţii sistemelor inteligente din
categoria abordată şi favorizează până la extrem prelucrarea cunoştinţelor incerte,
incomplete, inconsistente sau imprecise.
Sistemele fuzzy oferă, totodată, una dintre cele mai interesante tehnici de lucru
cu incertitudinea. În sensul că permit procesarea unor valori neambigue pentru
controlul cunoaşterii ambigue. Pot fi procesaţi termeni lingvistici imprecişi, cum sunt:
mic, mare, foarte mare, înalt, scund, tânăr, bătrân, rapid, încet, scump, ieftin etc.
Puterea acestor sisteme, faţă de cea a sistemelor neuronale, constă în aceea că
bazele lor de cunoştinţe folosesc structuri de tip reguli de producţie, foarte uşor de
examinat, înţeles şi modificat. Datorită faptului că funcţiile membrilor şi regulilor
trebuie stabilite pe cale manuală, de către experţi şi cognoticieni cu mare experienţă,
intervine un mare consum de timp şi posibilitatea de a face erori. Ce este mai neplăcut
59
http://www.csse.monash.edu.au/~bq/teaching/cse5301/ch8.ppt
este că aceste sisteme nu sunt chiar aşa de uşor adaptabile la schimbările mediului
operaţional; noile reguli necesare trebuie elaborate tot manual atunci când condiţiile
de afaceri se schimbă.
In prezent, se înregistrează o creştere a numărului de aplicaţii de tip fuzzy
database retrieval (regăsire fuzzy în bazele de date) deoarece regăsirea datelor în
bazele de date convenţionale nu oferă o foarte bună flexibilitate operatorilor umani.
Regăsirea fuzzy pune în acţiune un mecanism care operează şi pentru condiţii
îndeplinite doar parţial, mărind astfel eficienţa căutării.
IV.3.4. Sisteme conexioniste
Tehnologia acestor tipuri de sisteme inteligente urmăreşte emularea procesării
umane a informaţiei cu ajutorul unor reţele interconectare din noduri (elemente de
procesare denumite neuroni artificiali) şi conexiuni denumite reţele neuronale
artificiale. Se consideră că o reţea neuronală 60 este un procesor masiv paralel,
distribuit, care are o tendinţă naturală de a înmagazina cunoştinţe experimentale şi de
a le face disponibile pentru utilizare. Ea se aseamănă cu creierul în două privinţe:
• cunoştinţele sunt căpătate de reţea printr-un proces de învăţare;
• cunoştinţele sunt depozitate nu în unităţile de procesare (neuroni), ci în
conexiunile interneuronale, cunoscute drept ponderi sinaptice.
Unul dintre domeniile în care reţelele neuronale îşi pot aduce o contribuţie
deosebită este acela al sistemelor expert în care, deseori, achiziţia cunoaşterii, mai
ales a cunoaşterii profunde, nu poate fi explicată. O bază de cunoştinţe mai complexă
nu poate evolua de la una simplă, prin adăugarea permanentă a cunoaşterii
achiziţionate din experienţă sau automat prin încorporarea pieselor de cunoaştere noi.
O arhitectură de reţea neuronală bine proiectată are acelaşi efect ca şi un sistem expert
care reprezintă explicit cunoaşterea cu ajutorul regulilor, dar va avea o performanţă
net superioară faţă de expertul uman. Acurateţea sa în achiziţia cunoaşterii este
imbatabilă.
Sistemele neuronale artificiale ocupă locul lor distinct în cele mai diverse
aplicaţii economice. Ele oferă partea creativă a soluţionării problemelor fără să o
poată explica. Sunt deosebit de performante tocmai în activităţile care necesită
adaptare din mers.
Cu toate că asemănarea între sistemul nervos biologic şi reţelele neuronale
artificiale este relativ mică, reţelele neuronale artificiale prezintă un număr
60
http://robotics.stanford.edu/people/nilsson/mlbook.html
surprinzător de caracteristici ale creierului. De exemplu, acestea pot învăţa din
experienţă, generaliza din anumite exemple altele noi şi sintetiza caracteristicile
esenţiale din intrări ce conţin şi date irelevante. Un mare avantaj al reţelelor neuronale
este că pot descrie o problemă şi să o rezolve în acelaşi timp, prin autoorganizarea lor
şi nu prin program. Acest proces de autoorganizare are loc pe parcursul unui proces de
învăţare obţinut prin cooperarea unei topologii iniţiale, a unor reguli de învăţare şi a
unui număr mare de antrenamente. Caracteristicile cele mai importante ale reţelelor
neuronale sunt:
• capacitatea de a învăţa: Reţelele neuronale artificiale nu necesită programe
puternice, ci sunt mai degrabă rezultatul unor antrenamente asupra unui set de date.
