Revolutia din decembrie 1989

O încercare timidă de a protesta împotriva regimului combinată cu bucuria calificării

naționalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria din 15 noiembrie 1989,
cu 3-1 în fața naționalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe
din nou la un Mondial, cel din Italia) a fost dispersată de Securitate care și-a infiltrat
lucrătorii operativi printre studenți. La cea mai mare întreprindere din Timișoara,
U.M.T., o parte a muncitorilor a încercat realizarea unui protest și popularizarea lui în
oraș, dar Securitatea a reușit calmarea spiritelor.
În ziua de 11 decembrie 1989, la emisiunea politică „Panorama” de la
postul TVBudapesta 1, s-au difuzat imagini video din Timișoara, avându-l în prim plan
pe pastorul reformat László Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din
comunitatea religioasă pe care o conducea. Până în ziua de 15 decembrie 1989,
enoriașii și un număr mic de cetățeni ai orașului au vegheat în fața bisericii din Piața
Maria. În acea seară, lucrători ai Securității, în civil, au încercat arestarea
participanților, izbucnind încăierări, care însă nu s-au generalizat sau extins.
La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timișoara, ca răspuns la încercarea
guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul făcuse recent
comentarii critice la adresa regimului în mass media internațională, iar guvernul a
considerat că a făcut declarații antiromânești[2]. La cererea guvernului, episcopul său
l-a revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era
îndreptățit ca pastor. Enoriașii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de
hărțuire și evacuare. Mulți trecători, printre care și enoriași ai unei biserici baptiste din
apropiere, s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile și aflând de la susținătorii
pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricționa
libertatea religioasă.
Când a devenit evident că mulțimea nu va dispărea, primarul, Petre Moț a făcut
câteva declarații, sugerând că s-ar fi răzgândit în privința evacuării lui Tőkés. În
același timp, mulțimea crescuse amenințător— și de vreme ce Petre Moț a refuzat
să-și confirme în scris declarația împotriva evacuării pastorului, mulțimea a început
să scandeze sloganuri anticomuniste. Au fost oprite tramvaie de pe care s-au ținut
discursuri anticomuniste. O coloană de demonstranți s-a deplasat spre Consiliul
Județean Timiș pentru a discuta cu autoritățile. La 7:30 pm, protestul s-a extins,
cauza inițială trecând în planul secund. În consecință, forțele de miliție și
ale Securitățiiau intrat în scenă. Unii protestatari au încercat să pătrundă în clădirea
care găzduia comitetul județean al Partidului Comunist Român (PCR). Securitatea a
răspuns cu gaze lacrimogene și jeturi de apă, în timp ce miliția a recurs la forță și la
arestarea multora. Ei s-au mutat în jurul Catedralei Mitropolitane și au plecat într-un
marș de protest prin oraș, fiind din nou confruntați de forțele de securitate. Până
dimineața, majoritatea protestatarilor vor fi arestați de către forțele de represiune.
Fotografii filaj Securitate in Timisoara, 17 decembrie 1989 (anexa la dosar penal nr. 4/P/1990)

Protestele au continuat în ziua următoare, 17 decembrie. Protestatarii au intrat în

Comitetul Județean și au aruncat pe fereastră documentele partidului, broșurile de
propagandă, scrierile lui Ceaușescu și alte simboluri ale puterii comuniste. Au
încercat din nou să incendieze clădirea, dar de această dată au fost opriți de unități
militare. Semnificația prezenței armatei pe străzi poate fi una singură: ordinele au
venit de la cel mai înalt nivel, probabil chiar de la Ceaușescu. Armata a eșuat în
încercarea sa de a restabili ordinea, reușind să transforme Timișoara într-un infern:
focuri de armă, victime, lupte de stradă, mașini în flăcări, TAB-uri care transportau
forțe de securitate înarmate și tancuri. După ora 20:00, se trăgeau focuri de armă din
Piața Libertății până la Operă, inclusiv în zona podului Decebal, Calea Lipovei și
Calea Girocului. Tancuri, camioane și TAB-uri blocau accesul în oraș, în timp
ce elicopterele patrulau zona. După miezul nopții protestele s-au domolit. Ion Coman,
Ilie Matei și Ștefan Gușă au inspectat orașul

