I.

PROTECŢIA CONSUMATORULUI, ANPC ŞI INDICATORI DE

MĂSURARE

1.1 Conceptul de protecţie a consumatorului

Logica internă de funcţionare a economiei, privită prin prisma intereselor şi motivaţiilor

agenţilor economici şi consumatorilor, arată că aceştia se găsese într-un raport dezechilibrat
(din punct de vedere economic, informativ, juridic şi al gradului de asociere), în mod obiectiv,
în defavoarea consumatorilor, chiar dacă, ei, cu nevoile şi trebuinţele lor, sunt originea şi, în
acelaşi timp, punctul final al activităţii agenţilor economici. Ca urmare, este evident că se
impune, cu necesitate, existenţa unei forţe care să contrabalanseze acest dezechilibru.
Această forţă de atenuare sau chiar de înlăturare a acestui dezechilibru, reprezintă
protecţia consumatorilor care în esenţă se referă la „un ansamblu de dispoziţii, privind iniţiativa
publică sau privată, destinate a asigura şi ameliora continuu respectarea drepturilor
consumatorilor”.
Protecţia consumatorilor cuprinde două componente şi anume protecţia statală pe care
evident o asigură statul, prin legi, instituţii de supraveghere şi control pe piaţă şi alte pârghii şi
mecanisme de protecţie şi autoprotecţia consumatorilor, care se realizează la nivel de individ
(printr-o informare şi educaţie adecvată), cât şi la nivelul asociativ de către asociaţiile
consumatorilor.
Protecţia consumatorilor înglobează mai multe seturi de activităţi specializate, care au ca
scop apărarea şi conservarea integrităţii bio-psiho-sociale a persoanei, în calitate de utilizator
al bunurilor şi serviciilor distribuite sau comercializate prin intermediul reţelelor publice de
ofertă socială, sau prin piaţa naţională.1
O definitie mai elaborată a protecţiei consumatorilor se referă la faptul că, ea reprezintă
„o fortă generată de un sistem complex de legi, instituţii, mecanisme, pârghii, capabilă de a
oferi indivizilor sau grupurilor de indivizi – consumatori de bunuri și servicii – siguranță
personală și protecția drepturilor și intereselor lor legitime în relația această cu agenții
economici, într-o economie de piață liberă”.2

1
Dinu Vasile, Protecția consumatorului , Editura ASE, București, 2011, p.11.
2
Zamfir, I.,. Manual practic de protecție a consumatorului, Editura Niva World Galaxy Trading, Ploiești, 2005,
p.8.
 La baza asigurării protecției consumatorilor, în conformitate cu Legea nr.296/2004,
numită ,,Codul consumului3, stau o serie de principii și anume:
 Contradictorialitatea – presupune asigurarea posibilității persoanelor aflate pe
poziții divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură
cu posibila încălcarea a dispozițiilor privind protecția consumatorilor;
 Celeritatea procedurii de cercetare – presupune obligația autorității competente
în domeniul protecției consumatorilor de a proceda, fără întârziere, la cercetarea
sesizării consumatorilor, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate și a
regulilor prevăzute de lege;
 Proporționalitatea – conform căreia trebuie respectat un raport corect între
gravitatea sau consecințele faptei constatate, circumstanțele săvârșirii acesteia și
măsura sancționatorie aplicată;
 Legalitatea măsurilor propuse/dispuse – presupune că autoritățile competente
nu pot propune/dispune decât măsurile prevăzute de lege;
 Confidențialitatea - obligația personalului din cadrul autorităților competente de
a păstra confidențialitatea datelor, actelor, informațiilor de orice natură, prin a
căror divulgare se pot aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice, care sunt
sau pot fi menționate în aceste informații;
 Recunoașterea reciprocă – orice produs legal fabricat sau comercializat într-un
stat membru al Uniunii Europene sau în Turcia ori fabricat în mod legal într-un
stat aparținînd Spațiului Economic European este admis pe teritoriul României,
dacă oferă un grad echivalent de protecție cu cel impus de normele române.4

1.2 Protecţia consumatorului la nivel internaţional

Protecţia consumatorilor a devenit o problemă de anvergură mondială din momentul în

care au fost adoptate Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor de către Adunarea
Generală a ONU prin Rezoluţia nr. 39/248 din 9 aprilie 1985, care permit asigurarea unui cadru
utilizabil în elaborarea şi consolidarea politicii şi legislaţiei naţionale pentru protecţia
consumatorilor,şi încurajând totodată, cooperarea internaţională în acest domeniu.