Reţelele neuronale artificiale au un algoritm de învăţare, după care ponderile
conexiunilor sunt ajustate pe baza unor modele prezentate.
• capacitatea de generalizare: Dacă au fost instruite corespunzător, reţelele sunt
capabile să dea răspunsuri corecte şi pentru intrări diferite faţă de cele cu care au fost
antrenate, atâta timp cât aceste intrări nu sunt foarte diferite;
• capacitatea de sinteză: Reţelele neuronale artificiale pot lua decizii sau trage
concluzii când sunt confruntate cu informaţii irelevante sau parţiale.
Datorită acestor trăsături ale prelucrării informaţiei, reţelele neuronale pot
rezolva probleme complexe care sunt dificil de abordat prin metode clasice. Cu toate
acestea, cercetătorii recunosc că mai au un drum lung de parcurs până vor ajunge să
construiască un calculator care să imite creierul uman.
Reţelele neuronale îşi dovedesc în principal utilitatea în rezolvarea unor
probleme dificile, cum sunt cele de estimare, identificare şi predicţie, sau de
optimizare complexă. Datorită independenţei efectuării operaţiilor din interiorul
componentelor faţă de celelalte componente din sistem, modelele conexioniste au un
potenţial mare de paralelism. Modul de memorare şi procesare a datelor diferenţiază
reţelele neuronale artificiale de programele clasice, care urmează instrucţiunile într-o
ordine secvenţială predefinită, iar informaţia este memorată în zone bine definite.
Datorită capacităţii lor de a rezolva probleme complexe pe baza unei mulţimi
consistente de exemple, sistemele conexioniste au un spectru larg de aplicabilitate: de
la sisteme de recunoaştere de forme sau de semnale sonore, până la sisteme pentru
controlul unor procese complexe, cum ar fi sistemele de auto-reglare sau piloţii
automaţi.
IV.3.5. Sistemele pentru calcul evolutiv
 Calculul evolutiv simulează procesele de evoluţie cu ajutorul calculatorului,
iar rezultatul acestei simulări îl constituie seria de algoritmi de optimizare bazaţi pe
seturi de reguli. Optimizarea repetată conduce la îmbunătăţirea calităţii soluţiilor până
la un anumit nivel de optim căruia îi corespunde soluţia mult aşteptată.
S-a demonstrat că se poate considera comportamentul unei entităţi individuale
ca o suită de inferenţe inductive despre aspectele necunoscute din mediul său de
activitate. Astfel, dacă după mai multe generaţii entitatea supravieţuieşte, se va putea
afirma că acea entitate este capabilă să înveţe să facă predicţii asupra schimbărilor
mediului în care se află. Dacă, din perspectiva umană, evoluţia umanităţii este un
proces îndelungat, simularea evoluţiei cu ajutorul calculatorului electronic nu durează
decât o cuantă nesemnificativă de timp. În felul acesta, abordarea evolutivă în materie
de învăţare automată are la bază modelele de calcul ale selecţiei naturale şi geneticii.
Toate acestea poartă numele de calcul evolutiv, un termen generic pentru algoritmii
genetici, strategiile evolutive şi programare genetică. Ele realizează simularea
evoluţiei prin folosirea selecţiei, mutaţiei şi reproducţiei.
Evoluţia poate fi considerată ca un proces care duce la creşterea abilităţii unei
populaţii de a supravieţui şi de a se reproduce într-un mediu specific. Această abilitate
poartă numele de performanţă evolutivă. Performanţa evolutivă nu poate fi măsurată
direct, ci doar estimată pe baza ecologiei şi morfologiei funcţionale a entităţii vii în
mediul său de activitate. Ea poate fi de asemenea, considerată ca o măsură a abilităţii
entităţii vii de a anticipa schimbările din mediu. Astfel, performanţa sau măsura
cantitativă a abilităţii predictive asupra schimbărilor mediului şi a puterii de a
răspunde adecvat poate fi considerată ca o calitate care poate fi optimizată în viaţa
naturală.
IV.3.6. Sisteme hibride
Sistemele inteligente alcătuite din cel puţin două tehnologii cum sunt sistemele
expert, sistemele conexioniste, sistemele fuzzy, agenţii inteligenţi şi sistemele de
calcul evolutiv au căpătat o extindere din ce în ce mai mare în sistemele informatice.
Integrarea acestor tehnologii de vârf determină apariţia aşa numitelor sisteme hibride,
iar colecţia de tehnici folosite la integrarea acestor categorii de sisteme este cunoscută
sub denumirea de tehnologia fuziunii.
