Sunteți pe pagina 1din 182

Cap. 1. Introducere. Importanţa cunoaşterii caracteristicilor fizico-mecanice ale pământurilor.

1. INTRODUCERE. IMPORTANŢA CUNOAŞTERII CARACTERISTICILOR


FIZICO-MECANICE ALE PĂMÂNTURILOR PENTRU LUCRĂRILE DE
CONSTRUCŢII

1.1. Generalităţi

Pentru proiectarea în condiţii de siguranţă şi eficienţă a oricărei construcţii în primul rând


este necesară o cunoaştere detaliată a structurii geologice şi a caracteristicilor geotehnice ale
terenului de fundare din zona amplasamentului.
O detaliere excesivă a cercetării terenului, duce la creşterea costurilor de cercetare şi a
timpului afectat acestora, care în mod direct afectează costul construcţiei. Este necesar ca la
adoptarea programului de cercetare a terenului de fundare să se ţină seama de importanţa
construcţiei, informaţiile preluate din alte cercetări, comportarea unor construcţii deja executate etc,
care permit reducerea volumului cercetărilor. In acelaşi timp este necesar ca studiile de teren şi
laborator să permită stabilirea unor caracteristici cât mai apropiate de cele reale. Adoptarea
programului de cercetare să se facă în concordanţă cu tema de proiectare, care evident este
întocmită în funcţie de natura şi importanţa clădirii ce urmează a fi proiectată şi executată.
Pentru determinarea informaţiilor legate de comportarea terenului de fundare pot fi folosite
una sau mai multe metode de investigare ca de exemplu: sondaje deschise, foraje, penetrări statice
sau dinamice, presiometrie, metode geofizice, încercări cu placa, etc.
Pentru cunoaşterea şi înţelegerea unor lucrări de laborator şi şantier, care permit
determinarea caracteristicilor geotehnice ale pământurilor, îndrumătorul de laborator reprezintă un
sprijin dat studenţilor şi specialiştilor din proiectare şi execuţie.
Prezenta lucrare este întocmită la nivelul dotării actuale a laboratoarelor disciplinei de
Geotehnică şi Fundaţii şi a ultimelor metodologii privind determinările de laborator şi teren
prevăzute în normativele de specialitate româneşti şi europene.

1.2. Importanţa cunoaşterii caracteristicilor fizico-mecanice ale pământurilor pentru


lucrările de construcţii

În domeniul construcţiilor disciplina Geotehnică se ocupă cu studiul comportării terenului de


fundare, în vederea alegerii amplasamentelor şi furnizării datelor necesare la proiectarea şi
executarea construcţiilor.
Din analiza numeroaselor avarii suferite de construcţii s-a ajuns la concluzia, că în multe
cazuri acestea au survenit datorită unei insuficiente cunoaşteri a terenului din zona
amplasamentului. Cercetarea condiţiilor geotehnice se impune ca o necesitate, ea executându-se
diferenţiat în funcţie de specificul construcţiei.
Construcţiile civile implică un studiu amănunţit al condiţiilor naturale în vederea fixării
amplasamentului, urmat de cercetarea terenului de fundare din punct de vedere al caracteristicilor
fizico-mecanice ale acestuia şi aprecierea comportării terenului sub acţiunea construcţiei.
Construcţiile hidrotehnice necesită în general studii foarte amănunţite privind natura
mineralogică şi petrografică a rocilor care constituie amplasamentul, gradul de tectonizare, fisurare
al acestora, condiţiile hidrogeologice locale şi prevederea modului de desfăşurare a schimbului de
apă în condiţiile nou create prin realizarea construcţie, precum şi indicarea unor lucrări de
îmbunătăţire a terenului acolo unde sunt necesare.

7
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Construcţiile de drumuri şi poduri ridică probleme de fixare a traseelor în funcţie de condiţiile


geologice cu indicarea soluţiilor care trebuie adoptate în raport cu natura rocilor şi condiţiile
hidrogeologice, precum şi rezervele locale de materiale de construcţie. In aceeaşi categorie se
încadrează şi construcţiile de căi ferate.
Geologia tunelelor trebuie să lămurească probleme legate de condiţiile geologice generale,
rezistenţa rocilor, condiţiile hidrogeologice la traversarea tunelului sau apariţia de gaze, precum şi
modul cum se vor comporta rocile în timpul execuţiei şi după terminarea construcţiei.
In proiectarea şi executarea fundaţiilor, indiferent de natura lor, intervine terenul de fundare
care prin proprietăţile sale fizico-mecanice influenţează comportarea ansamblului fundaţie-
construcţie.
Cercetarea geologică-tehnică şi geotehnică a terenului de fundare pentru obţinerea de date
specifice necesare proiectării şi executării fundaţiilor la construcţii civile, agricole, de îmbunătăţiri
funciare şi pentru lucrările de artă aferente căilor de comunicaţii se realizează conform principiilor
prezentate în normativul NP074/2014 privind întocmirea documentaţiilor geotehnice pentru
construcţii.
Prescripţiile referitoare la elaborarea cercetărilor geologico-tehnice şi geotehnice ce trebuie
efectuate în lungul traseelor de căi ferate, drumuri şi autostrăzi, sunt prezentate în STAS 1242/2-
83.
Scopul acestor lucrări este acela de a furniza date asupra terenului de fundare necesare pentru
proiectarea şi executarea construcţiilor, urmărindu-se următoarele aspecte:
a. definitivarea amplasamentului construcţiei, astfel încât să fie posibilă elaborarea unui
proiect adecvat şi economic;
b. identificarea succesiunii, tipului, stării şi caracteristicilor fizico-mecanice ale straturilor
care alcătuiesc terenul de fundare (zona activă) şi în funcţie de portanţa şi
compresibilitatea acestuia, definitivarea sistemului şi adâncimii de fundare pentru
construcţia respectivă;
c. determinarea efectelor posibile în timp ale apelor subterane asupra terenului de fundare, fundaţiei şi
construcţiei;
d. încadrarea amplasamentului din punct de vedere al seismicităţii;
e. determinarea rezervelor şi caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor locale de construcţii
necesare proiectării şi executării de terasamente;
f. încadrarea terenurilor naturale în clasele prevăzute în normele de deviz pentru lucrări de săpături şi
terasamente;
g. semnalarea unor condiţii speciale ale amplasamentului şi ale terenurilor de fundare.
În cazul lucrărilor de drumuri şi căi ferate scopul cercetărilor geologico-tehnice şi geotehnice
rezidă în clarificarea următoarelor aspecte:
a. stabilirea naturii terenului de bază şi a materialelor care vor alcătui corpul
terasamentelor;
b. stabilirea zonelor dificile;
c. determinarea celei mai favorabile variante în funcţie de caracteristicile şi stabilitatea
terenului de bază etc;
d. furnizări de date în timpul execuţiei construcţiilor respective.

8
Cap. 1. Introducere. Importanţa cunoaşterii caracteristicilor fizico-mecanice ale pământurilor.

Toate informaţiile geotehnice necesare pentru proiectarea şi executarea unei construcţii


trebuie să fie regăsite într-o documentaţie geotehnică. Normativul NP074-2014 stipulează tipurile
de documentaţii geotehnice necesare în anumite situaţii cât şi condiţiile minimale pentru realizarea
unei documentaţii geotehnice, atât prin prisma lucrărilor geotehnice necesare in situ, a lucrărilor de
laborator necesare şi a metodelor de calcul utilizate.
Natura şi conţinutul documentaţiilor geotehnice se difrenţiază în funcţie de faza de
proiectare şi de categoria geotehnică a lucrării (vezi NP074-2014). In situaţiile în care se impune
verificarea unei documentaţii geotehnice verificarea va trebui efectuată de un verificator de
proiecte pentru domeniul Af. Incercările de laborator asupra pământurilor se realizează în
laboratoare de geotehnică şi teren de fundare autorizate de Inspectoratul de Stat în Construcţii.

1.3. Bibliografie

1. Lungu I., Stanciu A. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Ed. Politehnium, Iaşi, 2013
2. Pop V., Popa, A. – Exemple de calcul. Geotehnică. Lito UTCN, Cluj-Napoca, 1994
3. Popa A., Farcaş V. – Geotehnica, Ed. UTPress, Cluj Napoca, 2004Popa A.,
4. Roman F. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Lito UTCN, Cluj Napoca 1993
5. NP 074-2014 Normativ privind documentaţiile geotehnice pentru construcţii;
6. STAS 1242/2-85 Teren de fundare. Cercetări geotehnice prin foraje executate în pământuri;
7. STAS 1242/70 Teren de fundare. Cercetări pentru întocmirea proiectului fundaţiilor;

9
Cap.2 Clasificarea tehnico-geologică a rocilor tari şi pământoase

2. CLASIFICAREA TEHNICO-GEOLOGICǍ A ROCILOR TARI ŞI PǍMÂNTOASE

În realizarea studiului geotehnic, un rol important revine cercetării geologice a terenului de


fundare, care debutează prin cartarea geologico-tehnică a amplasamentului.
Conform indicativului NP 074/2007, în cadrul cartării geologice-tehnice se transpun pe un
plan de situaţie, datele identificate pe teren referitoare la:
- stratigrafie şi tectonică, obţinute prin:
- identificarea punctelor de afloriment, cercetarea formaţiunilor, orizonturilor şi nivelelor
litostratigrafice, cu descrierea elementelor orientării în spaţiu a stratelor (înclinare,
direcţie şi sens al căderii), a accidentelor tectonice, alterărilor, fisurilor;
- utilizarea hărţilor geologice;
- fenomenele fizico-geologice prin observarea şi monitorizarea zonelor cu alunecări de
teren sau eroziuni (de suprafaţă sau de adâncime);
- morfometrie (pante, denivelări) şi geomorfologie (terase, versanţi, conuri de dejecţie etc)
în corelare cu situaţia geologică observată în deschideri;
- gropi de împrumut pentru lucrările de terasamente;
- foraje, încercăi geofizice etc.
Aprecierea structurii geologice a unei zonei presupune în primul rând, identificarea rocilor
care alcătuiesc zona respectivă, întocmirea şi apoi corelarea coloanelor litologice, a secţiunilor şi
profilelor geologice.
Identificarea tipului de rocă (chiar dacă din punct de vedere geologic acest lucru nu este
făcut foarte corect) permite stabilirea în continuare a determinărilor caracteristice, pe tipuri de roci.
Observaţie.
Identificarea şi descrierea completă a rocilor (macroscopic şi microscopic) va fi făcută de
către geologi.
- în al doilea rând trebuie luate în considerare aspectele geologice-tehnice privind:
- raportul dintre formaţiunea geologică din bază şi cele acoperitoare;
- stabilitatea zonei şi factorii care ar putea să o modifice;
- gradul de intensitate seismică (normative P100-2013);
- adâncimea maximă de îngheţ (STAS 6054-77);
- antecedentele terenului şi observaţii privind comportarea construcţiilor existente.

2.1. Clasificarea geotehnică

În geotehnică se studiază proprietăţile fizico-mecanice ale rocilor pentru a stabili apoi


comportarea lor ca teren de fundare, dimensionarea fundaţiilor, utilizarea lor ca materiale de
construcţie natural sau ca încărcare asupra altor elemente de construcţie.
Terenul de fundare reprezintă [2] “zona situată la suprafaţa scoarţei terestre în care datorită
executării construcţiei, au loc schimbări faţă de situaţia anterioară şi în care se resimte efectul
acţiunilor construcţiei”.
Conform STAS 3300/1-85, terenul de fundare poate fi alcătuit din următoarele două mari
categorii de roci:
- compacte – stâncoase sau semistâncoase;

11
Geotehnica – Îndrumător de laborator
- dezagregate – denumite şi pământuri.

Rocile compacte sunt roci eruptive, metamorfice sau sedimentare cu legături puternice între
particulele minerale, alcătuind masive continue sau fisurate, au rezistenţă mare şi sunt puţin
compresibile.
În funcţie de rezistenţa la compresiune axială în stare saturată rcs, rocile compacte se
clasifică în:
- roci stâncoase, având rcs 5000KPa;
- roci semistâncoase, având rcs 5000KPa.
Clasificarea şi alcătuirea petrografică a principalelor tipuri de roci stâncoase şi
semistâncoase este redată în Tabelul 2.1. (conform SR EN ISO 14689-1:2004).
Rocile dezagregate, cunoscute şi sub denumirea de pământuri, sunt roci sedimentare detritice
alcătuite din fragmente solide, necimentate, provenite din alterarea rocilor din prima categorie,
având dimensiuni variabile, cel mult egale ca mărime cu dimensiunea granulei de nisip (2,00 mm).
În această categorie se încadrează şi umpluturile.

2.2. Clasificarea geologică

Rocile formează materialul constitutiv al scoarţei terestre.


Prin definiţie [1] “roca este un agregat mineral format prin procese naturale, în cadrul scoarţei
terestre şi caracterizat prin compoziţie bine definită, structură şi textură”.
În funcţie de fenomenele geologice care au condus la fornarea lor, rocile se pot clasifica în
trei categorii genetice:
- roci magmatice;
- roci sedimentare;
- roci metamorfice.
Dintre toate rocile întâlnite la suprafaţa scoarţei terestre şi implicit în activităţile inginereşti,
sunt frecvente rocile formate sub acţiunea proceselor exogene- de alterare şi sedimentare- în general
roci tinere (recente, neogene sau cuaternare), rocile sedimentare. În această categorie intră rocile
argiloase (argile, argile-marnoase, siltite), nisipurile şi pietrişurile.
În baza lor, sunt de obicei roci mai vechi (de diferite vârste, în general precuaternare), cu
rezistenţe mai mari şi compresibilitate mai mică (în general roci endogene), roci magmatice şi
metamorfice. În această categorie intră granitele, bazaltele, andezitele, cuarţitele, gnaisele,
amfibolitele etc.
Observaţie.
Standardele STAS 3949/1-71 şi STAS 7731-88 furnizează o serie de definiţii privind
termenii geologici utilizaţi în geologia tehnică.
Caracteristicile pe baza cărora pot fi identificate şi descrise rocile pentru geotehnică şi
geologia inginerească, sunt cuprinse în SR EN ISO 14689-1:2003.
Potrivit acestuia: ”Identificarea şi descrierea rocilor pe baza compoziţiei mineralogice, a
aspectelor genetice, dimensiunii granulelor, discontinuităţilor şi altor parametri, indică criterii
pentru descrierea altor caracteristici sau pentru stabilirea destinaţiei lor”.

12
Cap.2 Clasificarea tehnico-geologică a rocilor tari şi pământoase
 Compoziţia mineralogică se referă la asociaţiile de minerale care apar într-o rocă:
- cuarţ, feldspaţi, amfiboli, piroxeni, mice;
- minerale argiloase (caolinit, montmorillonit, illit, haloysit);
- minerale carbonatice (calcit, dolomit);
- sulfuri (pirit, calcopirit, galenit, sfalerit, stibinit);
- săruri (halit, gips, silvină);
- minerale silicioase amorfe (sticlă).
 Tipul genetic poate fi:
- sedimentar- clastic (sau detritic), chimic (sau de precipitare), organogen (bioconstruit
sau bioacumulat);
- metamorfic;
- magmatic - plutonic (de adâncime);
- vulcanic (de suprafaţă).
 Structura [1] se referă la totalitatea caracterelor unei roci, prin care se exprimă:
- gradul de cristalizare (holocristalin, hipocristalin);
- dimensiunile absolute (afanitic, faneritic);
- dimensiunile relative ale cristalelor (echicristalin, inechicristalin, porfiric);
- forma cristalelor (alotriomorfă, hipidiomorfă, panidiomorfă).
 Textura defineşte dimensiunea, forma şi aranjarea granulelor rocilor sedimentare sau a
cristalelor rocilor magmatice sau metamorfice.
 Dimensiunea particulelor.Termenii descriptivi (pentru diferite dimensiuni) sunt daţi în
Tabelul 2.1 în corelare cu tipul de rocă.
 Porozitatea reprezintă conţinutul de goluri şi poate fi:
- porozitate primară- de ex. bule de gaz în roci magmatice;
- porozitate secundară- datorată soluţiilor.
 În funcţie de culoare, minerale pot fi deschise la culoare (ex. cuarţ, feldspaţi) sau închise la
culoare (ex. amfiboli, piroxeni).
Observaţie.
Mineralele pot fi de diferite culori: roz, roşu, galben, verde, albastru, alb, gri, brun, negru.
 Matricea reprezintă [12] un material argilo-detritic, interstiţial, constituind liantul unor roci
detritice, având în general un grad inferior de granoclasare. Pentru identificarea rocilor se
determină dimensiunea şi compoziţia mineralogică a matricei (silicioasă, calcaroasă,
carbonatică, argiloasă, feruginoasă, cuarţitică).
 Discontinuităţile reprezintă suprafeţe care separă pachete de roci de vârste diferite (fără
continuitate de sedimentare), sunt lacune stratigrafice sau dicordanţe stratigrafice.
Observaţie.
Pot afecta semnificativ comportarea geotehnică a pământului, iar frecvenţa lor este
exprimată prin indicarea intervalului dintre ele.
 Determinarea conţinutului de carbonaţi (conform STAS 7107/3-74) se exprimă convenţional
în % CaCO3, raportat la masa probei uscate; pentru această determinare se utilizează acid
clorhidric (HCl diluat 10%), prin aplicare pe suprafaţa rocilor carbonatice:
- dacă HCl nu determină efervescenţă, roca nu conţine carbonat;
- dacă HCl determină efervescenţă, dar de intensitate şi durată redusă, roca este
calcaroasă;

13
Geotehnica – Îndrumător de laborator
- dacă HCl determină o efervescenţă de intensitate şi durată ridicată, roca este foarte
calcaroasă;
Observaţie.
Dacă pământurile sunt umede sau argiloase, efervescenţa se produce cu întârziere.
 Stabilitatea materialului la acţiunea apei sau a atmosferei

2.3. Clasificarea geologică tehnică

Spre deosebire de clasificarea geotehnică, clasificarea geologică tehnică a rocilor se bazează


pe de o parte pe compoziţia mineralogică şi petrografică, conform Tabelului 2.1, iar pe de altă parte
pe rezistenţa pe care acestea o opun la dislocare.
Clasificarea geologică tehnică prezintă interes şi în lucrările geotehnice deoarece fixarea
normelor echipelor de muncitori, precum şi remunerarea acestora şi decontarea lucrărilor
geotehnice, se face în funcţie de rocile în care s-a lucrat, încadrate într- una din grupele prezentate.

2.4. Identificarea

Pentru prima categorie de roci menţionată- roci stâncoase şi semistâncoase, identificarea şi


clasificarea se face pe principii petrografice – (compoziţia mineralogică, structură, textură, culoare,
varietate) determinarea acestor caracteristici făcându-se cu metode şi aparatură specifice geologiei.
Rocile dezagregate (pământurile) prezintă caractere deosebite în funcţie de tipul lor,
respectiv dacă este vorba de roci necimentate sau cimentate.
Pământurile necoezive pot fi deosebite după dimensiunea elementelor componente:
- Blocuri- bucăţi masive rupte din rocile stâncoase sau semistâncoase sub acţiunea
agenţilor externi şi depuse la piciorul pantei terenului
- Bolovaniş- fragmente de roci mai mici cu muchiile mai mult sau mai puţin rotunjite în
urma transportului
- Pietriş- format din fragmente mici rotunjite provenind din rocile stâncoase. Spaţiile
dintre particule sunt umplute adeseori cu nisip sau nisip prăfos.
- Nisip- format din fragmentele cele mai mici provenite din alterarea rocilor stâncoase. Se
caracterizează prin predominanţa cuarţului şi permeabilitate mare. În funcţie de
mineralele componente, culoarea este diferită, începând de la galben pentru nisipurile
limonitice, roşie la hematit, şi până la negru pentru nisipurile cu conţinut de oxizi de
mangan.
Pământurile coezive se clasifică în funcţie de caracteristicile fizico-mecanice, structură,
textură şi de compoziţia lor litologică.
După caracterul litologic se deosebesc:
- Argila, care este o rocă alcătuită predominant din material pelitic, mai ales minerale
argiloase, la care se mai pot adăuga particule cu granulaţie mai mare, minerale de
precipitaţie sau substanţe organice.
Varietăţile formate din particule foarte fine corespunzătoare stării coloidale se definesc ca
argile grase. De obicei prezintă plasticitate mare. La uscare se contractă şi fisurează. Argilele sunt
impermeabile.

14
Cap.2 Clasificarea tehnico-geologică a rocilor tari şi pământoase
Unele pământuri argiloase active, prin variaţia umidităţii lor, îşi pot modifica foarte mult
volumul, definind aşa numitele pământuri cu umflări şi contracţii mari (PUCM) (conform STAS
1913/12-88).
- Argila prafoasă- asemănătoare precedentei dar cu un conţinut de praf mai ridicat şi
plasticitate mai redusă. Prin uscare se comportă la fel cu argila, crăpând poate chiar mai
uşor ca aceasta. Uneori poate să conţină concreţiuni, păpuşi de calcar, carbonat de calciu
dispersat.
- Argila nisipoasă- conţine o cantitate mai mare de nisip, proprietăţile ei fiind în linii
generale asemănătoare cu cele ale argilei prăfoase.
- Praful- conţine particule fine, vizibile cu lupa. Are o plasticitate foarte redusă. Uneori
conţine concreţiuni calcaroase, păpuşi de calcar etc.
- Praful argilos- şi praful argilos nisipos. Sunt foarte asemănătoare grupei precedente atât
din punct de vedere al proprietăţilor cât şi al concreţiunilor conţinute.
- Praful nisipos- are aceleaşi însuşiri ca şi praful argilos dar mai puţin accentuate datorită
prezenţei fracţiunilor de nisip.
- Nisip argilos şi nisip prăfos – sunt formate din particule fine de nisip în amestec cu
argilă şi praf.
Pământurile (care sunt în general pământuri compozite) se identifică în funcţie de
caracteristicile fizice conform SR EN ISO 14688-1:2004 si SR EN ISO 14688-2:2005, vezi Tabelul
2.2.
Pǎmânturile compozite sunt alcătuite dintr-o fracţiune principală şi una secundară (sau
mai multe secundare). Cuprind:
- un termen principal (fracţiunea principală)
- unul sau mai mulţi termeni secundari (fracţiuni secundare) exprimaţi prin calificative,
notate cu litere mici (ex. argila cu pietriş -grCl), se exprimă în ordinea importanţei lor.
Observaţie.
Fracţiunea granulară principală determină proprietăţile geotehnice ale pământului.
Fracţiunile granulare secundare doar influenţează proprietăţile geotehnice ale terenului, însă
nu le determină.
Identificarea şi descrierea unui pământ (conform SR EN ISO 14688-1:2004) “constau în a
denumi un pământ, în funcţie de granulozitate, natura sa, caracteristicile particulelor minerale şi/sau
organice şi de plasticitate”.
În acest sens se determină:
- structura geologică- care se referă la determinarea compoziţiei mineralogice, inclusiv
stratificaţia şi discontinuităţile;
- granulozitatea- dimensiunile particulelor unui pământ şi frecvenţa lor
- forma particulelor-angularitatea (particulelor), forma generală şi caracteristicile de
suprafaţă;
- culoarea pământurilor- poate permite determinarea compoziţiei organice sau minerale a
pământului;
- determinarea rezistenţei pământului uscat;
- dilatanţa- pentru stabilirea conţinutului de praf şi argilă (prin aprecierea duratei până la
apariţia apei la suprafaţa unei probe umezite şi presate între degete; în cazul prafului apa
apare şi dispare rapid);

15
Geotehnica – Îndrumător de laborator
- materiile organice- prezenţa lor poate influenţa comportarea terenului de fundare;
Observaţie.
Materiile organice au în general un conţinut foarte ridicat de apă.
- plasticitatea- se referă la pământurile coezive care în funcţie de umiditate pot să-şi
schimbe comportarea mecanică;
- conţinutului în carbonaţi (STAS 7107/3-74);
- consistenţei, în funcţie de care un pământ coeziv poate fi: foarte moale, moale,
consistent, tare, foarte tare;
- pământuri vulcanice- se referă la prezenţa materiilor piroclastice (piatră ponce, cenuşă
vulcanică, scorie).

2.4.1. Granulozitatea

Pentru identificarea pământurilor minerale şi pentru stabilirea comportării lor mecanice se


determină fracţiunile minerale care intră în alcătuirea respectivului pământ, stabilindu-se astfel
granulozitatea pământului (SR EN ISO 14688-2:2005) – vezi cap. 4.
În Tabelul 2.3. sunt reprezentate:
- pământurile de bază- cu granulozitate uniformă (adică dimensiuni încadrate într-un
singur interval), notate cu majuscule (prima literă, cea care corespunde fracţiunii
granulare) - Ex. pietriş-Gr; nisip-Sa.
- pământurile vulcanice - sunt în general vacuolare şi cu densitate mică, clasificarea lor se
face în funcţie de granulozitate, structură şi culoare (legată de aciditatea magmelor din
care provin).
- pământurile cu substanţe organice (STAS 7107/1-76) au culori şi mirosuri diferite; se
clasifică după gradul de descompunere şi cantitatea de fibre pe care o conţin.

2.4.2. Plasticitatea

Pentru evaluarea pământurilor coezive se determină plasticitatea (STAS 1913/4-86), adică


se determină în laborator, limita inferioară de plasticitate Wp, respectiv limita superioară de
plasticitate WL. Aceste determinări permit separarea pământurilor cu plasticitate redusă de cele cu
plasticitate ridicată.

2.5. Clasificarea pământurilor după modul de comportare la săpare

Conform normativului Ts/1-93, pământurile încadrează după cum urmează:


Categorie de teren mijlocie:umpluturi, argile moi, consistente;
Categorie de teren tare: nisipuri , argile vârtoase;
Categorie de teren foarte tare: pietrişuri, argile tari;

16
Denumirea rocilor Compoziţia Structu
ra
Grup

Sticlă
genetic

amorfă
uzuală

Riolite Granite Acide Cuarţ, feldspaţi, mice,


minerale închise la culoare
Andezite Diorite Neutre feldspaţi, minerale închise
63 la culoare

Pegmatite

Sticlă vulcanică
Bazalte Dolerite Gabbrouri Bazice
minerale închise la culoare
Roci magmatice

2 Piroxenite Ultrabazice masivǎ


Peridotite
DOMENIUL MAGMATIC

Tuf foarte fin Tuf fin Tuf granule angulare- granule cel puţin 50% din granule sunt roci Roci
granular granular Brecie vulcanică rotunjite- magmatice piroclastice
Aglomerate

Dimensiunea predominantă a granulelor (mm)


0,063 0,002 0,063 2 63

Lutite (Pelite) Silturi(Aleurit Arenite(Psa Rudite (Psefite) granulele sunt de cuarţ, feldspaţi, minerale
e) mite) 0,063 argiloase

17
0,002

Siltite
Brecii

Gresii

Argile
de roci

granule
granule

cu 50%
cu 50%
Granule
rotunjite-

angulare-

Granulele
Granulele

foarte fine
de minerale

granule fine
sunt fragmente
sunt fragmente

Conglomerate
0,002
stratificatǎ
Roci sedimentare clastice

Marne Calcare (nediferenţiate)


cel puţin 50% din granule sunt carbonatice
DOMENIUL SEDIMENTAR

Calci-lutite Calcisiltite Calcarenit Calcirudite


Cretă
Roci

brun
Gips

Roci
Roci
Roci
Halit

Chert
săruri, carbonaţi, sulfaţi, silicaţi sedimentare

Lignit
Cap.2 Clasificarea tehnico-geologică a rocilor tari şi pământoase

(săruri)

Calcare
Anhidrit

Cărbune
chimice/

silicioase
Dolomite
calcaroase
Roci sărate

cărbunoase
organice

Şisturi Migmatite cuarţ, feldspaţi, mice, minerale


Filite Gnais închise la culoare
şistoasǎ
DOMENIUL

Marmură cuarţ, feldspaţi, mice, minerale închise la

Milonite
Amfibolite
Brecie tectonică
METAMORFIC

culoare, carbonaţi
Roci metamorfice

masivǎ
Tabelul 2.1 Identificarea şi clasificarea geologică a rocilor (conform SR EN ISO 14689-1:2003) -cu modificări

Granulite, Cuarţite
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Tabelul 2.2. Clasificarea pământurilor compozite (conform SR EN ISO 14688-2:2005)


Criteriu Grupa de Cuantificare Denumire în grupe Subdiviziune
“pământ” de pământ cu suplimentară în funcţie
proprietăţi de
asemănătoare
Pământ în stare foarte cea mai mare parte a Bo xBo Consideraţii
umedă, particulele grosier particulelor >200 mm speciale
nu aderă unele de cea mai mare parte boCo coBo
altele particulelor > 63mm Co saCo sagrCo
grCo
grosier cea mai mare parte a Gr cosaGr Compoziţia
particulelor >2 mm coGr granulometrică
Forma curbei
granulometrice
Densitatea relativă
Permeabilitate
cea mai mare parte a saGr sasiGr (Mineralogie)
particulelor grsa grsiSa (Forma particulelor)
> 0,063mm Sa siGr siSa clSa
clGr saclGr
orSa
Pământ în stare fin plasticitate slabă Si saSi sagrSi Plasticitate umiditate
umedă, particulele dilatant saclSi Rezistenţă
aderă unele de clSi siC Sensitivitate
altele plastic cl sagrCl Compresibilitate
nedilatant orSi, Consistenţă
orCl (Mineralogia argilei)
Culoare închisă, organic Or saOr siOr clOr Consideraţii
greutate volumică speciale
redusă
Material nenatural pământ Depozitat Mg xMg Material Consideraţii
artificial antropic speciale
Materiale Ca pentru
naturale pământurile
transformate naturale
Legenda Componenta Componenta secundară sau terţiară Cazurile necesită
simboluritor pincipală consideraţii
Pământ bo speciale în
Blocuri Bo co funcţie
Bolovani Co gr - G(gr) şi Sa(sa) pot fi subdivizate în de cerinţele
Pietriş Gr fin F(f), mediu M(m) sau grosier C(c) proiectului şi
Nisip Sa sa de exigenţele
Praf Si si naţionale
Argilă cl cl
Organic Or or
Pământ artificial Mg X – Orice combinaţie a componenţilor

18
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Tabelul 2.3. Clasificarea pământurilor (conform SR EN ISO 14688-1:2004)


Originea Termeni/subdiviziuni Simboluri Dimensiunea
particulelor (mm)
Pământ Blocuri mari LBo >630
foarte Blocuri Bo >200 până la 630
grosier Bolovaniş Co >63 până la 200
Pietriş Gr >2,0 până la 63
Pietriş mare CGr >20 până la 63
Pietriş mijlociu MGr >6,3 până la 20
Pământ Pietriş mic >2,0 până la 6,3
cu densitate mare

FGr
grosier Nisip Sa >0,063 până la 2,0
Nisip mare CSa >0,63 până la 2,0
Nisip mijlociu MSa >0,2 până la 0,63
Nisip mic Fsa >0,063 până la 0,2
Praf Si >0,002 până la 0,063
Praf mare CSi >0,02 până la 0,063
Minerale

Pământ Praf mijlociu Msi >0,0063 până la 0,02


fin Praf fin FSi >0,002 până la 0,0063
Argilă Cl ≤ 0,002
Bolovaniş >63
vulcanic
Pământuri naturale

Pământ Lapili - > 2,0<63


vulcanic Ponce
Scorii
cu densitate

Cenuşă vulcanică Nisip


vulcanic ≤ 2,0
mică

Cenuşă
vulcanică
Turbă fibroasă
Pământ organic

Turbă
pseudofibroasă
Organice

Turbă amorfă
Turbă mâloasă
Humus
cu materii -descrierea se face ca pentru pământurile naturale
Pământuri artificiale

naturale

fără materii -se descrie proporţia, natura şi starea componentelor


naturale

19
Geotehnica – Îndrumător de laborator
2.6. Bibliografie
1. Anastasiu N., Mutihac V., Grigorescu D., Popescu Gh.C., 1998- Dicţionar de geologie,
Editura Didactică şi Pedagogică , Bucuresti
2. Păunescu M., Pop v., Silion T., 1982- Geotehnică şi fundaţii. Editura Didactică şi
Pedagogică , Bucureşti
3. Popa A., Roman F., Fosti V., Tripa I., Fetea L., Muresanu F., 1993- Geotehnică. Lucrări
de laborator, U.T. Press, Cluj-Napoca
4. Indicativ NP074/2002- Normativ privind principiile, exigenţele şi metodele cercetării
geotehnice a terenului de fundare- Ministerul Lucrărilor Publice, transporturilor şi
Locuinţei
5. STAS 1913/4-86- Teren de fundare. Determinarea limitelor de plasticitate
6. STAS 1913/12-88- Teren de fundare. Determinarea caracteristicilor fizice şi mecanice
ale pământurilor cu umflări şi contracţii mari.
7. STAS 3300/1-85 - Teren de fundare. Principii generale de calcul.
8. STAS 3949/1-71 – Geologie tehnică. Terminologie.
9. STAS 6054-77 - Teren de fundare. Adâncimi maxime de îngheţ.
10. STAS 7107/1-76 – Teren de fundare. Determinarea materiilor organice.
11. STAS 7107/3-74 – Teren de fundare. Determinarea conţinutului în carbonaţi.
12. STAS 7731-88 – Geologie. Terminologie.
13. SR EN ISO14688-1/2004 – Cercetări şi încercări geotehnice. Identificarea şi clasificarea
pământurilor. Partea 1: Identificare şi descriere.
14. SR EN ISO 14688-2/2005 – Cercetări şi încercări geotehnice. Identificarea şi
clasificarea pământurilor. Partea 2: Principii pentru o clasificare.
15. SR EN ISO 14689-1/2004 - Cercetări şi încercări geotehnice. Denumire şi clasificare a
rocilor. Partea 1: Denumire şi descriere.

20
Cap. 3. Mijloace de cercetare a terenului de fundare

3. MIJLOACE DE CERCETARE GEOLOGICO-TEHNICĂ ŞI GEOTEHNICĂ A


TERENULUI DE FUNDARE

3.1. Reglementări tehnice


Cercetarea terenului de fundare se realizează conform următoarelor norme tehnice:
- NP 074-2014 Normativ privind documentaţiile geotehnice pentru construcţii;
- STAS 1242/4-85 Teren de fundare. Cercetări geotehnice prin foraje executate în pământuri;
- STAS 1242-70 Teren de fundare. Cercetări pentru întocmirea proiectului fundaţiilor;
- STAS 1242/7-70 Teren de fundare. Cercetarea geofizică a terenului prin metode seismice;
- STAS 1242/9-76 Teren de fundare. Cercetarea geofizică a terenului prin metode
radionumerice;
- STAS 8942/3-90 Teren de fundare. Determinarea modulului de deformaţie liniară prin
încercări pe teren cu placa;
- DIN 18134-2012 Determining the deformation and strength of the soil by the plate loading
test;
- SR EN 1997/2-2007 Proiectarea geotehnică. Investigarea şi încercarea terenului;
- GT 035-2002 Ghid privind modul de întocmire şi verificare a documentaţiilor geotehnice
pentru construcţii;
- C159-1989 Instrucţiuni tehnice pentru cercetarea terenului de fundare prin metoda penetrării
cu con, penetrare dinamică, vibropresare;
- EN ISO 22476-2:2006, Cercetări şi încercări geotehnice. Încercări pe teren. Partea 2-
Încercare de penetrare dinamică;
- EN ISO 22476-3:2006, Cercetări şi încercări geotehnice. Încercări pe teren. Partea 3-
Încercare de penetrare standard;
- EN ISO 22476-4:2006, Geotechnical investigation and testing. Field testing. Part 4- Menard
presuremeter test;
- ASTM D1587-83 Thin walled tube sampling;
- ASTM D3550-84 Standard practice for ring-lined barrel sampling of soils.

3.2. Generalităţi

Fiecare tip de construcţie şi modul de exploatare a acestora ridică o serie de probleme a


căror rezolvare necesită executarea unor studii şi cercetări geologice tehnice şi geotehnice pentru
determinarea condiţiilor naturale ale terenului de fundare şi stabilirea particularităţilor structurii
geologice a acestuia.
Cercetările geologice tehnice şi geotehnice urmăresc elucidarea problemelor legate de
geomorfologia regiunii, structura geologică, fenomenele fizico-geologice, condiţiile hidrologice şi
respectiv caracteristicile fizico-mecanice ale pământurilor din zona amplasamentului.
Programarea lucrărilor de cercetare ţine seama de tipul şi importanţa construcţiilor, natura
terenului şi faza de proiectare pentru care se execută cercetarea.
Conţinutul acestor cercetări este reglementat prin normativul NP 074-2014 Normativ privind
întocmirea documentaţiilor geotehnice, pentru construcţii civile, industriale, agricole, de
îmbunătăţiri funciare şi hidrotehnice, precum şi al lucrărilor de artă pentru căile de comunicaţii.

21
Geotehnica – Îndrumător de laborator
Conform normativului NP 074-2014 se prevede ca studiile să se efectueze pe mai multe
etape după cum urmează:
- cercetarea materialului documentar şi de arhivă;
- recunoaşterea şi cartarea geologică a terenului;
- prospectarea şi exploatarea terenului;
- încercări asupra terenului de fundare şi lucrări experimentale.
Faza de documentare constă în studierea materialului documentar şi din arhivă cu privire la
condiţiile geologice şi geotehnice din zona amplasamentului.
Etapele următoare de cercetare variază ca volum şi grad de aprofundare a problemelor în
funcţie de faza de proiectare pentru care se execută.
În fazele de proiectare: schiţa de sistematizare (scheme de amenajare a construcţiilor
hidrotehnice) şi detaliul de sistematizare (studiul de amplasament) cercetările geologice-tehnice şi
geotehnice urmăresc descrierea condiţiilor naturale generale ale regiunii şi influenţa posibilă a
acestora asupra construcţiilor. Recunoaşterea terenului este completată în unele cazuri cu lucrări de
prospectare şi exploatare.
În faza studiului tehnico-economic cercetările se aprofundează astfel încât să se poată
preciza condiţiile de fundare pe amplasamentul preconizat.
Prospectarea şi explorarea terenului prin sondaje permite recoltarea de probe care se
analizează în laborator pentru stabilirea caracteristicilor fizico-mecanice ale rocilor.
Cercetările cele mai detaliate sunt cele corespunzătoare nevelului de detaliere a proiectului
de execuţie şi constau din:
- completarea hărţilor şi planurilor pe baza ridicărilor topografice;
- lucrări de explorare pentru fiecare obiect al construcţiei proiectate;
- detalierea cercetărilor privind caracteristicile fizico-mecanice ale rocilor;
- observaţii suplimentare asupra apelor subterane şi de suprafaţă;
- observaţii asupra fenomenelor fizico-geologice;
- lucrări experimentale privind modul de conlucrare între teren şi construcţia proiectată.
În cazul unor obiective de mică importanţă sau atunci cand se impune o proiectare rapidă, se
recomandă ca cercetările geotehnice din faza proiectului de execuţie să se suprapună peste cele
corespunzatoare proiectului de execuţie detaliat.
Lucrările de prospecţiune şi explorare se execută prin foraje şi sondaje deschise care permit
stabilirea succesiunii straturilor precum şi recoltarea de probe necesare analizelor de laborator.

3.3. Adâncimea şi dezvoltarea în plan a zonei de investigare

Pentru stabilirea volumului, tipurilor de încercări şi a complexităţii cercetării geotehnice se


introduce noţiunea de categorie geotehnică. Există trei categorii geotehnice: categoria 1, 2 şi 3,
fiecăreia fiindu-i asociat un risc geotehnic: redus, moderat şi major.

3.3.1. Stabilirea categoriei geotehnice

Riscul geotehnic depinde de două categorii de factori: factorii legaţi de teren, dintre care cei
mai importanţi sunt condiţiile de teren şi apa subterană, şi factorii legaţi de structură şi de

22
Cap. 3. Mijloace de cercetare a terenului de fundare
vecinătăţile acesteia. Fiecăruia dintre aceşti factori i se atribuie un punctaj de risc. Totalul obţinut
pentru o situaţie dată încadrează lucrarea geotehnică într-o categorie geotehnică.

Condiţiile de teren se grupează în următoarele categorii:


Terenuri bune: Blocuri, bolovănişuri şi pietrişuri; pământuri nisipoase, inclusiv nisipuri prăfoase,
îndesate; pământuri fine cu plasticitate redusă (Ip<10%): nisipuri argiloase, prafuri nisipoase şi
prafuri, având e< 0.7 şi Ic>0.75; pământuri fine cu plasticitate medie (10% < Ip < 20%): nisipuri
argiloase, prafuri nisipoase-argiloase, având e < 1.0 şi Ic > 0.75; pământuri fine cu plasticitate mare
(Ip > 20%): argile nisipoase, argile prăfoase şi argile, având e < 1.1 şi Ic >0.75; roci stâncoase şi
semistâncoase, umpluturi organizate compactate şi orice combinaţii între ele, toate categoriile de
pământuri în condiţiile unei stratificaţii practic uniforme şi orizontale - (2 puncte).