Principiile directoare ale ONU pentru protecția consumatorilor sunt:

3
Legea nr..296/2004, privind Codul consumului, republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 224 din 24 martie
2008
4
Dinu Vasile, op.cit. , p. 12.
  Siguranță în consum;
 Promovarea și protecția intereselor economice ale consumatorilor;
 Adoptarea de standarde pentru siguranța și calitatea bunurilor de consum și serviciilor;
 Posibilități de desfacere pentru bunuri de consum și servicii esențiale;
 Măsuri care să permită consumatorilor să obțină compensații;
 Programe de educare și informare;
 Promovarea consumului sustenabil;
 Măsuri privind domenii specifice (alimente, apă și produse farmaceutice).
Principiile directoare permit asigurarea unui cadru utilizabil în elaborarea şi consolidarea
politicii şi legislaţiei naţionale pentru, protectia consumatorilor, adresându-se în egală măsură
agenţilor economici cât şi consumatorilor, încurajând totodată, cooperarea intenaţională în acest
domeniu. Potrivit acestui cadru de principii, principalele obiective asupra cărora ar trebui să-şi
concentreze eforturible fiecare ţară, sunt următoarele:
 facilitarea producerii şi distribuirii de produse corespunzătoare nevoilor şi cerinţelor
consumatorilor;
 încurajarea unor niveluri ridicate ale eticii celor angajaţi în producerea şi distribuirea
bunurilor de consum şi serviciilor către consumatori;
 asigurarea ţinerii sub control, prin intermediul organizaţiilor naţionale şi intenaţionale,
a practicilor comerciale abuzive care afectează consumatorii;
 promovarea unor cooperări intenaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor;
 încurajarea dezvoltării condiţiilor de piaţă care să, asigure consumatorilor o gamă largă,
de produse şi la preţuri avantajoase acestora. 5

1.3 Protecția consumatorului la nivelul Uniunii Europene

Politica de protecţie a consumatorilor este parte integrantă, clar înscrisă în prioritățile

realizării pieţei unice europene, obiectivul principal al Uniunii Europene fiind acela de a realiza
o piaţă internă care printr-un cadru legislativ și adiministrativ armonizat precum şi printr-o
strategie adecvată să fie în serviciul consumatorilor.
Majoritatea cetăţenilor europeni experimentează piaţa unică în mod cotidian în rolul lor
de consumatori. Experienţa acestora în calitate de consumatori influentează, prin urmare,
opiniile lor privind piaţa unică şi Uniunea Europeană în ansamblu. Ca urmare, ameliorarea

