Ell

PROGRAMUL DE COOPERARE ELVEŢIANO-ROMÂN

SWISS-ROMANIAN COOPERATION PROGRAMME

“Managementul Resurselor Naturale”

(Fond Cinegetic, Faună Sălbatică si Planificare Strategică)

Suport de curs:
MANAGEMENTUL FAUNEI DE INTERES CINEGETIC

Ioan Mihai
Pop Ion Micu
Adrian Hăgătis

www.propark.ro
www.
wwfdc
p.ro

WWF
www.propark.ro www.propark.ro
CUPRINS
Capitolul 1. Managementului cinegetic
1.1. Vânătoarea activitate tradiţională
1.2. Managementul cinegetic
Capitolul 2. Valori ale faunei sălbatice de interes cinegetic
Capitolul 3. Fauna si diversitatea biologică
Capitolul 4. Ameninţări la adresa faunei si biodiversităţii
Capitolul 5. Categorii arii protejate si sălbăticia
Capitolul 6. Principii ce guvernează managementul faunei
6.1. Principii privind conservarea
biodiversităţii
6.2. Principii privind managementul cinegetic
Capitolul 7. Masuri de management
Capitolul 8. Implicarea factorilor interesaţi Capitolul 9.
Corelarea planificării cu alte domenii
Vânătoarea activitate tradiţională
Fauna sălbatică a fost şi este încă o resursă pentru societate indiferent de regiune. Secole la rând fauna a
avut o valoare economică directă prin utilizarea animalelor pentru hrană, îmbrăcăminte şi alte produse.
Spaţiul identificat în prezent cu graniţele României este caracterizat de-a lungul istorie ca o zonă în care
produsele obţinute din specii de faună autohtone se constituiau ca produse principale în economia zonei 1.
De asemenea pe lângă aspectele comerciale, fauna a reprezentat în anumite perioade ale istoriei şi
elemente cu un puternic caracter social, reprezentând frecvent tribut al micilor nobili către suverani. În
Evul Mediu, exemplare vii de urşi, lupi, vulturi, lei etc. erau folosite ca şi cadouri în cazul căsătoriilor
nobiliare sau în cazul diferitelor negocieri2.
O valoare deosebită a animalelor sălbatice este dată de legătura extrem de profundă dintre om şi
animalele sălbatice, care a existat de-a lungul timpului şi care are determină o valoare existenţială
spirituală aparte, generând ritualuri cu caracter religios, cultural. În diferite culturi, uciderea animalului de
către vânător putea însemna şi preluarea forţei vitale şi a aptitudinilor acestuia. Purtarea în cadrul
diverselor evenimente ale comunităţii a unor măşti reprezentând animale au căpătat în multe zone un
aspect ritualic. In acest sens valoarea existenţială a animalului este utilizată pentru a transmite mesaje
emoţionale, cu încărcătură istorică, uneori personală, comunităţii cu ocazia diferitelor evenimente legate în
majoritatea cazurilor de perioade chei e din an.
Legătura ancestrală şi chiar ritualică a omului cu animalele este demonstrată de evoluţia heraldicii cu
elemente faunistice. Începând cu perioada preistoriei şi culminând cu Evul Mediu animalele au fost
reprezentate pe steme ale împăraţilor, regilor, nobililor şi ulterior a oraşelor. Selecţia animalelor
reprezentate pe stemă era dependentă de statutul social sau de personalitatea celui ce purta stema. În
prezent anumite denumiri de oraşe sunt considerate ca fiind alese în urma unor evenimente ce au implicat
prezenţa unui animal. Un exemplu în acest sens poate fi considerat oraşul Berna ce si-ar fi primit numele
după cuvântul Bär provenind din limba germană, însemnând urs 3. Exemplele pot continua în sensul
identificării importanţei faunei sălbatice şi a vânătorii în dezvoltarea economică, socială şi spirituală a
societăţii, însă toate studiile recente indică existenţa pericolului ca în multe zone elemente ale faunei să
rămână doar un simbol, efect ce ar conduce fără dubiu la schimbări semnificative în cadrul ecosistemelor.
Utilizarea resursei reprezentate de speciile de faună a fost motivată de-a lungul timpului de nevoia de
hrană in principal şi pe parcursul istoriei ca elemente ale tributului plătit imperiilor vecine cărora ţările
Române le erau supuse sau pentru schimburi comerciale in secundar. Piei de jder, de urs, păsări se

1Gh. Nedici Istoria Vânătoarei, Editura Paideia, 2003 citând din Nicolae Iorga lucrarea Istoria românilor prin călători. Vol. 1 pag
26.
2M. Pastoureau - Ursul. Istoria unui rege decăzut, Editura Cartier, Chisinău, 2007, pag. 92,212
3
M. Pastoureau - Ursul. Istoria unui rege decăzut, Editura Cartier, Chisinău, 2007, pag. 316
constituiau pe lângă aur ca bir sau taxe. Satele erau obligate să plătească stăpânului zeciuiala in oi sau vite
dar si in blănuri de animale sălbatice. Din aceste considerente vânătoarea a reprezentat un element
important in societate fără a avea însă un puternic caracter organizat. Din acest motiv tehnicile noi de
vânătoarea şi principii ale gestiunii vânatului au fost "importate" atât dinspre vest cât şi dinspre est. În
timp, vânătoarea a fost limitată anumitor clase sociale şi din activitate "obligatorie,, pentru supravieţuire a
devenit o activitate recreativă accesibilă condiţionat. În timp vânătoarea ca activitate a devenit un element
al culturii vânatului, disciplină integratoare a mai multor domenii ştiinţifice, iar acţiunea de ucidere a
animalului a trecut in plan secund fiind subordonată scopului de a păstra echilibre naturale.
România este considerată a fi unul dintre ultimele refugii, cu o influenţă antropică redusă, pentru fauna
sălbatică, considerând statele membre ale Uniunii Europene. Opiniile sunt împărţite când se pune însă
problema cauzalităţii acestei realităţi. Certitudinea necesităţii abordării preventive, ca principiu ce
fundamentează managementul resurselor naturale, deci şi a faunei sălbatice de interes cinegetic, obligă să
nu ţinem cont de declaraţia arhicunoscută "avem biodiversitate", deoarece pe termen lung această condiţie
necesară nu este suficientă.
 1.2. Managementul cinegetic
Fundamentarea principiilor şi strategiilor privind managementul durabil al speciilor de faună se bazează
pe definirea conceptului de manager la faunei sălbatice definiţii precum şi a unor termeni consacraţi în
România precum vânat şi gestionar.

