Sunteți pe pagina 1din 533

CONDIŢII GENERALE DE VÂNZARE

Preţuri
Preţurile sunt exprimate în LEI şi nu conţin TVA-ul.
Preţurile sunt calculate pentru cursurile de schimb 1 EURO=4,75 RON şi 1 USD=4,25 RON

Preţurile sunt valabile pana la o fluctuatia de ± 5% a cursului valutar

Preţurile sunt franco depozite COMANDOR INTERNAŢIONAL.
Preţurile oficiale sunt cele conform listei end-user. Societăţile care au încheiat un contract de colaborare cu firma
Comandor International, beneficiază de lista en-gros.

Comenzi

Comenzile se fac în scris, clienţii asumându-şi întreaga responsabilitate pentru necorcordanţa între
performanţele echipamentului comandat şi necesităţile de exploatare dorite de client.

Condiţii de plată
Plata se face prin Ordin de plată, Bilet la ordin,CEC sau numerar la sediile firmei.Plata se face înainte sau la
ridicarea (livrarea) mărfii, exceptând alte clauze contractuale încheiate cu clienţii firmei.

Condiţii de expediţie a mărfii

Expediţia mărfii la adresa clientului se face pe cheltuiala acestuia prin Prioripost,Mesagerie sau Curierat rapid,
clientul asumându-şi toate riscurile pentru eventualele deteriorări ,furturi sau pierderi ale mărfii.

Termene de livrare

Livrarea mărfii din stoc se face imediat după confirmarea efectuării plăţii. Pentru marfa care nu este pe stoc,
termenul de livrare se va stabili cu clientul pe bază de contract.

Garanţia mărfii

Perioada de garanţie este cea trecută în certificatul de garanţie ce însoţeşte factura. Pentru produsele defecte
se asigură repararea sau înlocuirea numai în baza certificatului de garanţie în original şi a copiei după factura de
cumpărare a produsului respectiv. Înlocuirea echipamentului defect în perioada de garanţie se face numai în
condiţiile returnării produselor defecte în ambalajul comercial în care au fost achiziţionate.

Aprilie 2019 Condiţii 1din533

efractie DSC efractie BENTEL incendiu

Seria POWER Seria KYO Centrale adresabile seria FC 500

Seria NEW POWER Seria ABSOLUTA Detectoare adresabile
Seria NEO POWER Seria VECTOR (wireless) Butoane adresabile
Seria MAXSYS 4000 Control acces Sirene adresabile - protocol FC 500
Seria MAXSYS 6000 Detectoare PIR Centrale conventionale seria 400
Control acces Seria MAXSYS Sirene Detectoare conventionale THOR
Detectoare adresabile Dispecerate Bariere de fum
WIRELESS (centrale, module detectori) Comunicatoare Butoane incendiu
Detectoare PIR Sirene conventionale
Sirene accesorii Lampi semnalizare incendiu
Dispecerate Acumulatori Detectoare de inundatii
Comunicatoare Apelatoare telefonice Echipamente incendiu wireless
Comunicatoare GSM Centrala de stingere si desfumare
interfonie-videointerfonie Cititor ATM Detectie CO si NO2
Interfoane poarta 1 familie Senzori magnetici Surse de tensiune
Interfoane poarta multi-familie Pedale, butoane panica Accesorii service SOLO
Interfoane de birou Butoane acces
Videointerfon A/N 1 familie Transformatoare incendiu aplicatii speciale
Videointerfon color 1 familie Surse de tensiune Sistem detectie incedniu OSID
Videointerfon color multi-familie Yale, electromagneti Detectie liniara de temperatura
Videointerfoane color CSD Electromagneti de retinere usa Detectoare ANTI-EX
Interfoane de scara Amortizoare Detectie flacara
Surse alimentare Detectoare prin aspiratie

perimetrale
Control rond
Bariere infrarosu - ATSUMI
Bariere IR pentru geamuri - AVS
Bariere microunde - AVS
Detectoare de exterior - DSC
Detectoare de exterior
Detectoare de exterior wireless

Aprilie 2019 INDEX 2din533

control acces automatizari cabluri

KANTECH EUROMATIC Cabluri efractie - FENDER

Controlere seria KT Motoare pentru porti batante Cabluri incendiu
Cititoare si cartele (IoPROX) Motoare pentru porti culisante Cabluri incendiu halogen free
Cititoare biometrice Bariere electromecanice Cabluri coaxiale
Controlere Stand alone DEA Cabluri retele LAN - CEAM
Detectoare PIR acces Motoare pentru porti batante
Interfete comunicare Motoare pentru porti culisante
Software Motoare pentru porti sectionate
ROSSLARE Bariere electromecanice
Kit-uri Coloane retractabile
Controlere Unitati de comanda
Software Accesorii radio
Cititoare de proximitate Accesorii
Cititoare cu modul radio
Cititoare UHF CCTV
Tastaturi stand alone CAMERE CSD AHD 720P (hybrid AHD&Analog)
Cititoare convertibile CAMERE CSD 4 in 1
Cititoare biometrice si MIFARE DVR CSD AHD 720P (hybrid AHD&Analog)
Cartele, brelocuri DVR CSD AHD 1080P (hybrid AHD&Analog)
Accesorii Camere ascunse
Turnicheti Camere CSD HDCVI 720p
DVR CSD HDCVI hybrid (CVI &IP)
Camere CSD HDCVI 1080p
DVR CSD HD-CVI 1080P (hybrid CVI&IP)
SPEED DOME CAMERA
Echipamente IP compresie H.265
CAMERE IP 5 MEGAPIXEL
CAMERE IP 2/4 MEGAPIXEL
CAMERE IP PTZ
Lentile
Conectori, suporti
Testere
CONVERTOARE CABLU COAX-UTP
NVR
ACCESORII ptr DVR si NVR

Aprilie 2019 INDEX 3din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

pret
Cod produs Caracteristici
end-user

Seria NEO - POWER - DSC

KIT - uri
Kit sistem de alarma alcatuit din: NEO 2016,1 tastatura NEO HS2LCDRF,
KIT NEO 2016 tranformator AWT845, 3x detector PG 8914, 1 contact magnetic PG 8945, 1 2,314.20
telecomanda PG8939, 1 acc 12V/7Ah

Centrale
Centrala de alarma hibrida 6 zone pe placa, extensibila la 16 zone pe fir sau
wireless, 2 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri programabile,
extensibila la 22 iesiri, comunicator telefonic digital pentru dispecerizare 4
NEO 2016 numere de telefon, sursa in comutatie AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu 387.25
include transformator), magistrala CORBUS criptata 128 bit, compatibila cu
echipamentele wireless POWER G

Centrala de alarma hibrida 6 zone pe placa, extensibila la 16 zone pe fir sau

wireless, 2 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri programabile,
extensibila la 22 iesiri, comunicator telefonic digital pentru dispecerizare 4
NEO 2016 ICON numere de telefon, sursa in comutatie AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu 755.75
include transformator), include o tastatura NEO HS2ICON, magistrala CORBUS
criptata 128 bit, compatibila cu echipamentele wireless POWER G

Centrala de alarma hibrida 8 zone pe placa, extensibila la 32 zone pe fir sau

wireless, 4 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri programabile,
extensibila la 38 iesiri, comunicator telefonic digital pentru dispecerizare 4
NEO 2032 numere de telefon, sursa in comutatie AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu 495.40
include transformator), magistrala CORBUS criptata 128 bit, compatibila cu
echipamentele wireless POWER G

Centrala de alarma hibrida 8 zone pe placa, extensibila la 64 zone pe fir sau

wireless, 8 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 4 iesiri programabile,
extensibila la 80 iesiri, comunicator telefonic digital pentru dispecerizare 4
NEO 2064 numere de telefon, sursa in comutatie AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu 647.60
include transformator), magistrala CORBUS criptata 128 bit, compatibila cu
echipamentele wireless POWER G

Centrala de alarma hibrida 8 zone pe placa, extensibila la 128 zone pe fir sau
wireless, 8 partitii, memorie pentru 1000 evenimente, 4 iesiri programabile,
extensibila la 148 iesiri, comunicator telefonic digital pentru dispecerizare 4
NEO 2128 numere de telefon, sursa in comutatie AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu 1,114.65
include transformator), magistrala CORBUS criptata 128 bit, compatibila cu
echipamentele wireless POWER G

Module
NEO M2108 Modul de extensie 8 zone intrare NC/EOL/DEOL pentru seria NEO POWER 108.95
modul de iesire 4 canale pentru seria NEO POWER, comutare prin tranzistor,
sursa de alimentare supervizata, iesire de tensiune auxiliara 12VDC max 1A,
NEO M2204 Iesirea nr.1 poate fi folosita ca iesire de sirena supervizata, necesita carcasa, 316.50
transformator 16V 40VA si un acumulator 12V 7Ah

Sursa de alimentare auxiliara supervizata 12VDC 1Ah, compatiblia NEO

NEO M2300 POWER, necesita carcasa, transformator 16V 40VA si un acumulator 12V 7Ah 251.60

NEO M2208 Modul 8 iesiri programabile 12VDC/50mA pentru seria NEO POWER 207.20

Modul wireless POWER G, compatibil NEO POWER, pana la 128 de zone

NEO M2HOST8 wireless si pana la 32 telecomenzi wireless (in functie de centrala), supervizare 845.90
detectori wireless, frecventa radio 868 MHz, tamper capac si perete

Aprilie 2019 Toate produsele 4din533

Tastaturi
Tastatura LED, 16 zone, cablata, compatibila NEO POWER, , 5 taste
NEO HS2LED programabile, 1 terminal programabil intrare de zona sau iesire PGM, butoane 233.60
urgenta (foc, medicala si panica), si buzzer

Tastatura LCD cu iconuri, cablata, compatibila NEO POWER, pana la 128 de

zone pe fir sau wireless, 5 taste programabile, 1 terminal programabil intrare de
NEO HS2ICON zona sau iesire PGM, butoane urgenta (foc, medicala si panica), ajustare 394.95
luminozitate LCD si buzzer

Tastatura LCD cu iconuri si cititor proximitate, cablata, compatibila NEO

POWER, pana la 128 de zone pe fir sau wireless, 5 taste programabile, 1
NEO HS2ICONPS terminal programabil intrare de zona sau iesire PGM, butoane urgenta (foc, 461.35
medicala si panica), ajustare luminozitate LCD si buzzer

Tastatura LCD cu caractere alfanumerice, cablata, compatibila NEO POWER,

pana la 128 de zone pe fir sau wireless, 5 taste programabile, 1 terminal
NEO HS2LCD programabil intrare de zona sau iesire PGM, butoane urgenta (foc, medicala si 430.15
panica), ajustare luminozitate LCD si buzzer, afisare status partitii

Tastatura LCD cu iconuri, cablata, cu modul wireless incorporat POWER G

compatibila NEO POWER, cititor de proximitate incorporat, pana la 128 de
NEO HS2ICONRFP8S zone pe fir sau wireless, 5 taste programabile, 1 terminal programabil intrare de 680.90
zona sau iesire PGM, butoane urgenta (foc, medicala si panica), ajustare
luminozitate LCD si buzzer

Tastatura LCD WIRELESS, 128 de zone pe fir sau wireless, compatibila NEO
POWER, cititor de proximitate incorporat, comunicatie bidirectionala cu
centrala prin intermediul unui modul wireless POWER G ( NEO M2HOST8 ) sau
NEO HS2LCDWFP8E1 o tastatura cu modul wireless incorporat ( NEO HS2LCDRF, NEO H2ICONRF) , 830.50
32 caractere alfanumerice ,afisare stare partitii, afiseaza temperatura (senzor
incorporat), 1 terminal programabil intrare de zona sau iesire PGM, butoane
urgenta (foc, medicala si panica), ajustare luminozitate LCD si buzzer

Tastatura LCD cu iconuri, cablata, cu modul wireless incorporat POWER G

compatibila NEO POWER, pana la 128 de zone pe fir sau wireless, 5 taste
NEO H2ICONRF programabile, 1 terminal programabil intrare de zona sau iesire PGM, butoane 680.90
urgenta (foc, medicala si panica), ajustare luminozitate LCD si buzzer,

Tastatura LCD cu caractere alfanumerice, cablata, cu modul wireless

incorporat POWER G, compatibila NEO POWER, pana la 128 de zone pe fir sau
NEO HS2LCDRF wireless, 5 taste programabile, 1 terminal programabil intrare de zona sau iesire 658.90
PGM, butoane urgenta (foc, medicala si panica), ajustare luminozitate LCD si
buzzer, afisare status partitii

Tastatura LCD WIRELESS, 128 de zone pe fir sau wireless, compatibila NEO
POWER, comunicatie bidirectionala cu centrala prin intermediul unui modul
wireless POWER G ( NEO M2HOST8 ) sau o tastatura cu modul wireless
NEO HS2LCDWRF incorporat ( NEO HS2LCDRF, NEO H2ICONRF) ,32 caractere alfanumerice 764.15
,afisare stare partitii, afiseaza temperatura (senzor incorporat), 1 terminal
programabil intrare de zona sau iesire PGM, butoane urgenta (foc, medicala si
panica), ajustare luminozitate LCD si buzzer

Tastatura touch screen , compatibila NEO Power, color, diagonala 7", rezolutie
800x480, indicatoare LED pentru stare sistem, posibilitate programare sistem,
NEO HS2TCHP interfata utilizator, cititor de taguri incorporat, afisare ceas, posibilitate control 1,039.50
iesiri programabile, functie de tastatura virtuala, SD card, functionare ca si rama
foto digitala,

HS2LCDWF DMKEU Kit stand si sursa alimentare ptr tastaturile Radio din seria NEO 110.00
Echipamente Radio DSC, tehnologie POWER G
Detector PIR wireless cu senzor de temperatura incorporat, imunitate la animale
NEO PG8914 (max 38Kg), compatibil POWER G, acoperiere de pana la 15 metri, 90°, indicator 298.85
nivel semnal radio, supervizare la 4 minute
Detector PIR wireless tip perdea, compatibil POWER G, setare zona detectie la
NEO PG8924 2, 4 sau 6 metri, indicator nivel semnal radio 350.60
Detector PIR wireless cu oglinda, compatibil POWER G, functie antimasking,
NEO PG8974P acoperiere 15 metri, 90°, imunitate la animale (max 38Kg) 440.00
Detector wireless dubla tehnologie PIR & MW, compatibil POWER G, acoperire
NEO PG8984P 15m, imunitate la animale (max 18 kg), carcasa antivandal, functie anti- 553.00
deghizare

Aprilie 2019 Toate produsele 5din533

NEO PG8862 Detector PIR, wireless, POWER G, montaj pe tavan, detectie 360 grd, 531.00

Detector PIR wireless de exterior, compatibil POWER G, tehnologie Octa-Quad

(8 senzori PIR, fiecare actionand ca un detector QUAD), indicator nivel semnal,
NEO PG8994 carcasa antivandal, acoperire max 12m, imunitate PET (18 kg), imunitate la 1,273.80
modificari ale conditiilor atmosferice, tamper capac si perete

Detector PIR WIRELESS, camera cu IR incorporata, imunitate la animale (max.

38kg), tehnologie PowerG. Functia multimedia este compatibila doar integrata cu
NEO PG8934P Surgard System 5. 828.00

Detector PIR wireless de exterior cu camera IR incorporata, compatibil POWER

G, tehnologie Octa-Quad (8 senzori PIR, fiecare actionand ca un detector
NEO PG8944 QUAD), indicator nivel semnal, carcasa antivandal, acoperire max 12m, 1,910.30
imunitate PET (18 kg), imunitate la modificari ale conditiilor atmosferice, tamper
capac si perete

Detector de geam spart wireless, compatibil POWER G, detectie 360 grade

NEO PG8922 maxim 6m, indicator de nivel de semnal radio, indicator stare baterie 663.35
Contact magnetic wireless cu intrare auxiliara programabila (NO, NC sau
NEO PG8945 supervizare EOL) compatibil POWER G, indicator nivel semnal radio, tamper 184.85
capac si perete
Contact magnetic WIRELESS, indicator nivel semnal radio, supervizat,
NEO PG8975 tehnologie PowerG, varianta SLIM 248.70
Detector de vibratii wireless, compatibil POWER G, indicator de semnal radio,
NEO PG8935 sensibilitate reglabila 10 nivele, 1 intrare auxiliara 364.85
Telecomanda 4 butoane, 5 functii programabile, compatibila POWER G, indicator
NEO PG8939 vizual si acustic de confirmare a transmisiei 196.60
Buton panica wireless compatibil POWER G, supervizat, indicator LED pentru
NEO PG8938 transmisie si confirmarea transmisiei 284.60
Modul repetor wireless, compatibil POWER G, indicator LED de avertizare
NEO PG8920EU pierdere alimentare si diagnosticare, tamper capac si perete 547.50
Telecomanda 2 butoane, 3 functii programabile, compatibila POWER G, indicator
NEO PG8949 vizual si acustic de confirmare a transmisiei 172.75
Telecomanda 4 butoane, 5 functii programabile, compatibila POWER G, indicator
NEO PG8929 vizual si acustic de confirmare a transmisiei 233.60
Sirena de interior wireless cu flash, compatibila POWER G, tonalitati multiple in
NEO PG8901 functie de tipul alarmei, 109 dB@ 1m, indicator calitate semnal wireless, tamper 502.00
capac si perete
Detector de inundatie wireless, compatibil Power G, indicator nivel semnal radio
NEO PG8985 si nivel scazut de incarcare al bateriei, supervizat 348.35
Detector wireless optic de fum cu senzor de temperatura incorporat, compatibil
NEO PG8916 POWER G, indicator de semnal radio, supervizat, dispozitiv acustic de alarmare 477.85
incorporat (85dB)

Detector wireless de monoxid de carbon, compatibil POWER G, avertizare

NEO PG8913 acustica (95dB) si vizuala, indicator de semnal radio si nivel scazut baterie 636.90

Detector wireless optic de fum fotoelectric, compatibil POWER G, indicator nivel

NEO PG8926 semnal radio, supervizat, dispozitiv acustic de alarmare incorporat (85dB) 445.90

Detector wireless de temperatura, compatibil POWER G, indicator nivel semnal,

NEO PG8905 nivel temperatura reglabil, optional sonda pentru monitorizare temperatura 442.25
frigider, congelatoar sau temperatura exterioara

NEO PGTEMP-PROBE Sonda masurare temperatura exterioara ptr PG8905 321.60

NEO-TAG tag de proximitate pentru seria Neo 14.00
DSCBATT13-3,6V baterie acumulator pentru sirenele de interior din seria NEO PG8901, 8911 121.45
Sirena de exterior wireless cu flash, compatibila POWER G, 110 dB@ 1m,
NEO PG8911BAT indicator calitate semnal wireless, tamper capac si perete, , tonalitati multiple in 875.65
functie de tipul alarmei, include baterie DSCBATT13-3,6V

Seria POWER - DSC

Kit-uri
Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 585, tranformator 30VA, un
KIT PC 585 int detector LC100PI, cu suport original inclus LC-MBS, 1 sirena de interior LD95, un 590.65
contact magnetic FM106, un acc 12V/5Ah

Aprilie 2019 Toate produsele 6din533

Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 585, tranformator 30VA, un
Kit PC 585 ext detector LC100PI, cu suport original inclus LC-MBS, 1 sirena de exterior DSC 910.25
Lady-PI, un contact magnetic FM106, un acc 12V/2,3 Ah si un acc 12V/5Ah

Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 585, tranformator 30Va, un detector
Kit PC585 ext S1 LC100PI, cu suport original inclus LC-MBS, 1 sirena de exteriorCSD-S1, un 734.00
contact magnetic FM106, un acc 12V/7Ah si un acc 12V/5Ah

CENTRALE
4 zone pe placă + 1 zonă pe tastatură, 32 zone radio, tastatura LED cu o intrare
PC 585 de zonă (PC 1555 RKZ), memorie pentru 128 evenimente, comunicator telefonic 436.35
digital, 2 iesiri programabile,fără transformator
4 zone pe placă + 1 zonă pe tastatură, 32 zone radio, memorie pentru 128
PC 585 NK evenimente, comunicator telefonic digital, 2 iesiri programabile,fără 328.20
transformator

TASTATURI
PC 1555 RK Tastatură cu LED-uri, ptr 8 zone, stilul Clasic, o zonă pe tastatură 248.25
Seria New - POWER - DSC
Kit-uri
Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 1404, tranformator 30VA, un
KIT PC1404 int detector LC100PI, cu suport original inclus LC-MBS, 1 sirena de interior LD95, un 550.60
contact magnetic FM106, un acc 12V/5Ah

Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 1404, tranformator 30VA, un

Kit PC1404 ext detector LC100PI, cu suport original inclus LC-MBS, 1 sirena de exterior DSC 870.15
Lady-PI, un contact magnetic FM106, un acc 12V/2,3 Ah si un acc 12V/5Ah

Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 1404, tranformator 30VA, un

Kit PC1404 ext S1 detector LC100PI, cu suport original inclus LC-MBS, 1 sirena de exterior CSD-S1, 694.00
un contact magnetic FM106, un acc 12V/7 Ah si un acc 12V/5Ah

Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 1616, tranformator TR30VA, 2

KIT PC1616 int detectoare LC100PI, cu suporti originali inclusi LC-MBS, 1 sirena de interior 662.00
LD95, un contact magnetic FM106, un acc 12V/5Ah

Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 1616, tranformator 30VA, 2

Kit PC1616 ext detectoare LC100PI, cu suporti originali inclusi LC-MBS, 1 sirena de exterior DSC 981.55
Lady-PI, un contact magnetic FM106, un acc 12V/2,3 Ah si un acc 12V/5Ah

Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 1616, tranformator 30VA, 2

Kit PC1616 ext S1 detectoare LC100PI, cu suporti originali inclusi LC-MBS, 1 sirena de exterior 805.40
CSd-S1, un contact magnetic FM106, un acc 12V/7Ah si un acc 12V/5Ah

CENTRALE
4 zone pe placa extensibile la 8 prin DUBLARE de zone sau adaugare zone de
pe tastatura , maxim 8 tastaturi inclusiv noua tastatura PC1404RKZ, 1 partitie,
PC 1404 memorie pentru 128 evenimente, comunicator telefonic digital, 2 iesiri 388.35
programabile, tastatura PC1404RKZ, fără transformator

Centrala de alarma 6 zone pe placa, extensibila la 16 zone (utilizand 1 modul

PC5108), 2 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri programabile,
extensibil la 14 iesiri (utilizand 1 modul PC5208 si un modul PC5204),
PC 1616 comunicator telefonic digital pentru dispecerizare, sursa in comutatie AC/DC, 469.75
alimentare 16VAC/40VA (nu include transformator), include o tastatura
PC1555RKZ, compatibila cu toate modulele si tastaturile din seria Power veche
si noua

Centrala de alarma 6 zone pe placa, extensibila la 16 zone (utilizand 1 modul

PC5108), 2 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri programabile,
extensibil la 14 iesiri (utilizand 1 modul PC5208 si un modul PC5204),
PC 1616NK comunicator telefonic digital pentru dispecerizare, sursa in comutatie AC/DC, 368.50
alimentare 16VAC/40VA (nu include transformator), compatibila cu toate
modulele si tastaturile din seria Power veche si noua

Aprilie 2019 Toate produsele 7din533

Centrala de alarma 6 zone pe placa, extensibila la 16 zone (utilizand 1 modul
PC5108), 2 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri programabile,
extensibil la 14 iesiri (utilizand 1 modul PC5208 si un modul PC5204),
PC 1616ICON comunicator telefonic digital pentru dispecerizare, sursa in comutatie AC/DC, 583.40
alimentare 16VAC/40VA (nu include transformator), include o tastatura
PK5501, compatibila cu toate modulele si tastaturile din seria Power veche si
noua

Centrala de alarma 6 zone pe placa, extensibila la 16 zone (utilizand 1 modul

PC5108), 2 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri programabile,
extensibil la 14 iesiri (utilizand 1 modul PC5208 si un modul PC5204),
PC 1616LED16Z comunicator telefonic digital pentru dispecerizare, sursa in comutatie AC/DC, 558.10
alimentare 16VAC/40VA (nu include transformator), include o tastatura
PK5516, compatibila cu toate modulele si tastaturile din seria Power veche si
noua

Centrala de alarma 6 zone pe placa, extensibila la 16 zone (utilizand 1 modul

PC5108), 2 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri programabile,
extensibil la 14 iesiri (utilizand 1 modul PC5208 si un modul PC5204),
PC 1616RFK comunicator telefonic digital pentru dispecerizare, sursa in comutatie AC/DC, 852.15
alimentare 16VAC/40VA (nu include transformator), include o tastatura cu
modul wireless RFK5501, compatibila cu toate modulele si tastaturile din seria
Power veche si noua

Centrala de alarma 8 zone pe placa, extensibila la 32 zone (utilizand 3 module

PC5108), 4 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri programabile,
extensibil la 14 iesiri (utilizand 1 modul PC5208 si un modul PC5204),
PC 1832 comunicator telefonic digital pentru dispecerizare, sursa in comutatie AC/DC, 507.85
alimentare 16VAC/40VA (nu include transformator, nu include tastatura),
compatibila cu toate modulele si tastaturile din seria Power veche si noua

Centrala de alarma 8 zone pe placa, extensibila la 64 zone (utilizand 7 module

PC5108), 8 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 4 iesiri programabile,
extensibil la 14 iesiri(utilizand 1 modul PC5208 si un modul PC5204),
PC 1864 comunicator telefonic digital pentru dispecerizare, sursa in comutatie AC/DC, 539.75
alimentare 16VAC/40VA (nu include transformator, nu include tastatura),
compatibila cu toate modulele si tastaturile din seria Power veche si noua

TASTATURI
PC1404 RKZW Tastatură cu LED-uri, ptr 8 zone, design nou, o zonă pe tastatură, backlight 246.10
PC1404 RKZ Tastatură cu LED-uri, ptr 8 zone, design nou, o zonă pe tastatură 218.95
Tastatura LCD, afiseaza informatii despre sistem tip icon: identificare zona, stare
sistem, defectiuni, LED-uri semnalizare stare Pregatit (Ready), Armat (Armed), 1
LCD5511 intrare/iesire programabila - zona/PGM/low temperature, compatibila cu 351.35
centralele seria Power, 4 taste programabile

Tastatura LED, 8 zone afisate, 2 partitii, LED-uri pentru Pregatit (Ready), Armat
LED5511Z (Armed), Defectiuni (Trouble), 1 intrare de zona, compatibila cu centralele din 242.75
seria Power, 4 taste programabile
Tastatura LCD cu caractere alfanumerice, 5 taste programabile, 1 zona
PK5500 tastatura/1 iesire PGM. 539.00

PK5501 Tastatura LCD cu iconuri, 5 taste programabile, 1 zona tastatura/1 iesire PGM. 351.35
Tastatura LED, 8 zone afisate 5 taste programabile, 1 zona tastatura/1 iesire
PK5508 PGM. 280.95
Tastatura LED, 16 zone afisate 5 taste programabile, 1 zona tastatura/1 iesire
PK5516 PGM. 253.00
RFK5501 Idem cu PK5501 + modul receptor radio inclus 586.35
RFK5516 Idem cu PK5516 + modul receptor radio inclus 577.90
RFK5500 Idem cu PK5500 + modul receptor radio inclus 701.10
Tastatura touch screen, color, diagonala 7", rezolutie 800x480, indicatoare LED
pentru stare sistem, posibilitate programare sistem, interfata utilizator, afisare
PTK5507 ceas, posibilitate control iesiri programabile, functie de tastatura virtuala, SD card, 1,450.90
functionare ca si rama foto digitala, compatibila cu toate centralele din seria New
Power.

MODULE
PC 5108 Modul de extensie 8 zone intrare NC/EOL/DEOL pentru seria POWER 89.85

Aprilie 2019 Toate produsele 8din533

PC 5208 modul de iesire 8 canale, OC, pentru seria POWER 218.20
modul de iesire 4 canale comutare prin tranzistor, sursa de alimentare
PC 5204 supervizata 12V 1.5A, pentru seria POWER, necesita carcasa, transformator 16V 319.75
40VA si un acumulator 12V 7Ah

Modul interfata bidirectionala, pentru seria Power. Permite conectarea si

IT-100 comunicarea cu centralele din seria Power, prin intermediul unui port serial RS 560.35
232, standard. Utilizat pentru integrarea centralelor DSC Power cu Kantech.

Modul semnalizare stare sistem. Semnalizare LED trei culori: pregatit, Armat,
PC5601 Armat cu om in casa, alarma in memorie 134.25
modul radio pentru supervizarea comunicării a 32 dispozitive radio, 433
PC 5132 MHz,pentru seria POWER 280.95
PC 5320 Modul interconectare 4 module PC5132 pentru a extinde acoperirea radio 290.85
Modul repetor, pentru extinderea ariei de acoperire in sistemele care utilizeaza
echipamente wireless. Compatibil cu Alexor, Maxsys si seria New Power. Maxim
WS 4920 4 module pe sistem. Necesita alimentare 16Vac/20Va. Baterie back-up, NiMh 481.10
inclusa.

Modul radio pentru seria POWER, suporta 8 zone wirelless + 8 telecomenzi,

RF 5108 dispune de 2 iesiri PGM 50mA pentru diferite functii de automatizare. 366.00

RF 5108WKK1 Kit wirelless, contine: 1xRF5108 + 1 telecomanda WS4939, 2 iesiri PGM 50mA 488.10
Seria MAXSYS 4000- DSC
CENTRALE
16 zone, dublu EOL, două bucle adresabile tip A, tastatura LCD, 8 partitii, 3000
evenimente memorate, comunicator telefonic digital, extensibil la 128 zone pe fir,
PC 4020A sau 64 zone radio, interfata RS-232, suport pentru control acces, fără 2,437.60
transformator

TASTATURI
LCD 4501 Tastatură LCD pentru PC40X0, 5 taste funcţionale 533.15
MODULE
PC 4108 modul extensie 8 zone intrare pentru PC 40X0 282.35
modul de ieşire 4 canale comutare prin releu, sursă de tensiune supervizata 12V
PC 4204 1,5A, pentru PC40X0, necesita un cabinet, transformator 16V 40VA si un 493.90
acumulator 12V 7Ah

PC 4216 modul de ieşire 16 canale comutare prin tranzistor OC, pentru PC40X0 338.85
PC 4401 modul interfaţă printer serial 556.65
modul radio pentru supervizarea comunicării a 64 dispozitive radio, 433
RF 4164 MHz,pentru seria Maxsys 542.00
PANOURI SINOPTICE
panou sinoptic 32 zone, include un modul PC4216 şi 16 leduri, capacitate 2
PC 4632 module 782.85
panou sinoptic 64 zone, include 2 module PC4216 şi 32 leduri, capacitate 4
PC 4664 module 1,340.55
4600LA-R leduri pt. afişare grafică, culoare roşie, set de 16 buc. 254.20
Seria MAXSYS 6000- DSC
CENTRALE
16 zone, dublu EOL, tastatura LCD 6501, 32 partitii, 3000 evenimente
PC 6010 memorate, comunicator telefonic digital, extensibil la 256 zone pe fir, interfata 3,078.50
RS-232, suport pt. control acces , fara transformator

TASTATURI
LCD 6501 Tastatură LCD pentru PC6010, cu 5 taste programabile 557.35
MODULE
PC 6108 modul extensie 8 zone intrare pentru PC 6010 284.20
PC 6216 modul de ieşire 16 canale comutare prin tranzistor OC, pentru PC6010 353.20
modul de ieşire 4 canale comutare prin releu, sursă de tensiune supervizata 12V
PC 6204 2.2A, pentru PC6010, necesita cabinet de montaj, transformator 16V 60VA si 493.90
acumulator 12V 7A

Control acces - Seria MAXSYS - DSC

Aprilie 2019 Toate produsele 9din533
Modul de control acces, interfaţabil la centrala PC 40x0, pentru 2 cititoare,fără
PC 4820 transformator 1,410.95
Modul de control acces, interfaţabil la centrala PC6010, pentru 2 cititoare,fără
PC 6820 transformator 1,410.95
P10 SHL cartela proximitate pentru cititoarele PXXXW26 12.85
Cititor cartele proximitate pentru PC4820/PC6820 pana la 10cm, standard
P225W26 Wiegand 26 402.25
Cititor cartele proximitate pentru PC4820/PC6820 pana la 20.5cm, standard
P325W26 Wiegand26 669.90
Cititor proximitate cu tastatură pentru PC 4820/6820 până la 11,4 cm, standard
P255KPW26 WIEGAND 534.65

P600P26W Cititor proximitate pentru PC 4820/6820 până la 73 cm, standard WIEGAND 2,947.55
Detectoare adresabile - Seria POWER, MAXSYS - DSC
AMA 100 detector de spargere de geam adresabil 259.25
AMB 300 PIR adresabil, similar Bravo301 202.10
AMB 500 PIR adresabil, similar Bravo501 297.75
AMB 600 PIR adresabil dual, similar Bravo601 286.75
AMP 700 Contact magnetic adresabil 109.35
FSB 210B Detector de fum adresabil 375.50
FSB 210BT Detector de fum+temperatură adresabil 397.50
WIRELESS - DSC - 433 MHz SERIA IMPASSA - bidirectional
Kit centrala wireless, contine: centrala wireless IMPASSA (64 zone radio,
1partitie, comunicator telefonic digital, 2 intrari de zona/iesiri PGM, sirena piezo
inclusa in centrala, tastatura LCD incorporata WT5500), 2 senzori de miscare
KIT 455 WS4904W, 1 telecomanda bidirectionala cu afisaj cu iconuri WT4989, 1 contact 2,086.25
magnetic WS4945W, acumulator NiMH 7,2V , include baterii pentru dispozitivele
radio si transformator retea. Temperatura de functionare: -10 ~ +55˚C

WIRELESS - DSC - 433 MHz SERIA ALEXOR - bidirectional

Kit centrala wireless, contine: centrala wireless ALEXOR (32 zone radio,
1partitie, comunicator telefonic digital, 2 intrari de zona/iesiri PGM, sirena piezo
inclusa in centrala), 1 buc tastatura LCD wireless WT5500, 2 senzori de miscare
KIT 495 WS4904W, 1 telecomanda bidirectionala cu afisaj cu iconuri WT4989, 1 contact 2,092.95
magnetic WS4945W, 1 acumulator 12V 2.3Ah, include baterii pentru
dispozitivele radio, include transformator retea.

WT 5500 Tastatura LCD radio, 2X16 caractere alfanumerice 888.05

Tastatura LCD radio cu cititor de tag-uri de proximitate integrat, 2X16 caractere
WT 5500P alfanumerice 1,020.50
Kit de montaj desktop pentru tastaturille din seria WT, include suportul de masa si
WT 5500DM sursa externa de alimentare 125.45
WT 5500X Sursa alimentare tastatura 64.20
Telecomanda radio bidirectionala pentru seria Alexor, afiseaza starea sistemului
WT 4989 pe un ecran LCD cu iconuri, 4 taste functionale programabile. 227.00
WT 4901 Sirena de interior radio, SPL 85dB 381.75
Sirena de exterior radio cu flash rosu, include senzor de temperatura pentru a
WT 4911R putea afisa pe tastatura temperatura exteriora 731.50

WT 4911BAT Baterie acumulator pentru sirenele de exterior din seria Alexor, 3,6V/14,5Ah 89.85
SCW-BATT Acumulator pentru centrala SCW-445 202.10
Accesorii WIRELESS - DSC - 433 MHz
PIR, acoperire similară cu Encore 301, intrerupere în caz de trafic intens,
WS 4904 supravegherea tamperului, a scăderii tensiunii bateriei, defectelor, 1 baterie. 186.70

detector spargere de geam, acoperire similară cu AC 101, supravegherea

WLS-922 tamperului, a scăderii tensiunii bateriei, defectelor, 4 baterii alcaline. 485.50

WS-4936 Detector de fum wirelless, include baterie 457.65

Contact magnetic radio , pentru geam/uşă, varianta standard, aplicare aparenta
WS-4945 cu autoadeziv 134.60

Aprilie 2019 Toate produsele 10din533

Contact magnetic radio , pentru geam/uşă, varianta subtire (slim), aplicare
WS-4975 aparenta cu autoadeziv 217.85

WS-4939 Telecomanda programabilă pentru sisteme radio (armare, dezarmare, panică) 127.70

WS 4985W Detector de inundatie wireless, monitorizatre tamper, stare baterie, cablu 1,82m 320.85
modul radio pentru supervizarea comunicării a 32 dispozitive radio, 433
PC 5132 MHz,pentru seria POWER 280.95
PC 5320 Modul interconectare 4 module PC5132 pentru a extinde acoperirea radio 290.85
Modul radio pentru seria POWER, suporta 8 zone wirelless + 8 telecomenzi,
RF 5108 dispune de 2 iesiri pe releu pentru diferite functii de automatizare. 366.00

RF 5108WKK1 Kit wirelless, contine: 1xRF5108 + 1 telecomanda WS4939 488.10

Modul repetor, pentru extinderea ariei de acoperire in sistemele care utilizeaza
echipamente wireless. Compatibil cu Alexor, Maxsys si seria New Power. Maxim
WS 4920 4 module pe sistem. Necesita alimentare 16Vac/20Va. Baterie back-up, NiMh 481.10
inclusa.

PIR - DSC
Detector de miscare PIR, deschidere 15m la 90°, imunitate PET (reglabil intre 15-
LC-100PI 25kg), reglaj sensibilitate, numarator de impulsuri, compensare termica, imunitate 55.45
RFI/EMI, contact de alarma tip A, tamper.

LC-100PI/24 Detector LC 100PI, pret pentru 24 de buc. 52.50

LC-100PI/48 Detector LC 100PI, pret pentru 48 de buc. 49.20
LC-100PI/96 Detector LC 100PI, pret pentru 96 de buc. 46.25
Detector de miscare PIR combinat cu detector de spargere geam si detector de
soc (alarma cand se detecteaza soc + spargere geam), deschidere 15m la 90°,
LC-102PIGBSS imunitate PET (15-25kg), reglaj sensibilitate, compensare termica, imunitate 144.50
RFI/EMI, contact de alarma tip A, tamper.

LC-L1ST suport detectoare PIR (tavan sau perete 90°) pentru seria LC 7.75
PIR, min. 90* deschidere, 12,2x12,2 m; numărător de impulsuri, imunitate
BV 201 RFI/EMI, compensare termică, contact de alarmă tip A, cu tamper 68.25
PIR QUAD ,diagramă conică; numarator de impulsuri, imunitate RFI/EMI,
BV 501 compensare termica, imunitate mare la alarme false 166.20
PIR cu oglindă optică, min. 90* deschidere, 15x12 m; analiza digitală a
ST 301D semnalelor, imunitate RFI/EMI, compensare termică, contact de alarmă tip A,cu 180.45
tamper,
PIR DIGITAL,min. 90* deschidere, 16x18 m; analiza digitală a semnalelor,
ENCORE 301DS imunitate RFI/EMI, compensare termică, contact de alarmă tip A ,cu 108.20
tamper,suport original inclus

PIR+MW - DSC, AVS

Detector in dubla tehnologie, functia antimasking cu iesire de releu independenta,
imunitate PET (15-25kg), sensibilitate reglabila atat pentru PIR cat si pentru
LC-103PIMSK detectorul in microunde, imunitate mare la alarme false, recomandat pentru 201.00
aplicatii pretentioase si cu un grad mare de securitate

Detector in dubla tehnologie, imunitate PET (15-25kg), sensibilitate reglabila atat

LC-104PIMW pentru PIR cat si pentru detectorul in microunde, imunitate mare la alarme false, 173.85
recomandat pentru aplicatii pretentioase

LC-L1ST suport detectoare PIR (tavan sau perete 90°) pentru seria LC 7.75

Detector de interior in dubla tehnologie, imunitate mare la alarme false si

animale pana in 24kg, recomandat pentru aplicatii pretentioase si cu un grad
mare de securitate, sensibilitate reglabila atat pentru PIR cat si pentru detectorul
in microunde (Doppler,10,525GHz), lentila sferica Fresnel, compensare termica,
JET DT senzor IR Quad, indicator vizual pe culori (albastru,galben, verde), distanta de 169.85
detectie: 15m, deschidere 90°, mod de operare: SI, SAU-SECURITATE,
alimentare 13,8Vdc - 42mA, inaltime de montaj: 2.70m , Certificat EN50131 grad
2, Dimensiuni (LxHxW): 65 x120 x 39 mm. Suport recomandat: K21

JET-K21 suport detectoare JET pentru tavan si perete, AVS 18.20

PIR +CAM - DSC

Aprilie 2019 Toate produsele 11din533

Detector de miscare seria LC de la DSC, imunitate PET, sensibilitate PIR
reglabila, suport PIR inclus, combinat cu camera color AHD, 0.5lux, microfon
LC101-CAM COL audio inclus, alimentare comuna cu detectorul, placuta PIR-ului dispune de 497.25
regleta cu borne de conexiune pentru camera video.

SPARGERE DE GEAM - DSC

Detector de taiere si spargere de geam (detectare taiere de la 3m de geam),
LC-105GB sensibilitate reglabila. 80.00
detector acustic de spargere de geam bazat pe microprocesor, capacitate mare
AC 101 de eliminare a zgomotelor, imunitate mare la alarme false, dist maxima de 191.45
detectie 7,6m, protectie RFI/EMI, tamper

SENZORI DE VIBRATIE
Detector de vibratii, analiza digitala, alimentare 12Vdc, numarator de impulsuri,
Shock 01 sensibilitate reglabila, contact NC, montaj aplicat, LED-semnalizare stare. 117.35

Detector de vibratii, analiza digitala, alimentare 12Vdc, numarator de impulsuri,

SS-102 sensibilitate reglabila, contact NC, montaj aplicat, LED-semnalizare stare. 177.50

DETECTOARE DE EXTERIOR - DSC

LC-151 Detector de exterior, dubla tehnologie PIR + MW, deschidere 90grd 352.45
LC-171 Detector de exterior, dubla tehnologie dual PIR + MW, deschidere 90grd 495.75
LC-LENSC151 Lentila coridor pentru detectori PIR seria LC151 28.70
LC-B1-15X Suport detectori LC151, pentru perete, DSC 81.85
SENZORI PERDEA USA/FEREASTRA
WING 2 detector perdea IR pasiv , 3 canale IR, deschidere 70gr, raza 4m 238.75
WING DT detector IR +MW perdea, 3 canale IR, deschidere 70gr, raza 4m, antimasking 634.15

WING PLUS detector perdea IR activ, 3 canale IR, deschidere 70gr, raza 4m, antimasking 567.00
CABINETE - DSC
PC 4001 cabinet 327x408x116, pentru unitatea centrală 227.35
PC 4002 cabinet 254x419x89, pentru 3 module 261.10
PC 4003 cabinet 228x178x64, pentru 1 modul 132.75
PC510H/E cabinet metal 206x230x75 53.95
PC 5002C cabinet metal 153x122x38mm, pt. modulul PC 5108,PC5208 68.25
PC 5003C cabinet pentru unitatea centrală la PC 5010; 288x298x78mm 90.25
ACCESORII - DSC
BV L-2 lentila coridor pentru seria BV, 3x36,5m 19.10
BV L-3 lentila perdea pentru seria BV.16x1,3m 20.95
BV L-4 lentilă "alee animale" pentru seria BV, 16x18m 25.35
DM-W suport detectoare PIR pentru perete, DSC 24.60
DM-C suport detectoare PIR pentru tavan, DSC 26.45
T- 1 Tamper cabinet 38.50
L1 yală pentru cabinet 17.25
PS1520 sursa alimentare 12V/1,5 A 68.70
PS3020 sursa alimentare 12V/ 3 A 80.10
AFT 100 tester pentru detectoare de spargere de geam AC101 666.25
PC LINK SCW cablu de conexiune serială directă centrale DSC-RS 232 102.70
PC LINK 5WP cablu de conexiune programare centrale seria Alexor -RS 232 271.00
Modul radio universal, compatibil cu dispozitivele wireless de la DSC, 5 iesiri
programabile, suporta maxim 180 dispozitive wireless, protectie tamper, frecventa
DSC-R-4F 433 Mhz, raza de acoperire 150m, alimentare 9-12Vdc, consum 40mA, 216.35
programabil cu interfata D-Link

D-LINK interfata pentru programare modul DSC-R-4F 154.75

SIRENE-AUTOPROTEJATE

Aprilie 2019 Toate produsele 12din533

LADY-FPI sirena exterior autonomă pentru efracţie, senzor intern de spumă şi temperatură 396.95
NEKA sirena exterior autonomă pentru efracţie, DSC 259.35
CSD-S1 sirena exterior autonoma pentru efractie, necesita acumulator de 12V/7Ah 136.20
SIRENE - BENTEL
Wave/W sirenă interior 12V,piezo în carcasă de plastic 73.50
Wave/WS idem Wave/W cu flash 151.95
SIRENE - STIM
S 1201 sirena de interior, dinamic, cu horn, 15W 33.45
S 1203 sirena de exterior, dinamic, cu horn, 30W 71.50
S 1209 sirena de interior, carcasă paralelipipedică albă, 20W 36.70
LD95 sirena de interior, 104 dB, flash, comandă independentă, 12 Vcc 45.50
PS 40 sirena de interior piezo,150mA 20.20
STK 30 flash 12 Vcc 37.45
DISPECERATE -
DISPECERATE-TELEFONICE - SURGARD
SURGARD
Dispecerat 2 linii telefonice,extensibil la 24 de linii, display 1/4 VGA, capacităţi
DNIS , ANI şi caller ID, opţiuni de redundanţă; conţine unitatea centrală, sursă
SG-SIII de alimentare pentru unitatea centrală şi pentru controler (alimentarea 30,820.80
afişajului), Rack,interfaţă conectare linii telefonice SG-BP3X, 2 module linie
telefonică SG-DRL3 STD

Unitate redundantă, conţine: Unitate centrală cu afişaj, sursă de alimentare

SG-SIII R pentru unitatea centrală şi pentru controler, convertor DC 5V. NECESITĂ SG-SIII 39,627.75
E.

SG-DRL3 E Modul de linie telefonica pentru System III 8,543.00

Modul TCP/IP pentru monitorizarea sistemelor de alarma legate la internet prin
SG-DRL3 IP modulele TLINK250, suporta 1024 module dintre care 512 supervizate. 8,807.00

Interfaţă conectare pentru 24 de linii telefonice, Rack 19" cu cablu pentru

SG-BP3X interconectare cu System III 2,045.95
Dispecerat 1 linie IP,extensibil la 24 de linii IP sau PSTN, display 7" touch,
opţiuni de redundanţă; conţine unitatea centrală, sursă de alimentare pentru
SG-S5KIT1-IP unitatea centrală şi pentru controler (alimentarea afişajului), Rack 4U,1 29,926.15
modul linie IP SG-DRL5-IPE, max. 368.640 account-uri (in configuratie
maxima de 24 de linii IP)

Dispecerat, redundant , 2 linii IP,extensibil la 24 de linii IP sau PSTN, 2xdisplay

7" touch, 2x CPM ; conţine 2x unitatea centrală, 2xsursă de alimentare
SG-S5KIT2-IP pentru unitatea centrală şi pentru controler (alimentarea afişajului), Rack 53,435.90
4U, 2 module linie IP SG-DRL5-IPE

Modul PSTN, 1 linie telefonica pentru System 5, peste 150 de formate de

SG-DRL5 comunicare 10,368.95

SG-DRL5-2L Modul PSTN, 2 linii telefonice pentru System 5 19,241.90

Card extensie linie IP,4096 account-uri, max. 512 verificare video/ 512
SG-DRL5-IPE supervizate, 3072 account-uri nesupervizate. 8,550.35
SG-MLRF5 Rack metalic ptr dispecerat System 5 13,896.15
SG-S5BLRKT Suport montaj pentru System 5 (set 2 buc) 132.00
INTERFETE TRANSMISIE IP - SURGARD
Comunicator TCP-IP pentru centralele DSC, ofera control integral de la
distanta (armare/dezarmare/bypass zone/comanda PGM) si monitorizarea starii
sistemului printr-un web-browser standard (PC) sau smart-phone (Android,
EnvisaLink 4 iPhone, BlackBerry) cu posibilitate de notificare prin e-mail sau SMS. Compatibil 872.65
cu centralele DSC PowerSeries (1555, 1555 MX, 1575, 5010 (832), 5020 (864),
1616, 1832, 1864). Encriptare 128 bit, alimentare de pe magistrala, permite
upgrade de la distanta, consum 65mA, dimensiuni 10.5cm x 4.2cm

Modul comunicator IP (contact ID, SIA) pentru centralele din seria NEW POWER.
T-LINK 150 . Programabil prin intermediul unui soft de consola. 630.65

Aprilie 2019 Toate produsele 13din533

Modul comunicator IP (contact ID, SIA) pentru centralele PC5020 si PC40X0.
Functioneaza si independent, 4 intrari de zona, extensibila la 12 prin utilizarea
T-LINK-250 unui modul PC5108, 2 iesiri PGM. Programabil prin intermediul unui soft de 1,336.15
consola.

Modul comunicator IP (SIA) pentru centralele PC1616, PC1832, PC1864 v4.1+ .

Programabil cu softul DLSIV local sau la distanta. Alimentare 12V, consum
T-LINK-260 100mA standby, 400mA in transmisie. Compatibil cu dispeceratele Sur-Gard 641.35
System I, II, III.

Comunicator 3G (HSPA), compatibil cu centralele NEO POWER, control si

NEO 3G2080-EU comanda prin SMS, functioneaza cu dispeceratele SurGuard 1,127.90
Comunicator dual 3G si TCP/IP, compatibil cu centralele NEO POWER, control si
NEO TL2803G-EU comanda prin SMS, functioneaza cu dispeceratele SurGuard 1,725.55
ComunicatorTCP/IP, compatibil cu centralele NEO POWER, functioneaza cu
NEOTL280 dispeceratele SurGuard 641.35
ComunicatorTCP/IP, compatibil cu centralele NEO POWER, functioneaza cu
NEOTL280R dispeceratele SurGuard, RS232 ptr integrare cu alte sisteme 721.65
LIB2A6 Baterie LI-LON 2.6Ah 3.7V pentru GS4005 BGS 220 B3G220 125.45

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 3 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
GS4015 Ct.ID/SIA in mesaje SMS (26 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de 793.85
comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare
locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul DLS5,
alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe
iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD):
101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic. Fara apelare vocala

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de

Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate
GS4005 de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare 985.65
locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32, prin PC sau memory-stick)
si programare de la distanta prin softul DLS5, certificare EN50136, suporta
baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h, alimentare 10.7 ~ 27.6
Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA,
temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 ,
Greutate: 250g, cabinet din plastic

GS4005-K de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare 945.65
locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul DLS5,
certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @
13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C,
dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g. Kit-ul contine:
PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si suport metal
(fara cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

Aprilie 2019 Toate produsele 14din533

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)
universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie
telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6
terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector
pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real
prin decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de
3G4005 telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 1,105.15
numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32, prin
PC sau memory-stick) si programare de la distanta prin softul DLS5, certificare
EN50136, suporta baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h,
alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe
iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD):
101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic

3G4005-K telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 1,065.55
numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la
distanta prin softul DLS5, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc,
consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura
de operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only),
Greutate: 66g. Kit-ul contine: PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa
magnetica, adaptor si suport metal (fara cabinet, port USB si fara posibilitate
conectare baterie)

BGS-210 Ct.ID/SIA in mesaje SMS (26 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de 808.90
comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare
locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul BOSS,

BGS-220 de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare 1,058.00
locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32, prin PC sau memory-stick)
si programare de la distanta prin softul BOSS, certificare EN50136, suporta
baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h, alimentare 10.7 ~ 27.6
Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA,
temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 ,
Greutate: 250g, cabinet din plastic

Aprilie 2019 Toate produsele 15din533

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,
functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate
BGS-220K de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare 1,026.15
locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul BOSS,
certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @
13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C,
dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g. Kit-ul contine:
PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si suport metal
(fara cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie
telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6
terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector
pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real
prin decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de
B3G-220 telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 1,157.65
numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32, prin
PC sau memory-stick) si programare de la distanta prin softul BOSS, certificare
EN50136, suporta baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h,
alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe
iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD):
101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie
telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6
terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector
pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real
prin decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr
B3G-220K de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 1,159.30
32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la
distanta prin softul BOSS, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc,
consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura
de operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only),
Greutate: 66g. Kit-ul contine: PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa
magnetica, adaptor si suport metal (fara cabinet, port USB si fara posibilitate
conectare baterie)

Seria KYO - Bentel

CENTRALE - fără tastatură, fără transformator
unitate centrală 4 zone, 4 partiţii, 3 ieşiri programabile, 1 ieşire de alarmă (bell),
23 de coduri, 128 de chei digitale/cartele de proximitate, 128 de evenimente,
KYO 4 acceptă tastatură NC2/TAST,OMNIA TAST, ICON/KP, MIA, comunicator digital 8 512.90
nr. de telefon

unitate centrală 8 zone, 4 partiţii, 3 ieşiri programabile, 1 ieşire de alarmă (bell),

23 de CODURI, 128 de chei digitale/cartele de proximitate, 128 de evenimente,
KYO 8W acceptă tastatură NC2/TAST,OMNIA TAST, ICON/KP, MIA,comunicator digital 8 572.90
nr. de telefon,

unitate centrală 8 zone, extensibilă la 32, 8 partiţii, 3 ieşiri programabile, 1 ieşire

de alarmă (bell), 31 de coduri, 250 de chei digitale/cartele de proximitate, 128 de
KYO 32 evenimente, acceptă tastatură OMNIA TAST, MIA, Alison, NC2/Tast, comunicator 826.90
digital 8 nr. de telefon

unitate centrală 8 zone, extensibilă la 344, 32 partiţii, 4 ieşiri programabile,

suporta 64 de zone radio, 200 de CODURI, 500 de chei digitale/cartele de
KYO 320 proximitate, 1.500 de evenimente, acceptă tastatură, MIA, comunicator digital 8 2,082.10
nr. de telefon.

Aprilie 2019 Toate produsele 16din533

Seria ABSOLUTA - Bentel
CENTRALE - GRAD 3, fără tastatură, fără transformator

unitate centrală 8 zone, extensibila la 16 zone pe fir, sau la 32 de zone radio, 4

partiţii, maxim 6 ieşiri programabile, 1 ieşire de alarmă (bell), 64 de chei
digitale/cartele de proximitate, 2000 de evenimente, acceptă maxim 8 tastaturi
Absoluta 16-GR3 LED/LCD, comunicator digital 32 nr. de telefon, port USB si conector miniUSB ptr 1,198.90
conectare directa la PC (cu BOSS software), apelator telefonic incorporat, mesaj
vocal separat ptr fiecare zoa/eveniment, conectare directa comunicatoare GSM
sau IP, carcasa metalica, grad 3 de securitate

unitate centrală 8 zone, extensibila la 104 zone pe fir, sau la 32 de zone radio, 16
partiţii, 6 ieşiri programabile, ext. la 50, 1 ieşire de alarmă (bell), 250 de chei
digitale/cartele de proximitate, 2000 de evenimente, acceptă maxim 16 tastaturi
Absoluta104-GR3 LED/LCD, comunicator digital 32 nr. de telefon, port USB si conector miniUSB ptr 1,776.20
conectare directa la PC (cu BOSS software), apelator telefonic incorporat, mesaj
vocal separat ptr fiecare zoa/eveniment, conectare directa comunicatoare GSM
sau IP, carcasa metalica, grad 3 de securitate

CENTRALE - fără tastatură, fără transformator

unitate centrală 8 zone, extensibila la 16 zone pe fir, sau la 32 de zone radio, 4

partiţii, maxim 6 ieşiri programabile, 1 ieşire de alarmă (bell), 64 de chei
digitale/cartele de proximitate, 2000 de evenimente, acceptă maxim 8 tastaturi
Absoluta 16P LED/LCD, comunicator digital 32 nr. de telefon, port USB si conector miniUSB ptr 735.00
conectare directa la PC (cu BOSS software), apelator telefonic incorporat, mesaj
vocal separat ptr fiecare zoa/eveniment, conectare directa comunicatoare GSM
sau IP, carcasa de plastic

unitate centrală 8 zone, extensibila la 42 zone pe fir, sau la 32 de zone radio, 8

partiţii, 6 ieşiri programabile, ext. la 20, 1 ieşire de alarmă (bell), 128 de chei
digitale/cartele de proximitate, 2000 de evenimente, acceptă maxim 8 tastaturi
Absoluta 42P LED/LCD, comunicator digital 32 nr. de telefon, port USB si conector miniUSB ptr 949.40
conectare directa la PC (cu BOSS software), apelator telefonic incorporat, mesaj
vocal separat ptr fiecare zoa/eveniment, conectare directa comunicatoare GSM
sau IP, carcasa de plastic

unitate centrală 8 zone, extensibila la 42 zone pe fir, sau la 32 de zone radio, 8

partiţii, 6 ieşiri programabile, ext. la 20, 1 ieşire de alarmă (bell), 23 de coduri,
128 de chei digitale/cartele de proximitate, 2000 de evenimente, acceptă maxim
Absoluta 42M 8 tastaturi LED/LCD, comunicator digital 32 nr. de telefon, port USB si conector 1,030.65
miniUSB ptr conectare directa la PC (cu BOSS software), apelator telefonic
incorporat, mesaj vocal separat ptr fiecare zoa/eveniment, conectare directa
comunicatoare GSM sau IP, carcasa metalica

unitate centrală 8 zone, extensibila la 104 zone pe fir, sau la 32 de zone radio, 16
partiţii, 6 ieşiri programabile, ext. la 50, 1 ieşire de alarmă (bell), 250 de chei
digitale/cartele de proximitate, 2000 de evenimente, acceptă maxim 16 tastaturi
Absoluta 104M LED/LCD, comunicator digital 32 nr. de telefon, port USB si conector miniUSB ptr 1,458.95
conectare directa la PC (cu BOSS software), apelator telefonic incorporat, mesaj
vocal separat ptr fiecare zoa/eveniment, conectare directa comunicatoare GSM
sau IP, carcasa metalica

TASTATURI
Tastatura touch screen , compatibila Absoluta, diagonala 7", rezolutie 800x480,
indicatoare LED pentru stare sistem, posibilitate programare sistem, interfata
M-TOUCH utilizator, afisare ceas, posibilitate control iesiri programabile, functie de tastatura 1,347.45
virtuala, SD card, functionare ca si rama foto digitala, posibilitate configurare
max. 32 harti.

tastatura LCD 2x16 caractere pentru centralele din seria KYO si Absoluta, LED
T-BLACK de alarma, culoare neagra 442.65
tastatura LCD 2x16 caractere pentru centralele din seria KYO si Absoluta, LED
T-WHITE de alarma, culoare alba 442.65
tastatura LCD 2x16 caractere pentru centralele din seria KYO, LED de alarma ,
BKP-LCD Premium 555.75

BKB-LCD tastatura LCD 2x16 caractere pentru centralele din seria KYO, LED de alarma 387.60

Aprilie 2019 Toate produsele 17din533

BKB-LED tastatura LED, 16 zone, pentru centralele din seria KYO 262.20
MODULE
M-IN/OUT modul intrare/iesire pentru seria KYO 222.20
B-ISOL Modul izolator 246.70
K3/PRT2 interfata imprimanta paralela ptr. KYO 320 şi KYO 100 378.60
ABS-USB-5m Cablu conexiune directa la PC, interfata USB, lungime 5m 62.95
KIT-G3RES KIT REZISTENTE 3buc, ptr Grade3 , set de 100 de kit-uri 96.85
MODULE COMUNICATOARE VOCALE
NCDUE/VOX modul de comunicare vocală pt. OMNIA 4/8, KYO 4, 8, 32 389.20
K3/VOX2 modul de comunicare vocală, pentru KYO 320 şi KYO 100 520.65
ABS-AS100 statie audio, ptr centralele Absoluta. Two-way audio, echipata cu microfon/difuzor 286.70
Seria VECTOR - Wireless - BENTEL
interfaţă pentru 32 detectoare wireles , pentru centralele de alarmă KYO 32 şi
VECTOR 32 KYO 300 447.15
VECTOR QUAD Interfata radio pentru 8 dispozitive radio 458.15
ARC20 minitastatură radio 162.60
AMD20 detector PIR wireless cu lentilă PET 354.10
AMD20NP detector PIR wireless fara imunitate PET 318.50
AMC30 contact magnetic wireles 249.95
ASD30 detector de fum wireles 630.90
ECHIPAMENT CONTROL ACCES
PROXI cititor de proximitate de exterior 269.50
PROXICARD cartelă de proximitate pentru PROXI 31.50
PROXITAG Tag proximitate pentru cititoarele PROXI 34.75
ECLIPSE cititor de chei electronice , proximitate 105.85
SAT cheie electronică digitală ptr. ECLIPSE 38.45
APELATOARE TELEFONICE
comunicator vocal, 2 canale cu management de prioritate, 7 nr. de telefon/canal,
B-TEL2 mesaj de 32 sec., cod de întrerupere, memorie 255 apeluri 609.25
apelator telefonic 3G universal, 4 intrari de alarma, comunicare alarme prin
mesaje vocale sau SMS, 3 iesiri OC, operabile local sau de la distanta prin SMS
B-TEL-3G sau tonuri DTMF, max 3 mesaje vocale ptr fiecare eveniment, transmitere teste 694.60
priodice, semnalizare stare baterie prin SMS
comunicator telefonic universal, digital, protocoale în impulsuri şi Contact ID, 8
GT-COM canale, 8 nr. de telefon cu conturi diferite 334.85
SURSE DE ALIMENTARE
BAQ15T12 sursa de tensiune 13.8Vcc/1.5A 119.25
staţie de tensiune 13,8Vcc/5A, monitorizata, in sistem cu centralele KYO,
BXM12/50B realimentare bus BPI 1,059.25
BAW50T12 sursa de tensiune 13.8Vcc/3,6A 214.45
BAW75T12 sursa de tensiune 13.8Vcc/5,4A 281.00
PIR- BENTEL
Detector PIR cu analiza digitala, imunitate PET, alimentare 12Vdc, 12x12m, 80*,
MD 501 numarator de impulsuri 62.50
PIR QUAD ,diagramă conică; numarator de impulsuri, imunitate RFI/EMI,
IR 360 compensare termica, imunitate mare la alarme false, acoperire 360° 209.95
PIR+MW - BENTEL
Detector in dubla tehnologie PIR + MW cu analiza digitala, imunitate PET,
MD 503 alimentare 12Vdc, 12x12m, 80*, numarator de impulsuri 199.35
Detector in dubla tehnologie cu antimasking, PIR + MW cu analiza digitala,
MD 504 imunitate PET, alimentare 12Vdc, 12x12m, 80*, numarator de impulsuri 168.70
DETECTOR DE EXTERIOR - BENTEL

Aprilie 2019 Toate produsele 18din533

Detector PIR de exterior, tehnologie Octa-Quad (8 senzori PIR, fiecare
actionand ca un detector QUAD), indicator nivel semnal, carcasa antivandal,
MD 707 acoperire max 12m, imunitate PET (18 kg), imunitate la modificari ale conditiilor 690.50
atmosferice, tamper capac si perete

SPARGERE DE GEAM - BENTEL

detector acustic de spargere de geam bazat pe microprocesor, capacitate mare
GB08 de eliminare a zgomotelor, imunitate mare la alarme false, dist maxima de 188.70
detectie 7,6m, protectie RFI/EMI, tamper

SENZORI DE VIBRATIE
Detector de vibratii, analiza digitala, alimentare 12Vdc, numarator de impulsuri,
Shock 01 sensibilitate reglabila, contact NC, montaj aplicat, LED-semnalizare stare. 117.35

SENZORI PERDEA USA/FEREASTRA

WING 2 detector perdea IR pasiv , 3 canale IR, deschidere 70gr, raza 4m 238.75
WING DT detector IR +MW perdea, 3 canale IR, deschidere 70gr, raza 4m, antimasking 634.15

WING PLUS detector perdea IR activ, 3 canale IR, deschidere 70gr, raza 4m, antimasking 567.00
SIRENE-AUTOPROTEJATE - BENTEL
CALL-FPI sirena exterior autonomă pentru efracţie, Bentel 404.25
sirena exterior autonomă pentru efracţie, multitonală, timp de alarmă
CALL programabil, activare negativă sau pozitivă, necesită accumulator 12V/2Ah 303.45

sirena exterior autonomă pentru efracţie, multitonală, timp de alarmă

NEKA programabil, activare negativă sau pozitivă, necesită accumulator 12V/2Ah 259.35

SIRENE - BENTEL
Wave/W sirenă interior 12V,piezo în carcasă de plastic 73.50
Wave/WS idem Wave/W cu flash 151.95
SIRENE - STIM
S 1201 sirena de interior, dinamic, cu horn, 15W 33.45
S 1203 sirena de exterior, dinamic, cu horn, 30W 71.50
S 1209 sirena de interior, carcasă paralelipipedică albă, 20W 36.70
LD95 sirena de interior, 104 dB, flash, comandă independentă, 12 Vcc 45.50
PS 40 sirena de interior piezo,150mA 20.20
STK 30 flash 12 Vcc 37.45
DISPECERATE-TELEFONICE - SURGARD
Dispecerat 1linie telefonică,extensibil la 24 de linii, display 1/4 VGA, capacităţi
DNIS , ANI şi caller ID, opţiuni de redundanţă; conţine unitatea centrală, sursă de
SG-SIII alimentare pentru unitatea centrală şi pentru controler (alimentarea afişajului), 30,820.80
Rack,

Unitate redundantă, conţine: Unitate cntrală cu afişaj, sursă de alimentare pentru

SG-SIII R unitatea centrală şi pentru controler, convertor DC 5V. NECESITĂ SG-SIII E. 39,627.75

SG-DRL3 E Modul de linie telefonica pentru System III 8,543.00

Modul TCP/IP pentru monitorizarea sistemelor de alarma legate la internet prin
SG-DRL3 IP modulele TLINK250, suporta 1024 module dintre care 512 supervizate. 8,807.00

Interfaţă conectare pentru 24 de linii telefonice, Rack 19" cu cablu pentru

SG-BP3X interconectare cu System III 2,045.95
Dispecerat 1 linie IP,extensibil la 24 de linii IP sau PSTN, display 7" touch,
opţiuni de redundanţă; conţine unitatea centrală, sursă de alimentare pentru
SG-S5KIT1-IP unitatea centrală şi pentru controler (alimentarea afişajului), Rack 4U,1 29,926.15
modul linie IP SG-DRL5-IPE, max. 368.640 account-uri (in configuratie
maxima de 24 de linii IP)

Dispecerat, redundant , 2 linii IP,extensibil la 24 de linii IP sau PSTN, 2xdisplay

7" touch, 2x CPM ; conţine 2x unitatea centrală, 2xsursă de alimentare
SG-S5KIT2-IP pentru unitatea centrală şi pentru controler (alimentarea afişajului), Rack 53,435.90
4U, 2 module linie IP SG-DRL5-IPE

Aprilie 2019 Toate produsele 19din533

Modul PSTN, 1 linie telefonica pentru System 5, peste 150 de formate de
SG-DRL5 comunicare 10,368.95
SG-DRL5-2L Modul PSTN, 2 linii telefonice pentru System 5 19,241.90
Card extensie linie IP,4096 account-uri, max. 512 verificare video/ 512
SG-DRL5-IPE supervizate, 3072 account-uri nesupervizate. 8,550.35
SG-MLRF5 Rack metalic ptr dispecerat System 5 13,896.15
SG-S5BLRKT Suport montaj pentru System 5 (set 2 buc) 132.00
INTERFETE TRANSMISIE IP - SURGARD

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 3 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
GS4015 Ct.ID/SIA in mesaje SMS (26 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de 793.85
comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare
locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul DLS5,
alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe
iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD):
101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic. Fara apelare vocala

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate
GS4005 de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare 985.65
locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32, prin PC sau memory-stick)
si programare de la distanta prin softul DLS5, certificare EN50136, suporta
baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h, alimentare 10.7 ~ 27.6
Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA,
temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 ,
Greutate: 250g, cabinet din plastic

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate
GS4005-K de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare 945.65
locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul DLS5,
certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @
13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C,
dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g. Kit-ul contine:
PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si suport metal
(fara cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

Aprilie 2019 Toate produsele 20din533

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)
universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie
telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6
terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector
pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real
prin decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de
3G4005 telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 1,105.15
numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32, prin
PC sau memory-stick) si programare de la distanta prin softul DLS5, certificare
EN50136, suporta baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h,
alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe
iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD):
101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie
telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6
terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector
pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real
prin decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de
3G4005-K telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 1,065.55
numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la
distanta prin softul DLS5, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc,
consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura
de operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only),
Greutate: 66g. Kit-ul contine: PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa
magnetica, adaptor si suport metal (fara cabinet, port USB si fara posibilitate
conectare baterie)

LIB2A6 Baterie LI-LON 2.6Ah 3.7V pentru BGS 220 B3G220 125.45

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 3 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
BGS-210 Ct.ID/SIA in mesaje SMS (26 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de 808.90
comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare
locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul BOSS,
alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe
iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD):
101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic. Fara apelare vocala

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate
BGS-220 de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, 1,058.00
programare locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32, prin PC sau
memory-stick) si programare de la distanta prin softul BOSS, certificare
EN50136, suporta baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h,
alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe
iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD):
101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic

Aprilie 2019 Toate produsele 21din533

BGS-220K de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, 1,026.15
programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin
softul BOSS, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim
450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~
+40 °C, dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g. Kit-ul
contine: PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si
suport metal (fara cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie
telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6
terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector
pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real
prin decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr
B3G-220 de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 1,157.65
32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32,
prin PC sau memory-stick) si programare de la distanta prin softul BOSS,
certificare EN50136, suporta baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup
6h, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat
pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD):
101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie
telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6
terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector
pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real
prin decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr
B3G-220K de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 1,159.30
32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la
distanta prin softul BOSS, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc,
consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura
de operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only),
Greutate: 66g. Kit-ul contine: PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa
magnetica, adaptor si suport metal (fara cabinet, port USB si fara posibilitate
conectare baterie)

Modul comunicator IP pentru centralele KYO320. Programabil prin intermediul

K-NET unui soft de consola. Functioneaza cu dispeceratele Surgard System II/III. 850.15
Suporta DHCP. Montare in interiorul cabinetului centralei.

Modul comunicator IP (contact ID, SIA) pentru centralele ABSOLUTA.

ABS-IP Programabil prin intermediul unui soft de consola. Functioneaza cu System II/III, 438.15
si BMS (bentel monitoring software). Montare in interiorul cabinetului centralei.
Permite conexiunea pentru Absoluta APP.

Modul comunicator GSM/GPRS (contact ID, SIA) pentru centralele ABSOLUTA .

ABS-GSM Programabil prin intermediul unui soft de consola. Functioneaza cu System II/III, 638.65
si BMS (bentel monitoring software). Montare in interiorul cabinetului
centralei.Permite conexiunea pentru Absoluta APP.
ABS-ANT antena 25 cm pentru ABS-GSM 75.20
SISTEME GENERATOARE DE FUM - AVS Electronic
Tun de ceata pentru spatii pana la 300 m³, 300 m³/60 secunde sau 250 m³/10
FOGGY 30 secunde + activare puls, rezervor 1l, ajutaj standard ER90 7,953.35
Tun de ceata pentru spatii pana la 750 m³, 750 m³/60 secunde sau 1900 m³/60
FOGGY 50 secunde + activare puls, rezervor 1,3 l, ajutaj ER90 9,787.55

Aprilie 2019 Toate produsele 22din533

Ajutaj cu 3 jeturi scurte 3x90° – unul central la 90° + 2 adiacente la 30°, permite
ER360 crearea unui efect de cortina (ex. ferestre sau usi). 493.40

ER390 Ajutaj cu 3 jeturi scurte 3x60° – simetrice, permite ditribuire volumetrica uniforma. 493.40
Prelungitor 10 cm – pentru instalare in plafon sau perete fals, compatibil cu toate
PRL10 ajutajele. 779.90
SRB10 Rezervor reumplut pentru FOGGY 30. 617.40
SRB15 Rezervor reumplut pentru FOGGY 50. 761.50
ECHIPAMENTE ADRESABILE - BENTEL
CENTRALE SERIA FC 500
centrala incendiu autoadresabilă 1 bucla / triplucircuit, suportă maxim 128 de
FC501-L elemente (module sau detectoare) si 32 zone, harta geografica Intelli- Zone, 2,492.70
conectare repetoare FC500/REP, afisaj LCD 4x40 caractere, alimentare 220Vc.

1 buclă adresabilă ce suportă 250 de elemente pe bucla (module sau

detectoare), 1 zonă convenţională cu max 30 de detectori, conectare max.7
FC510 repetoare FC500/REP, afisaj LCD 4x40 caractere, alimentare 220Vc. Conexiune 3,104.30
prin retea RS485 max 8 centrale.

2 bucle adresabile ce suportă 250 de elemente pe bucla (module sau

detectoare), 1 zonă convenţională cu max 30 de detectori, conectare max.7
FC520 repetoare FC500/REP, afisaj LCD 4x40 caractere, alimentare 220Vc. Conexiune 4,656.40
prin retea RS485 max 8 centrale.

FC500REP Repetor pentru seria FC 500 - conectare 4 fire RS485, afişare LCD 1,401.90
Cabinet acumulatori, dimensiuni: 452x350x209 mm, maxim 2 acumulatori 12V
FC500BX 38Ah 1,090.80
COMUNICATOARE FC 500
modul conectare prin TCP/IP la centralele din seria FC500, pentru programare/
FC500IP teleservice , control; configurare manuala sau DHCP 968.90
comunicator telefonic digital, 32 de numere te telefon, asociere maxim 3 mesaje
FC500PSTN vocale, programabil de la PC, supervizare linie telefonica, protectie 1,520.40
supratensiune pe linie, inregistrare/redare mesaje.

interfata multifunctionala programabila pentru centralele din seria FC500, port

FC500MFI RS485 si RS232, posibilitate conectare imprimanta pe RS232 (recomandata 1,342.40
imprimanta SII DPU-414) , pot fi instalate pana la 4 module pe centrala

Soft monitorizare via Ethernet (FC500IP3) pana la 32 centrale din seria FC500
(FC501/510/520), notificari pop-up si audio pentru eveniment nou, indicatori stil
FC-MAE semafor pentru statusul centralelor, integrat cu FC Console si FC500 Console, 3,258.30
criptare AES 128-bits

MODULE PENTRU Protocol FC 500/FireClass

FC410LI Modul izolator de bucla 180.25
FC410MIM micromodul convertor, 1 intrare 276.00
FC410DIM modul conectare/ monitorizare bucla detectoare sau butoane conventionale 569.25

FC410BDM Modul interfata pentru conectarea barierelor de fum, cu alimentare de pe bucla 836.15
FC410CIM modul monitorizare contacte: ventilatie, control usi antifoc 367.00
FC410RIM modul comanda 1 releu, liber de potential, controlabil de pe bucla 223.45
FC410MIO modul convertor/comanda, 3 intrari, 2 iesiri (contact liber de potential) 756.60
FC410SIO modul convertor/comanda, 1 intrare, 1 iesire 504.35
FC410QIO modul convertor/comanda, 4 intrari, 4 iesiri (contact liber de potential) 1,228.50
FC410QRM modul comanda 4 relee, liber de potential, iesirile sunt monitorizate 913.55
Modul cu releu de inalta tensiune, se interconecteaza cu iesirile digitale de la
FCHVR800MX FC410MIO, FC410RIM, curent 8A / 28 V DC, 10A / 28V AC, 120V AC, 5A / 240V 370.85
AC (sarcina rezistiva).

FC470CV Capac-doza de montaj module 18.00

FC470DGB Doza de montaj module (montaj aparent) 9.75
Doze conexiuni/derivatie rezistente la foc EN54
doza conexiuni EN54 120 x 120 x 37 [mm]
AWOP-425SR (WxHxD) 103.90

Aprilie 2019 Toate produsele 23din533

AWOP-625PP doza conexiuni EN54 154 x 80 x 30 [mm] (WxHxD) 90.40
DETECTOARE ADRESABILE - Protocol FC 500
FC400CH detector combinat de CO si temperatura 360.25
FC460H detector de temperatura, cu gradient programabil, adresabil 147.70
FC460P detector optic de fum, adresabil 146.35
FC460PH detector combinat de fum si temperatura, 8 moduri de functionare, functie si/sau 190.95
FC460PC detector combinat de fum, CO si temperatura, functie si/sau 432.35
FC4BI soclu detector cu izolator 57.25
FC4B soclu detector standard 17.25
FC4B-EM doza de montaj pentru soclu detector (ptr. tubulatura montaj aparent) 17.00
DETECTOARE Prelevare probe
Modul de detectie, prelevare probe din instalatiile de ventilatie. Soclu 4B inclus.
DPK6-4B Pregatit pentru montaj detectoare din seria FC400. 977.00
tub de prelevare probe l=600mm, disponibil si in variantele de lungime 1500mm
DPK600 si 2800mm 219.00
DPKM suport de montaj pentru DPK6 154.60
DPKF filtru interschimbabil (set 10 buc) 533.50
BUTOANE ADRESABILE - Protocol FC 500/FireClass
FC420CP-I buton manual de alarmare, ptr. Interior, cu izolator 237.85
FC421CP buton manual de alarmare, ptr. exterior 1,210.40
FC420CPT doza buton, montaj aparent 24.00
FC400KC capac protectie plastic, transparent, pentru butoanele din seria FC400 17.70
FC400RD rezerva plastic deformabila pentru butoanele din seria FC400 8.20
SIRENE ADRESABILE - Protocol FC 500
FC430SAB flash pentru FC430SB 360.25
FC430SAM sirena pentru FC430SB 180.25
Sirena adresabila (fara flash) de interior,, isolator incorporat, 16 tonuri selectabile,
FC410LPSYR 2 nivele de volum. Dimensiuni: 105x106x91 mm, temp lucru: -25~+70 grd C, 493.50
103dB, culoare rosie
Sirena adresabila cu flash de exterior (IP65), isolator incorporat, 16 tonuri
FC410LPAV selectabile, 2 nivele de volum, 2 frecvente de clipire. Dimensiuni: 110x110x100 857.40
mm, temp lucru: -20~+55 grd C, 103dB, culoare rosie
Sirena adresabila cu flash de interior, isolator incorporat, 16 tonuri selectabile, 2
FC410LPAVR nivele de volum, 2 frecvente de clipire. Dimensiuni: 105x106x91 mm, temp lucru: 695.25
-10~+55 grd C, 103dB, culoare rosie

Soclu sirena adresabila, cu alimentare de pe bucla, flash si isolator incorporat, 15

FC430LPASB tonuri selectabile, 4 nivele de volum. Dimensiuni: 115x36,5 mm, Temp lucru: 461.15
-25~+70 grd C, 90dB

FC430SB soclu sirena adresabila, cu alimentare de pe bucla 273.85

Echipamente ADRESABILE - Protocol Bentel-System Sensor
22051EM detector optic de fum 476.50
B501 soclu detector 54.20
MCP-5A buton manual de alarmare 612.85
SR-1T doza pentru butonul MCP-5A 52.50
ECHIPAMENTE CONVENŢIONALE
CENTRALE INCENDIU BENTEL - SERIA 400
CENTRALE
centrală de incendiu convenţională, 4 zone, max 30 detectori pe zonă, ieşire
J408-4M independentă pt.fiecare zonă,complet programabilă, memorie 1000 evenimente 909.65

centrală de incendiu convenţională, 8 zone, max 30 detectori pe zonă, ieşire

J408-8M independentă pt.fiecare zonă,complet programabilă, memorie 1000 evenimente 1,025.75

Aprilie 2019 Toate produsele 24din533

centrală de incendiu convenţională, 8 zone extensibilă la 24, ieşire independentă
J424-8M pt. fiecare zonă, complet programabilă, memorie 1000 evenimente 1,542.95

MODULE PENTRU J424

J400/EXP modul de extensie 8 zone pt. J424 274.70
J400/EXT modul de stingere pt J424 324.35
J400/LCD afişaj LCD pentru J424 266.70
J400/REP panou sinoptic pentru J408-J424 932.15
J400/BRIDGE interfata de conectare RS485/RS232, ptr. J408-J424 787.50
DETECTOARE CONVENŢIONALE- THOR
TH 601P Detector optic de fum, 2 fire, 12-28Vcc 80.85
TH 601PH Detector optic de fum + detector de temperatură, 60°C, 12-28Vcc 119.25
TH 601H-R Detector de temperatură rata de crestere, 2 fire, 12-28Vcc 72.10
TH 611H-F Detector prag de temperatură 60°C, 2 fire, 12-28Vcc 68.50
TH 601CH Detector CO, 2 fire, 12-28Vcc 361.75
Detector conventional IR de flacara, LED semnalizare stare, inaltimea maxima de
FC 601F montare 16m, alimentare 24Vcc, consum: stand-by 1mA, in alarma 42mA 1,961.45

TH 5B Soclu detector TH 601 17.70

MUB-RV Soclu detector TH 601 cu releu 69.45
DETECTOARE ANTI-EX - THOR
TH-601FEX detector de flacara , similar cu FC 601F, in constructie antiex 3,369.15
TH-FC5BEX soclu cu bariera de potential ptr 601FEX 101.00
TH-601TEx detector dual fum-temperatura, similar cu TH 601PH, in constructie antiex 606.40
TH-601EX detector de temperatura, similar cu TH 601H, in constructie antiex, gradient 511.50
TH-611Ex detector de temperatura, similar cu TH 611H-F, in constructie antiex 1,930.05
MCP220Ex Buton incendiu ,similar cu MCP200Cs , in constructie antiex 767.50
DETECTOR FUM RADIO
detector de fum radio, conventional, in conformitate cu EN54, conectare prin
SD1 WS intermediul interfetelor INTWS, sau INTW4S 640.60
INTW4S-BEO interfaţă radio universală, 4 zone, ptr detectoarele din seria WS 496.90
INTWS interfaţă radio universală, 8 zone ptr detectorul WS 975.30
BARIERE DE FUM
BF 100 A barieră activă IR fum, 10 - 100 m, conectare 2 sau 4 fire, 12/24Vcc 2,316.35
BF 100 R barieră reflexie IR fum, 10 - 100 m 2,749.10
BR 100 modul semnalizare la distanta, pentru 4 bariere BF 100 R, 596.85
BF TEST tester bariere fum (sticlă opacă) 15.00
BFS Set panouri reflectorizante (3 buc) 824.40
BUTOANE DE INCENDIU
SM-108 Buton de alarmare cu separator de sticlă 59.85
Buton de alarmare cu separator de plastic, cu revenire,LED semnalizare stare
MCP200CS (Bentel) 76.25
SIRENE INCENDIU CONVENŢIONALE
SB 102 sirenă de incendiu clopot, 24V, rosie 85.50
H201 Sirenă de interior, carcasă roşie, 24V, multitonala 174.10
HS201 Sirenă de interior cu stroboscop , carcasă roşie, 24V, multitonala 234.95
sirena exterioara autonoma de incendiu, IP34. Carcasa poilicarbonat de culoare
PS 128F rosie. Alimentare 24V, necesita baterie 12V/7Ah. 115dB, EN 54-3 441.00
INDICATOR semnalizare
Indicator LED, semnalizare incendiu, 2 LED-uri rosii, alimentare 5-24Vdc, ptr
RILED-WRR detectoare montate in zone fara vizibilitate 36.35

Aprilie 2019 Toate produsele 25din533

DETECTOARE DE INUNDAŢII
detector de inundaţii cu un senzor de apă încorporat + 4 senzori de apă auxiliari,
SMART 1400 utilizat pentru lichide neinflamabile, nu detectează apă distilată 148.70
Echipamente incendiu wireless-hibride
CENTRALE
Centrala Incendiu, analog-adresabila, 1 bucla, extensibila la 9, panou touch-
screen, 240 elemente pe bucla, maxim 192 de zone, led-uri de stare, posibilitate
ONE conectare in retea, optional, modul redundanta, protocol Argus, meniu RO, 4,488.95
memorie 1000 evenimente

ONE-2 Modul extensie 2 bucle, pentru centrala ONE 2,834.35

ONE-TKB Modul repetor ptr centrala ONE, Rs 485 2,890.65
PR40 imprimanta seriala, nr coloane 40, compatibila cu centralele ONE 6,120.10
Echipamente radio
Modul interfata radio, comunicatie bi-directionala, 7 canale, alimentat de pe
VW2W100 bucla, protocol VEGA, maxim 32 de elemente radio, programabil local sau PC 817.65
(RS-232)
Modul expandor, extensie arie de acoperire semnal, maxim 7 pe sistem (pe un
SGWE modul interfata radio), conectare maxim 64 de elemente radio, maxim 48 module 817.65
de intrare si 16 module de iesire/comanda

Modul interfata radio, UNIVERSALA, comunicatie bi-directionala, 7 canale,

SGCWE alimentare 9-30Vcc, iesire pe releu, maxim 32 de elemente radio, programabil 817.65
local sau PC (RS-232)

detector de fum radio, comunicatie bi-directionala, frecventa 868MHz in

conformitate cu EN54-7 si EN54-25, conectare prin intermediul interfetelor
L-OP-SG SGWE, SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, 640.50
temperatura de functionare -10 la 55 grd.

detector combinat, de fum si temperatura, radio, comunicatie bi-directionala,

frecventa 868MHz in conformitate cu EN54-5, EN54-7 si EN54-25, conectare
L-MC-SG prin intermediul interfetelor SGWE, SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 baterii: 667.75
CR123A s CR2032, temperatura de functionare -10 la 55 grd.

detector de temperatura, radio, comunicatie bi-directionala, frecventa 868MHz in

conformitate cu EN54-5 si EN54-25, conectare prin intermediul interfetelor
L-HT-SG SGWE, SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, 626.90
temperatura de functionare -10 la 55 grd.

detector de temperatura, radio, comunicatie bi-directionala, frecventa 868MHz in

conformitate cu EN54-5 si EN54-25, conectare prin intermediul interfetelor
SG350 SGWE, SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, 626.90
temperatura de functionare -10 la 55 grd.

Buton manual de alarmare, radio, comunicatie bi-directionala, 868 Hz, in

conformitate cu EN54-11 si EN54-25, conectare prin intermediul interfetelor
SGCP100 SGWE, SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, 749.50
temperatura de functionare -10 la 55 grd.

Modul interfata radio, , o intrare, conectare echipamente conventionale

,comunicatie bi-directionala, 868 Hz, in conformitate cu EN54-18 si EN54-25,
SGMI200 conectare prin intermediul interfetelor SGWE, SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 545.10
baterii: CR123A s CR2032, temperatura de functionare -10 la 55 grd.

SGRBS100 soclu detector, cu sirena incorporata, 868MHz alimentare: 2 baterii: CR123A 953.90
soclu detector, cu sirena si flash incorporate, 868MHzalimentare: 2 baterii:
SGRBS100-AV CR123A 1,158.30
CWS100 sirena conventionala, EN54, devine radio impreuna cu modulul SWS-MOD. 193.60
sirena conventionala cu flash, EN54, devine radio impreuna cu modulul SWS-
CWS100-AV MOD. 344.85
modul interfata, radio-conventional, pentru sirenele CWS100/100-AV, functionare
SGWS-MOD -25-70 grd., alimentare 2 baterii, 868 MHz, conectare la modulele de intefata 667.75
SGWE, SGCWE, VW2W100
indicator optic (remote LED), radio, 868MHz, alimentare: 2 baterii: CR123A s
SGFI200-S CR2032 340.75
Echipamente radio, pentru mediu EX

Aprilie 2019 Toate produsele 26din533

detector de fum radio, comunicatie bi-directionala, frecventa 868MHz in
conformitate cu EN54-7 si EN54-25, conectare prin intermediul interfetelor
SG100-IS SGWE, SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, 1,308.20
temperatura de functionare -10 la 55 grd. ptr medii EX

detector combinat, de fum si temperatura, radio, comunicatie bi-directionala,

frecventa 868MHz in conformitate cu EN54-5, EN54-7 si EN54-25, conectare
SG200-IS prin intermediul interfetelor SGWE, SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 baterii: 1,335.45
CR123A s CR2032, temperatura de functionare -10 la 55 grd., ptr medii EX

detector de temperatura, radio, comunicatie bi-directionala, frecventa 868MHz in

conformitate cu EN54-5 si EN54-25, conectare prin intermediul interfetelor
SG350-IS SGWE, SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, 1,226.50
temperatura de functionare -10 la 55 grd. ptr medii EX

Buton manual de alarmare, radio, comunicatie bi-directionala, 868 Hz, in

conformitate cu EN54-11 si EN54-25, conectare prin intermediul interfetelor
SGP100-IS SGWE, SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, 1,430.80
temperatura de functionare -10 la 55 grd., ptr medii EX

Echipamente pe fir protocol ARGUS, ptr sisteme hibride

A1000 detector de fum analog-adresabil, in conformitate cu EN54 170.45
A2000 detector combinat, de fum si temperatura, EN54 197.70
A3500 detector de temperatura, EN54 163.60
LAB1000 soclu detector 13.70
VCP100 buton manual de alarmare, analog-adresabil 231.70
modul interfata, analog-conventional, pentru sirenele CWS100/100-AV,
ALWS-MOD functionare -25-70 grd. 173.75
VFI100 indicator LED adresabil 149.95
ALPU1000 programator pentru echipamentele analog adresabile din seria AXX00 844.90
Centrale de stingere si desfumare
Centrala de stingere incendiu, facilitaţi complete pentru sisteme de stingere cu
gaz, 3 zone de detecţie complet monitorizata plus o zona cu acţionare manuala,
intrări monitorizate pentru: gaze evacuate, presiune scazuta gaz, stare valva de
Prescient III izolare inchisa/defecta, circuit deschis sau in scurt, intrari de control 5,264.80
automate/manuale, posibilitate resetare relee, operare prin simpla sau dubla
activare, posibilitate de actionare iesiri in 3 etape, iesiri pe releu/monitorizata
pentru incendiu si defecte, declansare monitorizata actuator/solenoid.

Sisteme de detectie monoxid de carbon si dioxid de azot

Centrala detectie monoxid de carbon (CO), o zona, maxim 20 de detectoare pe
MCO120 zona 1,969.30
MCO120DVB identic cu MCO120, comanda ventilatie si incarcare bateriii back-up 2,239.35
Centrala detectie monoxid de carbon (CO), 2 zone, maxim 25 de detectoare pe
ZCO225 zona 2,996.75
Centrala detectie monoxid de carbon (CO), 2 zone, maxim 25 de detectoare pe
ZCO225DVB zona, comanda ventilatie si incarcare bateriii back-up 3,398.45
Centrala detectie monoxid de carbon (CO), 3 zone, maxim 25 de detectoare pe
ZCO325 zona 3,780.45
Centrala detectie monoxid de carbon (CO), 3 zone, maxim 25 de detectoare pe
ZCO325DVB zona, comanda ventilatie si incarcare bateriii back-up 4,162.45
Centrala detectie monoxid de carbon (CO), 4 zona, maxim 25 de detectoare pe
ZCO425 zona 4,241.50
Centrala detectie monoxid de carbon (CO), 4 zone, maxim 25 de detectoare pe
ZCO425DVB zona, comanda ventilatie si incarcare bateriii back-up 4,742.00
SCO Detector adresabil CO 408.45
SDN detector adresabil NO2 1,146.05
ZSCO soclu pentru detectoarele SCO, respectiv DNO2 26.35
LLHCO Panou semnalizare depasire nivel concentratie, alimentare 24V 344.75
SIR24P sirena interior, avertizare acustica, culoare rosie, 24V 142.70
SIR24F sirena interior, avertizare optica si acustica, culoare rosie, 24V 202.85
Surse de tensiune
BAW 75T24 sursă de tensiune 27,6 Vcc/2,7A 458.35

Aprilie 2019 Toate produsele 27din533

PSB-502418 sursă de tensiune 27,6 Vcc/1,8A 240.20
PSB-1002435 sursă de tensiune 27,6 Vcc/3,5A 334.50
PSB-1552455 sursă de tensiune 27,6 Vcc/5,5A 407.40
PSBEN5024C sursă de tensiune 27,6 Vcc/5A 1,233.30
EN54-5A17 staţie de tensiune 27,6 Vcc/5A 1,563.70
staţie de tensiune 27,6 Vcc/2,5A, monitorizata prin RS485 in sistemele cu
BXM24/25 centrale J408-8 si J42 si prin intermediul FC410MIO pentru sistemele din seria 1,608.65
FC500

staţie de tensiune 27,6 Vcc/5A, monitorizata prin RS485 in sistemele cu centrale

BXM24/50 J408-8 si J42 si prin intermediul FC410MIO pentru sistemele din seria FC500 1,803.05

ACCESORII PIF- SERVICE

FC490ALS mufe ptr. FC490APL 268.95
FC490APL cablu programare module 312.85
FC490STK geanta pentru FC490ST/SST 707.40
FC490VA minisurubelnita cu varf ingust pentru reglajul volumului la soclurile cu sirena 17.25
FC490SST unitate programare/service echipamente (detectoare/module) 2,364.45
FC490ST unitate programare/service detectoare 1,657.05
SOLO 100 Brat telescopic din fibra de sticla, din patru elementi retractabile, lungime 6m 2,583.50
SOLO 101 prelungitor brat telescopic 1,13m 539.15
SOLO 330 Dispensor pentru testerul cu aerosol 1,291.95
SOLO 461 Tester pentru detectorii de temperatura 6,258.70
SOLO A10-001 Spray aerosoli pentru testat detectori de fum, 150ml 167.25
SOLO CO Tester cu aerosol pentru detectori monoxid de carbon 117.85
SOLO 800 RT dispozitiv detasare, ptr detectoare THOR 623.75
SOLO 704 Adaptor pentru Solo 800RT 615.35
SOLO 200 dispozitiv detasare ptr detectoare, UNIVERSAL 1,628.05
SOLO BAG geanta pentru echipamente testare SOLO 960.00
ECHIPAMENTE ADRESABILE
OSID - Sistem detectie incedniu pentru spatii largi/deschise
Emitator IR&UV , OSID de putere ridicata, alimentare 24Vcc, utilizat ptr marirea
OSE-HPW ariei de detectie, impreuna cu OSI-90 4,139.35

OSE-SP-01 Emitator IR&UV , OSID , alimentare de la baterie, utilizat impreuna cu OSI-10/90 1,873.10
OSE-SPW Emitator IR&UV , OSID , alimentare 24Vcc, utilizat impreuna cu OSI-10/90 1,881.55
Receptor (imager) IR&UV , OSID detectie 80gr, distanta 30-150m cu OSE-SP-
OSI-10 01/W. Functioneaza in confisuratie unu la unu. Nu este compatibil cu OSE-HPW. 3,888.55
Alimentare 24Vcc.

Receptor (imager) IR&UV , OSID detectie 70gr, distanta 6-34m cu OSE-SP-

OSI-90 01/W, 12-68m cu OSE-HPW. Functioneaza in confisuratie unu la sapte (1 la 7 - 4,013.85
maxim 7 emitatoare ). Alimentare 24Vcc.

OSID-EHE Carcasa IP66 ptr emitatoarele OSID 1,186.40

OSID-EHI Carcasa IP66 ptr receptoarele (imager) OSID 1,519.20
OSID-INST kit instalatre sisteme OSID 1,501.55
OSID-WG Caracsa de protectie (din plasa) ptr emitator/receptor OSID 353.85
OSP-001 Cablu Interfata PC seriala USB - FTDI 422.10
OSID-Assistant Soft gestionare/proiectare sisteme OSID Întreabă
Detectie liniara de temperatura
Controlere
ProReact CNTR- Controler Analogic, afisaj LCD, ptr sistemele ProReact , include o unitate EOL.
Pre-alarma, alarma intre 54-100 gr C. Conectare cablu termic lungime maxima 5,272.65
W.Display 500m.

Aprilie 2019 Toate produsele 28din533

Controler Analogic, ptr sistemele ProReact , include o unitate EOL. Pre-alarma,
ProReact CNTR alarma intre 54-100 gr C. Conectare cablu termic lungime maxima 500m. 599.15

ProReact - EOL unitate EOL ptr controlerele ProReact. 599.15

Cablu termic
ProReact -Cable PVC Cablu analogic, detectie temperatura, ptr sistemele ProReact role 200m 27.60

ProReact -Cable Cablu analogic, detectie temperatura, izolatie suplimentara din Polipropilena, ptr
sistemele ProReact, role 200m 32.45
PVC+Poly
ProReact -Cable Cablu analogic, detectie temperatura, izolatie suplimentara din Polipropilena, ptr
sistemele ProReact, role 500m 32.45
PVC+Poly
ProReact -Cable Cablu analogic, detectie temperatura, izolatie suplimentara din Nylon, ptr
sistemele ProReact, role 200m 32.45
PVC+Nylon
ProReact -Cable Cablu analogic, detectie temperatura, izolatie suplimentara din Nylon, ptr
sistemele ProReact, role 500m 32.45
PVC+Nylon
ProReact -Cable Cablu Analogic ProReact cu manta suplimentara din otel inoxidabil (rola 200m) 51.50
PVC+SS
ProReact -Cable Cablu Analogic ProReact cu manta suplimentara din otel inoxidabil (rola 500m) 51.50
PVC+SS
Suporti prindere cablu termic zincati
ProReact-L100/2-Z Clema fixare tip-L (100mm) , ptr 2 cabluri termice ProReact , set 100buc. 10.85
ProReact-L50-Z Clema fixare tip-L (50mm) , ptr 1 cablu termic ProReact , set 100buc. 10.10
ProReact-CB-Z Suport fixare cablu termic ProReact pe suprafete plane , set 100buc. 21.60
ProReact-V100-Z Clema fixare tip-V , ptr 1 cablu termic ProReact , set 100buc. 32.45
ProReact-L100/1-Z Clema fixare tip-L (100mm) , ptr 1 cablu termic ProReact , set 100buc. 37.00
Clema extensie, ptr conectare cablu termic ProReact , in combinatioe cu alte
ProReact-EXT-Z cleme existente. Set 100 buc. 12.00
Suporti prindere cablu termic don otel inoxidabil
Clema fixare tip-L(100mm) , ptr 2 cabluri termice ProReact , otel inoxidabil, set
ProReact-L100/2-SS 100buc. 17.50
Clema fixare tip-L (50mm) , ptr 1 cablu termic ProReact , otel inoxidabil, set
ProReact-L50-SS 100buc. 16.75
Suport fixare cablu termic ProReact pe suprafete plane , otel inoxidabil, set
ProReact-CB-SS 100buc. 32.45
Clema fixare tip-L (100mm) , ptr 1 cablu termic ProReact , otel inoxidabil, set
ProReact-L100/1-SS 100buc. 47.95
Clema extensie, otel inoxidabil, ptr conectare cablu termic ProReact , in
ProReact-EXT-SS combinatioe cu alte cleme existente. Set 100 buc. 26.45
Coliere prindere cablu termic
Coliere fixare cablu termic, interior/exterior, rezistenta UV & temp pina 110grC.
ProReact-110 set de 100 buc 155.85

ProReact-170 Coliere fixare cablu termic, interior, rezistenta temp pina 170grC. set de 100 buc 1,608.20
Coliere otel inoxidabil, fixare cablu termic, interior/exterior, rezistenta temp pina
ProReact-170-SS 170grC. set de 100 buc 1,926.05
Detectoare ANTI-EX - THOR conventionale, accesorii
TH-601FEX detector de flacara , similar cu FC 601F, in constructie antiex 3,369.15
TH-FC5BEX soclu cu bariera de potential ptr 601FEX 101.00
TH-601TEx detector dual fum-temperatura, similar cu TH 601PH, in constructie antiex 606.40
TH-601EX detector de temperatura, similar cu TH 601H, in constructie antiex, gradient 511.50
TH-611Ex detector de temperatura, similar cu TH 611H-F, in constructie antiex 1,930.05
MCP220Ex Buton incendiu ,similar cu MCP200Cs , in constructie antiex 767.50
MTL5525 Circuit comanda sirene AntiEX ptr montare in medii explozive 1,112.50
Izolator galvanic, 2 canale, conectare elemente de detectie amplasate in medii
MTL5561 explozive 1,244.50

Aprilie 2019 Toate produsele 29din533

Bariera de potential Zener penrtu protectia circuitelor de conexiune a
MTL7728+ detectoarelor conventionakle AntiEX. 667.40
Sirena, 122dBl, sisteme conventionale, pentru instalare in medii cu pericol de
DB3 explozie - AntiEX. 5,033.50
Flash sisteme conventionale, pentru instalare in medii cu pericol de explozie -
XB8 AntiEX. 3,707.95
Flash sisteme conventionale, pentru instalare in medii cu praf si pericol de
XB11 expozie - AntiEX. Rezistenta mare la coroziune. 4,361.35
Detectie flacara
Seria Vision
Detector de flacara, IR, programabil, 256 de senzori IR si doua canale optice, ptr
FV311S aplicatii speciale.Procesare digitala a semnaluilui. Conectare prin releu sau bucla 39,590.10
20mA. Nu contine camera
Detector de flacara, IR, programabil, 256 de senzori IR si doua canale optice, ptr
FV311SC-N aplicatii speciale.Procesare digitala a semnaluilui. Contine camera NTSC 38,025.75

Detector de flacara, IR, programabil, 256 de senzori IR si doua canale optice, ptr
FV311SC aplicatii speciale.Procesare digitala a semnaluilui. Camera PAL 42,063.60
Detector de flacara IR, triplu IR solar blind, utilizat in special ptr detectia
FV411f incendiilor provocate de hidrocarburi in stare lichida. Procesare digitala a 17,760.50
semnaluilui. Conectare prin releu sau bucla 20mA. Nu contine camera

FV412f Detector de flacara IR,cu camera PAL 22,957.00

FV413f Detector de flacara IRcu camera NTSC 23,512.40
MB300 Suport montaj ptr detectoarele de flacara FV 1,216.15
WH300 Carcasa de protectie ptr montaj in medii cu conditii dificile 1,158.55
MK300 Componente kit configurare in teren. 946.30
WT300 controler testare detecoare FV (Walk-test) 5,633.70
CTI300 KIT configurare Off-line 5,925.95
DETECTOARE ASPIRATIE
Sistem de detectie prin aspiratie, incinta detectie bazata pe tehnologie laser, un
circuit, suprafete de pina la 250mp, iesiri de releu ptr: alarma, defect, stare
FC VLF-250 alimentare. IP30, necesita alimentare 24Vcc, port USB ptr conectare 11,500.00
PC,configurare DIP-switch.

Sistem de detectie prin aspiratie, incinta detectie bazata pe tehnologie laser, un

circuit, suprafete de pina la 500mp, iesiri de releu ptr: alarma, defect, stare
FC VLF-500 alimentare. IP30, necesita alimentare 24Vcc, port USB ptr conectare 15,825.75
PC,configurare DIP-switch.

Sistem de detectie prin aspiratie,seria Laser Compact incinta detectie bazata pe

FC VLC-500RO ehnologie laser, un circuit, , iesiri configurabile de releu ptr: alarma, defect, stare 16,634.55
alimentare, necesita alimentare 24Vcc, configurare DIP-switch.

FC VSP-005 Filtru pentru sistemele Vesda 668.25

ECHIPAMENT KANTECH
CONTROLER ACCES
KT-1
controler acces IP pentru o uşă bidirectionala , 100.000 utilizatori si 20.000 de
evenimente in modul stand-alone (offline), instalare plug & play, alimentare: PoE,
PoE+ sau 12 VDC, compatibil cu toate controlerele KANTECH, inclusiv KT-300 si
KT-1 KT-400, comunicare criptata 128-bit AES, compatibil cu EntraPass Security 2,210.25
Management Software vers. 6.02 sau mai recenta, integrare cu centralele DSC
din seria Power (inclusiv NEO) si Maxsys, dimensiuni: 12,9 x 8,6 x 4,6 cm,
cabinet de plastic

controler acces IP pentru o uşă bidirectionala , 100.000 utilizatori si 20.000 de

evenimente in modul stand-alone (offline), instalare plug & play, alimentare: PoE,
PoE+ sau 12 VDC, compatibil cu toate controlerele KANTECH, inclusiv KT-300 si
KT-400, comunicare criptata 128-bit AES, compatibil cu EntraPass Security
Management Software vers. 6.02 sau mai recenta, integrare cu centralele DSC
KT1-M din seria Power (inclusiv NEO) si Maxsys, dimensiuni: 12,9 x 8,6 x 4,6 cm,
3,618.20
contine cabinet metalic si sursa de alimentare 13,8V - 3A

Aprilie 2019 Toate produsele 30din533

Accesorii KT-1
controler acces IP pentru o uşă bidirectionala , 100.000 utilizatori si 20.000 de
evenimente in modul stand-alone (offline), instalare plug & play, alimentare: PoE,
PoE+ sau 12 VDC, compatibil cu toate controlerele KANTECH, inclusiv KT-300 si
KT-400, comunicare criptata 128-bit AES, compatibil cu EntraPass Security
KT-1-PCB Management Software vers. 6.02 sau mai recenta, integrare cu centralele DSC 2,210.25
din seria Power (inclusiv NEO) si Maxsys, dimensiuni: 12,9 x 8,6 x 4,6 cm,
montaj aparent

TSP-POE-INJ injector POE, ptr alimentare KT-1 366.00

KT-300
controler acces pentru două uşi,8000 utilizatori,conectare cu program de
KT 300 gestionare pe calculator local sau la distanţă,posibilităţi de conectare în reţea,fără 7,201.80
transformator

Accesorii KT-300
KT 300 PCB Placa KT 300 2,344.45
KT-RM1 modul c-da releu, extern, monostabil, bipolar, pentru conectare la RL1/RL2 44.00
Module Extensie KT-300
Tastatura LCD, pentru KT 300, afisare data si ora, utilizata in sistemele cu pontaj
KT3 LCD (similar LCD4500) 1,430.70
KT-PC4108 modul extensie 8 intrări, ptr KT 300 807.85
modul extensir 4 ieşiri, comutare prin releu, sursă de tensiune supervizata, ptr KT
KT-PC4204 300 815.50
KT-PC4216 modul extensie, 16 ieşiri OC, pentru KT 300 815.50
KT-400
controler acces pentru patru (4) uşi unidirectionale sau doua (2) usi
bidirectionale, conectare cu program de gestionare pe calculator local sau la
distanţă, multiple IN/OUT, 4 iesiri pe releu, posibilităţi de conectare în reţea
KT 400-EU maxim 32 unitati/site in combinatie cu KT 100/200/300, interfata RS485, RS232, 7,498.80
interfata SPI pentru conectare module de extensie pe Combus. Compatibil cu
toate editiile Entrapass, versiunea 4.01 sau mai recenta.

Accesorii KT-400
KT 400 PCB Placa KT 400 13,073.75
KT400-CAB Cabinet pentru KT 400, nu include sursa 958.50
Module Extensie KT-400
KT400-INP16 Modul extensie 16 intrări, pentru controlerul KT 400 1,302.05
KT400-OUT16 Modul extensie 16 iesiri, open-colector, pentru controlerul KT 400 1,289.95
KT400-REL8 Modul extensie 8 iesiri, tip releu, pentru controlerul KT 400 1,289.95
KT- NCC

Controler compact, de comunicatie pe retea, compatibil incepand cu Entrapass

Global v.3.18. Inlocuieste utilizarea de PC standard pentru folosirea ca si
gateway intre reteaua de controlere si server. Modul TCP/IP incorporat.
KT-NCC Compatibil cu toate controlerele Kantech. Suporta maxim 128 de controlere, in 13,351.30
urmatoarea configuratie: un port RS232 pentru o retea de max. 32 de controlere;
doua porturi RS485 pentru o retea de max 32 de controlere, 4 bucle IP, pentru
conectare interfete TCP/IP cu retele de maxim 8 controlere. Memorie flash.

Accesorii KT-NCC
KT-NCC PCB Placa KT-NCC 18,747.35
KT-IP Modul interfata RS232-TCP/IP 3,989.60
KT-4051CAB Cabinet extensie module KT 631.40
KT-IP-CAB Cabinet metalic pentru KT-IP-PCB 326.35
INTERFETE COMUNICARE
CBLK-IT100 Cablu conexiune DSC IT100 la KT 400 331.50
CBLK-ITV2 Convertor RS232/RS422 pentru integrare DSC NEO cu Kantech 2,056.95
CBLK-4401VK Cablu conexiune centrale DSC MAXSYS la Kantech (RS-232) 302.20

Aprilie 2019 Toate produsele 31din533

KT-4401VK Kit integrare centrale DSC MAXSYS la Kantech, contine PC 4401 830.50
USB485 Interfata de comunicare multifunctionala RS485 la USB 921.05
VC485 Interfata de comunicare multifunctionala RS485 la RS232 798.25
CITITOARE ŞI CARTELE PROXIMITATE-IOPROX
XSF Format
P225XSF Cititor cartele proximitate pentru PC4820/PC6820 pana la 16.5 cm, standard XSF 348.75

P325XSF Cititor cartele proximitate pentru PC4820/PC6820 pana la 20.5cm, standard XSF 408.50
Cititor cartele proximitate , cu tastatura, pentru PC4820/PC6820 pana la 16.5 cm,
P225KPXSF standard XSF 509.35
Cititor cartele proximitate, cu tastatura, pentru PC4820/PC6820 pana la 20.5cm,
P325KPXSF standard XSF 630.00
W26 Format
P225W26 Cititor cartele proximitate, pana la 16.5cm, standard XSF 402.25
P325W26 Cititor cartele proximitate, pana la 20.5cm, standard XSF 669.90
P225KPW26 Cititor cu tastatura incorporata cu iesire XSF, distanta de citire 16.5cm. 534.65
P325KPW26 Cititor cu tastatura incorporata cu iesire XSF, distanta de citire 20.5cm. 669.90
LONG RANGE
P600XSF/W26 Cititor proximitate pentru KT 100, 300, până la 73 cm, standard XSF 2,947.55
MULTI-TECNOLOGIE
Cititor proximitate pentru KT 100, 300, până la 10,2 cm, multitehnologie, suporta:
ioProx Kantech XSF, HID with Kantech Secured Format (KSF), HID proximity,
P345MTR CASI ®, ProxLite ®, Deister proximity, ISO 14443A, 3B serial number, MIFARE®, 2,038.60
DESFire serial number, iCLASS ® serial number, MIFARE sectors, ISO 15693
serial number

cititor proximitate, cu tastatura, multitehnologie, identic cu 345MTR, include

P345KMTR tastatura 12 butoane 4,529.70
ECHIPAMENTE RADIO
P700WLS Cititor, cu receptor Radio, protocol IOProx (XSF), 4 canale 1,887.60
P82WLS Transmitator radio cu 2 butoane, compatibil cu P700WLS 264.45
P82WLS-TAG Transmitator radio 2 butoane cu tag IOProx integrat, compatibil cu P700WLS 287.20
P84WLS Transmitator radio cu 4 butoane, compatibil cu P700WLS 287.20
P84WLS-TAG Transmitator radio 4 butoane cu tag IOProx integrat, compatibil cu P700WLS 309.85
Cartele
P10 SHL cartela proximitate pentru cititoarele ioProx standard 12.85
P20DYE cartela proximitate pentru cititoarele ioProx imprimabilă 40.00
P30DMG cartela proximitate pentru cititoarele ioProx imprimabilă, şi bandă magnetică 43.35
P40KEY tag de proximitate pentru cititoarele ioProx 25.00
P50TAG tag de proximitate, adeziv, forma circulara, pentru cititoarele ioProx 22.75
CONTROLERE STAND ALONE
controler stand-alone, cu cititor proximitate incorporat, afisaj LCD 2 linii/ 16
SA-550 caractere, citire 10 cm. 1000 utilizatori,1 releu comandă, memorie 3500 2,301.95
evenimente, port USB, 1 releu auxiliar,alimentare 12Vcc

SA-RM56 modul comanda pe releu ptr SA550 287.20

DETECTOARE PIR ACCES
T-REX-XL detector deschidere automată uşă cu tamper şi buzzer 366.35
T-REX-LT idem, fără buzzer 346.50
SOFT CONTROL ACCES
ENTRA SPECIAL
software de configurare/gestionare 2 bucle a 32 controlere, pentru KT 100,
ENTRA-SPE-V7 KT200, KT300 si KT400, versiunea 7 1,757.05

Aprilie 2019 Toate produsele 32din533

Licenta Software pentru upgrade Entrapass Special Edition, la v.6 de la versiunea
E-SPE-UPG-V6 3.18. Ulterior se poate aduce la ultima versiune. 1,437.30
ENTRA-SPE-DOOR-1 Licenta integrare pentru o yala wireless 871.25
ENTRA-SPE-DOOR-4 Licenta integrare pentru 4 yale wireless 2,903.90
ENTRA CORPORATE
ENTRA-COR-V7 soft gestiune control acces,licenţă ptr. 1 server,1 gateways şi 2 workstation, v.4.0 4,286.95
COR-UPG-V6 Soft upgrade la Entrapass Corporate v.6, de la versiunea 3.18 4,056.70
COR-WS1 Licenta pentru 1 statie de lucru aditionala (1 workstation) 1,916.55
COR-WS6 licenţă ptr. 6 workstation 7,985.05
COR-COM licenţă ptr. 40 gateways 3,992.55
COR-RDN licenţă ptr.Server Redundant 28,748.85
COR-SQL licenţă ptr baze de date Oracle/MSSQL 28,747.05
COR-WEB-3 Licenta pentru 3 statii WEB 3,133.50
COR-DVR-1 Licenta pentru integrare 1 DVR 3,194.30
COR-DOOR-1 Licenta integrare pentru o yala wireless 871.25
COR-DOOR-4 Licenta integrare pentru 4 yale wireless 2,903.90
ENTRA GLOBAL
E-GLO-V7 soft gestiune control acces,licenţă ptr. 128 workstation, 40 gateways 8,552.95
E-GLO-WS1 Licenta pentru o statie de lucru aditionala (1 workstation) 6,388.25
E-GLO-WS8 Licenta pentru 8 statii de lucru aditionale (8 workstation) 38,328.00
E-GLO-COM-WIN licenta 16 gateway aditionale 5,110.50
E-GLO-SQL licenţă ptr baze de date Oracle/MSSQL 12,776.45
ECHIPAMENT - ROSSLARE
CONTROLERE
controler acces pentru o uşă, 2 cititoare externe,500 utilizatori,1 releu comandă
AC-015 uşă 5A,alimentare 12Vca,soft gestiune 393.60
controler acces pentru 2 uşi, 2 cititoare externe,500 utilizatori,2 relee comandă
AC-020 uşă 5A,alimentare 12Vca 459.75

controler acces pentru o uşă, 2 cititoare externe,2400 utilizatori,1 releu comandă

AC-115 uşă 5A,alimentare 12Vca,soft gestiune, funcţionează 8 conectate în reţea 1,170.90

controler acces pentru 2 uşi unidirectional sau 1 bidirectional, posibilitate de

conectare în reţea (maxim 512 uşi), maxim 2 cititoare externe, 5000 utilizatori, 2
AC-215 relee comandă uşă 5A, sursă alimentare, soft gestiune pentru 64 de usi, cabinet, 2,256.20
transformator

AC-215-BE Controler AC-215 in cabinet ME-1015 2,166.75

controler acces pentru 2 uşi unidirectional sau 1 bidirectional, posibilitate de
conectare în reţea (maxim 512 uşi), maxim 2 cititoare externe, 5000 utilizatori, 2
AC-215IP relee comandă uşă 5A, sursă alimentare, soft gestiune pentru 64 de usi, cabinet, 2,522.10
transformator, INTERFATA CONECTARE IP

AC-215IP-BE Controler AC-215IP in cabinet ME-1015 2,405.25

controler acces pentru 2 uşi unidirectional sau 1 usa bidirectional, posibilitate de
conectare în reţea (maxim 2000 uşi), maxim 2 cititoare externe, 30.000 utilizatori,
AC-225 2 relee comandă uşă 5A, sursă alimentare, soft gestiune ptr. 128 de usi, 2,827.85
memorie ptr. 20.000 de evenimente cabinet, transformator

controler acces pentru 2 uşi unidirectional sau 1 bidirectional, posibilitate de

conectare în reţea (maxim 2000 uşi), maxim 2 cititoare externe, 30.000 utilizatori,
AC-225IP 2 relee comandă uşă 5A, sursă alimentare, soft gestiune ptr. 128 de usi, 3,213.80
memorie ptr. 20.000 de evenimente cabinet, transformator, INTERFATA
CONECTARE IP

Aprilie 2019 Toate produsele 33din533

controler acces pentru 4 uşi/unidirectional, sau 2 bidirectional (8 unidirectional
sau 4 bidirectional cu modul MD-D04), posibilitate de conectare în reţea (maxim
8184 uşi), maxim 4 cititoare externe (maxim 8 cu modul MD-D04), 30.000
AC-425 utilizatori, 4 relee comandă uşă 5A (maxim 8 cu modul MD-D04), sursă 4,003.55
alimentare, soft gestiune AxTraxNG ptr. numar nelimitat de usi, memorie ptr.
20.000 de evenimente, cabinet, transformator

AC-425-BE Controler AC-425 in cabinet ME-1015 3,679.45

controler acces pentru 4 uşi/unidirectional, sau 2 bidirectional (8 unidirectional

sau 4 bidirectional cu modul MD-D04), posibilitate de conectare în reţea (maxim
8184 uşi), maxim 4 cititoare externe (maxim 8 cu modul MD-D04), 30.000
AC-425IP utilizatori, 4 relee comandă uşă 5A (maxim 8 cu modul MD-D04), sursă 4,564.45
alimentare, soft gestiune AxTraxNG ptr. numar nelimitat de usi, memorie ptr.
20.000 de evenimente, cabinet, transformator, INTERFATA CONECTARE IP

AC-425IP-BE Controler AC-425IP in cabinet ME-1015 4,181.70

MD-D02 interfata extensie pentru 4 cititoare, 4 intrari, 4 iesiri de releu (5A), ptr. AC-225 997.55

MD-D04 interfata extensie pentru 4 cititoare, 4 intrari, 4 iesiri de releu (5A), ptr. AC-425 1,445.95

MD-D02B interfata extensie pentru 4 cititoare, 4 intrari, 4 iesiri de releu (5A), ptr. AC-225BE 893.65

MD-D04B interfata extensie pentru 4 cititoare, 4 intrari, 4 iesiri de releu (5A), ptr. AC-425BE 1,295.80
MD-IO84 Modul de extensie 8 input si 8 output, ptr. AC225 1,048.75
controler acces pentru 4 uşi/unidirectional, sau 2 bidirectional , extensibil la 72
unidirectional utilizand module D-805, posibilitate de conectare în reţea , 60.000
utilizatori, 4 relee comandă uşă 5A, sursă alimentare, soft gestiune AxTraxNG
AC-825IP ptr. numar nelimitat de usi, memorie ptr. 500.000 de evenimente, cabinet, 5,035.50
transformator, INTERFATA CONECTARE IP. doua interfete RS485 (ASDP si G-
bus).

R-805 Modul extensie relee: 16 x 5A 1,590.30

S-805 Modul extensie intrari: 16 x intrari analogice, supervizate 1,590.30
Modul extensie conectare usi suplimentare: 4 intrari de cititor , wiegand, 4 x5A
D-805 iesiri pe releu ptr conectare yale sau electromagneti, 8 x intrari supervizate 1,722.70

P-805 Modul extensie PLC I/O: 16 x intrari analogice supervizate, 8 x 5A iesiri pe releu 1,988.10
ME-1515 Cabinet pentru modulele din seria R/S/D/P-805. maxim 2 module, ptr 825 1,068.30

Kit extensie wireless pentru controllere, include 2 module Emitator/Receptor si o

sursa de alimentare auxiliara, permite comunicatia bidirectionala cu centrala de
control acces, acoperire 70-80m in interior in functie de amplasament si
AC-K10 configuratia cladirii. Permite conectarea cititoarelor a yalelor, contactelor 2,096.25
magentice de monitorizare si a butoanelor de iesire, la distanta fata de controller
fara a utiliza cabluri. Ideal pentru extinderea sistemelor de control acces Rosslare
in locuri unde nu se mai poate realiza o cablare separata.

SOFT CONTROL ACCES

Soft pentru managementul sistemelor de Control Acces, scalabil, pentru
configurare, raportare si monitorizare evenimente in timp real, , extensibil pina la
1023 de controlere (4092 de usi), , baza date SQL, . Compatibil cu controlerele
AX-NG AxTrax seria AC-215/225/425/825 si AC-525, si modulele de extensie corespunzatoare. FREE
Permite configurarea prin modem, RS232 sau TCP-IP. Varianta de baza permite
conectarea a maxim 64 de controlere. Pentru extinderea capacitatii acestuia, sunt
necesare licente suplimentare.

Ax-NG-L1 licenta pentru 65-256 de controlere 3,128.80

Ax-NG-L2 licenta pentru 257-512 controlere 9,386.40
Ax-NG-L3 licenta pentru mai mult decat 512 controlere 15,643.90

Aprilie 2019 Toate produsele 34din533

Soft de configurare, conectare control de la distanta si inregistrare video.
Compatibil cu 525, ptr conectare camere video pe controler, sau orice controlere
Ax-AV ViTrax din seeri 215/225/425/825, si peste 4000 de camere IP, sau nvr/dvr.. Permite FREE
integrare cu AXTrax NG. Se asigura inregistrarea imaginilor local sau la distanta,
si integrarea cu evenimentele de control aces.

Ax-AV-L1 licenta pentru 2 camere 927.05

Ax-AV-L2 licenta pentru 4 camere 1,734.05
licenta pentru 9 camere . Pentru mai multe camere, contactati departamentul
Ax-AV-L3 comercial 3,715.65
Soft de pontaj care conlucreaza cu baza de date din AxTrax525, permite pontaj
AXTIME-M1 pentru firme cu mai multe schimburi 1,875.20
mini PC, cu Axtrax NG preinstalat, sever-client, SQL database, licenta pentru 16
PC-Z64W usi. 3,328.50
MP-Z64W suport de montaj pentru PC-Z64W 133.00
Cititoare proximitate
De interior
AY-CR11 Cititor RFID 125KHz, de interior, distanta de citire 8 cm 162.25
AY-CR12 cititor 6 - 8 cm, buzzer,led indicator, 26 bit Wiegand,variantă SLIM 162.25
De exterior
Cititor RFID 125KHz, distanta de citire 8 cm, dimensiuni 80mm x 40mm , format
AY-K12C Wiegand 26bit 227.10
Cititor RFID 125KHz, distanta de citire 10 cm, dimensiuni 145mm x 43mm ,
AY-L12C format Wiegand 26bit 227.10

AY-V12 Cititor RFID 125KHz, distanta de citire pana la 22 cm, grad de protectie IP65 376.20

AY-Z12 Cititor RFID 125KHz, distanta de citire pana la 60 cm, grad de protectie IP65 1,021.90
Cititor proximitate 125Khz, distanta de citire 10 cm, forma prisma, iluminare RGB,
AY-R12 4 intrari de comanda a culorii afisate 317.70
Cititor proximitate, antivandal,ultra-Slim, LED indicator, multiformat, GoProx,
AY-E20 compatibile HID 497.35
Cititoare UHF
Cititor RFID de proximitate de distanta mare, distanta maxima de citire 12m,
AY-U920BT waterproof, grad de protectie IP54, format Wiegand 26bit, recomandat pentru 3,751.45
parcari auto, managementul vehiculelor
Eticheta de proximitate autoadeziva, programata, 26bit, compatibila cu cititorul
LT-UVT AY-U900 8.50
LT-UVS Cartelă de proximitate, programata 26bit, compatibila cu cititorul AY-U900 8.50
Tag dur de proximitate, programat 26bit, compatibil cu cititorul AY-U900,
LT-UVH recomandat pentru montarea pe autovehicule 14.25
CITITOARE CU MODUL RADIO
Receptor radio SmartID, format WIEGAND 26bit, de interior/exterior.
AY-L23 Receptioneaza ID-ul de la o telecomanda SA-26, distanta maxima de receptie 576.85
70m

SA-23-B2 transmitator 2 canale ptr AY-L23 123.35

TASTATURI STAND-ALONE
De interior & exterior
tastatură stand-alone PIN&PROX, 1 releu uşă 3,5 A, 500 utililiz.,12Vcc,variantă
AC-C32 SLIM 199.25
controler stand-alone, 1releu uşă un releu auxiliar , 500 utilizatori,12-24Vcc sau
AC-F43 16Vca, iluminare tastatură 340.85
controler stand-alone, cu cititor de proximitate încorporat, 1releu uşă un releu
AC-F44 auxiliar , 500 utilizatori,12-24Vcc sau 16Vca, iluminare tastatură 430.40
controler stand-alone, 1releu uşă un releu auxiliar , 500 utilizatori,12-24Vcc sau
AC-G43 16Vca, iluminare tastatură, varianta SLIM 340.85

controler stand-alone, cu cititor de proximitate încorporat, 1releu uşă un releu

AC-G44 auxiliar , 500 utilizatori,12-24Vcc sau 16Vca, iluminare tastatură, varianta SLIM 430.40

TASTATURI STAND-ALONE ANTI-VANDAL

Aprilie 2019 Toate produsele 35din533

controler stand-alone vandal resistant de tip PIN, 1 releu uşă 5 A, 1 releu aux 5 A,
AC-Q41HB 500 utilizatori,12-24Vccsau 16Vca, grad de protectie IP54, cu iluminare taste. 636.35

Unitate de control acces stand-alone de tip PROX&PIN, rezistent la intemperii,

500 utilizatori, 2 intrari de monitorizare, 2 iesiri pe releu 2A, grad de protectie
AC-Q42HB IP54, alimentare 16-24VAC sau 12-24VDC, include incalzitor activat automat la 744.60
scaderea temperaturii, cu iluminare taste.

Unitate de control acces stand-alone de tip PROX&PIN, cu tastatura , rezistent la

intemperii, 500 utilizatori, 2 intrari de monitorizare, 2 iesiri pe releu 2A, grad de
AC-Q42SB protectie IP65, alimentare 16-24VAC sau 12-24VDC, iluminare taste, include 744.60
incalzitor activat automat la scaderea temperaturii, carcasa in constructie ingusta.

Unitate de control acces stand-alone de tip PROX&PIN, cu tastatura

piezoelectrica, rezistent la intemperii, 500 utilizatori, 2 intrari de monitorizare, 2
AC-Q44 iesiri pe releu 3A, grad de protectie IP65, alimentare 16-24VAC sau 12-24VDC, 733.25
IP65

CITITOARE CONVERTIBILE
Cititor/controller PIN multi format (Wiegand 26bi/ Clock&Data), tastatura piezo
AYC - E55 2x6 taste, utilizand sursa PSA15T se transforma intr-un controller stand alone 590.00
pentru 500 utilizatori

Cititor/controller PIN&PROX multi format (Wiegand 26bi/ Clock&Data), tastatura

AYC - E65 piezo 2x6 taste, utilizand sursa PSA15T se transforma intr-un controller stand 770.15
alone pentru 500 utilizatori, iluminare tastatura, GoProx, compatibile HID

Cititor/controller PIN multi format (Wiegand 26bi/ Clock&Data), tastatura piezo

AYC - G54 2x6 taste, ,tastatura iluminata, utilizand sursa PSA15T se transforma intr-un 330.85
controller stand alone pentru 500 utilizatori
Cititor/controller PIN&PROX multi format (Wiegand 26bi/ Clock&Data), tastatura
AYC - G64 piezo 2x6 taste, ,tastatura iluminata, utilizand sursa PSA15T se transforma intr- 421.40
un controller stand alone pentru 500 utilizatori
Cititor/controller PIN multi format (Wiegand 26bi/ Clock&Data), tastatura piezo
AYC - F54 3x4 taste, ,tastatura iluminata, utilizand sursa PSA15T se transforma intr-un 330.85
controller stand alone pentru 500 utilizatori

Cititor/controller PIN&PROX multi format (Wiegand 26bi/ Clock&Data), tastatura

AYC - F64 piezo 3x4 taste, ,tastatura iluminata, utilizand sursa PSA15T se transforma intr- 421.40
un controller stand alone pentru 500 utilizatori

Cititor/controller PIN antivandal multi format (Wiegand 26bi/ Clock&Data),

AYC - Q54B tastatura piezo 3x4 taste, ,tastatura iluminata, utilizand sursa PSA15T se 619.50
transforma intr-un controller stand alone pentru 500 utilizatori

Cititor/controller PIN&PROX antivandal multi format (Wiegand 26bi/

AYC - Q64B Clock&Data), tastatura piezo 3x4 taste, ,tastatura iluminata, utilizand sursa 734.85
PSA15T se transforma intr-un controller stand alone pentru 500 utilizatori

CITITOARE BIOMETRICE
Cititor biometric & PROX, protocol Wiegand 26bit, 100 utilzatori, functioneaza si
AYC B7661 de sine statator utilizand sursa securizata PSA15T, programare cu programator 1,519.70
CPR 26, care include soft de configurare si gestionare , FULL Fingerprint

Cititor biometric, PIN&PROX, tastatura pentru programare si introducerea PIN-

ului, tastatura iluminata, protocol Wiegand 26bit, 500 utilzatori, functioneaza si de
AYCW 6500 sine statator utilizand sursa securizata PSA15T, include soft de configurare si 2,923.90
gestionare , FULL Fingerprint

AY-B1660 FULL Fingerprint 1,519.70

CITITOARE MIFARE
CititorRFID MIFARE ISO14443A 13.56MHz, distanta de citire 7cm, LED bicolor,
AY-M25 Formate de iesire selectabile (Wiegand 26/32/32reversed/34/ si 40 biti) utilizand 275.00
interfata MD08B, grad de preotectie IP65 CARCASA NEAGRA

AT-D1S Cartela RFID MIFARE, 13.56MHz, 1KByte 7.35

AT-D4S Cartela RFID MIFARE, 13.56MHz, 4KByte 11.35
C1K-26A Breloc RFID MIFARE, 13.56MHz, 1KByte 17.10
C4K-26A Breloc RFID MIFARE, 13.56MHz, 4KByte 21.00

Aprilie 2019 Toate produsele 36din533

Bluetooth si NFC
CSN SMART™ Bluetooth & Smart Card Reader Series Cititor
Rosslare din seria CSN SMART functioneaza cu aplicatiile Rosslare BLE-ID
AY-H6255BT ™,Rosslare NFC-ID ™ si cartele smart RFID de 13,56 MHz care îndeplinesc 507.15
următoarele standarde: ISO-14443A, ISO14443B, ISO15693,grad de protectie
IP65, conectivitate OSDP adresabil, până la 32 de adrese folosind DIP switch-uri

CSN SELECT™ Smartcard Reader Series Cititor

Rosslare din seria CSN SELECT™ citeste cartele smart RFID de 13,56 MHz
AY-H6255 care îndeplinesc următoarele standarde: ISO-14443A, ISO14443B, 361.25
ISO15693,grad de protectie IP65,conectivitate OSDP adresabil folosind DIP
switch-uri , ™,Rosslare NFC-ID ™

CSN SELECT™ Smartcard Reader Series Cititor cu

tastatura Rosslare din seria CSN SELECT™ citeste cartele smart RFID de 13,56
AYC-H6355 MHz care îndeplinesc următoarele standarde: ISO-14443A, ISO14443B, 603.00
ISO15693,grad de protectie IP65,conectivitate OSDP adresabil folosind DIP
switch-uri

CSN SELECT™ Smartcard Reader Series Cititor

Rosslare tip desktop cu USB din seria CSN SELECT™ citeste cartele smart RFID
DR-6255 de 13,56 MHz care îndeplinesc următoarele standarde: ISO-14443A, 604.60
ISO14443B, ISO15693,

CARTELE, BRELOCURI
AT-R11 cartela proximitate subţire 5.75
AT-R14 cartelă de proximitate standard 5.00
AT-R261 breloc de proximitate, forma circulara (tip inel) 9.10
AT-R271 breloc de proximitate, forma dreptunghiulara 9.10
Cartele proximitate subtiri neprogramate (blank) utilizat impreuna cu
AT-T11 programatorul de cartele CP-R20U 8.70
Cartele proximitate subtiri neprogramate (blank) utilizat impreuna cu
AT-T14 programatorul de cartele CP-R20U 9.45
ACCESORII
KIT Interfata radio bideirectionala pentru legarea unitatii centrale de control acces
MD-W11G cu cititoarele si elementele de comanda Lla controlerele AC-rosslare 1,828.70

MD-12W mini cititor proximitate, 10cm, conectare directă pe MD 08 119.60

MD-14 convertor RS485/RS232 157.25
interfaţă RS 232/TCP/IP ptr. conectarea la PC, prin retea LAN, a controlerelor
MD-N32A1 AC-215 840.90
Programator pentru cititoarele MIFARE si SmardCard-urilor MIFARE,
MD-08B Conlucreaza cu softul MiProg 361.25
Unitate de citire si prrogramare carduri MIFARE 13.56MHz si amprente,
conexiune la PC utilizand portul USB, utilizeaza softul de programare si
CPR-26 management AS-B01, include cititor biometric(Full Fingerprint) pentru irolarea 2,405.70
amprentelor. FULL Fingerprint

PSC-25T Sursa de alimentare 1.2A, 12V, securizata pentru cititoarele convertibile 325.75
SISTEME DE RESTRICŢIONARE ACCES
Turnicheţi - Electromecanici
M2200 Turnichet electromecanic, bidirecţional, inox, cu microprocesor, 220V 10,436.60
Turnichet electromecanic, bidirecţional, inox, cu microprocesor,deblocare
M3000 automată la comandă de panică sau incendiu (se coboară braţele) 220V 16,169.40
Turnichet electromecanic, bidirecţional, dublu acces, inox, cu microprocesor,
M4000 220V 19,844.25

Turnichet electromecanic, bidirecţional, inox, cu microprocesor, 220V, pentru

VIP-CSG75 supermachet-uri, sau acces persoane cu handicap. (brat de 75 cm) 11,465.55

Turnichet electromecanic, bidirecţional, inox, cu microprocesor, 220V, pentru

VIP-CSG90 supermachet-uri, sau acces persoane cu handicap. (brat de 90 cm) 12,053.55

Turnichet electromecanic, bidirecţional, inox, cu microprocesor, 220V, pentru

VIP-CTSG75 supermachet-uri, sau acces persoane cu handicap. (brat de 75 cm), model 12,200.55
coloana

Aprilie 2019 Toate produsele 37din533

Turnichet electromecanic, bidirecţional, inox, cu microprocesor, 220V, pentru
VIP-CTSG90 supermachet-uri, sau acces persoane cu handicap. (brat de 90 cm), model 12,788.50
coloana
Turnichet electromecanic, bidirecţional,inălţime 2,2m, pentru acces pe stadioane,
FH- 304ST intreprinderi, locuri publice, inox, cu microprocesor, 220V 66,843.20

Turnichet electromecanic, bidirecţional,inălţime 2,2m, pentru acces pe stadioane,

FH- 304DT intreprinderi, locuri publice, inox, cu microprocesor, 220V, dubla trecere 123,073.35

SISTEME DE RESTRICŢIONARE ACCES CSD

Turnicheţi - CSD - MOTORIZATI
Turnichet electromecanic, cu actionare electrica, bidirecţional, carcasa metalica,
vopsita electrostatic, cu brate si capac de inox, bazat pe microprocesor, 220V.
ATR810 Posibilitate alegere culoare personalizata. Indicatoare de sens. capacitate 20 21,355.00
persoane/min.

