SUPORT ID 2018 Contencios Administrativ

UNIVERSITATEA „ LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU
FACULTATEA DE DREPT
Laurenţiu ŞONERIU
CONTENCIOS ADMINISTRATIV
- Suport de curs pentru învăţământul la distanţă -
-2018 -
CUPRINS
I. GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU ............................................ 3

II. PREZENTAREA MANUALULUI DE STUDIU ŞI A DISCIPLINEI ........................ 5
III. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ, SELECTIVĂ, RECOMANDATĂ PENTRU
TEMELE 1-6: .................................................................................................................. 6
IV. CERINŢE DE FOND ŞI DE FORMĂ PRIVIND TEHNO- REDACTAREA
TEMELOR DE CONTROL ............................................................................................. 8
V. CONŢINUTUL ANALITIC AL DISCIPLINEI: ......................................................... 9
Tema 1. Contenciosul administrativ-formă a controlului exercitat asupra administraţiei
publice. ........................................................................................................................... 9
Tema 2. Jurisdicţiile administrative ............................................................................... 15
Tema 3. Condițiile acțiunii directe în contenciosul administrativ.....................................31
Tema 4. Aspecte de competenţă şi procedură privind soluţionarea litigiilor
administrative....................................................................................................................42
Tema 5. Actele administrative exceptate de la controlul pe calea contenciosului
administrativ. ................................................................................................................. 72
Tema 6. Excepţia de nelegalitate .................................................................................... 79
VI. TEST DE EVALUARE RECAPITULATIVĂ: ........................................................ 86
2
I. GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU
Introducere
Prezentul manual de studiu reprezintă o sinteză a conţinutului disciplinei

CONTENCIOS ADMINISTRATIV, care este comună învăţământului la forma de zi şi
la forma de învăţământ la distanţă, conform planurilor de învăţământ în vigoare.
El este destinat studenţilor de la forma de învăţământ la distanţă (ID) şi constituie
materialul bibliografic minim necesar pentru parcurgerea, însuşirea şi evaluarea
disciplinei respective.
Manualul este structurat în conformitate cu standardele şi procedurile de uz larg în
învăţământ naţional şi internaţional, care se adresează învăţării individuale pe baze
interactive. Parcurgerea manualului, pe baza prezentelor instrucţiuni asigură reţinerea
informaţiilor de bază, înţelegerea fenomenelor fundamentale şi aplicarea cunoştinţelor
dobândite la rezolvarea unor probleme specializate.
Manualul este structurat pe teme de studiu. Tema de studiu reprezintă o parte
omogenă din componenţa manualului, caracterizată de un număr limitat de termeni de
referinţă (cuvinte-cheie), care poate fi parcurs şi însuşit printr-un efort continuu de
concentrare intelectuală care să nu depăşească 2-6 ore (intervalul se referă la conţinutul
de idei al modulului de studiu şi nu ia în calcul întrebările recapitulative, temele pentru
acasă, testele de autoevaluare sau pe cele de evaluare).
Fiecare unitate de studiu are o structură proiectată din perspectiva exigenţelor
autoinstruirii.
Rezultatele efective ale utilizării manualului se vor suprapune pe rezultatele
aşteptate doar cu condiţia respectării întocmai a procedurii de parcurgere a modulelor de
studiu, procedură care este prezentate în cele ce urmează.
Totalul general al orelor de studiu necesare parcurgerii şi înţelegerii T1-T6 este de
14. Orele necesare studiului individual al disciplinei sunt cele corespunzătoare numărului
de credite transferabile alocate disciplinei înmulţite cu 24 ore pentru fiecare credit.
Procedura de învăţare în sistem de autoinstruire

Utilizarea manualului de studiu individual se face pe baza unui program de
autoinstruire.
Recomandăm câteva reguli de bază în procedura de realizare a programului de
autoinstruire pe baza manualului de faţă:
1. Temele de studiu se parcurg în ordinea în care sunt prezentate în manual, chiar
în cazul în care studentul apreciază că ar putea ”sări” direct la o altă unitate de studiu.
Criteriile şi modalitatea de ”înlănţuire” a modulelor de studiu sunt prezentate la fiecare
modul de studiu şi ele trebuie respectate întocmai, sub sancţiunea nerealizării la
parametrii maximali a programului de autoinstruire;
2. Fiecare modul de studiu conţine şi un test de evaluare şi/sau temă pentru acasă
pe care studentul trebuie să le realizeze, cu scopul evaluării gradului şi corectitudinii
înţelegerii fenomenelor ţi proceselor descrise sau prezentate în modulul de studiu;
3. Întrebările de autocontrol, testele de evaluare sau tema pentru acasă nu sunt de
perspicacitate, deci nu trebuie rezolvate contra cronometru;
3
4. Ordinea logică a parcurgerii unităţii de studiu este următoarea:
 se citesc obiectivele şi competenţele modulului de studiu
 se citesc termenii de referinţă (cuvintele cheie)
 se parcurg ideile principale ale modulului sintetizate în rezumat
 se parcurge conţinutul dezvoltat de idei al modulului
 se parcurge bibliografia recomandată
 se răspunde la întrebările recapitulative, revăzând, dacă este necesar,
conţinutul dezvoltat de idei al modulului
 se efectuează testul de autoevaluare ţi se verifică, prin confruntare cu
răspunsurile date la sfârşitul manualului, corectitudinea răspunsurilor
 se efectuează testul de evaluare şi/sau tema pentru acasă sau de control
(după caz)
OBS.: Este recomandabil ca, înainte de efectuarea testelor de autoevaluare, să se
facă o pauză de 30 de minute sau o oră. De asemenea este recomandabil ca la fiecare 2
ore de studiu să se facă o pauză de 30 de minute.
5. Nu este recomandabil să se parcurgă mai mult de 1-2 teme de studiu pe zi,
pentru a nu se periclita însuşirea temeinică şi structurală a materiei. În funcţie de
necesităţile şi posibilităţile de studiu ale studentului, studiul unui modul poate fi
fracţionat pe mai multe zile, dedicând cel puţin 30 de minute pe zi studiului.
TEMA PENTRU ACASĂ (TA) reprezintă un exerciţiu obligatoriu de reflecţie

pentru fiecare temă de studiu. Ea se constituie într-un instrument indispensabil de studiu
individual necesar înşirii şi mai ales înţelegerii temei. Rezolvarea ei se poate face în
aprox. 1-2 ore.
TEMA DE CONTROL (TC): reprezintă un exerciţiu obligatoriu mai amplu, cu

caracter integrativ, care are rolul de a realiza un liant noţional şi cognitiv între temele
studiate anterior şi de a provoca capacitatea sitentică şi creativă a studentului. Pregătirea
ei necesită un efort mai îndelungat (aprox.10 ore), implică stăpânirea temelor anterioare
precum şi consultarea tutorelui de disciplină. Cele două teme de control se regăsesc pe
parcursul manualului astfel încât să acopere cele mai importante părţi ale acestuia.
COORDONATOR DE DISCIPLINĂ:
Asist. univ. dr. Laurenţiu ŞONERIU laurentiu.soneriu@ulbsibiu.ro
4
II. PREZENTAREA MANUALULUI DE STUDIU ŞI A DISCIPLINEI
Manualul de studiu ,,Contencios administrativ” reprezintă o sinteză

realizată în manieră interactivă a cursului corespondent utilizat la forma de învăţământ zi.
Conţinutul de idei nu a fost redus ci doar sintetizat, în principiu, într-o manieră
mai accentuat enumerativă, elementele de detaliu sau de explicaţie redundantă (necesare
pentru atingerea scopului pedagogic al fixării şi corelării cunoştinţelor) putând fi găsite
de către student în bibliografia de specialitate recomandată.
Obiectul general al cursului: Contencios administrativ

Obiectul cursului îl reprezintă prezentarea succintă a instituţiei contenciosului
administrativ, însuşirea cunoştinţelor teoretice şi practice a principiilor, normelor,
tehnicilor şi jurisprudenţei specificei contenciosului administrativ, ca instituşie
fundamentală a dreptului administrativ şi dobândirea aptitudinilor care să permită
înţelegerea cadrului general de desfăşurare a litigiilor administrative.
Obiectivele disciplinei:
Disciplina Contencios administrativ îşi propune următoarele obiective principale:
 să definească conceptele de bază din domeniul contenciosului administrativ;
 să identifice corelaţiile dintre dreptul material şi dreptul procesual în materia
contenciosului administrativ;
 să înţeleagă, să interpreteze şi să aplice normele referitoare la procedura de
soluţionare a litigiilor administrative;
 să înţeleagă şi să-şi însuşească etapele specifice unui litigiu administrativ ;
 să înţelegă rolul fiecărei părţi dintr-un litigiu administrativ, a normelor de
competenţă materială şi teritorială ;
 să aibă capacitatea de a utiliza în practică cunoştinţele teoretice referitoare la
contenciosul administrativ.
Descrierea structurii manualului:

Manualul este structurat în conformitate cu rigorile studiului individual
(autoinstruire) şi este compartimentat în teme de studiu.
Structura fiecărei teme de studiu este următoarea:
I. Obiective (rezultatele aşteptate ale temei)
II. Competenţele dobândite de student (utilitatea temei pentru student)
III. Termeni de referinţă (concepte cheie)
IV. Structura temei de studiu
V. Rezumatul ideilor principale
VI. Conţinutul dezvoltat de idei al temelor
VII. Bibliografia recomandată
5
VIII. Întrebări recapitulative
IX. Teste de autoevaluare, teste de evaluare, teme de casă
Prezentul manual constituie bibliografia generală minimală obligatorie pentru

studiul disciplinei Contencios administrativ. Acesta reprezintă minimul de informaţie
necesară pentru înţelegerea şi însuşirea noţiunilor fundamentale ale disciplinei.
III. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ, SELECTIVĂ RECOMANDATĂ

PENTRU TEMELE 1-6:
I. Tratate.Cursuri. Monografii
1. Bogasiu Gabriela, Legea contenciosului administrativ – comentată şi adnotată,

cu legislaţie, jurisprudenţă şi doctrină, Ediţia a III-a, Universul Juridic,
Bucureşti, 2015;
2. Bogasiu Gabriela, Justiţia actului administrativ. O abordare biunivocă, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2013.
3. Cătană Emilia Lucia, Drept administrativ, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2017;
4. Dragoş Dacian Cosmin , Legea contenciosului administrativ. Comentarii şi
explicaţii, Ediţia a 2-a, CH Beck, Bucureşti, 2009;
5. Iordan Nicola, Drept administrativ, Ed. Universităţii ,,Lucian Blaga”din Sibiu,
Sibiu, 2007.
6. Leş Ioan, Tratat de drept procesual civil, Vol. I, Ed.Universul
Juridic,Bucureşti, 2014.
7. Miulescu Nicoleta, Administraţie publică. Teste grilă pentru examene de an
şi licenţă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012.
8. Puie Oliviu, Tratat teoretic şi practic de contencios administrativ, Vol. I, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2015;
9. Rîciu Iuliana, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, legislaţie şi
jurisprudenţă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2015.
10. Rîciu Iuliana, Procedura contenciosului administrativ. Aspecte teoretice şi
repere jurisprudenţiale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012;
11. Şoneriu Laurenţiu, Procedura de soluţionare a litigiilor administrative, Ed.
Universităţii ,,Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2018;
12. Ştefan Elena Emilia, Drept administrativ. Partea a II-a, Ediţia a II-a, Ed.
13. Vedinaş Verginia, Drept administrativ, Ediţia a X-a, Universul Juridic,
Bucureşti, 2017;
II. Legislaţie şi jurisprudenţă

1. Constituţia României din 1991 revizuită şi republicată în 2003;
2. Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
6
3. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea
actelor normative, republicată;
4. Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
5. Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire
a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor
de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru
organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a
Contestaţiilor;
6. O.U.G nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, cu modificările şi
completările ulterioare;
7. O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor,
cu modificările şi completările ulterioare.
8. O.U.G. nr. 80/2003 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi
completările ulterioare.
7
IV. CERINŢE DE FOND ŞI DE FORMĂ PRIVIND (TEHNO-
REDACTAREA TEMELOR DE CONTROL:
Referatul trebuie să aibă o structură logică şi echilibrată care se va prezenta în

cuprinsul acestuia.
Referatul trebuie să fie redactat într-un limbaj academic cu utilizarea corectă şi
riguroasă a conceptelor şi noţiunilor de specialitate.
Referatul va fi elaborat şi redactat cu utilizarea a cel puţin 3 surse bibliografice
actuale şi diferite, care vor fi identificate la sfârşitul lucrării precum şi cu utilizarea
corectă a trimiterilor bibliografice în subsolul paginilor.
Referatul se va tehnoredacta cu font Times New Roman CE, caractere de 14, la un
rand.
Intinderea referatului va fi de 6-15 pagini.
Depunerea referatului se face electronic pe adresa tutorelui de disciplină până cel
mai târziu la data înscrisă în calendarul activităţilor didactice şi de evaluare.
Referatele care prezintă actualitate şi originalitate precum şi cele care discută
probleme controversate vor putea fi selectate pentru publicare în una din publicaţiile
oficiale ale Facultăţii (Revista Acta Universitatis Cibiniensis Seria Jurisprudentia sau
într-una din publicaţiile Centrelor de Cercetare Ştiinţifică din cadrul Facultăţii.)
8
V. CONŢINUTUL ANALITIC AL DISCIPLINEI:
Tema 1. Contenciosul administrativ - formă a controlului exercitat asupra

activităţii administraţiei publice
Obiective: Însuşirea de către studenţi a tipurilor de control exercitat

asupra activităţii administraţiei publice, a noţiunii şi formelor de contecios administrativ
precum şi a fundamntelor de natură constituţională şi legală a instituţiei contenciosului
administrativ, garanţie a statului de drept şi democratic şi a respectării drepturilor
subiective şi intereselor legitime ale cetăţeanului.
Cuvinte cheie: control, contencios administrativ, Constituţie, lege,

stat de drept şi democratic, drepturi subiective, interese legitime.
Rezumat capitol:
1. Formele de control a activităţii administraţiei publice.

2. Noţiunea de contencios administrativ
3.Temeiul constituţional şi legal al contenciosului administrativ.
Tema pentru acasă:

1. Identificarea pe baza Constituţiei şi a Legii nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, temeiul
constituţional şi legal al contenciosului administrativ.
Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 2 ore.
9
1.1. Formele de control a activităţii administraţiei publice.
Rolul controlului constă în prevenirea erorilor în aplicarea deciziilor, eliminarea

erorilor atunci când acestea există, asigurarea îmbunătăţirii permanente a activiăţii, pentru
ca aceasta să corespundă cât mai bine nevoilor sociale dintr-o etapă dată.1
Asupra activităţii administraţiei publice se exercită, în principal, trei forme de
control: controlul parlamentar, controlul administrativ, controlul judiciar
(contenciosul administrativ).
a) Controlul parlamentar
Controlul parlamentar poate îmbrăca două forme2:
- tradiţional - obligaţia Guvernului şi a celorlalte organe ale
administraţiei de a prezenta Parlamentului informaţii şi documente, oligaţia
Guvernului şi a membrilor săi de a răspunde la întrebările şi interpelările
formulate de deputaţi şi senatori, adoptarea de către Camera Deputaţilor sau
Senat a unor moţiuni simple, obligaţia Prim-ministrului de a prezenta
Camerei deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica
Guvernului3 etc;
- modern - exercitat prin intermediul uneor autorităţi publice care
depind de Parlament (Ex. Avocatul Poporului, Curtea de Conturi etc).
b) Controlul administrativ
Prin intermediul acestuia, activitatea organelor administraţiei publice
se autoreglează fie prin controlul intern, fie prin controlul extern sau prin
controlul de tutelă administrativă exercitat de Guvern prin intermediul
prfecţilor, asupra activităţii administraţiei publice locale, sau controlul
exercitat prin intermediul jurisdicţiilor speciale administrative (Ex.:
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor-C.N.S.C., care desfășoară
o activitate administrativ-jurisdicţională în materie achiziţiilor publice), al
căror caracter facultativ şi gratuit este garantat.4
c) Controlul judiciar
Acest tip de control este exercitat prin intermediul instanţelor judecătoreşti,
reprezentând de fapt contenciosul adminsitrativ.
1.2. Noţiunea de contencios administrativ
Contenciosul administrativ este o instituţie fundamentală a oricărui stat

de drept şi democratic, reprezentând, totodată, o garanţie a cetăţeanului împotriva
eventualelor abuzuri ale administraţiei.
1
M. Preda, Drept administrativ, Partea generală, ed. a IV-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p. 237
apud. E. Lucia Cătană, Drept administrativ, Ed. .C.H. Beck, Bucureşti, 2017, p. 305.
2
V. Vedinaş, Drept administrativ, Ediţia a X-a, Bucureşti, 2017, p. 383.
3
E. Lucia Cătană, op. cit. ,p. 305.
4
V. Vedinaş, op. cit., pp. 383-384.
10
Sub aspect terminologic, cuvântul ,,contencios” evocă ideea de
contradictorialitate, a unei confruntări, a unei lupte sau a unui duel, în sens
metaforic, a unor interese contrarii, dintre două părţi, din care un va ieşi
învingătoare. 5
Noţiunea de contencios administrativ este definită în cuprinsul art. 2 alin.
(1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 ca fiind ,,activitatea de soluţionare de către
instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a
litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul
s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz a unui act administrativ, în
sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.”
În doctrină, contenciosul administrativ a fost definit ca fiind ,,totalitatea
litigiilor dintre autorităţile publice şi persoanele vătămate în drepturile şi
interesle lor legitime, care sunt de competenţa instanţelor de contencios
administrativ şi sunt soluţionate în baza unui regim de putere publică, guvernat de
legea-cadru în materie.”6
 Principalele forme ale contenciosul administrativ

În doctrină, au fost evidenţiate două categorii de contencios
administrativ:
 Contenciosul administrativ de anulare - se particularizează prin faptul
că instanţa de contencios administrativ poate să anuleze sau să modifice
un act administrativ emis/adoptat cu nerespectarea condiţiilor prevăzute
de lege sau poate să oblige o autoritate publică să rezolve o cerere
referitoare la un drept recunoscut de lege; instanţa de contencios
administrativ nu se poate pronunţa aupra reparării daunelor materiale şi
/sau morale, această chestiune intrând în competenţa instanţelor de drept
comun, în cadul unei acţiuni separate.
 Contenciosul administrativ de plină jurisdicţie – se caracterizează
printr-o competenţă amplificată a instanţei de contencios administrativ
care poate anula actul administrativ atacat (în totalitate sau în parte),
poate obliga autoritatea publică să emită un act administrativ sau orice
înscris şi de asemenea se poate pronunţa cu privire la despăgubiri.
De reţinut este faptul că actuala Lege a contenciosului administrativ
nr. 554/20047, consacră un contencios administrativ de plină
jurisdicţie.
În funcţie de dreptul sau interesul legitim vătămat, contenciosul administrativ

poate fi: contencios subiectiv şi contencios obiectiv.
 Contenciosul administrativ subiectiv - există când reclamantul, prin
acţiunea introdusă, solicită instanţei judecătoreşti să soluţioneze o problemă
referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim personal, în sensul
5
V. Vedinaş, Drept administrativ, Ed. a X-a, op. cit, 2017. p. 392.
6
A.S. Ciobanu, F.C. Kund, Drept administrativ, ed. a III-a, Partea a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2008, p. 214.
7
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi
completările ulterioare, în special ale Legii nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007 dar şi prin alte acte normative.
11
de a cerceta dacă un act administrativ tipic sau asmilat a adus atingere unei
situaţii juridice subiective.
 Contenciosul administrativ obiectiv - presupune că, prin acţiunea sa,

reclamantul urmăreşte să apere un drept obiectiv sau un interes legitim
public, cu caracter general şi impersonal.
După sfera de cuprindere şi temeiul legal al acţiunii în justiţie, distingem două categorii,
astfel:
 Contencios administrativ de drept comun, bazat pe Legea nr. 554/2004, legea
contenciosului administrativ;
 Contencios special, bazat pe reglementări derogatorii de la Legea contenciosului
administrativ, spre exemplu: în domeniul contravenţiilor (O.G. nr. 2/2001), în
materie de achiziţii publice (Legea nr. 101/2016).
1.3. Fundamentele constituţionale şi legale ale contenciosului

administrativ
Bazele constituţionale ale contenciosului administrativ le regăsim în mod

implicit sau în mod expres în art. 21, art. 52, art. 73 alin. (3) lit. k), art. 123 alin.
(5) şi art. 126 alin. (6) din Constituţia României, republicată.
Din punct de vedere al fundamentului legal, instituţia contenciosului
administrativ este reglementată, în prezent, în Legea nr. 554/2004, cu
modificările şi completările ulterioare.
Intrebari recapitulative:
1. Ce este contenciosul administrativ?

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_________________________________________
2.Care sunt formele contenciosului administrativ?

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________
12
3. Enumeraţi principalele forme de control a a dministraţiei publice.
__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_____________________________________
Întrebări de autoevaluare :
1. Controlul parlamentar poate îmbrăca următoarele forme:

a) doar control parlamentar tradiţional;
b) doar control parlamentar modern;
c)atât un control parlamentar tradiţional cât şi un control parlamentar modern. ☻
2. Principalul sediu constituţional al contenciosului administrativ este:

a) numai art. 52;
b) numai art. 126 alin. (6);
c) art. 52 şi art. 126 alin. (6). ☻
3. Acuala Lege a contenciosului administrativ recunoaşte:

a) numai contenciosul obiectiv;
b) numai contenciosul subiectiv;
c) atât contenciosul obiectiv cât şi contenciosul subiectiv. ☻
NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect
Întrebări de evaluare:
1. Obiectul unei acţiuni în contencios administrativ îl poate reprezenta:

a) anularea unui act administrativ, recunoşaterea dreptului pretins şi repararea
pagubei;
b) anularea unui act administrativ, recunoşaterea dreptului pretins sau a unui
interes legitim şi repararea pagubei
c) recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei;
2. Pe calea contenciosului administrativ se pot obţine:

a) numai despăgubiri materiale;
13
b) numai despăgubiri morale;
c) atât despăgubiri materiale cât şi despăgubiri morale.
3. Ce anume conferă caracterul de contencios de plină jurisdicţie al contenciosului

administrativ:
a) obiectul litigiilor administrative;
b) parţile litigiilor administrative;
c) procedura de urmat într-un litigiu administrativ.
4. Contenciosul administrativ obiectiv presupune:

a) apărarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim personal;
b) apărarea unui drept obiectiv sau a unui interes legitim public, cu caracter
general şi impersonal;
c) apărarea unui interes legitim public.
5. Instituţia contenciosului administrativ reprezintă unul dintre domeniile pe care

legiuitorul constituant le-a rezervat;
a) reglementării legii organice;
b) reglementării legii ordinare;
c) reglementării prin hotărâri de Guvern.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA I
 Vedinaş Verginia, Drept administrativ, Ediţia a X-a, Universul Juridic,

Bucureşti, 2017;
 Iordan Nicola, Drept administrativ, Ed. Universităţii ,,Lucian Blaga”din
Sibiu, Sibiu, 2007.
 Cătană Emilia Lucia, Drept administrativ, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2017;
 Ştefan Elena Emilia, Drept administrativ. Partea a II-a, Ediţia a II-a, Ed.
14
Tema 2. Jurisdicţiile administrative
Obiective: Cunoaşterea clară a conceptelor de jurisdicţie, justiţie,

evidenţierea rolului şi importanţei jurisdicţiilor speciale administrative, însuşirea
trăsăturilor actelor administrativ-jurisdicţionale.
Cuvinte cheie: jurisdicţie, justiţie, act administrativ-jurisdicţional,

control, litigii.
Rezumat capitol:
1. Determinarea conceptului de jurisdicţie.

