TOMA G.

RALUCA

GRUPA 1716C

ANUL I

MEDIUL DE MARKETING

Abstract

Această lucrare abordează tema mediului de marketing. Astfel, se menționează părțile

componente al mediului extern: macromediul și micromediul. Lucrarea urmărește să evidențieze
importanța cunoașterii tuturor factorilor din mediul extern în vederea obținerii succesului pe
piață. Totodată, se prezintă mediul intern al unei companii, împreună cu resursele care fac parte
din acesta și potențialul companiei în funcție de resurse.
Se constată că este necesară atât cunoașterea pieței unui produs sau serviciu, cât și
cercetarea continuă și în detaliu a mediului extern al companiei și fructificarea celui intern în
vederea obținerii succesului scontat și menținerea unui ciclu de viață crescut al companiei.
Clasificare JEL: M31

Cuvinte cheie: mediul extern, mediul intern, micromediu, macromediu, resurse

Conținut

În orice domeniu de activitate, rolul anteprenorilor este de a acționa pe acea piață în

condiții sigure în funcție de mediul extern al pieței. Astfel, pentru a se asigura că întreprinderea
și produsele sau serviciile acesteia au succes pe o anumită piață, compania trebuie să cunoască în
detaliu mediul extern în care activează, cât și mediul intern.
După cum susține Kotler et al. (1998), mediul extern este reprezentat de ansamblul de
oportunități și de primejdii, ceea ce semnifică faptul că activitatea pe care o desfășoară o
companie pe o piață trebuie să fie fundamentată pe cunoașterea în detaliu a mediului și de
acționarea în consecință, în funcție de condițiile care sunt impuse în mediul respectiv.
Balaure et al. (2003) enumeră diverși factori care intră în alcătuirea mediului extern și
anume: economia țării în care își desfășoară activitatea compania, contexul politico-legislativ
după care se reglementează piața, cultura populației și nivelul cultural al țării respective,
caracteristicile demografice ale pieței respective.
În funcție de modificările care se aduc acestor factori, de tipul de relație dintre aceștia și
de efectele pe care le produs, mediul extern se poate întâlni în trei maniere și anume: stabil,
instabil și turbulent. În cazul mediului stabil, fenomenele incerte sunt previzibile și durata
implementării lor este crescută, ceea ce ajută compania în a se adapta cerințelor impuse. În cazul
mediului instabil, fiind și cel mai întâlnit mediu, primează incertitudinea crescută, modificări de
diferite forme care apar imprevizibil, determinând companiile în a avea un grad de adaptabilitate
redus. De asemenea, în situația unui mediu turbulent, imprevizibilul este trăsătura specifică
acestui scenariu și poate determina chiar schimbări majore în cadrul companiilor deoarece
schimbările sunt foarte bruște (Gumport și Pusser, 1999).
Mediul extern este format din două componente esențiale și totodată indispensabile:
micromediul și macromediul. Astfel, pentru a putea oferi o analiză eficientă mediului extern în
funcție de interacțiunile întreprinse și de impactul pe care îl au schimbările produse pe o piață,
este necesară cunoașterea acestor două componente (Boier, 1994).
După cum declară Florescu (1997) micromediul unei întreprinderi este format din
prestatorii de servicii, furnizorii de forță de muncă, clienții, concurenții, furnizorii de mărfuri și
organismele publice cu care intră organizația în contact. Așadar, o companie este dependentă de
factorii enumerați anterior, cât și de totalitatea resurselor pe care aceasta le alocă pentru a își
realiza activitatea pe piață.
Totalitatea factorilor care acționează indirect la activitatea desfășurată de o companie, pe
o durată îndelungată de timp și la o intensitate mai scăzută față de micromediu se numește
macromediu. Acesta este format din: mediul demografic, mediul economic, mediul tehnologic,
mediul cultural, mediul politic, mediul instituțional și mediul natural. Astfel, în funcție de natura
activității unei companii, aceste medii pot influența sau nu întreprinderea (Papuc, 2005).
Pe de altă parte, potențialul unei organizații este influențat de totalitatea ocaziilor întânite
sau de maniera în care aceasta a gestionat amenințările venite din mediul extern. Astfel,
cunoașterea acestui potențial reprezintă cunoașterea componentelor principale care intră în
alcătuirea activității unei societăți și a manierei în care activitatea desfășurată de companie
generează efecte în mediul extern. Așadar, mediul intern al unei organizații este format din
totalitatea componentelor care participă și asigură realizarea obiectivelor economice propuse.
 Bălan (2001) susține că una dintre componentele esențiale ale unei organizații este
reprezentată de resursele care contribuie la desfășurarea în condiții optime a activității de bază.
Astfel, acesta sune de mai multe feluri și anume: de tip material, de tip financiar și de tip uman.
Așadar, elementele și resursele mediului intern definesc capacitatea unei întreprinderi în
mod direct. Astfel, în funcție de resursele utilizate, potențialul obținut se structurează în patru
capacități și anume: capacitate de tip tehnică (productivă), capacitate financiară, capacitate
organizatorică și capacitate comercială și sunt prezentate de Cătoiu și Teodoroiu (2004):
Capacitatea productivă se referă la produsele concepute sau serviciile prestate în
condițiile respectării cantităților și a calității impuse pe piață. Astfel, aceasta este alcătuită din
mijloace fixe, din aptitudini tehnice, din capacitatea companiei de a produce întocmai
solicitărilor și de calificarea capitalului uman.
Capacitatea financiară face referire la posibilitățile bănești pe care le deține o
întreprindere în momentul în care își stabilește îndeplinirea anumitor obiective de piață și se
concretizează în cheltuieli. Această capacitate este alcătuită din stabilitate financiară,
disponibilitatea sau costul capitalului și din fluxul de numerar.
Capacitatea organizatorică reprezintă maniera în care o companie își gestionează
abilitățile manageriale și resursele umane. Astfel, această componentă a potențialului
întreprinderii este asigurată de managementul organizației și implică organizare flexibilă,
personal implicat în procesul de muncă, capacitate de organizare și conducere vizionară.
Capacitatea comercială a unei întreprinderi face referire la comerțul în sine și implică
totalitatea elementelor care fac parte din sectorul vânzărilor precum: politica de preț, eficiența
promovării, cota de piață, reputația companiei pe piață și distribuția de bunuri și servicii.
În concluzie, pentru a obține succesul propus pe o piață, printre rolurile esențiale ale
companiilor se numără și cunoașterea în detaliu a mediului de marketing, împreună cu toate
componentele acesteia și cu capacitătile companiei în a îndeplini obiectivele propuse.