Turnichet electromecanic, cu actionare electrica, bidirecţional, carcasa, brate si

ATR830 capac de inox, bazat pe microprocesor, 220V. Posibilitate alegere culoare 24,760.35
personalizata. Indicatoare de sens. capacitate 20 persoane/min.

Turnichet electromecanic, cu actionare electrica, bidirecţional, carcasa metalica,

vopsita electrostatic, cu brate si capac de inox, bazat pe microprocesor, 220V.
ATR910 Posibilitate alegere culoare personalizata. Indicatoare de sens. CU SISTEM DE 22,138.95
COLECTARE CARDURI, TAG-URI. capacitate 20 persoane/min.

Turnichet electromecanic, cu actionare electrica, bidirecţional, carcasa, brate si

capac de inox, bazat pe microprocesor, 220V. Posibilitate alegere culoare
ATR930 personalizata. Indicatoare de sens. CU SISTEM DE COLECTARE CARDURI, 26,916.30
TAG-URI. capacitate 20 persoane/min.

ATR101 Kit brate cu sistem de blocare ANTI-PANICA 3,331.90

ATR102 Pasaj inox pentru delimitare trecere, pentru turnichetii din seria ATR 5,014.15
turnichet vertical, bi-directional, MOTORIZAT, pentru aplicatii de INTERIOR,
ATLX-A material inox, cu separatoare din tuburi de inox. H=1400 cm. capacitate 20 45,127.20
persoane/min.
turnichet vertical, bi-directional, MOTORIZAT, pentru aplicatii de INTERIOR,
ATLX-C material inox, brate din sticla, cu separatoare din tuburi de inox. H=1400 cm. 54,298.00
capacitate 20 persoane/min.

ATLX-S1 Stilp inox, suport pentru cititor/tastatura. Dimanetru 50 mm 2,899.10

ATLX-S2 Stilp inox, suport pentru cititor/tastatura. Dimanetru 205 mm 6,418.75
Turnichet ELECTROMECANIC, actionare HIDRAULICA, bidirecţional, inox, cu
ATL900 microprocesor, 220V, pentru supermachet-uri, sau acces persoane cu handicap. 19,199.10
(brat de 90 cm)
Turnichet ELECTROMECANIC, actionare HIDRAULICA, bidirecţional, inox, CU
ATL900C BRAT DE STICLA. microprocesor, 220V, pentru supermachet-uri, sau acces 22,057.30
persoane cu handicap. (brat de 90 cm)

ATL-B Pasaj inox pentru delimitare trecere, pentru turnichetii din seria ATL 3,119.55
ATL901 Kit montaj, placa fundatie pentru turnichetii ATL 1,037.15
Turnichet MOTORIZAT, bidirecţional,inălţime 2,2m, pentru acces pe stadioane,
ATF 621 intreprinderi, locuri publice, otel galvanizat si brate de INOX, cu microprocesor, 65,445.05
alimenater 220V

Turnichet MOTORIZAT, bidirecţional,inălţime 2,2m, pentru acces pe stadioane,

ATF 621/2 intreprinderi, locuri publice, otel galvanizat si brate de INOX, cu microprocesor, 124,536.70
alimenater 220V. Dubla trecere.

Turnichet MOTORIZAT, bidirecţional,inălţime 2,2m, pentru acces pe stadioane,

ATF 630 intreprinderi, locuri publice, material INOX, cu microprocesor, alimenater 220V 107,844.70

Turnichet MOTORIZAT, bidirecţional,inălţime 2,2m, pentru acces pe stadioane,

ATF 630/2 intreprinderi, locuri publice, material INOX, cu microprocesor, alimenater 220V. 204,811.85
Dubla trecere.

ECHIPAMENTE COMMAX
INTERFOANE DE POARTĂ - 1 familie
Kit interfon: post interior DP-2S, post exterior DR-201D, plastic aparent, 220V,
RM - 201HA 2+2fire 212.85
Kit interfon: post interior DP-2S, post exterior DR-201A, metal îngropat,
RM - 201HD 220V,2+2fire 269.60

Aprilie 2019 Toate produsele 38din533

WDP-174L Post interior interfon wireless, alimentare 220V, compatibil cu WDR-174DS 695.15
Post exterior interfon wireless, alimentare 12Vcc, compatibil cu WDP-174L,
WDR-174DS montaj aplicat 496.50
INTERFOANE DE POARTĂ - multi familie
post exterior metalic ptr.vile cu 2 apartamente,2 +2 fire, funcţionează cu post
DR-201AG interior DP-2S 135.95
post exterior metalic ptr. vile cu 2 apartamente,2 +2 fire ,funcţionează cu post
DR-2A2N interior DP-2S 377.60
post exterior metalic ptr. vile cu 3 apartamente,2 +2 fire, funcţionează cu post
DR-2A3N interior DP-2S 392.70
DR-201A Post exterior interfon, 1 buton, montaj ingropat, capac metalic 113.50
DR-201D Post exterior interfon, 1 buton, montaj aparent, capac plastic 56.75
DR-2L Post exterior interfon, 1 buton, montaj aparent, capac metalic 85.20
Post de exterior interfon din aluminiu, 1 buton, montaj aparent, comunicare full
DR-2PN duplex, contine suport pentru montaj pe colt. 127.75
DP-2S post interior pentru seriile 201A, alimentare 220V 156.10
INTERFOANE DE BIROU
Post interfon de birou, comunicatie duplex, maxim 6 posturi interconectate,
TP-6RC distanta maxima de comunicatie 1km utilizand cablu de 0.65 grosime, utilizeaza 241.70
sursa RF-1A
Post interfon de birou, comunicatie duplex, maxim 12 posturi interconectate,
TP-12RC distanta maxima de comunicatie 1km utilizand cablu de 0.65 grosime, utilizeaza 256.75
sursa RF-1A
Post interfon de birou, comunicatie duplex, maxim 90 posturi interconectate,
TP-90AN distanta maxima de comunicatie 1km utilizand cablu de 0.65 grosime, afisaj LED, 362.50
utilizeaza sursa RF-2A

DR - DW2 post exterior, metal, îngropat pentru seria TP 196.35

VIDEOINTERFOANE - COMMAX
COLOR pentru 1 familie
Monitor color 4" TFT, maxim 2 monitoare, 2 extensii audio, suporta memorie
CDV-4HC video VM-64H 1,404.40
VM-64H memorie video A/N, 64 de imagini, compatibila cu CDV-4HC 581.65
Monitor color 4.3" TFT, butoane touch, maxim 2 monitoare, doua camere si 2
CDV-43Q extensii audio DP-4VHP 1,134.90
Monitor color 4.3" TFT, hands-free, butoane touch, maxim 2 monitoare, doua
CDV-43U camere si 2 extensii audio DP-4VHP 723.50
Kit videointerfon, contine post exterior DRC-40KA si monitor 7' hands-free CDV-
KIT CDV-72 72UM, butoane touch, alimentare 220V, inregistrare video pe card SD, maxim 2 2,638.50
camere si 2 monitoare
Monitor color 7" TFT, hands-free, butoane touch, maxim 2 monitoare, doua
CDV-70U camere si 2 extensii audio DP-4VHP 1,943.45
Monitor color 7" LED, hands-free, inregistrare video pe card SD (cardul SD nu
este inclus) memorie 128 imagini sau inregistrare video (30 sec video , 60 sec
CDV-70UM audio), necesita T-Flash card pana la 16 G, maxim doua camere, doua 2,908.00
monitoare, doua extensii audio.
Monitor LCD 7“ cu butoane touch, maxim 2 camere, maxim 2 monitoare si 2
CDV-70N2 extensii audio DP-4VHP 837.00
Monitor LCD 7“ cu butoane touch, hands-free, maxim 2 camere, maxim 2
CDV-70H monitoare si 2 extensii audio DP-4VHP 751.90
Monitor LCD 7“ cu butoane touch, maxim 2 camere, maxim 2 monitoare si 2
CDV-70K extensii audio DP-4VHP 1,120.65
monitor color 7" TFT, unitate memorie, se pot conecta pana la 4 camere
CDV-71BE videointerfon/CCTV, meniu OSD, posibilitate extensie 1 post audio 2,766.15
Monitor color 7" LED, hands-free, inregistrare video pe card SD (cardul SD nu
este inclus) memorie 256 imagini sau inregistrare video (30 sec video , 60 sec
CDV-71UM audio), necesita T-Flash card pana la 16 G, maxim doua camere, doua 2,014.35
monitoare, doua extensii audio.

Aprilie 2019 Toate produsele 39din533

Monitor color 7" TFT LCD touchscreen WIRELESS cu ANDROID, suporta cablare
pe 4 fire cu posturile de exterior (maxim 2 posturi) si o extensie audio DP-4VHP,
distanta maxima 50m pe o sectiune de 0.65mm fata de postul de exterior,
respectiv 20m pe o sectiune 0.65mm fata de extensia audio, conectare wireless
la reteaua locala, transmisie de apeluri video in internet ( Smartphone/tableta ),
CMV-70MX conexiune Smartphone prin aplicatia COMMAX Home IoT, posibilitate de 3,135.00
inregistrare video, log de apeluri (maxim 500),posibilitate conectare echipamente
IOT (securitate, iluminare, comfort) protocol Zigbee si Z-Wave, monitorizare video
maxim 8 camere, posibilitate apelare portar/paza, montaj aparent, alimentare
220VAC.

Camera videointerfon color, iluminare pe timp de noapte cu LED de lumina alba,

DRC-4U maxim 2 camere pe sistem, montaj aplicat 652.60
Camera videointerfon color, iluminare pe timp de noapte cu LED de lumina alba,
DRC-40K design nou, maxim 2 camere pe sistem. 510.75
Camera videointerfon color, lentila pinhole, IR, montaj aplicat, maxim 2 camere
DRC-4CPN2 pe sistem 482.35
DRC-4G Camera videointerfon color, IR, montaj aplicat, maxim 2 camere pe sistem 468.15
Camera videointerfon color, IR, montaj ingropat, maxim 2 camere pe sistem,
DRC-4FC carcasa metalica, design plat 496.50
Camera videointerfon color, iluminare pe timp de noapte cu LED de lumina alba,
DRC-41UN montaj ingropat, maxim 2 camere pe sistem, carcasa metalica 680.90
DRC-4CAN Camera videointerfon color, iluminator IR, carcasa metalica 922.05
COLOR pentru mai multe familii
DRC-2AC Panou videointerfon, 2 apartamente 993.00
DRC-4AC Panou videointerfon, 4 apartamente 1,064.00
DRC-6AC Panou videointerfon, 6 apartamente 1,134.90
DRC-8AC Panou videointerfon, 8 apartamente 1,262.55
VIDEOINTERFOANE CSD
Color pentru 1 famile
monitor videointerfon color 4", TFT-LED, hands-free, butoane tactile, 16 melodii
VP-609WH polifonice, reglaj volum - imagine, slim, design clasic, temp. -5~+40 grdC, 468.65
125x190x26 mm
monitor videointerfon color 7", TFT-LED, negru, hands-free, butoane tactile, 14
VP-700B melodii polifonice, reglaj volum - imagine, slim, design clasic, temp. -5~+40 grdC, 674.00
232x140x21 mm

monitor videointerfon color 7", TFT-LED, alb,hands-free, butoane tactile, 14

VP-700WH melodii polifonice, reglaj volum - imagine, slim, design clasic, temp. -5~+40 grdC, 674.00
232x140x21 mm
camera videointerfon vandal proof , pinhole, de exterior, IR 4m, senzor CCD
VP-P 420TVL, 4 fire, AGC, temp. -20~+50 grdC, montaj ingropat 395.70
INTERFOANE DE SCARĂ
DP-SS post audio interior, pentru apartament. Functioneaza cu seria DR-nKM 85.20
DR-2UM panou exterior, master, 2 butoane 283.75
DR-4UM panou exterior, master, 4 butoane 326.35
DR-6UM panou exterior, master, 6 butoane 368.85
DR-8UM panou exterior, master, 8 butoane 425.60
DR-4US panou exterior, slave, 4 butoane 269.60
DR-6US panou exterior, slave, 6 butoane 312.10
DR-8US panou exterior, slave, 8 butoane 354.70
DR-10US panou exterior, slave, 10 butoane 383.10
SURSE PENTRU INTERFOANE/VIDEOINTERFOANE
RF-1A sursă 12 V/1A 210.50
ACUMULATORI
ACC 12V/1,2Ah acumulator 12V/1,2Ah 38.40
ACC 12V/2Ah acumulator 12V/2Ah 51.45
ACC 12V/4,5Ah acumulator 12V/4,5Ah 71.90
ACC 12V/7Ah acumulator 12V/7Ah 93.20

Aprilie 2019 Toate produsele 40din533

ACC 12V/12Ah acumulator 12V/12Ah 165.00
ACC 12V/18Ah acumulator 12V/18Ah 238.70
ACC 12V/26Ah acumulator 12V/26Ah 361.00
APELATOARE TELEFONICE
comunicator vocal, 2 canale cu management de prioritate, 7 nr. de telefon/canal,
B-TEL2 mesaj de 32 sec., cod de întrerupere, memorie 255 apeluri 609.25
apelator telefonic 3G universal, 4 intrari de alarma, comunicare alarme prin
mesaje vocale sau SMS, 3 iesiri OC, operabile local sau de la distanta prin SMS
B-TEL3G sau tonuri DTMF, max 3 mesaje vocale ptr fiecare eveniment, transmitere teste 694.60
priodice, semnalizare stare baterie prin SMS

comunicator telefonic universal, digital, protocoale în impulsuri şi Contact ID, 8

GT-COM canale, 8 nr. de telefon cu conturi diferite 334.85
COMUNICATOAR GSM si IP

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 3 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
GS4015 Ct.ID/SIA in mesaje SMS (26 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de 793.85
comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare
locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul DLS5,
alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe
iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD):
101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic. Fara apelare vocala

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate
GS4005 de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare 985.65
locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32, prin PC sau memory-stick)
si programare de la distanta prin softul DLS5, certificare EN50136, suporta
baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h, alimentare 10.7 ~ 27.6
Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA,
temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 ,
Greutate: 250g, cabinet din plastic

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate
GS4005-K de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare 945.65
locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul DLS5,
certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @
13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C,
dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g. Kit-ul contine:
PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si suport metal
(fara cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

Aprilie 2019 Toate produsele 41din533

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)
universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie
telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6
terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector
pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real
prin decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de
3G4005 telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 1,105.15
numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32, prin
PC sau memory-stick) si programare de la distanta prin softul DLS5, certificare
EN50136, suporta baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h,
alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe
iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD):
101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie
telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6
terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector
pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real
prin decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de
3G4005-K telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 1,065.55
numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la
distanta prin softul DLS5, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc,
consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura
de operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only),
Greutate: 66g. Kit-ul contine: PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa
magnetica, adaptor si suport metal (fara cabinet, port USB si fara posibilitate
conectare baterie)

LIB2A6 Baterie LI-LON 2.6Ah 3.7V pentru GS4005 BGS 220 B3G220 125.45

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 3 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
BGS-210 Ct.ID/SIA in mesaje SMS (26 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de 808.90
comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare
locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul BOSS,
alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe
iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD):
101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic. Fara apelare vocala

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate
BGS-220 de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, 1,058.00
programare locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32, prin PC sau
memory-stick) si programare de la distanta prin softul BOSS, certificare
EN50136, suporta baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h,
alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe
iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD):
101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic

Aprilie 2019 Toate produsele 42din533

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,
functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate
BGS-220K de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, 1,026.15
programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin
softul BOSS, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim
450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~
+40 °C, dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g. Kit-ul
contine: PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si
suport metal (fara cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie
telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6
terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector
pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real
prin decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr
B3G-220 de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 1,157.65
32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32,
prin PC sau memory-stick) si programare de la distanta prin softul BOSS,
certificare EN50136, suporta baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup
6h, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat
pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD):
101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie
telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6
terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector
pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real
prin decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr
B3G-220K de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 1,159.30
32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la
distanta prin softul BOSS, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc,
consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura
de operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only),
Greutate: 66g. Kit-ul contine: PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa
magnetica, adaptor si suport metal (fara cabinet, port USB si fara posibilitate
conectare baterie)

SENZORI MAGNETICI
SM-35 contact magnetic, montaj aparent, nepolarizat, interspatiu 5 cm 9.60
MINI-10 senzor magnetic montaj îngropat,3/8''X9/16'',conductor de legătură 9.20
RFM-25 senzor magnetic montaj îngropat,1/4''X1'',conductor de legătură 8.50
STB-10 senzor magnetic montaj îngropat,3/8''X3/4'',conductor de legătură 8.50
FM-102 contact magnetic, montaj aparent, interspatiu 1,5 cm,adeziv 8.10
FM-106 contact magnetic, montaj aparent, interspatiu 2,5 cm,adeziv 8.10
TAP-10 senzor magnetic montaj îngropat,3/4''X1,1/2'',conductor de legătură 8.50
TAP-15 senzor magnetic montaj îngropat,1/4''X1'',conductor de legătură 8.50
senzor magnetic montaj aparent,conductor de legătură,autoadeziv, interspaţiu 1,5
TANE 45 cm 9.20
senzor magnetic montaj aparent,conductor de legătură,autoadeziv, interspaţiu 2
TANE 50 cm 9.60
senzor magnetic montaj aparent,contact NC,conductor de
TANE 60 legătură,autoadeziv,interspaţiu 2cm 9.20

Aprilie 2019 Toate produsele 43din533

TANE 86 Mini senzor magnetic aparent pentru uşi metalice,din aluminiu, cablu 36mm 80.00
Contact magnetic pentru usi culisante industriale, proiectate pentru montaj pe
TANE 96 sina, interspatiu 2, 5-6 cm, NC. 105.25
MET 200 senzor magnetic aparent pentru uşi metalice,din aluminiu 31.20
MET 44 senzor magnetic aparent pentru uşi metalice,din aluminiu 55.00
PEDALE PANICA
AWZ 700 pedală panică apăsare, metalica 154.90
AWZ 710 pedală panică apăsare, metalica, cu memorie 226.70
BUTOANE DE PANICĂ
BP 01 buton de panică cu contact NC/NO, alb 6.25
PB-10SMB buton de panică cu reţinere, deblocare cu cheie, alb 68.70
SS077 buton de panică cu reţinere, deblocare cu cheie, metalic, grey 62.10
BUTOANE ACCES
PBK-811A Buton de ieşire încastrabil, din inox (86x28mm) 2 fire - normal deschis 37.59
Buton de cerere iesire NO, incastrabil sau aplicabil cu doza. Dimensiuni:
PBK-812 86x86x32mm, Contact: NO-COM, Tensiune: 250Vca, 10A max, Incastrabil, 14.15
suruburi fixare pe doza incluse
Buton de ieşire încastrabil, din plastic (86x86mm) 3 fire - normal închis/normal
PBK-812D deschis 20.64
MBB-800B-PM Doză de plastic pentru montare încastrată a butonului ABK-802 3.83
PBK-812A Buton de iesire, aplicat 13.21
PBK-815 Buton de ieşire aplicabil, din metal (83x32x25mm) - normal deschis 48.81
Buton aplicabil, din plastic, pentru ieşire de urgenţă (86x86mm) culoare verde
CPK-860A normal închis/normal deschis 30.06

Buton aplicabil, din plastic, pentru ieşire de urgenţă (86x86mm) culoare galbenă
CPK-860B normal închis/normal deschis 30.06

Buton aplicabil, din plastic, pentru ieşire de urgenţă (86x86mm) culoare roşie
CPK-860C normal închis/normal deschis 30.06

Buton aplicabil, din plastic, pentru ieşire de urgenţă (86x86mm) culoare albă
CPK-860D normal închis/normal deschis 30.06

Buton aplicabil, din plastic, pentru ieşire de urgenţă (86x86mm) culoare albastră
CPK-860E normal închis/normal deschis 30.06

Sticlă de schimb pentru buton ieşire de urgenţă

CPK-860-G (set 10 bucăţi) 45.03
TRANSFORMATOARE
TR20 transformator toroidal, 20 VA, 220 V/15,5V 86.25
TR40 transformator toroidal, 40 VA, 220 V/15,5V 100.20
TR60 transformator toroidal, 60 VA, 220 V/15,5V 122.25
AWT830 transformator incapsulat, 30VA, 220 V/16,5V 58.70
AWT845 transformator incapsulat, 45VA, 220 V/16,5V 72.00
Surse de tensiune
PSB-501235 sursă de tensiune 13,8 Vcc/3,5A 240.20
PSB-502418 sursă de tensiune 27,6 Vcc/1,8A 240.20
PSB-1001270 sursă de tensiune 13.8 Vcc/7A 334.50
BAQ15T12 sursa de tensiune 13.8Vcc/1.5A 119.25
BAW 75T24 sursă de tensiune 27,6 Vcc/2,7A 458.35
PSB-1002435 sursă de tensiune 27,6 Vcc/3,5A 334.50
PSB-1552455 sursă de tensiune 27,6 Vcc/5,5A 407.40
PSBEN5024C sursă de tensiune 27,6 Vcc/5A 1,233.30
EN54-5A17 staţie de tensiune 27,6 Vcc/5A 1,563.70

Aprilie 2019 Toate produsele 44din533

BAW50T12 sursa de tensiune 13.8Vcc/3,6A 214.45
BAW75T12 sursa de tensiune 13.8Vcc/5,4A 281.00
BXM12/50-U staţie de tensiune 13,8Vcc/5A, monitorizata, 2 iesiri OC 991.05
staţie de tensiune 13,8Vcc/5A, monitorizata, in sistem cu centralele KYO,
BXM12/50-B realimentare bus BPI 1,059.25
staţie de tensiune 27,6 Vcc/2,5A, monitorizata, in sistem cu centralele DE
BXM24/25 INCENDIU 1,608.65
BXM24/50 staţie de tensiune 27,6 Vcc/5A, monitorizata, in sistem cu seria FC500 1,803.05
YALE, ELECTROMAGNETI
YALE INGROPATE
Dispozitiv electromagnetic de deschidere – montaj îngropat. Stare normal
închisă, deblocare la apariţia tensiunii. Pârghie pentru deblocare mecanică,
NF6100/1 memorie mecanica. Reversibilă. Alimentare 8-12Vca.Consum 0.3A. Placă 181.35
frontală scurtă.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere – montaj îngropat. Stare normal

închisă, deblocare la apariţia tensiunii. Pârghie pentru deblocare mecanică,
NF6200/1 memorie mecanica. Reversibilă . Alimentare 8-12Vca.Consum 0.3A. Placă 182.60
frontală lunga.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere cu montare în tocul uşii . Posibilitate de

reglare pe orizontală – 5mm. Starea normală – poziţia închis. Se deblochează la
NF16100/1 apariţia tensiunii, pârghie de deblocare mecanică, memorie mecanica. 268.60
Reversibilă.
Alimentare 8-12Vca.Consum 0.3A. Placă frontală scurtă.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere cu montare în tocul uşii . Posibilitate de

reglare pe orizontală – 5mm. Starea normală – poziţia închis. Se deblochează la
NF16200/1 apariţia tensiunii, pârghie de deblocare mecanică, memorie mecanica. 288.45
Reversibilă.
Alimentare 8-12Vca.Consum 0.3A. Placă frontală lunga.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere cu montare în tocul uşii . Posibilitate de

NF16173 reglare pe orizontală – 5mm. Starea normală – poziţia deschis (fail safe). Se 260.70
blochează la apariţia tensiunii, alimentare 8-12Vca.Consum 0.3A.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere cu montare în tocul uşii . Posibilitate de

reglare pe orizontală. Starea normală – poziţia deschis (fail safe). Se blochează
YS-132NC la apariţia tensiunii. Reversibilă. 121.95
Alimentare 12Vca.Consum 0.2A. Placă frontală lunga.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere cu montare în tocul uşii . Posibilitate de

reglare pe orizontală. Starea normală – poziţia inchis (fail secure). Se
YS-132NO deblochează la apariţia tensiunii. Reversibilă. 121.95
Alimentare 12Vca.Consum 0.2A. Placă frontală lunga.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere cu montare în tocul uşii . Posibilitate de

reglare pe orizontala. Starea normală – poziţia deschis (fail safe). Se blochează
YS-150NC la apariţia tensiunii, pârghie de deblocarea mecanică, monitorizarea stării uşii. 140.70
Reversibilă.
Alimentare 12Vca.Consum 140 mA. Placă frontală lunga.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere cu montare în tocul uşii . Posibilitate de

reglare pe orizontala. Starea normală – poziţia inchis(fail-secure). Se
YS-150NO deblochează la apariţia tensiunii, pârghie de deblocarea mecanică, monitorizarea 140.70
stării uşii. Reversibilă.
Alimentare 12Vca.Consum 140 mA. Placă frontală lunga.

APLICATE
Yalla electromagnetică cu montaj aplicat, cilindru separat de deschidere în
NF5016/2 exterior şi buton de deblocare în interior si butuc pe interior, alimentare 8-12V 423.40

Yală electromagnetică aplicată 12Vcc Carcasă inox, deschidere electrică sau

SX-09 manuală. Buton în interior/Butuc cu chei în exterior cu montare universala - 121.95
stânga sau dreapta

BOLTURI ELECTRICE
Bolţ electric de înaltă siguranţă cu acţiune magnetică, monitorizare şi senzor
YB-100 magnetic (deschis la întreruperea alimentării) 187.57
Bolţ electric de înaltă siguranţă cu acţiune magnetică, temporizare şi senzor
YB-100+ magnetic (deschis la întreruperea alimentării) 206.28
Bolţ electric de înaltă siguranţă cu acţiune magnetică, temporizare, senzor
YB-100+(LED) magnetic şi monitorizare led (deschis la întreruperea alimentării) 225.07

Aprilie 2019 Toate produsele 45din533

Mini bolţ electric cu acţiune magnetică, monitorizare, temporizare, senzor
YB-500A magnetic şi led de stare (deschis la întreruperea alimentării) 281.31
Mini bolţ electric cu acţiune magnetică, monitorizare, temporizare, senzor
YB-500B magnetic şi led de stare (închis la întreruperea alimentării) 300.10

Bolţ electric de înaltă siguranţă cu acţiune magnetică, temporizare, senzor

YB-600 magnetic, monitorizare şi cilindru cu cheie (închis la întreruperea alimentării) 581.28

Bolţ electric de înaltă siguranţă cu acţiune magnetică, monitorizare, temporizare

YB-700B şi senzor (închis la întreruperea alimentării) 281.31
ACCESORII BOLTURI ELECTRICE
Suport inoxidabil pentru bolţuri electrice YB-100/100+/200, pentru uşi subţiri cu
BBK-500 tocul ingust (montare aplicată) 178.20
Suport din otel inoxidabil pentru bolţuri electrice YB-100/100+/200, pentru uşi de
BBK-600 sticlă (8-15mm grosime) 56.29
Suport din duraluminiu pentru bolţuri electrice YB-100/100+/200, pentru uşi de
BBK-601 sticlă (8-15mm grosime) 56.29
Suport inoxidabil pentru bolţuri electrice
BBK-700 YB-100/100+/200, pentru uşi de sticlă cu toc de sticlă (8-15mm grosime) 262.52
ELECTROMAGNETI DE FORTA
YM-180 Electromagnet aplicabil de 180 kgf 187.57
YM-180M Electromagnet încastrabil de 180 kgf 187.57
YM-180-S Electromagnet aplicabil de 180kgf, cu monitorizare 206.28
YM-280M Electromagnet încastrabil de 280 kgf 234.44
YM-280(LED) Electromagnet aplicabil de 280kgf, cu led de stare 253.15
YM-280T(LED) Electromagnet aplicabil de 280kgf, cu temporizator şi led de stare 271.94
YM-350(LED) Electromagnet aplicabil de 350 kgf, cu led de stare şi monitorizare 356.26
YM-500(LED) Electromagnet aplicabil de 500kgf, cu led de stare 412.50
Electromagnet încastrabil tip shear lock Forţa de închidere 1200kg Temporizare
YES-1200 0,5-25sec 12/24Vcc 543.83
YM-60 Mini electromagnet aplicabil de 60 kgf 112.54
Electromagnet aplicabil de 280kgf, cu led de stare şi temporizator, pentru uşă
YM-280TD(LED) dublă 543.83
YM-350W Electromagnet aplicabil de 350kgf, rezistent la apă 431.29
YM-500BZ Electromagnet aplicabil de 500kgf, cu led de stare şi buzzer 656.27
ACCESORII ELECTROMAGNETI FORTA
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea mini electromagneţilor de
MBK-70UL 60kgf la uşi de sticlă (8-15mm grosime) 37.59
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor de 180kgf la
MBK-180U uşi de sticlă (8-15mm grosime) 56.29
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor de 280kgf la
MBK-280U uşi de sticlă (8-15mm grosime) 63.82
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor YM-60 la
MBK-70Z uşi cu deschidere în interior 30.06
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor YM-180 la
MBK-180ZL uşi cu deschidere în interior 90.05
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor YM-180-S la
MBK-180ZL-S uşi cu deschidere în interior 90.05
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor de 280kgf la
MBK-280ZL uşi cu deschidere în interior 105.10
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor YM-350 la
MBK-350ZL uşi cu deschidere în interior 131.33
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor YM-350W la
MBK-350ZL-W uşi cu deschidere în interior 131.33
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor de 500kgf la
MBK-500ZL uşi cu deschidere în interior 168.78
ELECTROMAGNETI DE RETINERE USA
Electromagnet de reţinere uşă deschisă 50kgf (12/24V), cu buton de deblocare
YD-604 (montare pe perete) 168.78
Electromagnet de reţinere uşă deschisă 50kgf (12/24V), cu buton de deblocare
YD-606 (montare pe podea) 243.81

Aprilie 2019 Toate produsele 46din533

AMORTIZOARE
Amortizor hidraulic cu brat, argintiu
Pentru: usi cu greutatea de 25-45 kg; latime usa ≤900mm, Ulei hidraulic
SA-5012AWs termostabil, Viteza de inchidere reglabila, Montare universala: stanga sau 78.80
dreapta, Culoare: argintiu, Deschidere usa la 135°

Amortizor hidraulic cu brat, argintiu

Pentru: usi cu greutatea de 40-65 kg; latime usa ≤950mm, Ulei hidraulic
SA-6033AWs termostabil, Viteza de inchidere reglabila, Montare universala: stanga sau 116.35
dreapta, Culoare: argintiu ,Deschidere usa la 180°

Amortizor hidraulic cu brat, argintiu

Pentru: usi cu greutatea de 60-85 kg; latime usa ≤1050mm, Ulei hidraulic
SA-5044AWs termostabil, Viteza de inchidere reglabila, Montare universala: stanga sau 148.15
dreapta, Culoare: argintiu, Deschidere usa la 180°

SISTEME DE CONTROL ROND

DigiTool
Starter Kit pentru gestionare şi control rond, ROSSLARE, conţine: 1 cititor
portabil (GC-01), 1buc. unitate pentru decărcarea datelor (GC-02), 12 terminale
GCK-01 codate (GA-01B), 1 buc. memorie terminale evenimente (GA-02), husă pentru 3,812.55
cititorul portabil (GA-06), sursă de alimentare, cablu pentru conexiunea la
calculator (MD24U). Soft DIGITOOL REPORTS LITE

GCK-03 KIT Upgrade contine: 1xGC01, 1xGC03, 1xGA02, 1xGA06, o sursa alimentare 2,644.40
Cititor portabil, (-23 la 65)grd, memorie 8000 evenimente, 237 grame, baterie ptr.
GC-01 6 luni sau 1.000.000 de citiri 1,626.80
Unitate centrală pentru descărcarea datelor, RS232, funcţionează şi ca
GC-02 încărcător,12V 1,426.15
GC-03 Incărcător pentru acumulator, 12V 752.50
GA-01B Terminale codate, negre 35.85
GA-02 Memorie terminale evenimente, portabilă, 10 terminale programabile 336.85
GA-06 Husă cititor portabil 125.45
GA-12 Husa cu terminale codate pentru diferite evenimente (memorie evenimente) 422.85
BARIERE INFRAROŞU
ATSUMI
Bariera IR de exterior, dual beam, 30m exterior, 60m interior, temperatura de
functionare -25°C + 55°C, reglaj sensibilitate, alimentare 10.5 - 28Vdc, modulare
NR-30TS pe 1 canal, posibilitate orientare pe verticala, ierire de alarma 1c, iesire de alarma 564.00
tamper

Bariera IR de exterior, dual beam, 60m exterior, 120m interior, temperatura de

functionare -25°C + 55°C, reglaj sensibilitate, alimentare 10.5 - 28Vdc, modulare
NR-60TS pe 1 canal, posibilitate orientare pe verticala, ierire de alarma 1c, iesire de alarma 653.85
tamper

Bariera IR de exterior, dual beam, 90m exterior, 160m interior, temperatura de

functionare -25°C + 55°C, reglaj sensibilitate, alimentare 10.5 - 28Vdc, modulare
NR-90TS pe 1 canal, posibilitate orientare pe verticala, ierire de alarma 1c, iesire de alarma 743.25
tamper

Bariera IR de exterior, dual beam, 30m exterior, 60m interior, temperatura de

functionare -25°C + 55°C, reglaj sensibilitate, alimentare 10.5 - 28Vdc, modulare
NR-30TM pe 4 canal, posibilitate orientare pe verticala, ierire de alarma 1a/1b, iesire de 628.15
alarma tamper, EDC

Bariera IR de exterior, dual beam, 60m exterior, 120m interior, temperatura de

functionare -25°C + 55°C, reglaj sensibilitate, alimentare 10.5 - 28Vdc, modulare
NR-60TM pe 4 canal, posibilitate orientare pe verticala, ierire de alarma 1a/1c iesire de 679.50
alarma tamper, EDC

Bariera IR de exterior, dual beam, 90m exterior, 160m interior, temperatura de

functionare -25°C + 55°C, reglaj sensibilitate, alimentare 10.5 - 28Vdc, modulare
NR-90TM pe 4 canal, posibilitate orientare pe verticala, ierire de alarma 1a/1b, iesire de 743.25
alarma tamper, EDC

Quad beam detector 60 m exterior cu sincronizare, imunitate la alarme false ,

alarmeaza numai la blocarea simultana a celulelor,EDC (Environmental
NR 60AQS Discrimination Circuitry) ajuta la minimizarea alarmelor false datorate 1,589.15
schimbarilor conditiilor de vreme: ploaie, ceata, ninsoare,temperatura de operare:
-35°C + 60°C, optional cu heater

Aprilie 2019 Toate produsele 47din533

Quad beam detector 120 m exterior cu sincronizare, imunitate la alarme false ,
alarmeaza numai la blocarea simultana a celulelor,EDC (Environmental
NR 120AQS Discrimination Circuitry) ajuta la minimizarea alarmelor false datorate 1,704.30
schimbarilor conditiilor de vreme: ploaie, ceata, ninsoare,temperatura de operare:
-35°C + 60°C, optional cu heater

Quad beam detector 200 m exterior cu sincronizare, imunitate la alarme false ,

alarmeaza numai la blocarea simultana a celulelor,EDC (Environmental
NR 200AQS Discrimination Circuitry) ajuta la minimizarea alarmelor false datorate 1,870.70
schimbarilor conditiilor de vreme: ploaie, ceata, ninsoare,temperatura de operare:
-35°C + 60°C, optional cu heater

Quad beam detector 120 m de exterior cu sincronizare, imunitate la alarme

false , alarmeaza numai la blocarea simultana a celulelor,EDC (Environmental
Discrimination Circuitry) ajuta la minimizarea alarmelor false datorate
NR 120AQM schimbarilor conditiilor de vreme: ploaie, ceata, ninsoare, mod de functionare: SI / 2,139.85
SAU, imun la influenta luminii sau interferentelor electromagnetice, frecvente
raze: selectabil 2 grupuri x 4 canale, temperatura de operare: -25°C + 60°C,
IP66 , alimentare: 10,5-28V, consum: 124mA, optional cu heater

Quad beam detector 200 m de exterior cu sincronizare, imunitate la alarme

false , alarmeaza numai la blocarea simultana a celulelor,EDC (Environmental
Discrimination Circuitry) ajuta la minimizarea alarmelor false datorate
NR 200AQM schimbarilor conditiilor de vreme: ploaie, ceata, ninsoare, mod de functionare: SI / 2,229.70
SAU, imun la influenta luminii sau interferentelor electromagnetice, frecvente
raze: selectabil 2 grupuri x 4 canale, temperatura de operare: -25°C + 60°C,
IP66 , alimentare: 10,5-28V, consum: 124mA, optional cu heater

BH-12T Heater si termostat pentru barierele din seria NR-QM, 12 Vcc 464.60
PC-1A carcasă waterproof pentru seria NR-QX/QS/QM (set 2 buc.) 862.80
PC-3A carcasă pentru montaj spate în spate a barierelor din seria NR-QX/QS/QM 464.60
SILVER -AVS
SBH 50 Barierea infrarosu, slim, pentru geamuri 0.5m 2 spoturi 615.50
SBH 100 Bariera infrarosu, slim,pentru geamuri 1m 4, spoturi 809.50
SBH 150 Bariera infrarosu, slim, pentru geamuri, 1.5m, 6 spoturi 1,249.65
SBH 200 Bariera infrarosu, slim, pentru geamuri, 2m, 8 spoturi 1,492.05
BARIERE DE MICROUNDE -AVS
BM 60 M Bariera microunde, active, 4 canale, 60m 2,267.85
BM 120 M Bariera microunde, active, 4 canale, 120m 3,875.55
BM 200 M Bariera microunde, active, 4 canale, 200m 4,953.50
Bariera microunde, active, 4 canale, 60m, procesare digitala, programare/control
BM 60 HP USB 2,659.50
Bariera microunde, active, 4 canale, 120m, procesare digitala,
BM 120 HP programare/control USB 4,532.00
Bariera microunde, active, 4 canale, 200m, procesare digitala,
BM 200 HP programare/control USB 5,818.80
kit incalzire, bentru barierele IR si microunde, recomandat pentru temp mai mici
KIT TERM de -5 grd. 104.50
DETECTOARE DE EXTERIOR - DSC
LC-151 Detector de exterior, dubla tehnologie PIR + MW, deschidere 90grd 379.20
LC-171 Detector de exterior DUAL, dubla tehnologie PIR + MW, deschidere 90grd 612.00
DETECTOARE DE EXTERIOR
Detector de exterior cu 3 senzori PIR pentru eliminarea alarmelor false (datorate
razelor solare, insecte-pasari-animale, vegetatie in miscare datorata vantului),
montaj 0,8 - 1,2 m sau 2 - 2,5 m, arie de detectie 12 x 12 m, temperatura de
SIR 10SA functionare -25 ... +50 °C, functie SI, antimasking, conform Grad 3 de 1,035.15
securitate.

Detector pasiv de exterior, 3 senzori PIR, imunitate PET, reglaj sensibilitate,

numarator de impulsuri programabil, alimentare 9-28Vdc, LED semnalizare,
SIR 10S fuctia SI, distanta de detectie max 12m, acoperire 84gr, temperatura de 862.80
functionare -25 - +50grC, inaltime de instalare 2m, lentile detectie diferite, fara
reglaj pozitie PCB

Aprilie 2019 Toate produsele 48din533

Detector pasiv dual PIR de exterior conceput special pentru aplicatiile care
necesita imunitate PET ridicata, precizie mare prin tehnologia de detectie
SIR 05A SCAA, functe anti-masking, LED semnalizare, fuctie SI, distanta de detectie max 796.40
12m / 88°, temperatura de functionare -25 - +50grC alimentare: 10.5 - 28.0
Vdc, consum:25 mA, inaltime de instalare 0.8 - 1.2m, 350g, IP55

Detector pasiv dual PIR de exterior cu posibilitate de transmitere Wireless

(utilizand un contact magnetic wireless cu intrare), conceput special pentru
aplicatiile care necesita imunitate PET ridicata, precizie mare prin tehnologia de
detectie SCAA, functe anti-masking, LED semnalizare, fuctie SI, distanta de
SIR 05RA detectie max 12m / 88°, temperatura de functionare -20 - +50grC alimentare: 929.15
3.0 - 9.0 V DC (se poate alimenta de la bateria de 3V a contactului magnetic
wireless), consum:25 μA, inaltime de instalare 0.8 - 1.2m, 450g, IP55. (contactul
magnetic se poate integra in carcasa detectorului)

detector pentru exterior, dual IR + MW, antimask, 14 m ,90gr, 12 Vcc, -20 - +50
DUAL grC 854.25

Detector pasiv IR de exterior, 15-23 m, 5-90 grd, anti-masking cu functie active

OUTSPIDER PA infrared, imunitate PET pina la 70 cm, alimentare 13,8V/67mA, tamper, interfata 1,027.30
RS 485, posibilitate programare/control interfata USB, -20+55 grd., IP65

Detector pasiv de exterior, dubla tehnologie IR + MW, 15-23 m, 5-90 grd, anti-
masking cu functie active infrared, imunitate PET pina la 70 cm, alimentare
OUTSPIDER DT 13,8V/67mA, tamper, interfata RS 485, posibilitate programare/control interfata 1,302.55
USB, -20+55 grd., IP65

detector perdea IR pasiv, lentila Fresnel, distanta maxima detectie 8 m, latime

maxima detectie (la distant maxima) : 1,8 m, deschidere 10/90gr, compensare
termica, anti-masking, include accesorii pentru diferite unghiuri de inclinare,
ONE PA optional functie de imunitate la animale (<40cm inaltime) prin atasarea in interior 325.95
a unui filtru adeziv, semnalizare tamper, 100gr, temp.op. -25 ~ +55 grd C, IP54,
dimensiuni 44x40x123 mm, alimentare 12Vcc-50mA

detector perdea in dubla tehnologie (PIR lentila Fresnel + MW planar ) , distanta

maxima detectie 12 m, latime maxima detectie (la distant maxima) : 2 m,
functioneaza in modul "SI", deschidere 10/90gr, compensare termica, anti-
ONE DT masking, include accesorii pentru diferite unghiuri de inclinare, optional functie de 458.35
imunitate la animale (<40cm inaltime) prin atasarea in interior a unui filtru adeziv,
semnalizare tamper, 100gr, temp.op. -25 ~ +55 grd C, IP54, dimensiuni
44x40x123 mm, alimentare 12Vcc-50mA

OSC Carcasa protectie si directionare raze ptr detectoarele din seria ONE 47.45

Detector volumetric de exterior in tripla tehnologie: dual IR + MW, imunitate PET

(hmax 70cm) functe anti-masking, reglaj de sensibilitate, accelerometru, distanta
de detectie max 12m / 100°, imunitate mare la alarme false datorita noilor
SPECTRUM DT AM tehnologii AVS DIGITAL FILTER, AVS LIGHT SCREEN & AVS PLANTS STOP, 858.00
inaltime de instalare 1.2 - 1.5m, temperatura de functionare -25 - +55°C
alimentare: 10.5 - 15 Vdc, consum:21 mA, IP55

Detector tip perdea de exterior: dual IR in ambele sensuri (in opozitie 180°),
imunitate PET (hmax 70cm), accelerometru, distanta de detectie max 12m / 10°,
imunitate mare la alarme false datorita noilor tehnologii AVS DIGITAL FILTER,
SPECTRUM PA WALL AVS LIGHT SCREEN & AVS PLANTS STOP, inaltime de instalare 1.2 - 1.5m, 693.85
temperatura de functionare -25 - +55°C alimentare: 10.5 - 15 Vdc, consum:25
mA, IP55

Detector volumetric de exterior Wireless (FM 868 MHz) in tripla tehnologie: dual
PIR + MW, imunitate PET (hmax 70cm) functe anti-masking, reglaj de
SPECTRUM DT WS sensibilitate, accelerometru, distanta de detectie max 12m / 100°, imunitate mare
la alarme false datorita noilor tehnologii AVS DIGITAL FILTER, AVS LIGHT 1,131.50
AM SCREEN & AVS PLANTS STOP, inaltime de instalare 1.2 - 1.5m, temperatura
de functionare -25 - +55°C, alimentare:3.6 v baterie lithium, consum:23uA, IP55,
compatibil cu receptoarele AVS INTWS si INTW4S

Aprilie 2019 Toate produsele 49din533

Detector tip perdea de exterior Wireless (FM 868 MHz) : dual PIR in ambele
sensuri (in opozitie 180°), Mirror Technology, imunitate PET (hmax 70cm),
SPECTRUM PA WS accelerometru, distanta de detectie max 12m / 10°, imunitate mare la alarme
false datorita noilor tehnologii AVS DIGITAL FILTER, AVS LIGHT SCREEN & AVS 954.90
WALL PLANTS STOP, inaltime de instalare 1.2 - 1.5m, temperatura de functionare -25
- +55°C alimentare: alimentare:3.6 v baterie lithium, IP55, compatibil cu
receptoarele AVS INTWS si INTW4S

Detector volumetric de exterior Wireless standard, in tripla tehnologie: dual PIR +

MW, imunitate PET (hmax 70cm) functe anti-masking, reglaj de sensibilitate,
SPECTRUM DT WS accelerometru, distanta de detectie max 12m / 100°, imunitate mare la alarme
false datorita noilor tehnologii AVS DIGITAL FILTER, AVS LIGHT SCREEN & AVS 1,119.05
STD AM PLANTS STOP, inaltime de instalare 1.2 - 1.5m, temperatura de functionare -25
- +55°C, alimentare:3.6 v baterie lithium, consum:23uA, IP55, transmitatorul nu
este integrat- se poate utiliza un contact magnetic wireless cu intrare

Detector tip perdea de exterior Wireless standard, dual PIR in ambele sensuri
(in opozitie 180°), Mirror Technology, imunitate PET (hmax 70cm),
SPECTRUM PA WS accelerometru, distanta de detectie max 12m / 10°, imunitate mare la alarme
false datorita noilor tehnologii AVS DIGITAL FILTER, AVS LIGHT SCREEN & AVS 1,059.40
WALL STD AM PLANTS STOP, inaltime de instalare 1.2 - 1.5m, temperatura de functionare -25
- +55°C alimentare: alimentare:3.6 v baterie lithium, IP55, transmitatorul nu
este integrat- se poate utiliza un contact magnetic wireless cu intrare

DETECTOARE DE EXTERIOR RADIO

PA WS detector dual IR exterior Wireless, 14 m ,90gr, 12 Vcc, -20 - +50 grC 910.15
INTW4S-BEO interfaţă radio universală, 4 zone, ptr detectoarele din seria WS 496.90
INTWS interfaţă radio universală, 8 zone ptr detectorul WS 975.30
detector perdea IR pasiv wireless, lentila Fresnel, distanta maxima detectie 8 m,
latime maxima detectie (la distant maxima) : 1,8 m, deschidere 10/90gr,
compensare termica, anti-masking, include accesorii pentru diferite unghiuri de
inclinare, optional functie de imunitate la animale (<40cm inaltime) prin atasarea
ONE PAWS in interior a unui filtru adeziv, semnalizare tamper, setare reducere consum (prin 518.50
microSW) prin activarea functiei de stand-by (3min), comunicatie WS 868MHz,
100gr, temp.op. -25 ~ +55 grd C, IP54, dimensiuni 44x40x123 mm, include
baterie 3,6Vcc 2,2Ah

SISTEME AUTOMATIZARI EUROMATIC

KITURI Porti batante
Kit automatizare, pentru porti batante, deschidere maxima 110 grd., pina la max.
350Kg si 2,75m, 2 motoare brate nereversibile, nu necesita yala ptr blocare,
KIT TECHNO 4 posibilitate montaj si la porti cu deschidere in exterior, alimentare 220V, IP44, 2,903.25
40% cicluri de functionare. Contine lampa semnalizare, set fotocelule, Modul
control cu interfata radio, 2 telecomenzi

Kit automatizare, pentru porti batante, deschidere maxima 110 grd, pina la max.
250 Kg si 2,5m, 2 motoare brate nereversibile, nu necesita yala ptr blocare,
KIT TECHNO 4 24 posibilitate montaj si la porti cu deschidere in exterior, alimentare 24Vcc, IP44, 3,083.80
80% cicluri de functionare. Contine lampa semnalizare, set fotocelule, Modul
control cu interfata radio, 2 telecomenzi

Kit automatizare, pentru porti batante, deschidere maxima 110 grd, pina la mx.
400 kg si lungime 3m, 2 motoare brate nereversibile, nu necesita yala ptr blocare,
KIT STILO 4 posibilitate montaj si la porti cu deschidere in exterior, alimentare 220V, IP44, 3,458.90
40% cicluri de functionare. Contine lampa semnalizare, set fotocelule, Modul
control cu interfata radio, 2 telecomenzi

Kit automatizare, pentru porti batante, deschidere maxima 110 grd, pina la mx.
300 kg si lungime 3m, 2 motoare brate nereversibile, nu necesita yala ptr blocare,
KIT STILO 4 24 posibilitate montaj si la porti cu deschidere in exterior, alimentare 24V, IP44, 40% 3,542.20
cicluri de functionare. Contine lampa semnalizare, set fotocelule, Modul control
cu interfata radio, 2 telecomenzi

KITURI Porti culisante

Aprilie 2019 Toate produsele 50din533

Kit automatizare, pentru porti culisante, dutrata deschidere 10,5m/min, greutaete
pina la mx. 500 kg , alimentare 220V, IP44, 40% cicluri de functionare. Contine
KIT CLOSER 5 lampa semnalizare, set fotocelule, Modul control cu interfata radio, 2 telecomenzi, 2,881.15
4 m de cremaliera RC017

Kit automatizare, pentru porti culisante, dutrata deschidere 10,5m/min, greutaete

pina la mx. 800 kg , alimentare 220V, IP44, 40% cicluri de functionare. Contine
KIT CLOSER 8 lampa semnalizare, set fotocelule, Modul control cu interfata radio, 2 telecomenzi, 3,004.65
4 m de cremaliera RC017

ACCESORII
EXCITE telecomanda 3 canale 114.50
RC017 cremaliera nylon 0,5 m 74.20
RC014 cremaliera nylon 1,0 m 90.60
RC002 cremaliera galvanizata 1.0 m 115.25
BARIERE ELECTROMECANICE
Bariera electromecanica pentru acces parcari, carcasa din aluminiu vopsit, lampa
KIT BARRY 24 semnalizare integrata, brat telescopic 3-6m, alimentare 24Vcc, IP44, timp 5,595.15
deschidere 6 sec, 250 de cicluri/ora. Versiune stanga/dreapta

Bariera electromecanica pentru acces parcari, carcasa din aluminiu vopsit, lampa
KIT BARRY 220 semnalizare integrata, brat telescopic 3-6m, alimentare 220V, IP44, timp 5,595.15
deschidere 6 sec, 200 de cicluri/ora. Versiune stanga/dreapta

SISTEME AUTOMATIZARI DEA

MOTOARE PENTRU ACTIONARE PORŢI BATANTE
KITURI
kit ghost 200 cu UC NET230N/C cu receptor radio inclus, 2 telecomenzi TR2
KIT GHOST 200/NET MIO, 1 104MiniLux, 1 LED 230AI, semn de poarta 5,722.75

KIT MACNET kit MAC cu NET230N/C, 2 TR 2 MIO, 1 104MiniLux, 1 LED230AI, semn de poarta 3,301.30

KIT LOOK 351NET kit 351 cu NET230N/C, 2 TR 2 MIO, 1 104MiniLux, 1 LED230AI, semn de poarta 3,293.75
kit cu angolo 24net/2, NET24N, 2 580A, 1 580V, 2 TR2MIO, 1 104MiniLux, 1
KIT ANGOLO LED24AI, semn de poarta 3,925.85
kit GEKO (2 motoare GEKO), 2 telecomenzi TR2 MIO, 1 104MiniLux, 1 LED24AI,
KIT GEKO semn de poarta, unitate centrala NET 24N 3,533.80
Accesorii pentru MAC
MAC/FM Opritor mecanic pentru motoarele MAC. Se monteaza pe axul-cremaliera. 71.35
LOOK
LOOK 355/SC motor electromecanic, 520mm , ptr porti batante, max 3,8 m, cu protectie, 220V 1,193.00

LOOK 351/SC motor electromecanic, 320mm , ptr porti batante, max 2,5 m, cu protectie, 220V 1,026.05
Accesorii pentru LOOK& GEKO
GEKO/BA braţ articulat de aluminiu 212.00
GEKO/BS braţ şină (dreapta & stanga) 360.20
580 L placă montaj 131.35
MOTOARE PENTRU ACTIONARE PORŢI CULISANTE
KITURI
KIT LIVI 6NET kit cu livi 6NET, 2 TR2 MIO, 1 104MiniLux, 1 LED230AI, semn de poarta 2,369.05
KIT LIVI 9NET kit cu livi 9NET, 2 TR2 MIO, 1 104MiniLux, 1 LED230AI, semn de poarta 2,564.10
LIVI 400
Operează până la 1400Kg,model cu placă comandă NET230N, cu limitatoare de
REV220 cursa 2,502.25
Operează până la 600Kg,model cu placă comandă NET230N, cu limitatoare de
LIVI 6NET cursa 1,924.50
Operează până la 900Kg,model cu placă comandă NET230N, cu limitatoare de
LIVI 9NET cursa 2,132.70

Aprilie 2019 Toate produsele 51din533

GULLIVER 1500
Operează până la 1800Kg, model cu placă comandă NET230N, cu limitatoare de
GULLIVER 18NET cursa 3,507.55
Accesorii pentru "LIVI 400", "LIVI 400/24" si "GULLIVER 1500"
111 cremalieră NYLON 1 m 71.35
112 cremalieră galvanizată 1 m, 22 x 22 mm 78.80
113 cremalieră galvanizată 1 m, 30 x 12 mm 73.20
460 placă fundaţie de amplasat in beton (pt Livi 400 si Livi 800) 135.10
BARIERE ELECTROMECANICE
Bariere STOP
barieră pentru acces auto, 230 AC,timp de deschidere 3 sec, temperatura de
STOPNET/L lucru - 25 +65 C, cu unitate de comandă UC NET 230N,pentru braţ de 6 m, sau 6,331.00
7,5 m
Bariere PASS
PASS 24NET barieră 3m pentru uz rezidenţial, fără braţ, cu NET24 4,523.05
Accesorii bariere
1004 articulaţie pentru barierele STOP 1,136.75
1005 grilaj aluminiu 2m 583.40
1006 suport mobil 300.15
1010 suport fix ajustabil 412.70
1012 eticheta fluorescenta 13.15
STOP/B placa fundatie ptr barierele STOP 348.95
OMSTOP suport prindere brat bariera eliptica, ptr. Seria STOP 131.35
PASS/B placa fundatie ptr barierele PASS 257.00
OMPASS suport prindere brat bariera eliptica, ptr. Seria PASS 69.50
OMPASS 5 suport pentru bratele rectangulare PASS 5 279.55
CLED230 Kit flash, LED, alimentare 230V, ptr barierele PASS/STOP 151.95
CLED24 Kit flash, LED, alimentare 24V, ptr barierele PASS/STOP 157.20
brat bariera eliptica, 4m, ptr barierele STOP, 400 x 7.75 x 5.15 cm, 8 etichete
STOP 4 fluorescente 635.95
brat bariera eliptica, 6m, ptr barierele STOP, 600 x 7.75 x 5.15 cm, 12 etichete
STOP 6 fluorescente 870.05
KIT MOLLA set suplimentar de arcuri pentru bariere STOP 188.30
brat bariera eliptica, 3m, ptr barierele PASS, 300 x 5.45 x 2.9 cm, 6 etichete
PASS 3 fluorescente 440.80
brat bariera eliptica, 4m, ptr barierele PASS, 400 x 5.45 x 2.9 cm, 8 etichete
PASS 4 fluorescente 555.30
PASS 5 brat rectangular usor 5000x80x40 555.30
STRIP-LED banda iluminare LED, (lungime 8 m) 318.95
STRIP-LED/P sursa alimentare ptr STRIP-LED 281.40
GSOFTP protectie cauciu, suport aluminiu, ptr brate PASS/STOP, (lungime 24 m) 776.20
LOOP 230/1 detector bucla 1 canal 862.85
LOOP 230/2 detector bucla 2 canale 1,125.45
SMF230/2 semafor doua culori, rosu/verde 1,144.85
COLOANE RETRACTABILE

ROCK Coloana retractabila, hidraulica, 273 mm diamentru, 900 mm inaltime, , 19,882.20

alimentare 220V, 2,1A, 42 de sec. ciclul de functionare (6 sec deschidere, 30
stationare, 6 sec inchidere), 0-60 grd C, grosime material 4mm
Accesorii coloane retractabile
ROCK/LOCK element de blocare de siguranta 337.70
ROCK/RE incalzitor ptr Rock 1,087.95
ROCK/B structura montaj ptr coloane de dimensiune diametru 273mm si H=900mm 2,250.85

Aprilie 2019 Toate produsele 52din533

ROCK/C 1,087.95
UNITAŢI DE COMANDĂ
unitate de control digitala (cu cutie), 230V, pentru 1sau 2 motoare, complet cu
NET 230N/C toate functiile, inclusiv anticoliziune, modul radio, incetinire la oprire (pe ambele 731.55
sensuri), reglaj al fortei pe 70 de nivele, separat pentru desc si inch.

NET 230N unitate de comanda, identica cu 230N/C, doar placa, fara cabinet 647.15
unitate de control digitala, cu cutie, 24V, pentru unul sau doua motoare, cu sau
NET 24N/C fara encoder magnetic 990.40
NET 24N doar circuit 757.80
NET-Expansion modul de extensie intrari/iesiri, ptr comanda multiple coloane 450.20
unitate de comandă acţionare porţi culisante, 230V, cu receptor radio
UC 203 RR incorporat,afişaj LCD 714.65
unitate de comandă acţionare porţi culisante, 1 sau 2 motoare, 230V, cu receptor
UC 202RR/C radio incorporat,afişaj LCD 840.35
UC 724RR unitate de control digitala, 24Vcc, pentru SPAZIO 702, (fara cutie) 440.80
UC 124RRZ unitate de control digitala, 24Vcc, pentru SPAZIO 703, (fara cutie) 799.05
unitate de comandă acţionare porţi batante, 24 Vcc, cu receptor radio
UC 224 RR/C incorporat,afişaj LCD 1,091.75

unitate de control, 220 V, (cu cutie 100G), pentru 1 sau 2 motoare. Contine modul
UC 212E/C radio. Functii: memorare timp de functionare, reglaj de putere pe 8 nivele, intrare 506.50
pentru controlul echip de siguranta externe. Fara functie inch/stop/desc

UC 100 G cutie PVC DEA 103.30

UC 100 GR cutie PVC DEA cu carcasă detaşabilă 110.55
ACCESORII RADIO
Receptoare radio 433 MHz
281/2 receptor pentru exterior self-learning cu 2 canale SAW-433Mhz 243.90
100F cutie plastic ptr modulele radio cu conectare pe fir. 101.35
240 antena 433Mhz, cu 3m de cablu 123.80
Telecomenzi radio 433 MHz
GT 2 telecomanda 2 canale 433MHz 84.50
GT 4 telecomanda 4 canale 433MHz 103.20
ACCESORII
102 Lux întrerupător cu cheie, aparent, carcasa de plastic 110.75
GT-KEY întrerupător cu cheie, aparent, carcasa metalica 217.60
Pulsy tastatură cablată Open/Stop 118.20
fotocelula aparentă 20/40m, conditii grele/conditii optime, posibilitate sincronizare
LINEAR XS , alimentare 24V,, -20+55 grd 167.00
fotocelula aparentă ajustabilă - 7-15m, posibilitate sincronizare, alim. Baterie
LINEAR/B emitator 311.40
LINEAR fotocelula aparentă ajustabilă - 20m, posibilitate sincronizare 197.00
Pilly/60 turn aluminiu pt fotocelulă, 60 cm. 322.70
Pilly/120 turn aluminiu pt fotocelulă, 120 cm. 437.10
Pilly/base suport pt. turn aluminiu 82.55
Aura 230 flash 230V, cu antena 433Mhz încorporată, iluminare LED 182.00
Aura 24 flash 24V, cu antena 433Mhz încorporată, iluminare LED 182.00
LOOP 230/1 detector bulcla 1 canal 862.85
LOOP 230/2 detector bulcla 2 canale 1,125.45
SMF230/2 semafor doua culori, rosu/verde 1,144.85
SOFT3 profil opritor de siguranta din cauciuc, pentru porti batante si culisante, 12m 1,106.75
SOFTP profil opritor de siguranta din cauciuc, 24m 862.85

Aprilie 2019 Toate produsele 53din533

panou solar, alimentare 24V, pentru toate tipurile de automatizari, cu alimentare
la 24V. Utilizat ptr reducerea costurilor de alimentare, sau in aplicatii unde nu
GREEN ENERGY KIT exista sursa de energie. Kit-ul include, panou solar, putere maxima 15W, circuit 2,626.05
de control , conectare direct la modulele NET 24, 2 acumulatori 12V-20A

CAMERE CSD 4 in 1 (hybrid AHD&CVI&TVI&Analog)

Camere Dome
Camera Dome IR de exterior, hibrid 4 in 1 (CVI,TVI,AHD & ANALOG), 2MP
CSD-MH204DV3 ,Senzor AR0237+NVP2441H, lentila fixa 3,6mm, IR 20m (23pcs ф5mm IR Leds), 279.50
12Vcc, Temperatura Operare -20 °C ~ + 50 °C
Camera Dome IR de exterior, hibrid 4 in 1 (CVI,TVI,AHD & ANALOG), 2MP
CSD-MH204DV6 ,Senzor AR0237+NVP2441H, lentila varifocala 2,8-12mm, IR 30m (2PC 3G IR 379.85
Leds), 12Vcc, Temperatura Operare -20 °C ~ + 50 °C

CAMERE ASCUNSE
Detector de miscare seria LC de la DSC, imunitate PET, sensibilitate PIR
reglabila, suport PIR inclus, combinat cu color negru 380TVL, 0.5lux, microfon
LC101-CAM COL audio inclus, alimentare comunca cu detectorul, placuta PIR-ului dispune de 497.25
regleta cu borne de conexiune pentru camera video.

CAMERE CSD HD-CVI 1080P

Camera dome antivandal, HD-CVI, 1/2.8" Sony IMX322 + Eyenix EN773E , 2
Megapixel, 1080P@25/30fps, WDR, Slow Shutter, 3D DNR, 8x digital zoom,
CSD-MC205DV3-CVI Super Low Illumination, OSD prin DVR, Dual Video Out (CVI / Analog), lentila fixa 358.35
3,6 mm, IP66, IR 20m (24 LED-uri), 12Vcc, dimensiuni: D/H 90mm/80mm

Camera dome antivandal, HD-CVI, 1/2.8" Sony IMX322 + Eyenix EN773E , 2

Megapixel, 1080P@25/30fps, WDR, Slow Shutter, 3D DNR, 8x digital zoom,
CSD-MC205DV6-CVI Super Low Illumination, OSD prin DVR, Dual Video Out (CVI / Analog), lentila 458.65
varifocala 2,8-12 mm, IP66, IR 30m (36 LED-uri), 12Vcc, dimensiuni: D/H
119mm/85,5mm

Camera IR de exterior, HD-CVI, 1/2.8" Sony IMX322 + Eyenix EN773E , 2

Megapixel, 1080P@25/30fps, WDR, Slow Shutter, 3D DNR, 8x digital zoom,
CSD-MC205Q9-CVI Super Low Illumination, OSD prin DVR, Dual Video Out (CVI / Analog), lentila fixa 372.70
3,6 mm, IP66, IR 20m (24 LED-uri), 12Vcc, dimensiuni: D/H 168mm/57,5mm

Camera IR de exterior, HD-CVI, 1/2.8" Sony IMX322 + Eyenix EN773E , 2

Megapixel, 1080P@25/30fps, WDR, Slow Shutter, 3D DNR, 8x digital zoom,
CSD-MC205Q8-CVI Super Low Illumination, OSD prin DVR, Dual Video Out (CVI / Analog), lentila fixa 458.65
3,6 mm, IP66, IR 20m (24 LED-uri), 12Vcc, dimensiuni: D/H 168mm/57,5mm

DVR CSD HD-CVI 1080P (hybrid CVI&IP)

STAND ALONE DVR HD-CVI, 4 CANALE VIDEO hibrid (2 canale CVI 1080p + 2
canale IP 1080p), 1 intrare audio, 1 iesire audio, compresie video dual-stream
H.264, 1 iesire HDMI, 1 iesire VGA, afisare live 1920x1080p, inregistrare
100fps/720P, 100fps/1080P, redare live simultana pe 4 canale 1080p, 2 porturi
CSD-HCVR-7204H-CVI USB, 2 SATA HDD max. 4TB/HDD, interfata LAN, soft de monitorizare CMS, port 903.00
control PTZ RS485, , suporta mouse pe USB, WEB BROWSER, nu include HDD,
Interfata pentru vizualizare de pe smartphone: WM, Symbian, Android, Blackerry,
WEB, IOS, compatibil cu browserele IE6-10, Firefox, Chrome.

STAND ALONE DVR HD-CVI, 8 CANALE VIDEO hibrid (6 canale CVI 1080p + 2
canale IP 1080p), 1 intrare audio, 1 iesire audio, compresie video dual-stream
H.264, 1 iesire HDMI, 1 iesire VGA, afisare live 1920x1080p, inregistrare
200fps/720P, 200fps/1080P, redare live simultana pe 4 canale 1080p, 2 porturi
CSD-HCVR-7208H-CVI USB, 2 SATA HDD max. 4TB/HDD, interfata LAN, soft de monitorizare CMS, port 1,641.15
control PTZ RS485, , suporta mouse pe USB, WEB BROWSER, nu include HDD,
Interfata pentru vizualizare de pe smartphone: WM, Symbian, Android, Blackerry,
WEB, IOS, compatibil cu browserele IE6-10, Firefox, Chrome.

Echipamente IP compresie H.265

Camera IP de exterior, 4MP 1/3” Hi3516D+OV46895, 4MP@15fps, 3MP@25fps,
CSD-IP-MI402Q 2MP@25fps, H.265/H.264 Optional prin OSD, lentila fixa 3,6mm, IR 25m (24 795.50
led), ICR, IP66,12Vcc, alba, dimensiuni: 51x60mm.

Aprilie 2019 Toate produsele 54din533

NVR 4 camere IP 4x5M/4x3M/4x1080P , Processor Hi3798M, suporta camere IP
cu compresie H.264 si H.265, ONVIF, Playback: 1x5M/2x3M/4x1080P, 1*HDMI
suport rezolutie 4K, 1*RJ45, 2*USB, 1*Sata max. 6Tb, Support DHCP, FTP,DNS,
CSD-NVR-80415 DDNS, NTP, UPNP, EMAIL, IP searches, Alarm Center,etc., Support mobile 480.15
system (iOS, Android), Support multiple web browser access (IE, Chrome,
Firefox, Safari), Cloud, CMS, dimensiuni: 255(L)* 236mm(W)* 44mm(H)

CAMERE IP 5 MEGAPIXEL
Camera de exterior, 5MP 1/2.5” CMOS + TI DM365; color 0.6 lux@F1.2;
CSD-IP-MI502R1 alb/negru 0.08 lux @F1.2; 5MP@10fps, 3MP@15fps, 2MP@30fps, lentila 1,003.30
varifocala 2,8-12mm, IR 40m (42 led), ICR; TS38F2, IP66,12Vcc, carcasa gri

CAMERE IP 2/4 MEGAPIXEL

Camera bullet IP exterior, 2MP, 1/2.7" CMOS sensor, ARM9 Architecture core
processor, 1080p@20fps, H.264, lentila motorizata 2.8-9mm , POE, SMART IR,
TC-NCL23MN IR 50m , 3D noise reduction, HLC, Smart Defog, IP67, -35°C~60°C, DC 12V,1A, 743.15
0.35 Kg , 208mm×82mm×81mm

Camera dome IP exterior, 2MP, 1/2.7" CMOS sensor, ARM9 Architecture core
processor, 1080p@20fps, H.264, lentila motorizata 2.8-9mm , POE, SMART IR,
TC-NCL24MN IR 30m , 3D noise reduction, HLC, Smart Defog, IP66, -35°C~60°C, DC 12V,1A, 743.15
0.45 Kg , 115mm(D)/97mm(H)

Camera bullet IP exterior, 2MP, 1/2.7" CMOS sensor, ARM9 Architecture core
processor, 1080p@20fps, S+256/H265/H.264, lentila fixa 4mm , POE, SMART
TC-NCL214C IR, IR 30m , 3D noise reduction, HLC, Smart Defog, functii IVA 392.00
(Tripwire/Perimeter), IP67, -35°C~60°C, DC 12V,1A, 0.5 Kg ,
208mm×82mm×81mm

Camera bullet IP exterior, 2MP, 1/2.7" CMOS sensor, ARM9 Architecture core
processor, 1080p@15fps, H.264, lentila fixa 4mm , POE, SMART IR, IR 30m ,
TC-NCL214N 3D noise reduction, HLC, Smart Defog, IP67, -35°C~60°C, DC 12V,1A, 0.5 Kg , 365.50
208mm×82mm×81mm

Camera dome IP exterior, 2MP, 1/2.7" CMOS sensor, ARM9 Architecture core
processor, 1080p@20fps, S+256/H265/H.264, lentila fixa 2.8mm , POE, SMART
TC-NCL222C IR, IR 30m , 3D noise reduction, HLC, Smart Defog, functii IVA 392.00
(Tripwire/Perimeter), IP66, -35°C~60°C, DC 12V,1A, 0.5 Kg ,
115mm(D)/97mm(H)

Camera dome IP exterior, 2MP, 1/2.7" CMOS sensor, ARM9 Architecture core
processor, 1080p@20fps, H.264, lentila fixa 2.8mm , POE, SMART IR, IR 30m ,
TC-NCL222N 3D noise reduction, HLC, Smart Defog, IP66, -35°C~60°C, DC 12V,1A, 0.5 Kg , 365.50
131,5mm(D)/103mm(H)

CAMERE IP 2/4 MEGAPIXEL

Camera bullet IP exterior, 2MP, 1/2,8' Sony Exmor CMOS, 1080P@25fps,
lentila varifocala 2,8-12mm, IR 50m (54 LED-uri), POE, Dual-ICR, IVA, WDR,
ROI, NIR, BLC, HLC, 3D noise reduction, slot microSD max 128Gb, audio I/O 1/1,
TC-NC23V alarma I/O 1/0, Motion detection, Triple-stream transmission, Web server, Onvif 971.80
S, IP66, IK10, -30°C~60°C, DC 12Vcc, TVS 6000V, dimensiuni:
337x107x107mm

Camera bullet IP exterior, 2MP, 1/2,8' Sony Exmor CMOS, 1080P@25fps,

lentila fixa 4mm, IR 25m, POE, Dual-ICR, IVA, WDR, ROI, NIR, BLC, HLC, 3D
TC-NC214 noise reduction, slot microSD max 128Gb, Motion detection, Triple-stream 620.65
transmission, Web server, Onvif S, IP67, -30°C~60°C, DC 12Vcc, TVS 6000V,
dimensiuni: 189x70x70mm

Camera bullet IP exterior, 4MP, 1/3' CMOS sensor, 2560x1440@25fps,

H.265/H.264, lentila fixa 4mm, IR 25m, POE, Dual-ICR, IVA, WDR, ROI, NIR,
TC-NC414 BLC, HLC, 3D noise reduction, slot microSD max 128Gb, Motion detection, 816.65
Triple-stream transmission, Web server, Onvif S, IP67, -30°C~60°C, DC 12Vcc,
TVS 6000V, dimensiuni: 189x70x70mm

Camera bullet IP exterior, 4MP, 1/3" CMOS sensor, ARM9 Architecture core
processor, 2560x1440@25fps, H.265/H.264, Motorized 2.8-12mm lens, Angle of
View: 90.8°~32.1° , POE, IR LED: 50m (54pcs φ5 Array IR LEDs),USB, 3D noise
TC-NC43M reduction, HLC, Smart Defog, Corridor Format, EIS, ROI 4 zones, Privacy Mask 4
1,396.45
zones, Audio I/O 1/1, 2 Alarm Input , MicroSD Slo up to 128GBt, IP67,
-35°C~60°C, DC 12V,1A, TVS 6000V, 1.3KG , 337mm×107mm×107mm

Aprilie 2019 Toate produsele 55din533

Camera dome IP exterior, 2MP, 1/2,8' Sony Exmor CMOS, 1080P@25fps, lentila
varifocala 2,8-12mm, IR 30m (32 LED-uri), POE, Dual-ICR, IVA, WDR, ROI, NIR,
TC-NC24V BLC, HLC, 3D noise reduction, slot microSD max 128Gb, audio I/O 1/1, alarma 971.80
I/O 1/0, Motion detection, Triple-stream transmission, Web server, Onvif S,
IP66, IK10, -30°C~60°C, DC 12Vcc, TVS 6000V

Camera dome IP exterior, 2MP, 1/2,8' Sony Exmor CMOS, 1080P@25fps,

lentila fixa 2.8mm, IR 20m, POE, Dual-ICR, IVA, WDR, ROI, NIR, BLC, HLC, 3D
TC-NC252 noise reduction, slot microSD max 128Gb, audio I/O 1/0, Motion detection, 620.65
Triple-stream transmission, Web server, Onvif S, IP66, IK10, -30°C~60°C, DC
12Vcc, TVS 6000V

Camera dome IP exterior, 4MP, 1/3" CMOS sensor, 2560x1440@25fps,

H.265/H.264, lentila fixa 2.8mm, IR 20m, POE, Dual-ICR, IVA, WDR, ROI, NIR,
TC-NC452 BLC, HLC, 3D noise reduction, slot microSD max 128Gb, audio I/O 1/0, Motion 816.65
detection, Triple-stream transmission, Web server, Onvif S, IP66, IK10,
-30°C~60°C, DC 12Vcc, TVS 6000V

Camera dome IP , 4MP, 1/3" CMOS sensor, ARM9 Architecture core processor,
2560x1440@25fps, H.265/H.264, Motorized 2.8-12mm lens, Angle of View: 90.8°
~32.1° , POE, IR LED: 30m (32pcs),USB, 3D noise reduction, HLC, Smart
TC-NC44M Defog, Corridor Format, EIS, ROI 4 zones, Privacy Mask 4 zones, Audio I/O 1/1,
1,396.45
2 Alarm Inputs, Built-in Mic, MicroSD Slo up to 128GBt, IP66, IK10, -35°C~60°C,
DC 12V±10%/AC24V±10%/PoE, TVS 6000V, 1.0KG , 150mm×150mm×122mm

4K 12MP 360° Panoramic Fisheye Camera, 1/1.7″ 12MP CMOS, A7+A17 Dual
Core Processor, Up To 4000 × 3072@20fps, Lens 2mm,F2.8, horizontal field of
view: 180°(wall mount), 360°(ceiling mount),360°(table mount), Up To 14 Live
View Display Modes, H.265/H.264 HP/MP/BP/M-JPEG Codec, VCA
Tripwire/Double Tripwire/Perimeter/Early Warning/Heat Map/Audio Abnormal
Detection/Video Abnormal Detection/Autotracking, Up to 15m IR Range, Dual IR
TC-NC1261 Cut Filter with Auto Switch, 3pcs White Light, Up to 10m Light Range, Digital 3,879.05
WDR, 3D DNR, HLC, Smart Defog, EIS, ROI 4 zones, Privacy Mask 4 zones,
Interface Built-in Dual Mic,Built-in Speaker,Audio in/out 1/1,Alarm in/out
2/1,MicroSD Card Slot, up to 128GB, Reset, TVS 6000V, Lightning/Surge
Protection: (Power 2000V,RJ45 1000V),IP66,IK10, Operating Conditions -30℃~
60℃, 0~95% RHG, CE, FCC, , Weight 0.75KG, Dimensions
155mm×155mm×54mm, DC12V±10%、AC24V±25%、POE(802.3af)

Camera dome IP interior 2MP, plastic, 1/2,8' Sony Exmor CMOS,

NC9500S3E-2MP-E- 1080P@25fps; 4 mm lens , POE, IR 20m (16 led), Dual-ICR, WDR, 3D DNR,
ROI, NIR, BLC, HLC, IVA, Motion detection, Triple-stream transmission, Web 451.50
IR20
server, Onvif2.3, -10°C~50°C, DC 12V,1A

CAMERE IP 2/5 MEGAPIXEL Starlight

Camera bullet IP exterior, 5MP, Starlight 0.002lux color, 1/2.8" CMOS sensor,
ARM9 Architecture core processor, 2592*1944@18fps, S+256/H265/H.264,
lentila fixa 4mm , POE, SMART IR, IR 50m , 3D noise reduction, HLC, Smart
TC-NCL514S Defog, lentila coridor, functii complete IVA (Tripwire/Perimeter/obiecte 906.50
abandonate/detectie faciala/obiecte pierdute/alergare/contorizare numar
persoane), IP67, -35°C~60°C, DC 12V,1A, 0.5 Kg , 208mm×82mm×81mm

Camera dome IP exterior, 5MP, Starlight 0.002lux color, 1/2.8" CMOS sensor,
ARM9 Architecture core processor, 2592*1944@18fps, S+256/H265/H.264,
lentila fixa 2.8mm , POE, SMART IR, IR 30m , 3D noise reduction, HLC, Smart
TC-NCL522S Defog, lentila coridor, functii complete IVA (Tripwire/Perimeter/obiecte 898.30
abandonate/detectie faciala/obiecte pierdute/alergare/contorizare numar
persoane), IP66, -35°C~60°C, DC 12V,1A, 0.5 Kg , 115mm(D)/97mm(H)

Camera bullet IP exterior, 5MP, Starlight 0.002lux color, 1/2.8" CMOS sensor,
ARM7 Architecture core processor, 2592*1944@18fps, S+256/H265/H.264,
lentila fixa 2.8mm , POE, SMART IR, IR 25m , 3D noise reduction, HLC, Smart
TC-NC514S Defog, lentila coridor, micro SD card slot max. 128Gb, WDR 120dB, functii 816.65
complete IVA (Tripwire/Perimeter/obiecte abandonate/detectie faciala/obiecte
pierdute/alergare/contorizare numar persoane), IP67, TVS 6000V, -35°C~60°C,
DC 12V,1A, 0.5 Kg , 189mm×70mm×70mm

Aprilie 2019 Toate produsele 56din533

Camera dome IP exterior, 5MP, Starlight 0.002lux color, 1/2.8" CMOS sensor,
ARM7 Architecture core processor, 2592*1944@18fps, S+256/H265/H.264,
lentila fixa 2.8mm , POE, SMART IR, IR 20m , 3D noise reduction, HLC, Smart
TC-NC552S Defog, lentila coridor, micro SD card slot max. 128Gb, WDR 120dB, microfon 816.65
incorporat, functii complete IVA (Tripwire/Perimeter/obiecte abandonate/detectie
faciala/obiecte pierdute/alergare/contorizare numar persoane), IP66, IK10, TVS
6000V, -35°C~60°C, DC 12V,1A, 0.5 Kg , 120mm×120mm×90mm

Camera Bullet 2MP, Starlight Ultra Low Light 0.002lux, 1/2,8" CMOS sensor,
ARM9 Architecture core processor, 1920x1080@25fps, H.265/H.264, Motorized
2.8-12mm lens, Angle of View: 92°~38° , POE, IR LED: 50m (54pcs φ5 Array IR
TC-NC23MS LEDs),USB, 3D noise reduction, HLC, Smart Defog, Corridor Format, EIS, ROI 4 1,772.10
zones, Privacy Mask 4 zones, Audio I/O 1/1, 2 Alarm Inputs, MicroSD Slo up to
128GBt, IP67, -35°C~60°C, DC12 V ± 10%, PoE (802.3af)E, TVS 6000V, 1.3KG ,
337mm×107mm×107mm

Camera Dome 2MP, Vandalproof, Starlight Ultra Low Light 0.002lux, 1/2,8"
CMOS sensor, ARM9 Architecture core processor, 1920x1080@25fps,
H.265/H.264, Motorized 2.8-12mm lens, Angle of View: 92°~38° , POE, IR LED:
TC-NC24MS 30m (32pcs),USB, 3D noise reduction, HLC, Smart Defog, Corridor Format, EIS, 1,772.10
ROI 4 zones, Privacy Mask 4 zones, Audio I/O 1/1, 2 Alarm Inputs, Built-in Mic,
MicroSD Slo up to 128GBt, IP66, IK10, -35°C~60°C, DC
12V±10%/AC24V±10%/PoE, TVS 6000V, 1.0KG , 150mm×150mm×122mm

CAMERE IP PTZ
Speed Dome IP de exterior 2MP Starlight 0.002 Lux, 1/2.8" CMOS,
1920x1080@60fps, H.265/H.264/MJPEG & Triple-stream Encoding, Smart IR,
IR 100m, zoom 33x optic, 16x digital, Auto tracking, Speed 0.05°~400°/s, 24
TC-H326S Privacy Mask, WDR 140dB, ROI, NIR, IVA, AGC, BLC, Onvif S, I/O Audio 1/1, I/O 5,120.30
Alarma 1/1, IP66, TVS 6000V lightning protection, -40°C~70°C, AC24V/POE+,
dimensiuni: 372x222x222mm

Speed Dome IP de exterior 5MP Starlight 0.002 Lux, 1/2.8" CMOS,

2592×1944@18fps, H.265/H.264/MJPEG & Triple-stream Encoding, Smart IR,
IR 450m, zoom 30x optic, 16x digital, Speed 0.05°~400°/s, SDHC card(max
TC-H356S 128GB), 24 Privacy Mask, WDR 140dB, ROI, NIR, IVA, AGC, BLC, Onvif S, I/O 6,671.90
Audio 1/1, I/O Alarma 1/1, IP66, TVS 6000V lightning protection, -40°C~70°C, SD
Card, AC24V/POE+, dimensiuni: 372x222x222mm

Panoramic 180° Speed Dome IP de exterior 2MP SUPER Starlight 0.0004

Lux, 1/1.9" Progresive Scan CMOS, 1920x1080@30fps, Panoramic 180°
4096x1800@30fps, H.265/H.264/MJPEG & Triple-stream Encoding,
Laser&White Light, White Light 50m, Laser 800m, zoom 44x optic, Auto
TC-H389M tracking max 60 targets, SDHC card(max 128GB), 24 Privacy Mask, WDR 39,239.30
120dB, ROI, NIR, IVA, AGC, BLC, Onvif S, I/O Audio 1/1, I/O Alarma 8/2, IP66,
TVS 6000V lightning protection, -40°C~70°C, SD Card, AC24V/POE+,
dimensiuni: 358x568

Panoramic 360° Speed Dome IP de exterior 2MP SUPER Starlight 0.0004

Lux, 1/1.9" Progresive Scan CMOS, 1920x1080@30fps, Panoramic 360°
4096x1800@30fps, H.265/H.264/MJPEG & Triple-stream Encoding,
Laser&White Light, White Light 50m, Laser 800m, zoom 44x optic, Auto
TC-H3169M tracking max 60 targets, SDHC card(max 128GB), 24 Privacy Mask, WDR 55,841.45
120dB, ROI, NIR, IVA, AGC, BLC, Onvif S, I/O Audio 1/1, I/O Alarma 8/2, IP66,
TVS 6000V lightning protection, -40°C~70°C, SD Card, AC24V/POE+,
dimensiuni: 358x568

Camera Laser PTZ 1000m 2MP Starlight 0.002 Lux, 1/1.8" Sony Progressive
CMOS, 1920x1080@60fps, H.264/MJPEG, 360° Pan/ 60° Tilt IR: 2000m ziua si
TC-LS1000S6-2MP-A 1000m noaptea, zoom 32x optic, I/O Alarma 1/1, 64Gb MicroSD Card, IP66, 244,467.60
TVS 6000V lightning protection, -40°C~65°C, lentile optionale 500mm, 850mm,
1000mm., rezistenta la roroziune.

ACCESORII PTR SPEED DOME

TCA24+A20 Suport Speed Dome + brat tavan 172.00
TCA24+A21 Suport Speed Dome + brat perete 172.00

Aprilie 2019 Toate produsele 57din533

Tastatura cu joystick 3D, 1 port LAN, 1 port RS485, 1 port RS232, 1 port USB,
afisaj LCD, permite controlul DVR –urilor din LAN (taste directe pentru Play,
TC-5820B Stop, FFD, REW, etc), permite controlul camerelor speed dome conectate le 2,035.30
DVR-urile din retea sau a camerelor speed dome IP din retea, alimentare 12Vcc,
dimensiuni: 345x175x45mm

NVR CU/FARA POE

NVR 5CH- 4POE, 5-ch /5MP/3MP/1080P/UXGA/720P/VGA/4CIF IP Camera

Input, 5-ch 1080P/720P Realtime Display, 5-ch Sub-stream 4CIF Realtime
Display, 5-ch 1080P/720P Sync Playback, Up to 5 MP Resolution Recording,
Bandwidth in/out 40Mbps/40Mbps, Plug&Play with up to 4 Independent POE
Network Interfaces, Support 5-ch Intelligent Analysis Process, Smart
Search&Recording, 1 SATA(Up to 8TB), Alarm I/O 0/1, Audio I/O 1/1, 2 USB,
Remote Connection 16 Users, Mobile Software P2P&DDNS for IOS&Android
TC-NR5005M7-P1 (Tiandy: EasyLive, Neutral: MobileLive), HDMI & VGA Output, Plug and Play 857.50
Only for Tiandy Cameras, Corridor Mode 16:9 to 9:1 Only for Tiandy Cameras,
Video Analytics(VCA) Support 5-ch Camera VCA Function,Including
Tripwire/Double Tripwire/Perimeter/Object Abandon/Object
Lost/Running/Loitering/Parking/Early Warning/Crowd/Face Detection/People
Counting/Audio Abnormal Detection/Video Abnormal Detection/On duty
Detection, Onvif(Profile S), Power Supply DC48V, -10 ºC ~ +55 ºC, Dimensions
255mmx231mmx44mm, CE, FCC

NVR 10 canale H.265/H.264, suporta camere IP max 4K, rezolutii de inregistrare:

4K/6MP/5MP/4MP/3MP/1080P/UXGA/720P /VGA/4CIF/DCIF/2CIF/CIF/QCIF,
iesire HDMI (rez. max 4K) si VGA, Redare sincrona inregistrare: 1ch
4K/6MP/5MP/4MP, 2ch 3MP ,4ch 1080P/720P/4CIF, I/O Bandwidth 60/60Mbps,
TC-NR5010M7-S1 protocoale suportate: TCP/UDP/HTTP/MULTICAST /UPnP/ DHCP/ PPPoE/ 596.15
DDNS/NFS/FTP/NTP/HTTPS/RTSP/SMTP/SADP/SNMP, functie Video
Analytics(IVA) 10-ch Tiandy Camera IVA Process (Tripwire and Perimeter), 1
xSATA(Up to 6TB), Onvif S, 2 USB, temperatura de functionare -10~+55°C,
dimensiuni: 255mmx231mmx44mm

NVR 10CH- 8POE, 10-ch /5MP/3MP/1080P/UXGA/720P/VGA/4CIF IP Camera

Input, 10-ch 1080P/720P Realtime Display, 10-ch Sub-stream 4CIF Realtime
Display, 4/8ch 1080P/720P Sync Playback, Up to 5 MP Resolution Recording,
Bandwidth in/out 80Mbps/80Mbps, Plug&Play with up to 8 Independent POE
Network Interfaces, Support 10-ch Intelligent Analysis Process, Smart
Search&Recording, 2 SATA(Up to 8TB/HDD), Alarm I/O 0/1, Audio I/O 1/1, 2
USB, Remote Connection 16 Users, Mobile Software P2P&DDNS for
TC-NR5010M7-P2 IOS&Android (Tiandy: EasyLive, Neutral: MobileLive), HDMI & VGA Output, Plug 1,641.45
and Play Only for Tiandy Cameras, Corridor Mode 16:9 to 9:1 Only for Tiandy
Cameras, Video Analytics(VCA) Support 10-ch Camera VCA Function,Including
Tripwire/Double Tripwire/Perimeter/Object Abandon/Object
Lost/Running/Loitering/Parking/Early Warning/Crowd/Face Detection/People
Counting/Audio Abnormal Detection/Video Abnormal Detection/On duty
Detection, Onvif(Profile S), Power Supply DC48V, -10 ºC ~ +55 ºC, Dimensions
440mmx278mmx44mm, CE, FCC

NVR 20 canale H.265/H.264, suporta camere IP max 4K, rezolutii de inregistrare:

4K/6MP/5MP/4MP/3MP/1080P/UXGA/720P /VGA/4CIF/DCIF/2CIF/CIF/QCIF,
iesire HDMI (rez. max 4K) si VGA, Redare sincrona inregistrare: 4ch 4K/6MP, 5ch
5MP, 8ch 4MP, 9ch 3MP, 16ch 1080P/720P/4CIF, I/O Bandwidth 140/140Mbps,
TC-NR5020M7-S2 protocoale suportate: TCP/UDP/HTTP/MULTICAST /UPnP/ DHCP/ PPPoE/ 1,216.80
DDNS/NFS/FTP/NTP/HTTPS/RTSP/SMTP/SADP/SNMP, functie Video
Analytics(IVA) 20-ch Tiandy Camera IVA Process (Tripwire and Perimeter), 2
xSATA(Up to 12TB), Onvif S, 2 USB, temperatura de functionare -10~+55°C,
dimensiuni: 274mmx341mmx43,6mm

Aprilie 2019 Toate produsele 58din533

NVR 20CH- 16POE, 20-ch 4K/5MP/3MP/1080P/UXGA/720P/VGA/4CIF IP
Camera Input, Bandwidth in/out 80Mbps/80Mbps, Plug&Play with up to 16
Independent POE Network Interfaces, Support 20-ch Intelligent Analysis Process,
Smart Search&Recording, 2 SATA(Up to 8TB/HDD), Alarm I/O 0/1, Audio I/O 1/1,
2 USB, Remote Connection 16 Users, Mobile Software P2P&DDNS for
IOS&Android (Tiandy: EasyLive, Neutral: MobileLive), HDMI & VGA Output, Plug
TC-NR5020M7-P2 and Play Only for Tiandy Cameras, Corridor Mode 16:9 to 9:1 Only for Tiandy 2,694.90
Cameras, Video Analytics(VCA) Support 20-ch Camera VCA Function,Including
Tripwire/Double Tripwire/Perimeter/Object Abandon/Object
Lost/Running/Loitering/Parking/Early Warning/Crowd/Face Detection/People
Counting/Audio Abnormal Detection/Video Abnormal Detection/On duty
Detection, Onvif(Profile S), Power Supply DC48V, -10 ºC ~ +55 ºC, Dimensions
440mmx347mmx70mm, CE, FCC

NVR 40 canale H.265/H.264, suporta camere IP max 4K, rezolutii de inregistrare:

4K/6MP/5MP/4MP/3MP/1080P/UXGA/720P /VGA/4CIF/DCIF/2CIF/CIF/QCIF,
iesire HDMI (rez. max 4K) si VGA, Redare sincrona inregistrare: 4ch 4K/6MP, 5ch
5MP, 8ch 4MP, 9ch 3MP, 16ch 1080P/720P/4CIF, I/O Bandwidth 280/280Mbps,
TC-NR5040M7-S4 protocoale suportate: TCP/UDP/HTTP/MULTICAST /UPnP/ DHCP/ PPPoE/ 3,527.90
DDNS/NFS/FTP/NTP/HTTPS/RTSP/SMTP/SADP/SNMP, functie Video
Analytics(IVA) 40-ch Tiandy Camera IVA Process (Tripwire and Perimeter), 4
xSATA(Up to 24TB), Onvif S, 2 USB, temperatura de functionare -10~+55°C,
dimensiuni: 274mmx341mmx43,6mm

NVR 80 canale H.265/H.264 RAID, suporta camere IP max 4K, rezolutii de

inregistrare: 4K/6MP/5MP/4MP/3MP/1080P/UXGA/720P
/VGA/4CIF/DCIF/2CIF/CIF/QCIF, iesire 2x HDMI (rez. max 4K) si 2x VGA, Redare
sincrona inregistrare: 4ch 4K/6MP, 5ch 5MP, 8ch 4MP, 9ch 3MP, 16ch
1080P/720P/4CIF, I/O Bandwidth 400/200Mbps, protocoale suportate:
TC-NR5080M7-S8 TCP/UDP/HTTP/MULTICAST /UPnP/ DHCP/ PPPoE/ 5,871.60
DDNS/NFS/FTP/NTP/HTTPS/RTSP/SMTP/SADP/SNMP, 2 porturi Gigabit RJ45,
functie Video Analytics(IVA) 80-ch Tiandy Camera IVA Process (Tripwire and
Perimeter), 8 xSATA(Up to 48TB), JBOD, Raid 0/1/5/10, Onvif S, 3 USB,
temperatura de functionare -10~+55°C, dimensiuni: 89mmx440mmx472mm

NVR 80 canale H.265/H.264 RAID & Hot-Swap, suporta camere IP max 4K,
rezolutii de inregistrare: 4K/6MP/5MP/4MP/3MP/1080P/UXGA/720P
/VGA/4CIF/DCIF/2CIF/CIF/QCIF, iesire 2x HDMI (rez. max 4K) si 2xVGA, Redare
sincrona inregistrare: 4ch 4K/6MP, 5ch 5MP, 8ch 4MP, 9ch 3MP, 16ch
1080P/720P/4CIF, I/O Bandwidth 400/200Mbps, protocoale suportate:
TC-NR5080M7-E16 TCP/UDP/HTTP/MULTICAST /UPnP/ DHCP/ PPPoE/ 17,206.50
DDNS/NFS/FTP/NTP/HTTPS/RTSP/SMTP/SADP/SNMP, 2 porturi Gigabit RJ45,
functie Video Analytics(IVA) 80-ch Tiandy Camera IVA Process (Tripwire and
Perimeter), 16 xSATA(Up to 48TB), JBOD, Raid 0/1/5/10, Hot-Swap, Onvif S, 3
USB, temperatura de functionare -10~+55°C, dimensiuni: 89mmx440mmx472mm

NVR 160 canale H.265/H.264 RAID & Hot-Swap, suporta camere IP max 4K,
rezolutii de inregistrare: 4K/6MP/5MP/4MP/3MP/1080P/UXGA/720P
/VGA/4CIF/DCIF/2CIF/CIF/QCIF, iesire 2x HDMI (rez. max 4K) si 2xVGA, Redare
sincrona inregistrare: 4ch 4K/6MP, 5ch 5MP, 8ch 4MP, 9ch 3MP, 16ch
1080P/720P/4CIF, I/O Bandwidth 400/200Mbps, protocoale suportate:
TC-NR5160M7-E16 TCP/UDP/HTTP/MULTICAST /UPnP/ DHCP/ PPPoE/ 21,986.50
DDNS/NFS/FTP/NTP/HTTPS/RTSP/SMTP/SADP/SNMP, 2 porturi Gigabit RJ45,
functie Video Analytics(IVA) 160-ch Tiandy Camera IVA Process (Tripwire and
Perimeter), 16 xSATA(Up to 48TB), JBOD, Raid 0/1/5/10, Hot-Swap, Onvif S, 3
USB, temperatura de functionare -10~+55°C, dimensiuni:
142,8mmx436,6mmx487,2mm

CONECTORI BNC - TANE ALARM

TN5088-2X mufă BNC sertizabilă ( 10 buc) 46.25
TN50AD503 Adaptor BNC-Jack L ( 10 buc) 41.85
TN50AD505 conector BNC T ( 10 buc) 41.85
TN50AD555 Prelungitor BNC-BNC ( 10 buc) 30.10
TN50R-2X Mufă BNC L sertizabilă ( 10 buc) 41.85
TN50RA2 Mufă BNC L cu filetare RG 59 ( 10 buc) 34.50

Aprilie 2019 Toate produsele 59din533

TN50RA5 Mufă BNC L cu filetare RG 6( 10 buc) 34.50
TN50UG882 Mufă BNC cu filetrare ptr RG 59 ( 10 buc) 38.95
TN50UG885 Mufă BNC cu filetrare ptr RG 6 ( 10 buc) 38.95
TN-CRIMP Trusă sertizat mufe BNC 535.75
SUPORTI CAMERE/CARCASE
Suport camera de interior din plastic greutate maxima suportata 3kg, greutatea
TS-B13 suportului 180g, culoarea bej 16.20
Suport camera de interior din plastic greutate maxima suportata 3kg, greutatea
TS-B16 suportului 165g, culoarea bej/negru 20.60
Suport camera de interior/exterior din aluminiu, greutate maxima suportata 10kg,
TS-B20 greutatea suportului 820g, culoarea bej/gri 45.85
DIVERSE
PSC12015 Alimentator 12V, 1.5A, cu montaj in doza de aparataj standard 83.70
Sursa de alimentare in comutatie cu cutie, pentru camere video, tensiune intrare
SIWD 1203-04C AC 90-260V, 50~60HZ, tensiune iesire DC 12-14V(ajustabila)curent de iesire 115.20
4X 0.75A, total 3A dimensiune L*W*H 160*160*45MM

Sursa de alimentare in comutatie cu cutie, pentru camere video, tensiune intrare

SIWD 1205-09C AC 90-260V, 50~60HZ, tensiune iesire DC 12-14V(ajustabila)curent de iesire 152.35
9X 0.50A, total 5A dimensiune L*W*H 200*160*50MM

PSD-12010 Sursa de alimentare 12V, 1A, randament 80%, elemente de siguranta SCP, OLP 54.50

PSD-12020 Sursa de alimentare 12V, 2A, randament 83%, elemente de siguranta SCP, OLP 77.00

Sursa de alimentare in comutatie cu cutie, pentru camere video, tensiune intrare

176÷264VAC/50Hz, curent de iesire 8X 1A/12Vcc, randament: 83%, elemente de
PSDC08128 siguranţă: SCP, OLP, OVP*, tamper (deschiderea carcasei), LED-uri semnalizare 497.70
stare iesiri dispuse pe capac, dimensiune W=285 H=260 D=52+8 mm,

Sursa de alimentare in comutatie cu cutie, pentru camere video, tensiune intrare

PSDC08128T 176÷264VAC/50Hz, curent de iesire 8X 1A/12Vcc, randament: 83%, elemente de 355.40
siguranţă: SCP, OLP, OVP, dimensiune: W=295 H=246 D=51+8 mm

Sursa de alimentare in comutatie cu cutie, pentru camere video, tensiune intrare

PSDC161212T 176÷264VAC/50Hz, curent de iesire 16X 0,8A/12Vcc, randament: 83%, elemente 404.00
de siguranţă: SCP, OLP, OVP, dimensiune: W=295 H=246 D=51+8 mm

Sursa de alimentare in comutatie cu cutie, pentru camere video, tensiune intrare

176÷264VAC/50Hz, curent de iesire 16X 0,87A/12Vcc, randament: 85%,
PSDC161214 elemente de siguranţă: SCP, OLP, OVP*, tamper (deschiderea carcasei), LED-uri 688.20
semnalizare stare iesiri dispuse pe capac, dimensiune W=285 H=260 D=52+8
mm,

AUDIO CABLE Microfon audio, cu 30 cm de cablu, şi conectică 43.00

TESTERE VIDEO
Tester CCTV hibrid 3 in 1 (AHD/TVI/CVBS), 3.5 inch LTPS LCD screen,
960x240, audio test, iesire alimentare ptr camera 1Ah, control PTZ, testare cablu
CSD-K835P UTP, meniu OSD, temperatura de functionare -30 la 70 grd., dimensiuni:
795.50
105x44x188 mm
Tester CCTV hibrid 3 in 1 (AHD/TVI/CVBS), 3.5 inch LTPS LCD screen,
960x240, audio test, iesire alimentare ptr camera 1Ah, control PTZ, testare cablu
CSD-K895P UTP, meniu OSD, temperatura de functionare -30 la 70 grd., dimensiuni:
1,161.00
105x44x188 mm. Multimetru digital integrat

Aprilie 2019 Toate produsele 60din533

Tester video 7" touch screen, hibrid 5 in 1 (AHD/CVI/TVI/CVBS/IP), IPS HD touch
screen , 1280x800, Ethernet port 10 / 100M adaptive, Built-in WIFI, speed 150M,
ONVIF speed test, one second scan,click display video support maximum
1080P H264 / MJPEG / MPEG4 format, support for modify IP, support ONVIF PTZ
control, 1 channel CVBS analog input , support PAL / NTSC standard adaptive, 1
Channel AHD TVI CVI Input, adaptive PAL/NTSC, Real-time enlarge mobile HD
video image , maximum to 5 times, Support video record and All video formats.
Support H264 storage, One channel audio input test , can be recorded and saved
CSD-K700SACT 2,938.25
, one audio output for connecting headphones,12V DC output , the maximum
current 2A, supply power for camera, 48V PoE standard output to provide power
for the PoE cameras, display PoE power supply device voltage and circuit
conditions, RS485 serial tools :send or receive any data or hex data,Send high-
definition monitor images to HDMI Monitor, Provides power for the USB-powered
camera or cellphones,max 2A, Built-in 7.4V lithium polymer battery , capacity
5000mAh, can provide power for 8-16 hours, Internal SD storage 8G, Operating
temperature -10℃--+50℃, size 23cm x 14cm x 4.5cm, Weight 0.9kg

CONVERTOARE CABLU COAX-UTP

P-TR1HD Set video balun pasiv 1 camera (set 2 buc), terminal cu conectori, AHD/TVI/CVI 15.20
Set video balun pasiv 1 camera (set 2 buc), terminal cu autoinchidere
P-TR1HD3 AHD/TVI/CVI 21.00
video balun pasiv, 1 camera (set 2 bucati), transiever cu mufa de alimentare,
P-TRPV1 AHD/CVI/TVI 37.70
P-TRPV120 transmitator pasiv , 1 camera 19.40
Interfata transmitator pasiv, 4 canale, Alimentare/semnal video/PTZ ptr
P-TRPV4 AHD/CVI/TVI, necesita sursa alimentare 12V/1A 103.00
HDMI-VGA Interfata convertor semnal de la HDMI la VGA 78.70
P-POE1 Adaptor POE, RJ45 si alimentare alimentare (set 2 buc - intrare/iesire) 9.40
SP-POE12 Spliter POE, RJ45 si conector alimentare 61.20
EXT-POE1 Extender POE, 1 in/OUT, extinde lungimea cablului de la 100m la 200m 142.40
TTP 414V video balun pasiv 4 camere 419.75
receiver activ 16 porturi, ptr. montaj in rack 19", constitut din 16 video balun-uri
TPA 016-2 active TTA11VR, imunitate suplimentara la interferente, protectie la tranzitii si 2,192.25
groud lfting, alimentare 12Vdc, 500mA, cablu recomandat UTP cat 5.

receiver pasiv 16 porturi, ptr. montaj in rack 19", constitut din 16 video balun-uri
VTX 216 pasive imunitate suplimentara la interferente, cablu recomandat UTP cat 5. 1,181.15

Switch-uri POE
S64 Switch 6 porturi pentru 4 camere IP, 4POE+2xUPLINK, max 48W, max 30W/port. 333.70
Switch 10 porturi pentru 8 camere IP, 8POE+2xUPLINK, max 96W, max
S108 30W/port. 693.20

Switch 10 porturi pentru 8 camere IP, 8POE+2xUPLINK+2xSFP (G1/SFP, G2/SFP

SF108 ports), max 96W, max 15.4W/port., include accesorii montaj rack 19''. 835.30

Switch 18 porturi pentru 16 camere IP, 16POE/(POE+) +2xUPLINK+2xSFP

SF116 (G1/SFP, G2/SFP ports), max 160W, max 30W/port., include accesorii montaj 2,274.10
rack 19''.

ACCESORII ptr DVR / NVR

Cabinet metalic pentru montaj DVR-uri, include yala si tamper, posibilitate montaj
AWO447 in rack (necesita suporti AWO445BR), dimensiuni: exterioare ( W=405, H=120, 334.50
D=435), interioare ( W=395, H=100, D=430)
Cabinet metalic pentru montaj DVR-uri, include yala si tamper, posibilitate montaj
AWO483 in rack (necesita suporti AWO445BR), dimensiuni: exterioare ( W=505, H=120, 407.40
D=405), interioare ( W=495, H=100, D=400)

AWO445BR Suport cabinet Rack, dimensiuni 405X110X60 (set-2 buc.) 54.50

Cabinet metalic pentru montaj DVR-uri pe perete, include yala si tamper, ),
AWO529 dimensiuni exterioare (mm) lăţime:385; înălţime:495; adâncime:110 710.70
Cabinet metalic pentru montaj DVR-uri pe perete, include yala si tamper, ),
AWO530 dimensiuni exterioare (mm) lăţime:535; înălţime:650; adâncime:130 894.70

Aprilie 2019 Toate produsele 61din533

Monitor FHD 21,5" Monitoare FHD, 21,5", timp de raspuns 5 ms 1,115.00
Monitor FHD 24" Monitoare FHD, 24", timp de raspuns 5 ms 1,327.50
HDD DVR 1T-SATA HDD Seagate / WD, 1TB 7200 rpm, S-ATA3 64MB buffer, dedicat surveillance 452.50

HDD DVR 2T-SATA HDD Seagate / WD 2TB 7200 rpm, S-ATA3 64MB buffer, dedicat surveillance 642.50

HDD DVR 3T-SATA HDD Seagate / WD 3TB 7200 rpm, S-ATA3 64MB buffer, dedicat surveillance 859.00

HDD DVR 4T-SATA HDD Seagate / WD 4TB 5900 rpm, S-ATA3 64MB buffer, dedicat surveillance 1,060.00

HDD DVR 6T-SATA HDD Seagate / WD 6TB 5900 rpm, S-ATA3 64MB buffer, dedicat surveillance 1,685.00

HDD DVR 8T-SATA HDD Seagate / WD 8TB 5900 rpm, S-ATA3 64MB buffer, dedicat surveillance 2,263.50

HDD DVR 10T-SATA HDD Seagate / WD 10TB 5900 rpm, S-ATA3 64MB buffer, dedicat surveillance 2,637.00
UPS 850VA UPS 850VA, >12min back-up (half load), LCD screen, black 559.00
UPS 1000VA, 8 min back-up (half load), LCD Display, Power Management
UPS 1000VA Software - Cable 661.50
UPS 1200VA, 8 min back-up (half load), LCD Display, Power Management
UPS 1200VA Software - Cable 689.50
UPS 2000VA, 8 min back-up (half load), LCD Display, Power Management
UPS 2000VA Software - Cable 1,584.00

Cod produs CARACTERISTICI

CABLURI EFRACŢIE - FENDER

cabluri multiconductoare cu fire de Cu torsadate, izolate în PVC, cu fir de masa şi ecranate cu o bandă de aluminiu şi poliester în
spirală. Izolaţia externă este din PVC termoplastic alb, Fire Retadant.
2AF22 2x0.22 , diametru exterior 3.3 mm colac 100m

4AF22 4x0.22, diametru exterior 4 mm colac 100m

6AF22 6x0.22, diametru exterior 4.6 mm colac 100m

8AF22 8x0.22, diametru exterior 5 mm colac 100m

10AF22 10x0.22, diametru exterior 5 mm colac 100m

12AF22 12x0.22, diametru exterior 5.6 mm colac 100m

2AF50 2x0.50, diametru exterior 4.3 mm colac 100m

4AF50 2x0.50+2x0.22, diametru exterior 4.5 mm colac 100m

6AF50 2x0.50+4x0.22, diametru exterior 5 mm colac 100m

8AF50 2x0.50+6x0.22, diametru exterior 5.6 mm colac 100m

10AF50 2x0.50+8x0.22, diametru exterior 6.2 mm colac 100m

12AF50 2x0.50+10x0.22, diametru exterior 6.7 mm colac 100m

2 AF 75 2x0.75, diametru exterior 5 mm colac 100m

4 AF 75 2x0.75+2x0.22, diametru exterior 5 mm colac 100m

6 AF 75 2x0.75+4x0.22, diametru exterior 5.4 mm colac 100m

8 AF 75 2x0.75+6x0.22, diametru exterior 5.6 mm colac 100m

10 AF 75 2x0.75+8x0.22, diametru exterior 6.4 mm colac 100m

CABLURI INCENDIU
cabluri multiconductoare cu fire de Cu torsadate, izolate în PVC, cu fir de masa şi ecranate cu o bandă de aluminiu şi poliester în
spirală. Izolaţia externă este din PVC termoplastic roşu, Fire Retardant.
F2/0,5 2x0,5 colac 100m

F4/0,5 4x0.5 colac 100m

F2/0,75 2x0.75, diametru exterior 5.3 mm colac 100m

F4/0,75 4x0.75, diametru exterior 6.8 mm colac 100m

F2/1 2x1, diametru exterior 7.2 mm colac 100m

F4/1 4x1, diametru exterior 8.2mm colac 100m

F2/1,5 2x1.5, diametru exterior 7.8mm colac 100m

cabluri cu conductor de cupru, conductor, torsadate, izolate în PVC, cu fir de masa şi ecranate cu o bandă de aluminiu şi poliester în
spirală. Izolaţia din PVC , antiinflamator, termoplastic roşu, Fire Retardant. Tensiunea nominala: 200V. Tensiunea de incercare:
2000V, 1 min/50hz.
FFC 1X2X0,8 doua fire, 2x0,8 mm colac 100m

Aprilie 2019 Toate produsele 62din533

FFC 2X2X0,8 patru fire, 2x2x0,8 mm colac 100m

FFC 4X2X0,8 opt fire, 4x2x0,8 mm colac 100m

CABLURI INCENDIU HALOGEN FREE E30/120

cabluri cu conductor de cupru, conductor, torsadate, izolate în PVC, cu fir de masa şi ecranate cu o bandă de aluminiu şi poliester în
spirală. Izolaţia din PVC , antiinflamator, termoplastic roşu, Fire Rezistant PH30. Tensiunea nominala: 100V. Tensiunea de incercare:
2500V, 5 min/50hz.
HF2x0.8E30 2x0,80mm, izolatie din silicon colac 100m

HF4x1E30 4x1 mm2, izolatie din silicon colac 100m

HF2x1E120 2x1 mm2, izolatie din silicon colac 100m

HF4x1E120
cabluri din conductori de
4x1 mm2, izolatie din silicon colac 100m
CU, torsadate, izolate cu banda de mica/sticla, LSZH cu cu intaziere la propagarea arderii , ecranate cu
banda de aluminiu si poliester, cu fir de masa. Izolatia in manta din compozite LSZH, culoare rosie, cu rezistenta la ardere, 120 min
(fire retardant), conform CEI 22-221 III.
HF2X8/10E120 doua fire, 2x0,8 mm E120 colac 100m

HF2X2X8/10E120 patru fire, 4x0,8 mm E120 colac 100m

CABLURI INCENDIU Halogen FREE

cabluri din conductori de CU, torsadate, izolate in PVC, ecranate cu banda de aluminiu si poliester, fara fir de masa. Izolatia din
PVC, 0.6 mm, culoare rosie, cu intarziere la ardere (flame retardant), LSZH, conform CEI 20-22 III.
HF2X8/10 doua fire, 2x0,8 mm colac 100m

HF4X8/10 patru fire, 4x0,8 mm colac 100m

CABLURI COAXIALE
Central Cu 0,81mm, tresa Cu-St 67%+folie Al, atenuare 14,2dB/100m/300MHz,
RG 59 imunitate>85dB, diametru 6,0mm, role 100-500m
colac 100m

Central Cu 1,0mm, tresa Cu-Stanat 50%+folie Al, atenuare 10,9/31,7dB-100m-

RG 6 300/2150 MHz, imunitate >85dB, d=6,8mm, role 100m - IDEAL colac 100m
TELEALIMENTARE
Cablu miniCoax, ptr transmisie HD, cu doua fire pentru alimentare, 2x0.75mm.
MCX HD+2x0.75 Izolatie LSZH, diametru exterior 6.7mm, de culoare neagra
colac 100m

CABLURI REŢELE LAN - CEAM

categoria 5 E
CPR 6707UTP 4x2xAWG 24/1,izolaţie FR-PVC întârziere la foc, Dn- 5,4mm, gri role 305 m

CPR 6709UTP 4x2xAWG 24/1,izolaţie FR-PVC întârziere la foc, , gri, de exterior. role 305 m

CPR 6727 FTP 4x2xAWG 24/1,ecranat Al,izolaţie FR-PVC întârziere la foc, Dn- 6.1mm, gri role 305 m

CPR 6707UTP L 4x2xAWG 24/1,izolaţie FR-LSZH ignifug, Dn- 5,4mm, gri role 305 m

CPR 6727 FTP L 4x2xAWG 24/1,ecranat Al,izolaţie FR-LSZH ignifug, Dn- 6.1mm, gri role 305 m

categoria 6
UTP6 PVC 4x2xAWG 23/1,izolaţieFR-PVC întârziere la foc, Dn- 6.6mm, portocaliu role 305 m

UTP6 LSZH 4x2xAWG 23/1,izolaţie FR-LSZH ignifug, Dn- 6.6mm, portocaliu role 305 m

R6 UT4H23 UTP L 4x2xAWG 23/1,izolaţie FR-LSZH ignifug, Dn- 6.6mm, portocaliu role 305 m

R6 FT4H23 FTP L 4x2xAWG 23/1,ecranat Al,izolaţie FR-LSZH ignifug, Dn- 7.2mm, portocaliu role 305 m

DETECTOARE DE GAZ
Detector de gaz metan, butan, propan, alimentare 12V, montare pe tavan sau
ESM 850M perete 263.00
SECOR 779 Detector de gaz metan, de tavan, 12V 360.20
SECOR 850 Detector monoxid de carbon, de tavan, 12V 360.20
SECOR 1000 Detector monoxid de carbon + gaz metan, de tavan, 12V 360.20
SECOR 2000 Detector Gaz Metan,Monoxid de carbon 297.35
PREVENT 1279 Detector Gaz Metan, alimentare 230V 285.85
PREVENT 2000M Detector Gaz Metan, alimentare 230V 343.00

Aprilie 2019 Toate produsele 63din533

pret
website
engros

1,388.55 detalii pe website

232.35 detalii pe website

453.45 detalii pe website

297.25 detalii pe website

388.55 detalii pe website

668.80 detalii pe website

65.35 detalii pe website

189.90 detalii pe website

150.95 detalii pe website

124.30 detalii pe website

507.55 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 64din533

140.15

236.95 detalii pe website

276.80 detalii pe website

258.10 detalii pe website

408.55

498.30

408.55 detalii pe website

395.35 detalii pe website

458.50 detalii pe website

623.70 detalii pe website

66.00

179.30
detalii pe website
210.35 detalii pe website
264.00 detalii pe website

331.80
detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 65din533

318.60
detalii pe website

764.30
detalii pe website

496.80
detalii pe website

1,146.20
detalii pe website
398.00 detalii pe website

110.90
detalii pe website
149.20 detalii pe website
218.90 detalii pe website
117.95 detalii pe website
170.75 detalii pe website
328.50 detalii pe website
103.65 detalii pe website
140.15 detalii pe website

301.20
detalii pe website
209.00 detalii pe website

286.70 detalii pe website

382.15 detalii pe website

267.55 detalii pe website

265.35 detalii pe website

192.95
8.40
72.85

525.40 detalii pe website

354.40 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 66din533

546.15 detalii pe website

440.40 detalii pe website

261.80 detalii pe website

196.90

148.95 detalii pe website

330.35 detalii pe website

522.10 detalii pe website

416.40 detalii pe website

397.20 detalii pe website

588.95 detalii pe website

483.25 detalii pe website

233.00 detalii pe website

281.85 detalii pe website

221.10

Aprilie 2019 Toate produsele 67din533

350.05 detalii pe website

334.85 detalii pe website

511.30 detalii pe website

304.70 detalii pe website

323.85 detalii pe website

147.65 detalii pe website

131.35 detalii pe website

210.80

145.65

323.40 detalii pe website

210.80 detalii pe website

168.55 detalii pe website

151.80 detalii pe website

351.80 detalii pe website
346.75 detalii pe website
420.65 detalii pe website

870.55 detalii pe website

53.90

Aprilie 2019 Toate produsele 68din533

130.90 detalii pe website

191.85 detalii pe website

336.20 detalii pe website

80.55

168.55
174.50 detalii pe website

288.65

219.60 detalii pe website

292.85 detalii pe website

1,462.60 detalii pe website

319.90 detalii pe website

169.40 detalii pe website

296.35 detalii pe website

203.30 detalii pe website

334.00 detalii pe website
325.20 detalii pe website

469.70 detalii pe website

804.35 detalii pe website

152.50

1,847.15 detalii pe website

334.40 detalii pe website

170.50 detalii pe website

211.90 detalii pe website

296.35 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 69din533

846.60 detalii pe website

846.60 detalii pe website

7.70 detalii pe website
241.35 detalii pe website

401.95 detalii pe website

320.80 detalii pe website

1,768.60 detalii pe website

155.55 detalii pe website

121.25 detalii pe website
178.65 detalii pe website
172.05 detalii pe website
65.60 detalii pe website
225.30 detalii pe website
238.50 detalii pe website

1,251.80 detalii pe website

1,255.80 detalii pe website

532.85 detalii pe website

612.30 detalii pe website

75.25 detalii pe website

38.50 detalii pe website
136.20 detalii pe website
229.05 detalii pe website
438.90 detalii pe website

53.90 detalii pe website

121.25

112.00 detalii pe website

291.30

274.60 detalii pe website

80.75 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 70din533

130.70 detalii pe website

76.60 detalii pe website

192.50 detalii pe website

168.55 detalii pe website

174.50 detalii pe website

219.60 detalii pe website

292.85 detalii pe website

288.65 detalii pe website

33.25 detalii pe website

31.50
29.50
27.75

86.70 detalii pe website

4.65
40.95 detalii pe website

99.70 detalii pe website

108.25 detalii pe website

64.90 detalii pe website

120.60 detalii pe website

104.30 detalii pe website

4.65

101.90 detalii pe website

10.90

Aprilie 2019 Toate produsele 71din533

298.35 detalii pe website

48.00 detalii pe website

114.85 detalii pe website

70.40 detalii pe website

106.50 detalii pe website

211.45 detalii pe website

297.45 detalii pe website
17.20
49.10

143.25 detalii pe website

380.50 detalii pe website

340.20 detalii pe website

136.40
156.65
79.65
32.35
40.95
54.15

11.45
12.55
15.20
14.75
15.85
23.10
10.35
41.20
48.05
399.75 detalii pe website
61.60
162.60

129.80 detalii pe website

92.85 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 72din533

238.15
155.60 detalii pe website
81.70

44.10 detalii pe website

91.15 detalii pe website

20.05 detalii pe website

42.90 detalii pe website
22.00 detalii pe website
27.30 detalii pe website
12.10 detalii pe website
22.45 detalii pe website

18,493.20 detalii pe website

23,777.60 detalii pe website

5,126.00

5,284.40 detalii pe website

1,227.60

17,956.40

32,062.80

6,221.60

11,545.60

5,130.40
8,338.00
79.20

523.60 detalii pe website

378.40 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 73din533

801.70 detalii pe website

384.80 detalii pe website

676.75

1,035.35

384.80

433.00
75.25

476.30 detalii pe website

591.40 detalii pe website

567.40

Aprilie 2019 Toate produsele 74din533

663.10 detalii pe website

639.35

485.35

634.80 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 75din533

615.70 detalii pe website

694.60 detalii pe website

695.60 detalii pe website

307.75 detalii pe website

343.75 detalii pe website

496.15 detalii pe website

1,249.30 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 76din533

719.35 detalii pe website

1,065.75 detalii pe website

441.00 detalii pe website

569.65 detalii pe website

618.40

875.40 detalii pe website

808.50

265.60

265.60

333.45

232.55

Aprilie 2019 Toate produsele 77din533

157.30

133.30 detalii pe website

148.00
227.15
37.75
58.10

233.50
312.40
172.00 detalii pe website

268.30 detalii pe website

274.90 detalii pe website
97.55 detalii pe website
212.45 detalii pe website
191.10 detalii pe website
149.95 detalii pe website
378.55 detalii pe website

161.70
18.90
20.85
63.50
23.05

365.55

416.75

200.90

71.55 detalii pe website

635.55
128.65
168.60

37.50 detalii pe website

125.95 detalii pe website

119.60 detalii pe website

101.20 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 78din533

414.30 detalii pe website

113.20 detalii pe website

70.40 detalii pe website

143.25 detalii pe website

380.50 detalii pe website

340.20 detalii pe website

242.55

182.05 detalii pe website

155.60 detalii pe website

44.10 detalii pe website

91.15 detalii pe website

20.05 detalii pe website

42.90 detalii pe website
22.00 detalii pe website
27.30 detalii pe website
12.10 detalii pe website
22.45 detalii pe website

18,493.20

23,777.60 detalii pe website

5,126.00

5,284.40 detalii pe website

1,227.60

17,956.40

32,062.80

Aprilie 2019 Toate produsele 79din533

6,221.60
11,545.60
5,130.40
8,338.00
79.20

476.30 detalii pe website

591.40 detalii pe website

567.40

Aprilie 2019 Toate produsele 80din533

663.10 detalii pe website

639.35

75.25

485.35

634.80 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 81din533

615.70 detalii pe website

694.60 detalii pe website

695.60 detalii pe website

510.10

262.90 detalii pe website

383.20 detalii pe website

45.10

4,772.20

5,872.75

Aprilie 2019 Toate produsele 82din533

296.05

296.05

467.95
370.45
456.90

1,495.65 detalii pe website

1,862.65 detalii pe website

2,793.95 detalii pe website

841.15 detalii pe website

654.50

581.35 detalii pe website

912.25 detalii pe website

805.45 detalii pe website

1,955.05

108.15
165.60
341.55 detalii pe website

501.70
220.20 detalii pe website
134.05 detalii pe website
453.95
302.60
737.10
548.15

222.50

10.80
5.85

62.30 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 83din533

54.20 detalii pe website

216.15 detalii pe website

88.60 detalii pe website
87.80 detalii pe website
114.55 detalii pe website
259.40 detalii pe website
34.35
10.35
10.20

586.20 detalii pe website

131.40
92.75
320.10

142.70 detalii pe website

726.25 detalii pe website
14.40
10.60
4.90

216.15 detalii pe website

108.15 detalii pe website

296.10 detalii pe website

514.45 detalii pe website

417.15 detalii pe website

276.70 detalii pe website

164.30 detalii pe website

285.90
32.50
367.70
31.50

545.80 detalii pe website

615.45 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 84din533

925.80 detalii pe website

164.80 detalii pe website

194.60 detalii pe website
160.00 detalii pe website
559.30 detalii pe website
472.50 detalii pe website

48.50 detalii pe website

71.55 detalii pe website
43.25 detalii pe website
41.10 detalii pe website
217.05 detalii pe website

1,176.90 detalii pe website

10.60 detalii pe website

41.65 detalii pe website

2,021.55
60.60
363.85
306.90
1,158.05
460.50

384.35 detalii pe website

298.15
585.20

1,389.85 detalii pe website

1,649.50 detalii pe website
358.10
9.00 detalii pe website
494.65

35.90 detalii pe website

45.75 detalii pe website

51.30 detalii pe website

104.45 detalii pe website
140.95 detalii pe website
264.60 detalii pe website

21.80 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 85din533

89.20

2,693.45 detalii pe website

1,700.65
1,734.45
3,672.20

490.60 detalii pe website

490.60 detalii pe website

490.60 detalii pe website

384.30 detalii pe website

400.65 detalii pe website

376.15 detalii pe website

376.15 detalii pe website

449.70 detalii pe website

327.05 detalii pe website

572.35 detalii pe website

695.00 detalii pe website

116.15 detalii pe website
206.90 detalii pe website

400.65 detalii pe website

204.45 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 86din533

784.95

801.30

735.90

858.50

102.25 detalii pe website

118.60 detalii pe website
98.15 detalii pe website
8.20 detalii pe website
139.00 detalii pe website
104.25 detalii pe website
89.95 detalii pe website
506.95 detalii pe website

3,159.00 detalii pe website

1,181.60 detalii pe website

1,343.65 detalii pe website
1,798.10 detalii pe website

2,039.15 detalii pe website

2,268.35 detalii pe website

2,497.55 detalii pe website

2,545.00 detalii pe website

2,845.30 detalii pe website

245.05 detalii pe website
687.65 detalii pe website
15.80
206.85 detalii pe website
85.60 detalii pe website
121.70 detalii pe website

275.00

Aprilie 2019 Toate produsele 87din533

144.10 detalii pe website
200.70 detalii pe website
244.40 detalii pe website
740.00
938.20 detalii pe website

965.20

1,081.85

161.35
187.70
424.45
10.35
1,418.70
994.25 detalii pe website
1,550.15 detalii pe website
323.50 detalii pe website
775.20 detalii pe website
3,755.35
100.35 detalii pe website
70.70
374.25 detalii pe website
369.20 detalii pe website
976.85 detalii pe website
576.00 detalii pe website

2,483.70

1,123.90
1,128.95

2,333.20

2,408.40

711.85
911.55
900.95
212.30
253.25
Întreabă

3,163.70

Aprilie 2019 Toate produsele 88din533

359.50

359.50

16.55

19.45

19.45

19.45

19.45

30.90

30.90

6.50
6.05
12.95
19.45
22.20
7.20

10.50

10.05

19.45

28.75

15.85

93.50

964.95

1,155.65

2,021.55
60.60
363.85
306.90
1,158.05
460.50
667.50
746.70

Aprilie 2019 Toate produsele 89din533

400.45

3,020.20

2,224.85

2,616.90

23,755.00

22,816.35

25,239.15

10,656.70

13,774.75
14,108.00
729.70
695.15
567.80
3,380.35
3,555.70

6,900.25

9,495.80

9,981.10

400.95

1,326.20 detalii pe website

2,171.00

Aprilie 2019 Toate produsele 90din533

1,326.20

219.60

4,321.25

1,406.70 detalii pe website

26.40 detalii pe website

858.45 detalii pe website

484.70 detalii pe website
489.30 detalii pe website
489.30 detalii pe website

4,499.45 detalii pe website

7,844.55 detalii pe website

575.10 detalii pe website

781.25 detalii pe website

774.00 detalii pe website
774.00

8,011.10

11,248.85
2,393.85
378.85
195.80

198.90
1,234.20
181.30

Aprilie 2019 Toate produsele 91din533

498.30
552.65
478.95

209.25 detalii pe website

245.10 detalii pe website

305.60 detalii pe website

378.00

241.35 detalii pe website

401.95 detalii pe website
320.80 detalii pe website
401.95

1,768.60 detalii pe website

1,223.20 detalii pe website

2,717.90 detalii pe website

1,132.60 detalii pe website

158.65
172.30
172.30
185.90

7.70 detalii pe website

24.00 detalii pe website
26.00 detalii pe website
15.00 detalii pe website
13.65 detalii pe website

1,381.20

172.30

219.80 detalii pe website

207.90 detalii pe website

1,054.25

Aprilie 2019 Toate produsele 92din533

862.40
522.75
1,742.40

2,572.25
2,434.10
1,149.95
4,791.20
2,395.60
17,250.00
17,248.90
1,880.15
1,916.65
522.75
1,742.40

5,131.95
3,833.10
22,997.70
3,066.40
7,666.15

236.15 detalii pe website

275.85 detalii pe website

702.55 detalii pe website

1,353.75 detalii pe website

1,300.10

1,513.30 detalii pe website

1,443.20

1,696.75 detalii pe website

1,928.35 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 93din533

2,402.20 detalii pe website

2,207.75

2,738.75 detalii pe website

2,509.10
598.55

867.60 detalii pe website

536.20

777.50 detalii pe website

629.25 detalii pe website

3,021.40 detalii pe website

954.20 detalii pe website

954.20 detalii pe website

1,033.65 detalii pe website

1,192.90 detalii pe website

641.00

1,257.80 detalii pe website

FREE

1,877.35
5,632.05
9,386.70

Aprilie 2019 Toate produsele 94din533

FREE

556.25
1,040.45
2,229.45

1,125.15

1,997.15
79.80

97.35 detalii pe website

97.35 detalii pe website

136.25 detalii pe website

136.25

225.70 detalii pe website

613.15 detalii pe website

190.60 detalii pe website

298.40 detalii pe website

2,250.95

5.10
5.10
8.55

346.10 detalii pe website

74.00

119.55 detalii pe website

204.50 detalii pe website

258.25 detalii pe website

204.50 detalii pe website

258.25 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 95din533

381.80 detalii pe website

446.75 detalii pe website

446.75 detalii pe website

439.95 detalii pe website

354.00 detalii pe website

462.10 detalii pe website

198.50 detalii pe website

252.85 detalii pe website

198.50 detalii pe website

252.85 detalii pe website

371.70 detalii pe website

440.90 detalii pe website

911.85 detalii pe website

1,754.40 detalii pe website

911.85

165.00 detalii pe website

4.40 detalii pe website

6.80 detalii pe website
10.25
12.60

Aprilie 2019 Toate produsele 96din533

304.30 detalii pe website

216.75 detalii pe website

361.80 detalii pe website

362.75 detalii pe website

3.45 detalii pe website

3.00 detalii pe website
5.45 detalii pe website
5.45 detalii pe website
5.20

5.65

1,097.25 detalii pe website

71.75 detalii pe website

94.35 detalii pe website
504.55 detalii pe website

216.75 detalii pe website

1,443.45 detalii pe website

195.45 detalii pe website

6,262.20 detalii pe website

9,702.00

11,907.00

6,879.60

7,232.40

7,320.60

Aprilie 2019 Toate produsele 97din533

7,673.40

40,107.50

73,846.95

12,813.50

14,856.80

13,283.90

16,150.40

1,999.20
3,008.60

27,077.40

32,580.10

1,739.50
3,851.40

11,519.90

13,234.90

1,871.80
622.30

39,268.60

74,725.00

64,709.40

122,892.00

127.70 detalii pe website

161.75 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 98din533

417.10 detalii pe website

297.90 detalii pe website

81.55 detalii pe website

226.55 detalii pe website

235.60 detalii pe website

68.10 detalii pe website
34.05
51.10
76.65
93.65 detalii pe website

145.00 detalii pe website

154.05

217.50 detalii pe website

117.80

842.65
349.00 detalii pe website
680.95 detalii pe website

434.10

1,583.15 detalii pe website

1,166.10

1,744.85

502.20

451.15

672.40 detalii pe website

1,659.75 detalii pe website

1,208.65 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 99din533

1,881.05 detalii pe website

391.55

306.45 detalii pe website

289.40 detalii pe website

280.90 detalii pe website
297.90 detalii pe website

408.55 detalii pe website

553.25 detalii pe website

595.80
638.40
680.95
757.55

281.20 detalii pe website

404.40 detalii pe website

404.40 detalii pe website

237.40 detalii pe website

51.10
170.25 detalii pe website
195.80 detalii pe website
221.30 detalii pe website
255.35 detalii pe website
161.75
187.25
212.80
229.85

126.30

23.50
31.00
43.50
55.90

Aprilie 2019 Toate produsele 100din533

99.00
143.20
217.00

365.55 detalii pe website

416.75 detalii pe website

200.90

476.30 detalii pe website

591.40 detalii pe website

567.40

Aprilie 2019 Toate produsele 101din533

663.10 detalii pe website

639.35

75.25

485.35 detalii pe website

634.80 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 102din533

615.70 detalii pe website

694.60 detalii pe website

695.60 detalii pe website

5.75
5.50
5.10
5.10
4.85
4.85
5.10
5.10
5.50

5.75

5.50

Aprilie 2019 Toate produsele 103din533

48.00
63.15
18.70
33.00

92.90
136.00

3.75
41.20
37.25

22.54

8.48

12.39
2.28
7.92
29.29

18.02

18.02

18.02

18.02

18.02

27.01

51.75
60.10
73.35
35.20
43.20

144.10 detalii pe website

144.10 detalii pe website
200.70 detalii pe website
71.55 detalii pe website
275.00 detalii pe website
200.70 detalii pe website
244.40 detalii pe website
740.00 detalii pe website
938.20 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 104din533

128.65
168.60
594.65
635.55

965.20
1,081.85

108.80 detalii pe website

109.55 detalii pe website

161.15 detalii pe website

173.05 detalii pe website

156.40

73.15

73.15

84.45

84.45

254.05

73.15

112.54

123.76

135.02

Aprilie 2019 Toate produsele 105din533

168.78

180.05

348.78

168.78

106.90

33.76

33.76

157.51

112.54
112.54
123.76
140.66
151.88
163.15
213.76
247.51
326.29
67.51
326.29
258.78
393.76

22.54

33.76

38.27

18.02

54.01

54.01

63.04

78.78

78.78

101.27

101.27

146.29

Aprilie 2019 Toate produsele 106din533

47.30

69.80

88.90

2,287.60 detalii pe website

1,586.70 detalii pe website

976.10 detalii pe website

855.70 detalii pe website

451.50 detalii pe website
21.50 detalii pe website
202.10 detalii pe website
75.25
253.70 detalii pe website

338.40 detalii pe website

392.30 detalii pe website

445.95 detalii pe website

376.90 detalii pe website

407.70 detalii pe website

445.95 detalii pe website

953.50 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 107din533

1,022.60 detalii pe website

1,122.45 detalii pe website

1,283.95 detalii pe website

1,337.85 detalii pe website

278.75 detalii pe website

517.70 detalii pe website
278.75 detalii pe website

369.30 detalii pe website

485.70 detalii pe website
749.80 detalii pe website
895.25 detalii pe website

1,360.75 detalii pe website

2,325.40 detalii pe website
2,972.20 detalii pe website
1,595.75 detalii pe website