2. Rolul şi importanţa jurisdicţiilor speciale administrative.
3. Actul administrativ-jurisdicţional.
Tema pentru acasă: Realizaţi o analiză comparativă între actul

administrativ-jurisdicţional şi hotătârea judecătorească.
2.1. Determinarea conceptului de ,,jurisdicţie”
Originea noţiunii de jurisdicţie provine din dreptul roman: iurisdictio în limba

latină înseamnă a pronunţa dreptul (ius – drept şi dicere – a pronunţa dreptul).8
Conceptul de „jurisdicţie” desemnează, în general, puterea de a decide asupra
conflictelor ivite între diferitele subiecte de drept – persoane fizice sau juridice – prin
aplicarea legii. 9
8
I. Leş, Tratat de drept procesual civil, Vol. I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 9.
9
S. Spinei, în Dicţionar de procedură civilă, de M.N. Costin, I. Leş, M.S. Minea, C.M. Costin, ed. a 2-a,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 545 apud. I. Leş, Tratat de drept procesual civil, Vol. I, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 9.
15
Se impune a se clarifica raportul dintre jurisdicţie şi justiţie, deoarece între
termenul de jurisdicţie şi cel de justiţie nu există identitate. Între termenii de jurisdicţie,
pe de-o parte şi justiţie, pe de altă parte, există o relaţie de la întreg la parte, sau, în
termenii logicii formale, de la genul proxim la diferenţa specifică. Justiţia este specia, iar
jurisdicţia este genul. 10
În funcţie de autoritatea publică în a cărei competenţă intră soluţionarea litigiului,
în doctrină11 au fost identificate mai multe tipuri de jurisdicţii:
a. jurisdicţie constituţională, exercitată prin Curtea Constituţională a României,
singura autoritate specială şi specializată de jurisdicţie constituţională din România,
conform art. 1 din Legea nr. 47/1992, cu modificările şi completările ulterioare;
b. jurisdicţie judiciară (ordinară) sau justiţie, realizată, în conformitate cu art. 126
din Constituţie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe stabilite de
lege;
c. jurisdicţie administrativă, realizată prin intermediul unor organe administrative
cu atribute jurisdicţionale.
Jurisdicţia ca funcţie judiciară, se realizează în statele moderne prin organele
specializate. Potrivit, art. 126 alin. (1) din Constituţia României, ,,justiţia se realizează
prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de
lege”. Activitatea de jurisdicţie se poate efectua şi de către alte organe decât instanţele
judecătoreşti. În acest sens pot fi invocate prevederile art. 126 alin. (5) din Constituţia
României potrivit cărora, prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în
anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara
magistraturii.”
Controlul judecătoresc, ca funcţie jurisdicţională, se realizează atât prin
intermediul contenciosului de drept comun, care intră în competenţa instanţelor de drept
comun, cât şi a contenciosului administrativ, care, potrivit legislaţiei actuale, intră fie în
competenţa instanţelor specializate de contencios administrativ menţionate în art. 2 alin.
(1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 12, respectiv Secţia de contencios administrativ şi fiscal a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor
de apel şi tribunalelor administrativ-fiscale, fie în competenţa instanţelor de drept comun,
în cazul recursului paralel consacrat de art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului
administrativ.13
Noţiunea de contencios administrativ este definită în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit.
f) din Legea nr. 554/2004 ca fiind, ,,activitatea de soluţionare de către instanţele de
contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin
una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau
încheierea, după caz a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din
nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere
referitoare la un drept sau la un interes legitim.”
10
V. Vedinaş, R. Lazăr, Considerţii teoretice şi aspecte practice privind statutul Curţii de Conturi şi
actele acesteia, în Juridica, nr. 3/2000, pp. 111-115 apud. V. Vedinaş, Drept administrativ, ediţia a VI-a,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p.139.
11
V. Vedinaş, Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011,pp.139-140.
12
Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi
completările ulterioare.
13
A se vedea O. Puie, Tratat teoretic şi practic de contencios administrativ, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2015, p. 10.
16
2.2. Rolul şi importanţa jurisdicţiilor speciale administrative
Raţiunea constituirii jurisdicţiilor speciale administrative a fost şi este, în toate

statele, imperativul specializării personalului acestora, datorită particularităţilor
domeniilor în care au fost recunoscute şi care au solicitat o competenţă sporită din partea
celor abilitaţi să realizeze actul de justiţie administrativă.14 S-a considerat că este în
beneficiul ambelor părţi înfiinţarea unor organe cu atribuţii stricte în domeniul litigiilor
administrative, pe de-o parte pentru cei administraţi care au posibilitatea de a obţine o
soluţie într-un termen mult mai scurt şi fără costuri, emisă de persoane care se bucură de
recunoaştere profesională şi, pe de altă parte, pentru administraţie, care are ocazia de a
repara prin intermediul propriilor organe, neregulile săvârşite cu ocazia emiterii/adoptării
actelor administrative.
Definiţia legală a noţiunii de jurisdicţie administrativă specială, ne este furnizată
de art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit
căruia, jurisdicţia specială administrativă este ,,acea activitate înfăptuită de o autoritate
administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competenţa de
soluţionare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe
principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii
administrativ-jurisdicţionale”.
Sintagma „jurisdicţii speciale administrative” are în vedere acele activităţi de
soluţionare a litigiilor care se desfăşoară în faţa unui organ administrativ-jurisdicţional
prin emiterea unui act administrativ-jurisdicţional.15 Nu intră în această categorie
recursurile prealabile sau ierarhice, cerute de unele acte normative drept condiţii de
admisibilitate a unei acţiuni în justiţie, între care şi Legea contenciosului administrativ,
recursuri care nu presupun contradictorialitatea. Acestea se soluţionează pe baza unor
reguli ale procedurii administrative necontencioase.16 Natura juridică a cererilor adresate
de particulari autorităţilor administrative cu caracter jurisdicţional, în temeiul dispoziţiilor
exprese ale unei legi, este aceea de recurs administrativ cu caracter jurisdicţional, specie a
recursului administrativ.17
Jurisdicţiile speciale administrative fac parte din categoria jurisdicţiilor de
excepţie, care pot soluţiona, în limitele şi condiţiile legii, doar anumite categorii de
litigii.18 Acestea nu se confundă cu instanţele de contencios administrativ care sunt
jurisdicţii de drept comun ce pretind şi chiar au vocaţia rezolvării oricăror litigii ivite
între organele administraţiei publice ori între acestea şi particulari, mai puţin în ipoteza în
care, potrivit legii, un anumit litigiu este dat în mod expres în competenţa de soluţionare a
instanţelor judecătoreşti de drept comun. 19
14
M. Constantinescu, Jurisdicţiile administrative, instrument de soluţionare a litigiilor în administraţia
publică,Teză de doctorat (rezumat), Bucureşti, 2013 p. 11.
15
D. Apostol Tofan, Modificările aduse instituţiei contenciosului administrativ prin noua lege cadru în
materie (II), în Curierul Judiciar, nr. 4/2005, pp.79-91 apud. G. Bogasiu, Legea contenciosului
administrativ, Ediţia a II-a, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2014, p.202.
16
Ibidem.
17
O. M. Cilibiu, Justiţia administrativă şi contenciosul administrativ-fiscal, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, p. 98.
18
I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Ed. Servo-Sat, Arad, 2001, p. 224 apud C. Clipa, Organe şi
proceduri administrativ-jurisdicţionale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p.210
19
Ibidem.
17
Organele administrative cu atribuţii jurisdicţionale sunt structuri organizatorice
constituite în cadrul administraţiei publice, în scopul de a soluţiona litigiile expres
prevăzute de lege.
În doctrină, în mod judicios a fost evidenţiată importanţa realizării distincţiei între
noţiunile de „jurisdicţie specială administrativă” şi „procedură administrativă cu elemente
de jurisdicţionalizare”, precum şi între categoria „jurisdicţie specială administrativă”, pe
de-o parte şi „administraţie publică activă” sau după caz „consultativă”, marcată sau
impregnată cu „elemente de aparentă jurisdicţionalizare.”20
În peisajul instituţional actual existent astăzi în România, numărul veritabilelor
jurisdicţii speciale administrative este extrem de scăzut, locul acestora fiind luat de o
serie de organe ale administraţiei publice active, sau după caz, consultative, care îşi
exercită prerogativele recurgând la proceduri mai mult sau mai puţin marcate de
„elemente de aparentă jurisdicţionalizare”.21 Sunt în această situaţie acele organe sau
autorităţi care sunt chemate să soluţioneze cereri, plângeri, sesizări, întâmpinări sau
contestaţii cu urmarea unei proceduri marcate de existenţa unor elemente de
jurisdicţionalizare, dar care fie nu sunt propriu-zise organe ale administraţiei publice, fie
nu sunt puse în situaţia de a se pronunţa asupra unor acte administrative (din pricina
cărora s-a iscat un litigiu), ci cu privire la operaţiuni tehnico-materiale ori la alte fapte
care intră în conţinutul mai larg al noţiunii de operaţiune administrativă, fie sunt lipsite de
independenţă în soluţionarea stării de conflict cu existenţa căruia au fost sesizate, fie, în
sfârşit, procedura urmată de aceste structuri nu este guvernată. 22 Un exemplu edificator în
acest sens este cel al comisiilor judeţene de fond funciar, al căror regim juridic face
obiectul Legii nr. 18/199123, organe administrative cărora nu li se poate recunoaşte
caracterul jurisdicţional întrucât acestea desfăşoară o activitate total străină de principiul
contradictorialităţii – specific oricărei proceduri ce se pretinde a fi şi una jurisdicţională.24
În privinţa comisiilor judeţene de aplicare a Legii fondului funciar, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului25, soluţionând o cerere formulată împotriva Statului Român, a statuat
faptul că, respectiva comisie judeţeană, care s-a pronunţat asupra cererii reclamantei în
restituirea terenului, numită prin ordin al prefectului şi condusă de acesta din urmă, nu
respectă condiţia de independenţă în raport cu executivul şi nu poate, prin urmare, să
constituie o instanţă, în sensul art. 6 par. 1 al Convenţiei. 26
Achiesăm la opinia exprimată în doctrină27, potrivit căreia, o altă inadvertenţă a
legiuitorului este reprezentată de existenţa a numeroase organe ale administraţiei publice,
pe care acesta nu le califică în mod expres ca fiind şi jurisdicţionale şi care îşi exercită
atribuţiile, sau o parte a acestora, în mod independent şi cu urmarea unei proceduri
guvernate de principiul contradictorialităţii. Într-o atare situaţie se găsesc, spre exemplu,
20
Ibidem, p. 40.
21
Ibidem, p. 41.
22
Ibidem, p. 35.
23
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998.
24
C. Clipa, Organe şi proceduri administrativ-jurisdicţionale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 9.
25
A se vedea Curtea Europeană a Drepturilor omului, Hotărârea din 16 septembrie 2003, în cauza Glod
împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1127 din 30 noiembrie
2004; în acelaşi sens, a se vedea Hotărârea C.E.D.O în cauza Crişan împotriva României, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1136 din 1 decembrie 2004.
26
O. Puie, Recursul administrativ jurisdicţional în contenciosul administrativ după modificarea Legii nr.
554/2004 a contenciosului administrativ prin legea nr. 262/2007, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2007, pp.157-158.
27
C. Clipa, op.cit., p. 8.
18
comisiile de reexaminare sau contestaţii din cadrul Departamentului Apeluri al Oficiului
de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Aceste comisii nu sunt calificate, în mod expres, prin
actele normative care le reglementează organizarea şi funcţionarea, însă, prin locul
ocupat în sistemul instituţional al puterii executive, prin prerogativele conferite de lege şi
prin modul de exercitare a acestora, ele exercită veritabile jurisdicţii în domeniile
specializate ale administraţiei publice în care funcţionează.
Ne raliem opiniei exprimate în doctrină 28, potrivit căreia, trăsăturile comune ale
organelor administrativ-jurisdicţionale sunt următoarele:
 formal, sunt structuri ataşate unei autorităţi administrative ori constituie ele
însele organe ale administraţiei publice care, în mod obişnuit sau doar cu
totul accidental, desfăşoară şi o activitate jurisdicţională;
 nu formează un ordin jurisdicţional paralel cu cel al instanţelor judecătoreşti
şi nu alcătuiesc un sistem propriu, similar celui format de aceste instanţe;
 nu suplinesc funcţia asigurată în sistemul instituţional al puterii publice de
către instanţele judecătoreşti);
 sunt specializate în rezolvarea unor anumite categorii de litigii născute din
activitatea administraţiei publice, respectiv din contactele pe care beneficiarii
serviciilor publice le au cu această administraţie;
 au putere autonomă de decizie jurisdicţională, bucurându-se de independenţă
funcţională în soluţionarea litigiului cu existenţa căruia au fost sesizate;
 au de regulă, o structură eterogenă, fiind formate din persoane având un
statut diferit, respectiv o calificare deosebită;
 îşi desfăşoară activitatea cu urmarea unei proceduri guvernate de principiul
contradictorialităţii, garantării exercitării efective a dreptului la apărare de
către părţile litigante şi independenţei funcţionale în exercitarea
prerogativelor jurisdicţionale.
 sunt facultative şi gratuite.
Procedura legală administrativ-jurisdicţională are o serie de trăsături. În primul rând,
această reglementare poate fi redusă sau mai amplă în funcţie de specificul jurisdicţiei
respective, de exemplu comisia de reexaminare din cadrul Oficiului de Stat pentru
Invenţii şi Mărci are o procedură minuţios reglementată comparativ cu procedurile
jurisdicţionale ale organelor de administraţie activă, care îndeplinesc numai în subsidiar
funcţia de soluţionare a litigiilor. Normele procedurale administrative, sunt cuprinse, în
general, nu numai în legi, ci şi în acte subordonate legilor. 29
O altă trăsătura are în vedere împrejurarea că, normele care reglementează
procedura administrativ-jurisdicţională se completează cu regulile procedurii civile sau
ale procedurii penale, atunci când aceasta este neîndestulătoare, iar legea permite. 30
Se impune a se face o clară şi netă distincţie între jurisdicţia disciplinară, pe de-o
parte şi jurisdicţia specială administrativă, pe de altă parte. Spre pildă, comisiile de
disciplină chemate să cerceteze pretinsele abateri comise de funcţionarii publici, în
temeiul art. 79 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici
republicată31, cu modificările şi completările ulterioare, îşi finalizează activitatea cu
întocmirea unui raport, în cuprinsul căruia este formulată o propunere în sensul aplicării,
la adresa celui cercetat, a unei anumite sancţiuni disciplinare de către persoana abilitată
28
Ibidem.
29
I. Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, vol. II, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2009, p. 157.
30
Ibidem.
31
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006.
19
de lege cu astfel de atribuţii .32
Un organ administrativ-jurisdicţional îşi încheie activitatea întotdeauna cu
pronunţarea unui act administrativ-jurisdicţional, prin care este soluţionată o situaţie
litigioasă izbucnită între două sau mai multe persoane.33 Între un astfel de raport-formă de
manifestare a administraţiei publice consultative şi un act administrativ-jurisdicţional nu
poate fi reţinută nicio similitudine, chiar dacă atât la baza confecţionării lui, cât şi la cea a
întocmirii unui act administrativ cu caracter jurisdicţional stau principii precum cel al
contradictorialităţii sau cel al asigurării dreptului la apărare.34
Tot în acest sens, în literatura juridică de specialitate, în mod judicios s-a apreciat
că jurisdicţiile disciplinare nu pot fi calificate ca fiind jurisdicţii speciale administrative,
şi în consecinţă jurisdicţiile disciplinare aplicabile personalului bisericesc nu îndeplinesc
cerinţele şi garanţiile unui tribunal independent şi imparţial, garant al liberului acces la
justiţie, membrii acestora fiind persoane subordonate conducerii bisericii sau cultului. 35
De subliniat este faptul că jurisdicţiile speciale administrative sunt diferite de
jurisdicţiile extraordinare. Art. 126 alin. (5) din Constituţie interzice înfiinţarea de
instanţe extraordinare. Jurisdicţiile extraordinare sunt create expres de lege, în scopul
soluţionării unei cauze concrete sau privind o anumită persoană. 36 Acestea au un caracter
discriminatoriu şi pot conduce la o judecată arbitrară, contară principiilor de drept, fiind
determinată adeseori de considerente de ordin politic sau de oportunitate. 37
Având în vedere cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească atât o jurisdicţie
administrativă, cât şi un act administrativ-jurisdicţional, Curtea Constituţională,
examinând natura juridică a activităţii de jurisdicţie desfăşurate de Consiliul Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului, a concluzionat că acesta
nu se încadrează în niciuna dintre jurisdicţiile prevăzute de Constituţia României. Ea nu
este o jurisdicţie administrativă, pentru că nu este facultativă, ci obligatorie, iar contrar
prevederilor art. 24 alin. (2) din Constituţie, în cursul procedurii, persoanele verificate nu
pot fi asistate de un avocat, nu este asigurată independenţa şi imparţialitatea organului
care decide, dezbaterile nu sunt publice şi nici contradictorii. Nu este nici o jurisdicţie
judiciară pentru că organele care o exercită nu sunt instanţe judecătoreşti, supuse
normelor de organizare şi funcţionare prevăzute în Titlul III, Capitolul VI, privind
autoritatea judecătorească din Constituţie.38
Relativ la Consiliului Superior al Magistraturii, instanţa de contencios
constituţional a apreciat că acesta are o natură juridică diferită, fiind organ administrativ
în interiorul puterii judecătoreşti, atunci când exercită atribuţii administrative şi organ
jurisdicţional, atunci când îşi exercită funcţia jurisdicţională. 39
32
33
Ibidem.
34
Ibidem.
35
A se vedea, I. Lazăr, Jurisdicţii administrative în materie financiară, Ed. Universul juridic, Bucureşti,
2011, p. 142.
36
Ibidem, p. 70.
37
I. Leş, Organizarea sistemului judiciar românesc, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 27, apud I. Lazăr,
Jurisdicţii...., p. 70.
38
Curtea Constituţionala a României, dec. nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial, nr.
95 din 6 februarie 2008.
39
Curtea Constituţionala a României, dec. nr. 788 din 20 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial
nr. 745 din 2 noiembrie 2007, în I. Rîciu, Procedura contenciosului administrativ, Ed. Hamangiu,
20
În jurisprudenţa40 sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că în
privinţa actului administrativ fiscal este necesară parcurgerea procedurii administrative
reglementate în art. 20541 şi următoarele C. proc. fisc. Astfel, potrivit textului menţionat,
persoana care se consideră lezată în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal poate
formula împotriva acestuia contestaţie, care este o cale administrativă de atac, organul
fiscal competent pronunţându-se prin decizie.
Ca natură juridică, contestaţia administrativă are caracterul recursului prealabil şi
nu poate fi confundată cu jurisdicţiile administrative.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 554/2004, jurisdicţiile administrative speciale sunt
facultative şi gratuite, însă procedura de contestare a actelor administrative fiscale nu face
parte din categoria jurisdicţiilor administrative speciale.
Aşa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004 prin
jurisdicţie administrativă specială se înţelege activitatea înfăptuită de o autoritate
administrativă, care are competenţa legală de a soluţiona un conflict privind un act
administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării
dreptului la apărare şi al independenţei respectivei autorităţi.
Procedura de soluţionare a contestaţiilor introduse de persoanele interesate este
atribuită emitentului actului atacat sau organului ierarhic superior şi ca urmare, nu
întruneşte elementele definitorii ale activităţii de jurisdicţie, caracterizată prin
soluţionarea de către un organ independent şi imparţial.
În concluzie, procedura de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor
administrative fiscale reglementată în C. proc. fisc. este o procedură administrativă
prealabilă şi nu o procedură administrativ-jurisdicţională.
Această procedură constituie o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în
contenciosul administrativ a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea acţiunii.
Textul art. 6 din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil în cazul plângerii sau
contestaţiei administrative formulate împotriva unui act administrativ pentru care
legiuitorul a instituit o procedură prealabilă, fără caracter jurisdicţional.
Principiul asigurării şi garantării efective a dreptului la apărare constituie un
element determinant în calificarea unei proceduri de contestare a unui act administrativ ca
fiind doar administrativă sau administrativ-jurisdicţională şi presupune ca probele
administrate în cauză să fie supuse dezbaterii, părţile să fie prezente la judecată şi să
cunoască pretenţiile formulate împotriva lor, precum şi discutarea în contradictoriu în faţa
autorităţii a tuturor elementelor de fapt şi de drept ale cauzei. Totodată, acest principiu
mai implică şi obligativitatea citării părţilor, pentru că numai în acest mod, orice
soluţionare a unei căi de atac, evocă, în esenţă, o jurisdicţie administrativă. 42
Pentru asigurarea respectării principiilor bunei administrări şi a celor impuse de
normele dreptului unional şi de jurisprudenţa instanţelor europene, dar şi pentru a se
asigura independenţa şi imparţialitatea, este necesară cuprinderea tuturor acestor norme
într-un singur act normativ, ceea ce se poate face, în lipsa unui Cod administrativ, prin
intermediul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 care în afara menţionării
principiului contradictorialităţii, al asigurării dreptului la apărare şi independenţei, ar
40
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s. cont. adm. fisc., dec. nr. 3514 din 14 septembrie 2012,
http://legeaz.net/spete-contencios-inalta-curte-iccj-2012/decizia-3514-2012.
41
Art. 268 şi urm. din noul Cod de Procedură fiscală adoptat prin Legea nr. 207 din 20 iulie 2015,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, în vigoare de la data de
01.01.2016.
42
O. Puie, Recursul..., op.cit.,2007, p. 152.
21
trebui să prevadă toate principiile ce trebuie respectate în soluţionarea cauzelor de către
jurisdicţiile administrative speciale, precum şi întreaga procedură. 43 Aceasta însă numai
în măsura în care reglementările speciale nu fac trimitere la completarea lor cu
dispoziţiile Codului de procedură civilă. 44
Scopul organizării jurisdicţiilor administrative este acela de a asigura o soluţionare
„în primă instanţă” a unor litigii ce prezintă un înalt grad de tehnicitate şi pe care
magistratul autorităţii judecătoreşti nu le-ar putea soluţiona decât recurgând la serviciile
unor experţi.45
În doctrină46 s-a mai arătat că, eterogenitatea şi complexitatea jurisdicţiilor
speciale administrative este determinată de poziţia ocupată în cadrul subsistemului
instituţional al puterii executive de fiecare organ în parte, chemat să le exercite. Unele
jurisdicţii administrative sunt organizate sub forma unor structuri în cadrul sau pe lângă o
altă autoritate publică (administrativă), în timp ce altele sunt constituite sub forma unor
organe autonome ale administraţiei publice centrale. Autorul Cristian Clipa apreciază că
includerea tuturor organelor administrativ-jurisdicţionale într-un ordin jurisdicţional unic
este imposibilă.47 Această situaţie este generată de eterogenitatea organelor administrativ-
jurisdicţionale şi absenţa din sistemul autohton de drept a instituţionalizării unui ordin al
jurisdicţiei administrative (specializate sau nu), similar celui din Franţa, care să
funcţioneze paralel cu ordinul jurisdicţiei judiciare şi să acţioneze dincolo de competenţă
materială a acestuia. 48
2.3. Actul administrativ-jurisdicţional
Controlul legalităţii actelor administrative de către unele organe de jurisdicţie,

special create, prin lege, pot funcţiona în structura administraţiei publice, având ca scop
soluţionarea unor conflicte juridice care apar în interiorul acestora, emiţând astfel, acte
administrativ-jurisdicţionale.49
Legea nr. 554/2004 defineşte, în art. 2 alin. (1) lit. d), actul administrativ-
jurisdicţional ca fiind „actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege
organică, cu atribuţii de jurisdicţie administrativă specială”.
În literatura de specialitate50, actul administrativ jurisdicţional a fost definit ca
fiind acel act administrativ tipic, emis de un organ al administraţiei publice învestit prin
lege cu atribuţii jurisdicţionale, prin care se soluţionează cu putere de adevăr legal un
litigiu din sfera administraţiei active, după principii specifice procedurii judiciare.
Regretatul Profesor Antonie Iorgovan, aprecia că ne aflăm în prezenţa unui act
administrativ-jurisdicţional dacă sunt întrunite următoarele condiţii 51:
 actul să fie emis de către o autoritate administrativă, adică de un organ al
administraţiei de stat sau al administraţiei locale;
43
M. Constantinescu, op. cit., p. 15
44
Ibidem.
45
C. Clipa, op cit., p.102.
46
Ibidem.
47
Ibidem.
48
Ibidem.
49
I. Alexandru, M. Cărăuşan, S. Bucur, Drept administrativ, ed. a II-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005,
p.579.
50
V. Vedinaş, op.cit, 2011, p.141.
51
A. Iorgovan, Noua lege a contenciosului administrativ. Geneză şi explicaţii, Ed. Roata, Bucureşti, 2002,
pp. 265-354.
22
 autoritatea administrativă emitentă să aibă atribuţii de a soluţiona un conflict,
deci să fie un organ administrativ-jurisdicţional;
 conflictul să se soluţioneze cu citarea părţilor în baza principiului
contradictorialităţii;
 părţilor să le fie recunoscute dreptul de a fi reprezentate sau asistate de un
apărător;
Este imperios necesar a se face distincţia între actele administrativ-jurisdicţionale
emise de autorităţi administrative învestite prin legi organice cu atribuţii de jurisdicţie
specială şi actele autorităţilor administrative fără atribuţii de jurisdicţie specială, emise în
cadrul procedurii administrative prealabile, care sunt acte administrative obişnuite,
indiferent de denumirea recursului administrativ: plângere, sesizare, reclamaţie etc. 52 În
acest sens s-a pronunţat printr-o decizie53 Curtea Constituţională a României, stabilind că
actele de soluţionare de către organele administrative a contestaţiilor, respectiv a
reclamaţiilor formulate potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală, nu sunt acte
de jurisdicţie, ci acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecată.
În încercarea de a stabili o delimitare clară între o hotărâre judecătorească şi un act
administrativ-jurisdicţional, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 41 din 7 iulie 1993, a
subliniat faptul că se impune a fi făcută o clară distincţie între justiţie, ca dimensiune
fundamentală a statului de drept, ce se înfăptuieşte de autoritatea judecătorească şi
activitatea administrativ-jurisdicţională, ca mijloc de realizare a administraţiei publice.
Aceasta din urmă „se concretizează, sub aspectul naturii juridice, în acte administrative
cu caracter jurisdicţional şi nu în hotărâri judecătoreşti.”
În privinţa celor două categorii de acte juridice, în doctrină, 54 au fost evidenţiate
următoarele asemănări şi deosebiri la care achiesăm:
1. asemănările constau în:
 prin ambele acte se soluţionează, cu putere de adevăr legal, un conflict
juridic;
 ambele acte se emit (pronunţă) în urma sesizării de către persoana interesată
sau de organul competent;
 ambele acte se emit după o procedură bazată pe contradictorialitate.
2. deosebirile dintre aceste acte juridice constau în:
 actul administrativ-jurisdicţional este emis de un organ din cadrul unei
autorităţi a administraţiei publice, pe când hotărârea judecătorească este
pronunţată de o instanţă judecătorească din sfera puterii judecătoreşti a
statului;

