Sunteți pe pagina 1din 2

Tomsa Adina, PEU, Anul I

Studiu de caz
-Avortul spontan-

Cazul familiei Shawn Johnson East &Andrew


Fosta campioană olimpică la gimnastică artistică, Shawn Johnson, locuia la acel moment
în orașe diferite față de soțul ei, când a aflat că este însărcinată, iar astfel l-a chemat acasă pentru
a-i da această veste. Bucuria lor nu a durat mult, pentru că după o perioadă scurtă de timp (era
în săptămâna a 8-a) , a avut o zi în care s-a simțit foarte rău, a avut sângerări și dureri extrem
de puternice. Pe drum spre doctor povestește că de când a aflat că este gravidă ”a trecut de la
șoc, la extaz, la convingerea că nu va fi în stare să facă asta, până la încrederea că este capabilă,
iar acum era îngrijorată că totul poate dispărea. Ajunsă la medic, a aflat nu doar că a avut o
pierdere de sarcină ci că a făcut totul aproape singură și nu ar mai avea nevoie de prea multe
intervenții medicale. Shawn relatează faptul că ”s-a simțit vinovată, tristă, chiar i-a cerut scuze
soțului pentru că i-a pierdut bebelușul”. Considera că era ceva ce ea a greșit, precum faptul că
ar fi fost prea stresată sau că nu și-ar fi luat vitaminele prenatale potrivite, ca ea eșuase în fața
copilului ei și nu fusese capabilă să-i ofere un mediu potrivit pentru dezvoltare.
!!!Un lucru foarte important făcut de doctorul ei a fost să încerce să elimine pe cât posibil
anumite lucruri pe care oamenii le pot considera răspunzătoare pentru pierderea de sarcină, sau
pentru care s-ar putea învinovății mama, astfel că i-a explicat faptul că pastilele, nivelul de
activitate, apropierea de persoane care fumează sau orice alte aspecte circumstanțiale nu au
cauzat avortul și ei nu au făcut nimic ce i-ar putea dăuna copilului. În noaptea imediat de după
a avut o mulțime de vise ce se legau de faptul că nu va mai putea avea copii niciodată. În
perioada următoare povestește despre doliul pe care știe că trebuie să-l poarte, și că are momente
când iese cu prieteni și se distrează, râde, iar apoi se simte vinovată pentru că s-a simțit bine.
Un pas dificil pentru ea a fost să-și anunțe părinții de pierderea sarcinii, deoarece se
bucuraseră tare mult de apariția unui nepot, dar mama ei pierduse și ea o sarcină, dar într-o fază
mai avansată, așa că a reușit să empatizeze cu ea. Credința religioasă îi ajută, povestesc că
reușesc să rămână pozitivă deoarece sunt convinși că ” Dumnezeu are un plan mai mare gândit
pentru ei”. Cuplul povestește că va încerca din nou să facă un copil, și că se vor teme la
următoarea sarcină de această posibilitate, dar că nu-și pierd speranța. Adaugă și că , cel mai
probabil, vor aștepta o perioadă mai lungă până își vor anunța prietenii. Un an și jumătate mai
târziu a anunțat că este din nou gravidă.
Ipoteze lansate pe baza cazului:
 Mama pare că se învinovățește ca urmare a carierei sportive pe care a avut-o, putând
considera că efortul la care și-a supus corpul fiind gimnastă, nu-i permite acum să poarte
o sarcină.
 A apărut evitarea unei noi pierderi, justificând că vor aștepta o perioadă, că asta le
recomandă medicul etc. (reușesc conceperea unui alt copil la o distanță de 1 an și
jumătate).
 Doliul preventiv apare ca un scut, propunându-și încă de la început să facă publică
vestea mult mai târziu.
 Sentimente extreme și recurente de vinovăție.

Intervenție:
Într-o primă etapă ar fi utilă evaluarea printr-un interviu semi structurat ce vizează
efectele avortului spontan și a atașamentului prenatal (fiind din nou gravidă). Etapa următoare,
extrem de importantă este alianța terapeutică, stabilirea unei relații securizante. Optimizarea,
eficientizarea atașamentului prenatal și susținerea ambilor parteneri pe întreg travaliul.
Realizarea unei diferențieri foarte clare între cei doi fetuși, cel pe care l-au pierdut și cel actual,
pentru a nu-i transmite noului copil ”bagajul” celui pierdut. Finalizarea doliului, resemnificarea
și integrarea experienței, prin tehnici expresiv creative, tehnica scaunul gol sau a jocurilor de
rol. Transmiterea de informații medicale, pentru a elimina multitudinea de temeri și mitologii
ce pot să apară. Tehnici de ancorare în realitate, pentru a o ajuta pe mamă să nu ajungă într-o
extremă a hipervigilenței, prevenției comportamentale și medicamentoase extreme. Identificare
și transformare în resurse a stărilor de vinovăție, normalizarea lor. Tehnici de conștientizare
corporală, menite să reclădească încrederea în propriul corp și să o ajute pe mamă să intre în
contact cu nevoile copilului, realizând o conexiune securizantă.