5
Dinu Vasile, Protecția drepturilor și intereselor consumatorului, Editura Alpha, Buzău, Pag, 9.
rezultatelor pentru consumatori este obiectivul suprem al tuturor politicilor pieţei unice.
Realizarea pieţei unice va permite consumatorilor să aleagă dintr-un mai larg evantai de bunuri
şi servicii de înaltă calitate. Pentru ca acest obiectiv să fie atins în realitate, este necesar ca ei să
fie siguri pe de o parte, că aceste bunuri şi servicii nu prezintă un pericol pentru securitatea şi
interesele lor şi, pe de altă parte, că există mijloace eficiente pentru a obţine compensări atunci
când le-a fost cauzată o pierdere.
În calitate de consumatori, cetăţenii Uniunii Europene au un rol cheie în noua piaţă
europeană, fără frontiere, deoarece succesul acesteia depinde de participarea lor activă. Or,
acest lucru presupune ca aceştia să fie asiguraţi că interesele lor vor fi protejate în piaţa
comunitară.
Programul procesului de integrare europeană atât pe linie economică, cât şi pe linie
socială, a detenninat şi cerinţa tot mai evidentă de a avea o politică comună de protecţia
consumatorilor.
Dezvoltarea acestei politici s-a făcut în mai multe etape, având o anumită dinamică, ca
urmare a acţiunii instituţiilor comunitare, în baza unui cadru politic şi cu ajutorul anumitor
instrumente. Demersurile principale realizate în cadrul Uniunii Europene în direcţia realizării
şi aplicării unei politici comune în domeniul protecţiei consumatorilor au fost următoarele:
 În anul 1975 Comisia Europeană a prezentat primul program de acţiune denumit
,,Programul preliminar al CEE pentru protecţia consumatorilor şi politica de
informare”. Acest program s-a focalizat pe cele cinci drepturi de bază a consumatorilor
(protecția sănătății și securității, protecția intereselor economice, informare și educare,
despăgubirea consumatorilor de prejudiciile cauzate, reprezentarea consumatorilor),
iar obiectivele sale au fost integrate în alte politici comunitare (politica economică,
agricolă, a mediului în domeniul transportului și a energiei).
 Programde de acţiune trienale, lansate la sfarşitul anilor '80 şi începutui anilor '90, s-
au axat pe reprezentarea consumatorilor prin intermediul Comitetului Consultativ al
Consumatorilor, pe informarea consumatorilor, siguranţa produselor şi desfăşurarea
tranzacțiilor comerciale. În perioada 1996-1998 prioritățile s-au orientat pe servicii
financiare, utilităţi publice, educarea consumatorilor, asistență acordată țărilor central
şi est-europene în acest domeniu. Meritul acestor programe a fost acela de a statua noi
principii şi drepturi fundamentale ale consumatorilor.
 În Cartea Albă din 1985 asupra pieţei unice, Comisia Europeană a folosit o nouă
abordare a politicii de protecţie a consumatorilor, care a permis Consiliului de Miniştri
să adopte în bloc directivele privind protecţia sănătăţii şi siguranţei pe categorii de
produse. Ca urmare, organizaţiile europene de standardizare, Comitem European de
 Standardizare (CEN) şi Comitetul European pentru Standardizare în Electrotehnică
(CENLEC), au fost abilitate să introducă în standardele europene cerinţe de bază
pentru siguranţa produselor, iar respectarea lor presupune aplicarea marcajului CE,
care reprezintă un semn de certificare şi garantare a faptului că sunt respectate cerinţele
esenţiale de securitate.
 Întrarea în vigoare a Actului Unic European în 1987 a marcat un moment important în
evoluţia protecţiei consumatorilor, întrucât noul articol 100a (3), al tratatului CEE,
permitea Comisiei Europene să propună măsuri de protecţie a consumatorilor
comunitari, care înainte constituiau atributul țărilor membre, în acest fel stabilindu-se
bazele cadrului legal pentru protecţia consumatorilor în interiorul Comunităţii.
Această prevedere a fost completată în anui 1992 în Tratatul de la Maastricht în titlul
XI, cu articolul 129a (actualul articol 153), care face referiri explicite la acţiuni
specifice privind protecţia sănătăţii, siguranţei şi intereselor economice ale
consumatorilor.
 Tratatul de la Amsterdam, care a intrat în vigoare la 1 mai 1999, a conferit instituţiilor
europene responsabilităţi sporite în promovarea drepturilor consumatorilor la
informare şi educaţie, dar şi a dreptului de a se organiza în asociaţii, ceea ce este o
recunoaştere oficială a rolului esenţial pe care îl au organizaţiile consumatorilor.
 Planul de acţiune pe perioada 1999-2001 a fost axat pe trei domenii majore şi anume:
reprezentarea şi educarea consumatorilor (incluzând consultări şi dialoguri cu