Cele mai utilizate combinaţii în aplicaţii sunt:
• reţele neuronale artificiale în proiectarea sistemelor fuzzy;
• sistemele fuzzy pentru proiectarea reţelelor neuronale;
 • algoritmii genetici pentru proiectarea sistemelor fuzzy;
• algoritmii genetici în instruirea automată şi generarea reţelelor neuronale
artificiale;
• agenţi inteligenţi pentru diferite funcţii în medii informatizate.
Se înţelege că integrarea sinergetică a sistemelor inteligente necesită proiecte
arhitecturale care oferă numeroase avantaje faţă de sistemele independente. În tabelul
4 sunt prezentate tipurile de arhitecturi, nivelele de integrare, caracteristici, avantajele
şi dezavantajele diferitelor variante de arhitecturi.
Arhitectura Nivel de Caracteristici Avantaje Dezavantaje
integrare
independentă 0 • module • existenţa • nici o
integrare;
independente; mediilor şi • întreţinere
• construire instrumentelor de dublă;
independentă; dezvoltare; • nici o sinergie
• nici o • dezvoltare uşoară
interacţiune şi rapidă;
• întreţinere
independentă;
translaţională 1 • dezvoltare • există medii şi • redundanţă în
independentă; instrumente de dezvoltare;
• accent pe dezvoltare • translaţia
dezvoltare şi comercializate; exactă este
livrare; • se livrează sistemul dificilă.
• se poate începe cel mai bun;
cu oricare dintre • întreţinere
sisteme; independentă a
sistemelor.
cuplarea 2 • • existenţa mediilor • suprapunerea
slabă descompunerea şi instrumentelor de intrărilor şi
aplicaţiei; dezvoltare; procesărilor;
• comunicarea • dezvoltare uşoară; • comunicarea
dintre module • sinergie posibilă deosebită la
via date; • proiectare simplă nivelul superior;
• variante • întreţinere redusă. • viteza
multiple operaţiilor;
• întreţinere
slabă;
• fixarea rapidă
a erorilor.
culpare 3 • • comunicaţii mai • lipsa
strânsă descompunerea reduse la nivel instrumentelor
aplicaţiei în superior; de dezvoltare
module
separate;
• comunicare • performanţă comercializare
inter
module via îmbunătăţită la • creşterea
parametri sau execuţie; complexităţii
transferul • păstrarea dezvoltării şi
datelor. modularităţii întreţinerii •
• proiectare flexibilă; probleme de
• robusteţe validare şi
îmbunătăţită verificare.

integrare 4 • sistemele îşi • robusteţe bună; • probleme

totală partajează datele • execuţie numeroase de
şi cunoaşterea; performantă şi specificare,
• comunicaţii utilizarea bună a proiectare,
via
structuri duale; resurselor; dezvoltare,
• raţionament • potenţial bun validare şi
cooperativ/colab pentru verificare;
 orativ soluţionarea • nu există
problemelor instrumente de
comercializare
dezvoltate;
• compatibilitate
a întreţinerii
Tabel 4 Arhitecturi de sisteme inteligente integrate şi proprietăţile lor
(prelucrare după Andone, I., Sistemele inteligente: o provocare pentru cercetarea de
specialitate, în Sisteme informaţionale pentru afaceri, Oprea, D., Airinei, D., Fotache,
M., Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 145-146)
Abordarea hibridă se adresează, evident soluţionării problemelor complexe din
toate domeniile ştiinţei şi tehnologiei, însă are ca premisă posibilitatea identificării
unei singure tehnologii inteligente capabile să acopere întreaga gamă a cunoaşterii
umane şi procesării informaţiei. În ultimii ani eforturile de cercetare s-au îndreptat
către combinarea în cele mai diferite moduri a tehnologiilor inteligente în scopul
soluţionării problemelor. Aşa se explică apariţia sistemelor inteligente hibride folosite
cu succes în agricultură şi agronomie, în domeniul medicinei şi asigurării sănătăţii
populaţiei, în producţie, comunicaţie şi transport, în management, marketing şi
vânzări, în modelarea inteligentă a operaţiilor de creditare bancară şi predicţii
economice dintre cele mai diverse, managementul portofoliilor, managementul
mediului, asigurări, etc. Cercetarea ştiinţifică avansată în domeniul ştiinţelor
economice nu se poate dispensa nici ea de aceste tehnologii. Sistemele hibride aflate
în exploatare au un impact major asupra dezvoltării industriale şi tuturor ramurilor
economiei.