Definiţii în România (Legea vânătorii) Definiţii în Europa (Carta Europeană pentru

Vânătoare şi Biodiversitate1)

gestionar - persoana juridică română care a fost manageri - agenţi privaţi sau guvernamentali, inclusiv
licenţiată în condiţiile legii şi căreia i se atribuie în
gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul proprietari de terenuri, ce sunt responsabili pentru
unui fond cinegetic
administrarea în practică a speciilor de faună sălbatică
şi a habitatelor lor
gestionarea faunei sălbatice - activitatea de
gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic managementul faunei sălbatice - aplicarea
din fondurile cinegetice, realizată de gestionari în cunoştinţelor bazate pe rezultate ştiinţifice şi
baza contractelor de gestiune, pe riscul şi
răspunderea lor, pentru perioada stabilită prin experienţa locală în administrarea populaţiilor faunei
contractele de gestiune sălbatice (inclusiv a vânatului) şi a habitatelor acestora
într-o manieră benefică pentru mediu şi societate
vânat - exemplarul/exemplarele din specia/ speciile
de interes cinegetic obţinut/obţinute prin acţiunile vânat - speciile de vânat includ acele specii sălbatice
de vânătoare sau prin acţiunile de braconaj din grupul mamiferelor terestre şi a păsărilor pentru
cinegetic
care vânătoarea este legal permisă în ţările ce au
semnat Convenţia pentru Conservarea faunei sălbatice
şi a habitatelor naturale (Berna, 1979).
Managementul faunei sălbatice reprezintă administrarea populaţiilor faunei sălbatice (inclusiv a vânatului)
şi a habitatelor acestora într-o manieră benefică pentru mediu şi societate prin aplicarea cunoştinţelor
bazate pe rezultate ştiinţifice şi experienţa locală2. Această abordare este mult mai cuprinzătoare deoarece
include un spectru mai larg de obiective şi posibile activităţi, cultura vânatului fiind din această
perspectivă, doar un sector cheie. Domeniul mai amplu al managementului faunei sălbatice poate fi
considerat disciplină individuală alături de activităţi precum silvicultura, agricultura, managementul ariilor
naturale protejate etc. în cadrul domeniului multidisciplinar al conservării biodiversităţii.
! Manager de faună - persoană fizice sau juridică ce au responsabilităţi în administrarea faunei sălbatice
(de ex. gestionari de fond cinegetic, administratori de arii protejate),
Capitolul 2. Valori ale faunei sălbatice de interes cinegetic

1European Charter on Hunting and Biodiversity, prepared by S. Brainerd for Convention on the Conservation of European Wildlife and
Natural Habitats, 2007
2European Charter on Hunting and Biodiversity, prepared by S. Brainerd for Convention on the Conservation of European Wildlife and
Natural Habitats, 2007

www.propark.ro www.propark.ro
În accepţiunea generală, resursele fac în general subiectul valorificării directe în scopul utilizării, în timp
ce valorile sunt admirate şi eventual protejate, în unele cazuri având şi valoare economică. Ca principiu
general,

www.propark.ro www.propark.ro
resursele sunt sau ar trebui să producă profit în timp ce valorile nu sunt obligatoriu caracterizate de această
perspectivă, ba chiar este de aşteptat ca gestiunea lor să genereze costuri.
Termenul de valoare se utilizează pentru a indica valoarea în ansamblu a resursei naturale, respectiv valoarea
economică directă, valoarea socială si valoarea ecologică sau naturală (numită în mod curent "de mediu")
considerate la rândul lor valori indirecte, adică toate valorile care contribuie la realizarea mediului1 nostru
de viaţă.
Valoarea unei resurse, considerând diversitatea modului în care este utilizată, poate fi clasificată în:
valoare economică directă2 atribuită resurselor considerate ca şi bunuri sau servicii ce aduc beneficii
măsurabile, cuantificabile, ce pot fi diferenţiate în valori utilizate pentru consum (bunuri consumate local) şi
valori de producţie (vândute pe piaţă)
valori economice indirecte - atribuite resurselor care au sau nu valoare economică directă, includ valori
economice neconsumabile - se referă la valori care pot genera beneficii economice dar fără a utiliza/prelucra
în mod direct resursa (ex. relaţii între specii precum prădătorismul, valoarea estetică a peisajului sau a unei
specii ce se poate valorifica prin recreere, educaţia etc.), valori economice opţionale (speciile pot produce un
beneficiu societăţii de ex. medicamente) şi valori existenţiale (existenţa specie generează emoţii, sentimente,
răspunsuri din partea membrilor societăţii ce pot fi la rândul lor valorificate).
Scopul managementului faunei este de a menţine sau creşte după caz valoarea economică directă şi indirectă
a resursei reprezentate de fauna sălbatică şi a caracteristicilor sale. Din perspectiva dezvoltării durabile,
armonizarea valorilor economice, sociale şi ecologice nu necesită în mod obligatoriu o separare a valorilor
în categoriile prezentate anterior. Procesul strategic de planificare presupune însă asumarea evaluării
valorilor, urmare a identificării obiective a acestora şi a modului în care ele conlucrează pentru susţinerea
dezvoltării comunităţilor.
Din perspectiva valorilor pentru fauna sălbatică de interes cinegetic putem clasifica valoarea acesteia după
cum urmează:
Valoare economică în cele ce urmează se înţelege valoarea economică directă, care este relativ uşor de
identificat şi evaluat fiind în general reprezentată de valorificarea directă a "produsului" reprezentat de
animal.
Valoarea socială care se referă la atribute ce fac ca resursa să genereze beneficii pentru societate, beneficii ce
nu pot fi întotdeauna cuantificate în totalitate însă sunt de importanţă majoră pentru comunitate. În această
categorie intră de exemplu:
valoarea educativă (de exemplu ariile protejate au de obicei valoare educativă ridicată, constituind "săli de
clasă" pentru studierea naturii),
valoarea culturală, care descrie importanţa atribuită în cultura naţională sau locală,
valoarea spirituală (specia sau locul generează emoţii, sentimente, răspunsuri din partea membrilor societăţii
ce pot fi la rândul lor valorificate indirect) ,
valorile economice indirecte consumabile, cum ar fi în cazul speciilor care pot aduce un beneficiu
comunităţii locale, chiar dacă nu constituie materie primă pentru economie sau nu se valorifică pe piaţă
Valoarea ecologică se referă la importanţa pentru menţinerea echilibrului natural, importanţa pentru speciile
de floră şi faună, pentru procesele naturale. Varietatea resurselor naturale, rezultantă a relaţiilor funcţionale
în cadrul ecosistemelor, aduce valoare adăugată valorii economice şi sociale prin calitatea şi diversitatea
produselor şi serviciilor. Aproape invizibilă pentru dezvoltarea comunităţii, valoarea ecologică este element
cheie îndeosebi pentru dezvoltarea comunităţilor rurale, dependente în mare măsură de resursele naturale. 1 2
Valori ale faunei sălbatice
Resursa Valoarea economică Valoarea socială Valoarea ecologică
• Resursă alimentară: • Complementaritate la • Structuri
ungulate (ex. mistreţ alimentaţia localnicilor (înechilibrate în cadrul
căprior), păsări (ex.raţe, în comunităţi izolate) populaţiilor
prepeliţe etc.) • Locuri de muncă directe pe • Menţinerea
Fauna de interes • Venituri din trofee termen lung în domeniul structurii
cinegetic privită în valoroase (prin vânătoare) managementului cinegetic funcţionale a
principal ca resursă • Venituri indirecte din (administratori şi paznici ai piramidei trofice.
consumabilă turismul cinegetic fondurilor cinegetice)
• Produse accesorii • Locuri de muncă indirecte -
obţinute din vânat (ex. persoane din comunităţi
îmbrăcăminte, nasturi, etc.) angajate ca ghizi şi în
infrastructura de servicii turistice
• Resursă turistică - fauna • Promovarea tradiţiilor locale • Valoare de
reprezintă un punct de (ex. jocuri cu măşti) conştientizare (prin
atracţie pentru turişti, • Ritualuri legate de animale, ce simbolistică,
vânătoare de imagini, au rolul de a uni comunitatea la publicistică)
Fauna de interes turism ştiinţific. evenimente sociale •• Ecosisteme
cinegetic privită ca • Contribuie la dezvoltarea Simbolistică istorică - comunităţi echilibrate prin reţea
resursă neconsumabilă unor branduri locale (ex. legate de locuri şi evenimente trofică completă
Braşov) animale • Dinamică naturală
• Comerţ cu produse în cadrul populaţilor
simbolice legate de animale diferitelor specii
(ex. comerţ cu animale de • Modelează
pluş, obiecte artizanale cu ecosisteme
motive vânătoreşti)