instanţele judecătoreşti sunt independente de părţile din conflict, iar organele
administrativ-jurisdicţionale nu sunt. În acest sens, ne raliem opiniei
exprimate în literatura de specialitate potrivit căreia, în peisajul legislativ în
vigoare, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor este singura
autoritate publică administrativă înzestrată de lege cu prerogative
jurisdicţionale ce poate pretinde că se bucură de o independenţă comparabilă
cu cea a instanţelor judecătoreşti 55
52
A. Trăilescu, A. Trăilescu, Legea contenciosului administrativ, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013, p. 24.
53
A se vedea Decizia Curţii constituţionale a României, nr. 1515/2011, referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, (Publicată în Monitorul Oficial nr. 81 din 1 februarie 2012.)
54
I. Alexandru, M. Cărăuşan, S. Bucur, op.cit., p.5
55
C. Clipa, op.cit., p.180.
23
Potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţie, „jurisdicţiile speciale administrative sunt
facultative şi gratuite.” Din cuprinsul art. 6 alin. (1), potrivit căruia „jurisdicţiile
administrative speciale sunt facultative şi gratuite”, rezultă faptul că, dacă prin lege este
reglementată o anumită procedură administrativ jurisdicţională de contestare a unui act
administrativ, ea poate fi urmată de petiţionar fără achitarea unor taxe sau se poate sesiza
direct instanţa de contencios administrativ, nefiind obligatorie parcurgerea acestei
proceduri.56 Raţiunea pentru care jurisdicţiile administrative sunt facultative este aceea de
a nu se obstrucţiona accesul la justiţie. Conform art. 6 alin. (2) din Legea contenciosului
administrativ, persoana lezată într-un drept sau interes legitim al său printr-un act
administrativ, care este susceptibil de a fi atacat în faţa unei jurisdicţii administrative
speciale reglementate de lege, are libertatea de a alege între această procedură şi
procedura la instanţa de contencios administrativ competentă, cu condiţia îndeplinirii, în
prealabil, a procedurii recursului graţios sau ierarhic, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004. Aceasta nu se poate adresa, însă, concomitent ambelor ordine de
jurisdicţie (administrativă şi ordinară) întrucât electa una via non datur recursum ad
alteram.57
Din prevederile alin. (3) al art. 6 din Legea nr. 554/2004 reiese faptul că dreptul de
opţiune al persoanei vătămate se poate exercita şi în cazul în care legea organică prevede
o cale de atac împotriva actului administrativ-jurisdicţional, în faţa unei alte jurisdicţii
administrative speciale. Partea poate să renunţe la calea administrativ-jurisdicţională de
atac şi să atace actul administrativ-jurisdicţional direct la instanţa de contencios
administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare. 58
În art. 6 alin. (4) sunt reglementate două situaţii în care se poate afla partea care fie
a optat pentru jurisdicţia administrativă specială, însă nu mai doreşte continuarea
acesteia, fie a exercitat calea de atac la un alt organ administrativ- jurisdicţional, dar
doreşte să renunţe la această cale de atac în timpul soluţionării ei. În ambele situaţii,
decizia de renunţare trebuie notificată organului administrativ-jurisdicţional în cauză, iar
ulterior, în termen de 15 zile de la formularea notificării, fără a mai efectua procedura
administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din lege, se poate adresa instanţei de
contencios administrativ.59
Spre exemplu, art. 6 din Legea nr. 554/2004 se aplică în cazul atacării hotărârii
Comisiei Centrale de Rechiziţii (art. 9 din Legea nr. 132/1997 privind rechiziţiile de
bunuri şi prestările de servicii în interes public, republicată60), deoarece această comisie
soluţionează o contestaţie împotriva hotărârii comisiei mixte de rechiziţii, fiind deci
vorba despre o procedură administrativ- jurisdicţională.61
Există şi situaţii în care nu se aplică art. 6 din Legea nr. 554/2004, întrucât legea
specială prevede o altă instanţă competentă pentru controlul judecătoresc al soluţiei
jurisdicţiei speciale administrative. Astfel, în materie de expropriere, în măsura în care ar
fi incidente dispoziţiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, republicată,62 hotărârea comisiei, constituită potrivit art. 15 din această lege,
poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel în raza căreia se află imobilul propus a fi
56
I. Rîciu, op. cit., 2009, p.204.
57
A. Trăilescu, A. Trăilescu, op.cit., 2013, p.204
58
G. Bogasiu, op.cit.,, 2014, p. 211.
59
I. Rîciu, op.cit., 2009, p.205.
60
Monitorul Oficial al României, nr. 261 din 10 aprilie 2014.
61
G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015, p. 181.
62
24
expropriat, în condiţiile stabilite de art. 20 din aceeaşi lege şi potrivit prevederilor Legii
nr. 554/2004.63
În doctrină, a fost exprimată teza, la care noi aderăm, privind admisibilitatea
medierii în materia procedurii prealabile, şi, totodată în cadrul procedurii administrativ-
jurisdicţionale, în măsura în care implică o componentă civilă, ce are ca obiect drepturi
patrimoniale de care partea poate dispune.64
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ defineşte actul administrativ -
jurisdicţional ca fiind actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege
organică, cu atribuţii de jurisdicţie administrativă specială [art. 1 alin. (1) lit. d)], iar în
art. 6 sunt enunţate anumite reguli procedurale în considerarea caracterului facultativ al
jurisdicţiilor administrative speciale, stabilit, cu rang de principiu,
în Constituţia României, în virtutea căruia actele administrative susceptibile de a face
obiectul unei jurisdicţii speciale administrative pot fi atacate la instanţa de contencios
administrativ, cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1), referitoare la procedura
prealabilă administrativă, dacă partea înţelege să nu exercite procedura administrativ-
jurisdicţională.
Dacă însă persoana care se consideră vătămată a optat pentru procedura
administrativ-jurisdicţională, în lipsa unor prevederi exprese derogatorii, actul
administrativ-jurisdicţional prin care este finalizată procedura va constitui obiectul
acţiunii în contencios administrativ, în temeiul art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004.
Referitor la legitimitatea constituţională a procedurilor administrativ-
jurisdicţionale, Curtea Constituţională a statuat de principiu că „instituirea unei proceduri
administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale atât timp cât
decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe
judecătoreşti, iar existenţa unor organe administrative de jurisdicţie nu poate să ducă la
înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti în condiţiile legii, în atare situaţie, este
exclusă posibilitatea ca un organ al administraţiei publice, chiar cu caracter jurisdicţional,
să se substituie instanţei judecătoreşti, astfel încât părţilor nu li se poate limita exercitarea
unui drept consfinţit de Constituţie.”65
Cu privire la caracterul facultativ al jurisdicţiei administrative a achiziţiilor publice
s-a pronunţat Curtea Constituţională a României, prin decizia nr. 284 din 27 martie
201266, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din
O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.67
63
G. Boroi, M. Stancu, op.cit.,p.181.
64
I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Vol. I–II, ed. a 2-a, Ed. C.h.Beck, Bucureşti, 2007, pp. 628-630,
apud I. Lazăr, Jurisdicţii....p. 72.
65
A se vedea Curtea Constituţională a României, Dec. nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la
justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, publicată în Monitorul
Oficial, nr. 69 din 16 martie 1994.
66
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012.
67
O.U.G nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de
lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu
modificările şi completările ulterioare a fost abrogată prin Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016.
Actualmente, procedura de soluţionare a contestaţiilor pe cale administrativ-jurisdicţional, în faţa
Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, este reglementată în cuprinsul Cap. III din Legea nr.
25
Curtea Constituţională a reţinut că „existenţa unei proceduri prealabile administrativ-
jurisdicţionale este acceptată şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului,
jurisprudenţă prin care, în legătură cu aplicarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, s-a statuat că raţiuni de
flexibilitate şi eficienţă, care sunt pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului,
pot justifica intervenţia anterioară a unor organe administrative sau profesionale ce nu
satisfac sub fiecare aspect în parte exigenţele menţionatelor prevederi; un asemenea
sistem poate fi reclamat de tradiţia juridică a mai multor state membre ale Consiliului
Europei (Cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere contra Belgiei, 1981).
Având în vedere toate acestea, Curtea a constatat că instituirea prin lege a unei
proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este, eo ipso, neconstituţională. Mai mult,
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 prevede în mod expres în art. 255 alin.
(1) că ,,persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim
printr-un act al autorităţii contractante, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia
achiziţiilor publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ-
jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, sau în justiţie, în condiţiile
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare”. Ori, într-o
atare situaţie, dispoziţiile criticate satisfac pe deplin cerinţa constituţională consacrată de
art. 21 alin. (4), potrivit căreia ,,jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi
gratuite, persoana vătămată având posibilitatea de a opta între contestarea actului
administrativ pe calea administrativ-jurisdicţională şi formularea unei acţiuni direct în
faţa instanţei judecătoreşti, în temeiul dreptului comun în materia contenciosului
administrativ.”
Tot cu privire la caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiei administrative, în
doctrină, în mod judicios s-a opinat că uneori acesta este perceput greşit de către
justiţiabili, care aleg să promoveze litigii în faţa organelor administrative cu atribuţii
jurisdicţionale, într-un mod abuziv. 68
Dacă sub imperiul Legii nr. 275/2006, în doctrină69 existau opinii contradictorii cu
privire la natura juridică a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de
libertate şi a actelor emise de către acesta, prin adoptarea Legii nr. 254/2013 privind
executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal, legiuitorul a clarificat aceste aspecte. Astfel, potrivit art. 9 alin.
(2) din Legea nr. 254/201370, judecătorul de supraveghere a privării de libertate exercită
următoarele atribuţii administrative şi administrativ-jurisdicţionale:
101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a
contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi
pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016.
Potrivit art. 70 alin. (1) din Legea nr.101/2016, ,,trimiterile din cadrul altor acte normative la prevederile
capitolului IX (Soluţionarea contestaţiilor-n.n.) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a
contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu
modificările şi completările ulterioare, se consideră făcute la dispoziţiile corespunzătoare din prezenta
lege.
68
I. Lazăr, op.cit., p. 70.
69
A se vedea, în acest sens, C. Clipa, Organe...,op.cit., pp. 450-457; O.M. Cilibiu, Aspecte privind
organele administrative cu atribuţii jurisdicţionale, în Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din
Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 3/2013, pp. 128-130.
70
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013.
26
a) soluţionează plângerile deţinuţilor privind exercitarea drepturilor prevăzute
de prezenta lege;
b) soluţionează plângerile privind stabilirea şi schimbarea regimurilor de
executare a pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate;
c) soluţionează plângerile deţinuţilor privind aplicarea sancţiunilor
disciplinare;
d) participă la procedura refuzului de hrană;
e) participă, în calitate de preşedinte, la şedinţele comisiei pentru liberare
condiţionată;
f) exercită orice alte atribuţii prevăzute de prezenta lege”.
Potrivit alineatului (3) al art. 9 din Legea nr. 254/2013, atribuţiile administrativ-
jurisdicţionale se exercită în cadrul procedurilor speciale prevăzute în prezenta lege şi se
finalizează printr-un act administrativ-jurisdicţional, denumit încheiere”.
În ceea ce priveşte controlul judiciar de legalitate a încheierilor pronunţate de
judecătorul de supraveghere a privării de libertate, Legea nr. 254/2013 stabileşte că, în
toate cazurile, încheierile acestuia pot fi atacate în justiţie pe calea unei contestaţii, la
judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul.71
Din textele legale analizate reiese clar faptul că judecătorul de supraveghere a
privării de libertate este un organ administrativ-jurisdicţional, a cărui activitate se
finalizează cu emiterea unui act administrativ-jurisdicţional. Cu toate acestea, jurisdicţia
specială administrativă a judecătorului de supraveghere a privării de libertate nu are
caracter facultativ aşa cum rezultă din analiza prevederilor Legii nr. 254/2013. În
niciuna din ipotezele în care se poate găsi un condamnat la o pedeapsă privativă de
libertate, acesta nu poate ocoli jurisdicţia specială a judecătorului de supraveghere a
privării de libertate.
În doctrină72 s-a arătat că în toate acele situaţii în care condamnatul este interesat,
după caz, în reformarea hotărârii comisiei constituite la nivelul fiecărui penitenciar, deşi
se confruntă cu un veritabil act administrativ (unilateral), el nu se va putea adresa
instanţei judecătoreşti de contencios administrativ-în condiţiile art. 1 alin. (1) şi ale art. 7
alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci numai judecătorului de supraveghere a privării de
libertate, întrucât calea de urmat îi este indicată de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Aşadar, legea instituie caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative în
raport cu instanţele de contencios administrativ, nu şi în raport cu cele civile ori penale,
în acest sens părând a fi şi prevederile art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004 a
contenciosului administrativ. 73
Din jurisprudenţa Curţii Europene de la Strasbourg reiese faptul că în faţa
organelor administrativ-jurisdicţionale nu este obligatorie respectarea exigenţelor art. 6
din Convenţie, atât timp cât decizia unui astfel de organ este supusă controlului unei
71
Potrivit art. 39 alin. (10) Legea nr. 254/2013 ,,împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a
privării de libertate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la
judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea
încheierii”.
Tot în acest sens, conform dispoziţiilor art. 104 alin. (9) ,,împotriva încheierii judecătorului de
supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce
contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la
comunicarea încheierii.”
72
73
Ibidem.
27
instanţe care să asigure conformitatea cu acest articol. De fapt, statul are de ales între
următoarele două soluţii, ambele conforme cu cerinţele un proces echitabil: „fie organele
jurisdicţionale administrative îndeplinesc ele însele cerinţele art. 6 parag.1, fie acestea nu
se conformează amintitelor exigenţe, dar suportă controlul ulterior al unui organ judiciar
cu jurisdicţie deplină, care să ofere garanţiile cerute de acest articol.” De reţinut mai este
faptul că perioada în care aceste acte au fost analizate în procedura jurisdicţiilor
administrative este luată în considerare la calcularea termenului global în care cauza a
fost soluţionată de către instanţele unui stat parte la Convenţie.
În stabilirea calităţii de ,,instanţă” a organului care a sesizat, pe calea unei întrebări
preliminare, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa de la Luxemburg a stabilit
următoarele criterii:
 existenţa organului respectiv să fie consfinţită prin lege;
 organul în cauză să aibă caracter permanent şi să nu funcţioneze
sporadic, eventual ad-hoc;
 procedura desfăşurată în faţa acelui organ să aibă caracter obligatoriu şi
să se deruleze inter partes, cu respectarea principiului contradictorialităţii;
 organul despre a cărui situaţie este vorba să soluţioneze sesizările ce îi sunt
adresate prin aplicarea unor reguli de drept, respectiv în legalitate şi nu în
echitate sau în oportunitate;
 organul respectiv să fie independent;
 organului sesizat să i se ceară să soluţioneze un litigiu, respectiv să sisteze
o stare de conflict (juridic).
Relativ la compatibilitatea statutului organelor administrativ-jurisdicţionale cu cel
al unui tribunal independent şi imparţial, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
statuat în cauza Brudnicka şi alţii c. Poloniei, printr-o Hotărâre din 3 martie 2005 faptul
că, atâta timp cât membrii unui organ care se pretinde a fi jurisdicţional, „sunt numiţi şi
revocaţi din funcţie” de către un oarecare minister, cel puţin în aparenţă, aceştia rămân
subordonaţi celui care i-a numit, astfel că ideea de tribunal independent este exclusă. În
consecinţă, etalonul „tribunal independent şi imparţial” va dezavantaja întotdeauna un
organ al administraţiei publice căreia legea i-a conferit şi prerogative jurisdicţionale;
funcţional, un astfel de organ este, după caz, fie ataşat unei alte autorităţi publice
administrative, fie aparţine subsistemului instituţional al administraţiei publice şi, în
consecinţă furnizează imaginea unui judecător a cărui independenţă funcţională diferă de
la caz la caz.74
În ceea ce priveşte posibilitatea de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene,
cu un recurs prejudicial, în faţa unui organ administrativ-jurisdicţional, în condiţiile art.
267 TFUE, instanţa de la Luxemburg a decis, în cauza Restermark, la data de 16
decembrie 1994, că un organ al administraţiei publice chemat să soluţioneze sesizări cu
urmarea unei proceduri jurisdicţionale (sau jurisdicţionalizate) îi poate adresa întrebări
preliminare dacă respectivul organ se bucură de o independenţă cel puţin comparabilă cu
cea a unei instanţe judecătoreşti.75
În concluzie, în contextul dezvoltării tehnice şi al apariţiei unor noi domenii ale
vieţii economice şi sociale, înfiinţarea unor organe cu atribuţii stricte în domeniul
litigiilor administrative, este utilă, pe de-o parte, pentru administraţie care va avea
74
75
M. Broeberg, N. Fenger, Procedura trimiterii preliminare la Curtea Europeană de Justiţie, trad C.M.
Banu, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2010, p. 83, apud C. Clipa, Organe ...., p.185.
28
oportunitatea de a-şi remedia propriile erori, iar pe de altă parte pentru usagerii actului de
administraţie care au posibilitatea de a obţine o soluţie într-un termen mult mai scurt şi cu
cheltuieli minime, emisă de specialişti în domeniile în care activează, aceştia fiind
familiarizaţi cu probleme particulare care pot surveni în activitatea administraţiei publice.
Nu în ultimul rând, instanţele judecătoreşti implicate în înfăptuirea justiţiei
administrative vor fi degrevate de soluţionarea unor litigii extrem de complexe şi
particularizate, care exced pregătirii profesionale actuale a magistraţilor.
Întrebări recapitulative :
1. Care este rolul jurisdicţiilor speciale administrative?

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_____________________________________
2. Care sunt avantajele procedurii-administrativ-jurisdicţionale?

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
___________________________________________
3. Analizaţi trăsăturile actului administrativ-jurisdicţional.

________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_______________________________
1. Jurisdicţia administrativă soluţionează litigii izvorâte în:

a) sfera administraţiei publice; ☻
b) sfera puterii judecătoreşti;
c) activitatea puterii legiuitoare.
29
2. Potrivit art. 21 alin. (4) din Constituţia României, jurisdicţiile administrative
speciale au caracter:
a) obligatoriu;
b) facultativ şi gratuit; ☻
c) facultativ.
3. Actul administrativ-jurisdicţional este:

a) motivat obligatoriu; ☻
b) motivat facultativ;
c) nemotivat.
4. Între termenii de jurisdicţie şi justiţie esxistă o relaţie?

a) de la parte la întreg;
b) de la întreg la parte. ☻
5. Actul administrativ-jurisdicţional este:

a) numai un act administrativ individual; ☻
b) numai un act administrativ normativ;
c) act administrativ tipic, individual şi normativ.
Întrebări de evaluare :
Apreciaţi valoarea de adevăr a următoarelor propoziţii.
1. Jurisdicţiile speciale administrative sunt obligatorii şi gratuite;

2. Procedurile administrativ-jurisdicţionale se desfăşoară cu respectarea
contradictorialităţii părţilor şi a dreptului la apărare.
3. Consiliul Naţional de Soluţionare a Conestaţiilor este un organ judiciar
independent.
4. Actul administrativ-jurisdicţional este emis de un organ din cadrul unei
autorităţi a administraţiei publice.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA 2.
 Vedinaş Verginia, Drept administrativ, ediţia a X-a, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2017;
 Clipa Cristian, Organe şi proceduri administrativ-jurisdicţionale, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2012;
 Lazăr Ioan, Jurisdicţii administrative în materie financiară, Ed. Universul juridic,
Bucureşti, 2011;
 Trăilescu Anton, Trăilescu Alin, Legea contenciosului administrativ, Ed.
C.H.Beck, Bucureşti, 2013;
30
Tema 3. Condiţiile acţiunii directe în contenciosul administrativ
Obiective: Înţelegerea condiţiilor necesare promovării unei acţiuni în

contenciosul administrativ, raportat la dispoziţiile Legii nr. 554/2004, legea
contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi
consecinţele juridice ale neîndeplinirii acestora.
Cuvinte cheie: condiţii, acţiune, contencios administrativ, act

administrativ.
Rezumat capitol:
1. Condiţia ca actul atacat să fie act administrativ, tipic sau asimilat.
2. Condiţia ca actul administrativ să emane de la o autoritate publică.
3. Condiţia vătămării unui drept sau a unui interes legitim.
4. Condiţia parcurgerii procedurii administrative prealabile.
5. Termenul pentru exercitarea plângerii prealabile şi pentru introducerea acţiunii
în contenciosul administrativ.
Tema pentru acasă:

Descrieţi procedura administrativă prealabilă în contenciosul administrativ.
3.1. Condiţia ca actul atacat să fie act administrativ, tipic sau

asimilat
31
Prin coroborarea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi (2) din Constituţia României,
republicată, cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că actul atacat trebuie să fie
un act administrativ, respectiv o manifestare de voinţă care emană de la o autoritate
publică în scopul de a produce efecte juridice.76
Per a conrario, actele juridice de altă natură, (drept civil, dreptul muncii) nu vor
putea face obiectul controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, ci
potrivit altor legi speciale77.
Actele şi operaţiunile administrative (referatul, raportul, avizul, acordul etc) care
stau la baza emiterii actului administrativ supus controlului vor putea fi atacate pe calea
contenciosului administrativ numai odată cu actul pe care îl fundamentează iar nu
separat.
Analizând dispoziţiile Legii nr. 554/2004, reiese faptul că actele administrative
propriu-zise sunt acte administrative tipice, iar refuzul nejustificat de a rezolva o cerere
referitoare la un drept sau un interes legitim, respectiv faptul de a nu răspunde
solicitantului în termenul legal ca fiin acte administrative atipice sau asimilate.
Aşadar, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit h) şi i) din Legea nr. 554/2004 actele
administrative asimilate sunt următoarele:
 nesoluţionarea în terenul legal al unei cereri - ,,faptul de a nu răspunde
solicitantului în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege
nu se prevede alt termen”;
 refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere - ,,exprimarea explicită, cu exces de
putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere unei persoane”; prin art. 2 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004 este asimilat refuzului nejustificat şi nepunerea în executare
a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după
caz, a plângerii prealabile.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c^1, teza I, din Legea nr. 554/2004 aşa cum a fot
modificată şi completată prin Legea nr. 212/201878, sunt asimilate actelor administrative,
în sensul acestei legi, contractele încheiate de autorităţile publie care au ca obiect:
punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (contractele de concesiune a unui bun
public, închirierea unui bun public, administrarea unui bun public); executarea lucrărilor
de interes public (contractul de parteneriat public-privat pentru concesiunea de lucrări;
prestarea serviciilor publice (contractul de concesiune, contractul de delegare a gestiunii
serviciului public); achiziţiile publice; alte categorii de contracte administrative supuse
competenţei instanţelor de contecios administrativ care sunt prevăzute ca atare prin legi
speciale.79 Toate aceste contracte sunt definite atât de legiuitor cât şi de doctrină ca fiind
contracte administrative, fiind asimilate actelor administrative.
76
Nicola Iordan, Drept administrativ, Ed. Universităţii ,,Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2007, p506.
77
Ibidem.
78
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018.
79
E. L. Cătană, Drept administrativ, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2017, p. 316.
32
3.2. Condiţia ca actul administrativ să emane de la o autoritate publică
Prin noţiunea de ,,autoritate publică” al cărei act administrativ poate fi atacat în

contencios administrativ se înţelege orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-
teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes
public, inclusiv persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au oţinut statut de
utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, care potrivit Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt asilmilate autorităţilor publice. [art. 2 alin.
(1) lit. b) din Legea nr. 554/2004].
3.3. Actul administrativ să vatăme un drept sau un interes legitim
În sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, noţiunea de drept

vătămat presupune orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege, căruia i
se aduce atingere printr-un act administrativ. [art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr.
554/2004].
Legea contenciosului administrativ defineşte interesul legitim care poate fi atât
personal/privat cât şi public, astfel:
 interesul legitim privat - posibilitatea de a pretinde o conduită, în
considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;
 interes legitim public - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în
considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv,
ori, după caz, în considerarea unui interes public.
3.4. Condiţia parcurgerii procedurii administrative prealabile
Legea nr. 554/2004, în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. j), defineşte plângerea
prealabilă ca fiind cererea prin care se solicită autorităţii emitente sau celei ierarhic
superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau
normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.
În doctrină, sintagma recurs administrativ este utilizată pentru toate celelalte
sintagme utilizate pentru această procedură administrativă şi anume: procedură
administrativă prealabilă, plângere prealabilă sau procedură premergătoare acţiunii în
contencios administrativ.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,
„înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care
se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act
administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice
emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile
de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive
temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea
prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, și peste termenul prevăzut la alin.
(1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.”.
Procedura desfăşurată la autoritatea publică emitentă a actului mai poartă
denumirea de „recurs graţios” iar procedura care are loc la autoritatea publică ierarhic
superioară celei emitente mai poartă denumirea de „recurs administrativ ierarhic”.
Pe lângă cele 2 categorii clasice de recursuri administrative, mai poate fi
menţionat şi recursul ierarhic impropriu, dacă cererea este adresată unui organ cu
33
atribuţii de control în alt domeniu care nu se află în raporturi de subordonare cu emitentul
actului, dar are dreptul de a-l controla într-un anumit domeniu de activitate sau într-o
situaţie determinată de lege.
Natura juridică a procedurii prealabile, aceea de condiţie de admisibilitate a
acţiunii în contencios administrativ, se deduce din prevederile art. 193 alin. (1) din
actualul Codul de procedură civilă conform căruia: „Sesizarea instanţei se poate face
numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres
aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în
judecată.”
Conform regulilor aplicabile în cazul concursului dintre o normă generală şi o
normă specială, acolo unde norma specială „tace”, se aplică norma generală, cu nuanţa
introdusă prin art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul stabilirii compatibilităţii
normelor de procedură civilă cu specificul raporturilor de drept administrativ.
Art. 2 alin. (1) litera j) din Legea nr. 554/2004 defineşte plângerea prealabilă ca
fiind „cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic
superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau
normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia".
În literatura juridică de specialitate dar şi în practica judiciară, în mod judicios
s-a argumentat că, plângerea prealabilă poate fi făcută atât în scris cât şi verbal, prin
intermediul audienţelor, aceasta fiind consemnată şi înregistrată în registrul de evidenţă al
audienţelor.
În ceea ce priveşte obiectul plângerii prealabile, deşi art. 7 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ prevede că prin plângerea prealabilă petiţionarul trebuie să
solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, revocarea în tot sau
in parte, a actului administrativ considerat vătămător, în practică s-a considerat că
interpretarea literală a acestui text ar impune un formalism excesiv în exercitarea
recursului administrativ.
Prin urmare, procedura prealabilă a fost considerată îndeplinită dacă
reclamantul a solicitat reanalizarea actului emis, a arătat că este lezat prin acesta sau a
invocat conduita abuzivă a autorităţii emitente, cu referire la actul în litigiu.
O altă precizare ce se impune a fi făcută este aceea că plângerea prealabilă
poate fi exercitată şi prin intermediul mesajului de poştă electronică, în temeiul art. 2
din O.G. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
Art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prevede excepţii determinate de
calitatea reclamantului, în sensul că în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul
Poporului, Ministerul Public şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu este
obligatorie plângerea prealabilă şi excepţii determinate de obiectul acţiunii, care
vizează cererile formulate în temeiul art. 9 din lege, de persoanele vătămate prin
ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, cele îndreptate împotriva actelor administrative
care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice,
(ca element de noutate adus de Legea nr. 212/2018-s.n.), cererile împotriva unui act
administrativ asimilat (tăcerea administraţiei şi refuzul nejustificat de rezolvare a cererii)
conform art. 2 alin. (2) şi excepţia de nelegalitate reglementată de art. 4 din lege.
Pe bună dreptate, în doctrină a fost criticată teza exceptării autorităţilor publice
(Ministerul Public, prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici), de la
obligativitatea recursului administrativ prealabil. Practica administrativă a demonstrat o
receptivitate destul de mare a autorităţilor publice la solicitările de revocare a unor acte
34
administrative ilegale, îndeplinindu-se în acest fel menirea recursului administrativ
prealabil.
Astfel, de lege ferenda, se impune obligativitatea procedurii administrative
prealabile în cazul acţiunilor introduse de Ministerul Public, prefect, Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici.
În privinţa Avocatului Poporului nu se impune obligativitatea procedurii
administrative prealabile deoarece acesta exercită acţiunea în contencios administrativ
după ce procedurile specifice de conciliere nu au dat rezultate.
Procedura administrativă prealabilă în cazul acţiunii având ca obiect