2,719.30 detalii pe website

3,491.40 detalii pe website

62.70

227.50 detalii pe website

367.20 detalii pe website

621.10

517.70 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 108din533

477.85 detalii pe website

557.50 detalii pe website

512.55

616.40 detalii pe website

781.55 detalii pe website

195.55 detalii pe website

275.00 detalii pe website

28.45

514.80 detalii pe website

416.30 detalii pe website

678.90 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 109din533

572.95 detalii pe website

671.45 detalii pe website

635.65 detalii pe website

546.10
298.15
585.20

311.10 detalii pe website

1,742.00 detalii pe website

1,850.35 detalii pe website

2,075.40 detalii pe website

2,125.40 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 110din533

1,728.75 detalii pe website

1,802.85 detalii pe website

68.70
44.50
54.35
69.15

3,357.20 detalii pe website

3,357.20 detalii pe website

4,292.15 detalii pe website

2,476.00 detalii pe website

2,470.35 detalii pe website

2,944.45 detalii pe website

2,650.40 detalii pe website

53.50

894.75

769.55

159.00
270.15
98.50

1,776.80 detalii pe website

1,923.10 detalii pe website

1,876.70

1,443.40

1,599.55

Aprilie 2019 Toate produsele 111din533

2,630.70 detalii pe website

53.50
59.10
54.90
101.30

4,748.00 detalii pe website

3,392.35 detalii pe website

852.55
437.55
225.10
309.50
9.85
261.70
98.50
192.75
52.10
209.65
113.95
117.90
476.95

652.55
141.20
330.60

416.45
416.45
239.20
211.05
582.15
647.15
844.10
858.65

14,912.00

253.25
815.95
1,688.15

Aprilie 2019 Toate produsele 112din533

815.95

548.65 detalii pe website

485.35 detalii pe website

742.80 detalii pe website
568.35 detalii pe website
337.65
536.00 detalii pe website

630.25 detalii pe website

330.60 detalii pe website
599.30 detalii pe website
818.80 detalii pe website

379.85 detalii pe website

77.45
82.90

182.90
76.00
92.85

63.35 detalii pe website

77.40 detalii pe website

83.05
163.20
88.65
125.25

233.55
147.75
242.00
327.80
61.90
136.50
136.50
647.15
844.10
858.65
830.05
647.15

Aprilie 2019 Toate produsele 113din533

1,969.55 detalii pe website

167.70

227.90

298.35 detalii pe website

215.00 detalii pe website

275.20 detalii pe website

223.60 detalii pe website

275.20

541.80

984.70

477.30 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 114din533

288.10 detalii pe website

602.00

445.90

445.90

235.20

219.30

235.20

219.30

583.10 detalii pe website

372.40 detalii pe website

490.00 detalii pe website

837.90

Aprilie 2019 Toate produsele 115din533

583.10

372.40 detalii pe website

490.00 detalii pe website

837.90

2,327.50

270.90 detalii pe website

543.90

539.00

490.00

Aprilie 2019 Toate produsele 116din533

490.00

1,063.30

1,063.30

3072.3

4,003.30

23,544.50

33,506.20

146,686.40

103.20
103.20

Aprilie 2019 Toate produsele 117din533

1,221.20

514.50

357.70 detalii pe website

984.90

730.10 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 118din533

1,617.00

2,116.80 detalii pe website

3,523.10 detalii pe website

10,324.30 detalii pe website

13,192.40 detalii pe website

27.75
25.10
25.10
18.05
25.10
20.70

Aprilie 2019 Toate produsele 119din533

20.70
23.35
23.35
321.45

9.70

12.35

27.50

50.20

69.10

91.40

32.70 detalii pe website

46.20 detalii pe website

298.60 detalii pe website

213.20 detalii pe website

242.40 detalii pe website

412.90 detalii pe website

25.80

477.30 detalii pe website

696.60 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 120din533

1,763.00 detalii pe website

9.10

12.60

22.60
11.60
61.80
47.20
5.60
36.70
85.40
251.85

1,315.40

708.70

200.20

415.90

501.20

1,364.50

200.70

244.40

32.70
426.40

536.80

Aprilie 2019 Toate produsele 121din533

668.85
796.25
271.35

385.30

515.15

636.00

1,010.95

1,357.95

1,582.00
335.40
396.90

413.70

950.30
PREŢ
PREŢ EnGros
EndUser

0.70 0.42
1.10 0.66
1.52 0.91
1.94 1.16
2.34 1.40
2.72 1.63
1.39 0.83
1.74 1.04
2.14 1.28
2.57 1.54
2.97 1.78
3.37 2.02
1.97 1.18
2.32 1.39
2.69 1.61
3.04 1.82
3.47 2.08

1.46 0.88
2.43 1.46
2.01 1.21
3.56 2.14
2.68 1.61
4.68 2.81
3.95 2.37

1.47 0.88

Aprilie 2019 Toate produsele 122din533

2.42 1.45
4.58 2.75

3.85 2.31
8.89 5.34
5.43 3.26
9.61 5.77

3.45 2.05
6.60 3.95

1.85 1.10
3.25 1.95

1.43 0.84

1.08 0.65

5.10 3.05

1.99 1.20
3.14 1.88
2.88 1.73
2.52 1.51
3.55 2.13

2.91 1.74
3.55 2.13
3.23 1.94
5.45 3.27

157.80 detalii pe website

216.10 detalii pe website
216.10 detalii pe website
216.10 detalii pe website
178.40 detalii pe website
171.50 detalii pe website
205.80 detalii pe website

Aprilie 2019 Toate produsele 123din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

pret pret
Cod produs Caracteristici
end-user engros

Seria NEO - POWER - DSC

KIT - uri
Kit sistem de alarma alcatuit din: NEO 2016,1 tastatura NEO HS2LCDRF,
KIT NEO 2016 tranformator AWT845, 3x detector PG 8914, 1 contact magnetic PG 8945, 1 2,314.20 1,388.55
telecomanda PG8939, 1 acc 12V/7Ah

Centrale
Centrala de alarma hibrida 6 zone pe placa, extensibila la 16 zone pe fir sau
wireless, 2 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri programabile,
extensibila la 22 iesiri, comunicator telefonic digital pentru dispecerizare 4
NEO 2016 numere de telefon, sursa in comutatie AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu 387.25 232.35
include transformator), magistrala CORBUS criptata 128 bit, compatibila cu
echipamentele wireless POWER G

Centrala de alarma hibrida 6 zone pe placa, extensibila la 16 zone pe fir sau

wireless, 2 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri programabile,
extensibila la 22 iesiri, comunicator telefonic digital pentru dispecerizare 4
NEO 2016 ICON numere de telefon, sursa in comutatie AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu 755.75 453.45
include transformator), include o tastatura NEO HS2ICON, magistrala
CORBUS criptata 128 bit, compatibila cu echipamentele wireless POWER G

Centrala de alarma hibrida 8 zone pe placa, extensibila la 32 zone pe fir sau

wireless, 4 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri programabile,
extensibila la 38 iesiri, comunicator telefonic digital pentru dispecerizare 4
NEO 2032 numere de telefon, sursa in comutatie AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu 495.40 297.25
include transformator), magistrala CORBUS criptata 128 bit, compatibila cu
echipamentele wireless POWER G

Centrala de alarma hibrida 8 zone pe placa, extensibila la 64 zone pe fir sau

wireless, 8 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 4 iesiri programabile,
extensibila la 80 iesiri, comunicator telefonic digital pentru dispecerizare 4
NEO 2064 numere de telefon, sursa in comutatie AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu 647.60 388.55
include transformator), magistrala CORBUS criptata 128 bit, compatibila cu
echipamentele wireless POWER G

Centrala de alarma hibrida 8 zone pe placa, extensibila la 128 zone pe fir sau
wireless, 8 partitii, memorie pentru 1000 evenimente, 4 iesiri programabile,
extensibila la 148 iesiri, comunicator telefonic digital pentru dispecerizare 4
NEO 2128 numere de telefon, sursa in comutatie AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu 1,114.65 668.80
include transformator), magistrala CORBUS criptata 128 bit, compatibila cu
echipamentele wireless POWER G

Module
NEO M2108 Modul de extensie 8 zone intrare NC/EOL/DEOL pentru seria NEO POWER 108.95 65.35

modul de iesire 4 canale pentru seria NEO POWER, comutare prin tranzistor,
sursa de alimentare supervizata, iesire de tensiune auxiliara 12VDC max 1A,
NEO M2204 Iesirea nr.1 poate fi folosita ca iesire de sirena supervizata, necesita carcasa, 316.50 189.90
transformator 16V 40VA si un acumulator 12V 7Ah

Sursa de alimentare auxiliara supervizata 12VDC 1Ah, compatiblia NEO

NEO M2300 POWER, necesita carcasa, transformator 16V 40VA si un acumulator 12V 7Ah 251.60 150.95

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 124din533

NEO M2208 Modul 8 iesiri programabile 12VDC/50mA pentru seria NEO POWER 207.20 124.30

Modul wireless POWER G, compatibil NEO POWER, pana la 128 de zone

wireless si pana la 32 telecomenzi wireless (in functie de centrala),
NEO M2HOST8 supervizare detectori wireless, frecventa radio 868 MHz, tamper capac si 845.90 507.55
perete

Tastaturi
Tastatura LED, 16 zone, cablata, compatibila NEO POWER, , 5 taste
NEO HS2LED programabile, 1 terminal programabil intrare de zona sau iesire PGM, butoane 233.60 140.15
urgenta (foc, medicala si panica), si buzzer

Tastatura LCD cu iconuri, cablata, compatibila NEO POWER, pana la 128 de

zone pe fir sau wireless, 5 taste programabile, 1 terminal programabil intrare
NEO HS2ICON de zona sau iesire PGM, butoane urgenta (foc, medicala si panica), ajustare 394.95 236.95
luminozitate LCD si buzzer

Tastatura LCD cu iconuri si cititor proximitate, cablata, compatibila NEO

POWER, pana la 128 de zone pe fir sau wireless, 5 taste programabile, 1
NEO HS2ICONPS terminal programabil intrare de zona sau iesire PGM, butoane urgenta (foc, 461.35 276.80
medicala si panica), ajustare luminozitate LCD si buzzer

Tastatura LCD cu caractere alfanumerice, cablata, compatibila NEO POWER,

pana la 128 de zone pe fir sau wireless, 5 taste programabile, 1 terminal
NEO HS2LCD programabil intrare de zona sau iesire PGM, butoane urgenta (foc, medicala si 430.15 258.10
panica), ajustare luminozitate LCD si buzzer, afisare status partitii

Tastatura LCD cu iconuri, cablata, cu modul wireless incorporat POWER G

NEO compatibila NEO POWER, cititor de proximitate incorporat, pana la 128 de
zone pe fir sau wireless, 5 taste programabile, 1 terminal programabil intrare 680.90 408.55
HS2ICONRFP8S de zona sau iesire PGM, butoane urgenta (foc, medicala si panica), ajustare
luminozitate LCD si buzzer

Tastatura LCD WIRELESS, 128 de zone pe fir sau wireless, compatibila NEO
POWER, cititor de proximitate incorporat, comunicatie bidirectionala cu
centrala prin intermediul unui modul wireless POWER G ( NEO M2HOST8 )
NEO sau o tastatura cu modul wireless incorporat ( NEO HS2LCDRF, NEO
H2ICONRF) ,32 caractere alfanumerice ,afisare stare partitii, afiseaza 830.50 498.30
HS2LCDWFP8E1
temperatura (senzor incorporat), 1 terminal programabil intrare de zona sau
iesire PGM, butoane urgenta (foc, medicala si panica), ajustare luminozitate
LCD si buzzer

Tastatura LCD cu iconuri, cablata, cu modul wireless incorporat POWER G

compatibila NEO POWER, pana la 128 de zone pe fir sau wireless, 5 taste
NEO H2ICONRF programabile, 1 terminal programabil intrare de zona sau iesire PGM, butoane 680.90 408.55
urgenta (foc, medicala si panica), ajustare luminozitate LCD si buzzer,

Tastatura LCD cu caractere alfanumerice, cablata, cu modul wireless

incorporat POWER G, compatibila NEO POWER, pana la 128 de zone pe fir
NEO HS2LCDRF sau wireless, 5 taste programabile, 1 terminal programabil intrare de zona sau 658.90 395.35
iesire PGM, butoane urgenta (foc, medicala si panica), ajustare luminozitate
LCD si buzzer, afisare status partitii

Tastatura LCD WIRELESS, 128 de zone pe fir sau wireless, compatibila NEO
POWER, comunicatie bidirectionala cu centrala prin intermediul unui modul
wireless POWER G ( NEO M2HOST8 ) sau o tastatura cu modul wireless
NEO HS2LCDWRF incorporat ( NEO HS2LCDRF, NEO H2ICONRF) ,32 caractere alfanumerice 764.15 458.50
,afisare stare partitii, afiseaza temperatura (senzor incorporat), 1 terminal
programabil intrare de zona sau iesire PGM, butoane urgenta (foc, medicala si
panica), ajustare luminozitate LCD si buzzer

Tastatura touch screen , compatibila NEO Power, color, diagonala 7", rezolutie
800x480, indicatoare LED pentru stare sistem, posibilitate programare sistem,
NEO HS2TCHP interfata utilizator, cititor de taguri incorporat, afisare ceas, posibilitate control 1,039.50 623.70
iesiri programabile, functie de tastatura virtuala, SD card, functionare ca si
rama foto digitala,

HS2LCDWF DMKEU Kit stand si sursa alimentare ptr tastaturile Radio din seria NEO 110.00 66.00

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 125din533

Echipamente Radio DSC, tehnologie POWER G
Detector PIR wireless cu senzor de temperatura incorporat, imunitate la
NEO PG8914 animale (max 38Kg), compatibil POWER G, acoperiere de pana la 15 metri, 298.85 179.30
90°, indicator nivel semnal radio, supervizare la 4 minute
Detector PIR wireless tip perdea, compatibil POWER G, setare zona detectie
NEO PG8924 la 2, 4 sau 6 metri, indicator nivel semnal radio 350.60 210.35
Detector PIR wireless cu oglinda, compatibil POWER G, functie antimasking,
NEO PG8974P acoperiere 15 metri, 90°, imunitate la animale (max 38Kg) 440.00 264.00
Detector wireless dubla tehnologie PIR & MW, compatibil POWER G,
NEO PG8984P acoperire 15m, imunitate la animale (max 18 kg), carcasa antivandal, functie 553.00 331.80
anti-deghizare

NEO PG8862 Detector PIR, wireless, POWER G, montaj pe tavan, detectie 360 grd, 531.00 318.60

Detector PIR wireless de exterior, compatibil POWER G, tehnologie Octa-

Quad (8 senzori PIR, fiecare actionand ca un detector QUAD), indicator nivel
NEO PG8994 semnal, carcasa antivandal, acoperire max 12m, imunitate PET (18 kg), 1,273.80 764.30
imunitate la modificari ale conditiilor atmosferice, tamper capac si perete

Detector PIR WIRELESS, camera cu IR incorporata, imunitate la animale

(max. 38kg), tehnologie PowerG. Functia multimedia este compatibila doar
NEO PG8934P integrata cu Surgard System 5. 828.00 496.80

Detector PIR wireless de exterior cu camera IR incorporata, compatibil

POWER G, tehnologie Octa-Quad (8 senzori PIR, fiecare actionand ca un
NEO PG8944 detector QUAD), indicator nivel semnal, carcasa antivandal, acoperire max 1,910.30 1,146.20
12m, imunitate PET (18 kg), imunitate la modificari ale conditiilor atmosferice,
tamper capac si perete

Detector de geam spart wireless, compatibil POWER G, detectie 360 grade

NEO PG8922 maxim 6m, indicator de nivel de semnal radio, indicator stare baterie 663.35 398.00

Contact magnetic wireless cu intrare auxiliara programabila (NO, NC sau

NEO PG8945 supervizare EOL) compatibil POWER G, indicator nivel semnal radio, tamper 184.85 110.90
capac si perete
Contact magnetic WIRELESS, indicator nivel semnal radio, supervizat,
NEO PG8975 tehnologie PowerG, varianta SLIM 248.70 149.20
Detector de vibratii wireless, compatibil POWER G, indicator de semnal radio,
NEO PG8935 sensibilitate reglabila 10 nivele, 1 intrare auxiliara 364.85 218.90
Telecomanda 4 butoane, 5 functii programabile, compatibila POWER G,
NEO PG8939 indicator vizual si acustic de confirmare a transmisiei 196.60 117.95
Buton panica wireless compatibil POWER G, supervizat, indicator LED pentru
NEO PG8938 transmisie si confirmarea transmisiei 284.60 170.75
Modul repetor wireless, compatibil POWER G, indicator LED de avertizare
NEO PG8920EU pierdere alimentare si diagnosticare, tamper capac si perete 547.50 328.50
Telecomanda 2 butoane, 3 functii programabile, compatibila POWER G,
NEO PG8949 indicator vizual si acustic de confirmare a transmisiei 172.75 103.65
Telecomanda 4 butoane, 5 functii programabile, compatibila POWER G,
NEO PG8929 indicator vizual si acustic de confirmare a transmisiei 233.60 140.15
Sirena de interior wireless cu flash, compatibila POWER G, tonalitati multiple
NEO PG8901 in functie de tipul alarmei, 109 dB@ 1m, indicator calitate semnal wireless, 502.00 301.20
tamper capac si perete
Detector de inundatie wireless, compatibil Power G, indicator nivel semnal
NEO PG8985 radio si nivel scazut de incarcare al bateriei, supervizat 348.35 209.00
Detector wireless optic de fum cu senzor de temperatura incorporat,
NEO PG8916 compatibil POWER G, indicator de semnal radio, supervizat, dispozitiv acustic 477.85 286.70
de alarmare incorporat (85dB)

Detector wireless de monoxid de carbon, compatibil POWER G, avertizare

NEO PG8913 acustica (95dB) si vizuala, indicator de semnal radio si nivel scazut baterie 636.90 382.15

Detector wireless optic de fum fotoelectric, compatibil POWER G, indicator

NEO PG8926 nivel semnal radio, supervizat, dispozitiv acustic de alarmare incorporat (85dB) 445.90 267.55

Detector wireless de temperatura, compatibil POWER G, indicator nivel

NEO PG8905 semnal, nivel temperatura reglabil, optional sonda pentru monitorizare 442.25 265.35
temperatura frigider, congelatoar sau temperatura exterioara
NEO PGTEMP- Sonda masurare temperatura exterioara ptr PG8905 321.60 192.95
PROBE

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 126din533

NEO-TAG tag de proximitate pentru seria Neo 14.00 8.40
DSCBATT13-3,6V baterie acumulator pentru sirenele de interior din seria NEO PG8901, 8911 121.45 72.85

Sirena de exterior wireless cu flash, compatibila POWER G, 110 dB@ 1m,

NEO PG8911BAT indicator calitate semnal wireless, tamper capac si perete, , tonalitati multiple in 875.65 525.40
functie de tipul alarmei, include baterie DSCBATT13-3,6V

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 127din533

Seria POWER - DSC
Kit-uri
Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 585, tranformator 30VA, un
KIT PC 585 int detector LC100PI, cu suport original inclus LC-MBS, 1 sirena de interior LD95, 590.65 354.40
un contact magnetic FM106, un acc 12V/5Ah

Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 585, tranformator 30VA, un

Kit PC 585 ext detector LC100PI, cu suport original inclus LC-MBS, 1 sirena de exterior DSC 910.25 546.15
Lady-PI, un contact magnetic FM106, un acc 12V/2,3 Ah si un acc 12V/5Ah

Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 585, tranformator 30Va, un

Kit PC585 ext S1 detector LC100PI, cu suport original inclus LC-MBS, 1 sirena de exteriorCSD- 734.00 440.40
S1, un contact magnetic FM106, un acc 12V/7Ah si un acc 12V/5Ah

CENTRALE
4 zone pe placă + 1 zonă pe tastatură, 32 zone radio, tastatura LED cu o
PC 585 intrare de zonă (PC 1555 RKZ), memorie pentru 128 evenimente, comunicator 436.35 261.80
telefonic digital, 2 iesiri programabile,fără transformator
4 zone pe placă + 1 zonă pe tastatură, 32 zone radio, memorie pentru 128
PC 585 NK evenimente, comunicator telefonic digital, 2 iesiri programabile,fără 328.20 196.90
transformator

TASTATURI
PC 1555 RK Tastatură cu LED-uri, ptr 8 zone, stilul Clasic, o zonă pe tastatură 248.25 148.95
Seria New - POWER - DSC
Kit-uri
Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 1404, tranformator 30VA, un
KIT PC1404 int detector LC100PI, cu suport original inclus LC-MBS, 1 sirena de interior LD95, 550.60 330.35
un contact magnetic FM106, un acc 12V/5Ah

Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 1404, tranformator 30VA, un

Kit PC1404 ext detector LC100PI, cu suport original inclus LC-MBS, 1 sirena de exterior DSC 870.15 522.10
Lady-PI, un contact magnetic FM106, un acc 12V/2,3 Ah si un acc 12V/5Ah

Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 1404, tranformator 30VA, un

Kit PC1404 ext S1 detector LC100PI, cu suport original inclus LC-MBS, 1 sirena de exterior CSD- 694.00 416.40
S1, un contact magnetic FM106, un acc 12V/7 Ah si un acc 12V/5Ah

Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 1616, tranformator TR30VA, 2

KIT PC1616 int detectoare LC100PI, cu suporti originali inclusi LC-MBS, 1 sirena de interior 662.00 397.20
LD95, un contact magnetic FM106, un acc 12V/5Ah

Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 1616, tranformator 30VA, 2

detectoare LC100PI, cu suporti originali inclusi LC-MBS, 1 sirena de exterior
Kit PC1616 ext DSC Lady-PI, un contact magnetic FM106, un acc 12V/2,3 Ah si un acc 981.55 588.95
12V/5Ah

Kit sistem de alarma alcatuit din: Centrala PC 1616, tranformator 30VA, 2

Kit PC1616 ext S1 detectoare LC100PI, cu suporti originali inclusi LC-MBS, 1 sirena de exterior 805.40 483.25
CSd-S1, un contact magnetic FM106, un acc 12V/7Ah si un acc 12V/5Ah

CENTRALE
4 zone pe placa extensibile la 8 prin DUBLARE de zone sau adaugare zone
de pe tastatura , maxim 8 tastaturi inclusiv noua tastatura PC1404RKZ, 1
PC 1404 partitie, memorie pentru 128 evenimente, comunicator telefonic digital, 2 iesiri 388.35 233.00
programabile, tastatura PC1404RKZ, fără transformator

Centrala de alarma 6 zone pe placa, extensibila la 16 zone (utilizand 1

modul PC5108), 2 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri
programabile, extensibil la 14 iesiri (utilizand 1 modul PC5208 si un modul
PC 1616 PC5204), comunicator telefonic digital pentru dispecerizare, sursa in comutatie 469.75 281.85
AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu include transformator), include o
tastatura PC1555RKZ, compatibila cu toate modulele si tastaturile din seria
Power veche si noua

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 128din533

Centrala de alarma 6 zone pe placa, extensibila la 16 zone (utilizand 1
modul PC5108), 2 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri
programabile, extensibil la 14 iesiri (utilizand 1 modul PC5208 si un modul
PC 1616NK PC5204), comunicator telefonic digital pentru dispecerizare, sursa in comutatie 368.50 221.10
AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu include transformator), compatibila cu
toate modulele si tastaturile din seria Power veche si noua

Centrala de alarma 6 zone pe placa, extensibila la 16 zone (utilizand 1

modul PC5108), 2 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri
programabile, extensibil la 14 iesiri (utilizand 1 modul PC5208 si un modul
PC 1616ICON PC5204), comunicator telefonic digital pentru dispecerizare, sursa in comutatie 583.40 350.05
AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu include transformator), include o
tastatura PK5501, compatibila cu toate modulele si tastaturile din seria Power
veche si noua

Centrala de alarma 6 zone pe placa, extensibila la 16 zone (utilizand 1

modul PC5108), 2 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri
programabile, extensibil la 14 iesiri (utilizand 1 modul PC5208 si un modul
PC 1616LED16Z PC5204), comunicator telefonic digital pentru dispecerizare, sursa in comutatie 558.10 334.85
AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu include transformator), include o
tastatura PK5516, compatibila cu toate modulele si tastaturile din seria Power
veche si noua

Centrala de alarma 6 zone pe placa, extensibila la 16 zone (utilizand 1

modul PC5108), 2 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri
programabile, extensibil la 14 iesiri (utilizand 1 modul PC5208 si un modul
PC 1616RFK PC5204), comunicator telefonic digital pentru dispecerizare, sursa in comutatie 852.15 511.30
AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu include transformator), include o
tastatura cu modul wireless RFK5501, compatibila cu toate modulele si
tastaturile din seria Power veche si noua

Centrala de alarma 8 zone pe placa, extensibila la 32 zone (utilizand 3

module PC5108), 4 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 2 iesiri
programabile, extensibil la 14 iesiri (utilizand 1 modul PC5208 si un modul
PC 1832 PC5204), comunicator telefonic digital pentru dispecerizare, sursa in comutatie 507.85 304.70
AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu include transformator, nu include
tastatura), compatibila cu toate modulele si tastaturile din seria Power veche
si noua

Centrala de alarma 8 zone pe placa, extensibila la 64 zone (utilizand 7

module PC5108), 8 partitii, memorie pentru 500 evenimente, 4 iesiri
programabile, extensibil la 14 iesiri(utilizand 1 modul PC5208 si un modul
PC 1864 PC5204), comunicator telefonic digital pentru dispecerizare, sursa in comutatie 539.75 323.85
AC/DC, alimentare 16VAC/40VA (nu include transformator, nu include
tastatura), compatibila cu toate modulele si tastaturile din seria Power veche
si noua

TASTATURI
PC1404 RKZW Tastatură cu LED-uri, ptr 8 zone, design nou, o zonă pe tastatură, backlight 246.10 147.65
PC1404 RKZ Tastatură cu LED-uri, ptr 8 zone, design nou, o zonă pe tastatură 218.95 131.35
Tastatura LCD, afiseaza informatii despre sistem tip icon: identificare zona,
stare sistem, defectiuni, LED-uri semnalizare stare Pregatit (Ready), Armat
LCD5511 (Armed), 1 intrare/iesire programabila - zona/PGM/low temperature, 351.35 210.80
compatibila cu centralele seria Power, 4 taste programabile

Tastatura LED, 8 zone afisate, 2 partitii, LED-uri pentru Pregatit (Ready), Armat
LED5511Z (Armed), Defectiuni (Trouble), 1 intrare de zona, compatibila cu centralele din 242.75 145.65
seria Power, 4 taste programabile
Tastatura LCD cu caractere alfanumerice, 5 taste programabile, 1 zona
PK5500 tastatura/1 iesire PGM. 539.00 323.40

PK5501 Tastatura LCD cu iconuri, 5 taste programabile, 1 zona tastatura/1 iesire PGM. 351.35 210.80
Tastatura LED, 8 zone afisate 5 taste programabile, 1 zona tastatura/1 iesire
PK5508 PGM. 280.95 168.55
Tastatura LED, 16 zone afisate 5 taste programabile, 1 zona tastatura/1 iesire
PK5516 PGM. 253.00 151.80
RFK5501 Idem cu PK5501 + modul receptor radio inclus 586.35 351.80
RFK5516 Idem cu PK5516 + modul receptor radio inclus 577.90 346.75

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 129din533

RFK5500 Idem cu PK5500 + modul receptor radio inclus 701.10 420.65
Tastatura touch screen, color, diagonala 7", rezolutie 800x480, indicatoare
LED pentru stare sistem, posibilitate programare sistem, interfata utilizator,
PTK5507 afisare ceas, posibilitate control iesiri programabile, functie de tastatura 1,450.90 870.55
virtuala, SD card, functionare ca si rama foto digitala, compatibila cu toate
centralele din seria New Power.

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 130din533

MODULE
PC 5108 Modul de extensie 8 zone intrare NC/EOL/DEOL pentru seria POWER 89.85 53.90
PC 5208 modul de iesire 8 canale, OC, pentru seria POWER 218.20 130.90
modul de iesire 4 canale comutare prin tranzistor, sursa de alimentare
PC 5204 supervizata 12V 1.5A, pentru seria POWER, necesita carcasa, transformator 319.75 191.85
16V 40VA si un acumulator 12V 7Ah

Modul interfata bidirectionala, pentru seria Power. Permite conectarea si

IT-100 comunicarea cu centralele din seria Power, prin intermediul unui port serial RS 560.35 336.20
232, standard. Utilizat pentru integrarea centralelor DSC Power cu Kantech.

Modul semnalizare stare sistem. Semnalizare LED trei culori: pregatit, Armat,
PC5601 Armat cu om in casa, alarma in memorie 134.25 80.55
modul radio pentru supervizarea comunicării a 32 dispozitive radio, 433
PC 5132 MHz,pentru seria POWER 280.95 168.55

PC 5320 Modul interconectare 4 module PC5132 pentru a extinde acoperirea radio 290.85 174.50
Modul repetor, pentru extinderea ariei de acoperire in sistemele care utilizeaza
echipamente wireless. Compatibil cu Alexor, Maxsys si seria New Power.
WS 4920 Maxim 4 module pe sistem. Necesita alimentare 16Vac/20Va. Baterie back-up, 481.10 288.65
NiMh inclusa.

Modul radio pentru seria POWER, suporta 8 zone wirelless + 8 telecomenzi,

RF 5108 dispune de 2 iesiri PGM 50mA pentru diferite functii de automatizare. 366.00 219.60

RF 5108WKK1 Kit wirelless, contine: 1xRF5108 + 1 telecomanda WS4939, 2 iesiri PGM 50mA 488.10 292.85
Seria MAXSYS 4000- DSC
CENTRALE
16 zone, dublu EOL, două bucle adresabile tip A, tastatura LCD, 8 partitii, 3000
evenimente memorate, comunicator telefonic digital, extensibil la 128 zone pe
PC 4020A fir, sau 64 zone radio, interfata RS-232, suport pentru control acces, fără 2,437.60 1,462.60
transformator

TASTATURI
LCD 4501 Tastatură LCD pentru PC40X0, 5 taste funcţionale 533.15 319.90
MODULE
PC 4108 modul extensie 8 zone intrare pentru PC 40X0 282.35 169.40
modul de ieşire 4 canale comutare prin releu, sursă de tensiune supervizata
PC 4204 12V 1,5A, pentru PC40X0, necesita un cabinet, transformator 16V 40VA si un 493.90 296.35
acumulator 12V 7Ah

PC 4216 modul de ieşire 16 canale comutare prin tranzistor OC, pentru PC40X0 338.85 203.30
PC 4401 modul interfaţă printer serial 556.65 334.00
modul radio pentru supervizarea comunicării a 64 dispozitive radio, 433
RF 4164 MHz,pentru seria Maxsys 542.00 325.20
PANOURI SINOPTICE
panou sinoptic 32 zone, include un modul PC4216 şi 16 leduri, capacitate 2
PC 4632 module 782.85 469.70
panou sinoptic 64 zone, include 2 module PC4216 şi 32 leduri, capacitate 4
PC 4664 module 1,340.55 804.35
4600LA-R leduri pt. afişare grafică, culoare roşie, set de 16 buc. 254.20 152.50
Seria MAXSYS 6000- DSC
CENTRALE
16 zone, dublu EOL, tastatura LCD 6501, 32 partitii, 3000 evenimente
PC 6010 memorate, comunicator telefonic digital, extensibil la 256 zone pe fir, interfata 3,078.50 1,847.15
RS-232, suport pt. control acces , fara transformator

TASTATURI
LCD 6501 Tastatură LCD pentru PC6010, cu 5 taste programabile 557.35 334.40
MODULE
PC 6108 modul extensie 8 zone intrare pentru PC 6010 284.20 170.50
PC 6216 modul de ieşire 16 canale comutare prin tranzistor OC, pentru PC6010 353.20 211.90

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 131din533

modul de ieşire 4 canale comutare prin releu, sursă de tensiune supervizata
PC 6204 12V 2.2A, pentru PC6010, necesita cabinet de montaj, transformator 16V 60VA 493.90 296.35
si acumulator 12V 7A

Control acces - Seria MAXSYS - DSC

Modul de control acces, interfaţabil la centrala PC 40x0, pentru 2 cititoare,fără
PC 4820 transformator 1,410.95 846.60
Modul de control acces, interfaţabil la centrala PC6010, pentru 2 cititoare,fără
PC 6820 transformator 1,410.95 846.60
P10 SHL cartela proximitate pentru cititoarele PXXXW26 12.85 7.70
Cititor cartele proximitate pentru PC4820/PC6820 pana la 10cm, standard
P225W26 Wiegand 26 402.25 241.35
Cititor cartele proximitate pentru PC4820/PC6820 pana la 20.5cm, standard
P325W26 Wiegand26 669.90 401.95
Cititor proximitate cu tastatură pentru PC 4820/6820 până la 11,4 cm,
P255KPW26 standard WIEGAND 534.65 320.80

P600P26W Cititor proximitate pentru PC 4820/6820 până la 73 cm, standard WIEGAND 2,947.55 1,768.60
Detectoare adresabile - Seria POWER, MAXSYS - DSC
AMA 100 detector de spargere de geam adresabil 259.25 155.55
AMB 300 PIR adresabil, similar Bravo301 202.10 121.25
AMB 500 PIR adresabil, similar Bravo501 297.75 178.65
AMB 600 PIR adresabil dual, similar Bravo601 286.75 172.05
AMP 700 Contact magnetic adresabil 109.35 65.60
FSB 210B Detector de fum adresabil 375.50 225.30
FSB 210BT Detector de fum+temperatură adresabil 397.50 238.50
WIRELESS - DSC - 433 MHz SERIA IMPASSA -
bidirectional
Kit centrala wireless, contine: centrala wireless IMPASSA (64 zone radio,
1partitie, comunicator telefonic digital, 2 intrari de zona/iesiri PGM, sirena
piezo inclusa in centrala, tastatura LCD incorporata WT5500), 2 senzori de
KIT 455 miscare WS4904W, 1 telecomanda bidirectionala cu afisaj cu iconuri WT4989, 2,086.25 1,251.80
1 contact magnetic WS4945W, acumulator NiMH 7,2V , include baterii pentru
dispozitivele radio si transformator retea. Temperatura de functionare: -10 ~
+55˚C
WIRELESS - DSC - 433 MHz SERIA ALEXOR -
bidirectional
Kit centrala wireless, contine: centrala wireless ALEXOR (32 zone radio,
1partitie, comunicator telefonic digital, 2 intrari de zona/iesiri PGM, sirena
piezo inclusa in centrala), 1 buc tastatura LCD wireless WT5500, 2 senzori de
KIT 495 miscare WS4904W, 1 telecomanda bidirectionala cu afisaj cu iconuri WT4989, 2,092.95 1,255.80
1 contact magnetic WS4945W, 1 acumulator 12V 2.3Ah, include baterii pentru
dispozitivele radio, include transformator retea.

WT 5500 Tastatura LCD radio, 2X16 caractere alfanumerice 888.05 532.85

Tastatura LCD radio cu cititor de tag-uri de proximitate integrat, 2X16 caractere
WT 5500P alfanumerice 1,020.50 612.30
Kit de montaj desktop pentru tastaturille din seria WT, include suportul de
WT 5500DM masa si sursa externa de alimentare 125.45 75.25
WT 5500X Sursa alimentare tastatura 64.20 38.50
Telecomanda radio bidirectionala pentru seria Alexor, afiseaza starea
WT 4989 sistemului pe un ecran LCD cu iconuri, 4 taste functionale programabile. 227.00 136.20

WT 4901 Sirena de interior radio, SPL 85dB 381.75 229.05

Sirena de exterior radio cu flash rosu, include senzor de temperatura pentru a
WT 4911R putea afisa pe tastatura temperatura exteriora 731.50 438.90

WT 4911BAT Baterie acumulator pentru sirenele de exterior din seria Alexor, 3,6V/14,5Ah 89.85 53.90
SCW-BATT Acumulator pentru centrala SCW-445 202.10 121.25
Accesorii WIRELESS - DSC - 433 MHz
PIR, acoperire similară cu Encore 301, intrerupere în caz de trafic intens,
WS 4904 supravegherea tamperului, a scăderii tensiunii bateriei, defectelor, 1 baterie. 186.70 112.00

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 132din533

detector spargere de geam, acoperire similară cu AC 101, supravegherea
WLS-922 tamperului, a scăderii tensiunii bateriei, defectelor, 4 baterii alcaline. 485.50 291.30

WS-4936 Detector de fum wirelless, include baterie 457.65 274.60

Contact magnetic radio , pentru geam/uşă, varianta standard, aplicare
WS-4945 aparenta cu autoadeziv 134.60 80.75
Contact magnetic radio , pentru geam/uşă, varianta subtire (slim), aplicare
WS-4975 aparenta cu autoadeziv 217.85 130.70

WS-4939 Telecomanda programabilă pentru sisteme radio (armare, dezarmare, panică) 127.70 76.60
Detector de inundatie wireless, monitorizatre tamper, stare baterie, cablu
WS 4985W 1,82m 320.85 192.50
modul radio pentru supervizarea comunicării a 32 dispozitive radio, 433
PC 5132 MHz,pentru seria POWER 280.95 168.55

PC 5320 Modul interconectare 4 module PC5132 pentru a extinde acoperirea radio 290.85 174.50

Modul radio pentru seria POWER, suporta 8 zone wirelless + 8 telecomenzi,

RF 5108 dispune de 2 iesiri pe releu pentru diferite functii de automatizare. 366.00 219.60

RF 5108WKK1 Kit wirelless, contine: 1xRF5108 + 1 telecomanda WS4939 488.10 292.85

Modul repetor, pentru extinderea ariei de acoperire in sistemele care utilizeaza
echipamente wireless. Compatibil cu Alexor, Maxsys si seria New Power.
WS 4920 Maxim 4 module pe sistem. Necesita alimentare 16Vac/20Va. Baterie back-up, 481.10 288.65
NiMh inclusa.

PIR - DSC
Detector de miscare PIR, deschidere 15m la 90°, imunitate PET (reglabil intre
LC-100PI 15-25kg), reglaj sensibilitate, numarator de impulsuri, compensare termica, 55.45 33.25
imunitate RFI/EMI, contact de alarma tip A, tamper.

LC-100PI/24 Detector LC 100PI, pret pentru 24 de buc. 52.50 31.50

LC-100PI/48 Detector LC 100PI, pret pentru 48 de buc. 49.20 29.50
LC-100PI/96 Detector LC 100PI, pret pentru 96 de buc. 46.25 27.75
Detector de miscare PIR combinat cu detector de spargere geam si detector
de soc (alarma cand se detecteaza soc + spargere geam), deschidere 15m la
LC-102PIGBSS 90°, imunitate PET (15-25kg), reglaj sensibilitate, compensare termica, 144.50 86.70
imunitate RFI/EMI, contact de alarma tip A, tamper.

LC-L1ST suport detectoare PIR (tavan sau perete 90°) pentru seria LC 7.75 4.65
PIR, min. 90* deschidere, 12,2x12,2 m; numărător de impulsuri, imunitate
BV 201 RFI/EMI, compensare termică, contact de alarmă tip A, cu tamper 68.25 40.95

PIR QUAD ,diagramă conică; numarator de impulsuri, imunitate RFI/EMI,

BV 501 compensare termica, imunitate mare la alarme false 166.20 99.70
PIR cu oglindă optică, min. 90* deschidere, 15x12 m; analiza digitală a
ST 301D semnalelor, imunitate RFI/EMI, compensare termică, contact de alarmă tip 180.45 108.25
A,cu tamper,

PIR DIGITAL,min. 90* deschidere, 16x18 m; analiza digitală a semnalelor,

ENCORE 301DS imunitate RFI/EMI, compensare termică, contact de alarmă tip A ,cu 108.20 64.90
tamper,suport original inclus

PIR+MW - DSC, AVS

Detector in dubla tehnologie, functia antimasking cu iesire de releu
independenta, imunitate PET (15-25kg), sensibilitate reglabila atat pentru PIR
LC-103PIMSK cat si pentru detectorul in microunde, imunitate mare la alarme false, 201.00 120.60
recomandat pentru aplicatii pretentioase si cu un grad mare de securitate

Detector in dubla tehnologie, imunitate PET (15-25kg), sensibilitate reglabila

LC-104PIMW atat pentru PIR cat si pentru detectorul in microunde, imunitate mare la alarme 173.85 104.30
false, recomandat pentru aplicatii pretentioase

LC-L1ST suport detectoare PIR (tavan sau perete 90°) pentru seria LC 7.75 4.65

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 133din533

Detector de interior in dubla tehnologie, imunitate mare la alarme false si
animale pana in 24kg, recomandat pentru aplicatii pretentioase si cu un grad
mare de securitate, sensibilitate reglabila atat pentru PIR cat si pentru
detectorul in microunde (Doppler,10,525GHz), lentila sferica Fresnel,
JET DT compensare termica, senzor IR Quad, indicator vizual pe culori 169.85 101.90
(albastru,galben, verde), distanta de detectie: 15m, deschidere 90°, mod de
operare: SI, SAU-SECURITATE, alimentare 13,8Vdc - 42mA, inaltime de
montaj: 2.70m , Certificat EN50131 grad 2, Dimensiuni (LxHxW): 65 x120 x 39
mm. Suport recomandat: K21

JET-K21 suport detectoare JET pentru tavan si perete, AVS 18.20 10.90

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 134din533

PIR +CAM - DSC
Detector de miscare seria LC de la DSC, imunitate PET, sensibilitate PIR
reglabila, suport PIR inclus, combinat cu camera color AHD, 0.5lux, microfon
LC101-CAM COL audio inclus, alimentare comuna cu detectorul, placuta PIR-ului dispune de 497.25 298.35
regleta cu borne de conexiune pentru camera video.

SPARGERE DE GEAM - DSC

Detector de taiere si spargere de geam (detectare taiere de la 3m de geam),
LC-105GB sensibilitate reglabila. 80.00 48.00
detector acustic de spargere de geam bazat pe microprocesor, capacitate
AC 101 mare de eliminare a zgomotelor, imunitate mare la alarme false, dist maxima 191.45 114.85
de detectie 7,6m, protectie RFI/EMI, tamper

SENZORI DE VIBRATIE
Detector de vibratii, analiza digitala, alimentare 12Vdc, numarator de impulsuri,
Shock 01 sensibilitate reglabila, contact NC, montaj aplicat, LED-semnalizare stare. 117.35 70.40

Detector de vibratii, analiza digitala, alimentare 12Vdc, numarator de impulsuri,

SS-102 sensibilitate reglabila, contact NC, montaj aplicat, LED-semnalizare stare. 177.50 106.50

DETECTOARE DE EXTERIOR - DSC

LC-151 Detector de exterior, dubla tehnologie PIR + MW, deschidere 90grd 352.45 211.45
LC-171 Detector de exterior, dubla tehnologie dual PIR + MW, deschidere 90grd 495.75 297.45
LC-LENSC151 Lentila coridor pentru detectori PIR seria LC151 28.70 17.20
LC-B1-15X Suport detectori LC151, pentru perete, DSC 81.85 49.10
SENZORI PERDEA USA/FEREASTRA
WING 2 detector perdea IR pasiv , 3 canale IR, deschidere 70gr, raza 4m 238.75 143.25
WING DT detector IR +MW perdea, 3 canale IR, deschidere 70gr, raza 4m, antimasking 634.15 380.50

WING PLUS detector perdea IR activ, 3 canale IR, deschidere 70gr, raza 4m, antimasking 567.00 340.20
CABINETE - DSC
PC 4001 cabinet 327x408x116, pentru unitatea centrală 227.35 136.40
PC 4002 cabinet 254x419x89, pentru 3 module 261.10 156.65
PC 4003 cabinet 228x178x64, pentru 1 modul 132.75 79.65
PC510H/E cabinet metal 206x230x75 53.95 32.35
PC 5002C cabinet metal 153x122x38mm, pt. modulul PC 5108,PC5208 68.25 40.95
PC 5003C cabinet pentru unitatea centrală la PC 5010; 288x298x78mm 90.25 54.15
ACCESORII - DSC
BV L-2 lentila coridor pentru seria BV, 3x36,5m 19.10 11.45
BV L-3 lentila perdea pentru seria BV.16x1,3m 20.95 12.55
BV L-4 lentilă "alee animale" pentru seria BV, 16x18m 25.35 15.20
DM-W suport detectoare PIR pentru perete, DSC 24.60 14.75
DM-C suport detectoare PIR pentru tavan, DSC 26.45 15.85
T- 1 Tamper cabinet 38.50 23.10
L1 yală pentru cabinet 17.25 10.35
PS1520 sursa alimentare 12V/1,5 A 68.70 41.20
PS3020 sursa alimentare 12V/ 3 A 80.10 48.05
AFT 100 tester pentru detectoare de spargere de geam AC101 666.25 399.75
PC LINK SCW cablu de conexiune serială directă centrale DSC-RS 232 102.70 61.60
PC LINK 5WP cablu de conexiune programare centrale seria Alexor -RS 232 271.00 162.60
Modul radio universal, compatibil cu dispozitivele wireless de la DSC, 5 iesiri
programabile, suporta maxim 180 dispozitive wireless, protectie tamper,
DSC-R-4F frecventa 433 Mhz, raza de acoperire 150m, alimentare 9-12Vdc, consum 216.35 129.80
40mA, programabil cu interfata D-Link

D-LINK interfata pentru programare modul DSC-R-4F 154.75 92.85

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 135din533

SIRENE-AUTOPROTEJATE
sirena exterior autonomă pentru efracţie, senzor intern de spumă şi
LADY-FPI temperatură 396.95 238.15
NEKA sirena exterior autonomă pentru efracţie, DSC 259.35 155.60
CSD-S1 sirena exterior autonoma pentru efractie, necesita acumulator de 12V/7Ah 136.20 81.70
SIRENE - BENTEL
Wave/W sirenă interior 12V,piezo în carcasă de plastic 73.50 44.10
Wave/WS idem Wave/W cu flash 151.95 91.15
SIRENE - STIM
S 1201 sirena de interior, dinamic, cu horn, 15W 33.45 20.05
S 1203 sirena de exterior, dinamic, cu horn, 30W 71.50 42.90
S 1209 sirena de interior, carcasă paralelipipedică albă, 20W 36.70 22.00
LD95 sirena de interior, 104 dB, flash, comandă independentă, 12 Vcc 45.50 27.30
PS 40 sirena de interior piezo,150mA 20.20 12.10
STK 30 flash 12 Vcc 37.45 22.45
DISPECERATE - SURGARD
Dispecerat 2 linii telefonice,extensibil la 24 de linii, display 1/4 VGA, capacităţi
DNIS , ANI şi caller ID, opţiuni de redundanţă; conţine unitatea centrală,
SG-SIII sursă de alimentare pentru unitatea centrală şi pentru controler 30,820.80 18,493.20
(alimentarea afişajului), Rack,interfaţă conectare linii telefonice SG-BP3X,
2 module linie telefonică SG-DRL3 STD

Unitate redundantă, conţine: Unitate centrală cu afişaj, sursă de alimentare

SG-SIII R pentru unitatea centrală şi pentru controler, convertor DC 5V. NECESITĂ SG- 39,627.75 23,777.60
SIII E.

SG-DRL3 E Modul de linie telefonica pentru System III 8,543.00 5,126.00

Modul TCP/IP pentru monitorizarea sistemelor de alarma legate la internet prin
SG-DRL3 IP modulele TLINK250, suporta 1024 module dintre care 512 supervizate. 8,807.00 5,284.40

Interfaţă conectare pentru 24 de linii telefonice, Rack 19" cu cablu pentru

SG-BP3X interconectare cu System III 2,045.95 1,227.60

Dispecerat 1 linie IP,extensibil la 24 de linii IP sau PSTN, display 7" touch,

opţiuni de redundanţă; conţine unitatea centrală, sursă de alimentare
SG-S5KIT1-IP pentru unitatea centrală şi pentru controler (alimentarea afişajului), Rack 29,926.15 17,956.40
4U,1 modul linie IP SG-DRL5-IPE, max. 368.640 account-uri (in
configuratie maxima de 24 de linii IP)

Dispecerat, redundant , 2 linii IP,extensibil la 24 de linii IP sau PSTN,

2xdisplay 7" touch, 2x CPM ; conţine 2x unitatea centrală, 2xsursă de
SG-S5KIT2-IP alimentare pentru unitatea centrală şi pentru controler (alimentarea 53,435.90 32,062.80
afişajului), Rack 4U, 2 module linie IP SG-DRL5-IPE

Modul PSTN, 1 linie telefonica pentru System 5, peste 150 de formate de

SG-DRL5 comunicare 10,368.95 6,221.60

SG-DRL5-2L Modul PSTN, 2 linii telefonice pentru System 5 19,241.90 11,545.60

Card extensie linie IP,4096 account-uri, max. 512 verificare video/ 512
SG-DRL5-IPE supervizate, 3072 account-uri nesupervizate. 8,550.35 5,130.40
SG-MLRF5 Rack metalic ptr dispecerat System 5 13,896.15 8,338.00
SG-S5BLRKT Suport montaj pentru System 5 (set 2 buc) 132.00 79.20
INTERFETE TRANSMISIE IP - SURGARD
Comunicator TCP-IP pentru centralele DSC, ofera control integral de la
distanta (armare/dezarmare/bypass zone/comanda PGM) si monitorizarea
starii sistemului printr-un web-browser standard (PC) sau smart-phone
(Android, iPhone, BlackBerry) cu posibilitate de notificare prin e-mail sau SMS.
EnvisaLink 4 Compatibil cu centralele DSC PowerSeries (1555, 1555 MX, 1575, 5010 (832), 872.65 523.60
5020 (864), 1616, 1832, 1864). Encriptare 128 bit, alimentare de pe
magistrala, permite upgrade de la distanta, consum 65mA, dimensiuni 10.5cm
x 4.2cm

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 136din533

Modul comunicator IP (contact ID, SIA) pentru centralele din seria NEW
T-LINK 150 POWER. . Programabil prin intermediul unui soft de consola. 630.65 378.40
Modul comunicator IP (contact ID, SIA) pentru centralele PC5020 si PC40X0.
Functioneaza si independent, 4 intrari de zona, extensibila la 12 prin utilizarea
T-LINK-250 unui modul PC5108, 2 iesiri PGM. Programabil prin intermediul unui soft de 1,336.15 801.70
consola.

Modul comunicator IP (SIA) pentru centralele PC1616, PC1832, PC1864 v4.1+

. Programabil cu softul DLSIV local sau la distanta. Alimentare 12V, consum
T-LINK-260 100mA standby, 400mA in transmisie. Compatibil cu dispeceratele Sur-Gard 641.35 384.80
System I, II, III.

Comunicator 3G (HSPA), compatibil cu centralele NEO POWER, control si

NEO 3G2080-EU comanda prin SMS, functioneaza cu dispeceratele SurGuard 1,127.90 676.75
Comunicator dual 3G si TCP/IP, compatibil cu centralele NEO POWER, control
NEO TL2803G-EU si comanda prin SMS, functioneaza cu dispeceratele SurGuard 1,725.55 1,035.35
ComunicatorTCP/IP, compatibil cu centralele NEO POWER, functioneaza cu
NEOTL280 dispeceratele SurGuard 641.35 384.80
ComunicatorTCP/IP, compatibil cu centralele NEO POWER, functioneaza cu
NEOTL280R dispeceratele SurGuard, RS232 ptr integrare cu alte sisteme 721.65 433.00
LIB2A6 Baterie LI-LON 2.6Ah 3.7V pentru GS4005 BGS 220 B3G220 125.45 75.25

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica
fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 3 terminale
de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte
antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin
decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
GS4015 defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje SMS (26 mesaje la max 8 nr de 793.85 476.30
telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim
32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la
distanta prin softul DLS5, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA
@ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40
°C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic.
Fara apelare vocala

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica
fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale
de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte
antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin
decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr
GS4005 de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la 985.65 591.40
maxim 32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0
-FAT32, prin PC sau memory-stick) si programare de la distanta prin softul
DLS5, certificare EN50136, suporta baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru
backup 6h, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V,
curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C,
Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica
fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale
de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte
antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin
decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr
GS4005-K de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la 945.65 567.40
maxim 32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare
de la distanta prin softul DLS5, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6
Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA,
temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm
(PCB only), Greutate: 66g. Kit-ul contine: PCB comunicator,antena cu 2 m
cablu si talpa magnetica, adaptor si suport metal (fara cabinet, port USB si fara
posibilitate conectare baterie)

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 137din533

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS:
900/2100) universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare,
simuleaza o linie telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie
PSTN pe GSM, 6 terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena
intregrata si conector pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera
notificari in timp real prin decodarea evenimentelor transmise de centrala
(stare, alarma, tampe, defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS
3G4005 (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu 1,105.15 663.10
telefon mobil de la maxim 32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-
Link) si USB (2.0 -FAT32, prin PC sau memory-stick) si programare de la
distanta prin softul DLS5, certificare EN50136, suporta baterie Li-Ion (2700
mAh) optionala pentru backup 6h, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim
450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare:
-10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din
plastic

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS:

900/2100) universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare,
simuleaza o linie telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie
PSTN pe GSM, 6 terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena
intregrata si conector pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera
notificari in timp real prin decodarea evenimentelor transmise de centrala
(stare, alarma, tampe, defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS
3G4005-K (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu 1,065.55 639.35
telefon mobil de la maxim 32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-
Link) si programare de la distanta prin softul DLS5, certificare EN50136,
alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat
pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni (WxHxD):
76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g. Kit-ul contine: PCB
comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si suport metal
(fara cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica
fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 3 terminale
de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte
antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin
decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
BGS-210 defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje SMS (26 mesaje la max 8 nr de 808.90 485.35
telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim
32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la
distanta prin softul BOSS, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA
@ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40
°C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic.
Fara apelare vocala

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica
fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale
de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte
antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin
decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr
BGS-220 de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la 1,058.00 634.80
maxim 32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0
-FAT32, prin PC sau memory-stick) si programare de la distanta prin softul
BOSS, certificare EN50136, suporta baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala
pentru backup 6h, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @
13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C,
Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 138din533

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,
functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica
fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale
de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte
antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin
decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe,
defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr
BGS-220K de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la 1,026.15 615.70
maxim 32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare
de la distanta prin softul BOSS, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6
Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA,
temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm
(PCB only), Greutate: 66g. Kit-ul contine: PCB comunicator,antena cu 2 m
cablu si talpa magnetica, adaptor si suport metal (fara cabinet, port USB si fara
posibilitate conectare baterie)

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS:

900/2100) universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare,
simuleaza o linie telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie
PSTN pe GSM, 6 terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena
intregrata si conector pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera
notificari in timp real prin decodarea evenimentelor transmise de centrala
(stare, alarma, tampe, defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS
B3G-220 (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu 1,157.65 694.60
telefon mobil de la maxim 32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-
Link) si USB (2.0 -FAT32, prin PC sau memory-stick) si programare de la
distanta prin softul BOSS, certificare EN50136, suporta baterie Li-Ion (2700
mAh) optionala pentru backup 6h, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim
450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare:
-10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din
plastic

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS:

900/2100) universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare,
simuleaza o linie telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie
PSTN pe GSM, 6 terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena
intregrata si conector pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera
notificari in timp real prin decodarea evenimentelor transmise de centrala
(stare, alarma, tampe, defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS
B3G-220K (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu 1,159.30 695.60
telefon mobil de la maxim 32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-
Link) si programare de la distanta prin softul BOSS, certificare EN50136,
alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat
pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni (WxHxD):
76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g. Kit-ul contine: PCB
comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si suport metal
(fara cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

Aprilie 2019 Efracţie (DSC) 139din533

Lista de preturi Decembrie 2016
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

pret pret
Cod produs Caracteristici
end-user engros

Seria RUNNER - SIM

Kit-uri

CENTRALE
SIM 4/8
SIM 4/8 NB
SIM 8/16
SIM 8/16 NB
TASTATURI
SIM KP-LED-S
SIM KP-LCD-S-L1
SIM 2W-KP-LCDL1
MODULE
SIM D-LINK
SIM VOICE-S
SIM VOICE-PRG-S
SIM OUT4-S
SIM IPMOD-S
SIM IP/APP-S
SIM TX/RX-PB-S
SIM DTU-64-NS
DISPOZITIVE RADIO PTR RUNNER
SIM 2W-REMOTE-KEY
SIM 2W-PIR-S
SIM 2W-CURTAIN
SIM 2W-GB-S
SIM 2W-MAG-S
SIM 2W-PIROUT-AM
SIM 2W-SMOKE

Decembrie 2016 Efracţie (SIM) 140din533

SIM 2W-FLOOD-S
SIM 2W-PANIC
SIM 2W-SIRIN-S
SIM 2W-SIROUT-S
Seria INSPIRE - SIM
Kit-uri

CENTRALE
SIM INSPIRE32
SIM INSPIRE32W
TASTATURI
SIM 2W-KP-LED-I
MODULE
SIM 2W-REP
SIM 2W-OUT4-I
DISPOZITIVE RADIO PTR INSPIRE
SIM 2W-REMOTE-KEY
SIM 2W-PIR-I
SIM 2W-CURTAIN
SIM 2W-PIRCAM-I
SIM 2W-PIRCM/O-I
SIM 2W-MAG-I
SIM 2W-PIROUT-AM
SIM 2W-SMOKE
SIM 2W-FLOOD-I
SIM 2W-PANIC
SIM 2W-SIRIN-I
SIM 2W-SIROUT-I
PIR - SIM
SIM-PI

SIM-01
SIM-02
SIM-03
SIM-04
SIM-05
SIM-110
SIM-120

Decembrie 2016 Efracţie (SIM) 141din533

SIM-360
SIM-365MW

SIM-SCHOCK1 suport detectoare PIR (tavan sau perete 90°) pentru seria LC 8.50 5.10
ACCESORII - SIM

SIM-LENSCOR

SIM-MBS
SIM-110BR
SIM-LENSC110
SIM-F1-15X
SIM-GLFILT
SIM-SEYEC
SIM-R-4F
SIM-R-8F

Decembrie 2016 Efracţie (SIM) 142din533

website

Decembrie 2016 Efracţie (SIM) 143din533

Decembrie 2016 Efracţie (SIM) 144din533
Decembrie 2016 Efracţie (SIM) 145din533
Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
Seria KYO - Bentel
CENTRALE - fără tastatură, fără transformator
unitate centrală 4 zone, 4 partiţii, 3 ieşiri programabile, 1 ieşire de alarmă (bell), 23
de coduri, 128 de chei digitale/cartele de proximitate, 128 de evenimente, acceptă
KYO 4 tastatură NC2/TAST,OMNIA TAST, ICON/KP, MIA, comunicator digital 8 nr. de 512.90 307.75
telefon

unitate centrală 8 zone, 4 partiţii, 3 ieşiri programabile, 1 ieşire de alarmă (bell), 23

de CODURI, 128 de chei digitale/cartele de proximitate, 128 de evenimente,
KYO 8W acceptă tastatură NC2/TAST,OMNIA TAST, ICON/KP, MIA,comunicator digital 8 nr. 572.90 343.75
de telefon,

unitate centrală 8 zone, extensibilă la 32, 8 partiţii, 3 ieşiri programabile, 1 ieşire de

alarmă (bell), 31 de coduri, 250 de chei digitale/cartele de proximitate, 128 de
KYO 32 evenimente, acceptă tastatură OMNIA TAST, MIA, Alison, NC2/Tast, comunicator 826.90 496.15
digital 8 nr. de telefon

unitate centrală 8 zone, extensibilă la 344, 32 partiţii, 4 ieşiri programabile, suporta

KYO 320 64 de zone radio, 200 de CODURI, 500 de chei digitale/cartele de proximitate, 2,082.10 1,249.30
1.500 de evenimente, acceptă tastatură, MIA, comunicator digital 8 nr. de telefon.

Seria ABSOLUTA - Bentel

CENTRALE - GRAD 3, fără tastatură, fără transformator

unitate centrală 8 zone, extensibila la 16 zone pe fir, sau la 32 de zone radio, 4

partiţii, maxim 6 ieşiri programabile, 1 ieşire de alarmă (bell), 64 de chei
digitale/cartele de proximitate, 2000 de evenimente, acceptă maxim 8 tastaturi
Absoluta 16-GR3 LED/LCD, comunicator digital 32 nr. de telefon, port USB si conector miniUSB ptr 1,198.90 719.35
conectare directa la PC (cu BOSS software), apelator telefonic incorporat, mesaj
vocal separat ptr fiecare zoa/eveniment, conectare directa comunicatoare GSM sau
IP, carcasa metalica, grad 3 de securitate

unitate centrală 8 zone, extensibila la 104 zone pe fir, sau la 32 de zone radio, 16
partiţii, 6 ieşiri programabile, ext. la 50, 1 ieşire de alarmă (bell), 250 de chei
digitale/cartele de proximitate, 2000 de evenimente, acceptă maxim 16 tastaturi
Absoluta104-GR3 LED/LCD, comunicator digital 32 nr. de telefon, port USB si conector miniUSB ptr 1,776.20 1,065.75
conectare directa la PC (cu BOSS software), apelator telefonic incorporat, mesaj
vocal separat ptr fiecare zoa/eveniment, conectare directa comunicatoare GSM sau
IP, carcasa metalica, grad 3 de securitate

CENTRALE - fără tastatură, fără transformator

unitate centrală 8 zone, extensibila la 16 zone pe fir, sau la 32 de zone radio, 4
partiţii, maxim 6 ieşiri programabile, 1 ieşire de alarmă (bell), 64 de chei
digitale/cartele de proximitate, 2000 de evenimente, acceptă maxim 8 tastaturi
Absoluta 16P LED/LCD, comunicator digital 32 nr. de telefon, port USB si conector miniUSB ptr 735.00 441.00
conectare directa la PC (cu BOSS software), apelator telefonic incorporat, mesaj
vocal separat ptr fiecare zoa/eveniment, conectare directa comunicatoare GSM sau
IP, carcasa de plastic

unitate centrală 8 zone, extensibila la 42 zone pe fir, sau la 32 de zone radio, 8

partiţii, 6 ieşiri programabile, ext. la 20, 1 ieşire de alarmă (bell), 128 de chei
digitale/cartele de proximitate, 2000 de evenimente, acceptă maxim 8 tastaturi
Absoluta 42P LED/LCD, comunicator digital 32 nr. de telefon, port USB si conector miniUSB ptr 949.40 569.65
conectare directa la PC (cu BOSS software), apelator telefonic incorporat, mesaj
vocal separat ptr fiecare zoa/eveniment, conectare directa comunicatoare GSM sau
IP, carcasa de plastic

Aprilie 2019 Efracţie (Bentel) 146din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON

unitate centrală 8 zone, extensibila la 42 zone pe fir, sau la 32 de zone radio, 8

partiţii, 6 ieşiri programabile, ext. la 20, 1 ieşire de alarmă (bell), 23 de coduri, 128
de chei digitale/cartele de proximitate, 2000 de evenimente, acceptă maxim 8
Absoluta 42M tastaturi LED/LCD, comunicator digital 32 nr. de telefon, port USB si conector 1,030.65 618.40
miniUSB ptr conectare directa la PC (cu BOSS software), apelator telefonic
incorporat, mesaj vocal separat ptr fiecare zoa/eveniment, conectare directa
comunicatoare GSM sau IP, carcasa metalica

unitate centrală 8 zone, extensibila la 104 zone pe fir, sau la 32 de zone radio, 16
partiţii, 6 ieşiri programabile, ext. la 50, 1 ieşire de alarmă (bell), 250 de chei
digitale/cartele de proximitate, 2000 de evenimente, acceptă maxim 16 tastaturi
Absoluta 104M LED/LCD, comunicator digital 32 nr. de telefon, port USB si conector miniUSB ptr 1,458.95 875.40
conectare directa la PC (cu BOSS software), apelator telefonic incorporat, mesaj
vocal separat ptr fiecare zoa/eveniment, conectare directa comunicatoare GSM sau
IP, carcasa metalica

TASTATURI
Tastatura touch screen , compatibila Absoluta, diagonala 7", rezolutie 800x480,
indicatoare LED pentru stare sistem, posibilitate programare sistem, interfata
M-TOUCH utilizator, afisare ceas, posibilitate control iesiri programabile, functie de tastatura 1,347.45 808.50
virtuala, SD card, functionare ca si rama foto digitala, posibilitate configurare max.
32 harti.

tastatura LCD 2x16 caractere pentru centralele din seria KYO si Absoluta, LED de
T-BLACK alarma, culoare neagra 442.65 265.60
tastatura LCD 2x16 caractere pentru centralele din seria KYO si Absoluta, LED de
T-WHITE alarma, culoare alba 442.65 265.60
tastatura LCD 2x16 caractere pentru centralele din seria KYO, LED de alarma ,
BKP-LCD Premium 555.75 333.45

BKB-LCD tastatura LCD 2x16 caractere pentru centralele din seria KYO, LED de alarma 387.60 232.55
BKB-LED tastatura LED, 16 zone, pentru centralele din seria KYO 262.20 157.30
MODULE
M-IN/OUT modul intrare/iesire pentru seria KYO 222.20 133.30
B-ISOL Modul izolator 246.70 148.00
K3/PRT2 interfata imprimanta paralela ptr. KYO 320 şi KYO 100 378.60 227.15
ABS-USB-5m Cablu conexiune directa la PC, interfata USB, lungime 5m 62.95 37.75
KIT-G3RES KIT REZISTENTE 3buc, ptr Grade3 , set de 100 de kit-uri 96.85 58.10
MODULE COMUNICATOARE VOCALE
NCDUE/VOX modul de comunicare vocală pt. OMNIA 4/8, KYO 4, 8, 32 389.20 233.50
K3/VOX2 modul de comunicare vocală, pentru KYO 320 şi KYO 100 520.65 312.40

ABS-AS100 statie audio, ptr centralele Absoluta. Two-way audio, echipata cu microfon/difuzor 286.70 172.00

Seria VECTOR - Wireless - BENTEL

interfaţă pentru 32 detectoare wireles , pentru centralele de alarmă KYO 32 şi KYO
VECTOR 32 300 447.15 268.30
VECTOR QUAD Interfata radio pentru 8 dispozitive radio 458.15 274.90
ARC20 minitastatură radio 162.60 97.55
AMD20 detector PIR wireless cu lentilă PET 354.10 212.45
AMD20NP detector PIR wireless fara imunitate PET 318.50 191.10
AMC30 contact magnetic wireles 249.95 149.95

Aprilie 2019 Efracţie (Bentel) 147din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON

ASD30 detector de fum wireles 630.90 378.55

Aprilie 2019 Efracţie (Bentel) 148din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
ECHIPAMENT CONTROL ACCES
PROXI cititor de proximitate de exterior 269.50 161.70
PROXICARD cartelă de proximitate pentru PROXI 31.50 18.90
PROXITAG Tag proximitate pentru cititoarele PROXI 34.75 20.85
ECLIPSE cititor de chei electronice , proximitate 105.85 63.50
SAT cheie electronică digitală ptr. ECLIPSE 38.45 23.05
APELATOARE TELEFONICE
comunicator vocal, 2 canale cu management de prioritate, 7 nr. de telefon/canal,
B-TEL2 mesaj de 32 sec., cod de întrerupere, memorie 255 apeluri 609.25 365.55
apelator telefonic 3G universal, 4 intrari de alarma, comunicare alarme prin mesaje
vocale sau SMS, 3 iesiri OC, operabile local sau de la distanta prin SMS sau tonuri
B-TEL-3G DTMF, max 3 mesaje vocale ptr fiecare eveniment, transmitere teste priodice, 694.60 416.75
semnalizare stare baterie prin SMS
comunicator telefonic universal, digital, protocoale în impulsuri şi Contact ID, 8
GT-COM canale, 8 nr. de telefon cu conturi diferite 334.85 200.90
SURSE DE ALIMENTARE
BAQ15T12 sursa de tensiune 13.8Vcc/1.5A 119.25 71.55
staţie de tensiune 13,8Vcc/5A, monitorizata, in sistem cu centralele KYO,
BXM12/50B realimentare bus BPI 1,059.25 635.55
BAW50T12 sursa de tensiune 13.8Vcc/3,6A 214.45 128.65
BAW75T12 sursa de tensiune 13.8Vcc/5,4A 281.00 168.60
PIR- BENTEL
Detector PIR cu analiza digitala, imunitate PET, alimentare 12Vdc, 12x12m, 80*,
MD 501 numarator de impulsuri 62.50 37.50
PIR QUAD ,diagramă conică; numarator de impulsuri, imunitate RFI/EMI,
IR 360 compensare termica, imunitate mare la alarme false, acoperire 360° 209.95 125.95
PIR+MW - BENTEL
Detector in dubla tehnologie PIR + MW cu analiza digitala, imunitate PET,
MD 503 alimentare 12Vdc, 12x12m, 80*, numarator de impulsuri 199.35 119.60

Detector in dubla tehnologie cu antimasking, PIR + MW cu analiza digitala,

MD 504 imunitate PET, alimentare 12Vdc, 12x12m, 80*, numarator de impulsuri 168.70 101.20

DETECTOR DE EXTERIOR - BENTEL

Detector PIR de exterior, tehnologie Octa-Quad (8 senzori PIR, fiecare actionand
ca un detector QUAD), indicator nivel semnal, carcasa antivandal, acoperire max
MD 707 12m, imunitate PET (18 kg), imunitate la modificari ale conditiilor atmosferice, 690.50 414.30
tamper capac si perete

SPARGERE DE GEAM - BENTEL

detector acustic de spargere de geam bazat pe microprocesor, capacitate mare de
GB08 eliminare a zgomotelor, imunitate mare la alarme false, dist maxima de detectie 188.70 113.20
7,6m, protectie RFI/EMI, tamper

SENZORI DE VIBRATIE

Aprilie 2019 Efracţie (Bentel) 149din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON

Detector de vibratii, analiza digitala, alimentare 12Vdc, numarator de impulsuri,

Shock 01 sensibilitate reglabila, contact NC, montaj aplicat, LED-semnalizare stare. 117.35 70.40

Aprilie 2019 Efracţie (Bentel) 150din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
SENZORI PERDEA USA/FEREASTRA
WING 2 detector perdea IR pasiv , 3 canale IR, deschidere 70gr, raza 4m 238.75 143.25
WING DT detector IR +MW perdea, 3 canale IR, deschidere 70gr, raza 4m, antimasking 634.15 380.50
WING PLUS detector perdea IR activ, 3 canale IR, deschidere 70gr, raza 4m, antimasking 567.00 340.20
SIRENE-AUTOPROTEJATE - BENTEL
CALL-FPI sirena exterior autonomă pentru efracţie, Bentel 404.25 242.55
sirena exterior autonomă pentru efracţie, multitonală, timp de alarmă programabil,
CALL activare negativă sau pozitivă, necesită accumulator 12V/2Ah 303.45 182.05
sirena exterior autonomă pentru efracţie, multitonală, timp de alarmă programabil,
NEKA activare negativă sau pozitivă, necesită accumulator 12V/2Ah 259.35 155.60
SIRENE - BENTEL
Wave/W sirenă interior 12V,piezo în carcasă de plastic 73.50 44.10
Wave/WS idem Wave/W cu flash 151.95 91.15
SIRENE - STIM
S 1201 sirena de interior, dinamic, cu horn, 15W 33.45 20.05
S 1203 sirena de exterior, dinamic, cu horn, 30W 71.50 42.90
S 1209 sirena de interior, carcasă paralelipipedică albă, 20W 36.70 22.00
LD95 sirena de interior, 104 dB, flash, comandă independentă, 12 Vcc 45.50 27.30
PS 40 sirena de interior piezo,150mA 20.20 12.10
STK 30 flash 12 Vcc 37.45 22.45
DISPECERATE-TELEFONICE - SURGARD
Dispecerat 1linie telefonică,extensibil la 24 de linii, display 1/4 VGA, capacităţi DNIS
SG-SIII , ANI şi caller ID, opţiuni de redundanţă; conţine unitatea centrală, sursă de 30,820.80 18,493.20
alimentare pentru unitatea centrală şi pentru controler (alimentarea afişajului), Rack,

Unitate redundantă, conţine: Unitate cntrală cu afişaj, sursă de alimentare pentru

SG-SIII R unitatea centrală şi pentru controler, convertor DC 5V. NECESITĂ SG-SIII E. 39,627.75 23,777.60

SG-DRL3 E Modul de linie telefonica pentru System III 8,543.00 5,126.00

Modul TCP/IP pentru monitorizarea sistemelor de alarma legate la internet prin
SG-DRL3 IP modulele TLINK250, suporta 1024 module dintre care 512 supervizate. 8,807.00 5,284.40
Interfaţă conectare pentru 24 de linii telefonice, Rack 19" cu cablu pentru
SG-BP3X interconectare cu System III 2,045.95 1,227.60
Dispecerat 1 linie IP,extensibil la 24 de linii IP sau PSTN, display 7" touch, opţiuni
de redundanţă; conţine unitatea centrală, sursă de alimentare pentru unitatea
SG-S5KIT1-IP centrală şi pentru controler (alimentarea afişajului), Rack 4U,1 modul linie IP 29,926.15 17,956.40
SG-DRL5-IPE, max. 368.640 account-uri (in configuratie maxima de 24 de linii
IP)

Dispecerat, redundant , 2 linii IP,extensibil la 24 de linii IP sau PSTN, 2xdisplay 7"

touch, 2x CPM ; conţine 2x unitatea centrală, 2xsursă de alimentare pentru
SG-S5KIT2-IP unitatea centrală şi pentru controler (alimentarea afişajului), Rack 4U, 2 53,435.90 32,062.80
module linie IP SG-DRL5-IPE
Modul PSTN, 1 linie telefonica pentru System 5, peste 150 de formate de
SG-DRL5 comunicare 10,368.95 6,221.60
SG-DRL5-2L Modul PSTN, 2 linii telefonice pentru System 5 19,241.90 11,545.60

Aprilie 2019 Efracţie (Bentel) 151din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
Card extensie linie IP,4096 account-uri, max. 512 verificare video/ 512 supervizate,
SG-DRL5-IPE 3072 account-uri nesupervizate. 8,550.35 5,130.40
SG-MLRF5 Rack metalic ptr dispecerat System 5 13,896.15 8,338.00
SG-S5BLRKT Suport montaj pentru System 5 (set 2 buc) 132.00 79.20

Aprilie 2019 Efracţie (Bentel) 152din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
INTERFETE TRANSMISIE IP - SURGARD

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 3 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
GS4015 Ct.ID/SIA in mesaje SMS (26 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de 793.85 476.30
comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare locala
prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul DLS5, alimentare
10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA,
temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 ,
Greutate: 250g, cabinet din plastic. Fara apelare vocala

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de
GS4005 comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare locala 985.65 591.40
prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32, prin PC sau memory-stick) si
programare de la distanta prin softul DLS5, certificare EN50136, suporta baterie Li-
Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum
maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare:
-10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din
plastic

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de
GS4005-K comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare locala 945.65 567.40
prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul DLS5, certificare
EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent
suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni
(WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g. Kit-ul contine: PCB
comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si suport metal (fara
cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

Aprilie 2019 Efracţie (Bentel) 153din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie
telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6
terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru
alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin
decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din
formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon),
3G4005 posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, 1,105.15 663.10
programare locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32, prin PC sau
memory-stick) si programare de la distanta prin softul DLS5, certificare EN50136,
suporta baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h, alimentare 10.7 ~
27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA,
temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 ,
Greutate: 250g, cabinet din plastic

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie
telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6
terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru
alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin
decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din
formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon),
3G4005-K posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, 1,065.55 639.35
programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul
DLS5, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @
13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C,
dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g. Kit-ul contine: PCB
comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si suport metal (fara
cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

LIB2A6 Baterie LI-LON 2.6Ah 3.7V pentru BGS 220 B3G220 125.45 75.25

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 3 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
BGS-210 Ct.ID/SIA in mesaje SMS (26 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de 808.90 485.35
comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare locala
prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul BOSS, alimentare
10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA,
temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 ,
Greutate: 250g, cabinet din plastic. Fara apelare vocala

Aprilie 2019 Efracţie (Bentel) 154din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de
BGS-220 comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare 1,058.00 634.80
locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32, prin PC sau memory-stick) si
programare de la distanta prin softul BOSS, certificare EN50136, suporta baterie Li-
Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum
maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare:
-10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din
plastic

Aprilie 2019 Efracţie (Bentel) 155din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene
externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea
evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele
Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de
BGS-220K comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare 1,026.15 615.70
locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul BOSS,
certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V,
curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni
(WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g. Kit-ul contine: PCB
comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si suport metal (fara
cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie
telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6
terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru
alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin
decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din
formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon),
B3G-220 posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, 1,157.65 694.60
programare locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32, prin PC sau
memory-stick) si programare de la distanta prin softul BOSS, certificare EN50136,
suporta baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h, alimentare 10.7 ~
27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA,
temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 ,
Greutate: 250g, cabinet din plastic

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie
telefonica fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6
terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru
alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin
decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din
formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon),
B3G-220K posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, 1,159.30 695.60
programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin
softul BOSS, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450
mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40
°C, dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g. Kit-ul contine:
PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si suport metal
(fara cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

Modul comunicator IP pentru centralele KYO320. Programabil prin intermediul unui

K-NET soft de consola. Functioneaza cu dispeceratele Surgard System II/III. Suporta 850.15 510.10
DHCP. Montare in interiorul cabinetului centralei.

Modul comunicator IP (contact ID, SIA) pentru centralele ABSOLUTA. Programabil

ABS-IP prin intermediul unui soft de consola. Functioneaza cu System II/III, si BMS (bentel 438.15 262.90
monitoring software). Montare in interiorul cabinetului centralei. Permite conexiunea
pentru Absoluta APP.

Aprilie 2019 Efracţie (Bentel) 156din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
Modul comunicator GSM/GPRS (contact ID, SIA) pentru centralele ABSOLUTA .
ABS-GSM Programabil prin intermediul unui soft de consola. Functioneaza cu System II/III, si 638.65 383.20
BMS (bentel monitoring software). Montare in interiorul cabinetului centralei.Permite
conexiunea pentru Absoluta APP.
ABS-ANT antena 25 cm pentru ABS-GSM 75.20 45.10

Aprilie 2019 Efracţie (Bentel) 157din533

Lista
Lista
dede
preturi
preturi
NOIEMBRIE
Aprilie 2019
2015
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
SISTEME GENERATOARE DE FUM - AVS Electronic
Tun de ceata pentru spatii pana la 300 m³, 300 m³/60 secunde sau 250 m³/10 secunde +
FOGGY 30 activare puls, rezervor 1l, ajutaj standard ER90 7,953.35 4,772.20
Tun de ceata pentru spatii pana la 750 m³, 750 m³/60 secunde sau 1900 m³/60 secunde +
FOGGY 50 activare puls, rezervor 1,3 l, ajutaj ER90 9,787.55 5,872.75
Ajutaj cu 3 jeturi scurte 3x90° – unul central la 90° + 2 adiacente la 30°, permite crearea
ER360 unui efect de cortina (ex. ferestre sau usi). 493.40 296.05

ER390 Ajutaj cu 3 jeturi scurte 3x60° – simetrice, permite ditribuire volumetrica uniforma. 493.40 296.05
Prelungitor 10 cm – pentru instalare in plafon sau perete fals, compatibil cu toate
PRL10 ajutajele. 779.90 467.95

SRB10 Rezervor reumplut pentru FOGGY 30. 617.40 370.45

SRB15 Rezervor reumplut pentru FOGGY 50. 761.50 456.90

Aprilie 2019 Efractie (Generatoare Fum) 158din533

website

Aprilie 2019 Efractie (Generatoare Fum) 159din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser
RON
ECHIPAMENTE ADRESABILE - BENTEL
CENTRALE SERIA FC 500
centrala incendiu autoadresabilă 1 bucla / triplucircuit, suportă maxim 128 de
FC501-L elemente (module sau detectoare) si 32 zone, harta geografica Intelli- Zone, conectare 2,492.70
repetoare FC500/REP, afisaj LCD 4x40 caractere, alimentare 220Vc.

1 buclă adresabilă ce suportă 250 de elemente pe bucla (module sau detectoare), 1

zonă convenţională cu max 30 de detectori, conectare max.7 repetoare FC500/REP,
FC510 afisaj LCD 4x40 caractere, alimentare 220Vc. Conexiune prin retea RS485 max 8 3,104.30
centrale.

2 bucle adresabile ce suportă 250 de elemente pe bucla (module sau detectoare), 1

zonă convenţională cu max 30 de detectori, conectare max.7 repetoare FC500/REP,
FC520 afisaj LCD 4x40 caractere, alimentare 220Vc. Conexiune prin retea RS485 max 8 4,656.40
centrale.

FC500REP Repetor pentru seria FC 500 - conectare 4 fire RS485, afişare LCD 1,401.90
FC500BX Cabinet acumulatori, dimensiuni: 452x350x209 mm, maxim 2 acumulatori 12V 38Ah 1,090.80
COMUNICATOARE FC 500
modul conectare prin TCP/IP la centralele din seria FC500, pentru programare/
FC500IP teleservice , control; configurare manuala sau DHCP 968.90
comunicator telefonic digital, 32 de numere te telefon, asociere maxim 3 mesaje
FC500PSTN vocale, programabil de la PC, supervizare linie telefonica, protectie supratensiune pe 1,520.40
linie, inregistrare/redare mesaje.
interfata multifunctionala programabila pentru centralele din seria FC500, port RS485
FC500MFI si RS232, posibilitate conectare imprimanta pe RS232 (recomandata imprimanta SII 1,342.40
DPU-414) , pot fi instalate pana la 4 module pe centrala

Soft monitorizare via Ethernet (FC500IP3) pana la 32 centrale din seria FC500
(FC501/510/520), notificari pop-up si audio pentru eveniment nou, indicatori stil
FC-MAE semafor pentru statusul centralelor, integrat cu FC Console si FC500 Console, criptare 3,258.30
AES 128-bits

MODULE PENTRU Protocol FC 500/FireClass

FC410LI Modul izolator de bucla 180.25
FC410MIM micromodul convertor, 1 intrare 276.00
FC410DIM modul conectare/ monitorizare bucla detectoare sau butoane conventionale 569.25
FC410BDM Modul interfata pentru conectarea barierelor de fum, cu alimentare de pe bucla 836.15
FC410CIM modul monitorizare contacte: ventilatie, control usi antifoc 367.00
FC410RIM modul comanda 1 releu, liber de potential, controlabil de pe bucla 223.45
FC410MIO modul convertor/comanda, 3 intrari, 2 iesiri (contact liber de potential) 756.60
FC410SIO modul convertor/comanda, 1 intrare, 1 iesire 504.35
FC410QIO modul convertor/comanda, 4 intrari, 4 iesiri (contact liber de potential) 1,228.50
FC410QRM modul comanda 4 relee, liber de potential, iesirile sunt monitorizate 913.55
Modul cu releu de inalta tensiune, se interconecteaza cu iesirile digitale de la
FCHVR800MX FC410MIO, FC410RIM, curent 8A / 28 V DC, 10A / 28V AC, 120V AC, 5A / 240V AC 370.85
(sarcina rezistiva).

FC470CV Capac-doza de montaj module 18.00

FC470DGB Doza de montaj module (montaj aparent) 9.75
Doze conexiuni/derivatie rezistente la foc EN54
Aprilie 2019 Incendiu 160din533
doza conexiuni EN54 120 x 120 x 37 [mm]
AWOP-425SR (WxHxD) 103.90
AWOP-625PP doza conexiuni EN54 154 x 80 x 30 [mm] (WxHxD) 90.40
DETECTOARE ADRESABILE - Protocol FC 500
FC400CH detector combinat de CO si temperatura 360.25
FC460H detector de temperatura, cu gradient programabil, adresabil 147.70
FC460P detector optic de fum, adresabil 146.35
FC460PH detector combinat de fum si temperatura, 8 moduri de functionare, functie si/sau 190.95
FC460PC detector combinat de fum, CO si temperatura, functie si/sau 432.35
FC4BI soclu detector cu izolator 57.25
FC4B soclu detector standard 17.25
FC4B-EM doza de montaj pentru soclu detector (ptr. tubulatura montaj aparent) 17.00
DETECTOARE Prelevare probe
Modul de detectie, prelevare probe din instalatiile de ventilatie. Soclu 4B inclus.
DPK6-4B Pregatit pentru montaj detectoare din seria FC400. 977.00
tub de prelevare probe l=600mm, disponibil si in variantele de lungime 1500mm si
DPK600 2800mm 219.00
DPKM suport de montaj pentru DPK6 154.60
DPKF filtru interschimbabil (set 10 buc) 533.50
BUTOANE ADRESABILE - Protocol FC 500/FireClass
FC420CP-I buton manual de alarmare, ptr. Interior, cu izolator 237.85
FC421CP buton manual de alarmare, ptr. exterior 1,210.40
FC420CPT doza buton, montaj aparent 24.00
FC400KC capac protectie plastic, transparent, pentru butoanele din seria FC400 17.70
FC400RD rezerva plastic deformabila pentru butoanele din seria FC400 8.20
SIRENE ADRESABILE - Protocol FC 500
FC430SAB flash pentru FC430SB 360.25
FC430SAM sirena pentru FC430SB 180.25
Sirena adresabila (fara flash) de interior,, isolator incorporat, 16 tonuri selectabile, 2
FC410LPSYR nivele de volum. Dimensiuni: 105x106x91 mm, temp lucru: -25~+70 grd C, 103dB, 493.50
culoare rosie

Sirena adresabila cu flash de exterior (IP65), isolator incorporat, 16 tonuri selectabile,

FC410LPAV 2 nivele de volum, 2 frecvente de clipire. Dimensiuni: 110x110x100 mm, temp lucru: 857.40
-20~+55 grd C, 103dB, culoare rosie
Sirena adresabila cu flash de interior, isolator incorporat, 16 tonuri selectabile, 2 nivele
FC410LPAVR de volum, 2 frecvente de clipire. Dimensiuni: 105x106x91 mm, temp lucru: -10~+55 695.25
grd C, 103dB, culoare rosie
Soclu sirena adresabila, cu alimentare de pe bucla, flash si isolator incorporat, 15
FC430LPASB tonuri selectabile, 4 nivele de volum. Dimensiuni: 115x36,5 mm, Temp lucru: -25~+70 461.15
grd C, 90dB

FC430SB soclu sirena adresabila, cu alimentare de pe bucla 273.85

Echipamente ADRESABILE - Protocol Bentel-System Sensor
22051EM detector optic de fum 476.50
B501 soclu detector 54.20
MCP-5A buton manual de alarmare 612.85
SR-1T doza pentru butonul MCP-5A 52.50
ECHIPAMENTE CONVENŢIONALE
CENTRALE INCENDIU BENTEL - SERIA 400
CENTRALE
centrală de incendiu convenţională, 4 zone, max 30 detectori pe zonă, ieşire
J408-4M independentă pt.fiecare zonă,complet programabilă, memorie 1000 evenimente 909.65

Aprilie 2019 Incendiu 161din533

centrală de incendiu convenţională, 8 zone, max 30 detectori pe zonă, ieşire
J408-8M independentă pt.fiecare zonă,complet programabilă, memorie 1000 evenimente 1,025.75

centrală de incendiu convenţională, 8 zone extensibilă la 24, ieşire independentă pt.

J424-8M fiecare zonă, complet programabilă, memorie 1000 evenimente 1,542.95

Aprilie 2019 Incendiu 162din533

MODULE PENTRU J424
J400/EXP modul de extensie 8 zone pt. J424 274.70
J400/EXT modul de stingere pt J424 324.35
J400/LCD afişaj LCD pentru J424 266.70
J400/REP panou sinoptic pentru J408-J424 932.15
J400/BRIDGE interfata de conectare RS485/RS232, ptr. J408-J424 787.50
DETECTOARE CONVENŢIONALE- THOR
TH 601P Detector optic de fum, 2 fire, 12-28Vcc 80.85
TH 601PH Detector optic de fum + detector de temperatură, 60°C, 12-28Vcc 119.25
TH 601H-R Detector de temperatură rata de crestere, 2 fire, 12-28Vcc 72.10
TH 611H-F Detector prag de temperatură 60°C, 2 fire, 12-28Vcc 68.50
TH 601CH Detector CO, 2 fire, 12-28Vcc 361.75
Detector conventional IR de flacara, LED semnalizare stare, inaltimea maxima de
FC 601F montare 16m, alimentare 24Vcc, consum: stand-by 1mA, in alarma 42mA 1,961.45
TH 5B Soclu detector TH 601 17.70
MUB-RV Soclu detector TH 601 cu releu 69.45
DETECTOARE ANTI-EX - THOR
TH-601FEX detector de flacara , similar cu FC 601F, in constructie antiex 3,369.15
TH-FC5BEX soclu cu bariera de potential ptr 601FEX 101.00
TH-601TEx detector dual fum-temperatura, similar cu TH 601PH, in constructie antiex 606.40
TH-601EX detector de temperatura, similar cu TH 601H, in constructie antiex, gradient 511.50
TH-611Ex detector de temperatura, similar cu TH 611H-F, in constructie antiex 1,930.05
MCP220Ex Buton incendiu ,similar cu MCP200Cs , in constructie antiex 767.50
DETECTOR FUM RADIO
detector de fum radio, conventional, in conformitate cu EN54, conectare prin
SD1 WS intermediul interfetelor INTWS, sau INTW4S 640.60
INTW4S-BEO interfaţă radio universală, 4 zone, ptr detectoarele din seria WS 496.90
INTWS interfaţă radio universală, 8 zone ptr detectorul WS 975.30
BARIERE DE FUM
BF 100 A barieră activă IR fum, 10 - 100 m, conectare 2 sau 4 fire, 12/24Vcc 2,316.35
BF 100 R barieră reflexie IR fum, 10 - 100 m 2,749.10
BR 100 modul semnalizare la distanta, pentru 4 bariere BF 100 R, 596.85
BF TEST tester bariere fum (sticlă opacă) 15.00
BFS Set panouri reflectorizante (3 buc) 824.40

BUTOANE DE INCENDIU
SM-108 Buton de alarmare cu separator de sticlă 59.85

MCP200CS Buton de alarmare cu separator de plastic, cu revenire,LED semnalizare stare (Bentel) 76.25

SIRENE INCENDIU CONVENŢIONALE

SB 102 sirenă de incendiu clopot, 24V, rosie 85.50
H201 Sirenă de interior, carcasă roşie, 24V, multitonala 174.10
HS201 Sirenă de interior cu stroboscop , carcasă roşie, 24V, multitonala 234.95
sirena exterioara autonoma de incendiu, IP34. Carcasa poilicarbonat de culoare rosie.
PS 128F Alimentare 24V, necesita baterie 12V/7Ah. 115dB, EN 54-3 441.00

INDICATOR semnalizare

Aprilie 2019 Incendiu 163din533

Indicator LED, semnalizare incendiu, 2 LED-uri rosii, alimentare 5-24Vdc, ptr
RILED-WRR detectoare montate in zone fara vizibilitate 36.35

Aprilie 2019 Incendiu 164din533

DETECTOARE DE INUNDAŢII
detector de inundaţii cu un senzor de apă încorporat + 4 senzori de apă auxiliari,
SMART 1400 utilizat pentru lichide neinflamabile, nu detectează apă distilată 148.70

Echipamente incendiu wireless-hibride

CENTRALE
Centrala Incendiu, analog-adresabila, 1 bucla, extensibila la 9, panou touch-screen,
240 elemente pe bucla, maxim 192 de zone, led-uri de stare, posibilitate conectare in
ONE retea, optional, modul redundanta, protocol Argus, meniu RO, memorie 1000 4,488.95
evenimente

ONE-2 Modul extensie 2 bucle, pentru centrala ONE 2,834.35

ONE-TKB Modul repetor ptr centrala ONE, Rs 485 2,890.65
PR40 imprimanta seriala, nr coloane 40, compatibila cu centralele ONE 6,120.10
Echipamente radio
Modul interfata radio, comunicatie bi-directionala, 7 canale, alimentat de pe bucla,
VW2W100 protocol VEGA, maxim 32 de elemente radio, programabil local sau PC (RS-232) 817.65

Modul expandor, extensie arie de acoperire semnal, maxim 7 pe sistem (pe un modul
SGWE interfata radio), conectare maxim 64 de elemente radio, maxim 48 module de intrare si 817.65
16 module de iesire/comanda

Modul interfata radio, UNIVERSALA, comunicatie bi-directionala, 7 canale, alimentare

SGCWE 9-30Vcc, iesire pe releu, maxim 32 de elemente radio, programabil local sau PC (RS- 817.65
232)

detector de fum radio, comunicatie bi-directionala, frecventa 868MHz in conformitate

cu EN54-7 si EN54-25, conectare prin intermediul interfetelor SGWE, SGCWE,
L-OP-SG VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, temperatura de functionare -10 640.50
la 55 grd.

detector combinat, de fum si temperatura, radio, comunicatie bi-directionala, frecventa

868MHz in conformitate cu EN54-5, EN54-7 si EN54-25, conectare prin intermediul
L-MC-SG interfetelor SGWE, SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, 667.75
temperatura de functionare -10 la 55 grd.

detector de temperatura, radio, comunicatie bi-directionala, frecventa 868MHz in

conformitate cu EN54-5 si EN54-25, conectare prin intermediul interfetelor SGWE,
L-HT-SG SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, temperatura de 626.90
functionare -10 la 55 grd.

detector de temperatura, radio, comunicatie bi-directionala, frecventa 868MHz in

conformitate cu EN54-5 si EN54-25, conectare prin intermediul interfetelor SGWE,
SG350 SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, temperatura de 626.90
functionare -10 la 55 grd.

Buton manual de alarmare, radio, comunicatie bi-directionala, 868 Hz, in conformitate

cu EN54-11 si EN54-25, conectare prin intermediul interfetelor SGWE, SGCWE,
SGCP100 VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, temperatura de functionare -10 749.50
la 55 grd.

Modul interfata radio, , o intrare, conectare echipamente conventionale ,comunicatie

bi-directionala, 868 Hz, in conformitate cu EN54-18 si EN54-25, conectare prin
SGMI200 intermediul interfetelor SGWE, SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s 545.10
CR2032, temperatura de functionare -10 la 55 grd.

SGRBS100 soclu detector, cu sirena incorporata, 868MHz alimentare: 2 baterii: CR123A 953.90

SGRBS100-AV soclu detector, cu sirena si flash incorporate, 868MHzalimentare: 2 baterii: CR123A 1,158.30

CWS100 sirena conventionala, EN54, devine radio impreuna cu modulul SWS-MOD. 193.60

CWS100-AV sirena conventionala cu flash, EN54, devine radio impreuna cu modulul SWS-MOD. 344.85
modul interfata, radio-conventional, pentru sirenele CWS100/100-AV, functionare -25-
SGWS-MOD 70 grd., alimentare 2 baterii, 868 MHz, conectare la modulele de intefata SGWE, 667.75
SGCWE, VW2W100

Aprilie 2019 Incendiu 165din533

SGFI200-S indicator optic (remote LED), radio, 868MHz, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032 340.75

Aprilie 2019 Incendiu 166din533

Echipamente radio, pentru mediu EX
detector de fum radio, comunicatie bi-directionala, frecventa 868MHz in conformitate
cu EN54-7 si EN54-25, conectare prin intermediul interfetelor SGWE, SGCWE,
SG100-IS VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, temperatura de functionare -10 1,308.20
la 55 grd. ptr medii EX

detector combinat, de fum si temperatura, radio, comunicatie bi-directionala, frecventa

868MHz in conformitate cu EN54-5, EN54-7 si EN54-25, conectare prin intermediul
SG200-IS interfetelor SGWE, SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, 1,335.45
temperatura de functionare -10 la 55 grd., ptr medii EX

detector de temperatura, radio, comunicatie bi-directionala, frecventa 868MHz in

conformitate cu EN54-5 si EN54-25, conectare prin intermediul interfetelor SGWE,
SG350-IS SGCWE, VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, temperatura de 1,226.50
functionare -10 la 55 grd. ptr medii EX

Buton manual de alarmare, radio, comunicatie bi-directionala, 868 Hz, in conformitate

cu EN54-11 si EN54-25, conectare prin intermediul interfetelor SGWE, SGCWE,
SGP100-IS VW2W100, alimentare: 2 baterii: CR123A s CR2032, temperatura de functionare -10 1,430.80
la 55 grd., ptr medii EX

Echipamente pe fir protocol ARGUS, ptr sisteme hibride

A1000 detector de fum analog-adresabil, in conformitate cu EN54 170.45
A2000 detector combinat, de fum si temperatura, EN54 197.70
A3500 detector de temperatura, EN54 163.60
LAB1000 soclu detector 13.70
VCP100 buton manual de alarmare, analog-adresabil 231.70
modul interfata, analog-conventional, pentru sirenele CWS100/100-AV, functionare
ALWS-MOD -25-70 grd. 173.75
VFI100 indicator LED adresabil 149.95
ALPU1000 programator pentru echipamentele analog adresabile din seria AXX00 844.90
Centrale de stingere si desfumare
Centrala de stingere incendiu, facilitaţi complete pentru sisteme de stingere cu gaz, 3
zone de detecţie complet monitorizata plus o zona cu acţionare manuala, intrări
monitorizate pentru: gaze evacuate, presiune scazuta gaz, stare valva de izolare
Prescient III inchisa/defecta, circuit deschis sau in scurt, intrari de control automate/manuale, 5,264.80
posibilitate resetare relee, operare prin simpla sau dubla activare, posibilitate de
actionare iesiri in 3 etape, iesiri pe releu/monitorizata pentru incendiu si defecte,
declansare monitorizata actuator/solenoid.

Sisteme de detectie monoxid de carbon si dioxid de azot

MCO120 Centrala detectie monoxid de carbon (CO), o zona, maxim 20 de detectoare pe zona 1,969.30
MCO120DVB identic cu MCO120, comanda ventilatie si incarcare bateriii back-up 2,239.35
ZCO225 Centrala detectie monoxid de carbon (CO), 2 zone, maxim 25 de detectoare pe zona 2,996.75
Centrala detectie monoxid de carbon (CO), 2 zone, maxim 25 de detectoare pe zona,
ZCO225DVB comanda ventilatie si incarcare bateriii back-up 3,398.45

ZCO325 Centrala detectie monoxid de carbon (CO), 3 zone, maxim 25 de detectoare pe zona 3,780.45
Centrala detectie monoxid de carbon (CO), 3 zone, maxim 25 de detectoare pe zona,
ZCO325DVB comanda ventilatie si incarcare bateriii back-up 4,162.45

ZCO425 Centrala detectie monoxid de carbon (CO), 4 zona, maxim 25 de detectoare pe zona 4,241.50
Centrala detectie monoxid de carbon (CO), 4 zone, maxim 25 de detectoare pe zona,
ZCO425DVB comanda ventilatie si incarcare bateriii back-up 4,742.00
SCO Detector adresabil CO 408.45
SDN detector adresabil NO2 1,146.05
ZSCO soclu pentru detectoarele SCO, respectiv DNO2 26.35
LLHCO Panou semnalizare depasire nivel concentratie, alimentare 24V 344.75
SIR24P sirena interior, avertizare acustica, culoare rosie, 24V 142.70
SIR24F sirena interior, avertizare optica si acustica, culoare rosie, 24V 202.85
Surse de tensiune

Aprilie 2019 Incendiu 167din533

BAW 75T24 sursă de tensiune 27,6 Vcc/2,7A 458.35
PSB-502418 sursă de tensiune 27,6 Vcc/1,8A 240.20
PSB-1002435 sursă de tensiune 27,6 Vcc/3,5A 334.50
PSB-1552455 sursă de tensiune 27,6 Vcc/5,5A 407.40
PSBEN5024C sursă de tensiune 27,6 Vcc/5A 1,233.30
EN54-5A17 staţie de tensiune 27,6 Vcc/5A 1,563.70

staţie de tensiune 27,6 Vcc/2,5A, monitorizata prin RS485 in sistemele cu centrale

BXM24/25 J408-8 si J42 si prin intermediul FC410MIO pentru sistemele din seria FC500 1,608.65

staţie de tensiune 27,6 Vcc/5A, monitorizata prin RS485 in sistemele cu centrale J408-
BXM24/50 8 si J42 si prin intermediul FC410MIO pentru sistemele din seria FC500 1,803.05

ACCESORII PIF- SERVICE

FC490ALS mufe ptr. FC490APL 268.95
FC490APL cablu programare module 312.85
FC490STK geanta pentru FC490ST/SST 707.40
FC490VA minisurubelnita cu varf ingust pentru reglajul volumului la soclurile cu sirena 17.25
FC490SST unitate programare/service echipamente (detectoare/module) 2,364.45
FC490ST unitate programare/service detectoare 1,657.05
SOLO 100 Brat telescopic din fibra de sticla, din patru elementi retractabile, lungime 6m 2,583.50
SOLO 101 prelungitor brat telescopic 1,13m 539.15
SOLO 330 Dispensor pentru testerul cu aerosol 1,291.95
SOLO 461 Tester pentru detectorii de temperatura 6,258.70
SOLO A10-001 Spray aerosoli pentru testat detectori de fum, 150ml 167.25
SOLO CO Tester cu aerosol pentru detectori monoxid de carbon 117.85
SOLO 800 RT dispozitiv detasare, ptr detectoare THOR 623.75
SOLO 704 Adaptor pentru Solo 800RT 615.35
SOLO 200 dispozitiv detasare ptr detectoare, UNIVERSAL 1,628.05
SOLO BAG geanta pentru echipamente testare SOLO 960.00

Aprilie 2019 Incendiu 168din533

e 2019
@comandor.ro
on.ro

PREŢ
EnGros
RON

1,495.65

1,862.65

2,793.95

841.15
654.50

581.35

912.25

805.45

1,955.05

108.15
165.60
341.55
501.70
220.20
134.05
453.95
302.60
737.10
548.15

222.50

10.80
5.85

Aprilie 2019 Incendiu 169din533

62.30
54.20

216.15
88.60
87.80
114.55
259.40
34.35
10.35
10.20

586.20
131.40
92.75
320.10

142.70
726.25
14.40
10.60
4.90

216.15
108.15

296.10

514.45

417.15

276.70

164.30

285.90
32.50
367.70
31.50

545.80

Aprilie 2019 Incendiu 170din533

615.45

925.80

Aprilie 2019 Incendiu 171din533

164.80
194.60
160.00
559.30
472.50

48.50
71.55
43.25
41.10
217.05
1,176.90
10.60
41.65

2,021.55
60.60
363.85
306.90
1,158.05
460.50

384.35
298.15
585.20

1,389.85
1,649.50
358.10
9.00
494.65

35.90

45.75

51.30
104.45
140.95

264.60

Aprilie 2019 Incendiu 172din533

21.80

Aprilie 2019 Incendiu 173din533

89.20

2,693.45

1,700.65
1,734.45
3,672.20

490.60

490.60

490.60

384.30

400.65

376.15

376.15

449.70

327.05

572.35

695.00

116.15

206.90

400.65

Aprilie 2019 Incendiu 174din533

204.45

Aprilie 2019 Incendiu 175din533

784.95

801.30

735.90

858.50

102.25
118.60
98.15
8.20
139.00
104.25
89.95
506.95

3,159.00

1,181.60
1,343.65
1,798.10

2,039.15

2,268.35

2,497.55

2,545.00

2,845.30
245.05
687.65
15.80
206.85
85.60
121.70

Aprilie 2019 Incendiu 176din533

275.00
144.10
200.70
244.40
740.00
938.20

965.20

1,081.85

161.35
187.70
424.45
10.35
1,418.70
994.25
1,550.15
323.50
775.20
3,755.35
100.35
70.70
374.25
369.20
976.85
576.00

Aprilie 2019 Incendiu 177din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser
RON
ECHIPAMENTE ADRESABILE
OSID - Sistem detectie incedniu pentru spatii largi/deschise
Emitator IR&UV , OSID de putere ridicata, alimentare 24Vcc, utilizat ptr marirea ariei
OSE-HPW de detectie, impreuna cu OSI-90 4,139.35
OSE-SP-01 Emitator IR&UV , OSID , alimentare de la baterie, utilizat impreuna cu OSI-10/90 1,873.10
OSE-SPW Emitator IR&UV , OSID , alimentare 24Vcc, utilizat impreuna cu OSI-10/90 1,881.55
Receptor (imager) IR&UV , OSID detectie 80gr, distanta 30-150m cu OSE-SP-01/W.
OSI-10 Functioneaza in confisuratie unu la unu. Nu este compatibil cu OSE-HPW. Alimentare 3,888.55
24Vcc.

Receptor (imager) IR&UV , OSID detectie 70gr, distanta 6-34m cu OSE-SP-01/W, 12-
OSI-90 68m cu OSE-HPW. Functioneaza in confisuratie unu la sapte (1 la 7 - maxim 7 4,013.85
emitatoare ). Alimentare 24Vcc.

OSID-EHE Carcasa IP66 ptr emitatoarele OSID 1,186.40

OSID-EHI Carcasa IP66 ptr receptoarele (imager) OSID 1,519.20
OSID-INST kit instalatre sisteme OSID 1,501.55
OSID-WG Caracsa de protectie (din plasa) ptr emitator/receptor OSID 353.85
OSP-001 Cablu Interfata PC seriala USB - FTDI 422.10
OSID-Assistant Soft gestionare/proiectare sisteme OSID Întreabă
Detectie liniara de temperatura
Controlere
Controler Analogic, afisaj LCD, ptr sistemele ProReact , include o unitate EOL. Pre-
ProReact CNTR- W.Display alarma, alarma intre 54-100 gr C. Conectare cablu termic lungime maxima 500m. 5,272.65

Controler Analogic, ptr sistemele ProReact , include o unitate EOL. Pre-alarma,

ProReact CNTR alarma intre 54-100 gr C. Conectare cablu termic lungime maxima 500m. 599.15
ProReact - EOL unitate EOL ptr controlerele ProReact. 599.15
Cablu termic
ProReact -Cable PVC Cablu analogic, detectie temperatura, ptr sistemele ProReact role 200m 27.60
Cablu analogic, detectie temperatura, izolatie suplimentara din Polipropilena, ptr
ProReact -Cable PVC+Poly sistemele ProReact, role 200m 32.45

Cablu analogic, detectie temperatura, izolatie suplimentara din Polipropilena, ptr

ProReact -Cable PVC+Poly sistemele ProReact, role 500m 32.45

ProReact -Cable Cablu analogic, detectie temperatura, izolatie suplimentara din Nylon, ptr sistemele
ProReact, role 200m 32.45
PVC+Nylon
ProReact -Cable Cablu analogic, detectie temperatura, izolatie suplimentara din Nylon, ptr sistemele
ProReact, role 500m 32.45
PVC+Nylon

ProReact -Cable PVC+SS Cablu Analogic ProReact cu manta suplimentara din otel inoxidabil (rola 200m) 51.50

ProReact -Cable PVC+SS Cablu Analogic ProReact cu manta suplimentara din otel inoxidabil (rola 500m) 51.50

Suporti prindere cablu termic zincati

ProReact-L100/2-Z Clema fixare tip-L (100mm) , ptr 2 cabluri termice ProReact , set 100buc. 10.85

Aprilie 2019 Incendiu aplicatii speciale 178din533

ProReact-L50-Z Clema fixare tip-L (50mm) , ptr 1 cablu termic ProReact , set 100buc. 10.10
ProReact-CB-Z Suport fixare cablu termic ProReact pe suprafete plane , set 100buc. 21.60
ProReact-V100-Z Clema fixare tip-V , ptr 1 cablu termic ProReact , set 100buc. 32.45
ProReact-L100/1-Z Clema fixare tip-L (100mm) , ptr 1 cablu termic ProReact , set 100buc. 37.00
Clema extensie, ptr conectare cablu termic ProReact , in combinatioe cu alte cleme
ProReact-EXT-Z existente. Set 100 buc. 12.00
Suporti prindere cablu termic don otel inoxidabil
Clema fixare tip-L(100mm) , ptr 2 cabluri termice ProReact , otel inoxidabil, set
ProReact-L100/2-SS 100buc. 17.50

ProReact-L50-SS Clema fixare tip-L (50mm) , ptr 1 cablu termic ProReact , otel inoxidabil, set 100buc. 16.75

ProReact-CB-SS Suport fixare cablu termic ProReact pe suprafete plane , otel inoxidabil, set 100buc. 32.45

Aprilie 2019 Incendiu aplicatii speciale 179din533

ProReact-L100/1-SS Clema fixare tip-L (100mm) , ptr 1 cablu termic ProReact , otel inoxidabil, set 100buc. 47.95
Clema extensie, otel inoxidabil, ptr conectare cablu termic ProReact , in combinatioe
ProReact-EXT-SS cu alte cleme existente. Set 100 buc. 26.45
Coliere prindere cablu termic
Coliere fixare cablu termic, interior/exterior, rezistenta UV & temp pina 110grC. set de
ProReact-110 100 buc 155.85

ProReact-170 Coliere fixare cablu termic, interior, rezistenta temp pina 170grC. set de 100 buc 1,608.20
Coliere otel inoxidabil, fixare cablu termic, interior/exterior, rezistenta temp pina
ProReact-170-SS 170grC. set de 100 buc 1,926.05
Detectoare ANTI-EX - THOR conventionale, accesorii
TH-601FEX detector de flacara , similar cu FC 601F, in constructie antiex 3,369.15
TH-FC5BEX soclu cu bariera de potential ptr 601FEX 101.00
TH-601TEx detector dual fum-temperatura, similar cu TH 601PH, in constructie antiex 606.40
TH-601EX detector de temperatura, similar cu TH 601H, in constructie antiex, gradient 511.50
TH-611Ex detector de temperatura, similar cu TH 611H-F, in constructie antiex 1,930.05
MCP220Ex Buton incendiu ,similar cu MCP200Cs , in constructie antiex 767.50
MTL5525 Circuit comanda sirene AntiEX ptr montare in medii explozive 1,112.50
Izolator galvanic, 2 canale, conectare elemente de detectie amplasate in medii
MTL5561 explozive 1,244.50
Bariera de potential Zener penrtu protectia circuitelor de conexiune a detectoarelor
MTL7728+ conventionakle AntiEX. 667.40
Sirena, 122dBl, sisteme conventionale, pentru instalare in medii cu pericol de explozie
DB3 - AntiEX. 5,033.50

XB8 Flash sisteme conventionale, pentru instalare in medii cu pericol de explozie - AntiEX. 3,707.95
Flash sisteme conventionale, pentru instalare in medii cu praf si pericol de expozie -
XB11 AntiEX. Rezistenta mare la coroziune. 4,361.35
Detectie flacara
Seria Vision
Detector de flacara, IR, programabil, 256 de senzori IR si doua canale optice, ptr
FV311S aplicatii speciale.Procesare digitala a semnaluilui. Conectare prin releu sau bucla 39,590.10
20mA. Nu contine camera

Detector de flacara, IR, programabil, 256 de senzori IR si doua canale optice, ptr
FV311SC-N aplicatii speciale.Procesare digitala a semnaluilui. Contine camera NTSC 38,025.75
Detector de flacara, IR, programabil, 256 de senzori IR si doua canale optice, ptr
FV311SC aplicatii speciale.Procesare digitala a semnaluilui. Camera PAL 42,063.60
Detector de flacara IR, triplu IR solar blind, utilizat in special ptr detectia incendiilor
FV411f provocate de hidrocarburi in stare lichida. Procesare digitala a semnaluilui. Conectare 17,760.50
prin releu sau bucla 20mA. Nu contine camera

FV412f Detector de flacara IR,cu camera PAL 22,957.00

FV413f Detector de flacara IRcu camera NTSC 23,512.40
MB300 Suport montaj ptr detectoarele de flacara FV 1,216.15
WH300 Carcasa de protectie ptr montaj in medii cu conditii dificile 1,158.55
MK300 Componente kit configurare in teren. 946.30
WT300 controler testare detecoare FV (Walk-test) 5,633.70
CTI300 KIT configurare Off-line 5,925.95
DETECTOARE ASPIRATIE
Sistem de detectie prin aspiratie, incinta detectie bazata pe tehnologie laser, un
FC VLF-250 circuit, suprafete de pina la 250mp, iesiri de releu ptr: alarma, defect, stare alimentare. 11,500.00
IP30, necesita alimentare 24Vcc, port USB ptr conectare PC,configurare DIP-switch.

Sistem de detectie prin aspiratie, incinta detectie bazata pe tehnologie laser, un

FC VLF-500 circuit, suprafete de pina la 500mp, iesiri de releu ptr: alarma, defect, stare alimentare. 15,825.75
IP30, necesita alimentare 24Vcc, port USB ptr conectare PC,configurare DIP-switch.

Sistem de detectie prin aspiratie,seria Laser Compact incinta detectie bazata pe

FC VLC-500RO ehnologie laser, un circuit, , iesiri configurabile de releu ptr: alarma, defect, stare 16,634.55
alimentare, necesita alimentare 24Vcc, configurare DIP-switch.

Aprilie 2019 Incendiu aplicatii speciale 180din533

FC VSP-005 Filtru pentru sistemele Vesda 668.25

Aprilie 2019 Incendiu aplicatii speciale 181din533

2019
omandor.ro
.ro

PREŢ
EnGros
RON

2,483.70
1,123.90
1,128.95

2,333.20

2,408.40

711.85
911.55
900.95
212.30
253.25
Întreabă

3,163.70

359.50
359.50

16.55

19.45

19.45

19.45

19.45

30.90

30.90

6.50

Aprilie 2019 Incendiu aplicatii speciale 182din533

6.05
12.95
19.45
22.20
7.20

10.50

10.05

19.45

Aprilie 2019 Incendiu aplicatii speciale 183din533

28.75

15.85

93.50

964.95

1,155.65

2,021.55
60.60
363.85
306.90
1,158.05
460.50
667.50
746.70

400.45

3,020.20

2,224.85

2,616.90

23,755.00

22,816.35

25,239.15

10,656.70

13,774.75
14,108.00
729.70
695.15
567.80
3,380.35
3,555.70

6,900.25

9,495.80

9,981.10

Aprilie 2019 Incendiu aplicatii speciale 184din533

400.95

Aprilie 2019 Incendiu aplicatii speciale 185din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON

ECHIPAMENT KANTECH
CONTROLER ACCES
KT-1
controler acces IP pentru o uşă bidirectionala , 100.000 utilizatori si
20.000 de evenimente in modul stand-alone (offline), instalare plug &
play, alimentare: PoE, PoE+ sau 12 VDC, compatibil cu toate
controlerele KANTECH, inclusiv KT-300 si KT-400, comunicare
KT-1 criptata 128-bit AES, compatibil cu EntraPass Security Management 2,210.25 1,326.20
Software vers. 6.02 sau mai recenta, integrare cu centralele DSC din
seria Power (inclusiv NEO) si Maxsys, dimensiuni: 12,9 x 8,6 x 4,6 cm,
cabinet de plastic

controler acces IP pentru o uşă bidirectionala , 100.000 utilizatori si

20.000 de evenimente in modul stand-alone (offline), instalare plug &
play, alimentare: PoE, PoE+ sau 12 VDC, compatibil cu toate
controlerele KANTECH, inclusiv KT-300 si KT-400, comunicare
criptata 128-bit AES, compatibil cu EntraPass Security Management
KT1-M Software vers. 6.02 sau mai recenta, integrare cu centralele DSC din 3,618.20 2,171.00
seria Power (inclusiv NEO) si Maxsys, dimensiuni: 12,9 x 8,6 x 4,6 cm,
contine cabinet metalic si sursa de alimentare 13,8V - 3A

Accesorii KT-1
controler acces IP pentru o uşă bidirectionala , 100.000 utilizatori si
20.000 de evenimente in modul stand-alone (offline), instalare plug &
play, alimentare: PoE, PoE+ sau 12 VDC, compatibil cu toate
controlerele KANTECH, inclusiv KT-300 si KT-400, comunicare
KT-1-PCB criptata 128-bit AES, compatibil cu EntraPass Security Management 2,210.25 1,326.20
Software vers. 6.02 sau mai recenta, integrare cu centralele DSC din
seria Power (inclusiv NEO) si Maxsys, dimensiuni: 12,9 x 8,6 x 4,6 cm,
montaj aparent

TSP-POE-INJ injector POE, ptr alimentare KT-1 366.00 219.60

KT-300
controler acces pentru două uşi,8000 utilizatori,conectare cu program
KT 300 de gestionare pe calculator local sau la distanţă,posibilităţi de 7,201.80 4,321.25
conectare în reţea,fără transformator

Accesorii KT-300
KT 300 PCB Placa KT 300 2,344.45 1,406.70
modul c-da releu, extern, monostabil, bipolar, pentru conectare la
KT-RM1 RL1/RL2 44.00 26.40
Module Extensie KT-300
Tastatura LCD, pentru KT 300, afisare data si ora, utilizata in sistemele
KT3 LCD cu pontaj (similar LCD4500) 1,430.70 858.45
KT-PC4108 modul extensie 8 intrări, ptr KT 300 807.85 484.70
modul extensir 4 ieşiri, comutare prin releu, sursă de tensiune
KT-PC4204 supervizata, ptr KT 300 815.50 489.30
KT-PC4216 modul extensie, 16 ieşiri OC, pentru KT 300 815.50 489.30
KT-400

Aprilie 2019 Acces 186din533

controler acces pentru patru (4) uşi unidirectionale sau doua (2) usi
bidirectionale, conectare cu program de gestionare pe calculator
local sau la distanţă, multiple IN/OUT, 4 iesiri pe releu, posibilităţi de
KT 400-EU conectare în reţea maxim 32 unitati/site in combinatie cu KT 7,498.80 4,499.45
100/200/300, interfata RS485, RS232, interfata SPI pentru conectare
module de extensie pe Combus. Compatibil cu toate editiile
Entrapass, versiunea 4.01 sau mai recenta.

Aprilie 2019 Acces 187din533

Accesorii KT-400
KT 400 PCB Placa KT 400 13,073.75 7,844.55
KT400-CAB Cabinet pentru KT 400, nu include sursa 958.50 575.10
Module Extensie KT-400
KT400-INP16 Modul extensie 16 intrări, pentru controlerul KT 400 1,302.05 781.25
KT400-OUT16 Modul extensie 16 iesiri, open-colector, pentru controlerul KT 400 1,289.95 774.00
KT400-REL8 Modul extensie 8 iesiri, tip releu, pentru controlerul KT 400 1,289.95 774.00
KT- NCC

Controler compact, de comunicatie pe retea, compatibil incepand cu

Entrapass Global v.3.18. Inlocuieste utilizarea de PC standard pentru
folosirea ca si gateway intre reteaua de controlere si server. Modul
TCP/IP incorporat. Compatibil cu toate controlerele Kantech. Suporta
KT-NCC maxim 128 de controlere, in urmatoarea configuratie: un port RS232 13,351.30 8,011.10
pentru o retea de max. 32 de controlere; doua porturi RS485 pentru o
retea de max 32 de controlere, 4 bucle IP, pentru conectare interfete
TCP/IP cu retele de maxim 8 controlere. Memorie flash.

Accesorii KT-NCC
KT-NCC PCB Placa KT-NCC 18,747.35 11,248.85
KT-IP Modul interfata RS232-TCP/IP 3,989.60 2,393.85

KT-4051CAB Cabinet extensie module KT 631.40 378.85

KT-IP-CAB Cabinet metalic pentru KT-IP-PCB 326.35 195.80

INTERFETE COMUNICARE
CBLK-IT100 Cablu conexiune DSC IT100 la KT 400 331.50 198.90
CBLK-ITV2 Convertor RS232/RS422 pentru integrare DSC NEO cu Kantech 2,056.95 1,234.20
CBLK-4401VK Cablu conexiune centrale DSC MAXSYS la Kantech (RS-232) 302.20 181.30
KT-4401VK Kit integrare centrale DSC MAXSYS la Kantech, contine PC 4401 830.50 498.30
USB485 Interfata de comunicare multifunctionala RS485 la USB 921.05 552.65
VC485 Interfata de comunicare multifunctionala RS485 la RS232 798.25 478.95
CITITOARE ŞI CARTELE PROXIMITATE-IOPROX
XSF Format
Cititor cartele proximitate pentru PC4820/PC6820 pana la 16.5 cm,
P225XSF standard XSF 348.75 209.25
Cititor cartele proximitate pentru PC4820/PC6820 pana la 20.5cm,
P325XSF standard XSF 408.50 245.10
Cititor cartele proximitate , cu tastatura, pentru PC4820/PC6820 pana
P225KPXSF la 16.5 cm, standard XSF 509.35 305.60
Cititor cartele proximitate, cu tastatura, pentru PC4820/PC6820 pana
P325KPXSF la 20.5cm, standard XSF 630.00 378.00

W26 Format
P225W26 Cititor cartele proximitate, pana la 16.5cm, standard XSF 402.25 241.35
P325W26 Cititor cartele proximitate, pana la 20.5cm, standard XSF 669.90 401.95
P225KPW26 Cititor cu tastatura incorporata cu iesire XSF, distanta de citire 16.5cm. 534.65 320.80

P325KPW26 Cititor cu tastatura incorporata cu iesire XSF, distanta de citire 20.5cm. 669.90 401.95

LONG RANGE

Aprilie 2019 Acces 188din533

P600XSF/W26 Cititor proximitate pentru KT 100, 300, până la 73 cm, standard XSF 2,947.55 1,768.60

Aprilie 2019 Acces 189din533

MULTI-TECNOLOGIE
Cititor proximitate pentru KT 100, 300, până la 10,2 cm,
multitehnologie, suporta: ioProx Kantech XSF, HID with Kantech
Secured Format (KSF), HID proximity, CASI ®, ProxLite ®, Deister
P345MTR proximity, ISO 14443A, 3B serial number, MIFARE®, DESFire serial 2,038.60 1,223.20
number, iCLASS ® serial number, MIFARE sectors, ISO 15693 serial
number

cititor proximitate, cu tastatura, multitehnologie, identic cu 345MTR,

P345KMTR include tastatura 12 butoane 4,529.70 2,717.90
ECHIPAMENTE RADIO
P700WLS Cititor, cu receptor Radio, protocol IOProx (XSF), 4 canale 1,887.60 1,132.60
P82WLS Transmitator radio cu 2 butoane, compatibil cu P700WLS 264.45 158.65
Transmitator radio 2 butoane cu tag IOProx integrat, compatibil cu
P82WLS-TAG P700WLS 287.20 172.30
P84WLS Transmitator radio cu 4 butoane, compatibil cu P700WLS 287.20 172.30
Transmitator radio 4 butoane cu tag IOProx integrat, compatibil cu
P84WLS-TAG P700WLS 309.85 185.90
Cartele
P10 SHL cartela proximitate pentru cititoarele ioProx standard 12.85 7.70
P20DYE cartela proximitate pentru cititoarele ioProx imprimabilă 40.00 24.00
cartela proximitate pentru cititoarele ioProx imprimabilă, şi bandă
P30DMG magnetică 43.35 26.00
P40KEY tag de proximitate pentru cititoarele ioProx 25.00 15.00
P50TAG tag de proximitate, adeziv, forma circulara, pentru cititoarele ioProx 22.75 13.65
CONTROLERE STAND ALONE
controler stand-alone, cu cititor proximitate incorporat, afisaj LCD 2
linii/ 16 caractere, citire 10 cm. 1000 utilizatori,1 releu comandă,
SA-550 memorie 3500 evenimente, port USB, 1 releu auxiliar,alimentare 2,301.95 1,381.20
12Vcc

SA-RM56 modul comanda pe releu ptr SA550 287.20 172.30

DETECTOARE PIR ACCES
T-REX-XL detector deschidere automată uşă cu tamper şi buzzer 366.35 219.80
T-REX-LT idem, fără buzzer 346.50 207.90
SOFT CONTROL ACCES
ENTRA SPECIAL
software de configurare/gestionare 2 bucle a 32 controlere, pentru KT
ENTRA-SPE-V7 100, KT200, KT300 si KT400, versiunea 7 1,757.05 1,054.25
Licenta Software pentru upgrade Entrapass Special Edition, la v.6 de
E-SPE-UPG-V6 la versiunea 3.18. Ulterior se poate aduce la ultima versiune. 1,437.30 862.40

ENTRA-SPE-DOOR-1 Licenta integrare pentru o yala wireless 871.25 522.75

ENTRA-SPE-DOOR-4 Licenta integrare pentru 4 yale wireless 2,903.90 1,742.40

ENTRA CORPORATE
soft gestiune control acces,licenţă ptr. 1 server,1 gateways şi 2
ENTRA-COR-V7 workstation, v.4.0 4,286.95 2,572.25
COR-UPG-V6 Soft upgrade la Entrapass Corporate v.6, de la versiunea 3.18 4,056.70 2,434.10
COR-WS1 Licenta pentru 1 statie de lucru aditionala (1 workstation) 1,916.55 1,149.95
COR-WS6 licenţă ptr. 6 workstation 7,985.05 4,791.20
COR-COM licenţă ptr. 40 gateways 3,992.55 2,395.60
COR-RDN licenţă ptr.Server Redundant 28,748.85 17,250.00
COR-SQL licenţă ptr baze de date Oracle/MSSQL 28,747.05 17,248.90
COR-WEB-3 Licenta pentru 3 statii WEB 3,133.50 1,880.15
COR-DVR-1 Licenta pentru integrare 1 DVR 3,194.30 1,916.65

Aprilie 2019 Acces 190din533

COR-DOOR-1 Licenta integrare pentru o yala wireless 871.25 522.75
COR-DOOR-4 Licenta integrare pentru 4 yale wireless 2,903.90 1,742.40

Aprilie 2019 Acces 191din533

ENTRA GLOBAL
E-GLO-V7 soft gestiune control acces,licenţă ptr. 128 workstation, 40 gateways 8,552.95 5,131.95
E-GLO-WS1 Licenta pentru o statie de lucru aditionala (1 workstation) 6,388.25 3,833.10
E-GLO-WS8 Licenta pentru 8 statii de lucru aditionale (8 workstation) 38,328.00 22,997.70
E-GLO-COM-WIN licenta 16 gateway aditionale 5,110.50 3,066.40
E-GLO-SQL licenţă ptr baze de date Oracle/MSSQL 12,776.45 7,666.15
ECHIPAMENT - ROSSLARE
CONTROLERE
controler acces pentru o uşă, 2 cititoare externe,500 utilizatori,1 releu
AC-015 comandă uşă 5A,alimentare 12Vca,soft gestiune 393.60 236.15
controler acces pentru 2 uşi, 2 cititoare externe,500 utilizatori,2 relee
AC-020 comandă uşă 5A,alimentare 12Vca 459.75 275.85
controler acces pentru o uşă, 2 cititoare externe,2400 utilizatori,1 releu
AC-115 comandă uşă 5A,alimentare 12Vca,soft gestiune, funcţionează 8 1,170.90 702.55
conectate în reţea

controler acces pentru 2 uşi unidirectional sau 1 bidirectional,

posibilitate de conectare în reţea (maxim 512 uşi), maxim 2 cititoare
AC-215 externe, 5000 utilizatori, 2 relee comandă uşă 5A, sursă alimentare, 2,256.20 1,353.75
soft gestiune pentru 64 de usi, cabinet, transformator

AC-215-BE Controler AC-215 in cabinet ME-1015 2,166.75 1,300.10

controler acces pentru 2 uşi unidirectional sau 1 bidirectional,
posibilitate de conectare în reţea (maxim 512 uşi), maxim 2 cititoare
AC-215IP externe, 5000 utilizatori, 2 relee comandă uşă 5A, sursă alimentare, 2,522.10 1,513.30
soft gestiune pentru 64 de usi, cabinet, transformator, INTERFATA
CONECTARE IP

AC-215IP-BE Controler AC-215IP in cabinet ME-1015 2,405.25 1,443.20

controler acces pentru 2 uşi unidirectional sau 1 usa bidirectional,
posibilitate de conectare în reţea (maxim 2000 uşi), maxim 2 cititoare
AC-225 externe, 30.000 utilizatori, 2 relee comandă uşă 5A, sursă alimentare, 2,827.85 1,696.75
soft gestiune ptr. 128 de usi, memorie ptr. 20.000 de evenimente
cabinet, transformator

controler acces pentru 2 uşi unidirectional sau 1 bidirectional,

posibilitate de conectare în reţea (maxim 2000 uşi), maxim 2 cititoare
AC-225IP externe, 30.000 utilizatori, 2 relee comandă uşă 5A, sursă alimentare, 3,213.80 1,928.35
soft gestiune ptr. 128 de usi, memorie ptr. 20.000 de evenimente
cabinet, transformator, INTERFATA CONECTARE IP

controler acces pentru 4 uşi/unidirectional, sau 2 bidirectional (8

unidirectional sau 4 bidirectional cu modul MD-D04), posibilitate de
conectare în reţea (maxim 8184 uşi), maxim 4 cititoare externe (maxim
AC-425 8 cu modul MD-D04), 30.000 utilizatori, 4 relee comandă uşă 5A 4,003.55 2,402.20
(maxim 8 cu modul MD-D04), sursă alimentare, soft gestiune
AxTraxNG ptr. numar nelimitat de usi, memorie ptr. 20.000 de
evenimente, cabinet, transformator

AC-425-BE Controler AC-425 in cabinet ME-1015 3,679.45 2,207.75

controler acces pentru 4 uşi/unidirectional, sau 2 bidirectional (8

unidirectional sau 4 bidirectional cu modul MD-D04), posibilitate de
conectare în reţea (maxim 8184 uşi), maxim 4 cititoare externe (maxim
AC-425IP 8 cu modul MD-D04), 30.000 utilizatori, 4 relee comandă uşă 5A 4,564.45 2,738.75
(maxim 8 cu modul MD-D04), sursă alimentare, soft gestiune
AxTraxNG ptr. numar nelimitat de usi, memorie ptr. 20.000 de
evenimente, cabinet, transformator, INTERFATA CONECTARE IP

AC-425IP-BE Controler AC-425IP in cabinet ME-1015 4,181.70 2,509.10

interfata extensie pentru 4 cititoare, 4 intrari, 4 iesiri de releu (5A), ptr.
MD-D02 AC-225 997.55 598.55
interfata extensie pentru 4 cititoare, 4 intrari, 4 iesiri de releu (5A), ptr.
MD-D04 AC-425 1,445.95 867.60
interfata extensie pentru 4 cititoare, 4 intrari, 4 iesiri de releu (5A), ptr.
MD-D02B AC-225BE 893.65 536.20

Aprilie 2019 Acces 192din533

interfata extensie pentru 4 cititoare, 4 intrari, 4 iesiri de releu (5A), ptr.
MD-D04B AC-425BE 1,295.80 777.50

MD-IO84 Modul de extensie 8 input si 8 output, ptr. AC225 1,048.75 629.25

Aprilie 2019 Acces 193din533

controler acces pentru 4 uşi/unidirectional, sau 2 bidirectional ,
extensibil la 72 unidirectional utilizand module D-805, posibilitate de
conectare în reţea , 60.000 utilizatori, 4 relee comandă uşă 5A, sursă
AC-825IP alimentare, soft gestiune AxTraxNG ptr. numar nelimitat de usi, 5,035.50 3,021.40
memorie ptr. 500.000 de evenimente, cabinet, transformator,
INTERFATA CONECTARE IP. doua interfete RS485 (ASDP si G-
bus).

R-805 Modul extensie relee: 16 x 5A 1,590.30 954.20

S-805 Modul extensie intrari: 16 x intrari analogice, supervizate 1,590.30 954.20
Modul extensie conectare usi suplimentare: 4 intrari de cititor ,
D-805 wiegand, 4 x5A iesiri pe releu ptr conectare yale sau electromagneti, 8 1,722.70 1,033.65
x intrari supervizate
Modul extensie PLC I/O: 16 x intrari analogice supervizate, 8 x 5A
P-805 iesiri pe releu 1,988.10 1,192.90
Cabinet pentru modulele din seria R/S/D/P-805. maxim 2 module, ptr
ME-1515 825 1,068.30 641.00

Kit extensie wireless pentru controllere, include 2 module

Emitator/Receptor si o sursa de alimentare auxiliara, permite
comunicatia bidirectionala cu centrala de control acces, acoperire 70-
80m in interior in functie de amplasament si configuratia cladirii.
AC-K10 Permite conectarea cititoarelor a yalelor, contactelor magentice de 2,096.25 1,257.80
monitorizare si a butoanelor de iesire, la distanta fata de controller fara
a utiliza cabluri. Ideal pentru extinderea sistemelor de control acces
Rosslare in locuri unde nu se mai poate realiza o cablare separata.

SOFT CONTROL ACCES

Soft pentru managementul sistemelor de Control Acces, scalabil,
pentru configurare, raportare si monitorizare evenimente in timp real, ,
extensibil pina la 1023 de controlere (4092 de usi), , baza date SQL, .
Compatibil cu controlerele seria AC-215/225/425/825 si AC-525, si
AX-NG AxTrax modulele de extensie corespunzatoare. Permite configurarea prin FREE FREE
modem, RS232 sau TCP-IP. Varianta de baza permite conectarea a
maxim 64 de controlere. Pentru extinderea capacitatii acestuia, sunt
necesare licente suplimentare.

Ax-NG-L1 licenta pentru 65-256 de controlere 3,128.80 1,877.35

Ax-NG-L2 licenta pentru 257-512 controlere 9,386.40 5,632.05
Ax-NG-L3 licenta pentru mai mult decat 512 controlere 15,643.90 9,386.70
Soft de configurare, conectare control de la distanta si inregistrare
video. Compatibil cu 525, ptr conectare camere video pe controler, sau
orice controlere din seeri 215/225/425/825, si peste 4000 de camere
Ax-AV ViTrax IP, sau nvr/dvr.. Permite integrare cu AXTrax NG. Se asigura FREE FREE
inregistrarea imaginilor local sau la distanta, si integrarea cu
evenimentele de control aces.