Capitolul 3. Fauna şi diversitatea biologică

În anul 1989, World Wide Fund for Nature a definit diversitatea biologică prin abundenţa de entităţi vii pe
Pământ reprezentată de milioane de plante, animale si microorganisme, genele pe care acestea le conţin,
complexitatea ecosistemelor în care speciile formează comunităţi unice, interacţionând între ele, dar si cu
aerul, apa si solul.

1Mediu - 1. Natura înconjurătoare alcătuită din totalitatea factorilor externi în care se află fiinţele si lucrurile (DEX 1998); 2. Ansamblul
factorilor fizici si biologici, naturali si artificiali, care acţionând in diferite moduri generează o anumită ambianţă ecologică, in general favorabilă
vieţii (Lupan, 1997)
2R.B. Primack, M. Pătroescu, L. Rozylowicz, C. lojă - Conservarea diversităţii biologice, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002.
Fauna sălbatică reprezentată de specii de mamifere, păsări, amfibieni, reptile, nevertebrate, structura lor
genetică şi relaţiile structurale şi funcţionale dintre ele reprezintă elemente fundamentale a ceea ce este
definit ca diversitate biologică.
Din perspectiva acestei definiţii omul şi rezultatele acţiunilor lui sunt elemente dinamice, respectiv factori
determinanţi ai diversităţii biologice. Omul şi fauna sălbatică sunt deci elemente aflate în acelaşi flux de
materie şi energie, funcţionalitatea relaţiilor dintre elemente fiind determinantă pentru păstrarea echilibrelor
ecosistemice, respectiv al mediului biologic.
Considerând intensitatea şi magnitudinea modificărilor aduse de om mediului, s-a dezvoltat ca răspuns în
faţa unei crize1, domeniul destul de controversat al conservării diversităţii biologice, ca domeniu
multidisciplinar, având trei scopuri2:
Investigarea şi descrierea diversităţii lumii vii;
Înţelegerea efectelor activităţilor umane asupra speciilor, comunităţilor şi ecosistemelor; 1 2
• Dezvoltarea unor metodologii interdisciplinare pentru protejarea şi restaurarea diversităţii biologice.
Managementul faunei sălbatice este o disciplină cheie în domeniul conservării biodiversităţii, abordând
fiecare din scopurile definite mai sus. Tradiţional, în România, literatura de specialitate din domeniul faunei
sălbatice utilizează termenul cultura vânatului, definită ca "arta de a face ca solul şi apele să producă o
recoltă justă şi susţinută de animale sălbatice şi viguroase, în armonie cu agricultura şi silvicultura, în
scopuri economice, recreative şi estetice"3.
Capitolul 4. Ameninţări la adresa faunei şi biodiversităţii
Un mediu natural sănătos, echilibrat are o mare valoare economică, socială, estetică şi etică şi poate fi
conservat doar prin menţinerea în bune condiţii a tuturor componentelor sale: specii, variabilitate genetică şi
ecosisteme. Orice acţiune cu impact negativ asupra oricăruia dintre elemente poate conduce la pierderea
întregului mediu4 5. Abordarea preventivă, ce reprezintă un element cheie într-un management cinegetic
eficient, impune identificarea cu obiectivism a ameninţărilor şi presiunilor ce pot avea un impact negativ
asupra faunei sălbatice.
Presiunile apar/există ca urmare a acţiunilor umane sau a fenomenelor naturale extreme din trecut sau care
au loc în prezent şi afectează în mod cumulat (efectul mai multor acţiuni şi/sau fenomene) sau separat
viabilitatea pe termen lung sau mediu a resursei. Pentru analiza de mai jos s-au luat în calcul presiunile
identificate în prezent, respectiv în ultimii 5 ani.
Ameninţările pot apărea ca urmare a acţiunilor umane sau a fenomenelor naturale extreme pe viitor, putând
afecta în mod cumulat (efectul mai multor acţiuni şi/sau fenomene) sau separat viabilitatea pe termen lung
sau mediu a resursei. Definirea ameninţărilor se face luând în calcul acţiuni umane viitoare sau previzibile.