Bibliografie

1. Balaure, V. (coordonator), Adăscălitei, V., Bălan, C., Boboc, Ș., Cătoiu, I., Olteanu, V., Pop,
N. Al. și Teodorescu, N. (2003) Marketing (Ediţia a II-a revăzută şi adăugită). Bucureşti:
Editura Uranus.
2. Bălan, C. (2001) Cercetări de marketing: conținutul, rolul, tipologia și procesul cercetării de
marketing. București: Editura ASE.
3. Boier, R. (1994) Marketing: comportamentul consumatorului, Iași: Editura Graphix.
4. Cătoiu, I. și Teodorescu, N. (2004) Comportamentul consumatorului (Ediţia a II-a revăzută şi
adăugită). București: Editura Uranus.
5. Florescu, C. (1997) Marketing. București: Editura Independența economică.
6. Gumport, P.J. și Pusser, B. (1999) University Restructuring: The Role of Economic and
Political Contexts: Higher Education: Handbook of Theory and Research[revistă de
specialitate în format electronic] 146-200. Disponibil prin SpringerLink (bază de date)
https://link.springer.com/chapter/10.1007/978-94-011-3955-7_4 [Accesat la 11 Decembrie
2018].
7. Kotler P., Armstrong, G., Sauders, J. şi Wong, V. (1998) Principiile marketingului.
Traducere din limba engleză de D. Crişte, C. Crişan și R. Costescu. Bucureşti: Editura Teora.
(Publicare în original în 1995).
8. Papuc, M. (2005) Cercetări de marketing, București: Editura Universitară.