Terenuri medii: Pământuri nisipoase, inclusiv nisipuri prăfoase, de îndesare medie; pământuri fine
cu plasticitate redusă: nisipuri argiloase, prafuri nisipoase şi prafuri, având e < 0.7 şi 0.5 < Ic < 0.75,
pământuri fine cu plasticitate medie: nisipuri argiloase, prafuri nisipoase-argiloase, având e < 1.0 şi
0.5 < Ic < 0.75; pământuri fine cu plasticitate mare (Ip > 20%): argile nisipoase, argile prăfoase şi
argile, având e < 1.1 şi 0.5 < Ic < 0.75; pământuri loessoide, aparţinând grupei A de pământuri
sensibile la umezire; umpluturi de provenienţă cunoscută, conţinând materii organice sub 6%,
realizate organizat sau având o vechime mai mare de 10-12 ani şi necompactate iniţial – (3 puncte).

Terenuri dificile: În această categorie intră nisipurile afânate, nisipurile saturate susceptibile de
lichefiere sub acţiuni seismice, pământurile fine cu consistenţă redusă (Ic<0.5), pământurile
loessoide aparţinând grupei B de pământuri sensibile la umezire, pămanturile argiloase cu umflări şi
contracţii mari, pământurile cu conţinut ridicat de materii organice (peste 6%), terenurile în pantă
cu potenţial de alunecare – (6 puncte).

Apa subterană
Se disting 3 situaţii care trebuie avute în vedere la definirea categoriei geotehnice:
- excavaţia nu coboară sub nivelul apei subterane, nu sunt necesare epuismente (1 punct);
- excavaţia coboară sub nivelul apei subterane, se prevăd lucrări normale de epuismente,
fără riscul de degradare a unor structuri învecinate – (2 puncte);
- excavaţia coboară sub nivelul apei subterane, în condiţii hidrogeologice exceptionale,
impunând lucrări de epuismente cu caracter excepţional - (4 puncte).
Clasificarea construcţiilor după categoria de importanţă.
În vederea definirii categoriei geotehnice se utilizează clasificarea construcţiilor în
conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 766/1997, în următoarele 4 categorii de importanţă:
- excepţională – (5 puncte);
- deosebită – (5 puncte);
- normală – (3 puncte);
- redusă – (2 puncte).

Vecinătăţi
Construcţia care se proiectează poate afecta construcţiile şi reţelele subterane aflate în
vecinătate. Se pot distinge, din acest punct de vedere, 3 situaţii:

23
Geotehnica – Îndrumător de laborator
-risc inexistent sau neglijabil de degradare unor a construcţii sau reţele învecinate
(1 punct);
- risc moderat de degradare a unor construcţii sau reţelelor învecinate – (3 puncte);
- risc major de degradare a unor construcţii sau reţelelor învecinate– (4 puncte).
La punctajul stabilit pe baza celor 4 factori se adaugă puncte corespunzătoare zonei
seismice, în funcţie de valoarea acceleraţiei terenului pentru proiectare ag definită în codul NP074-
2014, după cum urmează:
- trei puncte pentru zonele cu ag ≥ 0,25g;
- două puncte pentru zonele cu ag = (0.15 … 0.25)g;
- un punct pentru zonele cu ag < 0,15g.
Încadrarea în categorii geotehnice se va face în funcţie de punctajul total, în concordanţă cu
Tabelul 3.1.
Tabelul 3.1. Risc geotehnic şi Categorie geotehnică
Limite punctaj Risc geotehnic Categorie geotehnică
6…9 Redus 1
10…14 Moderat 2
15…21 Major 3

3.3.2. Adâncimea şi dezvoltarea în plan a zonei de investigare

Se disting două situaţii:


- Construcţii cu adâncimea de săpare maxim 5m şi încărcări predominant verticale.
Extinderea în plan a forajelor se limitează la amprenta clădirii.
Adâncimea de investigare se va considera până la cota la care efortul nou transmis de
fundaţie în teren (σz) este mai mic decât 10% din efortul deja existent în teren (σgz- sarcină
litologică), respectiv până la cota la care contribuţia la tasarea totală a stratelor inferioare este mai
mică decât 10% din tasarea totală a fundaţiei.
Orientativ, adâncimea forajelor se stabileste conform tabelului 3.2. (Normativ NP074-2014).

Tabelul 3.2. Recomandări privind adâncimea minimă a zonei prospectate


Nr. Felul fundaţiei Adâncimea zonei prospectate sub talpa fundaţiei
crt.
1. Fundaţii izolate pe tălpi continue De 3 ori lăţimea tălpii dar nu mai puţin de 6 m
2. Fudaţii a căror efecte se Lăţimea grupului de fundaţii care se influenţează
influenţează reciproc în adâncime
3. Radier general Lăţimea radierului
4. Fundaţii pe piloţi sau barete Lăţimea dreptunghiului în care se înscrie grupul de piloţi la nivelul
bazei acestora, dar nu mai mică decât de 5 ori diametrul (sau
lăţimea) bazei pilotului sau a baretei
- Construcţii situate pe terenuri în pantă având diferenţa de nivel între partea superioară şi
bază egală cu D şi în cazul unor excavaţii cu adâncimea D > 5m.
În acest caz extinderea minimă în plan va fi 1.5D, iar adâncimea de învestigare va fi minim 2D, dar
nu mai puţin de 5 m sub posibilul plan de alunecare.
Recomandările de mai sus nu se aplică în cazul când:
- apar pământuri macroporice care se urmăresc pe toată adâncimea lor;

24
Cap. 3. Mijloace de cercetare a terenului de fundare
- în limitele adâncimilor menţionate s-a întâlnit un strat de roci compacte şi există
certitudinea continuării acestuia în adâncime.
Numărul şi dispunerea în plan a forajelor se alege ţinându-se seama de următoarele aspecte:
- Când amplasamentul propus se află în vecinătatea unor construcţii similare care s-au
comportat favorabil în timp se executa cel puţin un foraj de verificare, care se
compară cu cele executate în zona construcţiilor existente.
- Când amplasamentul propus nu se află în vecinătatea unor construcţii existente:
a) pentru un amplasament obligat:
- dacă terenul este cunoscut, numărul forajelor de verificare se alege după
aprecierea proiectantului, dar nu va fi mai mic de două foraje;
- dacă terenul este necunoscut, construcţia se încadrează cu minimum trei foraje;
b) pentru un amplasament care se alege pe baza celui mai favorabil teren de fundare;
- în funcţie de natura şi uniformitatea stratificaţiei, de importanţa particularităţilor
de exploatare ale construcţiei şi de faza de proiectare, forajele se dispun în
nodurile unei reţele ortogonale cu latura ochiurilor cuprinsă între 20m şi 300m.
Cercetările prezentate se pot completa cu încercări prin penetrări dinamice, cercetări prin
penetrări statice, încercări de probă cu placa, determinarea rezistenţei la forfecare în foraj cu
aparatul cu palete etc, conform normativului NP 074-2014.
Dispoziţiile cu caracter general, redate în normativul NP 074-2014 şi STAS 1242/1-81 sunt
completate în cazul căilor de comunicaţii cu prevederile existente în STAS 1242/2-83.

3.3.3. Tipuri de investigaţii in situ şi în laborator

Pentru categoria geotehnică 1 se realizează minim foraje sau sondaje cu prelvare de probe.
Suplimentar, pentru categoriile de teren 2 şi 3 se realizează următoarele lucrări minimale de
cercetare a terenului de fundare (metodele de la categoria geotehnică 2 se folosesc şi la 3):

Tabelul 3.3. Recomandări privind tipurile de învestigaţii in situ


Tip de pământ Lucrări geotehnice recomandate
Categoria geotehnică 2 Categoria Geotehnică 3
Nisipuri şi nisipuri cu pietriş SPT, DP, DMT CPT, PMT, PLT
Pământuri fine de consistenţă ridicată SPT, DP, DMT CPT, CPT-U, PMT, PLT
(I(c)>0.5
Pământuri fine de consistenţă scazută SPT, CPT, DMT, FVT CPT-U, PMT, PLT
(I(c)<0.5 şi cu conţinut de materii
organice mai mare de 6%
Pământuri sensibile la umezire (PSU) PLT - în sondaj deschis, cu inundare
|Roci stâncoase RDT
Legendă:
SPT - penetrare standard PMT - determinări presiometrice (Menard şi altele)
DP - penetrare dinamică cu con DMT - sondaje cu dilatometrul plat (Marchetti)
CPT - penetrare statică cu con FVT - sondaje cu aparatul de forfecare cu palete
CPTU - penetrare statică cu con cu măsurarea presiunii în PLT - încercări cu placa
pori RDT - încercări dilatometrice în roci stâncoase

Pentru fiecare foraj în funcţie de importanţa construcţiei şi natura pământului în laborator


trebuie efectuate cel puţin următoarele tipuri de încercări.

25
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Tabelul 3.4. Indicaţii privind tipul de încercări de laborator


Categoria de Parametri geotehnici de determinat
pământ Categoria Categoria geotehnică 2 Categoria geotehnică 3
geotehnică 1
Pământuri foarte granulozitate granulozitate; Granulozitate; umiditate; greutate specific;
grosiere şi grosiere, umiditate. compoziţie mineralogică şi grad de alterare;
exceptând parametrii rezistenţei la forfecare.
nisipurile
Nisipuri granulozitate Granulozitate; Granulozitate; umiditate; caracteristici de
Umiditate; compactare; coeficientul de permeabilitate;
Caracteristici de greutate specifică; greutatea volumică; grad
compactare; de îndesare; parametrii rezistenţei la
Coeficientul de forfecare pe probe aduse la porozitatea
permeabilitate. natural; rezistenţa la lichefiere; modulul
dinamic de deformaţie transversală G şi
fracţiunea din amortizarea critică.
Pământuri fine Granulozitate; Aceleaşi ca la categoria Aceleaşi ca la categoria geotehnică 2 şi în
Umiditate geotehnică 1 şi în mod mod suplimentar: greutate specifică;
greutate suplimentar: presiunea de preconsolidare; coeficientul de
volumică modulul de deformaţie consolidare primară; parametrii rezistenţei la
limite de edometric; parametrii forfecare exprimaţi în funcţie de eforturile
plasticitate rezistenţei la forfecare; efective şi de eforturile totale; coeficientul
caracteristici de presiunii în stare de repaus; modulul dinamic
compactare; coeficientul de deformaţie transversală şi fracţiunea din
de permeabilitate. amortizarea critică.
Pământuri cu Aceleaşi ca la Aceleaşi ca la Aceleaşi ca la pământurile coezive şi în mod
conţinut în pământurile fine pământurile fine şi în suplimentar: conţinutul în CaCO3; umflare
carbonat mod suplimentar: liberă; presiune de umflare.
(marnoase) conţinut în CaCO3
Pământuri sensibile Aceleaşi ca la Aceleaşi ca la Aceleaşi ca la pământurile fine şi în mod
la umezire (PSU) pământurile fine pământurile fine şi în suplimentar: încercări în edometru pe probe la
şi în mod mod suplimentar: umiditatea naturală şi inundate; parametrii
suplimentar: încercări în edometru pe rezistenţei la forfecare pe probe inundate;
încercări în probe la umiditatea încercări în triaxial cu umezire şi drum de
edometru pe naturală şi inundate; efort impus.
probe la parametrii rezistenţei la
umiditatea forfecare pe probe
naturală şi inundate.
inundate.
Pământuri cu Aceleaşi ca la Aceleaşi ca la Aceleaşi ca la pământurile fine şi în mod
umflări şi contracţii pământurile fine. pământurile fine şi în suplimentar: umflare liberă; limita de
mari (PUCM) mod suplimentar: contracţie; presiunea de umflare; căldura
umflare liberă; limita de maximă de umezire; curba de contracţie.
contracţie; presiunea de
umflare.
Pământuri cu Aceleaşi ca la Aceleaşi ca la pământurile fine şi în mod
conţinut ridicat de pământurile fine şi în suplimentar: conţinut în materii organice,
materii organice mod suplimentar: indicele de compresiune, coeficientul de
(peste 6%) şi conţinut în materii consolidare secundară.
consistenţă scăzută organice; coeficientul de
(Ic < 0,5) consolidare primară.

26
Cap. 3. Mijloace de cercetare a terenului de fundare

3.4. Metode de investigare a terenului în situ

Cercetarea terenului în adâncime ca şi prelevarea probelor necesare încercărilor de laborator se face


prin lucrările de prospectare a terenului de fundare. Prospectarea terenului se face cel puţin până la
limita inferioară a zonei active de sub fundaţii stabilită conform NP074/2014.
a) cercetări prin sondaje deschise executate în pământuri (STAS 1242/3-87) şi cercetări prin
puţuri şi galerii executate în roci compacte;
b) cercetări prin foraje executate în pământuri (STAS1242/4-85) şi în roci compacte;
c) cercetări prin penetrări statice executate în pământuri (STAS 1242/2-76);
d) cercetări prin penetrări dinamice în foraj (STAS 1242/5-88);
e) cercetări geofizice executate la suprafaţa terenului prin:
- metoda seismică de refracţie (STAS 1242/7-84);
- metoda electrometrică (STAS 1242/8-75);
- metoda radiometrică (STAS 1242/9-76).
f) cercetări geofizice executate în foraj sau de la suprafaţa terenului;
g) cercetări prin alte metode nedistructive (metoda presiometrică, etc.).
Lucrările experimentale legate de terenul de fundare se execută pe amplasamentul
construcţiei proiectate:
- încercări de probă pe plăci (STAS 8942/1-84);
- încercări de probă pe piloţi (STAS 2561/2-81);
- forfecări în situ, folosindu-se aparatul cu palete;
- probe de forfecare şi compresibilitate pe roci;
- alte lucrări în incinte experimentale (inundări prealabile, fundaţii experimentale, piste de
compactare, etc.).

3.4.1. Cercetarea terenului prin sondaje deschise

Executarea sondajelor deschise precum şi modul de prezentare al rezultatelor este reglementată prin
STAS-ul 1242/3-87.
Sondajele deschise se pot executa sub formă de: - groapă;
- şanţ;
- tranşee;
- descopertă;
- puţ.
Groapa – lucrare de explorare având sectiunea în plan până la 1.50x1.50m şi adâncime redusă,
până la 2.50m. Se utilizează pentru a pune în evidenţă talpa fundaţiiilor existente, zone cu umpluturi
antropice, etc (Figura 3.1.).

27
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Fig.3.1. Groapă pentru investigaţii geotehnice

Şanţul – este o lucrare de explorare având adâncimea de maxim 5.00m. În cazul unei adâncimi mai
mari de 2m şanţul se execută în trepte cu lăţimea maxim 0.50m şi înălţimea maxim 0.50m.(Figura
3.2 şi 3.3)

Fig. 3.2. Şanţ pentru invesigaţii geotehnice Fig. 3.3. Tranşee pentru investigaţii geotehnice

Tranşeea – este o lucrare de explorare realizată în special pe terenuri în pantă. Se execută în


trepte, înălţimea treptelor fiind 0.50m ÷1.00m. Pământul excavat nu se depozitează în
amonte (Figura 3.3).

28
Cap. 3. Mijloace de cercetare a terenului de fundare
Descoperta – se execută pentru înlăturarea pământului care acoperă formaţiunea cercetată,
de exemplu înlăturarea unor umpluturi antropice realizate pe o arie mai mare.

Fig. 3.4. Descopertă pentru investigarea geotehnică şi lucrări de construcţii.

Puţul – se execută vertical, adâncimea fiind în funcţie de scopul urmărit. Secţiunea


transversală este în funcţie de utilajele şi aparatura ce urmează a opera în subteran. De obicei se
execută sprijinit, lăsându-se fante de observaţie în pereţi (Figura 3.5).
Galeria – se execută în plan orizontal sau uşor înclinat. Se utilizează în cazul unor lucrări
deosebite la poduri, viaducte, tunele, baraje (Figura 3.6.).

Fig. 3.5. Puţ de explorare Fig. 3.6. Galerie

După executarea observaţiilor în sondaje se procedează la rambleerea acestora sau în cazul


când este necesar să se păstreze mai mult timp, se vor lua măsuri de conservare şi prevenirea
accidentelor.
Probele care se recoltează din sondajele deschise sunt monoliti cu dimensiunile de minimum
20x20x30 cm şi ştuturi. Pentru menţinerea umidităţii şi structurii, proba se parafinează, se
etichetează şi se ambalează în lăzi. Poziţia exactă a probei în strat se redă prin indicaţiile marcate
“sus” şi “jos” pe probă.

29
Geotehnica – Îndrumător de laborator
În afara probelor nederanjate, din fiecare strat se recoltează probe deranjate, în pungi de
plastic sau borcane închise etanş.
Observaţiile directe făcute în sondajele deschise se concretizează în executarea unor profile
de sondaj pe care se indică natura terenului, adâncimea fiecărui strat, nivelul apei subterane etc.

3.4.2. Cercetarea terenului prin foraje

Cercetarea terenului de fundare prin lucrări de foraj se face conform normativului în


vigoare, STAS 1242/4-85, SR EN 1997-2.
Forajele de cercetare urmăresc:
- stabilirea succesiunii şi grosimii stratelor;
- stabilirea nivelului apei subterane;
- prelevări de probe din teren (tulburate şi netulburate) necesare analizelor de laborator;
- recoltarea probelor de apă pentru determinarea agresivităţii asupra betoanelor etc.

Forajele se pot executa prin procedee manuale mecanizate sau parţial mecanizate.

Foraje manuale şi semimecanizate


Presupun executarea forajelor cu foreze acţionate manual sau cu foreze manual acţionate
mecanic. Se pot utiliza pentru foraje mici până la 6-10m adâncime. Forajul se execută în sistem
rotativ sau cu percuţie. Diametrele forajelor sunt mici, în general până la 2``, find practice foraje de
recunoaştere a naturii terenului şi în general probele sunt tulburate.

Fig. 3.7. Foreză manuală acţionată mecanic în sistem Fig. 3.8. Foreză manuală acţionată mecanic în sistem cu
rotativ, uscat percuţie, uscat

Foraje mecanizate
Forajele, ca mod de lucru, se execută prin procedeu rotativ, percuţie sau vibrare. Forajele se
pot executa tubat sau netubat în funcţie de natura terenului. Se recomandă realizarea forajelor
netubate numai în cazul pământurilor coezive vârtoase şi tari fără nivel de apă subterană. În cazul
pământurilor necoezive, pământurilor coezive moi sau a apariţiei apei subterane se recomandă
tubarea. Se preferă utilajele de foraj cu carotaj continuu ce permit recoltarea continuă a probelor. Se
poate realiza şi eşantionarea discontinuă din 2 în 2 metri şi la fiecare schimbare de strat.
Alternativ în locul tubajului se poate utiliza tehnologia de forare cu fluid de foraj cu circuit direct
iar ca fluide de foraj se poate utiliza noroiul bentonitic, apă sau polimeri.

30
Cap. 3. Mijloace de cercetare a terenului de fundare
Alte tehnologii de foraj: percuţie la partea superioară a ansamblului de tije, percuţie cu ciocan de
fund acţionat hidraulic sau cu aer comprimat, vibrare, vibropresare, etc.
De obicei forezele pot opera cu procedee mixte, de exemplu foraj rotativ cu percuţie.Coloanele de
lucru trebuie să aiba un diametru minim de 170 mm pentru a se asigura posibilitatea de recoltare a
probelor netulburate cu diametrul minim 100mm.

Fig. 3.8. Foreze acţionate mecanic în sistem rotativ\percuţie, uscat \ umed cu circulaţie directă

În ce priveşte numărul şi adâncimea forajelor, acesta se fixează în conformitate cu


prevederile STAS-ului 1242/1-81 şi NP074-2014. Poziţia şi cotele forajelor geotehnice se
precizează în planul de situaţie.

Prelevarea probelor
Probele care se extrag din foraj sunt de două tipuri: netulburate şi tulburate.
Probele tulburate se extrag din dispozitivele de forare, la fiecare schimbare de strat şi cel
puţin din 2 în 2 m, intercalat între probele netulburate. Ele se recoltează în borcane de sticlă, de
material plastic sau în pungi de material plastic care se etichetează.
Probele netulburate menţin structura stratului din care provin, recoltarea lor făcându-se din
2 în 2 m şi la schimbarea naturii sau stării fizice a pământului.
Probele netulburate se recoltează numai în tuburi metalice cu pereţi subţiri (ştuţuri),
introduse în teren prin presare (ex: tuburi Shelby). Numai probele recoltate cu carotier dublu sau
triplu se consideră netulburate.
Se admite şi avansarea prin batere cu berbecul de la penetrarea dinamică (STAS 1242/5-81).
Tubul metalic din componenţa prelevatorului de probe netulburate poate fi cu pereţi subţiri
sau cu pereţi groşi (Figura 3.9. şi 3.10.). Caracteristicile constructive sunt date în STAS 1242/4-85.

31
Geotehnica – Îndrumător de laborator
Imediat dupa extragere, probele netulburate trebuie curăţate la capete pe o grosime de 2 cm şi apoi
închise etanş, prin parafinare. Probele se etichetează.
Din forajele de cercetare a terenului de fundare se recoltează cel puţin câte o probă de apă
(1-2 litri) din fiecare strat acvifer care vine în contact cu elementele construcţiei.
Pe baza datelor recoltate din teren şi a încercărilor de laborator pe probe tulburate şi
netulburate se întocmeşte profilul forajului.

Fig. 3.9. Stuţuri pentru recoltarea probelor

Fig. 3.10. Stuţuri pentru recoltarea probelor – tuburi Fig.3.11. Depozitarea probelor în lădiţe
Shelby

3.4.3. Încercarea prin penetrare

Explorarea terenului prin sondaje este completată sau parţial înlocuită de o metodă simplă
care permite determinarea stratificaţiei, a nivelului apelor subterane şi a unor caracteristici fizico-
mecanice ale pământurilor denumită încercarea de penetrare. Încercarea se execută cu ajutorul
aparatului numit penetrometru, alcătuit în principiu dintr-o coloană de tije care la partea inferioară
are un vârf de formă conică.
După modul cum sunt acţionate se deosebesc:
a) Penetrometre statice – introducerea tijelor în teren se face prin presare cu viteză
constantă;
b) Penetrometre dinamice – introducerea tijelor în teren se face prin batere cu ajutorul unui
berbec care cade liber de la o înălţime constantă.

32
Cap. 3. Mijloace de cercetare a terenului de fundare

3.4.3.1. Cercetarea terenului prin penetrare statică (CPT-U – cone penetration test)

Penetrarea statică constă în introducerea în teren prin presare a unei sonde cu vârf conic şi
determinarea rezistenţei opusă la pătrundere pe vârful conic (Rp) şi forţa datorată frecării laterale
(Fl) pe suprafaţa tubului de protecţie la penetrometrele cu tija protejată.
Încercarea de penetrare statică se execută conform STAS 1242/2-76 şi conform
instrucţiunilor C159-89.
Penetrometrele statice se prezintă într-o
gamă foarte variată, începând de la cele simple
acţionate manual şi până la cele cu dispozitiv de
penetrare hidraulic. Penetrometrele mai moderne
permit măsurarea apei în pori-U (CPT-U), au
înglobate în con aparatură înclinometrică
(permite evaluarea înclinării în timpul
penetrării), umidimetre, aparatură video, etc.
Penetrometrul static cuprinde următoarele părţi
componente (Figura 3.12.):
-echipamentul de sondare (penetrare);
-dispozitivul de presare;
-dispozitive de măsurare a rezistenţelor
la penetrare (pe con şi totală), presiune apă în
pori, înclinare etc;
-dispozitivul de lestare.

Fig.3.12. Penetrometru static

Echipamentul de sondare constă dintr-o coloană de tije de oţel, protejate de o mantă, care la
capăt are conul de penetrare cu unghiul la vârf de 60° şi diametrul de 36,5 mm, tije metalice cu
diametrul de 18mm şi ţevi de protecţie a tijelor (manta) cu diametrul exterior 38mm (dimensiunile
geometrice sunt în funcţie de tipul penetrometrului).
Coloana de sondare este formată din tronsoane de 1,0 m lungime care se îmbină prin
înfiletare.
Dispozitivul de presare este hidraulic şi actionează concomitent asupra tijelor şi tuburilor de
protecţie asigurând pătrunderea în teren a echipamentului de sondare.
Dispozitivul de măsurare a rezistenţei de penetrare constă din doze manometrice sau
electronice care permit măsurarea simultană a rezistenţei pe con şi a rezistenţei totale, presiunii apei
în pori, etc.
Dispozitivul de lestare necesar pentru echilibrarea integrală a forţei totale maxime de
penetrare poate fi format din 4÷6 burghie de ancoraj sau lest propriu-zis.

33
Geotehnica – Îndrumător de laborator
Modul de efectuare al încercării
În vederea montării aparatului se pregateşte platforma de lucru, având o suprafaţă de
cca.3x3 m. Se pune în funcţiune dispozitivul de presare şi din 10 în 10 cm se înregistreză valorile
indicate de aparatele de măsurare precum şi cota respectivă. Operaţia se continuă până la atingerea
adâncimii necesar a fi cercetată.
Pentru evitarea influenţei modificărilor de structură, sondajele de penetrare se vor executa
înaintea lucrărilor de foraj sau batere a piloţilor.

Prezentarea şi prelucrarea datelor


Datele înregistrate servesc la întocmirea diagramelor din Figura 3.13. care permit stabilirea
următoarelor elemente:

Fig. 3.13. Inregistrarea parametrilor de penetrare statică, Rp, Fl, U

-stratificaţia terenului pe baza corelării stratificaţiei întalnite în forajele de referinţă cu


orizonturile semnificative dupa criteriul rezistentei la penetrare pe con Rp, inclusiv gradul de
neuniformitate al depozitelor întalnite şi adâncimea la care se găsesc stratele cu portanţa mare;
-informativ, unele caracteristici fizico-mecanice ale stratelor pe baza corelaţiilor statistice
între rezultatele analizelor de laborator şi valorile rezistenţei la penetrare pe con Rp;
-alegerea sistemului de fundare, în funcţie de natura şi caracteristicile terenului şi ale
construcţiei;
-valorile orientative ale presiunii admisibile a terenului de fundare şi ale tasării fundaţiilor
de suprafaţă;
-aprecierea capacităţii portante a piloţilor izolaţi;
-verificarea calităţii lucrărilor de consolidare a terenurilor slabe de fundare;

34
Cap. 3. Mijloace de cercetare a terenului de fundare
În acelaşi timp, încercarile permit stabilirea caracteristicilor fizico-mecanice ale
pământurilor după cum urmează:
-Starea de îndesare a nisipurilor se poate stabili orientativ, în funcţie de rezistenţa la
penetrare pe con Rp <MPa>, conform tabelului 3.6.
Tabelul 3.5. Stabilirea gradului de îndesare la nisipuri după valoarea rezistenţei pe con Rp.
Adânci- Rezistenţa Nisip mare Nisip mediu Nisip fin
mea la
sondaju- penetrare
Înde- Îndesare Afânat Îndesat Îndesare Afânat Înde- Îndesare Afânat
lui pe con
sat medie medie sat medie
5 Rp >15 15-10 <10 >10 10-6 <6 >6 6-3 <3
10 >22 22-15 <15 >15 15-9 <9 >9 9-4 <4

- Greutatea volumică în stare uscată (γd), porozitatea (n) şi indicele porilor (e) se pot
aprecia în funcţie de rezistenţa la penetrare pe con Rp:
e=1.3516-0,36 log Rp±0,13 (3.1)
- unghiul de frecare interioară a nisipurilor se determină cu ajutorul abacelor.
- coeziunea C a argilelor moi, a mâlurilor pentru care unghiul de frecare interioară este
neglijabil (ɸ≈0) se determină pe baza relaţiei:
c [daN/cm2]. (3.2)
- Modulul de deformaţie edometric (M) se stabileşte în mod orientativ pe baza relaţiei:
M=αRp, unde: α=1,5 pentru nisipuri cu Rp>45[daN/cm2]; 2<α<5 pentru nisipuri
argiloase compacte cu 15<Rp<30 [daN/cm2]; 5<α<10 pentru argile moi cu
Rp<10[daN/cm2].
- Stabilirea unghiului de frecare internă (φ’) pe baza rezistenţei la penetrare cu conul CPT
(qc) în nisipuri:
φ’=13.5∙lg qc+23 (3.3)
în care:
φ’ – unghiul efectiv de frecare internă, în º;
qc – rezistenţa la penetrare cu con, în MPa.
Această relaţie este valabilă pentru nisipuri uniforme (CU < 3), deasupra nivelului apei
subterane şi pentru domeniul 5 MPa ≤ qc ≤ 28 MPa.
- Stabilirea valorii modulului de elasticitate Young (E’) stabilită pe baza rezistenşei la
penetrare pe con (qc):
E’ = 2.5 ∙ qc, pentru fundaţii axial-simetrice (circulare şi pătrate); (3.4)
E’ = 3.5 ∙ qc, pentru fundaţii în stare plană de deformaţie (tălpi). (3.5)

- Stabilirea modulului edometric de tasare dependent de efortul vertical (Eoed), recomandat


pentru calculul tasării fundaţiilor de suprafaţă:
 ' v 0  0.5   ' v w2
Eoed = w1  pa  ( ) (3.6)
pa
în care:
w1 – coeficient de rigiditate ;
w2 – exponent de rigiditate ;

35
Geotehnica – Îndrumător de laborator
σ’v – efortul vertical efectiv la talpa fundaţiei sau la orice adâncime sub aceasta datorat
presiunii geologice ;
Δ σ’v – efortul efectiv vertical generat de structură la talpa fundaţiei sau la orice
adâncime sub talpă ;
pa – presiunea atmosferică .

3.4.3.2. Cercetarea terenurilor prin penetrarea dinamică (DP)

Cercetarea terenurilor prin penetrarea dinamică cu con se face conform “Instrucţiunilor


tehnice pentru folosirea penetrării dinamice cu con la cercetarea terenurilor”, indicativ C 159-89,
SR EN 1997-2, EN ISO 22476-3:200, etc.
Principiul metodei şi domeniu de utilizare
Încercarea de penetrare dinamică cu con constă în introducerea în teren prin batere, cu
ajutorul unui berbec care care liber de la o înălţime constantă, a unor tije metalice cu sau fără
manta de protecţie, prima tijă fiind prevazută la partea inferioară cu un vârf conic. Se înregistrează
numărul de lovituri “Nz” necesare pentru înfingerea conului pe o adâncime constantă “z”, de obicei
de 10 sau de 20 cm.
Aparatele cu care se execută aceaste încercări se numesc penetrometre dinamice.
În funcţie de mărimea masei berbecului, penetrometrele se clasifică în (Tabel .3.6):

Tabelul 3.6. Clasificarea penetrometrelor în funcţie de de masa berbecului.


Tipul Vârful penetrometrului Berbecul
penetrometrului Simbol Simbol Diametrul Secţiunea Unghi la Tija d1 Înaltimea
dinamic cu con (engleză) (română) d A vârf(α) Masa de cădere
2
mm cm grade mm Kg cm
Uşor DPL PDU 35.6 10 90 22 10 50
Mijlociu DPM PDM 43.7 15 90 32 35 50
Greu DPH PDG 43.7 15 90 32 50 50
Supergreu DPSH PDSG 52.1 20 90 36 63.5 75

Indiferent de modul de acţionare, caracteristicile de bază ale penetrometrelor sunt


asemănătoare. La penetrometrele dinamice fără manta de protecţie a tijei, diametrul conului de
penetrare depaşeşte sensibil diametrul acestuia.
Încercarea de penetrare dinamică furnizează date legate de stratificaţia terenului, de
stabilitatea condiţiilor de fundare şi se poate utiliza pentru testarea calitătii unor lucrări de
consolidare a terenurilor slabe de fundare.
Din punct de vedere al domeniului de aplicabilitate, metoda este proprie pământurilor
necoezive, sărace în fracţiune grosieră şi cu o aplicabilitate limitată în cazul pământurilor coezive.

Descrierea aparaturii
Parţile componente ale unui penetrometru dinamic sunt următoarele (Figura 3.14.):
- conul de penetrare la partea inferioară a primei tije;
- coloana de tije asamblate prin înfiletare;
- berbec (masă mobilă);
- dispozitiv de batere.
Pentru încercări la adâncimi mari, aparatul poate fi prevăzut cu o manta de protecţie.

36
Cap. 3. Mijloace de cercetare a terenului de fundare

Fig. 3.14. Penetrometru dinamic Fig. 3.15. Diagrama de înregistrare a rezultatelor

Modul de efectuare al încercării


Încercarea începe în mod obişnuit de la suprafaţa terenului şi mai rar de la talpa gropii de
fundaţie, de la pardoseala subsolului etc.
Suprafaţa terenului se nivelează, după care prima tijă cu vârful conic se aşează în poziţie
verticală cu ajutorul firului cu plumb. Se montează dispozitivul de batere. Înfingerea în teren a tijei
se face lăsând să cadă liber berbecul asupra nicovalei de la înălţimea constantă de 50 cm.
Loviturile se aplică cu o frecvenţă de aproximativ 15-30 lov/min, evitându-se întreruperile.
Încercarea constă în notarea numarului de N10 sau N20 necesar pentru pătrunderea tijeilor pe
adâncimea constantă de 10-20 cm .

Prezentarea şi interpretarea rezultatelor


Datele înregistrate servesc la trasarea diagramelor de penetrare pe abscisa cărora se trece
numărul de lovituri N10 sau N20, iar în ordonată, adâncimea în metri.
Diagrama de penetrare obţinută într-un punct pe amplasament se compară cu diagrama
etalon efectuată lângă un foraj de control. În cazul unor neconcordanţe se va executa un nou foraj
acolo unde alura diagramei diferă de cea etalon.
Încercarea de penetrare dinamică serveşte la testarea calităţii lucrărilor de consolidare a
terenurilor slabe de fundare, principiul fiind acelasi ca şi în cazul penetrării statice.
Prin metoda de penetrare dinamică se reduce numărul încercărilor de probă efectuate pentru
determinarea capacităţii portante a piloţilor. În acest sens se execută un număr redus de încercări de
probă pe piloţi, în vecinătatea cărora se execută sondaje de penetrare pe baza cărora se construiesc
diagrame etalon. Acestea se comapară cu diagramele obţinute pe baza sondajelor de penetrare
efectuate lângă piloţi a căror capacitate portantă trebuie evaluata. Diferenţe evidente între diagrama

37
Geotehnica – Îndrumător de laborator
de penetrare efectuată lângă un pilot de pe amplasament şi diagrama etalon vor semnala modificări
ale capacitaţii portante, modificări care impun executatea unor încercari de probă.
Încercările de penetrare dinamică permit şi aprecierea unor caracteristici fizico-mecanice ale
terenului de fundare pe baza unor corelaţii empirice stabilite experimental. De exemplu gradul de
îndesare al nisipurilor se poate determina orientativ cu relaţia :
lg ID=0.554lg N10-PDU+0.98. (3.7)
Literatura abundă în relaţii pentru estimarea caracteristicilor mecanice ale pământurilor în
funcţie de rezultatele penetrării dinamice, dar acestea trebuie tratate cu reţinere.
Exemple de determinare a gradului de îndesare (ID) pe baza încercării de penetrare dinamică
DP, pentru diferite valori ale coeficientului de uniformitate (CU), valabil pe domeniul 3 ≤ N10 ≤ 50:
- Nisip uniform (CU ≤ 3), deasupra nivelului apei subterane:
ID = 0,15 + 0,260 ∙ lg N10L (DPL)
ID = 0,10 + 0,435 ∙ lg N10H (DPH)
- Nisip uniform (CU ≤ 3), sub nivelului apei subterane:
ID = 0,21 + 0,230 ∙ lg N10L (DPL)
ID = 0,23 + 0,385 ∙ lg N10H (DPH)
- Nisip-pietriş neuniform (CU ≥ 6), deasupra nivelului apei subterane:
ID = -0,14 + 0,550 ∙ lg N10H (DPH)
Exemplu de stabilire a modulului edometric (Eoed) dependent de efortul vertical:
 ' v  0.5   ' v w2
Eoed= w1  pa  ( ) (3.8)
pa
în care:
w1 – coeficient de rigiditate ;
w2 – exponent de rigiditate ;
σ’v – efortul vertical efectiv la talpa fundaţiei sau la orice adâncime sub aceasta datorat
presiunii geologice ;
Δ σ’v – efortul efectiv vertical generat de structură la talpa fundaţiei sau la orice adâncime sub
talpă ;
pa – presiunea atmosferică .

3.4.3.3.Cercetarea terenului prin penetrare dinamică standard în foraj (SPT)

Aceasta se efectuează conform STAS 1242/5-88 şi SR EN ISO 22476-3. Prin această


cercetare se stabileşte rezistenţa pământurilor la penetrarea dinamică standard, se obţin probe
tulburate pentru identificare şi se permit punerea în evidenţă a uniformitaţii staturilor străbătute,
precum şi interpolarea sau extrapolarea rezultatelor altor determinări geotehnice de detaliu,
efectuate pe teren sau în laborator.
Încercarea prin penetrarea dinamică în foraj constă în determinarea numărului necesar de
lovituri N, aplicate de la 760 mm înălţime cu un berbec metalic având masa de 63,5 kg, pentru ca
tubul carotier să pătrundă în terenul de 300 mm adâncime (Figura 3.15.). Încercarea se face la
interval de 2 m adâncime şi după fiecare schimbare a naturii şi stării fizice a pământului.
În situaţia atingerii unui număr de 50 lovituri pentru o încercare, determinarea la nivelul
respectiv se consideră încheiată.

38
Cap. 3. Mijloace de cercetare a terenului de fundare
În funcţie de numărul de lovituri N se stabileşte starea de îndesare a pământurilor necoezive
şi starea de consistenţă a pământurilor coezive, conform Tabelului 3.7 şi 3.8.

Tabelul 3.7. Starea de îndesare la pământuri necoezive în funcţie de numărul de lovituri.


Număr de lovituri N Starea de îndesare
Până la 9 Afânată
10 … 30 Cu îndesare medie
Peste 30 Îndesată

Tabelul 3.8. Starea de consistenţă la pământuri coezive în funcţie de numărul de lovituri.


Număr de lovituri N Starea de consistenţă
Până la 2 Curgătoare
2…4 Plastic curgător
5 …8 Plastic moale
9 … 15 Plastic consistenţă
16 … 30 Plastic vârtoasă
Peste 30 tare

3.4.4. Încercarea cu placa (PLT)

Metoda se utilizează pentru determinarea caracteristicilor de compresibilitate a terenului de


fundare prin măsurători direct in situ. Astfel se determină modulul de deformaţie, E, pe diferite
intervale de presiune şi de asemenea se poate determina coeficientul de pat k. Incercarea cu placa
poate fi utilizată şi pentru controlul calităţi compactării teresamentelor prin determinarea rapidă a
unor moduli de deformaţie pe ramura de încărcare şi reîncărcare (Ev1şi Ev2) şi compararea lor cu
niste valori minime (Ev2 > Ev2 nec). De asemenea se poate impune o valoarea maximă a raportului
Ev2 /Ev1 fapt care garantează comportarea cât mai elastică mai terenului de fundare.
Rezultatele încercării se reprezintă grafic într-o diagramă presiune deformaţie înregistrându-se
momentul în care relaţia nu mai are un caracter cvasiliniar.

Fig. 3.16. Încercarea cu placa

39
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Modulul de deformaţie liniară al stratului


de pământ pe care s-a efectuat încărcarea cu
placa se determină cu relaţia (STAS 8942/3-90):

  pl  B p
EPLT   (1  v 2 ) [kPa]
Sl

în care:
 =0.79 pentru plăci circulare, respectiv 0.88
pentru plăci patrate;
pl- presiunea limită – presiunea maximnă pentru
care mai existe cvasi-liniaritate efort -
deformaţie;
Sl=tasarea plăcii corespunzătoare la pl;
Fig.3.17. Diagrama presiune - deformaţie
Bp= diametru sau latura plăcii.

3.4.5. Metode Geofizice

Există o multitudine de metode geofizice care pot fi utilizate pentru cercetarea terenului de
fundare. Cel mai important aspect care trebuie menţionat este acela că metodele geofizice se pot
utilize doar ca metodă complementară de cercetarea a terenului, nefiind permisă utilizarea exclusivă
a acestora. În acest sens, metodele seismice pot reduce numărul de foraje de pe un amplasament,
dau o imagine de ansamblu mai cuprinzătoare a terenului de fundare şi cel mai important sunt
metode nedistructive, neinvazive. În ciuda tehnologiei foarte avansate utilizate la determinări,
rezultatele încercărilor geofizice trebuie tratate cu reţinere până la confirmarea lor cu alte metode.
Principalele metode geofizice executate de la suprafaţa terenului sau în / între foraje sunt:
metode seismice, metode geoelectrice, metode radiometrice (vezi tabele 3.9, 3.10).

40
Cap. 3. Mijloace de cercetare a terenului de fundare

Tabelul 3.9. Metode geofizice de adâncime (bazate pe realizarea de carotaje geofizice).