1Soule M.E. .1985. What is conservation biology? Bioscience 35:727-734

2R.B. Primack, M. Pătroescu, L. Rozylowicz, C. lojă - Conservarea diversităţii biologice, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002..
3A.M. Comsia- Biologia si principiile culturii vânatului, Editura Academiei, 1961
4R.B. Primack, M. Pătroescu, L. Rozylowicz, C. lojă - Conservarea diversităţii biologice, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002.-pag. 57.
5Idem, pag. 101
Pentru analiza de mai jos s-au luat în calcul ameninţările ce pot deriva în următorii 5 ani din acţiuni umane
în derulare sau previzibile şi fenomene naturale extreme posibile.
Important:
! nu orice activitate umană se consideră a fi o presiune sau o ameninţare la adresa valorilor. Dar orice
activitate umană care nu se planifică si nu se realizează în mod responsabil, cu eforturi de reducere a
impactului negativ asupra naturii, devine presiune / ameninţare.
! analiza corespunzătoare a presiunilor si ameninţărilor permite stabilirea si prioritizarea acţiunilor si
măsurilor de management necesare pentru prevenirea acestora si reducerea impactului asupra si respectiv
menţinerea valorilor asociate resurselor sectorului.
! presiunile si ameninţările sunt specifice fiecărei zone, fiind caracterizate de intensităţi si efecte (impacturi)
diferite.
La nivel global, principalele presiuni ce au condus la rata mare de extincţie a speciilor de faună (2,1% în
cazul mamiferelor si 1,3% în cazul păsărilor) este datorată pierderii habitatelor3. Prin pierderea habitatelor
ne referim la degradarea lentă sau rapidă a elementelor ce asigurau hrană, linişte si adăpost speciilor de
faună. Ameninţările care duc la aceste pierderi de habitat sunt multiple, câteva exemple fiind prezentate în
tabelul următor.
Exemple de ameninţări si evaluarea impactului acestora
Ameninţări Principalele grupe faunistice Impact Intensitate
principale /ecosisteme afectate (conform
legendei)
Construcţia de reşedinţe Mamifere, păsări/ păduri, Deranj, fragmentare, degradarea
2
private în extravilan păşuni, fâneţe habitatelor

Ameninţări Principalele grupe faunistice Impact Intensitate

principale /ecosisteme afectate (conform

legendei)
Braconaj Mamifere, păsări/ toate Destructurarea populaţiilor, 3
ecositemele pierderea echilibrelor, reducerea
fondului genetic, reducerea
Abandonul terenurilor Mamifere/Păşuni, fâneţe Degradarea habitatelor 1
agricole seminaturale şi reducerea
suprafeţei locurilor de hrănire şi
Suprapăşunatul Mamifere/păşuni, fâneţe Degradarea habitatelor,
2
Schimbarea echilibrelor
 Zgomot Mamifere/păduri, păşuni, fâneţe, Deranj în zonele de reproducere, 3
Circulaţia turistică cu stepe, mlaştini, zona de coastă a adăpost şi hrană
mijloace motorizate Mării Negre, Delta Dunării
Schimbări climatice Mamifere, păsări/toate Degradarea habitatelor, 1
ecosistemele de la altitudini modificarea ecosistemelor
ridicate sunt în special afectate

Legendă intensitate
Presiune / Ameninţare minoră Presiune / Ameninţare moderată Presiune/Ameninţare majoră
necesită monitorizare dar nu şi necesită acţiuni specifice de necesită acţiuni de management
acţiuni specifice de management management cât mai curând posibil cu prioritate
Cu impact mic Cu impact mediu Cu impact major
1

Degradarea habitatelor afectează indirect şi oamenii, deoarece conduce la schimbări comportamentale ale
speciilor, obligă animalele la deplasări mult prea mari pentru a procura hrana, pentru a-şi găsi un partener
pentru reproducere sau locuri adecvate de iernat şi reproducere, cauzând sporirea conflictelor cu oamenii1.
În contextul multiplelor ameninţări generate de diferite grupuri de factori interesaţi managementul faunei
sălbatice de interes cinegetic devine în mod evident un domeniu ce necesită o abordare multidisciplinară.
Simpla gestiune a vânatului şi aplicarea regimului cinegetic aşa cum este el definit în legislaţia din domeniu,
reprezintă doar un element izolat într-un complex de activităţi/domenii conexe. În acest context, managerii
de faună nu mai sunt o entitate unic-responsabilă şi apare obligaţia de dialog şi planificare strategică a
obiectivelor şi acţiunilor din domeniu.
Capitolul 5. Categorii arii protejate şi sălbăticia
Ariile protejate nu sunt în niciun caz entităţi uniforme ele presupun o varietate mare de obiective de
management şi sunt administrate de numeroşi factori interesaţi 2. Ariile protejate sunt esenţiale pentru
conservarea biodiversităţii. Ele reprezintă piatra de temelie a practic tuturor strategiilor naţionale şi
internaţionale de conservare, fiind rezervate pentru menţinerea funcţionării ecosistemelor, pentru a servi ca
refugii pentru specii şi a menţine procese ecologice care nu ar putea supravieţui în majoritatea peisajelor
terestre sau marine intens gestionate. Ariile protejate acţionează ca repere prin intermediul cărora am putea
înţelege interacţiunea omului cu lumea naturală.3
Definiţii pentru arii protejate:

1Szabo S., Both J., Pop I. M., Chiriac S., Sandu R. M.. 2013. Ghid practic pentru prevenirea degradării şi fragmentarii habitatului ursului brun şi
asigurarea conectivităţii siturilor Natura 2000 în România, Editura Green Steps, Braşov, 2013, pag. 6.
2Dudley N. (Editor) 2008. Guidelines for Applying Protected Area Management Categories. Gland, Switzerland: IUCN. X+86pp.
3 Dudley N. (Editor) 2008. Guidelines for Applying Protected Area Management Categories. Gland, Switzerland: IUCN. X+86pp.
IUCN 1994 - O suprafaţă terestră şi/sau marină destinată în mod special protejării şi menţinerii diversităţii
biologice şi a resurselor naturale şi culturale aferente, şi administrată prin mijloace legale şi alte mijloace
efective
IUCN 2007 - spaţiu geografic clar definit, recunoscut, destinat şi administrat, prin mijloace legale sau alte
mijloace efective, cu scopul de a realiza conservarea pe termen lung a naturii, precum şi a serviciilor de
ecosistem şi a valorilor culturale asociate
Categorii de arii naturale protejate1:
S Ia - rezervaţia naturală strictă - cuprinde arii strict protejate înfiinţate pentru a proteja biodiversitatea şi
eventual unele caracteristici geologice/geomorfologice, în care vizitarea, utilizarea resurselor şi impactul
antropic sunt strict controlate şi limitate pentru a asigura protecţia valorilor de conservare. Astfel de arii
protejate pot servi drept arii de referinţă indispensabile pentru cercetarea şi monitorizarea ştiinţifică.
S Ib - zona de sălbăticie - zone mari, nemodificate sau doar slab modificate, care îşi păstrează caracterul
natural şi influenta, în lipsa aşezărilor umane permanente sau semnificative, şi care sunt protejate sau
gestionate astfel încât să-şi păstreze starea naturală.
S II - parc naţional - sunt arii naturale sau aproape naturale de mare întindere, stabilite pentru a proteja
procese ecologice la scară mare, împreună cu speciile şi ecosistemele caracteristice zonei, care oferă de
asemenea bazele unor oportunităţi de vizitare în scopuri spirituale, ştiinţifice, educaţionale, recreative sau
turistice, compatibile din punct de vedere al mediului şi cultura
S III - monument al naturii - stabilite pentru a proteja un monument natural concret, care poate fi o trăsătură
geomorfologică, un munte submarin, o peşteră subacvatică, o caracteristică geologică precum o peşteră sau o
caracteristică vie, ca de exemplu un codru străvechi. Ele sunt în general arii protejate destul de mici şi au
adesea o valoare mare pentru vizitator
S IV - arie cu management activ al habitatului/speciei - urmăresc să protejeze anumite specii sau habitate, iar
managementul lor reflectă această prioritate. Multe arii protejate din categoria a IV-a necesită intervenţii
active periodice pentru a răspunde exigenţelor anumitor specii sau a menţine habitatele, dar aceasta nu
reprezintă o cerinţă a categoriei
S V - peisaj terestru/marin protejat - arie protejată în care interacţiunea dintre om şi natură în decursul
timpului a produs o arie cu caracter distinct cu însemnată valoare ecologică, biologică, culturală şi ştiinţifică:
şi în care protejarea integrităţii acestei interacţiuni este vitală pentru protecţia şi susţinerea zonei, precum şi a
valorilor sale de conservare a naturii şi a altor valori asociate
S VI - arie protejată cu utilizare durabilă a resurselor naturale - conservă ecosisteme şi habitate, împreună cu
valorile culturale asociate şi sistemele tradiţionale de management al resurselor naturale. Ele au în general
suprafeţe întinse, cea mai mare parte a ariei fiind în stare naturală, din care o proporţie se află într-o formă
de management durabil al resurselor naturale şi în care o utilizare non-industrială la nivel scăzut a resurselor
naturale compatibilă cu conservarea naturii este considerată ca unul din principalele obiective pentru acea
arie.
Siturile Natura 2000 sunt acele arii naturale protejate ce aparţin reţelei ecologice europene Natura 2000 în
România, reţea realizată prin implementarea a două acte normative elaborate de Consiliul Europei: Directiva
Păsări (conservarea speciilor de păsări sălbatice) şi Directiva Habitate (conservarea speciilor de plante şi
animale sălbatice şi a habitatelor naturale), astfel:
S Arii de Protecţie Specială Avifaunistică (SPA) - constituite (conform Directivei Păsări Nr. 79/409 din
1979[1]) cu scopul menţinerii în stare favorabilă a speciilor de păsări sălbatice şi conservare a acestora.
S Situri de Importanţă Comunitară (SCI) - constituite (conform Directivei Habitate Nr. 92/43 din 1992[2])
cu scopul menţinerii şi conservării speciilor de plante şi animale sălbatice şi habitatelor naturale de interes
comunitar reprezentative pentru regiunea biogeografică în care se încadrează.
Arii naturale protejate de interes internaţional
S Rezervaţie a biosferei (Delta Dunării[3]), arie naturală protejată căreia i se atribuie un calificativ
internaţional şi ale cărei caracteristici sunt definite de UNESCO, conform cu necesităţile privind scopul de
protecţie şi conservare a unei zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice a acesteia, în cadrul
programului „Omul şi Biosfera"
S Zonă umedă de importanţă internaţională (situri Ramsar), ca urmare a aderării României la Convenţia
asupra zonelor umede, în special ca habitat al păsărilor acvatice
S Sit natural inclus în patrimoniului mondial al UNESCO (Delta Dunării, Parcul Naţional Retezat şi
Pietrosul Mare)
S Geoparc (Geoparcul Dinozaurilor „Ţara Haţegului", arie naturală protejată inclusă în Reţeaua europeană şi
membru în Reţeaua mondială a Geoparcurilor - Global Network of National Geoparks) sub egida UNESCO
Zone sălbatice - sunt acele zone in care domină un nivel ridicat al proceselor naturale şi a habitatelor
naturale. Au tendinţa de a fi de dimensiuni mici şi sunt mai fragmentate decât sălbăticia, deşi pot acoperii
zone vaste. Condiţia habitatelor naturale, a proceselor şi a speciilor relevante este parţial modificată de
activităţi umane precum creşterea animalelor, vânătoare, pescuit, silvicultură, activităţi sportive sau
amprenta generală a artefactelor umane1.
Sălbăticia - Este acea zonă guvernată de procese naturale. Este caracterizată de prezenţa habitatelor naturale
si a speciilor autohtone, fiind suficient de mare pentru funcţionarea efectivă a proceselor ecologice naturale.
Este nemodificată sau uşor modificată de activitatea umană iar activităţile intruzive şi extractive, localităţile,
infrastructura sau degradarea peisajului lipsesc1.
Din perspectiva managementului o zonă de sălbăticie este compusă din trei categorii de zone distribuite de
preferinţă concentric: zona nucleu, zona tampon, zona de tranziţie.
Exemple de Criterii ce trebuie îndeplinite in zona nucleu2:

1Wilderness Working Group - A Working Definition of European Wilderness and Wild Areas - Final Draft. 2012
2În acest moment criteriile stabilite pentru Europa sunt in dezbatere pentru a fi aplicate in România.
S Un minim de 3000 de hectare compacte este obligatoriu pentru recunoaşterea statutului de sălbăticie, cu un
obiectiv de 10.000 de hectare stabilit ca ţintă de atins oriunde este posibil şi în cadrul unui timp stabilit.
S Dinamica naturală în biodiversitate, chiar dacă speciile şi habitatele sunt pierdute, ar fi acceptată ca şi
inerentă în atingerea obiectivului integrităţii naturale a ecosistemului.
S 100% procese naturale pe toata suprafaţa.
S Fără aşezări umane permanente. Cele temporare sunt supuse reglementărilor. Fără alte infrastructuri decât
cele aparţinând situri arheologice.
S Nu este permisă colectarea produselor accesorii ale pădurii, cu excepţia consumului membrilor
comunităţilor locale, pentru subzistenţă locale, pentru consumul vizitatorilor în timpul vizitelor dar nu pentru
vânzare. În nici un caz în urma acestor acţiuni nu trebuie sa existe impact semnificativ asupra biodiversităţii.
S Nu este permisă exploatarea resurselor (apă, piatră, lemn, faună).
S Cercetarea şi turismul se face doar reglementat in condiţii clar stabilite de planul de management.
Capitolul 6 Principii ce guvernează managementul faunei
Principii privind conservarea biodiversităţii
În anul 1995, IUCN a realizat o Iniţiativă pentru Utilizare Durabilă, pentru a creşte înţelegerea cu privire la
utilizarea durabilă şi contribuţia sa la conservare. Aceasta a condus la o Declaraţie Politică, adoptată la cel
de-al doilea Congres Mondial pentru Conservare, din anul 2000, care, printre altele, afirmă că: „Utilizarea
resurselor vii sălbatice, în cazul în care este utilizare durabilă, este un instrument important de conservare,
deoarece beneficiile sociale şi economice derivate dintr-un asemenea mod de utilizare oferă stimulente
oamenilor pentru a le conserva. "1 2
În anul 2004, la cea de-a 7-a Conferinţă a Părţilor Contractante au fost adoptate un număr de 14 principii ale
utilizării durabile, denumite Principiile de la Addis Abeba2. Acestea se se bazează pe supoziţia că:
S este posibil să se utilizeze biodiversitatea într-un mod în care procesele ecologice, speciile şi variabilitatea
genetică rămân peste pragurile necesare pentru viabilitatea pe termen lung, şi S toţi managerii de resurse şi
utilizatorii au responsabilitatea de a se asigura ca un asemenea tip de utilizare să nu depăşească aceste
praguri 3 4.
Principii privind managementul cinegetic
Document strategic, Carta privind Vânătoarea si Biodiversitatea4este elaborată îndeosebi pentru
consolidarea eforturilor comune ale grupurilor implicate în managementul faunei şi propune un număr de 12
principii, destinate îmbunătăţirii conservării biodiversităţii şi promovării unei utilizări durabile ale faunei
sălbatice.
Principii stabilite în Carta privind Vânătoarea şi Biodiversitatea ( 2007):