Manifestul „A căzut tirania” tipărit la Timișoara în 22 decembrie 1989

Între timp, la București, pe 17 decembrie 1989, Ceaușescu a obținut din partea CPEx
aprobarea folosirii forței pentru înăbușirea revoluției de la Timișoara. Pe 18
decembrie, la ora 8.15, Nicolae Ceaușescu îi convoacă la reședința sa din strada
Primăverii (București) pe oamenii de cheie ai conducerii de stat, cu care se întâlnește
pe rând: generalul Marin Neagoe, șeful Directiei a V-a de securitate și gardă (care l-a
însoțit pe Ceaușescu în Iran, împreună cu ministrul de externe Ion Stoian). În jurul
orei 8.30 se prezintă generalul Vasile Milea (ministrul apărării), apoi, la scurt
timp, Tudor Postelnicu (ministrul de interne) și generalul Iulian Vlad (șeful DSS, cu
care Ceaușescu a avut ultimele consultări). Avionul prezidențial a decolat la ora 9.30
și, pentru prima oară, a fost însoțit pe tot teritoriul țării și deasupra apelor teritoriale
din Marea Neagră de patru avioane de vânătoare tipul MIG, fapt repetat și la
întoarcere, pe 20 decembrie

In Bucuresti:

Întors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceaușescu descoperă în țară o situație
deteriorată.[10] La ora 19:00, pe 20 decembrie, el a ținut o cuvântare televizată,
transmisă dintr-un studio TV situat în interiorul clădirii Comitetului Central, în care i-a
etichetat pe cei care protestau la Timișoara ca dușmani ai Revoluției Socialiste.
La propunerea primarului capitalei, Barbu Petrescu, a fost convocată pentru 21
decembrie în jurul prânzului o mare adunare populară menită să exprime sprijinul
populației față de conducerea de partid și de stat. Vorbind de la balconul Comitetului
Central (CC), Ceaușescu a evocat o serie de realizări ale „revoluției socialiste” și ale
„societății socialiste multilateral dezvoltate” din România. Populația, totuși, a rămas
indiferentă, doar rândurile din față sprijinindu-l pe Ceaușescu cu scandări și aplauze.
Lipsa sa de înțelegere a evenimentelor și incapacitatea de a trata situația au ieșit din
nou în evidență când a oferit, într-un act de disperare, creșterea salariilor muncitorilor
cu o sumă de 100 de lei pe lună, și a continuat să laude realizările "Revoluției
Socialiste", neînțelegând că altă revoluție se desfășura chiar în fața sa.
"Mult timp nu s-a știut cine a "stricat" mitingul lui Ceaușescu din 21 decembrie 1989. Au
apărut fel și fel de personaje care și-au arogat acest merit. Acum se știe că acest fapt se
datorează unor grupuri de timișoreni care s-au deplasat la București."[11]
Mișcări bruște venind de la periferia adunării și sunetul unor petarde au transformat
manifestația în haos. Speriată la început, mulțimea a încercat să se împrăștie. O
parte dintre participanții la adunare s-au regrupat lângă hotel Intercontinental și au
început o manifestație de protest care apoi a devenit revoluție.

Încercările ulterioare ale cuplului Ceaușescu de a recâștiga controlul mulțimii folosind

formule ca „Alo, alo!” sau „Stați liniștiți la locurile voastre!” au rămas fără efect.
Transmisiunea directa de televiziune a fost întreruptă pentru aceste clipe. O mare
parte a mulțimii a plecat pe străzi, în piață au rămas activiștii de partid, membrii
gărzilor patriotice, militarii îmbrăcați în civil, oamenii cei mai fideli a dictatorului. După
câteva minute, Ceaușescu a fost în stare să-și continue discursul, promițând măriri
de salarii și pensii, apoi s-a întors în interiorul clădirii CC.
Oamenii care au părăsit piața erau panicați, aruncau pe jos steagurile și pancartele
cu lozinci. Foarte mulți dintre ei s-au regrupat pe străzile învecinate Pieței Palatului,
și au început să strige sloganuri anticomuniste și anticeaușiste: „Jos
dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Ceaușescu,
cine ești/Criminal din Scornicești”. În cele din urmă, protestatarii au invadat centrul din
Piața Kogălniceanu până în Piața Unirii, Piața Rosetti și Piața Romană. Pe statuia
lui Mihai Viteazul din apropierea Universității București, un tânăr flutura
un tricolor fără stema comunistă.
Vestea înăbușirii în sânge a demonstrațiilor din ziua precedentă a ajuns în scurt timp
la toată populația Bucureștiului. Mulți dintre supraviețuitorii măcelului din zona
centrală a orașului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele
întâmplate.

Regimul plănuia organizarea de adunări ale muncitorilor la locurile de muncă, la care

să fie condamnate „actele huliganice” și de destabilizare. Conform relatărilor
ulterioare, muncitorii au refuzat, și din contră, s-a început organizarea de proteste și
mai ample împotriva regimului. Pe la ora 7:00 dimineața, Elena Ceaușescu a fost
informată că un mare număr de muncitori, de la mai multe platforme industriale,
înaintau spre centrul Bucureștiului. Baricadele miliției care trebuiau să blocheze
accesul spre Piața Universității și Piața Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30,
Piața Universității era plină de oameni. La presiunea masei imense de demonstranți,
forțele armate (unități ale armatei, miliției și securității) au început să fraternizeze cu
demonstranții.