IV.4. Cunoaşterea – materie primă de bază pentru sistemele inteligente
Percepţia generală a cunoaşterii este că reprezintă ceva superior calitativ
datelor şi informaţiilor. Dacă datele sunt ipostaze ale realităţii, cunoştinţele constituie
adevăruri deduse din fapte sau create prin raţionament, utilizând metodele şi
instrumentele logicii61. Cunoaşterea vizează descoperirea unor adevăruri universale.
Cunoaşterea este primul concept care prezintă cel mai mare interes pentru
sistemelor inteligente. Cunoaşterea poate fi clasificată în cunoaştere procedurală,
cunoaştere declarativă şi cunoaştere tacită.
61
Introna, L. D.. Management. Information and Power. A narrative of the involved manager,
MacMillan, 1997, p.76 citat în Fotache. M.. Date, informaţii, cunoştinţe în Sisteme informaţionale
pentru afaceri, Oprea, D., Airinei. D.. Fotache. M.. Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 80-81
 Tipurile de cunoaştere procedurală şi declarativă corespund paradigmelor cu
acelaşi nume. Trăsătura distinctivă a paradigmei procedurale constă în aceea că
trebuie specificate exact, pas cu pas, operaţiile de soluţionare a problemei. Trăsătura
paradigmei declarative constă în aceea că se separă scopul de metodele utilizate în
rezolvarea problemei.
Cunoaştere procedurală este adesea referită în legătură cu posibilitatea de a şti
cum se face ceva, succesiune operaţiilor prin care se ajunge la soluţia problemei.
Cunoaştere declarativă se referă la a şti dacă ceva este fals sau adevărat. Cunoaşterea
tacită se mai numeşte şi cunoaştere subconştientă deoarece nu poate fi exprimată într-
un limbaj.
De competenţa cunoaşterii beneficiază întreaga organizaţie. Accentele puse pe
avantajele competitive, valoarea adăugată şi îmbunătăţirea productivităţii determină
managementul să creeze, monitorizeze şi să protejeze cu cât mai multă grijă tezaurul
de cunoaştere.
„Tot mai multe surse autorizate arată că 20% din personalul cel mai
performant dintr-o organizaţie este capabil să asigure funcţionarea perfectă, zi de zi, a
cel puţin 80 din activităţile specifice. De aceea managerul resurselor umane poate juca
un rol important în identificarea acestora, recomandarea modalităţilor de păstrare a
acestui personal şi elaborarea unui plan pe termen lung de asigurare a tuturor
activităţilor organizaţiei cu personal cât mai competent. Fără o asemenea pregătire,
competenţa personalului poate fi erodată prin scurgerea talentelor în afara
organizaţiei.”62
Alături de factorii tradiţionali, cunoaşterea se impune ca factor cu un rol
determinant în progresul economic. Dacă ceilalţi factori de producţie se caracterizează
prin raritate, cunoaştere ca factor de producţie nu suportă această proprietate.

62
Andone, I., Dologite, D., Mockler, R., Ţugui, A. – op. cit., p. 61
 CAPITOLUL V
FOLOSIREA ARBORILOR DECIZIONALI PENTRU ALEGEREA
DECIZIEI OPTIME
V.l. Prezentarea problemei
O societate comercială63 cu capital de stat, producătoare de produse
electrocasnice, preconizează a se restructura prin reprofilarea datorită concurentei
concurenţei cu care se confruntă pe piaţă în urma expansiunii vânzărilor pentru astfel
de produse. Variantele reprofilării sunt:
1. menţinerea vechiului profit şi reducerea personalului la jumătate, după care,
dacă cerere va fi ridicată, se va putea continua în acest mod, înseninând că producţiei
diminuate îi corespunde un segment de piaţă stabil ce solicită vechiul produs; dacă
cererea va fi scăzută, se poate trece la diversificarea producţiei;
2. menţinerea vechiului profit, fără a reduce personalul şi în funcţie de situaţia
financiară a firmei şi etapa ciclului de viaţă a produselor se poate opta pentru
majorarea, diminuarea sau echilibrarea cheltuielilor publicitate;
3. renunţarea la vechiul profit şi reprofilarea pe noi produse; dacă cerere va fi
ridicată, acoperind capacitatea de producţie, se va continua în acest mod; dacă cererea
va fi scăzută, înseamnă că apar piedici în vânzarea produselor, ceea ce ar putea
determina orientarea firmei spre crearea unei reţele proprii de desfacere;
4. firma renunţă la fabricaţie şi se reprofilează pe importul de electrocasnice,
comercializarea acestora şi asigurarea service-ului necesar. Dacă afacerea va
întâmpina dificultăţi se preconizează reluarea fabricaţiei şi concomitent se păstrează
comercializarea produselor şi asigurarea service-ului.