1European Charter on Hunting and Biodiversity, prepared by S. Brainerd for Convention on the Conservation of European Wildlife and
Natural Habitats, 2007
2capitala Etiopiei locaţia unde a avut loc atelierul de lucru al Convenţiei pentru Diversitate Biologica
3Vezi nota 1. Este vorba de Minimum Viable Population, pragul sub care şansele de menţinere a populaţiei se reduc simţitor,
4Adoptatată de către Comitetul Permanent al Convenţiei de la Berna, la cea de 27-a Reuniune de la Strasbourg 26-29 Noiembrie 2007
Favorizarea guvernanţei pe mai multe niveluri, pentru maximizarea beneficiilor pentru conservare şi
societate Deciziile umane care privesc schimbarea modului de utilizare a terenurilor şi afectează speciile,
sunt influenţate de stimulente financiare şi de reglementare la mai multe niveluri, precum şi de factori
culturali şi sociali. Politicile care afectează aceşti factori trebuie să fie stabilite la nivelul geografic cel mai
adecvat şi să rămână flexibile, în scopul de a cuprinde diferite condiţii biologice, economice şi sociale şi
pentru a permite managementul adaptativ. Uniformizarea crescută a culturilor şi a pieţelor creează provocări
pentru reglementări speciale, pentru recomandări privind utilizarea terenurilor la nivel local şi a resurselor de
floră şi faună sălbatică pentru a menţine diverse condiţii ecologice.
Regulamentele trebuie să fie înţelese şi respectate
Regulamentele sunt importante şi necesare, dar pot avea costuri pentru conservare, la fel şi pentru părţile
interesate. Costurile sunt mai mici atunci când o minimă administrare este combinată cu motivaţie maximă
pentru a se conforma. Astfel, conformitatea ar trebui să fie uşor de realizat şi nerespectarea ar trebui să fie
detectată în mod credibil. Reglementările necorespunzătoare (inclusiv întortocheate sau inaplicabile) pot
avea efecte negative (de exemplu, uciderea ilegală) în cazul în care nerespectarea este simplă şi plină de
satisfacţii, sau în cazul în care argumentele din spatele acestora nu sunt înţelese.
Recolta trebuie să fie sustenabilă din punct de vedere ecologic
Este important să se asigure că orice recoltă de populaţii sălbatice este durabilă. Starea de conservare a
speciilor trebuie să fie menţinută la niveluri care sunt suficient de solide pentru a susţine recolta. În unele
cazuri, vânătoarea limitată şi durabilă a populaţiilor mici poate, de asemenea, servi pentru a creşte eforturile
privind conservarea în beneficiul lor. Utilizarea durabilă necesită o reglementare bazată pe utilizarea activă a
ştiinţei de încredere şi de cunoştinţe locale.
Menţinerea populaţiilor sălbatice din speciile indigene ca rezervoare de gene
Speciile indigene şi habitatele lor, precum şi a mijloacelor de trai umane derivate din acestea, pot fi afe ctate
negativ, fie prin introducerea de specii străine invazive, sau prin selecţia umană a caracteristicilor care pot
pune în pericol viabilitatea pe termen lung a populaţiilor lor.
Menţinerea unui mediu care susţine populaţii sănătoase şi robuste de specii de interes cinegetic
Speciile de animale sălbatice sunt vulnerabile la poluanţi şi la impactul pe care oamenii îl au asupra
populaţiilor şi a habitatelor lor. Prin urmare, este în interesul tuturor celor care se bucură sau beneficiază de
fauna sălbatică să lucreze împreună pentru a reduce sau a diminua efectele de degradare a mediului. Există o
nevoie pentru monitorizarea continuă a stării animalelor capturate/vânate şi a habitatele lor.
Încurajarea practicilor ce oferă stimulente pentru conservare
Părţile interesate pot fi motivate să conserve speciile sălbatice şi habitatele lor, prin recunoaşterea valorii lor
economice inerente.
Recolta este utilizată în mod adecvat si pierderile inutile sunt evitate
Utilizarea unei resurse regenerabile, în cea mai mare măsură posibilă, va mări stimulentele economice
pentru localnici, şi va arăta, de asemenea, respectul pentru mediul înconjurător şi, în unele cazuri, va
diminua poluarea biologică.
Întărirea implicării actorilor locali si a tragerii la răspundere
Cel mai rapid mod de adaptare este managementul la nivel local, bazat pe bune cunoştinţe locale şi
monitorizare. De asemenea, acesta împuterniceşte părţile interesate şi tragerea imediată la răspundere pentru
îndeplinirea cerinţelor beneficiarilor de resurse şi de conservare. Managementul local trebuie să fie în
armonie cu obiectivele de nivel mai înalt.
Competenţa si responsabilitatea sunt de dorit în rândul utilizatorilor de resurse
Pentru ca practicile să fie sustenabile de a fi punct de vedere ecologic şi social, cei care utilizează resursele
sălbatice sunt sfătuiţi să fie responsabili şi competenţi în ceea ce priveşte metodele, echipamentele şi speciile
care le folosesc.
Minimizarea suferinţei animalelor
Pentru ca practicile să fie durabile pe plan social, suferinţa trebuie să fie evitată şi redusă la minimum.
Încurajarea cooperării între părţile implicate în gestionarea speciilor si a speciilor asociate dar si a habitatelor
lor
Toate părţile interesate, inclusiv autorităţile, agenţiile de stat, proprietarii de terenuri, vânătorii, şi alţi
utilizatori de resurse şi părţi interesate de conservare, pot contribui în mod pozitiv, prin cooperare, la
gestionarea corectă a biodiversităţii. O astfel de cooperare promovează un rol sinergic pentru utilizarea
durabilă în eforturile generale de conservare, în timp ce se opun risipirii de resurse umane.
Încurajarea acceptării de către public a utilizării durabile si a consumului, ca instrument de conservare.
Ţinând cont de dorinţa comună a vânătorilor şi a altor instituţii şi organizaţii interesate de conservare pentru
asigurarea existenţei de populaţii de animale sălbatice sănătoase, şi având în vedere că biodiversitatea din
Europa se confruntă cu multe ameninţări generate de schimbarea destinaţiei de utilizare a terenurilor şi de
alţi factori antropici, este esenţial ca toate părţile interesate să lucreze împreună pentru a asigura
managementul durabil şi pentru a educa publicul cu privire la importanţa conservării faunei sălbatice. Pentru
a asigura acceptarea şi sprijinul din partea societăţii, este important ca toţi utilizatorii de faună sălbatică să
comunice publicului beneficiile pe care utilizarea durabilă le aduce pentru dezvoltare. De asemenea, este
esenţial ca toate părţile interesate să colaboreze pentru educarea publicului cu privire la probleme importante
de conservare.
Capitolul 7. Masuri de management armonizate
Valorificarea economică directă (productivă) sau indirectă (neproductivă) a faunei sălbatice, este o realitate a
societăţii noastre, chiar dacă există voci puternice ce susţin stoparea valorificării productive. Considerată
resursă regenerabilă, resursa reprezentată de fauna sălbatică deţine această calitate doar în contextul în care
funcţionalitatea ecosistemelor rămâne nealterată, iar valorificarea, indiferent de categorie/tip, se face prin
eliminarea/stoparea practicilor cu impact negativ asupra speciilor şi respectiv biodiversităţii. Tendinţa şi în
acest sector este identică cu alte sectoare ce presupun utilizarea resurselor: solicitarea creşte, însă resursa
rămâne în declin din cauza multiplelor presiuni ce provin din diferitele activităţi umane. Ca urmare,
adoptarea şi implementarea unor măsuri de management pentru faună trebuie să vizeze conservarea
speciilor, conservarea habitatelor şi conservarea relaţiilor în ecosisteme. Caracterul multidisciplinar al
domeniului este evident şi conduce la necesitatea implicării tuturor factorilor interesaţi în luarea deciziilor şi
implementarea măsurilor. Recomandările de măsuri de management pentru managementul eficient al faunei
sălbatice de interes cinegetic se referă nu numai la cele care intră în mod direct în responsabilitatea
managerilor de faună, ci şi la cele care depind de alte sectoare de activitate. Corelarea / coordonarea acestor
măsuri ţine atât de deschiderea pe care managerul de faună o are pentru a colabora cu alte sectoare
(silvicultură, gospodărirea apelor, administrare locală, etc.), cât şi de existenţa unei instituţii/organizaţii care
poate prelua rolul de moderator, cum ar fi de exemplu administratorii de arii protejate (acolo unde este
cazul).
În tabelul de mai jos sunt prezentate câteva recomandări de măsuri de management al faunei sălbatice de
interes cinegetic.
Măsuri de management cu caracter multidisciplinar
Măsuri de management
Conservarea speciilor
Monitorizare a populaţiilor din fauna sălbatică utilizând metode standardizate Minimizarea deranjului în
perioada de fătare şi creştere a puilor
Stabilirea unor cote de vânătoare orientate pe menţinerea structurii pe sexe şi vârstă a populaţiilor Asigurarea
hranei suplimentare doar în perioade în care resursa naturală este indisponibilă Monitorizarea şi
managementul bolilor infecţioase ce pot afecta fauna sălbatică Combaterea braconajului
Conservarea habitatelor speciilor
Corelarea zonării AP (acolo unde ea există) cu zonele de linişte din FC
Includerea în amenajamentele silvice a obiectivelor de conservare a faunei şi planificarea lucrărilor
considerând şi aceste aspecte
Protecţia bârlogurilor, vizuinilor, cuiburilor şi a locurilor de creştere a puilor
Promovarea structurilor mozaicate ale peisajului cu resurse trofice variate
Delimitarea temporară de zone prioritare pentru conservarea speciilor ţintă
Conservarea relaţiilor în ecosisteme
Controlul speciilor invazive sau alohtone
Controlul activităţilor de recoltare /colectare / comercializare a speciilor de floră şi faună sălbatică Adaptarea
tehnicilor de exploatare a păşunilor şi a numărului de animale la capacitatea de suport a suprafeţelor
destinate păşunatului fără a descuraja desfăşurarea activităţilor pastorale
Capitolul 8. Implicarea factorilor interesaţi
Factori interesaţi - Persoane fizice sau juridice (organizaţii, instituţii) sau grupuri fără personalitate juridică
ce au un interes sau sunt afectate direct sau indirect şi/sau care pot influenţa sau pot fi influenţate de decizii
şi acţiuni de management legate de un anumit domeniu.
Implicarea factorilor interesaţi în procesul de management al faunei sălbatice de interes cinegetic reprezintă
un concept nou, dar de importanţă esenţială pentru dezvoltarea corespunzătoare a sectorului.
Caracterul special al sectorului, dat de faptul că resursa gestionată are rol extrem de important în menţinerea
echilibrului ecologic, caracteristică esenţială a unui mediu sănătos, combinat cu contextul în care proprietarii
şi gestionarii terenurilor şi a altor resurse naturale precum şi managerii altor sectoare sunt sau pot fi afectaţi
de starea faunei sălbatice, impune transformarea managementului într-unul de tip participativ.
Participarea factorilor interesaţi este justificată şi recomandată prin prisma mai multor considerente1:
de asigurare a transparenţei, prin informarea publicului în mod corect şi accesibilizarea informaţiilor şi
cunoştinţelor disponibile;
de garantare a unui proces democratic de luare a deciziilor, în conformitate cu drepturile fundamentale ale
omului (ex. drepturile de proprietate);
de integrare a cunoştinţelor şi resurselor de care dispun factorii interesaţi (ex. actori instituţionali sau non-
instituţionali) în procesul de management al domeniului, pentru a-l face mai eficient;
de dezvoltare a unui mediu social favorabil pentru AP, prin echilibrarea intereselor divergente şi prin
evitarea, ameliorarea sau reducerea conflictelor.
Implicarea în dezbateri şi în procesul de elaborare a unor strategii sau de implementare a unor proiecte a
factorilor interesaţi are ca principale avantaje:
permite evitarea pe termen scurt şi mediu a potenţialelor conflicte;
asigură un transfer parţial al responsabilităţilor;
permite implicarea şi altor entităţi şi, după caz, atragerea de resurse în procesul de management.
Capitolul 9. Corelarea planificării cu alte domenii
Sectorul cinegetic funcţionează în baza legislaţiei specifice dar şi pe baza Strategiei Cinegetice realizată în
anul 20062 şi care prevede că "obiectivele strategiei în domeniul cinegetic se subordonează politicii
domeniului de utilizare durabilă a resurselor cinegetice şi conservare a biodiversităţii în condiţiile menţinerii
echilibrului agro - silvo - cinegetic."
Prevederile strategiei cinegetice în relaţie cu ariile naturale protejate sunt următoarele:
Realizarea unor studii de amenajare cinegetică a fondurilor de vânătoare care să includă cerinţele de
conservare a biodiversităţii (în ariile protejate sau în afara ariilor protejate) şi care să fie incluse în planurile
de management ale ariilor protejate respective