contractele administrative
Deşi Codul de procedură civilă nu mai instituie obligativitatea procedurii

concilierii între părţi, plângerea prealabilă în materia contractelor administrative având,
până la data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, semnificaţia concilierii
din vechiul Cod de procedură civilă, acest aspect nu poate avea drept consecinţă
înlăturarea obligativităţii procedurii prealabile.80 În acest context normativ, plângerea
prealabilă având ca obiect contracte administrative se va exercita în condiţiile art. 7 alin.
(1).
Printr-o decizie pronunţată sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, dar care
îşi menţine actualitatea în ceea ce priveşte maniera de abordare a procedurii prealabile în
materia contractelor administrative, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „înainte
de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul trebuie să încerce să
convoace partea adversă, comunicându-i pretenţiile sale şi temeiul legal precum şi actele
pe care se întemeiază acestea, urmând ca rezultatul concilierii să fie consemnat într-un
înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce şi a punctelor de vedere ale părţilor referitoare
la obiectul litigiului.”81
Într-o decizie82 recentă, s-a statuat că „urmare a eliminării distincţiei dintre actele
juridice civile şi actele juridice comerciale precum şi a eliminării din cadrul normativ a
reglementării procedurii concilierii directe prevăzute de art. 7201 din vechiul Cod de
procedură civilă, dispoziţiile art. 7 alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004 au căzut în
desuetudine, astfel că, în lipsa unor prevederi exprese cuprinse în legi speciale,
procedura prealabilă în cazul contractelor administrative urmează a fi efectuată prin
aplicarea corespunzătoare a art. 7 alin. (1), printr-o notificare adresată părţii
contractante anterior sesizării instanţei, prin care să se solicite, după caz, încheierea
contractului, modificarea sau încetarea lui totală sau parţială, executarea unor obligaţii
contractuale, exprimarea unui punct de vedere asupra interpretării clauzelor
contractuale considerate neclare. ”
În acord cu soluţiile jurisprudenţiale anterior enunţate, în sfera atribuirii
contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune
de lucrări şi concesiune de servicii, legiuitorul a reglementat în Cap. II din Legea nr.
101/2016, procedura notificării prealabile. În acest sens, potrivit art. 6 alin. (1) din
lege, înainte de a se adresa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor sau
80
O. Puie, Tratat teoretic şi practic de contencios administrativ, Vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 79.
81
Î.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1789 din 27 martie 2007, în Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
pe anul 2007. Semestrul I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, pp. 100-103.
82
Curtea de Apel Craiova, Sectia contencios-administrativ si fiscal, decizia nr. 11 din data de 26.02.2015 -http://legeaz.net/spete-
civil-2/aplicarea-procedurii-prealabile-in-cazul-11-2015
35
instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să
notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în
parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, sub
sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu.
Termenul de depunere a contestaţiei este de 10 zile sau 5 zile, in funcţie de valoarea
estimată a contractului. Notificarea prealabilă se face în scris şi conţine cel puţin datele
de identificare ale persoanei care se consideră vătămată, neregulile sesizate şi măsurile de
remediere pe care le consideră necesare a fi luate, după caz, potrivit art. 6 alin. (2) din
Legea nr. 101/2016. Autoritatea contractantă este obligată să transmită un răspuns prin
care comunică dacă urmează sau nu să adopte măsuri de remediere, în termen de 3 zile.
Daca autoritatea decide să adopte măsuri de remediere, acestea trebuie implementate
efectiv în următoarele 7 zile.
Prin excepţie, măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă ca
urmare a primirii unei notificări prealabile pot fi contestate fără îndeplinirea procedurii de
notificare prealabilă.
Formularea unei notificări prealabile în termenul legal de către persoana care se
consideră vătămată are ca efect suspendarea dreptului de încheiere a contractului, sub
sancţiunea nulităţii contractului.
În concluzie, având în vedere soluţiile jurisprudenţiale în materie şi dispoziţiile
procedurale speciale reglementate în Legea nr. 101/2016, propunem, de lege ferenda, ca
procedura obligatorie a notificării prealabile să fie extinsă şi la celelalte categorii de
contracte administrative, ca o condiţie de admisibilitatea a acţiunii în contencios
administrativ.
Concret, plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte
administrative, se impune a avea semnificaţia notificării prealabile, prevăzută în cazul
litigiilor din sfera achiziţiilor publice.
3.5. Termenul pentru exercitarea plângerii prealabile şi pentru

introducerea acţiunii în contenciosul administrativ.
Termenele de exercitare a recursului administrativ prealabil
În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a
se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ
individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic
superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,
revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”. Prin derogare de la aceste prevederi, în alin. (3)
al art. 7, legiuitorul a statuat că în cazul actelor administrative unilaterale, plângerea
prealabilă poate fi introdusă şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de
la data emiterii actului. În varianta actuală a Legii nr 554/2004, legiuitorul califică în mod
expres acest termen de 6 luni, ca fiind unul de prescripţie, cu precizarea că şi în această
materie este aplicabilă instituţia repunerii în termen, atunci când plângerea prealabilă nu a
fost formulată înlăuntrul acestuia, din motive temeinice.
Sintagma „motive temeinice” din conţinutul alin. (1) al art. 7 trebuie
interpretată într-un sens larg. Persoana în cauză poate invoca diferite situaţii de ordin
subiectiv (exemplu: plecarea din localitate, starea de boală, evenimente de familie,
36
implicarea în proiecte profesionale, care n-au suferit amânare) sau situaţii de ordin
obiectiv (exemplu: culpa administraţiei).
În acest sens, într-o speţă, instanţa de contencios administrativ a apreciat că
poate fi considerat „motiv temeinic” pronunţarea unei soluţii într-un alt dosar aflat pe
rolul instanţei, dacă obiectul acţiunii are o strânsă legătură cu cauza dedusă judecăţii.
În ceea ce priveşte persoana vătămată într-un drept sau interes legitim, printr-
un act administrativ individual adresat altui subiect de drept, aceasta va putea introduce
plângere prealabilă în termen de 30 de zile din momentul în care aceasta a luat
cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea
prealabilă se poate formula și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de
la data la care a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul acestuia.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 797 din 27 septembrie 2007, articolul 7
alin. (7) a fost declarat neconstituţional în măsura în care termenul de 6 luni de la data
emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un
drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual,
adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului.
Momentul în care terţul ia cunoştinţă de existenţa unui act administrativ
vătămător este legat de elemente extrinseci, de acte sau fapte intervenite ulterior emiterii
actului administrativ în litigiu, cărora judecătorul are a le da semnificaţia cuvenită şi care
pot fundamenta concluzia că reclamantul putea, în mod rezonabil, să ia cunoştinţă de
existenţa respectivului act, în raport cu circumstanţele cauzei şi păstrând un just echilibru
între interesele părţilor.
În cazul actului administrativ normativ, potrivit art. 7 alin. (1^1) plângerea
prealabilă este imprescriptibilă, aceasta putând fi formulată oricând.
În cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative, procedura trebuie
făcută în termen de 6 luni, care va începe să curgă:
 de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;
 de la data când reclamantul a cunoscut cauza anulării, dar nu mai târziu de
un an de la încheierea contractului.
Sancţiunea nerespectării termenelor de exercitare a recursului administrativ
prealabil este inadmisibilitatea acestuia şi implicit a acţiunii în contencios administrativ.
Termenul pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ
Articolul 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie două

categorii de termene pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ, termene a
căror natură juridică este precizată în mod expres în textul alineatului (5) al aceluiaşi
articol:
 un termen de prescripţie de 6 luni a cărui efect stingerea dreptului la acţiune în
sens material - art. 11 alin. (1);
 un termen de decădere83 de un an, aplicabil numai pentru motive temeinice.
Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui
contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot
introduce în termen de 6 luni care începe să curgă de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
83
Pentru o opinie contrară, în sensul că termenul de 6 luni este un termen de prescripţie aparţinând dreptului material, a se vedea
O. Puie, Tratat..., op. cit., 2015, p. 626.
37
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;
c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv
data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la
comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii
sau, după caz, a plângerii prealabile;
Conform alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, în
cazul actului administrativ individual, dacă reclamantul nu a introdus acţiunea la instanţa
de contencios administrativ, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin.
(1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă,
data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
Sintagma „motive temeinice” nu a fost definită de legiuitor în cuprinsul legii
contenciosului administrativ, context în care stabilirea împrejurărilor concrete în care
operează această depăşire a termenului revine instanţei de judecată, prin raportare la
prevederile art. 186 din Noul Cod de procedură civilă privind repunerea în termen,
respectiv art. 2522 privind repunerea în termenul de prescripţie din Noul Cod Civil. 84
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut că instituirea
unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi
cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca
art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale, acestea fiind restricţii admise atâta timp cât nu aduc atingere dreptului de
acces la un tribunal în substanţa sa.
Aşadar, în acest domeniu statele dispun de o anumită marjă de apreciere (Cauza
Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, 1996).85
Prin art. I pct. 17 din Legea nr. 262/2007, legiuitorul organic a introdus alin. (2 1)
potrivit căruia „în cazul suspendării, potrivit legii speciale, a procedurii de soluţionare a
plângerii prealabile, termenul prevăzut la alin. (1) curge după reluarea procedurii, de la
momentul finalizării acesteia sau de la data expirării termenului legal de soluţionare,
după caz, dacă a expirat termenul prevăzut la alin. (2).”
Din interpretarea prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, rezultă că
numai ordonanţele şi dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi nelegale şi actele
administrative cu caracter normativ pot fi atacate oricând.
Legea nr. 267/2007, a modificat art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 în sensul
stabilirii unui termen de un an de la data emiterii actului în care poate fi formulată
acţiunea în anularea actului administrativ nelegal intrat în circuitul civil.
Această soluţie este în deplină concordanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O., care a
considerat că, prin neimpunerea unui termen în care să poată fi exercitată o acţiune, se
încalcă principiul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice (de exemplu: cauza
Brumărescu c. României).86
În doctrină, în mod judicios s-a argumentat că a conferi posibilitatea anulării fără
limită de timp a actelor cu caracter normativ contravine principiilor mai sus menţionate şi
jurisprudenţei C.E.D.O. În acest sens, autorul Oliviu Puie, arată că din moment ce actul
administrativ poate fi anulat oricând, aceasta atrage implicit şi anularea, după o perioadă
84
A se vedea, I. Leş, Noul Cod de Procedură civilă. Comentariu pe articole , art. 1-1133, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, pp.
307-310.
85
G. Bogasiu, Justiţia actului administrativ. O abordare biunivocă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013;
op.cit., 2013, pp. 246-247.
86
O. Puie, op. cit., 2015, p. 621.
38
îndelungată de timp, a efectelor juridice ale actului administrativ cu caracter individual
care a intrat în circuitul civil, în această ipoteza încălcându-se stabilitatea raporturilor
juridice.
În cazul acţiunii pentru acordarea de despăgubiri, formulate de persoana vătămată
care a cerut anularea actului administrativ fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri,
termenul de introducere al acţiunii, în contextul art. 19 din Legea nr. 554/2004, este de un
an de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Natura juridică a acestui termen este una neclară. Astfel, în alin. (1) al art. 19 din Legea
554/2004, legiuitorul statuează în mod expres că termenul pentru formularea cererii de
despăgubire este unul de prescripţie, pe când în alin. (2) al aceluiaşi articol, legiuitorul
face trimitere la termenul de un an, de la art. 11 alin. (2) din lege, care este unul de
decădere potrivit alin. (5) al art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Apreciem, că termenul de un an prevăzut de art. 19 din Legea contenciosului
administrativ este, totuşi, unul de prescripţie, întrucât limitează în timp exerciţiul unei
acţiuni.
În cazul contractelor administrative, termenul de 6 luni pentru formularea acţiunii
în contencios administrativ, va curge, în condiţiile art. 11 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea
nr. 554/2004, de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă sau de la data
expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile.87
În privinţa acţiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public,
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, termenul de 6 luni curge de la data când s-a
cunoscut existenţa actului nelegal, dar nu mai târziu de un an, potrivit art. 11 alin. (3) din
Legea nr. 554/2004.
Întrebări recapitulative :
1. Care sunt condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în contenciosul administrativ?

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
____________________________________
2. Care este termenul de introducere a plângerii prealabile în cazul actelor

administrative cu caracter individual? Dar în cazul actelor administrative cu caracter
normativ?
__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
87
Ibidem, p.619.
39
________________________________________________________________________
_________________________
3. Care sunt actele asimilate actelor administrative unilaterale?

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_____________________________________
1. Potrivit reglementării actuale, Prefectul este obligat să parcurgă procedura

administrativă prealabilă înainte de a formula o acţiune în contencios admininistrativ
împotriva unui act administrativ pe care îl consideră nelegal .
2. Termenul de 30 de zile pentru soluţionarea de către autoritatea publică a
recursului administrativ ar putea fi prelungit prin decizie a conducătorului autorităţii
publice pentru o perioadă suplimentară de 15 zile când aspectele sesizate prin plângere
implică o abordare mai amănunţită. (☻)
3. Cererea de chemare în judecată având ca obiect un act administrativ cu caracter
normativ poate fi formulată oricând . (☻)
Întrebări de evaluare :
Precizaţi valoarea de adevăr al următoarelor fraze.
1. Contractul administrativ nu este un act administrativ unilateral tipic.

2. Interesul legitim public vizează posibilitatea de a pretinde o conduită, în
considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat .
3. În cazul refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere este obligatorie
parcurgerea procedurii administrative prealabile.
40
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA 3.
 Nicola Iordan, Drept administrativ, Ed. Universităţii ,,Lucian Blaga”

din Sibiu, Sibiu, 2007;
 Cătană Emilia Lucia, Drept administrativ, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2017, p. 316.
 Leş Ioan, Noul Cod de Procedură civilă. Comentariu pe articole , art.
1-1133, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013;
 Puie Oliviu, Tratat teoretic şi practic de contencios administrativ, Vol.
I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015;
 Bogasiu Gabriela, Justiţia actului administrativ. O abordare biunivocă,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013.
41
Tema 4. Aspecte de competenţă şi procedură privind soluţionarea litigiilor
administrative
Obiective: Însuşirea principalelor aspecte procedurale privind

soluţionarea litigiilor administrative, conform prevederilor Legii nr. 554/2004 care se
completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Cuvinte cheie: procedură, competenţă, cerere de chemare în

judecată, soluţii, căi de atac.
Rezumat capitol:
1. Competenţa instanţelor de contencios administrativ

2. Părţile în litigiile administrative
3. Obiectul cererii de chemare în judecată
4. Judecarea cererii în fond
5. Cazuri speciale de suspendare a executării actelor administrative
6. Judecarea cererii în căile de atac
7. Soluţiile pe care le pot pronunţa instanţele de contencios administrativ
8. Redactarea şi motivarea hotărârilor judecătoreşti în contenciosul administrativ
9. Executarea hotărârilor judecătoreşti în contenciosul administrav.
Tema pentru acasă: Aplicaţie practică
Redactaţi o cerere de chemare în judecată în contencios administrativ, având ca

obiect anularea unui act administrativ, utilizând modelul de mai jos:
42
Domnule/a Preşedinte
Subsemnatul, ........................................., domiciliat în (adresa completă).............,

str..................nr. ........., bloc.........., scară....., etaj...., ap......, sector/judeţ.............., în
termen legal formulez prezenta:
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
Împotriva pârâtului/pârâţilor...........denumirea (completă a autorităţii publice), cu

sediul în (adresa completă) str. .................., nr. ....., judeţ/sector..........., solicitându-vă ca
prin hotărârea pe care o veţi pronunţa, în temeiul art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 cu
modificările şi completările ulterioare, să dispuneţi:
- anularea actului administrativ nr..../din data de......., denumit........., act ce mi-a
fost comunicat la data de..........., deoarece consider că acesta a fost emis cu nerespectarea
prevederilor legale;
- Despegubiri materiale în cuantum de.....................;
- cheltuieli de judecată.
MOTIVELE CERERII
În fapt, la data de........, organul autorităţii publice.................., mi-a

comunicat actul administrativ nr............. din data de.................., intitulat..............., prin
care a dispus (se descrie pe scurt, măsura dispusă)....................................................... .
Arăt Onoratei Instanţe că prin efectul acestui act administrativ, mai sus identificat,
sunt vătămat în drepturile mele, recunoscute de lege astfel, .........................(se descrie în
ce constă vătămarea).............................................. .
Am solicitat autorităţii emitente revocarea acestui act administrativ, depunând în
acest sens la sediul acesteia cererea cu nr. de înregistrare ........................, din data
de............, cerere la care nu mi s-a răspuns nici până în prezent.
Faţă de această situaţie, vă solicit respectuos anularea actului administrativ nr. ...../
din data de..............., denumit.................., act ce mi-a fost comunicat la data de...............,
deoarece a fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
În drept, invoc dispoziţiile art. 1, art. 7 şi art. 8 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În probaţiune, pentru dovedirea susţinerilor mele, înţelege să mă folosesc de

proba cu înscrisuri şi cu orice alte probe care ar reieşi din dezbateri.
Depun prezenta în X exemplare, din care unul pentru instanţa de judecată şi restul
pentru a se comunica părătului/ţilor.
Solicit judecarea prezentei cereri şi în lipsa mea, potrivit art. 411 alin. 1 punctul 2,
din Codul de procedură civilă.
43
Cu cheltuieli de judecată./Fără cheltuieli de judeacată.
Opis de documente anexate:

1. Copia actului administrativ nr. ...../;
2. Dovada efectuării plângerii prealabile;
3. Dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Data: Semnătura:
Domnului/Doamnei Preşedinte al/a Tribunalului/Curţii de Apel
44
4.1. Competenţa instanţelor de contencios
administrativ
Competenţa materială
 Competenţa materială în fond
Competenţa materială sau de atribuţiune, este „acea formă a competenţei prin care
se delimitează pe linie verticală sfera de activitate a diferitelor categorii de instanţe care
fac parte din sistemul nostru judiciar”.88
Legea contenciosului administrativ instituie două criterii pentru stabilirea
competenţei materiale în judecarea în fond a cauzelor:

criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţilor
publice (criteriul rangului autorităţii publice emitente). 89 În terminologia
Legii nr. 554/2004, sintagma „autorităţi publice locale şi judeţene” se
referă atât la administraţia locală propriu-zisă, exercitată prin autorităţile
publice alese la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi prin structurile
aflate în coordonarea sau subordonarea acestora, ca expresie a
descentralizării şi autonomiei locale, cât şi palierul teritorial al
administraţiei publice de stat, compus din entităţile sau structurile
deconcentrate la nivel local ori judeţean (Prefect, servicii publice
deconcentrate).90
Aşadar, sunt de competenţa tribunalului actele adoptate/emise de Consiliul
judeţean şi preşedintele Consiliului judeţean, Consiliul local şi primar, autorităţile sau
instituţiile subordonate consiliului judeţean sau local, organismele deconcentrate în
teritoriu (direcţii, birouri, servicii, inspectorate), prefect.
Curtea de apel judecă în primă instanţă litigiile având ca obiect actele emise sau
adoptate de Preşedintele României, Guvern, ministere, autorităţi centrale autonome,
autorităţi centrale subordonate Guvernului sau ministerelor.
 criteriul valoric, respectiv cuantumul taxei, impozitului, contribuţiei,

datoriei vamale, ce face obiectul actului administrativ litigios
(contenciosul fiscal). Prin acest criteriu, legiuitorul realizează o demarcare
între competenţa materială a tribunalului şi cea a curţilor de apel.
Astfel, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificat
prin Legea nr. 218/2018, tribunalele administrativ-fiscale (secţiile de contencios
administrativ şi fiscal ale tribunalelor – s.n) judecă în fond (în primă instanţă):
 actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și
județene;
88
I. Leş, Tratat de drept procesual civil, ed. a 5-a, Ed. C.H. Beck, 2010, p. 236.
89
G. Bogasiu, op. cit., 2014, p. 316.
90
Ibidem, p. 317.
45
județene care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și
accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei.
Secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel judecă în
fond:
județene;
județene care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,
precum și accesorii ale acestora de peste 3.000.000 de lei.
În practica judiciară91 s-a stabilit că, dacă obiectul actului administrativ nu este un
impozit, taxă, contribuţie sau datorie vamală, pentru stabilirea competenţei materiale a
instanţei de contecios administrativ, competenţa se va stabili în funcţie de rangul local
sau central al organului emitent, fiind irelevant cuantumul despăgubirilor solicitate prin
acţiune. Această regulă este aplicabilă şi contractelor administrative.
Alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 instuite reguli noi de competenţă, astfel că
cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea
nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric,
iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit
rangului autorității, conform prevederilor alin. (1).
 Competenţa materială în recurs
Competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine instanţei imediat superioare

celei ce a soluţionat litigiul în fond, respectiv secţiilor de contencios administrativ şi
fiscal din cadrul curţilor de apel şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acest sens art.
10 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ statuează: „recursul împotriva
sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secţiile de
contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor
pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă
de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă
prin lege organică specială nu se prevede altfel.”
Potrivit art. 130 alin. (2) NCPC, necompetenţa materială nu poate fi ridicată decât
în faţa primei instanţe şi numai la primul termen. Această nouă concepţie a C. proc. civ.
este destinată a garanta celeritatea procedurii.
Competenţa teritorială (rationae loci) a instanţelor de contencios

administrativ
Competenţa teritorială în contenciosul administrativ este o competenţă

alternativă, stabilită în favoarea reclamantului, pentru o mai bună ocrotire a intereselor
sale.
Competenţa teritorială alternativă este acea formă a competenţei care consacră
dreptul reclamantului de a alege între două sau mai multe instanţe deopotrivă
91
Î.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3090 din 15 iunie 2007, nepublicată, apud. G. Bogasiu, Legea...,
2014, pp. 296-297.
46
competente.92
Normele de competenţă teritorială „realizează o delimitare de atribuţii pe linie
orizontală între diferitele instanţe judecătoreşti de acelaşi grad”.93
Art. 10 alin. (3) al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ statuează că
reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de
la domiciliul sau sediul său. În ceea ce priveşte reclamantul autoritate publică, instituție
publică sau asimilată acestora, legiuitorul instituie o competenţă teritorială exclusivă,
cerere putând fi introdusă numai la instanța de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când
acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau
privat, indiferent de calitatea acestuia din proces, confrom prevederilor art. 10 alin. (4)
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în forma actuală.
4.2. Părţile în litigiile administrative
În contenciosul administrativ pot avea calitatea de reclamant, următoarele

categorii de titulari:
 orice persoană fizică sau juridică care se consideră vătămată într-un drept
al său sau interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri la care se
consideră îndreptăţită;
 persoană fizică sau juridică care se consideră vătămată într-un drept al său
sau interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat
altui subiect de drept (terţă persoană); acţiunea în contencios administrativ
întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările şi completările ulterioare, este necesar a fi îndreptată atât
împotriva autorităţii pârâte, cât şi împotriva beneficiarului actului, care va
avea posibilitatea ca, în contradictoriu cu reclamantul, să se apere făţă de
atacurile acestuia;94
 Avocatul Poporului - ca urmare a controlului realizat, potrivit legii sale
organice, în baza unei sesizări a persoanei fizice, dacă apreciază că
ilegalitatea actului sau refuzul autorităţii administrative de a-şi realiza
atribuţiile legale nu poate fi înlăturat decât prin justiţie;
 Ministerul Public – în virtutea rolului acestuia de a reprezenta, în activitatea
judiciară, interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept,
precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor;
 Autoritatea publică emitentă - pentru constatarea nulităţii actului
administrativ nelegal care, întrând în circuitul civil, a produs efecte juridice
specifice altor ramuri de drept şi nu mai poate fi revocat.
 Prefectul - prefectul exercită un rol de tutelă administrativă, în sensul că
poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului
judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ca
fiind nelegal (tutela administrativă);
92
I. Leş, Tratat... Vol.I, op.cit., 2014, p. 337.
93
Idem, op. cit., 2010, p. 267.
94
I. Rîciu, op.cit., 2009, p.95 .
47
 Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – poate sesiza instanţa de
contencios administrativ cu privire la actele prin care autorităţile sau
instituţiile publice încalcă legislaţia referitoare la funcţia publică şi
funcţionarii publici, constatate ca urmare a activităţii proprii de control,
precum şi cu privire la refuzul autorităţilor şi instituţiilor publice de a aplica
prevederile legale în domeniul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici;
 Orice persoană de drept public.
4.3. Obiectul cererii de chemare în judecată
Acţiunea în contencios administrativ poate avea ca obiect:

 anularea totală sau parţială a actului administrativ şi acordarea de
despăgubiri materiale şi/sau morale;
 obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui act administrativ sau a altui
înscris şi acordarea unor despăgubiri materiale şi/sau morale;
 obligarea autorităţii pârâte la efectuarea unei anumite operaţiuni
administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau
interesului legitim şi acordarea unor despăgubiri materiale şi/sau morale;
 anularea în tot sau în parte a unui aviz, acord sau alt tip de operaţiune
administrativă (cu condiţia ca operaţiunea administrativă să fie dedusă
judecăţii împreună cu actul a cărei emitere a precedat-o, în caz contrar
acţiunea fiind respinsă ca fiind inadmisibilă);
 repararea prejudiciului cauzat prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe
declarate neconstituţionale;
 contracte administrative - doar litigiile care apar în fazele premergătoare
încheierii unui contract administrativ şi litigiile legate de încheierea
contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea
unui contract administrativ, conform art. 8 alin. (2) din Legea
contenciosului administrativ, în varianta actuală. Per a contrario,
conform aceluaşi articol, litigiile care au ca obiect executarea
contractelor administrative sunt de competenţa instanţelor civile ;
 suspendarea executării actului în condiţiile art. 14 şi art. 15 din lege;
 obligarea autorităţii publice la plata de despăgubiri pentru prejudiciul
material sau moral cauzat ca urmare a conduitei sale nelegale;
 anularea în tot sau în parte a unui act administrativ-jurisdicţional;
 obligarea autorităţii care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea
actului, ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea
referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, la plata de
despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori prin întârziere (numai în solidar
cu autoritatea publică pârâtă).
4.4. Judecarea cererii în fond
Procedura de soluţionare a litigiilor administrative este reglementată de normele

speciale, conţinute de Legea contenciosului administrativ, acestea completându-se cu
dispoziţiile Codului de procedură civilă, în măsura în care acestea nu sunt incompatibile
cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de-o parte şi persoanele
48
vătămate în drepturile şi interesele lor legitime, pe de altă parte.
Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară 95,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cauzele date, potrivit legii, în
competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judeca în
complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi
de asigurări sociale. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, apelurile se judeca în complet
format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia
cazurilor în care legea prevede altfel.
În temeiul art. 17 din Legea nr. 554/2004, cererile adresate instanţei de contencios
administrativ se judecă, în şedinţă publică, în completul stabilit de lege.
Pentru acţiunile formulate în temeiul legii contenciosului administrativ se percep
taxele de timbru prevăzute de O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de
timbru, cu modificările şi completările ulterioare pentru cauzele neevaluabile în bani,
cu excepţia celor care au ca obiect contracte administrative, care se vor taxa la valoare.
Incidente în această materie sunt dispoziţiile art. 199 din Codul de procedură civilă
potrivit cărora cerere de chemare în judecată se înregistrează şi primeşte dată certă prin
aplicarea ştampilei de intrare. Data înregistrării cererii coincide cu începutul procesului,
conform prevederilor art. 199 alin. (2) C. proc. civ. În toate cazurile, data certă se
stabileşte numai prin aplicarea ştampilei de intrare a instanţei.96 După înregistrarea
cererii, aceasta şi înscrisurile care o însoţesc, se predau preşedintelui instanţei sau
persoanei desemnate de acesta, care va lua măsuri în vederea stabilirii în mod aleatoriu a
completului de judecată. Stabilirea aleatorie a completului de judecată căruia îi va fi
repartizat dosarul reprezintă o garanţie a respectării dreptului părţilor la un proces
echitabil, prin garantarea judecării cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială,
stabilită în condiţiile legii. 97
Completul de judecată care a primit spre rezolvare cauza, verifică, de îndată, dacă
cererea de chemare în judecată îndeplineşte condiţiile prevăzute în art. 194-197 C. proc.
civ.
În situaţia în care cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte cerinţele
prevăzute de lege, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în
termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau
modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii.
Potrivit art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, de îndată ce constată că
sunt îndeplinite condiţiile formale prevăzute de lege pentru cererea de chemare în
judecată, judecătorul dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-
se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege,
care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de
chemare.
Întâmpinarea este obligatorie și se va comunica reclamantului cu cel puțin 15 zile
înainte de primul termen de judecată, potrivit alin. (2) al art. 17 din Legea nr.
554/2004, acesta fiind obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de
la comunicare. Pârâtul va lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei.
De la data depunerii răspunsului la întâmpinare, curge termenul de 3 zile în care
95
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004; republicată în
96
V.M. Ciobanu, M. Nicolae et. al., Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, Vol. I, Art. 1-526,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 568.
97
Ibidem.
49
completul căruia i-a fost repartizată cauza potrivit art. 200 din Noul Cod de procedură
civilă fixează prin rezoluţie primul termen de judecată, care va fi de cel mult 60 de zile de
la data rezoluţiei şi dispune citarea părţilor.
Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare sunt obligatorii. Termenul de 25 de zile
de la data chemării în judecată şi de 10 zile de la data comunicării întâmpinării sunt
termene legale imperative, a căror nesocotire atrage sancţiunea decăderii părţilor din
drepturi procedurale neexercitate în termen, potrivit art. 185 din Codul de procedură
civilă. Actul de procedură efectuat peste termen este lovit de nulitate.98
Primul termen de judecată va trebui fixat şi în ipoteza în care reclamantul nu a
depus răspuns la întâmpinare, iar pârâtul nu a depus întâmpinare, dar numai după
expirarea termenelor prevăzute de lege.99
În temeiul art. 201 alin. (5), în procesele urgente, precum sunt şi cele de
contencios administrativ, termenele prevăzute la alin. (1)-(4) pot fi reduse de judecător în
funcţie de circumstanţele cauzei.
 Verificarea şi regularizarea cererii de chemare în judecată
Chiar dacă art. 13 din Legea nr. 554/2004 nu prevede expres, apreciem că
dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă privind verificarea şi regularizarea
cererii de chemare în judecată se aplică în mod corespunzător şi în materia litigiilor
administrative.
Orice neregularitate a cererii de chemare în judecată, indiferent dacă a fost sau nu
examinată în procedura prevăzută de art. 200 Codul de procedură civilă şi indiferent dacă
instanţa s-a pronunţat asupra cererii de reexaminare prin încheiere definitivă, va putea fi
invocată de către pârât, prin întâmpinare, pe calea excepţiilor procesuale, urmând a fi
examinate şi soluţionate de către instanţă. Soluţia aceasta se întemeiază pe asigurarea
exercitării efective de către pârât a dreptului la apărare. 100
 Citarea părţilor
După înregistrarea cererii şi îndeplinirea formalităţilor procedurale prevăzute de

art. 201 din Codul de procedură civilă, instanţa de contencios administrativ va dispune
citarea părţilor, în temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004.
Autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul care
este atacat, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui: rapoarte,
avize, procese-verbale, precum şi orice alte documente necesare pentru soluţionarea
cauzei. Instanța poate solicita emitentului orice alte lucrări necesare pentru soluționarea
cauzei.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, în care se prevedea posibilitatea
instanţei de a solicita autorităţii emitente să depună actul atacat împreună cu documentele
care au stat la baza emiterii lui, în varianta actuală a art. 13 alin. (1) din Legea nr.
554/2004 se poate remarca faptul că, în mod absolut just şi firesc, legiuitorul a statuat o
dispoziţie imperativă în ceea ce priveşte comuicarea actului administrativ atacat şi a
documentelor care au stat la baza emiterii/adoptării/încheierii lui.
98
V.M. Ciobanu, M. Nicolae et. al., op. cit. 2013, p. 573.
99
Ibidem.
100
Ibidem, p. 572
50
Potrivit alin. (2) al art. 13 din Legea contenciosului administrativ, în ipoteza în
care reclamant este un terţ sau acţiunea este introdusă de Avocatul Poporului ori de
Ministerul Public, instanţa are obligaţia de a solicita autorităţii publice emitente să-i
comunice de urgenţă actul atacat împreună cu documentaţia legală care a stat la baza
emiterii lui, precum şi alte lucrări necesare în vederea soluţionării cauzei. În cazul
acţiunilor formulate de cele două autorităţi, prevederile Legii-cadru a contenciosului
administrativ care vizează procedura citării şi celelalte elemente necesare se vor completa
cu dispoziţiile legilor speciale care reglementează organizarea şi funcţionarea celor două
autorităţi, respectiv Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Avocatului
Poporului şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Instanţa de judecată va proceda la fel în cazul în care acţiunea are ca obiect refuzul
de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.
Obligaţia depunerii la instanţă a actului administrativ atacat, sau, după caz, a
răspunsului autorităţii publice, prin care se comunică refuzul rezolvării unei cereri, sau a
copiei cererii privind dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dacă aceasta este
obligatorie, în situaţia în care autoritatea publică nu răspunde, incumbă şi
reclamantului.101
Conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, „dacă autoritatea nu trimite în
termenul stabilit de instanţă lucrările cerute, conducătorul acesteia va fi obligat, prin
încheiere interlocutorie, să plătească statului, cu titlu de amendă judiciară, 10% din
salariul minim brut pe economie, pe fiecare zi de întârziere nejustificată”.
 Taxele judiciare de timbru
Art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 statuează că, pentru cererile formulate în
baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările
ulterioare.
Cererile având ca obiect anularea actului administrativ se timbrează la valoarea
fixă de 50 lei, la fel ca şi cele prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins şi
emiterea unui act administrativ, aşa cum reiese din textul art. 16 lit. a) din O.UG.
80/2013. Dacă reclamantul solicită şi repararea pagubelor suferite printr-un act
administrativ, cererea se timbrează cu 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de
300 lei. [art. 16 lit. b)].
Potrivit art. 30 din O.U.G nr. 80/2013, sunt scutite de taxa judiciară de timbru
acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Avocatul Poporului
şi de Ministerul Public, indiferent de obiectul acestora.
În cuprinsul art. 3 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, este prevăzută în
mod expres scutirea de taxă judiciară de timbru a acţiunii introduse de prefect.
101
A se vedea, O. Puie, op.cit., 2015, pp. 768-769.
51
5. Cazuri speciale de suspendare a executării actelor administrative
 Suspendarea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004
Suspendarea executării actului administrativ nu se poate dispune decât în situaţia

îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
inexistenţa unui caz bine justificat făcând inutilă examinarea condiţiei pagubei
iminente.102
În privinţa existenţei cazului bine justificat şi a pagubei iminente, Instanţa
Supremă a decis că, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune măsura
suspendării executării actului administrativ, atât cazul bine justificat cât şi paguba
iminentă trebuie să fie indicate în concret şi argumentat, iar nu doar afirmate prin simpla
preluare şi redare a textelor legale.103
Prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) definesc noţiunea de pagubă iminentă ca fiind
prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a
funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În legătură cu noţiune de pagubă iminentă, printr-o decizie de speţă, Instanţa
Supremă a statuat că, prin eliberarea reclamantului din funcţia publică, veniturile acestuia
au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ
care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său,
caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege. 104
Tot pe cale jurisprudenţială s-a stabilit că se poate dispune măsura provizorie a
suspendării executării actului administrativ referitoare la iminenţa producerii unei
pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, în situaţia
în care prin executarea actului administrativ posibilele consecinţe negative s-ar resfrânge
nu doar asupra patrimoniului reclamanţilor, ci şi asupra terţilor.105
Prin sintagma cazuri bine justificate, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1), lit. t)
înţelegem „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să
creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
În jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pentru
conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ,
instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate, pe care se întemeiază
însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar
la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care capacitatea să producă o îndoială
serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de
împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept reţinute de Instanţa Supremă sunt: emiterea unui
act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul
administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale,
nemotivarea actului administrativ, desfiinţarea sau modificarea importantă a actului
102
I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1153/2011, ww.scj.ro.
103
Decizia nr. 1390 din 20 aprilie 2006, în Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2006 - Semestrul I,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 150.
104
I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 767/2012, publicată în rezumat în I. Rîciu, Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, legislaţie şi jurisprudenţă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 42.
105
I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1672 din 10 aprilie 2008, publicată în Buletinul Casaţiei nr. 3/2008, p. 4.
52
administrativ în cadrul recursului administrativ etc.106
Cererea se judecă de un complet format dintr-un judecător, de urgenţă şi cu
precădere, cu citarea părţilor, fiind soluţionată printr-o hotărâre executorie de drept, care
poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la data comunicării. În mod derogator de
la regimul stabilit de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, recursul împotriva hotărârii
prin care se pronunţă suspendarea, nu este suspensiv de executare, conform alin. (4) al
art. 14 din lege.
Procedura prevăzută la art. 200 și 201 din Codul de procedură civilă nu este
aplicabilă instituţiei suspendării executării actului administrativ.
Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosarul cauzei cu cel puțin 3 zile
înainte de termenul de judecată. Reclamantul va lua cunoștință de conținutul întâmpinării
de la dosarul cauzei. Instanța poate acorda un nou termen de judecată în cazul în care
reclamantul solicită amânarea pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării, conform
art. 14 alin. (2) din lege.
Cererii de suspendare i se aplică dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele
judiciare de timbru, pentru cauzele neevaluabile în bani. Sub aspectul conţinutului,
cererea de suspendare a executării actului administrativ trebuie să cuprindă, în principiu,
elementele cererii de chemare în judecată, stabilite de art. 194 NCPC.
În soluţionarea cererii de suspendare a actului administrativ, instanţa de judecată
va pronunţa o sentinţă atunci când solicitarea este formulată în cadrul recursului
administrativ prealabil, respectiv o încheiere, în cazul în care pe rolul instanţei există o
cerere principală în anularea actului administrativ.
 Suspendarea executării actului administrativ în condiţiile art. 15 din Legea

nr. 554/2004
Articolul 15 din Legea contenciosului administrativ prevede un caz de suspendare

a executării actului administrativ la cerere, dispusă de instanţa de judecată după
declanşarea fazei judiciare a controlului de legalitate al actului administrativ.
Suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată fie printr-un capăt
de cerere în acţiunea principală, fie printr-o cerere separată.
Motivele pe care se întemeiază cererea de suspendare sunt cele prevăzute de art 14
din Legea nr. 554/2004 şi anume: cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube
iminente, iar procedura de judecată este cea reglementată de art. 14 alin. (2)-(7), la care
face trimitere art. 15 alin. (2).
Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea
recursului în termen de 5 zile de la comunicare, la fel ca şi în cazul suspendării prevăzut
de art. 14, nu suspendă executarea.
În cazul admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art.
14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Între acţiunea principală în anulare şi cea accesorie de suspendare a actului există
o legătură indisolubilă, astfel că, în cazul renunţării reclamantului la acţiunea principală,
cererea de suspendare va fi respinsă pe acest temei. 107
106
Ibidem.
107
A se vedea, în acest sens,D.C. Dragoş, op. cit., 2009, p. 290; I. Rîciu, op. cit.,2009, p. 332
53
Întrebări de autoevaluare
1. Acţiunea în contencios administrativ poate fi formulată:

a) numai împotriva autorităţii de la care emană actul;
b) împotriva autorităţii de la care emană actul şi a funcţionarului public, indiferent de
obiectul acţiunii;
c) împotriva autorităţii de la care emană actul şi a funcţionarului public, atunci când
se solicită plata unor despăgubiri. (☻)
2. Litigiile privind executarea contractului de concesiune sunt de competenţa:

a) instanţei civile; (☻)
b) instanţei comerciale;
c) instanţei de contencios administrativ.
3. Care sunt criteriile după care se stabileşte competenţa materială a instanţelor

de contencios administrativ:
a) criteriul nivelului la care se află situată autoritatea care a emis actul administrativ;
b) criteriul valoric, pentru litigiile fiscale;
c) criteriul nivelului la care se află situată autoritatea care a emis actul administrativ
şi criteriul valoric, pentru litigiile fiscale. (☻)
4. Pârât în litigiile administrative poate fi:

a) Preşedintele României;
b) numai o autoritate publică;
c) autoritatea publică sau persoana juridică de drept privat care exercită potrivit legii,
unele prorogative de putere publică. (☻)
5. Care sunt cele două condiţii cumulative pentru a solicita suspendarea

executării actului administrativ:
a) legalitatea şi noutatea;
b) caz bine justificat şi oportunitatea;
c) caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente. (☻)
Întrebări de evaluare
1. Plângerea prealabilă în litigiile de contencios administrativ înseamnă:

a) acţiunea în anulare a unui act administrativ ilegal;
b) excepţia de neconstituţionalitate a unui act administrativ;
54
c) cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau organului ierarhic
superior, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ,
în sensul revocării sau modificării acestuia.
2. Care sunt cele două condiţii cumulative pentru a solicita suspendarea

executării actului administrativ:
d) legalitatea şi noutatea;
e) caz bine justificat şi oportunitatea;
f) caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
3. Se declară recurs împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios

administrativ şi fiscal a tribunalelor şi se judecă de:
a) secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel;
b) secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
c) secţia de proprietate intelectuală a curţii de apel.
4. Instanţa de executare în materia contenciosului administrativ este:

a) judecătoria, ca instanţă de drept comun;
b) instanţa care a soluţionat fondul litigiului administrativ;
c) secţia de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme.
5. Neexecutarea unei hotărâri pronunţate în contenciosul administrativ atrage:

a) aplicarea unei amenzi de maximum 10% din salariul minim brut pe economie
pentu fiecare zi de întârziere conducătorului autorităţii căreia i se opune
hotărârea;
b) aplicarea unei amenzi de maximum 20% din salariul minim brut pe economie
pentru fiecare zi de întârziere conducătorului autorităţii căreia i se opune
hotărârea;
c) aplicarea unei amenzi de maximum 30% din salariul minim brut pe economie
hotărârea;
6. Judecarea cererii în căile de atac
Recursul în contenciosul administrativ
 Caracterele recursului în materia contenciosului administrativ
Prin raportare la dreptul comun prevăzut în Codul de procedură civilă, recursul în

contencios apare ca o cale de atac hibridă, împrumutând atât caracteristici ale recursului
din procesul civil (motive de recurs, procedura de soluţionare etc.) cât şi ale apelului din
aceeaşi materie (caracterul suspensiv de executare, caracterul devolutiv).
 Cale de atac extraordinară?
Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, recursul a devenit o cale
extraordinară de atac, putând fi exercitată doar în situaţii excepţionale, exclusiv pentru
55
motive de legalitate. Această reglementare nu o regăsim în dreptul francez, care, rod al
bogatei experienţe procesuale în contencios administrativ, consacră dublul grad de
jurisdicţie. În procedura contenciosului administrativ, în lipsa apelului, recursul apare, în
realitate, ca o cale ordinară de atac. Numai că, în contextul tăcerii Legii contenciosului
administrativ, prevederile art. 20 se completează cu dreptul comun în materia recursului.
De aici rezultă ca hotărârea primei instanţe poate fi criticată doar în limita motivelor de
casare stabilite în art. 488 alin. (1)108 din Noul de Cod procedură civilă. De observat este
şi faptul că recursul este pus la dispoziţia părţilor şi a Ministerului Public, atribute
caracteristice unei căi ordinare de atac.109 În dreptul procesual civil francez, atributul
principal, comun, al căilor extraordinare de atac îl constituie efectul nesuspensiv de
executare, această trăsătură nefiind specifică materiei analizate 110. Dimpotrivă, calea de
atac a recursului în contencios este întotdeauna suspensivă de executare. Un alt motiv
care ne conduce la concluzia că recursul în contencios constituie, de fapt, o cale de atac
ordinară este cel „topografic”. În acest sens, spre deosebire de varianta iniţială a Legii
nr.554/2004 a contenciosului administrativ, care nu făcea referire la căile extraordinare
de atac, odată cu modificările aduse prin Legea nr. 262/2007 sunt reglementate distinct,
recursul în art. 20, iar în art. 21, căile extraordinare de atac.111 Această distincţie a fost
menţinută şi în urma modificărilor aduse procedurii contenciosului administrativ prin
Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr 134/2010 privind Codul de
procedură civilă.
 Cale de atac de reformare
În contextul normativ actual, recursul din contenciosul administrativ constituie o

cale de atac de reformare. Atunci când admite recursul, instanţa de control judiciar,
casează sentinţa primei instanţe şi procedează la rejudecarea în fond a litigiului. Potrivit
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, teza I, în cazul admiterii recursului, instanţa de
recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond. În acest context, instanţa de recurs se
manifestă ca instanţă în faţa căreia devoluează litigiul, în anumite limite, sau sub unele
aspecte112. Această trăsatură aparţine, de altfel şi recursului din procesul civil, acesta
adresându-se unei instanţe superioare (tribunal sau curte de apel) în scopul exercitării
controlului judiciar şi al casării hotărârii nelegale, instanţa de recurs rejudecând ea însăşi
procesul în fond [art. 498 alin. (1) NCPC)]. În materia recursului de drept comun, se
impune precizarea că, spre deosebire de recursul din materia litigiilor administrative,
primul este în principal de anulare. Conform sistemului Casaţiei, plinătatea de jurisdicţie
în materia judecării recursului aparţinând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unica soluţie
108
Art. 488 alin. (1) NCPC statuează următoarele motive de casare:
1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;
2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt
complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea
legii;
3.când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;
4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;
5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;
6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura
pricinii;
7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;
8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
109
I. Leş, Tratat de drept procesual civil, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p. 476.
110
Vincent J., Guinchard S., Procédure civile, Dalloz, Paris, 1999, p. 1011.
111
M. Similie, op. cit., p. 258.
112
I. Deleanu, Tratat..., Vol. II, op.cit., 2013, p. 240.
56
pe care o poate pronunţa aceasta fiind casarea cu trimitere a hotărârii atacate (art. 497
NCPC).
 Caracterul suspensiv de executare
Prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut de Codul de procedură civilă,

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instituie regula potrivit căreia în contenciosul
administrativ recursul este suspensiv de executare. Acest efect suspensiv al termenului de
recurs şi recursului decurge, ca şi în cazul apelului în materia litigiilor de drept comun,
din caracterul devolutiv al recursului în materia contenciosului administrativ. Astfel,
hotărârea pronunţată în primă instanţă potrivit art. 18 din Legea contenciosului
administrativ, deşi nu este susceptibilă de apel, nu poate fi pusă în executare 113. Până la
soluţionarea recursului, autoritatea publică nu poate fi obligată la executarea hotărârii
instanţei de fond114. Raţiunea care stă la baza acestei reguli este asigurarea şi garantarea
drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, precum şi stabilitatea raporturilor de
drept administrativ, care se realizează în regim de putere publică, iar hotărârea primei
instanţe reprezintă doar începutul procesului de evaluare a legalităţii actelor
administrative.115
În procesul civil, recursul este în principiu nesuspensiv de executare. Suspendarea
de drept a executării hotărârii intervine, în temeiul art 484 alin. (1) din Codul de
procedură civilă, numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de
construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă, precum şi” în cazurile
anume prevăzute de lege”. În contextul aceluiaşi articol, la cererea recurentului, instanţa
sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea hotărârii atacate cu
recurs şi în alte cazuri decât cele menţionate [art.484 alin. (2) NCPC].
Cu titlu de excepţie, Legea contenciosului administrativ prevede şi o situaţie în
care recursul nu are caracter suspensiv de executare. Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (4)
şi art. 15 alin. (3) din Legea 554/2004 hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este
executorie de drept, introducerea recursului nefiind de natură să suspende executarea.
 Caracterul devolutiv parţial
Ca o trăsătură particulară a recursului în materie de contencios administrativ, a