asociaţiile lor); promovarea siguranţei şi sănătăţii consumatorilor (bazată pe analiza
riscurilor); protecţia intereselor economice ale consumatorilor (prin aplicarea şi
dezvoltarea adecvată a legislaţiei).
 Activitatea de protectie a consumatorilor s-a intensificat, în perioada 2001 2004, prin
Cărţi Albe şi Verzi, comunicările Comisiei Europene, precum şi prin deciziile și
regulamentele adoptate de Consiliul de Miniștri și Parlamentul European, astfel:
 în Cartea Verde privind protecţia consumatorilor, din octombrie 2001, Comisia
Europeană propunea ca dezvoltarea viitoare a politicii în domeniu să se facă în
baza unor largi dezbateri cu participarea părţilor interesate şi a examinat
obstacolele legate de desăvârşirea pieţei interne şi armonizarea reglementărilor
naţionale, precum şi îmbunătăţirea cooperării între autorităţile publice
responsabile cu protecţia consumatorilor;
 comunicarea comisiei, din 7 mai 2002, privind Strategia domeniul politicii
consumatorilor pe perioada 2000-2006 s-a axat pe trei obiective: atingerea unui
nivel înalt de protecţie a consumatorilor, implementarea eficientă a
 reglementărilor de protecţie şi implicarea cetăţenilor în politicile Uniunii
Europene prin organizaţiile consumatorilor;
 regulamentul nr. 1830/2003 al Parlamentului şi Consiliului privind alimentele şi
furajele modificate genetic, care să protejeze sănătatea oamenilor şi anirnalelor
precum şi mediul înconjurător;
 regulamentul nr. 2006/2004 al Parlamentului şi Consiliului, din 24 octombrie
2004, privind cooperarea între autoritătile naţionale responsabile cu aplicarea
legilor de protecţie a consumatorilor şi care stabileşte o retea a acestor autorităţi
cu scopul de a facilita rezolvarea cazurilor cu aspect transfrontalier.
 Pentru a răspunde cererii instituţiilor interesate, Consiliul şi Parlamentul
European, în aprilie 2005, Comisia a adoptat o strategie comună în materie de
sănătate şi protecţia consumatorilor pentru perioada 2007-2013 denumită
„Pentru o sănătate, securitate şi încredere sporită a cetăţenilor: o strategie
pentru sănătatea şi protecţia consumatorilor". Această strategie consolidează
şi mai mult politica de protecţie a consumatorilor.
 În 29 decembrie 2006 a fost adoptat Regulamentul privind cooperarea în
materie de protecţie a consumatorului. Regulamentul stabileşte o reţea
comunitară de autorităţi publice însărcinate cu aplicarea în statele membre a
legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului care a început să
funcţioneze în decembrie 2006. în cadrul domeniului său de aplicare,
regulamentul armonizează în mod parţial competenţele de investigaţie şi de
execuţie ale autorităţilor şi defineşte mecanismele de schimb de informaţii
pertinente sau de adoptare de măsuri coercitive menite să pună, capăt
infracţiunilor în situaţiile transfrontaliere. Reteaua actionează, pentru protecţia
intereselor colective ale consumatorilor şi., prin urmare, nu se ocupă de
plângerile consumatorilor individuali.
 În februarie 2007, Comisia Europeană. a adoptat o Carte verde cu privire la
revizuirea acquis-ului comunitar materie de protecţie consumatorilor. Prin
intermediul acesteia, Comisia a pus în funcţiune o noua dinamică destinată
reformării acestor reguli, pentru. a consolida încrederea consumatorilor,
punând la dispoziţia acestora un cadru legislativ omogen, precum şi pentru a
adapta aceste norme la provocările unei lumi digitale aflate în continuă,
schimbare.
 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul
Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor, din 2009, privind
 aplicarea acquis-ului în domeniul protecţiei consumatorilor, cu scopul de a
sigura aplicarea fermă şi coerentă a legislaţiei europene în domeniul protecţiei
consumatorilor şi pentru concretizarea avantajelor pieţei unice pentru.
cetăţeni.
 Având la bază Rezoluţia Consiliului privind strategia UE pentru politica de
protecţie a consumatorilor pentru perioada 2007-2013, în 20 mai 2008 a fost
adoptată "Strategia UE pentru politica de protecţie a consumatorilor 2007-
2013. Mai multă putere consumatorilor europeni, bunăstare crescută şi
protecţie eficientie”, pentru a face faţă provocărilor la care este supusă UE, cu
referire la creşterea economică, mai multe locuri de muncă şi necesitatea
reînnoirii legăturilor cu cetăţenii. Sunt definite trei obiective principale pentru
această perioadă. acordarea unor puteri mai mari consumatorilor europeni,
consolidarea bunăstării lor şi protecţia eficientă a acestora împotriva riscurilor
şi ameninţărilor pe care nu le pot preveni în calitate de persoane private. 6