Ax-AV-L1 licenta pentru 2 camere 927.05 556.25

Ax-AV-L2 licenta pentru 4 camere 1,734.05 1,040.45
licenta pentru 9 camere . Pentru mai multe camere, contactati
Ax-AV-L3 departamentul comercial 3,715.65 2,229.45
Soft de pontaj care conlucreaza cu baza de date din AxTrax525,
AXTIME-M1 permite pontaj pentru firme cu mai multe schimburi 1,875.20 1,125.15
mini PC, cu Axtrax NG preinstalat, sever-client, SQL database, licenta
PC-Z64W pentru 16 usi. 3,328.50 1,997.15
MP-Z64W suport de montaj pentru PC-Z64W 133.00 79.80
Cititoare proximitate
De interior
AY-CR11 Cititor RFID 125KHz, de interior, distanta de citire 8 cm 162.25 97.35
AY-CR12 cititor 6 - 8 cm, buzzer,led indicator, 26 bit Wiegand,variantă SLIM 162.25 97.35
De exterior
Cititor RFID 125KHz, distanta de citire 8 cm, dimensiuni 80mm x
AY-K12C 40mm , format Wiegand 26bit 227.10 136.25
Cititor RFID 125KHz, distanta de citire 10 cm, dimensiuni 145mm x
AY-L12C 43mm , format Wiegand 26bit 227.10 136.25
Cititor RFID 125KHz, distanta de citire pana la 22 cm, grad de
AY-V12 protectie IP65 376.20 225.70

Aprilie 2019 Acces 194din533

Cititor RFID 125KHz, distanta de citire pana la 60 cm, grad de
AY-Z12 protectie IP65 1,021.90 613.15
Cititor proximitate 125Khz, distanta de citire 10 cm, forma prisma,
AY-R12 iluminare RGB, 4 intrari de comanda a culorii afisate 317.70 190.60
Cititor proximitate, antivandal,ultra-Slim, LED indicator, multiformat,
AY-E20 GoProx, compatibile HID 497.35 298.40

Aprilie 2019 Acces 195din533

Cititoare UHF
Cititor RFID de proximitate de distanta mare, distanta maxima de
AY-U920BT citire 12m, waterproof, grad de protectie IP54, format Wiegand 26bit, 3,751.45 2,250.95
recomandat pentru parcari auto, managementul vehiculelor

Eticheta de proximitate autoadeziva, programata, 26bit, compatibila cu

LT-UVT cititorul AY-U900 8.50 5.10
Cartelă de proximitate, programata 26bit, compatibila cu cititorul AY-
LT-UVS U900 8.50 5.10
Tag dur de proximitate, programat 26bit, compatibil cu cititorul AY-
LT-UVH U900, recomandat pentru montarea pe autovehicule 14.25 8.55
CITITOARE CU MODUL RADIO
Receptor radio SmartID, format WIEGAND 26bit, de interior/exterior.
AY-L23 Receptioneaza ID-ul de la o telecomanda SA-26, distanta maxima de 576.85 346.10
receptie 70m

SA-23-B2 transmitator 2 canale ptr AY-L23 123.35 74.00

TASTATURI STAND-ALONE
De interior & exterior
tastatură stand-alone PIN&PROX, 1 releu uşă 3,5 A, 500
AC-C32 utililiz.,12Vcc,variantă SLIM 199.25 119.55
controler stand-alone, 1releu uşă un releu auxiliar , 500 utilizatori,12-
AC-F43 24Vcc sau 16Vca, iluminare tastatură 340.85 204.50
controler stand-alone, cu cititor de proximitate încorporat, 1releu uşă
AC-F44 un releu auxiliar , 500 utilizatori,12-24Vcc sau 16Vca, iluminare 430.40 258.25
tastatură

controler stand-alone, 1releu uşă un releu auxiliar , 500 utilizatori,12-

AC-G43 24Vcc sau 16Vca, iluminare tastatură, varianta SLIM 340.85 204.50

controler stand-alone, cu cititor de proximitate încorporat, 1releu uşă

AC-G44 un releu auxiliar , 500 utilizatori,12-24Vcc sau 16Vca, iluminare 430.40 258.25
tastatură, varianta SLIM

TASTATURI STAND-ALONE ANTI-VANDAL

controler stand-alone vandal resistant de tip PIN, 1 releu uşă 5 A, 1
AC-Q41HB releu aux 5 A, 500 utilizatori,12-24Vccsau 16Vca, grad de protectie 636.35 381.80
IP54, cu iluminare taste.

Unitate de control acces stand-alone de tip PROX&PIN, rezistent la

intemperii, 500 utilizatori, 2 intrari de monitorizare, 2 iesiri pe releu 2A,
AC-Q42HB grad de protectie IP54, alimentare 16-24VAC sau 12-24VDC, include 744.60 446.75
incalzitor activat automat la scaderea temperaturii, cu iluminare
taste.

Unitate de control acces stand-alone de tip PROX&PIN, cu tastatura ,

rezistent la intemperii, 500 utilizatori, 2 intrari de monitorizare, 2 iesiri
AC-Q42SB pe releu 2A, grad de protectie IP65, alimentare 16-24VAC sau 12- 744.60 446.75
24VDC, iluminare taste, include incalzitor activat automat la scaderea
temperaturii, carcasa in constructie ingusta.

Unitate de control acces stand-alone de tip PROX&PIN, cu tastatura

piezoelectrica, rezistent la intemperii, 500 utilizatori, 2 intrari de
AC-Q44 monitorizare, 2 iesiri pe releu 3A, grad de protectie IP65, alimentare 733.25 439.95
16-24VAC sau 12-24VDC, IP65

CITITOARE CONVERTIBILE
Cititor/controller PIN multi format (Wiegand 26bi/ Clock&Data),
AYC - E55 tastatura piezo 2x6 taste, utilizand sursa PSA15T se transforma intr-un 590.00 354.00
controller stand alone pentru 500 utilizatori

Cititor/controller PIN&PROX multi format (Wiegand 26bi/

Clock&Data), tastatura piezo 2x6 taste, utilizand sursa PSA15T se
AYC - E65 transforma intr-un controller stand alone pentru 500 utilizatori, 770.15 462.10
iluminare tastatura, GoProx, compatibile HID

Aprilie 2019 Acces 196din533

Cititor/controller PIN multi format (Wiegand 26bi/ Clock&Data),
tastatura piezo 2x6 taste, ,tastatura iluminata, utilizand sursa
AYC - G54 PSA15T se transforma intr-un controller stand alone pentru 500 330.85 198.50
utilizatori

Cititor/controller PIN&PROX multi format (Wiegand 26bi/

Clock&Data), tastatura piezo 2x6 taste, ,tastatura iluminata, utilizand
AYC - G64 sursa PSA15T se transforma intr-un controller stand alone pentru 500 421.40 252.85
utilizatori

Cititor/controller PIN multi format (Wiegand 26bi/ Clock&Data),

tastatura piezo 3x4 taste, ,tastatura iluminata, utilizand sursa
AYC - F54 PSA15T se transforma intr-un controller stand alone pentru 500 330.85 198.50
utilizatori

Cititor/controller PIN&PROX multi format (Wiegand 26bi/

Clock&Data), tastatura piezo 3x4 taste, ,tastatura iluminata, utilizand
AYC - F64 sursa PSA15T se transforma intr-un controller stand alone pentru 500 421.40 252.85
utilizatori

Cititor/controller PIN antivandal multi format (Wiegand 26bi/

Clock&Data), tastatura piezo 3x4 taste, ,tastatura iluminata, utilizand
AYC - Q54B sursa PSA15T se transforma intr-un controller stand alone pentru 500 619.50 371.70
utilizatori

Cititor/controller PIN&PROX antivandal multi format (Wiegand 26bi/

Clock&Data), tastatura piezo 3x4 taste, ,tastatura iluminata, utilizand
AYC - Q64B sursa PSA15T se transforma intr-un controller stand alone pentru 500 734.85 440.90
utilizatori

CITITOARE BIOMETRICE
Cititor biometric & PROX, protocol Wiegand 26bit, 100 utilzatori,
functioneaza si de sine statator utilizand sursa securizata PSA15T,
AYC B7661 programare cu programator CPR 26, care include soft de configurare 1,519.70 911.85
si gestionare , FULL Fingerprint

Cititor biometric, PIN&PROX, tastatura pentru programare si

introducerea PIN-ului, tastatura iluminata, protocol Wiegand 26bit, 500
AYCW 6500 utilzatori, functioneaza si de sine statator utilizand sursa securizata 2,923.90 1,754.40
PSA15T, include soft de configurare si gestionare , FULL Fingerprint

AY-B1660 FULL Fingerprint 1,519.70 911.85

CITITOARE MIFARE
CititorRFID MIFARE ISO14443A 13.56MHz, distanta de citire 7cm,
LED bicolor, Formate de iesire selectabile (Wiegand
AY-M25 26/32/32reversed/34/ si 40 biti) utilizand interfata MD08B, grad de 275.00 165.00
preotectie IP65 CARCASA NEAGRA

AT-D1S Cartela RFID MIFARE, 13.56MHz, 1KByte 7.35 4.40

AT-D4S Cartela RFID MIFARE, 13.56MHz, 4KByte 11.35 6.80
C1K-26A Breloc RFID MIFARE, 13.56MHz, 1KByte 17.10 10.25
C4K-26A Breloc RFID MIFARE, 13.56MHz, 4KByte 21.00 12.60
Bluetooth si NFC
CSN SMART™ Bluetooth & Smart Card Reader Series
Cititor Rosslare din seria CSN SMART functioneaza cu aplicatiile
Rosslare BLE-ID ™,Rosslare NFC-ID ™ si cartele smart RFID de
AY-H6255BT 13,56 MHz care îndeplinesc următoarele standarde: ISO-14443A, 507.15 304.30
ISO14443B, ISO15693,grad de protectie IP65, conectivitate OSDP
adresabil, până la 32 de adrese folosind DIP switch-uri

CSN SELECT™ Smartcard Reader Series

Cititor Rosslare din seria CSN SELECT™ citeste cartele smart RFID
AY-H6255 de 13,56 MHz care îndeplinesc următoarele standarde: ISO-14443A, 361.25 216.75
ISO14443B, ISO15693,grad de protectie IP65,conectivitate OSDP
adresabil folosind DIP switch-uri , ™,Rosslare NFC-ID ™

Aprilie 2019 Acces 197din533

CSN SELECT™ Smartcard Reader Series
Cititor cu tastatura Rosslare din seria CSN SELECT™ citeste cartele
AYC-H6355 smart RFID de 13,56 MHz care îndeplinesc următoarele standarde: 603.00 361.80
ISO-14443A, ISO14443B, ISO15693,grad de protectie
IP65,conectivitate OSDP adresabil folosind DIP switch-uri

CSN SELECT™ Smartcard Reader Series

Cititor Rosslare tip desktop cu USB din seria CSN SELECT™ citeste
DR-6255 cartele smart RFID de 13,56 MHz care îndeplinesc următoarele 604.60 362.75
standarde: ISO-14443A, ISO14443B, ISO15693,

CARTELE, BRELOCURI
AT-R11 cartela proximitate subţire 5.75 3.45
AT-R14 cartelă de proximitate standard 5.00 3.00
AT-R261 breloc de proximitate, forma circulara (tip inel) 9.10 5.45
AT-R271 breloc de proximitate, forma dreptunghiulara 9.10 5.45
Cartele proximitate subtiri neprogramate (blank) utilizat impreuna cu
AT-T11 programatorul de cartele CP-R20U 8.70 5.20
Cartele proximitate subtiri neprogramate (blank) utilizat impreuna cu
AT-T14 programatorul de cartele CP-R20U 9.45 5.65
ACCESORII
KIT Interfata radio bideirectionala pentru legarea unitatii centrale de
MD-W11G control acces cu cititoarele si elementele de comanda Lla controlerele 1,828.70 1,097.25
AC-rosslare

MD-12W mini cititor proximitate, 10cm, conectare directă pe MD 08 119.60 71.75

MD-14 convertor RS485/RS232 157.25 94.35
interfaţă RS 232/TCP/IP ptr. conectarea la PC, prin retea LAN, a
MD-N32A1 controlerelor AC-215 840.90 504.55
Programator pentru cititoarele MIFARE si SmardCard-urilor MIFARE,
MD-08B Conlucreaza cu softul MiProg 361.25 216.75

Unitate de citire si prrogramare carduri MIFARE 13.56MHz si

amprente, conexiune la PC utilizand portul USB, utilizeaza softul de
CPR-26 programare si management AS-B01, include cititor biometric(Full 2,405.70 1,443.45
Fingerprint) pentru irolarea amprentelor. FULL Fingerprint

Sursa de alimentare 1.2A, 12V, securizata pentru cititoarele

PSC-25T convertibile 325.75 195.45
SISTEME DE RESTRICŢIONARE ACCES
Turnicheţi - Electromecanici
M2200 Turnichet electromecanic, bidirecţional, inox, cu microprocesor, 220V 10,436.60 6,262.20
Turnichet electromecanic, bidirecţional, inox, cu
M3000 microprocesor,deblocare automată la comandă de panică sau 16,169.40 9,702.00
incendiu (se coboară braţele) 220V
Turnichet electromecanic, bidirecţional, dublu acces, inox, cu
M4000 microprocesor, 220V 19,844.25 11,907.00
Turnichet electromecanic, bidirecţional, inox, cu microprocesor, 220V,
VIP-CSG75 pentru supermachet-uri, sau acces persoane cu handicap. (brat de 75 11,465.55 6,879.60
cm)

Turnichet electromecanic, bidirecţional, inox, cu microprocesor, 220V,

VIP-CSG90 pentru supermachet-uri, sau acces persoane cu handicap. (brat de 90 12,053.55 7,232.40
cm)
Turnichet electromecanic, bidirecţional, inox, cu microprocesor, 220V,
VIP-CTSG75 pentru supermachet-uri, sau acces persoane cu handicap. (brat de 75 12,200.55 7,320.60
cm), model coloana
Turnichet electromecanic, bidirecţional, inox, cu microprocesor, 220V,
VIP-CTSG90 pentru supermachet-uri, sau acces persoane cu handicap. (brat de 90 12,788.50 7,673.40
cm), model coloana

Turnichet electromecanic, bidirecţional,inălţime 2,2m, pentru acces pe

FH- 304ST stadioane, intreprinderi, locuri publice, inox, cu microprocesor, 220V 66,843.20 40,107.50

Aprilie 2019 Acces 198din533

Turnichet electromecanic, bidirecţional,inălţime 2,2m, pentru acces pe
FH- 304DT stadioane, intreprinderi, locuri publice, inox, cu microprocesor, 220V, 123,073.35 73,846.95
dubla trecere

Aprilie 2019 Acces 199din533

SISTEME DE RESTRICŢIONARE ACCES CSD
Turnicheţi - CSD - MOTORIZATI
Turnichet electromecanic, cu actionare electrica, bidirecţional, carcasa
metalica, vopsita electrostatic, cu brate si capac de inox, bazat pe
ATR810 microprocesor, 220V. Posibilitate alegere culoare personalizata. 21,355.00 12,813.50
Indicatoare de sens. capacitate 20 persoane/min.

Turnichet electromecanic, cu actionare electrica, bidirecţional,

carcasa, brate si capac de inox, bazat pe microprocesor, 220V.
ATR830 Posibilitate alegere culoare personalizata. Indicatoare de sens. 24,760.35 14,856.80
capacitate 20 persoane/min.

Turnichet electromecanic, cu actionare electrica, bidirecţional, carcasa

metalica, vopsita electrostatic, cu brate si capac de inox, bazat pe
ATR910 microprocesor, 220V. Posibilitate alegere culoare personalizata. 22,138.95 13,283.90
Indicatoare de sens. CU SISTEM DE COLECTARE CARDURI, TAG-
URI. capacitate 20 persoane/min.

Turnichet electromecanic, cu actionare electrica, bidirecţional,

carcasa, brate si capac de inox, bazat pe microprocesor, 220V.
ATR930 Posibilitate alegere culoare personalizata. Indicatoare de sens. CU 26,916.30 16,150.40
SISTEM DE COLECTARE CARDURI, TAG-URI. capacitate 20
persoane/min.

ATR101 Kit brate cu sistem de blocare ANTI-PANICA 3,331.90 1,999.20

ATR102 Pasaj inox pentru delimitare trecere, pentru turnichetii din seria ATR 5,014.15 3,008.60
turnichet vertical, bi-directional, MOTORIZAT, pentru aplicatii de
ATLX-A INTERIOR, material inox, cu separatoare din tuburi de inox. H=1400 45,127.20 27,077.40
cm. capacitate 20 persoane/min.
turnichet vertical, bi-directional, MOTORIZAT, pentru aplicatii de
ATLX-C INTERIOR, material inox, brate din sticla, cu separatoare din tuburi de 54,298.00 32,580.10
inox. H=1400 cm. capacitate 20 persoane/min.

ATLX-S1 Stilp inox, suport pentru cititor/tastatura. Dimanetru 50 mm 2,899.10 1,739.50

ATLX-S2 Stilp inox, suport pentru cititor/tastatura. Dimanetru 205 mm 6,418.75 3,851.40
Turnichet ELECTROMECANIC, actionare HIDRAULICA, bidirecţional,
ATL900 inox, cu microprocesor, 220V, pentru supermachet-uri, sau acces 19,199.10 11,519.90
persoane cu handicap. (brat de 90 cm)

Turnichet ELECTROMECANIC, actionare HIDRAULICA, bidirecţional,

ATL900C inox, CU BRAT DE STICLA. microprocesor, 220V, pentru 22,057.30 13,234.90
supermachet-uri, sau acces persoane cu handicap. (brat de 90 cm)

ATL-B Pasaj inox pentru delimitare trecere, pentru turnichetii din seria ATL 3,119.55 1,871.80
ATL901 Kit montaj, placa fundatie pentru turnichetii ATL 1,037.15 622.30
Turnichet MOTORIZAT, bidirecţional,inălţime 2,2m, pentru acces pe
ATF 621 stadioane, intreprinderi, locuri publice, otel galvanizat si brate de 65,445.05 39,268.60
INOX, cu microprocesor, alimenater 220V
Turnichet MOTORIZAT, bidirecţional,inălţime 2,2m, pentru acces pe
ATF 621/2 stadioane, intreprinderi, locuri publice, otel galvanizat si brate de 124,536.70 74,725.00
INOX, cu microprocesor, alimenater 220V. Dubla trecere.
Turnichet MOTORIZAT, bidirecţional,inălţime 2,2m, pentru acces pe
ATF 630 stadioane, intreprinderi, locuri publice, material INOX, cu 107,844.70 64,709.40
microprocesor, alimenater 220V

Turnichet MOTORIZAT, bidirecţional,inălţime 2,2m, pentru acces pe

ATF 630/2 stadioane, intreprinderi, locuri publice, material INOX, cu 204,811.85 122,892.00
microprocesor, alimenater 220V. Dubla trecere.

Aprilie 2019 Acces 200din533

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
ECHIPAMENTE COMMAX
INTERFOANE DE POARTĂ - 1 familie
RM - 201HA Kit interfon: post interior DP-2S, post exterior DR-201D, plastic aparent, 220V, 2+2fire 212.85 127.70

RM - 201HD Kit interfon: post interior DP-2S, post exterior DR-201A, metal îngropat, 220V,2+2fire 269.60 161.75
WDP-174L Post interior interfon wireless, alimentare 220V, compatibil cu WDR-174DS 695.15 417.10
WDR-174DS Post exterior interfon wireless, alimentare 12Vcc, compatibil cu WDP-174L, montaj aplicat 496.50 297.90
INTERFOANE DE POARTĂ - multi familie
post exterior metalic ptr.vile cu 2 apartamente,2 +2 fire, funcţionează cu post interior DP-
DR-201AG 2S 135.95 81.55
post exterior metalic ptr. vile cu 2 apartamente,2 +2 fire ,funcţionează cu post interior DP-
DR-2A2N 2S 377.60 226.55
post exterior metalic ptr. vile cu 3 apartamente,2 +2 fire, funcţionează cu post interior DP-
DR-2A3N 2S 392.70 235.60
DR-201A Post exterior interfon, 1 buton, montaj ingropat, capac metalic 113.50 68.10
DR-201D Post exterior interfon, 1 buton, montaj aparent, capac plastic 56.75 34.05
DR-2L Post exterior interfon, 1 buton, montaj aparent, capac metalic 85.20 51.10
Post de exterior interfon din aluminiu, 1 buton, montaj aparent, comunicare full duplex,
DR-2PN contine suport pentru montaj pe colt. 127.75 76.65
DP-2S post interior pentru seriile 201A, alimentare 220V 156.10 93.65
INTERFOANE DE BIROU
Post interfon de birou, comunicatie duplex, maxim 6 posturi interconectate, distanta
TP-6RC maxima de comunicatie 1km utilizand cablu de 0.65 grosime, utilizeaza sursa RF-1A 241.70 145.00

Post interfon de birou, comunicatie duplex, maxim 12 posturi interconectate, distanta

TP-12RC maxima de comunicatie 1km utilizand cablu de 0.65 grosime, utilizeaza sursa RF-1A 256.75 154.05

Post interfon de birou, comunicatie duplex, maxim 90 posturi interconectate, distanta

TP-90AN maxima de comunicatie 1km utilizand cablu de 0.65 grosime, afisaj LED, utilizeaza sursa 362.50 217.50
RF-2A

DR - DW2 post exterior, metal, îngropat pentru seria TP 196.35 117.80

VIDEOINTERFOANE - COMMAX
COLOR pentru 1 familie
Monitor color 4" TFT, maxim 2 monitoare, 2 extensii audio, suporta memorie video VM-
CDV-4HC 64H 1,404.40 842.65
VM-64H memorie video A/N, 64 de imagini, compatibila cu CDV-4HC 581.65 349.00
Monitor color 4.3" TFT, butoane touch, maxim 2 monitoare, doua camere si 2 extensii
CDV-43Q audio DP-4VHP 1,134.90 680.95
Monitor color 4.3" TFT, hands-free, butoane touch, maxim 2 monitoare, doua camere si 2
CDV-43U extensii audio DP-4VHP 723.50 434.10
Kit videointerfon, contine post exterior DRC-40KA si monitor 7' hands-free CDV-72UM,
KIT CDV-72 butoane touch, alimentare 220V, inregistrare video pe card SD, maxim 2 camere si 2 2,638.50 1,583.15
monitoare
Monitor color 7" TFT, hands-free, butoane touch, maxim 2 monitoare, doua camere si 2
CDV-70U extensii audio DP-4VHP 1,943.45 1,166.10

Monitor color 7" LED, hands-free, inregistrare video pe card SD (cardul SD nu este inclus)
CDV-70UM memorie 128 imagini sau inregistrare video (30 sec video , 60 sec audio), necesita T- 2,908.00 1,744.85
Flash card pana la 16 G, maxim doua camere, doua monitoare, doua extensii audio.

Monitor LCD 7“ cu butoane touch, maxim 2 camere, maxim 2 monitoare si 2 extensii

CDV-70N2 audio DP-4VHP 837.00 502.20
Monitor LCD 7“ cu butoane touch, hands-free, maxim 2 camere, maxim 2 monitoare si 2
CDV-70H extensii audio DP-4VHP 751.90 451.15

Aprilie 2019 Interfonie 201din533

Monitor LCD 7“ cu butoane touch, maxim 2 camere, maxim 2 monitoare si 2 extensii
CDV-70K audio DP-4VHP 1,120.65 672.40
monitor color 7" TFT, unitate memorie, se pot conecta pana la 4 camere
CDV-71BE videointerfon/CCTV, meniu OSD, posibilitate extensie 1 post audio 2,766.15 1,659.75

Monitor color 7" LED, hands-free, inregistrare video pe card SD (cardul SD nu este inclus)
CDV-71UM memorie 256 imagini sau inregistrare video (30 sec video , 60 sec audio), necesita T- 2,014.35 1,208.65
Flash card pana la 16 G, maxim doua camere, doua monitoare, doua extensii audio.

Monitor color 7" TFT LCD touchscreen WIRELESS cu ANDROID, suporta cablare pe 4
fire cu posturile de exterior (maxim 2 posturi) si o extensie audio DP-4VHP, distanta
maxima 50m pe o sectiune de 0.65mm fata de postul de exterior, respectiv 20m pe o
sectiune 0.65mm fata de extensia audio, conectare wireless la reteaua locala, transmisie
CMV-70MX de apeluri video in internet ( Smartphone/tableta ), conexiune Smartphone prin aplicatia 3,135.00 1,881.05
COMMAX Home IoT, posibilitate de inregistrare video, log de apeluri (maxim
500),posibilitate conectare echipamente IOT (securitate, iluminare, comfort) protocol
Zigbee si Z-Wave, monitorizare video maxim 8 camere, posibilitate apelare portar/paza,
montaj aparent, alimentare 220VAC.

Camera videointerfon color, iluminare pe timp de noapte cu LED de lumina alba, maxim 2
DRC-4U camere pe sistem, montaj aplicat 652.60 391.55
Camera videointerfon color, iluminare pe timp de noapte cu LED de lumina alba, design
DRC-40K nou, maxim 2 camere pe sistem. 510.75 306.45

DRC-4CPN2 Camera videointerfon color, lentila pinhole, IR, montaj aplicat, maxim 2 camere pe sistem 482.35 289.40
DRC-4G Camera videointerfon color, IR, montaj aplicat, maxim 2 camere pe sistem 468.15 280.90
Camera videointerfon color, IR, montaj ingropat, maxim 2 camere pe sistem, carcasa
DRC-4FC metalica, design plat 496.50 297.90
Camera videointerfon color, iluminare pe timp de noapte cu LED de lumina alba, montaj
DRC-41UN ingropat, maxim 2 camere pe sistem, carcasa metalica 680.90 408.55
DRC-4CAN Camera videointerfon color, iluminator IR, carcasa metalica 922.05 553.25
COLOR pentru mai multe familii
DRC-2AC Panou videointerfon, 2 apartamente 993.00 595.80
DRC-4AC Panou videointerfon, 4 apartamente 1,064.00 638.40
DRC-6AC Panou videointerfon, 6 apartamente 1,134.90 680.95
DRC-8AC Panou videointerfon, 8 apartamente 1,262.55 757.55
VIDEOINTERFOANE CSD
Color pentru 1 famile
monitor videointerfon color 4", TFT-LED, hands-free, butoane tactile, 16 melodii
VP-609WH polifonice, reglaj volum - imagine, slim, design clasic, temp. -5~+40 grdC, 125x190x26 468.65 281.20
mm
monitor videointerfon color 7", TFT-LED, negru, hands-free, butoane tactile, 14 melodii
VP-700B polifonice, reglaj volum - imagine, slim, design clasic, temp. -5~+40 grdC, 232x140x21 674.00 404.40
mm
monitor videointerfon color 7", TFT-LED, alb,hands-free, butoane tactile, 14 melodii
VP-700WH polifonice, reglaj volum - imagine, slim, design clasic, temp. -5~+40 grdC, 232x140x21 674.00 404.40
mm
camera videointerfon vandal proof , pinhole, de exterior, IR 4m, senzor CCD 420TVL, 4
VP-P fire, AGC, temp. -20~+50 grdC, montaj ingropat 395.70 237.40
INTERFOANE DE SCARĂ
DP-SS post audio interior, pentru apartament. Functioneaza cu seria DR-nKM 85.20 51.10
DR-2UM panou exterior, master, 2 butoane 283.75 170.25
DR-4UM panou exterior, master, 4 butoane 326.35 195.80
DR-6UM panou exterior, master, 6 butoane 368.85 221.30
DR-8UM panou exterior, master, 8 butoane 425.60 255.35
DR-4US panou exterior, slave, 4 butoane 269.60 161.75
DR-6US panou exterior, slave, 6 butoane 312.10 187.25
DR-8US panou exterior, slave, 8 butoane 354.70 212.80
DR-10US panou exterior, slave, 10 butoane 383.10 229.85
SURSE PENTRU INTERFOANE/VIDEOINTERFOANE

Aprilie 2019 Interfonie 202din533

RF-1A sursă 12 V/1A 210.50 126.30

Aprilie 2019 Interfonie 203din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
ACUMULATORI
ACC 12V/1,2Ah acumulator 12V/1,2Ah 38.40 23.50
ACC 12V/2Ah acumulator 12V/2Ah 51.45 31.00
ACC 12V/4,5Ah acumulator 12V/4,5Ah 71.90 43.50
ACC 12V/7Ah acumulator 12V/7Ah 93.20 55.90
ACC 12V/12Ah acumulator 12V/12Ah 165.00 99.00
ACC 12V/18Ah acumulator 12V/18Ah 238.70 143.20
ACC 12V/26Ah acumulator 12V/26Ah 361.00 217.00
APELATOARE TELEFONICE
comunicator vocal, 2 canale cu management de prioritate, 7 nr. de telefon/canal, mesaj
B-TEL2 de 32 sec., cod de întrerupere, memorie 255 apeluri 609.25 365.55
apelator telefonic 3G universal, 4 intrari de alarma, comunicare alarme prin mesaje
vocale sau SMS, 3 iesiri OC, operabile local sau de la distanta prin SMS sau tonuri
B-TEL3G DTMF, max 3 mesaje vocale ptr fiecare eveniment, transmitere teste priodice, 694.60 416.75
semnalizare stare baterie prin SMS
comunicator telefonic universal, digital, protocoale în impulsuri şi Contact ID, 8 canale, 8
GT-COM nr. de telefon cu conturi diferite 334.85 200.90
COMUNICATOAR GSM si IP

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal, functioneaza

cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa, comutare automata
in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 3 terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA,
antena intregrata si conector pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera
notificari in timp real prin decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma,
GS4015 tampe, defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje SMS (26 mesaje la max 8 nr de 793.85 476.30
telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere,
programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul
DLS5, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe
iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 ,
Greutate: 250g, cabinet din plastic. Fara apelare vocala

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal, functioneaza

cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa, comutare automata
in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA,
antena intregrata si conector pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera
notificari in timp real prin decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma,
tampe, defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de
GS4005 telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, 985.65 591.40
programare locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0 -FAT32, prin PC sau memory-
stick) si programare de la distanta prin softul DLS5, certificare EN50136, suporta baterie
Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum
maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~
+40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 , Greutate: 250g, cabinet din plastic

Aprilie 2019 Accesorii 204din533

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal, functioneaza
cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa, comutare automata
in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA,
antena intregrata si conector pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera
notificari in timp real prin decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma,
tampe, defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de
GS4005-K telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere, 945.65 567.40
programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul
DLS5, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V,
curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni
(WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g. Kit-ul contine: PCB
comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si suport metal (fara
cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica
fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene externe
optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea evenimentelor
transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje
3G4005 vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu 1,105.15 663.10
telefon mobil de la maxim 32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si
USB (2.0 -FAT32, prin PC sau memory-stick) si programare de la distanta prin softul
DLS5, certificare EN50136, suporta baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup
6h, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe
iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 ,
Greutate: 250g, cabinet din plastic

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica
fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene externe
optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea evenimentelor
transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje
3G4005-K vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu 1,065.55 639.35
telefon mobil de la maxim 32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si
programare de la distanta prin softul DLS5, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6
Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de
operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g.
Kit-ul contine: PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si suport
metal (fara cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

LIB2A6 Baterie LI-LON 2.6Ah 3.7V pentru GS4005 BGS 220 B3G220 125.45 75.25

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal, functioneaza

cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa, comutare automata
in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 3 terminale de comanda (IN/OUT) max 100mA,
antena intregrata si conector pentru alte antene externe optionale (2m sau 15m), ofera
notificari in timp real prin decodarea evenimentelor transmise de centrala (stare, alarma,
BGS-210 tampe, defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje SMS (26 mesaje la max 8 nr de 808.90 485.35
telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon mobil de la maxim 32 numere,
programare locala prin port RS232 (PC-Link) si programare de la distanta prin softul
BOSS, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe
iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 ,
Greutate: 250g, cabinet din plastic. Fara apelare vocala

Aprilie 2019 Accesorii 205din533

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,
functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de comanda
(IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene externe optionale
(2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea evenimentelor transmise de
centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS
BGS-220 (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon 1,058.00 634.80
mobil de la maxim 32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si USB (2.0
-FAT32, prin PC sau memory-stick) si programare de la distanta prin softul BOSS,
certificare EN50136, suporta baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup 6h,
alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri:
100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 ,
Greutate: 250g, cabinet din plastic

Comunicator/apelator GSM-2G Quad band(900/1800, 900/2100) universal,

functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica fixa,
comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de comanda
(IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene externe optionale
(2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea evenimentelor transmise de
centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje vocale/SMS
BGS-220K (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de comanda de la distanta cu telefon 1,026.15 615.70
mobil de la maxim 32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si
programare de la distanta prin softul BOSS, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6
Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de
operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g.
Kit-ul contine: PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si
suport metal (fara cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica
fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene externe
optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea evenimentelor
transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje
B3G-220 vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de comanda de la distanta 1,157.65 694.60
cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si
USB (2.0 -FAT32, prin PC sau memory-stick) si programare de la distanta prin softul
BOSS, certificare EN50136, suporta baterie Li-Ion (2700 mAh) optionala pentru backup
6h, alimentare 10.7 ~ 27.6 Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe
iesiri: 100mA, temperatura de operare: -10 ~ +40 °C, Dimensiuni (WxHxD): 101x186x41 ,
Greutate: 250g, cabinet din plastic

Comunicator/apelator GSM-3G, Dual Band (GSM: 900/1800, UMTS: 900/2100)

universal, functioneaza cu orice dispecerat de monitorizare, simuleaza o linie telefonica
fixa, comutare automata in caz de defectiune linie PSTN pe GSM, 6 terminale de
comanda (IN/OUT) max 100mA, antena intregrata si conector pentru alte antene externe
optionale (2m sau 15m), ofera notificari in timp real prin decodarea evenimentelor
transmise de centrala (stare, alarma, tampe, defecte) din formatele Ct.ID/SIA in mesaje
B3G-220K vocale/SMS (32 mesaje la max 8 nr de telefon), posibilitate de comanda de la distanta 1,159.30 695.60
cu telefon mobil de la maxim 32 numere, programare locala prin port RS232 (PC-Link) si
programare de la distanta prin softul BOSS, certificare EN50136, alimentare 10.7 ~ 27.6
Vdc, consum maxim 450 mA @ 13,8V, curent suportat pe iesiri: 100mA, temperatura de
operare: -10 ~ +40 °C, dimensiuni (WxHxD): 76x151x20 mm (PCB only), Greutate: 66g.
Kit-ul contine: PCB comunicator,antena cu 2 m cablu si talpa magnetica, adaptor si
suport metal (fara cabinet, port USB si fara posibilitate conectare baterie)

SENZORI MAGNETICI
SM-35 contact magnetic, montaj aparent, nepolarizat, interspatiu 5 cm 9.60 5.75
MINI-10 senzor magnetic montaj îngropat,3/8''X9/16'',conductor de legătură 9.20 5.50
RFM-25 senzor magnetic montaj îngropat,1/4''X1'',conductor de legătură 8.50 5.10
STB-10 senzor magnetic montaj îngropat,3/8''X3/4'',conductor de legătură 8.50 5.10
FM-102 contact magnetic, montaj aparent, interspatiu 1,5 cm,adeziv 8.10 4.85

Aprilie 2019 Accesorii 206din533

FM-106 contact magnetic, montaj aparent, interspatiu 2,5 cm,adeziv 8.10 4.85
TAP-10 senzor magnetic montaj îngropat,3/4''X1,1/2'',conductor de legătură 8.50 5.10
TAP-15 senzor magnetic montaj îngropat,1/4''X1'',conductor de legătură 8.50 5.10
TANE 45 senzor magnetic montaj aparent,conductor de legătură,autoadeziv, interspaţiu 1,5 cm 9.20 5.50

TANE 50 senzor magnetic montaj aparent,conductor de legătură,autoadeziv, interspaţiu 2 cm 9.60 5.75

senzor magnetic montaj aparent,contact NC,conductor de legătură,autoadeziv,interspaţiu
TANE 60 2cm 9.20 5.50
TANE 86 Mini senzor magnetic aparent pentru uşi metalice,din aluminiu, cablu 36mm 80.00 48.00
Contact magnetic pentru usi culisante industriale, proiectate pentru montaj pe sina,
TANE 96 interspatiu 2, 5-6 cm, NC. 105.25 63.15
MET 200 senzor magnetic aparent pentru uşi metalice,din aluminiu 31.20 18.70
MET 44 senzor magnetic aparent pentru uşi metalice,din aluminiu 55.00 33.00
PEDALE PANICA
AWZ 700 pedală panică apăsare, metalica 154.90 92.90
AWZ 710 pedală panică apăsare, metalica, cu memorie 226.70 136.00
BUTOANE DE PANICĂ
BP 01 buton de panică cu contact NC/NO, alb 6.25 3.75
PB-10SMB buton de panică cu reţinere, deblocare cu cheie, alb 68.70 41.20
SS077 buton de panică cu reţinere, deblocare cu cheie, metalic, grey 62.10 37.25
BUTOANE ACCES
PBK-811A Buton de ieşire încastrabil, din inox (86x28mm) 2 fire - normal deschis 37.59 22.54
Buton de cerere iesire NO, incastrabil sau aplicabil cu doza. Dimensiuni: 86x86x32mm,
PBK-812 Contact: NO-COM, Tensiune: 250Vca, 10A max, Incastrabil, suruburi fixare pe doza 14.15 8.48
incluse

PBK-812D Buton de ieşire încastrabil, din plastic (86x86mm) 3 fire - normal închis/normal deschis 20.64 12.39
MBB-800B-PM Doză de plastic pentru montare încastrată a butonului ABK-802 3.83 2.28
PBK-812A Buton de iesire, aplicat 13.21 7.92
PBK-815 Buton de ieşire aplicabil, din metal (83x32x25mm) - normal deschis 48.81 29.29
Buton aplicabil, din plastic, pentru ieşire de urgenţă (86x86mm) culoare verde
CPK-860A normal închis/normal deschis 30.06 18.02
Buton aplicabil, din plastic, pentru ieşire de urgenţă (86x86mm) culoare galbenă
CPK-860B normal închis/normal deschis 30.06 18.02
Buton aplicabil, din plastic, pentru ieşire de urgenţă (86x86mm) culoare roşie
CPK-860C normal închis/normal deschis 30.06 18.02
Buton aplicabil, din plastic, pentru ieşire de urgenţă (86x86mm) culoare albă
CPK-860D normal închis/normal deschis 30.06 18.02
Buton aplicabil, din plastic, pentru ieşire de urgenţă (86x86mm) culoare albastră
CPK-860E normal închis/normal deschis 30.06 18.02
Sticlă de schimb pentru buton ieşire de urgenţă
CPK-860-G (set 10 bucăţi) 45.03 27.01
TRANSFORMATOARE
TR20 transformator toroidal, 20 VA, 220 V/15,5V 86.25 51.75
TR40 transformator toroidal, 40 VA, 220 V/15,5V 100.20 60.10
TR60 transformator toroidal, 60 VA, 220 V/15,5V 122.25 73.35
AWT830 transformator incapsulat, 30VA, 220 V/16,5V 58.70 35.20
AWT845 transformator incapsulat, 45VA, 220 V/16,5V 72.00 43.20
Surse de tensiune
PSB-501235 sursă de tensiune 13,8 Vcc/3,5A 240.20 144.10
PSB-502418 sursă de tensiune 27,6 Vcc/1,8A 240.20 144.10
PSB-1001270 sursă de tensiune 13.8 Vcc/7A 334.50 200.70
BAQ15T12 sursa de tensiune 13.8Vcc/1.5A 119.25 71.55

Aprilie 2019 Accesorii 207din533

BAW 75T24 sursă de tensiune 27,6 Vcc/2,7A 458.35 275.00
PSB-1002435 sursă de tensiune 27,6 Vcc/3,5A 334.50 200.70
PSB-1552455 sursă de tensiune 27,6 Vcc/5,5A 407.40 244.40
PSBEN5024C sursă de tensiune 27,6 Vcc/5A 1,233.30 740.00
EN54-5A17 staţie de tensiune 27,6 Vcc/5A 1,563.70 938.20
BAW50T12 sursa de tensiune 13.8Vcc/3,6A 214.45 128.65
BAW75T12 sursa de tensiune 13.8Vcc/5,4A 281.00 168.60
BXM12/50-U staţie de tensiune 13,8Vcc/5A, monitorizata, 2 iesiri OC 991.05 594.65
staţie de tensiune 13,8Vcc/5A, monitorizata, in sistem cu centralele KYO, realimentare
BXM12/50-B bus BPI 1,059.25 635.55

BXM24/25 staţie de tensiune 27,6 Vcc/2,5A, monitorizata, in sistem cu centralele DE INCENDIU 1,608.65 965.20

BXM24/50 staţie de tensiune 27,6 Vcc/5A, monitorizata, in sistem cu seria FC500 1,803.05 1,081.85

YALE, ELECTROMAGNETI
YALE INGROPATE
Dispozitiv electromagnetic de deschidere – montaj îngropat. Stare normal închisă,
NF6100/1 deblocare la apariţia tensiunii. Pârghie pentru deblocare mecanică, memorie mecanica. 181.35 108.80
Reversibilă. Alimentare 8-12Vca.Consum 0.3A. Placă frontală scurtă.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere – montaj îngropat. Stare normal închisă,

NF6200/1 deblocare la apariţia tensiunii. Pârghie pentru deblocare mecanică, memorie mecanica. 182.60 109.55
Reversibilă . Alimentare 8-12Vca.Consum 0.3A. Placă frontală lunga.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere cu montare în tocul uşii . Posibilitate de reglare

pe orizontală – 5mm. Starea normală – poziţia închis. Se deblochează la apariţia
NF16100/1 tensiunii, pârghie de deblocare mecanică, memorie mecanica. Reversibilă. 268.60 161.15
Alimentare 8-12Vca.Consum 0.3A. Placă frontală scurtă.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere cu montare în tocul uşii . Posibilitate de reglare

pe orizontală – 5mm. Starea normală – poziţia închis. Se deblochează la apariţia
NF16200/1 tensiunii, pârghie de deblocare mecanică, memorie mecanica. Reversibilă. 288.45 173.05
Alimentare 8-12Vca.Consum 0.3A. Placă frontală lunga.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere cu montare în tocul uşii . Posibilitate de reglare

NF16173 pe orizontală – 5mm. Starea normală – poziţia deschis (fail safe). Se blochează la apariţia 260.70 156.40
tensiunii, alimentare 8-12Vca.Consum 0.3A.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere cu montare în tocul uşii . Posibilitate de reglare

pe orizontală. Starea normală – poziţia deschis (fail safe). Se blochează la apariţia
YS-132NC tensiunii. Reversibilă. 121.95 73.15
Alimentare 12Vca.Consum 0.2A. Placă frontală lunga.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere cu montare în tocul uşii . Posibilitate de reglare

pe orizontală. Starea normală – poziţia inchis (fail secure). Se deblochează la apariţia
YS-132NO tensiunii. Reversibilă. 121.95 73.15
Alimentare 12Vca.Consum 0.2A. Placă frontală lunga.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere cu montare în tocul uşii . Posibilitate de reglare

pe orizontala. Starea normală – poziţia deschis (fail safe). Se blochează la apariţia
YS-150NC tensiunii, pârghie de deblocarea mecanică, monitorizarea stării uşii. Reversibilă. 140.70 84.45
Alimentare 12Vca.Consum 140 mA. Placă frontală lunga.

Dispozitiv electromagnetic de deschidere cu montare în tocul uşii . Posibilitate de reglare

pe orizontala. Starea normală – poziţia inchis(fail-secure). Se deblochează la apariţia
YS-150NO tensiunii, pârghie de deblocarea mecanică, monitorizarea stării uşii. Reversibilă. 140.70 84.45
Alimentare 12Vca.Consum 140 mA. Placă frontală lunga.

APLICATE
Yalla electromagnetică cu montaj aplicat, cilindru separat de deschidere în exterior şi
NF5016/2 buton de deblocare în interior si butuc pe interior, alimentare 8-12V 423.40 254.05

Yală electromagnetică aplicată 12Vcc Carcasă inox, deschidere electrică sau manuală.
SX-09 Buton în interior/Butuc cu chei în exterior cu montare universala - stânga sau dreapta 121.95 73.15

BOLTURI ELECTRICE

Aprilie 2019 Accesorii 208din533

Bolţ electric de înaltă siguranţă cu acţiune magnetică, monitorizare şi senzor magnetic
YB-100 (deschis la întreruperea alimentării) 187.57 112.54
Bolţ electric de înaltă siguranţă cu acţiune magnetică, temporizare şi senzor magnetic
YB-100+ (deschis la întreruperea alimentării) 206.28 123.76
Bolţ electric de înaltă siguranţă cu acţiune magnetică, temporizare, senzor magnetic şi
YB-100+(LED) monitorizare led (deschis la întreruperea alimentării) 225.07 135.02
Mini bolţ electric cu acţiune magnetică, monitorizare, temporizare, senzor magnetic şi led
YB-500A de stare (deschis la întreruperea alimentării) 281.31 168.78
Mini bolţ electric cu acţiune magnetică, monitorizare, temporizare, senzor magnetic şi led
YB-500B de stare (închis la întreruperea alimentării) 300.10 180.05

Bolţ electric de înaltă siguranţă cu acţiune magnetică, temporizare, senzor magnetic,

YB-600 monitorizare şi cilindru cu cheie (închis la întreruperea alimentării) 581.28 348.78

Bolţ electric de înaltă siguranţă cu acţiune magnetică, monitorizare, temporizare şi senzor

YB-700B (închis la întreruperea alimentării) 281.31 168.78

ACCESORII BOLTURI ELECTRICE

Suport inoxidabil pentru bolţuri electrice YB-100/100+/200, pentru uşi subţiri cu tocul
BBK-500 ingust (montare aplicată) 178.20 106.90
Suport din otel inoxidabil pentru bolţuri electrice YB-100/100+/200, pentru uşi de sticlă (8-
BBK-600 15mm grosime) 56.29 33.76
Suport din duraluminiu pentru bolţuri electrice YB-100/100+/200, pentru uşi de sticlă (8-
BBK-601 15mm grosime) 56.29 33.76
Suport inoxidabil pentru bolţuri electrice
BBK-700 YB-100/100+/200, pentru uşi de sticlă cu toc de sticlă (8-15mm grosime) 262.52 157.51
ELECTROMAGNETI DE FORTA
YM-180 Electromagnet aplicabil de 180 kgf 187.57 112.54
YM-180M Electromagnet încastrabil de 180 kgf 187.57 112.54
YM-180-S Electromagnet aplicabil de 180kgf, cu monitorizare 206.28 123.76
YM-280M Electromagnet încastrabil de 280 kgf 234.44 140.66
YM-280(LED) Electromagnet aplicabil de 280kgf, cu led de stare 253.15 151.88
YM-280T(LED) Electromagnet aplicabil de 280kgf, cu temporizator şi led de stare 271.94 163.15
YM-350(LED) Electromagnet aplicabil de 350 kgf, cu led de stare şi monitorizare 356.26 213.76
YM-500(LED) Electromagnet aplicabil de 500kgf, cu led de stare 412.50 247.51
Electromagnet încastrabil tip shear lock Forţa de închidere 1200kg Temporizare 0,5-
YES-1200 25sec 12/24Vcc 543.83 326.29
YM-60 Mini electromagnet aplicabil de 60 kgf 112.54 67.51
YM-280TD(LED) Electromagnet aplicabil de 280kgf, cu led de stare şi temporizator, pentru uşă dublă 543.83 326.29
YM-350W Electromagnet aplicabil de 350kgf, rezistent la apă 431.29 258.78
YM-500BZ Electromagnet aplicabil de 500kgf, cu led de stare şi buzzer 656.27 393.76
ACCESORII ELECTROMAGNETI FORTA
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea mini electromagneţilor de 60kgf la uşi
MBK-70UL de sticlă (8-15mm grosime) 37.59 22.54
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor de 180kgf la uşi de
MBK-180U sticlă (8-15mm grosime) 56.29 33.76
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor de 280kgf la uşi de
MBK-280U sticlă (8-15mm grosime) 63.82 38.27
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor YM-60 la uşi cu
MBK-70Z deschidere în interior 30.06 18.02
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor YM-180 la uşi cu
MBK-180ZL deschidere în interior 90.05 54.01
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor YM-180-S la uşi cu
MBK-180ZL-S deschidere în interior 90.05 54.01
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor de 280kgf la uşi cu
MBK-280ZL deschidere în interior 105.10 63.04
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor YM-350 la uşi cu
MBK-350ZL deschidere în interior 131.33 78.78
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor YM-350W la uşi cu
MBK-350ZL-W deschidere în interior 131.33 78.78
Suport inoxidabil din duraluminiu pentru montarea electromagneţilor de 500kgf la uşi cu
MBK-500ZL deschidere în interior 168.78 101.27

Aprilie 2019 Accesorii 209din533

ELECTROMAGNETI DE RETINERE USA
Electromagnet de reţinere uşă deschisă 50kgf (12/24V), cu buton de deblocare (montare
YD-604 pe perete) 168.78 101.27
Electromagnet de reţinere uşă deschisă 50kgf (12/24V), cu buton de deblocare (montare
YD-606 pe podea) 243.81 146.29

AMORTIZOARE
Amortizor hidraulic cu brat, argintiu
Pentru: usi cu greutatea de 25-45 kg; latime usa ≤900mm, Ulei hidraulic termostabil,
SA-5012AWs Viteza de inchidere reglabila, Montare universala: stanga sau dreapta, Culoare: argintiu, 78.80 47.30
Deschidere usa la 135°

Amortizor hidraulic cu brat, argintiu

Pentru: usi cu greutatea de 40-65 kg; latime usa ≤950mm, Ulei hidraulic termostabil,
SA-6033AWs Viteza de inchidere reglabila, Montare universala: stanga sau dreapta, Culoare: 116.35 69.80
argintiu ,Deschidere usa la 180°

Amortizor hidraulic cu brat, argintiu

Pentru: usi cu greutatea de 60-85 kg; latime usa ≤1050mm, Ulei hidraulic termostabil,
SA-5044AWs Viteza de inchidere reglabila, Montare universala: stanga sau dreapta, Culoare: argintiu, 148.15 88.90
Deschidere usa la 180°

Aprilie 2019 Accesorii 210din533

website

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

Aprilie 2019 Accesorii 211din533

detalii pe website

detalii pe website

Aprilie 2019 Accesorii 212din533

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

Aprilie 2019 Accesorii 213din533

detalii pe website
detalii pe website
detalii pe website
detalii pe website

Aprilie 2019 Accesorii 214din533

detalii pe website
detalii pe website
detalii pe website
detalii pe website
detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

Aprilie 2019 Accesorii 215din533

Aprilie 2019 Accesorii 216din533
Aprilie 2019 Accesorii 217din533
Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
SISTEME DE CONTROL ROND
DigiTool
Starter Kit pentru gestionare şi control rond, ROSSLARE, conţine: 1 cititor portabil
(GC-01), 1buc. unitate pentru decărcarea datelor (GC-02), 12 terminale codate (GA-
GCK-01 01B), 1 buc. memorie terminale evenimente (GA-02), husă pentru cititorul portabil 3,812.55 2,287.60
(GA-06), sursă de alimentare, cablu pentru conexiunea la calculator (MD24U). Soft
DIGITOOL REPORTS LITE

GCK-03 KIT Upgrade contine: 1xGC01, 1xGC03, 1xGA02, 1xGA06, o sursa alimentare 2,644.40 1,586.70
Cititor portabil, (-23 la 65)grd, memorie 8000 evenimente, 237 grame, baterie ptr. 6
GC-01 luni sau 1.000.000 de citiri 1,626.80 976.10

GC-02 Unitate centrală pentru descărcarea datelor, RS232, funcţionează şi ca încărcător,12V 1,426.15 855.70
GC-03 Incărcător pentru acumulator, 12V 752.50 451.50
GA-01B Terminale codate, negre 35.85 21.50
GA-02 Memorie terminale evenimente, portabilă, 10 terminale programabile 336.85 202.10
GA-06 Husă cititor portabil 125.45 75.25
GA-12 Husa cu terminale codate pentru diferite evenimente (memorie evenimente) 422.85 253.70
BARIERE INFRAROŞU
ATSUMI
Bariera IR de exterior, dual beam, 30m exterior, 60m interior, temperatura de
NR-30TS functionare -25°C + 55°C, reglaj sensibilitate, alimentare 10.5 - 28Vdc, modulare pe 564.00 338.40
1 canal, posibilitate orientare pe verticala, ierire de alarma 1c, iesire de alarma tamper

Bariera IR de exterior, dual beam, 60m exterior, 120m interior, temperatura de

NR-60TS functionare -25°C + 55°C, reglaj sensibilitate, alimentare 10.5 - 28Vdc, modulare pe 653.85 392.30
1 canal, posibilitate orientare pe verticala, ierire de alarma 1c, iesire de alarma tamper

Bariera IR de exterior, dual beam, 90m exterior, 160m interior, temperatura de

NR-90TS functionare -25°C + 55°C, reglaj sensibilitate, alimentare 10.5 - 28Vdc, modulare pe 743.25 445.95
1 canal, posibilitate orientare pe verticala, ierire de alarma 1c, iesire de alarma tamper
Bariera IR de exterior, dual beam, 30m exterior, 60m interior, temperatura de
functionare -25°C + 55°C, reglaj sensibilitate, alimentare 10.5 - 28Vdc, modulare pe
NR-30TM 4 canal, posibilitate orientare pe verticala, ierire de alarma 1a/1b, iesire de alarma 628.15 376.90
tamper, EDC
Bariera IR de exterior, dual beam, 60m exterior, 120m interior, temperatura de
functionare -25°C + 55°C, reglaj sensibilitate, alimentare 10.5 - 28Vdc, modulare pe
NR-60TM 4 canal, posibilitate orientare pe verticala, ierire de alarma 1a/1c iesire de alarma 679.50 407.70
tamper, EDC

Bariera IR de exterior, dual beam, 90m exterior, 160m interior, temperatura de

functionare -25°C + 55°C, reglaj sensibilitate, alimentare 10.5 - 28Vdc, modulare pe
NR-90TM 4 canal, posibilitate orientare pe verticala, ierire de alarma 1a/1b, iesire de alarma 743.25 445.95
tamper, EDC

Quad beam detector 60 m exterior cu sincronizare, imunitate la alarme false ,

alarmeaza numai la blocarea simultana a celulelor,EDC (Environmental
NR 60AQS Discrimination Circuitry) ajuta la minimizarea alarmelor false datorate schimbarilor 1,589.15 953.50
conditiilor de vreme: ploaie, ceata, ninsoare,temperatura de operare: -35°C + 60°C,
optional cu heater

Aprilie 2019 Perimetrale 218din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON

Quad beam detector 120 m exterior cu sincronizare, imunitate la alarme false ,

alarmeaza numai la blocarea simultana a celulelor,EDC (Environmental
NR 120AQS Discrimination Circuitry) ajuta la minimizarea alarmelor false datorate schimbarilor 1,704.30 1,022.60
conditiilor de vreme: ploaie, ceata, ninsoare,temperatura de operare: -35°C + 60°C,
optional cu heater

Quad beam detector 200 m exterior cu sincronizare, imunitate la alarme false ,

alarmeaza numai la blocarea simultana a celulelor,EDC (Environmental
NR 200AQS Discrimination Circuitry) ajuta la minimizarea alarmelor false datorate schimbarilor 1,870.70 1,122.45
conditiilor de vreme: ploaie, ceata, ninsoare,temperatura de operare: -35°C + 60°C,
optional cu heater

Quad beam detector 120 m de exterior cu sincronizare, imunitate la alarme false ,

alarmeaza numai la blocarea simultana a celulelor,EDC (Environmental
Discrimination Circuitry) ajuta la minimizarea alarmelor false datorate schimbarilor
NR 120AQM conditiilor de vreme: ploaie, ceata, ninsoare, mod de functionare: SI / SAU, imun la 2,139.85 1,283.95
influenta luminii sau interferentelor electromagnetice, frecvente raze: selectabil 2
grupuri x 4 canale, temperatura de operare: -25°C + 60°C, IP66 , alimentare: 10,5-
28V, consum: 124mA, optional cu heater

Quad beam detector 200 m de exterior cu sincronizare, imunitate la alarme false ,

alarmeaza numai la blocarea simultana a celulelor,EDC (Environmental
Discrimination Circuitry) ajuta la minimizarea alarmelor false datorate schimbarilor
NR 200AQM conditiilor de vreme: ploaie, ceata, ninsoare, mod de functionare: SI / SAU, imun la 2,229.70 1,337.85
influenta luminii sau interferentelor electromagnetice, frecvente raze: selectabil 2
grupuri x 4 canale, temperatura de operare: -25°C + 60°C, IP66 , alimentare: 10,5-
28V, consum: 124mA, optional cu heater

BH-12T Heater si termostat pentru barierele din seria NR-QM, 12 Vcc 464.60 278.75
PC-1A carcasă waterproof pentru seria NR-QX/QS/QM (set 2 buc.) 862.80 517.70
PC-3A carcasă pentru montaj spate în spate a barierelor din seria NR-QX/QS/QM 464.60 278.75
SILVER -AVS
SBH 50 Barierea infrarosu, slim, pentru geamuri 0.5m 2 spoturi 615.50 369.30
SBH 100 Bariera infrarosu, slim,pentru geamuri 1m 4, spoturi 809.50 485.70
SBH 150 Bariera infrarosu, slim, pentru geamuri, 1.5m, 6 spoturi 1,249.65 749.80
SBH 200 Bariera infrarosu, slim, pentru geamuri, 2m, 8 spoturi 1,492.05 895.25
BARIERE DE MICROUNDE -AVS
BM 60 M Bariera microunde, active, 4 canale, 60m 2,267.85 1,360.75
BM 120 M Bariera microunde, active, 4 canale, 120m 3,875.55 2,325.40
BM 200 M Bariera microunde, active, 4 canale, 200m 4,953.50 2,972.20
Bariera microunde, active, 4 canale, 60m, procesare digitala, programare/control
BM 60 HP USB 2,659.50 1,595.75
Bariera microunde, active, 4 canale, 120m, procesare digitala, programare/control
BM 120 HP USB 4,532.00 2,719.30
Bariera microunde, active, 4 canale, 200m, procesare digitala, programare/control
BM 200 HP USB 5,818.80 3,491.40
kit incalzire, bentru barierele IR si microunde, recomandat pentru temp mai mici de -5
KIT TERM grd. 104.50 62.70
DETECTOARE DE EXTERIOR - DSC

Aprilie 2019 Perimetrale 219din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
LC-151 Detector de exterior, dubla tehnologie PIR + MW, deschidere 90grd 379.20 227.50
LC-171 Detector de exterior DUAL, dubla tehnologie PIR + MW, deschidere 90grd 612.00 367.20

Aprilie 2019 Perimetrale 220din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
DETECTOARE DE EXTERIOR
Detector de exterior cu 3 senzori PIR pentru eliminarea alarmelor false (datorate
razelor solare, insecte-pasari-animale, vegetatie in miscare datorata vantului), montaj
SIR 10SA 0,8 - 1,2 m sau 2 - 2,5 m, arie de detectie 12 x 12 m, temperatura de functionare 1,035.15 621.10
-25 ... +50 °C, functie SI, antimasking, conform Grad 3 de securitate.

Detector pasiv de exterior, 3 senzori PIR, imunitate PET, reglaj sensibilitate,

numarator de impulsuri programabil, alimentare 9-28Vdc, LED semnalizare, fuctia SI,
SIR 10S distanta de detectie max 12m, acoperire 84gr, temperatura de functionare -25 - 862.80 517.70
+50grC, inaltime de instalare 2m, lentile detectie diferite, fara reglaj pozitie PCB

Detector pasiv dual PIR de exterior conceput special pentru aplicatiile care necesita
imunitate PET ridicata, precizie mare prin tehnologia de detectie SCAA, functe anti-
SIR 05A masking, LED semnalizare, fuctie SI, distanta de detectie max 12m / 88°, 796.40 477.85
temperatura de functionare -25 - +50grC alimentare: 10.5 - 28.0 Vdc, consum:25
mA, inaltime de instalare 0.8 - 1.2m, 350g, IP55

Detector pasiv dual PIR de exterior cu posibilitate de transmitere Wireless

(utilizand un contact magnetic wireless cu intrare), conceput special pentru aplicatiile
care necesita imunitate PET ridicata, precizie mare prin tehnologia de detectie
SCAA, functe anti-masking, LED semnalizare, fuctie SI, distanta de detectie max
SIR 05RA 12m / 88°, temperatura de functionare -20 - +50grC alimentare: 3.0 - 9.0 V DC (se 929.15 557.50
poate alimenta de la bateria de 3V a contactului magnetic wireless), consum:25 μA,
inaltime de instalare 0.8 - 1.2m, 450g, IP55. (contactul magnetic se poate integra in
carcasa detectorului)

DUAL detector pentru exterior, dual IR + MW, antimask, 14 m ,90gr, 12 Vcc, -20 - +50 grC 854.25 512.55
Detector pasiv IR de exterior, 15-23 m, 5-90 grd, anti-masking cu functie active
OUTSPIDER infrared, imunitate PET pina la 70 cm, alimentare 13,8V/67mA, tamper, interfata RS 1,027.30 616.40
PA 485, posibilitate programare/control interfata USB, -20+55 grd., IP65

Detector pasiv de exterior, dubla tehnologie IR + MW, 15-23 m, 5-90 grd, anti-masking
OUTSPIDER cu functie active infrared, imunitate PET pina la 70 cm, alimentare 13,8V/67mA,
tamper, interfata RS 485, posibilitate programare/control interfata USB, -20+55 grd., 1,302.55 781.55
DT
IP65

detector perdea IR pasiv, lentila Fresnel, distanta maxima detectie 8 m, latime

maxima detectie (la distant maxima) : 1,8 m, deschidere 10/90gr, compensare
termica, anti-masking, include accesorii pentru diferite unghiuri de inclinare, optional
ONE PA functie de imunitate la animale (<40cm inaltime) prin atasarea in interior a unui filtru 325.95 195.55
adeziv, semnalizare tamper, 100gr, temp.op. -25 ~ +55 grd C, IP54, dimensiuni
44x40x123 mm, alimentare 12Vcc-50mA

detector perdea in dubla tehnologie (PIR lentila Fresnel + MW planar ) , distanta

maxima detectie 12 m, latime maxima detectie (la distant maxima) : 2 m,
functioneaza in modul "SI", deschidere 10/90gr, compensare termica, anti-masking,
ONE DT include accesorii pentru diferite unghiuri de inclinare, optional functie de imunitate la 458.35 275.00
animale (<40cm inaltime) prin atasarea in interior a unui filtru adeziv, semnalizare
tamper, 100gr, temp.op. -25 ~ +55 grd C, IP54, dimensiuni 44x40x123 mm,
alimentare 12Vcc-50mA

OSC Carcasa protectie si directionare raze ptr detectoarele din seria ONE 47.45 28.45

Aprilie 2019 Perimetrale 221din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
Detector volumetric de exterior in tripla tehnologie: dual IR + MW, imunitate PET
(hmax 70cm) functe anti-masking, reglaj de sensibilitate, accelerometru, distanta de
SPECTRUM detectie max 12m / 100°, imunitate mare la alarme false datorita noilor tehnologii AVS
DIGITAL FILTER, AVS LIGHT SCREEN & AVS PLANTS STOP, inaltime de instalare 858.00 514.80
DT AM
1.2 - 1.5m, temperatura de functionare -25 - +55°C alimentare: 10.5 - 15 Vdc,
consum:21 mA, IP55

Aprilie 2019 Perimetrale 222din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON

Detector tip perdea de exterior: dual IR in ambele sensuri (in opozitie 180°),
SPECTRUM imunitate PET (hmax 70cm), accelerometru, distanta de detectie max 12m / 10°,
imunitate mare la alarme false datorita noilor tehnologii AVS DIGITAL FILTER, AVS 693.85 416.30
PA WALL LIGHT SCREEN & AVS PLANTS STOP, inaltime de instalare 1.2 - 1.5m, temperatura
de functionare -25 - +55°C alimentare: 10.5 - 15 Vdc, consum:25 mA, IP55

Detector volumetric de exterior Wireless (FM 868 MHz) in tripla tehnologie: dual PIR +
MW, imunitate PET (hmax 70cm) functe anti-masking, reglaj de sensibilitate,
SPECTRUM accelerometru, distanta de detectie max 12m / 100°, imunitate mare la alarme false
datorita noilor tehnologii AVS DIGITAL FILTER, AVS LIGHT SCREEN & AVS PLANTS 1,131.50 678.90
DT WS AM STOP, inaltime de instalare 1.2 - 1.5m, temperatura de functionare -25 - +55°C,
alimentare:3.6 v baterie lithium, consum:23uA, IP55, compatibil cu receptoarele AVS
INTWS si INTW4S

Detector tip perdea de exterior Wireless (FM 868 MHz) : dual PIR in ambele sensuri
(in opozitie 180°), Mirror Technology, imunitate PET (hmax 70cm), accelerometru,
SPECTRUM distanta de detectie max 12m / 10°, imunitate mare la alarme false datorita noilor
tehnologii AVS DIGITAL FILTER, AVS LIGHT SCREEN & AVS PLANTS STOP, 954.90 572.95
PA WS WALL inaltime de instalare 1.2 - 1.5m, temperatura de functionare -25 - +55°C alimentare:
alimentare:3.6 v baterie lithium, IP55, compatibil cu receptoarele AVS INTWS si
INTW4S

Detector volumetric de exterior Wireless standard, in tripla tehnologie: dual PIR + MW,
imunitate PET (hmax 70cm) functe anti-masking, reglaj de sensibilitate,
SPECTRUM accelerometru, distanta de detectie max 12m / 100°, imunitate mare la alarme false
DT WS STD datorita noilor tehnologii AVS DIGITAL FILTER, AVS LIGHT SCREEN & AVS PLANTS 1,119.05 671.45
STOP, inaltime de instalare 1.2 - 1.5m, temperatura de functionare -25 - +55°C,
AM alimentare:3.6 v baterie lithium, consum:23uA, IP55, transmitatorul nu este integrat-
se poate utiliza un contact magnetic wireless cu intrare

Detector tip perdea de exterior Wireless standard, dual PIR in ambele sensuri (in
opozitie 180°), Mirror Technology, imunitate PET (hmax 70cm), accelerometru,
SPECTRUM distanta de detectie max 12m / 10°, imunitate mare la alarme false datorita noilor
PA WS WALL tehnologii AVS DIGITAL FILTER, AVS LIGHT SCREEN & AVS PLANTS STOP, 1,059.40 635.65
inaltime de instalare 1.2 - 1.5m, temperatura de functionare -25 - +55°C alimentare:
STD AM alimentare:3.6 v baterie lithium, IP55, transmitatorul nu este integrat- se poate utiliza
un contact magnetic wireless cu intrare

DETECTOARE DE EXTERIOR RADIO

PA WS detector dual IR exterior Wireless, 14 m ,90gr, 12 Vcc, -20 - +50 grC 910.15 546.10
INTW4S-BEO interfaţă radio universală, 4 zone, ptr detectoarele din seria WS 496.90 298.15
INTWS interfaţă radio universală, 8 zone ptr detectorul WS 975.30 585.20

detector perdea IR pasiv wireless, lentila Fresnel, distanta maxima detectie 8 m,

latime maxima detectie (la distant maxima) : 1,8 m, deschidere 10/90gr, compensare
termica, anti-masking, include accesorii pentru diferite unghiuri de inclinare, optional
ONE PAWS functie de imunitate la animale (<40cm inaltime) prin atasarea in interior a unui filtru 518.50 311.10
adeziv, semnalizare tamper, setare reducere consum (prin microSW) prin activarea
functiei de stand-by (3min), comunicatie WS 868MHz, 100gr, temp.op. -25 ~ +55 grd
C, IP54, dimensiuni 44x40x123 mm, include baterie 3,6Vcc 2,2Ah

Aprilie 2019 Perimetrale 223din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON

SISTEME AUTOMATIZARI EUROMATIC

KITURI Porti batante
Kit automatizare, pentru porti batante, deschidere maxima 110 grd., pina la
max. 350Kg si 2,75m, 2 motoare brate nereversibile, nu necesita yala ptr
KIT TECHNO 4 blocare, posibilitate montaj si la porti cu deschidere in exterior, alimentare 2,903.25 1,742.00
220V, IP44, 40% cicluri de functionare. Contine lampa semnalizare, set
fotocelule, Modul control cu interfata radio, 2 telecomenzi

Kit automatizare, pentru porti batante, deschidere maxima 110 grd, pina la max.
250 Kg si 2,5m, 2 motoare brate nereversibile, nu necesita yala ptr blocare,
KIT TECHNO 4 24 posibilitate montaj si la porti cu deschidere in exterior, alimentare 24Vcc, IP44, 3,083.80 1,850.35
80% cicluri de functionare. Contine lampa semnalizare, set fotocelule, Modul
control cu interfata radio, 2 telecomenzi

Kit automatizare, pentru porti batante, deschidere maxima 110 grd, pina la mx.
400 kg si lungime 3m, 2 motoare brate nereversibile, nu necesita yala ptr
KIT STILO 4 blocare, posibilitate montaj si la porti cu deschidere in exterior, alimentare 3,458.90 2,075.40
220V, IP44, 40% cicluri de functionare. Contine lampa semnalizare, set
fotocelule, Modul control cu interfata radio, 2 telecomenzi

Kit automatizare, pentru porti batante, deschidere maxima 110 grd, pina la mx.
300 kg si lungime 3m, 2 motoare brate nereversibile, nu necesita yala ptr
KIT STILO 4 24 blocare, posibilitate montaj si la porti cu deschidere in exterior, alimentare 24V, 3,542.20 2,125.40
IP44, 40% cicluri de functionare. Contine lampa semnalizare, set fotocelule,
Modul control cu interfata radio, 2 telecomenzi

KITURI Porti culisante

Kit automatizare, pentru porti culisante, dutrata deschidere 10,5m/min,
greutaete pina la mx. 500 kg , alimentare 220V, IP44, 40% cicluri de
KIT CLOSER 5 functionare. Contine lampa semnalizare, set fotocelule, Modul control cu 2,881.15 1,728.75
interfata radio, 2 telecomenzi, 4 m de cremaliera RC017

Kit automatizare, pentru porti culisante, dutrata deschidere 10,5m/min,

greutaete pina la mx. 800 kg , alimentare 220V, IP44, 40% cicluri de
KIT CLOSER 8 functionare. Contine lampa semnalizare, set fotocelule, Modul control cu 3,004.65 1,802.85
interfata radio, 2 telecomenzi, 4 m de cremaliera RC017

ACCESORII
EXCITE telecomanda 3 canale 114.50 68.70
RC017 cremaliera nylon 0,5 m 74.20 44.50
RC014 cremaliera nylon 1,0 m 90.60 54.35

RC002 cremaliera galvanizata 1.0 m 115.25 69.15

BARIERE ELECTROMECANICE
Bariera electromecanica pentru acces parcari, carcasa din aluminiu vopsit,
KIT BARRY 24 lampa semnalizare integrata, brat telescopic 3-6m, alimentare 24Vcc, IP44, 5,595.15 3,357.20
timp deschidere 6 sec, 250 de cicluri/ora. Versiune stanga/dreapta

Aprilie 2019 Automatizari porti 224din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

Bariera electromecanica pentru acces parcari, carcasa din aluminiu vopsit,

KIT BARRY 220 lampa semnalizare integrata, brat telescopic 3-6m, alimentare 220V, IP44, timp 5,595.15 3,357.20
deschidere 6 sec, 200 de cicluri/ora. Versiune stanga/dreapta

SISTEME AUTOMATIZARI DEA

MOTOARE PENTRU ACTIONARE PORŢI BATANTE
KITURI
kit ghost 200 cu UC NET230N/C cu receptor radio inclus, 2 telecomenzi TR2
KIT GHOST 200/NET MIO, 1 104MiniLux, 1 LED 230AI, semn de poarta 5,722.75 4,292.15
kit MAC cu NET230N/C, 2 TR 2 MIO, 1 104MiniLux, 1 LED230AI, semn de
KIT MACNET poarta 3,301.30 2,476.00
kit 351 cu NET230N/C, 2 TR 2 MIO, 1 104MiniLux, 1 LED230AI, semn de
KIT LOOK 351NET poarta 3,293.75 2,470.35
kit cu angolo 24net/2, NET24N, 2 580A, 1 580V, 2 TR2MIO, 1 104MiniLux, 1
KIT ANGOLO LED24AI, semn de poarta 3,925.85 2,944.45
kit GEKO (2 motoare GEKO), 2 telecomenzi TR2 MIO, 1 104MiniLux, 1
KIT GEKO LED24AI, semn de poarta, unitate centrala NET 24N 3,533.80 2,650.40
Accesorii pentru MAC
MAC/FM Opritor mecanic pentru motoarele MAC. Se monteaza pe axul-cremaliera. 71.35 53.50
LOOK
LOOK 355/SC motor electromecanic, 520mm , ptr porti batante, max 3,8 m, cu protectie, 220V 1,193.00 894.75

LOOK 351/SC motor electromecanic, 320mm , ptr porti batante, max 2,5 m, cu protectie, 220V 1,026.05 769.55
Accesorii pentru LOOK& GEKO
GEKO/BA braţ articulat de aluminiu 212.00 159.00
GEKO/BS braţ şină (dreapta & stanga) 360.20 270.15
580 L placă montaj 131.35 98.50
MOTOARE PENTRU ACTIONARE PORŢI CULISANTE
KITURI
KIT LIVI 6NET kit cu livi 6NET, 2 TR2 MIO, 1 104MiniLux, 1 LED230AI, semn de poarta 2,369.05 1,776.80
KIT LIVI 9NET kit cu livi 9NET, 2 TR2 MIO, 1 104MiniLux, 1 LED230AI, semn de poarta 2,564.10 1,923.10
LIVI 400
Operează până la 1400Kg,model cu placă comandă NET230N, cu limitatoare
REV220 de cursa 2,502.25 1,876.70
Operează până la 600Kg,model cu placă comandă NET230N, cu limitatoare de
LIVI 6NET cursa 1,924.50 1,443.40
Operează până la 900Kg,model cu placă comandă NET230N, cu limitatoare de
LIVI 9NET cursa 2,132.70 1,599.55
GULLIVER 1500
Operează până la 1800Kg, model cu placă comandă NET230N, cu limitatoare
GULLIVER 18NET de cursa 3,507.55 2,630.70
Accesorii pentru "LIVI 400", "LIVI 400/24" si "GULLIVER 1500"
111 cremalieră NYLON 1 m 71.35 53.50
112 cremalieră galvanizată 1 m, 22 x 22 mm 78.80 59.10
113 cremalieră galvanizată 1 m, 30 x 12 mm 73.20 54.90
460 placă fundaţie de amplasat in beton (pt Livi 400 si Livi 800) 135.10 101.30
BARIERE ELECTROMECANICE

Aprilie 2019 Automatizari porti 225din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

Bariere STOP
barieră pentru acces auto, 230 AC,timp de deschidere 3 sec, temperatura de
STOPNET/L lucru - 25 +65 C, cu unitate de comandă UC NET 230N,pentru braţ de 6 m, 6,331.00 4,748.00
sau 7,5 m
Bariere PASS
PASS 24NET barieră 3m pentru uz rezidenţial, fără braţ, cu NET24 4,523.05 3,392.35
Accesorii bariere
1004 articulaţie pentru barierele STOP 1,136.75 852.55
1005 grilaj aluminiu 2m 583.40 437.55
1006 suport mobil 300.15 225.10
1010 suport fix ajustabil 412.70 309.50
1012 eticheta fluorescenta 13.15 9.85
STOP/B placa fundatie ptr barierele STOP 348.95 261.70
OMSTOP suport prindere brat bariera eliptica, ptr. Seria STOP 131.35 98.50
PASS/B placa fundatie ptr barierele PASS 257.00 192.75
OMPASS suport prindere brat bariera eliptica, ptr. Seria PASS 69.50 52.10
OMPASS 5 suport pentru bratele rectangulare PASS 5 279.55 209.65
CLED230 Kit flash, LED, alimentare 230V, ptr barierele PASS/STOP 151.95 113.95
CLED24 Kit flash, LED, alimentare 24V, ptr barierele PASS/STOP 157.20 117.90
brat bariera eliptica, 4m, ptr barierele STOP, 400 x 7.75 x 5.15 cm, 8 etichete
STOP 4 fluorescente 635.95 476.95
brat bariera eliptica, 6m, ptr barierele STOP, 600 x 7.75 x 5.15 cm, 12 etichete
STOP 6 fluorescente 870.05 652.55
KIT MOLLA set suplimentar de arcuri pentru bariere STOP 188.30 141.20
brat bariera eliptica, 3m, ptr barierele PASS, 300 x 5.45 x 2.9 cm, 6 etichete
PASS 3 fluorescente 440.80 330.60
brat bariera eliptica, 4m, ptr barierele PASS, 400 x 5.45 x 2.9 cm, 8 etichete
PASS 4 fluorescente 555.30 416.45
PASS 5 brat rectangular usor 5000x80x40 555.30 416.45
STRIP-LED banda iluminare LED, (lungime 8 m) 318.95 239.20
STRIP-LED/P sursa alimentare ptr STRIP-LED 281.40 211.05
GSOFTP protectie cauciu, suport aluminiu, ptr brate PASS/STOP, (lungime 24 m) 776.20 582.15
LOOP 230/1 detector bucla 1 canal 862.85 647.15
LOOP 230/2 detector bucla 2 canale 1,125.45 844.10
SMF230/2 semafor doua culori, rosu/verde 1,144.85 858.65
COLOANE RETRACTABILE

ROCK Coloana retractabila, hidraulica, 273 mm diamentru, 900 mm inaltime, , 19,882.20 14,912.00
alimentare 220V, 2,1A, 42 de sec. ciclul de functionare (6 sec deschidere, 30
stationare, 6 sec inchidere), 0-60 grd C, grosime material 4mm
Accesorii coloane retractabile
ROCK/LOCK element de blocare de siguranta 337.70 253.25
ROCK/RE incalzitor ptr Rock 1,087.95 815.95
ROCK/B structura montaj ptr coloane de dimensiune diametru 273mm si H=900mm 2,250.85 1,688.15
ROCK/C 1,087.95 815.95
UNITAŢI DE COMANDĂ

Aprilie 2019 Automatizari porti 226din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

unitate de control digitala (cu cutie), 230V, pentru 1sau 2 motoare, complet cu
NET 230N/C toate functiile, inclusiv anticoliziune, modul radio, incetinire la oprire (pe ambele 731.55 548.65
sensuri), reglaj al fortei pe 70 de nivele, separat pentru desc si inch.

NET 230N unitate de comanda, identica cu 230N/C, doar placa, fara cabinet 647.15 485.35
unitate de control digitala, cu cutie, 24V, pentru unul sau doua motoare, cu sau
NET 24N/C fara encoder magnetic 990.40 742.80
NET 24N doar circuit 757.80 568.35
NET-Expansion modul de extensie intrari/iesiri, ptr comanda multiple coloane 450.20 337.65
unitate de comandă acţionare porţi culisante, 230V, cu receptor radio
UC 203 RR incorporat,afişaj LCD 714.65 536.00
unitate de comandă acţionare porţi culisante, 1 sau 2 motoare, 230V, cu
UC 202RR/C receptor radio incorporat,afişaj LCD 840.35 630.25
UC 724RR unitate de control digitala, 24Vcc, pentru SPAZIO 702, (fara cutie) 440.80 330.60
UC 124RRZ unitate de control digitala, 24Vcc, pentru SPAZIO 703, (fara cutie) 799.05 599.30
unitate de comandă acţionare porţi batante, 24 Vcc, cu receptor radio
UC 224 RR/C incorporat,afişaj LCD 1,091.75 818.80
unitate de control, 220 V, (cu cutie 100G), pentru 1 sau 2 motoare. Contine
modul radio. Functii: memorare timp de functionare, reglaj de putere pe 8
UC 212E/C nivele, intrare pentru controlul echip de siguranta externe. Fara functie 506.50 379.85
inch/stop/desc

UC 100 G cutie PVC DEA 103.30 77.45

UC 100 GR cutie PVC DEA cu carcasă detaşabilă 110.55 82.90
ACCESORII RADIO
Receptoare radio 433 MHz
281/2 receptor pentru exterior self-learning cu 2 canale SAW-433Mhz 243.90 182.90
100F cutie plastic ptr modulele radio cu conectare pe fir. 101.35 76.00
240 antena 433Mhz, cu 3m de cablu 123.80 92.85
Telecomenzi radio 433 MHz
GT 2 telecomanda 2 canale 433MHz 84.50 63.35
GT 4 telecomanda 4 canale 433MHz 103.20 77.40
ACCESORII
102 Lux întrerupător cu cheie, aparent, carcasa de plastic 110.75 83.05
GT-KEY întrerupător cu cheie, aparent, carcasa metalica 217.60 163.20
Pulsy tastatură cablată Open/Stop 118.20 88.65
fotocelula aparentă 20/40m, conditii grele/conditii optime, posibilitate
LINEAR XS sincronizare , alimentare 24V,, -20+55 grd 167.00 125.25
fotocelula aparentă ajustabilă - 7-15m, posibilitate sincronizare, alim. Baterie
LINEAR/B emitator 311.40 233.55
LINEAR fotocelula aparentă ajustabilă - 20m, posibilitate sincronizare 197.00 147.75
Pilly/60 turn aluminiu pt fotocelulă, 60 cm. 322.70 242.00
Pilly/120 turn aluminiu pt fotocelulă, 120 cm. 437.10 327.80
Pilly/base suport pt. turn aluminiu 82.55 61.90
Aura 230 flash 230V, cu antena 433Mhz încorporată, iluminare LED 182.00 136.50
Aura 24 flash 24V, cu antena 433Mhz încorporată, iluminare LED 182.00 136.50
LOOP 230/1 detector bulcla 1 canal 862.85 647.15
LOOP 230/2 detector bulcla 2 canale 1,125.45 844.10
SMF230/2 semafor doua culori, rosu/verde 1,144.85 858.65
SOFT3 profil opritor de siguranta din cauciuc, pentru porti batante si culisante, 12m 1,106.75 830.05

Aprilie 2019 Automatizari porti 227din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

SOFTP profil opritor de siguranta din cauciuc, 24m 862.85 647.15

panou solar, alimentare 24V, pentru toate tipurile de automatizari, cu alimentare
la 24V. Utilizat ptr reducerea costurilor de alimentare, sau in aplicatii unde nu
GREEN ENERGY KIT exista sursa de energie. Kit-ul include, panou solar, putere maxima 15W, circuit 2,626.05 1,969.55
de control , conectare direct la modulele NET 24, 2 acumulatori 12V-20A

Aprilie 2019 Automatizari porti 228din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
CAMERE CSD 4 in 1 (hybrid AHD&CVI&TVI&Analog)
Camere Dome
Camera Dome IR de exterior, hibrid 4 in 1 (CVI,TVI,AHD & ANALOG),
CSD-MH204DV3 2MP ,Senzor AR0237+NVP2441H, lentila fixa 3,6mm, IR 20m (23pcs 279.50 167.70
ф5mm IR Leds), 12Vcc, Temperatura Operare -20 °C ~ + 50 °C

Camera Dome IR de exterior, hibrid 4 in 1 (CVI,TVI,AHD & ANALOG),

CSD-MH204DV6 2MP ,Senzor AR0237+NVP2441H, lentila varifocala 2,8-12mm, IR 30m 379.85 227.90
(2PC 3G IR Leds), 12Vcc, Temperatura Operare -20 °C ~ + 50 °C

CAMERE ASCUNSE
Detector de miscare seria LC de la DSC, imunitate PET, sensibilitate PIR
reglabila, suport PIR inclus, combinat cu color negru 380TVL, 0.5lux,
LC101-CAM COL microfon audio inclus, alimentare comunca cu detectorul, placuta PIR-ului 497.25 298.35
dispune de regleta cu borne de conexiune pentru camera video.

CAMERE CSD HD-CVI 1080P

Camera dome antivandal, HD-CVI, 1/2.8" Sony IMX322 + Eyenix EN773E
, 2 Megapixel, 1080P@25/30fps, WDR, Slow Shutter, 3D DNR, 8x
CSD-MC205DV3-CVI digital zoom, Super Low Illumination, OSD prin DVR, Dual Video Out (CVI 358.35 215.00
/ Analog), lentila fixa 3,6 mm, IP66, IR 20m (24 LED-uri), 12Vcc,
dimensiuni: D/H 90mm/80mm

Camera dome antivandal, HD-CVI, 1/2.8" Sony IMX322 + Eyenix EN773E

, 2 Megapixel, 1080P@25/30fps, WDR, Slow Shutter, 3D DNR, 8x
CSD-MC205DV6-CVI digital zoom, Super Low Illumination, OSD prin DVR, Dual Video Out (CVI 458.65 275.20
/ Analog), lentila varifocala 2,8-12 mm, IP66, IR 30m (36 LED-uri), 12Vcc,
dimensiuni: D/H 119mm/85,5mm

Camera IR de exterior, HD-CVI, 1/2.8" Sony IMX322 + Eyenix EN773E ,

2 Megapixel, 1080P@25/30fps, WDR, Slow Shutter, 3D DNR, 8x digital
CSD-MC205Q9-CVI zoom, Super Low Illumination, OSD prin DVR, Dual Video Out (CVI / 372.70 223.60
Analog), lentila fixa 3,6 mm, IP66, IR 20m (24 LED-uri), 12Vcc,
dimensiuni: D/H 168mm/57,5mm

Camera IR de exterior, HD-CVI, 1/2.8" Sony IMX322 + Eyenix EN773E ,

2 Megapixel, 1080P@25/30fps, WDR, Slow Shutter, 3D DNR, 8x digital
CSD-MC205Q8-CVI zoom, Super Low Illumination, OSD prin DVR, Dual Video Out (CVI / 458.65 275.20
Analog), lentila fixa 3,6 mm, IP66, IR 20m (24 LED-uri), 12Vcc,
dimensiuni: D/H 168mm/57,5mm

DVR CSD HD-CVI 1080P (hybrid CVI&IP)

STAND ALONE DVR HD-CVI, 4 CANALE VIDEO hibrid (2 canale CVI
1080p + 2 canale IP 1080p), 1 intrare audio, 1 iesire audio, compresie
video dual-stream H.264, 1 iesire HDMI, 1 iesire VGA, afisare live
1920x1080p, inregistrare 100fps/720P, 100fps/1080P, redare live
CSD-HCVR-7204H-CVI simultana pe 4 canale 1080p, 2 porturi USB, 2 SATA HDD max. 903.00 541.80
4TB/HDD, interfata LAN, soft de monitorizare CMS, port control PTZ
RS485, , suporta mouse pe USB, WEB BROWSER, nu include HDD,
Interfata pentru vizualizare de pe smartphone: WM, Symbian, Android,
Blackerry, WEB, IOS, compatibil cu browserele IE6-10, Firefox, Chrome.

Aprilie 2019 CCTV 229din533

STAND ALONE DVR HD-CVI, 8 CANALE VIDEO hibrid (6 canale CVI
1080p + 2 canale IP 1080p), 1 intrare audio, 1 iesire audio, compresie
video dual-stream H.264, 1 iesire HDMI, 1 iesire VGA, afisare live
1920x1080p, inregistrare 200fps/720P, 200fps/1080P, redare live
CSD-HCVR-7208H-CVI simultana pe 4 canale 1080p, 2 porturi USB, 2 SATA HDD max. 1,641.15 984.70
4TB/HDD, interfata LAN, soft de monitorizare CMS, port control PTZ
RS485, , suporta mouse pe USB, WEB BROWSER, nu include HDD,
Interfata pentru vizualizare de pe smartphone: WM, Symbian, Android,
Blackerry, WEB, IOS, compatibil cu browserele IE6-10, Firefox, Chrome.

Echipamente IP compresie H.265

Camera IP de exterior, 4MP 1/3” Hi3516D+OV46895, 4MP@15fps,
CSD-IP-MI402Q 3MP@25fps, 2MP@25fps, H.265/H.264 Optional prin OSD, lentila fixa 795.50 477.30
3,6mm, IR 25m (24 led), ICR, IP66,12Vcc, alba, dimensiuni: 51x60mm.

NVR 4 camere IP 4x5M/4x3M/4x1080P , Processor Hi3798M, suporta

camere IP cu compresie H.264 si H.265, ONVIF, Playback:
1x5M/2x3M/4x1080P, 1*HDMI suport rezolutie 4K, 1*RJ45, 2*USB,
CSD-NVR-80415 1*Sata max. 6Tb, Support DHCP, FTP,DNS, DDNS, NTP, UPNP, EMAIL, 480.15 288.10
IP searches, Alarm Center,etc., Support mobile system (iOS, Android),
Support multiple web browser access (IE, Chrome, Firefox, Safari),
Cloud, CMS, dimensiuni: 255(L)* 236mm(W)* 44mm(H)

CAMERE IP 5 MEGAPIXEL
Camera de exterior, 5MP 1/2.5” CMOS + TI DM365; color 0.6 lux@F1.2;
alb/negru 0.08 lux @F1.2; 5MP@10fps, 3MP@15fps, 2MP@30fps,
CSD-IP-MI502R1 lentila varifocala 2,8-12mm, IR 40m (42 led), ICR; TS38F2, IP66,12Vcc, 1,003.30 602.00
carcasa gri

CAMERE IP 2/4 MEGAPIXEL

Camera bullet IP exterior, 2MP, 1/2.7" CMOS sensor, ARM9 Architecture
core processor, 1080p@20fps, H.264, lentila motorizata 2.8-9mm , POE,
TC-NCL23MN SMART IR, IR 50m , 3D noise reduction, HLC, Smart Defog, IP67, 743.15 445.90
-35°C~60°C, DC 12V,1A, 0.35 Kg , 208mm×82mm×81mm

Camera dome IP exterior, 2MP, 1/2.7" CMOS sensor, ARM9 Architecture

core processor, 1080p@20fps, H.264, lentila motorizata 2.8-9mm , POE,
TC-NCL24MN SMART IR, IR 30m , 3D noise reduction, HLC, Smart Defog, IP66, 743.15 445.90
-35°C~60°C, DC 12V,1A, 0.45 Kg , 115mm(D)/97mm(H)

Camera bullet IP exterior, 2MP, 1/2.7" CMOS sensor, ARM9 Architecture

core processor, 1080p@20fps, S+256/H265/H.264, lentila fixa 4mm ,
TC-NCL214C POE, SMART IR, IR 30m , 3D noise reduction, HLC, Smart Defog, functii 392.00 235.20
IVA (Tripwire/Perimeter), IP67, -35°C~60°C, DC 12V,1A, 0.5 Kg ,
208mm×82mm×81mm

Camera bullet IP exterior, 2MP, 1/2.7" CMOS sensor, ARM9 Architecture

core processor, 1080p@15fps, H.264, lentila fixa 4mm , POE, SMART
TC-NCL214N IR, IR 30m , 3D noise reduction, HLC, Smart Defog, IP67, 365.50 219.30
-35°C~60°C, DC 12V,1A, 0.5 Kg , 208mm×82mm×81mm

Camera dome IP exterior, 2MP, 1/2.7" CMOS sensor, ARM9 Architecture

core processor, 1080p@20fps, S+256/H265/H.264, lentila fixa 2.8mm ,
TC-NCL222C POE, SMART IR, IR 30m , 3D noise reduction, HLC, Smart Defog, functii 392.00 235.20
IVA (Tripwire/Perimeter), IP66, -35°C~60°C, DC 12V,1A, 0.5 Kg ,
115mm(D)/97mm(H)

Camera dome IP exterior, 2MP, 1/2.7" CMOS sensor, ARM9 Architecture

core processor, 1080p@20fps, H.264, lentila fixa 2.8mm , POE, SMART
TC-NCL222N IR, IR 30m , 3D noise reduction, HLC, Smart Defog, IP66, -35°C~60°C, 365.50 219.30
DC 12V,1A, 0.5 Kg , 131,5mm(D)/103mm(H)

Aprilie 2019 CCTV 230din533

CAMERE IP 2/4 MEGAPIXEL
Camera bullet IP exterior, 2MP, 1/2,8' Sony Exmor CMOS,
1080P@25fps, lentila varifocala 2,8-12mm, IR 50m (54 LED-uri), POE,
Dual-ICR, IVA, WDR, ROI, NIR, BLC, HLC, 3D noise reduction, slot
TC-NC23V microSD max 128Gb, audio I/O 1/1, alarma I/O 1/0, Motion detection, 971.80 583.10
Triple-stream transmission, Web server, Onvif S, IP66, IK10,
-30°C~60°C, DC 12Vcc, TVS 6000V, dimensiuni: 337x107x107mm

Camera bullet IP exterior, 2MP, 1/2,8' Sony Exmor CMOS,

1080P@25fps, lentila fixa 4mm, IR 25m, POE, Dual-ICR, IVA, WDR, ROI,
TC-NC214 NIR, BLC, HLC, 3D noise reduction, slot microSD max 128Gb, Motion 620.65 372.40
detection, Triple-stream transmission, Web server, Onvif S, IP67,
-30°C~60°C, DC 12Vcc, TVS 6000V, dimensiuni: 189x70x70mm

Camera bullet IP exterior, 4MP, 1/3' CMOS sensor, 2560x1440@25fps,

H.265/H.264, lentila fixa 4mm, IR 25m, POE, Dual-ICR, IVA, WDR, ROI,
TC-NC414 NIR, BLC, HLC, 3D noise reduction, slot microSD max 128Gb, Motion 816.65 490.00
detection, Triple-stream transmission, Web server, Onvif S, IP67,
-30°C~60°C, DC 12Vcc, TVS 6000V, dimensiuni: 189x70x70mm

Camera bullet IP exterior, 4MP, 1/3" CMOS sensor, ARM9 Architecture

core processor, 2560x1440@25fps, H.265/H.264, Motorized 2.8-12mm
lens, Angle of View: 90.8°~32.1° , POE, IR LED: 50m (54pcs φ5 Array IR
TC-NC43M LEDs),USB, 3D noise reduction, HLC, Smart Defog, Corridor Format, 1,396.45 837.90
EIS, ROI 4 zones, Privacy Mask 4 zones, Audio I/O 1/1, 2 Alarm Input ,
MicroSD Slo up to 128GBt, IP67, -35°C~60°C, DC 12V,1A, TVS 6000V,
1.3KG , 337mm×107mm×107mm

Camera dome IP exterior, 2MP, 1/2,8' Sony Exmor CMOS, 1080P@25fps,

lentila varifocala 2,8-12mm, IR 30m (32 LED-uri), POE, Dual-ICR, IVA,
WDR, ROI, NIR, BLC, HLC, 3D noise reduction, slot microSD max
TC-NC24V 128Gb, audio I/O 1/1, alarma I/O 1/0, Motion detection, Triple-stream 971.80 583.10
transmission, Web server, Onvif S, IP66, IK10, -30°C~60°C, DC 12Vcc,
TVS 6000V

Camera dome IP exterior, 2MP, 1/2,8' Sony Exmor CMOS,

1080P@25fps, lentila fixa 2.8mm, IR 20m, POE, Dual-ICR, IVA, WDR,
TC-NC252 ROI, NIR, BLC, HLC, 3D noise reduction, slot microSD max 128Gb, audio 620.65 372.40
I/O 1/0, Motion detection, Triple-stream transmission, Web server, Onvif
S, IP66, IK10, -30°C~60°C, DC 12Vcc, TVS 6000V

Camera dome IP exterior, 4MP, 1/3" CMOS sensor, 2560x1440@25fps,

H.265/H.264, lentila fixa 2.8mm, IR 20m, POE, Dual-ICR, IVA, WDR, ROI,
TC-NC452 NIR, BLC, HLC, 3D noise reduction, slot microSD max 128Gb, audio I/O 816.65 490.00
1/0, Motion detection, Triple-stream transmission, Web server, Onvif S,
IP66, IK10, -30°C~60°C, DC 12Vcc, TVS 6000V

Camera dome IP , 4MP, 1/3" CMOS sensor, ARM9 Architecture core

processor, 2560x1440@25fps, H.265/H.264, Motorized 2.8-12mm lens,
Angle of View: 90.8°~32.1° , POE, IR LED: 30m (32pcs),USB, 3D noise
TC-NC44M reduction, HLC, Smart Defog, Corridor Format, EIS, ROI 4 zones, Privacy 1,396.45 837.90
Mask 4 zones, Audio I/O 1/1, 2 Alarm Inputs, Built-in Mic, MicroSD Slo up
to 128GBt, IP66, IK10, -35°C~60°C, DC 12V±10%/AC24V±10%/PoE,
TVS 6000V, 1.0KG , 150mm×150mm×122mm

Aprilie 2019 CCTV 231din533

4K 12MP 360° Panoramic Fisheye Camera, 1/1.7″ 12MP CMOS, A7+A17
Dual Core Processor, Up To 4000 × 3072@20fps, Lens 2mm,F2.8,
horizontal field of view: 180°(wall mount), 360°(ceiling mount),360°(table
mount), Up To 14 Live View Display Modes, H.265/H.264 HP/MP/BP/M-
JPEG Codec, VCA Tripwire/Double Tripwire/Perimeter/Early
Warning/Heat Map/Audio Abnormal Detection/Video Abnormal
Detection/Autotracking, Up to 15m IR Range, Dual IR Cut Filter with Auto
TC-NC1261 Switch, 3pcs White Light, Up to 10m Light Range, Digital WDR, 3D DNR, 3,879.05 2,327.50
HLC, Smart Defog, EIS, ROI 4 zones, Privacy Mask 4 zones, Interface
Built-in Dual Mic,Built-in Speaker,Audio in/out 1/1,Alarm in/out
2/1,MicroSD Card Slot, up to 128GB, Reset, TVS 6000V, Lightning/Surge
Protection: (Power 2000V,RJ45 1000V),IP66,IK10, Operating Conditions
-30℃~60℃, 0~95% RHG, CE, FCC, , Weight 0.75KG, Dimensions
155mm×155mm×54mm, DC12V±10%、AC24V±25%、POE(802.3af)

Camera dome IP interior 2MP, plastic, 1/2,8' Sony Exmor CMOS,

1080P@25fps; 4 mm lens , POE, IR 20m (16 led), Dual-ICR, WDR, 3D
NC9500S3E-2MP-E-IR20 DNR, ROI, NIR, BLC, HLC, IVA, Motion detection, Triple-stream 451.50 270.90
transmission, Web server, Onvif2.3, -10°C~50°C, DC 12V,1A

CAMERE IP 2/5 MEGAPIXEL Starlight

Camera bullet IP exterior, 5MP, Starlight 0.002lux color, 1/2.8" CMOS
sensor, ARM9 Architecture core processor, 2592*1944@18fps,
S+256/H265/H.264, lentila fixa 4mm , POE, SMART IR, IR 50m , 3D
TC-NCL514S noise reduction, HLC, Smart Defog, lentila coridor, functii complete IVA 906.50 543.90
(Tripwire/Perimeter/obiecte abandonate/detectie faciala/obiecte
pierdute/alergare/contorizare numar persoane), IP67, -35°C~60°C, DC
12V,1A, 0.5 Kg , 208mm×82mm×81mm

Camera dome IP exterior, 5MP, Starlight 0.002lux color, 1/2.8" CMOS

sensor, ARM9 Architecture core processor, 2592*1944@18fps,
S+256/H265/H.264, lentila fixa 2.8mm , POE, SMART IR, IR 30m , 3D
TC-NCL522S noise reduction, HLC, Smart Defog, lentila coridor, functii complete IVA 898.30 539.00
(Tripwire/Perimeter/obiecte abandonate/detectie faciala/obiecte
pierdute/alergare/contorizare numar persoane), IP66, -35°C~60°C, DC
12V,1A, 0.5 Kg , 115mm(D)/97mm(H)

Camera bullet IP exterior, 5MP, Starlight 0.002lux color, 1/2.8" CMOS

sensor, ARM7 Architecture core processor, 2592*1944@18fps,
S+256/H265/H.264, lentila fixa 2.8mm , POE, SMART IR, IR 25m , 3D
noise reduction, HLC, Smart Defog, lentila coridor, micro SD card slot
TC-NC514S max. 128Gb, WDR 120dB, functii complete IVA 816.65 490.00
(Tripwire/Perimeter/obiecte abandonate/detectie faciala/obiecte
pierdute/alergare/contorizare numar persoane), IP67, TVS 6000V,
-35°C~60°C, DC 12V,1A, 0.5 Kg , 189mm×70mm×70mm

Camera dome IP exterior, 5MP, Starlight 0.002lux color, 1/2.8" CMOS

sensor, ARM7 Architecture core processor, 2592*1944@18fps,
S+256/H265/H.264, lentila fixa 2.8mm , POE, SMART IR, IR 20m , 3D
noise reduction, HLC, Smart Defog, lentila coridor, micro SD card slot
TC-NC552S max. 128Gb, WDR 120dB, microfon incorporat, functii complete IVA 816.65 490.00
(Tripwire/Perimeter/obiecte abandonate/detectie faciala/obiecte
pierdute/alergare/contorizare numar persoane), IP66, IK10, TVS 6000V,
-35°C~60°C, DC 12V,1A, 0.5 Kg , 120mm×120mm×90mm

Camera Bullet 2MP, Starlight Ultra Low Light 0.002lux, 1/2,8" CMOS
sensor, ARM9 Architecture core processor, 1920x1080@25fps,
H.265/H.264, Motorized 2.8-12mm lens, Angle of View: 92°~38° , POE,
IR LED: 50m (54pcs φ5 Array IR LEDs),USB, 3D noise reduction, HLC,
TC-NC23MS Smart Defog, Corridor Format, EIS, ROI 4 zones, Privacy Mask 4 zones,
1,772.10 1,063.30
Audio I/O 1/1, 2 Alarm Inputs, MicroSD Slo up to 128GBt, IP67,
-35°C~60°C, DC12 V ± 10%, PoE (802.3af)E, TVS 6000V, 1.3KG ,
337mm×107mm×107mm

Aprilie 2019 CCTV 232din533

Camera Dome 2MP, Vandalproof, Starlight Ultra Low Light 0.002lux,
1/2,8" CMOS sensor, ARM9 Architecture core processor,
1920x1080@25fps, H.265/H.264, Motorized 2.8-12mm lens, Angle of
View: 92°~38° , POE, IR LED: 30m (32pcs),USB, 3D noise reduction,
TC-NC24MS HLC, Smart Defog, Corridor Format, EIS, ROI 4 zones, Privacy Mask 4
1,772.10 1,063.30
zones, Audio I/O 1/1, 2 Alarm Inputs, Built-in Mic, MicroSD Slo up to
128GBt, IP66, IK10, -35°C~60°C, DC 12V±10%/AC24V±10%/PoE, TVS
6000V, 1.0KG , 150mm×150mm×122mm

CAMERE IP PTZ
Speed Dome IP de exterior 2MP Starlight 0.002 Lux, 1/2.8" CMOS,
1920x1080@60fps, H.265/H.264/MJPEG & Triple-stream Encoding,
Smart IR, IR 100m, zoom 33x optic, 16x digital, Auto tracking, Speed
TC-H326S 0.05°~400°/s, 24 Privacy Mask, WDR 140dB, ROI, NIR, IVA, AGC, BLC, 5,120.30 3072.3
Onvif S, I/O Audio 1/1, I/O Alarma 1/1, IP66, TVS 6000V lightning
protection, -40°C~70°C, AC24V/POE+, dimensiuni: 372x222x222mm

Speed Dome IP de exterior 5MP Starlight 0.002 Lux, 1/2.8" CMOS,

2592×1944@18fps, H.265/H.264/MJPEG & Triple-stream Encoding,
Smart IR, IR 450m, zoom 30x optic, 16x digital, Speed 0.05°~400°/s,
TC-H356S SDHC card(max 128GB), 24 Privacy Mask, WDR 140dB, ROI, NIR, IVA, 6,671.90 4,003.30
AGC, BLC, Onvif S, I/O Audio 1/1, I/O Alarma 1/1, IP66, TVS 6000V
lightning protection, -40°C~70°C, SD Card, AC24V/POE+, dimensiuni:
372x222x222mm

Panoramic 180° Speed Dome IP de exterior 2MP SUPER Starlight

0.0004 Lux, 1/1.9" Progresive Scan CMOS, 1920x1080@30fps,
Panoramic 180° 4096x1800@30fps, H.265/H.264/MJPEG & Triple-
stream Encoding, Laser&White Light, White Light 50m, Laser 800m,
TC-H389M zoom 44x optic, Auto tracking max 60 targets, SDHC card(max 39,239.30 23,544.50
128GB), 24 Privacy Mask, WDR 120dB, ROI, NIR, IVA, AGC, BLC, Onvif
S, I/O Audio 1/1, I/O Alarma 8/2, IP66, TVS 6000V lightning protection,
-40°C~70°C, SD Card, AC24V/POE+, dimensiuni: 358x568

Panoramic 360° Speed Dome IP de exterior 2MP SUPER Starlight

0.0004 Lux, 1/1.9" Progresive Scan CMOS, 1920x1080@30fps,
Panoramic 360° 4096x1800@30fps, H.265/H.264/MJPEG & Triple-
stream Encoding, Laser&White Light, White Light 50m, Laser 800m,
TC-H3169M zoom 44x optic, Auto tracking max 60 targets, SDHC card(max 55,841.45 33,506.20
128GB), 24 Privacy Mask, WDR 120dB, ROI, NIR, IVA, AGC, BLC, Onvif
S, I/O Audio 1/1, I/O Alarma 8/2, IP66, TVS 6000V lightning protection,
-40°C~70°C, SD Card, AC24V/POE+, dimensiuni: 358x568

Camera Laser PTZ 1000m 2MP Starlight 0.002 Lux, 1/1.8" Sony
Progressive CMOS, 1920x1080@60fps, H.264/MJPEG, 360° Pan/ 60° Tilt
TC-LS1000S6-2MP-A IR: 2000m ziua si 1000m noaptea, zoom 32x optic, I/O Alarma 1/1, 244,467.60 146,686.40
64Gb MicroSD Card, IP66, TVS 6000V lightning protection, -40°C~65°C,
lentile optionale 500mm, 850mm, 1000mm., rezistenta la roroziune.

ACCESORII PTR SPEED DOME

TCA24+A20 Suport Speed Dome + brat tavan 172.00 103.20
TCA24+A21 Suport Speed Dome + brat perete 172.00 103.20

Tastatura cu joystick 3D, 1 port LAN, 1 port RS485, 1 port RS232, 1 port
USB, afisaj LCD, permite controlul DVR –urilor din LAN (taste directe
TC-5820B pentru Play, Stop, FFD, REW, etc), permite controlul camerelor speed 2,035.30 1,221.20
dome conectate le DVR-urile din retea sau a camerelor speed dome IP
din retea, alimentare 12Vcc, dimensiuni: 345x175x45mm

Aprilie 2019 CCTV 233din533

NVR CU/FARA POE

NVR 5CH- 4POE, 5-ch /5MP/3MP/1080P/UXGA/720P/VGA/4CIF IP

Camera Input, 5-ch 1080P/720P Realtime Display, 5-ch Sub-stream 4CIF
Realtime Display, 5-ch 1080P/720P Sync Playback, Up to 5 MP
Resolution Recording, Bandwidth in/out 40Mbps/40Mbps, Plug&Play with
up to 4 Independent POE Network Interfaces, Support 5-ch Intelligent
Analysis Process, Smart Search&Recording, 1 SATA(Up to 8TB), Alarm
I/O 0/1, Audio I/O 1/1, 2 USB, Remote Connection 16 Users, Mobile
Software P2P&DDNS for IOS&Android (Tiandy: EasyLive, Neutral:
TC-NR5005M7-P1 MobileLive), HDMI & VGA Output, Plug and Play Only for Tiandy 857.50 514.50
Cameras, Corridor Mode 16:9 to 9:1 Only for Tiandy Cameras, Video
Analytics(VCA) Support 5-ch Camera VCA Function,Including
Tripwire/Double Tripwire/Perimeter/Object Abandon/Object
Lost/Running/Loitering/Parking/Early Warning/Crowd/Face
Detection/People Counting/Audio Abnormal Detection/Video Abnormal
Detection/On duty Detection, Onvif(Profile S), Power Supply DC48V, -10
ºC ~ +55 ºC, Dimensions 255mmx231mmx44mm, CE, FCC

NVR 10 canale H.265/H.264, suporta camere IP max 4K, rezolutii de

inregistrare: 4K/6MP/5MP/4MP/3MP/1080P/UXGA/720P
/VGA/4CIF/DCIF/2CIF/CIF/QCIF, iesire HDMI (rez. max 4K) si VGA,
Redare sincrona inregistrare: 1ch 4K/6MP/5MP/4MP, 2ch 3MP ,4ch
1080P/720P/4CIF, I/O Bandwidth 60/60Mbps, protocoale suportate:
TC-NR5010M7-S1 TCP/UDP/HTTP/MULTICAST /UPnP/ DHCP/ PPPoE/ 596.15 357.70
DDNS/NFS/FTP/NTP/HTTPS/RTSP/SMTP/SADP/SNMP, functie Video
Analytics(IVA) 10-ch Tiandy Camera IVA Process (Tripwire and
Perimeter), 1 xSATA(Up to 6TB), Onvif S, 2 USB, temperatura de
functionare -10~+55°C, dimensiuni: 255mmx231mmx44mm

NVR 10CH- 8POE, 10-ch /5MP/3MP/1080P/UXGA/720P/VGA/4CIF IP

Camera Input, 10-ch 1080P/720P Realtime Display, 10-ch Sub-stream
4CIF Realtime Display, 4/8ch 1080P/720P Sync Playback, Up to 5 MP
Resolution Recording, Bandwidth in/out 80Mbps/80Mbps, Plug&Play with
up to 8 Independent POE Network Interfaces, Support 10-ch Intelligent
Analysis Process, Smart Search&Recording, 2 SATA(Up to 8TB/HDD),
Alarm I/O 0/1, Audio I/O 1/1, 2 USB, Remote Connection 16 Users,
Mobile Software P2P&DDNS for IOS&Android (Tiandy: EasyLive,
TC-NR5010M7-P2 Neutral: MobileLive), HDMI & VGA Output, Plug and Play Only for Tiandy 1,641.45 984.90
Cameras, Corridor Mode 16:9 to 9:1 Only for Tiandy Cameras, Video
Analytics(VCA) Support 10-ch Camera VCA Function,Including
Tripwire/Double Tripwire/Perimeter/Object Abandon/Object
Lost/Running/Loitering/Parking/Early Warning/Crowd/Face
Detection/People Counting/Audio Abnormal Detection/Video Abnormal
Detection/On duty Detection, Onvif(Profile S), Power Supply DC48V, -10
ºC ~ +55 ºC, Dimensions 440mmx278mmx44mm, CE, FCC

NVR 20 canale H.265/H.264, suporta camere IP max 4K, rezolutii de

inregistrare: 4K/6MP/5MP/4MP/3MP/1080P/UXGA/720P
/VGA/4CIF/DCIF/2CIF/CIF/QCIF, iesire HDMI (rez. max 4K) si VGA,
Redare sincrona inregistrare: 4ch 4K/6MP, 5ch 5MP, 8ch 4MP, 9ch 3MP,
16ch 1080P/720P/4CIF, I/O Bandwidth 140/140Mbps, protocoale
TC-NR5020M7-S2 suportate: TCP/UDP/HTTP/MULTICAST /UPnP/ DHCP/ PPPoE/ 1,216.80 730.10
DDNS/NFS/FTP/NTP/HTTPS/RTSP/SMTP/SADP/SNMP, functie Video
Analytics(IVA) 20-ch Tiandy Camera IVA Process (Tripwire and
Perimeter), 2 xSATA(Up to 12TB), Onvif S, 2 USB, temperatura de
functionare -10~+55°C, dimensiuni: 274mmx341mmx43,6mm

Aprilie 2019 CCTV 234din533

NVR 20CH- 16POE, 20-ch 4K/5MP/3MP/1080P/UXGA/720P/VGA/4CIF
IP Camera Input, Bandwidth in/out 80Mbps/80Mbps, Plug&Play with up to
16 Independent POE Network Interfaces, Support 20-ch Intelligent
Analysis Process, Smart Search&Recording, 2 SATA(Up to 8TB/HDD),
Alarm I/O 0/1, Audio I/O 1/1, 2 USB, Remote Connection 16 Users,
Mobile Software P2P&DDNS for IOS&Android (Tiandy: EasyLive,
Neutral: MobileLive), HDMI & VGA Output, Plug and Play Only for Tiandy
TC-NR5020M7-P2 Cameras, Corridor Mode 16:9 to 9:1 Only for Tiandy Cameras, Video 2,694.90 1,617.00
Analytics(VCA) Support 20-ch Camera VCA Function,Including
Tripwire/Double Tripwire/Perimeter/Object Abandon/Object
Lost/Running/Loitering/Parking/Early Warning/Crowd/Face
Detection/People Counting/Audio Abnormal Detection/Video Abnormal
Detection/On duty Detection, Onvif(Profile S), Power Supply DC48V, -10
ºC ~ +55 ºC, Dimensions 440mmx347mmx70mm, CE, FCC

NVR 40 canale H.265/H.264, suporta camere IP max 4K, rezolutii de

inregistrare: 4K/6MP/5MP/4MP/3MP/1080P/UXGA/720P
/VGA/4CIF/DCIF/2CIF/CIF/QCIF, iesire HDMI (rez. max 4K) si VGA,
Redare sincrona inregistrare: 4ch 4K/6MP, 5ch 5MP, 8ch 4MP, 9ch 3MP,
16ch 1080P/720P/4CIF, I/O Bandwidth 280/280Mbps, protocoale
TC-NR5040M7-S4 suportate: TCP/UDP/HTTP/MULTICAST /UPnP/ DHCP/ PPPoE/ 3,527.90 2,116.80
DDNS/NFS/FTP/NTP/HTTPS/RTSP/SMTP/SADP/SNMP, functie Video
Analytics(IVA) 40-ch Tiandy Camera IVA Process (Tripwire and
Perimeter), 4 xSATA(Up to 24TB), Onvif S, 2 USB, temperatura de
functionare -10~+55°C, dimensiuni: 274mmx341mmx43,6mm

NVR 80 canale H.265/H.264 RAID, suporta camere IP max 4K, rezolutii

de inregistrare: 4K/6MP/5MP/4MP/3MP/1080P/UXGA/720P
/VGA/4CIF/DCIF/2CIF/CIF/QCIF, iesire 2x HDMI (rez. max 4K) si 2x VGA,
Redare sincrona inregistrare: 4ch 4K/6MP, 5ch 5MP, 8ch 4MP, 9ch 3MP,
16ch 1080P/720P/4CIF, I/O Bandwidth 400/200Mbps, protocoale
TC-NR5080M7-S8 suportate: TCP/UDP/HTTP/MULTICAST /UPnP/ DHCP/ PPPoE/ 5,871.60 3,523.10
DDNS/NFS/FTP/NTP/HTTPS/RTSP/SMTP/SADP/SNMP, 2 porturi Gigabit
RJ45, functie Video Analytics(IVA) 80-ch Tiandy Camera IVA Process
(Tripwire and Perimeter), 8 xSATA(Up to 48TB), JBOD, Raid 0/1/5/10,
Onvif S, 3 USB, temperatura de functionare -10~+55°C, dimensiuni:
89mmx440mmx472mm

NVR 80 canale H.265/H.264 RAID & Hot-Swap, suporta camere IP max

4K, rezolutii de inregistrare:
4K/6MP/5MP/4MP/3MP/1080P/UXGA/720P
/VGA/4CIF/DCIF/2CIF/CIF/QCIF, iesire 2x HDMI (rez. max 4K) si 2xVGA,
Redare sincrona inregistrare: 4ch 4K/6MP, 5ch 5MP, 8ch 4MP, 9ch 3MP,
16ch 1080P/720P/4CIF, I/O Bandwidth 400/200Mbps, protocoale
TC-NR5080M7-E16 suportate: TCP/UDP/HTTP/MULTICAST /UPnP/ DHCP/ PPPoE/ 17,206.50 10,324.30
DDNS/NFS/FTP/NTP/HTTPS/RTSP/SMTP/SADP/SNMP, 2 porturi Gigabit
RJ45, functie Video Analytics(IVA) 80-ch Tiandy Camera IVA Process
(Tripwire and Perimeter), 16 xSATA(Up to 48TB), JBOD, Raid 0/1/5/10,
Hot-Swap, Onvif S, 3 USB, temperatura de functionare -10~+55°C,
dimensiuni: 89mmx440mmx472mm

NVR 160 canale H.265/H.264 RAID & Hot-Swap, suporta camere IP

max 4K, rezolutii de inregistrare:
4K/6MP/5MP/4MP/3MP/1080P/UXGA/720P
/VGA/4CIF/DCIF/2CIF/CIF/QCIF, iesire 2x HDMI (rez. max 4K) si 2xVGA,
Redare sincrona inregistrare: 4ch 4K/6MP, 5ch 5MP, 8ch 4MP, 9ch 3MP,
16ch 1080P/720P/4CIF, I/O Bandwidth 400/200Mbps, protocoale
TC-NR5160M7-E16 suportate: TCP/UDP/HTTP/MULTICAST /UPnP/ DHCP/ PPPoE/ 21,986.50 13,192.40
DDNS/NFS/FTP/NTP/HTTPS/RTSP/SMTP/SADP/SNMP, 2 porturi Gigabit
RJ45, functie Video Analytics(IVA) 160-ch Tiandy Camera IVA Process
(Tripwire and Perimeter), 16 xSATA(Up to 48TB), JBOD, Raid 0/1/5/10,
Hot-Swap, Onvif S, 3 USB, temperatura de functionare -10~+55°C,
dimensiuni: 142,8mmx436,6mmx487,2mm

CONECTORI BNC - TANE ALARM

Aprilie 2019 CCTV 235din533

TN5088-2X mufă BNC sertizabilă ( 10 buc) 46.25 27.75
TN50AD503 Adaptor BNC-Jack L ( 10 buc) 41.85 25.10
TN50AD505 conector BNC T ( 10 buc) 41.85 25.10
TN50AD555 Prelungitor BNC-BNC ( 10 buc) 30.10 18.05
TN50R-2X Mufă BNC L sertizabilă ( 10 buc) 41.85 25.10
TN50RA2 Mufă BNC L cu filetare RG 59 ( 10 buc) 34.50 20.70
TN50RA5 Mufă BNC L cu filetare RG 6( 10 buc) 34.50 20.70
TN50UG882 Mufă BNC cu filetrare ptr RG 59 ( 10 buc) 38.95 23.35
TN50UG885 Mufă BNC cu filetrare ptr RG 6 ( 10 buc) 38.95 23.35
TN-CRIMP Trusă sertizat mufe BNC 535.75 321.45

SUPORTI CAMERE/CARCASE
Suport camera de interior din plastic greutate maxima suportata 3kg,
TS-B13 greutatea suportului 180g, culoarea bej 16.20 9.70
Suport camera de interior din plastic greutate maxima suportata 3kg,
TS-B16 greutatea suportului 165g, culoarea bej/negru 20.60 12.35
Suport camera de interior/exterior din aluminiu, greutate maxima
TS-B20 suportata 10kg, greutatea suportului 820g, culoarea bej/gri 45.85 27.50
DIVERSE
PSC12015 Alimentator 12V, 1.5A, cu montaj in doza de aparataj standard 83.70 50.20
Sursa de alimentare in comutatie cu cutie, pentru camere video, tensiune
intrare AC 90-260V, 50~60HZ, tensiune iesire DC 12-
SIWD 1203-04C 14V(ajustabila)curent de iesire 4X 0.75A, total 3A dimensiune L*W*H 115.20 69.10
160*160*45MM

Sursa de alimentare in comutatie cu cutie, pentru camere video, tensiune

intrare AC 90-260V, 50~60HZ, tensiune iesire DC 12-
SIWD 1205-09C 14V(ajustabila)curent de iesire 9X 0.50A, total 5A dimensiune L*W*H 152.35 91.40
200*160*50MM
Sursa de alimentare 12V, 1A, randament 80%, elemente de siguranta
PSD-12010 SCP, OLP 54.50 32.70
Sursa de alimentare 12V, 2A, randament 83%, elemente de siguranta
PSD-12020 SCP, OLP 77.00 46.20
Sursa de alimentare in comutatie cu cutie, pentru camere video, tensiune
intrare 176÷264VAC/50Hz, curent de iesire 8X 1A/12Vcc, randament:
PSDC08128 83%, elemente de siguranţă: SCP, OLP, OVP*, tamper (deschiderea 497.70 298.60
carcasei), LED-uri semnalizare stare iesiri dispuse pe capac, dimensiune
W=285 H=260 D=52+8 mm,

Sursa de alimentare in comutatie cu cutie, pentru camere video, tensiune

intrare 176÷264VAC/50Hz, curent de iesire 8X 1A/12Vcc, randament:
PSDC08128T 83%, elemente de siguranţă: SCP, OLP, OVP, dimensiune: W=295 H=246 355.40 213.20
D=51+8 mm

Sursa de alimentare in comutatie cu cutie, pentru camere video, tensiune

intrare 176÷264VAC/50Hz, curent de iesire 16X 0,8A/12Vcc, randament:
PSDC161212T 83%, elemente de siguranţă: SCP, OLP, OVP, dimensiune: W=295 H=246 404.00 242.40
D=51+8 mm

Sursa de alimentare in comutatie cu cutie, pentru camere video, tensiune

intrare 176÷264VAC/50Hz, curent de iesire 16X 0,87A/12Vcc, randament:
PSDC161214 85%, elemente de siguranţă: SCP, OLP, OVP*, tamper (deschiderea 688.20 412.90
carcasei), LED-uri semnalizare stare iesiri dispuse pe capac, dimensiune
W=285 H=260 D=52+8 mm,

AUDIO CABLE Microfon audio, cu 30 cm de cablu, şi conectică 43.00 25.80

TESTERE VIDEO
Tester CCTV hibrid 3 in 1 (AHD/TVI/CVBS), 3.5 inch LTPS LCD screen,
960x240, audio test, iesire alimentare ptr camera 1Ah, control PTZ,
CSD-K835P testare cablu UTP, meniu OSD, temperatura de functionare -30 la 70 grd.,
795.50 477.30
dimensiuni: 105x44x188 mm
Tester CCTV hibrid 3 in 1 (AHD/TVI/CVBS), 3.5 inch LTPS LCD screen,
960x240, audio test, iesire alimentare ptr camera 1Ah, control PTZ,
CSD-K895P 1,161.00 696.60
testare cablu UTP, meniu OSD, temperatura de functionare -30 la 70 grd.,
dimensiuni: 105x44x188 mm. Multimetru digital integrat

Aprilie 2019 CCTV 236din533

Tester video 7" touch screen, hibrid 5 in 1 (AHD/CVI/TVI/CVBS/IP), IPS
HD touch screen , 1280x800, Ethernet port 10 / 100M adaptive, Built-in
WIFI, speed 150M, ONVIF speed test, one second scan,click display
video support maximum 1080P H264 / MJPEG / MPEG4 format, support
for modify IP, support ONVIF PTZ control, 1 channel CVBS analog input ,
support PAL / NTSC standard adaptive, 1 Channel AHD TVI CVI Input,
adaptive PAL/NTSC, Real-time enlarge mobile HD video image ,
maximum to 5 times, Support video record and All video formats. Support
H264 storage, One channel audio input test , can be recorded and
CSD-K700SACT 2,938.25 1,763.00
saved , one audio output for connecting headphones,12V DC output , the
maximum current 2A, supply power for camera, 48V PoE standard output
to provide power for the PoE cameras, display PoE power supply device
voltage and circuit conditions, RS485 serial tools :send or receive any
data or hex data,Send high-definition monitor images to HDMI Monitor,
Provides power for the USB-powered camera or cellphones,max 2A,
Built-in 7.4V lithium polymer battery , capacity 5000mAh, can provide
power for 8-16 hours, Internal SD storage 8G, Operating temperature
-10℃--+50℃, size 23cm x 14cm x 4.5cm, Weight 0.9kg

CONVERTOARE CABLU COAX-UTP

Set video balun pasiv 1 camera (set 2 buc), terminal cu conectori,
P-TR1HD AHD/TVI/CVI 15.20 9.10
Set video balun pasiv 1 camera (set 2 buc), terminal cu autoinchidere
P-TR1HD3 AHD/TVI/CVI 21.00 12.60
video balun pasiv, 1 camera (set 2 bucati), transiever cu mufa de
P-TRPV1 alimentare, AHD/CVI/TVI 37.70 22.60
P-TRPV120 transmitator pasiv , 1 camera 19.40 11.60
Interfata transmitator pasiv, 4 canale, Alimentare/semnal video/PTZ ptr
P-TRPV4 AHD/CVI/TVI, necesita sursa alimentare 12V/1A 103.00 61.80
HDMI-VGA Interfata convertor semnal de la HDMI la VGA 78.70 47.20
P-POE1 Adaptor POE, RJ45 si alimentare alimentare (set 2 buc - intrare/iesire) 9.40 5.60
SP-POE12 Spliter POE, RJ45 si conector alimentare 61.20 36.70
EXT-POE1 Extender POE, 1 in/OUT, extinde lungimea cablului de la 100m la 200m 142.40 85.40
TTP 414V video balun pasiv 4 camere 419.75 251.85
receiver activ 16 porturi, ptr. montaj in rack 19", constitut din 16 video
balun-uri active TTA11VR, imunitate suplimentara la interferente, protectie
TPA 016-2 la tranzitii si groud lfting, alimentare 12Vdc, 500mA, cablu recomandat 2,192.25 1,315.40
UTP cat 5.

receiver pasiv 16 porturi, ptr. montaj in rack 19", constitut din 16 video
VTX 216 balun-uri pasive imunitate suplimentara la interferente, cablu 1,181.15 708.70
recomandat UTP cat 5.

Switch-uri POE
Switch 6 porturi pentru 4 camere IP, 4POE+2xUPLINK, max 48W, max
S64 30W/port. 333.70 200.20
Switch 10 porturi pentru 8 camere IP, 8POE+2xUPLINK, max 96W, max
S108 30W/port. 693.20 415.90
Switch 10 porturi pentru 8 camere IP, 8POE+2xUPLINK+2xSFP (G1/SFP,
SF108 G2/SFP ports), max 96W, max 15.4W/port., include accesorii montaj rack 835.30 501.20
19''.

Switch 18 porturi pentru 16 camere IP, 16POE/(POE+)

SF116 +2xUPLINK+2xSFP (G1/SFP, G2/SFP ports), max 160W, max 30W/port., 2,274.10 1,364.50
include accesorii montaj rack 19''.

ACCESORII ptr DVR / NVR

Cabinet metalic pentru montaj DVR-uri, include yala si tamper, posibilitate
AWO447 montaj in rack (necesita suporti AWO445BR), dimensiuni: exterioare 334.50 200.70
( W=405, H=120, D=435), interioare ( W=395, H=100, D=430)

Aprilie 2019 CCTV 237din533

Cabinet metalic pentru montaj DVR-uri, include yala si tamper, posibilitate
AWO483 montaj in rack (necesita suporti AWO445BR), dimensiuni: exterioare 407.40 244.40
( W=505, H=120, D=405), interioare ( W=495, H=100, D=400)

AWO445BR Suport cabinet Rack, dimensiuni 405X110X60 (set-2 buc.) 54.50 32.70
Cabinet metalic pentru montaj DVR-uri pe perete, include yala si
AWO529 tamper, ), dimensiuni exterioare (mm) lăţime:385; înălţime:495; 710.70 426.40
adâncime:110
Cabinet metalic pentru montaj DVR-uri pe perete, include yala si
AWO530 tamper, ), dimensiuni exterioare (mm) lăţime:535; înălţime:650; 894.70 536.80
adâncime:130
Monitor FHD 21,5" Monitoare FHD, 21,5", timp de raspuns 5 ms 1,115.00 668.85
Monitor FHD 24" Monitoare FHD, 24", timp de raspuns 5 ms 1,327.50 796.25
HDD Seagate / WD, 1TB 7200 rpm, S-ATA3 64MB buffer, dedicat
HDD DVR 1T-SATA surveillance 452.50 271.35
HDD Seagate / WD 2TB 7200 rpm, S-ATA3 64MB buffer, dedicat
HDD DVR 2T-SATA surveillance 642.50 385.30
HDD Seagate / WD 3TB 7200 rpm, S-ATA3 64MB buffer, dedicat
HDD DVR 3T-SATA surveillance 859.00 515.15
HDD Seagate / WD 4TB 5900 rpm, S-ATA3 64MB buffer, dedicat
HDD DVR 4T-SATA surveillance 1,060.00 636.00
HDD Seagate / WD 6TB 5900 rpm, S-ATA3 64MB buffer, dedicat
HDD DVR 6T-SATA surveillance 1,685.00 1,010.95
HDD Seagate / WD 8TB 5900 rpm, S-ATA3 64MB buffer, dedicat
HDD DVR 8T-SATA surveillance 2,263.50 1,357.95
HDD Seagate / WD 10TB 5900 rpm, S-ATA3 64MB buffer, dedicat
HDD DVR 10T-SATA surveillance 2,637.00 1,582.00
UPS 850VA UPS 850VA, >12min back-up (half load), LCD screen, black 559.00 335.40
UPS 1000VA, 8 min back-up (half load), LCD Display, Power
UPS 1000VA Management Software - Cable 661.50 396.90
UPS 1200VA, 8 min back-up (half load), LCD Display, Power
UPS 1200VA Management Software - Cable 689.50 413.70
UPS 2000VA, 8 min back-up (half load), LCD Display, Power
UPS 2000VA Management Software - Cable 1,584.00 950.30

Aprilie 2019 CCTV 238din533

website

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

Aprilie 2019 CCTV 239din533

detalii pe website

detalii pe website

Aprilie 2019 CCTV 240din533

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

Aprilie 2019 CCTV 241din533

detalii pe website

Aprilie 2019 CCTV 242din533

Aprilie 2019 CCTV 243din533
detalii pe website

detalii pe website

Aprilie 2019 CCTV 244din533

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

Aprilie 2019 CCTV 245din533

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

detalii pe website

Aprilie 2019 CCTV 246din533

detalii pe website

Aprilie 2019 CCTV 247din533

Aprilie 2019 CCTV 248din533
PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
Sisteme CVI
Camere video HDCVI
Camera dome de interior HDCVI Senzor 1Megapixel
CMOS,rezolutie 1280x720@25fps, Smart IR 20m, Day/Night cu
filtru IR autoretractabil, lentila 2.8mm (3.6mm, 6mm, 8mm
optional), camp de vizualizare 58.5° (lentila 3.6mm), sensibilitate
HAC-HDW1000R 101.32 63.33
0.01Lux/F1.2, 0 Lux IR on, 2D noise reduction, temperatura de
functionare -30°C~60°C, alimentare DC 12V, transmisia se face
pe cablu coaxial sau UTP (cu videobalun) pe o distanta de
pana la 800m/RG59, carcasa plastic

Cameră dome de interior HDCVI, 1/2.9" 1 Megapixel CMOS,

Day/Night(ICR), AWB, AGC, BLC, Smart IR 30m, lentilă 3.6mm
(opțional 6mm), 25fps@1280x720 realtime, sensibilitate
HAC-HDW1100S 156.4 97.75
0.01Lux@F1.2(0Lux IR LED on), temperatura de funcționare
-30°C ~ 60°C, alimentare 12V, transmisie pe cablu coaxial sau
UTP(cu videobalun), Maxim 500m/RG59 sau 700m/RG6

Camera bullet de exterior HDCVI Senzor 1Megapixel

CMOS,rezolutie 1280x720@25fps, Smart IR 20m, Day/Night cu
filtru IR autoretractabil, lentila 2.8mm (3.6mm, 6mm, 8mm
optional), camp de vizualizare 58.5° (lentila 3.6mm), sensibilitate
HAC-HFW1000R 101.32 63.33
0.01Lux/F1.2, 0 Lux IR on, 2D noise reduction, temperatura de
functionare -30°C~60°C, alimentare DC 12V, transmisia se face
pe cablu coaxial sau UTP (cu videobalun) pe o distanta de
pana la 800m/RG59, grad protectie IP67, carcasa plastic

Camera bullet de exterior HDCVI Senzor 1Megapixel CMOS,

rezolutie 1280x720@25fps, Smart IR 15m, Day/Night cu filtru IR
autoretractabil, lentila 2.8mm (3.6mm, 6mm, 8mm optional),
camp de vizualizare 58.5° (lentila 3.6mm), sensibilitate
HAC-HFW1000RM 163.2 102.00
0.01Lux/F1.2, 0 Lux IR on, 2D noise reduction, temperatura de
functionare -30°C~60°C, alimentare DC 12V, transmisia se face
pe cablu coaxial sau UTP (cu videobalun) pe o distanta de
pana la 800m/RG59, grad protectie IP67, carcasa metal

Camera HDCVI bullet de exterior, senzor 1/4" 1 Megapixel

CMOS, rezolutie 720P@25fps, Smart IR 30m, lentilă 2.8mm
(opțional 3.6 mm), Day/Night(ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR,
2DNR, Dual BNC: HDCVI/ CVBS camp de vizualizare
HAC-HFW1000SL 60°( 83.4°), sensibilitate 0.05Lux/F2.0, 0 Lux IR on, 2D noise 122.4 76.50
reduction, meniu OSD, temperatura de functionare -40°C ~
60°C, alimentare DC 12V±25%, transmisia se face pe cablu
coaxial sau UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim 500m
cu RG59 sau 700mcu RG6

Aprilie 2019 CCTVDahua 249din533

Camera bullet de exterior HDCVI Senzor 1/2.9" 1Megapixel,
rezolutie 1280x720@25fps, Smart IR 20m, Day/Night cu filtru IR
autoretractabil, lentila 2.8mm (3.6mm, 6mm, 8mm optional),
camp de vizualizare 88° (lentila 3.6mm), 98° (lentila 2.8mm), 52°
HAC-HFW1100RM (lentila 6mm), sensibilitate 0.01Lux/F1.2, 0 Lux IR on, 2D noise 176.8 110.50
reduction, temperatura de functionare -30°C~60°C, alimentare
DC 12V, transmisia se face pe cablu coaxial sau UTP (cu
videobalun) pe o distanta de maxim 500M/RG59 sau
700m/RG6, grad protectie IP66, carcasa metal

Cameră HDCVI dome de exterior, 1/2.7" 2 Megapixeli CMOS,

Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR, 2DNR, Smart IR
HAC-T1A21 20m, lentilă 3.6mm (opțional 2.8mm, 6mm), 25fps@1080P, 98.6 61.63
meniu OSD, alimentare DC 12V±30%, temperatura de
funcționare: -40°C ~ 60°C, carcasa plastic.

Cameră HDCVI dome de exterior, 1/2.7" 2 Megapixeli CMOS,

Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR, 2DNR, Smart IR
20m, lentilă 3.6mm (opțional 2.8mm, 6mm), 25fps@1080P,
HAC-T2A21 122.4 76.50
meniu OSD, dual BNC: HDCVI/ CVBS (posibilitate de
comutare), alimentare DC 12V±30%, temperatura de
funcționare: -40°C ~ 60°C, IP67, carcasa metal.