Nr. Metoda geofizică Parametrul măsurat Proprietate fizică Modelul fizic (aplicaţia Model
determinată în geotehnică) geotehnic
1 Cross - hole VP şi VS Densitate şi Descrierea variaţiei Profil geologic
(Viteză unde primare viteză spaţiale a vitezei undei
şi secundare)
2 In-hole VP şi VS Densitate şi Descrierea variaţiei Profil geologic
viteză spaţiale a vitezei undei
3 Carota geofizic cu VP şi VS, VF şi VM Densitate şi Transformarea energiei Profil geologic
măsurarea vitezei viteză electrice în energie
acustice acustică
4 Carotaj geofizic cu Diferenţe de potenţial Rezistivitate Interpretarea fluctuaţiei Profil geologic
măsurarea rezistivităţii electric la current electrică intensităţii curentului
electrice normale indus electric pe adâncime
5 Impuls termic Diferenţe de nivel ale Conductivitate Interpretarea variaţilor Profil
apelor subterane termică, debit de debit hidrologic
6 Achiziţie de tip raze Convertirea Radioactivitate Caracterizarea rocilor în Profil geologic
gamma-gamma particulelor de protoni funcţie de emisiile de Profil
în impulsuri electrice raze gamma induse hidrologic
7 Refracţia seismic VP şi VS Viteză de Viteză de propagare - Profil geologic
propagare adâncime
8 Reflexia seismică VP, VS şi amplitudine Viteză de Viteză de propagare - Profil geologic
propagare şi adâncime
densitate
9 MASW Timpii de parcurgere a Viteză de Viteză de propagare - Profil geologic
undelor de suprafaţă propagare adâncime

10 ReMi1 Timpii de parcurgere a Viteză de Viteză de propagare - Profil geologic


undelor de suprafaţă propagare adâncime
pasive

11 Rezistivitatea electric Răspunsul diferenţiat Rezistivitate Rezistivitate - adâncime Profil geologic


al rocilor (terenului) în electrică Profil
urma inducerii hidrologic
curentului electric
12 Magnestismului Variaţia intensităţii Magnetismul Descrierea variaţiei Cartarea şi
câmpului magnetic intensităţii câmpului localizarea
magnetic obiectelor
feroase
13 Gravitaţiei Anomalii Densitate laterală Variaţia gravitaţiei în Profil geologic,
gravitaţionale (variaşii funcţie de latitudine cartarea
ale densităţii laterale) geologică
14 GPR Timpii de parcurgere Constanta Profil viteză Profil geologic
(groundpenetrating şi amplitudinile dielectrică, electromagnetic -
radar) energiei E.M. pulsate permeabilitatea adâncime
reflectate şi
conductivitatea
magnetic, viteza
electromagnetică

41
Geotehnica – Îndrumător de laborator
Utilizarea metodelor geofizice se pretează în special la suprafeţe deschise şi mari, altfel
interferenţele ce apar pot denature rezultatele obţinute.

Figura. 3.17. Metoda seismică şi GPR

3.5. Bibliografie:

1. Lungu I., Stanciu A. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Ed. Politehnium, Iaşi, 2013
2. Pop V., Popa, A. – Exemple de calcul. Geotehnică. Lito UTCN, Cluj-Napoca, 1994 ;
3. Popa A., Farcaş V. – Geotehnică. Teorie şi exemple de calcul,Ed. UTPress, Cluj
Napoca, 2014;
4. Popa A., Roman F. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Lito UTCN, Cluj Napoca
1993;
5. NP 074-2014 Normativ privind documentaţiile geotehnice pentru construcţii;
6. STAS 1242/4-85 Teren de fundare. Cercetări geotehnice prin foraje executate în
pământuri;
7. STAS 1242-70 Teren de fundare. Cercetări pentru întocmirea proiectului fundaţiilor;
8. SR EN 1997/2-2007 Proiectarea geotehnică. Investigarea şi încercarea terenului;
9. EN ISO 22476-2:2006, Cercetări şi încercări geotehnice. Încercări pe teren. Partea 2-
Încercare de penetrare dinamică.

42
Cap. 4. Determinarea granulozităţii

4. DETERMINAREA GRANULOZITĂŢII

4.1.Reglementari tehnice

Determinarea se realizează conform recomandărilor următoarelor norme:


- STAS 1913/5 – 85: Teren de fundare. Determinarea granulozității.
- SR EN ISO 14688-1: 2004: Cercetări şi încercări geotehnice. Identificarea şi clasificarea
pământurilor. Partea 1. Principii pentru o clasificare
- SR EN ISO 14688-2: 2005: Cercetări şi încercări geotehnice. Identificarea şi clasificarea
pământurilor. Partea 1. Identificare şi descriere

4.2.Utilizarea rezultatelor în practica curentă

Un teren de fundare, pământul, este alcătuit din trei faze: faza solidă, faza lichidă și faza
gazoasă. Faza solidă este alcătuită din particule de diferite dimensiuni, în anumite proporții, funcție
de natura pământului. Comportarea pământului sub încărcare depinde şi de mărimea particulelor din
care este alcătuit.
Cunoaşterea compoziţiei granulometrice este utilă în aprecierea comportării pământului sub
încărcări, în determinarea vitezei de deformare, pentru alcătuirea drenurilor, a filtrelor de pământ, a
straturilor de rupere a capilarităţii, în realizarea umpluturilor pentru terasamente de drumuri,
platforme etc.
De aceea este deosebit de importantă determinarea corectă a dimensiunilor particulelor,
oferind informaţiile primare asupra comportării ulterioare a terenului de fundare.

4.3. Consideraţii teoretice

Compoziția granulometrică (granulozitatea) reprezintă repartiția procentuală, după


dimensiune, a granulelor (particulelor) care alcătuiesc faza solidă a pământurilor.
Determinarea granulozității de face conform STAS 1913/5 – 85.
Fracțiunea granulometrică este definită în literatură ca fiind cantitatea de pământ având
dimensiunile particulelor cuprinse între două limite granulometrice.
Limitele granulometrice se consideră diametrele echivalente ale particulelor. Diametrul
echivalent al unei particule este diametrul unei sfere convenţionale care este alcătuită dintr-un
material echivalent cu particula solidă (aceeaşi greutate specifică ca şi particula solidă reală).
Metodele de determinare a granulozității, a diametrului particulei, folosite în laboratoarele
de geotehnică sunt următoarele:
- Măsurarea directă a particulelor, cu ajutorul unui șablon, dacă pământul este alcătuit
din particule solide cu diametrul mai mare de 125mm,
- Cernerea, care se poate realiza:
Pe ciururi, pentru pământuri alcătuite din particule solide cu diametrul mai mare
de 2mm,
Pe ciururi și site, pentru pământuri alcătuite din particule solide cu diametrul mai
mare de 0,063mm.

43
Geotehnica – Îndrumător de laborator

- Sedimentarea, care este utilizată pentru pământuri alcătuite din particule solide cu
diametrul mai mic de 0,063mm.
- Cernerea și sedimentarea (metoda combinată), pentru pământuri cu diametrul
particulelor mai mic de 2mm, limitele de granulozitate fiind extinse (de ex. nisipuri
argiloase, prafuri nisipoase etc.)

4.4. Analiza granulometrică prin metoda cernerii

4.4.1. Aparatură şi materiale

Pentru efectuarea analizei granulometrice prin metoda cernerii sunt necesare următoarele
aparate şi materiale:
- Mașină de cernut, cu site și ciururi, Fig. 4.2
- Set de ciururi din tablă perforată, cu ochiuri rotunde
sau pătrate, Fig. 4.1

Fig. 4.1. Set de site şi ciururi

Fig. 4.2. Maşina de cernut


- Set de site, din sârmă cu ochiuri pătrate,
- Balanță de laborator de precizie 0,01g, Fig. 4.3.
- Etuvă sau instalație de uscare cu temperatura
constantă la +1050±20C,
- Șublere sau șabloane cu ochiuri rotunde, pentru
stabilirea diametrelor particulelor cu dimensiuni mai
mari decât cele mai mari ochiuri ale sitelor sau
ciururilor,
- Capsule din porțelan, pensule pentru curățare,
cuțite, linguri, spatule, Fig. 4.3. Balanţă de laborator
- Carbonat de litiu chimic pur pentru analiză.

44
Cap. 4. Determinarea granulozităţii

4.4.2. Procedura de lucru

Prin cernere se separă diversele fracțiuni granulometrice, în funcție de diametrul sau latura
ochiului de sită sau a ciurului corespunzător. Se folosesc ciururi din tablă cu ochiuri pătrate, având
latura de 20, 10 și 5mm și site din sârmă cu ochiuri pătrate, cu latura de 2.00; 1.00; 0.50; 0.25; 0.10;
0.08 și 0.05 mm. Dacă este necesar se pot folosi și site și ciururi intermediare.
Mărimea unei fracțiuni se determină prin cântărirea materialului rămas pe o sită/ciur,
fracțiunea având ca limite latura ochiurilor sitei/ciurului pe care a rămas materialul, respectiv latura
ochiurilor sitei/ciurului imediat superior, prin care a trecut materialul.

4.4.2.1. Recoltarea și pregătirea probelor

Încercarea se efectuează pe probe reprezentative de pământ care a fost în prealabil


omogenizat și uscat în etuvă la +1050C, până la obținerea unei mase constante.
Cantitatea de material uscat (md) care se analizează depinde de natura pământului, variind
între 5kg la bolovăniş şi 0,07kg la argila nisipoasă, conform STAS 1913/5 – 85.
Dacă pământul analizat este coeziv, pentru ruperea coeziunii, proba se hidratează prin
acoperire cu apă și soluție de carbonat de litiu (~0,2g) , timp de 24 ore. După terminarea timpului
de hidratare, pământul se spală cu apă, pe o sită din sârmă îndepărtându-se liantul care a determinat
apariţia coeziunii. Pământul rămas pe sită în urma spălării se amestecă cu apă înt, se usucă în etuvă
până la masă constantă, se lasă să se răcească și se cântărește împreună cu vasul.

4.4.2.2. Pregătirea aparaturii

Se alcătuiește setul de site și ciururi necesar (numărul de site şi ciururi minim necesar este
6) așezându-se în ordine descrescătoare a ochiurilor, având talgerul la partea inferioară. Setul de
site se constituie astfel încât raportul ochiurilor să fie cuprins între 1,5 – 2,0.

4.4.2.3. Mod de lucru

Se așează materialul pentru determinare pe sita cu diametrul maxim al ochiurilor, apoi se


pune capacul și se efectuează cernerea la mașina de cernut timp de minim 10 min., variind
frecvența vibrațiilor. Dacă cernerea se face manual, timpul de lucru necesar este de 15 min.
Cernerea se consideră terminată, dacă scuturând fiecare sită sau ciur deasupra unei hârtii,
ceea ce mai trece timp de 1 min. reprezintă mai puțin de 1% din materialul de pe ciurul sau sita
respectivă.
Materialul rămas pe sită și pe talger se cântăreşte. Dacă pe talger cantitatea de material
rămasă depășește 10% din cantitatea totală (deci material cu diametrul particulelor mai mic decât
0,05…0,08mm), analiza prin cernere trebuie completată cu o analiză prin sedimentare.
Dacă suma tuturor fracțiunilor calculate (inclusiv cea de pe talger) diferă cu mai mult de 1%
față de cantitatea inițială de material analizată (md), cernerea trebuie repetată. În cazul probelor
supuse analizei prin cernere, după ce s-a separat liantul, restul din cutie rămas după efectuarea
cernerii trebuie să fie mai mic de 1% din masa probei de analizat (md).

45
Geotehnica – Îndrumător de laborator

4.4.3. Exprimarea și interpretarea rezultatelor

Rezultatele analizei granulometrice se înscriu în formulare similare cu Tabelul 4.1.,


efectuându-se calculele cerute. În masa totală se include și restul din cutie, precum și masa
lichidului.
Tabelul 4.1. Determinarea granulozității prin metoda cernerii
Dimensiunile ochiurilor Cantitatea rămasă pe sită
Fracțiuni cu diametrul mai mic decât d, %
sitelor sau ciururilor
g % față de md din cantitatea totală
(diametrul granulelor d)*(mm)

În cutie
Suma
*diametrele ciururilor și sitelor se înscriu în ordine descrescătoare

4.5. Metoda sedimentării

4.5.1. Aparatură şi materiale

Pentru efectuarea analizei granulometrice prin metoda sedimentării sunt necesare


următoarele aparate şi materiale:

- Areometru tip Casagrande, etalonat (calibrat) la 200C, Ø5

cu intervalul de citiri 0,995...1,030, cu precizia 0,0005,

20...50
Fig. 4.5.
0,995
- Termometru cu interval de citiri 0...400C,
Tija gradata
- Cilindrii de sticlă gradați cu capacitate 1000cm3, Fig.
4.4
130...145
10...15

1,030
45...50

Bulb
60...62

Plutitor
45...50

Fig. 4.4. Cilindrii gradaţi


- Cilindru gradat cu capacitatea de 250cm3, Ø30

- Cronometru,
Fig. 4.5. Areometru
- Capsule de porțelan,
- Etuva termoreglabilă,

46
Cap. 4. Determinarea granulozităţii

- Balanță tehnică cu precizie de cântărire de 0,01g,


- Sită cu latura ochiului de 0,063mm,
- Capsulă de porțelan cu diametrul adecvat ramei sitei
metalice,
- Agitator manual sau electric,
- Spatulă, cuțit, răzătoare, pensulă,
- Pahar Berzelius cu capacitatea 500cm3,
- Pipetă gradată,
- Pâlnie cu coada scurtă,
- Apa oxigenată, soluţie 6%,
- Carbonat de litiu anhidru,
- Soluţie diluată de silicat de sodiu 4,4% (ρ=1,04g/cm3),
- Soluţie de hexametafosfat de sodiu.

4.5.2. Procedura de lucru

Metoda sedimentării se bazează pe aplicarea legii lui Stokes privind viteza de cădere a
particulelor într-un lichid, funcție de diametrul acestora (4.1):
2
2 s l d
v g (4.1)
9 l 2
Unde: v – viteza de cădere a particulelor (cm/s);
g – accelerația gravitațională (cm/s2);
ρs – densitatea materialului solid (g/cm3);
ρl = ρw – densitatea lichidului (apei) (g/cm3);
ηl = ηw – vâscozitatea lichidului (apei);
d – diametrul particulelor (cm).
Ipotezele simplificatoare care se aplică calculului sunt următoarele: particulele se presupun a
fi sfere, iar în momentul inițial suspensia se consideră a fi omogenă (uniformă), particulele sunt în
mișcare uniformă.
Pentru determinare se folosește apa ca și mediu de dispersie, iar în acest caz ρl =
ρw=1,0(g/cm3) și folosind relația de mai sus se poate determina diametrul particulelor utilizând
notațiile (4.2) și (4.3):
Hr
d A [mm] (4.2)
t
1800 w
A 103 [cm·s] (4.3)
s l

Unde Hr – adâncimea la care au ajuns particulele cu diametrul d în timpul t (cm)


(adâncimea centrului de greutate a areometrului),
t – timpul (s),
d – diametrul particulelor (mm).
La timpul t de la începerea sedimentării, toate particulele care au diametrul mai mare decât
diametrul particulei d, s-au depus în raport cu adâncimea Hr măsurată de la suprafața suspensiei, iar

47
Geotehnica – Îndrumător de laborator

particulele cu diametru mai mic decât d sunt în suspensie și se găsesc deasupra nivelului delimitat
de Hr.
Mărimea fracțiunii granulometrice se determină prin variația densității suspensiei în
intervalul de timp t. Densitatea se exprimă ca raport între masa unui volum de suspensie și masa
aceluiași volum de lichid (apă) (4.4):
ms
V l ms
s ms s 1
1 (4.4)
V l V s

Unde ρl = ρw=1.0 (g/cm3),


ρ – densitatea suspensiei;
V – volumul total al suspensiei (cm3);
ms – masa materialului solid din suspensie (g).
Presupunând că la timpul t1 densitatea suspensiei este ρ1 (ceea ce înseamnă că până la
adâncimea H1 la care se face prima măsurătoare, în suspensie se găsește o cantitate de material solid
H1
ms1 cu diametrul maxim al particulelor d1 A ), iar la timpul t2 densitatea suspensiei este ρ2
t1
(ceea ce înseamnă că până la adâncimea H2 la care se face a doua măsurătoare, în suspensie se
H2
găsește o cantitate de material ms2 cu diametrul maxim al particulelor d 2 A ), mărimea
t2
fracțiunii granulometrice de pământ care are particulele cuprinse între d1 și d2 este (4.5),Fig. 4.6:
dmax=d1 dmax=d2
H1
H2

Fig. 4.6. Adâncimile H1 și H2 la care se fac măsurătorile

m ms1 ms 2 f V 1 2 f ( R1 R2 ) (4.5)
În care:
s
f ,R ( 1) 1000 (4.6)
s 1
Volumul suspensiei se consideră V=1000cm3.
Adâncimea parcursă de particule și densitatea suspensiei se măsoară cu ajutorul
areometrului. Întrucât calibrarea acestuia a fost făcută în apă distilată la temperatura de +20 0C,
citirile densității (ρ) trebuie corectate datorită elementelor specifice determinării.
Astfel, vom avea o corecţie de menisc şi o corecţie de temperatură:
cm – corecția de menisc (4.7), datorită diferenței care există între nivelul meniscului în jurul
tijei areometrului (la care se face citirea) și nivelul liber al suspensiei (apei), Fig. 4.7,
cm 1000 (4.7)

48
Cap. 4. Determinarea granulozităţii

Tija areometrului

citiri
Niv. suspensiei

Fig. 4.7. Corecția de menisc

ct – corecția de temperatură, datorită temperaturii la care se face determinarea, care este


uneori diferită de +200C, temperatura calibrării (vâscozitatea lichidului folosit, apa, variază cu
temperatura), dată în nomograma din Fig. 4.8.

Temperatura de citire t (0C)


10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 22 24 26 28 30 32
-1,0 -0,5 _ ±0,0 +0,5 +1,0 +1,5 +2,0 +2,5 +3,0
+
Fig. 4.8. Corecția de temperatură ct

Așadar, densitatea (citirea) de calcul va fi (4.8):


Rc R cm ct R ' ct (4.8)
Adâncimea la care se găsește centrul de greutate al areometrului față de suprafața liberă a
suspensiei (adâncimea până la care au ajuns particulele cu diametrul d în timpul t) se determină în
funcție de densitatea de calcul (citirea de calcul).
Conținutul procentual de particule mp, având dimensiuni mai mici decât diametrul particulei
determinat pentru o citire pe areometru la un anumit timp, raportat la masa inițială a probei md, se
poate calcula direct cu relația (4.9):
100 f s 100
mp Rc R ' ct [%] (4.9)
md s 1 md

4.5.2.1. Recoltarea și pregătirea probelor

Granulozitatea se determină pe o probă de pământ a cărei masă este între 75 şi 100g. Pentru
materialele cu indicele de plasticitate Ip≥10% (nisip, nisip prăfos, nisip argilos, praf nisipos),
dispersarea se realizează folosind carbonatul de litiu anhidru (0,5g) iar ca și agent antifloculant se
utilizează soluție diluată de silicat de sodiu. Pentru materialele cu Ip≤10%, se folosește ca și agent
antifloculant soluția de hexametafosfat de sodiu (100cm3/probă). Proba de pământ se introduce într-
o capsulă, după care se usucă în etuvă până la masă constantă. Această masă constituie masa inițială
a probei md (se recomandă să se analizeze o probă cu masa de aproximativ 50g).
În cazul pământurilor cu un conținut de materii organice mai mare de 5%, proba trebuie mai
întâi oxidată chimic. Oxidarea se realizează prin turnarea apei oxigenate (150cm3) peste proba care
se găsește într-un pahar. Se agită conținutul cu o baghetă câteva minute, după care paharul se
încălzește până la temperatura de 50...600C, iar apoi, se agită puternic până la încetarea reacției de
degajare a oxigenului. Reacția se consideră terminată atunci când proba se colorează intens. Proba

49
Geotehnica – Îndrumător de laborator

se fierbe până când volumul ei se reduce la 50ml, după care se toarnă într-o capsulă de porțelan și
se va usca în etuvă.

4.5.3. Mod de lucru

Materialul supus analizei se pune într-o capsulă, iar peste material se pun reactivii
corespunzători, se adaugă apă potabil şi se lasă 8..24ore până la înmuierea materialului.
Amestecul se toarnă într-un agitator și se agită timp de 1÷15minute. Suspensia obținută se
toarnă pe o sită cu latura ochiului de 0,063mm așezată pe o capsulă de porțelan. Folosind apă și
pensulare se rețin pe sită numai particulele mai mari de 0,063mm. La spălare se va evita folosirea
unei cantități prea mari de apă, pentru ca volumul final de suspensie să nu depășească
700...800cm3.
Materialul reținut pe sită se usucă în etuvă după care se cântărește. Dacă această masă este
mai mare de 10% din masa inițială (md) a materialului uscat, proba se analizează prin metoda
cernerii.
Materialul ce trece prin sita de 0,063mm se introduce într-un cilindru gradat cu capacitatea
de 1000cm3, peste care se adaugă 5cm3 de soluție diluată de silicat de sodiu (numai la folosirea
carbonatului de litiu).Volumul suspensiei din cilindrul gradat se completează cu apă până la 1000
cm3, iar soluția obținută se agită timp de 15...30s, prin mișcări verticale ale unui agitator manual. Se
lasă cilindrul în repaus până la atingerea temperaturii camerei.
După terminarea agitării, cilindrul nu se mai mișcă și se începe cronometrarea sedimentării.
Se introduce areometrul în cilindru, se efectuează citirea pe acesta la partea superioară a meniscului,
după care se scoate cu atenție (și se păstrează într-un cilindru cu apă curată). Se efectuează citiri pe
areometru la intervale de timp cumulate de la începerea determinării: 0,5min, 1min, 2min, 4min,
8min, 15min, 30min, 1h, 2h, 4h, și 12÷16h. După fiecare citire cu areometrul se măsoară
temperatura suspensiei. Citirile pe areometru și temperaturile măsurate se înregistrează în Tabelul
4.2.
Tabelul 4.2. Cantități analizate
Areometrul............................ΔR............................m d............................
g s 100
Densitatea scheletului s ......... , %m p R ' ct .........
cm3 s 1 md
Timp de Temperatura
Ora Citiri reduse pe Citiri corectate Diam. gran. d Corecția de
Data

sedim. Citită Medie R ' ct mp


citirii areometru R R' R R [mm] temp ct
[min] [0C] [0C]
0,5
1
2
4
8
15
30
60
120
240

50
Cap. 4. Determinarea granulozităţii

4.5.4. Exprimarea și interpretarea rezultatelor

Determinarea diametrului granulei corespunzătoare unei citiri cu areometrul se face


utilizând relațiile de calcul prezentate anterior. Utilizând rezultatele determinate în Tabelul 4.1 și
Tabelul 4.2 se trasează curba granulometrică și histograma
Pentru trasarea curbei granulometrice se reprezintă pe axa absciselor dimensiunile
particulelor (d în mm), în scară logaritmică, crescând de la stânga spre dreapta, iar pe axa
ordonatelor se reprezintă cantitățile procentuale cu dimensiuni mai mici sau egale cu diametrul
considerat (mp), Fig. 4.9.

Fig. 4.9. Diagrama distribuției granulometrice

Histograma reprezintă grafic procentele de particule solide, având diametrul cuprins între
două site consecutive, Fig. 4.10. Ea este o reprezentare de frecvenţă simplă, care constă din coloane
verticale. Înălţimea colanelor reflectă frecvenţa fracţiunilor granulometrice sau frecvenţa
particulelor în cadrul clasei granulometrice. Unind mijlocul treptelor histogramei cu o linie continuă
obţinem curba de frecvenţă simplă, linia (a) din Fig. 4.10

Fig. 4.10. Histograma

Conform SR EN ISO 14688-2:2005 pământurile se clasifică după granulozitatea


elementelor componente, stabilindu-se principalele fracțiuni granulometrice care alcătuiesc
pământul. Pentru o identificare ușoară a pământurilor se poate folosi diagrama ternară, Fig. 4.11,
pe cele trei axe ale unui triunghi echilateral fiind trecute cantitățile procentuale ale fracțiunilor
componente, iar în interiorul triunghiului fiind fixate zone cu denumirea pământurilor.

51
Geotehnica – Îndrumător de laborator

În diagrama ternară, avem:


1 – procentajul de pietriş;
2 –ă procentajul de nisip;
3 – procentajul de părţi fine;
4 – conţinutul masic de argilă în procente din pământul grosier şi fin;
5 – pământurile fine ( praf şi argilă);
6 – pământurile mixte (pietriş argilos ori prăfos şi nisip);
7 – pământurile granulare (pietriş şi nisip);
S este simbolul pentru pământ.

Fig. 4.11. Diagrama ternară (conform SR EN ISO 14688 - 2 / 2005)

52
Cap. 4. Determinarea granulozităţii

Principalele fracțiuni granulometrice constitutive ale pământurilor sunt prezentate în


Tabelul 4.3
Tabelul 4.3. Fracțiuni granulometrice ale pământurilor (conform SR EN ISO 14688 - 2 / 2005)
Fracțiuni ale pământului Subdiviziuni Simbol Dimensiunea particulelor [mm]
Blocuri mari LBo (Large Boulders) >630
Pământ foarte grosier Blocuri Bo (Boulders) >200 … 630
Bolovăniș Co (Cobble) >63 … 200
Pietriș Gr (Gravel) >2,0 … 63
Pietriș mare CGr (Coarse Gravel) >20 … 63
Pietriș mijlociu MGr (Medium Gravel) >6,3 … 20
Pietriș mic FGr (Fine Gravel) >2,0 … 6,3
Pământ grosier
Nisip Sa (Sand) >0,063 … 2,0
Nisip mare CSa (Coarse Sand) >0,63 … 2,0
Nisip mijlociu MSa (Medium Sand) >0,2 … 0,63
Nisip fin FSa (Fine Sand) >0,063 … 0,2
Praf Si (Silt) >0,002 … 0,063
Praf mare Csi (Coarse Silt) >0,02 … 0,063
Pământ fin Praf mijlociu MSi (Medium Silt) >0,0063 … 0,02
Praf fin FSi (Fine Silt) >0,002 … 0,0063
Argilă Cl (Clay) ≤0,002
Notă: Simbolurile au la bază denumirile în limba engleză ale fracțiunilor pământului, indicate în paranteză

Caracteristicile care descriu curbele granulometrice sunt: coeficientul de uniformitate


granulometrică (Cu) – indice care caracterizează forma curbei granulometrice (4.10), în zona de la
d10 până la d60 și factorul de curbură granulometrică (Cc) – indice care caracterizează forma
curbei granulometrice pentru d10, d30 și d60 (4.11).
d 60
Cu (4.10)
d10
2
d30
Cc (4.11)
d10 d 60
Unde d10 și d60 reprezintă dimensiunile particulelor care corespund conținutului de 10% și
60% din curba granulometrică.
Dacă anumite dimensiuni ale particulelor lipsesc, granulozitatea este discontinuă. Valoarea
mediană de pe curba granulometrică d50 împreună cu Cu și Cc pot fi folosite pentru caracterizarea
compoziției granulometrice.
Pentru a descrie fracțiunile granulare grosiere, se pot clasifica curbele granulometrice
conform Tabelul 4.4
Tabelul 4.4. Forma curbei granulometrice (conform SR EN ISO 14688 - 2 / 2005)
Forma curbei granulometrice Cu Cc
Bine gradată > 15 1 ... 3
Mediu gradată 6 ... 10 <1
Rău gradată <6 <1
Discontinuă ridicat Variabil (<0,5)

53
Geotehnica – Îndrumător de laborator

4.6. Aplicație

O probă de pământ cu masa de 100g, având umiditatea de 30%, a fost supusă analizei
granulometrice. În urma cernerii a 50g de material uscat, pe talger, sub sita de 0,05mm au mai
rămas 7,2g – reprezentând 74,4% din total. În consecință, cernerea a fost completată cu
sedimentarea. Rezultatele măsurătorilor sunt date în Tabelul 4.5. Se cere să se determine
compoziția granulometrică și coeficientul de uniformitate granulometrică (Cu) prin trasarea curbei
granulometrice.

Rezolvare:
Calculele necesare pentru trasarea curbei granulometrice au fost efectuate în Tabelul 4.5,
conform relațiilor prezentate la paragraful 4.4.3. Rezultatul reprezintă curba granulometrică, Fig.
4.9. Compoziția granulometrică rezultată este:

Tabelul 4.5. Exemplu de determinare a granulozității prin metoda cernerii


Dimensiunile ochiurilor sitelor sau ciururilor Cantitatea rămasă pe sită Fracțiuni cu diametrul mai mic decât d,
(diametrul granulelor d)*(mm) g % față de md % din cantitatea totală
2 0,84 1,68 98,32
1 0,70 1,40 96,92
0,5 3,25 6,50 90,42
0,25 2,90 5,8 84,62
0,10 3,62 7,24 77,28
0,05 1,13 2,26 75,12
În cutie 37,20
Suma 49,64
*diametrele ciururilor și sitelor se înscriu în ordine descrescătoare

Repartiția materialului
Material spălat (Ø≤0,003mm) Material cernut (Ø>0,063mm)
Proba uscată +tara 62,70g Proba uscată +tara 39,00g
Tara 25,50g Tara 26,20g
Cantitatea spălată 37,20g Cantitatea cernută 12,80g
Cantitatea totală md cernută și spălată 50g
Tipul materialului PRAF NISIPOS ARGILOS

54
Cap. 4. Determinarea granulozităţii

Tabelul 4.6. Determinarea granulozității prin metoda sedimentării H r 23, 58 0, 475 R '
Areometrul 1, ΔR=0,5, md=50g
g s 100
Densitatea scheletului s 2, 67 , %m p R ' ct 3,1976 R ' ct
cm3 s 1 md
Temperatura
Ora citirii

Diam.
Timp de Citiri reduse pe Citiri corectate Corecția de
Data

gran. d R ' ct mp
Medie
Citită

R' R R
C
sedim. areometru R temp ct
0

[mm]
0
C
0,5 1,0219 22,4 0,0700 -0,60 21,80
1 1,0213 21,8 0,0500 -0,60 21,20 67,78
2 1,0204 20,9 0,0380 -0,60 20,30
4 1,0191 19,6 0,0260 -0,60 19,00
8 16,5 1,0173 17,8 0,0200 -0,60 17,20
15 16,5 1,0154 15,9 0,0150 -0,60 15,30
30 17 1,0129 13,4 0,0100 -0,50 12,90
60 17 1,0108 11,3 0,0075 -0,50 10,80
120 18 1,0085 9,0 0,0053 -0,35 9,65 27,66
240 19 1,0062 6,7 0,0025 -0,20 6,50

Pietriș 1,68%
mare 7,90%
Nisip mijlociu 5,80% 30,54%
fin 16,84%
Praf 40,12%
Argilă 27,66%
d 60 0, 0270
Cu 10, 4 15 - curba granulometrică este mediu gradată
d10 0, 0026

Pământul analizat conform Tabelul 4.5 și a diagramei ternare, Fig. 4.11, este PRAF
NISIPOS ARGILOS (clsaSi).

55
Geotehnica – Îndrumător de laborator

4.7. Bibliografie

1. Lungu I., Stanciu A. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Ed. Politehnium, Iaşi,
2013;
2. Pop V., Popa, A. – Exemple de calcul. Geotehnică. Lito UTCN, Cluj-Napoca, 1994;
3. Popa A., Farcaş V. – Geotehnica, Ed. UTPress, Cluj Napoca, 2004;
4. Popa A., Roman F. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Lito UTCN, Cluj Napoca
1993;
5. STAS 1913/5 – 85: Teren de fundare. Determinarea granulozității;
6. SR EN ISO 14688 – 1: 2004: Cercetări şi încercări geotehnice. Identificarea şi
clasificarea pământurilor. Partea 1. Principii pentru o clasificare;
7. SR EN ISO 14688 – 2: 2005: Cercetări şi încercări geotehnice. Identificarea şi
clasificarea pământurilor. Partea 1. Identificare şi descriere.

56
Cap. 5. Determinarea indicilor de structură

5. DETERMINAREA INDICILOR DE STRUCTURĂ

5.1. Reglementări tehnice

Determinarea se realizează conform recomandărilor următoarelor norme:


- STAS 1913/2-76 – Teren de Fundare – Determinarea densităţii scheletului pământurilor;
- STAS 1913/3-76 – Teren de Fundare – Determinarea densităţii pământurilor;
- STAS 13021-91 Determinarea densității minime corespunzătoare stării uscate a
pământurilor necoezive;
- STAS 13006-91 Determinarea densității maxime corespunzătoare stării uscate a
pământurilor necoezive.

5.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă

Densitatea şi greutatea volumică a scheletului pământurilor şi se folosesc în practica curentă


pentru stabilirea unor acţiuni date de pământ şi a valorilor diferiţilor indici de structură ai
pământurilor calculaţi, cum ar fi: indicele porilor, porozitatea, densitatea şi greutatea volumică în
stare uscată, gradul de umiditate, etc.

5.3. Generalităţi

Pământul este un sistem complex alcătuit din trei faze. Părţile constitutive ale pământurilor
intră în alcătuirea acestora în cantităţi diferite. Faza solidă ocupă numai o parte din volumul total al
pământului. Faza gazoasă este formată din spaţiile neocupate de particulele solide. Aceste spaţii
pot fi umplute parţial sau complet de apă sau un alt lichid, reprezentând faza lichidă a pământului,
Fig. 5.1. Mărimea relativă a fazelor ce alcătuiesc pământurile, raporturile cantitative dintre ele, se
exprimă prin caracteristici numite indici de structură.

Fig.5.1 Fazele componente ale pământului

Indicii de structură ai pământului se împart în două categorii:


- Indici determinaţi în laborator pe probe de pământ;
- Indici calculaţi pe baza celor determinaţi în laborator.
Indicii de structură determinaţi în laborator sunt:
-  s ,  s - densitatea şi greutatea volumică a scheletului pământului (a fazei solide);
-  ,  - densitatea şi greutatea volumică a pământului în stare naturală;
- n - porozitatea;

57
Geotehnica – Îndrumător de laborator

- e - indicele porilor;
- I D - gradul de îndesare;
- C Î - capacitate de îndesare.

5.4. Determinare densităţii şi a greutăţii volumice a scheletului pământului prin metoda


picnometrului

5.4.1. Consideraţii teoretice

Densitatea scheletului unui pământ se defineşte ca fiind raportul dintre masa particulelor
solide şi volumul propriu al acestora, fără goluri, la o temperatură de referinţă de 20°C
m
s  s  kN / m3  (5.2)
Vs
Unde: m s - masa particulelor solide;
Vs - volumul particulelor solide (fără goluri).
Greutatea volumică a scheletului pământului se defineşte ca fiind raportul între greutatea
particulelor solide dintr-o cantitate de pământ şi volumul acestora (fără goluri):
G
s  s  kN / m3  (5.1)
Vs
Unde: G s - greutatea particulelor solide;
Vs - volumul particulelor solide (fără goluri).
Determinarea greutăţii volumice a scheletului pământului în laborator se face indirect, prin
determinarea densităţii scheletului pământului:
 s  s  g  kN / m3  (5.3)
Unde: g  9,81 m / s 2 reprezintă acceleraţia gravitaţională.
Metoda constă in cântărirea particulelor solide şi determinarea volumului acestora folosind
picnometrul (STAS 1913/2-76).
Pentru determinarea densităţii scheletului a pământurilor care conţin argilă sub 50%, materii
organice sub 2%, săruri solubile în apă sub 0,2% şi care prezintă un aspect omogen la examinarea
vizuală se foloseşte apa ca lichid de referinţă. Pentru celelalte pământuri se va folosi ca lichid de
referinţă un lichid nepolar (benzen, kerosen, petrol lampant etc.).

5.4.2. Aparatură şi materiale

Aparatura de laborator specifică acestor determinări este:


- mojar cu pistil din ceramică dură sau din oţel (Fig. 5.2);
- sită cu ţesătură din sârmă cu ochiuri de 2 mm;
- etuvă electrică cu termostat, cu posibilitate de reglare a temperaturii la 105±2°C (Fig.
5.3);
- tară de cântărire de aproximativ 100 cm3;
- picnometru de aproximativ 100 cm3 (Fig.5.4);
- pâlnie din sticlă cu diametrul de aproximativ: 50 mm, cu coadă scurtă;

58
Cap. 5. Determinarea indicilor de structură

- baie de nisip electrică (Fig. 5.5);


- răzătoare;
- termometru 10÷40°C cu precizia de 0,1°C;
- exsicator cu clorură de calciu şi exsicator de vacuum (Fig. 5.6);
- balanţă verificată metrologic (Fig. 5.7);
Materialele utilizate:
- apă distilată deaerată fără CO2;
- benzen;
- petrol lampant fiert şi filtrat.

Fig.5.2 Mojar cu pistil din Fig.5.3 Etuvă electrică cu termostat Fig. 5.4 Picnometru
ceramică dură

Fig. 5.5 Baie de nisip electrică Fig. 5.6 Exsicator cu clorură de Fig. 5.7 Balanţă electronică
calciu

5.4.3. Procedura de lucru

5.4.3.1. Recoltarea şi pregătirea probelor

Pentru fragmentele din blocuri, bolovănişuri şi pietrişuri se foloseşte mojarul cu pistil


ceramic, sau alte mijloace adecvate, pentru a se sfărma, până la trecerea materialului prin sita cu
ochiuri de 2 mm.
Proba brută din nisipurile uscate, se omogenizează prin amestecare si apoi se reduce prin
metoda sferturilor (STAS 1850-62), la aproximativ 100 g, după care se mojarează, astfel încât toată
proba să treacă prin sita cu ochiuri de 0.2mm, apoi se introduce materialul într-un recipient de
cântărire şi se usucă în etuvă la 105 ± 2°C până la masă constantă după care se păstrează în
exsicator la temperatura mediului ambiant, pentru răcire.
Din pământurile coezive se răzuieşte o cantitate de aproximativ 100 g, care apoi se usucă în
etuvă şi se lasă la răcit în exsicator.

59
Geotehnica – Îndrumător de laborator

5.4.3.2. Pregătirea aparaturii

Picnometrul (Fig. 5.4) se curăţă foarte bine pentru a nu exista pe suprafaţa acestuia pete de
grăsime sau resturi de material şi apoi se usucă. Pe suprafaţa fiecărui picnometru se trece numărul
de reper al acestuia. Picnometrele se manevrează cu mâna foarte curată, degresată sau cu mănuşi
din material textil. Pâlnia de sticlă folosită pentru a introduce material în picnometru şi fiolele de
cântărire se curăţă şi se degresează după care se usucă.
Picnometrele, pâlniile şi fiolele de cântărire uscate se păstrează în exsicator pentru răcire.
După pregătire, picnometrele se cântăresc cu balanţa verificată metrologic, iar masele
acestora se scriu într-un tabel (conform Tabelului 5.4), ordonate după numărul de reper, propriu
fiecărui picnometru.
Se presupun cunoscute masele m2 ale picnometrelor umplute cu lichidul referinţă folosit
până la reper, la diverse temperaturi din intervalul 15÷30°C. Aceste valori se controlează totuşi
periodic, pentru a sesiza decalibrările picnometrelor, survenite ca urmare a încălzirilor repetate.

5.4.3.3. Mod de lucru

Din materialul pregătit, se introduce în picnometru, cu ajutorul pâlniei din sticlă o cantitate
de 12÷20 g (limita inferioară pentru materiale argiloase, limita superioară pentru materiale
nisipoase), după care se cântăreşte la balanţa. Din masa cântărită se scade masa picnometrului gol şi
se obţine masa m1, a materialului utilizat pentru determinare.
Apoi, se toarnă în picnometru lichidul de referinţă ales, până la umplerea aproximativ a
jumătate din capacitatea picnometrului, astfel încât lichidul să acopere proba de pământ cu minim 2
cm. Lichidul trebuie introdus cu grijă pentru a se evita fenomenul de plutire a particulelor.
Determinarea se poate executa în paralel, cu trei picnometre, folosind material din aceeaşi
probă de pământ.
Se aşează apoi picnometrele pe baia de nisip şi se încălzesc până la fierbere; se fierb 15
minute, asigurându-se o fierbere lentă şi regulată, astfel încât pereţii interiori ai picnometrului să nu
fie stropiţi cu material.
Observaţie: În cazul folosirii lichidelor nepolare, este indicat să se folosească metoda
vacuumării pentru fierbere.
La sfârşitul fierberii, pământul din picnometru trebuie să rămână acoperit cu minimum 1 cm
de lichid. Se completează picnometrul cu lichid de referinţă până la reper. Lichidul se introduce
atent pentru a evita agitarea probei şi apoi se lasă la răcit la temperatura mediului ambiant. După
răcire se aplică dopul având grijă ca lichidul de referinţă să fie până la reper, se şterge exteriorul
picnometrului cu o hârtie de filtru şi apoi se cântăreşte cu balanţa, determinând masa m3. Imediat
după ce s-a efectuat această cântărire se măsoară temperatura lichidului de referinţă cu o precizie
de 0,2 °C, cu ajutorul termometrului.