V.2. Rezolvarea problemei V.2.1. Arbori decizionali

63
Stanciu, I., Militaru. Gh., Management – Elemente fundamentale, Ed. Teora, Bucureşti, 1998, p. 193
Figură 4. Arbore decizional pentru stabilirea cheltuielilor publicitare
V.2.2. Tabele decizionale
Profilul Personalul Cererea Reprofilare: Situaţia Etapa ciclului de viaţă SCOP
se din firmă este: financiară a a produsului este
menţine firmei
da se reduce cu ridicată 1. Segment de piaţă stabil.
50% Se solicită vechiul produs.
2. Activitatea continuă în
aceeaşi manieră.
da se reduce cu scăzută Diversificarea producţiei
50%
nu ridicată pe noi produse Activitatea continuă în
aceeaşi manieră.
nu scăzută pe noi produse Crearea unei reţele proprii
de desfacere.
nu scăzută pe import, Se reia fabricaţia şi se
comercializare asigură în continuare
şi service comercializarea şi service-ul
pentru produse.

nu ridicată pe import, Activitatea continuă în

comercializare aceeaşi manieră.
şi service
da rămâne foarte bună Creştere Majorare cheltuieli
constant publicitare
da rămâne bună Creştere Majorare cheltuieli
constant publicitare
da rămâne satisfăcătoare Creştere Buget publicitar echilibrat
constant
da rămâne rea Creştere Buget publicitar echilibrat
constant
da rămâne foarte bună maturitate Majorare cheltuieli
constant publicitare
da rămâne bună maturitate Buget publicitar echilibrai
constant
da rămâne satisfăcătoare maturitate Buget publicitar echilibrat
constant
da rămâne rea maturitate Buget publicitar echilibrat
constant
da rămâne foarte bună Declin Buget publicitar echilibrat
constant
da rămâne bună Declin Buget publicitar echilibrat
constant
da rămâne satisfăcătoare Declin Diminuare cheltuieli
constant publicitare
da rămâne rea Declin Diminuare cheltuieli
constant publicitare
Tabel 5. Tabelă decizională pentru stabilirea scopurilor
 V.2.3. Baza de cunoştinţe a prototipului
Problema poate fi soluţionată utilizând EXSYS Developer. Baza de cunoştinţe
aferentă prototipului se prezintă astfel:
Subject:
Alegerea variantei optime in condiţiile reprofilării
Author:
CHIRIAC OANA
Ending text:
SE VA AFIŞA REZULTATUL
Uses all applicable rules in data derivations.
Probability System: 0-10
DISPLAY THRESHOLD: 1
QUESTIONS:
1 Profilul se menţine: da
nu
Maximum acceptable = 1
Used in rule(s): 0001 0002 0003 0004 0005 0006 0007 0008 0009 0010 0011
0012 0013 0014 0015 0016 0017 0018
2 Cererea este: ridicata scăzuta
Maximum acceptable = 1
Used in rule(s): 0001 0002 0003 0004 0005 0006
3 Reprofilare pe noi produse
pe import, comercializare si service Maximum acceptable = 1
Used in rule(s): 0003 0004 0005 0006
4 Personalul din firma ramane constant
se reduce cu 50% Maximum acceptable = 1
Used in rule(s): 0001 0002 0007 0008 0009 0010 0011 0012 0013 0014 0015
0016 0017 0018
5 Situaţia financiara a firmei este
foarte buna
buna
satisfăcătoare
rea
Maximum acceptable = 1
 Used in rule(s): 0007 0008 0009 0010 0011 0012 0013 0014 0015 0016 0017
0018
6 Etapa ciclului de viata a produsului este:
creştere
maturitate
declin
Maximum acceptable = 1
Used in rule(s): 0007 0008 0009 0010 0011 0012 0013 0014 0015 0016 0017
0018
GOALS:
1 DIVERSIFICAREA PRODUCŢIEI
Used in rule(s): (0002) (0008)
2 ACTIVITATEA VA CONTINUA IN ACEEAŞI MANIERA
Used in rule(s): (0001) (0003) (0006)
3 CREAREA UNEI REŢELE PROPRII DE DESFACERE
Used in rule(s): (0004)
4 SE REIA FABRICAŢIA SI SE ASIGURA IN CONTINUARE
COMERCIALIZARE SI SERVICE-UL PENTRU PRODUSE
Used in rule(s): (0005)
5 SEGMENT DE PIAŢA STABIL. SE SOLICITA VECHIUL PRODUS.
Used in rule(s): (0001)
6 MAJORARE CHELTUIELI PUBLICITARE
Used in rule(s): (0007) (0011)
7 DIMINUARE CHELTUIELI PUBLICITARE
Used in rule(s): (0017) (0018)
8 BUGET PUBLICITAR ECHILIBRAT
Used in rule(s): (0009) (0010) (0012) (0013) (0014) (0015) (0016)
RULES:
RULE NUMBER: 1 IF:
Profilul se menţine: da
and Personalul din firma se reduce cu 50%
and Cererea este: ridicata
THEN:
SEGMENT DE PIAŢA STABIL. SE SOLICITA VECHIUL PRODUS.