Camera dome de exterior HDCVI Senzor 1/2.7" 2Megapixel

CMOS, rezolutie 1920x1080@25fps, Smart IR 50m, Day/Night,
lentila 3.6mm (6mm optional), camp de vizualizare 89.9° (lentila
3.6mm), 59.4° (lentila 6mm), sensibilitate 0.02Lux/F2.0, 0 Lux IR
HAC-HDW1200EM-A on, 2D noise reduction, microfon încorporat High Quality 176.8 110.50
Audio (transmisie prin HDCVI), meniu OSD, temperatura de
functionare -30°C~60°C, alimentare DC 12V, transmisia se face
pe cablu coaxial sau UTP (cu videobalun) pe o distanta de
maxim 500M/RG59 sau 700m/RG6

Camera dome de exterior HDCVI Senzor 1/2.7" 2Megapixel

CMOS, rezolutie 1920x1080@25fps, Smart IR 50m, Day/Night,
lentila 3.6mm (6mm optional), sensibilitate 0.02Lux@F1.85,
30IRE, Lux IR pornit, Day/Night(ICR), AWB, AGC, BLC, 2DNR,
HAC-HDW1200EM 170 106.25
meniu OSD, temperatura de functionare -40°C~60°C,
alimentare DC 12V, transmisia se face pe cablu coaxial sau UTP
(cu videobalun) pe o distanta de maxim 500M/RG59 sau
700m/RG6

Camera dome de exterior HDCVI, 1/2.7"2Megapixel CMOS,

lentila varifocala 2.7-12mm, DWDR, BLC / HLC, 2D DNR, IR
HAC-T3A21-VF 30m, sensibilitate 0.04Lux/F1.85, 30IRE, 0Lux IR on, meniu 265.2 165.75
OSD ,temperatura de functionare -40°C~60°C, alimentare DC
12V, IP67, carcasa plastic+metal

Camera dome de exterior HDCVI Senzor 1/2.7" 2 Megapixeli,

rezolutie 1080p@25fps, Smart IR 30m, Day/Night cu filtru IR
autoretractabil, lentila varifocala 2.7~12mm, camp de vizualizare
99°~37°, sensibilitate 0.01Lux/F1.2, 0 Lux IR on, 2D noise
HAC-HDW1200R-VF 299.2 187.00
reduction, temperatura de functionare -30°C~60°C, alimentare
DC 12V, transmisia se face pe cablu coaxial sau UTP (cu
videobalun) pe o distanta de maxim 500m/720p, 300m/1080p
cu RG59 sau 700m/720p, 400m/1080p cu RG6

Aprilie 2019 CCTVDahua 250din533

Cameră dome de exterior, 1/2.7" 2 Megapixeli CMOS, Smart IR
60m, lentilă motorizată 2.7 ~ 12mm, 25fps@1080P, 25/
HAC-HDW1200T-Z-A 50fps@720P, Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR, 2DNR, 333.2 208.25
Microfon încorporat, meniu OSD, alimentare DC 12V±30%,
temperatură de -30°C ~ 60°C, IP67

Camera dome Starlight, 1/2.8" 2 Megapixeli CMOS,

25fps@1080P, Smart IR 30m, Day/Night(ICR), AWB, AGC, BLC,
HAC-HDW2231S WDR (120dB), Lentilă fixă 3.6mm (2.8mm sau 6mm opțional), 421.6 263.50
sensibilitate 0.005Lux/F1.6, 30IRE, 0Lux IR pornit, protectie
IP67, alimentare 12V.
Camera dome de exterior Starlight, 1/2.8" 2 Megapixeli CMOS,
25fps@1080P, Day/Night(ICR), AWB, AGC, BLC, WDR (120dB),
HAC-HDW2231R-Z Lentilă motorizată 2.7 ~ 13.5mm, Smart IR 60m, Sensibilitate 639.2 399.50
0.005Lux/F1.3, 30IRE, 0Lux IR pornit, protectie IP67, alimentare
12V.
Camera dome Starlight, 1/2.8" 2 Megapixeli CMOS,
25fps@1080P, Smart IR 30m, Day/Night(ICR), AWB, AGC, BLC,
HAC-HDBW2231R-Z WDR (120dB), Lentilă motorizată 2.7 ~ 13.5mm, sensibilitate 673.2 420.75
0.005Lux/F1.3, 30IRE, 0Lux IR pornit, protectie IP67, IK10,
alimentare 12V
Cameră HDCVI bullet de exterior, 1/2.7" 2 Megapixeli CMOS,
Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR, 2DNR, Smart IR
HAC-B1A21 20m, lentilă 3.6mm (opțional 6mm), 25fps@1080P, meniu OSD, 98.6 61.63
alimentare DC 12V±30%, temperatura de funcționare: -40°C ~
60°C, IP67, carcasă plastic.
Cameră HDCVI bullet de exterior, 1/2.7" 2 Megapixeli CMOS,
Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR, 2DNR, Smart IR
HAC-B2A21 20m, lentilă 3.6mm (opțional 6mm), 25fps@1080P, meniu OSD, 119 74.38
alimentare DC 12V±30%, temperatura de funcționare: -40°C ~
60°C, IP67, carcasă metal.

Camera bullet de exterior HDCVI Senzor 1/2.7" 2 Megapixeli,

rezolutie 1080p@25fps, Smart IR 20m, Day/Night cu filtru IR
autoretractabil, lentila 3.6mm (optional 6mm), camp de
vizualizare 89.9° (lentila 3.6mm), 59.4° (lentila 6mm),
sensibilitate 0.01Lux/F1.2, 0 Lux IR on, 2D noise reduction,
HAC-HFW1200RM 163.2 102.00
meniu OSD, temperatura de functionare -30°C~60°C,
alimentare DC 12V, transmisia se face pe cablu coaxial sau
UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim 500m/720p,
300m/1080p cu RG59 sau 700m/720p, 400m/1080p cu RG6,
carcasa metalica

Camera bullet HDCVI de exterior 1/2.9" 2 Megapixeli CMOS,

rezolutie 25fps@1080P, 25/ 50fps@720P, Smart IR 20m, lentilă
3.6mm, camp de vizualizare 82.8°, Day/Night(ICR), AWB, AGC,
BLC, DWDR, 2DNR, sensibilitate 0.02Lux@F2.0, 0 Lux IR
HAC-HFW1220RM 197.2 123.25
pornit, posibilitate de comutare HDCVI/ CVBS, meniu OSD,
alimentare DC 12V, IP67, temperatura de functionare -40°C ~
60°C, Maxim 500m/720p, 300m/1080p cu RG59 sau
700m/720p, 400m/1080p cu RG6

Camera bullet de exterior HDCVI Senzor 1/2.7" 2 Megapixeli,

rezolutie 1080p@25fps, Smart IR 30m, Day/Night cu filtru IR
autoretractabil, lentila varifocala 2.7~12mm, camp de vizualizare
99°~37°, sensibilitate 0.01Lux/F1.2, 0 Lux IR on, 2D noise
HAC-HFW1200R-VF 333.2 208.25
reduction, temperatura de functionare -30°C~60°C, alimentare
DC 12V, transmisia se face pe cablu coaxial sau UTP (cu
videobalun) pe o distanta de maxim 500m/720p, 300m/1080p
cu RG59 sau 700m/720p, 400m/1080p cu RG6

Aprilie 2019 CCTVDahua 251din533

Camera bullet de exterior HDCVI Senzor 1/2.7" 2 Megapixeli,
rezolutie 1080p@25fps, Iluminator IR led array 60m, Day/Night
cu filtru IR autoretractabil, lentila varifocala 2.7~12mm, camp de
HAC-HFW1200R-VF- vizualizare 99°~37°, sensibilitate 0.01Lux/F1.2, 0 Lux IR on, 2D
353.6 221.00
IRE6 noise reduction, temperatura de functionare -30°C~60°C,
alimentare DC 12V, transmisia se face pe cablu coaxial sau
UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim 500m/720p,
300m/1080p cu RG59 sau 700m/720p, 400m/1080p cu RG6

Cameră HDCVI bullet de exterior 1/2.7" 2 Megapixeli CMOS,

25fps@1080P, Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR,
2DNR, Smart IR 60m, lentilă motorizată 2.7 ~ 12mm, meniu
HAC-HFW1200R-Z-IRE6 OSD, alimentare DC 12V±30%, temperatură de funcționare 333.2 208.25
-30°C ~ 60°C, IP67, transmisia se face pe cablu coaxial sau
UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim 500m/720p,
300m/1080p cu RG59 sau 700m/720p, 400m/1080p cu RG6

Camera bullet HDCVI Senzor 1/2.7" 2Megapixel CMOS,

rezolutie 1920x1080@25fps, Smart IR 80m, Day/Night, lentila
3.6mm (6mm, 8mm, 12 mm optional), camp de vizualizare 89.9°
(lentila 3.6mm), 59.4° (lentila 6mm), 41.4° (lentila 8mm), 26.5°
HAC-HFW1200D (lentila 12mm), sensibilitate 0.02Lux/F2.0, 0 Lux IR on, 2D noise 197.2 123.25
reduction, meniu OSD, temperatura de functionare -30°C~60°C,
alimentare DC 12V, transmisia se face pe cablu coaxial sau
UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim 500M/RG59 sau
700m/RG6

Camera HDCVI bullet de exterior, 1/2.7" 2 Megapixeli CMOS,

Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR, 2DNR, Smart IR
40m, lentilă 3.6mm (opțional 6mm), 25fps@1080P, 25/
HAC-HFW1200TL 176.12 110.08
50fps@720P, meniu OSD, dual BNC: HDCVI/ CVBS (posibilitate
de comutare), alimentare DC 12V±30%, temperatura de
functionare -40°C ~ 60°C, IP67, carcasa plastic.

Camera HDCVI bullet de exterior Starlight, 1/2.8"2 Megapixeli

CMOS, 25fps@1080P, 25/ 50fps@720P, Day/Night (ICR), AWB,
AGC, BLC, DWDR, 2DNR, smart IR 40m, lentilă 3.6 (opțional
HAC-HFW1230TL 2.8, 6mm), iluminare minimă 0.005Lux/F1.6, 30IRE, 0Lux IR on, 265.2 165.75
meniu OSD, dual BNC: HDCVI/ CVBS (posibilitate de
comutare), alimentare DC 12V±30%, temperatura de
funcționare: -40°C ~ 60°C, IP67, carcasa plastic.

Camera HDCVI bullet de exterior, 1/2.7" 2 Megapixeli CMOS,

Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR, 2DNR, Smart IR
80m, microfon incorporat High Quality Audio, lentilă 3.6mm
HAC-HFW1200TL-A (opțional 6mm), 25fps@1080P, 25/ 50fps@720P, meniu OSD, 230.52 144.08
dual BNC: HDCVI/ CVBS (posibilitate de comutare), alimentare
DC 12V±30%, temperatura de functionare -40°C ~ 60°C, IP67,
carcasa plastic.

Camera HDCVI bullet de exterior Starlight, 1/2.8"2 Megapixeli

CMOS, 25fps@1080P, 25/ 50fps@720P, Day/Night (ICR), AWB,
AGC, BLC, DWDR, 2DNR, smart IR 80m, lentila 3.6 (opțional
2.8, 6mm), iluminare minimă 0.005Lux/F1.6, 30IRE, 0Lux IR on,
HAC-HFW1230TL-A 319.6 199.75
microfon încorporat High Quality Audio, meniu OSD, dual BNC:
HDCVI/ CVBS (posibilitate de comutare), alimentare DC
12V±30%, temperatura de funcționare: -40°C ~ 60°C, IP67,
carcasa plastic.

Aprilie 2019 CCTVDahua 252din533

Camera bullet Starlight, 1/2.8" 2 Megapixeli CMOS,
25fps@1080P, Smart IR 30m, Day/Night(ICR), AWB, AGC, BLC,
HAC-HFW2231S WDR (120dB), Lentilă fixă 3.6mm (2.8mm sau 6mm opțional) 428.4 267.75
Sensibilitate 0.005Lux/F1.6, 30IRE, 0Lux IR pornit, protectie
IP67, alimentare 12V.
Camera bullet Starlight, 1/2.8" 2 Megapixeli CMOS,
25fps@1080P, Smart IR 80m, Day/Night(ICR), AWB, AGC, BLC,
HAC-HFW2231D WDR (120dB), Lentilă fixă 3.6mm (6mm, 8mm sau 12mm 489.6 306.00
opțional), Sensibilitate 0.005Lux/F1.6, 30IRE, 0Lux IR pornit,
protectie IP67, alimentare 12V.

Camera HDCVI bullet de exterior, Starlight Full Color pentru

imagini color complete chiar și în condiții de iluminare
foarte scăzută, 1/2.8" 2 Megapixeli CMOS, 25fps@1080P, 25/
50fps@720P, Lentilă 3.6mm (6mm opțional), WDR (120dB),
HAC-HFW2249T-I8-A 537.2 335.75
Day/Night (Color), AWB, AGC, BLC, 2D/3D DNR, iluminare
minima 0.001Lux@ F1.0, 1 intrare audio & Microfon
încorporat, meniu OSD, grad protectie IP67, alimentare DC
12V±30%, temperature de functionare -40°C ~ 60°C.

Camera HDCVI bullet de exterior Starlight, 1/2.8"2 Megapixeli

CMOS, 25fps@1080P, 25/ 50fps@720P, Day/Night (ICR), AWB,
AGC, BLC, DWDR, 2DNR, smart IR 60m, lentilă motorizată 2.7
HAC-HFW1230R-Z-IRE6 ~ 12mm, iluminare minimă 0.005Lux/F1.6, 30IRE, 0Lux IR on, 496.4 310.25
meniu OSD, dual BNC: HDCVI/ CVBS (posibilitate de
comutare), alimentare DC 12V±30%, temperatura de
funcționare: -30°C ~ 60°C, IP67.

Camera bullet Starlight, 1/2.8" 2 Megapixeli CMOS,

25fps@1080P, Smart IR 60m, Day/Night(ICR), AWB, AGC, BLC,
HAC-HFW2231R-Z-IRE6 WDR (120dB), Lentilă motorizată 2.7 ~ 13.5mm, Sensibilitate 673.2 420.75
0.005Lux/F1.3, 30IRE, 0Lux IR pornit, protectie IP67, alimentare
12V.

Camera HDCVI bullet de exterior, Starlight, 1/2.8" 2 Megapixeli

CMOS, Smart IR 80m, lentilă motorizată 2.7 ~ 13.5mm,
25fps@1080P, 25/50fps@720P, WDR (120dB), Day/Night (ICR),
HAC-HFW2241T-Z-A 639.2 399.50
AWB, AGC, BLC, 2D/3D DNR, 1 intrare audio & Microfon
încorporat (High Quality Audio), alimentare DC 12V±30%,
mediu de funcționare -30°C ~ 60°C, IP67.

Camera dome de exterior HDCVI, Senzor 1/3" 4 Megapixeli

CMOS, rezolutie 25fps@4MP, 25fps@1080P, 25fps@720P,
Smart IR 20 m, lentila 2.8mm (optional 3.6 mm sau 6 mm),
Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR, 2D noise reduction,
camp de vizualizare 84.8°, 0.03Lux/F2.0, 30IRE, 0Lux IR pornit,
HAC-HDW1400R 238 148.75
meniu OSD, temperatura de functionare -40°C~60°C,
alimentare DC 12V, transmisia se face pe cablu coaxial sau
UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim 700m/ 4M,
500m/720p, 300m/1080p cu RG59 sau 700m/4M, 700m/720p,
400m/1080p cu RG6, 300m/4M prin cablu UTP

Aprilie 2019 CCTVDahua 253din533

Camera dome de exterior HDCVI, Senzor 1/3" 4 Megapixeli
CMOS, rezolutie 25fps@4MP, 25fps@1080P, 25fps@720P,
Smart IR 30 m, lentila 2.8mm (optional 3.6 mm sau 6 mm),
Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR, 2D noise reduction,
camp de vizualizare 84.8°, 0.03Lux/F2.0, 30IRE, 0Lux IR pornit,
HAC-HDW1400M 278.8 174.25
meniu OSD, temperatura de functionare -40°C~60°C,
alimentare DC 12V, IP67, transmisia se face pe cablu coaxial
sau UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim 700m/ 4M,
500m/720p, 300m/1080p cu RG59 sau 700m/4M, 700m/720p,
400m/1080p cu RG6, 300m/4M prin cablu UTP

Camera dome de exterior HDCVI, Senzor 1/3" 4 Megapixeli

CMOS, rezolutie 25fps@4MP, 25fps@1080P, 25fps@720P,
Smart IR 50 m, lentila 2.8mm (optional 3.6 mm sau 6 mm),
Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR, 2D noise reduction,
camp de vizualizare 84.8°, 0.03Lux/F2.0, 30IRE, 0Lux IR pornit,
HAC-HDW1400EM 272 170.00
meniu OSD, temperatura de functionare -40°C~60°C,
alimentare DC 12V, IP67, transmisia se face pe cablu coaxial
sau UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim 700m/ 4M,
500m/720p, 300m/1080p cu RG59 sau 700m/4M, 700m/720p,
400m/1080p cu RG6, 300m/4M prin cablu UTP

Camera dome de exterior, 1/3" 4 Megapixeli CMOS,

Day/Night(ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR, 2DNR, 25fps@4M,
25fps@1080P, 25fps@720P, Smart IR 50m, lentilă 3.6mm
(opțional 2.8mm sau 6mm), microfon încorporat, sensibilitate
HAC-HDW1400EM-A 299.2 187.00
0.03Lux@F2.0, 30IRE, 0Lux IR pornit, posibilitate de comutare
de la definiție standard la High Definition, transmisie de date pe
un singur cablu (coaxial sau UTP cu videobalun), alimentare DC
12V±25%, temperatura de functionare - 40°C ~ 60°C.

Camera dome de exterior HDCVI, Senzor 1/3" 4 Megapixeli

CMOS, rezolutie 25fps@4MP, 25fps@1080P, 25fps@720P,
Smart IR 30 m, lentila 2.8mm (optional 3.6 mm sau 6 mm),
Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR, 2D noise reduction,
camp de vizualizare 84.8°, 0.03Lux/F2.0, 30IRE, 0Lux IR pornit,
HAC-HDBW1400E 333.2 208.25
meniu OSD, temperatura de functionare -40°C~60°C, IP67,
IK10, alimentare DC 12V, transmisia se face pe cablu coaxial
sau UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim 700m/ 4M,
500m/720p, 300m/1080p cu RG59 sau 700m/4M, 700m/720p,
400m/1080p cu RG6, 300m/4M prin cablu UTP

Camera dome de exterior HDCVI, Senzor 1/3" 4 Megapixeli

CMOS, rezolutie 25fps@4MP, 25fps@1080P, 25fps@720P,
Smart IR 30 m, lentila varifocala 2.7~13.5mm, Day/Night (ICR),
AWB, AGC, BLC, DWDR, 2D noise reduction, 0.03Lux/F2.0,
HAC-HDW1400R-VF 30IRE, 0Lux IR pornit, meniu OSD, temperatura de functionare 442 276.25
-40°C~60°C, IP67, alimentare DC 12V, transmisia se face pe
cablu coaxial sau UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim
700m/ 4M, 500m/720p, 300m/1080p cu RG59 sau 700m/4M,
700m/720p, 400m/1080p cu RG6, 300m/4M prin cablu UTP

Aprilie 2019 CCTVDahua 254din533

Camera dome de exterior HDCVI, Senzor 1/3" 4 Megapixeli
CMOS, rezolutie 25fps@4MP, 25fps@1080P, 25fps@720P,
Smart IR 30 m, lentila 2.7~13.5mm, Day/Night (ICR), AWB,
AGC, BLC, DWDR, 2D noise reduction, 0.03Lux@F1.3, 30IRE,
0Lux IR pornit, meniu OSD, temperatura de functionare
HAC-HDBW1400R-VF 442 276.25
-40°C~60°C, IP67, IK10, alimentare DC 12V, transmisia se face
pe cablu coaxial sau UTP (cu videobalun) pe o distanta de
maxim 700m/ 4M, 500m/720p, 300m/1080p cu RG59 sau
700m/4M, 700m/720p, 400m/1080p cu RG6, 300m/4M prin
cablu UTP

Camera dome de exterior HDCVI, Senzor 1/3" 4 Megapixeli

CMOS, rezolutie 25fps@4MP, 25fps@1080P, 25fps@720P,
Smart IR 30 m, lentila 3.6mm (optional 2.8mm sau 6mm),
Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, True WDR (120dB), ultra
HAC-HDW2401M DNR, camp de vizualizare 79°, sensibilitate 0.01Lux/F1.5, 0 Lux 489.6 306.00
IR pornit, meniu OSD, temperatura de functionare -30°C~60°C,
alimentare DC 12V, transmisia se face pe cablu coaxial sau
UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim 500m/720p,
300m/1080p cu RG59 sau 700m/720p, 400m/1080p cu RG6

Camera dome de exterior HDCVI, Senzor 1/3" 4 Megapixeli

CMOS, rezolutie 25fps@4MP, 25fps@1080P, 25fps@720P,
Smart IR 50 m, lentila 3.6mm (optional 2.8mm sau 6mm),
Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, True WDR (120dB), ultra
HAC-HDW2401EM DNR, camp de vizualizare 79°, sensibilitate 0.01Lux/F1.5, 0 Lux 503.2 314.50
IR pornit, meniu OSD, temperatura de functionare -30°C~60°C,
alimentare DC 12V, transmisia se face pe cablu coaxial sau
UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim 500m/720p,
300m/1080p cu RG59 sau 700m/720p, 400m/1080p cu RG6

Camera HDCVI bullet de exterior, 1/2.7" 4 Megapixeli CMOS,

25fps@4Mp, 25fps@1080P, Smart IR 20m, lentilă 3.6mm
(opțional 6mm), Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR,
HAC-B1A41 176.8 110.50
2DNR, iluminare minima 0.04Lux@F2.0, 30IRE, 0Lux IR pornit,
alimentare DC 12V±30%, mediu de functionare -40°C ~ 60°C,
IP67, carcasa plastic.

Camera bullet de exterior HDCVI, Senzor 1/3" 4 Megapixeli

CMOS, rezolutie 25fps@4MP, 25fps@1080P, 25fps@720P,
Smart IR 20 m, lentila fixa 2.8mm (optional 3.6mm, 6mm sau
8mm), Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, DWDR, 2D noise
reduction, 0.03Lux/F2.0, 30IRE, 0Lux IR pornit, meniu OSD,
HAC-HFW1400R 251.6 157.25
temperatura de functionare -40°C~60°C, IP67, alimentare DC
12V, transmisia se face pe cablu coaxial sau UTP (cu
videobalun) pe o distanta de maxim 700m/ 4M, 500m/720p,
300m/1080p cu RG59 sau 700m/4M, 700m/720p, 400m/1080p
cu RG6, 300m/4M prin cablu UTP

Camera bullet de exterior 1/3" 4 Megapixeli CMOS, rezolutie

25fps@4M, 25fps@1080P, Day/Night(ICR), AWB, AGC, BLC,
DWDR, 2DNR, Smart IR 80m, Lentilă 3.6mm (opțional 6mm,
8mm sau 12mm), camp de vizualizare 84.8°, sensibilitate
HAC-HFW1400D 0.03Lux@F2.0, 30IRE, 0Lux, IR pornit, IP67, alimentare DC 346.8 216.75
12V, temperatura de functionare: -40°C ~ 60°C, Distanță
transmisie cablu coaxial: Maxim 500m/720P, 300m/1080P cu
RG59 sau 700m/720P, 400m/1080P cu RG6, 700m/4M cu
RG59/RG6, Distanță transmisie cablu UTP: 300m/4M

Aprilie 2019 CCTVDahua 255din533

Camera bullet de exterior HDCVI, Senzor 1/3" 4 Megapixeli
CMOS, rezolutie 25fps@4MP, 25fps@1080P, 25fps@720P,
Smart IR 30 m, lentila varifocala 2.7~13.5mm, Day/Night (ICR),
AWB, AGC, BLC, DWDR, 2D noise reduction, 0.03Lux/F2.0,
HAC-HFW1400R-VF 30IRE, 0Lux IR pornit, medniu OSD, temperatura de functionare 442 276.25
-40°C~60°C, IP67, alimentare DC 12V, transmisia se face pe
cablu coaxial sau UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim
700m/ 4M, 500m/720p, 300m/1080p cu RG59 sau 700m/4M,
700m/720p, 400m/1080p cu RG6, 300m/4M prin cablu UTP

Camera bullet de exterior HDCVI, Senzor 1/3" 4 Megapixeli

CMOS, rezolutie 25fps@4MP, 25fps@1080P, 25fps@720P,
Smart IR 60 m, lentila varifocala 2.7~13.5mm, Day/Night (ICR),
AWB, AGC, BLC, DWDR, 2D noise reduction, 0.03Lux/F2.0,
HAC-HFW1400R-VF-IRE6 30IRE, 0Lux IR pornit, meniu OSD, temperatura de functionare 469.2 293.25
-40°C~60°C, IP67, alimentare DC 12V, transmisia se face pe
cablu coaxial sau UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim
700m/ 4M, 500m/720p, 300m/1080p cu RG59 sau 700m/4M,
700m/720p, 400m/1080p cu RG6, 300m/4M prin cablu UTP

Cameră HDCVI dome de exterior, 1/2.7" 5 Megapixeli CMOS,

20fps@5Mp, 25fps@4Mp/ 1080P, Day/Night (ICR), AWB, AGC,
BLC, DWDR, 2DNR, Smart IR 50m, lentilă 3.6mm (opțional
HAC-HDW1500EM-A 2.8mm, 6mm), Microfon încorporat High Quality Audio, Dual 367.2 229.50
BNC: HDCVI/ CVBS (posibilitate de comutare), meniu OSD,
alimentare DC 12V±30%, temperatura de funcționare -40°C ~
60°C, IP67.

Cameră HDCVI dome de exterior, Starlight, 1/2.8" 5

Megapixeli CMOS, 20fps@5Mp, 25fps@4Mp/ 1080P, WDR
(120dB), Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, 2D/3D DNR, Smart
HAC-HDW2501T-A IR 50m, lentilă 3.6mm (2.8mm sau 6mm), 1 intrare audio & 544 340.00
Microfon încorporat High Quality Audio, Dual BNC: HDCVI/
CVBS (posibilitate de comutare), meniu OSD, alimentare DC
12V±30%, temperatura de funcționare -40°C ~ 60°C, IP67.

Cameră HDCVI bullet de exterior, 1/2.7" 5 Megapixeli CMOS,

20fps@5Mp, 25fps@4Mp/ 1080P, Day/Night (ICR), AWB, AGC,
BLC, DWDR, 2DNR, Smart IR 80m, lentilă 3.6mm (opțional
HAC-HFW1500TL-A 2.8mm, 6mm, 8mm), Microfon încorporat High Quality Audio, 353.6 221.00
Dual BNC: HDCVI/ CVBS (posibilitate de comutare), meniu
OSD, alimentare DC 12V±30%, temperatura de funcționare
-40°C ~ 60°C, IP67.

Cameră HDCVI bullet de exterior, Starlight, 1/2.8" 5

Megapixeli CMOS, 20fps@5Mp, 25fps@4Mp/ 1080P, WDR
(120dB), Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, 2D/3D DNR, Smart
HAC-HFW2501T-I8-A IR 80m, lentilă 3.6mm (6mm sau 8mm opțional), 1 intrare audio 632.4 395.25
& Microfon încorporat High Quality Audio, Dual BNC: HDCVI/
CVBS (posibilitate de comutare), meniu OSD, alimentare DC
12V±30%, temperatura de funcționare -40°C ~ 60°C, IP67.

Cameră HDCVI bullet de exterior, 1/2.7" 5 Megapixeli CMOS,

20fps@5Mp, 25fps@4Mp/ 1080P, Day/Night (ICR), AWB, AGC,
BLC, DWDR, 2DNR, Smart IR 60m, lentilă motorizata 2.7 ~
HAC-HFW1500R-Z-IRE6-
12mm, Microfon încorporat High Quality Audio, Dual BNC: 652.8 408.00
A
HDCVI/ CVBS (posibilitate de comutare), meniu OSD,
alimentare DC 12V±30%, temperatura de funcționare -40°C ~
60°C, IP67.

Aprilie 2019 CCTVDahua 256din533

Cameră HDCVI bullet de exterior, Starlight, 1/2.8" 5
Megapixeli CMOS, 20fps@5Mp, 25fps@4Mp/ 1080P, WDR
(120dB), Day/Night (ICR), AWB, AGC, BLC, 2D/3D DNR, Smart
HAC-HFW2501T-Z-A IR 80m, lentilă motorizata 2.7 ~ 13.5mm, 1 intrare audio & 843.2 527.00
Microfon încorporat High Quality Audio, Dual BNC: HDCVI/
CVBS (posibilitate de comutare), meniu OSD, alimentare DC
12V±30%, temperatura de funcționare -40°C ~ 60°C, IP67.

Camera HDCVI 4K dome de exterior, 1/2" 8 Megapixeli

progressive scan CMOS, 12.5fps@3840x2160, WDR(120dB),
Day/Night(ICR), AWB, AGC, BLC, Smart IR 50m, lentilă
HAC-HDBW3802E-Z 1625.2 1015.75
motorizată, 3.7 ~ 11mm, sensibilitate 0.01Lux@F1.5, 30IRE,
0Lux IR pornit,1 intrare audio, 2 intrări alarmă, IP67, IK10,
alimentare DC 12V±25%, AC24V±25%.

Camera HDCVI Fisheye de exterior 4K, 1/2" 8 Megapixeli

CMOS, 12.5fps@8Mp, 25fps@4M, Day/Night (Auto), AWB,
AGC, BLC, WDR (120dB), 2D/ 3D DNR, Smart IR 15m, lentilă
2.5mm, recompunere imagine, microfon încorporat, 2 intrări/2
HAC-EBW3802 1625.2 1015.75
ieșiri audio, unghi de vizualizare H: 180°, V:100°, transmisie pe
cablu coaxial sau UTP (cu videobalun), meniu OSD, alimentare
DC 12V±25%, temperatura de funcționare -30°C ~ 60°C, IP67,
IK10.

Camera HDCVI 4K bullet de exterior, tehnologie Starlight, 1/1.8"

8 Megapixeli CMOS, Smart IR 80m, lentilă 3.6mm (6mm
opțional), 15fps@4K, 20fps@6Mp, 25fps@4M, WDR (120dB),
HAC-HFW2802T-A-I8 Day/Night (Color), AWB, AGC, BLC, 2D/3D DNR, 1 intrare audio 605.2 378.25
& Microfon încorporat, iluminare minima 0.005Lux@F1.6,
30IRE, 0Lux IR pornit, meniu OSD, alimentare DC 12V±30%,
mediu de functionare -30°C ~ 60°C, IP67.

Camera HDCVI 4K bullet de exterior, 1/2" 8 Megapixeli

progressive scan CMOS, 12.5fps@3840x2160, WDR(120dB),
Day/Night(ICR), AWB, AGC, BLC, Smart IR 100m, lentilă
HAC-HFW3802E-Z 1625.2 1015.75
motorizată, 3.7 ~ 11mm, sensibilitate 0.01Lux@F1.5, 30IRE,
0Lux IR pornit,1 intrare audio, 2 intrări alarmă, IP67, IK10,
alimentare DC 12V±25%, AC24V±25%.

Camera mini HDCVI, Senzor 1/2.9" 1 Megapixel CMOS,

rezolutie 1280x720@25fps, lentila 3.6 mm, sensibilitate
0.01Lux/F1.2, DWDR, meniu OSD control direct din DVR, 1
HAC-HUM3100B 333.2 208.25
intrare audio, temperatura de functionare -30°C~60°C,
alimentare DC 12V, transmisia se face pe cablu coaxial sau
UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim 800m/ RG6

Camera mini HDCVI, Senzor 1/3" 1 Megapixel CMOS, rezolutie

1280x720@25fps, lentila 3.6 mm, sensibilitate 0.01Lux/F1.2,
WDR, meniu OSD control direct din DVR, temperatura de
HAC-HUM3101B 469.2 293.25
functionare -30°C~60°C, alimentare DC 12V, transmisia se face
pe cablu coaxial sau UTP (cu videobalun) pe o distanta de
maxim 800m/ RG6

DVR Tribrid - HDCVI, Analogic + IP Megapixel

Aprilie 2019 CCTVDahua 257din533

DVR stand alone Tribrid HDCVI, Analog + IP Megapixel,
compresie H.264, 4 intrari video, 4 intrari audio, 4 intrari alarma,
HDCVI 100fps (real-time) la inregistrare 720P(1280x720),
Analogic 100fps (real-time) la inregistrare 960H(960X576), IP
1080P(1920X1080), playback simultan 4 canale, inregistrare la
detectie miscare, dupa orar, continuu, smart search, LAN,
HCVR4104HE-S2 webserver, soft client, 2 USB, suporta 1 hard disk SATA II si III, 1 265.2 165.75
iesire HDMI, 1 iesire VGA, RS485, suport dual streams permite
vizualizarea de pe telefonul mobil 3G smartphone, tableta
(iPhone, Android, Win mobile , Symbian, BlackBerry) operare
pentaplex,controlul speed domurilor cu mouse (3D intelligent
location), dimensiune mini 1U(325x255x55mm), Calitate
excelenta a imaginii !!

DVR HDCVI tribrid HDCVI, Analog + IP Megapixel, Compresie

video dual-stream H.264+ / H.264, 4 canale HDCVI 4Megapixeli
+ 2 canale IP de până la 5 Megapixeli/ canal, Rezolutie
15fps@4MP, 25fps@1080P/720P, Înregistrare 1080P realtime
pe toate canalele sau 4Mp non realtime pe toate canalele, 1
intrare audio pe analogic, suportă căutare inteligentă și funcții
IVS, PTZ, Tur, Ieșire alarmă, Video Push, Email, FTP, Snapshot,
Buzzer & Mesaj OSD, detectie miscare 396(22x18), Lipsă
semnal & Cameră obturată, Monitorizare de la distanță prin
HCVR7104H-4M 945.2 590.75
browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone,
Protocoale retea HTTP, IPv4/IPv6, TCP/IP, UPNP, RTSP, UDP,
SMTP, NTP, DHCP, DNS, PPPOE, DDNS, FTP, IP search,
suporta 1 port SATA III, maxim 6TB, 1 port USB2.0, 1 port
USB3.0, iesire video VGA si HDMI cu rezoluție de până la
4K(3840x2160), Bitrate: maxim 24Mbps, Monitorizare de la
distanță prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau
smartphone, Compatibil cu Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor,
General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung, Sony.

DVR stand alone Tribrid HDCVI, Analog + IP Megapixel, 8

intrari video, 8 intrari audio prin HDCVI (utilizand camere cu
microfon incorporat),1 intrare audio analogica, HDCVI 1 canal
25fps (real-time) + 7 canale 15fps la inregistrare
720P(1280x720), Analogic 200fps (real-time) la inregistrare
960H(960X576), IP 1080P(1920X1080), playback simultan 8
canale, compresie H.264, inregistrare la detectie miscare, dupa
HCVR4108HS-S2 503.2 314.50
orar, continuu, smart search, LAN, webserver, soft client, 2 USB,
suporta 1 hard disk SATA II si III, 1 iesire HDMI, 1 iesire VGA,
RS485, suport dual streams permite vizualizarea de pe telefonul
mobil 3G smartphone, tableta (iPhone, Android, Win mobile ,
Symbian, BlackBerry) operare pentaplex,controlul speed
domurilor cu mouse (3D intelligent location), dimensiune mini
1U(325x245x45mm). Calitate excelenta a imaginii !!

Aprilie 2019 CCTVDahua 258din533

DVR stand alone Tribrid HDCVI, Analog + IP Megapixel,
compresie H.264, 16 canale Full HD+2 canale IP de pana la 5
megapixeli, 16 intrari audio prin HDCVI si analogic, 1
canal@1080N/ 720P(1 ~ 25fps) + 15 canale@1080N/ 720P (1
~ 12fps) sau 15 canale@960H + IP până la 5MP, mai multe
canale IP: 16 canale analogice+2 IP sau 18 canale IP, 16 intrari
alarma, inregistrare la detectie miscare, dupa orar, continuu,
HCVR4116HE-S3 877.2 548.25
smart search, LAN, webserver, soft client, 2 USB, suporta 1
hard disk SATA, maxim 6TB, 1 iesire HDMI, 1 iesire VGA,
RS485, suport dual streams permite vizualizarea de pe telefonul
mobil 3G smartphone, tableta (iPhone, iPad, Android, Windows
Phone) operare pentaplex,controlul speed domurilor cu mouse
(3D intelligent location), dimensiune mini 1U(325x255x55mm).
Calitate excelenta a imaginii !!

DVR stand alone Tribrid HDCVI, Analog + IP Megapixel,

compresie H.264, 16 canale Full HD+2 canale IP de pana la 5
mpx, 16 intrari audio prin HDCVI (utilizand camere cu
microfon incorporat), 1 intrare audio analogica, 1
canal@1080N/ 720P(1 ~ 25fps) + 15 canale@1080N/ 720P (1
~ 12fps) sau 15 canale@960H + IP până la 5MP, mai multe
canale IP: 16 canale analogice+2 IP sau 18 canale IP
HCVR4116HS-S3 inregistrare la detectie miscare, dupa orar, continuu, smart 877.2 548.25
search, LAN, webserver, soft client, 2 USB, suporta 1 hard
disk SATA, maxim 6TB, 1 iesire HDMI, 1 iesire VGA, RS485,
suport dual streams permite vizualizarea de pe telefonul mobil
3G smartphone, tableta (iPhone, iPad, Android, Windows
Phone) operare pentaplex,controlul speed domurilor cu mouse
(3D intelligent location), dimensiune mini 1U(325x255x55mm).
Calitate excelenta a imaginii !!

DVR HDCVI Tribrid- suportă camere Analogice + HDCVI + IP,

compresie dual-stream H.264+ / H.264, 16 canale HDCVI
4Megapixeli + 8 canale IP de până la 5 Megapixeli/ canal,
Înregistrare 1080P realtime pe toate canalele sau 4Mp non
realtime pe toate canalele, 15fps@4MP, 25fps@1080P, 1
intrare audio pe analogic, Suportă Căutare inteligentă și funcții
IVS, Detectie miscare, Lipsă semnal & Cameră obturată, PTZ,
HCVR7216AN-4M Tur, Video Push, Email, FTP, Snapshot, Buzzer & Mesaj OSD, 2169.2 1355.75
protocoale retea HTTP, IPv4/IPv6, TCP/IP, UPNP, RTSP, UDP,
SMTP, NTP, DHCP, DNS, IP Filter, PPPOE, DDNS, FTP, IP
search, Ieșire HDMI cu rezoluție de până la 4K (3840x2160),
suporta 2 porturi SATA, max. 12TB, 1 USB2.0 si 1 USB3.0,
bitrate 32Kbps ~ 6144Kbps per canal, compatibil cu Dahua,
Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA,
Samsung, Sony

Aprilie 2019 CCTVDahua 259din533

DVR HDCVI, suportă camere Analogice + HDCVI+ AHD + IP,
16 canale Full HD + 64 canale IP de până la 12 Megapixeli/
canal, 16 intrari audio prin HDCVI (utilizand camere cu
microfon incorporat), 1 intrare audio analogica, Înregistrare
1080P(1920x1080) realtime pe toate canalele, 16 intrari audio,
Compresie video dual-stream H.264+ / H.264, Suportă Căutare
HCVR8816S-S3 inteligentă și funcții IVS, suporta 8 hard diskuri SATA pana la 6732 4207.50
8TB, 2xUSB2.0 si 2xUSB3.0, Monitorizare de la distanță prin
browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone,
Înregistrare, PTZ, Tur, Ieșire alarmă, Video Push, Email, FTP,
Snapshot, Buzzer & Mesaj OSD, Compatibil ONVIF 2.4.1,
Camere IP compatibile: Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor,
General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung, Sony.

DVR stand alone HDCVI, Analog + IP Megapixel, compresie

H.264, 32 intrari video, 32 intrari audio prin HDCVI (utilizand
camere cu microfon incorporat), 4 intrari audio analogice,
25fps (real-time) la inregistrare 720P(1280x720), 15fps/la
inregistrare1080P (1920x1080), Analogic 400fps (real-time)
la inregistrare 960H (960X576), IP 1080P(1920X1080),
inregistrare la detectie miscare, dupa orar, continuu, smart
search, LAN, webserver, soft client, 3 USB, suporta 4 hard disk
HCVR5432L-S2 6732 4207.50
SATA II si III (4 HDD sau 3HDD + 1 CD/DVD-RW), maxim
16TB, 2 iesiri HDMI, 1 iesire VGA, 1TV, BNC, RS485, RS422,
RS232, intrari alarma 16, iesiri alarma 6, suport dual streams
permite vizualizarea de pe telefonul mobil 3G smartphone,
tableta (iPhone, Android, Win mobile , Symbian,
BlackBerry),controlul speed domurilor cu mouse (3D intelligent
location), dimensiune 1.5U(440x416x68mm). Calitate
excelenta a imaginii !!

DVR Pentabrid - HDCVI +Analog+ IP+AHD+TVI

DVR HDCVI Pentabrid- suportă camere HDCVI, Analogice, IP,

AHD, TVI, 4 canale pentabride + 1 canal IP de până la 2M/
canal, Înregistrare 1080N realtime pe toate canalele, Incoming
bandwidth: 20Mbps, 1 intrare audio analogică & 4 intrări audio
prin HDCVI HDCVI (utilizând camere cu microfon încorporat),
XVR1A04 compresie video H.264, ieșire video simultană HDMI/ VGA, 238 148.75
căutare inteligentă, compatibil ONVIF 16.12, CGI, 1 x HDD
SATA, 2 x USB2.0, camere IP compatibile: Dahua, Arecont,
Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung,
Sony, monitorizare de la distanță prin browser, soft client (DSS/
Smart PSS) sau smartphone.

DVR 4 canale HDCVI Pentabrid, suportă camere HDCVI/ AHD/

TVI/ Analogice/ IP, 4 canale Full HD+1 canal IP de pana la 2
M, Înregistrare 1080N realtime pe toate canalele, 1 intrare
audio analogica, 4 intrari audio prin HDCVI (utilizand camere
cu microfon încorporat), Ieșire video simultana HDMI & VGA,
XVR4104HS-S2 292.4 182.75
Compresie video H.264, Suportă standardul ONVIF 2.4.1, CGI,
Suportă 1 HDD SATA până la 8TB, 2 USB2.0, Camere IP
compatibile: Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif,
Panasonic, PSIA, Samsung, Sony, Monitorizare de la distanță
prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone.

Aprilie 2019 CCTVDahua 260din533

DVR HDCVI Pentabrid- suportă camere HDCVI, Analogice, IP,
AHD, TVI, 4 canale pentabride + 1 canal IP de până la 2M/
canal, înregistrare 1080N pe toate canalele, incoming
bandwidth: 20Mbps, 1 intrare audio analogică & 4 intrări audio
prin HDCVI (utilizând camere cu microfon încorporat),
XVR1B04 compresie video H.265+/ H.264+, ieșire video simultană HDMI/ 306 191.25
VGA, compatibil ONVIF 16.12, CGI, 1 x HDD SATA, 2 x USB2.0,
camere IP compatibile: Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor,
General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung, Sony, monitorizare
de la distanță prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau
smartphone.

DVR HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD, TVI,

CVBS, IP, 4 canale pentabride 5M-N + 2 canale IP de până la
6M, înregistrare 5M/ 5M-N/ 4M-N/ 1080P/ 1080N/ 720P/ 960H/
D1/ CIF, 1 intrare audio analogică + 4 intrări audio prin HDCVI
(utilizând camere cu microfon încorporat), incoming bandwidth:
24Mbps, Căutare inteligentă și Funcții IVS, integrare POS,
XVR5104HS-X 401.2 250.75
compresie video H.265+/ H.265/ H.264+/ H.264, ieșire video
simultană HDMI/ VGA, 1 x HDD SATA, 2 x USB2.0, compatibil
ONVIF 16.12, CGI, Camere IP compatibile: Dahua, Arecont,
Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung,
Sony, monitorizare de la distanță prin browser, soft client (DSS/
Smart PSS) sau smartphone.

DVR HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD, TVI,

CVBS, IP, 4 canale pentabride 5M-N + 2 canale IP de până la
6M, înregistrare 5M-N/ 4M-N/ 1080P/ 1080N/ 720P/ 960H/ D1/
CIF, incoming bandwidth: 24Mbps, căutare inteligentă și funcții
IVS (Tripwire (barieră virtuală), detecție intruși, detecție obiect
abandonat/ lipsă, detecție facială), protocol HDCVI 3.0, 1 intrare
XVR5104HS-X1 audio analogică & 4 intrări audio prin HDCVI (utilizând camere 401.2 250.75
cu microfon încorporat), compresie video H.265+/ H.265/
H.264+/ H.264, ieșire video simultană HDMI/ VGA, compatibil
ONVIF 16.12, CGI, camere IP compatibile: Dahua, Arecont,
Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung,
Sony, 1 x HDD SATA, 2 x USB2.0, monitorizare de la distanță
prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone.

DVR 4 canale HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD,

TVI, CVBS, IP, 4 canale pentabride Full HD + 2 canale IP de
până la 5M, înregistrare 1080P non realtime pe toate canalele
sau 1080N realtime pe toate canalele,15fps@4M-N/1080P,
25fps@1080N/ 720P, 4 intrări audio analogice, 4 intrări audio
prin HDCVI (utilizând camere cu microfon încorporat), 8 intrări
și 3 ieșiri alarmă, Incoming bandwidth: 24Mbps, Căutare
XVR5104HE-S2 inteligentă și Funcții IVS (tripwire (barieră virtuală), detecție 605.2 378.25
intruși, detecție obiect abandonat/ lipsă, detecție facială),
compresie video H.264+/ H.264, ieșire video simultană HDMI/
VGA, 1 x HDD SATA până la 8TB, 2xUSB2.0, compatibil ONVIF
2.42, CGI, camere IP compatibile: Dahua, Arecont, Axis,
Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung, Sony,
monitorizare de la distanță prin browser, soft client (DSS/ Smart
PSS) sau smartphone

Aprilie 2019 CCTVDahua 261din533

DVR 4 canale HDCVI Pentabrid, suportă camere HDCVI/ AHD/
TVI/ Analogice/ IP, 4 canale pentabride 4Megapixeli + 2
canale IP de până la 5M, înregistrare 1080P realtime pe toate
canalele sau 4MP non realtime pe toate canalele, Incoming
bandwidth: 24Mbps, 1 intrare audio analogica, 4 intrari audio
prin HDCVI (utilizand camere cu microfon incorporat), Căutare
inteligentă și Funcții IVS (Tripwire, detecție intruși, detecție
XVR5104HS-4M 659.6 412.25
obiect abandonat/ lipsă, detecție facială), Compresie video
H.264+/ H.264, ieșire video simultană HDMI/ VGA, compatibil
ONVIF 2.42, CGI, suporta 1 x HDD SATA până la 8TB, 2 x
USB2.0, monitorizare de la distanță prin browser, soft client
(DSS/ Smart PSS) sau smartphone, camere IP compatibile:
Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic,
PSIA, Samsung, Sony.

DVR HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD, TVI,

CVBS, IP, 4 canale pentabride 4K + 4 canale IP de până la
8M, înregistrare 4K/ 6M/ 5M/ 4K-N/ 4M/ 3M/ 1080P/ 720P/
960H/ D1/ CIF, 7fps@4K, 15fps@4MP, 25fps@1080P ,
incoming bandwidth: 32Mbps, Căutare inteligentă și Funcții IVS,
4 intrări audio analogice + 4 audio prin HDCVI (utilizând camere
XVR7104HE-4KL-X cu microfon încorporat), 8 intrări și 3 ieșiri alarmă, integrare 1156 722.50
POS, compresie video H.265+/ H.265, ieșire video simultană
HDMI/ VGA, 1 x HDD SATA, 2 x USB2.0, compatibil ONVIF
16.12, CGI, camere IP compatibile: Dahua, Arecont, Axis,
Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung, Sony,
monitorizare de la distanță prin browser, soft client (DSS/ Smart
PSS) sau smartphone

DVR HDCVI Pentabrid- suportă camere HDCVI, Analogice, IP,

AHD, TVI, 8 canale pentabride + 2 canale IP de până la 5M/
canal, Înregistrare 1080N realtime pe toate canalele, Incoming
bandwidth: 40Mbps, 1 intrare audio analogică & 8 intrări audio
prin HDCVI (utilizând camere cu microfon încorporat),
XVR1A08 compresie video H.264, ieșire video simultană HDMI/ VGA, 374 233.75
căutare inteligentă, compatibil ONVIF 16.12, CGI, 1 x HDD
SATA, 2 x USB2.0, camere IP compatibile: Dahua, Arecont,
Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung,
Sony, monitorizare de la distanță prin browser, soft client (DSS/
Smart PSS) sau smartphone.

DVR 8 canale HDCVI Pentabrid, suportă camere HDCVI/ AHD/

TVI/ Analogice/ IP, 8 canale Full HD+2 canale IP (maxim 5M
per canal), Înregistrare 1080N pe toate canalele, 1 intrare
audio analogica, 8 intrari audio prin HDCVI (utilizand camere
cu microfon încorporat), Ieșire video simultana HDMI & VGA,
XVR4108HS-S2 401.2 250.75
Compresie video H.264, Suportă standardul ONVIF 2.4.1, CGI,
Suportă 1 HDD SATA până la 8TB, 2 USB2.0, Camere IP
compatibile: Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif,
Panasonic, PSIA, Samsung, Sony, Monitorizare de la distanță
prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone.

Aprilie 2019 CCTVDahua 262din533

DVR HDCVI Pentabrid- suportă camere HDCVI, Analogice, IP,
AHD, TVI, 8 canale pentabride + 2 canale IP de până la 6M/
canal, înregistrare 1080N pe toate canalele, incoming
bandwidth: 40Mbps, 1 intrare audio analogică & 8 intrări audio
prin HDCVI (utilizând camere cu microfon încorporat),
XVR1B08 compresie video H.265+/ H.264+, ieșire video simultană HDMI/ 510 318.75
VGA, compatibil ONVIF 16.12, CGI, 1 x HDD SATA, 2 x USB2.0,
camere IP compatibile: Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor,
General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung, Sony, monitorizare
de la distanță prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau
smartphone.

DVR 8 canale HDCVI Pentabrid, suportă camere HDCVI/ AHD/

TVI/ Analogice/ IP, 8 canale Full HD+4 canale IP (maxim 5M
per canal), Înregistrare 4M-N/ 1080P pe toate canalele, 1
intrare audio analogica, 8 intrari audio prin HDCVI (utilizand
camere cu microfon încorporat), Compresie video H.264+/
H.264, Ieșire video simultana HDMI & VGA, Căutare inteligentă
XVR5108HS-S2 605.2 378.25
și Funcții IVS, Suportă standardul ONVIF 2.42, CGI, Suportă 1
HDD SATA până la 8TB, 2 x USB2.0, Camere IP compatibile:
Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic,
PSIA, Samsung, Sony, Monitorizare de la distanță prin browser,
soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone.

DVR HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD, TVI,

CVBS, IP, 8 canale pentabride 5M-N + 4 canale IP de până la
6M, înregistrare 5M-N/ 4M-N/ 1080P/ 1080N/ 720P/ 960H/ D1/
CIF, incoming bandwidth: 48Mbps, căutare inteligentă și funcții
IVS (Tripwire (barieră virtuală), detecție intruși, detecție obiect
abandonat/ lipsă, detecție facială), protocol HDCVI 3.0, 1 intrare
XVR5108HS-X audio analogică & 8 intrări audio prin HDCVI (utilizând camere 605.2 378.25
cu microfon încorporat), compresie video H.265+/ H.265/
H.264+/ H.264, ieșire video simultană HDMI/ VGA, compatibil
ONVIF 16.12, CGI, camere IP compatibile: Dahua, Arecont,
Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung,
Sony, 1 x HDD SATA, 2 x USB2.0, monitorizare de la distanță
prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone.

DVR 4 canale HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD,

TVI, CVBS, IP, 8 canale Full HD + 4 canale IP de până la 5M,
înregistrare 1080P pe toate canalele, 15fps@1080P,
25fps@720P, compresie video H.264+/ H.264, ieșire video
simultană HDMI/ VGA, Suportă Căutare inteligentă și Funcții
XVR5108H IVS (Tripwire (barieră virtuală), detecție intruși, obiect lipsă, 605.2 378.25
obiect abandonat, detecție facială), 1 x HDD SATA, 2 x USB2.0,
compatibil ONVIF 2.4.1, CGI, camere IP compatibile: Dahua,
Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA,
Samsung, Sony, monitorizare de la distanță prin browser, soft
client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone

Aprilie 2019 CCTVDahua 263din533

DVR 8 canale HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD,
TVI, CVBS, IP, 8 canale pentabride Full HD + 4 canale IP de
până la 5M, înregistrare 1080P non realtime pe toate canalele
sau 1080N realtime pe toate canalele,15fps@4M-N/1080P,
25fps@1080N/ 720P, 8 intrări audio analogice, 8 intrări audio
prin HDCVI (utilizând camere cu microfon încorporat), 8 intrări
și 3 ieșiri alarmă, Incoming bandwidth: 48Mbps, Căutare
XVR5108HE-S2 inteligentă și Funcții IVS (tripwire (barieră virtuală), detecție 877.2 548.25
intruși, detecție obiect abandonat/ lipsă, detecție facială),
compresie video H.264+/ H.264, ieșire video simultană HDMI/
VGA, 1 x HDD SATA până la 8TB, 2xUSB2.0, compatibil ONVIF
2.42, CGI, camere IP compatibile: Dahua, Arecont, Axis,
Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung, Sony,
monitorizare de la distanță prin browser, soft client (DSS/ Smart
PSS) sau smartphone

DVR 8 canale HDCVI Pentabrid, suportă camere HDCVI/ AHD/

TVI/ Analogice/ IP, 8 canale pentabride 4K + 4 canale IP de
până la 8M, înregistrare 1080P realtime pe toate canalele sau
4K non realtime pe toate canalele, 7fps@4K, 15fps@4MP,
25fps@1080P, 1 intrare audio analogica, 8 intrari audio prin
HDCVI (utilizand camere cu microfon incorporat), Căutare
XVR5108HS-4KL inteligentă și Funcții IVS, compresie video H.264+/ H.264, 924.8 578.00
Incoming bandwidth: 48Mbps, ieșire video simultană HDMI/
VGA, compatibil ONVIF 2.42, CGI, suporta 1 x HDD SATA până
la 8TB, 1 x USB2.0 & 1 x USB3.0, monitorizare de la distanță
prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone,
camere IP compatibile: Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor,
General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung, Sony.

DVR HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD, TVI,

CVBS, IP, 8 canale pentabride 4K + 4 canale IP de până la
8M, înregistrare 1080P realtime pe toate canalele sau 4K non
realtime pe toate canalele, 7fps@4K, 15fps@4MP,
25fps@1080P, incoming bandwidth: 48Mbps, Căutare
inteligentă și Funcții IVS, 1 intrare audio analogică + 8 intrări
XVR5108HS-4KL-X audio prin HDCVI (utilizând camere cu microfon încorporat), 1353.2 845.75
compresie video H.265+/ H.265, 1 x HDD SATA, 1 x USB2.0 & 1
x USB3.0, ieșire video simultană HDMI/ VGA, compatibil ONVIF
16.12, CGI, camere IP compatibile: Dahua, Arecont, Axis,
Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung, Sony,
Monitorizare de la distanță prin browser, soft client (DSS/ Smart
PSS) sau smartphone

DVR HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD, TVI,

CVBS, IP, 8 canale pentabride 4K + 8 canale IP de până la
8M, înregistrare 4K/ 6M/ 5M/ 4K-N/ 4M/ 3M/ 1080P/ 720P/
960H/ D1/ CIF, 7fps@4K, 15fps@4MP, 25fps@1080P, 8 intrări
audio analogice + 8 audio prin HDCVI (utilizând camere cu
microfon încorporat), 8 intrări și 3 ieșiri alarmă, incoming
XVR7108HE-4KL-X bandwidth: 64Mbps, căutare inteligentă și Funcții IVS, integrare 1632 1020.00
POS, compresie video H.265+/ H.265, ieșire video simultană
HDMI/ VGA, 1 x HDD SATA, 1 x USB2.0 & 1 x USB3.0,
compatibil ONVIF 16.12, CGI, Camere IP compatibile: Dahua,
Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA,
Samsung, Sony, monitorizare de la distanță prin browser, soft
client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone

Aprilie 2019 CCTVDahua 264din533

DVR HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD, TVI,
CVBS, IP, 8 canale pentabride 4K + 8 canale IP de până la
8M, Înregistrare 4K, 6MP, 5MP, 4MP, 3MP, 4M-N, 1080P, 720P,
960H, D1/ CIF, 7fps@4K, 15fps@4MP, 25fps@1080P, 4 intrări
audio analogice + 8 intrări audio prin HDCVI HDCVI (utilizând
camere cu microfon încorporat), 8 intrări și 3 ieșiri alarmă,
XVR7208A-4KL-X incoming bandwidth: 64Mbps, Căutare inteligentă și Funcții IVS, 1883.6 1177.25
Integrare POS, compresie video H.265+/ H.265, ieșire video
simultană HDMI/ VGA, 2 x HDD SATA, 2 x USB2.0, compatibil
ONVIF 16.12, CGI, camere IP compatibile: Dahua, Arecont,
Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung,
Sony, Monitorizare de la distanță prin browser, soft client (DSS/
Smart PSS) sau smartphone

DVR 16 canale HDCVI Pentabrid, suportă camere HDCVI,

Analogice, IP, AHD, TVI, Înregistrare 1080N pe toate
canalele,12fps@1080N, 15fps@720P, 25fps@960H, 16 canale
Full HD+2 canale IP (maxim 5M per canal), 1 intrare audio pe
analogic, Compresie video H.264, Ieșire video simultană HDMI/
VGA, Poziționare 3D inteligentă (Click on image), Compatibil
XVR4116HS ONVIF 2.4.1, GCI, suporta 1 hard disk SATA pana la 6TB, 2 666.4 416.50
USB, declansare la Înregistrare, PTZ, Tur, Video Push, Email,
FTP, Snapshot, Buzzer & Mesaj OSD, detectie miscare, lipsa
semnal si camera obturata Monitorizare de la distanță prin
browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone, Camere
IP compatibile: Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif,
Panasonic, PSIA, Samsung, Sony

DVR 16 canale HDCVI Pentabrid, suportă camere HDCVI/ AHD/

TVI/ Analogice/ IP, 16 canale Full HD+2 canale IP (maxim 5M
per canal), Înregistrare 1080N pe toate canalele, 1 intrare
audio analogica, 16 intrari audio prin HDCVI (utilizand
camere cu microfon încorporat), Ieșire video simultana HDMI &
XVR4116HS-S2 666.4 416.50
VGA, Compresie video H.264, Suportă standardul ONVIF 2.4.1,
CGI, Suportă 1 HDD SATA până la 8TB, 2 USB2.0, Camere IP
compatibile: Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif,
Panasonic, PSIA, Samsung, Sony, Monitorizare de la distanță
prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone.

DVR HDCVI Pentabrid- suportă camere HDCVI, Analogice, IP,

AHD, TVI, 16 canale pentabride + 2 canale IP de până la 6M/
canal, înregistrare 1080N pe toate canalele, incoming
bandwidth: 72Mbps, 1 intrare audio analogică & 16 intrări audio
prin HDCVI (utilizând camere cu microfon încorporat),
XVR1B16 compresie video H.265+/ H.264+, ieșire video simultană HDMI/ 816 510.00
VGA, compatibil ONVIF 16.12, CGI, 1 x HDD SATA, 2 x USB2.0,
camere IP compatibile: Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor,
General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung, Sony, monitorizare
de la distanță prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau
smartphone.

Aprilie 2019 CCTVDahua 265din533

DVR 16 canale HDCVI Pentabrid, suportă camere HDCVI/ AHD/
TVI/ Analogice/ IP, 16 canale Full HD+8 canale IP (maxim 5M
per canal), Înregistrare 4M-N/ 1080P pe toate canalele, 1
intrare audio analogica, 16 intrari audio prin HDCVI (utilizand
camere cu microfon încorporat), Compresie video H.264+/
XVR5116HS-S2 H.264, Ieșire video simultana HDMI & VGA, Căutare inteligentă 1081.2 675.75
și Funcții IVS, Suportă standardul ONVIF 2.42, CGI, Suportă 1
HDD SATA până la 8TB, 1 x USB2.0, 1 x USB3.0, Camere IP
compatibile: Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif,
Panasonic, PSIA, Samsung, Sony, Monitorizare de la distanță
prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone.

DVR HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD, TVI,

CVBS, IP, 16 canale pentabride 5M-N + 8 canale IP de până la
6M, înregistrare 5M-N/ 4M-N/ 1080P/ 1080N/ 720P/ 960H/ D1/
CIF, incoming bandwidth: 96Mbps, căutare inteligentă și funcții
IVS (Tripwire (barieră virtuală), detecție intruși, detecție obiect
abandonat/ lipsă, detecție facială), protocol HDCVI 3.0, 1 intrare
XVR5116HS-X audio analogică & 16 intrări audio prin HDCVI (utilizând camere 1013.2 633.25
cu microfon încorporat), compresie video H.265+/ H.265/
H.264+/ H.264, ieșire video simultană HDMI/ VGA, compatibil
ONVIF 16.12, CGI, camere IP compatibile: Dahua, Arecont,
Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung,
Sony, 1 x HDD SATA, 2 x USB2.0, monitorizare de la distanță
prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone.

DVR 16 canale HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI,

AHD, TVI, CVBS, IP, 16 canale pentabride Full HD + 8 canale
IP de până la 5M, înregistrare 1080P non realtime pe toate
canalele sau 1080N realtime pe toate canalele,15fps@4M-
N/1080P, 25fps@1080N/ 720P, 16 intrări audio analogice, 16
intrări audio prin HDCVI (utilizând camere cu microfon
încorporat), 16 intrări și 3 ieșiri alarmă, Incoming bandwidth:
XVR5116HE-S2 96Mbps, Căutare inteligentă și Funcții IVS (tripwire (barieră 1339.6 837.25
virtuală), detecție intruși, detecție obiect abandonat/ lipsă,
detecție facială), compresie video H.264+/ H.264, ieșire video
simultană HDMI/ VGA, 1 x HDD SATA până la 8TB, 1 x USB2.0
& 1 x USB3.0, compatibil ONVIF 2.42, CGI, camere IP
compatibile: Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif,
Panasonic, PSIA, Samsung, Sony, monitorizare de la distanță
prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone

DVR 16 canale HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI,

AHD, TVI, CVBS, IP, 16 canale pentabride 4K + 8 canale IP
de până la 8M, înregistrare 1080P realtime pe toate canalele
sau 4K non realtime pe toate canalele, 7fps@4K, 15fps@4MP,
25fps@1080P, incoming bandwidth: 96Mbps, 1 intrare audio
analogica, Căutare inteligentă și Funcții IVS (tripwire (barieră
XVR5116H-4KL virtuală), detecție intruși, detecție obiect abandonat/ lipsă, 1598 998.75
detecție facial), compresie video H.264+/ H.264, ieșire video
simultană HDMI/ VGA, compatibil ONVIF 2.42, CGI, 1 port
SATA, max. 8TB, 1 x USB2.0 & 1 x USB3.0, camere IP
compatibile: Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif,
Panasonic, PSIA, Samsung, Sony, monitorizare de la distanță
prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone.

Aprilie 2019 CCTVDahua 266din533

DVR HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD, TVI,
CVBS, IP, 16 canale pentabride 4K + 8 canale IP de până la
8M, înregistrare 4M-N realtime pe toate canalele sau 4K non
realtime pe toate canalele, incoming bandwidth: 96Mbps,
căutare inteligentă și funcții IVS (Tripwire (barieră virtuală),
detecție intruși, detecție obiect abandonat/ lipsă, detecție
facială), 1 intrare audio analogică & 16 intrări audio prin HDCVI
XVR5116H-4KL-X 1727.2 1079.50
(utilizând camere cu microfon încorporat), compresie video
H.265+/ H.265, ieșire video simultană HDMI/ VGA, compatibil
ONVIF 16.12, CGI, camere IP compatibile: Dahua, Arecont,
Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung,
Sony, 1 x HDD SATA, USB2.0 & USB3.0, monitorizare de la
distanță prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau
smartphone

DVR 16 canale HDCVI Pentabrid, suportă camere HDCVI/ AHD/

TVI/ Analogice/ IP, 16 canale pentabride 4K + 8 canale IP de
până la 8M, înregistrare 1080P realtime pe toate canalele sau
4K non realtime pe toate canalele, 7fps@4K, 15fps@4MP,
25fps@1080P, 1 intrare audio analogica, 16 intrari audio prin
HDCVI (utilizand camere cu microfon incorporat), Căutare
XVR5216AN-4KL inteligentă și Funcții IVS, Incoming bandwidth: 96Mbps, 1829.2 1143.25
compresie video H.264+/ H.264, ieșire video simultană HDMI/
VGA, suporta 2 x HDD SATA până la 8TB, 1 x USB2.0 & 1 x
USB3.0, compatibil ONVIF 2.42, CGI, monitorizare de la
distanță prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau
smartphone, camere IP compatibile: Dahua, Arecont, Axis,
Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung, Sony.

DVR HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD, TVI,

CVBS, IP, 16 canale pentabride 4K + 8 canale IP de până la
8M, înregistrare 1080P realtime pe toate canalele sau 4K non
realtime pe toate canalele, incoming bandwidth: 96Mbps,
căutare inteligentă și Funcții IVS, 1 intrare audio analogică & 32
intrări audio prin HDCVI (utilizand camere cu microfon
XVR5216AN-4KL-X 2033.2 1270.75
încorporat), compresie video H.265+/ H.265/ H.264+/ H.264,
ieșire video simultană HDMI/ VGA, compatibil ONVIF 16.12,
CGI, camere IP compatibile: Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor,
General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung, Sony, 2 x HDD
SATA, USB2.0 & USB3.0, monitorizare de la distanță prin
browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone.

DVR HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD, TVI,

CVBS, IP, 16 canale pentabride 4K + 16 canale IP de până la
8M, înregistrare 4K/ 6M/ 5M/ 4K-N/ 4M/ 3M/ 1080P/ 720P/
960H/ D1/ CIF, 7fps@4K, 15fps@4MP, 25fps@1080P , 16 intrări
audio analogice +16 audio prin HDCVI (utilizând camere cu
microfon încorporat), 16 intrări și 3 ieșiri alarmă, Căutare
XVR7116HE-4KL-X inteligentă și Funcții IVS, incoming bandwidth: 128Mbps, 2856 1785.00
integrare POS, compresie video H.265+/ H.265, ieșire video
simultană HDMI/ VGA, , 1 x HDD SATA, 1 x USB2.0 & 1 x
USB3.0, compatibil ONVIF 16.12, CGI, camere IP compatibile:
Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic,
PSIA, Samsung, Sony, monitorizare de la distanță prin browser,
soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone

Aprilie 2019 CCTVDahua 267din533

DVR 16 canale HDCVI Pentabrid, suportă camere HDCVI,
Analogice, IP, AHD, TVI, 16 canale Full HD+8 canale IP
(maxim 5M per canal), 1 intrare audio pe analogic, Înregistrare
1080P pe toate canalele, rezolutie 25fps@1080P, Suportă
Căutare inteligentă și Funcții IVS, Compresie video H.264+/
H.264, Compatibil ONVIF 2.4.1, CGI, Ieșire video simultană
XVR7816S HDMI/ VGA, suporta 8 hard disk SATA pana la 8TB/port, 1 4481.2 2800.75
eSATA, 2xUSB2.0, 2xUSB3.0, declansare la Înregistrare, PTZ,
Tur, Ieșire alarmă, Video Push, Email, FTP, Snapshot, Buzzer &
Mesaj OSD, Monitorizare de la distanță prin browser, soft client
(DSS/ Smart PSS) sau smartphone, Camere IP compatibile:
Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic,
PSIA, Samsung, Sony

DVR 32 canale HDCVI Pentabrid, suportă camere HDCVI, AHD,

TVI, CVBS, IP de până la 5M, înregistrare 1080N pe toate
canalele, 1 intrare audio analogica, 32 intrari audio prin HDCVI
(utilizand camere cu microfon incorporat), compresie video
H.264, ieșire video simultană HDMI/ VGA/ TV, suporta 2 x HDD
XVR4232AN-S2 1421.2 888.25
SATA până la 8TB/ port, 1 x USB2.0, 1 x USB3.0, compatibil
ONVIF 2.42, CGI, camere IP compatibile: Dahua, Arecont, Axis,
Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung, Sony,
monitorizare de la distanță prin browser, soft client (DSS/ Smart
PSS) sau smartphone

DVR HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD, TVI,

CVBS, IP, 32 canale + 16 canale IP de până la 6M/ canal,
înregistrare 1080N pe toate canalele, 1 intrare audio analogică
& 32 intrări audio prin HDCVI (utilizând camere cu microfon
încorporat), incoming bandwidth: 64Mbps, compresie video
XVR4232AN-X H.265/ H.264, ieșire video simultană HDMI/ VGA/ TV, 2 x HDD 1904 1190.00
SATA, 1 x USB2.0 & 1 x USB3.0, compatibil ONVIF 16.12, CGI,
camere IP compatibile: Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor,
General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung, Sony, Monitorizare
de la distanță prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau
smartphone

DVR 32 canale HDCVI Pentabrid, suportă camere HDCVI, AHD,

TVI, CVBS, IP, 32 canale Full HD sau 32 canale IP de până la
5M, înregistrare 4M-N/1080P pe toate canalele,1 intrare audio
analogica, 32 intrari audio prin HDCVI (utilizand camere cu
microfon incorporat), funcții IVS (Tripwire, detecție intruși,
detecție obiect abandonat/ lipsă, detecție facială), compresie
XVR5232AN-S2 2305.2 1440.75
video H.264+/ H.264, ieșire video simultană HDMI/ VGA/ TV,
compatibil ONVIF 2.42, CGI, suporta 2 x HDD SATA până la
8TB/ port, 1 x USB2.0, 1 x USB3.0, camere IP compatibile:
Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic,
PSIA, Samsung, Sony, monitorizare de la distanță prin browser,
soft client (DSS/ Smart PSS) sau smartphone

Aprilie 2019 CCTVDahua 268din533

DVR HDCVI Pentabrid - suportă camere HDCVI, AHD, TVI,
CVBS, IP, 32 canale pentabride, 32 canale IP de până la 6M/
canal, rezoluții înregistrare: 5M-N/ 4M-M/ 1080P/ 1080N/ 720P,
960H, D1, CIF, incoming bandwidth: 128Mbps, căutare
inteligentă și functii IVS, 1 intrare audio analogică & 32 intrări
audio prin HDCVI (utilizand camere cu microfon încorporat),
XVR5232AN-X 2441.2 1525.75
compresie video H.265+/ H.264+, ieșire video simultană HDMI/
VGA/ TV, compatibil ONVIF 16.12, CGI, camere IP compatibile:
Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic,
PSIA, Samsung, Sony, 2 x HDD SATA, 1 x USB2.0 & 1 x
USB3.0, monitorizare de la distanță prin browser, soft client
(DSS/ Smart PSS) sau smartphone

DVR 32 canale HDCVI Pentabrid, suportă camere HDCVI/ AHD/

TVI/ Analogice/ IP, 32 canale, înregistrare 1080P pe toate
canalele, 4 intrări audio BNC, 16 intrări alarmă, Maxim
128Mbps, Compresie video H.264+/ H.264, suportă Căutare
inteligentă și Funcții IVS, Ieșire video simultană HDMI/ VGA/
XVR5432L 3869.2 2418.25
TV, Compatibil ONVIF 2.42, CGI, suporta 4 x HDD SATA până la
8TB per port, 1 x USB2.0, 2 x USB3.0, 1 x eSATA, Monitorizare
de la distanță prin browser, soft client (DSS/ Smart PSS) sau
smartphone, Camere IP compatibile: Dahua, Arecont, Axis,
Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung, Sony.

DVR HDCVI

DVR stand alone HDCVI, compresie H.264, 16 intrari video, 16

intrari audio, 400fps (real-time) la inregistrare
720P(1280x720), playback simultan 16 canale 400fps (real-
time) la 720P(1280x720)/960H(960X576), rezolutie vizualizare
(1280x720)720P, inregistrare la detectie miscare, dupa orar,
continuu, smart search, LAN, webserver, soft client, 4 USB,
HCVR5816S suporta 8 hard disk SATA II si III, 1eSATA, 1 iesire HDMI, 1 944 590.00
iesire VGA, 1BNC, RS485, RS232, intrari alarma 16, iesiri
alarma 6, suport dual streams permite vizualizarea de pe
telefonul mobil 3G smartphone, tableta (iPhone, Android, Win
mobile , Symbian, BlackBerry) operare pentaplex,controlul
speed domurilor cu mouse (3D intelligent location), dimensiune
2U(440x460x89mm). Calitate excelenta a imaginii !!

HDCVI auto compresie H.264

Camera auto HDCVI, 1/2.9" 2 Megapixeli CMOS, Day/Night
(ICR), AWB, AGC, BLC, 2DNR, Smart IR 20m, lentilă 3.6mm
(2.8mm opțional), 25fps@1080P, 25/ 50fps@720P, sensibilitate
HAC-HMW3200 0.02Lux@F2.0, 30IRE, 0Lux IR pornit, meniu OSD, control 333 208.25
direct din DVR, microfon încorporat, conectori AIR, rezistență
la șocuri și vibrații, temperatura de functionare -40°C ~ 70°C,
alimentare DC12V±25%.

Camera auto HDCVI, 1/2.7" 2 Megapixeli CMOS, Day/Night

(Electronic), AWB, AGC, BLC, 2DNR, Smart IR 3m, lentilă
2.1mm, 25fps@1080P, 25/ 50fps@720P, sensibilitate
HAC-HMW3200L 0.02Lux@F2.0, 30IRE, 0Lux IR pornit, meniu OSD, control 258 161.50
direct din DVR, microfon încorporat, conectori AIR, rezistență
la șocuri și vibrații, alimentare DC12V±25%, temperatura de
functionare -40°C ~ 60°C.

Aprilie 2019 CCTVDahua 269din533

Camera auto HDCVI cu 2 lentile,1/2.7" 2 Megapixeli CMOS,
Day/Night (Color & Electronic), AWB, AGC, BLC, 2DNR, Smart
IR 3m, 2 lentile: 2.8mm (față) & 2.1mm (spate), 25fps@1080P,
25/ 50fps@720P, sensibilitate 0.02Lux@F2.0, 30IRE, 0Lux IR
HAC-HMW3200L-FR 435 272.00
pornit, meniu OSD, control direct din DVR, microfon
încorporat, conectori AIR, rezistență la șocuri și vibrații,
alimentare DC12V±25% temperatura de functionare -40°C ~
60°C.

Camera dome auto HDCVI Senzor 1/2.8" 2.4 Megapixeli Sony

Exmor, rezolutie 1920x1080@25fps,1280x720@25fps, Smart
IR 20m, Day/Night cu filtru IR autoretractabil, lentila
3.6mm(2.8mm,6mm,8mm), camp de vizualizare 88° (lentila
3.6mm), 55° (lentila 6mm), 38.6° (lentila 8mm), sensibilitate
0.05Lux/F1.2, 0 Lux IR on, 3D noise reduction, Aviation
HAC-HDBW2220F-M 503 314.50
connector, microfon incorporat, Shock-proof, IK10, meniu
OSD control direct din DVR, , temperatura de functionare
-30°C~60°C, alimentare DC 12V, transmisia se face pe cablu
coaxial sau UTP (cu videobalun) pe o distanta de maxim
500m/720P; 300m/1080p cu RG59 sau
700m/720p;400m/1080p cu RG6

DVR HDCVI Auto, dimensiuni standard 1DIN, compresie H.264

dual stream, 4 canale video, 4 canale audio(doar HDCVI), 2
canale 25fps/720p + 2 canale 25fps/1080p la inregistrare, 7/2
intrari/iesiri alarma, detectie video: detecție mișcare, zone
detecție: 396(22×18), lipsă semnal & cameră obturată, Network
MCVR5104 3121 1950.75
(RJ45), suporta 1 HDD SATA, 1 SD CARD, 2 porturi USB2.0,
RS232, RS485 (PTZ), USB & NETWORK backup, webserver,
interfata WEB si CMS, permite vizualizarea direct de pe
telefonul mobil iPhone, iPad, Android, Windows Phone, carcasa
anti-soc, rezistenta la vibratii

DVR HDCVI Auto, dimensiuni standard 1DIN, compresie H.264

dual stream, 4 canale video, 4 canale audio, 2 canale
25fps/720p + 2 canale 25fps/1080p la inregistrare, 7/2
intrari/iesiri alarma, detectie video: detecție mișcare, zone
detecție: 396(22×18), lipsă semnal & cameră obturată, Network
MCVR5104-GCW 4556 2847.50
(RJ45), suporta 1 HDD SATA, 1 SD CARD, 2 porturi USB2.0,
RS232, RS485 (PTZ), USB & NETWORK backup, module
incluse: 3G, WiFi, GPS, webserver, interfata WEB si CMS,
permite vizualizarea direct de pe telefonul mobil iPhone, iPad,
Android, Windows Phone, carcasa anti-soc, rezistenta la vibratii

Panou control pentru DVR-uri auto, 1 buton de panică, 10 led-

MLED-BOX 170 106.25
uri ce arată starea MCVR-ului, dimensiuni 85 x 80 x 80mm
MC-AF4-AM4-3 Cablu pentru DVR auto, conector aviation, 3m 47.6 29.75
MC-AF4-AM4-6 Cablu pentru DVR auto, conector aviation, 6m 54.4 34.00
MC-AF4-AM4-12 Cablu pentru DVR auto, conector aviation, 12m 68 42.50
MC-AF10-DBF15 Cablu VGA pentru DVR auto 61.2 38.25
Monitor auto LCD diagonala 7", rezoluție 800x480, timp de
răspuns: 25ms, lumină de fundal: LED, conector M12 A,
MLCDF7-E 1353 845.75
dimensiune display 154.08mm x 85.92mm, alimentare DC6V ~
DC36V, temperatura de functionare -10°C ~ 60°C.
Monitor auto touchscreen 7inch, rezoluție 1024 x 600, intrare
video: VGA, ecran capacitiv, control multitouch (10 puncte),
MLCDF7-T opțional: cablu de 5m, audio: 1 canal intrare (5Vp-p), ieșire: 1700 1062.50
difuzor (8Ω 1W), alimentare DC12V±10%, dimensiuni 181.4mm
x 121.6mm x 27.7mm
Speed dome HDCVI
Aprilie 2019 CCTVDahua 270din533
Speed Dome HDCVI Starlight, senzor 1/2.8" 2 Megapixeli
Exmor R CMOS, rezolutie 25fps@1080P, 25/50fps@720P,
Zoom optic 25x, zoom digital 16x, True WDR(120dB),
Day/Night(ICR), Ultra DNR, Auto iris, Auto focus, IR 100m, unghi
vizualizare 59.2° ~ 2.4°, sensibilitate Color: 0.005Lux@F1.6; 0
SD49225I-HC 2033.2 1270.75
Lux IR on, Viteză maximă Pan 240°/s, rotație Pan
360°/s(continuă), 300 poziții presetate, 5 Pattern, 8 Tur, Auto
Pan, Auto Scan, alimentare DC 12V/3A, temperatura de
functionare -40°C ~ 70°C. Suport de perete inclus. Necesita
alimentator KM-PS04.

Speed Dome HDCVI Starlight, 1/2.8" 2 Megapixeli STARVIS™

CMOS, 25fps@1080P, 25/50fps@720P, Zoom optic 25x, zoom
digital 16x, sensibilitate 0.005Lux@F1.6; B/W: 0.0005@F1.6
Viteză maximă Pan 500°/s, rotație Pan 360°/s(continuă), Până
la 300 poziții presetate, 8 tour, 5 pattern, WDR(120dB),
Day/Night(ICR), Ultra DNR, Auto focus, posibilitate de comutare
SD50225I-HC HDCVI/ CVBS, Pan: 0° ~ 360° (continuu); Tilt: 0° ~ 90°, auto flip 1965.2 1228.25
180°, Viteză preset Pan: 500° /s; Tilt: 500° /s, 300 Poziții
presetate, Functii PTZ 5 Pattern, 8 Tur, Auto Pan, Auto Scan, 1
intrare audio, 2 intrari alarma, IP67, IK10, protocol de
comunicare DH-SD, Pelco-P/D (recunoaștere automată
protocol), mediu de functionare -40°C ~ 60°C / umiditate <90%
RH, alimentare AC 24V/ 1.5A.

Speed Dome HDCVI Day/Night, 25fps@1080P, 25/50fps@720P,

1/2.8" 2 Megapixeli Starvis™ CMOS, tehnologie Starlight,
zoom optic 25x, zoom digital 16x, true WDR (120dB), 3D
DNR, auto iris, auto focus, sensibilitate 0.005Lux@F1.6;
B/W:0.0005Lux@F1.6, meniu OSD, lentila 4.8mm ~ 120mm,
SD52C225I-HC Pan: 0° ~ 360° (continuu); Tilt: 0° ~ 90°, auto flip 180°, 300 1897.2 1185.75
pozitii presetate, functii PTZ: 5 Pattern, 8 Tur, Auto Pan, Auto
Scan, 1 intrare audio, 2 intrari alarma, grad protectie IK10,
protocol de comunicare DH-SD, Pelco-P/D, temperatura de
functionare -30°C ~ 60°C / umiditate <90% RH, alimentare AC
24V/ 1.5A.

Speed Dome HDCVI de exterior Day/Night, real time 25fps la

720P, 1/3" Exmor CMOS, rezolutie 1Mpx 720P, sensibilitate
0.05 Lux color, 0.005 Lux A/N, tip lentila F=5.1mm~61.2mm,
zoom optic 12x, zoom digital 16x, Pan Range 360°, rotatie
continua, Tilt Range -2°~90° (auto flip), Preset Speed 300
grade/sec, 255 de puncte presetate, 24 zone private, 8 tururi, 5
SD40112I-HC pattern, meniu OSD, AWB (Auto White Balance) auto/manual, 1788.4 1117.75
BLC (Back Light Compensation) ON/OFF, AGC (Auto Gain
Control) auto/manual, carcasa IP66, Protocol de comunicare
DH-SD, Pelco-P/D, temperatura de functionare -40°~+60°C,
alimentare AC24V, încălzitor şi ventilatoare pentru climatizare,
functie "absolute positioning"(click on image). Alimentator si
suport de perete inclus.

Aprilie 2019 CCTVDahua 271din533

Speed Dome HDCVI de interior Day/Night, real time 25fps la
720P, 1/3" Exmor CMOS, rezolutie 1Mpx 720P, sensibilitate
0.05 Lux color, 0.005 Lux A/N, tip lentila F=5.1mm~61.2mm,
zoom optic 12x, zoom digital 16x, Pan Range 360°, rotatie
continua, Tilt Range -2°~90° (auto flip), Preset Speed 300
grade/sec, 255 de puncte presetate, 24 zone private, 8 tururi, 5
SD42112I-HC 1638.8 1024.25
pattern, meniu OSD, AWB (Auto White Balance) auto/manual,
BLC (Back Light Compensation) ON/OFF, AGC (Auto Gain
Control) auto/manual, carcasa IP66, Protocol de comunicare
DH-SD, Pelco-P/D, temperatura de functionare -10°~+60°C,
alimentare AC24V, încălzitor şi ventilatoare pentru climatizare,
functie "absolute positioning"(click on image).

SD42C112I-HC 1638.8 1024.25

Speed dome HDCVI Starlight, 1/2.8" 2 Megapixeli STARVIS™

CMOS, 25fps@1080P, 25/ 50fps@720P, Zoom optic 25x, zoom
digital 16x, 6 LEDuri IR, distanță maximă: 150m, sensibilitate
0.005Lux@F1.6; 0Lux IR pornit, meniu OSD, lentila 4.8mm ~
120mm, Viteză maximă Pan 240°/s, rotație Pan 360°/s
SD6C225I-HC 2781.2 1738.25
(continuă), Până la 300 poziții presetate, 8 tour, 5 pattern,
WDR(120dB), Day/Night(ICR), Ultra DNR, Auto focus, 1 intrare
audio, 2 intrari/1 iesire alarma, posibilitate de comutare
(HDCVI/CVBS), alimentare AC 24V/ 3A, temperatura de
functionare -40°C ~ 60°C, IP66.

Speed Dome HDCVI 30X, 1/3" 4 Megapixeli CMOS,

25fps@4M/ 1080P, 25/ 50fps@720P, zoom optic 30x, zoom
digital 16x, 4 LEDuri IR, distanță maximă: 100m, viteză maximă
Pan 400°/s, până la 300 poziții presetate, Pan: 0° ~ 360°
SD59430I-HC (continuu); Tilt: -15° ~ 90°, auto flip 180°, 8 tour, 5 pattern, 4413.2 2758.25
WDR(120dB), Day/Night(ICR), Ultra DNR, Auto focus, meniu
OSD, Pan: 0° ~ 360° (continuu); Tilt: -15° ~ 90°, auto flip 180°,1
intrare audio, 2 intrari si 1 iesire alarmă, alimentare AC 24V/ 3A
(±10%), temperatura de funcționare -40°C ~ 70°C, IP66.

Accesorii HDCVI
Extensie alarmă pentru DVRuri, Compatibil cu XVR, HCVR-4M
și HCVR-S3, Management prin interfața RS485, 16 intrări
alarmă, 6 ieșiri alarmă, Maxim 4 extensii de alarmă, adresă
ARB1606 265.2 165.75
selectabilă prin comutatoare de tip DIP, Alimentare standard
12V, Panou frontal cu led pentru indicare alimentare (PWR) și
comunicație cu DVRul (ACT), Configurare direct din DVR.

Aprilie 2019 CCTVDahua 272din533

Convertor HDMI-HDCVI, Intrare semnal video HDMI, ieșire
semnal HDCVI (self adaptive),
Moduri HDMI: 1024x768@60Hz, 1280x720@50/ 60Hz,
PFT2100 1280x1024@60Hz, 1600x1200@60Hz, 1920x1080@50/ 60Hz, 469.2 293.25
Ieșire HDCVI: 720P/50, 1080P/25, Rată maximă transmisie
10.2Gbps, Temperatură funcționare -10°C ~ 55°C, Dimensiuni
104.6mm x 96.2mm x 29.5mm, instalare pe perete

PFM800 Balun pasiv - transmitator/receptor cu fir pentru HDCVI 27.2 17.00

Balun pasiv - transmitator/receptor pentru HDCVI racabil - 16
PFM809 442 276.25
canale
Telecomandă
Tester portabilOSD UTC,IP/
pentabrid comută
CVBS/între cele 4AHD/
HDCVI/ formate
TVI,video
Touch
PFM820 74.8 46.75
standard: HDCVI,7"AHD,
screen capacitiv TVI,(1920x1200),
HD TFT Analogic, Indicator formatIP
Configurare video
via
PFM907 ONVIF, posibilitate testare via Wi-Fi (spectru, putere semnal @ 4073.2 2545.75
2.4G/ 5G), posibilitate testare cablu TDR, Multimetru digital
Sisteme IP DAHUAincorporat, PoE.
Camere IP 2 Megapixeli
Cameră IP de exterior, 1/2.9" 2 Megapixeli Progressive CMOS,
25fps@2M (1920x1080), DWDR, Day/Night(ICR), 3DNR, AWB,
AGC, BLC, smart IR max 30m, lentilă 2.8mm (opțional 3.6mm),
IPC-T1A20 Compresie H.264+/ H.264 dual stream, Zoom digital 16X, 374 233.75
sensibilitate 0.01Lux/F2.0 (Color), 0 Lux IR pornit, IP67, PoE,
Alimentare DC12V, PoE (802.3af), temperatura de functionare
-30°C ~ 60°C, carcasa metal si plastic.

Camera IP mini dome, 1/2.9" 2 Megapixeli Progressive CMOS,

25fps@1080P (1920x1080), DWDR, Day/Night(ICR), 3DNR,
AWB, AGC, BLC, Smart IR, max. 30m,lentilă 2.8mm (opțional
IPC-D1A20 401.2 250.75
3.6mm), sensibilitate 0.1Lux/F2.0 (Color), 0 Lux IR pornit, IP67,
IK10, PoE alimentare DC12V, PoE (802.3af), temperatura de
functionare -30°C ~ 60°C, carcasa metal.

Cameră IP dome de exterior, 1/2.9" 2 Megapixeli Progressive

CMOS, 25fps@2M (1920x1080), DWDR, Day/Night(ICR),
3DNR, AWB, AGC, BLC, smart IR max 30m, lentilă varifocală
2.7~12mm, Compresie H.264+/ H.264 dual stream, sensibilitate
IPC-D2A20-VF 741.2 463.25
0.01Lux/F1.4 (Color), 0 Lux IR pornit, 16X zoom digital, MicroSD
maxim 128GB, IP67, IK10, PoE, alimentare DC12V, PoE
(802.3af), temperatura de functionare -30°C ~ 60°C, carcasa
metal.

Camera IP mini dome de exterior, 1/2.8" 2 Megapixeli

Progressive scan Exmor CMOS, 50fps@1080P (1920x1080), 1
intrare audio, 1 intrare alarmă, WDR (120dB), Day/Night(ICR),
3DNR, AWB, AGC, BLC, IR 30m,Compresie H.265 & H.264,
IPC-HDBW4231E-AS triple stream, zoom digital 16x, Funcții IVS, lentila 2.8mm 1020 637.50
(3.6mm, 6mm, 12mm opțional), unghi de vizualizare H: 87°, V:
48°, Sensibilitate 0.009Lux/F2.0(color), 0 Lux IR pornit,
MicroSD maxim 128GB, alimentare DC12V, PoE (802.3af),
temperatura de functionare -30°C ~ 60°C, protective IP67, IK10

Cameră IP dome de exterior, 1/2.9" 2 Megapixeli Progressive

CMOS, 25fps@2M(1920x1080), DWDR, Day/Night(ICR), 3DNR,
AWB, AGC, BLC, smart IR max 30m, lentilă varifocala
2.7~12mm cu zoom motorizat, Zoom digital 16X, Sensibilitate
IPC-D2A20-Z 809.2 505.75
0.01Lux/F1.4 (Color), 0 Lux IR pornit, compresie H.264+/ H.264
dual stream, MicroSD maxim 128GB, Alimentare DC12V, PoE
(802.3af), temperatura de functionare -30°C ~ 60°C, IP67, IK10,
PoE, carcasa metal.

Aprilie 2019 CCTVDahua 273din533

Camera IP de exterior, 1/2.9" 2 Megapixeli Progressive CMOS,
25fps@2M (1920x1080), DWDR, Day/Night(ICR), 3DNR, AWB,
AGC, BLC, Smart IR, distanță maximă 60m, Lentilă 2.7 ~ 12mm
IPC-T2A20-Z cu zoom motorizat, sensibilitate 0.01Lux/F1.4 (Color), 0 Lux IR 809.2 505.75
pornit, Compresie H.264+/ H.264 dual stream, MicroSD maxim
128GB, IP67, PoE, alimentare DC12V, PoE (802.3af),
temperatura de functionare -30°C ~ 60°C, carcasa metal.

Camera IP de exterior, 1/3" 2 Megapixeli Progressive CMOS,

25fps@2M (1920x1080), WDR (120dB), Day/Night(ICR), 3DNR,
AWB, AGC, BLC, IR 30m, lentilă 2.7~12mm cu zoom
motorizat, 1 intrare audio, camp de vizualizare H: 99° ~ 37°, V:
IPC-HDBW2221R-ZAS 1190 743.75
52° ~ 21°, Compresie H.264+/ H.264 dual stream, sensibilitate
0.1Lux/F1.4(color), 0 Lux IR pornit, MicroSD maxim 128GB,
temperatura de functionare -30°C ~ 60°C, alimentare DC12V,
PoE (802.3af), protectie IP67, IK10

Camera Dome de exterior, 1/2.8" 2 Megapixeli Progressive scan

STARVIS™ CMOS, 50fps@1080P(1920x1080), 1 canal audio,
1 intrare alarmă, lentila 2.7 ~ 12mm, zoom motorizat , IR 50m,
IPC-HDBW5231R-Z WDR (120dB), Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Micro 1632 1020.00
SD, maxim 128GB, functii IVS, 16X zoom digital, sensibilitate 0
Lux/ F1.4 IR pornit, protectie antivandal IP67, IK10, alimentare
DC12V, PoE (802.3af).

Camera IP de exterior, 1/2.7" 2 Megapixeli Progressive scan

CMOS, IR 50m, WDR(120dB), Day/Night(ICR), 3DNR, AWB,
AGC, BLC, lentilă 2.7mm~12mm, 25fps@ 1080P(1920x1080),
Functii IVS, People counting, Compresie H.264 & MJPEG, Micro
IPC-HDBW5221E-Z SD 128GB, IP67, IK10, PoE, Bit Rate H.264: 32K ~ 10Mbps, 1768 1105.00
sensibilitate 0.01Lux/ F1,4(color), 0 Lux IR pornit, 1 intrare
alarmă, 1 iesire alarma, 1 intrare video, 1 iesire video,
temperatura de functionare -30°C ~ 60°C, alimentare DC12V,
PoE (802.3af), ONVIF, PSIA, CGI

Cameră IP cu People Counting 2 x 1/3" 1.3 Megapixeli

Progressive scan STARVIS™ CMOS, Lentilă fixă 2 x 2.1mm
(2.8mm opțional), 25fps@ 1.3M (1280x960),
Day/Night(Electronic), 3DNR, AWB, AGC, BLC, DWDR, Funcții
inteligente: People Counting (Contor trafic persoane la
traversarea unei linii virtuale și în funcție de o zonă prestabilită;
IPC-HD4140X-3D 3372.8 2108.00
filtru înălțime; filtru vagabondaj), detecție de mișcare, cameră
obturată, schimbare scenă, deconectare de la rețea, conflict
adrese IP, accesare nepermisă, erori stocare, Compresie H.265/
H.264, triple stream, microfon încorporat, 1 intrare/1 ieșire
alarmă, MicroSD (128GB), alimentare DC12V, PoE (IEEE
802.3af), temperatura de funcționare -10°C ~ 45°C, IP54.

Camera IP de exterior mini bullet 1/2.9" 2 Megapixeli

Progressive CMOS, 25fps@2M (1920x1080), DWDR,
Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Smart IR 30m, lentilă
IPC-B1A20 2.8mm (opțional 3.6mm), sensibilitate 0.1Lux/F2.0 (Color), 0 Lux 374 233.75
IR pornit, Compresie H.264+/ H.264 dual stream, IP67, PoE,
alimentare DC12V, PoE (802.3af), temperatura de functionare
-30°C ~ 60°C, carcasa metal.

Aprilie 2019 CCTVDahua 274din533

Camera IP de exterior , 1/2.9" 2 Megapixeli Progressive CMOS,
25fps@2M (1920x1080), DWDR, Day/Night(ICR), 3DNR, AWB,
AGC, BLC, Smart IR 60m, lentilă varifocala 2.7 ~ 12mm,
IPC-B2A20-VF sensibilitate 0.01Lux/F1.4 (Color), 0 Lux IR pornit, Compresie 741.2 463.25
H.264+/ H.264 dual stream, microSD maxim 128GB, IP67, PoE,
alimentare DC12V, PoE (802.3af), temperatura de functionare
-30°C ~ 60°C, carcasa metal.

Camera IP de exterior, 1/2.9" 2 Megapixeli Progressive CMOS,

25fps@2M (1920x1080), DWDR, Day/Night(ICR), 3DNR, AWB,
AGC, BLC, Smart IR, distanță maximă 60m, Lentilă 2.7 ~ 12mm
IPC-B2A20-Z cu zoom motorizat, sensibilitate 0.01Lux/F1.4 (Color), 0 Lux IR 809.2 505.75
pornit, Compresie H.264+/ H.264 dual stream, microSD maxim
128GB, IP67, PoE, alimentare DC12V, PoE (802.3af),
temperatura de functionare -30°C ~ 60°C, carcasa metal.

Cameră IP bullet de exterior WDR LXIR, 1/2.8" 2 Megapixeli

Progressive scan STARVIS™ CMOS, 50fps@ 1080P
(1920x1080), WDR (120dB), Day/Night(ICR), 3DNR, AWB,
AGC, BLC, lentilă 3.6mm (2.8mm, 6mm, 12mm opțional), IR
80m, sensibilitate 0.009Lux/ F2.0 (Color, 1/3s, 30IRE), 0.07Lux/
IPC-HFW4231D-AS 1013.2 633.25
F2.0 (Color, 1/30s, 30IRE), 0 Lux/ F2.0 IR pornit, 1 canal audio,
alarmă încorporată- 1 intrare & 1 ieșire, funcții IVS (tripwire,
detecție intruși, detecție obiect abandonat/ lipsă, detecție
facială), Micro SD 128GB, IP67, PoE, alimentare DC12V, PoE
(802.3af), temperatura de funcționare -30°C ~ 60°C.

Cameră bullet IP Starlight, 1/2.8" 2 Megapixeli Progressive

STARVIS™ CMOS, 25fps@1080P, lentilă 2.7~13.5mm cu zoom
motorizat, 1 intrare audio, 1 intrare alarmă, Smart IR, distanță
maximă 60m, Funcții IVS (Tripwire, detecție intruși), WDR
IPC-HFW2231T-ZAS 1190 743.75
(120dB), Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Compresie
H.265/ H.264H/ MJPEG, dual stream, MicroSD maxim 128GB,
IP67, temperatură de funcționare -30°C ~ 60°C, alimentare
DC12V, PoE+ (802.3at)

Cameră bullet de exterior ePoE, 1/2.8" 2 Megapixeli Progressive

scan CMOS, 50fps@1080P (1920x1080), WDR (120dB),
Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Funcții IVS, Smart IR,
max 50m, Lentilă 2.7~13.5mm cu zoom motorizat, zoom optic
5X, 1 intrare audio, 2 intrări alarmă, sensibilitate sensibilitate
IPC-HFW5231E-ZE 1557.2 973.25
0.006Lux/F1.4 (Color, 1/3s, 30IRE), 0 Lux IR pornit, MicroSD
maxim 128GB, IP67, IK10, PoE, ePoE (extended PoE), distanță
maximă transmisie date: 800m cu switch PoE dedicat,
alimentare DC12V, PoE (802.3af), temperatura de functionare
-30°C ~ 60°C.

Camera bullet de exterior 1/2.8" 2 Megapixeli Progressive scan

STARVIS™ CMOS, 50fps@1080P(1920x1080), 1 intrare audio,
2 intrari alarmă, lentila 2.7 ~ 12mm, zoom motorizat, IR 50m,
IPC-HFW5231E-Z 1700 1062.50
WDR (120dB), Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Micro
SD, maxim 128GB, functii IVS, 16X zoom digital, 0 Lux/ F1.4 IR
pornit, protectie IP67, alimentare DC12V, PoE (802.3af)

Aprilie 2019 CCTVDahua 275din533

Cameră box ePoE 1/2.8" 2 Megapixeli Progressive scan
STARVIS™ CMOS, 50fps@1080P(1920x1080), WDR (120dB),
Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Compresie H.265/
H.264, triple stream, funcții IVS (Tripwire, Detecție intruși,
Detecție obiect abandonat/ lipsă
IPC-HF5231E-E Detecție faciala), Auto Back Focus (buton focalizare automată), 2210 1381.25
2 intrări alarmă, 1 intrare audio, microfon încorporat, micro SD
128GB, alimentare DC12V, AC24V, PoE (802.3af), , ePoE
(extended PoE), distanță maximă transmisie date: 800m cu
switch PoE dedicate, mediu funcționare -30°C ~ 60°C.

Camere IP 3 Megapixeli
Cameră IP de exterior, 1/3" 3 Megapixeli Progressive CMOS,
20fps@3M(2048x1536)/ 25fps@2M(1920x1080), DWDR,
Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, smart IR max 30m,
IPC-T1A30 lentilă 2.8mm (opțional 3.6mm), sensibilitate 0.01Lux/F2.0 401.2 250.75
(Color), 0 Lux IR pornit, Compresie H.264+/ H.264 dual stream,
IP67, PoE, alimentare DC12V, PoE (802.3af), temperatura de
functionare -30°C ~ 60°C, carcasa metal.

Camera IP mini dome 1/3" 3 Megapixeli Progressive CMOS,

20fps@3M(2048x1536)/ 25fps@1080P (1920x1080), DWDR,
Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Smart IR, distanță
IPC-D1A30 maximă 30m, Lentilă 2.8mm (opțional 3.6mm), sensibilitate 421.6 263.50
0.1Lux/F2.0 (Color), 0 Lux IR pornit, compresie H.264+/ H.264
dual stream, IP67, IK10, PoE, alimentare DC12V, PoE (802.3af),
temperatura de functionare -30°C ~ 60°C, carcasa metal.

Camera IP dome de exterior, 1/3" 3 Megapixeli Progressive

CMOS, 20fps@3M, 25fps@2M, DWDR, Day/Night(ICR), 3DNR,
AWB, AGC, BLC, compresie H.264+/ H.264 dual stream, smart
IPC-D2A30-VF 782 488.75
IR, distanță maximă 30m, lentilă varifocala 2.7~12mm, microSD
maxim 128GB, alimentare DC12V, PoE (802.3af), temperatura
de functionare -30°C ~ 60°C, IP67, IK10, carcasa metal.

Camera IP de exterior, 1/3" 3 Megapixeli Progressive CMOS,

20fps@3M(2048x1536)/ 25fps@2M (1920x1080), DWDR,
Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Smart IR, distanță
maximă 60m, Lentilă 2.7 ~ 12mm cu zoom motorizat,
IPC-T2A30-Z 877.2 548.25
sensibilitate 0.1Lux/F2.0 (Color), 0 Lux IR pornit, Compresie
H.264+/ H.264 dual stream, MicroSD maxim 128GB, IP67, PoE,
alimentare DC12V, PoE (802.3af), temperatura de functionare
-30°C ~ 60°C, carcasa metal.

Camera dome de exterior IP 3 MPixeli, Progressive scan

CMOS, Day/Night cu IR 60m, lentila 2.7~12mm zoom
motorizat, camp de vizualizare 92°~28°, compresie H.264,
3M(2304x1296 / 2048x1536)/ 1080P(1920x1080)/
IPC-HDW2320R-Z 1149.2 718.25
720P(1280x720)/ D1(704x576)/ CIF(352x288), Bit Rate 16K ~
10Mbps, sensibilitate 0.01Lux/ F1.4(color), 0 Lux IR pornit,
temperatura de functionar -30°C~60°C, alimentare DC 12V+
PoE(IEEE802.3af).ONVIF, CGI, PSIA

Aprilie 2019 CCTVDahua 276din533

Camera IP cu People Counting, 2 x 1/2.8" 3 Megapixeli
Progressive scan STARVIS™ CMOS, lentilă fixă 2 x 2.8mm
(3.6mm opțional), analiza video 3D, tehnologie Movidius,
25fps@ 3M (2048x1536), WDR (120dB), Day/Night(ICR),
3DNR, AWB, AGC, BLC, funcții inteligente: People Counting,
IPC-HDW8341X-3D 5712 3570.00
heat map, detecție la mișcare, cameră obturată, schimbare
scenă, deconectare de la rețea, conflict adrese IP, accesare
nepermisă, erori stocare, Smart IR max 10m, 2 intrări audio,
microfon încorporat, 2 intrări alarmă, Compresie H.265/ H.264,
triple stream, microSD maxim 128GB, IP67, PoE

Camera IP de exterior mini bullet 1/3" 3 Megapixeli Progressive

CMOS, 20fps@3M(2048x1536)/ 25fps@1080P (1920x1080),
DWDR, Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Smart IR 30m,
IPC-B1A30 lentilă 2.8mm (opțional 3.6mm), sensibilitate 0.1Lux/F2.0 401.2 250.75
(Color), 0 Lux IR pornit, Compresie H.264+/ H.264 dual stream,
IP67, PoE, alimentare DC12V, PoE (802.3af), temperatura de
functionare -30°C ~ 60°C, carcasa metal.

Camera de exterior IP 3 MPixeli, Day/Night cu IR 30m, lentila

3.6mm compresie H.264, 3.0M(2048×1536),
1080P(1920×1080), 1.3M(1280×960), 720P(1280×720)
IPC-HFW1300S D1(704×576), CIF(352×288),VGA(640×480),Bit Rate 469.2 293.25
32Kbps~8Mbps, sensibilitate 0.1 Lux/F1.2 color, 0.05 Lux/B/W ,
temperatura de functionare -40°C~50°C,
alimentare DC 12V+ PoE(IEEE802.3af).ONVIF, PSIA, CGI

Camere IP 4 Megapixeli
Camera IP de exterior, senzor 1/3" 4 Megapixeli Progressive
scan CMOS, Day/Night cu IR la 30m, 20fps@4M (2688x1520) &
25fps@1080P (1920x1080), lentila 3.6mm, DWDR, Day/Night
IPC-HDW1420S (ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Compresie H.264+/ H.264, 646 403.75
sensibilitate 0.1Lux/ F2.0(color), 0 Lux IR pornit, soft Smart
PSS, DSS, Easy4ip, alimentare DC12V, PoE (802.3af), protectie
IP67, temperature de functionare -30°C ~ 60°C

Cameră IP dome de exterior, 1/3" 4 Megapixeli Progressive

scan CMOS, 25fps@4M (2688x1520), WDR (120dB), Day/Night
(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Compresie H.265/ H.264, Funcții
IPC-HDW4431M IVS: Tripwire, Detecție intruși, Detecție obiect lipsă/ abandonat, 741.2 463.25
Detecție facială, IR 30m, Lentilă 2.8mm (3.6mm sau 6mm
opțional), compresie H.265+/ H.264/ H.264+/ H.264, IP67, PoE,
alimentare DC12V, temperatura de funcționare -30°C ~ 60°C.

Cameră dome de exterior ePoE , 1/3" 4 Megapixeli Progressive

scan CMOS, 25fps@4M (2688x1520), WDR (120dB),
Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Lentilă fixă 2.8mm
(opțional 3.6mm sau 6mm), Smart IR max. 50m, Funcții IVS,
Microfon încorporat, sensibilitate 0.06Lux/F1.6 (Color, 1/3s,
IPC-HDW4431EM-ASE 884 552.50
30IRE) 0 Lux IR pornit, MicroSD maxim 128GB, IP67,
PoE(802.3af), ePoE (extended PoE), distanță maximă
transmisie date: 800m cu switch PoE dedicat, alimentare
DC12V, PoE (802.3af), temperatura de functionare -30°C ~
60°C

Aprilie 2019 CCTVDahua 277din533

Camera IP mini dome de exterior 1/3" 4 Megapixeli Progressive
scan CMOS, 25fps@4M (2688x1520), WDR (120dB), Day/Night
(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, IR 30m, lentilă 2.8mm (3.6mm
sau 6mm opțional), funcții IVS (tripwire, detecție intruși, detecție
IPC-HDBW4431E-ASE obiect lipsă/ abandonat, detecție faciala), 1 intrare/1 iesire 884 552.50
audio, alarmă încorporată, 1 intrare& 1 ieșire, Micro SD 128GB,
IP67, IK10, PoE, ePoE (extended PoE), distanță maximă
transmisie date: 800m cu switch dedicat, alimentare DC12V,
PoE (802.3af), temperatura de functionare -30°C ~ 60°C.

Camera IP dome, 1/3" 4 Megapixeli Progressive CMOS,

20fps@4M (2688x1520), 25fps@3M (2304x1296), WDR
(120dB), Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, sensibilitate
IPC-HDW2431R-ZS 0.03Lux/F1.4, 0 Lux IR pornit, lentila 2.7~13.5mm cu zoom 1094.8 684.25
motorizat, Compresie H.265/ H.264, IR 50m, MicroSD maxim
128GB, IP67, alimentare DC12V, PoE (802.3af),temperatura de
functionare -30°C ~ 60°C, IP67.

Cameră IP dome de exterior, 1/3" 4 Megapixeli Progressive

CMOS, 20fps@4M (2688x1520), 25fps@3M (2304x1296), WDR
(120dB), Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Funcții IVS,
IPC-HDBW2431R-ZS IR 30m, lentilă 2.7~13.5mm cu zoom motorizat, sensibilitate 1094.8 684.25
0.03Lux/F1.4 (Color, 1/3s, 30IRE), 0Lux IR pornit, MicroSD
maxim 128GB, IP67, IK10, PoE, alimentare DC12V, PoE
(802.3af), temperatura de funcționare -30°C ~ 60°C.

Camera IP dome, 1/3" 4 Megapixeli Progressive scan CMOS,

25fps@4M (2688x1520), WDR (120dB), Day/Night(ICR), 3DNR,
AWB, AGC, BLC, Compresie H.265/ H.264 triple stream, Funcții
IVS (Tripwire, Detecție intruși, Detecție la schimbarea scenei,
IPC-HDW5431R-ZE 1829.2 1143.25
Detecție obiect abandonat/ lipsă,Detecție faciala), Smart IR,max
50m, lentilă 2.7~13.5mm cu zoom motorizat, zoom optic 5X,
microfon incorporat, alimentare DC12V, PoE (802.3af), MicroSD
maxim 128GB, IP67, temperatura de functionare -30°C ~ 60°C.

Camera IP Mini Bullet de exterior, 1/3" 4 Megapixeli Progressive

CMOS, 20fps@4M, 25fps@3M, Day/Night(ICR), DWDR, 3DNR,
AWB, AGC, BLC, Compresie H.265+ & H.265, dual stream,
Funcții inteligente (Declanșare eveniment la: detecție de
IPC-B1B40 mișcare, cameră obturată, deconectare rețea, detecție la 428.4 267.75
schimbarea scenei, conflict adresă IP, eroare stocare), smart IR,
distanță maximă 30m, lentilă 2.8mm (opțional 3.6mm),
alimentare DC12V, PoE (802.3af), temperatura de functionare
-30°C ~ 60°C, IP67, carcasa plastic.

Camera IP bullet de exterior, 1/3" 4 Megapixeli Progressive scan

CMOS, 20fps@4M (2688x1520) & 25fps@1080P (1920x1080),
DWDR, Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, zoom digital
IPC-HFW1420S 16x, IR 30m, lentila 3.6mm, H: 77°, V: 41°, Compresie H.264+/ 646 403.75
H.264, sensibilitate 0.1Lux/ F2.0(color), 0 Lux IR pornit,
temperatura de functionare -30°C ~ 60°C, alimentare DC12V,
PoE (802.3af), protectie IP67

Aprilie 2019 CCTVDahua 278din533

Camera IP bullet de exterior, 1/3” 4 Megapixel progressive
CMOS, 20fps@4M, WDR(120dB), Day/Night(ICR), 3DNR, AWB,
AGC, BLC, lentil varifocala 2.7~13.5mm, IR 60m, functii IVS
IPC-HFW2431T-VFS 1149.2 718.25
(tripwire, dtectie intrusi), micro SD 128GB, alimentare
DC12V,PoE+ (IEEE 802.3at), temperatura de functionare -30° C
~ +60° C, IP67, PoE+

Cameră IP bullet de exterior, 1/3" 4 Megapixeli Progressive

CMOS, 20fps@4M (2688x1520), 25fps@3M (2304x1296), WDR
(120dB), Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, compresie
H.265/ H.264, dual stream, IR 60m, lentilă 2.7 ~ 13.5mm cu
IPC-HFW2431T-ZS zoom motorizat, funcții IVS (Tripwire, detecție intruși), 1217.2 760.75
declanșare la detecție mișcare, lipsă semnal, schimbare scenă,
deconectare de la rețea, conflict adrese IP, cameră obturată,
eroare stocare, MicroSD maxim 128GB, IP67, PoE+, alimentare
DC12V, PoE+ (802.3at), temp. de funcționare -30°C ~ 60°C.

Cameră IP mini bullet de exterior, 1/3" 4 Megapixeli Progressive

scan CMOS, 25fps@4M (2688x1520), WDR (120dB),
Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Lentilă 3.6mm (6mm
opțional), IR 40m, funcții IVS (tripwire, detecție intruși, detecție
IPC-HFW4431E-SE 1217.2 760.75
obiect abandonat/ lipsă, detecție facială), Micro SD 128GB,
IP67, PoE, ePoE (extended PoE), distanță maximă transmisie
date: 800m cu switch PoE dedicate, alimentare DC12V, PoE
(802.3af), temperatura de funcționare -30°C ~ 60°C.

Camera bullet de exterior IP, 1/3" 4 Megapixeli Progressive

scan CMOS, 25fps@ 4M (2688x1520), IR 80m, Lentilă 3.6mm
(6mm opțional), WDR (120dB), Day/Night(ICR), 3DNR, AWB,
AGC, BLC, Compresie H.265/ H.264, 16X zoom digital, Funcții
IPC-HFW4431D-AS 1224 765.00
IVS: Tripwire, Detecție intruși, Detecție obiect abandonat/ lipsă,
Detecție facială, 1 canal audio, Alarmă încorporată, 1 intrare & 1
ieșire, Micro SD 128GB, IP67, PoE, alimentare DC12V,
temperatura de functionare -30°C ~ 60°C.

Camera mini bullet de exterior ePoE, 1/3" 4 Megapixeli

Progressive scan CMOS, 25fps@4M (2688x1520), Lentilă
3.6mm (6mm, 8mm sau 12mm opțional), WDR (120dB),
Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Compresie H.265/
H.264, triple stream,IR 80m, Funcții IVS ( Tripwire, Detecție
IPC-HFW4431T-ASE intruși, Detecție obiect abandonat/ lipsă,Detecție facială), 1 877.2 548.25
intrare audio, Alarmă încorporată, 1 intrare și 1 ieșire, ePoE
(extended PoE), distanță maximă transmisie date: 800m cu
switch PoE dedicat, Micro SD 128GB, IP67, IK1, PoE,
alimentare DC12V, PoE (802.3af), temperatura de functionare
-30°C ~ 60°C.

Cameră bullet de exterior ePoE, 1/3" 4 Megapixeli Progressive

scan CMOS, 25fps@4M (2688x1520), WDR (120dB),
Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Funcții IVS, Smart IR,
maxim 50m, Lentilă 2.7~13.5mm cu zoom motorizat, zoom optic
5X, 1 intrare audio, 2 intrări alarmă, sensibilitate 0.03Lux/F1.4
IPC-HFW5431E-ZE 1829.2 1143.25
(Color, 1/3s, 30IRE) 0 Lux IR pornit, MicroSD maxim 128GB,
IP67, IK10, PoE, ePoE (extended PoE), distanță maximă
transmisie date: 800m cu switch PoE dedicat, alimentare
DC12V, PoE (802.3af), temperatura de functionare -30°C ~
60°C.

Camere IP 5 Megapixeli

Aprilie 2019 CCTVDahua 279din533

Camera IP mini dome de exterior, 1/2.7" 5 Megapixeli
Progressive CMOS, 20fps@5M (2592x1944)/ 25fps@3M
(2304x1296), WDR(120dB), Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC,
IPC-HDBW1531E BLC, lentilă 2.8mm (opțional 3.6mm), Smart IR, distanță maximă 768.4 480.25
30m, funcții IVS (detecție la schimbarea scenei), compresie
H.265/ H.264 dual stream, IP67, IK10, PoE, alimentare DC12V,
PoE (802.3af), temperatura de functionare -30°C ~ 60°C.

Cameră IP WDR de exterior, 1/2.7" 5 Megapixeli Progressive

CMOS, 20fps@5M (2592x1944)/ 25fps@3M (2304x1296),
WDR(120dB), Day/Night(ICR), 3DNR, HLC, AGC, BLC, smart IR
IPC-HDW1531S max 30m, Lentilă 2.8mm (opțional 3.6mm), Funcții IVS (detecție 754.8 471.75
la schimbarea scenei), Compresie H.265/ H.264 dual stream,
IP67, PoE, Alimentare DC12V, PoE (802.3af), Temperatura de
functionare -30°C ~ 60°C.

Cameră IP WDR de exterior, 1/2.7" 5 Megapixeli Progressive

CMOS, 20fps@5M (2592x1944)/ 25fps@3M (2304x1296),
WDR(120dB), Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Smart
IPC-HFW1531S IR, distanță maximă 30m, Lentilă 2.8mm (opțional 3.6mm), 754.8 471.75
Funcții IVS (detecție la schimbarea scenei), Compresie H.265 &
H.264, dual stream, IP67, PoE, alimentare DC12V, PoE
(802.3af), temperatura de functionare -30°C ~ 60°C.

Cameră IP bullet de exterior, 1/2.7" 5 Megapixeli Progressive

CMOS, 15fps@5M (2592x1944), 25fps@3M (2304x1296), WDR
(120dB), Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, compresie
H.265/ H.264, dual stream, IR 60m, lentilă 2.7 ~ 13.5mm cu
IPC-HFW2531T-ZS zoom motorizat, funcții IVS (Tripwire, detecție intruși), 1258 786.25
declanșare la detecție mișcare, lipsă semnal, schimbare scenă,
deconectare de la rețea, conflict adrese IP, cameră obturată,
eroare stocare, MicroSD maxim 128GB, IP67, PoE+, alimentare
Camera
DC12V, PoE+ IP WDR de exterior,
(802.3at), temp. 1/2.7" 5 Megapixeli
de funcționare Progressive
-30°C ~ 60°C.
CMOS, 20fps@5M(2592x1944), 25fps@3M (2304x1296), WDR
(120dB), Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Smart IR,
distanță maximă 60m, lentilă varifocala cu zoom motorizat
IPC-HFW2531T-ZAS 1258 786.25
2.7~13.5mm, Funcții IVS (detecție la schimbarea scenei), 1
intrare
Camerăaudio, IP de1exterior
intrare ePoE,
alarmă,1/2.9"
microSD maxim 128GB,
6 Megapixeli IP67,
Progressive
PoE, alimentare DC12V, PoE (802.3af), temperatura de
Camere IP 6 Megapixeli
scan CMOS, 20fps@6M, 25fps@4M, WDR (120dB),
functionare -30°C3DNR,~ 60°C.
Day/Night(ICR),
Camera IP Mini Bullet deAWB, AGC,
exterior, BLC,6Compresie
1/2.9" MegapixeliH.265/
H.264 triple stream,
Progressive scan STARVIS™ Funcții IVS: Tripwire,
CMOS, Detecție WDR(120dB),
20fps@6M, intruși,
IPC-HDW4631EM-ASE Detecție obiect
Day/Night(ICR), abandonat/ lipsă, Detecție facială, Smart IR, 1203.6 752.25
Cameră
distanță bullet de3DNR,
maximă exterior
50m,
AWB,ePoE,
Lentilă
AGC,
fixă 1/2.9"
2.8mm
BLC, lentilă 2.8mm
6 Megapixeli
(opțional
(3.6mm
Progressive
3.6mm),
sau
scan 6mm
CMOS, opțional),
20fps@6M IR 80m, funcții IVS 25fps@4M
(3072x2048), (Tripwire, Detecție
(2688x1520),
Microfon
intruși, încorporat,
Detecție obiect MicroSD
abandonat/ maxim 128GB,
lipsă, IP67,
Detecție PoE, ePoE
faciala,
IPC-HFW4631T-ASE WDR, Day/Night(ICR),
(extended PoE), distanță 3DNR,
maximă AWB, AGC,
transmisie BLC,
date:Lentilă
800m cu 1353.2 845.75
Detecție
2.7~13.5mm la schimbarea
cu zoomalimentarescenei), 1sensibilitate
motorizat, intrare&1 iesire audio, alarmă
0.03Lux/F1.4
switch PoE dedicate,
încorporată, 1 intrare și 1 ieșire, DC12V,
micro SD PoE (802.3af).
128GB, IP67, IK10,
(Color, 1/3s, 30IRE) 0 Lux IR pornit, zoom optic 5X, Smart IR,
IPC-HFW5631E-ZE PoE, ePoEFuncții
max 50m, (extended PoE), distanță
IVS (Tripwire, Detecțiemaximă transmisie
intruși, Detecție date:
obiect 1897.2 1185.75
800m cu switch dedicate, temperatura de
abandonat/ lipsă, Detecție faciala), 1 intrare audio, 2 intrări functionare -30°C ~
60°C,
alarmă, alimentare
MicroSD DC12V,128GB, PoE (802.3af)IK10, PoE, ePoE
Cameră dome demaxim exterior, 1/2.5" IP67, 8 Megapixeli Progressive scan
Camere IP FisheyeSTARVIS™
+ 4K PoE),
(extended CMOS, distanță
15fps@4Kmaximă transmisie date:
(3840x2160), 800m cu
25fps@3M
switch PoE dedicat,
(2304x1296), alimentare
WDR (120dB), DC12V, PoE (802.3af),
Day/Night(ICR), 3DNR, AWB,
temperatura
AGC, BLC, lentilă de functionare
2.8mm (4mm -30°C ~ 60°C. IR 50m, microfon
opțional),
IPC-HDW4831EM-ASE Camera Mini dome de exterior 4K, 1/2.5" 8 Megapixeli 1258 786.25
încorporat,
Progressive funcții IVS, Micro SD
scan STARVIS™ CMOS,128GB, 15 IP67, PoE, ePoE
fps@4K(3840x2160),
Camera
(extended IPPoE),
Fisheye 6 MPixeli,
distanță maximă Day/Night,IR
transmisie 10m,lentila
date: 1.55mm,
1 canal
camp de audio, Alarmă
acoperire încorporată,
360°, unghi de lentila
vizualizare4mm, IR 800m
185° 30m, cu
DWDR,
/ 185°/ 185°,
switch PoE
IPC-HDBW4830E-AS Day/Night(ICR), dedicate,
3DNR, alimentare DC12V,
AWB, AGC,3.0M(2048×1536), PoE (802.3af),
BLC, Micro SD, maxim 1496 935.00
compresie
temperatura H.264, 6M(3072×2048)
de funcționare -30°C ~ 60°C.
128GB,
Camera functii
dome IVS,
1080P(1920×1080), 16X
de interior zoom digital,
IP Fisheye
720P(1280×720,) sensibilitate
12 MPixeli
Bit 0 Lux/ F1.6 IR
Rate Day/Night,IR
pornit,
40Kbps~8192Kbps, 1/1.8” 6Megapixel progressiveDC12V,
10m, protectie
lentila antivandal
1.57mm, camp IP67,
de IK10,
acoperire alimentare
360°, unghi PoE
de CMOS,
scan
IPC-EBW8600 (802.3af).
vizualizare 185° / 185°/ 185°, compresie H.264, 4216 2635.00
sensibilitate 0.01Lux/F2.0(Color), 0Lux/F2.0(IR on), intrari
6M(3072×2048),
alarma 2, iesiri alarma 3.0M(2048×1536,) 1080P(1920×1080),
1, microfon incorporat,slot SD card
720P(1280×720)
pentru inregistrare Bit Ratesi40Kbps~8192Kbps,
locala backup (suporta 1/2.3” 12M
SD-HC)
IPC-EBW81200 4692 2932.50
progressive
temperatura scan CMOS, sensibilitate
de functionare -30°C~60°C, 0.01Lux/F2.2(Color),
alimentare DC 12V+
0Lux/F2.2(IR
PoE(IEEE802.3af). on), intrari
ONVIF,alarmaPSIA, 2, iesiri
CGI, alarma
IK10. 1, audio, slot SD
Aprilie 2019 card pentru inregistrare locala si backup (suporta SD-HC)
CCTVDahua 280din533
temperatura de functionare -30°C~60°C, alimentare DC 12V+
PoE(IEEE802.3af). ONVIF, PSIA, CGI.
Progressive scan STARVIS™ CMOS, 15fps@4K (3840x2160),
25fps@3M (2304x1296), WDR(120dB), Day/Night(ICR), 3DNR,
AWB, AGC, BLC, lentilă 2.8mm (4mm opțional), IR 80m, 1 canal
audio,
Camera Alarmă
IP miniîncorporată- 1 intrare
bullet de exterior 4KșiePoE,
1 ieșire, funcții
1/2.5" IVS
8 Megapixeli
IPC-HFW4831T-ASE 1332.8 833.00
(tripwire, detecție intruși, detecție obiect abandonat/
Progressive scan CMOS, 15fps@4K (3840x2160), 25fps@3M lipsă,
detecție facial,WDR(120dB),
(2304x1296), detecție la schimbarea scenei),3DNR,
Day/Night(ICR), MicroAWB,
SD 128GB,
AGC,
IPC-HFW4831E-SE IP67, IK10, PoE, ePoE (extended PoE), distanță maximă
BLC, lentilă 2.8mm (4mm opțional), sensibilitate 0 Lux/ F1.6 IR 1258 786.25
transmisie
pornit, zoom date: 800m
digital 16x,cucompresie
switch dedicat,
H.265/alimentare DC12V,
H.264, triple stream,
PoE (802.3af),
IR 40m, Funcțiitemperatura
IVS, , Microde
SDfuncționare
128GB, IP67,-30°C ~ 60°C.
PoE, temperatura
Cameră IP bullet
de functionare de exterior
-30°C ~ 60°C,4K ePoE, 1/2.5"
alimentare DC12V,8 Megapixeli
PoE (802.3af).
Progressive scan CMOS, 15fps@4K (3840x2160), 25fps@3M
(2304x1296), WDR, Day/Night(ICR), 3DNR, AWB, AGC, BLC,
Lentilă 2.7~12mm cu zoom motorizat, sensibilitate 0.05Lux/F1.4
(Color, 1/3s, 30IRE), 0 Lux IR pornit, Smart IR max 50m, Funcții
IPC-HFW5831E-ZE 2101.2 1313.25
IVS, 1 intrare audio, 2 intrări alarmă, MicroSD maxim 128GB,
IP67, IK10, PoE, ePoE (extended PoE), distanță maximă
transmisie date: 800m cu switch PoE dedicat, alimentare
DC12V, PoE (802.3af), temperatura de functionare -30°C ~
60°C.

Camera bullet de exterior IP 12 MPixeli, Day/Night, IR 50m,

lentila 4.1mm ~16.4mm cu zoom motorizat, camp de vizualizare
84.5 ˚~ 34 ˚, compresie H.264/H.264B/H.264H/ MJPEG, 12fps@
12M(4000x3000), 25fps@ 4K(3840x2160), Bit Rate H.264:
32Kbps~ 16Mbps, 1/1.7” 12M progressive scan CMOS,
sensibilitate 0.05 Lux/F1.4(Color), 0Lux/F1.4 (IR on), 3D noise
IPC-HFW81200E-Z reduction, intrari alarma 2, iesiri alarma 1, 1 intrare audio, 1 4964 3102.50
iesire audio functii inteligente: detecție barieră virtuală, detecție
facială, detecție intruși, detecție la schimbarea scenei, posibilități
multiple de monitorizare prin rețea: CMS(DSS/PSS) & DMSS și
prin serverul web încorporat, Micro SD, Max 128GB,
temperatura de functionare -30°C~60°C, alimentare
DC12V(AC24V optional), PoE (802.3at).

Camera bullet de exterior IP 12 MPixeli, Day/Night,IR 50m,

lentila 3~12mm zoom motorizat, compresie
H.264,6M(3072×2048) 3.0M(2048×1536) 1080P(1920×1080) ,
720P(1280×720) Bit Rate 40Kbps~8192Kbps, 1/1.7” 12M
IPC-HFW81230E-Z progressive scan CMOS, sensibilitate 0.01Lux/F2.2(Color), 4964 3102.50
0Lux/F2.2(IR on), intrari alarma 2, iesiri alarma 1, audio,slot SD
card pentru inregistrare locala si backup (suporta SD-HC)
temperatura de functionare -30°C~60°C, alimentare DC 12V+
PoE(IEEE802.3af). ONVIF, PSIA, CGI.

Cameră IP panoramică multi-senzor 3x2MP, 3 x 1/2.8" 2

Megapixeli Progressive scan CMOS, 25fps@4096x832, Vedere
panoramică la 180°, WDR (120dB), Day/Night(ICR), 3DNR,
AWB, AGC, BLC, Funcții IVS, Smart IR, max 30m, Lentilă fixă
IPC-PFW8601-A180 5433 3395.75
3.6mm, 1 intrare audio, 2 intrări alarmă, sensibilitate
0.007Lux/F1.8 (Color, 1/3s, 30IRE), 0 Lux IR pornit, MicroSD
maxim 128GB, IP67, IK10, PoE+, Alimentare AC24V, PoE+
(802.3at), temperatura de funcționare -40°C ~ 60°C
Camera inteligenta IP 2 MPixeli, senzor performant 1/2.7" 2MP
CMOS, 25fps@1080P, triple stream, lentila 4.7-47mm zoom
Camere IP ANPR (LPR)
motorizat compresie H.264/H.264H, sensibilitate
0.01Lux/F1.4(Color); 0Lux/F1.4(IR on), 2 LED IR 40m, functii
ITC217-PW1B-IRLZ10 2992 1870.00
speciale: recunoastere placute inmatriculare, suporta pana la
10.000 numere pe lista, activare automata iesire digitala,
posibilitate declansare
Modul deschidere yala duala: buclapentru
secundara inductiva sau stream
posturile video,
de exterior.
DEE1010B temperatura de functionare -30°C~60°C, alimentare AC 12V.
Se conecteaza prin RS485(2 fire) la postul de exterior, iesire 156 97.75
releu (NO/NC) 30V/2A, alimentare 12VDC/1A.

Aprilie 2019 CCTVDahua 281din533

Camera inteligenta IP 2 MPixeli, senzor performant 1/1.9" 2MP
CMOS, 25fps@1080p, triple stream, lentila varifocala 4-8mm
compresie H.264/H.264H, sensibilitate 0.002Lux/ F1.2(color), 2
LED IR, functii speciale: recunoastere placute inmatriculare,
ITC237-PW1A-IRZ 4753.2 2970.75
suporta pana la 10.000 numere pe lista, activare automata iesire
digitala, posibilitate declansare duala: bucla inductiva sau
stream video, temperatura de functionare -30°C~60°C,
alimentare AC 24V
Camera termica IP bullet, Senzor VOX, rezoluție 336x256,
Camere IP termicelentila fixa, focus free, 19 mm, unghi de vizualizare 17° ~ 13°,
zoom 16X, Detecție incendiu, Distanță detecție persoane -
Detecție: 600m/ Recunoaștere: 200m/ Identificare: 70m,
la cerere
TPC-BF5300-T19 Distanță detecție autovehicule - Detecție: 1500m/
Recunoaștere: 400m/ Identificare: 200m, Alarmă încorporată,
functii inteligente, Compresie H.264, protectie IP67, alimentare
Camera
12V, PoEtermica IP bullet, Senzor VOX, rezoluție 640x512,
lentila fixa, focus free, 35 mm, unghi de vizualizare 18° ~ 14°,
zoom 24X, Posibilitate de măsurare a temperaturii, Detecție
incendiu, Distanță detecție persoane - Detecție: 1300m/
TPC-BF5600-T35 la cerere
Recunoaștere: 320m/ Identificare: 160m, Distanță detecție
autovehicule - Detecție: 4000m/ Recunoaștere: 1000m/
Identificare: 300m, Alarmă încorporată, functii inteligente,
Compresie H.264, protectie IP67, alimentare 24V, PoE

Camera termica IP speed dome, Senzor VOX, rezoluție

640x512, lentila fixa, focus free, 19 mm, unghi de vizualizare
32° ~ 26°, zoom 24X, Detecție incendiu, Distanță detecție
persoane - Detecție: 650m/ Recunoaștere: 160m/ Identificare:
TPC-SD5600-T19 80m, Distanță detecție autovehicule - Detecție: 2000m/ la cerere
Recunoaștere: 500m/ Identificare: 250m, control PTZ: orizontala
0° ~ 360° continuu, Verticală: -20° ~ 90°, Alarmă încorporată,
functii inteligente, Compresie H.264, protectie IP67, alimentare
12V, PoE+

Camera termica hibrid mini bullet, senzor termic: VOx, rezoluție

160x120, Senzor video: 1/2.8" CMOS, rezoluție 1920x1080,
distanță focală: lentilă termică - 1mm, lentilă video - 4mm,
distanță maximă IR: 35m, alarmă încorporată, 2 intrări și 1
ieșire, 1 intrare și 1 ieșire audio, sensibilitate Color:
0.005Lux@F1.8; B/W: 0.0005Lux@F1.8; 0Lux IR pornit, functii
IVS (Tripwire, Detecție intruși, Detecție obiect abandonat/ lipsă,
TPC-BF2120 8153.2 5095.75
Detecție incendiu și posibilitate de alarmare), detecție
incendiu, distanță detecție persoane - Detecție: 60m/
Recunoaștere: 20m/ Identificare: 10m, distanță detecție
autovehicule - Detecție: 200m/ Recunoaștere: 60m/
Identificare: 30m, Micro SD 128GB, IP67, PoE, alimentare
DC12V/ PoE, temperatura de functionare -30°C ~ 55°C.

Camere IP termice
Cameră Pinhole, 1/2.8" 2 Megapixeli Progressive scan CMOS,
Day/Night (Electronic), 3DNR, AWB, AGC, BLC, Lentilă 2.8mm,
IPC-HUM8230-L1 sensibilitate 0.07Lux/F2.4 (Color), 0.007Lux/F2.4 (A/N), 2745.5 1715.94
temperatura de functionare -30°C ~ 60°C, Lungime cablu: 8m.
Funcționează doar împreună cu IPC-HUM8230-E1.

Videoserver dedicat camere mini , 25fps@1080P, funcții IVS, 1

intrare audio, 2 intrări alarmă, Compresie H.265+/ H.265/
H.264+/ H.264 triple stream, MicroSD maxim 128GB, PoE,
IPC-HUM8230-E1 4913 3070.63
Alimentare DC12V, PoE (802.3af), Temperatura de functionare
-30°C ~ 60°C. Funcționează doar împreună cu IPC-
HUM8230-L1.

Aprilie 2019 CCTVDahua 282din533

Cameră Pinhole 1/2.7" 4 Megapixeli Progressive scan CMOS,
Day/ Night (Electronic), WDR, 3DNR, AWB, AGC, BLC, lentilă
IPC-HUM8431-L1 3439.1 2149.44
2.8mm, lungime cablu: 8m, temperatura de funcționare -30°C ~
60°C. Funcționează doar împreună cu IPC-HUM8431-E1.

Videoserver dedicat camere mini, 25fps@4M (2688x1520),

Day/ Night (Electronic), WDR, 3DNR, AWB, AGC, BLC, funcții
IVS (tripwire, detecție intruși, detecție la schimbarea scenei,
detecție obiect abandonat/ lipsă, detecție faciala), 1 intrare
IPC-HUM8431-E1 6069 3793.13
audio, 2 intrări alarmă, compresie H.265+/ H.265/ H.264+/
H.264 triple stream, microSD maxim 128GB, temperatura de
functionare -30°C ~ 60°C, alimentare DC12V, PoE (802.3af).
Funcționează doar împreună cu IPC-HUM8431-L1.

Camere IP wireless
Camera IP cub wireless 1.3 Megapixel de interior, compresie
H.264/MJPEG, 25fps la rezolutie 1280x960, Bit Rate
8Kbps~2Mbps, IR 10M, sensibilitate 0.01 Lux/F2.0 (color),
Electronic Shutter 13(4)~1/10000sec, tip lentila 2.3mm, Raport
IPC-C15 401.2 250.75
Semnal/Zgomot >50dB, BLC/HLC/DWDR, microfon si difuzor
incorporat, WI-FI, MicroSD, maxim 128GB, Micro USB, zoom
digital 16x, temperatura de functionare -20°C~+45°C, alimentare
DC 5V. ONVIF, CGI.