60
Cap. 5. Determinarea indicilor de structură

Tabelul 5.1. Valorile densităţii apei şi a factorului de corecţie conform cu STAS 1913/2-76
Temperatura
0, 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9
[°C]
w 0,99909 0,99908 0,99907 0,99905 0,99904 0,99902 0,99901 0,99899 0,99897 0,99896
15
w 1,00089 1,00088 1,00087 1,00085 1,00084 1,00082 1,00081 1,00079 1,00077 1,00076
w 0,99894 0,99893 0,99891 0,99889 0,99888 0,99886 0,99884 0,99883 0,99881 0,99879
16
w 1,00074 1,00073 1,00071 1,00069 1,00068 1,00066 1,00064 1,00063 1,00061 1,00059
w 0,99877 0,99876 0,99874 0,99872 0,99870 0,99869 0,99867 0,99865 0,99863 0,99861
17
w 1,00057 1,00056 1,00054 1,00052 1,00050 1,00049 1,60047 1,00045 1,00043 1,00041
w 0,99859 0,98858 0,99856 0,99854 0,99852 0,99850 0,99848 0,99846 0,99844 0,99842
18
w 1,00039 1,00038 1,00036 1,00034 1,00032 1,00030 1,00028 1,00026 1,00024 1,00022
w 0,99841 0,99839 0,99837 0,99835 0,99833 0,99831 0,99829 0,99827 0,99824 0,99822
19
w 1,00021 1,00019 1,00017 1,00015 1,00013 1,00011 1,00009 1,00007 1,00004 1,00002
w 0,99320 0,99818 0,99816 0,99814 0,99812 0,99810 0,99808 0,99806 0,99804 0,99801
20
w 1,00000 0,99997 0,99995 0,99993 0,99991 0,99989 0,99987 0,99985 0,99983 0,99980
w 0,99799 0,99797 0,99795 0,99793 0,99790 0,99788 0,99786 0,99784 0,99782 0,99779
21
w 0,99978 0,99976 0,99974 0,99972 0,99969 0,99967 0,99965 0,99963 0,99961 0,99958
w 0,99777 0,99775 0,99772 0,99770 0,99768 0,99766 0,99763 0,99761 0,99759 0,99756
22
w 0,99956 0,99954 0,99951 0,99949 0,99947 0,99945 0,99942 0,99940 0,99938 0,99935
w 0,99754 0,99750 0,99749 0,99747 0,99744 0,99742 0,99739 0,99737 0,93735 0,99732
23
w 0,99933 0,99930 0,99928 0,99926 0,99923 0,99921 0,99918 0,99916 0,93914 0,99911
w 0,99739 0,99727 0,99725 0,99722 0,99720 0,99717 0,99715 0,99712 0,99710 0,99707
24
w 0,99909 0,99906 0,99904 0,99901 0,99899 0,99896 0,99894 0,99891 0,99889 0,99886
w 0,99704 0,99702 0,99699 0,99697 0,99694 0,99691 0,99689 0,99686 0,99684 0,99681
25
w 0,99883 0,99881 0,99878 0,99876 0,99873 0,99870 0,99868 0,99865 0,99863 0,99860
w 0,99678 0,99676 0,99673 0,99670 0,99668 0,99665 0,99662 0,99659 0,99657 0,99654
26
w 0,99857 0,99855 0,99852 0,99849 0,99847 0,99844 0,99841 0,99838 0,99836 0,99833
w 0,99651 0,99649 0,99646 0,99643 0,99640 0,99637 0,99635 0,99632 0,99629 0,99626
27
w 0,99830 0,99828 0,99825 0,99822 0,99819 0,99816 0,99814 0,99811 0,99808 0,99805
w 0,99623 0,99620 0,99618 0,99615 0,99612 0,99609 0,99606 0,99603 0,99600 0,99597
28
w 0,99802 0,99799 0,99797 0,99794 0,99791 0,99783 0,99785 0,99782 0,99779 0,99776
w 0,99594 0,99591 0,99589 0,99586 0,99583 0,99580 0,99577 0,99574 0,99571 0,99568
29
w 0,99773 0,99770 0,99768 0,99765 0,99762 0,99759 0,99756 0,99753 0,99750 0,99747
w 0,99565 0,99562 0,99559 0,99556 0,99553 0,99549 0,99546 0,99543 0,99540 0,99537
30
w 0,99744 0,99741 0,99738 0,99735 0,99732 0,99728 0f99725 0,99722 0,99717 0,99716

61
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Tabelul 5.2. Valorile frecvente ale densităţii petrolului lampant şi a factorului de corecţie conform cu STAS 1913/2-76
Temperatura
15 15,5 16 16,5 17 17,5 18 18,5 19 19.5
[°C]
p 0,8123 0,8120 0,8116 0,8113 0,6110 0,8106 0,8103 0,8099 0,8096 0,8092

p 1,00420 1,00383 1,00333 1,00296 1,00259 1,00210 1,00173 1,00123 1,00086 1,00037
Temperatura
20 20,5 21 21,5 22 22,5 23 23,5 24 24.5
[°C]
p 0,8089 0,8085 0,8082 0,8078 0,8075 0,8072 0,8068 0,8064 0,8061 0,8058

p 1,0000 0,99950 0,99913 0,99863 0,99826 0,99777 0,99727 0,99696 0,99653 0,99616
Temperatura
25 25,5 26 26,5 27 27,5 28 28,5 29 29.5
[°C]
p 0,8054 0,8051 0,8047 0,8044 0,8041 0,8037 0,8034 0,8031 0,8027 0,8023

p 0,99567 0,99529 0,99480 0,99443 0,99406 0,99356 0,99319 0f99282 0,99233 0,99616

Tabelul 5.3. Valorile frecvente ale densităţii benzenului şi a factorului de corecţie conform cu STAS 1913/2-76
Temperatura
15 15,5 16 16,5 17 17,5 18 18,5 19 19.5
[°C]
p 0,8824 0,8819 0,0813 0,8808 0,8803 0,8798 0,8792 0,8787 0,8781 0,8776

p 1,0062 1,0056 1,0049 1,0043 1,0038 1,0032 1,0025 1,0019 1,0013 1,0007
Temperatura
20 20,5 21 21,5 22 22,5 23 23,5 24 24.5
[°C]
p 0,8770 0,8765 0,8760 0,8755 0,8749 0,8744 0,8738 0,8732 0,8728 0,8723

p 1,0000 0,9994 0,9989 0,9983 0,9976 0,9970 0,9964 0,9957 0,9952 0,9946
Temperatura
25 25,5 26 26,5 27 27,5 28 28,5 29 29.5
[°C]
p 0,8717 0,8712 0,8707 0,8701 0,86 96 0,8691 0,8685 .0,8680 0,8675 0,8669

p 0,9940 0,9934 0,9928 0,9921 0,9916 0,9910 0,9903 0,9897 0,9892 0,9885

5.4.4. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor

Densitatea scheletului pământului se calculează cu relaţia:


m m1
s  s   Lt . L
0
3
. [ g / cm ] (5.4)
Vs m1  m2  m3
unde:  Lt - densitatea lichidului de referinţă la temperatura t °C, în g/cm3, (vezi Tabelul 5.1 pentru
o

apa distilată, Tabelul 5.2 pentru petrol lampant şi Tabelul 5.3 pentru benzen);
 L - factor de corecţie pentru dilatarea lichidului de referinţă la temperatura t °C, adică
 Lt
0

L  (vezi Tabelul 5.1 pentru apă distilată, Tabelul 5.2 pentru petrol lampant şi Tabelul
 L20
5.3 pentru benzen)
 L20 - densitatea lichidului de referinţă la temperatura de 20°C.

62
Cap. 5. Determinarea indicilor de structură

Rezultatul final este media aritmetică a trei determinări care nu diferă între ele cu mai
mult de ±0,01 g/cm3 (rotunjite la a treia zecimală).
Rezultatele determinărilor se trec într-un formular conform tabelului de mai jos.

Tabelul 5.4. Valorile densităţii apei şi a factorului de corecţie conform cu STAS 1913/2-76
Număr picnometru
Elemente de calcul Notaţie UM
1 2 3
Masă picnometru + material - g

Masă picnometru m0 g

Masă material m1 g

Masă picnometru + lichid m2 g


Masă picnometru + lichid +
m3 g
+ material
Temperatură t °C

Densitate lichid  t
L g/cm3

Factor de corecţie L -
m1
S   Lt . L - g/cm3
m1  m2  m3
Densitatea S S g/cm3

Greutatea volumică  S  9,81 S S kN/m3

5.4.5. Concluzii

La pământurile obişnuite greutatea volumică a pământului variază între limite foarte


restrânse şi anume:
 S  (26, 0  29,1) [kN/m3] (5.5)
În tabelul de mai jos sunt date valorile orientative ale greutăţii volumice a scheletului
pământului şi ale densităţii scheletului pământului pentru unele categorii de pământuri.

Tabelul 5.5. Valori orientative pentru  S şi  S


S S
Felul pământului
[kN/m ] 3
[g/cm3]
Nisipuri prăfoase, nisipuri argiloase 26,00 2,65

Praf, prafuri nisipoase, prafuri argiloase 26,20 2,67

Argile, argile nisipoase argile prăfoase 26,70 2,72

63
Geotehnica – Îndrumător de laborator

5.5. Determinarea greutăţii volumice a pământurilor în stare naturală de umiditate

5.5.1. Consideraţii teoretice

Calculul greutăţii volumice constă în determinarea în laborator a densităţii unei probe de


pământ în stare naturală de umiditate, definită ca raportul între masa totală a probei (m) (inclusiv
apa din pori) şi volumul total al acesteia (V) (inclusiv porii conţinuţi).
m
  g / cm3  (5.6)
V
Deoarece în calculele inginereşti, referitoare la terenul de fundare se foloseşte noţiunea de
greutate volumică a pământului (  ), pentru obţinerea acestei valori se va înmulţi densitatea
pământului (  ) cu valoarea acceleraţiei gravitaţionale, care se consideră rotunjită la 9,81 m/s2.
G
  g   kN / m3  (5.7)
V
În laborator pentru determinarea densităţii pământului se pot folosi următoarele metode:
- metoda prin ştanţare;
- metoda prin imersare în mercur;
- metoda prin cântărire hidrostatică după parafinare.
Metoda prin ştanţare se utilizează atât la pământurile necoezive cat şi la pământurile cu
coeziune, de consistenţă plastic-consistent-vârtos ce nu conţin particule mai mari de 2 mm (argile,
prafuri argiloase, nisipuri prăfoase-argiloase, nisipuri slab cimentate ori cu coeziune aparentă).
Metoda prin imersare în mercur şi cea prin cântărire hidrostatică după parafinare se aplică
aceloraşi pământuri care au o consistenţă plastic-vîrtos-tare (cele argiloase) ori o cimentare mai
puternică (cele nisipoase).
Metodele de mai sus se aplică pământurilor care nu conţin materii organice.
În cazul în care pământurile conţin materii organice (turbă, humus etc.) ce depăşesc 5%,
valorile sunt orientative, specificându-se acest lucru în buletinul de analiză.

5.5.2. Metoda cu ştanţa

Această metodă se poate folosi atât pentru pământurile fără coeziune cât şi la cele cu
coeziune.
5.5.2.1. Aparatură şi materiale

Aparatura de laborator specifică acestei determinări este:


- balanţă verificată metrologic (Fig. 5.7);
- cuţit de laborator;
- ştanţă metalică cu prelungitoare (Fig.5.8);
Stanţa este un inel cilindric din oţel inoxidabil (Fig.5.8) căruia i se ataşează de o parte şi de
alta alte două inele de înălţimi mai mici: unul se numeşte prelungitor, iar celălalt cuţit. Acesta din
urmă are peretele ascuţit la partea inferioară pentru a uşura pătrunderea ştanţei în pământ.
Dimensiunile ştanţei trebuie să fie:
Diametrul interior Di:
- mai mare de 40 mm pentru pământuri coezive;

64
Cap. 5. Determinarea indicilor de structură

- mai mare de 70 mm pentru pământuri semicoezive;


- mai mare de 100 mm pentru pământuri fără coeziune şi determinări "in situ".
Înălţimea ştanţei h:
- (0,5…1,3)Di,
Grosimea peretelui:
- 1,5...3,0 mm.

Fig.5.8 Stanţă metalică

5.5.2.2. Pregătirea aparaturii

Pentru fiecare ştanţă folosită se vor determina în prealabil volumul V şi masa m ale inelului
propriu-zis. Nu se vor folosi ştanţe cu inel având un volum mai mic de 50 cm3.

5.5.2.3. Mod de lucru

Stanţa prevăzută cu guler şi cuţit se înfige în proba de pământ netulburată (monolit, ştuţ,
strat "in situ" etc.) sau tulburată (Fig. 5.9), iar după umplere se scoate împreună cu pământul pe care
îl conţine, cu grijă, pentru a nu deranja structura naturală a acestuia (Fig. 5.10).

Fig. 5.9 Introducerea ştanței în proba de pământ Fig. 5.10 Stanţa cu probă

Pentru ca ştanţa să alunece mai uşor se unge la inferior cu un strat subţire de vaselină sau de
ulei de parafină. Dacă pământul este vîrtos-tare se uşurează înaintarea ştanţei răzuind pământul
înaintea cuţitului până la un diametru apropiat de al acesteia.
Se înlătură cuţitul şi prelungitorul şi se nivelează la ambele feţe, astfel încât volumul probei
de pământ să fie acelaşi cu volumul ştanţei.
Pentru aflarea densităţii în stare uscată (  d ), după cântărire se scoate epruveta din inel, cu
ajutorul unui piston de lemn şi se pune la uscat în etuvă. După uscare şi răcire în exsicator, epruveta
se cântăreşte din nou obţinându-se masa netă a epruvetei de pământ uscat md.
Dacă pământul analizat este fără coeziune, pentru susţinerea lui în ştanţă se folosesc plăci
din sticlă sau tablă, perfect plane, procedându-se astfel:

65
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Se înfige ştanţa în probă, se înlătură pământul din jurul ei şi cu ajutorul unei lopeţi se scoate
ştanţa plină de material (Fig.5.11). Se îndepărtează prelungitorul şi se înlătură surplusul material. Se
aşează peste ştanţă placa plană şi se răstoarnă ştanţa. Se îndepărtează cuţitul şi se nivelează
pământul din ştanţă.

Fig.5.11 Metoda prin ştanţare

5.5.2.4. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor

După recoltarea pământului în ştanţă acesta se cântăreşte. Fie m1 masa ştanţei (plus placa
pentru pământurile fără coeziune) cu material şi m2 masa ştanţei goale (plus plăcuţa pentru
pământurile fără coeziune). Prin măsurarea dimensiunilor ştanţei se poate determina volumul
acesteia, care va fi şl volumul total al probei. Densitatea volumică a pământului în stare naturală de
umiditate se calculează cu relaţia:
m m  m2
  1 , [ g / cm3 ] (5.8)
V0 V0
iar greutatea volumică a pământului se determină cu relaţia:
  g [ g / cm3 ] (5.9)
Ca rezultat final se va lua media aritmetică a cel puţin trei determinări ale căror rezultate nu
diferă între ele cu mai mult de 1% din valoarea cea mai mică. În caz contrar se va face o a patra
determinare.
Datele obţinute se trec în formulare conform Tabelul 5.6.

Tabelul 5.6 Determinarea densităţii pământurilor prin metoda cu ştanţa (STAS 1913/3-76)
Epruveta numărul
Elemente de calcul Notaţie UM Observaţii.
1 2 3 4

masa inelului m0 g

masa inelului + epruveta


m1 g
de pământ
volumul interior al inelului
V0 cm3
(respectiv volumul epruvetei)
densitatea pământului
m1  m0  g/cm3

V0

densitatea medie med g/cm3

66
Cap. 5. Determinarea indicilor de structură

5.5.3. Metoda prin cântărire hidrostatică

Această metodă se poate aplica numai la pământurile coezive.

5.5.3.1.Aparatură şi materiale

Aparatura de laborator utilizată este:


- balanţă verificată metrologic şi cu dispozitiv de cântărire sub apă;
- cuţit de laborator;
- fir de nylon sau de mătase;
- parafină;
- vas cu capacitatea de 3..5 l;
- termometru;
- cilindru gradat;

5.5.3.2. Recoltarea şi pregătirea probelor

Din proba de pământ se taie o bucată de formă geometrică regulată, cu greutatea de


aproximativ 80-150 g, operaţie ce se face cu grijă evitându-se îndesarea probei, respectiv deranjarea
structurii naturale a acesteia.

5.5.3.3.Pregătirea aparaturii

Se încălzeşte parafina la o temperatură de aprox. 57÷60°C, până când aceasta se lichefiază.


Se leagă bucata de pământ de formă geometrică regulată cu un fir de mătase sau din nylon, pe
muchie, ca în Figura 5.12.

5.5.3.4. Mod de lucru

Se cântăreşte proba de pământ cu balanţa şi se obţine masa acesteia m. Proba de pământ


legată cu firul de nylon sau de mătase se scufundă 1-2 secunde în parafina topită (57÷60°C) de mai
multe ori până când suprafaţa laterală a probei este acoperită cu o peliculă ermetică de parafină fără
bule de aer, apoi se lasă să se răcească. Sa cântăreşte şi se notează cu m1 masa probei parafinate.

Fig.5.13 Balanţă hidrostatică


Fig.5.12 Proba de pământ

Se cântăreşte apoi proba parafinată scufundată în apă, cu ajutorul unei balanţe hidrostatice
(Fig.5.13) obţinându-se masa m2.

67
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Se recomandă ca după această cântărire să se facă uscarea epruvetei cu hârtie de filtru şi


recântărirea ei. Dacă se constată diferenţă faţă de masa m1 înseamnă că învelişul de parafină nu a
fost ermetic, iar apa a pătruns în epruvetă. În acest caz determinarea se repetă pe o altă epruvetă.

5.5.3.5. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor

Densitatea volumică a pământului se stabileşte cu relaţia:


m m m w  p
   [ g / cm3 ] (5.10)
V m1  m2  m1  m (m1  m2 )  p  (m1  m)  w
w p
unde:  este densitatea specifică a parafinei care se poate lua 0,9 g/cm3.
Rezultatul final este media aritmetică a cel puţin trei determinări ale căror rezultate nu diferă
între ele cu mai mult de 1%. Greutatea volumică a pământului (  ) se determină cu relaţia (5.7).
Rezultatele determinărilor se trec în formular conform cu Tabel 5.7:

Tabelul 5.7 Determinarea densităţii pământurilor prin cântărire hidrostatică conform STAS 1913/3-76
Epruveta numărul
Elemente de calcul Notaţie UM Observaţii.
1 2 3 4
Masa probei neparafinate m g

Masa probei parafinate m1 g


Masa probei parafinate
m2 cm3
imersată în apă
Densitatea pământului
m w  p  g/cm3

(m1  m2 )  p  (m1  m)  w
densitatea medie med g/cm3
Greutatea volumică  kN/m3

În cazul în care laboratorul nu dispune de balanţă hidrostatică, atunci, după parafinarea


probei se determină volumul de lichid dislocuit de aceasta prin scufundarea ei într-un cilindru
gradat, cu apă. Înregistrând volumul de apă înainte şi după scufundare, prin diferenţă se determină
volumul V2 al probei parafinate.
Densitatea volumică se va determina în acest caz cu relaţia:
m m p
  . [ g / cm3 ] (5.11)
m1  m V2  p  (m1  m)
V2 
p
Greutatea volumică a pământului se determină cu relaţia (5.9).

68
Cap. 5. Determinarea indicilor de structură

5.6. Determinarea porozităţii şi a indicelui porilor

5.6.1. Utilizare rezultatelor în practica curentă

Indicele porilor se foloseşte în practica curentă pentru clasificarea pământurilor în funcţie de


gradul de îndesare şi capacitatea de îndesare, iar în unele cazuri pentru calculul capacităţii portante
a terenului de fundare, doar la construcţii încadrate în categoria geotehnică 3.

5.6.2. Aparatură şi materiale

Aparatura de laborator utilizată este:


- ştanţa cilindrică din metal (Fig.5.8);
- balanţă verificată metrologic (Fig. 5.7);
- etuvă cu posibilitate de reglare a temperaturii la 105±2°C (Fig. 5.3);
- exsicator cu clorură de calciu şi exsicator de vacuum (Fig. 5.6);
- cuţit de laborator.

5.6.3. Recoltarea şi pregătirea probelor

Se recoltează cu ajutorul ştanţei, din pământul coeziv de analizat, probe de pământ (min. 3
probe).
5.6.4. Pregătirea aparaturii

Pentru fiecare ştanţă folosită se vor determina în prealabil volumul V şi masa m ale inelului
propriu-zis. Nu se vor folosi ştanţe cu inel având un volum mai mic de 50 cm3.

5.6.5. Mod de lucru

Probele se usucă în etuvă la temperatura de 105°C timp de:


 6 ore pentru pământuri nisipoase,
 12 ore pentru pământuri argiloase.
Se lasă proba să se răcească în exsicator timp de 15-30 min. Se cântăreşte proba de pământ
împreună cu ştanţa (m1).

5.6.6. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor

Masa probei de pământ uscat se determină cu relaţia ms  m1  m0 , în care m0 este masa


ştanţei metalice. Cunoscând volumul probei (V), egal cu cel al ştanţei, porozitatea (n) se determină
cu relaţia:
ms
Vp V  Vs V  m
n   1 s  1 s  1 s . (5.13)
V V V V sV
Valoarea de calcul se determină ca medie aritmetică a cel puţin trei determinări, ale căror
valori nu diferă cu mai mult de 1%, efectuate în paralel asupra aceluiaşi pământ.
Rezultatele obţinute pentru fiecare determinare se trec în Tabelul 5.9.

69
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Tabelul 5.9 Determinarea porozităţii şi a indicelui porilor


Epruveta numărul
Elemente de calcul Notaţie UM Observaţii.
1 2 3 4
Masa ştanţei m0 g
Masa ştanței cu pământ uscat m1 g
Masa probei uscate m g
Volumul ştanţei V cm3
Densitatea scheletului pământului s g/cm3
ms
Porozitatea n  1 n -
 sV
 sV
Indicele porilor e 1 e -
ms
Porozitatea medie nmed -

Indicele porilor mediu emed -

Determinarea în laborator a indicelui porilor se face pe baza aceleaşi metodologii de lucru


ca şi în cazul determinării porozităţii. Valoarea acestuia se determină astfel:
Vp V  Vs V V V s
e   1  1  1 (5.14)
Vs Vs Vs ms ms
s
In Tabelul 5.10 sunt date limitele probabile între care variază porozitatea şi indicele porilor
pentru diferite categorii de pământuri.

Tabelul 5.10 Porozitatea şi indicele porilor

Terenul Porozitatea, n Indicele porilor, e

Argilă recent sedimentată 0,90 - 0,70 9,00 - 2,30


Argilă moale 0,70 - 0,50 2,30 - 1,00
Argilă vârtoasă 0,50 - 0,30 1,00 - 0,43
Argilă tare 0,30 - 0,20 0,43 - 0,25
Turbă, nămol 0,90 - 0,70 9,00 - 2,40
Marnă argiloasă 0,60 - 0,20 1,50 - 0,25
Lut, lut loessoid 0,50 - 0,23 1,00 - 0,30
Loess 0,65 - 0,44 1,00 - 0,80
Nisip fin 0,41 - 0,23 0,70 - 0,30
Nisip neuniform 0,55 - 0,20 1,25 - 0,25
Nisip uniform 0,44 - 0,13 0,88 - 0,15

70
Cap. 5. Determinarea indicilor de structură

Starea de îndesare a pământurilor necoezive în funcţie de indicele porilor e, se stabileşte


conform Tabelului 5.11.

Tabelul 5.11 Starea de îndesare a pământurilor


Starea de îndesare
Tipul de pământ îndesată cu îndesare medie afânată
Indicele porilor

Nisip cu pietriş, nisip mare nisip mijlociu <0,55 0,55 ... 0,70 >0,70

Nisip fin <0,60 0,60 ... 0,75 >0,75

Nisip prăfos <0,60 0,60 ... 0,80 >0,80

5.7. Determinarea gradului de îndesare şi a capacităţii de îndesare

5.7.1. Utilizare rezultatelor în practica curentă

Gradul de îndesare şi capacitatea de îndesare a pământurilor se utilizează în practica curentă


pentru clasificarea pământurilor necoezive în vederea efectuării lucrărilor de umpluturi la diferite
tipuri de construcţii

5.7.2. Consideraţii teoretice

Pentru aprecierea stării în care se află un pământ necoeziv, cât şi pentru aprecierea calităţii
lucrărilor de compactare a terasamentelor din pământuri necoezive, în afara indicelui porilor în stare
naturală e, este necesar să determinăm în laborator şi valorile limită între care această caracteristică
poate să varieze.
Starea de îndesare a unui pământ necoeziv poate fi caracterizată cu ajutorul gradului de
îndesare notat cu ID, determinat cu expresia:
e e (    d min )  d max
I D  max 100  d 100 (5.15)
emax  emin (  d max   d min )  d
La fel se determină ș i capacitatea de îndesare (Cî) a pământurilor, care se defineşte prin
raportul:
e e
Cî  max min , (5.16)
emin
Unde:
- e - indicele porilor în stare naturală;
- emax - indicele porilor în stare de afânare maximă;
- emin - indicele porilor în stare de îndesare maximă;
-  d - densitatea volumică în stare uscată pentru terenul natural (e);
-  d max - densitatea volumică în stare uscată pentru starea de îndesare maximă (emin);
-  d min - densitatea volumică în stare uscată pentru starea de afânare maximă (emax).
Determinarea în laborator a indicelui porilor (e) se face conform celor prezentate în
paragraful anterior.

71
Geotehnica – Îndrumător de laborator

5.7.3. Determinarea indicelui porilor în stare maximă de afânare emax

5.7.3.1.Aparatură şi materiale

Aparatura de laborator utilizată este:


- vas cilindric prevăzut cu guler prelungitor (Fig.5.14),
- dispozitiv de afânare a nisipului (Fig.5.15);
- mojar cu pistil din ceramică dură sau din oţel (Fig. 5.2);
- etuvă electrică cu posibilitate de reglare a temperaturii la 105±2°C (Fig. 5.3);
- exsicator cu clorură de calciu şi exsicator de vacuum (Fig. 5.6);
- balanţă verificată metrologic (Fig. 5.7);
- pâlnie din sticlă cu ţeavă diametrul de 13 mm (Fig. 5.16);
- riglă de oţel, cuţit de laborator.

Fig.5.14 Vas cilindric Fig.5.15 Dispozitiv de afânare Fig.5.16 Procedura de lucru

5.7.3.2. Recoltarea şi pregătirea probelor

Se ia proba de nisip având masa de 2,0 - 3,0 kg din pământul de analizat şi se usucă în etuvă
la temperatura de 105°C ± 2°C. Se lasă să se răcească proba în exsicator. Dacă pământul are o slabă
coeziune, după uscare se va mojara astfel încât întreaga masă de pământ să fie desfăcută în
particulele componente.

5.7.3.3.Pregătirea aparaturii

Se determină volumul şi masa vasului cilindric (Fig. 5.14) şi apoi se introduce în acesta
dispozitivul de afânare (Fig. 5.15).

5.7.3.4. Mod de lucru

Proba de pământ se toarnă cu ajutorul pâlniei în vasul metalic cu guler, în care se găseşte şi
dispozitivul de afânare. Turnarea pământului se face într-o curgere constantă, menţinând
dispozitivul vertical (Fig. 5.16). Se potriveşte continuu înălţimea ţevii aşa fel încât să se menţină o
cădere liberă a pământului de la aproximativ 13 mm. Se mişcă în spirală dispozitivul de turnare
dinspre margine către centrul probei, astfel ca fiecare strat să aibă grosimi cât mai uniforme.
Mişcarea spiralată trebuie să fie suficient de rapidă pentru a se reduce la minimum segregarea
particulelor. Se umple forma cu aproximativ 13...25 mm deasupra părţii superioare a formei.
După umplerea vasului metalic se scoate dispozitivul de afânare, rotindu-l pe măsură ce se
ridică. Se îndepărtează gulerul prelungitor şi se nivelează pământul la gura vasului, fără a-l îndesa.

72
Cap. 5. Determinarea indicilor de structură

5.7.3.5.Exprimarea şi interpretarea rezultatelor

Se cântăreşte masa vasului metalic plus pământul afânat (m1). Cunoscând masa vasului
metalic, fără prelungitor (m2) se determină masa pământului afânat ms  m1  m2 . Cunoscând
volumul (V) al vasului metalic se poate stabili indicele porilor în starea cea mai afânată, folosind
relaţia:
 sV
emax  1 (5.17)
ms
Valoarea lui emax se stabileşte ca medie aritmetică a cel puţin trei determinări, cu condiţia
ca diferenţa între valorile extreme să nu depăşească 3%.

5.7.4. Determinarea indicelui porilor în stare maximă de îndesare emin

5.7.4.1. Aparatura şi materiale

Aparatura de laborator utilizată este:


- vas cilindric, cu prelungitor şi piston de închidere (Fig.5.17);
- dispozitiv de îndesare (Fig.5.17) sau ciocan de cauciuc;
- mojar cu pistil din ceramică dură sau din oţel (Fig. 5.2);
- etuvă electrică cu posibilitate de reglare a temperaturii la 105±2°C (Fig. 5.3);
- exsicator cu clorură de calciu şi exsicator de vacuum (Fig. 5.6);
- balanţă verificată metrologic (Fig. 5.7);
- pâlnie din sticlă cu ţeavă diametrul de 13 mm (Fig. 5.16);
- cuţit de laborator;

Fig.5.17 Vas cilindric şi dispozitiv de îndesare Fig. 5.18 Procedura de lucru

5.7.4.2. Recoltarea şi pregătirea probelor

Pentru efectuarea determinării proba se pregăteşte după aceeaşi metodologie ca şi în cazul


stabilirii lui emax.

5.7.4.3.Pregătirea aparaturii

Se determină volumul şi masa vasului cilindric (Fig. 5.14) şi apoi se aplică gulerul
(prelungitorul) la partea superioară a acestuia (Fig. 5.17).

73
Geotehnica – Îndrumător de laborator

5.7.4.4. Mod de lucru

Pentru aducerea probei în starea de îndesare maximă se procedează după cum urmează: se
toarnă cu ajutorul pâlniei în vasul metalic un strat de 5 cm pământ. Cu ajutorul dispozitivului de
batere se aplică un număr de 25 lovituri, urmărind baterea vasului după toate direcţiile. După
umplerea vasului se aşează pistonul metalic căruia i se aplică un număr de 15 - 20 lovituri cu un
ciocan de cauciuc. Pentru a mări îndesarea probei, aceasta se poate supune unei duble vibrări pe o
masă vibrantă. Se scoate gulerul prelungitor şi se nivelează proba de pământ la gura vasului.

5.7.4.5.Exprimarea şi interpretarea rezultatelor

Cunoscând masa nisipului introdus în paharul metalic, prin cântărirea materialului deversat
din vas (ms), densitatea fazei solide (  s ), precum şi volumul ocupat de nisipul îndesat (V), valoarea
lui emin se poate determina cu formula:
 sV
emin  1 (5.18)
ms
Rezultatele determinărilor se trec în formulare conform Tabelului 5.12.

Tabelul 5.12 Determinarea gradului de îndesare şi a capacităţii de îndesare


Starea cea mai Starea cea mai
Starea naturală, e
Elemente de calcul afânată, emax îndesată,emin
1 2 3 1 2 3 1 2 3
Masa vasului + pământ uscat, m1
Masa vasului, m2
Masa probei uscate, ms  m1  m2
Volumul ştanţei , V
Densitatea fazei solide s
V s
e 1
m1  m2

Valoarea medie

emax  e
ID 
emax  emin
emax  emin
Cî 
emin

5.7.5. Concluzii

Cu ajutorul valorilor lui e, emax şi emin se determină valoarea gradului de îndesare, definit cu
relaţia (5.15) şi a capacităţii de îndesare, definită cu relaţia (5.16)
Clasificarea nisipurilor după valoarea gradului de îndesare (ID) şi a capacităţii de îndesare
(Cî) este dată în Tabelele 5.13 şi 5.14.

74
Cap. 5. Determinarea indicilor de structură

Tabelul 5.13 Gradul de îndesare Tabelul 5.14 Capacitatea de îndesare


Starea de îndesare ID, [%] Capacitatea de îndesare Cî
afânată <33 mică <0,40

de îndesare medie 34...66 Mijlocie 0,40...0,60

îndesată 67...100 mare >0,60

Fundarea pe nisipuri cu ID≥50% se poate face fără a fi necesară o compactare suplimentară.


Capacitatea de îndesare la nisipuri are valori între 0,35 şi 0,70. Cu cât este mai mare
capacitatea de îndesare, cu atât pământul considerat poate avea variaţii mai mari ale volumului şi
deci tasări mai mari sub construcţii. De asemenea, cu cât este mai mare capacitatea de îndesare, cu
atât punerea în operă a pământului la realizarea umpluturilor se face cu un lucru mecanic exterior
mai redus.

5.8. Aplicaţii la calculul indicilor geotehnici

5.8.1. Indici de structură determinaţi în laborator

-  s ,  s - densitatea şi greutatea volumică a scheletului pământului (a fazei solide);


-  ,  - densitatea şi greutatea volumică a pământului în stare naturală;
- n - porozitatea;
- e - indicele porilor;
- emax , emin - indicele porilor maxim şi minim pentru nisipuri;
- w - umiditatea;
- ws - limita de contracţie;
- wp - limita inferioară de plasticitate (limita de frământare);
- wl - limita superioară de plasticitate (limita de curgere);
- wopt - umiditatea optimă;
- k - coeficient de permeabilitate;
- U L - umflarea liberă;
- CV - contracţia volumică;
- hc - înălţimea capilară;
- cu - coeficient de umflare la îngheţ;
- qmax - căldura maximă de umezire.

5.8.2. Indici de structura calculaţi pe baza indicilor determinaţi în laborator

-  d - greutatea volumică a pământului în stare uscată;


-  sat - greutatea volumică a pământului în stare saturată;
-  ' - greutatea volumică a pământului în stare submersată;
- I D - gradul de îndesare;

75
Geotehnica – Îndrumător de laborator

- C Î - capacitate de îndesare;
- S r - grad de umiditate;
- I p - indicele de plasticitate;
- I c - indicele de consistenţă;
- I A - indicele de activitate;
- C p - capacitatea de plasticitate;
- wsat - umiditatea de saturaţie;
- I CU - indicele de contracţie umflare;
- U n - coeficient de neuniformitate;
- v - viteză de filtraţie aparentă;
- vr - viteză de filtraţie reală;

5.8.3. Relaţii de legătură între indici


 n
d  ,  d  w ,  d   s (1  n)
1 w w sat.
1 w
   s (1  n )(1  w ) ,    s (1  n )  n  S r   w ,    s
1 e
` (1  n )  (  s   w ) ,  '   s at   w
 sat   s (1  n)  n w   d  n w

wsat.=e∙ w
s
w s w
Sr= 
e   w wsat
n   d
e=  s
1 n d
e   d
n=  s
1 e s

Aplicaţia 5.1 Un pământ are umiditatea naturală 30% şi greutatea volumică


  18.50kN / m3 . Se consideră  s  2680 daN / m3 .
Să se calculeze: n,e, γd, γsat şi γ'. Cât este umiditatea pentru care pământul este perfect
saturat?

Fig.B.17.

76
Cap. 5. Determinarea indicilor de structură

Rezolvare:
Se consideră Vt=1m3
Gl  w  Gs ; Gt  Gs  Gl  Gs  w  Gs  (1  w)  Gs
Gt 1850
Gs    1423daN
1 w 1.30
Gl  w  Gs  0.3  1423  427 daN
Gt  Gl  Gs  427  1423  1850 daN
Gs 1423 
Vs    0.531m3 
 2680 
  0.958m
s 3

Gl 427
Vl    0.427 m3 
 w 1000 
Vaer  Vt  (Vs  Vl )  1  0.958  0.042m3
Vp  Vl  Vaer  0.427  0.042  0.469m3
Vp Vp Vp 0.469
n   0.469 , e    0.883
Vt 1 Vs 0.531
Gs Gs
 d   1423daN / m3 ,  d 14.23kN / m3
Vt 1
 sat  d  n   w  14.23  0.469 10  18.92kN / m3
  (1  n)( s   w )  0.53116.8  8.92kN / m3
G  max   w  Vp   w  e  10  0.883  0.33  33%
wmax  l
Gs  s  Vs  s 26.8
 sat (1  n)   s  (1  wmax )   d  (1  wmax )  14.23 1.33  18.92kN / m3

Aplicaţia 5.2 O probă perfect saturată are n=0.4 şi ρs=2735kg/m3. Să se calculeze γd, γsat, γ’
şi wmax. Câtă apă trebuie să piardă 0.75m3 din acest pământ pentru a ajunge la umiditatea de 18% şi
cât va fi tasarea specifică a stratului de grosime h=0.75 m?

Rezolvare:

 s g   s  9.81  2735  26.8 kN/m3


 d (1  n)   s  (1  0.4)  26.8  16.08 kN/m3
n 0.4
e   0.667
1  n 0.6
 10
wmax  e w  0.667   0.25  25%
s 26.8
 sat (1  n)   s  n   w  16.08  0.4 10  20.18kN / m3
Pentru un pământ practic saturat   sat .
  (1  n)  (1  w)   s  1.25 16.08  20.10kN / m3

77
Geotehnica – Îndrumător de laborator

 `  (1  n)  ( s   w )  0.6 16.8  10.08kN / m3


Greutatea unui m3 de pământ cu umiditate de 18% este:
G    (1  n)  (1  w)   s  0.6 1.18  26.8  18.97kN / m3
Gapă   sat    20.08  18.97  1.11kN / m3
Gapă  0.75 1.11  0.83
G 0.8325kN 832.5 N
mapă     84.86kg(litri )
g 9.81 9.81
Tasarea specifică se obţine din legea îndesării:
h e e e
  0 1 , unde:
h 1  e0 1  e0
e0 - indicele porilor pământului înainte de a pierde apă,
e1 - indicele porilor după ce pământul (care rămâne tot saturat) pierde cantitatea de apă
stabilită (84.86 kg)
n 0.4
e0    0.667
1  n 1  0.4
 sat (1  n)  (1  w1 )   s  20.1kN / m3
20.1
(1  n1 )   0.636 sau n1=0.364
1.18  26.8
n 0.364
e1  1   0.572
1  n1 0.636
e  e0  e1  0.667  0.572  0.095
h 0.095 0.095
   0.057  5.7%
h 1  e0 1.667

5.9. Bibliografie
1. Lungu I., Stanciu A. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Ed. Politehnium, Iaşi, 2013
2. Pop V., Popa, A. – Exemple de calcul. Geotehnică. Lito UTCN, Cluj-Napoca, 1994
3. Popa A., Farcaş V. – Geotehnică. Teorie şi exemple de calcul,Ed. UTPress, Cluj Napoca,
2014.
4. Popa A., Roman F. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Lito UTCN, Cluj Napoca 1993
5. STAS 1913/2-76 – Teren de Fundare – Determinarea densităţii scheletului pământurilor.
6. STAS 1913/3-76 – Teren de Fundare – Determinarea densităţii pământurilor.

78
Cap. 6. Determinarea umidităţii pământurilor. Metoda de laborator.

6. DETERMINAREA UMIDITĂŢII PĂMÂNTURILOR. METODA DE LABORATOR

6.1. Reglementări tehnice

Pentru determinarea umidităţii pământurilor se recomandă:


- STAS 1913/1-82 – Teren de Fundare – Determinarea umidităţii.

6.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă

Umiditatea pământului are influenţe multiple asupra acestuia, deoarece îi modifică


proprietăţile mecanice. În practica curentă determinarea umidităţii pământurilor se foloseşte pentru
stabilirea gradului de compactare, a limitelor de plasticitate a gradului de saturație etc.

6.3. Consideraţii teoretice

Umiditatea se defineşte ca masa de apă pierdută prin uscare la 105 2°C, raportată la masa
uscată a probei. Ea se exprimă în procente.
Pentru pământurile la care uscarea la 105°C poate produce modificări în structura părţii
solide a pământului (pământuri cu impregnaţii de gips sau mai mult de 5% substanţe organice)
uscarea se face la temperatura de 80°C. De asemenea, se va menţiona în buletinul de analiză
prezenţa substanţelor organice.

6.4.Aparatură şi materiale

Aparatura utilizată în laborator pentru determinare este:


- Sticle de ceas cu clemă (Fig. 6.1.), recipiente cu capac sau fiole de sticlă, numerotate şi
tratate prin uscare la 105 2°C şi răcite.
- Balanţă de laborator cu precizie corespunzătoare Tabelului 6.1.
- Etuvă electrică cu termostat, cu aerisire liberă.
- Exicator cu placă, având ca substanţă de deshidratare clorura de calciu tehnică anhidră sau
silicagel microporos granulat 4÷7 mm, anhidru (pentru pământurile argiloase grase).

Tabelul 6.1. Recomandare pentru alegerea balanţei


Precizia balanţei Cantitatea de material

0.01g 20…100g

0.1g 100…500g
1g >500g

0.01g 20…100g

Fig. 6.1. Sticlă de ceas

79
Geotehnica – Îndrumător de laborator

6.5.Procedura de lucru

6.5.1. Recoltarea şi pregătirea probelor

Determinarea umidităţii se poate face pe una sau trei probe a căror masă totală să fie :
- la pământuri coezive, aproximativ 75g;
- la nisip fin, aproximativ 100g;
- la nisip mare, aproximativ 200g;
- la pietriş cu nisip, aproximativ 500g.
- la pietriş, aproximativ 1kg.
- la bolovăniş, 2-6kg;
Cantitatea de material necesară pentru o determinare depinde de natura acestuia şi de
precizia balanţei folosite (Tabelul 6.1.).

6.5.2. Mod de lucru

Proba de pământ se aşează într-un recipient format din două geamuri de ceas cu clemă sau
într-o capsulă cu capac şi se determină masa mu a recipientului cu material.
Apoi recipientul se deschide şi se pune la uscare în etuvă, până la masă constantă, la
temperatura de 105 2°C, durata minimă de uscare fiind în funcţie de natura materialului:
6 ore pentru nisipuri;
10 ore pentru pământuri nisipoase;
16 ore pentru pământuri argiloase;
24 ore pentru argile grase;
24 ore pentru pământuri cuprinzând frecvente impregnaţii de gips, uscate la 80°C.
Probele mai mari de 25g se vor fărâmiţa înainte de a fi puse la uscare.
După uscare, recipientul cu proba de pământ se introduce într-un exicator pentru a se răci
timp de o ora.
După răciere, recipientul se închide, determinându-se masa m a recipientului cu proba
d
uscată.