-Confidence=6/10
and ACTIVITATEA VA CONTINUA IN ACEEAŞI MANIERA –
Confidence=8/10
RULE NUMBER: 2 IF:
Profilul se menţine: da
and Personalul din firma se reduce cu 50%
and Cererea este: scăzuta
THEN:
DIVERSIFICAREA PRODUCŢIEI – Confidence=8/10
RULE NUMBER: 3 IF:
Profilul se menţine: nu
and Reprofilare pe noi produse
and Cererea este: ridicata
THEN:
ACTIVITATEA VA CONTINUA IN ACEEAŞI MANIERA –
Confidence=7/10
RULE NUMBER: 4 IF:
Profilul se menţine: nu
and Reprofilare pe noi produse
and Cererea este: scăzuta
THEN:
CREAREA UNEI REŢELE PROPRII DE DESFACERE – Confîdence=6/10
RULE NUMBER: 5 IF:
Profilul se menţine: nu
and Reprofilare pe pe import, comercializare si service
and Cererea este: scăzuta
THEN:
SE REIA FABRICAŢIA SI SE ASIGURA IN CONTINUARE
COMERCIALIZARE SI SERVICE-UL PENTRU PRODUSE – Confîdence=9/10
RULE NUMBER: 6 IF:
Profilul se menţine: nu
and Reprofilare pe pe import, comercializare si service
and Cererea este: ridicata
THEN:
 ACTIVITATEA VA CONTINUA IN ACEEAŞI MANIERA –
Confidence=7/10
RULE NUMBER: 7
IF:
Profilul se menţine: da and Personalul din firma ramane constant and Situaţia
financiara a firmei este foarte buna and Etapa ciclului de viata a produsului este:
creştere
THEN:
MAJORARE CHELTUIELI PUBLICITARE – Confidence=7/10
RULENUMBER: 8
IF:
Profilul se menţine: da and Personalul din firma ramane constant and Situaţia
financiara a firmei este buna and Etapa ciclului de viata al produsului este: creştere
THEN:
MAJORARE CHELTUIELI PUBLICITARE – Confidence=6/10
RULE NUMBER: 9
IF:
Profilul se menţine: da and Personalul din firma ramane constant and Situaţia
financiara a firmei este satisfăcătoare and Etapa ciclului de viata a produsului este:
creştere
THEN:
BUGET PUBLICITAR ECHILIBRAT – Confidence=8/10
RULENUMBER: 10
IF:
Profilul se menţine: da and Personalul din firma ramane constant and Situaţia
financiara a firmei este rea and Etapa ciclului de viata al produsului este: creştere
THEN:
BUGET PUBLICITAR ECHILIBRAT – Confidence=10/10
RULE NUMBER: 11
IF:
Profilul se menţine: da and Personalul din firma ramane constant and Situaţia
financiara a firmei este foarte buna and Etapa ciclului de viata a produsului este:
maturitate
THEN:
 MAJORARE CHELTUIELI PUBLICITARE – Confidence=8/10
RULENUMBER: 12
IF:
Profilul se menţine: da and Personalul din firma ramane constant and Situaţia
financiara a firmei este buna and Etapa ciclului de viata a produsului este: maturitate
THEN:
BUGET PUBLICITAR ECHILIBRAT – Confidence=5/10
RULENUMBER: 13 IF:
Profilul se menţine: da
and Personalul din firma ramane constant
and Situaţia financiara a firmei este satisfăcătoare
and Etapa ciclului de viata a produsului este: maturitate
THEN:
BUGET PUBLICITAR ECHILIBRAT – Confidence=8/10
RULE NUMBER: 14 IF:
Profilul se menţine: da
and Personalul din firma ramane constant
and Situaţia financiara a firmei este rea
and Etapa ciclului de viata a produsului este: maturitate
THEN:
BUGET PUBLICITAR ECHILIBRAT – Confidence=7/10
RULE NUMBER: 15
IF:
Profilul se menţine: da and Personalul din firma ramane constant and Situaţia
financiara a firmei este foarte buna and Etapa ciclului de viata a produsului este:
declin
THEN:
BUGET PUBLICITAR ECHILIBRAT – Confidence=7/10
RULE NUMBER: 16
IF:
Profilul se menţine: da and Personalul din firma ramane constant and Situaţia
financiara a firmei este buna and Etapa ciclului de viata a produsului este: declin