În jurul orei 12:30 Televiziunea a fost ocupată de revoluționari. La 12:51 Ion

Caramitru și poetul Mircea Dinescu, în mijlocul mai multor revoluționari, se adresează
telespectatorilor, anunțând fuga dictatorului, și formând cu degetele litera V (semnul
victoriei) au rostit celebra frază: Am învins!

Consiliul Frontului Salvării

Naţionale
Consiliul Frontului Salvării Naţionale a fost organismul provizoriu al puterii de stat creat în seara

de 22 decembrie 1989, cu scopul declarat al „instaurării democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului

român”. CFSN a avut atribuţia de a asigura în mod provizoriu conducerea statului român până la

formarea primelor instituţii rezultate din alegeri libere.

Ca urmare a deciziei majorităţii membrilor ca Frontul Salvării Naţionale să se transforme în partid politic,

a fost organizat un nou organism provizoriu al puterii de stat, denumit Consiliul Provizoriu de Uniune

Naţională.

Întemeierea Frontului Salvării Naţionale

După anunţul făcut la Televiziune al capturării soţilor Ceauşescu, în jurul orelor

19:00, potrivit declaraţiilor majorităţii celor implicaţi în mijlocul evenimentelor, în
sediul CC al PCR, apoi în sediul TVR s-a pregătit organizarea unui organism menit
să asigure provizoriu conducerea statului. Conform lui Ion Iliescu, denumirea de
Front al Salvării Naţionale a aparţinut profesorului Melian de la Facultatea de
Filosofie a Universităţii din Bucureşti.
{{#ev:youtube|06a9MImc97s|200}}

În jurul orei 23:30, Ion Iliescu transmite la Radio şi Televiziune „Comunicatul în

ţară” al CFSN. Elementele de program ale noului organism erau separarea
puterilor în stat, pluralismul politic, organizarea de alegeri libere, respectarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, reorganizarea economiei naţionale, ş.a.

Printre cei 39 de membri fondatori, anunţaţi la televiziunea română de Ion Iliescu

în seara de 22 decembrie, se numărau opozanţi ai regimului comunist precum
Doinea Cornea, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Laszlo Tokes, Ion Caramitru, dar
şi membri ai nomenclaturii, opozanţi ai regimului Ceauşescu sau marginalizaţi de
regim: Alexandru Bârlădeanu, Dan Marţian, Ion Iliescu, Corneliu Mănescu, Silviu
Brucan, Dumitru Mazilu,
Organizarea Consiliului. Primele măsuri

Din cauza evenimentelor care au urmat zilei de 22 decembrie, CFSN nu s-a putut
întruni decât abia în ziua de 27 decembrie, prilej cu care s-a anunţat oficial
constituirea, organizarea şi modul de funcţionare ale acestei instituţii.
Organismul era format din 141 de membri, reprezentanţi ai tuturor judeţelor din
România şi era condus de un Birou Executiv: preşedinte - Ion Iliescu, prim-
vicepreşedinte - Dumitru Mazilu, vicepreşedinţi - Cazimir Ionescu, Károly Király,
secretar - Dan Marţian, membri: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan,
Gheorghe Manole, Ion Caramitru şi Nicolae Radu. De asemenea, Petre Roman a
fost desemnat în funcţia de prim-ministru.

Pe durata funcţionării sale, CFSN a guvernat prin decrete lege, devenind un

organism legislativ şi executiv în acelaşi timp, însărcinat cu apărarea, numirile în
funcţie, elaborarea legilor şi pregătirea primelor alegeri libere.
 Ion Iliescu - preşedintele CFSN

Cel mai importante decrete-lege adoptate au fost acelea privind înregistrarea şi

funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti în România şi privind
constituirea, organizarea şi funcţionarea Guvernului României. De asemenea au
fost abrogate legi, decrete şi alte acte normative din perioada regimului comunist
şi a fost asigurat cadrul instituţional şi legislativ pentru funcţionarea statului
român până la organizarea alegerilor libere.

Pe 6 februarie, Frontul Salvării Naţionale se transformă în formaţiune politică cu structură şi platformă de

sine stătătoare, participând de pe poziţii egale cu celelalte forţe politice la alegeri, în timp ce Consiliul

Provizoriu de Uniune Naţională devine noul organism provizoriu al puterii de stat până la constituirea

noilor instituţii rezultate din alegeri libere.Cetăţeni şi cetăţene,

Trăim un moment istoric. Clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru, a fost
eliminat de la putere. Cu toţii ştim şi recunoaştem că victoria de care se bucura
întreaga ţară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate
naţionalităţile şi, în primul rând, al admirabilului nostru tineret, care ne-a
restituit, cu preţul sângelui, sentimentul demnităţii naţionale.