1 Adaptat din loniţă, A., Stanciu, E., Manual pentru management participativ - ghid pentru creşterea participării factorilor interesaţi în
managementul ariilor protejate din ecoregiunea carpatică, 2012
2 *** - Ministerului Mediului si Schimbărilor Climatice - Strategia cinegetica a României
Crearea unui cadru organizat pentru consultări periodice între vânători, administraţii şi custozi ai ariilor
protejate, precum şi ONG - uri de mediu, în vederea conştientizării şi asigurării transparenţei
Implicarea specialiştilor din domeniul cinegetic în identificarea, desemnarea şi managementul siturilor
Natura 2000 pentru speciile de interes cinegetic din Directivele Păsări şi Habitate
Identificarea, cartarea si includerea culoarelor de deplasare a speciilor de interes cinegetic în planurile de
amenajare a teritoriului si de dezvoltare a infrastructurii
Corelarea studiului de amenajare cinegetică a fondurilor de vânătoare cu biodiversitatea existentă şi cu
managementul ariilor protejate.
Cum se reflectă managementul faunei sălbatice în planurile de management ale ariilor protejate ?
Elaborarea planurilor de management pentru arii protejate este o activitate relativ nouă în România ce a luat
un avânt considerabil îndeosebi datorită existenţei unei surse de finanţare ce a promovat realizarea de planuri
de management pentru toate categoriile de arii protejate.
Indiferent de categoria ariei, procesul de realizare a unui plan de management al unei arii protejate ce are ca
obiectiv şi protecţia speciilor de faună, se desfăşoară parcurgând minim următoarele etape:
Documentare privind istoricul activităţilor implementate - activitate ce presupune deschiderea unui dialog cu
managerii faunei sălbatice din zona de interes a ariei naturale protejate (nu doar din aria naturală protejată);
Colectare date din teren şi actualizarea informaţiilor deja existente - considerând necesitatea implementării
unor programe de monitorizare a faunei pe termen lung, este recomandat ca procesul de colectare date din
teren să fie planificat şi implementat cu participarea managerilor de faună din zona de studiu;
Analiza şi interpretarea datelor colectate - considerând experienţa managerilor de faună este oportună
cooptarea în cadrul activităţilor a cel puţin unei persoane din grupul managerilor de faună;
Elaborarea strategiei de management, care cuprinde obiectivele şi direcţiile de management precum şi
măsurile de management - este oportună cooptarea în cadrul activităţilor a cel puţin unei persoane din grupul
managerilor de faună;
• Organizarea dezbaterilor şi consultărilor publice cu factorii interesaţi - este parte a procesului de planificare
participativă şi în cazul managementului faunei sălbatice.
Importanţa managementului celorlalte resurse naturale pentru domeniu
S-a menţionat că managementul faunei ca resursă este un sector multidisciplinar aflat într-o dependenţă
funcţională cu alte domenii precum silvicultura sau agricultura. Managerul faunei sălbatice trebuie să fie
conştient de contribuţia sa la menţinerea ecosistemelor cât mai aproape de echilibrul lor natural, de faptul că
starea resursei depinde de modul în care sunt gestionate terenurile şi alte resurse naturale, precum şi de
presiunile generate de diferite activităţi umane, dar şi de faptul că în cadrul procesului de dezvoltare durabilă
este important ca el să menţină legături funcţionale şi cu manageri ai altor resurse.
Pădurile, păşunile şi fâneţele, terenurile agricole, râurile, lacurile sunt elemente ale ecosistemelor aflate într-
o strânsă interdependenţă atât între ele cât şi cu fauna sălbatică. Primele asigură hrană, adăpost şi linişte
faunei, iar aceasta contribuie la modelarea permanentă a peisajului, a funcţiilor şi relaţiilor în ecosisteme,
respectiv la menţinerea echilibrelor între elementele vii ale ecosistemelor. Exploatarea iraţională a unei
resurse din cele menţionate anterior are impact negativ şi asupra celorlalte resurse deci şi asupra faunei
sălbatice. Conceptul "multidisciplinar" abordat în contextul conservării biodiversităţii capătă un sens aparte
deoarece indică fără dubiu necesitatea integrării managementului resurselor menţionate.
Principalele proceduri administrative impuse de legislaţia actuală care se constituie în instrumente
importante de corelare a obiectivelor de management din diferite sectoare şi de asigurare a menţinerii
biodiversităţii sunt:
procedura de Evaluare Strategică de Mediu (SEA) şi de Evaluare a Impactului asupra Mediului (EIA), ce se
realizează pentru planuri şi programe este un instrument util pentru armonizarea modului de utilizare a
resurselor.
procedura de Evaluare Adecvată este impusă în siturile Natura 2000 cu scopul asigurării conservării tuturor
speciilor şi habitatelor de interes comunitar.
procesul participativ solicitat de către autoritatea centrală de mediu în realizarea planurilor de management
pentru arii protejate este de asemenea o procedură ce are rolul de a asigura integrarea obiectivelor factorilor
interesaţi din domeniul de exploatare a resurselor silvice, agricole, acvatice şi faunistice, cu intenţia de a
converge toate eforturile în planificarea unei utilizări durabile condiţionată de menţinerea unui nivel
acceptabil al biodiversităţii.