THEN:
BUGET PUBLICITAR ECHILIBRAT – Confidence=8/10
 RULE NUMBER: 17
IF:
Profilul se menţine: da and Personalul din firma ramane constant and Situaţia
financiara a firmei este satisfăcătoare and Etapa ciclului de viata a produsului este:
declin
THEN:
DIMINUARE CHELTUIELI PUBLICITARE – Confidence=9/10
RULE NUMBER: 18
IF:
Profilul se menţine: da and Personalul din firma ramane constant and Situaţia
financiara a firmei este rea and Etapa ciclului de viata a produsului este: declin
THEN:
DIMINUARE CHELTUIELI PUBLICITARE – Confidence=8/10

Figură 5. Validare în varianta „branched''

Figură 6 Validare in varianta „linear

Figură 7. Preluare variante de răspuns

Figură 8. Rezultat la execuţie

Figură 9. Raportul afişat la execuţie

 Bibliografie
1) Airinei, D., Depozite de date, Ed. Polirom, Iaşi, 2002;
2) Airinei, D., Dospinescu, O., Depozite de date, în Sisteme informaţionale
pentru afaceri, Oprea, D., Airinei, D., Fotache, M., Ed. Polirom, Iaşi, 2002;
3) Andone, I., Sisteme inteligente hibride. Teorie, Studii de caz pentru
aplicaţii economice, Ghidul dezvoltatorului, Ed. Economică, Bucureşti, 2002;
4) Adone, I., Sistemele inteligente: o provocare pentru cercetarea de
specialitate, în Sisteme informaţionale pentru afaceri, Oprea, D., Airinei, D., Fotache,
M, Ed. Polirom, Iaşi, 2002;
5) Andone, I., Dologite, D., Mockler, R., Ţugui, A., Dezvoltarea sistemelor
inteligente în economie: metodologie şi studii de caz, Ed. Economică, Bucureşti,
2001
6) Andone, I., Ţugui, A., Sisteme inteligente în management, contabilitate,
finanţe-bănci şi marketing, Ed. Economică, Bucureşti, 1999;
7) Filip, F. Gh., Decizie asistată de calculator. Decizie şi decidenţi – o
încercare de sistematizare, Revista Informatică Economică, nr. 1 (17)/2001;
8) Fotache, D., Groupware Metode, tehnici şi tehnologii pentru grupuri de
lucru, Ed. Polirom, Iaşi, 2002;
9) Fotache, D., Groupware. Metodologii şi instrumente pentru lucru
colaborativ în Sisteme informaţionale pentru afaceri, Oprea, D., Airinei, D., Fotache,
M., Ed. Polirom, Iaşi, 2002;
10) Fotache, D., Hurbean, L., Soluţii informatice integrate pentru gestiunea
afacerilor – ERP, Ed. Economică, Bucureşti, 2004;
11) Fotache, M., Date, informaţii, cunoştinţe în Sisteme informaţionale
pentru afaceri, Oprea, D., Airinei, D., Fotache, M., Ed. Polirom, Iaşi, 2002,
12) Fotache, M., Strîmbei, C, Creţu, L., Oracle 9i2 Ghidul dezvoltării
aplicaţiilor profesionale, Ed. Polirom, Iaşi, 2003;
13) Georgescu, M, Pieţele electronice şi neteconomia, în Sisteme
informaţionale pentru afaceri, Oprea, D., Airinei, D., Fotache, M., Ed. Polirom, Iaşi,
2002;
14) Ghicajanu, M, Dolea, G, Furdui, E., Sisteme informaţionale pentru
management, 8th Internetional Conference, Târgu Jiu, 2002,
15) Grama, A., Informatizarea întreprinderilor mici şi mijlocii, Ed.,
Ankarom, Iaşi, 1998;
 16) KILMER, W., Reţele de calculatoare şi Internet pentru oameni de
afaceri, Ed. Teora, Bucureşti, 2002;
17) Meşniţă, G., Analiza sistemelor informaţionale – suport de curs, 2002;
19) Meşniţă, G., E-Business – agonie şi extaz, în Sisteme informaţionale
pentru afaceri, Oprea, D., Airinei, D., Fotache, M., Ed. Polirom, Iaşi, 2002,
20) Militam, Gh., Sisteme informatice pentru management, Ed. Bic AU,
Bucureşti, 2004;
21) Oprea, D., Managementul proiectelor Teorie şi cazuri practice, Ed.