6.6.Exprimarea şi interpretarea rezultatelor

Umiditatea W se calculeaza cu relatia:


m m
W u d 100 (6.1)
m m
d c
În care:
- m – masa materialului umed + tara recipientului, in g;
u
- m – masa materialului uscat + tara recipientului, in g;
d
- m – tara recipientului, în g.
c

80
Cap. 6. Determinarea umidităţii pământurilor. Metoda de laborator.

Când determinarea s-a făcut pe trei probe, umiditatea este media aritmetică a celor trei valori
parţiale, cu condiţia că abaterile faţă de medie să nu depăşească 2% (în procente de umiditate).
Datele rezultatelor obţinute se înscriu într-un buletin conform Tabelului 6.2.

Gradul de umiditate ( S ) se defineşte ca fiind raportul între volumul de apă conţinut într-
r
o probă de pământ dată şi volumul total al porilor probei respective.
V
S a (6.2)
r V
p
G G
În relatia (6.2) înlocuind V a şi V eV s se obţine:
a p s
w s
G w
S s s s (6.3)
r e G e
w s w

Tabelul 6.2 Calculul umiditatii pământului


Epruveta
Mersul determinării
1 2 3
Recipient nr. 501 502 503
Masă probă umedă + tara m (g) 405 425 396
u
Masă probă uscată + tara m (g) 382 398 374
d
Tara m (g) 250 250 250
c
m m (g) 23 27 22
u d
m m (g) 132 148 124
d c
m m
W u d 100 (%) 17.42 18.24 17.74
m m
d c
Media rezultatelor 17.80

Pentru determinarea gradului de umiditate al unui pământ este necesară cunoaşterea


umidităţii naturale ( W ), a greutăţii volumice a scheletului ( ) şi a indicelui porilor ( e ) sau a
s
porozităţiii ( n ), în stare naturală.
Când se cunoaşte porozitatea naturală ( n ) a pământului analizat relatia (6.3) devine:
(1 n) W
S s (6.4)
r n
w
Umiditatea de saturaţie ( W ) a unei probe de pământ poate fi determinată teoretic cu
sat
relaţia:

81
Geotehnica – Îndrumător de laborator
w n w
W e (6.5)
sat 1 n
s sat
După gradul de umiditate, pământurile se clasifică în:
- uscate S 0.4
r
- umede 0.4 S 0.8
r
- foarte umede 0.8 S 0.9
r
- practic saturate 0.9 S
r

6.7.Bibliografie

1. Lungu I., Stanciu A. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Ed. Politehnium, Iaș i, 2013
2. Pop V., Popa, A. – Exemple de calcul. Geotehnică. Lito UTCN, Cluj-Napoca, 1994
3. Popa A., Farcaş V. – Geotehnică. Teorie şi exemple de calcul,Ed. UTPress, Cluj Napoca,
2014.
4. Popa A., Roman F. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Lito UTCN, Cluj Napoca 1993
5. STAS 1913/1-82 Teren de fundare. Pamânturi. Determinarea umiditatii.

82
Cap. 7. Determinarea limitelor de plasticitate

7. DETERMINAREA LIMITELOR DE PLASTICITATE

7.1.Reglementari tehnice

Determinările se realizează conform recomandărilor următoarelor norme:


- STAS 1913/4 – 86: Teren de fundare. Determinarea limitelor de plasticitate.
- SR EN ISO 14688-1: 2004: Cercetări şi încercări geotehnice. Identificarea şi clasificarea
pământurilor. Partea 1. Principii pentru o clasificare
- SR EN ISO 14688-2: 2005: Cercetări şi încercări geotehnice. Identificarea şi clasificarea
pământurilor. Partea 1. Identificare şi descriere

7.2.Utilizarea rezultatelor în practica curentă

Limitele de plasticitate sunt umidităţi caracteristice pământurilor coezive, obţinute prin


variaţia umidităţii unei paste de pământ. Ele au fost definite de către A. Atterberg, inginer suedez
care s-a preocupat de această problemă, fiind numite în literatură şi limitele Atterberg, cercetările
lui fiind continuate de către A. Casagrande. Limitele de plasticitate furnizează informaţii cu privire
la influenţa conţinutului de apă asupra proprietăţilor pământului.
Cu ajutorul lor se pot identifica şi clasifica pământurile, furnizând informaţii cu privire la
plasticitatea şi consistenţa acestora.
Parametrii mecanici ai pământurilor fiind puternic influenţa şi de starea fizică în care se
găsesc aceştia, cunoaşterea limitelor de plasticitate ne furnizează informaţiile primare cu privire la
comportarea sub încărcări a pământurilor coezive.
Capacitatea portantă a pământului este de asemenea calculată în metodele empirice în
funcţie de caracteristicile de consistenţă şi plasticitate, ceea ce denotă importanţa acestora în
proiectarea fundaţiilor.

7.3.Consideraţii teoretice

Plasticitatea este o proprietate specifică pământurilor alcătuite din particule fine, care pot fi
modelate, păstrându-și volumul, fără să-si piardă continuitatea masei.
Prin modificarea umidităţii, pământurile argiloase pot trece prin mai multe stări fizice
diferite: stare solidă, stare semisolidă și stare curgătoare.
Limitele de plasticitate reprezintă umiditățile caracteristice ale pământurilor care definesc
domeniul în care pământul se comportă ca un corp plastic, marcând trecerea dintr-o stare în alta,
Fig. 7.1.
Determinarea limitelor de plasticitate de face conform STAS 1913/4 – 86.
Limita superioară de plasticitate sau limita de curgere (wL) se defineşte ca umiditatea de la
care pământul începe să aibă caracteristicile unui lichid vâscos. Este umiditatea maximă la care
pământul se mai comportă ca un corp plastic, marcând trecerea pământului din starea plastică în
starea curgătoare. Un pământ cu umiditate peste această limită va curge sub greutate proprie.

83
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Limita inferioară de plasticitate sau limita de frământare (wp) se defineşte ca umiditatea


minimă la care pământul se mai comportă ca un corp plastic, marcând trecerea pământului din
starea semisolidă în starea plastică.
Limita de contracţie (ws) corespunde umidităţii de la care pământul nu îşi mai reduce
volumul prin uscare, reprezentând umiditatea corespunzătoare trecerii pământului din starea solidă
în starea semisolidă.
stare stare stare stare
solida semisolida plastica curgatoare

0 w wp wL w
Ip
Fig. 7.1. Limite de plasticitate

Exprimarea cantitativă a plasticității se face prin indicele de plasticitate Ip care este definit
ca fiind diferența între cele două limite caracteristice stării plastice, limita de curgere şi limita de
frământare. Analitic, indicele de plasticitate se determină cu relaţia următoare :
I p wL wP % (7.1)
Starea de consistenţă a unui pământ coeziv depinde de umiditatea acestuia. Ea este
exprimata cantitativ prin indicele de consistenta Ic, determinat cu următoarea relaţie de calcul:
wL w Ip
Ic (7.2)
wL wP wL wP
Limitele de plasticitate fiind caracteristici ale pământurilor coezive, metodele de
determinare ale acestora se vor aplica pământurilor alcătuite din particule cu dimensiuni sub 2mm
și care conțin până la 5% din masa în stare uscată, materii organice. Metodele de determinare pot fi
aplicate și în cazul pământurilor care conțin materii organice între 5-10%, cu condiția să se
specifice acest fapt.

7.4.Determinarea limitei inferioare de plasticitate (limita de frământare) wp

Metoda uzuală de determinare ale limitei inferioare de plasticitate este metoda cilindrilor de
pământ.

7.4.1.Metoda cilindrilor de pământ

7.4.1.1. Aparatură şi materiale

Pentru determinarea limitei inferioare de plasticitate, wp, sunt necesare următoarele aparate
şi materiale:
- Plăci de sticlă mată cu dimensiunile 200x200x8mm sau o placă de marmură de
200x200x20 mm,
- Răzătoare din tablă galvanizată,
- Cuțite de laborator,
- Spatule,
- Sticle de ceas cu diametrul de 80mm tarate și numerotate și cleme,
- Pânză pentru șters aparatura.

84
Cap. 7. Determinarea limitelor de plasticitate

7.4.1.2. Procedura de lucru

Limita de frământare se definește, în această metodă, ca fiind umiditatea minimă la care


pământul poate fi modelat sub forma unor cilindrii de pământ, având 3-4 mm grosime și o lungime
de 30-50mm, Fig. 7.2.

Fig. 7.2. Modelarea cilindrilor de pământ

7.4.1.3. Recoltarea și pregătirea probelor

Pământul pe care urmează să se efectueze determinarea va fi omogenizat prin frământare. O


parte din acest pământ va fi rulat cu palma pe placa de sticlă sau marmură.

7.4.1.4. Pregătirea aparaturii

Se aşează pe masa de lucru placa de sticlă mată cu dimensiunile 200x200x8mm sau palca de
marmură cu dimensiunile 200x200x20 mm, precum şi sticlele de ceas necesare determinării.

7.4.1.5. Mod de lucru

Prin rularea cu palma pe placa de sticlă sau marmură, se va obține un cilindru cu un


diametrul de 3-4 mm și cu o lungime de 30-50mm. Frământarea va continua până la evaporarea
apei din cilindrii, acest lucru putând fi observat prin apariția fisurilor, Fig. 7.3.
1 2
Legenda:
1. Cilindru pamant
2. Cilindru pamant fisurat

Fig. 7.3. Cilindrii de pământ

Pentru fiecare pământ analizat sunt necesare trei determinări, fiecare determinare fiind
alcătuită din 7 cilindri. După rularea celor 7 cilindrii necesari unei determinări, aceștia vor fi
păstrați între două sticle de ceas, pentru evitarea evaporării apei atunci când se confecţionează
ceilalţi cilindrii. După ce toţi cilindrii au fost formaţi se va determina umiditatea fiecărui probe de 7
cilindri.

7.4.1.6. Exprimarea și interpretarea rezultatelor

Limita inferioară de plasticitate wp este media aritmetică a umidităţilor obținute la cele trei
determinări. Aceste rezultate nu trebuie să difere între ele mai mult de 1% în cazul nisipurilor
argiloase și 2% în cazul argilelor nisipoase și argilelor.

85
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Pământul analizat poate să nu aibă limită inferioară de plasticitate, acest lucru putând fi
observat în cazul acestei metode, dacă cilindrii, indiferent de umiditatea pe care o au, încep să se
fărâme înainte de a atinge grosimea de 4 mm.
Rezultatele determinărilor se înscriu în formulare similare cu Tabelul 7.1., efectuându-se
calculele cerute.
Tabelul 7.1. Determinarea limitei inferioare de plasticitate

Umiditatea naturală w (%) Limita inferioară de plasticitate w p (%)


Mersul determinărilor UM
1 2 3 1 2 3
Sticlă de ceas numărul -
Proba umedă + tara A [g]
Proba uscată + tara B [g]
Tara C [g]
w=[(A-B)/(B-C)]100 [%]

7.5.Determinarea limitei superioare de plasticitate (limita de curgere) wL

Metodele de determinare ale limitei superioare de plasticitate sunt: metoda cu cupa, metoda
într-un singur punct şi metoda cu conul.

7.5.1.Metoda cu cupa

7.5.1.1. Aparatură şi materiale

Pentru determinarea limitei superioare de plasticitate, wL, sunt necesare următoarele aparate
şi materiale:
- Aparat tip Casagrande: format din: postament de cauciuc (1), cupă (2), manivelă (3),
Fig. 7.4

Legenda:
2
1. Postament de cauciuc
2. Cupa
3. Manivela
3
50

1
Fig. 7.4. Aparat tip Casagrande

- Spatulă de trasat fanta, Fig. 7.4;


- Răzătoare din tablă galvanizată;
- Sticle de ceas cu diametrul de 80mm tarate și numerotate și cleme;
- Cuțite de laborator;
- Cleme;
- Pânza pentru şters aparatura;
- Etuva termoreglabilă, cu dispozitiv de aerisire liberă.

86
Cap. 7. Determinarea limitelor de plasticitate

7.5.1.2. Procedura de lucru

În această metodă limita superioară de plasticitate se definește ca fiind umiditatea la care, o


fantă făcută în pasta de pământ din cupa aparatului se închide pe o lungime de 12mm, după 25 de
căderi ale cupei de la o înălțime de 10mm, cu o frecvență de 120 căderi pe minut, Fig. 7.5.

Fig. 7.5. Determinarea limitei superioare de plasticitate

7.5.1.3. Recoltarea și pregătirea probelor

O cantitate de 200g de pământ se trece prin răzătoare, se adaugă apa şi se omogenizează,


până se obţine o pastă plastic moale şi omogenă.
În cazul pământurilor uscate sau puţin uscate, acestea vor fi umezite înainte cu 24 de ore de
efectuarea determinării. În cazul pământurilor care prezintă fracţiuni granulometrice mai mari de
0.5mm, se o cantitate de 200g din probă va fi uscată în etuvă la temperatura de aproximativ 1050C,
după care se majorează şi se trece prin sita de 0.5mm. Doar pământul care va trece prin sită se va
utiliza la determinare.

7.5.1.4. Pregătirea aparaturii

Aparatura se verifică dacă este curată și uscată. De asemenea înălțimea de cădere a cupei
(10mm) trebuie verificată cu ajutorul spatulei.
Materialul de analizat va fi introdus în cupa aparatului și nivelat cu un cuțit. Pentru o
determinare, aproximativ 2/3 din cupă se va umple cu material. Se va trasa o dâră până la fundul
cupei cu ajutorul spatulei, Fig. 7.6. Dâra trebuie să fie normală pe axul de rotire a manivelei. În
timpul trasării, spatula va fi ținută pe direcția razei sferei din care face parte cupa.

Fig. 7.6. Pregătirea încercării cu cupa

87
Geotehnica – Îndrumător de laborator

7.5.1.5. Mod de lucru

Se învârte manivela, lăsând cupa să cadă pe postamentul aparatului, de la înălțimea de


10mm, la intervale egale de timp, 120 de căderi pe minut, până la închiderea dârei pe o lungime de
12mm. În cazul în care numărul căderilor este 25 şi dâra s-a închis, atunci umiditatea pastei este
egală cu limita de curgere. În cazul în care dâra nu se închide, se nivelează materialul, iar dâra
(fanta) se măsoară cu partea de 12mm a spatulei cu care s-a trasat. Se lasă cupa să cadă de mai
multe ori până la închiderea dârei pe 12 mm la un număr de căderi a cupei care să nu difere mai
mult de ± 1 căderi. Se determină umiditatea pastei, pe o probă de pastă din cupă , luat din imediata
apropiere a fantei.
Se va înregistra numărul de căderi N ale cupei și umiditatea. Se scoate proba din cupă și se
adaugă pasta şi apă. Cupa și spatula se spală și se usucă. Se va repeta operațiunea de mai multe ori,
adăugând pastă şi apă, până când se vor obține două umidități la încercări peste mai mult de 25 de
căderi ale cupei și două umidități la încercări peste mai puțin de 25 de căderi ale cupei (caz în care
în pasta inițială se adaugă material uscat).

7.5.1.6. Exprimarea și interpretarea rezultatelor

Pentru determinarea lui wL se va folosi graficul din Fig. 7.7., în care se reprezintă numărul
de căderi ale cupei precum şi umiditatea probei. Încercarea este corectă dacă cel puțin trei puncte
sunt coliniare.
40
adancimea de patr. a conului

35
Nr. de caderi ale cupei sau

30
25
20
15
10
5
20 30 40 50 60 70 80 w%
Fig. 7.7. Graficul limitei superioare de plasticitate

Limita superioară de plasticitate wL este umiditatea corespunzătoare încercării la care dâra s-


a închis la un număr de 25 de căderi ale cupei și se determină prin interpolare grafică pe dreapta
respectivă.
Rezultatele determinărilor vor fi înregistrate în tabele similare cu Tabelul 7.2.
Limita inferioară de plasticitate: wP ________ %
Limita superioară de plasticitate: wL ________ %
Umiditatea naturală: w ________ %
Indicele de plasticitate: I p wL wp
wL w
Indicele de consistentă: I c
wL wp

88
Cap. 7. Determinarea limitelor de plasticitate

w wp
Indicele de lichiditate: I L 1 Ic
Ip

Tabelul 7.2. Determinarea limitei superioare de plasticitate, metoda cu cupa


Limita superioară de plasticitate w L
Umiditatea naturală w (%)
Mersul determinărilor UM (%)
1 2 3 1 2 3 4
Sticlă de ceas numărul -
Proba umedă + tara A [g]
Proba uscată + tara B [g]
Tara C [g]
w= [(A-B)/(B-C)]100 [%]
Nr de căderi ale cupei N -

7.5.2.Metoda într-un singur punct

7.5.2.1. Aparatură şi materiale

Se vor folosi aparatura şi materialele folosite în metoda cu cupa.

7.5.2.2. Procedura de lucru

Aceasta metodă este una rapidă, folosită pentru determinarea limitei superioare de
plasticitate şi este bazată pe metoda cu cupa.

7.5.2.3. Recoltarea și pregătirea probelor

Probele se vor recolta şi se vor pregăti ca şi în metoda cu cupa.

7.5.2.4. Pregătirea aparaturii

Se respectă aceleaşi prevederi ca şi în metoda cu cupa.

7.5.2.5. Mod de lucru

Se umple 2/3 din cupa aparatului cu pastă omogenizată și se începe determinarea, urmându-
se aceleași etape ca și în cazul metodei cu cupa.
Se înregistrează numărul de căderi N ale cupei și se determină umiditatea probei. Se repetă
încercarea folosind pasta cu aceeași umiditate.
La reperarea încercării, umiditatea poate să difere cu cel mult un procent fată de încercarea
precedentă, iar numărul de căderi poate să difere cu cel mult o cădere. Încercările se vor repeta dacă
nu sunt îndeplinite aceste condiţii.

89
Geotehnica – Îndrumător de laborator

7.5.2.6. Exprimarea și interpretarea rezultatelor

Limita superioară de plasticitate wL se calculează cu relaţia următoare:


wL wn k %
(7.3)
În care:
- wL reprezintă umiditatea pastei de pământ la limita superioară de plasticitate, în %,
- wn reprezintă umiditatea pastei de pământ corespunzătoare unui număr N de căderi
ale cupei în %;
- k reprezintă coeficient determinat din Tabelul 7.3., care prezintă coeficientul k în
funcție de numărul de căderi N ale cupei.
Tabelul 7.3. Valorile coeficientului k.
n k n k n k n k n k
20 -1,4 26 0,2 32 1,6 38 2,7 44 3,7
21 -1,1 27 0,5 33 1,8 39 2,9 45 3,8
22 -0,8 28 0,8 34 2,0 40 3,1 46 4,0
23 -0,5 29 1,0 35 2,0 41 3,2 47 4,1
24 -0,3 30 1,2 36 2,4 42 3,4 48 4,2
25 0,0 31 1,4 37 2,5 43 3,5 49 4,4
50 4,5

Rezultatele determinărilor vor fi înregistrate în tabele similare cu Tabelul 7.4.

Tabelul 7.4. Determinarea limitei superioare de plasticitate, metoda într-un singur punct
Umiditatea naturală Limita superioară de plasticitate w L
Mersul determinărilor UM w (%) (%)
1 2 3 1 2 3 4
Sticlă de ceas numărul -
Proba umedă + tara A [g]
Proba uscată + tara B [g]
Tara C [g]
w= [(A-B)/(B-C)]100 [%]
Nr de căderi ale cupei N -
Limita inferioară de plasticitate: wP ________ %
Limita superioară de plasticitate: wL ________ %
Umiditatea naturală: w ________ %
Indicele de plasticitate: I p wL wp
wL w
Indicele de consistentă: I c
wL wp
w wp
Indicele de lichiditate: I L 1 Ic
Ip

90
Cap. 7. Determinarea limitelor de plasticitate

7.5.3.Metoda cu conul

7.5.3.1. Aparatură şi materiale

- Dispozitiv compus din, Fig. 7.8:


- Con (1) din otel inoxidabil cu un unghi la vârf de 300 care cântărește
împreună cu cele două contragreutăți (2) 76g,
- Suportul conului (3),
- Pahar pentru pasta de pământ (4),
- Răzătoare din tablă galvanizată,
- Sticle de ceas cu diametrul de 80mm tarate și numerotate și cleme,
- Cuțite de laborator și cleme,
- Pânză pentru șters aparatura.
0
Con 30

45
25
10

4
Legenda:
1 1. Con
2 2. Contragreutate
3 3. Suport con
4. Pahar pentru pasta de pamant
Fig. 7.8. Dispozitiv folosit în metoda cu conul

7.5.3.2. Procedura de lucru

În această metodă se determină umiditatea unei paste de pământ, în care un con, având
vârful pe suprafața pastei, lăsat să cadă liber, pătrunde în pastă 10mm. Metoda se aplică de regulă
pământurilor care, sub acțiunea dinamică a cupei eliberează apă la suprafața pastei.

7.5.3.3. Recoltarea și pregătirea probelor

Materialul care se va analiza va fi preparat conform procedeelor amintite anterior la


încercarea cu cupa.

7.5.3.4. Pregătirea aparaturii

Aparatura se verifică dacă este curată și uscată.

7.5.3.5. Mod de lucru

Se introduce pasta de pământ în pahar, astfel încât să nu se formeze goluri.


Conul se așează cu vârful pe suprafața pastei, lăsându-se să cadă liber în pastă, după care se
citește pătrunderea pe suprafața laterală a conului, Fig. 7.9.

91
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Fig. 7.9. Încercarea cu conul

În cazul în care conul va pătrunde pe o distanță de 10mm în pasta de pământ, atunci


înseamnă că umiditatea acesteia este tocmai limita superioară de plasticitate.
Pentru fiecare probă se vor face trei determinări la umidități diferite.

7.5.3.6. Exprimarea și interpretarea rezultatelor

Rezultatele se vor reprezenta la scară logaritmică în graficul din Fig. 7.5, trecând în ordonată
pătrunderea conului, iar în abscisă umiditățile corespunzătoare.
Prin cele trei puncte se va trasa o dreaptă. Limita superioară de plasticitate w L se stabilește
prin interpolare grafică, pentru o pătrundere a conului egală cu 10mm.
In urma obținerii rezultatelor din analizele de laborator, se poate determina, prin calcule
indicele de plasticitate Ip, indicele de consistenta Ic și indicele de lichiditate IL.
În raport cu indicele de plasticitate Ip, pământurile se clasifică în, Tabelul 7.5:

Tabelul 7.5. Clasificarea pământurilor în funcţie de Ip (conform STAS 1243-88)


Starea pământului Indice de plasticitate Ip [%]
Neplastic Ip=0
Cu plasticitate redusă 0<Ip≤10
Cu plasticitate mijlocie 10<Ip≤20
Cu plasticitate mare 20<Ip≤35
Cu plasticitate foarte mare Ip>35

Considerând valoarea indicelui de consistenţă Ic, pământurile se clasifică în, Tabelul 7.6.:

Tabelul 7.6. Clasificarea pământurilor în funcţie de Ic (conform SR EN ISO 14688 - 2 / 2005)

Starea pământului Indice de consistenţă Ic


Foarte moale 0,00 ÷ 0,25
Moale 0,25 ÷ 0,50
Consistentă 0,50 ÷ 0,75
Vârtoasă 0,75 ÷ 1,00
Tare >1
Cu valorile obținute mai sus se poate determina și indicele de lichiditate
w wp
IL (7.5)
Ip
Considerând valoarea indicelui de lichiditate IL, pământurile se clasifică în, Tabelul 7.7.:

92
Cap. 7. Determinarea limitelor de plasticitate

Tabelul 7.7. Clasificarea pământurilor în funcţie de IL (conform STAS 1243-88)

Starea pământului IL
Curgătoare 1
Plastic curgătoare 0,75 ÷ 0,99
Plastic moale 0,50 ÷ 0,74
Plastic consistentă 0,25 ÷ 0,49
Plastic vârtoasă 0,01 ÷ 0,24
Tare 0
Indicele de activitatea al pământului, A, reprezintă activitatea pământului și este introdus
pentru a ține cont de influența pe care o are natura mineralogică.
Ip
A [%] (7.6)
a
Unde: a reprezintă procentul fracțiunilor mai mici de 0.002 mm.
În funcție de indicele de activitate A, pământurile se împart în, Tabelul 7.8:
Tabelul 7.8. Clasificarea pământurilor în funcţie de A (conform STAS 1243-88)
Starea pământului Indice de activitate A
Pământ puțin activ A<0.75
Pământ cu activitate medie 0.75<A<1.25
Pământ foarte activ A>1.25

7.6. Aplicații

7.6.1. Aplicaţia 1
Cunoscând numărul de lovituri n=26 de la determinarea limitei superioare de plasticitate cu
cupa şi umiditatea wn=33.2% folosind metoda printr-un singur punct, să se stabilească wL.
Rezolvare:
Pentru n=26 din Tabelul 7.3. rezultă k=0.2.
wL=wn+k=33.2+0.2=33.4%.

7.6.2. Aplicaţia 2
În Tabelul 7.9. sunt prezentate datele înregistrate prin metoda cupei şi metoda cu conul.
Folosind aceste date, să se stabilească valoarea limitei superioare de plasticitate.
Tabelul 7.9. Înregistrarea rezultatelor

Metoda cu cupa Metoda cu conul


Rezultate înregistrate 1 2 3 1 2 3
Număr de lovituri sau pătrunderi [mm] 10 15 27 6,5 9 12
Umiditatea [%] 52 39 20 10 20 29

Rezolvare:
Pentru metoda cu cupa se trasează dreapta (a) din Fig. 7.10., iar printr-o orizontală în dreptul
numărului de lovituri n=25 se obţine punctul M1, din care cu o verticală rezultă wL=23%.
Pentru metoda cu conul se procedează similar, construind dreapta (b) şi în dreptul diviziunii
de 10 mm se obţine punctul M2 din care cu o verticală rezultă wL=23%.

93
Geotehnica – Îndrumător de laborator

40

adancimea de patr. a conului


35

Nr. de caderi ale cupei sau


30

M
25

1
20
15
10 M2

5 (b)

(a)
20 30 40 50 60 70 80 w%
wL=23%
Fig. 7.10. Umiditate versus număr de căderi ale cupei

7.6.3. Aplicaţia 3
Un pământ cu procentul de particule cu diametrul mai mic de 0,002mm de 25%, este supus
analizelor de laborator, iar pe baza acestora au rezultat următorii indici geotehnici: S=27,2kN/m3,
n=40%, w=20%, wL=62%, wp=13%. Să se determine: Ip, Ic, IL şi A şi să se calculeze Ic pentru
situaţia în care pământul este saturat cu apă.
Rezolvare:
Indicele de plasticitate: I p wL wp 62 13 49%
wL w 62 20
Indicele de consistentă: I c 0.86
wL wp 62 13
w wp 20 13
Indicele de lichiditate: I L 0.14
Ip 49
49Ip
Indicele de activitate: A 1.96 , ceea ce corespunde unui pământ foarte activ.
a 25
Pentru determinarea lui Ic în stare de saturaţie, se determină:
n w 0.4 10
wsat 0.245 , wsat=24,5%.
(1 n) S (1 0.4) 27.2
În calculul lui Ic, umiditatea de saturaţie devine umiditatea pământului, iar
wL w 62 24.5
Ic 0.77 , constatându-se că prin saturarea pământului acesta îşi modifică
wL wp 62 13
starea de consistenţă. Schimbarea stării de consistenţă conduce la modificarea comportării acestuia
sub încărcări şi implicit la modificarea parametrilor mecanici.

7.7. Bibliografie

1. Popa A., Roman F. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Lito UTCN, Cluj Napoca 1993
2. STAS 1243 – 88: Teren de fundare. Clasificarea şi identificarea pământurilor.
3. STAS 1913/4 – 86: Teren de fundare. Determinarea limitelor de plasticitate.
4. SR EN ISO 14688 – 1: 2004: Cercetări şi încercări geotehnice. Identificarea şi clasificarea
pământurilor. Partea 1. Principii pentru o clasificare
5. SR EN ISO 14688 – 2: 2005: Cercetări şi încercări geotehnice. Identificarea şi clasificarea
pământurilor. Partea 1. Identificare şi descriere

94
Cap. 8 Determinarea permeabilităţii pământului

8. DETERMINAREA PERMEABILITĂŢII PĂMÂNTULUI

8.1. Reglementări tehnice

Determinările se realizează conform recomandărilor următoarelor norme:


- STAS 1913/6 –76: Teren de fundare. Determinarea permeabilităţii în laborator.

8.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă

Cunoaşterea vitezei de filtrare a apei prin pământ este importantă în evaluarea potenţialului
pâmântului utilizat la lucrări de umpluturi care poate servi ca drenuri (utilizate în mod curent la
lucrări de construcţii) sau ca straturi impermeabile (rezervoare, diguri/baraje de pământ, depozite de
deşeuri, etc. ).
Viteza de circulaţie a apei prin pământ poate influenţa deasemenea comportamentul mecanic
al pământului sub încărcări exterioare.

8.3. Noţiuni teoretice

Permeabilitatea pământurilor reprezintă proprietatea acestora de de a putea fi străbătute de


un fluid. Permeabilitatea pământului este puternic influenţată de marimea porilor şi continuitatea
golurilor din proba de pământ. Pământurile necoezive cum sunt nisipurile şi pietrişurile golurile
dintre particule au dimensiuni mari şi golurile sunt interconectate ceea ce duce la concluzia că
aceste tipuri de pământuri facilitează curgerea apei prin pori deci sunt pământuri cu permeabilitate
mare. Pământurile coezive au structura pământului formată de regulă din goluri izolate şi de
dimensiuni mici ceea ce face ca apa să circule greu prin pământ deci sunt pământuri cu
permeabilitate scăzută.
Apa din porii pământului se poate afla în stare de repaos sau în mişcare atunci când se
creează o diferenţă de nivel piezometric. Curgerea apei prin pământ poate să fie laminară sau
turbulentă. În cele mai multe pământuri curgerea apei este laminară, adică curentul de apă descrie
linii continue şi paralele.
Curgerea apei prin pământ este dată de legea lui Darcy
v k i (8.1)
Unde: v -viteza de curegere a apei prin pământ echivalentă cu debitul de apă care trece prin
unitatea de suprafaţă perpendiculară pe direcţia de curgere;
i -reprezintă gradientul hidraulic sau panta hidraulică: i=Δh/l (diferenţa cotelor piezometrice
în lungul liniei de curent raportată la distanţa între cele două puncte de măsurare);
k - reprezintă coeficientul de permeabilitate.
Principalii factori care influenţează mărimea coeficientului de filtraţie sunt:
- porozitatea şi caracteristicile geometrice ale porilor;
- natura mineorologică a pământului;
- greutatea specifică a apei;
- vâscozitatea apei ;
- mărimea gradientului hidraulic –la argile .

95
Geotehnica – Îndrumător de laborator

8.4. Metoda permeametrului cu gradient hidraulic constant fără sucţiune

8.4.1. Aparatură şi materiale

- permeametru cu gradient hidraulic constant (Fig. 8.1.) compus în principal din:


- proba de pământ (1);
- cilindru metalic pentru proba de pământ (1). Diametrul ştanţei va fi de 4-5 cm
sau cel puţin de 10 ori diametrul celei mai mari particule din proba de pământ şi
lungimea de 5-10 cm;
- filtre, site şi pietre poroase sau straturi de material granular (2), care se vor pune
la capetele probei pentru a împiedica trecerea particulelor fine din probă;
- sursă de alimentare cu apă (3);
- rezervor cu nivel constant (4), fix, prevăzut cu preaplin (6);
- robinete de trecere (5) şi (10);
- Cilindru gradat (7);
- Tuburi piezometrice gradate (8).
- termometru cu precizie de 0.50C;
- cronometru cu precizie de 0.5 s.

Legendă:
3 Figura 8.2.
6
1- proba de pământ;
2- placă poroasă/filtru;
8
4
3- sursă de apă;
4- vas cilindric cu nivel constant;
5 5- robinet;
h

2
6
6- preaplin;
d 7- cilindru gradat;
5
l

(A) 8- tub piezometric.


1

2 5
6

4
7

Fig. 8.1. Permeametru cu gradient hidraulic constant fără sucţiune

8.4.2. Pregătirea şi recoltarea probei

Permeabilitatea se poate determina atât pe probe netulburate cât şi pe probe tulburate. În


cazul probelor netulburate acestea se recoltează direct cu ştanţa iar cele tulburate se pot încărca în
ştanţă având porozitatea dorită.
Recoltarea se face prin introducerea unei ştanţe circulare, prevăzută cu un cuţit şi
prelungitor, în monolit sau în carotă. După umplerea ştanţei cu probă se decupează pământul din
jurul ştanţei după care materialul in exces se înlătură treptat cu un cuţit până cand proba de pământ
va lua forma ştanţei. Probele tulburate pregătite în laborator pot fi din nisip adus la o porozitate
cunoscută, pământ compactat sau pastă de pământ saturată.

96
Cap. 8 Determinarea permeabilităţii pământului

Dimensiunile probei vor fi egale cu cele ale ştanţei şi se recomandă ca înălţimea probei să
fie h=2÷10 cm, iar suprafaţa perpendiculară pe curentul de apă A=19÷50cm2.
Înainte de începerea încercării se cântăreşte proba cu ştanţa în stare naturală.

8.4.3. Pregătirea încercării

Ştanţa cu proba de pământ va fi introdusă în permeametru. Pentru eliminarea aerului din


pori se va introduce pe la partea inferioară a probei un curent ascendent de apă. Procesul de
eliminare a aerului din probă se consideră finalizat dacă la partea superioară a probei şi în tubul
piezometric apare apă. Testul începe prin introducerea unui curent de apă pe la partea superioară
aprobei şi intrarea filtraţiei în regim. Pentru determinarea permeabilităţii se fac următoarele
măsurători:
- intervalul de timp T (sec.) în care prin probă se filtrează un volum impus V (cm3) de apă;
- diferenţa de nivel h (cm), înregistrată între citirile la piezometre, cu o precizie de 1mm;
- temperatura apei t (°C) la care s-a efectuat determinarea;

8.4.4. Exprimarea rezulatelor

Peremeabilitatea se determină repetând procesul de minim 3 ori cu menţiunea că valorile


acesteia nu trebuie să difere între ele cu mai mult de 10%.
Coeficientul de permeabilitate kt la temperatura t se calculează cu relaţia:
[cm/s] (8.2)

unde: [cm/s] (8.3)

[-] (8.4)
cu: v - viteza de filtraţie a apei prin probă;
V- volumul de apă scurs prin probă [cm];
A- supraţa probei perpendiculară pe curentul de apă[cm2];
T- intervalul de timp în care s-a scurs volumul V prin apă [s];
i – gradientul hidraulic.
Valoarea coeficientului de permeabilitate definit la temperatura de referință de 20°C se
obține corectând valoarea lui kt:
(8.5)
Unde: c reprezintă coeficientul adimensional de corecţie şi este prezentat în Tabelul 8.1.

Tabelul 8. 1 Coeficient adimensional de corecţie c.


0 0 0
tC c tC c tC c t0C c
10 1,31 15 1,14 20 1 25 0,89
11 1,27 16 1,11 21 0,98 26 0,87
12 1,23 17 1,08 22 0,95 27 0,85
13 1,2 18 1,05 23 0,93 28 0,83
14 1,17 19 1,03 24 0,91 29 0,81

97
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Rezultatele încercării de permeabilitate sunt prezentate în Tabelul 8.2.

Tabelul 8.2. Prezentarea rezultatelor de permeabilitate.


Interval Diferenţa Lungimea Secţiunea Gradient Volum de Coeficient Coeficient de Coeficient de
de timp de nivel probei epruvetei hidraulic apă de permeabilitate permeabilitate
evacuată corecţie la t0C
T [s] h [cm] l [cm] A [cm2] i=h/l [-] V [cm3] c [-] kt [cm/s] k [cm/s]

Media

8.5. Metoda permeametrului cu gradient hidraulic constant cu sucţiune

8.5.1. Aparatură şi materiale

- permeametru cu gradient hidraulic constant, cu sucţiune, care este compus din:


- cilindru metalic pentru proba de pământ(1);
- placă poroasă/filtru(2);
- sursă de apă (3);
- vas cu două evacuări, având o capacitate de 5-10 litri (4);
- robinete (5);
- cilindru gradat cu capacitatea de 100 cm3, închis etanş la partea superioară (7);
- vas de sticlă cu capacitatea de 5-10 litri (8);
- vas de sticlă în formă de pâlnie (9);
- tub piezometric(10).
- termometru cu precizie de 0.50C;
- cronometru cu precizie de 0.5 s.

Legendă:
Figura 8.2.
3
9
5 1- proba de pământ;
2- filtru pentru apă;
4 3- sursă de apă;
2 4- vas cilindric cu două evacuări;
10 6 5- robinet;
h1

d
6- preaplin;
h2

(A)
1
7- cilindru gradat;
2
5 8- vas cilindric de sticlă;
5
9- vas de sticlă în formă de pâlnie;
5
10- tub piezometric.

7 8

Fig. 8.2. Permeametru cu gradient hidraulic constant cu sucţiune

98
Cap. 8 Determinarea permeabilităţii pământului

8.5.2. Pregătirea şi recoltarea probei

Pregătirea şi recoltarea probei se va face conform indicaţiilor prezentate în cap. 8.4.2.

8.5.3. Pregătirea încercării

Ştanţa cu proba de pământ va fi introdusă în permeametru. Pentru eliminarea aerului din


pori se va introduce pe la partea inferioară a probei un curent ascendent de apă. Procesul de
eliminare a aerului din probă se consideră finalizat dacă la partea superioară a probei şi în tubul
piezometric apare apă. Testul începe prin introducerea unui curent de apă pe la partea superioară
aprobei şi intrarea filtraţiei în regim. Pentru determinarea permeabilităţii se fac următoarele
măsurători:
- intervalul de timp T (sec.) în care prin probă se filtrează un volum impus V (cm3) de apă;
- diferenţa de nivel h (cm), înregistrată între citirile la piezometre, cu o precizie de 1mm;
- temperatura apei t (°C) la care s-a efectuat determinarea;
- diferenţa de nivel h
h=h1+h2 [cm/s] (8.6)
Unde:
h1 reprezintă cota apei din cilindru de prelungire în raport cu faţa interioară a probei;
h2 reprezintă diferenţa de nivel între cotele apei din vase, care realizează sucţiune.
Măsurarea celor doua cote se va face cu o precizie de 3 mm. Pentru înregistrarea rezultatelor se
va folosi Tabelul 8.2.

8.5.4. Exprimarea rezultatelor

Calculul permeabilităţii se face urmând indicaţiile prezentate anterior în cap. 8.4.4 utilizând
relaţiile (8.2); (8.3); (8.4); (8.5). Rezultatele vor fi prezentate într-un tabel similar cu Tabelul 8.2.

8.6. Metoda permeametrului cu gradient hidraulic variabil

Se aplică exclusiv pământurilor necoezive şi constă în determinarea permeabilităţii unei


probe de pământ sub gradient hidraulic variabil.

8.6.1. Aparatură şi materiale

Aparatura necesară determinării permeabilităţii este compusă din:


- permeametru cu gradient hidraulic variabil compus din:
- cilindru de metal sau plastic (1);
- proba de pământ (2);
- plăci poroase/filtre (3);
- tub piezometric conectat la probă, gradat în cm sau mm (4);
- sursă de alimentare cu apă (5);
- robinet (6);
- vas de sticlă prevăzut cu preaplin (7);
- termometru cu precizie de ±0.5°C;
- cronometru cu precizie de ±0.5 s.

99
Geotehnica – Îndrumător de laborator

5 Legendă:
6 Figura 8.3.
1
1- cilindru de metal sau plastic;
2- proba de pământ;
4 3- placă poroasă/filtru;
d1
4- tub piezometric gradat;
(A1) 5- sursă de apă;
(citirea i)

6- robinet;
(citirea i+1)
3
h1

7- vas cilindric prevăzut cu preaplin;


h2

d2

l
(A2)
2

3
6
7

Fig. 8.3. Permeametru cu gradient hidraulic variabil

8.6.2. Pregătirea şi recoltarea probei

Probele de pământ necoeziv vor fi în stare tulburată. Probele se vor încărca în ştanţa
permeametrului având porozitatea dorită.

8.6.3. Pregătirea încercării

Prin umplerea treptată a cilindului metalic cu apă se produce evacuarea gazelor din porii
probei. Evacuarea gazelor este semnalată de apariţia apei în tubul piezometric gradat care este
conectat la partea inferioară a probei.
Testul de permeabilitate începe în momentul deschiderii robinetului de la partea inferioară a
probei atunci cînd cilindrul metalic este plin cu apă.
Se urmăreşte coborârea nivelului apei în cilindrul metalic care comunică direct cu tubul
piezometric gradat. Se înregistrează intervalul de timp în care nivelului apei din cilindru scade de la
nivelul h1 la nivelul h2 ( h1 si h2 se măsoară faţă de nivelul apei din vasul prevăyut cu preaplin de la
partea inferioară a probei.)
Determinarea se repetă de cel puţin trei ori între diferite niveluri piezometrice h1 şi h2, fără
a demonta proba.
Permeabilitatea pământului prin metoda permeametrului cu gradient hidraulic variabil se
poate determina cu relaţiile:
(8.7)
sau:
(8.8)
Unde:
l - reprezintă lungimea probei în cm;
A1 - reprezintă secțiunea tubului gradat în cm2;
A2 - reprezintă secțiunea probei în cm2;
T - reprezintă timpul în care nivelul apei scade de la h1 la h2, în secunde.