Camera IP wireless 1/3" 3 Megapixeli CMOS, 20fps@

3M(2304x1296), 25fps@1080P(1920x1080), Day/Night(ICR),
AWB, AGC, BLC, HLC, DWDR, IR 10m, lentilă 2.3mm, Microfon
încorporat, difuzor încorporat, Unghi vizualizare: 120°,
Compresie H.264/ MJPEG, Suport cloud Easy4ip, Micro SD
IPC-C35 496.4 310.25
128GB, sensibilitate 0.9Lux/F2.2(color), 0Lux IR pornit, zoom
digital 16x, soft Smart PSS, DSS, Easy4ip, iPhone, iPad,
Android, alimentare DC 5V 1A, temperatura de functionare
-10°C ~ 45°C.

Cameră IP wireless, 1/2.7" 2 Megapixeli progressive CMOS,

15fps@ 2M (1920x1080), 25fps@720P (1280x720), Compresie
H.264, Unghi vizualizare: 115°(H), 62°(V), 137°(D), IR 10m,
IPC-C22 401.2 250.75
lentilă 2.8mm, microfon și difuzor încorporat, Suport cloud
Easy4ip, Micro SD 64GB, temperatura de functionare -10°C ~
45°C, alimentare DC 5V 1A.

Camera IP Pan Tilt wireless , 1/2.7" 2 Megapixeli progressive

CMOS, 15fps@ 1080P (1920x1080), Lentilă fixă de 3.6mm,
Microfon încorporat si difuzor incorporate, IR 10m, Pan range: 0
IPC-A22 537.2 335.75
~ 355°, Tilt range: -5 ° ~ 90°, Buton reset/ WP, Micro SD max
64GB, Alimentare DC5V / 1A, Temperatura de functionare -10°C
~ 45°C.

Camera IP Pan Tilt Wireless, senzor 1/3" Progressive scan

CMOS, 1.3 Megapixeli, rezolutie 25fps@ 1.3M (1280x960), IR
10m, lentila 3.6mm, Pan: 0 ~ 355°, Tilt: 90°, 25 poziții presetate,
Day/Night, BLC/ HLC/ DWDR, 3D DNR, zoom digital 16X,
IPC-A15 680 425.00
microfon/difuzor incorporate, sensibilitate
0.45Lux/F2.0(color), 0 Lux/F2.0, compresie dual stream
H.264&MJPEG, microSD 128GB, alimentare DC5V/2A,
temperatura de functionare -10°C ~ 45°C.

Aprilie 2019 CCTVDahua 283din533

Camera IP Pan Tilt wireless, senzor 1/3" 3 Megapixeli
Progressive scan CMOS, IR 10m, lentila 3.6mm, Compresie
dual stream H.264/ H.264B/ H.264H/ MJPEG, 20fps@3M
(2304x1296), 25fps@1.3M (1280x960), microfon/difuzor
IPC-A35 incorporate, Pan range: 0 ~ 355°, Tilt range: 90°, zom digital 16 748 467.50
x, 25 poziții presetate, MicroSD, maxim 128GB, sensibilitate
0.78Lux/F2.0(color), 0 Lux/F2.0, Auto(ICR)/ Color/ B/W, BLC/
HLC/ DWDR, 3D DNR, soft Smart PSS, DSS, Easy4ip,
alimentare DC5V/ 2A, temperature -10°C ~ 45°C.

Camera IP de interior 1Megapixel, IR 10m, compresie H.264/M-

JPEG, 25fps la rezolutie 1280x720, Bit Rate 56Ks~8192Kbps,
sensibilitate 0.1 Lux(0 LUX cu IR deschis), tip lentila
3.6mm/F1.8, Raport Semnal/Zgomot >50dB, Electronic Shutter
13(4)~1/10000sec, AWB (Auto White Balance), AGC (Auto Gain
IPC-KW12W Control), 3D noise reduction, microfon si difuzor incorporat, WI- 401.2 250.75
FI, Slot card microSD maxim 64GB, detectie miscare,
Ethernet(10/100M), conector RJ-45, protectie cu parola, multi-
level user si group management, Soft EPSS (Enterprise Pro
Surveillance System), temperatura de functionare -30°C~+60°C,
alimentare DC 12V. ONVIF, PSIA, CGI.

Camera IP de interior, compresie H.264/M-JPEG, 25fps la

rezolutie 640x480, Bit Rate 32Kbps~2Mbps, senzor CMOS,
sensibilitate 5 Lux(0 LUX cu IR deschis), tip lentila 6mm/F2.0,
Raport Semnal/Zgomot >50dB, Electronic Shutter
1/25~1/15000sec, AWB (Auto White Balance), AGC (Auto Gain
IPC-A6 1353.2 845.75
Control), microfon si difuzor incorporat, detectie miscare,
Ethernet(10/100M), conector RJ-45, protectie cu parola, multi-
level user si group management, Soft EPSS (Enterprise Pro
Surveillance System), temperatura de functionare 0°C~+50°C,
alimentare DC 5V.+ Wireless(802.11b/802.11g) LAN

Camera Wi-Fi mini dome exterior IP 2 Megapixeli, Day/Night cu

IR 30m, lentila 3.6mm (6mm optional) compresie H.264/MJPEG,
Bit Rate 16 Kbps~8192Mbps, Senzor 1/3" 3 Megapixel
IPC-HDBW1200E-W Progressive scan CMOS,1080P(1920x1080)/ 720P(1280x720)/ 741.2 463.25
D1(704x576)/ CIF(352x288), sensibilitate 0.1 Lux/F1.8 color, 0
Lux IR pornit, temperatura de functionare -30°C~50°C,
alimentare DC 12V, IP66, IK10

Camera IP Wi-Fi de exterior 1/3" 4 Megapixeli Progressive

CMOS, 20fps@4M, compresie H.265/ H.264, IR 30m, lentilă
IPC-HFW1435S-W 2.8mm, Detecție mișcare, Funcție cloud Easy4ip, Slot Micro SD, 605.2 378.25
până la 128GB, IP67, alimentare DC12V/1A, temperatura de
functionare -10°C ~ 50°C.

Camera IP Wi-Fi exterior 3 Megapixeli, Day/Night cu IR 30m,

lentila 2.8mm ( 3.6mm optional) compresie H.264/MJPEG, Bit
Rate H.264H: 32K ~ 8192Kbps, Senzor 1/3" 3 Megapixel
Progressive scan CMOS, 3M(2304x1296)/ 1080P(1920x1080)/
IPC-HFW1320S-W 578 361.25
720P(1280x720)/ VGA(680x480)/ QVGA(320x240), sensibilitate
0.1 Lux/F2.0 color, 0 Lux IR pornit, slot Micro SD, până la
128GB, temperatura de functionare -30°C~50°C, alimentare DC
12V, IP67

Camere IP SPEED DOME Megapixel de interior

Aprilie 2019 CCTVDahua 284din533

Speed Dome IP Wireless, 1/2.7" 2 Megapixeli CMOS, IR=
Day/Night(ICR), DWDR, Ultra DNR, Auto focus, compresie
H.264+/ H.264/ MJPEG, 25fps@1080p & 50fps@720p, codare
triple-stream, Bit rate 448K ~ 8192Kbps, sensibilitate
0.05Lux/F1.6 color, 0.005Lux/F1.4 A/N, tip lentila F= 2.7mm ~
11mm, zoom optic 4X, zoom digital 16X, Pan Range 355°,
SD22204T-GN-W rotatie continua, Tilt Range -2°~90° (auto flip), Preset Speed 60 1081.2 675.75
grade/sec, 8 tururi, 5 pattern, carcasa IP66, Protocol de
comunicareIPv4/ IPv6, HTTP, HTTPS, SSL, TCP/IP, UDP, UPnP,
ICMP, IGMP, SNMP, RTSP, RTP, SMTP, NTP, DHCP, DNS,
PPPOE, DDNS, FTP, IP Filter, QoS, Bounjour, 802.1x,
temperatura de functionare 30°C ~ 60°C, alimentare AC
12V/1.5A, ONVIF, PSIA, CG

Speed Dome IP Wireless, 1/2.7" 2 Megapixeli CMOS, IR=

Day/Night(ICR), DWDR, Ultra DNR, Auto focus, compresie
H.264+/ H.264/ MJPEG, 25fps@1080p & 50fps@720p, codare
triple-stream, Bit rate 448K ~ 8192Kbps, sensibilitate
0.05Lux/F1.6 color, 0.005Lux/F1.4 A/N, tip lentila F= 2.7mm ~
11mm, zoom optic 4X, IR30m, zoom digital 16X, Pan Range
SD29204T-GN-W 355°, rotatie continua, Tilt Range -2°~90° (auto flip), Preset 1353.2 845.75
Speed 60 grade/sec, 8 tururi, 5 pattern, carcasa IP66, Protocol
de comunicareIPv4/ IPv6, HTTP, HTTPS, SSL, TCP/IP, UDP,
Speed Dome IGMP,
UPnP, ICMP, IP de exterior Day/Night,
SNMP, RTSP, RTP,compresie
SMTP, NTP, H.264,
DHCP,real
time,
DNS, 25fps la 2DDNS,
PPPOE, Megapixel,
FTP, 25/30fps la 1080P
IP Filter, QoS, ,Bit Rate
Bounjour, 802.1x,
32Kbps~2Mbps, sensibilitate30°C
temperatura de functionare 1.8 Lux color,
~ 60°C, 0.02 Lux A/N,
alimentare AC tip
lentila F=3-9 mm, zoom
12V/1.5A, ONVIF, PSIA, CG optic 3x, Pan Range 350°, rotatie
continua, Tilt Range -2°~90° (auto flip), Preset Speed 80
grade/sec, 8 zone private, 8 tururi, 5 pattern,AWB (Auto White
SD3282D-GN Balance) auto/manual, BLC (Back Light Compensation) 2373.2 1483.25
ON/OFF, AGC (Auto Gain Control) auto/manual, carcasa IP66,
Camere IP SPEEDProtocol
DOME deMegapixel
comunicare TCP/IP, UDP, DHCP, DNS, IP Filter,
de exterior
PPPOE, DDNS, FTP, Email, Alarm Server,micro SD card,
temperatura de functionare -10°~+55°C, alimentare AC12V,
ventilatoare
Speed Domepentru
IP de climatizare, functie "absolute
exterior Day/Night, 1/2.8" 2 Megapixeli
positioning"(click
CMOS, compresieonH.264,image).realONVIF, PSIA,
time,25fps laCGI.
2 Megapixel,
25/30fps la 1080P ,Bit Rate 448K~8192Kbps,sensibilitate 0.5
Lux color, 0.005 Lux A/N, tip lentila F=4.7-94.0mm, zoom optic
20x, zoom digital 16x, Pan Range 360°, rotatie continua, Tilt
Range -0°~90° (auto flip), Preset Speed 500 grade/sec, 300 de
puncte presetate, 8 tururi, 5 pattern, auto pan, auto scan, BLC
SD50220T-HN (Back Light Compensation) ON/OFF, intrari de alarma 2, iesiri de 2849.2 1780.75
alarma 1, MicroSD Max 128GB, 1 audio, carcasa IP67, IK10,
Protocol de comunicareIPv4/ IPv6, HTTP, HTTPS, SSL, TCP/IP,
UDP, UPnP, ICMP, IGMP, SNMP, RTSP, RTP, SMTP, NTP,
DHCP, DNS, PPPOE, DDNS, FTP, IP Filter, QoS, Email, Alarm
Server, temperatura de functionare -40°~+60°C, alimentare
AC24V, POEplus(802.3at), ONVIF, PSIA, CGI. Alimentator si
suport de perete inclus.

Speed dome IP Starlight, 1/2.8" 2 Megapixeli STARVIS™

CMOS, 50fps@1080P(1920x1080), compresie H.265+/ H.265/
H.264+/ H.264 Day/Night (ICR), Ultra DNR (2D/ 3D), EIS, ROI,
Auto focus, AWB, AGC, BLC, Viteză maximă pan 500°/s, rotație
pan 360°(continuă), Funcții inteligente: defog, tripwire, auto
tracking, detecție intruși, detecție obiect abandonat, detecție
SD52C225U-HNI obiect lipsă, detecție facial, 25X zoom optic, 16X zoom digital, 2849.2 1780.75
sensibilitate 0.005@F1.6, B/W: 0.0005Lux@F1.6, 1 intrare/1
iesire audio, Pan/Tilt 0° ~ 360° continuu, 0° ~ 90° (auto flip
180°), viteza control manual Orizontală: 0.1° ~ 350°/s, Verticală:
0.1° ~ 250°/s, viteza preset, Orizontală: 500°/s, Verticală:
500°/s, 5 Pattern, 8 Tur, Auto Scan, Auto Pan, Micro SD 128GB,
IK10, POE+.

Aprilie 2019 CCTVDahua 285din533

optic, 16X zoom digital, IR 100m, Funcții IVS (Tripwire, detecție
Speed
intruși, Dome detecție IPobiect
Starlight, lipsă/ senzor
abandonat, 1/2.8" 2detecție Megapixeli faciala), Exmor regiuni R
CMOS,
de interes rezolutie
(ROI), 50fps@1080P,
defog, flip 180°,25/50fps@720P, unghi de vizualizare codare H: 59.2°triple- ~
stream,
2.4°, Pan/Tilt IR 150m, 25X zoom
orizontală: 0°~360° optic,continuu,
16X zoom digital, -15°~90°
verticală:
SD49225T-HN Speed
WDR(120dB),
(auto flip Dome 180°), IP Starlight,
Day/Night(ICR),
viteză manuală sensor Ultra 1/2.8"DNR
orizontală: 2 Megapixeli
(2D/3D),
0.1°~200°/s, EIS, Exmor Auto R 2441.2 1525.75
CMOS,
focus, rezolutie
AGC, BLC, 50fps@1080P,
ROI, Viteză maximă
verticală: 0.1°~120°/s, viteză preset orizontală: 240°/s, verticală 25/50fps@720P,pan 400°/s, codare
rotație triple-
pan
stream,
360°(continuă),
200°/s, IR 150m,
sensibilitate 30X
Funcții zoom
inteligente:
0.005Lux/F1.6
Speed dome IP 1/3" 4 Megapixeli CMOS, 25fps@4M, optic, 16X
defog,
color, zoomtripwire,
0Lux digital,
IR auto
pornit, tracking,
mod
SD59225U-HNI WDR(120dB),
detecție
PTZ 5 Pattern,
25/50fps@1080P, intruși,Day/Night(ICR),
detecție
8 Tur,codareAuto obiectScan, Ultra
abandonat,
triple-stream, Auto DNR Pan, (2D/3D),
detecție
compresie
WDR(120dB), EIS,
obiect Auto
H.265+/ lipsă, 3325.2 2078.25
focus,
detecție
Speed
H.265/ Dome AGC,
Day/Night(ICR),H.264+/ BLC,
facial,IP2H.264, de ROI,
intrari
Ultra exterior
DNR Viteză
alarma,
alarmă maximă
Posibilități
1/3"încorporată,
(2D/3D), 1.3 Megapixeli pan
EIS, Auto 400°/s,
multiple
2 intrări CCD,
focus, rotație
de/ 1AGC, pan
Day/Night
ieșire, BLC,1
360°(continuă),
monitorizare
cu IR
intrare/1
ROI, la
Viteză ieșire prin
100m,compresie
maximă Funcții
rețea:
audio, inteligente:
IP66,
pan CMS(DSS/PSS)
H.264,
PoE+,
400°/s, realdefog,time,
alimentare
rotație &tripwire,
pan DMSS,
15fps DC12V/la auto
1.3
360°(continuă), 3A,tracking,
sensibilitate PoE+
SD59230U-HNI Speed
detecție Domeintruși, IPdetecție
1/2.8" 2obiect Megapixeli abandonat, Exmordetecție CMOS,obiect Day/Night lipsă, 4889.2 3055.75
0.005/F1.6(color),
Megapixel,
(802.3at),
Funcții 25/30fps
temperatura
inteligente: 0Lux la de
defog, IRtripwire,
720P pornit,
,Bit
functionare compresie
Rate
auto -40°C
tracking, ~H.265/
70°C,
detecțieH.264
RH <95%. /
intruși,
cu IR
detecție la 150m,compresie
faciala, 2 intrari H.264,
alarma, real
5 time,25fps
Pattern, 8 Tur, la
Auto1080P, Scan, Bit
MJPEG,
Suport
detecție de 5 Pattern,
32Kbps~2Mbps,sensibilitate
perete
obiect 8
inclus. Tur,
abandonat, detecție Auto 0.5 Scan,
Lux Auto
color, Pan,
0.02
obiect 0.05Lux@F1.6 alimentare
Lux A/N,
lipsă, detecție facială, tip AC
Rate
Auto H.264:
Pan, 56K~8192Kbps,
Posibilități multiple sensibilitate
deoptic,
monitorizare prin rețea: color,
24V/ map,
lentila
heat 3A (±10%),
F=4.7-84.6IR 100m, PoE+(802.3at),
mm, 30X zoom zoom optic temperatura
18x, 16X zoom zoom de functionare
digital
digital, 12x, PTZ Pan
SD59430U-HNI 0.005Lux@F1.6
Speed A/N, tip lentila F=4.3-129mm, zoom optic 30x, 5433.2 3395.75
-40°C ~Dome
CMS(DSS/PSS)
Range
Orizontală: 70°C.
360°, IP
rotatie
0°16x, ~ Ultra
& DMSS,
Alimentator
360° Smart
continua,
continuu, Starlight,
alimentare
si suport
Tilt deAC
Range
Verticală: 2perete
MP,24V/
-2°~92°
-15° IRinclus.
200m,
~3A (±10%),
(auto
90° (autocompresie
flip), flip
zoom
H.264, digital
PoE+(802.3at), real time Pan
25fps
compresie Range
la 0.1°
1080P,
H.265/360°, rotatie
BitH.264
Rate continua,
/H.264:
MJPEG, Tilt
temperaturaRange
Preset
180°),
-10°~90° Speed
viteza (auto 300
Orizontală:
flip), grade/sec,
Preset Speed~200 de
300°/s,240puncte Verticală:
grade/sec, presetate,
0.1°
256 ~de 8 zone
200°/s,
puncte 5
56K~8192Kbps,
de functionare
private,
Pattern, 8 8 tururi,
Tur, Autosensibilitate
-40°C
5 ~ 70°C.
pattern,AWB
Scan, Auto 0.002/F1.6(color),
Alimentator
(Auto
Pan, 1 White si
intrare suport 0.0002Lux/F1.6
Balance)
audio de / 1perete
ieșire
SD6980-HN presetate,
A/N,
inclus. tipalimentare 80
lentilaBLC zone
F=6mm private,
~ 180mm, 8 tururi, 5 pattern,auto
zoomPoE+(802.3at),
optic 30x, scan,
zoom AGC auto
digital 5834.4 3646.50
auto/manual,
audio,
pan, AWB (Auto White AC(Back24V/ Light
Balance) Compensation)
3A (±10%), auto/manual,DWDR, ON/OFF, ultra DNR,
16x,
(Auto Pan
Gain Range
Control) 360°, rotatie
auto/manual, continua,carcasa Tilt Range
IP67, -10°~90°
Protocol
Posibilități
Auto
Speed
(auto Iris,
Dome
flip),
multiple
Auto
Preset Focus,
IP Ultra de
Speed
monitorizare
3Dorizontală:
Smart Intelligent prin
StarlightPositioning, rețea:
cu laser,
240°/s,
CMS(DSS/PSS) de de
intrari2200°/s,
1/1.9"
verticală: alarma8
&
SD6AW230-HNI comunicare
DMSS,
7, iesiri5 de IP66, TCP/IP,
alarma PoE+, 2,cuUDP,
temperatura
MicroSD DHCP, Max DNS,
de 64GB, IP
functionare Filter,
1 audio, PPPOE,
-40°Ccarcasa ~ DDNS,
70°C. 9941.6 6213.50
Megapixeli
tururi, pattern, CMOS, auto iluminare
scan, auto laser
pan, pana
WDR, la
DNR 500m, (2D&3D), compresie Auto
FTP,
Speed Email,
Alimentator
IP66, Dome
Protocol Alarm
si IP suport
de Server
1/1.9" de
comunicare5 perete
Megapixeli inclus.
IPv4/IPv6, STARVIS™ HTTP, CMOS
HTTPS, ,SSL,
H.264, real time 25fps la 1080P, Bit Rate H.264:
,Iris, Auto
temperatura Focus,
25fps@5M(2560x1920),
TCP/IP, UDP, de
UPnP,
3D Intelligent
functionare
ICMP, IR IGMP,
200m, Positioning,
-40°~+60°C, 30X zoom
SNMP,
intrari
alimentare
RTSP, optic, de
RTP,
alarma
16X AC24V,
SMTP, zoom 7,
56K~8192Kbps,
iesiri
Speed de alarma
Dome IP sensibilitate
2, MicroSD
Ultra Smart, Max0.002/F1.6(color),
1/2.8" 128GB,2 1
Megapixeli audio, 0.0002Lux/F1.6
carcasa
Exmor IP67,
CMOS,
încălzitor
digital, şi ventilatoare
Day/Night(ICR), pentru climatizare, functie "absolute
SD6AE230F-HNI NTP,
A/N,
Protocol
cu
DHCP,
tip
iluminare lentila DNS,
laserF=6mm
de comunicareIPv4/ PPPOE,
pana ~DNR
la180mm,
500m,
(2D&3D),
DDNS,
IPv6, zoomFTP,EIS,
HTTP,
compresie
IPHTTPS,
optic ROI,
30x,Auto
Filter,
H.264,
QoS,
zoom
SSL,
focus,
real time digital
TCP/IP,
10812 6757.50
positioning"(click
AWB,
Bounjour, AGC, BLC,
802.1x, on image).
sensibilitate
temperatura ONVIF,
0.01/F1.5,
de PSIA,0Lux
functionare CGI. IRAlimentator
pornit,
-40°~+70°C, lentilsi
16x,
UDP,
25fps Pan
UPnP,
la Range
1080P, ICMP, 360°,
Bit IGMP,
Rate rotatie SNMP,
H.264: continua,
RTSP,
56K~8192Kbps, Tilt
RTP, Range SMTP, -10°~90°
NTP,
sensibilitate
suport
6mm
alimentare~ de
180mm,perete
AC24V, inclus.
Funcții inteligente:
POEplus(802.3at), defog, tripwire,
încălzitor auto
şi Bonjour,
ventilatoare tracking,
(auto
DHCP, flip),
DNS,
0.005/F1.6(color), PresetPPPOE, Speed
0 Lux DDNS,IRorizontală:
on,FTP, IP240°/s,
tip lentila Filter,
F=7.9mmverticală:
QoS, 200°/s, 24
~ 316mm,
SD6AE530U-HNI detecție
pentru
zone intruși,
climatizare,
private, 8 avertizare
tururi, stergator
5 perimetrală,
obiectiv,
pattern,auto detecție
functii
scan, obiect
inteligente:
auto pan, AWB defog,(Auto 10533.2 6583.25
802.1x,
zoom
abandonat, temperatura
optic 40x, zoom
detecție de digital
obiect functionare
lipsă,16x, -40°~+70°C,
Pan
detecție Range
faciala, alimentare
360°,
Viteză rotatiemaximă
tripwire,
White
AC24V, avertizare
Balance)
Hi-POE, perimetrala,
auto/manual,
functii 120dB
inteligente: auto tracking,
WDR,
Tripwire, DNR detectie
auto (2D&3D), obiect
tracking, Auto
continua,
pan
Speed 240°/s,
dome Tiltrotație
Range
IP Starlight -20°~90°
pan 360°(continuă),
culipsa, (auto1/2.8"
laser, flip),5 Preset
Pattern,
2 Speed
megapixeli 8 Tur, Auto7,
abandonat,
Iris, Auto
detecție detectie
Focus,
intruși, 3D obiect
Intelligent
avertizare parcare
Positioning,
perimetrală, inintrari
detecție zona nepermisa,
de
obiect alarma
SD6AL230F-HNI orizontală:
Scan, Auto 240°/s,
Pan, verticală: 200°/s,360° 24 zone private, 8 tururi, 5 14953.2 9345.75
STARVIS™
IVS,
iesiri parcare
de
abandonat,
pattern,auto alarma CMOS,
detecție
scan, 2,Pan/Tilt
ilegala. MicroSD
obiect
auto pan,
orizontala
50fps@1080P,
Alimentator Max
lipsă,
AWB
si
64GB, codare
suport
parcare
(Auto
continuu,
de
1White triple-stream,
audio,
în perete
zonă
Verticală:
carcasa inclus.
nepermisă,
Balance)
WDR
IP67,
-20°
(120dB),
Protocol~ 90° (auto
Day/Night(ICR),
de comunicare flip 180°), 1
DNR intrare
IPv4/IPv6, (2D&3D), audio,
HTTP, 7
EIS, intrări
HTTPS, Auto și 2
focus,
SSL, ieșiri AGC,
TCP/IP,
detecție
auto/manual,
alarmă, viteză,
Micro detecție
DWDR,
SD, IP67, DNR vagabondaj.
IK10, (2D&3D),
Hi-POE, Alimentator
Auto Iris,
alimentare siAC
Auto suport
Focus,
24V/ de 3D
3A.
BLC,
UDP, ROI,
UPnP, , IR:
ICMP, modul IGMP, laser, SNMP,distanță RTSP, maximă RTP, 550m,
SMTP, 45X
NTP, zoom
SD6AL240-HNI perete
Intelligent
Speed inclus.
dome Positioning,
IP Starlight, intrari de
45X,FTP, alarma
1/2.8" 7, iesiri de alarma 2, 17673.2 11045.75
optic,
DHCP,
MicroSD
16X DNS, zoom
MaxPPPOE,
digital,DDNS,
64GB,
Funcții
1 audio, carcasa IP 2Filter,
inteligente: Megapixeli
IP67,
defog,
QoS,
Protocol
STARVIS™
tripwire,
Bounjour,
de
auto
CMOS,
tracking,
802.1x, 50fps@1080P,
detecție
temperatura intruși, codare
deHTTP, detecție
functionare triple-stream,
obiect abandonat,
-40°~+70°C, H.265+/ H.265/
detecție
alimentare
comunicare
H.264+/
obiect H.264,
lipsă, IPv4/IPv6,
detecțieWDR(120dB),
facială, HTTPS,
Day/Night(ICR),
heat map,Viteză SSL, TCP/IP, UDP,
Ultratracking,
maximă DNR pan UPnP,
SD6AL245U-HNI AC24V,
ICMP, Hi-POE,
IGMP, SNMP, functii RTSP, inteligente:
RTP, SMTP, Tripwire,
NTP, auto
DHCP, DNS, 0° ~ 13464 8415.00
(2D/3D),
240°/s,
detecție EIS,
rotație
intruși, Auto
pan focus, AGC,
360°(continuă),
avertizare perimetrală,BLC, PTZ ROI, PTZ:
Orizontală:
detecție802.1x, Orizontală:
obiect 0°~360°
PPPOE,
360°
continuu,continuu,DDNS,
Verticală: FTP,
Verticală: IP Filter,
-20°~90° -20° ~QoS,
(auto 90° Bounjour,
(auto
flip flipzonă
180°), 180°),
5 Pattern, viteză 8 Tur,
abandonat,
temperatura detecție
de obiect
functionare lipsă,
-40°~+70°C, parcare în
alimentare nepermisă,
AC24V, Hi-
maximă
Auto
Speed
detecție Scan,
Domepan
viteză, 300°/s,
Auto de Pan, rotație
exterior, 1 intrare
detecție vagabondaj. zoompan 360°(continuă),
audio
optic / 1
23x, ieșire
Alimentatorzoom funcții
audio,
digital
si 7 intrări
12x,
suport intruși, de și
SD6CE245U-HNI POE, functii inteligente: Tripwire, auto tracking, detecție 13464 8415.00
inteligente:
2 ieșiri inclus.
Day/Night
perete alarmă, defog,
cu filtru auto
posibilități tracking,
mecanicmultiple tripwire,
de monitorizare
autoretractabil, detecție
1/4 SONY intruși,
prinSuper rețea:
avertizare
detecție
CMS(DSS/PSS) perimetrală,
obiect abandonat,
& DMSS, detecție detecție
MicroSD obiect obiectabandonat,
128GB, lipsă,IP67, detecție
detecție
alimentare facială,
HAD
Speed CCD Dome , 600TVL ,
IP de exterior 0,3Lux/0.01 Super Lux,
WDR Dynamic
(Wide Slow
Dynamic Shutter,
Range)
obiect
heat
AC map,
24V/ lipsă,3A IR parcare
250m,
(±25%), în zonă
45X
Hi-POE. zoom nepermisă,
optic,
Alimentator 16X detecție
zoom
si suport viteză,
digital,
de 1 detecție
perete
Camere IP SPEEDrotaţieDOME
Day/Night,
vagabondaj.
intrare&1
continuă SD
compresie
iesire
360°, pan
Alimentator
audio, H.264, speed:
si suport
7 intrări real 0.4~300°/s
și 2time,
deieșiri 25fps
peretealarmă,
viteza
la 704x576,
inclus. IP67,
variabilă,
IK10, Bit tilt
inclus.
speed 0.1~300°/s, viteza variabilă, tilt range 180°rezolutie
cu funcţie
Rate 32Kbps~2Mbps,
PoE+, alimentare 1/4"
AC 24V/ 3A (±10%), SONY EXview CCD,
PoE+(802.3at), 540
auto-flip,
TVL, viteză variabilă
sensibilitate 0.1 Luxfuncţie color, de zoom,
0.05 Lux A/N, comanda tipIK10
lentilazoom F=3.4-
SD6323E-HN temperatura
simultana cu de functionare
miscare pan/tilt, -40°C255 ~ 70°C,
poziţii IP67,
presetate,8 tururi 4896 3060.00
119mm, zoom optic 36x, zoom digital 12x, Pan Range 360°,
presetabile
rotatie continua, a cate Tilt80Range
pozitii -2°~92°,6 pattern (auto (memorare
flip), Preset si reproducere
Speed 300
identica a unui traseu), revenire
grade/sec, 255 de puncte presetate, 8 zone private, 8 tururi, la poziţia "home" după o 5
SD6566E-HN perioadă programabilă de inactivitate, 10404 6502.50
pattern, meniu OSD, AWB (Auto WhiteOSD Balance) pentru modificarea
auto/manual,
setarilor,
BLC (Back încălzitor şi ventilatoare ON/OFF,
Light Compensation) pentru climatizare,AGC (Autofunctie Gain
"absolute
Tastatura positioning"(click
cu joystick
Control) auto/manual, carcasa IP67, Protocol3D, on
Conectare image). directAlimentator
in LAN, si suport de
permite
de comunicare
Tastaturi perete
controlul inclus.
DVR –urilor din LAN (tastetemperatura
TCP-IP/PPPOE/DDNS/SMTP/RTP, directe pentru dePlay,
functionareStop,
FFD, REW, etc), permite controlul
-40°~+60°C, alimentare AC24V, încălzitor şi ventilatoare pentru camerelor speed dome
Tastatura
conectate
climatizare, cu joystick"absolute
lefunctie
DVR-urile 3D, din Conectare
retea saudirect
positioning"(clicka camerelorin LAN, permite
on speed
image). dome
NKB1000 controlul DVR –urilor din LAN (taste directe pentru Play, Stop, 1740.8 1088.00
IP din retea,siparole
Alimentator suportpentru de perete mai multe inclus.nivele de acces, suporta
FFD,
NVR 4REW,
cascadarea canale, etc),
a mai permite
suportamultecamere controlul
tastaturi camerelor
depentru
maximcomanda 6 MP speedcu din dome
compresie
diferite
Tastatură
conectate
H.264+/
puncte, 1H.264, IP
le HD,
port DVR-urile Joystick
Redare
LAN, 1 portdin 4Dretea
simultană pentru
RS485, sau 1 control
pe atoate
port camerelor PTZ, control:
canalele,
RS232. speed Speed
dome
interfață
NKB3000 Dome Dahua (analogice + IP), DVR standalone, NVS, RS485, 12920 8075.00
IP din și
GRID retea,căutare parole pentru mai
inteligentă, funcțiemultepentaplex:
nivele de live, acces, suporta
înregistrare,
RS232,
cascadarea
redare, backup Wi-Fi, a mai Rezoluție
multe de
și acces maximă
tastaturi
la distanță decodare
pentruprin comandalive: 4K,
rețea, din 4 porturi
tehnologiediferite
HDMI,
puncte,
ANR, 3D Posibilitate
port LAN,control
1 Intelligent 1 portvideo-wall,
Positioning, RS485, 1 port
protocoale Comunicare
RS232.
retea HTTP, bidirecțională,
TCP/IP,
NKB5000-F 15633.2 9770.75
1 intrare audio,
IPv4/IPv6, RTSP, 4 intrări
UDP, NTP, alarmă, DHCP, Control DNS, Preset,
IP Filter,AutoDDNS, Scan, IP Auto
Pan,
Search, Auto Tour & Pattern,
Easy4ip,1 intrare audio, extensie tastatură la
declansare inclusă,
inregistrare, ecran LCD PTZ,
TFT 10.1" touch screen, rezoluție 1280x800, 2xUSB2.0 +
Network Video Recorder
Tur, Video
2xUSB3.0,
NVR
Push,
alimentare
Snapshot
DC12V/
& Screen
4A.
Tips; Detecție mișcare,
Lipsă4semnal canale, șisuporta
Cameră camere
obturată, de maxim
suporta61MP port cuSATAcompresie III,
H.264+/
maxim 6TB, H.264, MaximUSB2.0,
2 porturi 80Mbps, protocoale
iesire video VGA reteasiHTTP, HDMI,TCP/IP,
NVR2104HS-S2 IPv4/
CompatibilIPv6, cu RTSP, Dahua, UDP, NTP, DHCP,
Arecont, DNS, IP Filter,
Axis, Dynacolor, General, DDNS, Onvif,IP 401.2 250.75
Search,
Panasonic, Easy4ip,PSIA, 1Samsung, intrare audio, Sony. declansare la inregistrare,
NVR
PTZ, wireless
Tur, Video 4 canale,
Push, Snapshot suportă până & Screen la 4 camereTips; Detecție IP
NVR2104HS-P-S2 25fps@1080P,
mișcare, Cautare rezoluție
exacta,maximă Timp/Data, redare 3DșiIntelligent
înregistrare: 5MP,
Positioning 673.2 420.75
redare
(funcțiesimultană
disponibilă pedoartoate canalele,cuinterfață
împreună echipamentele GRID și Dahua), căutare
inteligentă,
suporta 1 port compresie
SATA III,H.264/ maximMJPEG, 6TB, 2 porturi suportăUSB2.0, 3 antene (pentru
4 porturi
NVR4104HS-W-S2 amplificarea semnalului Wi-Fi),
PoE, iesire video VGA si HDMI, Compatibil cu Dahua, Arecont standard Wi-Fi: 2.4GHz și 5GHz, 1013.2 633.25
ONVIF
Vision, AXIS, 2.4, CGI, Bosch, 1 HDD, Brickcom,1 HDMI, 1 VGA,
Canon, CP2Plus, porturi USB2.0,
Dynacolor,
alimentare
Honeywell, DC12V/ Panasonic, 2A, Pelco,
camereSamsung, compatibile Sanyo,Dahua, Sony, Arecont,Videotec.
Axis, Dynacolor, General, Onvif, Panasonic, PSIA, Samsung,
Aprilie 2019 Sony CCTVDahua 286din533
GRID și căutare inteligentă, funcție pentaplex: live, înregistrare,
NVR
redare, 8 camere
backup IP, și accessuporta decamere
la distanță de max prin 5MP,rețea,cu compresie
tehnologie
H.264 si MJPEG, display realtime
ANR, 3D Intelligent Positioning, protocoale retea HTTP, TCP/IP, pentru toate canalele , functie
pentaplex
IPv4/IPv6, (display RTSP, UDP, , inregistrare,
NTP, DHCP, playback,DNS, IP back-up,
Filter, DDNS, acces IP
NVR2108HS-S2 NVR 8 canale, 8 porturi reteaPoE, suporta camere 469.2 293.25
remote),protocoale
Search, Easy4ip,1 intrare HTTP,
audio, TCP/IP,
declansare IPv4/IPv6,lade maximUPNP,
inregistrare, 6 MP PTZ,
cu compresie
RTSP,
Tur, Video UDP, H.264+/
SMTP,
Push, H.264,
NTP, DHCP,
Snapshot Redare
& Screen DNS,Tips; simultană
IP Filter,PPPOE, pe
Detecție mișcare, toate DDNS,
NVR4108 canalele,
FTP,
LipsăAlarm
semnal interfață
Server,
și Cameră GRID
IP Search și căutare
obturată, (Support inteligentă,
suporta Dahua 1 port funcție
IP camera,
SATA pentaplex:
III,
live, 741.2 463.25
80 Mbs maxim 6TB, 2 porturi USB2.0, iesire video VGA si HDMI,prin
DVR,NVSînregistrare,
and redare,
etc.), suporta backup 1 HDD și acces
S-ata de
, 2 la distanță
porturi USB,
rețea,
Network
Compatibiltehnologie
PTZ,iesire
cu Dahua, ANR, video 3DVGA
Arecont, Intelligent
si HDMI
Axis, Positioning,
,mouse,General,
Dynacolor, protocoale
controlul speed
Onvif,
NVR
retea 4K,
domurilorHTTP,
Panasonic, 8cucanale
TCP/IP,
mouse
PSIA, IP,direct
Samsung,8 porturi
IPv4/IPv6, pe PoE,
RTSP,
imagine
Sony. 200Mbps,
UDP,
(3D NTP,rezoluție
intelligent DHCP, maximă
location DNS, -
NVR2108HS-8P-S2 NVR
redare 16șiimage)
canale,
înregistrare: suporta camere
8 megapixeli, de maxim
redare 6 MP
simultană cu declansare
compresie
pe toate 945.2 590.75
IP Filter,
click on DDNS, IP Search,
compatibile Easy4ip,1
cu Dahua, intrare
Arecont audio,
Vision, AXIS,
H.264+/
canalele,
la H.264,
inregistrare,
Canon, compresie
Dynacolor, Redare
PTZ, H.265/
Tur,
Panasonic, simultană
Video H.264, Push, pe
SAMSUNG, toate
1 intrare
Snapshot canalele,
audio,
SANYO, 1 interfață
& Screen ieșireTips;
SONY,
GRID
audio,
Detecție
ONVIF și căutare
RCA,mișcare, 4 inteligentă,
intrări/2
Lipsă ieșiri
semnal funcție
alarmă și pentaplex:
(pe
Cameră releu), live,
obturată, 1 x înregistrare,
HDMI,
suporta 2 1
NVR4208-8P-4KS2 NVR
redare, 16 camere
backup șiIP accesD1 /8 decanale
la 720P
distanță sau
prin 4 camere
rețea, Megapixel
tehnologie 1693.2 1058.25
porturi SATA (6TB/ port), 2 x USB
port SATA III, maxim 6TB, 2 porturi USB2.0, iesire video VGA si (1 x USB3.0 + 1 x USB2.0),
1080P,
ANR,
HDMI,3D
meniu suporta
OSD, Intelligent
Compatibil camere
tehnologie cu IP
Positioning,
ANR
Dahua, cu (Automatic
compresie
protocoale
Arecont, H.264 retea
Network
Axis, si HTTP,
Dynacolor, MPEG4, cu
TCP/IP,
General,
Switch
IPv4/IPv6, PoE
Replenishment), 4
RTSP,
Onvif, Panasonic,ONVIF porturi UDP, integrat
PSIA, 2.4, NTP,
Samsung,, display
DHCP,
CGI, alimentare DNS,
Sony realtimeIP pentru
Filter,
AC 100~240V,IP50/
DDNS,toate
NVR2116HS-S2 canalele , functie pentaplex (display , inregistrare, playback,PTZ, 510 318.75
Search,
60Hz, temperatura de functionare -10°C ~ 55°Cinregistrare,
Easy4ip,1 intrare audio, declansare la
back-up,
Tur, Videoacces Push,remote),protocoale
Snapshot & Screen retea
Tips; Detecție mișcare,
NVR3216-P NVR
Lipsă4K, 200Mbps,
TCP/IP,FTP,Email,UDP,DHCP,DNS,IPfilter,
semnal și Cameră 16 canale obturată, IP, 16suporta porturi PPPOE,DDNS,
1PoE,
port compresie
SATA III,
NVR
H.265/ 4K, 320Mbps,
H.264, rezoluție 16 canale
maximă IP, 16
redare porturi
și PoE
înregistrare: (Porturile
8 1~ 1938 1211.25
48 Mbs suporta 2 HDD S-ata ,
maxim 6TB, 2 porturi USB2.0, iesire video VGA 2 porturi USB,RS 232,RS si HDMI,
8: ePoE, porturile
megapixeli,
485,management
Compatibil redare
cu Dahua, 9intrari
~ 16:
simultană siPoE),
Arecont, iesiri Compresie
peAxis,toate
alarma canalele, H.265+/
,PTZ,iesire
Dynacolor, ONVIF H.265/
video
General, 2.4,
VGA CGI,
Onvif, si
H.264+/
suportă
HDMI
Panasonic, H.264/
funcții
,mouse PSIA,, MJPEG,
inteligente
telecomanda,controlul
Samsung, Rezoluție
prinSony.
camere maximă IP
speedcu redare
IVS, 1 și
domurilor x HDMI, cu 2
NVR4216-16P-4KS2 înregistrare: 12 2577.2 1610.75
porturi
mouse
NVR 32SATA,
direct
camere 2 xmegapixeli,
pe USB,
imagine
IP, suporta 1 (3D redare
intrare audio,
intelligent
camere simultană
de 1max ieșire
location peaudio,
12MP -toate
click canalele,
RCA,
on image)
cu compresie 4
ONVIF
intrari&2
compatibile 2.4,
iesiriCGI,
cu alarma,SDK,
Dahua, Funcții
Tehnologie
Arecont
H.265/ H.264/MJPEG, redare simultana 16 canale, interfata IVS (Tripwire,
ANR
Vision, (Automatic
AXIS, detecție
Canon, intruși,
Network
Dynacolor,
NVR5216-16P-4KS2E detecție
Panasonic, obiect
Replenishment),
GRID si cautare lipsă/
SAMSUNG, camere abandonat,
inteligenta, IP compatibile
SANYO, protocoaledetecție
SONY,retea facial)
Dahua,
ONVIF heatHTTPS,
Arecont,
HTTP, map, Axis, 3332 2082.50
320 Mbs people
Dynacolor,
TCP/IP, counting,
Panasonic,
IPv4/IPv6, recompunere
UPNP, Samsung,RTSP, imagine,
Sony,SMTP,
UDP, integrare
Onvif, PSIA,
NTP, POS, General.
DHCP, DNS,
NVR 32 camere
integrare ANPR, IP, 1DDNS, redareaudio,
intrare simultana 1Search,
ieșire 16 canale,
audio, interfata
RCA, GRID
4 intrări&2
NVR4232-4KS2 IP
NVR Filter, PPPOE,
32 camere FTP, IP Easy4ip, suporta 2 8
200 Mbs
si cautare
ieșiri
porturi alarmă,
SATA 1 x, IP,
inteligenta
III HDMI,
maxim
suporta
, Rezoluție
2
12TB
camere
porturi , 2
maximă
SATA, de max
porturi
redare
2USBx USB,12MP
(1USB3.0,
cu compresie
șiTehnologie
înregistrare:
1700 1062.50
H.265/H.264/
Megapixeli,
ANR (Automatic MJPEG/
compresie Network MPEG4,
H.265/ redareMJPEG,
H.264/
Replenishment), simultana
camere 16
meniu canale,
OSD, 1
IPiesire
1USB2.0),
interfata
intrare GRID
audio, management
si cautare
tehnologie intrari
inteligenta
ANR, si iesiri
suporta , alarma,
functie
4 porturi PTZ,
pentaplex
SATA (live,
III video
, maxim
compatibile:
VGA si HDMI, Dahua,
OSD, Arecont,
declansare Axis, Dynacolor,
eveniment la Panasonic,
Înregistrare,
NVR4432-4KS2 NVR
6TB/port32
înregistrare, camere redare,
, 1Sony, IP,
port USB3.0, suporta
backup camere
și acces de de max
1 port USB2.0, RS 232, RS485, la 12MP
distanță cuprin compresie
rețea),
Samsung,
mișcare PTZ, Tur, Onvif,
Email, PSIA,
FTP, General.
Snapshot, Buzzer 2713.2 1695.75
200 Mbs H.265/H.264/
protocoale
management reteaMJPEG/
intrariHTTP, siMPEG4,
TCP/IP,
iesiri redareProtocoale
IPv4/IPv6,
alarma, UPNP,&16
simultana Screen
RTSP,
reteacanale, Tips,
UDP,
HTTP,
compatibile
interfata
SMTP,
HTTPS,NTP, GRID
TCP/IP,cu
DHCP, Dahua,
si cautare Arecont,
DNS, IPUPNP,
IPv4/IPv6, inteligenta Axis,
Filter, PPPOE, , Dynacolor,
functie
RTSP, UDP, Panasonic,
pentaplex
DDNS, SMTP, FTP, (live,
NTP,Server
NVR5232-4KS2 Samsung,
înregistrare,
alarmare,
DHCP, Sony,
IP redare,
Search, Onvif, backup
P2P, PSIA, șiGeneral
suportaacces deFTP,
2Compresie
porturi la distanță
SATA IIIprin
, maximrețea),
NVR 4KDNS, 32 IP Filter,
canale, 16 PPPOE,
porturi DDNS,
PoE, IP Search,
H.265/ Easy4ip,
H.264/ 2237.2 1398.25
320 Mbs protocoale
12TB , 2 MPEG4,
compatibile
MJPEG/ retea
porturi
cu Dahua,USBHTTP,
Rezoluție TCP/IP,
(1Arecont,
x USB3.0maximă IPv4/IPv6,
Axis,+ 1redare UPNP,
port USB2.0),
Dynacolor, RTSP,RS 232,
Panasonic,
și înregistrare: UDP,
12
SMTP,
management NTP,
Samsung, Sony,
megapixeli, DHCP,
intrari DNS,
si
Onvif, PSIA,
3D Intelligent iesiri IP Filter,
alarma, PPPOE,
General Redare simultană pesi16
Positioning, PTZ, iesire DDNS, video FTP,
VGA Server
NVR5432-4KS2 alarmare,
HDMI,
NVR
canale, 4K mouse,
232 xIPHDMI,
Search,
camere telecomanda,
4 IP, P2P,suporta
porturi suporta
controlul
SATA camere 4 porturi
(8TB/ speed
de
port),maxSATAdomurilor
12MP
1 eSATA, III , maxim
cucu
3 x USB, 3121.2 1950.75
320 Mbs 24TB
mouse, IVS
compresie
Funcții 3 porturi
direct pe USB
H.265/H.264/
(Tripwire imagine (2 xMJPEG,
(barieră USB3.0
(3D virtuală), + 1 port
intelligent
Funcții USB2.0),
location
IVS
detecție - click
(Tripwire,
intruși, RS on 232,
image)
detecție
detecție
management
prelucrare
intruși,
obiect detecție
lipsă, IVS intrari
(camere
obiectobiect
detecție si iesiri
Smart),
lipsă, alarma,
detecțiefisheye
abandonat, PTZ,
obiect iesire
dewarp,
detecție video
abandonat,integrare
facială, VGA si 2x
POS,
detecție
people
NVR5432-16P-4KS2 HDMI,
compatibile
facială, mouse,
contor cu telecomanda,
Dahua, Arecont, controlul
Axis, speed
Dynacolor, domurilor
Panasonic, cu
counting,
NVR 4K, heat persoane,
320Mbps, map),32 fisheye smart
canale tracking),
dewarp,
IP, 16 porturi integrare
integrare PoE POS, POS, heat
integrare
(Porturile 4345.2 2715.75
320Mbs mouse
Samsung,
map,
ANPR, direct
smart Sony,pe imagine
tracking,
Tehnologie Onvif,
ANR Tehnologie(3D intelligent
PSIA,
(Automatic General
ANR location
(Automatic
Network - Network
click
Replenishment), on 1 1~
8: ePoE,
image), porturile
prelucrare 9 ~ 16:
IVSaudio, PoE),
(camere Compresie
Smart), fisheye H.265+/ dewarp, H.265/
Replenishment),
intrare64audio,
NVR
H.264+/ camere
H.264/ 1 ieșireSuportă
IP,
MJPEG, suporta RAID RCA,
camere
Rezoluție 0/ 1/
16 5/intrari
de
maximă 6/
max 10, ONVIF
alarma,
12MP
redare cu62.4,
și iesiri CGI,
compresie
NVR608-32-4KS2 integrare POS, compatibile cu Dahua, Arecont, Axis, Dynacolor,
suporta
alarma,
H.265/H.264/
înregistrare:8
meniuporturi
12 OSD
MJPEG/ SATA
megapixeli, III
(Denumire
MPEG4,(8TB/
Redare HDD),
cameră,
redare 1 port
Timp,
simultana
simultană eSATA,
Lipsă 2 x
semnal,
16 canale,
pe toate HDMI,
canalele, 4413.2 2758.25
384 Mbs Panasonic, Samsung, Sony,
2 x USB2.0
Cameră
interfata
ONVIF GRID
2.4, + 2six SDK,
obturată,
CGI, USB3.0,
Detecție
cautare Funcții deOnvif,
RS485, mișcare,
inteligenta
PSIA,
RS232,
IVS (Tripwire,
General
1detecție
Înregistrare),
, functie intrare audio,
pentaplex (live,1
Suporta
intruși,
ieșire
camere audio,
înregistrare,IP 16
Dahua, intrăriArecont, alarmă,
backup Axis, 6
detecție obiect lipsă/ abandonat, detecție facială, peoplerețea),
redare, și ieșiri
acces Dynacolor,alarmă
de la RCA,
Panasonic,
distanță înregistrare:
prin
NVR5432-16P-4KS2E Manual,
Samsung,
protocoale după Sony,
retea Orar Onvif,
HTTP, (Normal PSIA,
TCP/IP, (continuu),
General.
IPv4/IPv6, Detecție
UPNP, de mișcare,
RTSP, UDP, 4957.2 3098.25
counting,
NVR 64 IVS), heat
camere map),
IP, recompunere
suporta camere imagine,
de max integrare
12MP cu POS,
compresie
Alarmă,
SMTP,
integrare NTP, ANPR, Vacanțe/
DHCP, 2 x DNS,
HDMI, sărbători,
IP4 Filter,
porturi Stop,
PPPOE,
SATA, Camere 1 DDNS,
port IP compatibile
FTP,
eSATA, Server
3x
NVR 128 camere
H.265/H.264/ MJPEG, IP, 1 intrare audio, suporta
functii inteligente, integrarecamere POS, de max suporta
NVR5864-4KS2 Dahua,
alarmare,
USB, Arecont,
IP
tehnologie Search, Axis,
ANR Dynacolor,
P2P, suporta
(Automatic Panasonic,
8 porturi
Network SATASamsung,
Replenishment), III , 3 Sony,
porturi
12MP
Suportă cu compresie
RAIDGeneral,0/ 1/ 5/ 6/ H.264H/ H.264/
10, tehnologie MJPEG,
ANR (Automaticinterfata GRID
Network si 5229.2 3268.25
320 Mbs Onvif,
USB
distanță(2PSIA,
x USB3.0
maximă + 1
transmisie alimentare
port USB2.0),
ePoE: AC RS
800m,100~240V,
232, 50/60Hz.
management
compatibil cu Dahua,intrari
cautare inteligenta, functie pentaplex
Replenishment), 2 x HDMI, 8 porturi SATA III (8TB/ port), 1 port (live, înregistrare, redare,
si iesiri alarma,
Arecont,
backup
eSATA, șiAxis,
acces
protocoale PTZ,
Dynacolor,
deretea laiesire
distanță
HTTP,video
Panasonic,prin VGA
HTTPs, siTCP/IP,
2xprotocoale
Samsung,
rețea), HDMI, Sony,mouse,
IPv4/IPv6, Onvif,
NVR608-64-4KS2 telecomanda,
PSIA,
reteaHTTP,General. controlul
TCP/IP, speed
IPv4/IPv6, domurilor cu mouse direct pe
UPnP, RTSP, UDP, SMTP, NTP,UPnP, DHCP,RTSP, DNS,UDP, IP Filter, SMTP, PPPoE, NTP, 7813.2 4883.25
384 Mbs imagine
DHCP, (3D intelligent location - click on image), prelucrare IVS
DDNS, DNS, FTP, Server IP Filter, PPPOE,IP
alarmare, DDNS,
Search FTP,camere Server IP alarmare,
compatibile IP
(camere
Search,
Dahua, Smart),
suporta
Arecont, fisheye
16
Axis, porturi dewarp,
SATA
Dynacolor, integrare
III , maxim
Panasonic, POS,
96TB, compatibile
Samsung, 4 porturiSony, cu
USB
NVR616DR-128-4K Dahua, Arecont, Axis,USB2.0), Dynacolor, Panasonic,
384 Mbs
(1 x USB3.0
Onvif, PSIA, + 3 port
General, 1 intrare RS audio, 232, ieșire Samsung,
1 RS485, management
audio, RCA, Sony,
16 la cerere
Onvif,
intrari siPSIA,
alarma, General
iesiri alarma,
8 iesiri alarma, PTZ, iesire Maxim video128 VGA si 2x HDMI,
utilizatori conectați afisare
multi ecran,
simultan.
General mouse, telecomanda,
Surveillance Managementcontrolul Center, CPU speed quaddomurilor
core, cu
IP storage (NetworkmouseVideo
arhitectură direct 64Recorder)
pebiți, imagine
design(3D intelligent
integrat: server location
management - click on + media
image),
streaming prelucrare
+ platformă IVSsoftware
(camere +Smart) sistem+1 decanal operare, functii IVS,
arhitectură
fisheye
General
deschisă, dewarp,
Surveillance integrare
SDK disponibil, ManagementPOS (direct
posibilitate din NVR),
Center,
cascadare, suporta compatibile
2000 de cu
posibilitate
DSS4004 Dahua,
canale Arecont,
IP Storage Axis,cu 16Dynacolor,
porturi SATAPanasonic,II pentru Samsung,
HDD, Rack Sony,
HDD 10200 6375.00
extindere ulterioară, bandwidth: 300Mbps, retransmisie
Onvif, PSIA,
incorporat,
300Mbps, General
1capacitate
HDD industrial maxima 1TB32TB (2TB/HDD),
încorporat, 2xHDMI Ethernet (1 pentru
10/100/1000Mbps,32
configurare rețea și 1 de la 1080P,128ch
rezervă) , 1 port D1, VGA,256 CIF, client WEB,
temperatura de
DSS7016D La cerere
protocol
functionare de stocare
0°C ~ 50°C, iSCSI/SAMBA/NFS/CIFS/FTP,
umiditate 5% ~ 90%, carcasa modulrack de 19"
monitorizare si diagnosticare HDD, 2 ventilatoare, temperatura
de functionare 5°C~40°C, alimentare 100V~240V, carcasa rack
Accesorii IP 19"
Modul optic viteză/ rată de transfer 1.25G, distanță maximă
PFT3950 272 170.00
500m, lungime de undă 850nm, mod transmisie pereche.

Aprilie 2019 CCTVDahua 287din533

Modul optic , viteza/rata de transfer 1.25G, distanta max 20km,
PFT3960 333 208.25
lungime de unda 1310/1550nm, mod transmisie bidirectionala

Modul optic , viteza/rata de transfer 1.25G, distanta max 20km,

PFT3970 333 208.25
lungime de unda 1550/1310nm, mod transmisie bidirectionala
Injector high PoE gigabit, 60W, pentru alimentarea speed
PFT1200 domeurilor, compatibil cu PFT 1300 (distanta de transmisie 265 165.75
maxima
PoE Extender300m),3FE,
instalare pe perete.
compatiil cu PFT 1200, se conecteaza la 3
Transmitator/receptor
camere IP (consum < 8 video wireless de
W), distanta 5.8G: 4920~6100Mhz.
transmisie maxima
PFT1300 Distanta transmisiemod wireless recomandata ≤ 3km, max montare
5km. 163 102.00
300m (cascadat), de instalare: cutie de jonctiune
Unghi
interna,deschidere
montare pe wireless:
sina DIN. orizontal 40°, vertical 15°. Tip
Tranceiver video Wi-Fi 5G,șiAcoperire
conexiuni: punct-la-punct wireless: recomandat
punct-la-multipunct. Funcție auto
PFM881 ≤1.5km, unghi deschidere wireless: orizontal 35°, vertical 35°, tip 1047 654.50
ranging si repornire automată. Partiționare VLAN. Mod 5G:
conexiune:
4920~6100Mhz. punct-la-punct,
Design tehnologie
industrial, MIMO
rezistent la2x2 cu viteze
temperaturi
Transmitator video de exterior 5G wireless,867Mbps, transmisie de
până
extreme la 300Mbps,
-30°C ~ design
70°C. industrial,
Dimensiuni rezistent
270mm x la temperaturi
83mm
orizontala 360°, vertical 21°, distanta de transmisie max 1km, x 50mm.
PFM881-L 1496 935.00
extreme
Functioneaza
suporta -30°Cdoar
~ 70°C,
standardul moduri de
in pereche.
IEEE802.11 operare:
Pretul
a/n/ac,este Acces
per
antena Point,12dBi,
bucata.
externa client,
AP WDS, client WDS, repetor WDS, funcții
Tip conexiuni: punct-la-punct și punct-la-multipunct TDMA, management
PFM880-A web, centralizat,
Frecvență radio: SNMP.
5745 ~ 5825MHz (posibilitate de extindere: 4005 2503.25
4920 ~ 6100MHz)
Media-convertor
Funcție auto ranging, fibra partiționare
optica, transmitter, FC port,industrial,
VLAN. Design single-mode
OTE103T fiber, 10/100
rezistent M, distantaextreme
la temperaturi de transmisie
-30°C ~ 20km,
70°C.temperatura
Dimensiuni de 401 250.75
functionare -40C~+75°C
265mm×265mm×87.5mm.
Media-convertor fibra optica, receiver, FC port, single-mode
OTE103R fiber, 10/100, distanta de transmisie 20km, temperatura de 401 250.75
NVR 4K, 200Mbps, 16 canale IP, 16 porturi PoE, compresie H.265/ H.264,
functionare
rezoluție maximă-40C~+75°C
redare și înregistrare: 8 megapixeli, redare simultană pe toate
canalele, ONVIF 2.4, CGI, suportă funcții inteligente prin camere IP cu IVS, 1 x
NVR4216-16P-4KS2 HDMI,322 camere
NVR porturi SATA, 2 x USB,
IP, redare simultana1 intrare audio, 1interfata
16 canale, ieșire audio,
GRIDRCA, 4 intrari&2
si cautare 606.40$ 379.00
iesiri alarma,
inteligenta Tehnologie
, Rezoluție ANR (Automatic
maximă Network Replenishment),
redare și înregistrare: 8 Megapixeli, compresie camere IP
compatibile
H.265/ H.264/ Dahua,
MJPEG, Arecont,
meniu Axis,
OSD, Dynacolor,
1 intrare Panasonic,
audio, tehnologie Samsung, ANR,Sony, Onvif,
suporta 4
NVR4432-4KS2 NVR
porturi4K,
PSIA, 320Mbps,
General.
SATA III , maxim 16 canale
6TB/port IP, ,16 porturi
1 port PoE (Porturile
USB3.0, 1 port USB2.0, 1 ~ 8: ePoE,RS 232, porturile
9 ~ 16: PoE),
RS485, Compresie
management H.265+/
intrari H.265/
si iesiri H.264+/
alarma, H.264/ MJPEG,
Protocoale retea HTTP, Rezoluție
HTTPS, 638.40$ 399.00
200 Mbs maximă redare și înregistrare: 12UDP, megapixeli, redare simultană
TCP/IP, IPv4/IPv6, UPNP, RTSP, SMTP, NTP, DHCP, DNS,pe IPtoate
Filter,
canalele,
NVR
PPPOE, ONVIF
32 camere
DDNS, FTP, 2.4, CGI,
IP, suporta SDK,
camere
IP Search, Funcții
de max
Easy4ip, IVS (Tripwire, detecție
12MP cu compresie
compatibile intruși,
cu Dahua, H.265/H.264/ detecție
Arecont, Axis,
NVR5216-16P-4KS2E obiect
MJPEG/ lipsă/
MPEG4,abandonat,redare detecție
simultana facial) heat
16 canale, map, people
interfata GRID counting,
si cautare
Dynacolor,
recompunere
Panasonic,
imagine,
Samsung,
integrare
Sony,
POS,
Onvif, PSIA,
integrare redare,
General
ANPR, 1backup intrareșiaudio,acces1de ieșire 784.00$ 490.00
320 Mbs inteligenta , functie pentaplex (live, înregistrare, la
audio, RCA,
distanță prin 4rețea),
intrări&2 ieșiri alarmă,
protocoale 1 x HDMI,
retea HTTP, 2 porturi
TCP/IP, SATA,UPNP,
IPv4/IPv6, 2 x USB, RTSP,
NVR
UDP, 32
Tehnologie
SMTP,camere NTP,IP,
ANR suporta
(Automatic
DHCP, camere
DNS,Network de max 12MPDDNS,
Replenishment),
IP Filter, PPPOE, cu compresie
camere IP H.265/H.264/
FTP, Server compatibile:
alarmare,
NVR5232-4KS2 MJPEG/ MPEG4, redare 2simultana 16 canale, interfata
12TBGRID siOnvif,
cautare
Dahua,
IP Search,Arecont, Axis,
P2P, suporta Dynacolor,
porturi SATAPanasonic, Samsung,
III , maxim Sony,
, 2 porturi USBPSIA,
(1 x 526.40$ 329.00
320 Mbs inteligenta , functie pentaplex (live, înregistrare,
General.+ 1 port USB2.0), RS 232, management intrari si iesiri alarma, PTZ,
USB3.0 redare, backup și acces de la
distanță
iesire prin
video rețea),
VGA si protocoale
HDMI, mouse, retea HTTP,
telecomanda, TCP/IP, IPv4/IPv6,
controlul speed UPNP, RTSP,
domurilor cu
NVR
UDP, 4K 32 canale, 16 porturi PoE, Compresie H.265/ H.264/ MJPEG/ MPEG4,
NVR5432-4KS2 mouseSMTP,
Rezoluție direct NTP,
maximă
DHCP,
pe imagineredare
DNS,
(3D
și
IP Filter,
intelligent
înregistrare:
PPPOE,
location
12 - DDNS,
click on3D
megapixeli,
FTP,
image) Server alarmare,
prelucrare
Intelligent IVS
IP Search,
(camere P2P, suporta
Smart), fisheye 4dewarp,
porturi SATA
pe integrare
III , POS,
maximcompatibile
24TB , 3 porturi cu Dahua,USB (2 x
Arecont, 734.40$ 459.00
320 Mbs Positioning,
USB3.0 + 1 Redare
port simultană
USB2.0), RS 232, 16management
canale, 2 x HDMI,
intrari 4 porturi
si iesiri SATA (8TB/
alarma, PTZ,
Axis, Dynacolor,
port), 1video
eSATA, Panasonic, Samsung, Sony, Onvif, PSIA, General
iesire
NVR 64 camereVGA3IP, x USB,
si 2x
suporta
Funcții
HDMI, mouse,
camere
IVS (Tripwire
detelecomanda,
max 12MP
(barieră
cu
virtuală),
controlul
compresie speeddetecție intruși,
domurilor
H.265/H.264/ cu
detecție obiect lipsă, detecție obiect abandonat, detecție facială, people
NVR5432-16P-4KS2 mouse direct
MJPEG/ MPEG4, pe imagine
redare (3D intelligent
simultana 16 locationinterfata
canale, - click on GRID image),si prelucrare IVS
cautare
counting,
(camere Smart),heat map), fisheye
fisheye dewarp,
dewarp, integrare
integrare POS,POS, integrare
compatibile cuANPR,
Dahua, Arecont, 1,022.40$ 639.00
320Mbs inteligenta
Tehnologie ,ANR
functie pentaplex
(Automatic (live,
Network înregistrare,
Replenishment), redare, 1 backup
intrare și acces
audio, de la
1 ieșire
Axis, Dynacolor,
distanță prin rețea), Panasonic,
protocoale Samsung,
retea Sony,TCP/IP,
HTTP, Onvif, IPv4/IPv6,
PSIA, GeneralUPNP,cameră,
RTSP,
audio,
NVR RCA,
4K 32 camere 16 intrari alarma,
IP, suporta 6 iesiri
camere alarma,
de meniu
max 12MP OSDcu FTP, (Denumire
compresie
UDP,
Timp, SMTP, NTP, DHCP, DNS, IP Filter,Detecție
PPPOE, DDNS, Server alarmare,
NVR5864-4KS2 Lipsă semnal,
H.265/H.264/ MJPEG, Cameră
Funcții obturată,
IVSSATA (Tripwire, de
detecție mișcare,
intruși, Înregistrare),
(2 xdetecție obiect
IP Search,
Suporta P2P,
camere suporta
IP Dahua, 8 porturi
Arecont, III , 3 porturi
Axis, Dynacolor, USB
Panasonic, USB3.0
Samsung,+ 1 port 1,230.40$ 769.00
320 Mbs lipsă,
USB2.0),detecție
RS obiect
232, abandonat,
management detecție
intrari si facială,
iesiri contor
alarma, persoane,
PTZ, iesire smartVGA si
video
Sony, Onvif,
tracking), PSIA, General.
integrare POS, heat map, smart tracking, Tehnologie ANR (Automatic
2x HDMI, mouse, telecomanda, controlul speed domurilor cu mouse direct pe
Network Replenishment), Suportă RAID 0/ 1/ 5/ 6/prelucrare
10, ONVIF 2.4, CGI, suporta
NVR608-32-4KS2 imagine
NVR (3D
64 camere intelligent
IP, location
suporta camere- click
portde
onmax image),
12MP cu compresie IVS (camere
H.265/H.264/Smart),
8 porturi
fisheye SATA IIIintegrare
dewarp, (8TB/ HDD),
POS, 1 compatibile
eSATA, 2 xDahua,
cu HDMI, 2 x USB2.0
Arecont, Axis,+ Dynacolor,
2x 1,038.40$ 649.00
384 Mbs MJPEG,
USB3.0, functii
RS485, inteligente,
RS232, 1 integrare
intrare POS,
audio, 1 suporta
ieșire Suportă
audio, 16 RAID
intrări 0/ 1/ 5/ 6/6 10,
alarmă, ieșiri
Panasonic,
tehnologie Samsung,
ANR Sony,Network
(Automatic Onvif, PSIA, General
Replenishment),
alarmă RCA, înregistrare: Manual, după Orar (Normal2(continuu),
x HDMI, 8 porturi Detecție SATAde
III (8TB/ port), 1 port eSATA, protocoale retea HTTP, HTTPs, TCP/IP, IPv4/IPv6,
NVR608-64-4KS2 mișcare, Alarmă, IVS), Vacanțe/ sărbători, Stop, Camere IP compatibile Dahua,
UPnP,
Arecont, RTSP,
Axis,UDP, SMTP,Panasonic,
Dynacolor, NTP, DHCP, DNS, IP Filter,
Samsung, Sony, PPPoE,
Onvif, PSIA, DDNS, FTP,
General, 1,838.40$ 1149.00
384 Mbs Server alarmare, IP Search50/60Hz.
camere IP compatibile Dahua, Arecont, Axis,
alimentare AC 100~240V,
Dynacolor, Panasonic, Samsung, Sony, Onvif, PSIA, General, 1 intrare audio, 1
ieșire audio, RCA, 16 intrari alarma, 8 iesiri alarma, Maxim 128 utilizatori
conectați simultan.

Aprilie 2019 CCTVDahua 288din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser
RON
Sisteme TURBO HD
Camere COLOR cu IR
• dome IR TVI, HDCVI, AHD, analogic, 1MegaPixel TURBO
HD, HD Ready 720P rezolutie 1280x720 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• DNR, Smart IR; obiectiv fix deschidere larga 2.8 mm 92
grade
• utilizare interior, carcasa plastic
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE56C0T-IRPF 2.8mm • temperaturi de utilizare -20C pana la +45C, 89.6 × 59.1 mm; 50.80
doza recomandata DS-1280ZJ-XS
• alimentare 12Vcc/1A, FUNCTIONEAZA CU DVR-uri
HIKVISION TurboHD (TVI si DVR-uri CVI, AHD, analogic)

• 1 MegaPixel dome IR TURBO HD, TVI, HDCVI, AHD, HD

Ready 720P rezolutie 1280x720 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• DNR, Smart IR; obiectiv fix deschidere larga 2.8 mm 92
grade
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE56C0T-IRMF 2.8mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, IP66 70.86
weatherproof, carcasa metalica; 89.6 × 59.1 mm
• alimentare 12Vcc/1A, FUNCTIONEAZA CU DVR-uri
HIKVISION TurboHD (TVI si DVR-uri CVI, AHD, analogic)

• 1MegaPixel dome IR TURBO HD, HD Ready 720P rezolutie

1280x720 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• DNR, Smart IR, BLC; obiectiv fix deschidere larga 2.8 mm
98 grade
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE56C2T-IRM 2.8mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 69.12
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, IP66
weatherproof
• alimentare 12Vcc/1A, FUNCTIONEAZA CU DVR-uri
HIKVISION TURBO HD

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 289din533

• 1 MegaPixel dome IR, TURBO HD, HD Ready 720P
rezolutie 1296(H)*732(V) 25 fps
• iluminator IR EXIR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• DNR, Smart IR, BLC; obiectiv fix deschidere larga 2.8 mm 92
grade
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE56C0T-IT3 2.8mm, • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 99.19
DS-2CE56C0T-IT3F • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, IP66
weatherproof; dimensiuni Φ110 × 93.2 mm
• alimentare 12Vcc/1A, FUNCTIONEAZA CU DVR-uri
HIKVISION TURBO HD

• 1 MegaPixel dome IR HDReady 720P rezolutie 1280*720

pixeli 30 fps
• iluminator IR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night; 0.01 Lux @(F1.2,AGC ON), 0 Lux with Smart IR,
• obiectiv VariFocal reglabil ManualZoom, Manual Focus
2.8-12mm (80-28grade deschidere)
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE56C2T-VFIR3 • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 127.25
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

• 1.3 MegaPixel dome IR HDReady 720P rezolutie 1280*720

pixeli 30 fps
• iluminator IR automat 50 metri cu optimizare IRCut
Day&Night; 0.01 Lux @(F1.2,AGC ON), 0 Lux with Smart IR,
Digital WideDynamicRange, AGC, WhiteBalance, 8
PrivacyMask, 3D DNR,
• obiectiv VariFocal reglabil ManualZoom, Manual Focus
2.8-12mm (29.3-92 grade deschidere)
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE56C5T-VFIT3 • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
152.64
doza compatibila DS-1280ZJ-M , wall mount DS-1273ZJ-130-
TRL , DS-1275ZJ vertical pole mount.
• temperaturi de utilizare -30C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

• 2MegaPixel dome IR TurboHD FullHD 1080p rezolutie

1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night; 0,01lux (F1.2,AGC ON)
• obiectiv fix 2.8mm 103 grade deschidere sau 3.6mm 82
grade deschidere
• utilizare interior, carcasa plastic
DS-2CE56D0T-IRPF 2.8mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 74.76
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni Φ 89.9 mm × 70.1 mm ,
0,25kg; doza compatibila DS-1280ZJ-XS
FUNCTIONEAZA CU DVR-uri HIKVISION TurboHD (TVI si
DVR-uri CVI, AHD, analogic)

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 290din533

• 2MegaPixel dome IR TurboHD FullHD 1080p rezolutie
1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night; 0,01lux (F1.2,AGC ON)
• obiectiv fix 3.6mm 82 grade deschidere sau 2.8mm (103
grade deschidere)
• utilizare interior/exterior IP66 weatherproof
DS-2CE56D0T-IRF 2.8mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 77.65
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 89.9 × 70.1 mm , 0,28kg;
doza compatibila DS-1280ZJ-XS
- FUNCTIONEAZA CU DVR-uri HIKVISION TurboHD (TVI si
DVR-uri CVI, AHD, analogic)

• 2MegaPixel dome IR TurboHD FullHD 1080p rezolutie

1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat EXIR 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night; 0,01lux (F1.2,AGC ON)
• obiectiv fix 6mm 54 grade
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE56D0T-IT3 6mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 69.19
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni Φ110 × 93.2 mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

• 2MegaPixel dome IR TurboHD FullHD 1080p rezolutie

1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night; 0,01lux (F1.2,AGC ON)
• obiectiv fix 2.8mm 103 grade sau 3.6mm 82 grade
deschidere
• utilizare interior/exterior IP66 weatherproof, carcasa
metalica
DS-2CE56D0T-IRMF 2.8mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 93.18
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 89.47 × 67.6 mm , 0,34kg;
doza compatibila DS-1280ZJ-XS
FUNCTIONEAZA CU DVR-uri HIKVISION TurboHD (TVI si
DVR-uri CVI, AHD, analogic)

• 2MegaPixel cube IR TurboHD StarLight FullHD 1080p

rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri EXIR 2.0 cu optimizare IRCut
Day&Night; StarLight Ultra Low Light 0.005 lux (F1.2,AGC
ON);
• obiectiv fix 2.8mm 103.5 grade deschidere; PIR
incorporat 11m 110 grade deschidere
• TrueWide Dynamic Range 120dB; microfon incorporat ;
AGC, BLC, 3D DNR;
DS-2CE38D8T-PIR 2.8mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
158.38
cablare separata pentru microfon (RCA out)
• pentru utilizare la interior (fara condens -40C pana la +60C)
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni104 mm × 66 mm × 41.07
mm , 0,21kg;
FUNCTIONEAZA CU DVR-uri HIKVISION TurboHD

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 291din533

• 2MegaPixel dome IR TurboHD FullHD 1080p rezolutie
1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat EXIR 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night; 0,01lux (F1.2,AGC ON)
• obiectiv fix 2.8mm 103 grade
• utilizare interior
DS-2CE56D0T-IRMMF 2.8mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 82.25
• temperaturi de utilizare -20C pana la +45C
• alimentare 12Vcc/1A, Φ 98 x 65.4 mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

• 2MegaPixel dome IR FullHD 1080p rezolutie 1930x1088

pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• BackLightCompensation
• obiectiv fix 3.6mm 84 grade grade deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE56D1T-IRM 3.6mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 103.68
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; carcasa
metalica
• alimentare 12Vcc/1A
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

• 2MegaPixel dome IR TurboHD FullHD 1080p rezolutie

1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat EXIR 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night; 0,01lux (F1.2,AGC ON)
• obiectiv fix 2.8mm 103 grade deschidere sau 3.6mm 82
grade deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE56D0T-IT3F 2.8mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C 113.83
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni Φ110 × 93.2 mm; doza
compatibila DS-1280ZJ-S
FUNCTIONEAZA CU DVR-uri HIKVISION TurboHD (TVI si
DVR-uri CVI, AHD, analogic)

• 2MegaPixel dome IR TurboHD FullHD 1080p rezolutie

1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat EXIR 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night; 0,01lux (F1.2,AGC ON)
• obiectiv fix 3.6mm 82 grade deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE56D0T-IT3 3.6mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C 113.76
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni Φ110 × 93.2 mm doza
compatibila DS-1280ZJ-S
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 292din533

• 2 MegaPixel dome IR TurboHD PowerOverCoaxial FullHD
1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat EXIR 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night; 0,01lux (F1.2,AGC ON)
• obiectiv fix 2.8 mm 103.55 grade deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoC.af pe cablu
coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care ofera si
alimentare PoC.at; SE ALIMENTEAZA PoC.af pe cablu UTP
pe o distanta de pana la 100m folosind video balun-uri
DS-2CE56D0T-IT3E 2.8mm Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile Hikvision /P care 121.96
ofera si alimentare PoC.af
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD si
se alimenteaza de la DVR-uri Hikvision /P. dimensiuni Φ110
× 93.2 mm doza compatibila DS-1280ZJ-S , wall mount DS-
1272ZJ-110-TRS, doza inclinata de tavan DS-1281ZJ-S
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

•Dome STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2

MegaPixel camera video exterior, TURBO HD, IR, FullHD
1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps;
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 20 metri cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.005 Lux @ (F1.8,AGC ON),0 Lux with IR ;
120 dB True Wide Dynamic Range
•obiectiv fix 2.8mm 103.5 grade deschidere;
•grad de protectie la intemperii IP67; pentru utilizare la
DS-2CE56D8T-ITM 2.8mm interior/exterior; carcasa metalica 130.88
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
•alimentare 12Vcc/1A; doza compatibila DS-1280ZJ-XS;
dimensiuni 91 mm × 82.6 mm × 68.3 mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

•Dome STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2

MegaPixel camera video exterior, TURBO HD, IR, FullHD
1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps;
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 30 metri cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.003 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR ;
130 dB True Wide Dynamic Range
•obiectiv fix 2.8mm 103.5 grade deschidere;
•grad de protectie la intemperii IP67; pentru utilizare la
DS-2CE56D8T-ITMF 2.8mm interior/exterior; carcasa metalica 140.19
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
(switc TVI/AHD/CVI/CVBS)
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
•alimentare 12Vcc/1A; doza compatibila DS-1280ZJ-XS;
dimensiuni 89.47 mm × 68.2 mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 293din533

•Dome STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2
MegaPixel camera video exterior, PowerOverCoaxial,
TURBO HD, IR, FullHD 1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25
fps;
• iluminator IR EXIR 2.0 automat 20 metri cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.005 Lux @ (F1.8,AGC ON),0 Lux with IR ;
120 dB True Wide Dynamic Range
•obiectiv fix 2.8mm 103.5 grade deschidere;
•grad de protectie la intemperii IP67; pentru utilizare la
interior/exterior; carcasa metalica
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
DS-2CE56D8T-ITME 2.8mm •alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoC.af pe cablu 163.03
PoC coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care ofera si
alimentare PoC.at; SE ALIMENTEAZA PoC.af pe cablu UTP
pe o distanta de pana la 100m folosind video balun-uri
Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile Hikvision /P care
ofera si alimentare PoC.af; doza compatibila DS-1280ZJ-XS;
dimensiuni 91 mm × 82.6 mm × 68.3 mm; greutate 0.35g
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD si se
alimenteaza de la DVR-uri Hikvision /P.

•Dome STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2

MegaPixel camera video exterior, TURBO HD, IR, FullHD
1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps;
• iluminator IR EXIR 2.0 automat 40 metri cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.005 Lux @ (F1.8,AGC ON),0 Lux with
IR,0 Lux with IR; 120 dB True Wide Dynamic Range
•obiectiv fix 2.8mm 103.5 grade deschidere;
STARLIGHT DS-2CE56D8T- •grad de protectie la intemperii IP67; pentru utilizare la
interior/exterior; carcasa metalica 168.61
IT3 2.8mm •cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
•alimentare 12Vcc/1A; doza compatibila DS-1280ZJ-M;
dimensiuni 110 mm × 93.2 mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

• 2MegaPixel dome IR FullHD 1080p rezolutie 1930x1088

pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• BackLightCompensation
• obiectiv fix 2.8mm 105.8 grade deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE56D1T-IRM 2.8mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 126.72
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; carcasa
metalica
• alimentare 12Vcc/1A
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 294din533

•Dome STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2
MegaPixel camera video exterior, TURBO HD, IR, FullHD
1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps; PowerOverCoxial
• iluminator IR EXIR 2.0 automat 40 metri cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.005 Lux @ (F1.8,AGC ON),0 Lux with
IR,0 Lux with IR; 120 dB True Wide Dynamic Range
•obiectiv fix 2.8mm 103.5 grade deschidere;
•grad de protectie la intemperii IP67; pentru utilizare la
interior/exterior; carcasa metalica
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
•alimentare 12Vcc/1A; se alimenteaza PoC pe cablu coaxial
DS-2CE56D8T-IT3E 2.8mm 200m de la DVR-urile Hikvision /P care ofera si alimentare 186.64
PoC.at; SE ALIMENTEAZA PoC pe cablu UTP pe o distanta
de pana la 100m folosind video balun-uri Hikvision 1H18 si
1H18s de la DVR-urile Hikvision /P care ofera si alimentare
PoC; doza compatibila DS-1280ZJ-M; dimensiuni 110 mm ×
93.2 mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD si se
alimenteaza de la DVR-uri Hikvision /P.

•Dome STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2

MegaPixel camera video exterior, TURBO HD, IR, FullHD
1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps;
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 20 metri cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.005 Lux @ (F2.0,AGC ON),0 Lux with
IR,0 Lux with IR; 120 dB True Wide Dynamic Range
•obiectiv fix 2.8 mm 103.6 grade deschidere;
STARLIGHT DS-2CE56D8T- •grad de protectie la intemperii IP67; pentru utilizare la
interior/exterior; carcasa metalica Vandalproof IK7 195.05
VPIT 2.8 mm •cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
•alimentare 12Vcc/1A; doza compatibila DS-1280ZJ-DM18;
dimensiuni Φ 111 mm × 82.4 mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

• 2 MegaPixel dome antivandal IK10 IR FullHD 1080P

rezolutie 1930x1088 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• obiectiv fix 2.8mm 105 grade deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66;
vandal proof IK10
DS-2CE56D1T-VPIR 2.8mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 178.69
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni Φ111 × 82.4; doza
compatibila DS-1280ZJ-DM18
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 295din533

•Dome STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2
MegaPixel camera video exterior, TURBO HD, IR, FullHD
1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps;
• iluminator IR EXIR 2.0 automat 30 metri cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.003 Lux @ (F1.8,AGC ON),0 Lux with
IR,0 Lux with IR; 130 dB True Wide Dynamic Range
•obiectiv fix 2.8mm 103.5 grade deschidere; •iluminator
WHITE FLASH WARNING ProACTIVE PROTECTION efectiv
pana 20 metri (PIR detection-11m, 110grade- , sperie hotii, se
poate dezactiva din meniul DVR-ului HQHI/PTZ settings cu
DS-2CE71D8T-PIRL 2.8mm linkage DVR); optimizare IRCut Day&Night
•grad de protectie la intemperii IP67; pentru utilizare la 145.47
StarLight
interior/exterior; carcasa metalica
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
•alimentare 12Vcc/1A; doza compatibila DS-1280ZJ-M;
dimensiuni 110 mm × 93.2 mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

• 2 MegaPixel dome IR FullHD 1080P rezolutie 1920x1080

pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
•True WideDynamicRange 120DB, 3D DNR, Smart IR, BLC,
Digital Noise Reduction, Digital zoom, Slow shutter, Mirror,
Defog, Defect pixel correction, SMART D-ZOOM
•obiectiv fix 2.8mm 103grade deschidere
•utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE56D5T-IT3 2.8mm •cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
164.16
•temperaturi de utilizare -20C pana la +60C
•alimentare 12Vcc/1A
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD;
demo https://youtu.be/RSrgctAX7tE

• 2 MegaPixel dome IR StarLight FullHD 1080p rezolutie

1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat EXIR 2.0 60 metri cu optimizare
IRCut Day&Night; StarLight 0.003 Lux UltraLowLight
• True WideDynamicRange 130dB, 3D DNR, Smart IR, BLC,
Digital Noise Reduction, AGC, Digital zoom,
• obiectiv fix 2.8mm 104 grade deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66; 4
Privacy Mask
DS-2CE56D8T-IT3F 2.8mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
170.90
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, carcasa
metalica
• alimentare 12Vcc/1A
-FUNCTIONEAZA CU DVR-uri HIKVISION TurboHD (TVI si
DVR-uri CVI, AHD, analogic);

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 296din533

• 2 MegaPixel dome IR FullHD 1080P rezolutie 1920x1080
pixeli 25 fps, PowerOverCoaxial
• iluminator IR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night, 0.01 Lux@(F1.2, AGC ON), 0 Lux with IR;Digital
WideDynamicRange;
• obiectiv reglabil VariFocal 2.8-12mm ( 105.2° - 32.8°grade
deschidere) Manual Zoom Manual Focus;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66;
AGC, BLC, DWDR
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, weatherproof
IP66;
•alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoC.at pe cablu
coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care ofera si
DS-2CE56D0T-VFIR3E alimentare PoC; SE ALIMENTEAZA PoC pe cablu UTP pe o 200.61
distanta de pana la 100m folosind video balun-uri
Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile Hikvision /P care
ofera si alimentare PoC; 1 iesire BNC HD; doza compatibila
DS-1280ZJ-M; wall mount DS-1273ZJ-130-TRL; vertical ple
mount DS-1275ZJ-SUS; doza inclinata DS-1281ZJ-M
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD SI se
alimenteaza de la DVR-uri Hikvision /P. dimensiuni Ø 130.5
mm × 102.4 m, greutate 0.71kg

• 2 MegaPixel dome TurboHD IR FullHD 1080P rezolutie

1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• obiectiv reglabil VariFocal 2.8-12mm ( 102.25° - 32 °grade
deschidere) Manual Zoom Manual Focus;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
buton swicth pentru utilizare cu DVR-uri TVI, HDCVI, AHD,
analogice
DS-2CE56D0T-VFIR3F • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, weatherproof 174.18
IP66;
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD; doza compatibila DS-
1275ZJ, suport cu doza DS-1273ZJ-130-TRL
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD,
HDCVI, AHD, analogice; dimensiuni Φ130.54 × 102.4mm ,
greutate 0.7kg

• 2 MegaPixel dome IR FullHD 1080P rezolutie 1920x1080

pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• obiectiv reglabil VariFocal 2.8-12mm ( 105.2° - 32.8°grade
deschidere) Manual Zoom Manual Focus;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, weatherproof
DS-2CE56D1T-VFIR3F IP66;
247.83
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD; doza compatibila DS-
1280ZJ-M;
FUNCTIONEAZA CU DVR-uri HIKVISION TurboHD (TVI si
DVR-uri CVI, AHD, analogic)

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 297din533

• 2 MegaPixel dome IR FullHD 1080P rezolutie 1920x1080
pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 30 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• obiectiv reglabil VariFocal 2.8-12mm ( 105.2° - 32.8°grade
deschidere) Manual Zoom Manual Focus;
• utilizare interior;
DS-2CE56D1T-VFIR • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 289.43
• temperaturi de utilizare -20C pana la +60C; pentru utilizare la
interior;
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD; wall mounting DS-
1273ZJ-130;
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

•Dome Turbo HD 5.0 ColorVu FullTime (color noaptea)

ProACTIVE PROTECTION 2 MegaPixel camera video exterior,
-FullHD 1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps;
-COLOR FullTime, iluminare minima 0.0005 lux; (F1.0, AGC
ON), ColorVu
•iluminator cu lumina alba efectiv pana 20 metri(se poate
dezactiva din meniul DVR-ului HQHI/PTZ settings cu linkage
DVR; optimizare IRCut Day&Night
-120 dB True Wide Dynamic Range
•obiectiv fix 3.6 mm 83.6 grade deschidere;
-4 zone privacy mask
•grad de protectie la intemperii IP67; pentru utilizare la
interior/exterior; carcasa metalica
DS-2CE72DFT-F 3.6mm •cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 220.13
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
•alimentare 12Vcc/1A; doza compatibila DS-1280ZJ-S ;
dimensiuni Φ 109.82 mm × 85.56 mm
-camera video supraveghere 4 in 1 (multistandard
TVI/HDCVI/AHD/analogic)
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD HQHI
sau mai sus

• 2 MegaPixel dome IR FullHD 1080P rezolutie 1920x1080

pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• obiectiv reglabil VariFocal Motorizat 2.8-12mm ( 114° -
35.1°grade deschidere);
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE56D1T-IR3Z • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 239.80
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, weatherproof
IP66; dimensiuni Φ130.54 × 102.4mm
• alimentare 12Vcc/1A; doza compatibila DS-1280ZJ-M;
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 298din533

•Dome STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2
MegaPixel camera video exterior, TURBO HD, IR, FullHD
1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps; comanda Zoom-
ului motorizat prin cablul coaxial de la DVR
• iluminator IR EXIR 2.0 automat 20 metri cu
optimizare IRCut Day&Night, 0.005 Lux @ (F1.8,AGC ON),0
Lux with IR,0 Lux with IR; 120 dB True Wide Dynamic Range
•OBIECTIV MOTORIZAT VariFocal 2.8-12mm 103-32 grade
STARLIGHT DS-2CE56D8T- deschidere;
•grad de protectie la intemperii IP50; pentru utilizare la 248.98
ITZ interior,carcasa ABS
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
•alimentare 12Vcc/1A
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

•Dome STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2

MegaPixel camera video exterior, TURBO HD, IR, FullHD
1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps; comanda Zoom-
ului motorizat prin cablul coaxial de la DVR
• iluminator IR EXIR 2.0 automat 40 metri cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.005 Lux @ (F1.8,AGC ON),0 Lux with
IR,0 Lux with IR; 120 dB True Wide Dynamic Range
•OBIECTIV MOTORIZAT VariFocal 2.8-12mm 103-32 grade
deschidere;
STARLIGHT DS-2CE56D8T- •grad de protectie la intemperii IP67; pentru utilizare la
interior/exterior 297.17
IT3Z
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, carcasa metalica;
doza compatibila DS-1280ZJ-M
•alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 134.3 mm × 123.9 mm ×
111.4 mm, greutate: 750grame
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

• 2MegaPixel pinhole TurboHD FullHD 1080p rezolutie

1920x1080 pixeli 25 fps
•fara iluminator IR, 0.01 lux (F1.2,AGC ON);
• obiectiv fix 3.7mm 69.5 grade deschidere
• TrueWide Dynamic Range 120dB; AGC, BLC,
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
DS-2CS54D7T-PH 3.7mm • pentru utilizare la interior (fara condens -40C pana la +60C) 228.01
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 32.4 mm × 32.4 mm × 22.0
mm , 0,2 kg;
FUNCTIONEAZA CU DVR-uri HIKVISION TurboHD

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 299din533

•Dome STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2
MegaPixel camera video exterior, TURBO HD,
PowerOverCoaxial, IR, FullHD 1080p rezolutie 1920x1080
pixeli 25 fps; comanda Zoom-ului motorizat prin cablul coaxial
de la DVR
• iluminator IR EXIR 2.0 automat 40 metri cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.005 Lux @ (F1.8,AGC ON),0 Lux with IR,0
Lux with IR; 120 dB True Wide Dynamic Range
•4X OBIECTIV MOTORIZAT VariFocal 2.8-12mm 103-32
grade deschidere; 4 zone distincte pentru detectie miscare
•grad de protectie la intemperii IP67; pentru utilizare la
interior/exterior
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, carcasa metalica;
doza compatibila DS-1280ZJ-M; Wall Mounting Bracket DS-
1273ZJ-130-TRL, DS-1275ZJ Vertical Pole Mounting Bracket
•alimentare 12Vcc/1A; se alimenteaza PoC:
DS-2CE56D8T-IT3ZE PoC -pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care 330.80
ofera si alimentare PoC;
-pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m folosind
video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile
Hikvision /P care ofera si alimentare PoC
-dimensiuni 134.3 mm × 123.9 mm × 111.4 mm, greutate:
750grame
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD si
se alimenteaza de la DVR-uri/P.

• 2MegaPixel dome IR FullHD 1080P rezolutie 1920x1080

pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 50 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• True WideDynamicRange 120DB, 3D DNR, Smart IR, BLC,
Digital Noise Reduction, Digital zoom, Slow shutter, Mirror,
Defog, Defect pixel correction, SMART D-ZOOM
• obiectiv reglabil VariFocal 2.8-12mm ( 103° - 32.1°
deschidere) Manual Zoom Manual Focus;
DS-2CE56D5T-VFIT3 • utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 455.99
VariFocal
• temperaturi de utilizare -30C pana la +60C;
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire analogica BNC si 1 iesire BNC
HD
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD;
demo https://youtu.be/RSrgctAX7tE

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 300din533

•2 MegaPixel dome TurboHD AntiVandal IR FullHD 1080P
rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
•iluminator IR automat 40 metri cu optimizare IRCut Day&Night
•120dB True WideDynamic Range,
•obiectiv reglabil motorizat VariFocal 2.8-12mm ( 103° -
32.8°grade deschidere) ; comanda prin cablul coaxial de la
DVR
•8 zone PrivacyMask, 4 zone motion detection, BLC, AGC,
AntiFlicker
• HSBLC, Digital noise reduction, Digital zoom, Slow shutter,
Mirror, Defog, Defect pixel correction, SMART D-ZOOM
• AntiVandal IK10
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE56D5T-AVPIR3Z • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
529.99
• temperaturi de utilizare -30C pana la +60C, weatherproof
IP66;
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD
• dimensiuni: Φ 145.3 × 124.2 mm, 1.35g
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

Camera box TVI 2 MegaPixel FullHD 1080P rezolutie

1920x1080 pixeli 25 fps
True Wide Dynamic Range 120dB, IRCut Day&Night
nu include obiectiv; functioneaza cu obiective C/CS mount ca
si TV2712D-MPIR, TV0309D-MPIR, TV2810D-MPIR, MP2-
12DC;
comanda autoiris pentru obiectiv; nu comanda obiective cu
zoom motorizat
cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CC12D9T-A temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, weatherproof IP66; 525.69
alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD; suport compatibil DS-
1292ZJ , tija DS-1203ZJ;
dimensiuni 69.2×57.3×148.7mm
functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

•3 MegaPixel dome IR 1440p rezolutie 1920x1536 pixeli 18

fps
•iluminator IR EXIR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night;Smart IR;
•obiectiv fix 2.8mm ( 84°grade deschidere) ;
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66;
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, weatherproof
IP66;
DS-2CE56F1T-ITM 2.8mm • alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD 127.15
• dimensiuni: 91mm×82.6mm×68.3mm , 0.35kg; doza
recomandata DS-1280ZJ-XS sau DS-1281ZJ-S
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fy/N si DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K, (nu
functioneaza cu DS-7316HQHI-F4/N)

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 301din533

•3 MegaPixel dome IR 1440p rezolutie 1920x1536 pixeli
•iluminator IR EXIR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night;Smart IR;
•obiectiv fix 2.8mm ( 84°grade deschidere) ;
•True WideDynamic Range 120dB;
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66;
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, weatherproof
IP66;
DS-2CE56F7T-ITM 2.8mm • alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD 229.77
• dimensiuni: 91mm×82.6mm×68.3mm , 0.35kg
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fy/N si DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K, (nu
functioneaza cu DS-7316HQHI-F4/N)

•3 MegaPixel dome IR 1440p rezolutie 2052x1536 pixeli 25

fps
•iluminator IR EXIR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night;Smart IR;
•obiectiv fix 2.8mm ( 84°grade deschidere) ;
•True WideDynamic Range 120dB;
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66;
carcasa AntiVandal IK10;
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE56F7T-VPIT 2.8mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, weatherproof 225.40
IP66;
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD
• dimensiuni: φ111mm×82.5mm , 0.35kg
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fy/N si DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K, (nu
functioneaza cu DS-7316HQHI-F4/N)

•3 MegaPixel dome TurboHD 3.0 cu zoom motorizat IR

1440p rezolutie 2052x1530 pixeli 18 fps
•iluminator IR EXIR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
•120dB True WideDynamic Range,
•4x zoom motorizat, obiectiv reglabil motorizat VariFocal
2.8-12mm ( 83° - 26.8°grade deschidere) ; comanda prin
cablul coaxial de la DVR
• BLC, AGC, Wide Dynamic Range, Digital noise reduction,
Mirror, SMART IR
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii
DS-2CE56F7T-IT3Z IP66 329.43
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, weatherproof
IP66;
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD
• dimensiuni: 134.3mm×123.9mm×111.4mm, 750g
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fy/N si DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K, (nu
functioneaza cu DS-7316HQHI-F4/N)

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 302din533

•5 MegaPixel dome IR UltraHD 1440p PowerOverCoaxial,
rezolutie 2560x1944 pixeli 20 fps
•iluminator IR EXIR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night;Smart IR;
•obiectiv fix 2.8mm ( 86,5°grade deschidere) sau 3.6mm
72.4° deschidere ;
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR,
DigitalWideDynamic Range;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66;
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, weatherproof
IP66; carcasa metalica
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD; se alimenteaza PoC:
-pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care
DS-2CE56H1T-ITME 2.8mm ofera si alimentare PoC;
-pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m folosind 140.67
PoC
video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile
Hikvision /P care ofera si alimentare PoC
•dimensiuni: 91 mm × 82.6 mm ×, 0.35kg; doza DS-1280ZJ-
XS, suport perete DS-1272ZJ-110-TRS
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K si se alimenteaza de la DVR-uri/P.

•5 MegaPixel dome TVI 4K IR UltraHD 1440p rezolutie

2560x1944 pixeli 20 fps 4 IN 1 camera
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 20 metri cu optimizare
IRCut Day&Night;Smart IR;
•obiectiv fix 2.8mm ( 85,5°grade deschidere) ;
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67;
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, weatherproof
IP66; carcasa metalica;
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD; buton switch
DS-2CE56H0T-ITMF 2.8mm TVI/AHD/CVI/CVBS (4 IN 1 camera) 137.46
• dimensiuni: 91 mm × 82.6 mm ×, 0.35kg; doza DS-1280ZJ-
XS, suport perete DS-1272ZJ-110-TRS; vertical pole mount:
DS-1275ZJ
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K si DVR-uri HDCVI/AHD/analogice

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 303din533

•5 MegaPixel dome IR 4K TurboHD 4.0 UltraHD 1440p
rezolutie 2560 × 1944 pixeli 20 fps
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 40 metri cu optimizare
IRCut Day&Night
•obiectiv fix 2.8mm ( 85.5 grade deschidere) ;
• BLC, AGC, Digital noise reduction, Mirror, SMART IR; 4 IN 1
CAMERA (switch TVI/AHD/CVI/CVBS)
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67;
carcasa metalica
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE56H0T-IT3F 2.8mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, weatherproof 155.26
IP67;
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD
• dimensiuni: Ø 110 mm × 93.2 mm , 350g; doze DS-1281ZJ-S,
doza oblica montare pe tavan DS-1281ZJ-S, suport perete DS-
1272ZJ-110-TRS
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 4.0
DS-72xyHUHI-Fz/K

•5 MegaPixel dome TVI 4K IR UltraHD 1440p StarLight

rezolutie 2560x1944 pixeli 20 fps 4 IN 1 camera
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 30 metri cu optimizare
IRCut Day&Night;Smart IR; UltraLow Light Color: 0.003
Lux@(F1.2, AGC ON); TrueWideDynamic Range 130dB
•obiectiv fix 2.8mm ( 98°grade deschidere) ;
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR; 4 zone Privacy
Mask;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67;
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, weatherproof
DS-2CE76H8T-ITMF 2.8mm IP66; carcasa metalica;
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD; buton switch 214.39
StarLight TVI/AHD/CVI/CVBS (4 IN 1 camera)
• dimensiuni: 90 mm × 79.37 mm, 0.3kg; doza DS-1280ZJ-XS,
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-K si DVR-uri HDCVI/AHD/analogice

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 304din533

•5 MegaPixel dome TVI 4K IR UltraHD 1440p StarLight
rezolutie 2560x1944 pixeli 20 fps 4 IN 1 camera
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 30 metri cu optimizare
IRCut Day&Night;Smart IR; UltraLow Light Color: 0.003
Lux@(F1.2, AGC ON); TrueWideDynamic Range 130dB
•obiectiv fix 2.8mm ( 98°grade deschidere) ;
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR; 4 zone Privacy
Mask;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67;
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, weatherproof
DS-2CE78H8T-IT1F 2.8mm IP66; carcasa metalica;
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD; buton switch 219.36
StarLight TVI/AHD/CVI/CVBS (4 IN 1 camera)
• dimensiuni: 90 mm × 79.37 mm, 0.3kg; doza DS-1280ZJ-XS,
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-K si DVR-uri HDCVI/AHD/analogice

•5 MegaPixel dome TVI 4K IR UltraHD 1440p StarLight

rezolutie 2560x1944 pixeli 20 fps 4 IN 1 camera
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 60 metri cu optimizare
IRCut Day&Night;Smart IR; UltraLow Light Color: 0.003
Lux@(F1.2, AGC ON); TrueWideDynamic Range 130dB
•obiectiv fix 2.8mm ( 98°grade deschidere) ;
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR; 4 zone Privacy
Mask;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67;
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, weatherproof
DS-2CE78H8T-IT3F 2.8mm IP66; carcasa metalica;
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD; buton switch 234.13
StarLight TVI/AHD/CVI/CVBS (4 IN 1 camera)
• dimensiuni: Φ 109.82 mm × 91.03 , 0.3kg; doza DS-1280ZJ-
XS,
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-K si DVR-uri HDCVI/AHD/analogice

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 305din533

•5 MegaPixel dome TVI 4K IR UltraHD 1440p rezolutie
2560x1944 pixeli 20 fps 4 IN 1 camera
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 20 metri cu optimizare
IRCut Day&Night;Smart IR;
•obiectiv fix 2.8mm ( 85,5°grade deschidere) ;
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67;
carcasa metalica, antivandal IK10;
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C,
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD; buton switch
DS-2CE56H0T-VPITF 2.8mm TVI/AHD/CVI/CVBS (4 IN 1 camera) 223.23
• dimensiuni: Ø 111 mm × 82.4 mm, 0.35kg; doza DS-1280ZJ-
DM18, suport perete DS-1258ZJ; pendant mount: DS-1271ZJ-
110; vertical pole mount DS-1275ZJ-SUS
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K si DVR-uri HDCVI/AHD/analogice

•5 MegaPixel dome 4K IR UltraHD 1440p rezolutie

2592x1944 pixeli 20 fps
•iluminator IR EXIR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night;Smart IR;
•obiectiv fix 2.8mm ( 86,5°grade deschidere) ;
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66;
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE56H1T-VPIT 2.8mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C 276.48
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD
• dimensiuni: φ111mm×82.5mm , 0.35kg
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD
3.0 DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K

•5 MegaPixel dome IR 4K TurboHD 4.0 cu zoom motorizat

UltraHD 1440p rezolutie 2560 × 1944 pixeli 25 fps
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 40 metri cu optimizare
IRCut Day&Night
•5X ZOOM motorizat VariFocal 2.7-13.5mm ( 95.7° -
29,1°grade deschidere) ; comanda prin cablul coaxial de la
DVR
• BLC, AGC, Digital noise reduction, Mirror, SMART IR
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67
• 4 IN 1 CAMERA (switch TVI/AHD/CVI/CVBS), cablare cu
cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• carcasa metalica; temperaturi de utilizare -40C pana la
DS-2CE56H0T-IT3ZF +60C, weatherproof IP67; 291.90
• alimentare 12Vcc/1A; 1 iesire BNC HD
• dimensiuni: 123.86 mm × 134.3 mm × 110.11 mm; greutate
0,58g; carcasa metalica, doze DS-1280ZJ-M, vertical pole
mount DS-1275ZJ-SUS, corner mount DS-1276ZJ-SUS ,
suport perete DS-1273ZJ-130-TRL
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 306din533

•5 MegaPixel dome IR 4K TurboHD 4.0 PowerOverCoaxial
cu zoom motorizat UltraHD 1440p rezolutie 2560 × 1944
pixeli 20 fps
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
•obiectiv reglabil motorizat VariFocal 2.8-12mm ( 90.4° -
28°grade deschidere); comanda prin cablul coaxial de la
DVR
• BLC, AGC, Digital noise reduction, Mirror, SMART IR; Digital
Wide Dynamic Range
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, utilizare
interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67, carcasa
metalica
• alimentare 12Vcc/1A; se alimenteaza PoC:
DS-2CE56H1T-IT3ZE -pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care 358.42
ofera si alimentare PoC, DVR-urile Hikvision /P;
-pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m folosind
video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile
Hikvision /P
• dimensiuni: 134.3 mm × 123.9 mm × 111.4 mm, 750g; doze
DS-1280ZJ-M, DS-1281ZJ-S, suport perete DS-1273ZJ-130-
TRL
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K si se alimenteaza de la DVR-urile/P

•5 MegaPixel dome IR 4K TurboHD 4.0 PowerOverCoaxial

cu zoom motorizat UltraHD 1440p rezolutie 2560 × 1944
pixeli 20 fps
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
•obiectiv reglabil motorizat VariFocal 2.7-13.5 mm ( 90.4° -
28°grade deschidere); comanda prin cablul coaxial de la
DVR
• BLC, AGC, Digital noise reduction, Mirror, SMART IR; Digital
Wide Dynamic Range
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, utilizare
interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67, carcasa
metalica
DS-2CE56H0T-IT3ZE • alimentare 12Vcc/1A; se alimenteaza PoCat: 359.07
-pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care
ofera si alimentare PoC, DVR-urile Hikvision /P;
-pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m folosind
video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile
Hikvision /P
• dimensiuni: 123.86 mm × 134.3 mm × 110.11 mm, 620g;
doze DS-1280ZJ-M, DS-1281ZJ-M, Vertical Pole Mount DS-
1275ZJ-SUS, , suport perete DS-1273ZJ-130-TRL
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-K si se alimenteaza de la DVR-urile/P

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 307din533

•5 MegaPixel dome IR UltraHD TurboHD 4.0 cu zoom
motorizat UltraHD 1440p rezolutie 2560 × 1944 pixeli 20 fps
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 60 metri cu optimizare IRCut
Day&Night; StarLight 0.003 Lux@(F1.2, AGC ON
UltraLowLight
•obiectiv reglabil motorizat VariFocal 2.7-13.5mm ( 92.3° -
29.3°grade deschidere); comanda prin cablul coaxial de la
DVR; AUTOFOCUS (camera realizeaza automat Focus pe
scena filmata -in campul camereie miscare este mai in fata
sau mai in spate-) !
• BLC, AGC, Digital noise reduction, Mirror, SMART IR; True
Wide Dynamic Range 130dB
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
DS-2CE59H8T-VPIT3ZF 4 IN 1 CAMERA (switch TVI/AHD/CVI/CVBS)
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, utilizare 570.18
StarLight
interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67, carcasa
metalica, VandalProof IK10
• alimentare 12Vcc/1A;
• dimensiuni: 145.2 mm × 124.1 mm, 0.64kg; doze DS-1280ZJ-
M, DS-1281ZJ-S, suport perete DS-1273ZJ-140, suport cu
doza DS-1273ZJ-140B, suport de montare pe stalp DS-
1275ZJ-SUS
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI/K

•8 MegaPixel dome IR 4K TurboHD 4.0 UltraHD rezolutie

3840 × 2160 pixeli 12.5 fps
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 30 metri cu optimizare IRCut
Day&Night; 0.01 Lux@(F1.2, AGC ON
•obiectiv fix 2.8mm 102.2 grade deschidere;
• BLC, AGC, Digital noise reduction, Mirror, SMART IR; Digital
Wide Dynamic Range 105 dB
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
4 IN 1 CAMERA (switch TVI/AHD/CVI/CVBS)
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, utilizare
DS-2CE76U1T-ITMF 2.8mm interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67, carcasa 227.45
metalica
• alimentare 12Vcc/1A;
• dimensiuni: 90 mm × 79.37 mm, 0.31kg; doza DS-1280ZJ-
XS, suport perete DS-1272ZJ-110-TRS, suport de montare pe
stalp DS-1275ZJ-SUS
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 4.0
DS-72xyHUHI/K, DS-720xyHTHI-K

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 308din533

•8 MegaPixel dome IR 4K TurboHD 4.0 UltraHD rezolutie
3840 × 2160 pixeli 12.5 fps
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 60 metri cu optimizare IRCut
Day&Night; 0.01 Lux@(F1.2, AGC ON
•obiectiv motorizat Varfocal 2.7-13.5mm deschidere 108.1-
45.6 grade; AUTOFOCUS !!!
• BLC, AGC, Digital noise reduction, Mirror, SMART IR; Digital
Wide Dynamic Range 105 dB
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
4 IN 1 CAMERA (switch TVI/AHD/CVI/CVBS)
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, utilizare
DS-2CE79U1T-IT3ZF interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67, carcasa 446.31
metalica, 4 IN 1 CAMERA (switch TVI/AHD/CVI/CVBS
• alimentare 12Vcc/1A (9-15Vcc);
• dimensiuni: 134.3 mm × 123.86 mm × 110.24 mm, 0.58kg;
doza DS-1280ZJ-M, suport perete DS-1273ZJ-130-TRL,
suport de montare pe stalp DS-1275ZJ-SUS
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 4.0
DS-72xyHUHI/K, DS-720xyHTHI-K

•5 MegaPixel FishEye 360 grade deschidere, vedere

panormica TVI (cablare pe coaxial)
•rezolutie 4K UltraHD 2592 x 1944 pixeli 12,5 fps, obiectiv
1,1mm, (Panorama/ 4x90grade/ FishEye+3x120 grade)
•microfon incorporat; cablarea microfonului se face separat;
•iluminator IR incorporat efectiv pana la 20 metri
•optimizare Day&Night cu InfraRedCut filter, Backlight
compensation,
•dimensiuni Φ120.4mm×54.5mm ; alimentare 12Vcc/0.5A
•greutate 350 grame DEMO: https://youtu.be/PaK78ZMWAUM
•pentru utilizare la interior
DS-2CC52H1T-FITS •doza inclinata DS-1281ZJ-DM27 , suport montare pe perete 721.41
DS-1294ZJ, tije DS-1299ZJ, DS-1297ZJ, doza inclinata
•functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K

• 1.3 MegaPixel camera video TurboHD, IR HD Ready 720P

rezolutie 1280x720 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• DNR, Smart IR, BLC
• obiectiv deschidere larga x 2.8mm 99 grade
• utilizare interior/exterior weatherproof, grad de protectie la
DS-2CE16C2T-IR 2.8mm intemperii IP66 55.72
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -20C pana la +60C; carcasa metalica
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 309din533

• 1 MegaPixel camera video TurboHD, HDCVI, AHD, analogic
IR HD Ready 720P rezolutie 1280x720 pixeli 30 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• DNR, Smart IR, BLC
• obiectiv deschidere larga x 2.8mm 92 grade
• utilizare interior/exterior weatherproof, grad de protectie la
intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE16C0T-IRPF 2.8mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni Φ 70
66.92
mm × 154.5 mm, greutate 0,3kg
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-uri
HIKVISION TurboHD (TVI/AHD/CVI/CVBS)."

• 1 MegaPixel camera video TurboHD, IR HD Ready 720P

rezolutie 1280x720 pixeli 30 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• DNR, Smart IR, BLC
• obiectiv deschidere larga x 2.8mm 92 grade
• utilizare interior/exterior weatherproof, grad de protectie la
DS-2CE16C0T-IR 2.8 mm intemperii IP66 63.36
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD.

• 1 MegaPixel camera video TurboHD, IR HD Ready 720P

rezolutie 1280x720 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• DNR, Smart IR, BLC
• obiectiv deschidere larga x 2.8mm 92 grade
• utilizare interior/exterior weatherproof, grad de protectie la
DS-2CE16C0T-IRF 2.8mm intemperii IP66 78.68
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
doza compatibila DS-1280ZJ-XS;
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD, HDCVI, AHD, analogice.

•1 MegaPixel camera video TurboHD, HDCVI, AHD IR, HD

Ready 720p rezolutie 1296x732 pixeli 25 fps
• iluminator IR EXIR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• DNR, Smart IR,
• obiectiv fix deschidere larga 2.8 mm 92 grade sau 3.6mm
70.9 grade
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE16C0T-IT3F 2.8mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
98.36
-dimensiuni 86.22×82.05×220.13mm; 0,7Kg; doza
recomandata
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD, AHD/ CVI, analogice

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 310din533

• 1 MegaPixel camera video TurboHD, TVI, HDCVI, AHD, IR,
HD Ready 720p rezolutie 1296x732 pixeli 25 fps
• iluminator IR EXIR automat 80 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• DNR, Smart IR,
• obiectiv fix deschidere larga 2.8mm sau 3.6 mm 70,9
grade deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE16C0T-IT5F 3.6mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
108.50
-dimensiuni 86.22×82.05×220.13mm; 0,7Kg; doza
recomandata DS-1280ZJ-XS
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD, AHD/ CVI, analogice

• 1 MegaPixel camera video TurboHD, IR, HD Ready 720p

rezolutie 1280x720 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• DNR, Smart IR, BLC
• obiectiv fix deschidere larga 3.6mm dechidere 74.6°
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE16C2T-IT3 3.6mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 113.41
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD.

•1 MegaPixel camera video HD Ready 720P, TurboHD

rezolutie 1280x720 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 80 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• DNR, Smart IR, BLC, SmartIR, EXIR
• obiectiv fix 3.6mm 76 grade deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE16C2T-IT5 3.6mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 108.00
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD.

• 2 MegaPixel camera video TurboHD, IR Full HD 1080P

rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• DNR, Smart IR,
• obiectiv 2.8mm (103 grade) sau 3.6mm deschidere 82.2
grade
• utilizare interior/exterior weatherproof, grad de protectie la
DS-2CE16D0T-IRF 2.8mm intemperii IP66 89.40
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni Φ 70
mm × 154.5 mm
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD, AHD/ CVI, analogice

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 311din533

•2 MegaPixel camera video TurboHD, IR Full HD 1080P
rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• True Day/Night, Smart IR
• obiectiv 2.8mm 103 grade deschidere
• utilizare interior/exterior weatherproof, grad de protectie la
DS-2CE16D0T-IRPF 2.8mm intemperii IP66 86.02
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
doza recomandata DS-1280ZJ-XS
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni Φ 70
mm × 154.5 mm; greutate 0.4kg
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD, AHD/ CVI, analogice

obiectiv 3.6mm deschidere 82,2 grade

DS-2CE16D0T-IRPF 3.6mm 84.96

• 2 MegaPixel camera video TurboHD, IR Full HD 1080P

rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• DNR, Smart IR, BLC
• obiectiv deschidere larga x 3.6mm 84,3 grade
• utilizare interior/exterior weatherproof, grad de protectie la
DS-2CE16D1T-IR 3.6mm intemperii IP66 97.92
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD

•2 MegaPixel camera video TurboHD, IR Full HD 1080P

rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps PowerOverCoaxial
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• True Day/Night, Smart IR;Digital Wide Dynamic Range, BLC,
AGC
• obiectiv 2.8mm cu deschidere de 103.55 grade
• utilizare interior/exterior weatherproof, grad de protectie la
intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
doza recomandata DS-1280ZJ-XS
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni Φ 70
mm × 154.5 mm; greutate 0.4kg; carcasa de plastic
DS-2CE16D0T-IRPE 2.8mm • alimentare 12Vcc/1A; se alimenteaza PoC.af:
104.50
-pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care
ofera si alimentare PoC.af;
-pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m folosind
video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile
Hikvision /P care ofera si alimentare PoC.af functioneaza
impreuna cu DVR-urile HIKVISION TurboHD si se alimenteaza
PowerOverCoaxial de la DVR-uri Hikvision /P.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 312din533

•2 MegaPixel camera video TurboHD, IR Full HD 1080P
rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps PowerOverCoaxial
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• True Day/Night, Smart IR;Digital Wide Dynamic Range, BLC,
AGC
• obiectiv 2.8mm cu deschidere de 103.55 grade
• utilizare interior/exterior weatherproof, grad de protectie la
intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
doza recomandata DS-1280ZJ-XS
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni Φ 70
mm × 154.5 mm; greutate 0.4kg; carcasa metalica
DS-2CE16D0T-IRE 2.8mm • alimentare 12Vcc/1A; se alimenteaza PoC.af:
113.41
-pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care
ofera si alimentare PoC.af;
-pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m folosind
video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile
Hikvision /P care ofera si alimentare PoC.af functioneaza
impreuna cu DVR-urile HIKVISION TurboHD si se alimenteaza
PowerOverCoaxial de la DVR-uri Hikvision /P.

• 2 MegaPixel camera video TurboHD, IR Full HD 1080P

rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• DNR, Smart IR, BLC
• obiectiv deschidere larga x 2.8mm 105
• utilizare interior/exterior weatherproof, grad de protectie la
DS-2CE16D1T-IR 2.8mm intemperii IP66 113.07
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD

•2 MegaPixel StarLight camera video FullHD 1080P,

TurboHD rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR EXIR 2.0 automat 30 metri cu optimizare
IRCut Day&Night; StarLight 0.003 Lux UltraLowLight
• True Day/Night, Smart IR; 130dB TrueWideDynamicRange;
AGS, AE, 3D Digital Noise Reduction, 4 Privacy Mask,
• obiectiv fix 2.8mm 104 grade deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67
DS-2CE16D8T-ITF StarLight • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
138.35
2.8mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni 58
mm × 61 mm × 163 mm; doza compatibila DS-1280ZJ-XS
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD, AHD/ CVI, analogice

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 313din533

•Camera video supraveghere bullet Turbo HD 3.0 StarLight
2 MegaPixel
-FullHD 1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps;
-StarLight , iluminare minima 0.003 lux; (F1.2, AGC ON),
UltraLowLight
•iluminator WHITE FLASH WARNING ProACTIVE
PROTECTION efectiv pana 20 metri (PIR detection-11m,
110grade- , sperie hotii, se poate dezactiva din meniul DVR-
ului HQHI/PTZ settings cu linkage DVR); optimizare IRCut
Day&Night
-iluminator InfraRed efectiv pana la 30 m, 130 dB True
Wide Dynamic Range, BLC, AGC,
•obiectiv fix 2.8 mm 103.5 grade deschidere;
DS-2CE12D8T-PIRL 2.8mm -4 zone privacy mask
•grad de protectie la intemperii IP67; pentru utilizare la 156.14
StarLight
interior/exterior; carcasa metalica
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C, carcasa metalica
•alimentare 12Vcc/1A; doza compatibila DS-1280ZJ-S ;
dimensiuni 88.6 mm × 81.3 mm × 224.7 mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD HQHI
sau mai sus

•Camera video supraveghere bullet Turbo HD 5.0 COLOR

VU FullTime (color noaptea) 2 MegaPixel camera video
exterior,
-FullHD 1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps;
-COLOR FullTime, iluminare minima 0.0005 lux; (F1.0, AGC
ON), ColorVu
•iluminator cu lumina ALBA efectiv pana 20 metri(se poate
dezactiva din meniul DVR-ului HQHI/PTZ settings cu linkage
DVR; optimizare IRCut Day&Night
-120 dB True Wide Dynamic Range, BLC, AGC,
•obiectiv fix 3.6 mm 83.6 grade deschidere;
-4 zone privacy mask
•grad de protectie la intemperii IP67; pentru utilizare la
interior/exterior; carcasa metalica
DS-2CE10DFT-F 3.6mm •cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 214.47
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
•alimentare 12Vcc/1A; doza compatibila DS-1280ZJ-S ;
dimensiuni Φ 109.82 mm × 85.56 mm
-camera video supraveghere 4 in 1 (multistandard
TVI/HDCVI/AHD/analogic)
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD HQHI
sau mai sus
demo: https://www.youtube.com/watch?
v=p_r2DO_q33A&t=1987s

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 314din533

•2 MegaPixel camera video FullHD 1080P, TurboHD
rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR EXIR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• True Day/Night, Smart IR
• obiectiv fix 2.8mm 103 grade deschidere sau 3.6mm 82.2
grade deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE16D0T-IT3F 2.8mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni 86.7
122.32
mm × 81.6 mm × 226 mm; doza compatibila DS-1280ZJ-XS
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD, AHD/ CVI, analogice

•2 MegaPixel camera video PowerOverCoaxial FullHD

1080P, TurboHD rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR EXIR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• True Day/Night, Smart IR
• obiectiv fix 2.8mm deschidere MARE 103.5 grade
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni 86.7
mm × 81.6 mm × 226 mm; doza compatibila DS-1280ZJ-XS
• alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoC.af:
-pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care
DS-2CE16D0T-IT3E 2.8mm ofera si alimentare PoC.af; 149.07
PoC -pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m folosind
video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile
Hikvision /P care ofera si alimentare PoC.af
functioneaza impreuna cu DVR-urile HIKVISION TurboHD; se
alimenteaza de la DVR-uri /P.

•2 MegaPixel camera video FullHD 1080P, TurboHD

rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR EXIR automat 80 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• True Day/Night, Smart IR
• obiectiv fix 3.6mm 82.2 grade deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE16D0T-IT5F 3.6mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC; 128.68
doza compatibila
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni 86.7
mm × 81.6 mm × 226 mm
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD si HDCVI/AHD/analogic.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 315din533

•2 MegaPixel camera video FullHD 1080P, TurboHD
rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR EXIR automat 80 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• True Day/Night, Smart IR
• obiectiv fix 3.6mm 82.2 grade deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE16D0T-IT5 3.6mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC; 131.01
doza compatibila
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni 86.7
mm × 81.6 mm × 226 mm
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD

•2 MegaPixel camera video PowerOverCoaxial FullHD

1080P, TurboHD rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR EXIR automat 80 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• True Day/Night, Smart IR
• obiectiv fix 3.6mm deschidere 82.6 grade
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni 86.7
mm × 81.6 mm × 226 mm; doza compatibila DS-1280ZJ-XS
• alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoC.at:
-pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care
DS-2CE16D0T-IT5E 3.6mm ofera si alimentare PoC.af; 142.42
PoC -pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m folosind
video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile
Hikvision /P care ofera si alimentare PoC.at
functioneaza impreuna cu DVR-urile HIKVISION TurboHD si
DVR-uri analogice; se alimenteaza de la DVR-uri /P.

•STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2 MegaPixel

camera video exterior, TURBO HD, IR, FullHD 1080p
rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps;
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night, 0.005 Lux @ (F2.0,AGC ON),0 Lux with IR,0 Lux
with IR; 120 dB True Wide Dynamic Range
•obiectiv fix 2.8mm deschidere 103.5 grade
STARLIGHT DS-2CE16D8T-IT •utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 131.70
2.8mm •temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
•alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 58 mm × 61 mm × 163 mm;
doza compatibila DS-1280ZJ-XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 316din533

•2 MegaPixel camera video FullHD 1080P, TurboHD rezolutie
1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR EXIR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• True Day/Night, Smart IR; 120dB True Wide Dynamic
Range, Digital noise reduction, Mirror, SMART IR
• obiectiv fix 2.8mm (103 grade deschidere) sau 3.6mm 82
grade deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE16D7T-IT 2.8mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 142.56
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni
58.5mm×55.5mm×153.6mm; doza compatibila DS-1280ZJ-XS
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD

•2 MegaPixel camera video FullHD 1080P, TurboHD rezolutie

1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR EXIR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• True Day/Night, Smart IR; 120dB True Wide Dynamic
Range, Digital noise reduction, Mirror, SMART IR
• obiectiv fix 2.8mm 103 grade sau 3.6mm 82 grade
deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE16D7T-IT1 2.8mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 163.05
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni
86.7mm×81.6mm×226mm; doza compatibila DS-1280ZJ-XS
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD

•STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2 MegaPixel

camera video exterior, TURBO HD, PowerOverCoaxial, IR,
FullHD 1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps;
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 20 metri cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.005 Lux @ (F2.0,AGC ON),0 Lux with IR,0
Lux with IR; 120 dB True Wide Dynamic Range
•obiectiv fix 2.8mm deschidere 103.5 grade
•utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; carcasa metalica
•alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoC.at pe cablu
coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care ofera si
alimentare PoC.at; SE ALIMENTEAZA PoC.at pe cablu UTP
DS-2CE16D8T-ITE 2.8mm
pe o distanta de pana la 100m folosind video balun-uri 171.61
PoC Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile Hikvision /P care
ofera si alimentare PoC.at;dimensiuni 58 mm × 61 mm × 163
mm; doza compatibila DS-1280ZJ-XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD si se
alimenteaza de la DVR-uri /P.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 317din533

•STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2 MegaPixel
camera video exterior, TURBO HD, IR, FullHD 1080p
rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps;
• UltraLowLight 0.005Lux; iluminator IR EXIR 2 automat 60
metri cu optimizare IRCut Day&Night
• TRUE WideDynamicRange 130dB, Digital noise reduction,
Mirror, SMART IR
• obiectiv fix 2.8mm 104 grade/deschidere; 1 iesire TVI,
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67,
DS-2CE16D8T-IT3F 2.8mm carcasa metalica 159.82
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; doza compatibila DS-1280ZJ-XS ;
dimensiuni 81.6 mm × 86.7 mm × 226 mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD si
HDCVI/AHD/analogic.

•STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2 MegaPixel

camera video exterior, TURBO HD, IR, FullHD 1080p
rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps;
• UltraLowLight 0.005Lux; iluminator IR EXIR 2 automat 40
metri cu optimizare IRCut Day&Night
• TRUE WideDynamicRange 120DB, Digital noise reduction,
Mirror, SMART IR
• obiectiv fix 2.8mm 103 grade/deschidere sau 3.6mm 82.2
grade; 1 iesire TVI,
DS-2CE16D8T-IT3 2.8mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 156.14
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; doza compatibila DS-1280ZJ-XS ;
dimensiuni 86.7mm×81.6mm×226mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

•STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2 MegaPixel

camera video exterior, TURBO HD, PowerOverCoaxial IR,
FullHD 1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps;
• UltraLowLight 0.005Lux; iluminator IR EXIR 2 automat 40
metri cu optimizare IRCut Day&Night
• TRUE WideDynamicRange 120DB, Digital noise reduction,
Mirror, SMART IR
• obiectiv fix 2.8mm 103 grade/deschidere sau 3.6mm 82.2
grade; 1 iesire TVI,
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; se alimenteaza PoC.af pe cablu coaxial
STARLIGHT DS-2CE16D8T-
200m de la DVR-urile Hikvision /P care ofera si alimentare 164.52
IT3E 2.8mm PoC.at; SE ALIMENTEAZA PoC.af pe cablu UTP pe o distanta
de pana la 100m folosind video balun-uri Hikvision 1H18 si
1H18s de la DVR-urile Hikvision /P care ofera si alimentare
PoC.af; doza compatibila DS-1280ZJ-XS ; dimensiuni
86.7mm×81.6mm×226mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD si se
alimenteaza de la DVR-uri /P.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 318din533

• 2 MegaPixel camera video TURBO HD IR FullHD 1080P
rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night & EXIR
• TRUE WideDynamicRange 120DB, 3D DNR, Smart IR,
BLC, Digital noise reduction, Digital zoom, Slow shutter, Mirror,
Defog, Defect pixel correction, SMART D-ZOOM
• obiectiv fix 2.8mm 103 grade/deschidere; 1 iesire TVI, 1
iesire standard BNC1Vp-p Composite Output;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE16D5T-IT3 2.8mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 200.49
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• temperaturi de utilizare -20C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD;
demo https://youtu.be/RSrgctAX7tE

•2 MegaPixel camera video FullHD 1080P, TurboHD rezolutie

1930x1088 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• Smart IR, BLC, SmartIR, EXIR
• obiectiv fix 3.6mm 84.3 grade deschidere
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE16D1T-IT3 3.6mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 208.05
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni
86.22×82.05×220.13mm
• alimentare 12Vcc/1A; functioneaza impreuna cu DVR-urile
HIKVISION TurboHD.

•STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2 MegaPixel

camera video exterior, TURBO HD, IR, FullHD 1080p
rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps;
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 80 metri cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.003 Lux @ (F2.0,AGC ON),0 Lux with
IR,0 Lux with IR; 130 dB True Wide Dynamic Range, AGC,
WBL, AE, 3D Digital Noise Reduction, 4 Privacy Mask
•obiectiv fix 3.6mm deschidere 79.1 grade
•utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67;
DS-2CE16D8T-IT5F 3.6mm carcasa metalica
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 184.24
StarLight
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
•alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 86.7 mm × 81.6 mm × 226
mm; doza compatibila DS-1280ZJ-XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri DVR-uri HIKVISION
TurboHD si HDCVI/AHD/analogic

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 319din533

•STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2 MegaPixel
camera video exterior, TURBO HD, IR, FullHD 1080p
rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps;
•iluminator IR EXIR 2.0 automat 80 metri cu optimizare IRCut
Day&Night, 0.005 Lux @ (F2.0,AGC ON),0 Lux with IR,0 Lux
with IR; 120 dB True Wide Dynamic Range,
WDR/BLC/HLC/OFF
•obiectiv fix 3.6mm deschidere 82.6 grade
STARLIGHT DS-2CE16D8T- •utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67;
184.11
IT5 3.6mm carcasa metalica
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
•alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 86.7 mm × 81.6 mm × 226
mm; doza compatibila DS-1280ZJ-XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

• 2 MegaPixel camera video exterior TURBO HD IR FullHD

1080P rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR EXIR automat 80 metri cu optimizare IRCut
Day&Night & EXIR
• True WideDynamicRange 120DB, 3D DNR, Smart IR, BLC,
Digital noise reduction, Digital zoom, Slow shutter, Mirror,
Defog, Defect pixel correction, SMART D-ZOOM
• obiectiv fix 3.6mm 76 grade deschidere; 1 iesire TVI, 1
iesire standard BNC1Vp-p Composite Output;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE16D5T-IT5 3.6mm • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 180.00
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• temperaturi de utilizare -20C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD;
demo https://youtu.be/RSrgctAX7tE

• 2 MegaPixel camera video exterior TURBO HD IR FullHD

1080P rezolutie 1930x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 80 metri cu optimizare IRCut
Day&Night & EXIR
• 3D DNR, Smart IR, Mirror,
• obiectiv fix 3.6mm 91 grade deschidere; 1 iesire TVI;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE16D1T-IT5 3.6mm • utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66 230.31
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 320din533

• 2 MegaPixel camera video exterior TURBO HD, IR, FullHD
1080P, rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR LED automat 50 metri cu optimizare
IRCut Day&Night
• Sony IMX323 CMOS, D-WDR, Defog, Anti-surge
protection, AGC, 0.01 Lux (F1.2, AGC NO), 0 lux with IR
• obiectiv VariFocal 2.8-12mm Manual Zoom Manual
Focus
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
MTX TVI22812 • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 136.80
• temperaturi de utilizare -20C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A, carcasa metalica
• functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

• 2 MegaPixel camera video exterior TURBO HD, HDCVI,

AHD, IR, FullHD 1080P, rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• obiectiv VariFocal 2.8-12mm 102.25-32 grade deschidere
Manual Zoom Manual Focus;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A
DS-2CE16D0T-VFIR3F -functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD, CVI, 180.41
AHD si analogice; dimensiuni 92mm×84.8mm×269.6mm,
greutate 0.9kg; doza compatibila DS-1280ZJ-S, suport de
prindere pe stalp DS-1275ZJ

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 321din533

• 2 MegaPixel camera video exterior TURBO HD IR, FullHD
1080P, PowerOverCoaxial rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• obiectiv VariFocal 2.8-12mm 105.2-32.8 grade
deschidere Manual Zoom Manual Focus;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoC:
-pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care
ofera si alimentare PoC.at;
-pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m folosind
DS-2CE16D0T-VFIR3E PoC video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile 198.12
Hikvision /P care ofera si alimentare PoC.at;
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD si se
alimenteaza de la DVR-uri /P.
-dimensiuni 92 mm × 89 mm × 269.6 mm, greutate 0.9kg; doza
compatibila DS-1280ZJ-S, suport de prindere pe stalp DS-
1275ZJ

•STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2 MegaPixel

camera video exterior, TURBO HD, IR, FullHD 1080p
rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps; comanda Zoom-ului
motorizat prin cablul coaxial de la DVR
• iluminator IR EXIR 2.0 automat 40 metri cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.005 Lux @ (F1.8,AGC ON),0 Lux with
IR,0 Lux with IR; 120 dB True Wide Dynamic Range
•OBIECTIV MOTORIZAT VariFocal 2.8-12mm 103-32 grade
deschidere; Zoom 4X comanda de la distanta
•utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66,
DS-2CE16D8T-IT3Z carcasa metalica 257.11
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni 92 mm
× 89 mm × 269.6 mm, 0,9kg; doza compatibila DS-1280ZJ-S
•alimentare 12Vcc/1A
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

•2 MegaPixel camera video exterior, TURBO HD, IR, FullHD

1080p rezolutie 1930x1088 pixeli 25 fps; comanda Zoom-
ului motorizat prin cablul coaxial de la DVR
• iluminator IR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR; 0.014
Lux @ (F1.4,AGC ON),0 Lux with IR
•OBIECTIV MOTORIZAT VariFocal 2.8-12mm 114-35 grade
deschidere; comanda prin cablul coaxial de la DVR
DS-2CE16D1T-AIR3Z •utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
254.00
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
•alimentare 12Vcc/1A
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 322din533

• 2 MegaPixel camera video exterior, TURBO HD, IR,
FullHD 1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator EXIR IR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR; 0.014
Lux @ (F1.4,AGC ON),0 Lux with IR
•4X Zoom motorizat, OBIECTIV VariFocal 2.8-12mm 114-32
grade deschidere; comanda prin cablul coaxial de la DVR
•120dB TrueWideDynamicRange
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE16D7T-IT3Z • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 249.12
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 92 × 84.8 × 269.6mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD"

•STARLIGHT Ultra Low Light (color noaptea) 2 MegaPixel

camera video exterior, PowerOverCoaxial, TURBO HD, IR,
FullHD 1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps; comanda
Zoom-ului motorizat prin cablul coaxial de la DVR
• iluminator IR EXIR 2.0 automat 40 metri cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.005 Lux @ (F1.8,AGC ON),0 Lux with
IR,0 Lux with IR; 120 dB True Wide Dynamic Range
•4x ZOOM motorizat cu comanda de la distanta; OBIECTIV
MOTORIZAT VariFocal 2.8-12mm 103-32 grade deschidere;
•utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66,
carcasa metalica
•cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
•temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; dimensiuni 92 mm
× 89 mm × 269.6 mm, 0,9kg; doza compatibila DS-1280ZJ-S
•alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoC:
STARLIGHT DS-2CE16D8T- -pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care 335.20
IT3ZE PoC ofera si alimentare PoC.at;
-pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m folosind
video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile
Hikvision /P care ofera si alimentare PoC.at;
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD si se
alimenteaza de la DVR-uri /P.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 323din533

• 2 MegaPixel camera video exterior, TURBO HD, IR,
FullHD 1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 50 metri cu optimizare IRCut
Day&Night & EXIR
• True WideDynamicRange 120db, 3D DNR, Smart IR, BLC,
Digital noise reduction, Digital zoom, Slow shutter, Mirror,
Defog, Defect pixel correction, SMART D-ZOOM
•obiectiv VariFocal 2.8-12mm 103-32 grade deschidere; 1
iesire TVI, 1 iesire standard BNC1Vp-p Composite Output;
DS-2CE16D5T-VFIT3 • utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 494.45
VariFocal
• temperaturi de utilizare -20C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD;
demo https://youtu.be/RSrgctAX7tE

• 2 MegaPixel camera video exterior, TURBO HD, IR,

FullHD 1080p rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
• iluminator IR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR; 0.014
Lux @ (F1.4,AGC ON),0 Lux with IR
• OBIECTIV MOTORIZAT VariFocal 2.8-12mm 103-21 grade
deschidere; comanda prin cablul coaxial de la DVR
•120dB TrueWideDynamicRange
•2 Privacy Mask, 4 zones motion detection, BLC Anti-flicker,
HSBLC,
DS-2CE16D5T-AIR3ZH • utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66 533.74
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 92 × 84.8 × 269.6mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

• 2 MegaPixel camera video exterior TurboHD , IR, rezolutie

1944x 1092 pixeli 25 fps
• iluminator IR EXIR automat 110 metri cu optimizare IRCut
Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV MOTORIZAT VariFocal 5-50mm (59.8-
6.2grade) ; Zoom 10X comanda de la distanta; autofocus;
comanda prin cablul coaxial de la DVR-ul TurboHD
•120dB TrueWideDynamicRange; Digital noise reduction,
Mirror, SMART IR, BLC, Privacy Mask 8 zone,
DS-2CE16D9T-AIRAZH • cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC 698.18
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/2A; dimensiuni 313.5x100.8x107.3mm;
greutate:1,65kg

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 324din533

• 3 MegaPixel TVI camera video exterior TURBO HD 3.0
rezolutie 1920x1536 pixeli 18 fps 1440p
• iluminator IR EXIR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR
• obiectiv fix 2.8 mm 84 grade deschidere;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
DS-2CE16F1T-IT 2.8mm • alimentare 12Vcc/1A; 58.5mm×55.5mm×153.6mm; doza
129.60
compatibila DS-1280ZJ-XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-F2/N sau /K sau partial cu DVR-uri DS-
72xyHQHI-F (nu functioneza cu DS-7316HQHI-F4/N)

• 3 MegaPixel TVI camera video exterior TURBO HD 3.0

rezolutie 1920x1536 pixeli 18 fps 1440p
• iluminator IR EXIR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR
• obiectiv fix 2.8 mm 84 grade deschidere;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
DS-2CE16F1T-IT3 2.8mm • alimentare 12Vcc/1A; 58.5mm×55.5mm×153.6mm; doza
180.00
compatibila DS-1280ZJ-XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-F2/N sau /K sau partial cu DVR-uri DS-
72xyHQHI-F

•3 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 3.0

rezolutie 1920x1536 pixeli 18 fps 1440p
• iluminator IR EXIR automat 80 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• 3D DNR, Smart IR, BLC, Mirror
• obiectiv fix 3.6 mm 67.8 grade deschidere;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
DS-2CE16F1T-IT5 3.6mm • alimentare 12Vcc/1A; 86.7mm×81.6mm×226mm ; doza 180.28
compatibila DS-1280ZJ-XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD
3.0 DS-72xyHUHI-K sau partial cu DVR-uri DS-72xyHQHI-F
(nu functioneza cu DS-7316HQHI-F4/N)

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 325din533

• 3 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 3.0
rezolutie 1920x1560 pixeli 18 fps 1440p
• iluminator IR EXIR automat 20 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• True WideDynamicRange 120DB, 3D DNR, Smart IR, BLC,
Mirror
• obiectiv fix 3.6 mm 84 grade deschidere;
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
DS-2CE16F7T-IT 3.6mm • alimentare 12Vcc/1A; 58.5mm×55.5mm×153.6mm; doza 122.40
compatibila DS-1280ZJ-XS
demo:https://www.youtube.com/watch?v=cJvGhqAqozY
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-F2/N sau /K sau partial cu DVR-uri DS-
72xyHQHI-F

•3 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 3.0

rezolutie 1920x1536 pixeli 18 fps 1440p
• iluminator IR EXIR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• True WideDynamicRange 120DB, 3D DNR, Smart IR, BLC,
Mirror
• obiectiv fix 3.6 mm 67 grade deschidere;
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
DS-2CE16F7T-IT3 3.6mm • alimentare 12Vcc/1A; 86.7mm×81.6mm×226mm ; doza 208.80
compatibila DS-1280ZJ-XS demo:
https://youtu.be/zVRKCjh05ko
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD
3.0 DS-72xyHUHI-F2/N sau /K sau partial cu DVR-uri DS-
72xyHQHI-F

• 3 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 3.0

rezolutie 2052x1530 pixeli 18 fps 1440p
• iluminator IR EXIR automat 80 metri cu optimizare IRCut
Day&Night
• True WideDynamicRange 120DB, 3D DNR, Smart IR, BLC,
Mirror
• obiectiv fix 3.6mm 67,8 grade deschidere;
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
DS-2CE16F7T-IT5 3.6mm • temperaturi de utilizare -20C pana la +60C 243.13
• alimentare 12Vcc/1A; 86.7mm×81.6mm×226mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD
3.0 DS-72xyHUHI-F2/N sau /K sau partial cu DVR-uri DS-
72xyHQHI-F

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 326din533

• 3 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 3.0 ,
IR, rezolutie 1920x 1536 pixeli 18 fps 1440p
• iluminator IR automat 40 metri cu optimizare IRCut
Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV MOTORIZAT VariFocal 2.8-12mm; Zoom 3X
comanda de la distanta; comanda prin cablul coaxial de la
DVR-ul TurboHD 3.0
•120dB TrueWideDynamicRange; Digital noise reduction,
Mirror, SMART IR, BLC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE16F7T-IT3Z • utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP66 344.16
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 92 × 84.8 × 269.6mm
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD
3.0 DS-72xyHUHI-F2/N sau /K sau partial cu DVR-uri DS-
72xyHQHI-F

• 5 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 4.0 4K

UltraHD , IR, rezolutie 2560x 1944 pixeli 20 fps
• iluminator IR automat 20 metri EXIR cu optimizare IRCut
Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV fix 2.8mm deschidere 85.5 grade
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR, BLC
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
4 in 1 output ((switchable TVI/AHD/CVI/CVBS))
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67;
DS-2CE16H0T-ITF 2.8mm carcasa metalica 128.64
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 58 mm × 61 mm × 163 mm ;
doza DS-1280ZJ-XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K si DVR-uri
HDCVI/AHD/analogice.