fost şi ar trebui să rămână, în continuare, caracterul său devolutiv.
Caracterul devolutiv presupune în principiu transmiterea integrală, deplină a
cauzei către instanţa superioară ierarhic, adică a puterii de a rejudeca pricina sub toate
aspectele - atât în ceea ce priveşte stabilirea faptelor, cât şi în ceea ce priveşte modul de
aplicare a legii. 116 În faţa judecătorului superior se devoluează întreaga cauză, cu întreg
complexul de chestiuni de fapt şi de drept care îi aparţin.117
În materia recursului din dreptul comun, Noul Cod de procedură civilă aduce
modificări de substanţă, revenindu-se la sistemul specific dreptului francez al recursului
în casaţie (pourvoi en cassation), cale extraordinară de atac, (în principiu) de anulare,
113
G. Bogasiu, op.cit., 2014, p. 498.
114
Trăilescu A., Trăilescu A., op.cit., 2013, p. 133.
115
I. Rîciu, op.cit., 2009, p. 368.
116
S. Spinei, Reglementarea căilor de atac în dreptul procesual civil, drept român şi drept comparat, Editura Universul Juridic,
117
I. Leş, Tratat de drept procesual civil, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, p. 656.
57
nedevolutivă şi nesuspensivă de executare. 118
În Noul Cod de procedură civilă, legiuitorul nu a mai reiterat prevederile
articolului 304 indice 1 din vechiul cod, care permitea instanţei de recurs examinarea
cauzei sub toate aspectele, deoarece sentinţa nu putea fi atacată cu apel. Cu alte cuvinte,
recursul, devolutiv reglementat în vechiul cod, avea menirea de a suplini apelul în
materiile în care acesta fusese eliminat, sau în care nu era reglementat, precum este şi
materia analizată. De aici reiese intenţia legiuitorul de a întări regula atacării sentinţei cu
apel, recursul direct împotriva sentinţei, în care se ridică probleme de fond fiind admisibil
doar în mod excepţional.119
Întrucât dispoziţiile Legii contenciosului administrativ se completează cu dreptul
comun potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că art. 20 din aceeaşi lege,
se completează cu dispoziţiile art. 486-502 NCPC. Aşadar, recursul în contenciosul
administrativ are un caracter parţial devolutiv, instanţa de recurs limitându-se a examina
hotărârea atacată doar pentru motive de nelegalitate. Cu toate acestea, în contextul
legislativ actual, apreciem că recursul în contenciosul administrativ ar trebui să se
comporte ca şi apelul în procesul civil, producând efectele care reies din textul art. 476
alin. (1) şi (2) NCPC, potrivit căruia: „Apelul provoacă o nouă judecată asupra fondului,
instanţa de apel statuând atât în fapt cât şi în drept.”
Art. 20 din Legea nr.554/2004 statuează în alineatul (3) că: ,,În cazul admiterii
recursului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond.” Acest text de
lege se află în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 498 alin. (1) din actualul Cod de
procedură, potrivit căruia, în cazul în care competenţa de soluţionare a recursului aparţine
tribunalului sau curţii de apel şi s-a casat hotărârea atacată, rejudecarea procesului în fond
se va face de către instanţa de recurs”. Spre deosebire de procesul civil, unde instanţa de
recurs va rejudeca fondul cauzei doar în limita motivelor de casare stabilite de art. 488
din Codul de procedură civilă, motive care vizează strict aspectele de legalitate ale
hotărârii primei instanţe, în contenciosul administrativ, opinăm că instanţa de recurs ar
trebui să aibă posibilitatea de a se pronunţa şi asupra elementelor de fapt ale litigiului,
examinând în acelaşi timp şi temeinicia hotărârii recurate.
În principiu, devoluţiunea în recurs vizează exclusiv problemele de drept. Cu toate
acestea, în doctrină, s-a exprimat în mod judicios opinia potrivit căreia, ,,este dificil de
admis că litigiul poate fi scindat, pentru a opera devoluţiunea în instanţa de recurs asupra
problemelor de drept, iar elementele de fapt ale litigiului să se fi pierdut undeva, între
instanţa de recurs şi instanţa de fond”.120
Problema caracterului devolutiv sau nedevolutiv al apelului au făcut obiectul unor
excepţii de neconstituţionalitate soluţionate de Curtea Constituţională prin Decizia nr.
747 din 16 decembrie 2014121 şi Decizia nr. 141 din 12 martie 2015 122.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia au arătat că ,,prin
noua reglementare a recursului realizată de noul Cod de procedură civilă, în sensul
exercitării căii de atac doar pe motive de nelegalitate, legiuitorul a înlăturat posibilitatea
pentru oricare dintre părţi de a critica soluţia primei instanţe cu privire la fondul cauzei şi
la temeinicia hotărârii pronunţate de prima instanţă, ceea ce, în opinia instanţei de
judecată, echivalează cu o îngrădire reală a dreptului de acces la justiţie. Cum în materia
118
L. Cadiet, Droit judiciaire privé, Les éditions Litec, Paris, 1998, p.708.
119
A.Tabacu, Procedura contenciosului administrativ şi Noul Cod de procedură civilă, în Revista Transilvană de Ştiinţe
Administrative, nr. 2/2011, pp. 205-210.
120
I. Deleanu, Tratat...,Vol.I, op.cit., 2013, p.296.
121
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2015.
122
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 7 mai 2015.
58
contenciosului administrativ cauzele pot fi atacate, în principal, doar cu recurs, instanţa
superioară nu mai are posibilitatea de a analiza temeinicia hotărârii atacate, ci doar
legalitatea acesteia, ajungându-se practic la lipsirea de eficienţă a principiului liberului
acces la justiţie şi la privarea de o cale de atac efectivă, eficientă, deoarece hotărârea
instanţei de fond rămâne în afara oricărei analize, chiar cu privire la fondul cauzei.
Prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece, având în vedere faptul că
în materia contenciosului administrativ calea de atac este recursul, se află în situaţia în
care nu poate critica o hotărâre a instanţei de fond în materia contenciosului administrativ
pentru netemeinicie, ci doar pentru motive de nelegalitate. Arată că în noul Cod de
procedură civilă nu se mai regăseşte corespondentul art. 304^1 din vechiul Cod de
procedură civilă, care prevedea că, în cazul în care hotărârea nu poate fi atacată cu apel,
instanţa putea să examineze cauza sub toate aspectele. Precizează faptul că Legea nr.
554/2004 nu reglementează această chestiune, astfel că se ajunge ca în contencios
administrativ, prin recursul formulat, să poată fi invocate numai motivele de casare
prevăzute de noul Cod de procedură civilă, numai în funcţie de existenţa acestora instanţa
de recurs având posibilitatea să rejudece litigiul în fond”. În aceste condiţii, autorii
excepţiei apreciază că, în situaţia în care nu se poate ataca hotărârea dată de către o
instanţă de fond decât pentru motive de nelegalitate, se îngrădeşte accesul liber la justiţie
garantat de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
În motivarea respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că
,,natura juridică a recursului în sistemul căilor de atac împotriva hotărârilor
judecătoreşti a cunoscut modificări de-a lungul timpului, recursul fiind considerat uneori
o cale de atac ordinară, alteori, deşi considerat o cale extraordinară de atac, el putea fi
exercitat şi pentru motive de netemeinicie a hotărârii, pentru ca în prezent, în noua
reglementare a acestei instituţii juridice, recursul să fie calificat ca fiind o cale
extraordinară de atac, exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii. Prin
prevederile art. 488 din Codul de procedură civilă, care consacră motivele de casare ale
unor hotărâri judecătoreşti, legiuitorul a acordat o eficienţă sporită principiului conform
căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă. Astfel, spre deosebire de vechea
reglementare, care instituia posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele, conform
art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865, noile norme nu mai prevăd nicio
excepţie de la regula mai sus amintită.”
Curtea a mai arătat că, după adoptarea noului Cod de procedură civilă, în materia
contenciosului administrativ este menţinut sistemul dublului grad de jurisdicţie, respectiv,
instanţele de fond care soluţionează litigiile de contencios administrativ sunt, după caz,
secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor sau ale curţilor de apel, fiind
menţinută, de asemenea, prin prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, după
intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, calea de atac a recursului împotriva
hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele de fond”.
Suntem de acord cu acest argument invocat de instanţa de contencios
constituţional, întrucât, aşa cum s-a opinat şi în doctrină, principiul dublului grad de
jurisdicţie nu este un principiu constituţional şi nu este consacrat nici de Convenţia
europeană a drepturilor omului, astfel că legiuitorul poate deroga de la el, suprimând
uneori dreptul de apel.
În acord cu soluţia Curţii Constituţionale este şi opinia autorului Oliviu Puie,
temeinic argumentată, de altfel, care apreciază că, deşi prin noile reglementări
procedurale în materia contenciosului administrativ hotărârile instanţelor de fond pot fi
59
analizate numai pentru motivele casare prevăzute de art. 488 din Noul Cod de procedură
civilă, prin admiterea recursului şi efectele casării, hotărârile instanţelor de fond vor putea
fi analizate nu numai sub aspectul legalităţii, ci şi sub aspectul netemeiniciei acestora, de
către însăşi instanţa de recurs, odată cu rejudecarea fondului litigiului, sau de către însăşi
instanţa care a pronunţat în fond hotărârea atacată, odată cu retrimiterea de către instanţa
de recurs, fiind astfel eliminate aspectele de netemeinicie ale hotărârii instanţei de
fond.123
Subscriem opiniei exprimate în doctrină potrivit căreia, de lege ferenda s-ar
impune o modificare a Legii nr. 554/2004 în sensul extinderii controlului instanţei de
recurs asupra sentinţei, independent de existenţa motivelor de casare, pentru a nu
transforma judecata de contencios administrativ într-o judecată în primă şi ultimă
instanţă.
 Termenul de recurs în contenciosul administrativ
Termenul în care poate fi atacată cu recurs o hotărâre a primei instanţe este de 15

zile de la comunicare, spre deosebire de termenul de exercitare a recursului în procesul
civil care este de 30 de zile de la comunicare, începând cu data de 15 februarie 2013, data
intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă. Având în vedere caracterul special al
normei stabilite în art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, acesta se va
aplica cu prioritate conform principiului specialia generalibus derogant.
Legislaţia achiziţiilor publice conţine dispoziţii speciale, derogatorii, referitoare la
termenul de recurs. Astfel, potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, recursul poate
fi exercitat în termen de 10 zile de la data comunicării. Recursul este soluţionat de
urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării
legale a instanţei.
În ceea ce priveşte natura termenului de exercitare a recursului, acesta este un
termen legal imperativ-onerativ, sancţiunea nerespectării acestuia fiind decăderea,
conform art. 185 alin. (1) C. proc. civ. Excepţia de tardivitate poate fi invocată de orice
parte, de procuror, de instanţă din oficiu şi în orice stare a recursului.
Şi în cazul recursului din contenciosul administrativ se face aplicarea art. 485 alin.
(2) C. proc.civ. care instituie o prezumţie de depunere în termen a recursului: ,,Dacă
intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese că recursul a fost depus
peste termen, el se va socoti în termen". 124
De precizat este faptul că în aceste termene trebuie să se şi motiveze recursul, sub
sancţiunea nulităţii. Doar motivele de ordine publică pot fi invocate din oficiu de către
instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivarea a recursului, fie în procedura de
filtrare, fie în şedinţă publică (art. 489 C. proc.civ.). Legea contenciosului administrativ
reglementează şi excepţii de la regula termenului de 15 zile pentru exercitarea recursului.
Astfel, în art. 14 alin. (4) şi 15 alin. (3) este prevăzut termenul de 5 zile de la comunicare,
ca termen de recurs împotriva soluţiei instanţei de contencios administrativ care vizează
suspendarea executării actului administrativ, atât în faza procedurii prealabile, cât şi în
situaţia formulării unei astfel de cereri prin acţiune principală sau separat.125
De subliniat este aspectul potrivit căruia, termenul de recurs de 15 zile stabilit de
art 20 alin. (1) este un termen de recurs de drept comun care nu exclude posibilitatea
123
Pentru detalii, a se vedea O. Puie, op. cit., 2015, pp. 814-816.
124
I. Deleanu, Tratat..., Vol I, op. cit., 2013 p.255.
125
I. Rîciu, op.cit., 2009, pp. 369-370.
60
existenţei unor termene de recurs speciale. Spre pildă, în art. 12 alin. (3) din O.U.G.
27/2003 privind procedura aprobării tacite, este prevăzut termenul de 5 zile de la
pronunţare pentru atacarea hotărârii instanţei de fond de obligare a conducătorului
autorităţii administraţiei publice la plata unei amenzi judiciare de 20% din salariul minim
net pe economie, pentru fiecare zi de întârziere, precum şi la plata unor despăgubiri
pentru daunele cauzate prin întârziere.
În forma iniţială a Legii nr. 554/2004, art. 20 alin. (1) avea următorul cuprins:,,
Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile
de la pronunţare ori de la comunicare.” Prin Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată
în Monitorul Oficial nr. 307 din 5 aprilie 2006, Curtea Constituţională a admis excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constatând
că, prin imprecizia lor, contravin dispoziţiilor art. 21, art. 24 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi
art. 129 din Constituţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a statuat că părţile, în
raport de dispoziţiile art. 20 alin. (1), nu au un reper sigur al termenului în care pot să
atace cu recurs hotărârea pronunţată în fond de instanţa de contencios administrativ, ceea
ce face ca accesul lor la justiţie pe calea exercitării căii de atac prevăzute de lege să fie
incert şi aleatoriu, adică limitat, precum şi faptul că dispoziţia legală nu satisface
exigenţele privind accesibilitatea şi previzibilitatea legii.126
 Procedura de soluţionare
Un element de noutate în materia soluţiilor pe care le poate pronunţa instanţa de

recurs este legat de dispariţia instituţia „modificării" hotărârii atacate. Astfel, conform
dispoziţiilor art. 490 alin. (2) NCPC: ,,În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată
poate fi casată, în tot sau în parte".
În ipoteza unei casări pronunţate pentru încălcarea normelor de procedură,
judecata va reîncepe de la actul anulat. Instanţa de rejudecare va judeca din nou ţinând
seama de limitele casării şi de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a
fost casată.
În această fază sunt admisibile orice mijloace de probă prevăzute de lege.
Casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond sau la o altă instanţă de
acelaşi grad cu aceasta, din aceeaşi circumscripţie este permisă în două cazuri expres şi
limitativ prevăzute în art. 20 alin (3) din Legea contenciosului administrativ şi-anume:
a) când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul;
b) dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată atât la administrarea
probelor, cât şi la dezbaterea fondului;
Chiar şi pentru aceste motive, trimiterea cauzei spre rejudecare se poate dispune
numai o singură dată, de unde rezultă că, după rejudecarea de către prima instanţă, dacă
se va exercita din nou calea de atac a recursului, cauza se va rejudeca în fond de către
instanţa de recurs.127Această regulă se regăseşte şi în cuprinsul art. 498 alin. (2) NCPC.
Aspectele procedurale privind cererea de recurs, depunerea acesteia, administrarea
dosarului în vederea trimiterii sale la instanţa competentă, se vor derula după regulile
prevăzute în NCPC, acesta neaducând modificări de substanţă faţă de Codul de procedură
civilă din 1865.
Procedura prevăzută de art. 493 NCPC care reglementează procedura de filtrare a
recursului, nu se aplică în materia contenciosului administrativ, această precizare
126
Ibidem, p. 369.
127
Trăilescu A., Trăilescu A., op. cit,, 2013, pp. 134-135.
61
expresă fiind cuprinsă în textul art. 20 alin. (2), teza a II-a, din Legea nr. 554/2004, aşa
cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 privind modificarea şi completarea Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative.
Recursurile în faţa curţilor de apel vor fi soluţionate direct în şedinţă publică, la fel
ca şi în vechea reglementare.
Celelalte reguli procesuale din dreptul comun, care vizează judecarea propriu-zisă
a recursului precum şi judecata în fond după casare, rămân aplicabile şi în materia
contenciosului administrativ (art. 494-502 NCPC).
În practica judiciară, s-a conturat soluţia validării recursului trimis prin poştă, în
termenul legal, însă cu indicarea greşită a adresei. În acest sens, Instanţa Supremă a
statuat că, în condiţiile menţionării corecte a denumirii instanţei a cărei hotărâre a fost
atacată, indicarea greşită a adresei este o eroare materială care nu poate lipsi de efecte
demersul părţii. În această situaţie nu poate interveni decăderea de drept procesual,
deoarece aceasta sancţionează lipsa de diligenţă a părţii care a stat în pasivitate şi nu şi-a
exercitat drepturile procesuale în termenul prevăzut de lege, ipoteză care nu se regăseşte
în speţă.128
Având în vedere că în contenciosul administrativ, recursul este singura cale
ordinară de atac aflată la dispoziţia părţilor, de lege ferenda, legiuitorul ar trebui să
intervină în această materie specială şi să revină la regula posibilităţii criticării hotărârii
primei instanţe inclusiv sub aspectul temeiniciei sale, prin examinarea elementelor de fapt
ale cauzei, revenind la caracterul său firesc, devolutiv integral.
Prin această măsură, părţile vor putea să-şi realizeze într-un mod eficient şi
efectiv drepturile şi interesele legitime, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale,
convenţionale şi unionale privind dreptul la un proces echitabil.
Căile extraordinare de atac în materia contenciosului administrativ
Împotriva hotărârilor definitive pronunţate de instanţele de contencios

administrativ se vor putea exercita căile extraordinare de atac, revizuirea şi contestaţia
în anulare, în condiţiile şi termenele prevăzute de Noul Cod de procedură civilă.
Aşa cum este reglementată în dispoziţiile în art. 509 şi urm. din Noul Cod de
procedură civilă, revizuirea are ca repere sau atribute constante şi inevitabile următoarele:
este o cale extraordinară de atac, trăsătură care, rezultă în mod substanţial din faptul că
are ca obiect hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare ori hotărâri pronunţate
în recurs ca urmare a evocării fondului, pe de-o parte, iar pe de alta ea poate fi exercitată
numai în cazurile limitativ prevăzute de lege; este o cale de atac de retractare,
„reverenţioasă”, adresându-se instanţei a cărei hotărâre se atacă, cu precizarea că aceasta
nu exclude, ci chiar implică, adeseori, rejudecarea fondului, în cazul admiterii ei, altfel
revizuirea ar fi lipsită de sens; este o cale de atac comună, aflându-se la îndemâna acelora
care au fost ei înşişi părţi în proces sau care au fost reprezentaţi în proces; este o cale de
atac, în principiu, nesuspensivă de executare, trăsătură ce derivă din natura extraordinară
a revizuirii. 129
Conform art. 21 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în
forma sa actuală, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul
128
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 2334 din 03 mai, 2007, în Bogasiu,
Legea..., 2014, p.497.
129
A se vedea, I. Deleanu, Gh. Buta, Observaţii cu privire la revizuirea hotărârilor în contenciosul administrativ, în Dreptul, nr.
4/2011, pp. 90-91.
62
de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului
priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art.
20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Noul motiv de revizuire introdus prin Legea nr. 262/2007, care se alătură celorlalte
motive prevăzute în art. 509 NCPC, a fost conceput ca un remediu intern în cazul
hotărârilor definitive, pronunţate prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii
Europene, reglementat de art. 148 alin. (2) din Constituţia României, în scopul
îndeplinirii obligaţiei ce revine statelor membre ale Uniunii Europene, în temeiul art. 4
alin. (3) din Tratatul Uniunii Europene.
În doctrină a fost exprimată teza, la care subscriem, conform căreia în materia
contenciosului administrativ, pe lângă motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) –
(n.n) din Legea nr. 554/2004, pot face obiectul revizuirii şi hotărârile definitive
pronunţate de către instanţele de contencios administrativ prin care acestea au evocat sau
nu fondul litigiului administrativ şi în privinţa cărora C.E.D.O. a constatat o încălcare a
drepturilor sau libertăţilor fundamentale, fiind incidente în acest caz dispoziţiile art. 509
alin. (1) pct. 10 NCPC.130
Judecătorul naţional în materia contenciosului administrativ trebuie să aibă o largă
deschidere în aplicarea normelor unionale, întrucât respectarea drepturilor fundamentale
individuale face parte integrantă din principiile dreptului U.E.
Achiesăm opiniei exprimate în doctrină 131, potrivit căreia, judecătorul naţional este
dator, atunci când se impune, să invoce existenţa, preeminenţa şi prioritatea normelor
dreptului unional, incidente în acel litigiu în vederea valorizării acestora în spaţiul
naţional, indiferent de conduita procesuală a părţilor.
Potrivit art. 148 alin (2) din Constituţia României, revizuită: ,,ca urmare a
aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte
reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile
contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.” De
asemenea, alin. (4) al aceluiaşi articol precizează că „Parlamentul, Preşedintele
României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a
obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alin. (2)”.
Prioritatea dreptului unional în faţa normelor naţionale este reflectată şi în
jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, din care reiese că norma
internă contrară va fi întotdeauna înlăturată de la aplicare, indiferent de forţa sa juridică
sau de momentul adoptării în raport cu cea unională, avându-se în vedere că, prin
instituirea unei noi ordini juridice internaţionale, statele membre şi-au limitat drepturile
suverane în favoarea acesteia.132
Un alt principiu fundamental al Dreptului UE, în strânsă corelaţie cu cel al
priorităţii normelor unionale, este cel al aplicării imediate a prevederilor din dreptul
primar şi secundar unional, în ordinea juridică internă a statelor membre.
În acord cu Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 1039 din 5 decembrie
2012, prin reglementarea actuală, legiuitorul a statuat expres în cuprinsul art. 20 alin. (2)
din Legea nr. 554/2004 faptul că sunt supuse revizuirii, pentru motivul de la alin. (1) şi
hotărârile definitive care nu evocă fondul.
130
A se vedea O. Puie, op.cit., 2015, pp. 829-831.
131
Ibidem, pp.102-103.
132
A se vedea, în acest sens, C.J.C.E,., cauza nr. 26/62, Van Gend en Loos, Hotărârea din 5 februarie 1963; cauza nr. 106/77,
Simmenthal, Hotărârea din 9 martie 1978; cauza nr. 6/64, Costa, Hotărârea din 3 iunie 1964, publicate în Repere fundamentale
ale Jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, publicaţie a Consiliului Superior al Magistraturii, Bucureşti,
2005, apud I. Rîciu, Procedura..., 2009, pp. 380-381.
63
Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării
hotărârii definitive şi se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, conform prevederilor art.
art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
7. Soluţiile pe care le pot pronunţa instanţele de contencios administrativ
Din jurisprudenţa constantă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a

Instanţei Supreme rezultă că prevederile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8 şi art. 18 din Legea nr.
554/2004 consacră caracterul de plină jurisdicţie al contenciosului administrativ
subiectiv, în cadrul căruia instanţa poate ordona măsuri pentru restabilirea dreptului sau a
interesului legitim vătămat şi în acest scop să oblige autoritatea pârâtă să emită un act cu
conţinutul solicitat de reclamant, atunci când constată că sunt îndeplinite condiţiile legale,
iar nu doar să oblige autoritatea să reevalueze cererea care i-a fost adresată.133
Judecătorul care soluţionează acţiunea poate, în condiţiile art. 18 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004 să dispună următoarele soluţii:
 anularea în tot sau în parte a actului administrativ;
 obligarea autorităţii pârâte să emită un act administrativ ori să elibereze
un certificat, adeverinţă sau alt înscris, să se pronunţe asupra legalităţii
actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii
actului dedus judecăţii şi care nu pot fi atacate separat, conform art. 8 alin.
(1) din lege.134 În privinţa obligaţiei impuse autorităţii publice, prin hotărâre
judecătorească, să emită un act administrativ, Înalta Curte a stabilit că o atare
măsură se încadrează în soluţiile pe care instanţa poate să le pronunţe, potrivit
art. 18 şi nu poate fi calificată drept o ingerinţă în atribuţiile administraţiei. O
interpretare contrară ar lipsi de efectivitate mecanismul contenciosului
administrativ.135
În caz de nerespectare a obligaţiei de „a face” impusă de instanţă, se pot stabili
penalităţi în sarcina autorităţii publice. Penalităţile pe fiecare zi de întârziere prevăzute de
art. 18 alin. (5) sunt concepute ca un mijloc de constrângere la adresa autorităţii publice
pârâte şi în acelaşi timp ca o garanţie pentru persoana vătămată că îşi va vedea restabilit
dreptul sau interesul legitim vătămat fiind asemănătoare cu daunele cominatorii din
dreptul civil, din punctul de vedere al naturii juridice;136
 obligarea la plata de daune materiale sau morale. Din interpretarea art. 18 alin.
(3), coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, rezultă că instanţa poate acorda
despăgubiri pentru prejudiciul material sau moral, în măsura în care au fost cerute,
numai în cazul acţiunilor în contencios administrativ subiectiv, întrucât acţiunile în
contencios administrativ obiectiv, întemeiate pe încălcarea unui interes legitim
public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorităţii să emită
un act ori alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
Practica judiciară a stabilit că repararea integrală a prejudiciului presupune
înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil, fie ele
patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii în situaţia anterioară a
victimei, conform principiului de drept restitutio in integrum, astfel că, în cazul
admiterii cererii de anulare a actului administrativ sau de recunoaştere a dreptului
133
ÎC.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 2581 din 18 mai 2007, nepublicată, apud G. Bogasiu, Legea…,2014, p. 450.
134
G. Bogasiu, op.cit., 2014, p. 476.
135
Î.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 540 din 1 februarie 2013, publicată în rezumat în G. Bogasiu, Legea..., 2014, p. 457.
136
G. Bogasiu, Justiţia..., op. cit., 2013, p. 256.
64
încălcat, instanţa va hotărî şi asupra daunelor materiale şi morale.
Relativ la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa va avea în vedere ca
acestea să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru
autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victimele acestora. Spre deosebire de
celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, în privinţa daunelor morale
nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de
consecinţele suferite de partea vătămată va aprecia o anumită sumă globală care să
compenseze prejudiciul moral cauzat.137
În temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, repararea prejudiciului material şi/sau
moral se poate obţine şi pe cale unei acţiuni separate formulate de reclamantul care a
promovat cu succes acţiunea în anularea unui act administrativ, atunci când acesta nu a
cunoscut la momentul judecării acţiunii în anulare întinderea prejudiciului;
d) obligarea părţii căzute în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată. Deşi în art. 18 din
lege nu este prevăzută în mod expres această obligaţie, ea rezultă din dispoziţiile art. 453
din Codul de procedură civilă, care vin în completarea prevederilor speciale, în condiţiile
art. 28 din Legea nr. 554/2004. Cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci la
cererea părţii care a câştigat procesul.
Astfel, în temeiul art. 18 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, soluţionând cererea
având ca obiect un contract administrativ, instanţa va putea dispune:
 anularea acestuia, în tot sau în parte;
 obligarea autorităţii publice să încheie contractul la care reclamantul
este îndrituit;
 îndeplinirea unei anumite obligaţii de către una din părţi;
 suplinirea consimţământul unei părţi, când interesul public o cere;
 obligarea la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi
morale.
Soluţiile prevăzute la alin. (4) lit. b) şi c) pot fi stabilite sub sancţiunea unei
penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere.
În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, instanţa
poate stabili, prin dispozitiv, în toate situaţiile, la cererea părţii interesate, un termen de
executare, precum şi sancţiunile pecuniare prevăzute la art. 24 alin. (3) modificat prin
Legea nr. 212/2018, adică aplicarea conducătorului autorităţii publice sau, după caz,
persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de
întârziere precum şi acordarea de penalităţi reclamantului, în condiţiile art. 906 C.
proc.civ.
În literatura juridică, în mod judicios s-a apreciat că enumerarea soluţiilor nu este
limitativă, instanţa putând dispune şi rezoluţiunea sau rezilierea contractului administrativ
în cazul neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor contractuale de către una din părţi.138
În doctrină s-a pus problema aplicabilităţii instituţiei tranzacţiei în materia litigiilor
administrative. Cu privire la acest aspect, a fost exprimată teza potrivit căreia aceasta ar fi
posibilă doar în ceea ce priveşte componenta civilă a acestor litigii, respectiv acordarea
de daune materiale sau morale şi doar subsecvent reuşitei acţiunii de drept public
soluţionate de către instanţa de contencios administrativ prin care a fost anulat actul
administrativ cauzator de prejudicii.139 O altă ipoteză enunţată în doctrină vizează
încheierea unei tranzacţii judiciare între beneficiarul actului administrativ atacat şi terţul
137
Decizia nr. 2037 din 29 martie 2005, în Buletinul Casaţiei, nr. 3/2005, p. 3.
138
I. Rîciu, op.cit., 2009, p. 363.
139
Pentru detalii, a se vedea O. Puie, op.cit., 2015, pp. 780-784.
65
faţă de act, chiar fără acordul emitentului. 140
În contenciosul administrativ nu se poate recurge la încheierea unei tranzacţii
având ca obiect restabilirea legalităţii actului administrativ. În acest context, principala
modalitate de reparare a prejudiciului cauzat este anularea acestuia de către instanţa de
contencios administrativ. Legalitatea unui act administrativ nu poate fi negociată de către
persoana vătămată prin acel act şi organul emitent. 141
În doctrina de drept administrativ, dar şi în practica judiciară persistă controversele
referitoare la posibilitatea instanţei de contencios administrativ de a verifica modul în
care autorităţile publice îşi exercită dreptul de apreciere (puterea discreţionară), mai
precis se pune întrebarea dacă instanţa poate sau nu să se pronunţe asupra oportunităţii
actului administrativ dedus judecăţii.
Cu privire la această problemă, în literatura juridică a fost acreditată teza, la care
achiesăm, potrivit căreia instanţele pot cenzura modul în care autorităţile publice îşi
exercită dreptul de apreciere, sancţionând inechitatea procedurii administrative,
încălcarea aşteptării legitime, exercitarea abuzivă a puterii discreţionare prin deturnarea
scopului legii, nemotivarea sau motivarea insuficientă sau inadecvată a deciziilor,
nerezonabilitatea sau disproporţionalitatea măsurilor dispuse.142
În acelaşi sens, aşa cum s-a evocat şi într-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, judecătorul poate analiza şi elementele de oportunitate, când apreciază că acestea
întregesc elementele legalităţii, mergând pe ideea că scopul legii (interesul public) este
întotdeauna un element de legalitate, iar mijloacele pentru atingerea acestui scop sunt
aspecte ce ţin de oportunitate.
Excesul de oportunitate este stabilit de judecător prin raportare la scopul legii şi
care poate conduce la excesul de putere, definit în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr.
554/2004 ca fiind ,,exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând autorităţilor
administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege”.143
140
M.N. Costin, C.M. Costin, Compatibilitatea contractului de tranzacţie cu litigiile de contencios administrativ, în R.D.C. nr.
12/2006, p. 110 apud. D.C. Dragoş, Legea..., 2009, p. 314.
141
Ibidem.
142
A. se vedea G. Bogasiu, op. cit., 2014, p. 476.
143
Î.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1700 din 25 martie 2010, www.dreptonline.ro.
66
8. Redactarea şi motivarea hotărârilor pronunţate de instanţa de contencios
administrativ
Conform dispoziţiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, hotărârile
pronunţate de instanţele de contencios administrativ se redactează şi se motivează în cel
mult 30 de zile de la pronunţare.
Termenul de 30 de zile este unul de recomandare, încălcarea lui neputând atrage
nicio sancţiune procesuală. Acelaşi termen este prevăzut şi pentru hotărârile
juadecătoreşti pronunţate de instanţele civile, potrivit art. 426 alin. (5) teza I din Codul de
procedură civilă, republicat.
Aşa cum am mai arătat, în general, motivarea hotărârii judecătoreşti este
indispensabilă pentru calitatea actului de justiţie, ea fiind un remediu împotriva
arbitrariului şi o dimensiune a dreptului la un proces echitabil, prevăzut în art. 6 parag. 1
din Conveţia Europeană a Drepturilor omului 144.
9. Executarea hotărârilor pronunţate de instanţele de contencios