100
Cap. 8 Determinarea permeabilităţii pământului

Rezultatele obţinute se înregistrează în formularul din Tabelul 8.3.

Tabelul 8.3. Înregistrarea rezultatelor din încercarea de permeabilitate cu gradient hidraulic variabil
Interval l/T Nivel Nivel Coeficientul de Coeficientul de
de timp iniţial h1 final h2 permeabilitate permeabilitate
la t°C la 20°C
T [s] [1/s] [-] h1 [cm] h2 [cm] [-] [-] kt [cm/s] k [cm/s]

Media

8.7. Interpretarea rezultatelor

Valorile uzuale ale coeficientului de permeabilitate k al diferitolor tipuri de pământ sunt


prezentate în Tabelul 8.4.

Tabelul 8.4. Valoarea coeficientului de permeabilitate k pentru diferite tipuri de pământuri.


Natura pământului k [cm/s] Permeabilitate
Pietriş 101…10-1 mare
Nisip cu pietriş, nisip mare, nisip mijlociu 10-1…10-3 medie
Nisip fin, nisip fin prăfos, praf nisipos 10-3…10-5 redusă
-5 -7
Praf argilos, argilă prăfoasă, argilă 10 …10 foarte redusă
nisipoasă
Argile 10-7 pământuri practic impermeabile

După coeficientul de permeabilitate k, pământurile se clasifică în mai multe tipuri conform


Tabelului 8.5.
Tabelul 8.5. Clasificarea pământurilor în funcţie de coeficientul de permeabilitate k
Permeabilitate pământurilor k [cm/s]
Foarte permeabil >10-1
Permeabil 10-1…10-4
Puţin permeabil 10-4…10-7
Practic impermeabil <10-7

101
Geotehnica – Îndrumător de laborator

8.8. Aplicaţii

8.8.1. Aplicaţia 1

Să se determine coeficientul de permeabilitate k prin metoda permeametru cu gradient


hidraulic constant cu sucţiune (Tabelul 8.6.). În urma testului a fost măsurat volumul V care s-a
scurs prin probă şi intervalul de timp T în care acest volum s-a scurs prin probă.
Caracteristicile probei analizate sunt: lungimea probei - l=10 cm; secţiunea perpendiculară
pe curentul de apă - A= 78.5 cm2; indicele porilor - e=0.55; umiditatea în stare naturală - w= 10 %.

Tabelul 8.6. Determinarea coeficientului k prin metoda permeametrului cu gradient constant

Temperatura
Timpul T

h=h1+h2
Test nr.

k=c kt0
Valorii medii

T [0C]

[cm/s]
[cm/s]

[cm/s]

[cm/s]
[cm3]

Sau
[s]
V

c
Intermediare Finale
1 100 8 84 0,159 8,4 19 0,0189 1,03 0,0194
2 200 12 84 0,212 8,4 19 0,0262 1,03 0,0259 k1=0,0248
3 300 16 84 0,238 8,4 19 0,0283 1,03 0,0291
1,03 0,0133

k=0,0172
1 100 11 88 0,115 8,8 19 0,013
2 200 23 88 0,11 8,8 19 0,0125 1,03 0,0128 k2=0,0130
3 300 34 88 0,112 8,8 19 0,0127 1,03 0,0130
1 100 12 79 0,106 7,9 19 0,0134 1,03 0,0138
2 200 24 79 0,106 7,9 19 0,0134 1,03 0,0138 k3=0,0138
3 300 36 79 0,106 7,9 19 0,0134 1,03 0,0138
Valoarea coeficientului de permeabilitate k corespunde unui pămînt de tip nisip mare.

8.8.2. Aplicaţia 2

Să se determine coeficientul de permeabilitate k prin metoda permeametru cu gradient


hidraulic variabil (Tabelul 8.7.). În urma testului a fost măsurat intervalul de timp T în care apa a
curs prin cilindrul metalic de la înălţimea h1 la înălţimea h2.
Caracteristicile probei analizate sunt: lungimea probei - l=3 cm; A1=A2 ;

Tabelul 8.7. Determinarea coeficientului k prin metoda permeametrului cu gradient variabil


Nr. h1 h2 Timpul temp. c
Crt.
[cm] [cm] T [s] [1/s] [-] [-] t [°C] [cm/s] [-] [cm/s]
1 40,5 39,5 11 0,227 1,0506 0,0488 18 0,011 1,05 0,0115
2 39,5 37,5 10,5 0,238 1,0533 0,0519 18 0,012 1,05 0,0126
3 37,5 35,5 13,5 0,185 1,0563 0,5477 18 0,01 1,05 0,0105
4 35,5 33,5 12 0,208 1,0597 0,0571 18 0,012 1,05 0,0126
5 33,5 31,5 16 0,156 1,0635 0,6156 18 0,009 1,05 0,0094
6 31,5 29,5 15 0,166 1,0677 0,0656 18 0,01 1,05 0,0105
Media 0,0111
Valoarea coeficientului de permeabilitate k corespunde unui pămînt de tip nisip.

102
Cap. 9. Determinarea umidităţii optime de compactare . Încercarea Proctor

9. DETERMINAREA UMIDITĂŢII OPTIME DE COMPACTARE. ÎNCERCAREA


PROCTOR

9.1. Reglementări tehnice

Determinările se realizează conform recomandărilor următoarelor norme:


- STAS 1913/13-83 – Teren de fundare. Determinarea caracteristicilor de compactare.
Încercarea Proctor

9.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă

Încercarea Proctor normală se foloseşte, în general, pentru stabilirea caracteristicilor de


compactare ale terasamentelor de autostrăzi, drumuri, inclusiv stratul de formă conform STAS
2914-69, şi de cale ferată conform STAS 7582-81, precum şi pentru terasamente de piste
aeroportuare, platforme de parcare, platforme de depozitare, diguri şi baraje de pământ pentru
hidroamelioraţii, îmbunătăţirea terenurilor de fundare.
Încercarea Proctor modificată se foloseşte la stabilirea caracteristicilor de compactare ale
straturilor de bază şi ale straturilor li substraturilor de fundaţie pentru drumuri executate conform
STAS 6400-73, STAS 10473/1-76 şi STAS 8840-72.

9.3. Consideraţii teoretice

Compactarea terenurilor utilizând mijloace mecanice are la bază determinarea


caracteristicilor prin încercarea Proctor (STAS 1913/13-83). Se determină în principiu umiditatea
optimă la care în urma compactării se obţine o îndesare maximă măsurabilă prin greutatea
volumetrică în stare uscată maximă (γd). Funcţie de lucrul mecanic de compactare se deosebesc
două încercări:
Proctor normal (utilizată pentru stabilirea caracteristicilor de compactare ale
terasamentelor de drumuri, inclusiv stratul de formă şi de cale ferată, precum şi pentru
terasamente la aeroporturi, locuri de parcare, platforme auto, diguri şi baraje de pământ,
îmbunătăţirea terenurilor de fundare) la care lucrul mecanic de compactare este:
L = 0,6 J/cm3 .
Proctor modificat (utilizată pentru compactări ale straturilor de bază şi ale straturilor şi
substraturilor de fundare pentru drumuri) la care lucrul mecanic de compactare este:
L = 2,7 J/cm3 .
Lucrul mecanic specific de compactare (L) în încercarea Proctor se calculează cu relaţia:
m g h1 n
L [J/cm3] (9.1)
A a
Unde: m - masa maiului [kg];
g - acceleraţia gravitaţională [9,81m/s2];
h1 - înălţimea de cădere a maiului [m];
n - numărul de lovituri pe fiecare strat;
A - aria secţiuniii cilindrului [cm2];

103
Geotehnica – Îndrumător de laborator

a - grosimea stratului de pământ compactat [cm].


Determinarea densităţii volumice în stare uscată d se face utilizând relaţia:

d [kN/m3] (9.2)
1 w
Unde: d - greutatea volumică a materialului [kN/m3];
w - umiditatea.

9.4. Aparatură şi materiale

Principalele componente ale aparatului Proctor sunt:


 cilindri cu inele prelungitoare şi plăci de bază (Fig.9.1) cu dimensiunile din tabelul
9.1;
 plăci metalice de 5 mm grosime si diametrul de 149 si 249 mm pentru aparatul de
cilindrul având d=150 mm, respectiv 250 mm (Fig.9.1.a si Fig.9.1.b )
 mai de compactare manual (Fig.9.2.a si Fig.9.2.b) sau mecanic cu dimensiunile date
în tabelul 9.2

Tabelul 9.1 Dimensiuni cilindri şi plăci de bază

Dimensiunea maximă a d2
d’ h’ V h
particulei Dmax 4
(mm) (mm) (mm) (cm2)
7,1 100 (100)115 904
20,0 150 150 2649
31,5 250 275 13492

Prin dimensiunea maximă a particulei de pamânt se înţelege mărimea diametrului ochiului


de ciur prin care trece cel puţin 75% din material.

Fig.9.1.a Vasul aparatului Proctor Fig.9.1.b Vasele aparatului Proctor

104
Cap. 9. Determinarea umidităţii optime de compactare . Încercarea Proctor

Fig.9.2.a Aparatul Proctor automatizat Fig.9.1.b Aparate Proctor manuale

Având în vedere lucrul mecanic specific de compactare şi dimensiunile cilindrului se


folosesc trei tipuri de maiuri, conform tabelului 10.2.

Tabelul 9.2 Caracteristici de configurare a încercării Proctor.


Diametrul H h h1 h2 D D1 d d1 m
cilindrului tip
[mm] [mm] [mm] [mm] [mm] [mm] [mm] [mm] [kg]
Proctor
Proctor 100
550 400 300 100 57 50 20 28 2,5
modificat 150
Proctor 100
modificat 150 800 600 450 150 57 50 20 30 4,5
Proctor
N şi M 250 890 710 600 110 132 125 30 45 15,0

Pentru efectuarea încercării Proctor mai sunt necesare:


balanţă tehnică de 500 g ± 0,01 g;
blanţă tehnică de 5000 g ±5 g;
basculă zecimală de 50 kg;
etuvă cu temperatură reglabilă la 105 °C;
ciururi cu ochiuri rotunde ( 3,15 mm; 7,1 mm; 20 mm şi 31,5 mm );
riglă metalică şi cuţite de nivelare, scafă, sticle de ceas, tăvi pentru uscat şi amestecare,
stropitor, cilindru de sticlă gradat.

9.5. Procedura de lucru

Materialul pe care se efectuează determinarea se usucă în aer până la o umiditate cu valoare


scăzută (inferioară cu 8÷14% faţă de limita minimă a umidităţii optime presupuse, conform
tabelului 9.3) pentru materiale coezive şi până la uscare completă pentru materiale necoezive.

105
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Pentru eficienţă, uscarea probei poate fi efectuată şi în etuvă, la o temperatură maximă de 50°C
pentru materiale coezive si de 105°C pentru materiale necoezive.

Tabelul 9.3 Umiditatea optimă pentru materiale coezive


Denumirea pământului Umiditatea optimă, Proctor normală, Umiditatea optimă, Proctor modificată,
cf. STAS 1213-83 corespunzătoare domeniului umed % corespunzătoare domeniului umed %
Argilă grasă 20÷25 15÷20
Argilă 16÷23 12÷18
Argilă prăfoasă 16÷22 12÷17
Argilă nisipoasă 11÷20 10÷16
Argilă prăfoasă nisipoasă 16÷18 12÷14
Praf argilos 14÷18 10÷14
Praf argilos nisipos 12÷16 9÷12
Praf 12÷16 10÷12
Praf nisipos 11÷16 8÷12
Nisip argilos 13÷16 10÷13
Nisip prăfos 11÷14 8÷14
Nisip 8÷11 6÷8
Pietriş 4÷8 3÷6

În cazuri aparte, dacă materialul conţine piatră friabilă, care prin compactare îşi modifică
granulozitatea prin spargere, se pregătesc iniţial nouă probe sau zece probe.
Dacă materialul este de tip loessoid sau dacă conţine o cantitate mare de fracţiune argiloasă,
se pregătesc şapte sau opt probe.
În cazul materialului cu fracţiuni cu dimensiuni peste cea corespunzătoare mărimii
cilindrului stabilit pentru încercări, acestea se elimină prin cernere după uscarea completă a
materialului în etuvă la temperatura maximă de 50°C în cazul materialelor coezive şi de 105 °C în
cazul celor necoezive. Se calculează raportul r dintre cantitatea de material de dimensiuni peste
dimensiunea maximă şi cantitatea totală de material, care nu trebuie să depăşească 0,25.

9.5.1. Recoltarea şi pregătirea probelor

Cantitatea de material necesară pentru efectuarea determinării şi cantitatea totală de material


necesară sunt prezentate în tabelul 10.4, în funcţie de dimensiunea maximă a granulei şi a lucrului
mecanic specific convenţional (L).

Tabelul 9.4 Alegerea modului de încercare Proctor în funcţie de compoziţia granulometrică


Numărul de Cantitatea de material necesar
Dimensiunea cilindrului

Dimensiunea maximă a

straturi Numărul de lovituri pe strat (n) (kg)


praticulei de pământ

pentru Pentru o probă Totală


Dmax(mm)

Proctor
d(mm)

Proctor normal

Proctor normal

Proctor normal
Masa maiului

Masa maiului
modificat

modificat

modificat
Proctor

Proctor

Proctor
Modificat
Normal

(kg)

(kg)
(n)

(n)

100 7,1 25 2,5 25 4,5 3 4 10 12


150 20,0 3 5 70 2,5 70 4,5 7 8 21 24
250 31,5 30 15,0 80 15,0 25 30 75 90

106
Cap. 9. Determinarea umidităţii optime de compactare . Încercarea Proctor

Cantitatea de material pregătită pentru o probă se aşterne pe masa de lucru sau într-o tavă. În
cazul materialelor coezive, în vederea asigurării unei umeziri uniforme se recomandă ca pământul
să fie astfel frământat încât să treacă cu uşurinţă prin ciurul cu diametrul ochiului de 3,15 mm. Se
adaugă cantitatea de apă necesară, măsurată cu ajutorul cilindrului gradat, în mod cât mai uniform,
cu ajutorul unui stropitor. Cantitatea de apă necesară pentru prima încercare de compactare se
stabileşte astfel ca umiditatea pământului sa fie cu 8÷14% mai mică faţă de limita minimă
presupusă a umidităţii optime de compactare corespunzătoare domeniului umed.
După adăugarea apei se asigură omogenizarea amestecului, fie manual, fie cu ajutorul unui
malaxor cu amestecare forţată. Proba se lasă în repaos într-un recipient închis circa 15 minute în
cazul pământurilor necoezive, 2-3 ore în cazul celor slab coezive sau cu coeziune mijlocie şi cel
puţin 15 ore în cazul pământurilor cu coeziune ridicată.
După acest interval de timp, proba se amestecă din nou până la omogenizarea ei
corespunzătoare.
În cazul materialelor necoezive prima încercare de compactare se efectuează cu materialul
complet uscat.

9.5.2. Pregătirea aparaturii

Se pregăteşte cilindrul metalic, fixându-i placa de bază şi se cântăreşte, obţinându-se masa


m2. Se fixează inelul prelungitor. În timpul compactării aparatul va fi aşezat pe un suport rigid a
cărui masă va fi de cel puţin cinci ori masa aparatului umplut cu material.

9.5.3. Mod de lucru

Proba de material se introduce în cilindru în straturi cu grosimi aproximativ egale. Fiecare


strat se compactează prin batere, în mod uniform pe suprafaţă cu maiul Proctor, greutatea fiind
lăsată să cadă liber. Loviturile necesare compactării unui strat trebuie aplicate fără întrerupere, la
intervale de 1,2÷2,0 s în cazul maiului cu masa de 2,5 kg sau de 4,5 kg şi la intervale de 2,0÷2,5 s,
în cazul maiului cu masa de 15 kg.
Pentru realizarea unei compactări uniforme, loviturile se vor da pe un cerc periferic, apoi pe
altul mai mic interior, fiecare lovitură nouă acoperind 1/3÷1/2 din suprafaţa de batere precedentă.
Înainte de introducerea materialului necesar unui nou strat se scarifică cu cuţitul suprafaţa
stratului compactat pentru realizarea înfrăţirii acestora.
Nivelul superior al ultimului strat, după compactare, trebuie să depăşească marginea
cilindrului, dar nu cu mai mult de 5 mm. După ce se scoate inelul prelungitor, se taie materialul la
nivelul cilindrului cu ajutorul cuţitului şi se nivelează cu rigla metalică.
Se perie materialul căzut pe placa de bază şi se cântăreşte cilindrul cu materialul, obtinând
masa m1.
La materiale ce conţin o cantitate mare de particule cu dimensiuni mari, la care nu este
posibilă netezirea suprafeţei probei, se aşează pe suprafaţa ultimului strat o placă de metal (Fig.9.2)
înainte de a se aplica ultimele cinci lovituri a prelungitorului la placă, prin măsurări în trei puncte
amplasate la distanţe egale pe perimetrul prelungitorului. Valoarea medie a acestei distanţe, inclusiv
grosimea plăcii se scade din înălţimea totală a cilindrului cu inelul prelungitor, în vederea

107
Geotehnica – Îndrumător de laborator

determinării volumului ocupat de material. În această situaţie la începutul operaţiei de compactare


se cântăreşte cilindrul cu placa de bază, inelul prelungitor şi placa.
În cazul pământurilor necoezive cu un grad mic de neuniformitate sau cu granulaţie mare
(nisipuri mari, pietrişuri), unde în primul caz maiul de compactare lasă o urmă adâncă (peste 10
mm), iar în al doilea caz există pericolul ca granulele să sară din cilindru în timpul compactării, se
reduce înălţimea de cădere a maiului la jumătate şi se dublează numărul loviturilor.
Pentru determinarea umidităţii medii a materialului compactat, se iau minimum trei probe
(de la partea inferioară, mijlocie şi superioară a cilindrului).
În cazul pământurilor necoezive masa probei de material utilizată pentru determinarea
umidităţii trebuie să fie de minimum 100 g, în cazul nisipurilor şi minimum 500 g, în cazul
pietrişurilor.
Pe o probă de material se efectuează maximum trei compactări. Dacă materialul conţine
piatră friabilă, pe o probă se efectuează o singură compactare. De asemenea, dacă materialul este de
tip loessoid sau dacă conţine o cantitate mare de fracţiune argiloasă, care se fărâmiţează cu greu şi
nu se poate asigura în timp scurt o umezire uniformă a probei, fiecare probă de pământ se umezeşte
cu cantităţi diferite de apă.
În cazul refolosirii materialului scos din cilindru la o nouă încercare de compactare, acesta
se fărâmiţează dacă este cazul, se amestecă cu materialul rămas din proba respectivă şi se adaugă o
nouă cantitate de apă, corespunzătoare următoarei încercări de compactare.
Cantităţile de apă care se adaugă probelor de material pentru încercările succesive de
compactare sunt cele corespunzătoare unei creşteri a umidităţii cu 1-2 % pentru pământuri
necoezive şi cu circa 2-3 % pentru pământuri coezive.
Încercarea de compactare se efectuează de 6-10 ori, umiditatea materialului variind într-un
interval de 10-24 % pentru materiale coezive şi de 0-15% pentru materiale necoezive. Determinarea
se termină dupa 2 sau 3 încercări de compactare de la încercarea la care masa totală a cilindrului cu
materialul compactat a început să scadă, în domeniul umed.

9.6. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor

Pentru fiecare încercare de compactare se calculează densitatea (ρ) şi densitatea în stare


uscată (ρd) a materialului, cu relaţiile:
[g/cm3] (9.3)
[g/cm3] (9.4)

[g] (9.5)
în care: mm - masa materialului, [g];
m1 - masa cilindrului cu placa de bază, umplut cu material, [g];
m2 - masa cilindrului cu placa de bază, [g];
V - volumul materialului compactat, [cm3];
w - umiditatea medie a materialului, [%];
Pentru efectuarea acestor calcule, toate datele măsurătorilor şi cântăririlor, se trec în
formularul din tabelul 9.8.
În diagrama din tabelul 9.7 se raportează în abscisă valorile umidităţii, iar în ordonată
valorile densităţii în stare uscată corespunzătoare fiecărei încercări de compactare. Punctele

108
Cap. 9. Determinarea umidităţii optime de compactare . Încercarea Proctor

raportate se unesc printr-o curbă (I) denumită curba Proctor d f ( w) de variaţie a densităţii în
stare uscată în funcţie de umiditatea de compactare.
Curba Proctor astfel obţinută este caracterizată prin trei puncte de inflexiune, dintre care
două sunt puncte de maxim, iar unul de minim.
Abscisa punctului de minim reprezintă umiditatea critică de compactare (wcr), care împarte
intervalul de umiditate în domeniul uscat (w< wcr) şi în domeniul umed (w> wcr).
Abscisa şi ordonata punctului de maxim în domeniul umed reprezintă umiditatea optimă de
compactare (wopt) şi respectiv densitatea în stare uscată maximă (ρd max) a materialului pentru tipul
respectiv de încercare, în domeniul umed.
Abscisa şi ordonata punctului de maxim în domeniul “uscat” reprezintă umiditatea optimă
de compactare ( woptuscat
) şi respectiv densitatea în stare uscata maximă duscat
max `a materialului, în

domeniul uscat.
Caracteristicile de compactare în domeniul uscat pot fi luate în considerare numai dacă
uscat
d max 0,95 d max .
Pentru controlul alurii curbei de compactare Proctor se trasează curba de saturaţie (II), cu
ajutorul relaţiei:
s
d [g/cm3] (9.6)
w
1 s
100
În care: s - densitatea scheletului, în g/cm3;
w - umiditatea materialului, %.
Densitatea scheletului se stabileşte conform STAS 1913/2-76 sau se ia prin apreciere, în
funcţie de natura pământului încercat între 2,6÷2,7 g/cm3. Pentru trasarea curbei de saturaţie se iau
valori arbitrare ale umidităţii cuprinse între valorile umidităţii corespunzătoare încercărilor de
compactare.

În vederea verificării valorii obţinute pentru desnitatea în stare uscată maximă în domeniul
umed prin încercarea Proctor normală, se poate folosi în mod orientativ şi relaţia:
s
d max [g/cm3] (9.7)
wp 0, 2 I p
1 s
100
În care: wp - limita inferioară de plasticitate;
I p - indicele de plasticitate.

Dacă materialul conţine fracţiuni mai mari de Dmax, care au fost eliminate în vederea
efectuării în domeniul umidităţii optime şi a densităţii în stare uscată maximă, în domeniul umed se
corectează cu ajutorul formulelor de mai jos în funcţie de r, valabile numai pentru r≤0,25;
'
wopt wopt (1 r ) [%] (9.8)
' d max s
d max [g/cm3] (9.9)
s r( s d max )

109
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Domeniul Domeniul
uscat umed
2,00

1,95
pd max uscat
II
1,90
pd max uscat
1,85

I
1,80
Densitatea in stare uscata pd (g/cm3)

1,75

1,70

1,65

1,60

1,55

1,50
0 uscat 5 10 15 20 25 30
wopt wcr woptuscat
Umiditatea w(%)

Figura 9.3 Evoluţia densităţii pământului în funcţie de umiditatea de compactare

2,50 2,30

2,40 2,20

2,30 2,10

Densitatea in stare uscata maxima


2,20 2,00

2,10 1,90
Densitatea in stare uscata maxima corectata

2,00 1,80

1,90 1,70

1,80 1,60

1,70 1,50

1,60

1,50

1,40
0,02 0,06 0,10 0,12 0,16 0,20 0,22 0,26
Figura 9.4 Corecţia densităţii în funcţie de tipul încercării Proctor

În cazul valorii densităţii scheletului cuprins între 2,6 g/cm3 şi 2,7 g/cm3 , valoarea corectată
a densităţii în stare uscată maximă în domeniul umed se stabileşte cu ajutorul figurii 9.4.
Caracteristicile de compactare pot fi definite şi prin umidităţile optime de compactare ( wopt
şi wopt
uscat
) şi greutăţile volumice în stare uscată, maxime ( d max şi uscat
d max ) ale pământului, în cele două
domenii de umiditate.
Greutatea volumică în stare uscată maximă se obţine cu relaţia:
d max 9,807 d max [kN/m3] (9.10)

110
Cap. 9. Determinarea umidităţii optime de compactare . Încercarea Proctor

în care: d max , în g/cm3.


Gradul de compactare (D) se exprimă în procente, prin raportul dintre greutatea volumică în
stare uscată (γd) a materialului din terasamente şi greutatea volumică în stare uscată (γd max) a
materialului wopt, obţinută în laborator prin metoda Proctor normal.
def
D (9.11)
d max

Conform normativului C 182-87 gradul de compactare minim ce se va realiza pentru


terasamentele de drumuri este conform tabelului 9.5.

Tabelul 9.5 Gradul de compactare minim indicat în funcţie de tipul lucrării


Gradul de compactare %
Zonele din terasament Pământuri
la care se prescrie necoezive coezive
gradul de compactare Îmbracăminţi Îmbracăminţi Îmbracăminţi Îmbracăminţi
permanente semipermanente permanente semipermanente
a) primii 30 cm ai terenului
natural de sub rambleu cu
înălţimea de
h 2,00 m 100 95 97 93
h 2,00 m 95 92 92 90
b) în corpul rambleului la
adâncimea h sub patul
drumului
h
0,50 m 100 100 100 97
0,5 h 2,00 m 100 97 97 94
h 2,00 m 95 92 92 90
c) în rambleu pe adâncimea
100 100 100 100
de 30 cm sub patul drumului

Pentru terasamentele de căi ferate conform normativului CD 125-87 valorile minime ale
gradului de compactare realizat au valorile date în tabelul 9.6.

Tabelul 9.6 Valorile minime ale gradului de compactare la terasamente CF


Zona Adâncimea la nivelul p al platformei Terenul de
Denumirea
platformei 0,5...1,0 1,00....2,00 >2,0 bază
Ramleu 98% 97 95 95 90
Debleu 98% - - - -

111
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Tabelul 9.7 Fişă de laborator pentru trasarea curbei Proctor


normală
Încercarea Proctor
modificată

Societatea comercială ............................ Locul recoltării

Şantier..................................................... Adâncimea......................................................

Lot........................................................... Data încercării..................................................

Lucrarea.................................................. Laborant..........................................................

Tipul pământului .................................................

Densitatea scheletului (ρs) .......................... g/cm3

Caracteristici de compactare Simbol Valoare


%
Umiditatea optimă în domeniul uscat wopt

g/cm3
Densitatea în stare uscată, maximă în domeniul umed d max

wcr
Umiditatea critică %
uscat
Umiditatea optimă în domeniul uscat w opt %
uscat
g/cm3
Densitatea în stare uscată, maximă în domeniul uscat dopt

2,00
1,95
Densitatea in stare uscata pd (g/cm3)

1,90
1,85
1,80
1,75
1,70
1,65
1,60
1,55
1,50
0 5 10 15 20 25 30
Umiditatea w(%)

112
Cap. 9. Determinarea umidităţii optime de compactare . Încercarea Proctor

Tabelul 9.8 Formular privind datele măsurătorilor şi cântăririlor


normală
Încercarea Proctor
modificată
Societatea comercială......................................
Şantier............................................................. Laborant........................................................................
Lot.................................................................. Data.______.......................
Lucrarea..........................................................
Locul de extragere a probei
Km..............................................................................
Distanţa de la ax (stânga,dreapta) ............................
Adâncimea.................................................................
Alte precizări.............................................................
Natura pământului S g/cm3
Parametrii compactării Cilindru Mai Compactare
Număr
d h V D H m Număr
lovituri pe
mm mm cm2 mm mm kg straturi
strat (n)
Pregătirea materialului
- cantitatea totală de material mt ...............................g
- cantitatea de material peste Dmax m s ................................g
ms
r
mt
- dimensiunea scheletului pământului în stare naturală ρs..............................g/cm3
Numărul încercării
Caracteristici U.M.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
Masa cilindrului plus material m1 g

Masa cilindrului gol, m2 g

Masa materialului, mm g
Volumul materialului compactat,
cm3
V
Densitatea
mm g/cm3
V
Umiditate medie m %
Densitatea în stare uscată

d g/cm3
w
1
100
Umiditatea corectată
w' w(1 r ) %

Densitatea în stare uscată


corectată
' d max max g/cm3
d max
s r( s d max )

113
Geotehnica – Îndrumător de laborator

9.7. Concluzii

Pentru realizarea compactării corespunzătoare a terasamentelor este importantă determinarea


umidităţii optime de compactare în laborator şi utilizarea acesteia în şantier. În cazul utilizării unor
umidităţi diferite în şantier acestea pot conduce la obţinerea unor rezultate necorespunzătoare atât
din punct de vedere tehnic cât şi economic.
Se recomandă realizarea de sectoare experimentale înainte de începerea execuţiei în vederea
determinării tuturor parametrilor de compactare: umiditatea optimă, grosimea straturilor de
compactare, tipul şi numărul de treceri al utilajelor de compactare.
Nu se recomandă compactarea pe timp ploios.

9.8. Aplicaţii

9.8.1. Aplicaţia 1

Să se determine variaţia indicilor geotehnici pentru o probă de pământ recoltată din


terasamentul unui drum la adâncimea de 1,50 m, alcătuit dintr-un nisip argilos cu γ=19 kN/m3,
supusă încerării Proctor. Rezultatele sunt înscrise în tabelul 9.9 (partea de sus).

Rezolvare

Utilizând relaţiile de calcul (9.2) şi (9.3) se obţin rezultatele din tabelul 9.9.
Rezultatele încercării se reprezintă grafic prin diagramele trasate cu linie întreruptă din
figura 9.3. Încercarea Proctor a stabilit pentru pământul respectiv o umiditate optimă de compactare
de şi kN/m3. Greutatea volumică maximă, corespunzătoare umidităţii de saturaţie a probei este
kN/m3.
Gradul de compactare conform relaţiei (9.5) este (fig.9.3, curba II);
rezultă D=97,5%
Conform tabelului 9.5 compactarea este corespunzătoare.

114
Cap. 9. Determinarea umidităţii optime de compactare . Încercarea Proctor

Tabelul 9.9 Prezentarea rezultatelor obţinute prin încercarea Proctor


δs = 26,00 kN/m3
Natura pământului
Cilindru Mai Compactare
d h V D H m Nr. de lovituri
Parametrii compactării Nr. de straturi
mm mm cm3 mm mm kg pe strat

- cantitatea totală de material mt = 25,00 kg


- cantitatea de material peste Dmax ms = 0, 00 kg

- r
ms
0
mt
Numărul încercării
Caracteristici UM
1 2 3 4 5 6 7 8
12150

12350

12530

12760

13060

13020

12930

12810
Masa cilindrului + material
g
(m1)
7300

7300

7300

7300

7300

7300

7300

7300
Masa cilindrului gol (m2) g
4850

5050

5230

5460

5760

5720

5630

5510
Masa materialului
g
(mm=m1-m2)
2649

2649

2649

2649

2649

2649

2649

2649
Volumul materialului
cm3
compactat (V)

Greutatea volumică în stare


19,74
18,31

19,06

20,61

21,74

21,59

21,25

20,80
mm g kN/m3
naturală
V
32,5

35,6

36,1

41,3

39,5

52,4

39,6

46,5

37,3

60,0

53,6

55,0

43,0

35,0

50,5

56,8
Proba umedă + tara (A) g
32,0

35,0

35,0

40,1

38,0

50,0

38,0

44,0

35,0

55,0

49,2

50,0

40,0

32,2

45,0

50,0
Proba uscată + tara (B) g
15,0

16,0

13,0

15,0

17,0

15,9

20,2

16,0

15,0

11,5

15,4

11,5

20,0

13,5

13,0

10,1
Tara (C) g

A B
0,115
0,03

0,05

0,07

0,09

0,13

0,15

0,17

Umiditate w -
B C
Greutate volumică în stare
uscată
17,78

18,15

18,45

18,91

19,49

19,11

13,48

17,78

kN/m3
d
1 w
1,08

1,13

1,18

1,23

1,30

1,34

1,39

1,44
Greutate volumică

1 0,1 w -
în stare uscată

s
maximă

s
24,12

23,01

22,03

21,14

20,00

19,43

18,71

18,03

dM kN/m3
1 0,1 s w

115
Geotehnica – Îndrumător de laborator

9.9. Bibliografie

1. Lungu I., Stanciu A. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Ed. Politehnium, Iaşi, 2013
2. Pop V., Popa, A. – Exemple de calcul. Geotehnică. Lito UTCN, Cluj-Napoca, 1994
3. Popa A., Farcaş V. – Geotehnica, Ed. UTPress, Cluj Napoca, 2004
4. Popa A., Roman F. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Lito UTCN, Cluj Napoca 1993
5. STAS 1913/13-83 – Teren de fundare. Determinarea caracteristicilor de compactare.
Încercarea Proctor
6. CD 125-87 – Normativ departamental privind realizarea mecanizată a terasamentelor de cale
ferată
7. C 182-87– Normativ departamental privind realizarea mecanizată a terasamentelor de
drumuri

116
Cap. 10. Determinarea caracteristicilor pământurilor contractile

10. DETERMINAREA CARACTERISTICILOR PĂMÂNTURILOR CONTRACTILE

10.1. Reglementări tehnice

Caracteristicile pământurilor contractile sunt reglementate tehnic de următoarele norme:


NP 126-2010 Normativ privind fundarea construcţiilor pe pământuri cu umflări şi contracţii
mari
STAS 1913/12-88 - Teren de fundare. Determinarea caracteristicilor fizice şi mecanice ale
pământurilor cu umflături şi contracţii mari

10.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă

Determinarea caracteristicilor pământurilor contractile ajută la recunoaşterea unor tipuri de


pământuri care au un comportament special ceea ce indică luarea unor măsuri speciale la execuţia
unor lucrări de fundare sau de umplutură unde aceste tipuri de pământ sunt întâlnite.

10.3. Consideraţii teoretice

Proprietatea unui pământ argilos de a-şi modifica sensibil volumul ca urmare a variaţiilor de
umiditate se numeşte contractibilitate.
Pământurile care la variaţii de umiditate, prezintă variaţii însemnate de volum (contracţie-
umflare) se numesc pământuri parţial contractile.
Pământurile cu umflări şi contracţii mari (PUCM), denumite şi pământuri contractile sau
expansive, sunt pământuri argiloase mai mult sau mai puţin active în raport cu apa, care prezintă
proprietatea de a-si modifica sensibil volumul ca urmare a variaţiilor de umiditate.
Activitatea pământurilor se caracterizează pe baza:
procentului de particule fine A2, (având dimensiuni sub de 0,002 mm) determinat conform
STAS 1913/5-85;
indicelui de plasticitate Ip, determinat conform STAS 1913-4-86;
indicelui de activitate IA, determinat cu relaţia: IA= Ip/ A2;
criteriului de plasticitate Cp, determinat cu relaţia Cp=0,73 (WL-20) în care WL este limita
superioară de plasticitate, conform STAS 1913/4-86;
umflării libere UL, determinată conform acestui capitol;
limitei de contracţie wS, contracţiei volumice Cv şi curbei de contracţie (pe probe
netulburate) conform acestui capitol;
contracţiei liniare CL, conform acestui capitol;
capacităţii de reţinere a apei la sucţiunea de 15 bari, W15, conform STAS 9180-73;
presiunii de umflare Pu, conform acestui capitol;
Unele din aceste caracteristici se determină conform STAS 1913/12-88 şi anume: UL , ws şi
CV , CL , P u .

117
Geotehnica – Îndrumător de laborator

10.4. Aparatură şi materiale

a) Determinarea umflării libere (UL)

- Răzătoare din tablă;


- Balanţă tehnică cu precizie de cântărire de 0,01 g;
- Etuvă termoreglabilă;
- Mojar cu pistil (mojar mecanic) ;
- Sită cu ochiuri de 0,5 mm;
- Capsulă de porţelan Φ 120 mm;
- Foaie de celuloid de 80/80 mm ;
- Cilindri gradaţi de 100 cm3;
- Exsicator cu clorură de calciu;
- Stropitor cu apă distilată;
- Agitator manual (Fig.10.1).
Reactivi:
- apă distilată;
- soluţie de clorură de calciu tehnică, 300 g/l filtrată. Fig.10.1 Agitator manual

b) Determinarea limitei de contracţie (ws), contracţiei volumice (probă tulburată Cv)

- Răzătoare din tablă;


- Spatulă flexibilă pentru omogenizări;
- Aparat pentru determinarea limitei de plasticitate tip cupă;
- Cutii metalice având dimensiunile din Figura 10.2, numerotate şi tarate;
- Foi de celuloid pătrate cu latura de aproximativ 80 mm;
- Geamuri de sticlă pătrate cu latura aproximativ 80 mm, numerotate şi tarate;
- Balanţă tehnică, cu precizie de 0,01 g;
- Etuvă cu încălzire constantă la 105°C ± 2°C;
- Exsicator cu clorură de calciu anhidră;
- Cristalizator Φ aproximativ 120 mm;
- Bucăţi de ţesătură textilă din bumbac;
- Sticle de ceas;
Materiale: - apă distilată şi vaselină tehnică consistentă.

Fig.10.2 Aparatura necesară determinării contracţiei volumice

118
Cap. 10. Determinarea caracteristicilor pământurilor contractile

c) Determinarea contracţiei liniare

Conform STAS 1913/4-86 şi în plus:


- cutii metalice, tarate şi numerotate, având dimensiunile conform Figurii 10.3;
- balanţă tehnică cu precizie de ±0,01g;
- exicator cu clorură de calciu;
- bucăţi de ţesătură;
- şubler cu precizia de 0,5 mm.

Fig.10.3 Cutii cilindrice metalice

d) Determinarea presiunii de umflare

Presiunea de umflare se determină printr-o încercare edometrică dublă (pe două probe
identice) conform STAS 8942/1-89 şi necesită aparatura utilizată la încercarea de compresibilitate
edometrică:
- presă pentru extras probe din ştuţuri;
- cuţit de laborator;
- ceas de laborator/cronometru;
- etuvă termoreglabilă la temperatura de 105 ºC;
- exicator cu clorură de calciu anhidră;
- sticle de ceas/ recipient metalic;
- balanţă tehnică cu precizia de ±0,01 g;
- edometru.

10.5. Procedura de lucru

a) Umflarea liberă (UL)

Metoda constă în determinarea volumului sedimentului rezultat prin depunerea în apă


distilată a unui pământ uscat şi mojarat în prealabil, cu volumul iniţial de 10 cm3.

b) Limita de contracţie (ws) şi a contracţiei volumice (probă tulburată Cv)

Metoda constă în determinarea volumului unei probe de pământ adusă la limita superioară
de plasticitate uscată lent la temperatura mediului ambiant şi apoi în etuvă la temperatura de 105°.

c) Curba de contracţie, limita de contracţie şi contracţia volumică (probă


netulburată)

119
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Metoda constă în urmărirea prin mijloace optice a procesului de contracţie prin uscare lentă
la temperatura mediului ambiant a unei epruvete de pământ saturate în prealabil.

d) Contracţia liniară

Metoda constă în determinarea lungimii unei paste de pământ adusă la limita superioară de
plasticitate, uscată lent la temperatura mediului ambiant şi apoi în etuvă la temperatura de 105°C.

e) Presiunea de umflare

Metoda constă în estimarea variaţiilor de volum cauzate de variaţiile de umiditate, şinând


seama de starea de umiditate şi îndesare a pământului şi de starea de eforturi din teren, pe baza
datelor obţinute din încercarea în edometru dublă sau multiplă, conform STAS 8942/1-84.
Încercarea în edometru dublă constă în încercarea în paralel a două epruvete, recoltate de la
acelaşi nivel sau de la o mică distanţă una de alta. Este indicat ca umiditatea iniţială să corespundă
umidităţii de echilibru.

10.5.1. Recoltarea şi pregătirea probelor

a) Umflarea liberă (UL)

Din pământul de încercat se răzuieşte o cantitate de aproximativ 100 g, se usucă în etuvă la


105°C, după care se mojarează, astfel ca întreaga cantitate să treacă prin sită de 0,2 mm. Pământul
mojarat se pune într-o capsulă de porţelan de Φ 120 mm, se usucă din nou în etuvă şi se păstrează în
exicator.

b) Limita de contracţie (ws) şi a contracţiei volumice (probă tulburată Cv)

Din pământul de încercat se ia o cantitate de aproximativ 200g care se trece prin răzătoare,
după care prin adaos de apă distilată şi prin omogenizare se aduce la limita superioară de
plasticitate, conform STAS 1913/4-86.

c) Curba de contracţie, limita de contracţie şi contracţia volumică (probă


netulburată)

Se fasonează o epruvetă prismatică de având aproximativ 100 x 100 x 50 mm, care va fi


recoltată dintr-o probă de pământ netulburat şi cât mai omogenă, cu suprafaţa bazei cât mai plană.
Proba se introduce într-un exsicator de vacuum, care va avea pe placă câteva pietre poroase,
şi va fi umplut cu apă distilată dez-aerată, până la nivelul feţei superioare ale pietrelor poroase;
Proba se saturează cu apă sub vacuum, pe o perioadă de 24 de ore, la o depresurizare până la
aproximativ 100 mm Hg, realizată cu ajutorul unei pompe de vacuum sau trompe de apă;

d) Contracţia liniară

Din pasta de pământ pregătită ca la punctul 10.5.3.b) se ia o cantitate care se pune într-o
cutie metalică, însă puţin peste marginile acesteia.