• 5 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 4.0 4K

UltraHD , IR, rezolutie 2560x 1944 pixeli 20 fps
• iluminator IR automat 20 metri EXIR 2.0 cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV fix 2.8mm deschidere 85.5 grade
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR, BLC
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
4 in 1 output ((switchable TVI/AHD/CVI/CVBS))
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67;
DS-2CE16H0T-ITPF 2.8mm carcasa plastic 136.08
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 58 mm × 61 mm × 163 mm ;
doza DS-1280ZJ-XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K si DVR-uri
HDCVI/AHD/analogice.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 327din533

• 5 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 4.0 4K
UltraHD , IR, rezolutie 2592x 1944 pixeli 20 fps
• iluminator IR automat 20 metri EXIR cu optimizare IRCut
Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV fix 2.8mm deschidere 86.5 grade
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR, BLC
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
DS-2CE16H1T-IT 2.8mm • alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 58 mm × 61 mm × 163 mm ;
162.82
doza DS-1280ZJ-XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K.

• 5 MegaPixel TVI StarLight camera video exterior, TURBO

HD 4.0 UltraHD , IR, rezolutie 2560x 1944 pixeli 20 fps
• iluminator IR automat 30 metri EXIR 2.0 cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.003 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
UltraLowLight
• OBIECTIV fix 2.8mm deschidere 98 grade
• 4 IN 1 camera, functioneaza cu DVR-uri TVI, CVI, AHD si
analogice CVBS
• 130dB TrueWideDynamic Range; 3 Digital Noise Reduction,
BLC, AGC, Mirror, SMART IR; 4 Privacy Mask
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE16H8T-ITF StarLight • utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67,
carcasa metalica 198.71
2.8mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 58 mm × 61 mm × 158.6
mm ; doza DS-1280ZJ-XS
• functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 4.0
DS-72xyHUHI-K.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 328din533

• 5 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 4.0
UltraHD , PowerOverCoaxial, IR, rezolutie 2560x 1944 pixeli
20 fps
• iluminator IR automat 20 metri EXIR 2.0 cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV fix 2.8mm deschidere 85.5 grade
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR, BLC, Digital Wide
Dynamic Range
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; carcasa
metalica
• alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoC:
-pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care
ofera si alimentare PoC
DS-2CE16H0T-ITE 2.8mm -se alimenteaza PoC pe cablu UTP pe o distanta de pana la 151.61
PoC 100m folosind video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de
la DVR-urile Hikvision /P care ofera si alimentare PoC ;
-dimensiuni 58 mm × 61 mm × 163 mm ; doza DS-1280ZJ-XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD
3.0 DS-72xyHUHI-K si se alimenteaza de la DVR-uri /P.

• 5 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 4.0

UltraHD , PowerOverCoaxial, IR, rezolutie 2560x 1944 pixeli
20 fps
• iluminator IR automat 20 metri EXIR 2.0 cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV fix 2.8mm deschidere 94.4 grade
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR, BLC, Digital Wide
Dynamic Range
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C; carcasa metalica
• alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoC:
-pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care
ofera si alimentare PoC
-se alimenteaza PoC pe cablu UTP pe o distanta de pana la
DS-2CE16H1T-ITE PoC 100m folosind video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de 174.97
la DVR-urile Hikvision /P care ofera si alimentare PoC ;
-dimensiuni 58 mm × 61 mm × 163 mm ; doza DS-1280ZJ-XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD
3.0 DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K si se alimenteaza de la DVR-
uri /P.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 329din533

• 5 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 4.0
UltraHD , IR, rezolutie 2560x 1944 pixeli 20 fps
• iluminator IR automat 40 metri EXIR 2.0 cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV fix 2.8mm deschidere 85.5 grade sau 3.6mm
80.1 grade
• 4 IN 1 camera, functioneaza cu DVR-uri TVI, CVI, AHD si
analogice CVBS
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67
DS-2CE16H0T-IT3F 2.8mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C 152.91
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 86.7 mm × 81.6 mm × 226
mm; doza DS-1280ZJ-XS
• functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K.

• 5 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 4.0

UltraHD , IR, rezolutie 2592x 1944 pixeli 20 fps
• iluminator IR automat 40 metri EXIR cu optimizare IRCut
Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV fix 2.8mm deschidere 86.5 grade sau 3.6mm 70
grade
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR, BLC
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67
DS-2CE16H1T-IT3 2.8mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C 161.28
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 86.7 mm × 81.6 mm × 226
mm; doza DS-1280ZJ-XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 330din533

• 5 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 4.0
UltraHD, PowerOverCoaxial, IR, rezolutie 2560x 1944 pixeli
20 fps
• iluminator IR automat 40 metri EXIR 2.0 cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV fix 2.8mm deschidere 85.5 grade
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR, BLC, Digital Wide
Dynamic Range
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67;
carcasa metalica
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoC:
-pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care
DS-2CE16H0T-IT3E 2.8mm ofera si alimentare PoC
-se alimenteaza PoC pe cablu UTP pe o distanta de pana la 175.20
PoC
100m folosind video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de
la DVR-urile Hikvision /P care ofera si alimentare PoC ;
- dimensiuni 86.7 mm × 81.6 mm × 226 mm; doza DS-1280ZJ-
XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD
3.0 DS-72xyHUHI-/K si se alimenteaza de la DVR-uri /P.

• 5 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 4.0

UltraHD, PowerOverCoaxial, IR, rezolutie 2560x 1944 pixeli
20 fps
• iluminator IR automat 40 metri EXIR 2.0 cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV fix 2.8mm deschidere 94.4 grade
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR, BLC, Digital Wide
Dynamic Range
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67;
carcasa metalica
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoC:
-pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care
DS-2CE16H1T-IT3E 2.8mm ofera si alimentare PoC
-se alimenteaza PoC pe cablu UTP pe o distanta de pana la 197.44
PoC
100m folosind video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de
la DVR-urile Hikvision /P care ofera si alimentare PoC ;
- dimensiuni 86.7 mm × 81.6 mm × 226 mm; doza DS-1280ZJ-
XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD
3.0 DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K si se alimenteaza de la DVR-
uri /P.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 331din533

• 5 MegaPixel TVI StarLight camera video exterior, TURBO
HD 4.0 UltraHD , IR, rezolutie 2560x 1944 pixeli 20 fps
• iluminator IR automat 60 metri EXIR 2.0 cu optimizare
IRCut Day&Night, StarLight 0.003 Lux @ (F1.2,AGC ON),0
Lux with IR; UltraLowLight
• OBIECTIV fix 2.8mm deschidere 98 grade
• 4 IN 1 camera, functioneaza cu DVR-uri TVI, CVI, AHD si
analogice CVBS
• 130dB TrueWideDynamic Range; 3 Digital Noise Reduction,
BLC, AGC, Mirror, SMART IR; 4 Privacy Mask
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE16H8T-IT3F • utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67,
carcasa metalica 229.33
StarLight 2.8mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 81.9 mm × 86.7 mm × 217.9
mm; doza DS-1280ZJ-XS
• functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-K.

• 5 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 4.0 ,

IR, UltraHD, rezolutie 2560x 1944 pixeli 20 fps
• iluminator IR automat 80 metri EXIR cu optimizare IRCut
Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV fix 3.6 mm deschidere 80,1 grade
• 4 IN 1 camera, functioneaza cu DVR-uri TVI, CVI, AHD si
analogice CVBS
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR, BLC
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori
BNC
DS-2CE16H0T-IT5F 3.6mm • utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii 168.32
IP67
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 86.7 mm × 81.6 mm ×
226 mm; doza DS-1280ZJ-XS
• functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD
3.0 DS-72xyHUHI-K

• 5 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 4.0 ,

IR, UltraHD, rezolutie 2592x 1944 pixeli 20 fps
• iluminator IR automat 80 metri EXIR cu optimizare IRCut
Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV fix 3.6 mm deschidere 70,1 grade
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR, BLC
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
DS-2CE16H1T-IT5 3.6mm • alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 86.7 mm × 81.6 mm × 226
245.39
mm; doza DS-1280ZJ-XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 332din533

• 5 MegaPixel TVI StarLight camera video exterior, TURBO
HD 4.0 UltraHD , IR, rezolutie 2560x 1944 pixeli 20 fps
• iluminator IR automat 80 metri EXIR 2.0 cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.003 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
UltraLowLight
• OBIECTIV fix 3.6mm deschidere 78 grade
• 4 IN 1 camera, functioneaza cu DVR-uri TVI, CVI, AHD si
analogice CVBS
• 130dB TrueWideDynamic Range; 3 Digital Noise Reduction,
BLC, AGC, Mirror, SMART IR; 4 Privacy Mask
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
DS-2CE16H8T-IT5F • utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67,
carcasa metalica 250.23
StarLight 3.6mm • temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; dimensiuni 81.9 mm × 86.7 mm × 217.9
mm; doza DS-1280ZJ-XS
• functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 4.0
DS-72xyHUHI-K.

• 5 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 4.0 ,

PowerOverCoaxial, IR, UltraHD, rezolutie 2592x 1944 pixeli
20 fps
• iluminator IR automat 80 metri EXIR 2.0 cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV fix 3.6 mm deschidere 72,4 grade
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR, BLC,Digital
WideDynamicRange;
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67;
carcasa metalica
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
•alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoC:
-pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care
DS-2CE16H1T-IT5E 3.6mm ofera si alimentare PoC.at; 244.77
PoC -pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m folosind
video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile
Hikvision /P care ofera si alimentare PoC.at;
• dimensiuni 86.7 mm × 81.6 mm × 226 mm; doza DS-1280ZJ-
XS
• functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K si se alimenteaza de la DVR-
uri /P.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 333din533

• 5 MegaPixel TVI camera video exterior, TURBO HD 4.0
UltraHD, PowerOverCoaxial, IR, rezolutie 2560x 1944 pixeli
20 fps
• iluminator IR automat 80 metri EXIR 2.0 cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV fix 3.6mm deschidere 80.1 grade
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR, BLC, Digital Wide
Dynamic Range
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67;
carcasa metalica
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoCat:
-pe cablu coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care
ofera si alimentare PoC
DS-2CE16H0T-IT5E 3.6mm -se alimenteaza PoC pe cablu UTP pe o distanta de pana la 238.41
100m folosind video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s de
la DVR-urile Hikvision /P care ofera si alimentare PoCat ;
- dimensiuni 86.7 mm × 81.6 mm × 226 mm; doza DS-1280ZJ-
XS
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD
3.0 DS-72xyHUHI-K si se alimenteaza de la DVR-uri /P.

• 5 MegaPixel camera video exterior, TURBO HD 4.0 4K

UltraHD, IR, rezolutie 2560x 1944 pixeli 20 fps
• iluminator IR automat 40 metri EXIR 2.0 cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• ZOOM MOTORIZAT 5X !OBIECTIV MOTORIZATVariFocal
2.7-13.5 mm deschidere 29.1-95.7 grade; comanda prin
cablul coaxial de la DVR-ul TurboHD 3.0
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR, BLC
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
echipata cu buton de switch TVI/AHD/CVI/CVBS
• alimentare 12Vcc/1A; • utilizare interior/exterior grad de
DS-2CE16H0T-IT3ZF 2.7- protectie la intemperii IP67
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C 261.91
13.5m • dimensiuni 84.5 mm × 92 mm × 255.1 mm; doza montare DS-
1280ZJ-S, vertical pole mount DS-1275ZJ-SUS, corner mount
DS-1276ZJ-SUS
-functioneaza (semnal video) impreuna cu DVR-uri HIKVISION
TurboHD 3.0 DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K sau HDCVI, AHD,
analogic.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 334din533

• 5 MegaPixel camera video exterior 4K UltraHD, TURBO
HD 4.0, PowerOverCoaxial , IR, rezolutie 2560x 1944 pixeli
20 fps
• iluminator IR automat 40 metri EXIR 2.0 cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• OBIECTIV MOTORIZATVariFocal 2.8-12mm deschidere
28-90.4 grade ; Zoom 4X comanda de la distanta; comanda
prin cablul coaxial de la DVR-ul TurboHD 3.0
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR, BLC
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC
• utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoC.at pe cablu
coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care ofera si
alimentare PoC.at; SE ALIMENTEAZA PoC.at pe cablu UTP
DS-2CE16H1T-IT3ZE PoC pe o distanta de pana la 100m folosind video balun-uri 324.24
Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile Hikvision /P care
ofera si alimentare PoC.at;
- dimensiuni 92 mm × 84.8 mm × 269.6 mm; doza compatibila
DS-1280ZJ-S, Vertical Pole Mounting DS-1275ZJ
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 3.0
DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K si se si alimenteaza de la DVR-
uri /P.

• 5 MegaPixel camera video exterior, TURBO HD 4.0 4K

UltraHD, IR, rezolutie 2560x 1944 pixeli 20 fps
• iluminator IR automat 40 metri EXIR 2.0 cu optimizare
IRCut Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON),0 Lux with IR;
• ZOOM MOTORIZAT 5X !OBIECTIV MOTORIZATVariFocal
2.7-13.5 mm deschidere 29.1-95.7 grade; comanda prin
cablul coaxial de la DVR-ul TurboHD 3.0
• Digital noise reduction, Mirror, SMART IR, BLC
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
echipata cu buton de switch TVI/AHD/CVI/CVBS
• alimentare 12Vcc/1A; SE ALIMENTEAZA PoC.at pe cablu
coaxial 200m de la DVR-urile Hikvision /P care ofera si
alimentare PoC.at; SE ALIMENTEAZA PoC.at pe cablu UTP
pe o distanta de pana la 100m folosind video balun-uri
Hikvision 1H18 si 1H18s de la DVR-urile Hikvision /P care
DS-2CE16H0T-IT3ZE PoC ofera si alimentare PoC.at; • utilizare exterior grad de 367.91
protectie la intemperii IP67
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• dimensiuni 84.5 mm × 92 mm × 255.1 mm; doza montare DS-
1280ZJ-S, vertical pole mount DS-1275ZJ-SUS, corner mount
DS-1276ZJ-SUS
-functioneaza (semnal video) impreuna cu DVR-uri HIKVISION
TurboHD 3.0 DS-72xyHUHI-Fz/S sau /K sau HDCVI, AHD,
analogic.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 335din533

• 4K 8.29 MegaPixel camera video exterior TVI UltraHD ,
TURBO HD 4.0, IR, rezolutie 3840x 2160 pixeli 12.5 fps
• iluminator IR automat 30 metri EXIR cu optimizare IRCut
Day&Night, 0.01 Lux @ (F1.2,AGC ON) UltraLowLight ,0 Lux
with IR;
• obiectiv fix 2.8mm deschidere 102.2 grade
• Digital Wide Dynamic Range. Digital noise reduction,
SMART IR, BLC,
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
echipata cu buton de switch TVI/AHD/CVI/CVBS
DS-2CE16U1T-ITF 2.8mm • utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67; 223.01
carcasa metalica
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A
-dimensiuni 58 mm × 61 mm × 159.8 mm ; doza compatibila
DS-1280ZJ-XS ;
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 4.0
seria HTHI

• 4K 8.29 MegaPixel camera video exterior TVI

UltraLowLight , TURBO HD 4.0, IR, rezolutie 3840x 2160
pixeli 12.5 fps
• iluminator IR automat 80 metri EXIR 2.0 cu optimizare
IRCut Day&Night, StarLight 0.003 Lux @ (F1.2,AGC ON)
UltraLowLight ,0 Lux with IR;
• 4X ZOOM MOTORIZAT (VariFocal 2.8-12mm deschidere
45.6 -108.1 grade) cu comanda de la distanta, AutoFocus;
comanda prin cablul coaxial de la DVR-ul TurboHD 4.0
• 120 dB True Wide Dynamic Range. Digital noise reduction,
SMART IR, BLC, F, 4 privacy masks
• cablare cu cablu coaxial pana la 500 metri si conectori BNC;
1x TVI HD analog output si 1x CVBS output (75Ω/BNC)
DS-2CE19U8T-AIT3Z • utilizare interior/exterior grad de protectie la intemperii IP67; 900.86
carcasa metalica
• temperaturi de utilizare -40C pana la +60C
• alimentare 12Vcc/1A sau 24 VAC;
-dimensiuni 92 mm × 89 mm × 269.6 mm; doza compatibila
DS-1280ZJ-S; Vertical Pole Mounting DS-1275ZJ;
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD 4.0
seria HTHI

Camere Speed dome

1 MegaPixel Speed dome exterior rezolutie HD Ready
720p, 1280x720 pixeli, TurboHD, Zoom optic 23X,
Iluminator IR 120m, IRCut filter, Color: 0.02Lux/, 0.002Lux/,0
Lux with IR, Optical zoom: 23x, Focus:4-92mm (49-2.2 grade
deschidere), Digital zoom: 16x, 3D DNR, Digital WDR, Pan
DS-2AE7123TI-A OUTDOOR Speed: 0.1° -160°/s, Tilt Speed: 0.1° -120°/s, 120m IR 1339.20
Distance; comanda RS485 Pelco P/D si Coaxitron, PelcoD, 24
VAC include sursa. Nu include suport perete . -functioneaza
impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 336din533

StarLight 2 MegaPixel 4" Speed dome exterior rezolutie
FullHD 1080p, 1920x1080 pixeli 25 fps, TurboHD, Zoom
optic 15X, iluminator IR100m SmartIR, IRCut filter,
UltraLowLight (Color: 0.005 Lux @(F1.6, AGC ON)),Digital
Wide Dynamic Range, Focus:5-75 mm (53.8-4 grade
deschidere), Digital zoom: 16x, 3D DNR, 8X Privacy Mask,
Pan Speed: 0.1° -80°/s, Tilt Speed: 0.1° -80°/s, 100m IR
DS-2AE4215TI-D +DS- Distance; comanda RS485 Pelco P/D si Coaxitron, PelcoD,
12 VDC, 2A (alimentator inclus) . BNC TurboHD out; CVBS 990.88
1602ZJ OUTDOOR (analog) out); dimensiuni 164.5(mm)×295(mm), greutate: 2kg;
Opereaza in gama de temperaturi -30C pana la
+65C;WeatherProof IP66. Pretul include suport DS-1602ZJ.
dimensiuni Ø 164.5 mm × 295 mm, greutate 2kg
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD si
DVR-uri analogice.

StarLight 2 MegaPixel 4" Speed dome TVI exterior

rezolutie FullHD 1080p, 1920x1080 pixeli 25 fps, TurboHD,
Zoom optic 25X, iluminator IR100m SmartIR, IRCut filter,
StarLight Color: 0.005 Lux, B/W: 0.001 Lux , 120 dB True
Wide Dynamic Range, Focus:4.8-120mm (57.6-2.5 grade
deschidere), Digital zoom: 16x, 3D DNR, 8X Privacy Mask,
Pan Speed: 0.1° -80°/s, Tilt Speed: 0.1° -80°/s, comanda
DS-2AE4225TI-D +DS-1602ZJ RS485 Pelco P/D si Coaxitron, alimentare 12 VDC, 2A . 1173.12
OUTDOOR BNC TurboHD out; CVBS (analog) out); dimensiuni Ø
164.5(mm)×295(mm), greutate: 2kg; Opereaza in gama de
temperaturi -30C pana la +65C;WeatherProof IP66. Pretul
include suport DS-1602ZJ. -functioneaza impreuna cu DVR-
uri HIKVISION TurboHD si DVR-uri analogice.

2 MegaPixel STARLIGHT 5inch Speed dome TVI exterior

rezolutie FullHD 1080p, 1920x1080 pixeli 25 fps, TurboHD,
Zoom optic 25X, iluminator IR 150m SmartIR, IRCut filter,
120 dB True Wide Dynamic Range, StarLight (Color: 0.005
Lux) Focus:4.8-120mm (57.6-2.5 grade deschidere), Digital
zoom: 16x, 3D DNR, 8X Privacy Mask, Pan Speed: 0.1°
-120°/s, Tilt Speed: 0.1° -80°/s; comanda RS485 Pelco P/D si
DS-2AE5225TI-A Starlight Coaxitron, PelcoD, 24VAC, 2A . BNC TurboHD out; CVBS 1309.51
+DS-1602ZJ OUTDOOR (analog) out); dimensiuni 208 mm × 305 mm, greutate: 3.3 kg;
Opereaza in gama de temperaturi -30C pana la
+65C;WeatherProof IP66. Pretul include suport DS-1602ZJ.
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD si
DVR-uri analogice.

Starlight 2 MegaPixel Speed dome TurboHD exterior

carcasa mare 7 inch rezolutie FullHD 1080p, 1920x1080
pixeli 25 fps, TurboHD, Zoom optic 25X, Iluminator IR 150m
SmartIR, 120 dB True Wide Dynamic Range, IRCut filter,
Color: UltraLowLight 0.005Lux/, 0.0001Lux/,0 Lux with IR,
Optical zoom: 25x, Focus:4.8-120mm (57.6-2.5 grade
deschidere), 3D DNR, Pan Speed: 0.1° -160°/s, Tilt Speed:
DS-2AE7225TI-A StarLight 0.1° -120°/s, comanda RS485 Pelco P/D si Coaxitron, PelcoD,
24 VAC include sursa. BNC TurboHD out (si CVBS analogic 1814.76
+DS-1602ZJ OUTDOOR out); Opereaza in gama de temperaturi -30C pana la
+65C;WeatherProof IP66. Pretul include suport DS-
1602ZJ.dimensiuni Ø 220 mm × 353.4 mm, 4.5 kg
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 337din533

StarLight 2 MegaPixel Speed dome exterior TurboHD
carcasa mare 7 inch rezolutie FullHD 1080p, 1920x1080
pixeli 25 fps, TurboHD, Zoom optic 32X, Iluminator IR 150m
SmartIR, 120 dB True Wide Dynamic Range, IRCut filter,
Color: StarLight 0.005Lux/ UltraLowLight , 0.0001Lux/,0 Lux
with IR, Optical zoom: 25x, Focus:4.8-153mm (54.2-1.97 grade
deschidere), 3D DNR, Pan Speed: 0.1° -160°/s, Tilt Speed:
StarLight DS-2AE7232TI-A 0.1° -120°/s, comanda RS485 Pelco P/D si Coaxitron, PelcoD,
24 VAC include sursa. BNC TurboHD out (TVI/AHD/CVI/ 2232.44
+DS-1602ZJ OUTDOOR CVBS analogic out); Opereaza in gama de temperaturi -30C
pana la +65C;WeatherProof IP66. Pretul include suport DS-
1602ZJ.dimensiuni Ø 220 mm × 353.4 mm, 4.5 kg
-functioneaza impreuna cu DVR-uri HIKVISION TurboHD,
HDCVI/AHD si analogice.

Controller Hikvision pentru camere mobile speed dome PTZ si

DVR-uri:
-joystick 4 axe
DS-1006KI -conexiune RS485: comanda camere mobile PTZ cu comanda 934.27
pe port serial RS485 sau se concteaza la DVR-uri cu IN/OUT
485 prin care sa comande speed-urile
-display text 128x64 pixeli; alimentare 12 VDC

Tastatura control standard Hikvision

Incorporeaza toate comenzile DVR-urilor
control pe 3 axe
controleaza DVR-uri si PTZ separat
suporta DVR-uri si tastaturi cascadate
interfata de comunicatie RS232 si RS485,
posibilitate de lucru cu matricea si peretele de monitoare
Hikvision
DS-1004KI Half-duplex Mode, baud rate: 12~19200bps. 122mm*64mm 924.32
afisaj LCD
protocol Hikvision
comanda pe max. 1200m cablu
alimentare 12VDC.

DVR 4 canale
DVR TurboHD 4 canale, HD Ready 720p, compresie H.264+,
FullHD HDMI out, inregistreaza 4 camere video supraveghere
HIKVISION TurboHD la rezolutie HD Ready 720p real time 25
fps:
-inregistreaza 4 canale video TurboHD 720p 25 fps (AHD si
analogice CVBS);
cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6), se
folosesc conectori BNC
-gestioneaza 1 HDD SATA de pana la 6TB
DS-7104HGHI-F1 -vizualizare inregistrari simultan 4 camere video; 1X AUDIO
171.38
Out
-iesiri video Full HD 1080p HDMI out, VGA out Full HD 1080p;
VGA out pentru service;
-sistem inregistrare ;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD pana la 2 MegaPixel si AHD

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 338din533

DVR 4 canale Hikvision Turbo HD 4.0, FullHD 1080p,
inregistreaza 4 camere video supraveghere HIKVISION
TurboHD la rezolutie Full HD; compresie H.265+, H.265,
H.264+, H.264:
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD de pana la 3 MegaPixel 15 fps canalul 1, 2MegaPixel
-1 MegaPixel TurboHD, AHD 15 fps, analogice 25 fps si 1
camera Hikvision IP de pana la 4 MegaPixel
H.265+/H.265/H.264+/H.264
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 1 HDD SATA de pana la 4TB
-vizualizare inregistrari simultan 4 camere video; 1X AUDIO IN;
comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD cu
DS-7104HQHI-K1 comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron) sau Omnicast 237.60
VMS of Genetec protocol;
-iesire video Full HD 1080p HDMI/ VGA(1920 x 1080pixeli) ; 2x
USB2.0
-livrat cu aplicatie gratuita de gestionare pentru PC cu sistem
de operare Micrsoft Windows si aplicatie gratuita de gestionare
Android
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD 2MegaPixel si 1 camera IP HD HIKVISION.

DVR 4 canale Hikvision Turbo HD 4.0, FullHD 1080p,

inregistreaza 4 camere video supraveghere HIKVISION
TurboHD la rezolutie Full HD; compresie H.265 Pro+/H.265
Pro/H.265/H.264+/H.264
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD de pana la 3 MegaPixel 15 fps canalul 1, 2MegaPixel
-1 MegaPixel TurboHD, AHD 15 fps, analogice 25 fps si 1
camera Hikvision IP de pana la 4 MegaPixel
H.265+/H.265/H.264+/H.264
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 1 HDD SATA de pana la 10TB
-vizualizare inregistrari simultan 4 camere video; 1X AUDIO IN;
comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD cu
comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron) sau Omnicast
DS-7204HQHI-K1 VMS of Genetec protocol; 285.12
-2-ch line crossing detection and intrusion detection
-iesire video Full HD 1080p HDMI/ VGA(1920 x 1080pixeli),
CVBS (BNC) out ; 2x USB2.0
-include alimentator 12Vcc
-livrat cu aplicatie gratuita de gestionare pentru PC cu sistem
de operare Micrsoft Windows si aplicatie gratuita de gestionare
Android
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD 2MegaPixel si 1 camera IP HD HIKVISION.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 339din533

DVR 4 canale Hikvision TurboHD , FullHD 1080p, inregistreaza
4 camere video supraveghere HIKVISION TurboHD la rezolutie
Full HD; compresie H.265+, H.265, H.264+, H.264:
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD de pana la 3 MegaPixel 15 fps canalul 1, 2MegaPixel
-1 MegaPixel TurboHD, AHD 15 fps, analogice 25 fps si 1
camera Hikvision IP de pana la 4 MegaPixel
H.265+/H.265/H.264+/H.264
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 1 HDD SATA de pana la 6TB
-vizualizare inregistrari simultan 4 camere video; 4X AUDIO IN;
Alarm in/Out 4/1; comanda camere mobile speed dome
Hikvision TurboHD cu comanda pe cablu coaxial (protocol
Coaxitron) sau Omnicast VMS of Genetec protocol;
DS-7204HQHI-K1/A -2-ch line crossing detection and intrusion detection 295.20
-iesire video Full HD 1080p HDMI/ VGA(1920 x 1080pixeli),
CVBS (BNC) out ; 2x USB2.0
-include alimentator 12Vcc
-livrat cu aplicatie gratuita de gestionare pentru PC cu sistem
de operare Micrsoft Windows si aplicatie gratuita de gestionare
Android
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD 2MegaPixel si 1 camera IP HD HIKVISION.

DVR 4 canale Hikvision TurboHD Power Over Coaxial FullHD

1080p, inregistreaza 4 camere video supraveghere HIKVISION
TurboHD la rezolutie Full HD 15fps, compresie
H.265+/H.265/H.264+/H.264:
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD de pana la 3 MegaPixel 15 fps (canalul 1),
2MegaPixel TurboHD si HDCVI, 1MegaPixel TurboHD 15 fps
si AHD TurboVTX si HDCVI, analogice (25fps) si 1 camera
Hikvision IP de pana la 4 MegaPixel
-Power Over Coaxial DVR, alimenteaza 4 camere Hikvision
TurboHD PoC:
-pe cablu coaxial 200m;
-pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m
folosind video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s
-SMART: 4-ch line crossing detection and intrusion detection
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (200 metri pentru
a functiona alimentarea PoC), se folosesc conectori BNC
DS-7204HQHI-K1/P 4xPoC 371.00
-gestioneaza 1x HDD SATA de pana la 8TB, neinclus
-vizualizare inregistrari simultan 4 camere video; 1X AUDIO IN;
comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD cu
comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron);
-3x Video Out: 1080p Full HD HDMI si VGA FullHD 1080p
IMAGINI EXCELENTE; 1x CVBS out;
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD, HDCVI si 1 camera IP HD HIKVISION.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 340din533

DVR 4 canale TurboHD 4.0, UltraHD, compresie H.265+,
H.265, H.264+, H.264 4K HDMI out:
-inregistreaza 4 canale video TurboHD 5MegaPixel 12 fps, 4
MegaPixel 15 fps TVI si AHD 4MegaPixel 15 fps, 3 MegaPixel
18 fps TVI, 2,1 MegaPixel TVI/AHD/HDCVI 25fps TVI/AHD si
analogic 25 fps;
-inregistreaza 2 camere IP Hikvision de pana la 6 MegaPixel,
compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264
cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6) pentru
camere Hikvision TurboHD, se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 1 HDD SATA de pana la 8TB
-vizualizare inregistrari simultan 4 camere video;
- 1 RJ45 10M/100M/1000M, 4 X AUDIO IN; alarm In/Out 4/1,
RS-485 (half-duplex)
DS-7204HUHI-K1 -iesiri video FullHD 1080p 1920 × 1080 pixeli HDMI out; 403.96
IMAGINI EXCELENTE; VGA out pentru service; CVBS (BNC)
out;
-Smart search for efficient playback; Video Content Analytics ,
line crossing detection and intrusion detection pentru toate
canalele
-
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD pana la 5 MegaPixel si AHD de pana la 4MegaPixel.

DVR 4 canale TurboHD 4.0, UltraHD, 4X PowerOverCoaxial

compresie H.265+, H.265, H.264+, H.264 4K HDMI out:
-inregistreaza 4 canale video TurboHD 5MegaPixel 12 fps, 4
MegaPixel 15 fps TVI si AHD 4MegaPixel 15 fps, 3 MegaPixel
18 fps TVI, 2,1 MegaPixel TVI/AHD/HDCVI 25fps TVI/AHD si
analogic 25 fps;
-inregistreaza 2 camere IP Hikvision de pana la 6 MegaPixel,
compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264
-cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6) pentru
camere Hikvision TurboHD, se folosesc conectori BNC
-Power Over Coaxial DVR, alimenteaza 4 camere Hikvision
TurboHD PoC:
-pe cablu coaxial 200m;
-pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m
folosind video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s
-gestioneaza 1x HDD SATA de pana la 8TB (neinclus)
-vizualizare inregistrari simultan 4 camere video;
DS-7204HUHI-K1/P 4xPoC -1 RJ45 10M/100M/1000M, 4X AUDIO IN; alarm In/Out 4/1,
558.47
RS-485 (half-duplex)
-3x Video Out: FullHD 1080p HDMI si VGA FullHD 1080p
IMAGINI EXCELENTE; CVBS out;
-Smart search for efficient playback; Video Content Analytics ,
line crossing detection and intrusion detection pentru toate
canalele
-
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD pana la 5 MegaPixel, AHD 4 MegaPixel, CVI 2
MegaPixel.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 341din533

DVR 4 canale TurboHD 4.0, UltraHD, compresie H.265+,
H.265, H.264+, H.264 4K HDMI out:
-inregistreaza 4 canale video TurboHD 5MegaPixel 12 fps, 4
MegaPixel 15 fps TVI si AHD 4 MegaPixel 15 fps, 3
MegaPixel 18 fps TVI, 2,1 MegaPixel TVI/AHD/HDCVI 25fps
TVI/AHD si analogic 25 fps;
-inregistreaza 2 camere IP Hikvision de pana la 8 MegaPixel,
compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264
cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6) pentru
camere Hikvision TurboHD, se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 2 HDD SATA de pana la 8TB
-vizualizare inregistrari simultan 4 camere video;
-1 RJ45 10M/100M/1000M, 4 X AUDIO IN; alarm In/Out 4/1,
DS-7204HUHI-K2 RS-485 (half-duplex) 530.89
-iesiri video FullHD 1080p 1920 × 1080 pixeli HDMI out;
IMAGINI EXCELENTE; VGA out pentru service; CVBS (BNC)
out;
-Smart search for efficient playback; Video Content Analytics ,
line crossing detection and intrusion detection pentru toate
canalele
-
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD pana la 5 MegaPixel si AHD 4MegaPixel.

Deep Learning DVR DVR 4 canale TurboHD 5.0, UltraHD,

compresie H.265 Pro+/H.265 Pro/H.265/H.264+/H.264, HDMI
out:
-inregistreaza 4 canale video TurboHD 5MegaPixel 12 fps, 4
MegaPixel 15 fps TVI si AHD 4 MegaPixel 15 fps, 3
MegaPixel 18 fps TVI, 2,1 MegaPixel TVI/AHD/HDCVI 25fps
TVI/AHD si analogic 25 fps;
-inregistreaza pana la 8 camere IP Hikvision de pana la 8
MegaPixel, compresie H.265 Pro+/H.265
Pro/H.265/H.264+/H.264; Deep Learning DVR poate filtra si
inregistra detectia la miscare doar la detectia in imagini in
miscare de "human body" sau de vehicule (pentru 4 canale);
cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6) pentru
camere Hikvision TurboHD, se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 1 HDD SATA de pana la 10TB
-vizualizare inregistrari simultan 4 camere video;
iDS-7204HUHI-K1/4S -1 RJ45 10M/100M/1000M, 4 X AUDIO IN; alarm In/Out 4/1, 639.73
AcuSense DeepLearning RS-485 (half-duplex)
-iesiri video FullHD 1080p 1920 × 1080 pixeli HDMI out;
IMAGINI EXCELENTE; VGA out pentru service; CVBS (BNC)
out;
-Smart search for efficient playback; Video Content Analytics
-
Utilizeaza camere video HIKVISION TurboHD pana la 5
MegaPixel, AHD de pana la 5MegaPixel, HDCVI 5MegaPixel,
IP de pana la 8 MegaPixel si camere video analogice.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 342din533

Deep Learning DVR DVR 4 canale TurboHD 5.0, UltraHD,
compresie H.265 Pro+/H.265 Pro/H.265/H.264+/H.264, HDMI
out:
-inregistreaza 4 canale video TurboHD 5MegaPixel 12 fps, 4
MegaPixel 15 fps TVI si AHD 4 MegaPixel 15 fps, 3
MegaPixel 18 fps TVI, 2,1 MegaPixel TVI/AHD/HDCVI 25fps
TVI/AHD si analogic 25 fps;
-inregistreaza pana la 8 camere IP Hikvision de pana la 8
MegaPixel, compresie H.265 Pro+/H.265
Pro/H.265/H.264+/H.264; Deep Learning DVR poate filtra si
inregistra detectia la miscare doar la detectia in imagini in
miscare de "human body" sau de vehicule (pentru 4 canale);
cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6) pentru
camere Hikvision TurboHD, se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 2 HDD SATA de pana la 8TB
-vizualizare inregistrari simultan 4 camere video;
iDS-7204HUHI-K2/4S -1 RJ45 10M/100M/1000M, 4 X AUDIO IN; alarm In/Out 4/1, 879.36
AcuSense DeepLearning RS-485 (half-duplex)
-iesiri video FullHD 1080p 1920 × 1080 pixeli HDMI out;
IMAGINI EXCELENTE; VGA out pentru service; CVBS (BNC)
out;
-Smart search for efficient playback; Video Content Analytics
-
Utilizeaza camere video HIKVISION TurboHD pana la 5
MegaPixel, AHD de pana la 5MegaPixel, HDCVI 5MegaPixel,
IP de pana la 8 MegaPixel si camere video analogice.

DVR 4 canale TurboHD 4.0, inregistreaza TVI 4K 8MegaPixel,

compresie H.265+, H.265, H.264+, H.264 4K HDMI out:
-inregistreaza 4 canale video TurboHD 8MegaPixel (3840x
2160 pixeli 12fps) , 5MegaPixel 20 fps, 3 MegaPixel 18 fps
TVI, 2,1 MegaPixel TVI 25fps; AHD 5 MegaPixel, 3
MegaPixel; HDCVI 4MP, 2MP, 1 MP
-inregistreaza 2 camere IP Hikvision de pana la 8 MegaPixel,
compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264
-gestioneaza 2 HDD SATA de pana la 8TB fiecare (neincluse)
-playback simultan 4 camere video;
-1 RJ45 10M/100M/1000M, 4 X AUDIO IN; Alarm In/Out 4/1,
RS-485 (half-duplex); 1X USB 2.0 front, 1X USB 3.0 rear
-3x Video Out: HDMI 4K 3840 × 2160 pixeli; 1x Full HD 1080p
VGA out 1920 × 1080 pixeli; CVBS output
-Smart search for efficient playback; Video Content Analytics ,
DS-7204HTHI-K2 line crossing detection and intrusion detection pentru toate 812.64
canalele
-cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6) pentru
camere Hikvision TurboHD, se folosesc conectori BNC
-
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD pana la 8 MegaPixel, AHD 5MegaPixel, HDCVI 4
MegaPixel

DVR 8 canale

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 343din533

DVR TurboHD 8 canale, HD Ready 720p, compresie H.264+,
FullHD HDMI out:
-inregistreaza 8 canale video TurboHD: 1080p 12 fps, 720p 25
fps (AHD si analogice CVBS); recomandat a fi utilizat cu
camere video HD Ready 720p 1 MegaPixel
cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6), se
folosesc conectori BNC
-gestioneaza 1 HDD SATA de pana la 6TB
DS-7108HGHI-F1/N -vizualizare inregistrari simultan 8 camere video; AUDIO In/Out 212.33
1/0
-iesiri video Full HD 1080p HDMI out, VGA out Full HD 1080p;
VGA out pentru service;
-sistem inregistrare ;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD pana la 2 MegaPixel si AHD

DVR TurboHD 8 canale, HD Ready 720p, compresie H.264+,

FullHD HDMI out, inregistreaza 8 camere video supraveghere
HIKVISION TurboHD la rezolutie HD Ready 720p real time 25
fps:
-inregistreaza 8 canale video TurboHD 720p 25 fps (AHD si
analogice CVBS);
cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6), se
folosesc conectori BNC
-gestioneaza 1 HDD SATA de pana la 6TB
DS-7108HGHI-F1 -vizualizare inregistrari simultan 8 camere video; 1X AUDIO
309.76
Out
-iesiri video Full HD 1080p HDMI out, VGA out Full HD 1080p;
VGA out pentru service;
-sistem inregistrare ;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD pana la 2 MegaPixel si AHD

DVR 8 canale Hikvision TurboHD FullHD 1080p, inregistreaza

8 camere video supraveghere HIKVISION TurboHD la rezolutie
Full HD 15fps, compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264:
-functioneaza cu 2 camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD de pana la 3 MegaPixel 15 fps (canalul 1 si 2),
2MegaPixel TurboHD, 1MegaPixel TurboHD 15 fps si AHD
TurboVTX, analogice (25fps) toate canalele si 2 camere
Hikvision IP de pana la 4 MegaPixel
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 1x HDD SATA de pana la 4TB, neinclus
-vizualizare inregistrari simultan 8 camere video; 1X AUDIO IN;
DS-7108HQHI-K1 comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD cu 386.54
comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron); 2 × USB 2.0,
RS-485 (half-duplex)
-iesire video FullHD 1080p HDMI si VGA IMAGINI
EXCELENTE;
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD si 2 camere IP HD HIKVISION.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 344din533

DVR 8 canale Hikvision TurboHD 4.0 FullHD 1080p,
inregistreaza 8 camere video supraveghere HIKVISION
TurboHD la rezolutie Full HD 15fps, compresie H.265
Pro+/H.265 Pro/H.265/H.264+/H.264
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD de pana la 3 MegaPixel 15 fps (canalele 1 si 2),
2MegaPixel TurboHD, 1MegaPixel TurboHD 15 fps si AHD
TurboVTX, analogice (25fps) si 2 camere Hikvision IP de pana
la 4 MegaPixel
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 1x HDD SATA de pana la 10 TB, neinclus
DS-7208HQHI-K1 -vizualizare inregistrari simultan 8 camere video; 1X AUDIO IN; 448.74
comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD cu
comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron); 2 × USB 2.0,
RS-485 (half-duplex)
-iesire video FullHD 1080p HDMI si VGA IMAGINI
EXCELENTE; CVBS out;
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD si 2 camere IP HD HIKVISION.

DVR 8 canale Hikvision TurboHD 4.0 FullHD 1080p,

inregistreaza 8 camere video supraveghere HIKVISION
TurboHD la rezolutie Full HD 15fps, compresie
H.265+/H.265/H.264+/H.264:
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD de pana la 3 MegaPixel 15 fps (canalele 1 si 2),
2MegaPixel TurboHD, 1MegaPixel TurboHD 15 fps si AHD
TurboVTX, analogice (25fps) si 2 camere Hikvision IP de pana
la 4 MegaPixel
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 2x HDD SATA de pana la 6TB, neincluse
DS-7208HQHI-K2 -vizualizare inregistrari simultan 8 camere video; 1X AUDIO IN; 530.21
comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD cu
comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron);
-iesire video FullHD 1080p HDMI si VGA IMAGINI
EXCELENTE; CVBS out;
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD si 2 camere IP HD HIKVISION.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 345din533

DVR 8 canale Hikvision TurboHD 5.0 FullHD 1080p,
inregistreaza 8 camere video supraveghere HIKVISION
TurboHD la rezolutie Full HD 15fps, compresie H.265
Pro+/H.265 Pro/H.265/H.264+/H.264
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD de pana la 3 MegaPixel 15 fps (canalele 1 si 2),
2MegaPixel TurboHD, 1MegaPixel TurboHD 15 fps si AHD
TurboVTX, analogice (25fps) si pana la 12 camere Hikvision
IP de pana la 6 MegaPixel; AcuSense DeepLearning: optional
pe 4 canale filtreaza activarea inregistrarii doar pentru human
body si car
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
iDS-7208HQHI-K1/4S
-gestioneaza 1x HDD SATA de pana la 10 TB, neinclus 590.52
AcuSense DeepLearning -vizualizare inregistrari simultan 8 camere video; 1X AUDIO IN;
comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD cu
comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron); 2 × USB 2.0,
RS-485 (half-duplex)
-iesire video FullHD 1080p HDMI si VGA IMAGINI
EXCELENTE; CVBS out;
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD si 2 camere IP HD HIKVISION.

DVR 8 canale Hikvision TurboHD 4.0 Power Over Coaxial

FullHD 1080p, inregistreaza 8 camere video supraveghere
HIKVISION TurboHD la rezolutie Full HD 15fps, compresie
H.265+/H.265/H.264+/H.264:
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD de pana la 3 MegaPixel 15 fps (canalele 1 si 2),
2MegaPixel TurboHD si HDCVI, 1MegaPixel TurboHD 15 fps
si AHD TurboVTX si HDCVI, analogice (25fps) si 2 camere
Hikvision IP de pana la 4 MegaPixel
-Power Over Coaxial DVR, alimenteaza 8 camere Hikvision
TurboHD PoC:
-pe cablu coaxial 200m;
-pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m
folosind video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s
-SMART: 4-ch line crossing detection and intrusion detection
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (200 metri pentru
a functiona alimentarea PoC), se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 2x HDD SATA de pana la 8TB, neincluse;
DS-7208HQHI-K2/P 8xPoC playback sincron 8 canale; 618.18
-vizualizare inregistrari simultan 8 camere video; 1X AUDIO IN;
comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD cu
comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron);
-3x Video Out: HDMI si VGA FullHD 1080p IMAGINI
EXCELENTE; 1 x CVBS out; 1 x RJ45 10/100 Mbs self
adaptive Ethernet interface; RS-485
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD, HDCVI si 2 camere IP HD HIKVISION.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 346din533

DVR 8 canale FullHD 1080p, inregistreaza 8 camere video
supraveghere HIKVISION TurboHD la rezolutie Full HD
1920x1080 pixeli 16ps si 2 camere IP Hikvision de pana la
2MegaPixel rezolutie:
-cablare cu cablu coxial de pana la 500metri, se folosesc
conectori BNC
-gestioneaza 2X HDD SATA de pana la 6TB (neincluse)
-vizualizare inregistrari simultan 8 camere video; playback
DS-7208HQHI-SH sincron 8 canale video; 4X AUDIO IN; Alarm In/Out 8/4 515.52
-video out FullHD 1080p HDMI out si VGA out IMAGINI
EXCELENTE
-sistem hibrid
Utilizeaza simultan camere analogice clasice si HIKVISION
TurboHD pana la 2 MegaPixel si 2 camere IP HD HIKVISION

DVR 8 canale TurboHD 4.0, UltraHD, compresie H.265+,

H.265, H.264+, H.264 4K HDMI out:
-inregistreaza 8 canale video TurboHD 5MegaPixel 12 fps, 4
MegaPixel 15 fps TVI si AHD 4 MegaPixel 15 fps, 3
MegaPixel 18 fps TVI, 2,1 MegaPixel TVI/AHD/HDCVI 25fps
TVI/AHD si analogic 25 fps;
-inregistreaza 2 camere IP Hikvision de pana la 6 MegaPixel,
compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264
cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6) pentru
camere Hikvision TurboHD, se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 1 HDD SATA de pana la 8TB
-vizualizare inregistrari simultan 8 camere video;
- 1 RJ45 10M/100M/1000M, 4X AUDIO IN; alarm In/Out 4/1,
DS-7208HUHI-K1 RS-485 (half-duplex)
646.93
-iesiri video 4K 3840 × 2160 HDMI out; IMAGINI
EXCELENTE; VGA out pentru service; CVBS (BNC) out;
-Smart search for efficient playback; Video Content Analytics ,
line crossing detection and intrusion detection pentru toate
canalele
-
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD pana la 5 MegaPixel si AHD 4MegaPixel.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 347din533

DVR 8 canale TurboHD 4.0, UltraHD, compresie H.265
Pro+/H.265 Pro/H.265/H.264+/H.264 4K HDMI out:
-inregistreaza 8 canale video TurboHD 8MegaPixel 5fps,
5MegaPixel 12 fps, 4 MegaPixel 15 fps TVI si AHD
4MegaPixel 15 fps, 3 MegaPixel 18 fps TVI, 2,1 MegaPixel
TVI/AHD/HDCVI 25fps TVI/AHD si analogic 25 fps;
-inregistreaza 8 camere IP Hikvision de pana la 8 MegaPixel,
compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264
cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6) pentru
camere Hikvision TurboHD, se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 2x HDD SATA de pana la 10TB (neincluse)
-vizualizare inregistrari simultan 8 camere video;
-1 RJ45 10M/100M/1000M, 4X AUDIO IN; alarm In/Out 8/4,
RS-485 (half-duplex)
DS-7208HUHI-K2 -iesiri video 4K 3840 × 2160 HDMI out; IMAGINI 846.04
EXCELENTE; VGA out pentru service; CVBS (BNC) out;
-Smart search for efficient playback; Video Content Analytics ,
line crossing detection and intrusion detection pentru toate
canalele
-
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD pana la 5 MegaPixel, AHD 4 MegaPixel, CVI 2
MegaPixel.

DVR 8 canale Hikvision TurboHD 5.0 FullHD 1080p,

inregistreaza 8 camere video supraveghere HIKVISION
TurboHD la rezolutie Full HD 15fps, compresie H.265
Pro+/H.265 Pro/H.265/H.264+/H.264
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD de pana la 8Megapixel 8fps, 5MegaPixel 12 fps 3
MegaPixel 18 fps, 2MegaPixel TurboHD, 1MegaPixel TurboHD
25 fps si AHD TurboVTX, analogice (25fps) si pana la 16
camere Hikvision IP de pana la 8 MegaPixel; AcuSense
DeepLearning: setabil pe 4 canale filtreaza activarea
inregistrarii doar pentru human body si car
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 2 x HDD SATA de pana la 10 TB, neincluse;
iDS-7208HUHI-K2/4S playback sincron 8 canale 1202.13
AcuSense DeepLearning -vizualizare inregistrari simultan 8 camere video; 1X AUDIO IN;
Alarm In/Out 4/1; comanda camere mobile speed dome
Hikvision TurboHD cu comanda pe cablu coaxial (protocol
Coaxitron); 2 × USB 2.0, RS-485 (half-duplex)
-iesire video FullHD 1080p HDMI si VGA IMAGINI
EXCELENTE; CVBS out;
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD si pana la 16 camere IP HIKVISION de pana la
8MegaPixel.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 348din533

DVR 8 canale TurboHD 4.0, UltraHD, 8X PowerOverCoaxial
compresie H.265+, H.265, H.264+, H.264 4K HDMI out:
-inregistreaza 8 canale video TurboHD 5MegaPixel 12 fps, 4
MegaPixel 15 fps TVI si AHD 4MegaPixel 15 fps, 3 MegaPixel
18 fps TVI, 2,1 MegaPixel TVI/AHD/HDCVI 25fps TVI/AHD si
analogic 25 fps;
-inregistreaza 2 camere IP Hikvision de pana la 6 MegaPixel,
compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264
-cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6) pentru
camere Hikvision TurboHD, se folosesc conectori BNC
-Power Over Coaxial DVR, alimenteaza 8 camere Hikvision
TurboHD PoC:
-pe cablu coaxial 200m;
-pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m
folosind video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s
-gestioneaza 2x HDD SATA de pana la 8TB (neincluse, total
16TB)
DS-7208HUHI-K2/P 8X PoC 941.22
-vizualizare inregistrari simultan 8 camere video;
-1 RJ45 10M/100M/1000M, 4X AUDIO IN; alarm In/Out 8/4,
RS-485 (half-duplex)
-3x Video Out: 4K HDMI si VGA FullHD 1080p IMAGINI
EXCELENTE; CVBS out;
-Smart search for efficient playback; Video Content Analytics ,
line crossing detection and intrusion detection pentru toate
canalele
-
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD pana la 5 MegaPixel, AHD 4 MegaPixel, CVI 2
MegaPixel.

DVR 8 canale TurboHD 4.0, inregistreaza TVI 4K, compresie

H.265+, H.265, H.264+, H.264 4K HDMI out:
-inregistreaza 8 canale video TurboHD 8MegaPixel (3840x
2160 pixeli 12fps) , 5MegaPixel 20 fps, 3 MegaPixel 18 fps
TVI, 2,1 MegaPixel TVI 25fps; AHD 5 MegaPixel, 3
MegaPixel; HDCVI 4MP, 2MP, 1 MP
-inregistreaza 4 camere IP Hikvision de pana la 8 MegaPixel,
compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264
-gestioneaza 2 HDD SATA de pana la 8TB fiecare (neincluse)
-playback simultan 8 camere video;
-1 RJ45 10M/100M/1000M, 4 X AUDIO IN; Alarm In/Out 8/4,
RS-485 (half-duplex); 1X USB 2.0 front, 1X USB 3.0 rear
-3x Video Out: HDMI 4K 3840 × 2160 pixeli independenta; 1x
Full HD 1080p VGA out 1920 × 1080 pixeli; independenta
CVBS output
DS-7208HTHI-K2 -Smart search for efficient playback; Video Content Analytics , 1236.84
line crossing detection and intrusion detection pentru toate
canalele
-cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6) pentru
camere Hikvision TurboHD, se folosesc conectori BNC
-
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD pana la 8 MegaPixel, AHD 5MegaPixel, HDCVI 4
MegaPixel

DVR 16 canale

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 349din533

DVR TurboHD 16 canale, HD Ready 720p, compresie
H.264+/H.264, FullHD HDMI out, inregistreaza 16 camere
video supraveghere HIKVISION TurboHD la rezolutie HD
Ready 720p real time 25 fps:
-inregistreaza 16 canale video TurboHD 720p 25 fps (AHD,
HDCVI si analogice CVBS); accepta pana la 16 camere video
IP rezolutie 960H
cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6), se
folosesc conectori BNC
DS-7116HGHI-F1/N -gestioneaza 1 HDD SATA de pana la 6TB 376.17
-vizualizare inregistrari simultan 16 camere video; AUDIO
In/Out 1/1
-iesiri video Full HD 1080p HDMI out, VGA out Full HD 1080p;
VGA out pentru service;
-sistem inregistrare ;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD, CVI si analogice.

TurboHD DVR 16 canale Hikvision FullHD 1080p, compresie

H.265+/H.265/H.264+/H.264, inregistreaza 16 camere video
supraveghere HIKVISION TurboHD la rezolutie Full HD
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD TVI de pana la 3 MegaPixel 15 fps (canalele 1-4),
TVI 2MegaPixel 15 fps, AHD 2MP, TVI 1 MegaPixel 25fps,
AHD 1.3 MegaPixel, analogice si 2 camere Hikvision IP de
pana la 4 MegaPixel
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 1 HDD SATA de pana la 6TB, neinclus
DS-7116HQHI-K1 -playback inregistrari simultan 16 camere video; 1X AUDIO IN; 567.14
comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD cu
comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron);
-iesire video HDMI si VGA Full HD 1080p 1920 × 1080 pixeli si
VGA IMAGINI EXCELENTE;
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD si 2 camere IP HD HIKVISION.

DVR TurboHD 16 canale, FullHD 1080p, compresie H.264+,

4K HDMI out:
-inregistreaza 16 canale video TurboHD 1080p 12 fps sau
720p 25 fps; recomandat a fi folosit cu camere 1MegaPixel
720p;
-inregistreaza camere AHD 1080p 12 fps si AHD 720p la 25fps
cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6) pentru
camere Hikvision TurboHD, se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 1 HDD SATA de pana la 10TB
DS-7116HQHI-F1/N -playback local inregistrari 16 camere video= nesicron; 1X 651.55
AUDIO IN
-iesiri video 4K HDMI out; IMAGINI EXCELENTE; VGA out
pentru service;
-sistem inregistrare ;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD pana la 2 MegaPixel si AHD.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 350din533

DVR 16 canale TurboHD 3.0 Hikvision FullHD 1080p,
compresie H264+, inregistreaza 16 camere video
supraveghere HIKVISION TurboHD la rezolutie Full HD
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD TVI de pana la 3 MegaPixel (canalele 1-4), TVI
2MegaPixel, TVI 1 MegaPixelAHD 1.3 MegaPixel, analogice si
2 camere Hikvision IP de pana la 2 MegaPixel
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 1 HDD SATA de pana la 6TB, neincluse
DS-7216HQHI-F1/N -playback inregistrari simultan 16 camere video; 1X AUDIO IN; 712.80
comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD cu
comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron);
-iesire video 4K UltraHD 3840 × 2160pixeli si VGA IMAGINI
EXCELENTE; CVBS out;
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD si 2 camere IP HD HIKVISION.

TurboHD 3.0 4K UltraHD DVR 16 canale Hikvision FullHD

1080p, compresie H.265 Pro+/H.265
Pro/H.265/H.264+/H.264 , inregistreaza 16 camere video
supraveghere HIKVISION TurboHD la rezolutie Full HD
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD TVI de pana la 3 MegaPixel (canalele 1-4), TVI
2MegaPixel, TVI 1 MegaPixelAHD 1.3 MegaPixel, analogice si
2 camere Hikvision IP de pana la 4 MegaPixel
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 1 HDD SATA de pana la 10TB, neinclus
DS-7216HQHI-K1 -playback inregistrari simultan 16 camere video; 1X AUDIO IN; 705.37
comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD cu
comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron);
-iesire video HDMI out 4K UltraHD 3840 × 2160pixeli si VGA
IMAGINI EXCELENTE; CVBS out;
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD si 2 camere IP HD HIKVISION.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 351din533

DVR 16 canale Hikvision TurboHD Power Over Coaxial FullHD
1080p, inregistreaza 16 camere video supraveghere
HIKVISION TurboHD la rezolutie Full HD 15fps, compresie
H.265+/H.265/H.264+/H.264:
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD de pana la 3 MegaPixel 15 fps (canalele 1-4),
2MegaPixel TurboHD si HDCVI, 1MegaPixel TurboHD 15 fps
si AHD TurboVTX si HDCVI, analogice (25fps) si 2 camere
Hikvision IP de pana la 4 MegaPixel
-Power Over Coaxial DVR, alimenteaza 16 camere Hikvision
TurboHD PoC:
-pe cablu coaxial 200m;
-pe cablu UTP pe o distanta de pana la 100m
folosind video balun-uri Hikvision 1H18 si 1H18s
-SMART: 4-ch line crossing detection and intrusion detection
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (200 metri pentru
a functiona alimentarea PoC), se folosesc conectori BNC
DS-7216HQHI-K2/P 16xPoC -gestioneaza 2x HDD SATA de pana la 8TB fiecare, neincluse 1278.98
-vizualizare inregistrari simultan 16 camere video; 1X AUDIO
IN; comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD
cu comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron);
-3x Video Out: 4K HDMI si VGA FullHD 1080p IMAGINI
EXCELENTE; CVBS out;
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD, HDCVI si 2 camere IP HD HIKVISION.

DVR 16 canale Hikvision TurboHD 5.0 FullHD 1080p,

inregistreaza 16 camere video supraveghere HIKVISION
TurboHD la rezolutie Full HD 15fps, compresie H.265
Pro+/H.265 Pro/H.265/H.264+/H.264
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD de pana la 3 MegaPixel 15 fps (canalele 1,2,3,4),
2MegaPixel TurboHD, 1MegaPixel TurboHD 15 fps si AHD
TurboVTX, analogice (25fps) si pana la 24 camere Hikvision
IP de pana la 6 MegaPixel; AcuSense DeepLearning: optional
pe 4 canale filtreaza activarea inregistrarii doar pentru human
body si car; functioneaza cu pana la 24 camere IP Hikvision de
pana la 6 MP
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
iDS-7216HQHI-K1/4S -gestioneaza 1x HDD SATA de pana la 10 TB, neinclus 1288.89
-vizualizare inregistrari simultan 16 camere video; 1X AUDIO
IN; comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD
cu comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron); 2 × USB
2.0, RS-485 (half-duplex); 1x RJ45 10M/100M/1000M self-
adaptive Ethernet interface
-iesire video FullHD 1080p HDMI si VGA IMAGINI
EXCELENTE; CVBS out;
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD si 2 camere IP HD HIKVISION.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 352din533

TurboHD 3.0 4K UltraHD DVR 16 canale Hikvision UltraHD,
compresie H264+, inregistreaza 16 camere video
supraveghere HIKVISION TurboHD la rezolutie Full HD
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD TVI de pana la 3 MegaPixel 12 fps (canalele 1-4),
TVI 2MegaPixel 12fps, TVI 1 MegaPixelAHD 1.3 MegaPixel,
analogice 25 fps si 2 camere Hikvision IP de pana la 2
MegaPixel
-16 Audio IN !!!
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
DS-7216HQHI-F2/N/A/16 -gestioneaza 2 HDD SATA de pana la 6TB, neincluse 995.74
AUDIO -playback inregistrari simultan 16 camere video; 16X AUDIO
IN; Alarm In/Out 16/4, comanda camere mobile speed dome
Hikvision TurboHD cu comanda pe cablu coaxial (protocol
Coaxitron);
-iesire video HDMI out 4K UltraHD 3840 × 2160pixeli si VGA
IMAGINI EXCELENTE; CVBS (BNC) out;
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD si 2 camere IP HD HIKVISION.

TurboHD 3.0 4K UltraHD DVR 16 canale Hikvision FullHD

1080p, compresie H265+, inregistreaza 16 camere video
supraveghere HIKVISION TurboHD la rezolutie Full HD
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD TVI de pana la 3 MegaPixel (canalele 1-4), TVI
2MegaPixel, TVI 1 MegaPixelAHD 1.3 MegaPixel, analogice si
2 camere Hikvision IP de pana la 2 MegaPixel
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 2 HDD SATA de pana la 6TB, neincluse
DS-7216HQHI-K2 -playback inregistrari simultan 16 camere video; 1X AUDIO IN; 803.42
comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD cu
comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron);
-iesire video HDMI out 4K UltraHD 3840 × 2160pixeli si VGA
IMAGINI EXCELENTE; CVBS out;
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD si 2 camere IP HD HIKVISION.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 353din533

TurboHD 3.0 4K UltraHD DVR 16 canale Hikvision FullHD
1080p, H.265 Pro+/H.265 Pro/H.265/H.264+/H.264,
inregistreaza 16 camere video supraveghere HIKVISION
TurboHD la rezolutie Full HD
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD TVI de pana la 3 MegaPixel 15 fps (canalele 1-4),
TVI 2MegaPixel 15 fps , TVI 1 MegaPixel, AHD 2 MegaPixel,
AHD 1.3 MegaPixel, analogice 25 fps si 2 camere Hikvision IP
de pana la 6 MegaPixel (pana la un total de 16 camere -IP
+TVI-)
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 4 HDD SATA de pana la 10TB, neincluse
DS-7316HQHI-K4 -playback inregistrari simultan 16 camere video; 4X AUDIO IN; 1869.65
comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD cu
comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron);
-iesire video HDMI out 4K UltraHD 3840 × 2160pixeli si VGA
out Full HD 1920X1080 pixeli IMAGINI EXCELENTE; CVBS
out; Alarm In/Out 16/4, RS-232, RS-485; 1x RJ45
10M/100M/1000M self-adaptive Ethernet interface
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD si 2 camere IP HD HIKVISION.

DVR UltraHD 16 canale TurboHD 4.0, compresie H.265

Pro+/H.265 Pro/H.265/H.264+/H.264 4K HDMI out:
-inregistreaza 16 canale video TurboHD 8MegaPixel 5fps,
5MegaPixel 12 fps, 4 MegaPixel 15 fps TVI si AHD 4
MegaPixel 15 fps, 3 MegaPixel 18 fps TVI, 2,1 MegaPixel
TVI/AHD/HDCVI 25fps TVI/AHD si analogic 25 fps; Self-
adaptive
-inregistreaza camere IP Hikvision de pana la 8 MegaPixel (8
sau pana la un total de 24-din care toate 24 IP -128Mbs total
bandwidth), compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264
cablare cu cablu coaxial de pana la 800metri (RG6) pentru
camere Hikvision TurboHD, se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 2x HDD SATA de pana la 10TB/ HDD
-vizualizare inregistrari simultan 16 camere video;
DS-7216HUHI-K2 - 1 RJ45 10M/100M/1000M, 4X AUDIO IN; alarm In/Out 16/4, 1430.38
RS-485 (half-duplex); 1x USB 3.0 si 1x USB 2.0
-iesiri video 4K 3840 × 2160 pixeli HDMI out; IMAGINI
EXCELENTE; VGA out pentru service; CVBS (BNC) out;
-Smart search for efficient playback; Video Content Analytics ,
line crossing detection and intrusion detection pentru toate
canalele
-
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD pana la 5 MegaPixel si AHD 2MegaPixel.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 354din533

DVR 16 canale Hikvision TurboHD 4K UltraHD , compresie
H264+, inregistreaza 16 camere video supraveghere
HIKVISION TurboHD la rezolutie Full HD
-functioneaza cu camere video supraveghere: Hikvision
TurboHD de pana la 3Megapixel 15 fps, 2 MegaPixel 25fps,
AHD 1.3 MegaPixel 12fps, analogice, CVI 2MP si 2 pana la 18
camere Hikvision IP de pana la 8 MegaPixel (pana la un total
general de 18 camere TVI+IP)
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri (pentru camerele
TurboHD si AHD), se folosesc conectori BNC
-gestioneaza 4 HDD SATA HOTSWAPP de pana la 6TB
fiecare, neincluse; RAID 0,5,6,10;eSATA
-vizualizare inregistrari simultan 16 camere video; 1X AUDIO
IN; comanda camere mobile speed dome Hikvision TurboHD
DS-7316HUHI-F4/N cu comanda pe cablu coaxial (protocol Coaxitron); 2757.89
VideoContent Analytics: line crossing, intrusion detection 16
canale;
-iesire video 4K UltraHD FullHD 4K (3840 × 2160),
HDMI2:1080p VGA IMAGINI EXCELENTE; CVBS out
(imagine independenta);
-1 RS-232 serial interface, Alarm I/O 16/4; full-duplex, 1 RS-
485 keyboard interface; 1 USB 3.0 si 2 USB 2.0; 2x
10M/100M/1000M self-adaptive Ethernet interface
-sistem inregistrare hibrid;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, HIKVISION
TurboHD, AHD si 2 pana la 18 camere IP HD HIKVISION.

DVR Turbo HD 4.0 4K HIBRID TVI-AHD-HDCVI-analogic-IP 16

canale 4K (8MP, 5MP,4MP,3MP,2MP,1 MP, analogic si IP 8MP),
inregistreaza 16 camere video supraveghere HIKVISION
TurboHD la rezolutie:
-8 MegaPixel 8fps
-5Megapixel TVI 12fps, TVI 4MegaPixel 15 fps si AHD
4MegaPixel 15 fps, 3MP 18 fps, 2MP-1 MP-analogic 25 fps si
pana la 16 camere Hikvision IP de pana la 8 MegaPixel
H.265+/H.265/H.264+/H.264 (si variante pana la un total de
18 camere/sistem, 260Mbps);
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri, se folosesc
conectori BNC; compresie H.265 Pro+/H.265
Pro/H.265/H.264+/H.264
-gestioneaza 4 HDD SATA x 10TB HOT SWAP= 40TB; RAID 0,
RAID 1, RAID 5, RAID 6, RAID 10
-vizualizare inregistrari playback sincron 16 canale video;
RS485, RS232; Alarm In/out 16/4, 4X AUDIO IN; 1xeSATA;
DS-7316HUHI-K4 2554.68
3xUSB; SMART: Supports line crossing detection and intrusion
detection of all channels
-iesire video independenta HDMI 2: 4K 3840x2160pixeli si
HDMI 1: 1920x1080 pixeli FullHD 1080p HDMI, VGA Full HD
1080p si CVBS (BNC out) IMAGINI EXCELENTE; 2X RJ45
10M/100M/1000M self-adaptive Ethernet interface
-sistem inregistrare hibrid: 19-inch rack-mounted 1.5U chassis;
440 ×390 ×70 mm;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, camere
HIKVISION TurboHD pana la 8 MegaPixel, AHD 4 MegaPixel
si 2 MegaPixel CVI si pana la 16 camere IP HIKVISION pana
la 8 MegaPixel

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 355din533

DVR Turbo HD 5.0 Deep Learning 4K UltraHD HIBRID TVI-
AHD-HDCVI-analogic-IP 16 canale 4K (8MP,
5MP,4MP,3MP,2MP,1 MP, analogic si IP 8MP), inregistreaza 16
camere video supraveghere HIKVISION TurboHD la rezolutie:
-8 MegaPixel 8fps
-5Megapixel TVI 12fps, TVI 4MegaPixel 15 fps si AHD
4MegaPixel 15 fps, 3MP 18 fps, 2MP-1 MP-analogic 25 fps si
pana la 16 camere Hikvision IP de pana la 8 MegaPixel
H.265+/H.265/H.264+/H.264 (si variante pana la un total de
18 camere/sistem, 260Mbps);16 canale filtreaza activarea
inregistrarii doar pentru human body si car (setabil)
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri, se folosesc
conectori BNC; compresie H.265 Pro+/H.265
Pro/H.265/H.264+/H.264
-gestioneaza 4 HDD SATA x 10TB HOT= 40TB neincluse;
eSATA
-vizualizare inregistrari playback sincron 16 canale video;
RS485, RS232; Alarm In/out 16/4, 4X AUDIO IN; 1xeSATA;
iDS-7316HUHI-K4/16S 3xUSB; SMART: Supports line crossing detection and intrusion 5026.55
detection of all channels
-iesire video HDMI 2: 4K 3840x2160pixeli si HDMI 1:
1920x1080 pixeli FullHD 1080p HDMI, VGA Full HD 1080p si
CVBS (BNC out) IMAGINI EXCELENTE; 1X RJ45
10M/100M/1000M self-adaptive Ethernet interface
-sistem inregistrare hibrid: 19-inch rack-mounted 1.5U chassis;
440 × 407 × 75 mm;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, camere
HIKVISION TurboHD pana la 8 MegaPixel, AHD 4 MegaPixel,
MegaPixel CVI si 2 pana la 16 camere IP HIKVISION pana la
8 MegaPixel

DVR HIBRID 24 canale FullHD 1080P, inregistreaza 24 camere

video supraveghere HIKVISION TurboHD 3MP (canalele
1,2,3,4), 2MP 15fps si 720p real time 25 fps si 8 camere
Hikvision IP de pana la 6 MegaPixel (si variante pana la un
total de 32 camere/sistem); (functioneaza cu camere video
AHD 4MP,3,2,1MP, HDCVI 2MP,1MP);
-compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264
-gestioneaza 4 HDD SATA x 8TB= 32TB
-vizualizare inregistrari playback sincron 16 canale video;
RS485, RS232; Alarm In/Out 16/4; 4X AUDIO IN; 3xUSB
-SMART: 4 canale line crossing detection and intrusion
detection, si 1 canal scene change detection
DS-7324HQHI-K4 -4x video out: iesire video 4K rezolutie 3840x2160 pixeli 2517.42
HDMI2 independenta; VGA si HDMI 1 1920X1080 pixeli
FullHD 1080P si 1 iesire CVBS (analogic out BNC)
-1x 10M / 100M / 1000M self-adaptive Ethernet interface
-sistem inregistrare hibrid: 19-inch rack-mounted 1.5U chassis;
440 × 390 × 70 mm ;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, camere
HIKVISION TurboHD pana la 3 MP, HDCVI 2MP, AHD 4MP si
pana la 8 camere IP HIKVISION pana la 6 MegaPixel.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 356din533

DVR HIBRID 32 canale FullHD 1080P, inregistreaza 32 camere
video supraveghere HIKVISION TurboHD: 3MP 15 fps
(canalele 1,2,3,4), 2MP 15fps (toate canalele), 720p real time
25 fps si 2 camere Hikvision IP de pana la 4 MegaPixel:
-compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264
-gestioneaza 2 HDD SATA x 8TB= 16 TB neincluse
-vizualizare inregistrari playback sincron 16 canale video;
RS485; 1X AUDIO IN; 1xeSATA; 3xUSB
-3X video out: iesire video 4K HDMI rezolutie 3840x2160 pixeli;
VGA 1920X1080 pixeli FullHD 1080P si 1 iesire CVBS
(analogic out BNC)
DS-7232HQHI-K2 -1x RJ45 10M/100M/1000M self-adaptive Ethernet interface; 1330.47
Audio In/Out 1/0
-sistem inregistrare hibrid; dimensiuni 380 × 320 × 48 mm ;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, camere
HIKVISION TurboHD, HDCVI (2MP/AHD 3MP) pana la 3
MegaPixel si 2 camere IP HIKVISION pana la 4 MegaPixel

DVR HIBRID 32 canale FullHD 1080P, inregistreaza 32 camere

video supraveghere HIKVISION TurboHD: 3MP (canalele
1,2,3,4), 2MP 15fps (toate canalele) si 720p real time 25 fps si
8 camere Hikvision IP de pana la 6 MegaPixel (si variante
pana la un total de 40 camere/sistem);
-compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264
-gestioneaza 4 HDD SATA x 8TB= 32TB
-vizualizare inregistrari playback sincron 16 canale video;
RS485, RS232;Alarm In/Out 16/4; 4X AUDIO IN; 1xeSATA;
3xUSB
-SMART: 4 canale line crossing detection and intrusion
detection, si 1 canal scene change detection
-4x video out: iesire video 4K rezolutie 3840x2160 pixeli
DS-7332HQHI-K4 HDMI2 independenta; VGA si HDMI 1 1920X1080 pixeli
2949.19
FullHD 1080P si 1 iesire CVBS (analogic out BNC)
-1x 10M / 100M / 1000M self-adaptive Ethernet interface
-sistem inregistrare hibrid: 19-inch rack-mounted 1.5U chassis;
440 × 390 × 70 mm ;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, camere
HIKVISION TurboHD, HDCVI (2MP/AHD 4MP) pana la 3
MegaPixel si 8 camere IP HIKVISION pana la 6 MegaPixel

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 357din533

DVR HIBRID 32 canale FullHD 1080P, inregistreaza 32 camere
video supraveghere HIKVISION TurboHD la rezolutie Full HD
1920x1080 pixeli 12fps si 720p real time 25 fps si 8 camere
Hikvision IP de pana la 2MegaPixel 1080p (si variante pana la
un total de 40 camere/sistem);
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri, se folosesc
conectori BNC
-gestioneaza 4 HDD SATA x 6TB= 24TB
-vizualizare inregistrari playback sincron 32 canale video;
RS485, RS232;4X AUDIO IN; 1xeSATA; 3xUSB
-iesire video FullHD 1080p HDMI si VGA IMAGINI 2717.55
DS-7332HGHI-SH
EXCELENTE; 1X10M/100M/1000M self-adaptive Ethernet
interface
-sistem inregistrare hibrid: 19-inch rack-mounted 1.5U chassis;
445 ×390 ×70 mm;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, camere
HIKVISION TurboHD pana la 2 MegaPixel si 8 camere IP
HIKVISION pana la 2 MegaPixel

DVR TurboHD 4.0 HIBRID TVI-AHD-HDCVI-analogic-IP 32

canale Ultra HD (5MP,4MP,3MP,2MP,1 MP, analogic si IP
8MP), inregistreaza 32 camere video supraveghere
HIKVISION TurboHD la rezolutie:
-5Megapixel TVI 12fps, TVI 4MegaPixel 15 fps si AHD
4MegaPixel 15 fps, 3MP 18 fps, 2MP-1 MP-analogic 25 fps si
pana la 8 camere Hikvision IP de pana la 8 MegaPixel H.265+
(si variante pana la un total de 40 camere/sistem);
-cablare cu cablu coaxial de pana la 500metri, se folosesc
conectori BNC
-gestioneaza 4 HDD SATA x 10TB= 40TB
-vizualizare inregistrari playback sincron 16 canale video;
RS485, RS232; Alarm In/out 16/4, 1X AUDIO IN; 1xeSATA;
3xUSB; SMART: Supports line crossing detection and intrusion
DS-7332HUHI-K4 detection of all channels 4198.48
-iesire video independenta HDMI 2: 4K 3840x2160pixeli si
HDMI 1: 1920x1080 pixeli FullHD 1080p HDMI, VGA Full HD
1080p si CVBS (BNC out) IMAGINI EXCELENTE; 2X RJ45
10M / 100M / 1000M self-adaptive Ethernet interface
-sistem inregistrare hibrid: 19-inch rack-mounted 1.5U chassis;
440 ×390 ×70 mm;
Utilizeaza simultan camere analogice clasice, camere
HIKVISION TurboHD pana la 5 MegaPixel, AHD 4 MegaPixel
si 2 MegaPixel CVI si 8 camere IP HIKVISION pana la 8
MegaPixel

Camere IP
UltraHD 4 Megapixel 1440p IR exterior, 2560×1440 pixeli 25
fps, 2.8 mm lens 99 grade deschidere, compresie H.265+,
H.265, H.264+, H.264, Smart camera: Line crossing detection,
intrusion detection, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris, 0.01Lux
@(F1.2,AGC ON), Optimizata Day&Night ICR, 50m EXIR IR
Range, 120DB TrueWideDynamicRange, TrueDigital noise
reduction, BLC, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC slot, up to 128
DS-2CD2T43G0-I5 2.8mm GB, EXTERIOR -30 °C ~ 60C, weatherproof IP67, carcasa 438.41
metalica, DC12V/PoE (802.3af), 1 RJ45 10M/100M ethernet
port, 3D DNR, BLC, DWDR, compatibila Nuuo, Milestone,
ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server, dimensiuni Φ 105 × 299.7 mm, 1.2kg; doza
compatibila DS-1280ZJ-S.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 358din533

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR exterior, 2688×1520 pixeli 20
fps, 4mm lens 83 grade deschidere, compresie H.264+, 1/3"
Progressive CMOS, auto-iris, 0.028Lux @(F2.0,AGC ON),
Optimizata Day&Night ICR, 50m EXIR IR Range, 120DB
TrueWideDynamicRange, TrueDigital noise reduction, BLC,
Alarm: Intrusion detection, Line crossing detection, Motion
detection, Dynamic analysis, EXTERIOR -30 °C ~ 60C,
DS-2CD2T42WD-I5 4mm weatherproof IP67, DC12V/PoE (802.3af), 1 RJ45 10M/100M 494.79
ethernet port, 3D DNR, BLC, DWDR, compatibila Nuuo,
Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului
pana la 64 camere/server,299.71 × 86.48 × 85.11mm, 1.2kg;
doza recomandata DS-1280ZJ-S.

DarkFighter UltraHD 4 Megapixel 1440p IR exterior,

2688×1520 pixeli 25 fps, obiectiv 2.8 mm lens 109 grade
deschidere, compresie H.265+, H.265, H.264+, H.264, 1/3"
Progressive CMOS, color 0.008 lux @(F1.2, AGC ON),
Optimizata Day&Night ICR, 50m EXIR IR Range, 120DB
TrueWideDynamicRange, BLC/3D DNR/ROI/HLC,
compresie H.265+, H.265, H.264+, H.264,
microSD/SDHC/SDXC card slot, up to 128 GB, Smart:Line
crossing detection, intrusion detection, object removal
DS-2CD2T45FWD-I5 2.8mm detection, unattended baggage detection, 525.55
DarkFighter microSD/SDHC/SDXC card de pana la 128GB, EXTERIOR
-30 °C ~ 60C, weatherproof IP67, carcasa metalica,
DC12V/1A sau PoE (802.3af, 36V to 57V), max. 12.9 W, 1
RJ45 10M/100M ethernet port, compatibila Nuuo, Milestone,
ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server, Φ104.8 mm × 299.7 mm, 1.2kg; doza
compatibila DS-1280ZJ-S.

UltraHD 6 Megapixel 4K IR exterior, 3072 × 2048 pixeli 20

fps, 2.8 mm lens 97 grade deschidere, compresie H.265+,
H.265, H.264+, H.264, Smart camera: Line crossing detection,
intrusion detection, 1/2.9" Progressive CMOS, auto-iris,
0.01Lux @(F1.2,AGC ON), Optimizata Day&Night ICR, 50m
EXIR IR Range, 120DB TrueWideDynamicRange, TrueDigital
noise reduction, BLC, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC slot, up
DS-2CD2T63G0-I5 2.8mm to 128 GB, EXTERIOR -30 °C ~ 60C, weatherproof IP67, 522.37
carcasa metalica, 12Vcc/1A sau PoE (802.3af), 1 RJ45
10M/100M ethernet port, 3D DNR, BLC, DWDR, compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server, dimensiuni Φ 104.8 ×
299.7 mm, 1.2kg; doza compatibila DS-1280ZJ-S.

STARLIGHT (color noaptea) Full HD UltraLowLight 2

Megapixel 1080p IR exterior/interior 25 fps 1920 x 1080
pixeli, 2.8mm lens, 108 grade deschidere, compresie H.265,
H.265+, H.264+, H.264, iluminator automat 50m IR &IR Cut
filter, 120dB TrueWide Dynamic Range, 1/3" Progressive
CMOS, auto-iris, 3D DNR & BLC, 0.005 lux @F1.2, IR cut
filter with auto switch, AGC ON, 0 lux with IR, 0 Lux@IR,
STARLIGHT DS- microSD/SDHC/SDXC card (pana la 128Gb), smart: Line
crossing detection, intrusion detection, unattended baggage 517.71
2CD2T25FWD-I5 2.8mm detection, object removal detection, interior/ exterior -30 °C ~
60C, weatherproof IP67, 1 RJ45 10M/100M ethernet
port,DC12V/PoE,3D DNR, compatibila Nuuo, Milestone,
ONVIF, dimensiuni: Φ105 × 299.7 mm, 1,2kg, doza
compatibila DS-1280ZJ-S ; livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 359din533

DarkFighter 2 Megapixel FullHD 1080p IR exterior,
1920×1080 pixeli 25 fps, obiectiv 2.8 mm lens 108 grade
deschidere, compresie H.265, H.264, 1/3" Progressive CMOS,
color 0.005 lux @(F1.2, AGC ON), Optimizata Day&Night ICR,
50m EXIR IR Range, 120DB TrueWideDynamicRange,
BLC/3D DNR/ROI/HLC, microSD/SDHC/SDXC card slot, up to
128 GB, Smart:Line crossing detection, intrusion detection,
DS-2CD2T26G1-2I 2.8mm microSD/SDHC/SDXC card de pana la 128GB, EXTERIOR
-30 °C ~ 60C, weatherproof IP67, carcasa metalica, 613.01
DarkFighter DC12V/2A sau PoE (802.3at, 42.5 V to 57 V), max. 17 W, 1
RJ45 10M/100M ethernet port, compatibila Nuuo, Milestone,
ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server, Φ105 × 289.5 mm, 1.1kg; doza compatibila
DS-1260ZJ.

DarkFighter 2 Megapixel FullHD 1080p IR exterior,

1920×1080 pixeli 25 fps, obiectiv 2.8 mm lens 108 grade
deschidere, compresie H.265, H.264, 1/3" Progressive CMOS,
color 0.005 lux @(F1.2, AGC ON), Optimizata Day&Night ICR,
80m EXIR IR Range, 120DB TrueWideDynamicRange,
BLC/3D DNR/ROI/HLC, microSD/SDHC/SDXC card slot, up to
128 GB, Smart:Line crossing detection, intrusion detection,
DS-2CD2T26G1-4I 2.8mm microSD/SDHC/SDXC card de pana la 128GB, EXTERIOR
-30 °C ~ 60C, weatherproof IP67, carcasa metalica, 588.50
DarkFighter DC12V/2A sau PoE (802.3at, 42.5 V to 57 V), max. 17 W, 1
RJ45 10M/100M ethernet port, compatibila Nuuo, Milestone,
ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server, Φ105 × 289.5 mm, 1.1kg; doza compatibila
DS-1260ZJ.

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR exterior, 2560×1440 pixeli 25

fps, 2.8 mm lens 103 grade deschidere, compresie H.265+,
H.265, H.264+, H.264, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris,
Color: 0.01 Lux @ (F1.2, AGC ON), Optimizata Day&Night
ICR, 80m EXIR IR Range, 120DB TrueWideDynamicRange,
3D DNR, BLC, Alarm: Intrusion detection, Line crossing
detection, Motion detection, Dynamic analysis, Built-in Micro
DS-2CD2T43G0-I8 2.8mm SD/SDHC/SDXC slot, up to 128 GB, EXTERIOR -30 °C ~ 60C, 445.33
weatherproof IP67, carcasa metalica, DC12V/PoE (802.3af), 1
RJ45 10M/100M ethernet port, doza compatibila compatibila
DS-1280ZJ-S, Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server, Φ 105 × 299.7
mm, 1.2kg

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR exterior, 2688×1520 pixeli 20

fps, 4mm lens 83 grade deschidere, compresie H.264+, 1/3"
Progressive CMOS, auto-iris, 0.028Lux @(F2.0,AGC ON),
Optimizata Day&Night ICR, 80m EXIR IR Range, 120DB
TrueWideDynamicRange, TrueDigital noise reduction, BLC,
Alarm: Intrusion detection, Line crossing detection, Motion
DS-2CD2T42WD-I8 4mm detection, Dynamic analysis, EXTERIOR -30 °C ~ 60C, 487.35
weatherproof IP67, DC12V/PoE (802.3af), 1 RJ45 10M/100M
ethernet port, 3D DNR, BLC, DWDR, compatibila Nuuo,
Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului
pana la 64 camere/server,299.71 × 86.48 × 85.11mm, 1.2kg

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 360din533

DarkFighter UltraHD 4 Megapixel 1440p IR exterior,
2688×1520 pixeli 25 fps, obiectiv 2.8mm 109 grade
deschidere sau 4mm lens 88 grade, compresie H.265+,
H.265, H.264+, H.264, 1/3" Progressive CMOS, color 0.008
lux @(F1.2, AGC ON), Optimizata Day&Night ICR, 80m EXIR
IR Range, 120DB TrueWideDynamicRange, BLC/3D
DNR/ROI/HLC, compresie H.265+, H.265, H.264+, H.264,
microSD/SDHC/SDXC card slot, up to 128 GB, Smart:Line
crossing detection, intrusion detection, object removal
DS-2CD2T45FWD-I8 2.8mm detection, unattended baggage detection, 501.62
DarkFighter microSD/SDHC/SDXC card de pana la 128GB, EXTERIOR
-30 °C ~ 60C, weatherproof IP67, carcasa metalica,
DC12V/1A sau PoE (802.3af, 36V to 57V), 0.4 A to 0.2 A, max.
12.9 W, 1 RJ45 10M/100M ethernet port, compatibila Nuuo,
Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului
pana la 64 camere/server, Φ104.8 mm × 299.7 mm, 1.2kg;
doza compatibila DS-1280ZJ-S.

UltraHD 5 MegaPixel IR 80 metri EXIR exterior, 2944X1656

pixeli 20 fps, 2.8mm 97 grade deschidere (sau 4mm 63,5
grade deschidere), compresie H.265+, H.265, H.264+, H.264,
1/3" Progressive CMOS, auto-iris, 0.01Lux @(F2.0,AGC ON),
Optimizata Day&Night ICR, Digital noise reduction, 120DB
TrueWideDynamicRange, BLC, microSD/SDHC/SDXC card
DS-2CD2T55FWD-I8 2.8mm (pana la 128GB), EXTERIOR -30 °C ~ 60C, weatherproof 550.37
IP67, DC12V/PoE (802.3af), 1 RJ45 10M/100M ethernet port,
3D DNR, BLC, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu
aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server,
299.71 × 86.48 × 85.11 mm, 1.2kg

4K UltraHD 8 MegaPixel IR 50 metri EXIR exterior,

3840X2160 pixeli 20 fps, obeictiv 2.8mm 102 grade
deschidere sau 4mm lens 79 grade deschidere, compresie
H.265+, H.265, H.264+, H.264, 1/3" Progressive CMOS, auto-
iris, 0.01Lux @(F2.0,AGC ON), Optimizata Day&Night ICR,
Digital noise reduction, 120DB TrueWideDynamicRange,
BLC, microSD/SDHC/SDXC card (pana la 128GB),
DS-2CD2T85FWD-I5 EXTERIOR -30 °C ~ 60C, weatherproof IP67, DC12V/PoE 725.70
(802.3af), 1 RJ45 10M/100M ethernet port, 3D DNR, BLC,
compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server, 299.71 ×
86.48 × 85.11 mm, 1.2kg; vertical pole mount DS-1275ZJ-SUS

4K UltraHD 8 MegaPixel IR 80 metri EXIR exterior,

3840X2160 pixeli 20 fps, 2.8mm 102 grade deschidere,
compresie H.265+, H.265, H.264+, H.264, 1/3" Progressive
CMOS, auto-iris, 0.01Lux @(F2.0,AGC ON), Optimizata
Day&Night ICR, Digital noise reduction, 120DB
TrueWideDynamicRange, BLC, microSD/SDHC/SDXC card
DS-2CD2T85FWD-I8 2.8mm (pana la 128GB), EXTERIOR -30 °C ~ 60C, weatherproof 744.21
IP67, DC12V/PoE (802.3af), 1 RJ45 10M/100M ethernet port,
3D DNR, BLC, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu
aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server,
299.71 × 86.48 × 85.11 mm, 1.2kg; vertical pole mount DS-
1275ZJ-SUS

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 361din533

4K UltraHD 8 MegaPixel IR 80 metri EXIR exterior,
3840X2160 pixeli 20 fps, 4mm lens 79 grade deschidere,
compresie H.265+, H.265, H.264+, H.264, 1/3" Progressive
CMOS, auto-iris, 0.01Lux @(F2.0,AGC ON), Optimizata
Day&Night ICR, Digital noise reduction, 120DB
TrueWideDynamicRange, BLC, microSD/SDHC/SDXC card
(pana la 128GB), EXTERIOR -30 °C ~ 60C, weatherproof
DS-2CD2T85FWD-I8 4 mm IP67, DC12V/PoE (802.3af), 1 RJ45 10M/100M ethernet port, 901.43
3D DNR, BLC, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu
aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server,
299.71 × 86.48 × 85.11 mm, 1.2kg; vertical pole mount DS-
1275ZJ-SUS

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR exterior, 2688×1520 pixeli 20

fps, 4mm lens 83 grade deschidere, compresie H.264+, 1/3"
Progressive CMOS, auto-iris, 0.028Lux @(F2.0,AGC ON),
Optimizata Day&Night ICR, 30m EXIR IR Range, 120DB
TrueWideDynamicRange, TrueDigital noise reduction, BLC,
Alarm: Intrusion detection, Line crossing detection, Motion
detection, Dynamic analysis, EXTERIOR -30 °C ~ 60C,
DS-2CD2T42WD-I3 4mm weatherproof IP67, DC12V/PoE (802.3af), 1 RJ45 10M/100M 463.50
ethernet port, 3D DNR, BLC, DWDR, compatibila Nuuo,
Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului
pana la 64 camere/server,299.71 × 86.48 × 85.11mm, 1.2kg

DarkFighter Full HD 1080p camera IP bullet 2 Megapixel ,

rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps, zoom motorizat 2.8-
12mm deschidere 90-31 grade, iluminator IR automat efectiv
pana la 30 metri, iluminare minima Color: 0.002 Lux @
(F1.2, AGC ON), 0.0027 Lux @ (F1.4, AGC ON), 0 Lux with IR,
optimizata IR Cut, 120dB TrueWide Dynamic Range,
stabilizare optica a imaginii, AutoIris motorizat DC drive,
Defog, BLC, compresie H.264+/H.264, Smart: Intrusion
detection (4x virtual regions) ,4x line crossing detection, motion
DS-2CD4B26FWD-IZS detection, tampering alarm, network disconnected, IP address 1668.64
conflict, illegal login, Onvif, Audio In/Out 1/0, Alarm In/Out 1/1,
iesire BNC out analogic, 1 RJ45 10M/100M Ethernet port; with
–S model: 1 RS-485 interface, WeatherProof IP67, -30C pana
la +60C, alimentare 12 V DC ± 20%, PoE (802.3at), doza
compatibila DS-1280ZJ-S, dimensiuni 311.8 × 103.9 × 100 mm
, greutate 2 kg.

DarkFighter 1440p camera IP bullet 3 Megapixel , rezolutie

2048x1536 pixeli 25 fps, 4X zoom motorizat 2.8-12mm
deschidere 88.3-32.8 grade, iluminator IR automat efectiv
pana la 30 metri, iluminare minima Color: 0.005 Lux @
(F1.2, AGC ON), 0.007 Lux @ (F1.4, AGC ON), 0 Lux with IR,
optimizata IR Cut, 120dB TrueWide Dynamic Range,
AutoIris motorizat DC drive, compresie H.264+/H.264,
Smart: Intrusion detection (4xvirtual regions) ,4x line crossing
DS-2CD4B36FWD-IZ detection, motion detection, tampering alarm, network 2519.90
disconnected, IP address conflict, illegal login, Onvif, iesire
BNC out analogic, 1 RJ45 10M/100M Ethernet port;
WeatherProof IP67, -30C pana la +60C, alimentare 12 V DC ±
20%, PoE (802.3at), doza compatibila DS-1280ZJ-S,
dimensiuni 348.38 × 114.18 × 111.73 mm , greutate 2 kg.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 362din533

Full HD 2 Megapixel 1080p IR exterior, OBIECTIV VariFocal
2.8-12mm deschidere MARE 113°-33.8°, Manual Zoom
Manual Focus, 1920X1080 pixeli 25 fps, 1/3" Progressive
CMOS, auto-iris, 0.07 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, Optimizata
Day&Night ICR, 30m IR Range, Digital noise reduction, Wide
dynamic range, BackLightCompensation, Built-in Micro
SD/SDHC/SDXC card slot, up to 128 GB, EXTERIOR -30 °C
DS-2CD2620F-I ~ 60C, weatherproof IP66, DC12V1A/PoE (802.3af), 1 RJ45 493.40
10M/100M ethernet port,3D DNR, BLC, DWDR, compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server, 95×105×258.6 mm,
1.2kg.

Full HD 2 Megapixel 1080p IR exterior, OBIECTIV VariFocal

2.8-12mm deschidere MARE 113°-33.8°, Zoom Motorizat
comandabil, 1920X1080 pixeli 25 fps, 1/3" Progressive
CMOS, auto-iris, 0.07 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, Optimizata
Day&Night ICR, 30m IR Range, Digital noise reduction, Wide
dynamic range, BackLightCompensation, Built-in Micro
SD/SDHC/SDXC card slot, up to 128 GB, EXTERIOR -30 °C
DS-2CD2620F-IZS ~ 60C, weatherproof IP66, DC12V1A/PoE (802.3af), 1 RJ45 612.80
10M/100M ethernet port,3D DNR, BLC, DWDR, compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server, 95×105×258.6 mm,
1.2kg.

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR exterior, OBIECTIV VariFocal

Manual Zoom Manual Focus 2.8-12mm deschidere 112° ~
33.8°, 2688X1520pixeli 20 fps, 120dB TrueWideDynamic
Range, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris, 0.014 Lux@F1.4, 0
Lux@IR, Optimizata Day&Night ICR, 30m IR Range, Line
crossing detection, intrusion detection, Digital noise reduction,
Wide dynamic range, BLC, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC
DS-2CD2642FWD-I card slot, up to 128 GB, EXTERIOR -30 °C ~ 60C, IP67 773.54
Weatherproof, carcasa metalica, DC12V1A/PoE (802.3af), 1
RJ45 10M/100M ethernet port,3D DNR, BLC, compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server, 95 mm × 105 mm ×
258.6 mm, 1.2kg.

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR exterior, OBIECTIV VariFocal

Manual Zoom Manual Focus 2.8-12mm deschidere 112° ~
33.8°, 2688X1520pixeli 20 fps, 120dB TrueWideDynamic
Range, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris, 0.014 Lux@F1.4, 0
Lux@IR, Optimizata Day&Night ICR, 30m IR Range, Line
crossing detection, intrusion detection, Digital noise reduction,
Wide dynamic range, BLC, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC
DS-2CD2642FWD-IS card slot, up to 128 GB, Audio In/Out 1/1, Alarm In/Out 1/1, 891.22
EXTERIOR -30 °C ~ 60C, IP67 Weatherproof, carcasa
metalica, DC12V1A/PoE (802.3af), 1 RJ45 10M/100M ethernet
port,3D DNR, BLC, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata
cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server, 95
mm × 105 mm × 258.6 mm, 1.2kg.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 363din533

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR exterior, OBIECTIV VariFocal
MOTORIZAT 2.8-12mm deschidere 112° ~ 33.8°,
2688X1520pixeli 20 fps, compresie H.264+/H.264, 120dB
TrueWideDynamic Range, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris,
0.014 Lux@F1.4, 0 Lux@IR, Optimizata Day&Night ICR, 30m
IR Range, Intrusion detection, Line crossing detection, Motion
detection, Digital noise reduction, BLC, Built-in Micro
DS-2CD2642FWD-IZS SD/SDHC/SDXC card slot, up to 128 GB, Audio In/Out 1/1, 924.33
Alarm In/Out 1/1, BNC video out, EXTERIOR -30 °C ~ 60C,
IP67 Weatherproof, carcasa metalica, DC12V1A/PoE
(802.3af), 1 RJ45 10M/100M ethernet port, compatibila Nuuo,
Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului
pana la 64 camere/server, 95 mm × 105 mm × 258.6 mm,
1.2kg.

UltraHD 1440p 4 Megapixel 1440p IR exterior, OBIECTIV

MOTORIZAT VariFocal 2.8-12mm deschidere 98° ~ 28°,
2560X1440 pixeli 25 fps, 120dB TrueWideDynamic Range,
compresie H.265+, H.265, H.264+, H.264, 1/3" Progressive
CMOS, auto-iris, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, Optimizata
Day&Night ICR, 50m IR Range, Line crossing detection,
intrusion detection, Digital noise reduction, BLC, Built-in Micro
SD/SDHC/SDXC card slot, up to 128 GB, Audio In/Out 1/1,
DS-2CD2643G0-IZS Alarm In/Out 1/1, EXTERIOR -30 °C ~ 60C, Vandalproof IK10, 868.81
carcasa metalica, IP67 Weatherproof, DC12V1A/PoE
(802.3af), 1 RJ45 10M/100M ethernet port,3D DNR, BLC,
compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server, dimensiuni Φ
144.13 × 332.73 mm, 1.74kg;.

UltraHD 5 Megapixel IR exterior 2944x1656 pixeli 20 fps IR

exterior, ZOOM MOTORIZAT 4X, OBIECTIV VariFocal
MOTORIZAT 2.8-12mm deschidere 88° ~ 29°, 50m IR
Range, compresie H.265, H.265+, H.264+, H.264, 1/3"
Progressive CMOS, auto-iris, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR,
Optimizata Day&Night ICR, Digital noise reduction,120dB
TrueWideDynamicRange,Line crossing detection, intrusion
detection, unattended baggage detection, object removal
detection , BLC/3D DNR/ROI, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC
card slot, up to 128 GB, 1Vp-p BNC out, Alarm In/Out 1/1,
DS-2CD2655FWD-IZS Audio IN/OUT 1/1, EXTERIOR -30 °C ~ 60C, carcasa 914.46
metalica, vandallproof IK10, weatherproof IP67,
DC12V1A/PoE (802.3af), 1 RJ45 10M/100M ethernet port,
compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server,
Φ144.13×332.73 mm, 1.9kg, include doza de montaj.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 364din533

UltraHD 6 Megapixel IR exterior 3072x2048 pixeli 20 fps IR
exterior, ZOOM MOTORIZAT 4X, OBIECTIV VariFocal
MOTORIZAT 2.8-12mm deschidere 88° ~ 27°, 50m IR
Range, compresie H.265, H.264+, H.264, 1/3" Progressive
CMOS, auto-iris, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, Optimizata
Day&Night ICR, Digital noise reduction,120dB True Wide
Dynamic Range,Line crossing detection, intrusion detection ,
BLC/3D DNR/ROI, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC card slot,
up to 128 GB, 1Vp-p BNC out, Alarm In/Out 1/1, Audio
DS-2CD2663G0-IZS IN/OUT 1/1, 1X BNC analog video out, EXTERIOR -30 °C ~
980.61
60C, carcasa metalica, vandallproof IK10, weatherproof
IP67, DC12V1A/PoE (802.3af), 1 RJ45 10M/100M ethernet
port, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server,
Φ144.13×332.73 mm, 1.9kg, include doza de montaj.

4K UltraHD 8 Megapixel IR exterior 3840x2160 pixeli 15 fps

IR exterior, ZOOM MOTORIZAT 4X, OBIECTIV VariFocal
MOTORIZAT 2.8-12mm deschidere 105°to 34.5°, 50m IR
Range, compresie H.265, H.264+, H.264, 1/3" Progressive
CMOS, auto-iris, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, Optimizata
Day&Night ICR, Digital noise reduction,120dB
TrueWideDynamicRange,Line crossing detection, intrusion
detection , BLC/3D DNR/ROI, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC
card slot, up to 128 GB, 1Vp-p BNC out, Alarm In/Out 1/1,
DS-2CD2683G0-IZS Audio IN/OUT 1/1, 1X BNC analog video out, EXTERIOR -30
1030.44
°C ~ 60C, carcasa metalica, vandallproof IK10,
weatherproof IP67, DC12V1A/PoE (802.3af), 1 RJ45
10M/100M ethernet port, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF,
livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server, Φ144.13×332.73 mm, 1.9kg, include doza de
montaj.

4K UltraHD 8 Megapixel IR exterior 3840x2160 pixeli 20 fps

IR exterior, OBIECTIV VariFocal MOTORIZAT 2.8-12mm
deschidere 115° ~ 35°, 50m IR Range, compresie H.265,
H.265+, H.264+, H.264, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris, 0.01
Lux@F1.2, 0 Lux@IR, Optimizata Day&Night ICR, Digital
noise reduction,120dB TrueWideDynamicRange,Line
crossing detection, intrusion detection, unattended baggage
detection, object removal
detection , BLC/3D DNR/ROI, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC
DS-2CD2685FWD-IZS card slot, up to 128 GB, 1Vp-p BNC out, Alarm In/Out 1/1, 1205.43
Audio IN/OUT 1/1, EXTERIOR -30 °C ~ 60C, vandallproof
IK10, weatherproof IP67, DC12V1A/PoE (802.3af), 1 RJ45
10M/100M ethernet port, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF,
livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server, Φ144.13×332.73 mm, 1.9kg, include doza de
montaj.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 365din533

4K UltraHD 8 Megapixel 2160p IR exterior/interior, 3840 ×
2160 pixeli 20 fps, 2.8mm (102grade deschidere),
compresie H.265, H.265+, H.264+, H.264, 1/3" Progressive
CMOS, auto-iris, 0.027 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, ICR, 30m EXIR
2.0 IR Range, 120dB True Wide Dynamic Range, Built-in
Micro SD/SDHC/SDXC card slot, up to 128 GB, Smart: Line
crossing detection, intrusion detection, unattended
DS-2CD2085FWD-I 2.8mm baggage detection, object removal detection, face 703.08
detection, -30 °C ~ 60C,weatherproof IP67, DC12V/PoE, 1
RJ45 10M/100M ethernet port, 3D DNR, compatibila Nuuo,
Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului
pana la 64 camere/server, dimensiuni : Φ70 × 155.03 mm ,
0.4KG.

4K 8 Megapixel 2160p IR exterior/interior, 3840 × 2160

pixeli 12.5 fps, 2.8mm (102grade deschidere), compresie
H.265, H.265+, H.264+, H.264, 1/3" Progressive CMOS, auto-
iris, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, ICR, 30m EXIR IR Range,
120dB True Wide Dynamic Range, Built-in Micro
SD/SDHC/SDXC card slot, up to 128 GB, Smart: Line
crossing detection, intrusion detection, face detection, -30
DS-2CD2083G0-I 2.8mm °C ~ 60C,weatherproof IP67, carcasa metalica, DC12V/PoE, 545.23
1 RJ45 10M/100M ethernet port, 3D DNR, compatibila Nuuo,
Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului
pana la 64 camere/server, dimensiuni : Φ70 × 155 mm ,
0.41kg.

UltraHD 5 Megapixel IR exterior/interior, 2560 × 1920 pixeli

20 fps, 2.8mm (81 grade deschidere), compresie H.265,
H.265+, H.264+, H.264, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris, 0.01
Lux@F1.2, 0 Lux@IR, ICR, 30m IR Range, 120dB True Wide
Dynamic Range, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC card slot,
up to 128 GB, Smart: Line crossing detection, intrusion
detection, unattended baggage detection, object removal
detection, Face Detection, -30 °C ~ 60C,weatherproof IP67,
DS-2CD2055FWD-I 2.8mm DC12V/PoE, 1 RJ45 10M/100M ethernet port, 3D DNR, 488.73
compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server, dimensiuni :
Φ70 × 155.03 mm , 0.4KG. doza recomandata DS-1280ZJ-XS

UltraHD 4 Megapixel IR exterior/interior, 2560 × 1440 pixeli

25 fps, 2.8mm (98 grade deschidere), compresie H.265+,
H.265, H.264+, H.264, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris, 0.01
Lux@F1.2, 0 Lux@IR, ICR, 30m IR Range, 120dB
TrueWideDynamicRange, Smart Camera: Line crossing
detection, intrusion detection, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC
slot, up to 128 GB, EXTERIOR, -30 °C ~ 60C,weatherproof
DS-2CD2043G0-I 2.8mm IP66, carcasa metalica, DC12V/PoE, 1 RJ45 10M/100M 381.81
ethernet port, 3D DNR, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF,
livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server, dimensiuni Φ 70 × 155.03 mm, 0.42KG. doza
recomandata DS-1280ZJ-XS

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 366din533

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR exterior, 2688X1520 pixeli 20
fps, 4mm (83 grade deschidere), 1/3" Progressive CMOS,
auto-iris, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, ICR, 30m IR Range,
120dB True Wide Dynamic Range, EXTERIOR, -30 °C ~
60C, weatherproof IP67, DC12V/PoE, 1 RJ45 10M/100M
DS-2CD2042WD-I 4mm ethernet port, , 3D DNR, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF,
414.10
livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server, dimensiuni 70×154.2×60.5 mm, 0.5kg.

UltraHD 4 Megapixel IR exterior/interior, rezolutie 2588 ×

1520 pixeli 20 fps, 2.8mm (105.8 grade deschidere),
compresie H.264+/H.264, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris,
0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, ICR, 30m IR Range, Digital
WideDynamicRange, EXTERIOR, -30 °C ~
60C,weatherproof IP67, DC12V/PoE, 1 RJ45 10M/100M
DS-2CD1041-I 2.8mm ethernet port, 3D DNR, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, 339.31
livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server, dimensiuni 69.1 mm × 66 mm × 172.7 mm,
0.5KG. doza recomandata DS-1280ZJ-XS

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR exterior/interior, 2560X1440

pixeli 20 fps, obiectiv fix 2.8mm ( 100 grade deschidere),
compresie H.265+, H.265, H.264+, H.264 , WiFi (20 metri prin
2 ziduri de beton), 1/2.8" Progressive CMOS, auto-iris, 0.01
Lux@F1.2, 0 Lux@IR, ICR, 30m IR Range, MICROFON
INCORPORAT, Digital WDR, 3D DNR, microSD card slot
DS-2CD2041G1-IDW1 2.8mm pana la 128GB, EXTERIOR -30 °C ~ 60C, weatherproof
IP66, carcasa metalica, DC12V (faraPoE), 1 RJ45 10M/100M 269.61
WiFi
ethernet port, 3D DNR, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF,
livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server; dimensiuni 69.7 mm × 67.9 mm × 171.4 mm,
greutate 0.37kg, carcasa metalica, doza compatibila DS-
1280ZJ-S.

Full HD 2 Megapixel 1080p IR exterior, 1920X1080 pixeli 25

fps, obiectiv fix 4mm (85 grade) deschidere, 1/3"
Progressive CMOS, auto-iris, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, ICR,
30m IR Range, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC slot, up to
128GB, EXTERIOR -30 °C ~ 60C, weatherproof IP67,
DS-2CD2020F-I 4mm DC12V/PoE, 1 RJ45 10M/100M ethernet port, 3D DNR,
261.75
compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server; doza
compatibila DS-1280ZJ-XS.

Full HD 2 Megapixel 1080p IR exterior, 1920X1080 pixeli 25

fps, obiectiv fix 2.8mm ( 103 grade) deschidere, compresie
H.265+, H.265, H.264+, H.264 , 1/2.8" Progressive CMOS,
auto-iris, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, ICR, 30m IR Range,
Digital WDR, 3D DNR, EXTERIOR -30 °C ~ 50C,
weatherproof IP67, DC12V/PoE, 1 RJ45 10M/100M ethernet
DS-2CD1023G0-I 2.8mm port, 3D DNR, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu 294.80
aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server;
dimensiuni 70 mm × 172.7mm, greutate 0.53kg, carcasa
metalica, doza compatibila DS-1280ZJ-XS. demo:
https://www.youtube.com/watch?v=tNj_aG37PME

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 367din533

Full HD 2 Megapixel 1080p IR exterior, 1920X1080 pixeli 25
fps, WiFi, obiectiv fix 4mm (85 grade deschidere), 1/3"
Progressive CMOS, auto-iris, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, ICR,
30m IR Range, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC slot, up to
64GB, EXTERIOR -30 °C ~ 60C, weatherproof IP67,
DS-2CD2020F-IW 4mm WiFi DC12V/PoE, 1 RJ45 10M/100M ethernet port, WiFi 312.58
IEEE802.11b, 802.11g, 802.11n, 3D DNR, compatibila Nuuo,
Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului
pana la 64 camere/server; doza compatibila DS-1280ZJ-XS.

Full HD 2 Megapixel 1080p IR exterior/interior, 1920X1080

pixeli 25 fps, obiectiv fix 2.8mm ( 114 grade deschidere),
compresie H.265+, H.265, H.264+, H.264 , WiFi (20 metri prin
2 ziduri de beton), 1/2.8" Progressive CMOS, auto-iris, 0.01
Lux@F1.2, 0 Lux@IR, ICR, 30m IR Range, MICROFON
INCORPORAT, Digital WDR, 3D DNR, microSD card slot pana
DS-2CD2021G1-IDW1 2.8mm la 128GB, EXTERIOR -30 °C ~ 60C, weatherproof IP66,
DC12V (faraPoE), 1 RJ45 10M/100M ethernet port, 3D DNR, 333.20
WiFi
compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server; dimensiuni
69.7 mm × 67.9 mm × 171.4 mm, greutate 0.37kg, carcasa
metalica, doza compatibila DS-1280ZJ-S.

HDReady 1.3 Megapixel 720p IR exterior, 1280X960 pixeli

25 fps, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris, 0.01 Lux@F1.2, 0
Lux@IR, ICR, 30m IR Range, EXTERIOR -30 °C ~ 60C,
DS-2CD2010F-I 4mm weatherproof IP66, DC12V/PoE, 1 RJ45 10M/100M ethernet 274.63
port, 4mm (73 grade deschidere), 3D DNR, compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server

DarkFighter IP Camera box, Full HD 1080p, rezolutie

1920x1080, fast speed 60 fps, UltraLow Light Color: 0.002
Lux @ F1.2, TrueWideDynamicRange 140dB WDR, IR Cut
filter, compresie H.265, H.265+, H.264+, H.264, 5 streams,
CMOS 1/1.8”, on board SD card slot up to 256GB, CS lens
mount, comanda AutoIris DCdrive, Smart Camera (Line
crossing detection, intrusion detection, region entrance
detection, region exiting detection, unattended baggage
detection, object removal detection); Object Counting
(numara toate "obiectele" care trec prin imaginea setata,
rezultatele se obtin in browser, iVMS4200, NVR seriile 77,9X-
I), BLC, HLC, defog, 3D DNR, EIS; Audio In/Out 1/1, 1x RJ45
10M/100M/1000M Ethernet port; 1 x RS-485 interface (half
DS-2CD5026G0-AP duplex, HIKVISION, Pelco-P, Pelco-D, self-adaptive); Alarm
2818.37
In/Out 2/2, 1 x BNC out (CVBS -4CIF resolution-), pentru
utilizare la interior -30 °C to 60 °C, alimentare 12 VDC ± 20%,
24 VAC ± 20%, PoE (802.3af, class 3), dimensiuni 142.6 ×
69.8 × 68 mm, greutate 0.73kg. Pret fara obiectiv, obiectiv
recomandat HIKVISION HV3816D-8MPIR; suport recomandat
DS-1292ZJ.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 368din533

DarkFighter 4MegaPixel IP box camera, UltraHD 1440p,
rezolutie 2560 × 1440 30 fps, UltraLow Light Color: 0.002
Lux @ F1.2, TrueWideDynamicRange 140dB WDR, IR Cut
filter, compresie H.265, H.265+, H.264+, H.264, 5 streams,
CMOS 1/1.8”, on board SD card slot up to 256GB, CS lens
mount, comanda AutoIris DCdrive, P iris, ABF, Smart Camera
(Line crossing detection, intrusion detection, region entrance
detection, region exiting detection, unattended baggage
detection, object removal detection); Object Counting
(numara toate "obiectele" care trec prin imaginea setata,
rezultatele se obtin in browser, iVMS4200, NVR seriile 77,9X-
I), BLC, HLC, defog, 3D DNR, EIS; Audio In/Out 1/1, 1x RJ45
10M/100M/1000M Ethernet port; 1 x RS-485 interface (half
DS-2CD5046G0-AP duplex, HIKVISION, Pelco-P, Pelco-D, self-adaptive); Alarm
3116.29
In/Out 2/2, 1 x BNC out (CVBS -4CIF resolution-), pentru
utilizare la interior -30 °C to 60 °C, alimentare 12 VDC ± 20%,
24 VAC ± 20%, PoE (802.3af, class 3), dimensiuni 142.6 ×
69.8 × 68 mm, greutate 0.73kg. Pret fara obiectiv, obiectiv
recomandat HIKVISION HV3816D-8MPIR; suport recomandat
DS-1292ZJ.

HD Ready 1.3Megapixel 720p DomeIR exterior/interior

1280x960 pixeli 25 fps, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris,
0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, ICR, IR iluminator IR Array
30metri, optimizare IRCut, interior/ exterior -30 °C ~ 60C,
weatherproof IP66, 1 RJ45 10M/100M ethernet
DS-2CD2312-I 4mm port,DC12V/PoE, 4mm lens, 73 grade, 3D DNR, compatibila
234.72
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server, dimensiuni
Φ127×97.5mm, suport compatibil DS-1273ZJ-130-TRL.

1Megapixel HD Ready 720p Dome exterior/interior, rezolutie

1280×960pixeli @ 25fps pixeli, obiectiv 4mm 79 grade
deschidere, fara iluminator IR, 1/3" Progressive CMOS, 3D
DNR, digital WDR & BLC, 0.05 lux @F1.2, Built-in Micro
SD/SDHC/SDXC card slot up to 64 GB, interior/ exterior -30 °C
~ 60C, weatherproof IP66, VandalProof IK10, 1 RJ45
DS-2CD2510F 4mm 10M/100M ethernet port,DC12V / PoE (802.3af), 3D DNR, 126.72
compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server, dimensiuni
99.9 × 97.5 × 46.5 mm

Full HD 2 Megapixel 1080p Pan/Tilt dome orientabil,

1920X1080pixeli 25 fps, 4mm 88 grade deschidere, 1/2.8"
Progressive Scan CMOS, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR,
Optimizata Day&Night ICR, pana la 10m IR Range, Digital
noise reduction, 120dB True Wide Dynamic Range, Micro
SD/SDHC/SDXC card slot, up to 128 GB, compresie H.264 /
DS-2CD2F22FWD-I 4mm MJPEG/H.264+ , 1X RJ45 10M/100M Ethernet port, pentru 266.40
utilizare la interior, operare -10C pana la +40C, compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 369din533

Full HD 2 Megapixel 1080p IR exterior/interior,
1920X1080pixeli 25 fps, obiectiv 2.8mm 106 grade
deschidere sau 4mm 85 grade deschidere, 1/2.8"
Progressive Scan CMOS, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR,
Optimizata Day&Night ICR, pana la 30m IR Range, Digital
DS-2CD2120F-I 2.8mm noise reduction, Digital Wide Dynamic Range, Micro 285.49
SD/SDHC/SDXC card slot, up to 128 GB, VandalProof IK10,
WeatherProof IP66, operare -30C pana la +60C, compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server.

Full HD dome 2 Megapixel 1080p, IR, WiFi, exterior/interior,

1920X1080pixeli 25 fps, 2.8mm 106 grade deschidere,
1/2.8" Progressive Scan CMOS, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR,
Optimizata Day&Night ICR, pana la 30m IR Range, Digital
noise reduction, Digital Wide Dynamic Range, Micro
SD/SDHC/SDXC card slot, up to 128 GB, 1x RJ45 10M/100M
Ethernet interface, WiFi IEEE802.11b, 802.11g, 802.11n,
DS-2CD2120F-IWS 2.8mm Audio In/Out 1/, VandalProof IK10, WeatherProof IP66, 328.45
WiFi operare -30C pana la +60C, compatibila Nuuo, Milestone,
ONVIF, dimensiuni Φ111 × 82 mm, Wall mount DS-1272ZJ-
110, Inclined ceiling mount DS-1259ZJ; livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server demo:
https://youtu.be/D73zxn8KqS4 .

IP Full HD 2 Megapixel dome 1080p IR exterior/interior,

1920X1080 pixeli 25 fps, obiectiv fix 2.8mm ( 114 grade
deschidere), compresie H.265+, H.265, H.264+, H.264 , WiFi
IEEE802.11b, 802.11g, 802.11n (20 metri prin 2 ziduri de
beton), 1/2.8" Progressive CMOS, auto-iris, 0.01 Lux@F1.2, 0
Lux@IR, ICR, 30m IR Range, MICROFON INCORPORAT,
DS-2CD2121G1-IDW1 WiFi Digital WDR, 3D DNR, microSD card slot pana la 128GB,
EXTERIOR -30 °C ~ 60C, weatherproof IP66, DC12V, 378.64
2.8mm
(faraPoE) carcasa plastic, , 1 RJ45 10M/100M ethernet port,
3D DNR, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu
aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server;
dimensiuni Φ121.4 mm × 92.2 mm, greutate 0.465 kg.

3 Megapixel 1440p DomeIR exterior/interior, rezolutie

2048×1536 @ 20fps pixeli, obiectiv 4mm 70 grade
deschidere, 1/3" Progressive CMOS, iluminator IR 10 metri,
3D DNR, digital WDR & BLC, 0.01 lux @F1.2, IR cut filter with
auto switch, AGC ON, 0 lux with IR, 0 Lux@IR, ICR, 10m IR
Range, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC card slot up to 128
DS-2CD2532F-I 4mm GB, interior/ exterior -30 °C ~ 60C, weatherproof IP66, 354.24
VandalProof IK08, 1 RJ45 10M/100M ethernet port, DC12V /
PoE (802.3af), 3D DNR, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF,
livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server, dimensiuni 99.3×96.7×52.8mm

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 370din533

Dome STARLIGHT (color noaptea) UltraLowLight Full HD
2Megapixel 1080p, exterior/interior 25 fps 1920 x 1080 pixeli,
2.8mm lens, 108 grade deschidere, compresie H.265,
H.265+, H.264+, H.264, iluminator automat EXIR 30m IR &IR
Cut filter, 120dB TrueWide Dynamic Range, 1/2.8"
Progressive CMOS, auto-iris, 3D DNR & BLC, 0.005 lux
@F1.2, IR cut filter with auto switch, AGC ON, 0 lux with IR, 0
Lux@IR, microSD/SDHC/SDXC card (pana la 128Gb), smart:
Line crossing detection, intrusion detection, unattended
STARLIGHT DS- baggage detection, object removal detection, interior/ exterior 374.46
2CD2325FWD-I -30 °C ~ 60C, weatherproof IP67, 1 RJ45 10M/100M ethernet
port, DC12V 1A/PoE,3D DNR, compatibila Nuuo, Milestone,
ONVIF, dimensiuni: Φ 127.3 × 95.9 mm, 0,62kg, doza
compatibila DS-1280ZJ-M ; livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server.

Full HD 2MegaPixel 1080p Dome IR VariFocal Manual

Zoom Manual Focus 2.8-12mm (deschidere obiectiv 113°-
33.8°) Interior/Exterior Vandalproof, 1920 x 1080 pixeli 25
fps, 1/3" Progressive CMOS, microSD up to 128GB, 3D DNR
& Digital WDR & BLC, 0.07 lux @F1.2, IR cut filter with auto
switch, Line Crossing, Intrusion Detection, Motion detection,
Dynamic analysis,Tampering alarm, Network disconnect , IP
DS-2CD2720F-I address conflict, Storage exception 456.20
AGC ON, 0 lux with IR, 0 Lux@IR, ICR, 20metri IR Range,
interior/ exterior -30 °C ~ 60 °C, IP66, IK10, alimentare 12V/1A
sau PoE (802.3af), dimensiuni Φ 140 × 99.9 mm. compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server

mini Speed DOME STARLIGHT PAN TILT ZOOM 2

Megapixel 1080p , rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps,
compresie H265+/H.265/H.264+/H.264, iluminator IR
automat efectiv pana la 20 metri, utilizare interior , obiectiv
motorizat VariFocal 2.8-12mm deschidere 109-34 grade,
PAN speed: 100 grade/secunda, 300 presets, 120dB
TrueWideDynamic Range, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris,
UltraLowLight 0.005 Lux@F1.6, 0 Lux@IR, Optimizata
Day&Night ICR, Audio 1/1, Face Detection, Intrusion
Detection, Line Crossing Detection, Region Entrance
Detection, Region Exiting Detection, Object Removal
DS-2DE2A204IW-DE3 Detection, Unattended Baggage Detection, Audio Exception 539.78
StarLight miniSpeedDOME Detection, Dual VCA, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC card
slot, up to 256 GB, Audio In/Out 1/1, utilizare interior -30 °C
~ 60C, weatherproof IP66, alimentare DC12V1A/PoE
(802.3af), carcasa metalica VandalProof IK10, 1 RJ45
10M/100M Ethernet interface,33D DNR, HLC, EIS, Regional
Exposure, Regional Focus, compatibila Nuuo, Milestone,
ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server, Φ 130.7 mm × 101.7 mm , 0.53kg.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 371din533

Full HD 2Megapixel 1080p Dome IR, Obiectiv VariFocal
2.7-12mm Motorizat (deschidere obiectiv 113°-33.8°)
INTERIOR, Vandalproof, 25fps 1920 x 1080 pixeli, 1/2.7"
Progressive CMOS, microSD up to 128GB, 3D DNR & Digital
WDR & BLC, 0.01 lux @F1.2, autoIRIS DCDrive, IR cut filter
with auto switch, Audio In/Out, Alarm In/Out 1/1, BNC video
out, Line Crossing, Intrusion Detection, Motion detection,
Dynamic analysis,Tampering alarm, Network disconnect , IP
address conflict, Scene change detection, Sudden audio
DS-2CD4120F-IZ increase/decrease detection, Face detection, Defocus 430.56
detection, Storage exception AGC ON, 0 lux with IR, 0
Lux@IR, ICR, 30metri IR Range,pentru utilizare la interior
-30 °C ~ 60 °C, IK10, alimentare 12V/1A sau PoE (802.3af),
dimensiuni Φ 140 × 121.8 mm, greutate 1,4kg. compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server

Full HD 2Megapixel 1080p Dome IR, Obiectiv VariFocal

2.7-12mm Motorizat (deschidere obiectiv 113°-33.8°)
Interior/Exterior Vandalproof, 25fps 1920 x 1080 pixeli,
1/2.7" Progressive CMOS, microSD up to 128GB, 3D DNR &
Digital WDR & BLC, 0.07 lux @F1.2, IR cut filter with auto
switch, Line Crossing, Intrusion Detection, Motion detection,
Dynamic analysis,Tampering alarm, Network disconnect , IP
DS-2CD2720F-IZS address conflict, Storage exception 539.17
AGC ON, 0 lux with IR, 0 Lux@IR, ICR, 20metri IR Range,
interior/ exterior -30 °C ~ 60 °C, IP67, IK10, alimentare 12V/1A
sau PoE (802.3af), dimensiuni Φ 140 × 99.9 mm. compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server

DOME 2 Megapixel 1080p, rezolutie 1920x1080 pixeli 30

fps, compresie H265+/H.265/H.264+/H.264, iluminator IR
automat efectiv pana la 30 metri, utilizare exterior/interior ,
obiectiv motorizat VariFocal 2.8-12mm deschidere 110-31
grade, 120dB TrueWideDynamic Range, 1/3" Progressive
CMOS, auto-iris, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, Optimizata
Day&Night ICR, 30m IR Range, Audio 1/1, Alarm In/Out 1/1,
1x CVBS out, Intrusion detection, Line crossing detection,
Motion detection, Dynamic analysis, Tampering alarm, Network
disconnect, IP address conflict, Storage exception, Digital
DS-2CD2723G0-IZS noise reduction, Wide dynamic range, BLC, Built-in Micro 781.08
SD/SDHC/SDXC card slot, up to 128 GB, EXTERIOR -30 °C
~ 60C, weatherproof IP67, VandalProof IK10, alimentare
DC12V1A/PoE (802.3af), carcasa metalica, 1 RJ45 10M/100M
Ethernet interface,3D DNR, BLC, DWDR, compatibila Nuuo,
Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului
pana la 64 camere/server, Φ 153.4 × 133.1 mm, 1.33kg.

3 Megapixel 1440p DomeIR exterior/interior 15fps 2048 x

1536 pixeli, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris, 3D DNR &
Digital WDR & BLC, 0.07 lux @F1.2, IR cut filter with auto
switch, AGC ON, 0 lux with IR, 0 Lux@IR, optimizare IRcut,
30m IR Range EXIR, interior/ exterior -30 °C ~ 60C,
DS-2CD2332-I 4mm weatherproof IP66, 1 RJ45 10M/100M ethernet
335.03
port,DC12V/PoE, deschidere 4mm 70 grade , 3D DNR,
compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 372din533

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR DomeIR exterior/interior,
rezolutie 2560×1440 pixeli @ 25fps pixeli, 1/3" Progressive
CMOS, obiectiv fix 2.8 mm lens, 98 grade deschidere,
auto-iris, 3D DNR & 120dB TrueWideDynamicRange & BLC,
iluminare minima 0.018 lux @F1.2, IR cut filter with auto
switch, AGC ON, 0 lux with IR, 0 Lux@IR, ICR, 20m - 30m IR
Range, compresie H.265+, H.265, H.264+, H.264, Built-in
Micro SD/SDHC/SDXC card slot up to 128 GB, interior/
DS-2CD2143G0-I 2.8mm exterior -30 °C ~ 60C, weatherproof IP66, VandalProof IK10, 387.04
carcasa metalica, 1 RJ45 10M/100M ethernet port,DC12V /
PoE (802.3af), doza compatibila DS-1280ZJ-DM18, doza
inclinata DS-1259ZJ, suport perete DS-1272ZJ-110, 3D DNR,
compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server

3 Megapixel 1440p Dome IR VariFocal Manual Zoom

Manual Focus 2.8-12mm (deschidere obiectiv 105.2°-31.9°)
Interior/Exterior Vandalproof, 20fps 2048 x 1536 pixeli, 1/3"
Progressive CMOS, microSD up to 128GB, 3D DNR & Digital
WDR & BLC, 0.07 lux @F1.2, IR cut filter with auto switch, Line
Crossing, Intrusion Detection, Motion detection, Dynamic
analysis,Tampering alarm, Network disconnect , IP address
DS-2CD2732F-I conflict, Storage exception 817.92
AGC ON, 0 lux with IR, 0 Lux@IR, ICR, 20metri IR Range,
interior/ exterior -30 °C ~ 60 °C, IP66, IK10, alimentare 12V/1A
sau PoE (802.3af), dimensiuni Φ 140 × 99.9 mm. compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR DomeIR exterior/interior,

rezolutie 2688×1520 @ 20fps pixeli, 1/3" Progressive CMOS,
, obiectiv fix 2.8mm 106 grade, auto-iris, 3D DNR & 120dB
TrueWideDynamicRange & BLC, 0.01 lux @F1.2, IR cut filter
with auto switch, AGC ON, 0 lux with IR, 0 Lux@IR, ICR, 20m
- 30m IR Range, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC card slot up
to 128 GB, interior/ exterior -30 °C ~ 60C, weatherproof IP66,
DS-2CD2142FWD-I 2.8mm VandalProof IK08, 1 RJ45 10M/100M ethernet port,DC12V / 465.77
PoE (802.3af), doza compatibila CB110, doza inclinata AB110,
suport perete WM110, 3D DNR, compatibila Nuuo, Milestone,
ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server

HIKVISION DS-2CD2142FWD-I cu obiectiv de 4mm

DS-2CD2142FWD-I 4mm deschidere 83 grade
465.77
UltraHD 4 Megapixel 1440p IR DomeIR exterior/interior,
rezolutie 2688×1520 @ 20fps pixeli, 1/3" Progressive CMOS,
, obiectiv fix 4mm lens, 83 grade deschidere sau 2.8mm
106 grade, auto-iris, 3D DNR & 120dB
TrueWideDynamicRange & BLC, 0.01 lux @F1.2, IR cut filter
with auto switch, Audio In/Out 1/0, Alarm In/out 1/1, AGC ON,
0 lux with IR, 0 Lux@IR, ICR, 20m - 30m IR Range, Built-in
DS-2CD2142FWD-IS 2.8mm Micro SD/SDHC/SDXC card slot up to 128 GB, interior/ 495.42
exterior -30 °C ~ 60C, weatherproof IP66, VandalProof IK10,
1 RJ45 10M/100M ethernet port,DC12V / PoE (802.3af), doza
compatibila CB110, doza inclinata AB110, suport perete
WM110, 3D DNR, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata
cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 373din533

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR DomeIR exterior/interior,
rezolutie 2688×1520 @ 20fps pixeli, 1/3" Progressive CMOS,
auto-iris, 3D DNR & 120dB WDR & BLC, 0.01 lux @F1.2, IR
cut filter with auto switch, AGC ON, 0 lux with IR, 0 Lux@IR,
ICR, 20m - 30m IR Range, WiFi IEEE802.11b, 802.11g,
802.11n, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC card slot up to 128
DS-2CD2142FWD-IWS 2.8mm GB, interior/ exterior -30 °C ~ 60C, weatherproof IP67,
VandalProof IK10, 1 RJ45 10M/100M ethernet port,DC12V / 496.52
WiFi dome
PoE (802.3af) , 2.8mm lens, 106 grade deschidere, 3D DNR,
compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server; dimensiuni
Φ111 × 82mm, greutate: 500 grame.