1.4 Protecţia consumatorului în România

În România se poate vorbi despre o protecţie a consumatorilor după anul1990, când

instituirea unui sistem naţional de protecţie a consumatorilor a devenit posibilă şi necesară, dar
şi obligatorie în perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. Ca urmare, drepturile
consumatorilor au fost recunoscute ca o parte componentă a politicii de stat, şi odată cu aceasta
şi-au făcut apariţia o serie de organisme guvernamentale şi neguvernamentale care au ca obiect
de activitate supravegherea modului în care reglementările privind protecţia consumatorilor
sunt respectate de către agenții economici.
Organizarea protecţiei consumatorilor este privită ca un proces complex în care este
implicată atât puterea publică, statul, cât şi consumatorii înşişi.

Implicarea statului a constat în elaborarea legislaţiei necesare asigurării protecţiei

consumatorilor dar şi în organizarea unor instituţii de specialitate, iar în ceea ce priveşte
consumatorii este vorba de facilitarea şi realizarea unor sisteme proprii de protecţie.

În acest fel s-a creat cadrul legislativ şi instituţional pentru protecţia consumatorilor
precum şi condiţiile necesare parteneriatului dintre instituţiile publice care implementează şi
supraveghează întreg ansamblu de probleme privind protecţia consumatorilor şi organizaţiile
proprii ale consumatorilor.

6
Dinu Vasile, op.cit. , pag. 41-44.
 Având la bază Rezoluția Adunării Generale ONU nr. 39/248 din 1985, care a aprobat
Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor, şi ţinând seama de concepţia şi
reglementările cu privire la protecţia consumatorilor în piaţa interna europeană, puterea publică
românească s-a străduit să asigure cadru legislativ adecvat unei economii de piaţă şi necesar
protecţiei consurnatorului român.

Anul 1992 este un punct de reper important în institutionalizarea drepturilor

consumatorilor în România datorită adoptării OG nr. 21/1992 cu privire la protecţia
consurnatorilor, care reprezintă actul de bază în acest domeniu. 7

În conformitate cu prevederile acestui act , norrnativ care a fost modificat prin OG

nr.58/20008 aprobată şi modificată. prin Legea nr.37/200229 şi republicata în 2007 şi actualizată
în 2008 (incluzând modificările din Legea nr. 363/2007310 şi O.U.G. nr. 174/200811 ), protecţia
consumatorilor în România presupune în principal următoarele:

 asigurarea accesului neîngrădit la produse şi servicii;

 informarea consumatorilor despre caracteristicile esenţiale ale produselor
serviciilor;
 asigurarea şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice
împotriva unor practici abuzive;
 participarea consumatorilor la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi
interesează în calitate de consumator.

În vederea asigurării unei aplicări corecte, în ordonanţă, sunt definite serie de noţiuni de
bază cu care se operează în domeniul protecţiei consumatorilor, respectiv: consumator,
producător, distribuitor, vânzător, prestator, produs, produs sigur , produs periculos, serviciu,
calitate, declaraţie de conformitate, clauză practici comerciale abuzive, termen de garanţie,
termen de valabilitate, durată medie de utilizare, data durabilităţii minimale, viciu ascuns. În
legătură cu termenul de produs sigur, foarte importantă este precizarea că, evaluarea securităţii
produsului se face în conformitate cu cerinţele minime de securitate prevăzute în actele

7
Dinu Vasile op.cit. , pag. 90.
8
Ordonanța nr. 58/2000 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția
consumatorilor, Monitorul Oficial Partea I, nr. 43 din 31 ianuarie 2000.
9
Legea 37/2002 privind abordarea Ordonanței Guvernului nr. 58/2000 pentru modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, Monitorul Oficial parte I, nr. 91 din 2
februarie 2002.
10
Legea nr. 363/2007 din 21/12/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relație cu
consumatorii și armonizarea reglementării cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 795 din 27/11/2008.
11
OUG nr. 174/2008, pentru modificarea și completarea unor acte normative privind protecția consumatorilor,
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 795 din 27/11/2008.
normative specifice, iar în lipsa acestora, se au în vedere cerinţele generale de securitate
cuprinse în standardele române, europene sau internationale. Referitor la asigurarea şi apărarea
drepturilor şi intereselor consumatorilor, în articolul nr. 3 din Ordonanţă se precizează că
principalele drepturi ale consumatorilor români sunt:

 de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta

un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea, să le
afecteze drepturile şi interesele legitime;
 de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esențiale ale
produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu
acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în
calitatea lor de consumatori;
 de a avea acces la pieţele care le asigură o gamă variată de produse și servicii de
calitate;
 de a fi despăgubiți pentru prejudiciile generate de calitatea produselor și
serviciilor necorespunzătoare, folosind în acest scop mijloacele prevăzute de
lege;
 de a se organiza în asociaţii pentru protecției consumatorilor, în scopul apărării
intereselor lor.12

1.5 Istoricul ANPC

O altă latură importantă în procesul de protecție a consumatorilor o constituie asigurarea

cadrului instituțional și organizațional, care este format din instituții de stat, organisme
consultative mixte și asociațiile de consumatori.13

În România funcționează Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor care are

rolul de a coordona și realiza strategia și politica Guvernului în domeniul protecției
consumatorilor, acționând pentru prevenirea și combaterea practicilor care dăunează vieții,
sănătății, securității sau intereselor economice ale consumatorilor și evaluează efectele pe piață
ale sistemelor de supraveghere a produselor și serviciilor destinate acestora.

Un nou context de funcţionare este stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

2/2001, care reglementează înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ca
organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea

12
Dinu Vasile op.cit. , pag. 91.
13
Ibidem, p. 95.
Guvernului. De asemenea, se prevede ca în toate actele normative în vigoare să se înlocuiască
denumirea de OPC cu ANPC.

Organizarea ANPC este reglementată prin Hotărârea de Guvern 755/2003, care prevede
că Autoritatea este condusă de un secretar de stat care are calitatea de preşedinte, ajutat de un
subsecretar de stat care are calitatea de vicepreşedinte, numiţi prin decizie a Primului Ministru.

În iulie 2007 a fost publicată Hotărârea de Guvern 748/2007, care prevede că Autoritatea
este organ de specialitate al administraţiei publice centrale în coordonarea ministrului pentru
Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale. in prezent actul normativ
care reglementează organizarea si funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor este Hotărârea Guvernului nr. 284 din 11/03/2009, publicata in Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 182 din 24.03.2009

Autoritatea are în subordine 12 comisariate regionale pentru protecţia consumatorilor, ca

entităţi cu personalitate juridică, a căror structură organizatorică include comisariatele judeţene
pentru protecţia consumatorilor şi Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al
Municipiului Bucureşti, ca entităţi fără, personalitate juridică.14

1.6 Competențele ANPC

1. Participă, împreună cu alte organe ale administraţiei publice centrale şi locale de specialitate,
cu atribuţii în domeniu şi cu organismele neguvernamentale ale consumatorilor, la elaborarea
strategiei în domeniul protecţiei consumatorilor, asigurând corelarea acesteia cu cea existentă
în Uniunea Europeană;

2. Propune Guvernului spre adoptare și avizează, proiecte de acte normative în domeniul

protecţiei consumatorilor cu privire la fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea,
depozitarea, transportul, importul şi comercializarea produselor, precum şi cu privire la
prestarea serviciilor, astfel încât acestea să nu pună în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea
consumatorilor, ori să afecteze drepturile şi interesele lor legitime; Elaborează, împreună cu
alte organe de specialitate ale administraţiei publice, proceduri privind obiectivele, condiţiile şi
modul de colaborare în desfăşurarea activităţii de protecţie a consumatorilor;

14
Manuela Rozalia Gabor, Comportamentul Consumatorului, Note de curs,Tîrgu Mureș, 2017, pag. 65-67.
3. Participă la realizarea programelor interne şi internaţionale în domeniul protecţiei
consumatorilor, colaborând cu organizaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate, conform
competenţelor ce îi revin, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;

4. Efectuează analize şi încercări în laboratoarele acreditate conform legii sau în laboratoare

proprii ori agreate;

5. Efectuează sau finanţează studii şi teste comparative cu privire la calitatea produselor şi

serviciilor destinate consumatorilor, pe care le aduce la cunoştinţa publicului;