120
Cap. 10. Determinarea caracteristicilor pământurilor contractile

e) Presiunea de umflare

Se recoltează două probe în ştanţa metalică a edometrului (probele sunt din acelaşi tip de
pământ) se cântăresc cu balanţa după care se poziţionează în caseta edometrului între două hârtii de
filtru.

10.5.2. Pregătirea aparaturii

a) Umflarea liberă (UL)

Se umplu cilindrii gradaţi de 100 cm3 cu apă distilată până la aproximativ 50 cm3.

b) Limita de contracţie (ws) şi a contracţiei volumice (probă tulburată Cv)

Cutiile metalice se ung cu un strat subţire de vaselină consistentă (ştanţele la interior, iar
geamurile de sticlă pe faţa superioară).

c) Curba de contracţie, limita de contracţie şi contracţia volumică (probă


netulburată)

Se pregăteşte ştanţa şi contra-ştanţa pentru prelevarea probelor.

d) Contracţia liniară

Cutiile metalice numerotate si tarate, se ung în interior cu un strat subţire de vaselină spre a
preveni lipirea probei de pământ de pereţi.

e) Presiunea de umflare

Se verifică funcţionarea edometrului şi a ceasurilor comparatoare utilizate la măsurarea


deformaţiilor probelor şi funcţionarea cronometrulului sau a unui soft specializat în achiziţia
electronică de date.

10.5.3. Mod de lucru

a) Umflarea liberă (UL)

Din pământul pregătit se cântăreşte o cantitate de 12 g (volum 10 cm3) pe foaia de celuloid,


se introduce în cilindru şi se agită bine.
După o sedimentare a pământului de aproximativ 4 ore, materialul se reagită. Pereţii
interiori ai cilindrului şi agitatorul se spală cu stropitorul cu apă distilată în vederea antrenării
materialului pământos depus.
Se completează cilindrii cu apă până la 100 cm3 şi se lasă să se sedimenteze pământul timp
de 24 ore, după care se citeşte volumul final.
Dacă sedimentarea pământului după 24 ore este incompletă se repetă încercarea, adăugându-
se înainte de agitarea finală 1 cm3 de soluţie clorură de calciu.

121
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Pe parcursul sedimentării, cilindrii vor fi aşezaţi pe un suport orizontal, într-un loc cu


temperatură constantă.
Citirea volumului final al sedimentului se face cu precizia de 0,5 cm3.
Se determină volumul final al sedimentului pentru trei probe.

b) Limita de contracţie (ws) şi a contracţiei volumice (probă tulburată Cv)

Încercarea se face pe minimum trei epruvete. Determinarea cuprinde următoarele operaţii:


- din pasta de pământ adusă la limita superioară de plasticitate se ia cu spatula o cantitate şi
se încarcă cutia ţintuită fix cu mâna. Cutia se încarcă în acelaşi sens prin umplere numai de la
margine, fără a îngloba aer în pastă; pentru a evita înglobarea de bule de aer în pasta în timpul
umplerii, cutia metalică se supune la şocuri repetate, prin lovire de masa de lucru;
- se nivelează atent cu o spatulă curată, încât faţa nivelată să nu prezinte defecte de
plasticitate şi se controlează vizual starea feţei inferioare a ştanţei, care de asemenea nu trebuie să
prezinte goluri;
- se curăţă eventualele resturi de pământ de pe cutie cu cârpă curată;
- proba astfel pregătită se cântăreşte;
- după cântărire, proba de pământ se lasă la uscat aproximativ 5÷7 zile la o temperatură cât
mai constantă a mediului ambiant, deci se vor evita spaţii cu variaţii de temperatură datorită
diferitelor surse de căldură;
- prin uscare proba de pământ se contractă şi dacă ungerea a fost corectă se desprinde de
cutia metalică pe tot conturul acesteia, situaţie în care cutia metalică se ridică, iar proba se aşează pe
o sticlă de ceas până când prin uscare proba capătă o culoare deschisă fără pete;
- proba fiind complet uscată împreună cu sticla de ceas, se usucă în etuvă la 105°C, minim
12 ore, în prealabil controlându-se dacă este intactă;
- după uscare în etuvă, se scoate şi se pune într-un exsicator pentru a se răci la temperatura
mediului ambiant;
- aşezate pe foi de celuloid probele uscate se cântăresc;
- se determină volumul probei prin metoda imersiei în mercur.
După determinarea volumului probei de pământ uscată, aceasta se rupe pentru a controla
dacă în interiorul ei au fost cuprinse goluri de aer. Eventualele probe cu goluri se exclud din
experiment. Se determină volumul a trei epruvete.

c) Curba de contracţie, limita de contracţie şi contracţia volumică (probă


netulburată)

Din epruveta saturată se extrag cu ajutorul ştanţei şi contra-ştanţei trei probe pentru
examinări. Pentru determinare se alege epruveta cea mai reprezentativă se aşează pe sticla de ceas
numerotată si tarată determinându-i imediat masa;
Prin aşezarea probei pe masa rotativă a aparatului şi prin rotirea mesei cu 120 la fiecare
citire se fac trei citiri ale diametrului. Toate operaţiile în care se lucrează cu proba descoperită se
execută cât mai repede. Proba de pământ se aşează pe sticla de ceas şi se acoperă cu o capsula de
acoperire, păstrându-l la temperatură constantă într-un loc ferit de surse de încălzire.

122
Cap. 10. Determinarea caracteristicilor pământurilor contractile

Se fac câte două citiri la intervale de 5-6 ore în prima zi, iar în următoarele zile o
măsurătoare, până când acestea rămân constante. Se usucă epruveta în etuvă la 105°C, se răceşte în
exsicator, după care se cântăreşte.

d) Contracţia liniară

Cutia metalică în care s-a aşezat pasta de pământ se supune la lovituri repetate de masa de
lucru pentru a se evita înglobarea de bule de aer în probă. Se nivelează pasta de pământ la partea
superioară şi se şterge exteriorul cu pânză. Se cântăreşte apoi cutia cu pasta de pământ şi se usucă
treptat în aer, până când se desprinde de pereţii cutiei. Se continuă uscarea în etuvă la 60°C şi apoi
la 105°C până la uscare completă.
Cutia cu epruveta se transferă în exsicator pentru a se răci. Se cântăreşte cutia cu epruveta,
după care se scoate epruveta din cutie. Se măsoară laturile lungi ale epruvetei şi se face media lor
aritmetică. Dacă epruveta s-a curbat în timpul uscării, se măsoară distanţele dintre suprafeţele de
capăt. Media aritmetică a acestor distanţe se consideră lungimea epruvetei uscate. Se determină
lungimea pentru trei epruvete.

e) Presiunea de umflare

Metoda constă în estimarea variaţiilor de volum cauzate de variaţiile de umiditate, ţinând


seama de starea de umiditate şi îndesare a pământului şi de starea de eforturi din teren, pe baza
datelor obţinute din încercarea în edometru dublă sau multiplă, conform STAS 8942/1-89.
Încercarea dublă în edometru constă în încercarea în paralel a două epruvete, recoltate de la
acelaşi nivel sau la o mică distanţă una de alta; prima epruvetă se încearcă în condiţiile menţinerii
umidităţii iniţiale, iar cea de-a doua în condiţiile inundării complete.
Pe probele montate în edometre se vor fixa ceasurile comparatoare astfel încât acestea să fie
capabile să măsoare deformaţii ale probei atât din umflare cât şi din tasare. Se încarcă ambele probe
cu o presiune de 10kPa. Prima probă se inundă cu apă pentru saturarea probei şi se va porni
înregistrarea deformaţiilor probelor (două probe din acelaşi tip de pământ). Proba inundată
nesaturată în prealabil va înregistra deformaţii de umflare. Deformaţiile se înregistrează la ceasul
comparator la următoarele intervale de timp: 1min, 30min, 1h, 2h, 4h, 8h iar după acest interval se
fac citiri din oră în oră. Umflarea se consideră consumată la 3 citiri consecutive la intervale de o oră
nu apar diferenţe mai mari de 0,01mm pe ceasul comparator.
După atingerea umflării maxime se aplică concomitent pe ambele probe o presiune de
încărcare de 10, 20, 50, 100, 200, 300 sau 500kPa. Sub fiecare treaptă de încărcare aplicată se
înregistrează tasarea probelor la 1min, 30min, 1h, 2h, 4h, 8h iar după acest interval se fac
înregistrări din oră în oră. Tasarea sub treapta de încărcare aplicată se consideră consumată dacă la
3 citiri consecutive la intervale de o oră nu apar diferenţe mai mari de 0,01mm pe ceasul
comparator. Se trece la aplicarea următoarei trepte de încărcare.
Dacă sub o treaptă de încărcare tasarea probei inundate la stabilizare este egală sau
depăşeşte valoarea umflării maxime însemnă că proba este încărcată cu o presiune egală sau
aproape egală cu presiunea de umflare. Pornind de la această observaţie determinarea se poate opri
sau se mai poate aplica încă o treaptă de încărcare. După aplicarea ultimei trepte de încărcare se

123
Geotehnica – Îndrumător de laborator

poate trece la descărcarea probei în trepte şi măsurarea deformaţiilor remanente sau la oprirea
determinării.
După oprirea determinării se cântăresc probele după care se usucă în etuvă (min. 24h) la
temperatura de 105ºC până la masă constantă (umiditate w=0%) după care se cântăresc probele.
Toate datele se înregistrează într-o fişă de lucru si se reprezintă grafic.
Se reprezintă curbele de compresiune - porozitate corespunzătoare celor două epruvete
pentru a ţine seama de variaţiile indicelui iniţial al porilor, variaţii care implică diferenţele în
curbele de compresiune - porozitate, curba probei neinundate se translatează pe verticală, până când
cele doua curbe.

10.6. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor

a) Umflarea liberă (UL)

Rezultatele măsurătorilor se trec în formularul din Tabelul 10.1. Abaterile admisibile sunt de
± 10%.
Umflarea liberă UL se determină ca fiind media măsurătorilor făcute şi se calculează cu
relaţia:
Vf Vi (10.1)
UL 100
Vi
unde: V f - volumul final al sedimentului, în cm3;
Vi - volumul iniţial al pământului, egal cu 10 cm3.

Tabelul 10.1 Înregistrarera rezultatelor pentru determinarea umflării libere.


Elemente de calcul U.M. 1 2 3 4 5
Volum final, Vf cm3
U L % 10(Vf 10) %

Media aritmetică %

Având în vedere ca Vi =10 cm3, relaţia devine:


UL 10(Vf 10) [%] (10.2)

b) Limita de contracţie (ws) şi a contracţiei volumice (probă tulburată Cv)

Fiecare determinare se face în paralel pe minim trei probe.


Rezultatele măsurătorilor se înregistrează şi se prelucrează în formularul din Figura 10.4.
Abaterile admisibile sunt: - pentru limita superioară de plasticitate 2 - 3%
- pentru contracţia volumică ± 5%
- pentru limita de contracţie ± 1,5%
Rezultatul final este medie a trei determinări ce se înscriu în abaterile de mai sus.
Limita de contracţie se determină cu relaţia :
Vi Vf
ws wL w 100 (10.3)
md

124
Cap. 10. Determinarea caracteristicilor pământurilor contractile

Unde: wL- limita superioară de plasticitate (%);


Vi - volumul iniţial al probei de pământ, egal cu al cutiei în cm3;
V f - volumul final al probei de pământ, determinat prin metoda imersiei în mercur,
în cm3;
md - masa epruvetei uscate, în grame;
w - densitatea apei (egală cu 1 g/cm3).
Contracţia volumică se calculează cu realaţia:
Vi Vf
Cv 100 [%] (10.4)
Vf
Tabel .10.2 Formular prelucrare rezultate CV, wS
Laboratorul geotehnic Comanda________________________________
Şantier__________________________________
Sondaj__________________________________
Proba___________________________________
Adâncimea_______________________________
Determinarea limitei de contracţie și a contracției volumice
Determinări U.M. 1 2 3 4 Media
Masă epruvetă umedă mu + masă cutie mc g

Masă cutie mc g

Masă epruvetă umedă mu g

Masă epruvetă uscată md g


Masă apă conţinută
g
mw mu md
Volum initial Vi cm3

Volum final Vf cm3

Contracţie Vi Vf cm3
mw
Umiditate w 100 %
md
Contracţie volumică
Vi V f %
Cv 100
Vf
Limita contracţiei
Vi V f %
ws wL 100
md
Masă mercur + masă pahar g
Masă pahar g
Masă mercur dislocuit g
Mercur disclocuit/13,55 g

Descrierea materialului _____________________________________________________

Lucrat de_________________________ Data __________________

125
Geotehnica – Îndrumător de laborator

c) Curba de contracţie, limita de contracţie şi contracţia volumică (probă


netulburată)
Înregistrarea şi prelucrarea datelor obţinute se face conform diagramei din Figura 10.4.
Se calculează:
Vi V f
ws wsat 100 [%] (10.5)
md

Contracţia volumică:
Vi V f
Cv 100 [%] (10.6)
Vf
Contracţia axială:
hi h f
100 (10.7)
hi
Contraț ia transversală:
di d f
100 (10.8)
df
100
V100 V [cm3 ] (10.9)
md

Fig.10.4 Variaţia volumului unei probe la variaţia umidităţii.

Unde: w - umiditatea epruvetei, în %;


ma - masa epruvetei umede, în grame;
md - masa epruvetei uscate, în grame;
V100 - volumul corespunzător la 100 g pământ uscat (schelet solid), în cm3;
V - volumul epruvetei cu umiditatea w, în cm3;
wsat - umiditatea probei saturate, în %;
ws - limita de contracţie, în %;
Vi - volumul epruvetei saturate, în cm3;
Vf -volumul epruvetei după ce nu mai suferă modificări de volum, în cm3;
Cv -contracţia volumică a pământului, în %.

Se trasează curba de contracţie, limita de contracţie corespunzătoare punctului de întretăiere


ale palierului de volum constant cu dreapta de contracţie, valoarea ei citindu-se pe abscisă conform
exemplului prezentat în anexă.
Pentru comparaţie se trasează şi dreapta de saturaţie care la originea sistemului de axe are
100
valoarea V100 şi are o înclinare de 45°.
s

Ca rezultat final se ia media a trei încercări.

126
Cap. 10. Determinarea caracteristicilor pământurilor contractile

d) Contracţia liniară

Rezultatele cântăririlor si măsurătorilor se înregistrează tabelar conform Figurii 10.6 .

Tabel.10.3 Înregistrarea tabelară a rezultatelor (CL)


Laboratorul geotehnic Comanda______________________________________________
Şantier ________________________________________________
Sondaj ______________________________________________
Proba________________________________________________
Adâncimea ___________________________________________
Determinarea contracţiei liniare
Determinări U.M. 1 2 3 4 Media
Masa epruvetei umede
g
mu + tara mc
Masa epruvetei uscate
g
md + tara mc
Tara mc g

Masa epruvetei umede mu g

Masa epruvetei uscate md g


Masă apă conţinută
g
mw mu md
Lungimea iniţială cm
Lungimea finală cm
Contracţie liniară
A %
CL (1 ) 100
B
Umiditatea
mv md %
w 100
md
Descrierea aterialului_________________________________________________________
Lucrat de ___________________ Data __________________________

Contracţia liniară a epruvetei CL se calculează cu relaţia:


A
CL (1 ) 100 (10.10)
B
Unde: B - lungimea epruvetei uscate, în cm;
A - lungimea iniţială a epruvetei, în cm;
Se caluculează valorile CL pentru cele trei lungimi determinate. Rezultatul încercărilor este
media aritmetică ale valorilor CL calculate.

127
Geotehnica – Îndrumător de laborator

e) Presiunea de umflare

Toate datele se înregistrează în fişe de lucru identice cu cele ale încercării edometrice
prezentată în Cap. 11.

Cu rezultatele obţinute se trasează curba de compresiune tasare şi din graficul obţinut se


extrage valoarea presiunii pentru care deformaţia probei inundate care a suferit umflări anterioare
este ε=0%.

Fig.10.5 Determinarea presiunii de umflare din încercarea edometrică

10.7. Aplicaţii

10.7.1. Aplicaţia 1
Dintr-o probă de argilă s-a introdus în cilindrul gradat un volum de 10 ml de material. S-a
inundat proba cu apă, iar după 24 ore s-a citit un volum al probei de 26 ml. Să se calculeze umflarea
liberă pentru proba respectivă.

Vf Vi 26 10
U L (%) 100 UL 100 1,6 100 160%
Vi 10

10.8. Bibliografie

1. Lungu I., Stanciu A. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Ed. Politehnium, Iaşi, 2013
2. Pop V., Popa, A. – Exemple de calcul. Geotehnică. Lito UTCN, Cluj-Napoca, 1994
3. Popa A., Farcaş V. – Geotehnica, Ed. UTPress, Cluj Napoca, 2004 Popa A.,
4. Roman F. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Lito UTCN, Cluj Napoca 1993
5. NP 126-2010 Normativ privind fundarea construcţiilor pe pământuri cu umflări şi contracţii
mari;
6. STAS 1913/12-88 - Teren de fundare. Determinarea caracteristicilor fizice şi mecanice ale
pământurilor cu umflături şi contracţii mari.
7. NP 126:2010 - Normativ privind fundarea construcţiilor pe pământuri cu umflări şi
contracţii mari.

128
Cap. 11. Determinarea caracteristicilor de compresibilitate prin încercarea edometrică

11.DETERMINAREA CARACTERISITICILOR DE COMPRESIBILITATE PRIN


ÎNCERCAREA EDOMETRICĂ

11.1. Reglementări tehnice

În laborator caracteristicile de compresiune ale pământurilor se pot determina prin


încercarea edometrică conform cu STAS 8942/1-89.

11.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă

Calculul deformaţiilor în terenul de fundare datorită unor acţiuni exterioare se face utilizând
modulul de deformaţie al pământului. Încercarea de laborator prin care se poate determina modulul
de deformaţie este încercarea edometrică.

11.3. Consideraţii teoretice

Compresibilitatea este proprietatea pământurilor de se deforma sub acţiunea unor încărcări


verticale sau orizontale de compresiune.
Cu încercarea edometrică de laborator se stabilesc caracteristicile de compresibilitate prin
urmărirea deformaţiilor unei probe de pământ, având deformaţiile laterale împiedicate ,sub acţiunea
unei sarcini verticale care menţine în timp.
Încercarea edometrică se poate executa pentru:
- stabilirea caracteristicilor de compresiune-tasare unde se urmăreşte tasarea în timp unei
probe de pământ sub acţiunea unei încărcări verticale variabile aplicată în trepte;
- stabilirea caracteristicilor de compresiune-consolidare unde se urmăreşte evoluţia tasării în
timp a unei probe de pământ sub acţiunea unei încărcări verticale constante;
- stabilirea presiunii de preconsolidare a unei probe de pământ în vederea stabilirii raportului
de consolidare.

11.4. Aparatură şi materiale

Aparatura necesară pentru încercarea edometrică este:


- presă pentru scos probe din ştuţuri;
- cuţit de laborator;
- ceas de laborator/cronometru;
- etuvă termoreglabilă temperatura de 105 ºC;
- exicator cu clorura de calciu anhidră;
- sticle de ceas/ recipient metalic;
- balanţă tehnică cu precizia de ±0,01g;
- edometru (Figura 11.1.a)

129
Geotehnica – Îndrumător de laborator

h
6 5 2

Gxm
4 h
3 5
4 6 1
1 8
2

7
G

Gxm
a. b.
Fig. 11.1. a) edometru; b) caseta edometrică.

Legendă:
Figura 11.1.a Figura 11.1.a
1-cadru edometru 1- cadru de referinţă pentru ceas comparator
2-dispozitiv de aplicare a încărcării 2-ceas comparator
3-jug pentru aplicarea încărcării 3-proba de pământ
4-contragreutate 4-placă poroasă
5-referinţă pentru ceas comparator 5-placă rigidă pentru distribuirea încărcării concentrate
6-casetă edometrică 6-inel lateral pentru ghidaj probă
m -factor de multiplicare a greutăţii 7-şurub de fixare inel
8-orificiu pentru eliminarea apei din probă

a. b.
Fig. 11.2. a) edometru; b) caseta edometrică.

11.5. Procedura de lucru

11.5.1. Recoltarea şi pregătirea probei

Încercarea edometrică se poate efectua cu probe de pământ netulburate recoltate din monoiţi
sau din carote recoltate din foraj în ştuţuri dar şi pe probe tulburate pregătite în laborator.
Recoltarea se face prin introducerea unei ştanţe circulare, prevăzută cu un cuţit şi
prelungitor, în monolit sau în carotă. După umplerea ştanţei cu probă se decupează pământul din

130
Cap. 11. Determinarea caracteristicilor de compresibilitate prin încercarea edometrică
jurul ştanţei după care materialul in exces se înlătură treptat cu un cuţit până cand proba de pământ
va lua forma ştanţei. Probele tulburate pregătite în laborator pot fi din nisip adus la o porozitate
cunoscută, pământ compactat sau pastă de pământ saturată.
Înainte de începerea încercării se cântăreşte proba cu ştanţa în stare naturală.

11.5.2. Pregătirea încercării

Încercarea se face pe probe netulburate având umititatea în stare naturală. Înainte de începerea
încercării se verifică funcţionalitatea aparaturii şi a probelor astfel:
- se echilibrează dispozitivul de încărcare;
- se verifică funcţionalitatea ceasului comparator pentru măsurarea tasărilor;
- se verifică existenţa lesturilor necesare pentru aplicarea treptelor de încărcare programate;
- se vor usca pietrele poroase filtrante ale casetei edometrice pentru probele care au umiditate
scăzută şi se vor inunda cu apă în cazul probelor recoltate de sub nivelul hidrostatic în
pământ;
- se va verifica planeitatea suprafeţelor orizontale ale probei de pământ;
Pregătirea încercării edometrice presupune următorii paşi:
- se aşează o hârtie de filtru peste placa poroasă de la partea inferioară a casetei edometrice;
- se poziţionează proba cu ştanţa în caseta edometrică;
- se aşează o hârtie de filtru la partea superioară a probei;
- se poziţionează placa poroasă de la partea superioară a probei şi pistonul de aplicare a
încărcării verticale  ;
- proba din caseta edometrică se va izola împotriva evaporării apei prin utilizarea unor
garnituri de etanşare sau vaselină de laborator care se va da în zonele unde există risc de
evaporare a apei;
- Caseta edometrului se pune la aparat şi se montează jugul de aplicare a încărcării verticale;
- Se montează ceasul comparator ţinând cont de sensul de mişcare a tijei acestuia pe durata
încercării.

11.5.3. Mod de lucru

11.5.3.1. Încercarea de compresiune tasare

Încercarea de compresiune tasare se efectuează pentru obţinerea caracteristicilor de


compresibilitate şi stabilirea presiunii de preconsolidare. Încercarea se poate efectua pe probe
saturate sau în stare naturală.
Efectuarea încercării:
- se aplică o treaptă de preîncărcare de 5÷25 kPa în funcţie de consistenţa pământului şi se
menţine timp de 30min;
- se aduce ceasul comparator la poziţia 0 se aplică o treaptă de încărcare şi se porneşte
cronometrul;
- o treaptă de încărcare poate avea următoarele valori: 10, 20, 50, 100, 200, 300, 500, 1000
kPa;

131
Geotehnica – Îndrumător de laborator
- se măsoară tasările probei sub fiecare treaptă de încărcare la 1min, 30min, 1h, 2h, 4h, 8h iar
după acest intrval se fac citiri din oră în oră. Tasarea se consideră consumată sub o treaptă
de încărcare dacă la 3 citiri consecutive la intervale de o oră nu apar diferenţe mai mari de
0,01mm pe ceasul comparator.
După stabilizarea tasării sub o treaptă de încărcare se aplică o altă treaptă respectând
procedura descrisă mai sus. După aplicarea ultimei trepte de încărcare se descarcă proba din
edometru până la treapta iniţială care se menţine până la stabilizare. Descărcarea se poate face şi în
trepte.
La final se scoate proba cu ştanţa din aparat şi se cântăreşte pentru a stabili cantitatea de apă
eliminată pe durata încercării. Pentru stabilirea indicilor geotehnici înainte şi după încercare proba
se uscă în etuvă la temperatura de 105 ºC până la umiditate 0 şi se cântăreşte în stare uscată.
Informaţiile şi datele legate de probă se înscriu într-o fişă sau un caiet de lucru.

Tabelul 11.1. Înregistrarea datelor pe durata încercării.


Timp Citire Tasare specifică
Sarcina
Comparator h
 kPa
Data Ora cumulat   100 [%]
[zz:hh:mm] h mm  h0

132
Cap. 11. Determinarea caracteristicilor de compresibilitate prin încercarea edometrică

Tabelul 11.2. Calculul indicilor geotehnici înainte şi după încercare.


ştanţa nr. Suprafaţa ștanță A cm 2
Tava: Înălţime ștanță h0 cm
determinată
Densitate schelet s g / cm 3 Volum ştanță V 0 cm 3
aproximată

Constantă de calcul
A  s
Diametru ştanță d cm
m2  m3
INDICI FIZICI INIŢIAL FINAL

Masa probă umedă+tară m1 g

Masa probă uscată +tară m 2 g


Masă tară m 3 g
Masa apă liberă m w  m1  m2 g

Masă probă umedă m  m1  m3 g

Masă probă uscată m d  m 2  m3 g

Volum probă V  A h cm 3
m1  m2
Umiditate w  100 %
m2  m3
m1  m3
Densitate  g / cm 3
V
Densitate în stare uscată  d  m2  m3 g / cm 3
V
Porozitate m  m3
n  1 2 -
 s V
Indicele porilor n
e -
1 n
w  s
Grad de umiditate Sr  -
e  w

Tabelul 11. 3 Calculul caracteristicilor de compresibilitate.


 h h  h0  h 
h
 100  V  1 av 
e C  e imp
e s 1 M  m  c
 log 
h0 m2  m3  v 
M
[kPa] [mm] [cm] [%] [-] [kPa] [1/kPa] [1/kPa] - -

133
Geotehnica – Îndrumător de laborator

11.5.4. Exprimarea rezultatelor

11.5.4.1. Curba de compresiune tasare

Se obţine prin trasarea pe ordonată a deformaţiilor specifice  la stabilizarea tasării pentru fiecare
treaptă de încărcare aplicată  .

log
0 1020 50 100 200 300 500 [kPa] 0 20 50 100 200 300 500 1000 [kPa]
0 0

0.5 0.5

1 1

2 2

3 3

5 5

10

[%] a [%] b

Fig. 11.2. Curba de compresiune tasare:


a) exprimare în scara normală; b)exprimare în scară logaritmică

Deformaţia specifică  este dată de relaţia:


h
  100 %  (11.1)
h0
unde: h deformaţia probei citită la ceasul comparator;
h0 înălţimea iniţială a probei.
Modulul de deformaţie edometrică M se poate exprima din curba de compresiune tasare cu relaţia:

M  kPa (11.2)

100

11.5.4.2. Curba de compresiune porozitate

Se obţine prin trasarea pe ordonată a indicelui porilor e la stabilizarea tasării pentru fiecare treaptă
de încărcare aplicată  .
Indicele proilor e pentru fiecare treaptă de încărcare se poate calcula utilizând relaţia:
h e
 (11.3)
h0 1  e0

134
Cap. 11. Determinarea caracteristicilor de compresibilitate prin încercarea edometrică
unde: h deformaţia probei citită la ceasul comparator;
h0 înălţimea iniţială a probei;
e0 indicele porilor pentru proba în starea iniţială.

e
[-]

e0

e1

e2

e3
e5

[kPa]
0 1020 50 100 200 300 500
Fig. 11.3. Curba de compresiune prozitate.

Modulul de deformaţie edometrică M se poate exprima din curba de compresiune porozitate cu


relaţia:

M 
e
kPa (11.4)

1  e0
Indicele de compresiune C c reprezintă panta medie a curbei de compresiune-porozitate în zona
virgină:
e  '
Cc   e1  e2   log 2 (11.5)
 log  ' 1'
Din încercarea de compresiune tasare se mai pot exprima şi
- coeficientul de compresibilitate volumică m v :
 e
1 100 1  e0
mv    1 / kPa (11.6)
M  
- coeficientul de compresibilitate a v :
e
av   mv  1  e0  1 / kPa (11.7)


135
Geotehnica – Îndrumător de laborator
11.5.4.3. Presiunea de preconsolidare

Presiunea de preconsolidare  'p reprezintă presiunea efectivă maximă la care pământul a fost supus
pe timpul evoluţiei sale. Raportul dintre presiunea de preconsolidare şi presiunea efectivă poartă
numele de raport de supraconsolidare
 'p
RSC  ' (11.8)
g
Tabelul 11.4 Caracterizarea pământurilor după valoarea RSC
Tip pământ RSC
sub consolidat <1
normal consolidat 1
uşor supraconsolidat 1÷2
moderat supraconsolidat 2÷4
puternic supraconsolidat >4
Pentru stabilirea presiunii de preconsolidare se utilizează în mod frecvent două metode:
- Metoda bisectoarei (Cassagrande).
- Metoda curbei corectate (L.C.P.C).

11.5.4.3.1. Metoda bisectoarei

Metoda recomandată de STAS 8942/1-89 este metoda dată de Cassagrande (1939) şi este o
metodă grafică. Etapele construcţiei grafice sunt:
- construcţia curbei de compresiune porozitate;
- determinarea puncului (B) în care curbura este maximă adică raza de curbură este minimă;
- trasarea tangentei ( t ) la curbă şi a unei ori
- zontale( h ) prin punctul B;
- trasarea bisectoarei ( b ) a unghiului  hBt ;
- prelungirea porţiunii rectilinii (DC) a curbei de compresiune-porozitate care intersectează
bisectoarea în punctul 4;
- verticala care trece prin punctul 4 indică valoarea presiunii de preconsolidare  'p .
p' (Cassagrande) log
1 5 10 g' 50 100 500 1000 [kPa]

A p' min p' max

C' B orizontala (h)


4 bise
ctoa
rea (
tan b)
ge
C n ta
(t)

C'
B
in
Rm

C C c= tg

D
[%]

Fig. 11.4. Construcţia grafică pentru determinarea presiunii de preconsolidare prin metoda bisectoarei.

136
Cap. 11. Determinarea caracteristicilor de compresibilitate prin încercarea edometrică

11.5.4.3.2. Metoda curbei corectate

Metoda curbei corectate este o metoda analitică şi grafică. Se realizează cu un ciclu de


descărcare-reîncărcare după ce proba ajunge pe dreapta de compresiune virgină astfel încât să se
poată trasa bisecoarea buclei histerezis
Metoda presupune următoarele etape:
- trasarea curbei de compresiune-tasare la scară logaritmică;
- trasarea bisectoarei curbei histerezis care are panta C r ;
- trasarea unei paralele la bisectoare prin punctul de origine al curbei de compresiune-tasare;
- ordonata punctului (1) în care paralela prin origine la dreapta histerezis intersectează dreapta
ce reprezintă ultima porţiune liniară a curbei, este presiunea de preconsolidare.
' (LCPC)
p log
'
g 50 100 [kPa]
1 5 10 500 1000
A
C' B
1

Cc= tg

[%]

Fig. 11.5. Construcţia grafică pentru determinarea presiunii de preconsolidare prin metoda L.C.P.C.

Corecţia curbei de compresiune-tasare determinate prin încercarea edometrică este necesară


pentru că la recoltare din pământ se produce o descărcare a probei de pământ. Proba de pământ in-
situ are porozitatea iniţială e0 care corespunde presiunii de preconsolidare  'p . Curba de
compresiune tasare stabilită din încercarea edometrică va avea valori mai mici ale indicelui porilor
faţă de valorile reale ale indicelui porilor. Există un punct unde porozitatea determinată prin
încercarea edometrică este egală cu porozitatea reală. Acest punct este dat de Schmertmann ca fiind
punctul de pe curba de compresiune porozitate unde e  0,42  e0 .
Corecţia curbei de compresiune tasare se poate face în următorii paşi:
- stabilirea indicelui porilor în stare iniţială e0 in-situ şi a sarcinii geologice  gz ;
- determinarea presiunii d preconsolidare  'p ;
- trasarea unei orizontale care corespunde porozităţii iniţiale si trece prin punctul (a);
- stabilirea punctului (d) unde e  0,42  e0 ;
- stabilirea punctului (b) unde orizontala care trece prin punctul e0 intersectează verticala care
trece prin  gz ;

137
Geotehnica – Îndrumător de laborator
- stabilirea punctului (c) care reprezintă intersecţia paralelei la dreapta histerezis care trece
prin punctul (a) cu verticala care trece prin  'p ;
- unirea punctelor a b c d pentru obţinerea curbei corectate.
Observaţii:
1.Parametrii geotehnici care caracterizează compresibilitatea pământurilor se vor face pe baza
indicilor de compresibilitate stabiliţi pe curbele corectate.
2. La pământurile normal consolidate punctele b şi c sunt identice.
'
p log
'
1 5 10 g 50 100 500 1000 [kPa]
A b
e0 a
c
C' B
1

Curba C-P
corectatã
C
Cc

Cr

e = 0,42 e0
d

e
[%]

Fig. 11.5. Corecţia curbei de compresiune porozitate.

11.6. Încercarea de compresiune consolidare

Încercarea se utlizează pentru a stabili viteza de consolidare a pământurilor coezive sub o


încărcare constantă. Încercarea se face pe probe saturate şi imersate în apă pe durata încercării.

Efectuarea încercării:
- se aplică o treaptă de preîncărcare de 5÷25 kPa în funcţie de consistenţa pământului şi se
inundă caseta edometrului. Treapta de încărcare se menţine timp de 24 de ore;
- se aduce ceasul comparator la poziţia 0 se aplică o treaptă de încărcare şi se porneşte
cronometrul;
- o treaptă de încărcare poate avea următoarele valori: 10, 20, 50, 100, 200, 300, 500, 1000
kPa
- se măsoară tasările probei sub fiecare treaptă de încărcare la 10s, 15s, 30s, 1min, 2min,
4min, 8min,15min, 30min, 1h, 2h, 4h, 8h, 24h iar după acest intreval se fac citiri din 24 în
24 de ore. Tasarea se consideră consumată sub o treaptă de încărcare dacă la 3 citiri
consecutive la intervale de o oră nu apar diferenţe mai mari de 0,01mm pe ceasul
comparator.

138
Cap. 11. Determinarea caracteristicilor de compresibilitate prin încercarea edometrică
Pentru o probă se pot face încercări de compresiune consolidare sub mai multe trepte de
încărcare. După aplicarea ultimei trepte de încărcare se descarcă proba din edometru până la treapta
iniţială care se menţine până la stabilizare, sau minim 24 de ore.
La final se scoate proba cu ştanţa din aparat şi se cântăreşte pentru a stabili cantitatea de apă
eliminată pe durata încercării. Pentru stabilirea indicilor geotehnici înainte şi după încercare proba
se uscă în etuvă la temperatura de 105 ºC până la umiditate 0 şi se cântăreşte în stare uscată.
Informaţiile şi datele legate de probă se înscriu într-o fişă sau un caiet de lucru.

11.6.1. Exprimarea rezultatelor

Coeficientul de consolidare C v se poate determina prin două metode


- reprezentarea semilogaritmică (Cassagrande)
- reprezenarea prin rădăcina pătrată (Taylor)
Reprezentarea prin rădăcinia pătrată
T  H 90%
Cv  90% [cm 2 / s ] (11.9)
t 90%
unde:
t 90% timpul corespunzător unei consolidări de 90% (s);
T90% factor de timp T90%  0,848 ;
H 90% distanţa parcursă de apă din planul median pentru o consolidare de 90% dat
de relaţia:
H 90%  0  1   90%  cm
h
(11.10)
2
 90% deformaţia specifică a probei pentru o consolidare de 90%.

1'4' 15'
2' 8' 30' 1h 2h 4h t 90% 8h 24h 48h 96h t

90%

[%]

Fig. 11.6. Curba de compresiune consolidare în reprezentare prin rădăcină pătrată.

139
Geotehnica – Îndrumător de laborator
Reprezentarea semilogaritmică
T  H 50%
Cv  50% [cm 2 / s ] (11.11)
t 50%
în care:
t 50% timpul corespunzător unei consolidări primare de 50% (s);
T50% factor de timp T50%  0,197 ;
H 50% distanţa parcursă de apa din planul median, pentru o consolidare primară de 50% dat
de relaţia:

 0  1   50%  cm
h
H 50% (11.12)
2
 50% deformaţia specifică a probei pentru o consolidare primară de 50%.

log t50% log t100%


30'' 1' 2' 4' 8' 15' 30' 1h 2h 4h 8h 24h 48h 96h log t

50%

100% C

[%]
Fig. 12.7. Curba de compresiune consolidare în reprezentare semilogaritmică.

Coeficientul consolidării secundare este dat de relaţiile


  
c   2 1 (11.13)
 log t log t2
t1
e e1  e2
c   (11.14)
1  e0    log t 1  e   log t2
0
t1
Coeficientul de permeabilitate:
C  a 
k  v v w [cm / s] (11.15)
1  e 
unde: C v coeficientul de consolidare primară;
av coeficientul de compresibilitate;
e indicele porilor după consolidare sub treapta de încărcare aplicată;
w greutatea volumică a apei.

140
Cap. 11. Determinarea caracteristicilor de compresibilitate prin încercarea edometrică

11.7. Concluzii

Pe baza încercării edometrice se poate determina modulul de deformaţie edometrică utilizat


la clasificarea pământurilor conform cu tabelul 11.5. Se recomandă stabilirea modulului de
deformaţie pentru domeniul de presiuni verticale la care va fi supus terenul pe durata de viaţă a
construcţiei ce urmează a fi executată.
Pornind de la valoarea modulului de deformatie edometrică se poate stabili modulul de
deformaţie al terenului conform cu relaţia:
E  M 0  M edo (11.16)
Cu valoarea modulului de deformaţie se pot estima tasările probabile ale construcţiei în
funcţie de intensitatea încărcărilor aplicate în terenul de fundare.
Pornind de la încercarea de compresiune consolidare se poate stabili indirect şi
permeabilitatea pământurilor.

Tabel 11.5. Caracterizarea pământurilor după valoarea modulului de deformaţie edometrică.


Compresibiliatea pământului Valori pentru intervalul de presiuni
  200  300 kPa
M 23 [kPa] a v 2 3 [1/kPa]
Practic necompresibil >50000 <0,00003
Compresibilitate redusă 20000÷50000 0,00003÷0,0001
Compresibilitate medie 10000÷20000 0,0001÷0,0002
Compresibilitate mare 5000÷10000 0,0002÷0,0004
Compresibilitate foarte mare <5000 >0,0004
În tabelul 11.6 sunt prezentate valori orientative ale modulului de deformaţie edometrică
pentru diferite tipuri de pământuri.

Tabel 11.6. Valori ale modulului de deformaţie edometrică pentru diferite tipuri de pământ
Tip pământ M 23 [kPa]
turbă 100÷500
argilă moale 1500÷5000
argilă consistentă 5000÷10000
argilă vârtoasă 10000÷15000
nisip afânat ( I D  0.33 ) 10000÷20000

nisip cu îndesare medie ( I D  0.33  0.67 ) 20000÷50000

argilă tare, nisip îndesat ( I D  0.67 ) >50000

11.8. Aplicaţii
11.8.1. Aplicaţia 1
O probă de pământ a fost supusă încercării edometrice de compresiune tasare sub eforturile
verticale σ1=100kPa; σ2=100kPa; σ3=100kPa şi s-au înregistrat deformaţiile conform tabelului 11.7.
Proba a fost cântărită înainte de încercare(proba în stare naturală-faza iniţială) după încercare (faza
finală) , după care a fost uscată în etuvă până la umidiate 0 şi cîntărită din nou. Rezultatele
cântăririlor au fost înregistrate în tabelul 11.7.