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR DomeIR exterior/interior,

rezolutie 2688×1520 pixeli @ 25fps pixeli, 1/3" Progressive
CMOS, obiectiv fix 2.8 mm lens, 103 grade deschidere,
compresie H.265+/ H.265/H.264+/H.264 , auto-iris, 3D DNR &
120dB TrueWideDynamicRange & BLC, Color: 0.01 Lux @
(F1.2, AGC ON), IR cut filter with auto switch, AGC ON, 0 lux
with IR, 0 Lux@IR, ICR, 30m IR Range, Built-in Micro
SD/SDHC/SDXC card slot up to 128 GB, Audio In/Out 1/1,
DS-2CD2143G0-IS interior/ exterior -30 °C ~ 60C, weatherproof IP66, 405.87
VandalProof IK10, carcasa metalica, 1 RJ45 10M/100M
ethernet port,DC12V / PoE (802.3af), doza compatibila DS-
1280ZJ-DM18, doza inclinata DS-1259ZJ, suport perete DS-
1272ZJ-110, 3D DNR, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF,
livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server

H265+ UltraHD 4 Megapixel 1440p IR DomeIR

exterior/interior, rezolutie 2688×1520 @ 20fps pixeli, obiectiv
2.8mm (98 grade deschidere) sau 4mm (78 grade
deschidere), 1/3" Progressive CMOS, 3D DNR & 120dB WDR
& BLC, 0.01 lux @F1.2, IR cut filter with auto switch, AGC ON,
0 lux with IR, 0 Lux@IR, ICR, iluminator InfraRed 10m,
Microfon, Audio In/Out 1/1, Alarm In/Out 1/1, WiFi
IEEE802.11b, 802.11g, 802.11n, Built-in Micro
SD/SDHC/SDXC card slot up to 128 GB, interior/ exterior -30
DS-2CD2543G0-IWS 2.8 mm °C ~ 60C, weatherproof IP66, VandalProof IK08, 1 RJ45
636.85
10M/100M ethernet port,DC12V / PoE (802.3af), 3D DNR,
compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server, dimensiuni
Φ110 mm × 56.4 mm, greutate 0.4kg, doza cu suport
compatibila DS-1280ZJ-DM22.

UltraHD 4 Megapixel 1440p EXIR DomeIR exterior/interior

20 fps 2688×1520 pixeli, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris,
3D DNR & 120dB WDR & BLC, 0.01 lux @F1.2, IR cut filter
with auto switch, AGC ON, 0 lux with IR, 0 Lux@IR, optimizare
IRcut, 30m IR Range EXIR, ALARM: Intrusion Detection,
Line Crossing detection, Motion detection, interior/
DS-2CD2342WD-I 2.8mm exterior -30 °C ~ 60C, weatherproof IP66, 1 RJ45 10M/100M 368.11
ethernet port, DC12V/PoE, obiectiv 2.8mm , 86 grade
deschidere, 3D DNR, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF,
livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 374din533

STARLIGHT miniSpeedDOME IP 4 Megapixel 1440p ,
rezolutie 2560x1440 pixeli 25 fps, compresie
H265+/H.265/H.264+/H.264, iluminator IR automat efectiv
pana la 20 metri, utilizare interior , obiectiv motorizat
VariFocal 2.8-12mm deschidere 100-33 grade, PAN speed:
100 grade/secunda, 300 presets, 120dB TrueWideDynamic
Range, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris, UltraLowLight
0.005 Lux@F1.6, 0 Lux@IR, Optimizata Day&Night ICR,
Audio 1/1, Face Detection, Intrusion Detection, Line Crossing
Detection, Region Entrance Detection, Region Exiting
Detection, Object Removal Detection, Unattended Baggage
DS-2DE2A404IW-DE3 Detection, Audio Exception Detection, Dual VCA, Built-in
Micro SD/SDHC/SDXC card slot, up to 256 GB, Audio 702.17
StarLight miniPTZ In/Out 1/1, utilizare interior -30 °C ~ 60C, weatherproof IP66,
alimentare DC12V1A/PoE (802.3af), carcasa metalica
VandalProof IK10, 1 RJ45 10M/100M Ethernet interface,DNR,
HLC, EIS, Regional Exposure, Regional Focus, compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server, Φ 130.7 mm × 101.7
mm , 0.53kg. DS-1294ZJ-PT Wall Mounting Bracket

DOME UltraHD 4 Megapixel 1440p IR exterior, obiectiv

motorizat VariFocal 2.8-12mm deschidere 112-33,8 grade,
2688X1520 pixeli 20 fps, 120dB TrueWideDynamic Range,
1/3" Progressive CMOS, auto-iris, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR,
Optimizata Day&Night ICR, 30m IR Range, Intrusion
detection, Line crossing detection, Motion detection, Dynamic
analysis, Tampering alarm, Network disconnect, IP address
conflict, Storage exception, Digital noise reduction, Wide
dynamic range, BLC, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC card
DS-2CD2742FWD-IZS slot, up to 128 GB, EXTERIOR -30 °C ~ 60C, weatherproof
898.18
IP66, VandalProof IK10, DC12V1A/PoE (802.3af), 1 RJ45
10M/100M Ethernet interface,3D DNR, BLC, DWDR,
compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server, Φ 140 × 99.9
mm, 1.kg.

DOME UltraHD 4 Megapixel 1440p IR exterior, obiectiv

motorizat VariFocal 2.8-12mm deschidere 112-29 grade,
2688X1520 pixeli 25 fps, 120dB TrueWideDynamic Range,
compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264, 1/3" Progressive
CMOS, auto-iris, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, Optimizata
Day&Night ICR, 30m IR Range, Face detection, Intrusion
detection, Line crossing detection, Motion detection, Dynamic
analysis, Tampering alarm, Network disconnect, 3D DNR, BLC,
DWDR IP address conflict, Storage exception, Digital noise
reduction, BLC, Built-in Micro SD/SDHC/SDXC card slot, up
DS-2CD2743G0-IZS to 128 GB, EXTERIOR -30 °C ~ 60C, weatherproof IP67, 771.57
vandalproof IK10, carcasa metalica, DC12V1A/PoE
(802.3af), 1 RJ45 10M/100M Ethernet interface, Alarm In/Out
1/1, Audio In/Out 1/1/, 1xCVBS analog out, compatibila Nuuo,
Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului
pana la 64 camere/server, Φ 153.4 × 133.1 mm, 1.3 kg.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 375din533

5 Megapixel IR 4K UltraHD H.265+/ H.265/ H.264 DomeIR
exterior/interior 20fps 2560 x 1920 pixeli, obiectiv 2.8mm
deschidere 80 grade , 1/2.9" Progressive CMOS, auto-iris, 3D
DNR, 120dB True Wide Dynamic Range, BLC, 0.01 lux
@F1.2, IR cut filter with auto switch, AGC ON, 0 lux with IR, 0
Lux@IR, ICR, 20m - 30m IR Range, Smart: Line crossing
detection, intrusion detection, unattended baggage
DS-2CD2155FWD-I 2.8mm detection, object removal detection, SDcard up to 128 GB, 496.42
utilizare interior/ exterior -30 °C ~ 60C, weatherproof IP67,
IK10 VandalProof, 1 RJ45 10M/100M ethernet
port,DC12V/PoE, 3D DNR, compatibila Nuuo, Milestone,
ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server,dimensiuni Φ111 × 82mm, 0.5kg.

PanTiltZoom dome Full HD 1080p, 4X Zoom Optic

motorizat, utilizare interior, rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps,
compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264/MJPEG Day/Night cu
optimizare IRCut, Smart IR 30 metri, obiectiv 4X Zoom
motorizat, 2.8-12mm (deschidere 100-25 grade), 0.1-60
grade/secunda Pan/TILT, Smart detection: intrusion
detection, line crossing detection, audio exception
detection, motion detection, Auto iris, auto focus, auto white
balance, backlight compensation, 3D DNR, AGC, BLC, Digital
DS-2DE2204IW-DE3/W WiFi Wide Dynamic Range, DNR, 8 patrols, up to 32 presets for 1120.15
each patrol, MICROFON incorporat, Audio In/Out 1/1,
Alarm In/out 1/1, Micro SD/SDHC/SDXC card storage, up to
128GB, 8x Privacy Mask, WIFI, 1X 1 RJ45 10M/100M
Ethernet interface, alimentare DC 12V/ 1A sau PoE (802.3af,
class3), dimensiuni Φ125mm × 137.2mm, greutate 0.65 kg,
suport recomandat DS-1280ZJ-PT3; pentru utilizare la
interior.

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR exterior, Pan/Tilt motorizat

pentru utilizare la interior (90 grade orizontala, -75 grade
verticala) interior IR dome rezolutie 2688×1520 @ 20fps,
Day/Night cu optimizare IRCut, IR 10metri, 120 dB
TrueWideDynamicRange,BLC, H.264, obiectiv 2.8mm 106
grade deschidere, inregistreaza intern SD/SDHC/SDXC card
slot (up to 128GB), 1 RJ45 10M / 100M ethernet port, Audio
In/out, Alarm I/O 1/1, 5W, WiFi IEEE802.11b/g/n, software
DS-2CD2F42FWD-IWS 2.8mm Android (cu playback), FARA PATROL FARA PRESET, iPhone
553.96
WiFi iVMS 4500, security 64/128-bit WEP, WPA/WPA2, WPA-
PSK/WPA2-PSK, WPS; Temperatura de operare -30°C ~ 60°C
(FARA CONDENS). Alimentare 12 VDC ± 10%, PoE (802.3af);
dimensiuni 66 x 70.6 x 139.1. NU include alimentator.
compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 376din533

5 Megapixel IR UltraHD H.265+/ H.265/ H.264 DomeIR
exterior/interior 20fps 2560 x 1920 pixeli, obiectiv 4mm 63.5
grade , 1/2.9" Progressive CMOS, auto-iris, 3D DNR, 128dB
True Wide Dynamic Range, BLC, 0.01 lux @F1.2, IR cut filter
with auto switch, AGC ON, 0 lux with IR, 0 Lux@IR, ICR, 20m
- 30m IR Range, Smart: Line crossing detection, intrusion
detection, unattended baggage detection, object removal
DS-2CD2155FWD-I 4mm detection, SDcard up to 128 GB, utilizare interior/ exterior -30 592.95
°C ~ 60C, weatherproof IP67, IK10 VandalProof, 1 RJ45
10M/100M ethernet port,DC12V/PoE, 3D DNR, compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server,dimensiuni Φ111 ×
82mm, 0.5kg.

5 Megapixel IR UltraHD DomeIR exterior/interior 30fps 2560

x 1920 pixeli, 2.8mm lens 81 grade deschidere , 1/2.9"
Progressive CMOS, compresie H.265, H.265+, H.264+, H.264,
120dB True Wide Dynamic Range, auto-iris, 3D DNR&BLC,
0.01 lux @F1.2, IR cut filter with auto switch, AGC ON, 0 lux
with IR, 0 Lux@IR, ICR, 30m IR Range, Smart: Line
crossing detection, intrusion detection, unattended
DS-2CD2355FWD-I 2.8mm baggage detection, object removal, SDcard up to 128 GB, 514.81
interior/ exterior -30 °C ~ 60C, weatherproof IP67, 1 RJ45
10M/100M ethernet port,DC12V/PoE, 3D DNR, compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server,dimensiuni Φ 127.3 ×
95.9 mm, doza recomandata DS-1280ZJ-M, 0.62kg.

5 Megapixel 4K UltraHD H.265+/ H.265/ H.264 IR DomeIR

exterior/interior 20fps 2560 x 1920 pixeli, obiectiv 2.8mm
deschidere 80 grade, 1/2.9" Progressive CMOS, auto-iris, 3D
DNR, 128dB True Wide Dynamic Range, BLC, 0.01 lux
@F1.2, IR cut filter with auto switch, AGC ON, 0 lux with IR, 0
Lux@IR, ICR, 20m - 30m IR Range, Smart: Line crossing
detection, intrusion detection, unattended baggage
DS-2CD2155FWD-IS 2.8mm detection, object removal 629.35
detection, SDcard up to 128 GB, Alarm I/O 1/1, Audio I/O
1/1, interior/ exterior -30 °C ~ 60C, weatherproof IP67, IK10
VandalProof, 1 RJ45 10M/100M ethernet port,DC12V/PoE, 3D
DNR, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server,dimensiuni
Φ111 × 82mm, 0.5kg.

DOME UltraHD 5 Megapixel 1440p IR exterior, obiectiv

motorizat VariFocal 2.8-12mm deschidere 88-29 grade,
2944X1656 pixeli 20 fps, 120dB TrueWideDynamic Range,
compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264, 1/3" Progressive
CMOS, auto-iris, 0.01 Lux@F1.2, 0 Lux@IR, Optimizata
Day&Night ICR, 30m IR Range, Face detection, Line crossing
detection, intrusion detection, unattended baggage detection,
object removal detection , Built-in Micro SD/SDHC/SDXC
DS-2CD2755FWD-IZS card slot, up to 128 GB, EXTERIOR -30 °C ~ 60C,
907.81
weatherproof IP67, vandalproof IK10, carcasa metalica,
DC12V1A/PoE (802.3af), 1 RJ45 10M/100M Ethernet
interface, Alarm In/Out 1/1, Audio In/Out 1/1/, 1xCVBS analog
out, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server, Φ 153.4 ×
133.1 mm, 1.3 kg.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 377din533

4K 8Megapixel 2160p DomeIR exterior/interior 20 fps 3840 ×
2160 @20fps pixeli, 2.8mm lens, 108 grade deschidere,
compresie H.265, H.265+, H.264+, H.264, iluminator automat
30m IR &IR Cut filter, 120dB TrueWide Dynamic Range,
1/2.5" Progressive CMOS, auto-iris, 3D DNR & BLC, 0.01 lux
@F1.2, IR cut filter with auto switch, AGC ON, 0 lux with IR, 0
Lux@IR, microSD/SDHC/SDXC card (pana la 128Gb), smart:
Line crossing detection, intrusion detection, unattended
DS-2CD2385FWD-I 2.8mm baggage detection, object removal detection, interior/ exterior 604.44
-30 °C ~ 60C, weatherproof IP67, 1 RJ45 10M/100M ethernet
port,DC12V/PoE,3D DNR, compatibila Nuuo, Milestone,
ONVIF, dimensiuni: Φ 127.3 × 95.9 mm, 0,62kg, doza
compatibila DS-1280ZJ-M ; livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server.

4K 8 Megapixel UltraHD H.265+/ H.265/ H.264 IR DomeIR

exterior/interior 20fps 3840 x 2160 pixeli, obiectiv 2.8mm
deschidere 109 grade, 1/2.9" Progressive CMOS, auto-iris,
3D DNR, 120dB True Wide Dynamic Range, BLC, 0.027 lux
@F1.2, IR cut filter with auto switch, AGC ON, 0 lux with IR, 0
Lux@IR, ICR, 30m IR Range EXIR 2.0, Smart: Line crossing
detection, intrusion detection, unattended baggage
detection, object removal, object left, face detection,
DS-2CD2185FWD-I 2.8mm SDcard up to 128 GB, interior/ exterior -30 °C ~ 60C, 659.81
weatherproof IP67, IK10 VandalProof, 1 RJ45 10M/100M
ethernet port,DC12V/PoE, 3D DNR, compatibila Nuuo,
Milestone, ONVIF, doza recomandata CB110, livrata cu
aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server,dimensiuni Φ111 × 82mm, 0.5kg.

4K 8 Megapixel UltraHD H.265+/ H.265/ H.264 IR DomeIR

exterior/interior 20fps 3840 x 2160 pixeli, obiectiv 2.8mm
deschidere 109 grade, 1/2.9" Progressive CMOS, auto-iris,
3D DNR, 120dB True Wide Dynamic Range, BLC, 0.027 lux
@F1.2, IR cut filter with auto switch, AGC ON, 0 lux with IR, 0
Lux@IR, ICR, 30m IR Range EXIR 2.0, Smart: Line crossing
detection, intrusion detection, unattended baggage
detection, object removal, object left, face detection,
DS-2CD2185FWD-IS 2.8mm SDcard up to 128 GB, audio In/Out 1/1, interior/ exterior -30 690.92
°C ~ 60C, weatherproof IP67, IK10 VandalProof, 1 RJ45
10M/100M ethernet port,DC12V/PoE, 3D DNR, compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, doza recomandata CB110, livrata cu
aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server,dimensiuni Φ111 × 82mm, 0.5kg.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 378din533

12 MegaPixel 4K UltraHD DomeIR exterior/interior 15fps
4000 x 3000 pixeli, 1/3" Progressive CMOS, auto-iris, 3D DNR
& Digital WDR & BLC, Defog, 0.009 lux @F1.2, IR cut filter
with auto switch, AGC ON, 0 lux with IR, 0 Lux@IR, ICR, 20m
- 30m IR Range, SDcard up to 128 GB, interior/ exterior -30
°C ~ 60C, weatherproof IP66, IK10 VandalProof, 1 RJ45
10M/100M ethernet port,DC12V/PoE30W, Obiectiv VariFocal
2.8-12mm Motorizat (96-32grade), Smart Focus , 1Audio In,
DS-2CD41C5F-IZ Alarm In/Out 1/1, 1 BNC VideoOut 1Vp-p, SMART: Behavior 3232.80
Analysis (Line crossing detection, Intrusion detection, Region
entrance, Region exiting, Unattended baggage, Object
removal) compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu
aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64
camere/server,dimensiuni Φ140×121.8 mm, 1,4kg.

1MegaPixel, HDReady 720p, rezolutie 1280x720 pixeli 25

fps, Day/Night cu optimizare IRCut, IR 10metri, Digital WDR,
BLC, H.264, obiectiv 2.8mm 92 grade deschidere, microfon
si difuzor (speaker) bidirectionale incorporate, inregistreaza
intern SD/SDHC/SDXC card slot (up to 128GB), fara mufa
retea RJ45 (doar conectivitate WiFi), Mini Cube, WiFi
IEEE802.11b/g/n, software cu playback si PushVideo la
alarma Android, iPhone iVMS 4500, 64/128-bit WEP,
WPA/WPA2, WPA-PSK/WPA2-PSK, WPS; Temperatura de
DS-2CV2U01FD-IW 2.8mm operare -10°C ~ 40°C (FARA CONDENS). Alimentare 5VDC ± 177.09
15% microUSB interface, (fara PoE) ; pentru utilizare la
interior, se poate monta pe perete, dimensiuni Φ 64 × 106.9
mm, 115 grame greutate; perfect compatibile cu IP NVR-urile
HIKVISION, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu
aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server.

2MP, FullHD 1080p, rezolutie 1920x1080 pixeli 30

fps,Day/Night cu optimizare IRCut, IR 10metri, Digital WDR,
BLC, H.264, obiectiv 2.8mm, microfon si difuzor (speaker)
bidirectionale incorporate, senzor PIR incorporat (10metri-80
grade), inregistreaza intern SD/SDHC/SDXC card slot (up to
64GB), 1 RJ45 10M / 100M ethernet port, Mini Cube, Alarm I/O
1/1, 5W, WiFi IEEE802.11b/g/n, software Android (cu
playback), iPhone iVMS 4500, security 64/128-bit WEP,
DS-2CD2420F-IW 2.8mm WiFi WPA/WPA2, WPA-PSK/WPA2-PSK, WPS; Temperatura de 283.35
operare -10°C ~ 60°C (FARA CONDENS). Alimentare 12 VDC
± 10%, PoE (802.3af); dimensiuni 66 x 70.6 x 139.1. perfect
compatibile cu IP NVR-urile HIKVISION, compatibila Nuuo,
Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului
pana la 64 camere/server.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 379din533

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR, rezolutie 2688x1520 pixeli 20
fps,Day/Night cu optimizare IRCut, IR 10metri, 120dB True
WideDinamicRange, BLC, H.264, obiectiv 2.8mm 105 grade
deschidere sau 4mm 83 grade , microfon si difuzor
(speaker) bidirectionale incorporate, senzor PIR incorporat
(10metri-80 grade), inregistreaza intern SD/SDHC/SDXC card
slot (up to 128GB), 1 RJ45 10M / 100M ethernet port, Mini
Cube, Alarm I/O 1/1, 5W, WiFi IEEE802.11b/g/n, software
DS-2CD2442FWD-IW 2.8mm Android (cu playback), iPhone iVMS 4500, security 64/128-bit
407.01
WiFi WEP, WPA/WPA2, WPA-PSK/WPA2-PSK, WPS; Temperatura
de operare -10°C ~ 60°C (FARA CONDENS). Alimentare 12
VDC ± 10%, PoE (802.3af); dimensiuni 66 x 70.6 x
139.1.perfect compatibile cu IP NVR-urile HIKVISION,
compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie
gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server.

UltraHD 4 Megapixel 1440p IR, rezolutie 2688x1520 pixeli 20

fps,Day/Night cu optimizare IRCut, IR 10metri, 120dB True
WideDinamicRange, compresie H.265+/H.265/H.264, obiectiv
2.8mm 98 grade deschidere, microfon si difuzor (speaker)
bidirectionale incorporate, senzor PIR incorporat (10metri-80
grade), inregistreaza intern SD/SDHC/SDXC card slot (up to
128GB), 1 RJ45 10M / 100M ethernet port, Mini Cube, WiFi
IEEE802.11b/g/n, software Android (cu playback), iPhone
iVMS 4500, security 64/128-bit WEP, WPA/WPA2, WPA-
DS-2CD2443G0-IW 2.8mm PSK/WPA2-PSK, WPS; Temperatura de operare -10°C ~ 60°C
454.29
(FARA CONDENS). Alimentare 12 VDC ± 10%, PoE (802.3af);
dimensiuni 66 x 70.6 x 139.1.perfect compatibile cu IP NVR-
urile HIKVISION, compatibila Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata
cu aplicatie gratuita a furnizorului pana la 64 camere/server.

UltraHD 5 Megapixel 1440p IR, rezolutie 2944x1656 pixeli 20

fps, Day/Night cu optimizare IRCut, iluminator IR 10metri,
optimizare Day&Night cu IRCut filter, 120dB True
WideDinamicRange, BLC/3D DNR/HLC/ROI, compresie
H.265+/H.265/H.264, obiectiv 2.8mm 97 grade deschidere,
microfon si difuzor (speaker) bidirectionale incorporate,
senzor PIR incorporat (10metri-90 grade), inregistreaza intern
(SMART: detectie miscare, PIR alarm, audio alarm, line
crossing, intrusion detection, baggage detection, removal
detection) SD/SDHC/SDXC card slot (up to 128GB), 1 RJ45
DS-2CD2455FWD-I 2.8mm 10M / 100M ethernet port, Mini Cube, software Android (cu 510.87
playback) HIK-Connect, iPhone iVMS 4500, Temperatura de
operare -10°C ~ 60°C (FARA CONDENS). Alimentare 12 VDC
± 10% 1A, PoE (802.3af); dimensiuni 102.8 x 65.2 x 32.6mm;
perfect compatibile cu IP NVR-urile HIKVISION, compatibila
Nuuo, Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a
furnizorului pana la 64 camere/server.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 380din533

Camera video supraveghere IP UltraHD 5 Megapixel 1440p
IR, rezolutie 2944x1656 pixeli 20 fps, optimizare Day/Night
IRCut, iluminare minima Color: 0.01 Lux @ (F1.2, AGC ON), IR
10metri, 120dB True WideDynamicRange, BLC, compresie
H.265+/H.265/H.264, obiectiv 2.8mm 97 grade deschidere,
microfon si difuzor (speaker) bidirectionale incorporate, WiFi
IEEE 802.11b/g/n, senzor PIR incorporat (10metri-90 grade),
inregistreaza intern (SMART: detectie miscare, PIR alarm,
audio alarm, line crossing, intrusion detection, baggage
detection, removal detection) SD/SDHC/SDXC card slot (up
to 128GB), 1 RJ45 10M / 100M ethernet port, Mini Cube,
DS-2CD2455FWD-IW 2.8mm software Android (cu playback) HIK-Connect, iPhone iVMS 501.57
4500, Temperatura de operare -10°C ~ 60°C (FARA
CONDENS). Alimentare 12 VDC ± 10% 1A, PoE (802.3af,
class 3); dimensiuni 102.8 x 65.2 x 32.6mm; perfect
compatibile cu IP NVR-urile HIKVISION, compatibila Nuuo,
Milestone, ONVIF, livrata cu aplicatie gratuita a furnizorului
pana la 64 camere/server.

Camera video supraveghere IP "DESK":

-pentru utilizare la birouri relatii cu publicul: ofera simultan 2
imagini= 1 imagine in fata camerei cu clientul si 1 imagine in
spatele camerei cu functionarul
-rezolutie HD Ready 1280x960 pixeli, 30 fps, 0.028 Lux
-microfon omnidirectional integrat (fata-spate)
-obiectiv 2.8mm
DS-2CD6812D 2.8mm -TrueWideSynamicRange 120dB, 3D DNR 604.80
-slot SD card pana la 64GB
-1 Audio IN, 1 RJ45 10M/100M Ethernet port
-alimentare 12 V DC, 0.5A
-pentru utilizare la interior
-dimensiuni 83.78×69.84×95mm

Camera video supraveghere IP Thermal Bispectrum

(perimeter defense, fire-prevention):
-Thermal Smart Camera: Line crossing, Intrusion, Audio
exception, Region Entrance & Exit
-Thermal Temperature exception alarm (55m, obiect 1x1m)
-Thermal Advanced fire detection algorithm (140 metri,
1x1m), pana la 10 focare simultan
-VOX Uncooled focal plane detector rezolutie 160*120 pixeli
30fps
-Thermal obiectiv fix 7mm, deschidere 33.9 grade:
-detecteaza vehicule pana la 429 metri
DS-2TD2615-7 BiSpectrum -detecteaza prezenta umana pana la 140 metri 8551.87
Thermal Camera -iluminator IR automat efectiv pana la 30 metri
-Built-in Micro SD card slot up to 128 GB
-Alarm IN/OUT: 2/2; Audio IN/OUT: 1/1; 1 x BNC analo out
-1 RJ45 10M/100M Self-adaptive Ethernet interface
-alimentare AC24V, DC12V 1A, PoE(802.3at)
-IP66 WeatherProof, -40C pana la +60C
-dimensiuni 314mm×104mm×292.7mm
-greutate 1.55 kg

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 381din533

Camera video supraveghere IP Thermal:
-VOX Uncooled focal plane detector rezolutie 384*288 pixeli
30fps
-obiectiv fix 15mm, deschidere 24 grade:
-detecteaza vehicule pana la 1353metri
DS-2TD2136-15 15mm -detecteaza prezenta umana pana la 441metri 14648.26
-Alarm IN/OUT: 2/2; Audio IN/OUT: 1/1
-1 RJ45 10M/100M Self-adaptive Ethernet interface
-alimentare AC24V, DC12V 1A, PoE(802.3at)
-IP66 WeatherProof, -40C pana la +60C.

Camera video supraveghere dome IP Thermal BiSpectrum

Deep In View (ALARMA la detectie incendiu sau la atingere
temperatura):
-VOX Uncooled Focal Plane Arrays:
-rezolutie 160*120 pixeli 25 FPS
-obiectiv fix 1.8mm
-masoara temperatura in gama: -20 °C to +150 °C; Obiect
1X1m la 22m
-acuratetea masurarii temperaturii: ± 8 °C
-Fire detection: Dynamic fire point detection, pana la 10
puncte; detecteaza incendii la 54 m (obiect 1x1m);
Advanced fire detection algorithm
-Masoara temperatura: 10 zone, 1 linie, 10 puncte
-Color FullHD 1080p
-rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps
-Ultra Low Light Color: 0.002 Lux
-obiectiv 2.1mm
-True Wide Dynamic Range 120dB; IR cut filter
DS-2TD1217-2/V1 -iluminator InfraRed efectiv pana la 15 metri 4663.01
-VCA: Line Crossing, Intrusion, Region Entrance, and Region
Exiting
-detecteaza vehicule pana la 162 metri
-detecteaza prezenta umana pana la 53 metri
-SD Memory Card up to 256GB
-Alarm IN/OUT: 1/1; Audio IN/OUT: 1/1
-1 RJ45 10M/100M Self-adaptive Ethernet interface; compresie
H.265/H.264 or H.265+ /H.264+
-Analog Video Output: 1.0V [p-p]/75Ω, PAL/NTSC/BNC
-alimentare DC12V 1A, PoE(802.3af)
-IP67 WeatherProof, -30C pana la +60C; pentru utilizare la
interior/exterior
Functioneaza cu Hikvision iVMS4200.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 382din533

Camera video supraveghere IP Thermal:
-Deepin View (Smart Thermal Imaging): Line crossing,
Intrusion, Region Entrance & Exit
-Reliable temperature alarm function
- Advanced fire detection algorithm
-masoara temperatura in 10 puncte predefinite (-20C pana
la +150C)
-VOX Uncooled focal plane detector rezolutie 384*288 pixeli
50fps
-obiectiv fix 50mm, deschidere 7.47 grade:
-compresie H.265/H.264/MJPEG, H.265+/H.264+
DS-2TD2336-50 -CVBS (BNC) video out; Alarm IN/OUT: 2/2; Audio IN/OUT: 1/1 23962.18
-Micro SD card slot pentru card-uri de pana la 64 GB
-1 RJ45 10M/100M Self-adaptive Ethernet interface
-alimentare AC24V, DC12V 2A
-IP66 WeatherProof,
-temperatura de functionare -40C pana la +60C
-dimensiuni 535mm × 400mm × 171mm
-greutate 6.4kg

FishEye 360 grade deschidere, vedere panormica 3

MegaPixel FishEye camera, 2048 x 1536 pixeli 25fps,
1440p, Day&Night cu InfraRedCut filter, TrueWideDynamic
Range 120dB, IR automat 15 metri, Backlight compensation,
Micro SD/SDXC slot, up to 64 GB, compresie H.264, 16Mbs
output, High Light Compensation, alimentare POE sau 12V/1A,
DS-2CD6332FWD-I(1.19mm) dimensiuni 164 x 152.8 x 43.8mm. Compatibila NUUO
3MegaPixel Fisheye NVRmini si Nuuo IP+: 1 licenta pentru 360grade, 3 licente 2423.59
pentru imagini a cate 120grade,
http://www.youtube.com/watch?v=rGlIFKRJgso Recomandat a
se utiliza impreuna cu NVR Hikvision DS-7732NI-I4.pentru
utilizare la interior .

FishEye 360 grade deschidere, vedere panormica 3

MegaPixel FishEye camera, 2048 x 1536 pixeli 25fps,
1440p, Day&Night cu InfraRedCut filter, TrueWideDynamic
Range 120dB, IR automat 15 metri, Backlight compensation,
Micro SD/SDXC slot, up to 64 GB, compresie H.264, 16Mbs
output, High Light Compensation, Audio In/Out 1/1, Alarm
In/Out 1/1, alimentare POE sau 12V/1A, VandalProoF IP66
pentru utilizare la exterior (-30C+60C), dimensiuni 164 x 152.8
DS-2CD6332FWD-IVS x 43.8mm. Compatibila NUUO NVRmini si Nuuo IP+: 1 licenta 2680.01
pentru 360grade, 3 licente pentru imagini a cate 120grade,
http://www.youtube.com/watch?v=rGlIFKRJgso Recomandat a
se utiliza impreuna cu NVR Hikvision DS-7732NI-I4.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 383din533

FishEye 360 grade deschidere, vedere panormica 6
MegaPixel FishEye camera, 4K UltraHD 3072 x 2048 pixeli
25fps, Day&Night cu IntraRedCut filter, IR automat 10 metri,
Backlight compensation, Micro SD/SDXC slot, up to 64 GB,
compresie H.264, 16Mbs output, Digital WideDynamicRange,
High Light Compensation, alimentare POE sau 12V/1A,
DS-2CD6362F-I 6MegaPixel dimensiuni 164 x 152.8 x 43.8mm. Compatibila NUUO 3121.72
FishEYE NVRmini si Nuuo IP+: 1 licenta pentru 360grade, 3 licente
pentru imagini a cate 120grade,
http://www.youtube.com/watch?v=rGlIFKRJgso Recomandat a
se utiliza impreuna cu NVR Hikvision DS-7732NI-I4.

FishEye 360 grade vedere panormica 6 MegaPixel camera,

UltraHD 3072 x 2048 pixeli 25fps, Day&Night cu IntraRedCut
filter, IR automat 10 metri, Microfon inclus, Audio I/O 1/1,
Backlight compensation, Micro SD/SDXC slot, up to 64 GB,
compresie H.264, 16Mbs output, Digital WideDynamicRange,
High Light Compensation, alimentare POE sau 12V/1A,
dimensiuni 164 x 152.8 x 43.8mm. Compatibila NUUO
DS-2CD6362F-IVS NVRmini si Nuuo IP+: 1 licenta pentru 360grade, 3 licente 2232.14
6MegaPixel FishEYE pentru imagini a cate 120grade,
http://www.youtube.com/watch?v=rGlIFKRJgso
Recomandat a se utiliza impreuna cu NVR Hikvision DS-
7732NI-I4. WeahterProof IP66 pentru utilizare exterior/interior
-30C pana la +60C.

FishEye360 grade deschidere 5 MegaPixel UltraHD, vedere

panormica, 2560 x 1920 25 fps, 1440p, obiectiv 1.05 mm
compresie H.265, H.265+, H.264+, H.264, Day&Night Color:
0.01lux @(F1.2, AGC ON), iluminator IR 8METRI, 120 dB
True Wide Dynamic Range, Support 14 display modes in
total (including display modes of different mount types):
Fisheye View, 180 Panorama View, 4PTZ, Fisheye + 3PTZ,
Panorama View, anorama + PTZ, Panorama + 3PTZ,
Panorama + 6PTZ, Panorama + 8PTZ, 2PTZ, Fisheye +
8PTZ, Panorama View, Panorama + 3PTZ, Panorama +
8PTZ Motion detection, dynamic analysis, intrusion
DS-2CD2955FWD-I 1.05mm detection, line crossing detection, Micro SD/SDXC slot, up 1087.99
to 128 GB, 1 RJ45 10M/100M Ethernet interface, alimentare
POE (PoE(802.3af 36-57V, class 3), 0.4 – 0.7 A, 6.7W) sau
12Vcc/2A, dimensiuni ø119.9 x 41.2. Pentru utilizare la
interior. Recomandat a se utiliza impreuna cu NVR Hikvision
DS-7732NI-I4. Wall mount recomandat DS-2CD1694ZJ,
Inclined ceiling mount DS-1281ZJ-DM27, pendant mount DS-
1297ZJ, DS-1299ZJ demo: https://youtu.be/__Y2mTO8bbc

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 384din533

Dual Lens People Counting IP camera: contorizeaza fara
eroare ( binocular stereo vision, 3D people detection and
tracking, and height filtering) numarul de persoane intrate/
iesite din aria desemnata. Ofera rapoarte de trafic pe intervalul
dorit: zilnic, saptamanal, anual. Imaginile video sunt alb negru.
Sistemul dual camera analizeaza inaltimea si forma
persoanelor reducand erorile; obiectiv 2.8mm cu deschidere
82 grade (3m inaltime de montare cu 2.2m latime a imaginii
analizate), compresie H.264, rezolutie imagine 640x960 pixeli;
fara slot card, 1 RJ45 10M/100M self-adaptive Ethernet port, 1
iDS-2CD6810F/C 2.8mm RS-485 interface; Alarm In/Out 1/1; alimentare 12Vcc- PoE 3923.24
(802.3af Class3); dimensiuni 194 × 70.2 × 35.8 mm, greutate
271 g. Functioneaza impreuna cu iVMS-4200 (gratuit) sau
HikConect People Counting (pret la cerere); suport de montare
pe perete DS-2102ZJ, suport de montare pe tavan DS-1227ZJ-
P1, pendant mount DS-1299ZJ. demo:
https://youtu.be/aa0qLnmHYJo.

Aplicatia software server HikCentral pentru pana la 4 camere

People Counting: interogheaza si afiseaza datele (accesibila
HikCentral-VSS-Base/4Ch din retea) dar nu inregistreaza stream-urile video. Pentru a
inregistra datele camerelor PeopleCounting= a se folosi 858.82
People Counting
NVR-uri DS-9632NI-I8 sau DS-7716NI-I4.

Tube 1.3MegaPixel Network HD Ready 1/3" Progressive

CMOS, ICR, 0.04lux/F2.0, Up to 1280 x 960 resolution, F2.0
DS-2CD6412FWD-L10 +DS- lens 2.8mm, H.264/MJPEG, 120dB WDR, DC12V & PoE, 1446.44
2CD6412FWD-C1 Support on-board storage, Bracket included, Audio/Alarm IO,
8m lens cable.
Pinhole 2MegaPixel Network HD Ready 1/3” Progressive
CMOS, 0.1 Lux/F1.2 AGC on, 0.01Lux/F1.2 with AGC on, Built-
in Micro SD/SDHC/SDXC card slot(up to 128 GB), (1920x1080
pixeli) 25 fps, 3.7mm, 78,5 grade @F2.3 lens.
H.264+/H.264/MJPEG, Three Stream, Audio In 1/1, Alarm
DS-2CD6424FWD-10 In/Out 1/1, DC12V & PoE, ROI, SVC, 3D DNR, BLC, HLC,true
1101.75
WDR 120dB. Motion detection, audio detection, face detection,
dynamic analytic, tampering alarm. cablu 8metri. Compatibila
cu NVR-uri Hikvision.

Encoder pentru 8 camere TVI TurboHD sau analogice,

compresie H.264, VCA Detection Alarm (Line Crossing
Detection and Intrusion Detection), 2x SATA, pana la 6TB/disc,
DS-6708HQHI-SATA 1 Self-Adaptive 10M/100M/1000M Network Interface, Audio 2812.32
In/Out 4/1, Alarm In/Out 8/4, suporta Dual Stream WD1/4CIF

Decodor suporta stream H.264, MPEG2 si MPEG4 ,

• Decodeaza 1 canale video 5MegaPixel, 2 canale 720p, sau 4
ch video la rezolutia de 4CIF
• 1 iesire video HDMI, VGA si BNC; 1 RS-232 (DB9), 1 RS-485
DS-6401HDI-T • Audio In/Out, Alarm In/Out 4/4; Network Interface 2163.73
10/100/1000Mbps self-adaptive Ethernet interface

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 385din533

Decodor suporta stream H.264, MPEG2 si MPEG4 ,
• Decodeaza 4 canale video 5MegaPixel, 8 canale 1080p, 16
canale 720p, sau 32ch video la rezolutia de 4CIF
• iesire video 8X DVI si 1xVGA ; 1 RS-232 (DB9), 1 RS-485
• Audio In/Out 1/1, Alarm In/Out 4/4; Network Interface
DS-6408HDI-T 10/100/1000Mbps self-adaptive Ethernet interface
7794.43
• posibilitate creare perete de monitoare cu 1×2, 2×1, 2×2,
2×3, 3×2, 2×4 si 4×2 multi display

HD Ready 1.3MegaPixel IP speed dome exterior: rezolutie

HD Ready 1280x960 pixeli 25 fps, 20X Zoom optic, 4.7 ~
94.0mm, 58.3 ~ 3.2 degree, 16X zoom digital, optimizat
Day&Night IRCut, Auto Focus, fara iluminator InfraRed,
compresie H.264 / MJPEG, Color: 0.05 lux@F1.4, B/W: 0.01
lux@F1.4, 8 privacy masks programmable, Angle of view
58~3.0°, pan speed 0.1-250grade/secunda, 8 patrols, 256
DS-2DE5174-AE (Outdoor) preset, Audio IN/OUT, Micro SD slot, up to 32GB, AGC, 1144.80
+DS-1602ZJ HLC/BLC, DWDR, Ethernet 10 base-T / 100 base-TX, RJ45
connector, 6 utilizatori simultani, suport perete inclus, IP 66
clasa de protectie, alimentare 24VAC si POE, utilizare -30°C
~ 65°C, compatibil IP NetworkVideoController Hikvision

2 MegaPIxel IP FULL HD, 1920x1080 pixeli 25 fps, 15X

Zoom Optic, obiectiv 5-75mm, deschidere 53.8-4 grade,
16X zoom digital, iluminator IR activ 100 metri,
UltraLowLight Color: 0.005 Lux @(F1.6, AGC ON),
compresie H.265+/H.265/ H.264+/H.264, pentru
EXTERIOR/INTERIOR, 120dB True Wide Dynamic Range,
True Day/Night &IR Cut, 3D DNR, HLC/BLC, 24 privacy masks
programmable, 300 preset, 8 patrols, up to 32 presets for each
DS-2DE4215IW-DE +1602ZJ patrol, Ethernet 10Base-T / 100Base-TX, RJ45 connector, 1149.89
Built-in micro SD card slot, up to 256GB, pentru utilizare la
exterior IP66, -30C pana la +65C, TVS 4,000V lightning
protection, surge protection and voltage transient protection;
12 Vcc &POE(802.3at, class4), Maximum 18W; dimensiuni
Φ164.5(mm)×295(mm) , 2kg.

2 MegaPIxel FULL HD, 1920x1080 pixeli 25 fps, 25X Zoom

Optic, obiectiv 4.8-120 mm, deschidere 57.6-2.5 grade, 16X
zoom digital, iluminator IR activ 100 metri, pentru
EXTERIOR/INTERIOR, UltraLowLight color 0.005 Lux, True
Day/Night &IR Cut, 3D DNR, HLC/BLC, 120 dB
TrueWideDynamic Range, 24 privacy masks programmable,
256 preset, AUDIO IN/OUT 1/1, Ethernet 10Base-T / 100Base-
DS-2DE4225IW-DE cu suport TX, RJ45 connector, compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264,
Built-in micro SD card slot, up to 256 GB, pentru utilizare la 1368.46
montaj inclus exterior IP66, -30C pana la +65C, TVS 4,000V lightning
protection, surge protection and voltage transient protection;
12 Vcc &POE+ (802.3at, class4), Maximum 18W; carcasa 4"
dimensiuni Φ164.5 mm × 290 mm , 2kg. suport montaj livrat
in cutie; demo:https://youtu.be/xuaXLvSxK2k

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 386din533

Camera video speed dome IP FullHD 1080p, 2MegaPixel
1920x1080pixeli 30 fps, Zoom Optic 20X, AutoFocus,
compresie H264, True Day&Night cu filtru ICR, microSD card
slot up to 128GB, viteza pana la 120 grade/secunda, 256
pozitii preset, 8 setari patrulare, 2 zone Privacy Mask, Audio
DS-2DE4220W-AE +1602ZJ In/Out 1/1, Alarm In/Out 1/1, Ethernet 10/100 RJ45, alimentare 1741.13
24VAC, 802.3at maximum 18W; temperatura de lucru -30C
pana la +65C, IP66, utilizare exterior. PERFECT compatibile cu
NVR-urile HIKVISION;

Speed Dome IP 2MegaPixel Full HD 1080p, StarLight,

rezolutie 1920x1080 pixeli 25 fps, 25x Zoom Optic obiectiv
4.8mm-120mm, deschidere 57.6-2.5 grade, UltraLowLight
Color: 0.005 Lux, fara iluminator IR, 120 DB
TrueWideDynamicRange, 300 puncte preset, 8 patrol,
compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264, Built-in memory card
slot, support Micro SD/SDHC/SDXC, up to 256 GB, Alarm
DS-2DE4225W-DE +1602ZJ In/Out 1/1, Audio In/Out 1/1; Network Interface 1X RJ45 10 1801.40
M/100 M Ethernet, PoE+ (802.3 at, class4), Alimentare 12
Vcc/2A sau PoE+ (802.3 at, class4)18 W; clasa de protectie
la intemperii IP66, TVS 4000V Lightning Protection, Surge
Protection and Voltage Transient Protection, dimensiuni
180mmx239.5mm, 2 kg.

IP mini speed dome 2 MegaPIxel FULL HD, 1920x1080

pixeli 25 fps, 15X Zoom Optic, obiectiv 5-75mm,
deschidere 53.8-4 grade, 16X zoom digital, iluminator IR
activ 50 metri, UltraLowLight Color: 0.005 Lux @(F1.6, AGC
ON), compresie H.265+/H.265/ H.264+/H.264, pentru
EXTERIOR/INTERIOR, 120dB 120dB True Wide Dynamic
Range, True Day/Night &IR Cut, 3D DNR, HLC/BLC, 24
privacy masks programmable, 300 preset, 8 patrols, up to 32
presets for each patrol, Ethernet 10Base-T / 100Base-TX,
1740.92
DS-2DE4A215IW-DE RJ45 connector, Built-in micro SD card slot, up to 256GB,
pentru utilizare la exterior IP66, -30C pana la +65C, TVS
4,000V lightning protection, surge protection and voltage
transient protection; 12 Vcc &POE(802.3at, class4), Maximum
18W; dimensiuni Φ164.5(mm)×295(mm) , 2.45kg; suport
perete recomandat DS-1605ZJ. Pendant Mount DS-1691ZJ-
(M)(L) .

Tastatura de control pentru IP speed dome si echipamente de

retea Hikvision
cu display TouchScreen LCD incorporat 10,1”:
-controller cu comanda in retea
-rezolutie display 1024x400 pixeli
-joystick 4 axe; Audio bidirectional
-sistem de operare Android 4.4
-WiFi; 10M/100M/1000M Adaptive Ethernet port
-LiveView pe display-ul incorporat de 10"
DS-1600KI WiFi -video OUT: HDMI out si DVI out 4502.88
-adreseaza pana la 2000 de echipamente de retea (IP speed
dome, NVR, DVR, IP camera)
-gestioneaza decodoare pentru VideoWall
-seteaza PTZ control, patrol si pattern
-accepta 15 utilizatori diferiti
-alimentare cu alimentator 12V/2A sau POE
-404 × 180 × 163 mm 1.7kg

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 387din533

Tastatura de control pentru IP speed dome Hikvision
display LCD incorporat 7”
TFT LCD monitor with touch panel FullHD 1080p
accepta 15 utilizatori diferiti
se conecteaza pana la 256 speed dome-uri
se pot controla DVR-uri si NVR-uri HIKVISION
control 3-axe prin joystick
DS-1100KI interfata adaptiva ethernet 1 x RJ45 10M/100M/1000M 3791.94
o interfata RS-232, o interfata RS-485
un port USB2.0
temperatura de operare -10C pana la +60C
alimentare 12Vcc.
demo: https://www.youtube.com/watch?v=S1TEBGJWqaA

Tastatura controller pentru a fi utlizata cu IP Speed Dome,

DVR/NVR, Video Wall Controller:
-display 124X64 pixeli
-controleaza miscarea pe 3-axe, rotire si zoom
DS-1200KI -se conecteaza la DVR/NVR prin retea sau port serial 1432.07
(Network, RS-232, RS-422, RS-485)
-dimensiuni ) 435 × 193 × 110 mm; demo:
https://youtu.be/ZOoIRFPELjI

Tastatura de control pentru IP speed dome

pentru utilizare cu PC Window XP/7/8/8.1
pentru software Hikvision iVMS si DVR-uri si NVR-uri
DS-1005KI Hikvision 856.37
controleaza miscarea pe 3-axe, rotire si zoom
USB 2.0, DirectX.

IP Speed dome rezolutie Full HD 1080p, 1920x1080 pixeli

25 fps, zoom optic 32X, FARA iluminator IR, Iluminare
minima Color: 0.002 Lux @(F1.2, AGC ON), B/W: 0.0002 Lux
@(F1.2, AGC ON), compresie : H.265+/H.265/H.264+/H.264,
AUTOTRACKING 2.0, IR Cut filter, AGC, 3D DNR, BLC, HLC,
TrueWide Dynamic Range 120dB, Defog, EIS, obiectiv 4.8-
153mm (32X), deschidere 58.4-2.14 grade, viteza PTZ 0.1
grade/secunda pana la 300 grade/secunda, 24 zone Privacy
Mask, 300 puncte preset, 8 scenarii patrulare, SMART:
Intrusion, Line Crossing, Region Entrance, Region Exiting
Support alarm triggering by specified target types (human and
DS-2DF5232X-AEL +1602ZJ vehicle), Alarm I/0 7/2, Audio I/O 1/1, 1 X RJ45 10 Mbps/100 8926.85
Mbps Ethernet Interface; Hi-PoE, BNC video out, RS-485
Pelco-P, Pelco-D, self-adaptive, Built-in memory card slot,
support Micro SD/SDHC/SDXC, pana la 256 GB; alimentare
24VAC, 60W, Hi-POE; IP66, VandalProof IK10, dimensiuni Φ
220 mm × 302 mm. greutate 4kg.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 388din533

STARLIGHT 2 MegaPIxel IP Speed dome camera, FULL HD,
1920x1080 pixeli 25 fps, 25X Zoom Optic, 4.8-120 mm,
deschidere 2.5-57.6 grade, 16X zoom digital, iluminator IR
activ 150 metri, UltraLowLight Color: 0.005 Lux @(F1.6,
AGC ON), 120dB TrueWideDynamic Range, compresie
H.265+/H.265/H.264+/H.264, IR Cut, 3WDR, HLC, BLC, 3D
DNR, Defog, EIS, Regional Exposure, Regional Focus; 24
privacy masks programmable, 300 preset, SMART: Intrusion
Detection, Line Crossing Detection, Region Entrance
Detection, Region Exiting Detection, Object Removal
DS-2DE5225IW-AE +1602ZJ Detection, Unattended Baggage Detection, Intrusion detection, 1724.35
Line crossing detection, Audio exception detection, Motion
detection, Dynamic analysis, Ethernet 10Base-T / 100Base-TX
HighPOE, RJ45 connector, Built-in micro SD card slot, up to
256GB, pentru utilizare la exterior IP66, -30C pana la +65C,
TVS 4,000V lightning protection, surge protection and voltage
transient protection; 24Vac &High POE, Max.30W;
dimensiuni Φ 208 mm × 345 mm, 3.3 kg.

StarLight FullHD 1080p 2 MegaPixel IP Speed dome

camera, 150m IR, 25X Zoom optic, autofocus rezolutie
FullHD 1080p 1920x1080 pixeli 50 fps, 120dB True Wide
Dynamic Range,True Day&Night cu filtru ICR, Ultra LowLight
Color: 0.005 Lux, Built-in SD/SDHC Slot, up to 256GB, 25X
Zoom optic (4.8-120 mm, deschidere 57.6°-2.5° grade), 3D
DNR, Digital WDR, HLC/BLC, compresie
H.265+/H.265/H.264+/ H.264, viteza pana la 240
DS-2DE7225IW-AE +1602ZJ grade/secunda, 300 pozitii fixe preset; Alarm I/O 2/1, Audio 2233.43
In/Out 1/1, Ethernet 10/100 RJ45, alimentare HighPOE 40W
sau 24VAC; livrat cu suport de montare pe perete; TVS 4,000V
lightning protection, surge protection and voltage transient
protection; temperatura de lucru -30C pana la +60C, IP66,
utilizare exterior. PERFECT compatibile cu NVR-urile
HIKVISION;

IP Speed dome camera FullHD 1080p 2 MegaPixel,

iluminator InfraRed efectiv pana la 150m, 30X Zoom optic,
autofocus rezolutie FullHD 1080p 1920x1080 pixeli 25 fps,
True Day&Night cu filtru ICR, obiectiv autofocus 4.3-129.0
mm, 65.5-2.11 grade, Built-in SD/SDHC Slot, up to 128GB, 3D
DNR, Digital WDR, HLC/BLC, compresie H.264, viteza pana la
240 grade/secunda, 200 pozitii fixe preset; Alarm I/O 2/1,
DS-2DE7230IW-AE +1602ZJ Audio In/Out 1/1, Ethernet 10/100 RJ45, Heater&Fan, 2330.27
alimentare HighPOE 40W sau 24VAC; livrat cu suport de
montare pe perete; TVS 4,000V lightning protection, surge
protection and voltage transient protection; temperatura de
functionare -30C pana la +60C, IP66, utilizare exterior.
PERFECT compatibile cu NVR-urile HIKVISION;

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 389din533

StarLight IP Speed dome camera IR FullHD 1080p 2
MegaPixel, 150m IR, 32 X Zoom optic, AUTOTRACKING
(urmareste zoom-eaza si focus-eaza cel mai mare subiect
in miscare in zona desemnata), autofocus rezolutie FullHD
1080p 1920x1080 pixeli 25 fps, UltraLowLight Color: 0.005
Lux @(F1.6, AGC ON), 120 dB TrueWideDynamicRange,
Day&Night cu filtru ICR, 32 X Zoom optic 4.8-153mm,
deschidere 55.6.5-2 grade, compresie
H.265+/H.265/H.264+/H.264, Built-in SD/SDHC Slot, up to
256GB, HLC/BLC/3D DNR/Defog/EIS/Regional
Exposure/Regional Focus, SmartIR, 24 programmable privacy
masks, Face Detection, Intrusion Detection, Line Crossing
Detection, Region Entrance Detection, Region Exiting
Detection, Object Removal Detection, Unattended Baggage
DS-2DE7232IW-AE +1602ZJ Detection, compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264, viteza pana 2358.52
la 240 grade/secunda, 300 pozitii fixe preset, 8 patrols, up to
32 presets ; Alarm I/O 2/1, Audio In/Out 1/1, 1x Ethernet
RJ45 10 M/100 M High-PoE; alimentare HighPOE 40W sau
24VAC; livrat cu suport de montare pe perete; TVS 4,000V
lightning protection, surge protection and voltage transient
protection; temperatura de lucru -30C pana la +65C, IP66,
utilizare exterior; dimensiuni Φ 220 mm × 353.4 mm, greutate
4.5kg; PERFECT compatibile cu NVR-urile HIKVISION;

Speed dome IP 1440p 3 MegaPixel 150m IR, 20X Zoom

optic, autofocus rezolutie 2048x1536 pixeli 25 fps, 20 x zoom
optic (4.7-94mm, 58.3-3.2 grade deschidere), True Day&Night
cu filtru ICR, Built-in SD/SDHC Slot, up to 128GB, 3D DNR,
Digital WDR, HLC/BLC, compresie H.264, viteza pana la 240
grade/secunda, 300 pozitii fixe preset; Alarm I/O 2/1, Audio
In/Out 1/1/, 1 RJ45 10M/100M Ethernet Interface, alimentare
DS-2DE7320IW-AE HighPOE 40W sau 24VAC; livrat cu suport de montare pe 2430.09
perete; TVS 4,000V lightning protection, surge protection and
voltage transient protection; temperatura de lucru -30C pana la
+60C, IP66, utilizare exterior; dimensiuni Φ220mm × 353.4mm,
4.5 kg; PERFECT compatibile cu NVR-urile HIKVISION;

Speed dome IP 1440p 3 MegaPixel, 150m IR, 30X Zoom

optic, autofocus rezolutie 1440P 2048x1536 pixeli 25 fps,
True Day&Night cu filtru ICR, Built-in SD/SDHC Slot, up to
128GB, 3D DNR, Digital WDR, HLC/BLC, compresie H.265,
30X zoom optic deschidere 57.4 -2.8 grade, viteza pana la 240
grade/secunda, 300 pozitii fixe preset; Alarm I/O 2/1, Ethernet
DS-2DE7330IW-AE 10/100 RJ45, Heater&Fan, alimentare HighPOE 40W sau 2844.98
24VAC; livrat cu suport de montare pe perete; TVS 4,000V
lightning protection, surge protection and voltage transient
protection; temperatura de lucru -30C pana la +60C, IP66,
utilizare exterior. PERFECT compatibile cu NVR-urile
HIKVISION;

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 390din533

StarLight IP Speed dome camera StarLight IR UltraHD
1440p 4 MegaPixel, 150m IR, 25 X Zoom optic,
AUTOTRACKING (urmareste zoom-eaza si focus-eaza cel
mai mare subiect in miscare in zona desemnata), autofocus
rezolutie UltraHD 1440p 2560x1440 pixeli 25 fps,
UltraLowLight Color: 0.005 Lux @(F1.6, AGC ON), 120 dB
TrueWideDynamicRange, Day&Night cu filtru ICR, 25 X
Zoom optic 4.8-120mm, deschidere 59.5-2.6 grade, compresie
H.265+/H.265/H.264+/H.264, Built-in SD/SDHC Slot, up to
256GB, HLC/BLC/3D DNR/Defog/EIS/Regional
Exposure/Regional Focus, SmartIR, 24 programmable privacy
masks, Face Detection, Intrusion Detection, Line Crossing
Detection, Region Entrance Detection, Region Exiting
DS-2DE7425IW-AE +1602ZJ
Detection, Object Removal Detection, Unattended Baggage 3440.10
StarLight Detection, viteza pana la 240 grade/secunda, 300 pozitii fixe
preset, 8 patrols, up to 32 presets ; Alarm I/O 2/1, Audio
In/Out 1/1, 1x Ethernet RJ45 10 M/100 M High-PoE;
alimentare HighPOE 40W sau 24VAC; livrat cu suport de
montare pe perete; TVS 4,000V lightning protection, surge
protection and voltage transient protection; temperatura de
lucru -30C pana la +65C, IP66, utilizare exterior; dimensiuni Φ
220 mm × 353.4 mm, greutate 4.5kg; PERFECT compatibile cu
NVR-urile HIKVISION;

IR Full HD 1080p 2MegaPixel DarkFighter IP Speed dome

camera, IP, COMPRESIE H.265+/H.265, 200m IR, Ultra-Low
Light Color: 0.002Lux (1/1.9" CMOS), 25X Zoom Optic,
autofocus, deschidere 59.8° to 2.8°, EIS (Electronic Image
Stabilization), rezolutie FullHD 1080p 1920x1080 pixeli 25
fps, 120 dB True WDR, True Day&Night cu filtru ICR, Smart
Tracking, Smart Defog , 24 privacy masks programmable,
Built-in SD/SDHC Slot, up to 256GB,Intrusion Detection, Line
Crossing Detection, Region Entrance Detection, Region Exiting
Detection, Face Detection, Audio Exception Detection, viteza
DS-2DF8225IX-AEL pana la 240 grade/secunda, 300 pozitii fixe preset, RS-485
HIKVISION, Pelco-P, Pelco-D self-adaptive, Alarm I/O 7/2; 6702.51
+DS1602ZJ
Audio In/Out 1/1, Monitor Out BNC, Ethernet 10/100 RJ45,
24VAC, High-PoE 60W; TVS 6,000V lightning protection,
surge protection and voltage transient protection;VandalProof
IK10, temperatura de lucru -40C pana la +65C, IP66,
dimensiuni Φ 266.6 mm × 410 mm, Approx. 8 kg, utilizare
exterior. PERFECT compatibile cu NVR-urile HIKVISION;

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 391din533

IP Speed dome camera, Full HD 1080p 2MegaPixel, 200m
IR, DarkFighter Ultra-Low Light Color: 0.002Lux, 36X
Zoom Optic, autofocus, deschidere 58.7-2 grade, Optical
Defog, EIS (Electronic Image Stabilization), rezolutie FullHD
1080p 1920x1080 pixeli 25 fps, 120dB True
WideDynamicRange, True Day&Night cu filtru ICR, Smart
Tracking, 24 privacy masks programmable, Built-in SD/SDHC
Slot, up to 128GB, support Intrusion Detection, Line Crossing
Detection, Region Entrance Detection, Region Exiting
Detection, Object Removal Detection, Unattended Baggage
Detection, Audio Exception Detection, compresie H.264 , viteza
DS-2DF8236I-AEL pana la 240 grade/secunda, 300 pozitii fixe preset, Alarm I/O 6694.56
7/2; Audio In/Out 1/1, RS 485 si comanda Pelco P/D, Monitor
Out BNC, Ethernet 10/100 RJ45, 24VAC 60W, High-PoE 60W;
TVS 6,000V lightning protection, surge protection and voltage
transient protection;VandalProof IK10, temperatura de lucru
-40C pana la +65C, IP66, utilizare exterior. dimensiuni Φ 266.6
mm × 410 mm, greutate 8 kg, PERFECT compatibile cu NVR-
urile HIKVISION; demo: https://youtu.be/dGf-s-U0R7U .

IP Speed dome camera, Full HD 1080p 2MegaPixel, 200m

IR, DarkFighter Ultra-Low Light Color: 0.002Lux, 36X
Zoom Optic, autofocus, deschidere 59.8-2 grade, Optical
Defog, EIS (Electronic Image Stabilization), rezolutie FullHD
1080p 1920x1080 pixeli 25 fps, 120dB True
WideDynamicRange, True Day&Night cu filtru ICR, Smart
Tracking, OPTICAL Defog , 24 privacy masks programmable,
Built-in SD/SDHC Slot, up to 256GB, support Intrusion
Detection, Line Crossing Detection, Region Entrance
Detection, Region Exiting Detection, Object Removal
Detection, Unattended Baggage Detection, Audio Exception
DS-2DF8236IX-AEL Detection, compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264 , viteza
pana la 240 grade/secunda, 300 pozitii fixe preset, Alarm I/O 8373.46
+DS1602ZJ
7/2; Audio In/Out 1/1, RS 485 si comanda Pelco P/D, Monitor
Out BNC, Ethernet 10/100 RJ45, 24VAC 60W, High-PoE 60W;
TVS 6,000V lightning protection, surge protection and voltage
transient protection;VandalProof IK10, temperatura de lucru
-40C pana la +65C, IP66, utilizare exterior. dimensiuni Φ 266.6
mm × 410 mm, greutate 8 kg, PERFECT compatibile cu NVR-
urile HIKVISION; demo: https://youtu.be/dGf-s-U0R7U .

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 392din533

IP Speed dome camera, 1440p UltraHD 4MegaPixel, 100m
InfraRed, DarkFighter Ultra-Low Light Color: 0.005 Lux,
25X Zoom Optic, obiectiv 4.8 mm to 120 mm, autofocus,
deschidere 59.5-2.6 grade, Optical Defog, EIS (Electronic
Image Stabilization), rezolutie UltraHD1440P 2560x1440
pixeli 25 fps, 120dB True WideDynamicRange, True
Day&Night cu filtru ICR, OPTICAL Defog , 24 privacy masks
programmable, Built-in SD/SDHC Slot, up to 256GB, support
Intrusion Detection, Line Crossing Detection, Region Entrance
Detection, Region Exiting Detection, Face Detection, Audio
DS-2DE4425IW-DE Exception Detection, compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264,
viteza pana la 80grade/secunda, 300 pozitii fixe preset; Audio 1694.03
+DS1602ZJ
In/Out 1/1, Ethernet 10/100 RJ45, 12Vcc , PoE+ 18W; TVS
4,000V lightning protection, surge protection and voltage
transient protection, temperatura de lucru -30C pana la +65C,
IP66, utilizare exterior. dimensiuni Φ 164.5 mm × 290 mm,
greutate 2 kg, PERFECT compatibile cu NVR-urile HIKVISION;

IP Speed dome 4 MegaPixel 1440p InfraRed camera

StarLight UltraLow Light , 150m IR, 30X Zoom optic,
autofocus rezolutie 1440P 2560×1940 pixeli 25 fps, Ultra Low
Light Color: 0.005 Lux @(F1.5, AGC ON) , True Day&Night
cu filtru ICR, Built-in SD/SDHC Slot, up to 128GB, 3D DNR,
Digital WDR, HLC/BLC, compresie
H.265+/H.265/H.264+/H.264, 30X zoom optic deschidere
48.8.3 -2.3 grade (5.9mm-177mm) , Smart camera: Audio
Exception Detection, Face Detection, Intrusion Detection,
Line Crossing Detection, Region Entrance Detection,
DS-2DE7430IW-AE Region Exiting Detection, viteza pana la 240 grade/secunda, 4501.74
300 pozitii fixe preset; Alarm I/O 2/1, Audio In/Out 1/1, 1x
Ethernet 10/100 RJ45 HiPOE, Heater&Fan, alimentare
HighPOE 40W sau 24VAC; TVS 4,000V lightning protection,
surge protection and voltage transient protection; temperatura
de lucru -30C pana la +65C, IP66, utilizare exterior. dimensiuni
Φ 220 mm × 353.4 mm, 4.5 kg; PERFECT compatibile cu
NVR-urile HIKVISION;

IR 1440p 5 MegaPixel IP Speed dome camera StarLight

UltraLow Light , 150m IR, 30X Zoom optic, autofocus
rezolutie 1440P 2592×1944 pixeli 25 fps, Ultra Low Light
Color: 0.005 Lux @(F1.5, AGC ON) , True Day&Night cu filtru
ICR, Built-in SD/SDHC Slot, up to 128GB, 3D DNR, Digital
WDR, HLC/BLC, compresie H.265+/H.265, 30X zoom optic
deschidere 51.3 -2.7 grade (5.9mm-177mm) , Smart camera:
Audio Exception Detection, Face Detection, Intrusion
Detection, Line Crossing Detection, Region Entrance
Detection, Region Exiting Detection, viteza pana la 240
DS-2DE7530IW-AE grade/secunda, 300 pozitii fixe preset; Alarm I/O 2/1, Audio 4950.05
In/Out 1/0, 1x Ethernet 10/100 RJ45 HiPOE, Heater&Fan,
alimentare HighPOE 40W sau 24VAC; TVS 4,000V lightning
protection, surge protection and voltage transient protection;
temperatura de lucru -30C pana la +60C, IP66, utilizare
exterior. dimensiuni Φ 220 mm × 353.4 mm, 4.5 kg; PERFECT
compatibile cu NVR-urile HIKVISION;

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 393din533

IP Speed dome camera DeepLearning DarkFighter, UltraHD
1440p 4 MegaPixel, 200m IR, DarkFighter Ultra-Low
Light Color: 0.002Lux, 36X Zoom Optic, OBIECTIV 5.7-
205.2mm autofocus, deschidere 51.1-1.7 grade, Optical
Defog, EIS (Electronic Image Stabilization), rezolutie UltraHD
1440p 2560x14400 pixeli 25 fps, 120dB True
WideDynamicRange, True Day&Night cu filtru ICR, Smart
Tracking 2.0 (masini si oameni= nu dupa copaci, animale
etc), Perimeter Protection, OPTICAL Defog , 24 privacy
masks programmable, Built-in SD/SDHC Slot, up to 256GB,
support Intrusion Detection, Line Crossing Detection, Region
DS-2DF8436IX-AEL Entrance Detection, compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264 ,
viteza pana la 210 grade/secunda, 300 pozitii fixe preset, 11914.56
DeepLearning DarkFighter
Alarm I/O 7/2; Audio In/Out 1/1, RS 485 si comanda Pelco P/D,
Monitor Out BNC, Ethernet 10/100 RJ45, 24VAC 60W, High-
PoE 60W; TVS 6,000V lightning protection, surge protection
and voltage transient protection;VandalProof IK10,
temperatura de lucru -40C pana la +65C, IP66, utilizare
exterior. dimensiuni Φ 266.6 mm × 410 mm, greutate 8 kg,
PERFECT compatibile cu NVR-urile HIKVISION.

4K 8 MegaPixel IP Speed Dome IR IP Speed dome camera,

200m InfraRed, DarkFighter Ultra-Low Light Color:
0.005Lux, 36X Zoom Optic, OBIECTIV 7.5mm-279 mm,
deschidere 56.1-2 grade, Optical Defog, EIS (Electronic Image
Stabilization), rezolutie 4K 4096 x2160 pixeli 25 fps, Digital
WideDynamicRange, True Day&Night cu filtru ICR, Smart
Tracking, OPTICAL Defog , 24 privacy masks programmable,
Built-in SD/SDHC Slot, up to 256GB, SMART: Line Crossing,
Region Entrance, Region Exiting, Audio Exception Detection,
compresie H.265+/H.265/H.264+/H.264, viteza pana la 280
grade/secunda, 300 pozitii fixe preset, 8 preset patrol, Alarm
I/O 7/2; Audio In/Out 1/1, RS 485 si comanda Pelco P/D,
DS-2DF8836IX-AEL Monitor Out BNC (CVBS) out , 1x Ethernet 10/100 RJ45, 17249.38
24VAC 60W, High-PoE 60W; TVS 6,000V lightning protection,
surge protection and voltage transient protection;VandalProof
IK10, IP67, temperatura de lucru -40C pana la +70C, utilizare
exterior. dimensiuni Φ 266.6 mm × 410 mm, greutate 8 kg,
PERFECT compatibile cu NVR-urile HIKVISION; suport perete
DS-1604ZJ, pendant mount DS-1661Z, box pole DS-1604ZJ-
box-pole; demo https://youtu.be/u1qZsgjZGiQ

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 394din533

LASER 500m (ilumineaza la 270m sigur) Full HD 1080p
2MegaPixel Speed dome camera, IP, Ultra-Low Light Color:
0.002Lux, 30X Zoom Optic (4.3-129mm), autofocus,
deschidere 58.7-2.0 °, Optical Defog, EIS (Electronic Image
Stabilization), rezolutie FullHD 1080p 1920x1080 pixeli 25
fps, 120 dB True WDR, True Day&Night cu filtru ICR, Smart
Tracking, OPTICAL Defog , 24 privacy masks programmable,
Built-in SD/SDHC Slot, up to 128GB, support Face detection,
Intrusion
detection, Line crossing detection, Audio exception detection,
Region entrance detection, Region exiting detection,
DS-2DF7230I5-AEL LASER compresie h264, viteza pana la 300 grade/secunda, 300 14896.22
PTZ pozitii fixe preset, Alarm I/O 7/2; Audio In/Out 1/1, Monitor Out
BNC, Ethernet 10/100 RJ45, 24VAC, High-PoE 45W; TVS
6,000V lightning protection, surge protection and voltage
transient protection;VandalProof IK10, temperatura de lucru
-40C pana la +65C, IP66, utilizare exterior; dimensiuni
Φ245×399mm, 6.5kg. PERFECT compatibile cu NVR-urile
HIKVISION; demo: https://youtu.be/3zmpauG7qZ8 .

Camera IP video supraveghere orientabila Bi-Spectrum

Thermal&Optical Network Speed Dome
-Thermal (Vanadium Oxide Uncooled Focal Plane Detectors),
rezolutie 384 × 288pixeli, utilizata la detectia prezentei:
vehicule pana la 4510 metri, persoane pana la 1471 metri; 7
grade deschidere; detecteaza Fire Detection (Object:1× 1 m) =
1470m; masoara temperaturi cu o precizie de +-8C; Smart
tracking; Line crossing, Intrusion, Region Entrance & Exit;
temperature exception alarm function; Advanced fire detection
algorithm; 7.467 grade deschidere
-camera video supraveghere orientabila PTZ cu zoom
optic 36X, rezolutie FullHD 1080p 1920x1080 @ 25fps,
-iluminator IR activ pana la 200 metri, SmartIR
-Thermal SmartTracking: urmareste, zoom-eaza si focus-eaza
cel mai mare subiect in miscare in zona desemnata (vehicule
pana la 4510 metri, persoane pana la 1471 metri)
-Smart detection: intrusion detection, line crossing detection,
DS-2TD4136-50 Dual Thermal region entrance detection, region exiting detection
-Micro SD Slot, up to 64GB, edge recording 37902.82
Network SpeedDome Camera
-1 RJ45 10M/100M Self-adaptive Ethernet interface; CVBS out,
Alarm In/Out 7/2, RS485 Pelco P,D
-comanda: din mouse, controller 1005KI-PC iVMS4200,
Ethernet Controller 1100K; https://www.youtube.com/watch?
v=viIFTa3pLm0
-direct accesibila din aplicatia software gratuita Hikvision 4200,
IE7+, Chrome18+, Firefox5.0+, Safari5.02+
-perfect compatibila cu sistemele de inregistrare Hikvision
Network Video Recorder
-alimentare 24VAC/60W; nu include alimentator
-pentru utilizare la exterior -40C pana la +60C, clasa de
protectie la intemperii IP66

LENTILE MEGAPIXEL
RV0515M.IR Megapixel Lens RICOM 1/3" 1.3 MP, 5.0-15mm F1.4 192.33
Megapixel Lens AUTOIRIS RICOM 1/3" 1.3 MP, 5.0-15mm
RV0515D.IR F1.4 256.44

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 395din533

Obiectiv MegaPixel 1/2CS VariFocal Manual Zoom Manual
ARECONT VISION MPL4-12 Focus 4-12mm pentru ARECONT VISION, Manual IRIS, IR 737.25
corrected, Multi-order diffractive; deschidere 32-78 grade
NVR
H265 4K UltraHD 4ch IP Network Video Recorder pentru 4
camere IP HIKVISION, 40Mbs inbound bandwidth, 128
Remote conections, Outgoing bandwidth 80 Mbs, inregistrare
pana la rezolutia de 8MegaPixel/camera, playback sincron
local 4 x1080p, playback local sincron maximum 1 camera
5MegaPixel; Maximum 4 camere IP, audio IN/OUT 1/1,
vizualizare prin retea FullHD, inregistreaza pe 1 HDD SATA
neinclus, capacitate maxima HDD 6TB, iesire HDMI 4K
DS-7604NI-K1 UltraHD 3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p, 329.20
1920x1080pixeli), 2 x USB2.0, 1 RJ45 10M/100M adaptive
Ethernet Interface; 1U case, 19", 315 × 240 × 48 mm, ONVIF
ready; direct accesibil prin iPhone/Android prin iVMS4500 si
HIK-Connect; direct accesibil de pe PC-uri prin aplicatie client-
server iVMS4200.

H265 4K UltraHD 4ch IP 4xPOE Network Video Recorder

pentru 4 camere IP HIKVISION, 40Mbs inbound bandwidth,
128 Remote conections, Outgoing bandwidth 80 Mbs,
inregistrare pana la rezolutia de 8MegaPixel/camera, playback
sincron local 4 x1080p, playback local sincron maximum 1
camera 5MegaPixel; Maximum 4 camere IP, audio IN/OUT 1/1,
vizualizare prin retea FullHD, inregistreaza pe 1 HDD SATA
neinclus, capacitate maxima HDD 6TB, iesire HDMI 4K
UltraHD 3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p,
DS-7604NI-K1/4P EXTENDED 1920x1080pixeli), 2 x USB2.0, 1 RJ45 10M/100M adaptive 460.00
POE Ethernet Interface; 4 xPOE RJ-45 10/100 Mbps self-adaptive
Ethernet interfaces, alimenteaza si primeste imagini video de la
camere IP Hikvision la 200m cablu UTP CAT5&CAT6),1U case,
19", 315 × 240 × 48 mm, ONVIF ready; direct accesibil prin
iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-Connect; direct accesibil
de pe PC-uri prin aplicatie client-server iVMS4200.

H.265+/H.265/H.264/H.264 4K UltraHD 8ch IP Network Video

Recorder pentru 8 camere IP HIKVISION, 80Mbs inbound
bandwidth, 128 Remote conections, Outgoing bandwidth 160
Mbs, inregistrare pana la rezolutia de 8MegaPixel/camera,
Maximum 8 camere IP, playback sincron local 8 canale (4
canale 1080p, 1 canal 4K) , playback in retea 8
camerex5megaPixel prin iVMS4200, audio IN/OUT 1/1,
vizualizare prin retea FullHD, inregistreaza pe 1x HDD SATA
neinclus , capacitate maxima/disc HDD 6TB, iesire HDMI 4K
DS-7608NI-K1 UltraHD 3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p,
384.14
1920x1080pixeli), 2 x USB2.0, 1 RJ45 10M/100M adaptive
Ethernet Interface; 1U case, 19", 315 × 240 × 48 mm, ONVIF
ready; direct accesibil prin iPhone/Android prin iVMS4500 si
HIK-Connect; direct accesibil de pe PC-uri prin aplicatie client-
server iVMS4200.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 396din533

H265 4K UltraHD 8ch IP Network Video Recorder pentru 8
camere IP HIKVISION, 80Mbs inbound bandwidth, 128
Remote conections, Outgoing bandwidth 160 Mbs, inregistrare
pana la rezolutia de 8MegaPixel/camera, Maximum 8 camere
IP, playback sincron local 8x1080p sau 5 camere x5MegaPixel,
playback in retea 8 camerex5megaPixel prin iVMS4200, audio
IN/OUT 1/1, vizualizare prin retea FullHD, inregistreaza pe 2x
HDD SATA neincluse, capacitate maxima/disc HDD 6TB, iesire
DS-7608NI-K2 HDMI 4K UltraHD 3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p, 489.84
1920x1080pixeli), 2 x USB2.0, 1 RJ45 10M/100M adaptive
Ethernet Interface; 1U case, 19", 315 × 240 × 48 mm, ONVIF
ready; direct accesibil prin iPhone/Android prin iVMS4500 si
HIK-Connect; direct accesibil de pe PC-uri prin aplicatie client-
server iVMS4200.

H265 Full HD 1080p 8ch IP WiFi Network Video Recorder

pentru 8 camere IP HIKVISION, 50Mbs inbound bandwidth,
128 Remote conections, Outgoing bandwidth 160 Mbs,
inregistrare pana la rezolutia de 4 MegaPixel/camera
(recomandat 2MP), Maximum 8 camere IP, playback sincron
local 8x1080p, audio IN/OUT 0/1, vizualizare prin retea FullHD,
inregistreaza pe 1x HDD SATA neinclus, capacitate
maxima/disc HDD 6TB, WiFi 2.4 GHz 2 × MIMO 144 Mbps,
DS-7108NI-K1/W/M WiFi IEEE 802.11b/g/n (20 metri interior cu 2 ziduri beton), 451.12
HDMI/VGA out FullHD 1080p 1920x1080 pixeli, 2 x USB2.0, 1
RJ45 10M/100M adaptive Ethernet Interface; dimensiuni: 260
× 246 × 48 mm, direct accesibil prin iPhone/Android prin
iVMS4500 si HIK-Connect; direct accesibil de pe PC-uri prin
aplicatie client-server iVMS4200.

H265 4K UltraHD 8ch IP Network Video Recorder pentru 8

camere IP HIKVISION, 80Mbs inbound bandwidth, 128
Remote conections, Outgoing bandwidth 160 Mbs, inregistrare
pana la rezolutia de 8MegaPixel/camera, Maximum 8 camere
IP, playback sincron local 8x1080p sau 5 camere x5MegaPixel,
playback in retea 8 camerex5megaPixel prin iVMS4200, audio
IN/OUT 1/1, Alarm in/out 4/1, vizualizare prin retea FullHD,
inregistreaza pe 2x HDD SATA neincluse, capacitate
maxima/disc HDD 6TB, HDMI out 4K UltraHD 3840 × 2160
pixeli si VGA (FullHD 1080p, 1920x1080pixeli), 2 x USB2.0, 1
DS-7608NI-K2/8P EXTENDED RJ45 10M/100M adaptive Ethernet Interface; 8 xExtened POE 824.44
POE RJ-45 10/100 Mbps self-adaptive Ethernet interfaces,
alimenteaza si primeste imagini video de la camere IP
Hikvision la 200m cablu UTP CAT5&CAT6, 1U case, 19", 315 ×
240 × 48 mm, ONVIF ready; direct accesibil prin
iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-Connect; direct accesibil
de pe PC-uri prin aplicatie client-server iVMS4200.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 397din533

H265 4K UltraHD 8ch IP Network Video Recorder pentru 8
camere IP HIKVISION, 80Mbs inbound bandwidth, 128
Remote conections, Outgoing bandwidth 256 Mbs, inregistreza
pana la 12MegaPixel/camera, Maximum 8 camere IP, playback
sincron local 8x1080p sau 4 camere x5MegaPixel, playback in
retea 8 camerex5megaPixel prin iVMS4200, audio IN/OUT 1/1,
vizualizare prin retea FullHD, inregistreaza pe 2 HDD SATA
neincluse, capacitate maxima/disc HDD 6TB, iesire HDMI 4K
UltraHD 3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p,
DS-7608NI-I2 1920x1080pixeli), Alarm in/out 4/1, 1 x USB3.0, 1 x USB2.0,
859.21
1RJ-45 10/100/1000Mbps self-adaptive Ethernet interface; 1U
case, 19", 380 × 290 × 45mm, ONVIF ready; direct accesibil
prin iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-Connect; direct
accesibil de pe PC-uri prin aplicatie client-server iVMS4200.

H265 4K UltraHD 8ch 250m EXTENDED POE IP Network

Video Recorder pentru 8 camere IP HIKVISION, 80Mbs
inbound bandwidth, 128 Remote conections, Outgoing
bandwidth 256 Mbs, inregistreza pana la 12MegaPixel/camera,
Maximum 8 camere IP, playback sincron local 8x1080p sau 4
camere x5MegaPixel, playback in retea 8 camerex5megaPixel
prin iVMS4200, audio IN/OUT 1/1, vizualizare prin retea
FullHD, inregistreaza pe 2 HDD SATA neincluse, capacitate
maxima/disc HDD 6TB, iesire HDMI 4K UltraHD 3840 × 2160
pixeli si VGA (FullHD 1080p, 1920x1080pixeli), Alarm in/out
4/1, 1 x USB3.0, 1 x USB2.0, 1RJ-45 10/100/1000Mbps self-
DS-7608NI-I2/8P EXTENDED adaptive Ethernet interface; 8x EXTENDED POE 8 RJ-45 1150.38
POE 10/100 Mbps self-adaptive Ethernet interfaces - EXTENDED
POE (activarea EXTENDED POE la NVR = alimenteaza si
primeste imagini video de la camere IP Hikvision la 200m cablu
UTP CAT5&CAT6) , 1U case, 19", 380 × 290 × 45mm, ONVIF
ready; direct accesibil prin iPhone/Android prin iVMS4500 si
HIK-Connect; direct accesibil de pe PC-uri prin aplicatie client-
server iVMS4200.

H265 4K UltraHD 16ch IP Network Video Recorder pentru 16

camere IP HIKVISION, 160Mbs inbound bandwidth, Outgoing
bandwidth 80 Mbs, inregistrare pana la rezolutia de
8MP/camera, Maximum 16 camere IP, playback sincron local
16 canale video, playback sincron pe monitor local maximum 9
camere x5MegaPixel, audio IN/OUT 0/1, inregistreaza pe 1
HDD SATA neinclus, capacitate maxima/disc HDD 6TB, 2 iesiri
video Independente HDMI 4K UltraHD 3840 × 2160 pixeli si
DS-7616NI-K1 VGA (FullHD 1080p, 1920x1080 pixeli), 2 x USB2.0, 1x RJ-45 415.27
10/100/1000Mbps self-adaptive Ethernet interface; 1U case,
19", 315 × 240 × 48 mmmm ; alimentare 12Vcc, ONVIF ready;
direct accesibil prin iPhone/Android prin HIK-Connect; direct
accesibil de pe PC-uri prin aplicatie client-server iVMS4200.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 398din533

H265 4K UltraHD 16ch IP Network Video Recorder pentru 16
camere IP HIKVISION, 160Mbs inbound bandwidth, Outgoing
bandwidth 160 Mbs, inregistrare pana la rezolutia de
8MP/camera, Maximum 16 camere IP, playback sincron local
8x1080p, playback sincron pe monitor local maximum 9
camere x5MegaPixel, audio IN/OUT 1/1, inregistreaza pe 2
HDD SATA neincluse, capacitate maxima/disc HDD 6TB, iesire
HDMI 4K UltraHD 3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p,
DS-7616NI-K2 1920x1080pixeli), Alarm in/out 4/1, 1 x USB3.0, 1 x USB2.0, 524.87
1RJ-45 10/100/1000Mbps self-adaptive Ethernet interface; 1U
case, 19", 385 × 315× 52 mm ; alimentare 12Vcc, ONVIF
ready; direct accesibil prin iPhone/Android prin iVMS4500 si
HIK-Connect; direct accesibil de pe PC-uri prin aplicatie client-
server iVMS4200.

16 ch IP NetworkVideo Recorder pentru camere IP

HIKVISION, 160Mbs inbound bandwidth, 80 Mbs Outgoing
bandwidth (up to 128 Remote connection), inregistrare pana la
6 MegaPixel/camera, maximum 16 camere IP, playback 16
canale simultan, playback sincron pe monitor local maximum 3
camere x5MegaPixel, inregistreaza pe 2 HDD-uri SATA
DS-7616NI-E2/8P neincluse 6TB, iesiri HDMI si VGA (FullHD 1080p, 1920x1080 875.15
pixeli), 8 X POE 100 Mbps, 2x USB2.0, 1 RJ45
10M/100M/1000M interfata adaptiva Ethernet, caracasa 1U
19", ONVIF ready, direct accesibil prin iPhone/Android prin
iVMS4500 si HIK-Connect sau PC-uri prin aplicatie client-
server iVMS4200.

16 ch IP NetworkVideo Recorder pentru camere IP

HIKVISION, 160M inbound bandwidth, 80 MB Outgoing
bandwidth (up to 128 Remote connection), inregistrare pana la
5MegaPixel/camera, maximum 16 camere IP, playback 16
canale simultan, playback sincron pe monitor local maximum 3
camere x5MegaPixel, inregistreaza pe 2 HDD-uri SATA
neincluse 4TB, iesiri HDMI si VGA (FullHD 1080p, 1920x1080 931.02
DS-7616NI-E2/8P/A pixeli), 8 X POE 100 Mbps, 2x USB2.0, alarme I/O - 4/2, 1
RJ45 10M/100M/1000M interfata adaptiva Ethernet, caracasa
1U 19", ONVIF ready, direct accesibil prin iPhone/Android prin
iVMS4500 si HIK-Connect sau PC-uri prin aplicatie client-
server iVMS4200.

H265 4K UltraHD 16ch IP 16x EXTENDED POE Network

Video Recorder pentru 16 camere IP HIKVISION, 160Mbs
inbound bandwidth, Outgoing bandwidth 160 Mbs, inregistrare
pana la rezolutia de 8MP/camera, Maximum 16 camere IP,
playback sincron local 8x1080p sau 2 camere x 4K, playback
in retea sincron 8 camerex5megaPixel prin iVMS4200, Alarm
IN/OUT 4/1, vizualizare prin retea FullHD, inregistreaza pe 2
HDD SATA neincluse, capacitate maxima/disc HDD 6TB, iesire
HDMI 4K UltraHD 3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p,
DS-7616NI-K2/16P 1920x1080pixeli), 1 x USB3.0, 1USB 2.0, 1 RJ45 10M/100M
EXTENDED POE adaptive Ethernet Interface; 16 xPOE RJ-45 10/100 Mbps self- 1067.59
adaptive Ethernet interfaces, alimenteaza si primeste imagini
video de la camere IP Hikvision la 200m cablu UTP
CAT5&CAT6, 385 × 315× 52 mm; ONVIF ready; direct
accesibil prin iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-Connect;
direct accesibil de pe PC-uri prin aplicatie client-server
iVMS4200.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 399din533

H265 4K UltraHD 16ch IP Network Video Recorder pentru 16
camere IP HIKVISION, 160Mbs inbound bandwidth, 128
Remote conections, Outgoing bandwidth 256 Mbs, inregistrare
pana la rezolutia de 12MP/camera, Maximum 16 camere IP,
playback sincron local 16x1080p, playback sincron pe monitor
local maximum 9 camere x5MegaPixel, audio IN/OUT 1/1,
vizualizare prin retea FullHD, inregistreaza pe 2 HDD SATA
neincluse, capacitate maxima/disc HDD 6TB, iesire HDMI 4K
UltraHD 3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p,
DS-7616NI-I2 1920x1080pixeli), Alarm in/out 4/1, 1 x USB3.0, 1 x USB2.0,
1006.24
1RJ-45 10/100/1000Mbps self-adaptive Ethernet interface; 1U
case, 19", 380 × 290 × 45mm; alimentare 12Vcc, ONVIF
ready; direct accesibil prin iPhone/Android prin iVMS4500 si
HIK-Connect; direct accesibil de pe PC-uri prin aplicatie client-
server iVMS4200.

H265 4K UltraHD 16ch IP Network Video Recorder pentru 16

camere IP HIKVISION, 160Mbs inbound bandwidth, 128
Remote conections, Outgoing bandwidth 160 Mbs, inregistrare
pana la rezolutia de 8MP/camera, Maximum 16 camere IP,
playback sincron local 16x1080p, playback sincron pe monitor
local maximum 9 camere x5MegaPixel, vizualizare prin retea
FullHD, inregistreaza pe 4 HDD SATA neincluse, capacitate
maxima/disc HDD 6TB, iesiri independente HDMI 4K UltraHD
3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p, 1920x1080pixeli),
DS-7716NI-K4 Alarm in/out 16/4, 1 x USB3.0, 1 x USB2.0, 2 x RJ-45
1126.98
10/100/1000 Mbps self-adaptive Ethernet interfaces; 19-inch
rack-mounted 1.5U chassis, 445 × 390 ×70 mm; ONVIF ready;
direct accesibil prin iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-
Connect; direct accesibil de pe PC-uri prin aplicatie client-
server iVMS4200.

H265 4K UltraHD 16ch IP Network Video Recorder pentru 16

camere IP HIKVISION, 160Mbs inbound bandwidth, 128
Remote conections, Outgoing bandwidth 256 Mbs, inregistrare
pana la rezolutia de 12MP/camera, Maximum 16 camere IP,
playback sincron local 16x1080p, playback sincron pe monitor
local maximum 9 camere x5MegaPixel, audio IN/OUT 1/1,
vizualizare prin retea FullHD, inregistreaza pe 4 HDD SATA
neincluse, capacitate maxima/disc HDD 6TB, iesire HDMI 4K
UltraHD 3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p,
DS-7716NI-I4 1920x1080pixeli), Alarm in/out 16/4, 1 x USB3.0, 1 x USB2.0, 2
1712.89
x RJ-45 10/100/1000 Mbps self-adaptive Ethernet interfaces;
19-inch rack-mounted 1.5U chassis, 445 × 390 ×70 mm;
ONVIF ready; direct accesibil prin iPhone/Android prin
iVMS4500 si HIK-Connect; direct accesibil de pe PC-uri prin
aplicatie client-server iVMS4200.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 400din533

H265 4K UltraHD 16ch IP Network Video Recorder pentru 16
camere IP HIKVISION, 160Mbs inbound bandwidth, 128
Remote conections, Outgoing bandwidth 160 Mbs, inregistrare
pana la rezolutia de 8MP/camera, Maximum 16 camere IP,
playback sincron local 16x1080p, playback sincron pe monitor
local maximum 9 camere x5MegaPixel, vizualizare prin retea
FullHD, inregistreaza pe 4 HDD SATA neincluse, capacitate
maxima/disc HDD 6TB, iesiri independente HDMI 4K UltraHD
3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p, 1920x1080pixeli),
Alarm in/out 16/4, 1 x USB3.0, 1 x USB2.0, 2 x RJ-45
DS-7716NI-K4/16P 10/100/1000 Mbps self-adaptive Ethernet interfaces; 16 xPOE 1761.32
EXTENDED POE RJ-45 10/100 Mbps self-adaptive Ethernet interfaces,
alimenteaza si primeste imagini video de la camere IP
Hikvision la 200m cablu UTP CAT5&CAT6); 19-inch rack-
mounted 1.5U chassis, 445 × 390 ×70 mm; ONVIF ready;
direct accesibil prin iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-
Connect; direct accesibil de pe PC-uri prin aplicatie client-
server iVMS4200.

H265+ 4K UltraHD 16ch IP AcuSense Network Video Recorder

pentru 16 camere IP HIKVISION, 160Mbs inbound bandwidth,
Outgoing bandwidth 256 Mbs, inregistrare pana la rezolutia de
12MP/camera, Maximum 16 camere IP, playback sincron local
16 canale, LIVE pe local display 12x1080p, vizualizare prin
retea 4K, AcuSense DeepLearning: optional pe 4 canale
filtreaza activarea inregistrarii doar pentru human body si car;
inregistreaza pe 2 HDD SATA neincluse, capacitate
maxima/disc HDD 8TB, 16 xPOE RJ-45 10/100 Mbps self-
DS-7616NXI-I2/16P/4S adaptive Ethernet interfaces, alimenteaza si primeste imagini
EXTENDED POE AcuSense video de la camere IP Hikvision la 200m cablu UTP, HDMI 4K 1803.21
Deep Learning UltraHD 3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p,
1920x1080pixeli), Alarm in/out 4/1, 1 x USB3.0, 1 x USB2.0,1 x
RJ-45 10/100/1000 Mbps self-adaptive Ethernet interfaces;
dimensiuni 380 × 315 × 51.5 mm; direct accesibil prin
iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-Connect; direct accesibil
de pe PC-uri prin aplicatie client-server iVMS4200.

H265 4K UltraHD 16ch IP 16x EXTENDED POE Network

Video Recorder pentru 16 camere IP HIKVISION, 160Mbs
inbound bandwidth, 128 Remote conections, Outgoing
bandwidth 256 Mbs, inregistrare pana la rezolutia de
12MP/camera, Maximum 16 camere IP, playback sincron local
16x1080p, playback sincron pe monitor local maximum 9
camere x5MegaPixel, audio IN/OUT 1/1, vizualizare prin retea
FullHD, inregistreaza pe 4 HDD SATA neincluse, capacitate
maxima/disc HDD 6TB, iesire HDMI 4K UltraHD 3840 × 2160
pixeli si VGA (FullHD 1080p, 1920x1080pixeli), Alarm in/out
DS-7716NI-I4/16P EXTENDED 16/4, 1 x USB3.0, 1 x USB2.0, 1 RJ-45 10/100/1000 Mbps self-
adaptive Ethernet interfaces; 16 xPOE RJ-45 10/100 Mbps 2132.43
POE
self-adaptive Ethernet interfaces, alimenteaza si primeste
imagini video de la camere IP Hikvision la 200m cablu UTP
CAT5&CAT6); 19-inch rack-mounted 1.5U chassis, 445 × 390
×70 mm; alimentare 12Vcc, ONVIF ready; direct accesibil prin
iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-Connect; direct accesibil
de pe PC-uri prin aplicatie client-server iVMS4200.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 401din533

H265 4K UltraHD 32ch IP Network Video Recorder pentru 32
camere IP HIKVISION, 256Mbs inbound bandwidth, 128
Remote conections, Outgoing bandwidth 256 Mbs, inregistrare
pana la rezolutia de 12MP/camera, playback sincron local
16x1080p, playback sincron pe monitor local maximum 9
camere x5MegaPixel, audio IN/OUT 1/1, Alarm In/Out 4/1,
vizualizare prin retea FullHD, inregistreaza pe 2 HDD SATA
neincluse, capacitate maxima/disc HDD 6TB, iesire HDMI 4K
DS-7632NI-I2 UltraHD 3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p, 1297.70
1920x1080pixeli), Alarm in/out 4/1, 1 x USB3.0, 1 x USB2.0,
1RJ-45 10/100/1000Mbps self-adaptive Ethernet interface; 1U
case, 19", 380 × 290 × 45mm; alimentare 12Vcc, ONVIF
ready; direct accesibil prin iPhone/Android prin iVMS4500 si
HIK-Connect; direct accesibil de pe PC-uri prin aplicatie client-
server iVMS4200.

H265 4K UltraHD 32ch IP Network Video Recorder pentru 32

camere IP HIKVISION, 256Mbs inbound bandwidth, Outgoing
bandwidth 160 Mbs, inregistrare pana la rezolutia de
8MP/camera, playback sincron local 8x1080p sau 2 camere x
4K, playback in retea sincron 8 camerex5megaPixel prin
iVMS4200, Alarm IN/OUT 16/4, Audio 1/1, vizualizare prin
retea FullHD, inregistreaza pe 4 HDD SATA neincluse,
DS-7732NI-K4 capacitate maxima/disc HDD 6TB, iesire HDMI 4K UltraHD 1306.79
3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p, 1920x1080pixeli), 1
x USB3.0, 1USB 2.0, 1 RJ45 10M/100M adaptive Ethernet
Interface, 445 × 390 ×70 mm; ONVIF ready; direct accesibil
prin iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-Connect; direct
accesibil de pe PC-uri prin aplicatie client-server iVMS4200.

32 ch IP NetworkVideo Recorder pentru camere IP

HIKVISION, 160Mbs incoming bandwidth + 80Mbs out,
inregistrare pana la 5MegaPixel/camera, playback simultan
pana la 16 canale, inregistreaza pe 4 HDD-uri SATA neincluse
6TB x 4=24 TB, iesire HDMI si VGA(FullHD 1080p,
1920x1080pixeli), alarme In/Out 16/4, 2x USB2.0, 1X RJ45
10M/100M/1000M interfata adaptiva Ethernet, 16 interfete 1582.56
DS-7732NI-E4/16P POE, RS-232, RS-485, tastatura frontala, carcasa 1.5U 19",
ONVIF ready; direct accesibil prin iPhone/Android prin
iVMS4500 si HIK-Connect si de pe PC-uri prin aplicatie client-
server iVMS4200, 128 conexiuni remote, dimensiuni 445 × 390
×70 mm.

H265 4K UltraHD 32ch IP 16x EXTENDED POE Network

Video Recorder pentru 32 camere IP HIKVISION, 256Mbs
inbound bandwidth, Outgoing bandwidth 160 Mbs, inregistrare
pana la rezolutia de 8MP/camera, playback sincron local
8x1080p sau 2 camere x 4K, playback in retea sincron 8
camerex5megaPixel prin iVMS4200, Alarm IN/OUT 4/1,
vizualizare prin retea FullHD, inregistreaza pe 4 HDD SATA
neincluse, capacitate maxima/disc HDD 6TB, iesire HDMI 4K
UltraHD 3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p,
DS-7732NI-K4/16P 1920x1080pixeli), 1 x USB3.0, 1USB 2.0, 1 RJ45 10M/100M
adaptive Ethernet Interface; 16 x EXTENDED POE RJ-45 2090.19
EXTENDED POE
10/100 Mbps self-adaptive Ethernet interfaces, alimenteaza si
primeste imagini video de la camere IP Hikvision la 200m cablu
UTP CAT5&CAT6, 445 × 390 ×70 mm; ONVIF ready; direct
accesibil prin iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-Connect;
direct accesibil de pe PC-uri prin aplicatie client-server
iVMS4200.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 402din533

H265 4K UltraHD 32ch IP Network Video Recorder pentru 32
camere IP HIKVISION, 256Mbs inbound bandwidth, 128
Remote conections, Outgoing bandwidth 256 Mbs, inregistrare
pana la rezolutia de 12 MegaPixel/camera, Maximum 32
camere IP, playback sincron local pana la 16x1080p,
inregistreaza: 32 camere 5MegaPixel fiecare ( LIVE local
display 32 camere 5MegaPixel cu mic delay-playback pe local
display 1 camera 5megaPixel) sau inregistreaza: 16 camere
5MegaPixel fiecare ( LIVE local display 16 camere 5MegaPixel
-playback pe local display 9 camera 5megaPixel) audio IN/OUT
1/1, vizualizare prin retea FullHD, inregistreaza pe 4 HDD
DS-7732NI-I4 SATA neincluse, capacitate maxima/disc HDD 6TB, iesire 1841.77
HDMI 4K UltraHD 3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD 1080p,
1920x1080pixeli), Alarm in/out 16/4, 1 x USB3.0, 1 x USB2.0, 2
RJ-45 10/100/1000 Mbps self-adaptive Ethernet interfaces; 19-
inch rack-mounted 1.5U chassis, 445 × 390 ×70 mm;
alimentare 12Vcc, ONVIF ready; direct accesibil prin
iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-Connect; direct accesibil
de pe PC-uri prin aplicatie client-server iVMS4200.

H265 4K UltraHD 32ch IP Network Video Recorder cu 16x

EXTENDED POE pentru 32 camere IP HIKVISION, 256Mbs
inbound bandwidth, (16 camere conectate pe porturile POE si
16 camere pe intrarea standard Ethernet )128 Remote
conections, Outgoing bandwidth 256 Mbs, inregistrare pana la
rezolutia de 12MegaPixel/camera, Maximum 32 camere IP,
playback sincron local pana la 16x1080p, inregistreaza: 32
camere 5MegaPixel fiecare ( LIVE local display 32 camere
5MegaPixel cu mic delay-playback pe local display 1 camera
5megaPixel) sau inregistreaza: 16 camere 5MegaPixel fiecare
( LIVE local display 16 camere 5MegaPixel -playback pe local
display 9 camera 5megaPixel) , 16 xPOE RJ-45 10/100 Mbps
self-adaptive Ethernet interfaces, alimenteaza si primeste
imagini video de la camere IP Hikvision la 200m cablu UTP
DS-7732NI-I4/16P EXTENDED CAT5&CAT6), audio IN/OUT 1/1, vizualizare prin retea FullHD, 2519.20
POE inregistreaza pe 4 HDD SATA neincluse, capacitate
maxima/disc HDD 6TB, iesire HDMI 4K UltraHD 3840 × 2160
pixeli si VGA (FullHD 1080p, 1920x1080pixeli), Alarm in/out
16/4, 1 x USB3.0, 1 x USB2.0, 2x RJ-45 10/100/1000 Mbps
self-adaptive Ethernet interfaces; 19-inch rack-mounted 1.5U
chassis, 445 × 390 ×70 mm; alimentare 12Vcc, ONVIF ready;
direct accesibil prin iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-
Connect; direct accesibil de pe PC-uri prin aplicatie client-
server iVMS4200.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 403din533

H265+ 4K NetworkVideoRecorder 32 ch IP pentru camere IP
HIKVISION, 256 Mbs incoming bandwidth + 160 Mbs out,
inregistrare pana la 8 MegaPixel/camera, maximum 32 camere
IP, playback simultan maximum 16 canale, LIVE local display
32 camere, 8 SATA interfaces, maximum 6TB x 8=48 TB, 1
eSATA interface, HDMI1: 4K (3840 × 2160)/30Hz, VGA1: 2K
(2560X1440/60Hz), HDMI2, VGA2 Full HD 1080p,
1920x1080pixeli/60Hz, HDMI1/VGA1 si HDMI2/VGA2
independente, alarme In/Out 16/4, 1xUSB3.0 rear, 2x USB2.0
DS-8632NI-K8 front, Audio In/Out 1/2, 2x RJ-45 10/100/1000 Mbps self-
3641.21
adaptive Ethernet interface, RS-232, RS-485, 19-inch rack-
mounted 2U chassis, ONVIF ready; direct accesibil prin
iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-Connect si de pe PC-uri
prin aplicatie client-server iVMS4200, 128 conexiuni remote,
dimensiuni 445 × 470 ×90 mm.

H265 4K NetworkVideoRecorder 32 ch IP NetworkVideo

Recorder pentru camere IP HIKVISION, 320Mbs incoming
bandwidth + 256 Mbs out, inregistrare pana la
12MegaPixel/camera, maximum 32 camere IP, playback
simultan maximum 16 canale, LIVE local display 32 camere
5MegaPixel pe 2 monitoare (16 fiecare) conectate la VGA 1 si
VGA2, local playback sincron 1 camera 5Megapixel din 32
camere 5 MegaPixel inregistrate; la 24 camere 5MegaPixel
inregistrate= 9 playback local display si LIVE display 2x 12
camere 5MegaPixel , 8 SATA interfaces HOT SWAP, RAID0,
RAID1, RAID5, RAID10, maximum 8TB x 8=64TB, 1 eSATA
DS-9632NI-I8 interface, HDMI1: 4K (3840 × 2160)/60Hz, VGA1, HDMI2, 4170.87
VGA2 Full HD 1080p, 1920x1080pixeli, alarme In/Out 16/4,
1xUSB3.0, 2x USB2.0, 2x RJ-45 10/100/1000 Mbps self-
adaptive Ethernet interface, tastatura frontala, 19-inch rack-
mounted 2U chassis, ONVIF ready; direct accesibil prin
iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-Connect si de pe PC-uri
prin aplicatie client-server iVMS4200, 128 conexiuni remote,
dimensiuni 445 × 470 ×90 mm.

H265 4K 64 ch IP NetworkVideo Recorder pentru camere IP

HIKVISION, 320M incoming bandwidth + 256 Mbs out,
inregistrare pana la 12MegaPixel/camera, maximum 64
camere IP, playback simultan 16 canale, HOT SWAP 8 SATA
interfaces, RAID0, RAID1, RAID5, RAID10, maximum 8TB x
8=64TB, 1 eSATA interface, HDMI1: 4K (3840 × 2160)/60Hz,
VGA1, HDMI2, VGA2 Full HD 1080p, 1920x1080pixeli, alarme
DS-9664NI-I8 In/Out 16/4, 1xUSB3.0, 2x USB2.0, 2, RJ-45 10/100/1000 6240.45
Mbps self-adaptive Ethernet interface, tastatura frontala, 19-
inch rack-mounted 2U chassis, ONVIF ready; direct accesibil
prin iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-Connect si de pe
PC-uri prin aplicatie client-server iVMS4200, 128 conexiuni
remote, dimensiuni 445 × 470 ×90 mm.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 404din533

H265+ 4K 128 ch IP Super NetworkVideo Recorder pentru
camere IP HIKVISION, 576Mbs incoming bandwidth + 512
Mbs out, inregistrare pana la 12MegaPixel/camera, maximum
128 camere IP, playback simultan local 16 canale 1080p, HOT
SWAP 16 SATA interfaces, RAID0, RAID1, RAID5, RAID10,
maximum 16HDD x 8 TB=128TB, 1 eSATA interface, 2 iesiri
independente HDMI 4K (3840 × 2160)/60Hz; VGAout Full HD
DS-96128NI-I16 1080p, 1920x1080pixeli, alarme In/Out 16/8, 2xUSB3.0, 2x 12430.70
USB2.0, 4x RJ-45 10/100/1000 Mbps self-adaptive Ethernet
interface, 19-inch rack-mounted 3U chassis, ONVIF ready;
direct accesibil prin iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-
Connect si de pe PC-uri prin aplicatie client-server iVMS4200,
128 conexiuni remote, dimensiuni 442 × 494 × 146 mm .

H265+ 4K 128 ch IP Super NetworkVideo Recorder pentru

camere IP HIKVISION, 576Mbs incoming bandwidth + 512
Mbs out, inregistrare pana la 12MegaPixel/camera, maximum
128 camere IP, playback simultan 16 canale (prin retea pana
la 64 canale simultan), HOT SWAP 24 SATA interfaces, RAID0,
RAID1, RAID5, RAID10, maximum 24HD x 8TB=192TB, 1
eSATA interface, 2 iesiri independente HDMI 4K (3840 ×
2160)/60Hz; VGAout Full HD 1080p, 1920x1080pixeli, alarme
DS-96128NI-I24 In/Out 16/8, 1xUSB3.0, 2x USB2.0, 4x RJ-45 10/100/1000 25703.32
Mbps self-adaptive Ethernet interface, 19-inch rack-mounted
4U chassis, ONVIF ready; direct accesibil prin iPhone/Android
prin iVMS4500 si HIK-Connect si de pe PC-uri prin aplicatie
client-server iVMS4200, 128 conexiuni remote, dimensiuni 447
× 528 × 172mm .

H265+ 4K 256 ch IP Super NetworkVideo Recorder pentru

camere IP HIKVISION, 768Mbs incoming bandwidth + 512
Mbs out, inregistrare pana la 12MegaPixel/camera, maximum
256 camere IP, playback simultan 16 canale, HOT SWAP 24
SATA interfaces, RAID0, RAID1, RAID5, RAID10, maximum
24HD x 8TB=192TB, 1 eSATA interface, 2 iesiri independente
HDMI 4K (3840 × 2160)/60Hz; VGAout Full HD 1080p,
DS-96256NI-I24 1920x1080pixeli, alarme In/Out 16/8, 1xUSB3.0, 2x USB2.0, 35520.17
4x RJ-45 10/100/1000 Mbps self-adaptive Ethernet interface,
19-inch rack-mounted 4U chassis, ONVIF ready; direct
accesibil prin iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-Connect si
de pe PC-uri prin aplicatie client-server iVMS4200, 128
conexiuni remote, dimensiuni 447 × 528 × 172mm .

H265+ 4K 256 ch IP Super NetworkVideo Recorder pentru

camere IP HIKVISION, 768Mbs incoming bandwidth + 512
Mbs out, inregistrare pana la 12MegaPixel/camera, maximum
256 camere IP (19 camere 8MP, 38 camere 5MP, 42 camere
de 4MP, 128 camere de 1MP), playback simultan 16 canale,
HOT SWAP 24 SATA interfaces, RAID0, RAID1, RAID5,
RAID10, 24HD x 8TB=192TB (inclusi), 1 eSATA interface, 2
iesiri independente HDMI 4K (3840 × 2160)/60Hz; VGAout Full
DS-96256NI-I24 cu 192TB HD 1080p, 1920x1080pixeli, alarme In/Out 16/8, 1xUSB3.0, 2x
68179.37
HDD USB2.0, 4x RJ-45 10/100/1000 Mbps self-adaptive Ethernet
interface, 19-inch rack-mounted 4U chassis, ONVIF ready;
direct accesibil prin iPhone/Android prin iVMS4500 si HIK-
Connect si de pe PC-uri prin aplicatie client-server iVMS4200,
128 conexiuni remote, dimensiuni 447 × 528 × 172mm .

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 405din533

Hikvision Central V 1.3: inregistreaza 4 camere video IP
Hikvision; se conecteaza la DVR/NVR-uri la care sunt
conectate pana la 16 camere; ofera rezultate ANPR sau
People Counting in masura in care se adauga licente ANPR
Central pentru 4 camere sau People Counting; aplicatie server (de instalat pe servere
video HikCentral-VSS- Microsoft Windows) client-server expandabila pana la 3000 665.28
Base/4Ch camere video in CMS (din care sunt inregistrate 120). Poate
realiza back-up automat de pe DVR-uri/NVR-uri si salvare
automata pe servere de stocare sau cloud (cu licente contra
cost).

Hikvision Central V 1.3: inregistreaza 16 camere video IP

Hikvision; se conecteaza la DVR/NVR-uri la care sunt
conectate pana la 16 camere; ofera rezultate ANPR sau
People Counting in masura in care se adauga licente ANPR
sau People Counting; aplicatie server (de instalat pe servere
Central pentru 16 camere Microsoft Windows) client-server expandabila pana la 3000 2661.12
video camere video in CMS (din care sunt inregistrate 120). Poate
realiza back-up automat de pe DVR-uri/NVR-uri si salvare
automata pe servere de stocare sau cloud (cu licente contra
cost).

Hikvision Central V 1.3: inregistreaza 64 camere video IP

Hikvision; se conecteaza la DVR/NVR-uri la care sunt
conectate pana la 16 camere; ofera rezultate ANPR sau
People Counting in masura in care se adauga licente ANPR
sau People Counting; aplicatie server (de instalat pe servere
Central pentru 64 camere Microsoft Windows) client-server expandabila pana la 3000 9640.51
video camere video in CMS (din care sunt inregistrate 120).
Poate realiza back-up automat de pe DVR-uri/NVR-uri si
salvare automata pe servere de stocare sau cloud (cu licente
contra cost).

Licenta de extindere 1 canal (camera) pentru Hikvision

Central-VSS-1Camera Central V1.3 (Central HikCentral-VSS-1Camera)
166.32
modul ANPR pentru Hikvision Central, realizeaza captura si
stocare pentru camere ANPR License Plate Number, cauta,
Central HikCentral-ANPR- identifica si returneaza rezultate la cautare dupa numere
inmatriculare (poze si video); modulul extinde functia ANPR 6229.44
Module
pentru toate licentele achizitionate (pana la 120 camere ANPR)

importa si interpreteaza date de la camerele People Counting

Central People Counting (Intrari/Iesiri, comparatii)
5056.73
(HikCentral-BI Report Base)

Camere IP LPR

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 406din533

Camera video supraveghere IP LPR HIKVISION DarkFighter
optimizata pentru vizualizarea numerelor de inmatriculare.
Transmite text (string search) numarul de inmatriculare
(recognition accuracy: pana la 96% (Speed Support up
to:70km/h) catre NVR-ul HIKVISION DS-DS-7732NI-I4 sau
versiunea LPR a server-ului Hikvision iVMS 5200-P16 .
-rezolutie 2 MegaPixel Full HD 1920x1080 50 fps respectiv
LPR 1920x1080pixeli 20 fps
-120dB TrueWideDynamicRange
-iluminator IR EXIR efectiv pana la 70 metri (20 metri pentru
LPR)
-Hikvision DarkFighter optimizata pentru Day&Night: 0.002
Lux; DEFOG
-Obiectiv VariFocal 2.8-12mm motorizat ( 92°~32 deschidere )
cu comanda de la distanta; obiectiv cu Auto Focus automat
-AutoIRIS DC Drive; -slot MicroSD pentru pana la 128GB
DS-2CD4626FWD-IZ 2.8- -FARA Alarm IN/OUT 1/1= nu poate comanda bariere de pe
camera! 2458.72
12mm
-CVBS Video Out (mufa pe placa, fara BNC mufat)
-1 RJ45 10M/100M Ethernet port;
-analiza SMART: Line crossing detection, Intrusion detection,
Region entrance, Region exiting, Unattended baggage, Object
removal
-alimentare 24 V AC ± 10% cu sursa neinclusa (HKA-
A24220-230), 24W sau PoE (802.3at); dimensiuni
158×338×560 m, 6.2kg
-pentru utilizare la exterior Weatherproof IP67; -30C pana la
+60C

Camera video supraveghere IP LPR HIKVISION DarkFighter

optimizata pentru vizualizarea numerelor de inmatriculare.
Transmite text (string search) numarul de inmatriculare
catre server-ul HIKVISION DS-DS-7732NI-I4. DEMO:
https://www.youtube.com/watch?v=VRSJJESHB5I
-rezolutie 2 MegaPixel Full HD 1920x1080 50 fps
-120dB TrueWideDynamicRange
-iluminator IR EXIR efectiv pana la 50 metri
-Hikvision DarkFighter optimizata pentru Day&Night: 0.002
Lux; DEFOG
-Obiectiv VariFocal 2.8-12mm motorizat cu comanda de la
distanta (deschidere 92-32 grade); obiectiv cu Auto Focus
automat
-AutoIRIS DC Drive; -slot MicroSD pentru pana la 128GB
-fara Alarm In/Out
DS-2CD4A26FWD-IZ/P 2.8- -BNC Video Out (4CIF)
-gestioneaza o lista de pana la 2048 numere de inmatriculare 2327.27
12mm (Whitelist); 99% rata de citire LPR; pana la viteze de
120km/h; recomandata pentru a monitoriza pana la 2 benzi
-1 RJ45 10M/100M Ethernet port; alimentare 12Vcc/PoE
-analiza SMART: Line crossing detection, Intrusion detection,
Region entrance, Region exiting, Unattended baggage, Object
removal
-alimentare 12V/1A sau POE
-pentru utilizare la exterior Weatherproof IP67; -30C pana la
+60C

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 407din533

Camera video supraveghere IP LPR HIKVISION DarkFighter
optimizata pentru vizualizarea numerelor de inmatriculare.
Transmite text (string search) numarul de inmatriculare
catre server-ul HIKVISION DS-DS-7732NI-I4. DEMO:
https://www.youtube.com/watch?v=VRSJJESHB5I
Preia de la server-ul Hikvision iVMS 5200LPR (sau NVR)
semnalul de comanda de deschidere al barierei si comanda
deschiderea barierei prin Alarm IN/OUT.
-rezolutie 2 MegaPixel Full HD 1920x1080 50 fps
-120dB TrueWideDynamicRange
-iluminator IR EXIR efectiv pana la 100 metri
-Hikvision DarkFighter optimizata pentru Day&Night: 0.002
Lux; DEFOG
-Obiectiv VariFocal 8-32mm motorizat cu comanda de la
distanta (deschidere 42-15 grade); obiectiv cu Auto Focus
automat
-AutoIRIS DC Drive; -slot MicroSD pentru pana la 128GB
DS-2CD4A26FWD-IZS/P(8- -Alarm IN/OUT 1/1
-BNC Video Out (4CIF) 3593.70
32mm) LPR 100m IR
-gestioneaza o lista de pana la 2048 numere de inmatriculare
(Whitelist); 99% rata de citire LPR; pana la viteze de
120km/h; recomandata pentru a monitoriza pana la 2 benzi
-1 RJ45 10M/100M Ethernet port;
-analiza SMART: Line crossing detection, Intrusion detection,
Region entrance, Region exiting, Unattended baggage, Object
removal
-alimentare 12V/1A sau POE
-pentru utilizare la exterior Weatherproof IP67; -30C pana la
+60C

DS-2CD4A26FWD-IZS/P 2.8-
2236.10
12mm
DS-2CD4A26FWD-IZHS/P include heater
4123.86
(2.8-12mm)
Cu obiectiv de 8-32mm DS-2CD4A26FWD-IZHS permite
DS-2CD4A26FWD-IZHS (8- urmarirea a doua pana la patru benzi de circulatie la o instalare 4128.67
32mm) pe axul drumului.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 408din533

Camera video supraveghere LPR HIKVISION DarkFighter
optimizata pentru vizualizarea numerelor de inmatriculare.
Transmite text (string search) numarul de inmatriculare catre
server-ul Hikvision HIKVISION DS-7732NI-I4.
Preia de la server-ul Hikvision iVMS 5200-P16 semnalul de
comanda de deschidere al barierei si comanda deschiderea
barierei prin Alarm IN/OUT.
-rezolutie 2 MegaPixel Full HD 1920x1080 50 fps
-120dB TrueWideDynamicRange
-iluminator IR EXIR efectiv pana la 50 metri
-optimizata pentru Day&Night: 0.01 Lux;
-Obiectiv VariFocal 2.8-12mm motorizat cu comanda de la
distanta; SmartFocus
DS-2CD4A25FWD-IZHS (2.8-
-AutoIRIS DC Drive; -slot MicroSD pentru pana la 64GB 3744.92
12mm) -Alarm IN/OUT 1/1
-BNC Video Out
-Audio In/Out 1/1
-1 RJ45 10M/100M Ethernet port;
-analiza SMART: Line crossing detection, Intrusion detection,
Region entrance, Region exiting, Unattended baggage, Object
removal
-alimentare 12V/1A sau POE
-pentru utilizare la exterior Weatherproof IP67; -30C pana la
+60C

DS-2CD4A25FWD-IZS (2.8-
2557.44
12mm)
Cu obiectiv de 8-32mm DS-2CD4A25FWD-IZHS permite
DS-2CD4A25FWD-IZHS (8- urmarirea a doua benzi de circulatie la o instalare pe axul 2697.95
32mm) drumului.
H265 4K UltraHD 16ch IP Network Video Recorder pentru 32
camere IP HIKVISION,
Gestioneaza 16 camere LPR Hikvision:
-operatorul de interfata NVR-ului, pe monitorul conectat la NVR
cauta (search) dupa numere de inmatriculare dorite si i se
returneaza pozele si inregisrarile video cu imaginile video in
care a fost surpins numarul de inmatriculare cautat (in mod
explicit= nu prin retea)
-lista cu numerele identificate, in format compatibil Excel se
exporta de catre operator pe stick
-pentru cautarea numerelor identificate in retea se foloseste
aplicatia server Hikision iVMS5200
256Mbs inbound bandwidth, 128 Remote conections, Outgoing
bandwidth 256 Mbs,
inregistrare pana la rezolutia de 12MP/camera,
DS-7732NI-I4 audio IN/OUT 1/1, vizualizare prin retea FullHD, inregistreaza 1841.77
pe 4 HDD SATA neincluse, capacitate maxima/disc HDD 6TB,
iesire HDMI 4K UltraHD 3840 × 2160 pixeli si VGA (FullHD
1080p, 1920x1080pixeli),
Alarm in/out 16/4, 1 x USB3.0, 1 x USB2.0, 2 RJ-45
10/100/1000 Mbps self-adaptive Ethernet interfaces;
19-inch rack-mounted 1.5U chassis, 445 × 390 ×70 mm;
alimentare 12Vcc,
ONVIF ready; direct accesibil prin iPhone/Android prin
iVMS4500 si HIK-Connect; direct accesibil de pe PC-uri prin
aplicatie client-server iVMS4200.

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 409din533

2019
comandor.ro
on.ro

PREŢ
EnGros
RON

35.28

49.21

48.00

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 410din533

68.88

88.37

106.00

51.92

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 411din533

53.92

48.05

64.71

109.99

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 412din533

57.12

72.00

79.05

79.00

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 413din533

84.69

90.89

97.36

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 414din533

113.21

117.09

88.00

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 415din533

129.61

135.45

124.09

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 416din533

101.02

114.00

118.68

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 417din533

139.31

120.96

172.11

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 418din533

200.99

152.87

166.53

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 419din533

172.91

206.37

158.34

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 420din533

229.72

316.66

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 421din533

368.05

365.06

88.30

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 422din533

159.56

156.53

228.77

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 423din533

97.69

95.46

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 424din533

107.82

148.88

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 425din533

152.33

162.59

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 426din533

155.02

192.00

202.71

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 427din533

248.90

249.35

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 428din533

395.96

157.95

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 429din533

309.94

500.98

38.69

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 430din533

46.47

44.00

54.64

68.30

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 431din533

75.35

78.76

75.00

62.09

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 432din533

59.74

59.00

68.00

72.57

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 433din533

78.76

78.52

96.08

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 434din533

108.43

148.94

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 435din533

84.94

103.52

89.36

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 436din533

90.98

98.90

91.46

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 437din533

99.00

113.23

119.17

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 438din533

110.98

108.43

114.25

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 439din533

139.23

144.48

127.94

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 440din533

127.85

125.00

159.94

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 441din533

95.00

125.29

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 442din533

137.58

178.55

176.39

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 443din533

173.00

232.78

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 444din533

343.37

370.65

484.85

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 445din533

90.00

125.00

125.19

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 446din533

85.00

145.00

168.84

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 447din533

239.00

89.33

94.50

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 448din533

113.07

137.99

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 449din533

105.28

121.51

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 450din533

106.19

112.00

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 451din533

121.67

137.11

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 452din533

159.25

116.89

170.41

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 453din533

173.77

169.98

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 454din533

165.56

181.88

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 455din533

225.16

255.49

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 456din533

154.87

625.60

930.00

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 457din533

688.11

814.67

909.38

1260.25

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 458din533

1550.30

648.80

641.89

119.01

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 459din533

165.00

198.00

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 460din533

205.00

257.64

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 461din533

280.53

387.83

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 462din533

368.68

444.26

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 463din533

610.67

564.34

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 464din533

147.45

215.11

268.43

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 465din533

311.62

368.20

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 466din533

410.08

429.29

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 467din533

358.00

449.26

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 468din533

587.53

834.81

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 469din533

653.63

858.92

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 470din533

261.23

393.85

452.47

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 471din533

495.00

489.84

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 472din533

888.18

895.06

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 473din533

691.49

557.93

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 474din533

1298.37

993.32

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 475din533

1915.20

1774.08

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 476din533

3490.66

1748.21

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 477din533

923.94

2048.05

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 478din533

1887.19

2915.61

304.45

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 479din533

343.60

364.97

362.76

359.52

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 480din533

425.70

408.68

309.25

338.44

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 481din533

348.34

382.20

503.96

516.81

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 482din533

626.00

321.88

1158.78

1749.93

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 483din533

342.64

425.55

537.18

618.90

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 484din533

641.89

603.34

635.04

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 485din533

680.98

715.58

837.10

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 486din533

488.25

378.63

339.39

265.15

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 487din533

287.57

235.63

187.23

181.77

204.72

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 488din533

217.07

231.39

190.71

1957.20

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 489din533

2164.09

163.00

88.00

185.00

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 490din533

198.26

228.09

262.95

246.00

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 491din533

260.04

316.81

374.85

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 492din533

299.00

374.42

542.42

232.66

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 493din533

268.78

568.00

323.45

323.45

344.04

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 494din533

344.81

281.86

442.26

255.63

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 495din533

487.62

623.74

535.82

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 496din533

344.74

777.88

384.69

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 497din533

411.77

357.50

437.05

630.42

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 498din533

419.75

458.20

479.81

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 499din533

2245.00

122.98

196.77

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 500din533

282.64

315.48

354.77

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 501din533

348.31

420.00

5938.80

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 502din533

10172.40

3238.20

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 503din533

16640.40

1683.05

1861.12

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 504din533

2167.86

1550.10

755.55

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 505din533

2724.47

596.40

1004.47

765.11

1953.00

1502.59

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 506din533

5412.80

795.00

798.54

950.32

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 507din533

1209.12

1250.97

1208.97

3127.00

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 508din533

2633.30

994.49

594.70

6199.20

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 509din533

1197.46

1550.99

1618.24

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 510din533

1637.86

1687.56

1975.68

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 511din533

2388.96

4654.52

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 512din533

4649.00

5814.90

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 513din533

1176.41

3126.21

3437.53

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 514din533

8274.00

11978.74

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 515din533

10344.60

26321.40

133.56
178.08

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 516din533

511.98

228.61

319.45

266.76

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 517din533

340.17

313.28

572.52

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 518din533

596.67

798.88

288.38

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 519din533

364.49

607.75

646.54

741.38

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 520din533

698.78

782.63

1189.50

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 521din533

1223.14

1252.23

1480.86

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 522din533

901.18

907.49

1099.00

1451.52

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 523din533

1279.01

1749.45

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 524din533

2528.62

2896.44

4333.64

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 525din533

8632.43

17849.53

24666.78

47346.78

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 526din533

462.00

1848.00

6694.80

115.50

4326.00

3511.62

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 527din533

1707.45

1616.16

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 528din533

2495.62

1552.85

2863.79

2867.13

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 529din533

2600.64

1776.00

1873.58

1279.01

Aprilie 2019 CCTV Hikvision 530din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI
EndUser EnGros
CABLURI EFRACŢIE - FENDER
cabluri multiconductoare cu fire de Cu torsadate, izolate în PVC, cu fir de masa şi ecranate cu o bandă de
aluminiu şi poliester în spirală. Izolaţia externă este din PVC termoplastic alb, Fire Retadant.

2AF22 2x0.22 , diametru exterior 3.3 mm colac 100m 0.70 0.42

4AF22 4x0.22, diametru exterior 4 mm colac 100m 1.10 0.66
6AF22 6x0.22, diametru exterior 4.6 mm colac 100m 1.52 0.91
8AF22 8x0.22, diametru exterior 5 mm colac 100m 1.94 1.16
10AF22 10x0.22, diametru exterior 5 mm colac 100m 2.34 1.40
12AF22 12x0.22, diametru exterior 5.6 mm colac 100m 2.72 1.63
2AF50 2x0.50, diametru exterior 4.3 mm colac 100m 1.39 0.83
4AF50 2x0.50+2x0.22, diametru exterior 4.5 mm colac 100m 1.74 1.04
6AF50 2x0.50+4x0.22, diametru exterior 5 mm colac 100m 2.14 1.28
8AF50 2x0.50+6x0.22, diametru exterior 5.6 mm colac 100m 2.57 1.54
10AF50 2x0.50+8x0.22, diametru exterior 6.2 mm colac 100m 2.97 1.78
12AF50 2x0.50+10x0.22, diametru exterior 6.7 mm colac 100m 3.37 2.02
2 AF 75 2x0.75, diametru exterior 5 mm colac 100m 1.97 1.18
4 AF 75 2x0.75+2x0.22, diametru exterior 5 mm colac 100m 2.32 1.39
6 AF 75 2x0.75+4x0.22, diametru exterior 5.4 mm colac 100m 2.69 1.61
8 AF 75 2x0.75+6x0.22, diametru exterior 5.6 mm colac 100m 3.04 1.82
10 AF 75 2x0.75+8x0.22, diametru exterior 6.4 mm colac 100m 3.47 2.08
CABLURI INCENDIU
cabluri multiconductoare cu fire de Cu torsadate, izolate în PVC, cu fir de masa şi ecranate cu o bandă de
aluminiu şi poliester în spirală. Izolaţia externă este din PVC termoplastic roşu, Fire Retardant.
F2/0,5 2x0,5 colac 100m 1.46 0.88
F4/0,5 4x0.5 colac 100m 2.43 1.46
F2/0,75 2x0.75, diametru exterior 5.3 mm colac 100m 2.01 1.21
F4/0,75 4x0.75, diametru exterior 6.8 mm colac 100m 3.56 2.14
F2/1 2x1, diametru exterior 7.2 mm colac 100m 2.68 1.61
F4/1 4x1, diametru exterior 8.2mm colac 100m 4.68 2.81
F2/1,5 2x1.5, diametru exterior 7.8mm colac 100m 3.95 2.37
cabluri cu conductor de cupru, conductor, torsadate, izolate în PVC, cu fir de masa şi ecranate cu o bandă de
aluminiu şi poliester în spirală. Izolaţia din PVC , antiinflamator, termoplastic roşu, Fire Retardant. Tensiunea
nominala: 200V. Tensiunea de incercare: 2000V, 1 min/50hz.
FFC 1X2X0,8 doua fire, 2x0,8 mm colac 100m 1.47 0.88
FFC 2X2X0,8 patru fire, 2x2x0,8 mm colac 100m 2.42 1.45
FFC 4X2X0,8 opt fire, 4x2x0,8 mm colac 100m 4.58 2.75
CABLURI INCENDIU HALOGEN FREE E30/120
cabluri cu conductor de cupru, conductor, torsadate, izolate în PVC, cu fir de masa şi ecranate cu o bandă de
aluminiu şi poliester în spirală. Izolaţia din PVC , antiinflamator, termoplastic roşu, Fire Rezistant PH30. Tensiunea
nominala: 100V. Tensiunea de incercare: 2500V, 5 min/50hz.

HF2x0.8E30 2x0,80mm, izolatie din silicon colac 100m 3.85 2.31

HF4x1E30 4x1 mm2, izolatie din silicon colac 100m 8.89 5.34
HF2x1E120 2x1 mm2, izolatie din silicon colac 100m 5.43 3.26

Aprilie 2019 Cabluri 531din533

HF4x1E120
4x1 mm2, izolatie din silicon colac 100m 9.61 5.77

cabluri din conductori de CU, torsadate, izolate cu banda de mica/sticla, LSZH cu cu intaziere la propagarea
arderii , ecranate cu banda de aluminiu si poliester, cu fir de masa. Izolatia in manta din compozite LSZH, culoare
rosie, cu rezistenta la ardere, 120 min (fire retardant), conform CEI 22-221 III.

HF2X8/10E120 doua fire, 2x0,8 mm E120 colac 100m 3.45 2.05

HF2X2X8/10E120 patru fire, 4x0,8 mm E120 colac 100m 6.60 3.95
CABLURI INCENDIU Halogen FREE
cabluri din conductori de CU, torsadate, izolate in PVC, ecranate cu banda de aluminiu si poliester, fara fir de
masa. Izolatia din PVC, 0.6 mm, culoare rosie, cu intarziere la ardere (flame retardant), LSZH, conform CEI 20-22
III.

HF2X8/10 doua fire, 2x0,8 mm colac 100m 1.85 1.10

HF4X8/10 patru fire, 4x0,8 mm colac 100m 3.25 1.95
CABLURI COAXIALE
Central Cu 0,81mm, tresa Cu-St 67%+folie Al, atenuare
RG 59 14,2dB/100m/300MHz, imunitate>85dB, diametru 6,0mm, role 100- colac 100m 1.43 0.84
500m
Central Cu 1,0mm, tresa Cu-Stanat 50%+folie Al, atenuare
RG 6 10,9/31,7dB-100m-300/2150 MHz, imunitate >85dB, d=6,8mm, role colac 100m 1.08 0.65
100m - IDEAL TELEALIMENTARE
Cablu miniCoax, ptr transmisie HD, cu doua fire pentru alimentare,
MCX HD+2x0.75 2x0.75mm. Izolatie LSZH, diametru exterior 6.7mm, de culoare colac 100m 5.10 3.05
neagra

CABLURI REŢELE LAN - CEAM

categoria 5 E
CPR 6707UTP 4x2xAWG 24/1,izolaţie FR-PVC întârziere la foc, Dn- 5,4mm, gri role 305 m 1.99 1.20

CPR 6709UTP 4x2xAWG 24/1,izolaţie FR-PVC întârziere la foc, , gri, de exterior. role 305 m 3.14 1.88
4x2xAWG 24/1,ecranat Al,izolaţie FR-PVC întârziere la foc, Dn-
CPR 6727 FTP 6.1mm, gri
role 305 m 2.88 1.73
CPR 6707UTP L 4x2xAWG 24/1,izolaţie FR-LSZH ignifug, Dn- 5,4mm, gri role 305 m 2.52 1.51
CPR 6727 FTP L 4x2xAWG 24/1,ecranat Al,izolaţie FR-LSZH ignifug, Dn- 6.1mm, gri role 305 m 3.55 2.13
categoria 6
4x2xAWG 23/1,izolaţieFR-PVC întârziere la foc, Dn- 6.6mm,
UTP6 PVC portocaliu
role 305 m 2.91 1.74

UTP6 LSZH 4x2xAWG 23/1,izolaţie FR-LSZH ignifug, Dn- 6.6mm, portocaliu role 305 m 3.55 2.13

R6 UT4H23 UTP L 4x2xAWG 23/1,izolaţie FR-LSZH ignifug, Dn- 6.6mm, portocaliu role 305 m 3.23 1.94
4x2xAWG 23/1,ecranat Al,izolaţie FR-LSZH ignifug, Dn- 7.2mm,
R6 FT4H23 FTP L portocaliu
role 305 m 5.45 3.27

Aprilie 2019 Cabluri 532din533

Lista de preturi Aprilie 2019
sales@comandor.ro; bucuresti@comandor.ro
office@bentel-distribution.ro

preturile sunt in RON si nu contin TVA

PREŢ PREŢ
Cod produs CARACTERISTICI EndUser EnGros
RON RON
DETECTOARE DE GAZ
ESM 850M Detector de gaz metan, butan, propan, alimentare 12V, montare pe tavan sau perete 263.00 157.80
SECOR 779 Detector de gaz metan, de tavan, 12V 360.20 216.10
SECOR 850 Detector monoxid de carbon, de tavan, 12V 360.20 216.10
SECOR 1000 Detector monoxid de carbon + gaz metan, de tavan, 12V 360.20 216.10
SECOR 2000 Detector Gaz Metan,Monoxid de carbon 297.35 178.40
PREVENT 1279 Detector Gaz Metan, alimentare 230V 285.85 171.50
PREVENT 2000M Detector Gaz Metan, alimentare 230V 343.00 205.80

Aprilie 2019 Gaz 533din533

S-ar putea să vă placă și