6. Desfăşoară activităţi de informare, consiliere şi educare a consumatorilor; editează publicaţii

de specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor; Sprijină asociaţiile de consumatori în
vederea atingerii obiectivelor prevăzute de lege;

7. Sprijină asociaţiile de consumatori în acţiunea de infiinţare funcţionare a centrelor de

consultanţă, informare şi educare a consumatorilor;

8. Informează permanent consumatorii asupra produselor şi serviciilor care prezintă riscuri

pentru sănătatea şi securitatea lor sau care le pot afecta interesele economice;

9. Prezintă informări periodice Guvernului şi organelor administraţiei publice centrale

interesate, referitoare la activitatea proprie privind respectarea drepturilor şi intereselor
consumatorilor;

10. Controlează respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor, referitoare la

securitatea produselor şi serviciilor, precum şi la apărarea drepturilor legitime ale
consumatorilor, prin efectuarea de controale pe piaţă la producători, importatori, distribuitori,
vânzători. prestatori de servicii şi în unităţile vamale, având acces la locurile în care se produc,
se depozitează ori se comercializează produsele sau în care se prestează serviciile, precum şi la
documentele referitoare la acestea;

11. Constată contravenţii şi dispune măsuri de limitare a consecinţelor producerii, prestării,

importului. comercializării sau oferirii gratuite a unor produse şi servicii care nu respectă
dispozițiile legale din domeniile de activitate ale Autorităţii, prin aplicarea sancţiunilor
contravenţionale principale şi complementare prevăzute de lege, sesizează organele de urmărire
penală ori de câte ori constată încălcări ale legii penale;

12. Solicită organelor emitente suspendarea sau retragerea autorizaţiei de funcţionare, a licenţei
de fabricaţie ori a certificatului de clasificare, în condiţiile legii;
13. Coordonează schimbul rapid de informaţii cu instituţiile şi organele competente, naţionale
şi internaţionale, privind produsele şi serviciile care reprezintă risc pentru sănătatea şi
securitatea consumatorilor;

14. Controlează dacă mijloacele de măsurare folosite pe piaţă sunt însoţite de documentele
prevăzute de lege, care atestă verificarea acestora din punct de vedere metrologic;

15. Sesizează factorii de decizie şi operatorii irnplicaţi în sistemul de certificare a produselor şi

serviciilor, în baza constatărilor proprii şi a informaţiilor primite de la organismele
neguvernamentale şi de la consumatori, cu privire la neconformităţile produselor şi serviciiior
destinate consumului populaţiei în raport cu documentele de certificare şi propune
îmbunătăţirea sau elaborarea de reglementări în domeniu;

16. Primeşte şi rezolvă sau, după caz, transmite spre soluţionare celor in drept, potrivit
competenţelor, sesizările asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, precum şi sesizările
persoanelor fizice sau juridice cu privire la încălcarea drepturilor consumatorilor, în condiţiile
legii;

17. Desfăşoară activităţi de pregătire a specialiştilor în domeniul protecţiei consumatorilor;

18.Acordă consultanţă de specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor pentru persoane

juridice;

19. Stabileşte şi percepe taxe şi tarife pentru efectuarea de analize, încercări, expertizări,
certificări de laborator, autorizări, consultanţă, cursuri de pregătire, specializare sau
perfecţionare, alte servicii prestate în condiţiile legii;

20. Fundamentează şi propune în proiectul de buget resursele financiare necesare în vederea

realizării politicilor în domeniul său de competenţă;

21. Urmăreşte, potrivit legii, legalitatea publicităţii pentru produsele şi serviciile destinate
consumatorilor; Autorizează operaţiunile cu metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre
preţioase;

22. Stabileşte şi înregistrează mărcile utilizate de producătorii interni, importatori sau, după caz,
de comercianţi, pe bază de tarife proprii, precum şi marca proprie de certificare:

23. Efectuează expertize ale metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în condiţiile legii.
Autoritatea îndeplineşte, de asemenea, orice alte sarcini stabilite prin acte legale în domeniul
său de activitate.15

15
Manuela Rozalia Gabor, op.cit. , pag.168-170.