administrativ
Executarea silită în contenciosul administrativ are ca scop realizarea definitivă şi

practică a unor drepturi şi interese recunoscute printr-o hotărâre judecătorească ce
constituie titlul executoriu.145
Având în vedere că faza de executare este o fază deosebit de importantă a
procesului civil în general şi a celui de contencios administrativ în special, legiuitorul a
înţeles să stabilească reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun, care să corespundă
nevoii imperioase de asigurare a executării cu celeritate a hotărârii judecătoreşti.
În cauza Ruianu c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit
că dreptul la justiţie garantat de art. 6 protejează în egală măsură şi punerea în executare a
hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat care respectă
preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părţi. În
aceeaşi cauză, Curtea a mai apreciat că prejudiciul material şi moral suferit de reclamant
a fost determinat de sentimentul profund de nedreptate datorat faptului că, timp de peste 8
ani, în ciuda pronunţării unei hotărâri definitive şi executorii, nu a beneficiat de protecţia
efectivă a drepturilor sale.146
În consonanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O. este şi Recomandarea Rec. (2003) 16 a
Comitetului Miniştrilor al guvernelor statelor membre ale Consiliului Europei, privind
executarea deciziilor administrative şi jurisdicţionale în domeniul dreptului administrativ,
în scopul declarat de a păstra încrederea persoanelor particulare în administraţie şi în
sistemul jurisdicţional. S-a recomandat guvernelor statelor membre să fie luate toate
măsurile ca autorităţile administrative să execute deciziile jurisdicţionale într-un termen
rezonabil, inclusiv cele care privesc obligarea la plata unor sume de bani cu titlu de
despăgubiri pentru prejudiciile produse prin actele administrative nelegale, iar în caz de
neexecutare, trebuie să existe o procedură corespunzătoare care să permită obţinerea
144
În cauza Gheorghe c. României, C.E.D.O. a constatat o încălcare a art. 6 parag. 1 din Convenţie, pe motiv că instanţele
naţionale (fond şi recurs) nu s-au pronunţat explicit şi în fond asupra cererii exprese de daune formulate de reclamant, ci s-au
rezumat la o respingere implicită a acestui capăt de cerereîn raport cu dezlegarea dată petitului principal al acţiunii- Pentru detalii,
a se vedea, I. Rîciu, Procedura... 2009, nota 1, p. 354.
145
I. Rîciu, op. cit., 2009, p. 402.
146
Hotărârea C.E.D.O. din 17 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1139 din 02 decembrie 2004,
www.hotararicedo.ro.
67
executării, cu angajarea răspunderii autorităţii culpabile, precum şi a agenţilor publici
obligaţi să pună în executare decizia jurisdicţională în cauză.147
În acest scop, art. 24 din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificat prin Legea
nr. 138/2014 şi ulterior prin Legea nr. 212/2018, reglementează o procedură specială de
executare silită în contenciosul administrativ, dispunând în alin. (1) că, în situaţia în care,
în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau
să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite
operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul
prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30
de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
 Titlul executoriu
Hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate potrivit Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004 sunt titluri executorii, conform art. 22 din aceeaşi lege.
Cu alte cuvinte, toate hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele de
contencios administrativ constituie titluri executorii. Aşadar, ca orice hotărâre
judecătorească şi hotărârea instanţei de contencios administrativ constituie titlu
executoriu, ceea ce înseamnă că, în cazul neexecutării hotărârii de bunăvoie, de către
debitor, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu
sesizarea organelor de executare, conform dispoziţiilor art. 622 alin. (2) din Noul Cod de
procedură civilă, în măsura în care în legea specială nu se prevede altfel. 148
În practica judiciară s-a decis că sentinţa prin care se admite o excepţie de
nelegalitate nu are caracter executoriu, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 24 din
Legea contenciosului administrativ. 149
În concluzie, având în vedere dispoziţiile legale invocate mai sus, constituie titluri
executorii acele hotărâri ale instanţei de fond care nu au fost atacate cu recurs ori recursul
a fost respins, precum şi hotărârile instanţei de recurs prin care a fost soluţionat fondul
cauzei de contencios administrativ. 150
 Consecinţele neexecutării hotărârilor judecătoreşti pronunţate de

instanţele de contencios administrativ
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la cererea creditorului, în termenul
de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea
termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de
executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice
sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe
economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi
acordă penalități, în condițiile art. 906 din Codul de procedură civilă.
Amenda aplicabilă conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei
obligate, nu se confundă cu daunele cominatorii, deoarece amenda se face venit la
bugetul de stat, nefiind cuvenită creditorului. De altfel, acordarea daunelor cominatorii
147
A se vedea E. Albu, Dreptul la o bună administraţie şi Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în C.J. nr.
12/2007, p. 138, apud I. Rîciu, Procedura..., 2009, p. 404.
148
A. Trăilescu, A. Trăilescu, op.cit., 2013, p. 138.
149
Î.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1821 din 25 martie 2011, în G. Bogasiu, Legea...2014, p. 530.
150
Ibidem, p. 139.
68
pentru neexecutarea obligaţiilor de „a face” sau de „a nu face” a fost interzisă expres prin
art. 907 NCPC.
Aşa cum s-a precizat în doctrină, penalităţile instituite de art. 24 alin. (3),
modificat prin Legea nr. 138/2014, prin trimitere la art. 906 din Codul de procedură
civilă, nu au doar scopul reparării prejudiciului suferit prin întârziere ci sunt concepute ca
un veritabil mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii.151
Potrivit art. 24 alin. (4) „dacă în termen de 3 luni de la data comunicării
încheierii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul nu execută
obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va
fixa suma definitivă ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de
penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor.” Această prevedere din legea specială,
reiterează, practic, dispoziţiile cuprinse în alin. (6) al art. 906 din Codul de procedură
civilă. Acordarea de penalităţi, nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri,
la cererea creditorului, în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă, pentru
neexecutarea în natură a obligaţiei.
O dispoziţie cu caracter novator, care constituie o garanţie suplimentară, este cea
cuprinsă în textul alin. (5) al art. 24, în varianta modificată prin Legea nr. 138/2014,
conform căruia, în lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin.
(4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii
publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul
în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă
ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor”.
Î.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat prin
Decizia nr. 3/29.02.2016 că dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, introduse prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi
completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative conexe, se aplică şi în ipoteza executării
obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive înainte de intrarea în
vigoare a Legii nr. 138/2014.
Această soluţie este de natură să contribuie la restabilirea principiului legalităţii şi
la asigurarea dreptului la un proces echitabil, în sensul configurat de C.E.D.O. printr-o
bogată jurisprudenţă, făcând aplicabil noul instrument creat prin art. 24 alin. (5) din
Legea nr. 554/2004, menit să determine autorităţile publice să aducă la îndeplinire
obligaţia cuprinsă în titlul executoriu şi în privinţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate
sub imperiul vechii reglementări.
Cererile prevăzute la art. 24 alin. (3) și (4) se judecă în camera de consiliu, de
urgență, și sunt scutite de taxa judiciară de timbru. Procedura prevăzută la art. 200 și 201
din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă. Întâmpinarea este obligatorie și se
depune la dosarul cauzei cu cel puțin 3 zile înainte de termenul de judecată. Reclamantul
va lua cunoștință de conținutul întâmpinării de la dosarul cauzei. Instanța poate acorda
un nou termen de judecată în cazul în care reclamantul solicită amânarea pentru a lua
cunoștință de conținutul întâmpinării.
Hotărârile pronunțate în condițiile art. 24 alin. (3) și (4) sunt supuse numai
recursului, în termen de 5 zile de la comunicare.
Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, și pentru punerea în
executare a hotărârilor de contencios administrativ date pentru soluționarea litigiilor ce
151
G. Bogasiu, op. cit., 2014, p. 535.
69
au avut ca obiect contracte administrative.
 Instanţa de executare
Instanţa de executare - este instanţa care a soluţionat fondul litigiului de

contencios administrativ, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ) din lege. (art. 25 din Legea nr.
554/2004).
Legea nr. 212/2018 aduce unele modificări şi în privinţa procedurii de judecată a
cererilor privind executarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele de
Astfel, conform art. 25 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, cererile
prevăzute la art. 24 alin. (3) și (4) se judecă în camera de consiliu, de urgență, și sunt
scutite de taxa judiciară de timbru. Procedura prevăzută la art. 200 și 201 din Codul de
procedură civilă nu este aplicabilă.
Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosarul cauzei cu cel puțin 3 zile
înainte de termenul de judecată. Reclamantul va lua cunoștință de conținutul întâmpinării
de la dosarul cauzei, instanța de judecată având posibilitatea să acorde un nou termen de
judecată în cazul în care reclamantul solicită amânarea pentru a lua cunoștință de
conținutul întâmpinării.
Hotărârile pronunțate în condițiile art. 24 alin. (3) și (4) sunt supuse numai
recursului, în termen de 5 zile de la comunicare.
În alin. (4) al art. 25 se statuează expres faptul că prevederile alin. (1)-(3) din
acelaşi articol, se aplică, în mod corespunzător, și pentru punerea în executare a
hotărârilor de contencios administrativ date pentru soluționarea litigiilor ce au avut ca
obiect contracte administrative.
 Acţiunea în regres a conducătorului autorităţii publice

Conducătorul autorităţii publice se poate îndrepta cu acţiune împotriva celor
vinovaţi de neexecutarea hotărârii, potrivit dreptului comun, confom art. 26 din Legea
contenciosului administrativ.
În cazul în care cei vinovaţi sunt demnitari sau funcţionari publici, se aplică
reglementările speciale.
În concluzie, calea procesuală care trebuie urmată pentru angajarea răspunderii
patrimoniale a persoanelor care se fac vinovate de neexecutarea hotărârii depinde de
natura raporturilor juridice în care acestea se află cu autoritatea publică, fiind supusă,
după caz, normelor de drept comun, normelor de drept al funcţiei/demnităţii publice sau
normelor de dreptul muncii.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ LA TEMA 4.
 Bogasiu Gabriela, Legea contenciosului administrativ – comentată şi adnotată,

Bucureşti, 2015;
70
 Bogasiu Gabriela, Justiţia actului administrativ. O abordare biunivocă, Ed.
 Dragoş Dacian Cosmin , Legea contenciosului administrativ. Comentarii şi
 Leş Ioan, Tratat de drept procesual civil, Vol. I, Ed.Universul
 Puie Oliviu, Tratat teoretic şi practic de contencios administrativ, Vol. I, Ed.
 Rîciu Iuliana, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, legislaţie şi
 Rîciu Iuliana, Procedura contenciosului administrativ. Aspecte teoretice şi
 Şoneriu Laurenţiu, Procedura de soluţionare a litigiilor administrative, Ed.
Universităţii ..Lucian Blaga”, Sibiu, 2018
 Ştefan Elena Emilia , Drept administrativ. Partea a II-a, Ediţia a II-a, Ed.
Bucureşti, 2017;
71
Tema 5. Actele administrative exceptate de la controlul pe calea
contenciosului administrativ
Obiective: Însuşirea şi înţelegerea limitelor controlului de legalitate

pe caleea contenciosului administrativ, precum şi identificarea categoriilor de acte
administrative care exced obiectului acţiunilor în contencios administrativ.
Cuvinte cheie: limite, fine de neprimire, control, recurs paralel,

excepţii.
Rezumat capitol:
1. Consideraţii generale.
2. Excepţii absolute.
3. Recursul paralel.
4. Excepţii relative.
Tema pentru acasă: Daţi exemple de acte administrative ale

autorităţilor publice care vizează raporturile acestora cu Parlamentul.
5.1. Consideraţii generale
Art. 126 alin. (6) din Constituţia României, revizuită, statuează: „Controlul
judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului
administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul,
precum şi a actelor de comandament cu caracter militar”.
În art. 52, legiuitorul constituant instituie dreptul persoanei vătămate de o
autoritate publică de a se adresa instanţei judecătoreşti competente, stabilind totodată că
limitele acestui drept urmează a fi stabilite prin lege organică.
Articolul 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, are următorul
cuprins: „(1) Nu pot fi atacate în contencios administrativ: a) actele administrative ale
autorităţilor publice cu Parlamentul; b) actele de comandament cu caracter militar.
Alineatul (2) al aceluiaşi articol consacră recursul paralel, statuând că „nu pot fi atacate
72
pe cale contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau
desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică o altă procedură”.
Alineatul (3) al art. 5 din Legea nr. 554/2004 are următorul conţinut: „Actele
administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al
celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru
restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor
naturale, epidemiilor şi epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.
În fine, conform art. 5 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în litigiile prevăzute la
alin. (3) nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 din lege.
5.2. Excepţii absolute
Actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile cu

Parlamentul şi actele de comandament cu caracter militar sunt exceptate de la orice formă
de control judecătoresc, nu numai de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului
administrativ.
Primele au mai fost denumite în literatura juridica de specialitate interbelică acte
de guvernământ sau acte politice care atrag răspunderea politică a autorităţii publice
emitente.152
Înalta Curtea a decis că orice alte emise de autorităţile militare, străine de
necesităţile propriu-zise ale acţiunilor militare, cum ar fi şi ordinele de trecere în rezervă
ale militarilor, nu sunt acte de comandament militar în sensul art. 2 alin. (1) lit. l) din
Legea nr. 554/2004 şi pot fi astfel cenzurate pe calea contenciosului administrativ. 153
În privinţa naturii juridice a decretului de graţiere, în doctrină şi în practica
judiciară au existat şi există în continuare controverse. În legătură cu această
problematică, se impune precizarea că, începând cu data de 1 februarie 2014, data intrării
în vigoare a noului Cod penal, a fost modificată şi completată Legea nr. 546/2002 privind
graţierea şi procedura acordării graţierii 154, prin dispoziţiile art. 3 alin. (2) din această
lege, stabilindu-se în mod expres că decretul de graţiere individuală nu poate fi revocat. 155
Un alt element de noutate ce trebuie evidenţiat este precizarea expresă în Legea nr.
546/2002 că graţierea individuală prin decret al Preşedintelui României poate fi acordată
şi persoanelor juridice, în contextul în care actualul Cod Penal consacră expres şi
instituţia răspunderii penale a persoanei juridice.156
Jurisprudenţa157 este unanimă în a considera că decretul de graţiere nu poate fi
supus cenzurii instanţelor de contencios administrativ, chiar dacă motivarea hotărârilor
judecătoreşti reflectă deosebiri de nuanţă în ceea ce priveşte natura juridică a acestor acte
considerate fie acte administrative supuse relaţiei cu Parlamentul, prin controlul politic
exercitat asupra activităţii primului ministru, care contrasemnează decretul şi preia astfel
răspunderea, fie ca acte juridice complexe, de drept constituţional şi drept penal, care nu
pot fi plasate în cadrul unui raport tipic de drept administrativ, astfel încât partea poate
152
A se vedea P. Negulescu, Tratat de Drept administrativ. Principii generale, vol. I, ed. a 4-a, Institutul de arte grafice „E.
Marvan”, Bucureşti, 1934, p. 503 ; G.C. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, ed. a 2-a, Ed. Universală Alcalz &Co.,
Bucureşti, 1937, p. 297
153
I.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 523/2006, www.scj.ro.
154
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 18 aprilie 2014, cu modificările şi completările ulterioare.
155
Pentru detalii, a se vedea O. Puie, op. cit. p. 580.
156
Ibidem.
157
Î.C.C.J., s.cont. adm. şi fisc., dec. nr. 184 din 21 martie 2005, în G. Bogasiu, Legea..., 2014, pp. 173-177 ; Î.C.C.J., s. cont.
adm. şi fisc., dec. nr. 3585 din 25 octombrie 2006, în G.V. Bîrsan, L. Sârbu, B. Georgescu, op.cit., semestrul II/2006, pp. 46-52.
73
recurge la remedii procesual-penale. 158
În schimb, în doctrină,159 în mod judicios s-a arătat că decretul de graţiere
individuală emis de Preşedintele României este un act administrativ unilateral al Şefului
Statului, fără ca prin lipsa sau refuzul contrasemnării acestor decrete de către primul-
ministru să poată fi înfrântă manifestarea de voinţă a Preşedintelui României. În
motivarea acestei teze, la care ne raliem, se mai apreciază că sustragerea de la controlul
instanţei de contencios administrativ a decretelor individuale de graţiere doar pe
considerentul că sunt contrasemnate de către premier şi în contextul în care lipsa sau
refuzul contrasemnării nu afectează legalitatea decretului de graţiere individuală,
înseamnă a se afecta grav principiul constituţional al liberului acces la justiţie, care nu
poate fi limitat decât pentru motive obiectiv şi rezonabile şi dacă se impune într-o
societate democratică.160
În sprijinul opinei expuse supra, în doctrină se mai arată că formalitatea
procedurală a contrasemnării decretelor de către prim-ministru nu reprezintă un criteriu
pentru a include respectivul decret în sfera actelor exceptate de la controlul instanţelor de
contencios administrativ, ci este necesar să ne raportăm la conţinutul său pentru a-l
încadra astfel.161
În ceea ce priveşte decretul de promulgare a unei legi, Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a decis că acesta intră în categoria actelor care privesc raporturile cu Parlamentul,
în sensul art. 5 alin. (1) lit. a) din Lege nr. 554/2004, motivând că decretul de promulgare
a unei legi este emis ca urmare a relaţiilor/raporturilor cu Parlamentul, conform
atribuţiilor prevăzute de art. 77 şi art. 100 alin. (1) din Constituţie. 162
5.3. Recursul paralel
Legea contenciosului administrativ, reglementează în art. 5 alin. (2)

imposibilitatea atacării pe cale contenciosului administrativ a actelor pentru modificarea
sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Sistemul legislativ românesc relevă câteva situaţii în care legiuitorul a înţeles să
adopte o altă procedură decât cea a dreptului comun în materie de contencios
administrativ. Spre exemplu, actele administrative prevăzute de legislaţia fondului
funciar constituie obiectul unei alte proceduri judiciare speciale, putând fi atacate în faţa
instanţei civile de drept comun.163
Actele emise de autorităţile notificate în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22
decembrie 1989 pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului. În materie contravenţională,
acţiunile prin care se contestă procesele-verbale de constatare şi sancţionare
contravenţională se soluţionează de judecătoria de la locul săvârşirii contravenţiei, în
baza prevederilor cuprinse în O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Prin Decizia nr. 182 din 2 martie 2006, Curtea Constituţională a României a
158
G. Bogasiu, op. cit. 2014, p. 179.
159
O. Puie, op. cit., 2015, p. 583 ; în sens contrar, a se vedea C. Furtună, Consideraţii privind atacarea în contencios
administrativ a decretului de graţiere şi a decretului de revocare a graţierii, emise de Preşedintele României, în RDP nr. 1/2005,
p.75 şi urm.
160
Ibidem.
161
A se vedea, A-M. Ciobanu, Controlul de legalitate exercitat asupra decretelor Preşedintelui României, în Curierul Judiciar nr.
12/2002, p. 730 şi urm.
162
Î.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1383 din 15 martie 2012, http://legeaz.net/spete-contencios-inalta-curte-iccj-
2012/decizia-1383-2012.
163
S.I. Rednic, op.cit., p. 116;
74
respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr.
554/2004, constatând că acestea nu contravin dispoziţiilor art. 21, art. 52 alin. (1) şi (2),
art. 126 alin. (6) şi art. 140 alin. (1) teza a II-a din Constituţie şi nici celor ale art. 6 par. 1
şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În esenţă, Curtea a reţinut că actele administrative la care se referă art. 5 alin. (2)
din Legea nr 554/2004 sunt supuse unei alte proceduri judiciare, nefiind sustrase total de
la controlul instanţelor de judecată.164
Această soluţie a Curţii Constituţionale este criticabilă, în condiţiile în care
legiuitorul constituant derivat a consacrat în art. 126 alin. (6) din Constituţia revizuită,
drept unică formă de control judiciar al actelor administrative, contenciosul administrativ
reglementat de Legea nr. 554/2004, de competenţa exclusivă a instanţelor de contencios
administrativ.165
În acest sens, autorul Oliviu Puie, acreditează teza conform căreia prin decizia cit.
supra se încalcă principiul supremaţiei Constituţie, deoarece prin art. 5 alin. (2) din Legea
nr. 554/2004 legiuitorul organic adaugă la textul constituţional al art. 126 alin. (6) alte
excepţii.
Acelaşi autor arată, în mod judicios, că decizia Curţii Constituţionale încalcă si
principiul esenţial de drept conform căruia excepţiile instituie prin orice act normativ, cu
atât mai mult, excepţiile constatate la nivel constituţional sunt de strictă aplicare şi
interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis).
Într-o decizie166 de speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că
„prevederile art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ care exclud de la
controlul jurisdicţional pe această cale, toate actele administrative pentru care legile
organice au reglementat o procedură specială sau o altă modalitate specifică de
contestare, vizează şi acele acte administrative cu caracter individual în legătură cu care
s-ar fi putut ridica excepţia de nelegalitate, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004. A nu
interpreta astfel, înseamnă a deturna dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,
în sensul că actul administrativ interzis de către legiuitor a fi contestat pe calea
contenciosului administrativ, să poată fi atacat pe cale ocolită, prin invocarea excepţiei
de nelegalitate, ceea ce este inadmisibil”.
164
A se vedea Decizia C.C.R. nr. 182/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 366 din 26 aprilie 2006.
165
Pentru un studiu detaliat, a se vedea O. Puie, op.cit., 2015, p. 611 şi urm.
166
Î.C.C.J, s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 5569/2010, www.scj.ro.
75
5.4. Excepţii relative
În art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul reglementează o altă categorie
de acte sustrase controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ, respectiv
cele care vizează aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de
urgență, cele care privesc apărarea și securitatea națională ori cele emise pentru
restabilirea ordinii publice, precum și pentru înlăturarea consecințelor calamităților
naturale, epidemiilor și epizootiilor. Tot în textul articolului citat mai sus, legiuitorul a
prevăzut expres că nu sunt aplicabile prevederile art. 14 din lege, referitoare la
suspendarea executării actului administrativ.
Curtea Constituţională, prin Decizia167nr. 302 din 11 martie 2011, a admis
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului
administrativ şi a constatat că sintagma „cele care privesc apărarea şi securitatea
naţională” cuprinsă de acestea este neconstituţională, fiind contrară dispoziţiilor art. 126
alin. (6) teza I din Constituţie.
Întrebari recapitulative:
1.Care sunt excepţiile absolute de la controlul pe cale contenciosului

administrativ?
__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
____
2. Identificaţi tipuri de acte administrative care fac obiectul unor proceduri
judiciare speciale.
__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_______________________________
3. Se aplică procedura suspendării actelor administrative în cazul finelor de

neprimire ?
__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
167
Publicată în Monitroul Oficial nr. 316 din 9 mai 2011
76
________________________________________________________________________
_________________
1. Decretele prezidenţiale privind graţierea individuală sunt exceptate de la
controlul instanţei de contencios administrativ. (☻)
2. Actele administrative referitoare la starea de asediu sau de urgenţă pot face
obiectul unei acţiuni în contencios numai pentru exces de putere.
3. Actele de comandament cu caracter militar sunt exceptate de la orice formă de
control judecătoresc. (☻)
Întrebări de evaluare
1. Actul de comandament cu carcater militar reprezintă:
a) un act emis de către ministerul de specialitate;

b) un act de natură militară emis de orice angajat din domeniul respectiv;
c) un act care emană de la un organ al administraţiei publice, organ militar şi care
cuprinde dispoziţii de natură militară şi reprezintă ideea de comandă, ordin, de
disciplină militară.
2. Actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile

cu Parlamentul pot fi atacate:
a) la instanţa de contencios administrativ, dar numai pentru exces de putere;
b) la instanţa de drept comun de orice grad;
c) nu pot fi atacate la o instanţă de contencios administrativ.
3. Precizaţi care dintre următoarele acte nu pot fi atacate pe calea

contenciosului administrativ:
a) actele care sunt supuse recursului paralel.
b) contractele administrative;
c) avizele, acordurile, certificatele.
4. Decretul prezidenţial de promulgare a unei legi intră în categoria

actelor:
a) care privesc raporturile cu Parlamentul;
b) de comandament cu caracter militar;
c) care fac obiectul unei alte proceduri judiciare speciale.
77
5. Actele de administraţie militară:
a) pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ;
b) sunt exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ;
c) pot fi atacate doar la instanţele militare.