Un merit deosebit îl au cei care ani de zile şi-au pus în pericol şi viaţa, protestând
împotriva tiraniei. Se deschide o pagină nouă în viata politică şi economică a
României. În acest moment de răscruce am hotărât sa ne constituim în Frontul
Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate
forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi
grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii
tiraniei totalitare. Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea
democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român. Din acest moment se dizolvă
toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul
de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este
preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul
Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor
Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale în actuala lor
structură îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării
Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice şi
sociale. În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi
comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale. Miliţia este
chemată ca, împreună cu comitetele cetăţeneşti, să asigure ordinea publică.
Aceste organe vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării
populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldură şi apă, pentru asigurarea
transportului, a asistenţei medicale şi a întregii reţele comerciale.
Ca program, frontul propune următoarele:

1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui

sistem democratic pluralist de guvernământ.

2. Organizarea de alegeri libere în cursul lunii aprilie.

3. Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea

tuturor conducătorilor politici pentru unu sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu
mai poate pretinde puterea pe viaţă. Consiliul Frontului Salvării Naţionale
propune ca ţara să se numească în viitor România. Un comitet de redactare a
noii Constituţii va începe să funcţioneze imediat.

4. Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii şi

eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere
economică centralizată şi promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în
conducerea tuturor sectoarelor economice.

5. Restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti. Oprirea

distrugerii satelor.

6. Reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane.

Reaşezarea structurilor învăţământului pe baze democrate şi umaniste.
Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român
şi promovarea adevăratelor valori ale umanităţii. Eliminarea minciunii şi a
imposturii şi statuarea unor criterii de competenţă şi justiţie în toate domeniile de
activitate. Aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale. Trecerea presei,
radioului, televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului.

7. Respectarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea

deplinei lor egalităţi în drepturi cu românii.

8. Organizarea întregului comerţ al ţării, pornind de la cerinţele satisfacerii cu

prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României. În acest scop, vom
pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de
produse petroliere, acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldură şi lumină
ale oamenilor.

9. Întreaga politică externă a ţării să servească promovării bunei vecinătăţi,

prieteniei şi păcii în lume, integrându-se în procesul de construire a unei Europe
unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta
angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la
Tratatul de la Varşovia.
10. Promovarea unei politici interne şi externe subordonate nevoilor şi
intereselor dezvoltării fiinţei umane, respectului deplin al drepturilor şi libertăţilor
omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă.

Constituindu-ne în acest front, suntem ferm hotărâţi să facem tot ce depinde de

noi pentru a reinstaura societatea civilă în România, garantând triumful
democraţiei, libertăţii şi demnităţii tuturor locuitorilor ţării.

În mod provizoriu, în componenţa consiliului intră următorii: Doina Cornea, Ana

Blandiana, Mircea Dinescu, László Tőkés, Dumitru Mazilu, Dan Deşliu, general
Ştefan Guşă, general Victor Atanasie Stănculescu, Aurel Dragoş Munteanu,
Corneliu Mănescu, Alexandru Bîrlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion
Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican
Voiculescu, Dan Marţian, Mihail Lupoi, Gheorghe Voinea (general), căpitan de
rangul I. Emil Dumitrescu, Vasile Neacşa, Cristina Ciontu, Marian Baciu, Bogdan
Teodoriu, Eugenia Iorga, Paul Negriţiu, Gheorghe Manole, Vladimir Ionescu,
Adrian Sîrbu, Constantin Cîrjan, Géza Domokos, Magdalena Ionescu, Marian
Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Valeriu Bucurescu, Ion Iliescu.

Dând citire la posturile de radio şi televiziune acestui comunicat, Ion Iliescu a

precizat: „Deocamdată, este o structură provizorie, gândită într-un mod foarte
operativ. Lista rămâne deschisă. Nu aceasta va fi componenţa completă a
consiliului. Am menţionat doar câteva nume de oameni care sunt legate de
transformările pe care le cunoaşte ţara, oameni care au demonstrat spirit de
sacrificiu în anii tiraniei, tineri care în aceste zile au fost pe baricade, care şi-au
pus viaţa în pericol, reprezentanţi ai muncitorilor, ai studenţilor, ai
intelectualităţii, ai armatei, acele forţe care au fost active, prezente în procesul
de instaurare a noului regim al puterii. Lista rămâne deci deschisă. Pentru a
putea completa componenţa consiliului aşteptăm propuneri din partea tuturor
categoriilor şi forţelor sociale care au luptat şi au învins. Acest comunicat este o
primă formă de platformă-program a noului organism al puterii de stat din
România. Am primit mandatul de a vi-l prezenta.