Sedcom Libris, Iaşi, 2001;
22) Stanciu, I., Militam, Gh., Management – Elemente fundamentale, Ed.
Teora, Bucureşti, 1998;
23) Trofim, G., Intranetul un asistent pentru manageri, Banii noştri, nr.14,
2004.
Pagini Web consultate
1) http://en.wikipedia.org – data accesării 12.10.2004 – dicţinar
2) http://dexonline.ro – data accesării 12.10.2004 – dicţinar
3) http://www.eed.usv.ro/~mdanub/spm_2004/cursl.pdf- data accesării
22.10.2004 -curs de management
4) http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteADM/secretariat/12.htm – data
accesării 24.10.2004 – curs de managementul firmei
5) http://www.svedu.ro/curs/ei/c4.html – data accesării 22.10.2004 –
managementul firmei
6) http://www.feaa.uaic.ro/cercetare/publicatii/carte/IntrodInfEc/Capitolul
%201.pdf -data accesării 27.10.2004 – curs „Introducere în informatica economică”
7) http://www.eed.usv.ro/~mdanub/spm_2004/curs2.pdf- data accesării
02.11.2004 -managementul firmei
8) http://www.radpage.eom/heitml2.l/features/transact.hei – data accesării
04.11.2004 -Sisteme informaţionale de prelucrarea a tranzacţiilor
101
9) http://media.ici.ro/academia/carti/carti_ff/introducerev3.doc – data accesării
04.11.2004 – Decizii şi decidenţi
10) http:// ssd.valahia.ro/SIC%20Istoria%20DSS.doc – data accesării
04.11.2004 -Decizii şi decidenţi
11) http://www.unibuc.ro/eBooks/informatica/info/Capitolul%208.htm – data
accesării 05.11.2004 – Reţele de calculatoare
12) http://papers.softnet.ro/articol4.htm – data accesării 06.11.2004 –
Tehnologii informaţionale
13) http://studenti.actrus.ro/stiinta/ghid/ceeste.php – data accesării 07.11.2004
– Internet
14) http://www.estudio.ro/biblioteca/articole/articol.php?id=:5 – data accesării
09.11.2004 – Comerţ electronic
15) http://team.salvaeco.Org/nika/h/e-commerce.php – data accesării
09.11.2004 – Comerţ electronic
16) http://euroinfo.cdimm.org/doc/e_commerce.pdf- data accesării 09.11.2004
– Comerţ electronic
17) http://www.softexperience.ro/intranet.php – data accesării 10.11.2004 –
Intranet
18) http://www.actrus.ro/biblioteca/cursuri/informatica/petrascu2/al9.pdf- data
accesării 10.11.2004-Intranet
19) http://www.rdsnet.ro/solutii/e-learning.htm – data accesării 12.11.2004
-Extranet
20) http://www.securenet.ro/ro/focus/focus-iande.html – data accesării
12.11.2004 -Extranet
21) http://www.soft-expert.com/ro/ems.php- data accesării 14.11.2004 – ERP
22) http://www.siveco.ro/analyses_details.jsp?ID=5 – data accesării
14.11.2004 – ERP
23) http://papers.softnet.ro/articol4.htm – data accesării 17.11.2004 -Baze de
date
24) http://www.vh.ro/viziunea.html – data accesării 17.11.2004 -Baze de date
25) http://www.tree.ro/ro/development-web/baze-de-date – data accesării
18.11.2004 -Baze de date
26) http://www.ginfo.ro/revista/9_3/061.shtml – data accesării 18.11.2004
-Baze de date
27) http://www.clubitc.ro/index.php?article_id=223 – data accesării
20.11.2004 -Depozite de date
102
28) http://www.racai.ro/~aionita/Idgis/pcap681r.htm – data accesării
20.11.2004 -Depozite de date
 29) http://www.qctcormect.ro/file.php?viewCat=141&viewProduct=155 –
data accesării 22.11.2004 – DB2 Information Management
30) http://www.microsoft.com/Romania/Servere/SQL/Prezentare.mspx – data
accesării 23.11.2004 – SQL Server 2000
31)http://jukebox.tgmures.roedu.net/Volumes/cd_educational/CD/NEURON/c
apl/capl.h tm – data accesării 15.12.2004 – Sisteme inteligente
32) http://www.csse.monash.edu.au/~bq/teaching/cse5301/ch8.ppt – data
accesării 15.12.2004 – Sisteme fuzzy
103