Bucureşti, 2015;
Universităţii ..Lucian Blaga”, Sibiu, 2018
 Ştefan Elena Emilia , Drept administrativ. Partea a II-a, Ediţia a II-a, Ed.
Bucureşti, 2017;
78
Tema 6. Excepţia de nelegalitate
Obiective: Însuşirea şi înţelegerea importanţei şi utilitatăţii practice a

excepţiei de nelegalitate ca mijloc de realizare indirectă a controlului judecătoresc al
actelor administrative; însuşirea şi înţelegerea procedurii de soluţionare a execepţiei de
nelegalitate.
Cuvinte cheie: excepţia de nelegalitate, procedură, control indirect,

efecte, competenţă.
Tema pentru acasă: Analizați regulile de competență privind

soluționarea excepției de nelegalitate.
Rezumat capitol:
1. Noţiune şi trăsături.
2. Aspecte privind procedura de soluţionare.
3. Efectele admiterii excepţiei de nelegalitate.
Excepţia de nelegalitate
6.1. Noţiune şi trăsături
Excepţia de nelegalitate este o instituţie fundamentală a contenciosului

administrativ, de sorginte doctrinară şi jurisprudenţială ce reprezintă o garanţie a
principiului supremaţiei legii şi al respectării drepturilor subiective şi a intereselor
legitime cetăţeneşti.
În reglementarea actuală art. 4 din Legea nr 554/2004, aşa cum a fost modificat
prin art. 54 pct. I din Legea nr 76/2012, a primit următoarea formulare: ,,(1) Legalitatea
unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate
79
fi cercetată oricând într-un proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii
interesate. (2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată
excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual
depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei,
fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În
situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei prin încheiere interlocutorie,
aceasta va putea fi atacată odată cu fondul. (3) În cazul în care a constatat nelegalitatea
actului administrativ cu caracter individual, instanţa, în faţa căreia a fost invocată
excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărei
nelegalitate a fost constatată. (4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot
forma obiectul excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative
cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul
acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege”.
Aşadar, excepţia de nelegalitate, reglementată în art. 4 din Legea contenciosului
administrativ, nr. 554/2004, modificată prin Legea de punere în aplicare a Noului Cod de
Procedură civilă, poate fi definită ca fiind un mijloc de apărare, o cale indirectă de
control a legalităţii unui act administrativ cu caracter individual, care poate fi
utilizată numai într-un proces aflat pe rol, indiferent de natura acestuia (civilă, penală, de
dreptul muncii, contencios administrativ), a cărei admitere are drept rezultat neluarea în
considerare a efectelor produse de acel act, cu ocazia soluţionării litigiului în care a fost
invocată excepţia.
Din analiza dispoziţiilor art. 4 al Legii nr. 554/2004, în doctrină168 au fost
identificate următoarele trăsături ale excepţiei de nelegalitate, la care subscriem:
 constituie un mijloc de apărare iar nu o excepţie de procedură propriu-zisă;
 formă de control indirect a legalităţii unui act administrativ individual;
 poate avea ca obiect numai actele administrative de autoritate cu caracter
individual, indiferent de data emiterii acestuia şi de nivelul ierarhic al
autorităţii emitente;
 este de ordine publică, putând fi ridicată oricând, în cadrul unui proces, fie
la cererea părţii interesate, fie de instanţă din oficiu; chiar dacă efectele ei
se produc inter partes litigantes, ea poate fi ridicată înaintea oricărei
instanţe judecătoreşti (judecătorie, tribunal, curte de apel, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, de orice domeniu, şi în orice stadiu al procesului, fond,
apel sau recurs)169;
 existenţa unei relaţii de dependenţă între actul administrativ individual şi
soluţionarea fondului litigiului în care această excepţie a fost invocată;
 efectul admiterii excepţiei de nelegalitate nu este anularea actului ci
înlăturarea lui din soluţionarea fondului cauzei în care a fost invocată
excepţie;
6.2. Aspecte privind procedura de soluţionare a excepţiei de nelegalitate
Aplicarea în timp a art. 4 din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificat prin
art. 54 pct. 1 din Legea nr. 76/2012, se va face cu respectarea prevederilor art 24-25 din
Noul Cod de procedură civilă, în care se dispune că prevederile noii legi de procedură
Anton Trăilescu, Alin Trăilescu, op. cit., 2013, pp.46-49.

168
L.Chiriac, Excepţia de nelegalitate, mijloc de verificare a legalităţii unui act administrativ de către instanţa de contencios
169
administrativ, în „Dreptul”, nr. 11/2009, p101.

80
civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după data de 15.02.2013,
data intrării în vigoare a Legii de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă.
Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă, vine cu
modificări de substanţă relativ la procedura de soluţionare a excepţiei de nelegalitate.
Legiuitorul a ţinut cont de propunerile de lege ferenda formulate de o parte a
doctrinei şi a revenit la vechiul principiu specific procedurii civile potrivit căruia
judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei. Prin această modificare de esenţă în
ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate, legiuitorul a
avut în vedere principiul soluţionării cu celeritate a cauzei şi împiedicarea transformării
acestui mijloc eficient de apărare aflat la dispoziţia părţilor, într-o modalitate de
tergiversare a procesului, prin invocarea în mod abuziv a excepţiei de nelegalitate. Astfel,
potrivit noii reglementări, excepţia de nelegalitate nu mai reprezintă o chestiune
prejudicială în sensul art. 124 din Noul Cod de procedură civilă, de natură să determine o
suspendare obligatorie a cauzei de către instanţele de drept comun în faţa cărora s-a
ridicat excepţia de nelegalitate şi declinarea competenţei către instanţele specializate de
Potrivit art 124 din NCPC: ,,(1) Instanţa competentă să judece cererea principală
se va pronunţa şi asupra apărărilor şi excepţiilor, în afara celor care constituie chestiuni
prejudiciale şi care, potrivit legii, sunt de competenţa exclusivă a altei instanţe.
(2) Incidentele procedurale sunt soluţionate de instanţa în faţa căreia se invocă, în afară
de cazurile în care legea prevede altfel.”
Referitor la principiul potrivit căruia judecătorul acţiunii este şi judecătorul
excepţiei, în doctrină, se arată că acesta este pe deplin justificat întrucât judecătorul
acţiunii este în măsură să cunoască cel mai bine toate raporturile dintre părţi şi să rezolve
toate excepţiile, mijloacele de apărare sau incidentele ivite în faţa sa.170 Aşadar, prin
simplul fapt al sesizării instanţei cu o acţiune, aceasta este competentă şi asupra celorlalte
probleme litigioase invocate în cursul judecăţii. Doar în acest fel, se pot evita cheltuieli
inutile determinate de necesitatea rezolvării unor chestiuni litigioase de către o altă
instanţă decât cea competentă. 171 Totuşi, nu se poate face abstracţie de faptul că, în orice
sistem de drept, chestiunile prejudiciale sunt inevitabile şi necesare pentru o bună
distribuire a justiţiei în cauzele civile, dar şi pentru evitarea unor soluţii divergente în
materii conexe.”172
În reglementările anterioare 173, competenţa de soluţionare a excepţiei de
nelegalitate revenea exclusiv instanţelor de contencios administrativ competente, după ce
acestea erau sesizate prin încheiere motivată de către instanţele de drept comun în faţa
cărora era invocată, cu suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a
excepţiei de către instanţele specializate.
Cauza nu era suspendată în ipoteza în care excepţia de nelegalitate era ridicată în
faţa instanţei de contencios administrativ competentă să o soluţioneze, aceasta fiind
singura situaţie admisă de lege, în care judecătorul fondului era şi judecătorul
170
A se vedea, în aceste sens: I. Leş, Tratat..., Vol. I, op.cit., 2014, p. 362.
171
Ibidem.
172
I Leş, op.cit,.2010, p.365.
173
Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât în forma iniţială cât şi în urma modificărilor aduse prin Legea 262/2007, avea
următorul conţinut: „Instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează prin încheiere
motivată instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios
administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu
fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa
de contencios administrativ competentă să o soluţioneze.”
81
excepţiei.174
În forma actuală, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 statuează: „Instanţa
învestită cu fondul litigiului în care a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând
că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond,
este competentă să se pronunţe asupra excepţiei fie printr-o încheiere interlocutorie, fie
prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă
prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.”
Modificarea legislativă ce vizează instanţa competentă, în sensul că excepţia de
nelegalitate va fi soluţionată de instanţa în faţa căreia se ridică şi nu de instanţa de
contencios administrativ competentă în a soluţiona o eventuală cerere de anulare pe cale
principală a actului administrativ, a primit şi unele critici. În mod judicios s-a apreciat, în
doctrină, că o atare opţiune va aduce cu sine o accelerare a soluţionării cauzei, însă este
pus sub semnul întrebării „nivelul de experienţă şi totodată de expertiză al unui magistrat
care urcă în pretoriul Judecătoriei Pătârlagele sau a celei din Mizil şi dacă acesta îl
recomandă pentru a cenzura, fie şi cu relevanţă inter partes, un act administrativ”175.
Aceiaşi autori mai arată că, tocmai pentru a se asigura cenzurarea lor de către
magistraţi cu un nivel de experienţă şi expertiză rezonabil, Legea contenciosului
administrativ consacră competenţa de soluţionare a litigiilor din materie de către tribunal
sau curte de apel, ca instanţe de fond. In plus, această configuraţie a competenţei era de
natură a aduce cu sine şi necesara omogenitate de soluţii la nivelul comunităţii – fie la
nivel de judeţ, prin soluţionare în primă instanţă de către tribunal, fie la nivel naţional,
prin judecarea de către instanţa supremă, în recurs, a cererilor vizând acte ale organelor
centrale.176
Pentru considerentele expuse mai sus, apreciem că se impunea păstrarea
competenţei instanţei de contencios administrativ în privinţa cererilor având ca obiect
excepţia de nelegalitate a actului administrativ.
Excepţia de nelegalitate poate fi invocată oricând în cadrul unui proces, fie la
cererea părţii interesate, fie de instanţă din oficiu.
Un alt aspect procesual care se menţine şi în reglementarea actuală este reprezentat
de faptul că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu se
justifică în cazul invocării excepţiei de nelegalitate, întrucât aceasta reprezintă un incident
procedural în cadrul căruia o parte din proces ia cunoştinţă în timpul procesului de
existenţa actului administrativ care îi lezează dreptul sau interesul său legitim. Această
situaţie este surprinzătoare pentru partea care nu a avut posibilitatea de a-l ataca, mai
înainte, pe cale directă, cu îndeplinirea procedurii prealabile. 177 În ipoteza impunerii
parcurgerii procedurii prealabile, partea lezată prin actul administrativ ar fi în
imposibilitate de a se apăra în cadrul procesului, împotriva actului administrativ nelegal,
ceea ce ar echivala cu încălcarea dreptului de acces liber la justiţie reglementat de art. 21
alin. (1)-(3) din Constituţie, precum şi a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6
paragraf 1, respectiv dreptul la un recurs efectiv statuat de art. 13 din Convenţia
europeană a drepturilor omului. 178
174
A se vedea, L. Chiriac, Excepţia de nelegalitate..., p 117.
175
A. Dugneanu, A. Iavarosch, Scurt comentariu asupra excepţiei de nelegalitate, http://www.juridice.ro/297867/scurt-
comentariu-asupra-exceptiei-de-nelegalitate.html.
176
Ibidem.
177
A. Trăilescu, A. Trăilescu, op. cit, 2013, p.64
178
Ibidem, p. 65.
82
6.3. Efectele admiterii excepţiei de nelegalitate
Art. 4 din Legea nr. 554/2004, reglementează o tehnică juridică prin care o parte
într-un proces, căreia i se opune un act administrativ pe care îl consideră nelegal, poate
cere ca instanţa de contencios să verifice legalitatea actului, în situaţia în care actul este
declarat nelegal, acesta devenind inopozabil părţii împotriva căreia a fost invocat.
Admiterea excepţiei de nelegalitate are drept consecinţă blocarea efectelor actului
administrativ contestat, fără însă a-i afecta validitatea, astfel încât actul în discuţie deşi
valid, odată ce a fost declarat nelegal rămâne inoperant în cadrul litigiului respectiv.
De aceea, instanţa de contencios administrativ, admiţând excepţia de nelegalitate
nu poate dispune anularea actului administrativ - ca în situaţia în care ar fi fost investită
cu o acţiune în anulare în temeiul art. 8 din aceeaşi lege - ea trebuind să se rezume doar la
a constata nelegalitatea actului administrativ atacat incidental, pe cale de excepţie.179
În virtutea principiului ,,electa una via non datur recursus ad alteram”,
examinarea legalităţii unui act administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate, în cadrul
procesului având ca obiect anularea aceluiaşi act, este inadmisibilă, cele două căi de
examinare a legalităţii actelor administrative excluzându-se reciproc.180
În mod judicios s-a arătat în doctrină181 faptul că ridicarea unei excepţii de
nelegalitate, urmată de admiterea acesteia, are rolul de a crea un precedent judiciar, care
se înţelege, va fi invocat şi în alte dosare şi este de presupus că, după conturarea unei
practici constante de admitere a excepţiei, actul administrativ intră în desuetudine, ceea
ce va determina autoritatea emitentă să îl retracteze, fie imediat, după pronunţarea primei
hotărâri în sensul admiterii excepţiei, fie ulterior, dat fiind faptul că în sistemul juridic
european se conturează dreptul la o bună administraţie care, evident, impune o astfel de
atitudine din partea emitentului.
Întrebări recapitulative:
1. Care sunt trăsăturile excepţiei de nelegalitate?
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_________________________
2. Care este instanţa competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate a actului

administrativ?
179
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1080 din 28 februarie 2012, www.scj.ro.
180
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 2708 din 31 mai 2012, ww.scj.ro.
181
A. Iorgovan, op cit., 2004, p. 302; A Iorgovan, L. Vişan, Al. S. Ciobanu, D.I. Pasăre, op. cit. 2008, pp. 134-135, apud.
I.Rîciu, Procedura…, op.cit, 2009, p. 171.
83
__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_______________________________
3. Precizaţi care este efectul admiterii excepţiei de nelegalitate?

__________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
_________________
1. Instanţa competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate este instanţa

învestită cu soluţionarea fondului cauzei.(☻)
2. Procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu se justifică

în cazul invocării excepţiei de nelegalitate. (☻)
3. Excepţia de nelegalitate nu poate fi invocată în căile de atac.
Întrebări de evaluare.
1. Caracteristica excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ este
aceea că:
a) de actul administrativ care face obiectul excepţiei de nelegalitate, depinde
soluţionarea litigiului pe fond;
b) de actul administrativ care face obiectul excepţiei de nelegalitate, nu depinde
soluţionarea litigiului pe fond;
c) se poate invoca direct la Curtea Constituţională.
2. Excepţia de nelegalitate poate fi invocată:

a) în termen de 6 luni de la emiterea actului;
b) în termen de maximum un an de la emiterea actului;
c) oricând.
84
3. Excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect:
a) un act administrativ cu caracter normativ;
b) un act administrativ cu caracter unilateral;
c) un contract administrativ.
4. Admiterea excepţiei de nelegalitate are drept efect:

a) anularea actului administrativ care face obiectul excepţiei de nelegalitate;
b) obligarea autorităţii publice emitente să-şi revoce propriul act;
c) blocarea efectelor actului administrativ contestat, fără însă a-i afecta
validitatea.
5. Excepţia de nelegalitate este un mijloc de apărare, o cale indirectă de control

a legalităţii unui act administrativ cu caracter individual, care poate fi utilizată
numai în cadrul :
a) unui proces civil aflat pe rol;
b) unui litigiu administrativ;
c) oricărui proces aflat pe rolul unei instanţe de judecată.

Bucureşti, 2015;
Universităţii ,,Lucian Blaga”, Sibiu, 2018
 Ştefan Elena Emilia, Drept administrativ. Partea a II-a, Ediţia a II-a, Ed.
Bucureşti, 2017;
85
VI. TEST DE EVALUARE RECAPITULATIVĂ
I. Întrebări grilă:
1. Instanţe judecătoreşti competente să judece litigiile de contencios administrativ se

constituie în cadrul:
a) numai al tribunalelor judeţene şi al judecătoriilor;
b) numai al tribunalelor judeţene şi al curţilor de apel;
c) tribunalelor judeţene, al curţilor de apel şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2. Acţiunea în contencios administrativ poate fi formulată:

d) numai împotriva autorităţii de la care emană actul;
e) împotriva autorităţii de la care emană actul şi a funcţionarului public, indiferent de
obiectul acţiunii;
f) împotriva autorităţii de la care emană actul şi a funcţionarului public, atunci când
se solicită plata unor despăgubiri.
3. Excepţia de nelegalitate poate fi invocată:

d) în termen de 6 luni de la emiterea actului;
e) în termen de maximum un an de la emiterea actului;
f) oricând.
4. Care sunt criteriile după care se stabileşte competenţa materială a instanţelor de

contencios administrativ:
d) criteriul nivelului la care se află situată autoritatea care a emis actul administrativ;
e) criteriul valoric, pentru litigiile fiscale;
f) criteriul nivelului la care se află situată autoritatea care a emis actul administrativ
şi criteriul valoric, pentru litigiile fiscale.
5. Pârât în litigiile administrative poate fi:

d) Preşedintele României;
e) numai o autoritate publică;
f) autoritatea publică sau persoana juridică de drept privat care exercită potrivit legii,
unele prorogative de putere publică.
6. Plângerea prealabilă în litigiile de contencios administrativ înseamnă:

d) acţiunea în anulare a unui act administrativ ilegal;
e) excepţia de neconstituţionalitate a unui act administrativ;
f) cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau organului ierarhic
superior, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ,
în sensul revocării sau modificării acestuia.
7. Care sunt cele două condiţii cumulative pentru a solicita suspendarea executării
actului administrativ:
g) legalitatea şi noutatea;
h) caz bine justificat şi oportunitatea;
i) caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
86
8. Se declară recurs împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios
administrativ şi fiscal a tribunalelor şi se judecă de:
d) secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel;
e) secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
f) secţia de proprietate intelectuală a curţii de apel.
9. Instanţa de executare în materia contenciosului administrativ este:

d) judecătoria, ca instanţă de drept comun;
e) instanţa care a soluţionat fondul litigiului administrativ;
f) secţia de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme.
10. Neexecutarea unei hotărâri pronunţate în contenciosul adminisrativ atrage:

d) aplicarea unei amenzi de maximum 10% din salariul minim brut pe economie
pentu fiecare zi de întârziere conducătorului autorităţii căreia i se opune
hotărârea;
e) aplicarea unei amenzi de maximum 20% din salariul minim brut pe economie
hotărârea;
f) aplicarea unei amenzi de maximum 30% din salariul minim brut pe economie
hotărârea;
11. Dreptul de tutelă administrativă aparţine:

a) Agenţiei Naţionale de Integritate;
b) Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală;
c) Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
12. Termenul de introducere al unei acţiuni în despăgubire este de:

a) 30 zile de la data la care persoana a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea
pagubei;
b) 6 luni de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască
întinderea pagubei;
c) un an de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască
întinderea pagubei;
13. Soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ, în fond

sunt:
a) numai obligarea autorităţii publice să emită un act, un certificat sau orice alt
înscris;
b) numai anularea în tot sau în parte a actului administrativ atacat;
c) pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act administrativ, atunci când
autoritatea publică refuză să se conformeze legii.
14. Ce anume conferă caracterul de contencios de plină jurisdicţie al

contenciosului administrativ?
a) obiectul litigiilor administrative;
b) părţile unui litigiu administrativ;
c) procedura de urmat într-un litigiu administrativ.
87
15. Soluţionarea litigiilor care ar putea apărea din executarea unui contract
administrativ este de competenţa:
a) instanţelor de drept comun;
b) instanţelor de contencios adminisrativ;
c) atât a instanţelor de drept comun cât şi a instanţelor de contencios
adminisrativ.
II. Speţe
1. Se dă următoarea situaţie de fapt:
Dorind să obţină autorizaţia de taximetrie, A.B. şi-a achiziţionat mai multe

autovehicule şi a obţinut documentele tehnice necesare, de la autorităţile abilitate
din domeniul transporturilor rutiere de călători.
Ultima etapă a acestei proceduri de autorizare este obţinerea autorizaţiei de
taximetrie de la Primăria Municipiului Bucureşti.
A.B. a depus toată documentaţia necesară la Primăria Municipiului
Bucureşti la data de 01.10.2016.
Până la data de 01.02.2017 nu a primit niciun răspuns la cererea sa, de la
instituţia respectivă.
A.B. vă solicită o consultaţie juridică cu privire la posibilităţile legale pe
care le are pentru a obţine autorizaţia de taximetrie.
Întrebări:
 Cum îl sfătuiţi să procedeze? Ce documente trebuie redactate?
2. Prin Hotărârea nr. X/2017 a conducătorului Autorităţii publice Z, aflată în

subordinea Ministerului Y, se dispun unele măsuri de reorganizare internă.
A.B. având calitatea de funcţionar public în cadrul Autorităţii Z, consideră că
hotărârea în cauză este ilegală şi o atacă la instanţa de contencios administrativ.
Înainte de introducerea acţiunii, A.B. formulează o plângere prealabilă prin care
solicită revocarea Hotărârii nr. X/2017, plângere pe care o adresează ministerului de
resort, în calitatea acestuia de conducător al organului ierarhic superior.
La primul termen de judecată, instanţa din oficiu invocă excepţia lipsei procedurii
prealabile.
Întrebări:
1. Care sunt condiţiile acţiunii directe în contenciosul administrativ?
2. Care este instanţa competentă să se pronunţe în speţă?
3. Care este soluţia instanţei şi cu ce motivare?
88

Limbă

SUPORT ID 2018 Contencios Administrativ

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SUPORT ID 2018 Contencios Administrativ

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „ LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

- Suport de curs pentru învăţământul la distanţă -

I. GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU ............................................ 3

Prezentul manual de studiu reprezintă o sinteză a conţinutului disciplinei

Procedura de învăţare în sistem de autoinstruire

TEMA PENTRU ACASĂ (TA) reprezintă un exerciţiu obligatoriu de reflecţie

TEMA DE CONTROL (TC): reprezintă un exerciţiu obligatoriu mai amplu, cu

Manualul de studiu ,,Contencios administrativ” reprezintă o sinteză

Obiectul general al cursului: Contencios administrativ

Descrierea structurii manualului:

Prezentul manual constituie bibliografia generală minimală obligatorie pentru

III. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ, SELECTIVĂ RECOMANDATĂ

1. Bogasiu Gabriela, Legea contenciosului administrativ – comentată şi adnotată,

II. Legislaţie şi jurisprudenţă

Referatul trebuie să aibă o structură logică şi echilibrată care se va prezenta în

Tema 1. Contenciosul administrativ - formă a controlului exercitat asupra

Obiective: Însuşirea de către studenţi a tipurilor de control exercitat

Cuvinte cheie: control, contencios administrativ, Constituţie, lege,

1. Formele de control a activităţii administraţiei publice.

Tema pentru acasă:

Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 2 ore.

Rolul controlului constă în prevenirea erorilor în aplicarea deciziilor, eliminarea

1.2. Noţiunea de contencios administrativ

Contenciosul administrativ este o instituţie fundamentală a oricărui stat

 Principalele forme ale contenciosul administrativ

În funcţie de dreptul sau interesul legitim vătămat, contenciosul administrativ

 Contenciosul administrativ obiectiv - presupune că, prin acţiunea sa,

1.3. Fundamentele constituţionale şi legale ale contenciosului

Bazele constituţionale ale contenciosului administrativ le regăsim în mod

1. Ce este contenciosul administrativ?

2.Care sunt formele contenciosului administrativ?

1. Controlul parlamentar poate îmbrăca următoarele forme:

2. Principalul sediu constituţional al contenciosului administrativ este:

3. Acuala Lege a contenciosului administrativ recunoaşte:

NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

1. Obiectul unei acţiuni în contencios administrativ îl poate reprezenta:

2. Pe calea contenciosului administrativ se pot obţine:

3. Ce anume conferă caracterul de contencios de plină jurisdicţie al contenciosului

4. Contenciosul administrativ obiectiv presupune:

5. Instituţia contenciosului administrativ reprezintă unul dintre domeniile pe care

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ PENTRU TEMA I

 Vedinaş Verginia, Drept administrativ, Ediţia a X-a, Universul Juridic,

Obiective: Cunoaşterea clară a conceptelor de jurisdicţie, justiţie,

Cuvinte cheie: jurisdicţie, justiţie, act administrativ-jurisdicţional,

1. Determinarea conceptului de jurisdicţie.

Tema pentru acasă: Realizaţi o analiză comparativă între actul

Timpul alocat parcurgerii şi înţelegerii temelor: 2 ore.

2.1. Determinarea conceptului de ,,jurisdicţie”

Originea noţiunii de jurisdicţie provine din dreptul roman: iurisdictio în limba

Raţiunea constituirii jurisdicţiilor speciale administrative a fost şi este, în toate

2.3. Actul administrativ-jurisdicţional

Controlul legalităţii actelor administrative de către unele organe de jurisdicţie,

1. Care este rolul jurisdicţiilor speciale administrative?

2. Care sunt avantajele procedurii-administrativ-jurisdicţionale?

3. Analizaţi trăsăturile actului administrativ-jurisdicţional.

1. Jurisdicţia administrativă soluţionează litigii izvorâte în:

3. Actul administrativ-jurisdicţional este:

4. Între termenii de jurisdicţie şi justiţie esxistă o relaţie?

5. Actul administrativ-jurisdicţional este:

NOTĂ: Simbolul ☻reprezintă răspuns corect

1. Jurisdicţiile speciale administrative sunt obligatorii şi gratuite;