141
Geotehnica – Îndrumător de laborator
Să se determine caracteristicile fizice ale probei de pământ înainte şi după încercare şi să se
determine M1-2 şi M2-3.
Tabelul 11.7. Exemplu de calcul .Înregistrarea datelor pe durata încercării.
Timp Citire Tasare specifică
Sarcina
Comparator h
 kPa
Data Ora cumulat   100 [%]
[zz:hh:mm] h mm  h0
- 10:00 100 00:00:00 0.000 0.000
- 10:30 100 00:00:30 0.128 0.640
- 11:00 100 00:01:00 0.142 0.710
- 12:00 100 00:02:00 0.163 0.815
- 14:00 100 00:04:00 0.203 1.015
- 18:00 100 00:08:00 0.286 1.430
- 19:00 100 00:09:00 0.303 1.515
- 20:00 100 00:10:00 0.342 1.710
- 21:00 100 00:11:00 0.362 1.810
- 22:00 100 00:12:00 0.376 1.880
- 23:00 100 00:13:00 0.379 1.895
- 00:00 100 00:14:00 0.385 1.925
- 00:00 200 00:14:00 0.478 2.390
- 00:30 200 00:14:30 0.521 2.605
- 01:00 200 00:15:00 0.546 2.730
- 02:00 200 00:16:00 0.609 3.045
- 04:00 200 00:18:00 0.645 3.225
- 08:00 200 00:22:00 0.667 3.335
- 09:00 200 00:23:00 0.694 3.470
- 10:00 200 01:00:00 0.701 3.505
- 11:00 200 01:01:00 0.723 3.615
- 12:00 200 01:02:00 0.741 3.705
- 13:00 200 01:03:00 0.759 3.795
- 14:00 200 01:04:00 0.772 3.860
- 15:00 200 01:05:00 0.785 3.925
- 16:00 200 01:06:00 0.788 3.940
- 17:00 200 01:07:00 0.792 3.960
- 17:00 300 01:07:00 0.849 4.245
- 17:30 300 01:07:30 0.873 4.365
- 18:00 300 01:08:00 0.884 4.420
- 20:00 300 01:10:00 0.909 4.545
- 00:00 300 01:14:00 0.930 4.650
- 04:00 300 01:18:00 0.969 4.845
- 05:00 300 01:19:00 0.976 4.880
- 06:00 300 01:20:00 0.994 4.970
- 07:00 300 01:21:00 1.003 5.015
- 08:00 300 01:22:00 1.030 5.150
- 09:00 300 01:23:00 1.049 5.245
- 10:00 300 02:00:00 1.072 5.360
- 11:00 300 02:01:00 1.083 5.415
- 12:00 300 02:02:00 1.093 5.465
- 13:00 300 02:03:00 1.102 5.510
- 14:00 300 02:04:00 1.104 5.520

142
Cap. 11. Determinarea caracteristicilor de compresibilitate prin încercarea edometrică

Tabelul 11.8. Exemplu de calcul. Calculul indicilor geotehnici înainte şi după încercare.
ştanţa nr. 1 Suprafaţa ștanță A cm 2 38.487

Tava: 501 Înălţime ștanță h0 cm 2

determinată 76.974
Densitate schelet s g / cm 3 Volum ştanță V 0 cm 3
aproximată

Constantă de calcul
A  s -
Diametru ştanță d cm
m2  m3
INDICI FIZICI INIŢIAL FINAL

Masa probă umedă+tară m1 g 251.34 247.17

Masa probă uscată +tară m 2 g 227.87 227.87

Masă tară m 3 g 82.38 82.38

Masa apă liberă m w  m1  m2 g 23.47 19.30

Masă probă umedă m  m1  m3 g 168.96 164.79

Masă probă uscată m d  m 2  m3 g 145.49 145.49

Volum probă V  A h cm 3 76.97 72.73


m1  m2
Umiditate w  100 % 16.13 13.27
m2  m3
m1  m3
Densitate  g / cm 3 2.20 2.27
V
Densitate în stare uscată  d  2  m3
m
g / cm 3 1.89 2.00
V
Porozitate m  m3
n  1 2 - 0.31 0.26
 s V
Indicele porilor n
e - 0.44 0.36
1 n
w  s
Grad de umiditate Sr  - 1.00 1.00
e  w

Tabelul 11.3 Calculul caracteristicilor de compresibilitate.


 h h  h0  h 
h
 100  s V  1 av 
e Cc 
e
imp
e 1 M  m   log 
h0 m2  m3  v
M  
[kPa] [mm] [cm] [%] [-] [kPa] [1/kPa] [1/kPa] - -
100 0.385 1.962 1.925 0.411 - - - - -
200 0.792 1.921 3.960 0.382 4914 2.035E-04 2.928E-04 - -
300 1.104 1.889 5.520 0.360 6410 1.560E-04 2.245E-04 - -

143
Geotehnica – Îndrumător de laborator

11.9. Bibliografie

1. Lungu I., Stanciu A. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Ed. Politehnium, Iaşi, 2013
2. Pop V., Popa, A. – Exemple de calcul. Geotehnică. Lito UTCN, Cluj-Napoca, 1994
3. Popa A., Farcaş V. – Geotehnica, Ed. UTPress, Cluj Napoca, 2004Popa A.,
4. Roman F. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Lito UTCN, Cluj Napoca 1993
5. STAS 8942/1-89. Teren de fundare. Determinarea compresibilităţii pământurilor prin
încercarea în edometru.

144
Cap. 12. Determinarea în laborator a rezitenței la forfecare a pământurilor

12. DETERMINAREA ÎN LABORATOR A REZISTENŢEI LA FORFECARE A


PĂMÂNTURILOR

12.1. Reglementări tehnice

Determinările se realizează conform recomandărilor următoarelor norme:


- STAS 8942/2-89. Determinarea rezistenţei pământurilor la forfecare, prin încercarea de
forfecare directă.
- STAS 8942/5-75. Determinarea rezistenţei pământurilor la forfecare, prin încercarea de
compresiune triaxială.
- STAS 8942/6-75. Determinarea rezistenţei pământurilor la forfecare, prin încercarea de
compresiune monoaxială.

12.2. Consideraţii teoretice

Sub acţiunea încărcărilor exterioare asupra unui masiv de pământ, la nivelul contactelor
dintre particule solide, iau naştere eforturi unitare normale si eforturi unitare tangenţiale. De regulă
ruperea masivului se produce datorită eforturilor unitare tangenţiale de la nivelul contactelor dintre
particule. Astfel, pentru o anumită valoare a încărcării eforturile tangenţiale depăşesc o valoare
limită numită rezistenţa la forfecare a pământului(  f ) (Fig.12.1). Variaţia rezistenţei la forfecare a
pământului(  f )cu efortul unitar normal (  ) pe planul de forfecare este liniară fiind descrisă de
următoarele ecuaţii:
- Pentru pământuri coezive:
 f   tg  c  KPa (12.1)
- Pentru pământuri necoezive:
 f   tg  KPa (12.2)
unde:  f - rezistenţa la forfecare;
 - efortul unitar normal pe planul de forfecare;
 - unghiul de frecare interioara a pământului;
c - coeziunea pământului.

Fig. 12.1. Dreapta intrinsecă a pământului pentru pământuri coezive şi pământuri necoezive

Relaţiile (12.1) şi (12.2) sunt cunoscute sub numele de legea lui Coulomb. In sistemul de
axe  0 ele reprezintă o dreaptă numită dreapta intrinsecă a pământului (Fig.12.1). Parametrii  si
c se numesc parametrii rezistenţei la forfecare pentru pământuri coezive şi pământuri necoezive.

145
Geotehnica – Îndrumător de laborator
12.3. Utilizarea rezultatelor în practică

Cedarea în cazul pământurilor are în urma fenomenului de forfecare. Din acest motiv,
marea majoritate a calculelor şi analizelor în domeniul ingineriei geotehnice nu se pot realiza decât
dacă se cunosc parametrii rezistenţei la forfecare. Astfel, parametrii  si c influenţează în mod
direct rezultatele unor probleme precum: calculul capacităţii portante a terenului de fundare, analize
de stabilitate, calculul împingerii pământului, etc.
Determinarea în laborator a parametrilor de forfecare se poate realiza prin trei tipuri de
încercări: încercarea de forfecare directă, încercarea de compresiune monoaxială şi încercarea
triaxială.

12.4. Încercarea de forfecare directă

12.4.1. Consideraţii teoretice

Funcţie de tipul solicitării de forfecare(rapidă sau lentă) precum şi de starea pământului în


teren, sub acţiunea încărcărilor normale aplicate (umiditate, grad de consolidare, porozitate)
încercarea de forfecare directă se poate realiza în trei sisteme diferite: forfecare consolidată-drenată
(C-D), forfecare consolidată-nedrenată (C-U) şi forfecare neconsolidată-nedrenată (U-U).
Încercarea de forfecare directă se poate realiza atât pe probe nederanjate cât şi pe probe de
pământ preparate la o anumită porozitate si umiditate. Particulele de pământ nu trebuie să fie mai
mari de 2,00mm.

12.4.2. Pregătirea probelor

În cazul încercării de forfecare directă, pentru determinarea parametrilor de forfecare se


impune construcţia dreptei caracteristice a pământului, fiind astfel necesare un număr de minim trei
încercări. Fiecare încercare de forfecare directă va genera un punct pe dreapta caracteristică.
Probele cu structura naturală se obţin numai din pământuri coezive recoltate din tuburi
carotiere sau din monoliţi. În acest caz, epruvetele ce vor fi supuse încercării de forfecare se vor
preleva direct în stanţe de secţiune pătrată sau circulară, atunci când prin prelevare nu se produce o
deranjare a structurii pământului . Cu ajutorul unui piston de alamă epruvetele vor fi apoi introduse
prin împingere în caseta aparatului de forfecare, sprijinind stanţa pe rama superioară a casetei.

Fig. 12.2. Forma pătrată şi circulară pentru epruvetele pentru încercarea de forfecare directă

Proba gata construită se cântăreşte, iar din materialul din care acesta a fost preparată se
extrage o probă pentru determinarea umidităţii.
Probele cu structura tulburată pot fi preparate atât din pământuri coezive cât şi din cele
necoezive.
În cazul pământurilor coezive epruvetele pot fi se pot construi astfel: a. Pământul se prepară
mai întâi după metodologia şi cu aparatura de compactare recomandate in STAS 1913/13-83. Proba

146
Cap. 12. Determinarea în laborator a rezitenței la forfecare a pământurilor
cu umiditatea şi densitatea dorită după care se decupează epruvete cu secţiunea pătrată;
b. Probele se prepară direct în stanţe cu secţiunea pătrată sau chiar în caseta aparatului de forfecare,
prin presarea cantităţii necesare de pământ până la obţinerea unor probe de densitatea şi umiditatea
dorită.
În cazul pământurilor necoezive probele se prepară direct în caseta aparatului de tăiere prin
compactare la umiditatea şi densitatea la care urmează să se facă încercarea.
Indiferent de modul de construcţie a probelor, după finalizarea acestei etape, probele se
cântăresc, iar din materialul folosit la confecţionarea acestora se determină umiditatea.

12.4.3. Aparatura necesară pentru determinare

Aparatura necesară încercării de forfecare directă se compune din:

a)Aparat de forfecare directă, alcătuit din (Fig. 12.3):

Legendă:
1 – Cadru metalic 5 – Braţ pentru greutăţi
2 – Unitate de control 6 – Sistem de pârghie
3 – Casetă de forfecare 7 – Traductor de deplasare
4 – Dispozitiv de transmitere 8 – Dispozitiv de transmitere a forţei verticale
Fig. 12.3. Schiţa aparatului de forfecare directă

b)stanţe pentru prelevarea epruvetelor de pământ: cilindrice cu diametrul de 6,0 cm si


pătrate cu secţiunea de 6x6 cm, prevăzute cu cuţit si prelungitor.
c)Set de greutăţi pentru aplicarea încărcărilor verticale.
d)Balanţa analitică cu precizie 0,01 g.
e)Balanţa analitică cu precizie 0,001g.
O
f)Etuvă termoreglabila în intervalul 105-110 C.
g)Presă pentru scos probe din ştuţuri.
h)Exicatoare
i)Ceas de laborator
j)Sticle de ceas
k)Cuţite de laborator
Aparatul de forfecare se instalează în poziţie orizontală, intr-o încăpere în care nu lucrează
utilaje producătoare de vibraţii sau trepidaţii.
Se asamblează cele două rame ale casetei de forfecare prin introducerea şuruburilor de
solidarizare in locaşurile lor, după care caseta se introduce în cutia paralelipipedică a aparatului.

147
Geotehnica – Îndrumător de laborator
Se reglează viteza de forfecare corespunzător tipului de încercare ce urmează a se executa.
Aceste viteze sunt următoarele:
a)1-1,5mm/minut pentru încercarea neconsolidată-nedrenată(U-U) şi pentru cea consolidată-
nedrenată(C-U).
b)în cazul încercării consolidate-drenate(C-D) vitezele sunt:
1-1,5mm/min, pentru nisipuri mari si mijlocii;
0,5 mm/min, pentru nisipuri fine;
0,1 mm/min, pentru prafuri
0,05 mm/min,pentru pământuri argiloase;
0,01 mm/min pentru argile grase.

12.4.4. Efectuarea încercării

Realizarea propriu-zisă a încercării de forfecare directă presupune parcurgerea unor etape


bine definite după cum urmează:
a. introducerea epruvetei în aparat;
b. inundarea epruvetei în cazul încercării de forfecare (C-U şi C-D);
c. aplicarea încărcării verticale;
d. consolidarea epruvetei sub această încărcare în cazul încercării de forfecare consolidată;
e. încercarea de forfecare propriu-zisă prin impunerea unei viteze de deplasare pe orizontală
controlată şi forfecarea probei după un plan obligat de forfecare;

12.4.4.1. Încercarea de forfecare în sistem consolidat - drenat (CD)

a)Introducerea epruvetei în aparat

-în caseta (3) montată în cutia paralelipipedică se introduce mai întâi placa poroasă şi placa
striată perforată inferior cu striurile orientate in sus,transversal pe direcţia de tăiere şi cu înclinare
orientată în direcţia deplasării casetei;
-se introduce epruveta în caseta prin împingerea cu pistonul (8) în cazul epruvetelor obţinute
prin decupare;
-se aşează cea de-a doua placă striată perforată cu striurile orientate în jos, transversal pe
direcţia de tăiere şi inclinate în direcţia opusă deplasării casetei;
-se introduce placa poroasă superioară şi pistonul de alamă pentru aplicarea încărcării
verticale, apăsându-se uşor pentru ca striurile plăcilor striate sa pătrundă în epruvetă;
-se închide rostul dintre cele două rame ale casetei şi spaţiul dintre rama superioară şi
pistonul de încărcare în vederea prevenirii uscării epruvetei în timpul încercării;
-se aşează cutia paralelipipedică împreună cu caseta conţinând proba pe şasiul aparatului de
tăiere, sub dispozitivul de încărcare cu sarcina verticală;
-se aduce în contact cutia paralelipipedică cu dispozitivul de tăiere , după care se scot
şuruburile de asamblare a casetei;

148
Cap. 12. Determinarea în laborator a rezitenței la forfecare a pământurilor
b)Aplicarea încărcării verticale

Încărcarea verticală se aplică prin intermediul dispozitivului de încărcare perpendicular pe


planul de forfecare cu atenţie, fără şocuri, pentru ca apa din pori să aibă posibilitatea să se dreneze
pe toata durata încărcării.
Aceste încărcări vor avea următoarele mărimi :
- 50 kPa, 100kPa, 150 kPa pentru pasmanturi argiloase in stare de consistenţă plastic moale
şi pentru nisipuri în stare afânată ;
- 100 kPa , 200kPa , 300 kPa pentru pământuri argiloase in stare plastic consistentă si plastic
vârtoasa , precum si pentru nisipuri in stare de îndesare medie ;
-200 kPa , 300kPa , 400kPa pentru pământuri argiloase in stare tare si pentru nisipuri in
stare îndesata .
c)Inundarea epruvetei

Inundarea se face turnând apa (de preferinţă distilată) în cutia paralelipipedică în jurul
casetei, până la un nivel aproximativ egal cu nivelul feţei superioare a probei. Inundarea se face
numai atunci când probele sunt prelevate de sub nivelul hidrostatic sau când este de aşteptat o
ridicare a nivelului apelor subterane în timpul exploatării construcţiei.

d)Consolidare epruvetei

Consolidarea epruvetei sub încărcarea verticală aplicată se urmăreşte prin înregistrarea


deformaţiilor verticale ale probei. Aceasta se consideră consolidată în momentul în care trei citiri
succesive făcute la intervale de 20 de minute nu diferă cu mai mult de 0,01 mm.

e)Încercarea de forfecare

Forfecarea efectivă a probei succede etapei de consolidare în cazul încercărilor de tip C-D şi
C-U. În timpul forfecării, se înregistrează forţa de forfecare, deformaţia verticală şi deformaţia
orizontală a epruvetei , după cum urmează:
-pentru nisipuri mari , mijlocii , fine şi prafuri la 1’, 2’, 3’, 4’, 6’, 8’, 10’, 15’, 20’, 25’, 30’,
40’, 50’, până în momentul forfecării epruvetei;
-pentru pământurile argiloase, la 10’, 20’, 30’, până în momentul forfecării epruvetei;
-pentru argile grase, la ½ h, 1h, 1 1/2h, până în momentul forfecării epruvetei.
Forfecarea epruvetei se consideră terminată în momentul când are loc o scădere evidentă a
forţei de forfecare sau când aceasta rămâne constantă la o deplasare a casetei de cca 5 mm.
După încercare, proba este scoasă din casetă şi examinată d.p.d.v. al eventualelor macropori
sau granule cu diametrul mai mare ce ar fi putut influenţa rezistenţa la forfecare. Constatările se
înregistrează în buletinul de încercare.

12.4.4.2. Încercarea de forfecare în sistem consolidat- nedrenat (CU)

Procedurile de introducere a probei în aparat, de aplicare a încărcării verticale, de inundare


şi de consolidare a acesteia decurg la fel ca la încercarea de forfecare C-D cu deosebirea că, în locul
plăcilor striate perforate se folosesc plăcile striate neperforate..

149
Geotehnica – Îndrumător de laborator
Încercarea de forfecare propriu-zisă se începe după consolidarea sub încărcarea verticală,
perpendiculară pe planul de forfecare, prin punerea în funcţiune a dispozitivului de transmitere a
forţei orizontale. Încercarea se execută în continuare ca şi în cazul încercării în sistem consolidat-
drenat. Operaţiunea de forfecare se realizează rapid fără a da posibilitatea drenării apei din pori.

12.4.4.3. Încercarea de forfecare în sistem neconsolidat- nedrenat (UU)

Forfecarea propriu-zisă se execută imediat după aplicare încărcării verticale perpendicular


pe planul de forfecare, iar operaţia de forfecare se efectuează rapid, fără a da apei posibilitatea să
părăsească porii epruvetei. În locul plăcilor striate perforate se folosesc plăcile striate neperforate.
În cazul forfecării directe în sistem U-U nu se parcurge etapa de consolidare, trecându-se direct la
executarea încercării de forfecare propriu-zisă imediat după aplicarea încărcării verticale.

12.4.5. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor

Pe baza rezultatelor încercărilor de forfecare directă, se stabilesc parametrii rezistenţei la


forfecare ai pământurilor prin:
-metoda grafică;
-metoda analitică.
În funcţie de modul de încercare, ecuaţiile dreptei intrinseci(12.1) si (12.2) sunt:
a) in cazul încercării de forfecare consolidata drenata (C-D), ecuaţia este data de relaţiile
 f   tg ' c ' -pentru pământuri argiloase (12.3)
 f   tg ' -pentru pământuri fără coeziune (12.4)
Pentru încercarea de forfecare consolidată-nedrenată(C-U):
 f   tgcu  ccu (12.5)
b) In cazul încercării de forfecare neconsolidată-nedrenată(U-U):
 f   tgu  cu (12.6)
12.4.5.1. Metoda grafică

Metoda grafică constă în trasarea dreptei intrinseci prin punctele de coordonate (  , f ), în


sistemul de axe  0 . Unghiul dreptei caracteristice (dreapta lui Coulomb) cu axa orizontală este
unghiul de frecare internă  , iar ordonata la origine a acesteia reprezintă coeziunea pământului (c).
Pentru trasarea dreptei intrinseci a pământului şi pentru determinarea unei perechi de valori (  ', c ' )
sunt necesare cel puţin 3 încercări.

12.4.5.2. Metoda analitică

Metoda analitică constă în determinarea prin calcul a parametrilor rezistentei la forfecare cu


relaţiile :
n n n
n  i fi    i  fi
tg  1 1 1
2
(12.7)
n
 n

n  i 2     i 
1  1 

150
Cap. 12. Determinarea în laborator a rezitenței la forfecare a pământurilor
n n n n
n  i 2  fi    i fi   i
c 1 1 1
2
1  KPa (12.8)
n
 n

n  i 2     i 
1  1 
Unde :  i – eforturile verticale perpendiculare pe planul de forfecare (presiunile verticale)
sub care se execută forfecarea epruvetelor, în kPa;
 fi – eforturile de forfecare corespunzătoare presiunilor, în kPa.
n – numărul de determinări.

Fig. 12.4. Curba efort tangenţial – deplasare în încercarea de forfecare directă

Dacă probele încercate prezintă resturi organice sau concreţiuni mari în planul de forfecare,
iar rezultatele obşinute nu se înscriu pe dreapta intrinsecă, încercarea se va repeta.
În afara parametrilor rezistenţei la forfecare, pe baza rezultatelor înregistrate se reprezintă
variaţia rezistenţei la forfecare, funcţie de deplasarea pe orizontală a celor două plane de forfecare
(Fig. 12.4) .
Cu ajutorul valorilor rezistenţei la forfecare reziduală  rez si  se pot determina dreptele
caracteristice ale materialului care determină analitic sau grafic parametrii rezistenţei la forfecare
reziduali :  rez , crez . Aceştia sunt frecvent folosiţi la aprecierea stabilităţii taluzelor de pământ.
Măsurătorile efectuate în timpul încercării de forfecare directă se vor înregistra în buletinul
de analiză în felul următor :
a. Date privitoare la identificarea si caracterizarea fizică a epruvetei,
b. Date privitoare la caracteristicile epruvetelor după consolidare,
c. Date privitoare la încercarea de forfecare,
d. Rezultatele încercărilor de forfecare executate sub diferite încărcări verticale
e. Variaţia efortului de forfecare în raport cu deformaţia orizontală a probei.

151
Denumirea Simbol Parametri Reprezentarea grafică şi ecuația dreptei intrinseci Modul de Se execută în
încercării: rezistenţei la executare al cazul:
forfecare: Pământuri argiloase Argile grase saturate Nisipuri încercării:
Încercare de C.D. φ’, c’ Se încearcă după Aplicării
forfecare (caracteristici consolidarea sub încărcărilor lente şi
consolidată - efective) încărcarea când există condiții
drenată normală cu de drenare a apei
viteza: din porii
v=1 mm/min pt. pământului
Fig. 1.a. Fig. 1.b. Fig. 1.c. Nisipuri medii
v=0,5 mm/min
pentru nisipuri
fine
v=0,1 mm/min pt.
Prafuri
v=0,05 mm/min
pt. argile
v=0,01 mm/min
pt. argile grase
Încercare de C.U. φcu, ccu Se încearcă după Aplicării de noi

152
forfecare (caracteristici consolidarea sub solicitări după
consolidată - totale) încărcarea terminarea
nedrenată normală cu viteza procesului de
v=1 mm/min consolidare şi când
Fig. 2.a. Fig. 2.b. nu există condiții
naturale de drenare
Geotehnica – Îndrumător de laborator

a apei din pori

Încercare de U.U φu, cu Se încearcă Aplicării rapide a


forfecare (caracteristici imediat după ce încărcărilor şi când
neconsolidată- aparente) s-a aplicat nu există condiții
nedrenată încărcarea naturale de drenare
normală cu viteza (procesul de
Fig. 3.a. Fig. 3.b. v= 1mm/min drenare mai lent
decât creșterea
efortului indus prin
ridicarea
construcției)
Cap. 12. Determinarea în laborator a rezitenței la forfecare a pământurilor

Aplicaţia 12.1

În urma unor încercări de forfecare directă în sistem consolidat-drenat pe 3 probe de argilă


cu dimensiunile de 6cmx6cm, s-au obţinut următoarele rezultate:
( N1  0.36kN ; T1  0.38 kN  ), ( N2  0.72  kN ; T2  0.52  kN  ), ( N3  1.08kN ; T1  0.63 kN  ).
N1 N N
1   100  kPa  ,  2  2  200  kPa  ,  3  3  300  kPa  ;
A A A
T2 T3
1   107  kPa  ,  2   143 kPa  ,  3   177  kPa  ;
T1
A A A

Fig. 12.5. Curba efort tangenţial – deplasare în încercarea de forfecare directă

 2   1 143  107 rezultă astfel  '  19.79


tg '    0.36
 2   1 200  100
 1   1 ' tg ' c ' rezultă c '  1  1 ' tg '  71 kPa

12.5. Încercarea de compresiune monoaxială (STAS 8942/6-75)

12.5.1. Consideraţii teoretice

Încercarea de compresiune monoaxială se aplică terenurilor argiloase cu excepţia celor cu


neomogenitate accentuată (prezentând concreţiuni, separaţiuni nisipoase etc.)
Încercarea se poate efectua atât pe probe tulburate cât şi pe probe netulburate.
Încercarea la compresiune monoaxială poate fi considerată ca efectuându-se în regim nedrenat,
astfel încât, în cazul pământurilor argiloase saturate sau aproape saturate se admite relaţia:
pc  2cu (12.9)
Unde: cu - coeziunea aparentă a pământului ;
pc - rezistenţa pământului la compresiune monoaxială.
Metoda constă în aplicarea în mod continuu, asupra probei de pământ a unei încărcări axiale,
uniform crescătoare , pentru a se stabili:
 Rezistenţa la compresiune monoaxială , pc ;
 Deformaţia axială specifică  corespunzătoare atingerii rezistenţei la compresiune
monoaxială.

153
Geotehnica – Îndrumător de laborator
12.5.2. Pregătirea probelor

Din materialul care urmează a fi supus încercării se extrage proba în ştanţa metalică
cilindrică prevăzută cu cuţit şi prelungitor, unsă în prealabil la interior cu ulei şi vaselină. După
îndepărtarea cuţitului şi a prelungitorului se nivelează cele doua baze si se scoate proba din stanţă
îndepărtându-se cele două bucăţi ale acesteia prin alunecare pe direcţia generatoarei.
Diametrul epruvetelor cilindrice este de minimum 35 mm, iar înălţimea de minimum 70
mm. În cazul pământurilor ce conţin particule de dimensiuni mari, diametrul epruvetelor poate fi
sporit până la cel mult 100 mm, iar înălţimea se va alege astfel încât raportul intre ea şi diametru să
fie egal cu 2. Raportul între dimensiunea particulei celei mai mari din materialul supus încercării şi
diametrul epruvetei este de maximum 1/10, în mod excepţional 1/8, caz în care se va face menţiune
specială în buletinul de încercare.
Pentru pământurile care nu se pretează la luarea de epruvete cilindrice (ex: marne), se pot
fasona probe prismatice cu baza pătrată, având laturile cuprinse între 40 si 100 mm, cu păstrarea
unui raport egal cu 2 între înălţime şi latura bazei. Probele de pământ trebuie supuse încercării
imediat după preparare, pentru a nu-şi modifica nici umiditatea şi nici structura.

Fig. 12.6. Forma epruvetei pentru încercarea de compresiune monoaxială

12.5.3. Aparatură şi materiale necesare

Aparatura necesară încercării se compune din (Fig. 12.7) :


 aparat pentru aplicarea încărcării axiale, cu viteza de deformare impusa sau cu viteza de
încărcare impusă.
Aparatul trebuie să permită o deformaţie axială specifică de cel puţin 20 %. Sensibilitatea lui
trebuie să fie de minium 102 N / mm2 pentru eforturi şi de 0,01 mm pentru deformaţii.
 ştanţa cilindrică din metal alcătuită din două bucăţi egale, tăiate pe generatoare, cu conicitate
de 2%, diametrul crescând de la cuţit spre prelungitor. Grosimea peretelui ştanţei nu trebuie
să depăşească 5% din diametrul interior;
 dispozitiv cu coarda, cuţite, spatule etc., pentru fasonarea epruvetelor;
 şubler cu vernier pentru măsurarea epruvetelor cu precizie de 0,1 mm;
 cronometru;
 aparatură pentru determinarea umidităţii pământului.

154
Cap. 12. Determinarea în laborator a rezitenței la forfecare a pământurilor

Legendă:
1 – Probă de pământ 4 – Traductor de forţă
2 – Celula în care se montează 5 – Traductor de deplasare
proba
3 – Dispozitiv de aplicare a forţei
verticale
Fig. 12.7. Schiţa aparatului pentru compresiune monoaxială

12.5.4. Efectuarea încercării

Proba de pământ se cântăreşte şi se pune în poziţie verticală, în contact cu cele două plăci de
bază ale aparatului unse în prealabil cu ulei sau cu vaselină.
Proba de pământ se supune solicitării de compresiune P în mod continuu şi uniform, cu o
viteză de deformare de circa 1 mm/minut.
Încercarea se opreşte la ruperea epruvetei sau la atingerea deformaţiei axiale specifice
ε = 20% în cazul când epruveta cedează prin umflare continuă fără a se rupe.
Pentru urmărirea comportării probelor în timpul încercării, se recomandă să se efectueze
citiri atât ale încărcării cât şi ale deformaţiei din 30 în 30 de secunde în primele 3 minute, apoi din
minut în minut până la rupere în cazul citirile nu se fac electronic la un interval setat de către
utilizator.
După încercare se face o schiţă cu modul de rupere a epruvetei, notându-se valoarea
unghiului de înclinare al planului de rupere cu orizontala (α ). Se determină imediat după încercare
umiditatea şi greutatea volumică a epruvetei.

12.5.5. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor

Rezistenţa la compresiune monoaxială reprezintă efortul unitar total corespunzător ruperii


epruvetei prismatice sau cilindrice, libera lateral şi se calculează cu relaţia:
p
pc    cr (12.10)
A
Unde: pcr – încărcarea de rupere în kN;
A – aria transversală a epruvetei, in m2 , determinate cu relaţia:
A0
A (12.11)

1
100

155
Geotehnica – Îndrumător de laborator
h
Unde A0 este aria secţiunii transversale iniţială a epruvetei, iar   100 , Δh fiind
h0
scurtarea epruvetei şi h0 înălţimea iniţială a epruvetei.

Pentru fiecare determinare se vor efectua încercări paralele pe cel puţin trei epruvete.
Valoarea rezistenţei la compresiune monoaxială este media aritmetică a valorilor obţinute pe cel
puţin trei epruvete, cu condiţia ca aceste valori să nu difere cu mai mult de 20% faţă de medie.
Determinările al căror rezultat diferă cu mai mult de 20% faţă de medie, se anulează şi se refac.
Rezultatele obţinute se trec în formularul de încercare ().
În cazul când se supun încercării epruvete din acelaşi pământ, atât în stare netulburată cât şi
în stare tulburată se determină şi sensitivitatea materialului St ,cu ajutorul relaţiei:
pcn
St  (12.12)
pcr
unde: pcn şi pcr sunt valori ale rezistenţei la compresiune monoaxială a epruvetelor din material
netulburat, respectiv tulburat, având aceeaşi umiditate şi porozitate.
Din punct de vedere al sensitivităţii, St , pământurile coezive se clasifica conform Tabelului
12.2.

Tabelul 12.1. Interpretarea rezultatelor în urma încercării de compresiune monoaxială.


h A0 pcr pcr
 A
 
h h0 1 A
Timpul 100 Obs.
citirii cm cm  m 
2
 kN   kPa 
Epruveta Nr.
Sec. Min. 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3
30
60
90
120
150
180

pcr
pc 
Rezistenţa la compresiune monoaxială A

Tabelul 12.2. Clasificarea pământurilor în funcţie de sensitivitatea ( St ) acestora.


Starea de sensitivitate a pământurilor St
Insensitive <2
Moderat sensitive 2...4
Sensitive 4...8
Foarte sensitive 8 . . . 16
Cu acț iune moderat rapidă 16 . . . 32
Cu acț iune destul de rapidă 32 . . . 64
Cu acț iune rapidă >64

156
Cap. 12. Determinarea în laborator a rezitenței la forfecare a pământurilor

În continuare se determină parametrii rezistenţei la forfecare astfel (Fig. 12.8):

În sistemul de axe  0 se trasează un cerc cu diametrul egal cu pc ' tangent în origine la


axa 0 . Din centrul acestui cerc se duce raza CT care face unghiul 2α cu axa 0 .
În punctul T se duce tangenta la cerc, care reprezintă dreapta intrinsecă a pământului. Se
obţine la intersecţia cu axa 0 coeziunea pământului, iar inclinarea ei faţă de orizontală dă unghiul
frecării interne. Se pot folosi de asemenea relaţiile obţinute geometric :

Fig. 12.8. Interpretarea rezultatelor testului de compresiune monoaxială


u  2  90 (12.13)
1  sin u
cu  pc (12.14)
2 cos u

Aplicaţia 12.2

În urma unei încercări de compresiune monoaxială pe o probă de argilă cu diametrul de 4cm


şi înălţimea de 8cm s-au obţinut următoarele rezultate: P  0,65 kN, deformaţia longitudinală în
momentul ruperii este h  1cm , iar unghiul   50 .
Tabelul 12.3. Înregistrarea rezultatelor
h A0 pcr pcr
 A 
h h0  A
1
100 Obs.
cm cm  m 
2
 kN   kPa 
Epruveta Nr. 1
10 1,25 0,001435 0,65 453 -

Fig. 12.9. Reprezentarea grafică a rezultatelor

u  2  90  10
1  sin u
cu  pc  190kPa
2 cos u

157
Geotehnica – Îndrumător de laborator

12.6. Încercarea de compresiune triaxială

12.6.1. Consideraţii teoretice

Metoda de determinare a caracteristicilor rezistenţei la forfecare triaxială se poate aplica atât


probelor de material tulburat cât şi netulburat. Dimensiunea maximă a fracţiunilor care alcătuiesc
epruveta ce urmează a fi încărcată nu trebuie să depăşească 1/6 din diametrul acesteia, fiind
condiţionată de dimensiunile aparatului folosit.
În funcţie de situaţia din teren şi de tipul parametrilor necesari obţinuţi în urma încercării
încercarea triaxială se poate realiza: a. în sistem neconsolidat- nedrenat (C-D), b. în sistem
consolidat- nedrenat (C-U) şi în sistem consolidat- drenat(U-U).
În funcţie de sistemul în care se realizează încercarea, etapele unei încercări triaxiale sunt
următoarele:
a. Încercarea de tip U-U
a1. Etapa de saturare  2   3  1  0
a2.Etapa de rupere  2   3  1 

b. Încercarea de tip C-U


b1.Etapa de saturare  2   3  1  0
b2.Etapa de consolidare  2   3  1  0
b3.Etapa de rupere  2   3  1 

c. Încercarea de tip C-D


c1.Etapa de saturare  2   3  1  0
c2.Etapa de consolidare  2   3  1  0
c3.Etapa de rupere  2   3  1 
Încercarea triaxială presupune supunerea unei epruvete de pământ la o presiune hidrostatică
pe tot parcursul încercării. Sistemul de încărcare a probei porneşte de la acelaşi sistem ca şi în cazul
încercării monaxiale, ceea ce presupune în etapa de rupere aplicarea unei forţe verticale asupra
probei până la rupere. Încercarea triaxială este o încercare complexă ceea ce presupune înregistrarea
pe tot parcursul încercării a următoarelor date: presiunea apei din pori, deformaţia de volum,
deformaţia axială, presiunea  3 , valoarea forţei axiale.
Datorită complexităţii datelor obţinute, încercarea triaxială reprezintă cea mai complexă
încercare de laborator. Posibilitatea refacerii în timpul încercării a stării de eforturi din teren
conduce la obţinerea unor rezultate foarte apropiate de realitate.

12.6.2. Pregătirea probelor

Pentru fiecare determinare se folosesc minium trei epruvete din acelasi material, cu aceeasi
forma cilindrică şi aceleaşi dimensiuni.

158
Cap. 12. Determinarea în laborator a rezitenței la forfecare a pământurilor
Dimensiunile uzuale ale epruvetelor, funcţie de mărimea fracţiunilor componente sunt date
în Tabelului 13.4. De regulă raportul dimensiunilor epruvetelor sa fie : H/d = 2  2,5.
Tabelul 12.4. Dimensiuni uzuale ale epruvetelor pentru încercarea de forfecare triaxială
Diametrul D Înălţimea H
[mm] [mm]
38 78
50 100
100 200

12.6.3. Aparatură şi materiale necesare

Aparatura pentru determinarea caracteristicilor rezistentei la forfecare prin compresiune


triaxiala este alcătuita conform (Fig.12.10):

Legendă:
1 – Piston pt. aplicarea forţei verticale 10 – Valvă pt. depresurizare
2 – Traductor de forţă 11 – Valvă pentru drenaj
3 – Rigidizări pt. celula triaxială 12 – Traductor de deplasare
4 – Capac celulă triaxială 13 – Capac depresurizare
5 – Pereţii celulei triaxiale 14 – Sistem de introducere a apei în pori
6 – Inele pentru etanşare 15 – Valva pt. presiunea apei din celulă
7 – Pietre poroase 16 – Valva pt. presiunea din sistemul “back-pressure”
8 – Proba de pământ 17 – Traductor de volum
9 – Valva pt. presiunea apei din pori 18 - Manometru
Fig. 12.10. Schiţa aparatului pentru compresiune triaxială

Pentru a elimina posibilele erori, circuitele care intră în componenţa aparatului triaxial
trebuie verificate atât înainte de fiecare încercare cât şi după finalizarea încercării.

159
Geotehnica – Îndrumător de laborator

a) Verificarea sistemului care asigură presiunea în celula triaxială

Înainte de începerea verificărilor canalele de conexiune trebuie să fie pline cu apă deaerată.
Pentru a verifica sistemul de presiune care comunică cu celula triaxială se introduce presiune în
celulă şi se verifică valoarea acesteia. Presiunea trebuie să se menţină in limita de ±0,5% faţă de
valoarea introdusă.

b) Pregătirea sistemului de “Back-pressure”

Pentru verificarea acestui circuit toate canalele trebuie să fie umplute cu apă deaerată. În
cazul verificărilor de rutină se introduce presiune în sistem până la 750 kPa şi se înregistrează
deformaţiile de volum după aproximativ 5 minute .De asemenea daca diferenţa între două citiri nu
depăşeşte 0,1 ml se poate trece la următoarea verificare.

c) Pregătirea sistemului de transmitere a presiunii apei din pori

Prin intermediul acestui sistem se transmit la computer date cu privire la valoarea presiunii
apei din pori pe tot parcursul încercării.
Valoarea presiunii apei din pori in anumite etape ale încercării influenţează semnificativ
rezultatele încercării. Astfel este foarte important ca în sistem să nu existe decât apa deaerată,
prezenţa aerului în sistem putând genera erori foarte mari în ceea ce priveşte datele transmise la
computer cu privire la valoarea presiunii apei din pori. Acest lucru poate compromite întreaga
încercare, valoarea presiunii apei din pori influenţând în mod direct rezultatele finale ale în cercării
de compresiune triaxială.
Pentru verificarea sistemului se montează celula triaxială şi se deschide capacul de
depresurizare al celulei şi se umple celula cu apă deaerată dinspre valva pentru depresurizare fără ca
în celulă să existe probă montată.
Pentru verificarea de rutină a sistemului de transmitere a presiunii apei din pori se introduce
presiune de la sursa de apă deaerată prin valva pentru depresurizare se închide apoi valva. Se
verifică dacă presiunea introdusă este egală cu presiunea transmisă la computer.

d)Pregătirea celulei triaxiale si instalarea probei în aparat

Se aşează stativul celulei triaxiale pe platanul presei. Se saturează cu apa plăcile poroase
prin deschiderea robinetelor.
Deasupra plăcii poroase inferioare se aşează o hârtie de filtru umeda si deasupra acesteia
epruveta de pământ îmbrăcată într-o membrană de cauciuc. Peste epruvetă se aşează o hârtie de
filtru umedă .
Peste ansamblu format de placa poroasa inferioara, hârtiile de filtru, epruveta şi placa
poroasa superioară se aşează capacul care este legat la sistemul de introducere a apei prin porii

160
Cap. 12. Determinarea în laborator a rezitenței la forfecare a pământurilor
probei. Cu ajutorul inelelor pentru etanşare se asigură capacul dispus în membrana de cauciuc peste
epruveta de pământ.
Se aşează peste acest ansamblu clopotul celulei triaxiale ,fixându-se de stativul celulei
triaxiale cu ajutorul rigidizărilor (3) (prezoane).
Se aşează pistonul (1) in contact cu capacul rigid conectat la sistemul de introducere a apei
prin probă.
Se deschide capacul pentru depresurizare (13) prin care se evacuează aerul din celula
triaxiala, iar apoi se deschide robinetul prin care se introduce apă deaerată în celula triaxială. Când
apa curge prin orificiul pentru depresurizare (13), acesta se închide mai întâi si apoi se închide şi
circuitul prin care apa intră în celulă.
După umplerea celulei triaxiale cu apă se verifică ca pistonul (1) să fie în continuare corect
aşezat şi centrat pe capacul rigid.
După aceste operaţiuni, se setează citirile pe zero şi se poate trece la prima etapă a
încercării, respectiv etapa de saturare.

12.6.4. Efectuarea încercării

12.6.4.1. Încercarea de compresiune triaxială în sistem consolidat-drenat (CD)

a. Etapa de saturare

Nevoia saturării probei este dată în special de importanţa cunoaşterii valorii presiunii apei
din pori în etapele următoare ale încercării. Cunoaşterea acestei valori face posibil calculul
eforturilor efective şi în final a parametrilor efectivi ai rezistenţei la forfecare.
Încercarea de compresiune triaxială în sistem C-D începe cu etapa de saturare. În cadrul
acestei etape epruveta de pământ se saturează prin introducerea prin circuitul de “Back-pressure” de
apă sub presiune în probă. Acest procedeu este un procedeu controlat prin introducerea simultană de
apă sub presiune în celulă şi în probă.
Prima treaptă a presiunii din celulă este de 50 kPa, iar în sistemul de “Back-pressure” de 30
kPa. Diferenţa între presiunea din celulă şi presiunea şi presiunea din “back-pressure” nu trebuie să
fie mai mare de 20 kPa sau valoarea presiunii efective dorite în etapa de rupere. De asemenea
această diferenţă nu trebuie să fie mai mică de 5 kPa.
După stabilizarea citirilor se înregistrează deformaşia de volum şi presiunea apei din pori şi
se calculează coeficientul de saturare B cu relaţia:
u u1  u0
B  (12.15)
 3  3
Unde: u0 - reprezintă valoarea presiunii apei din pori de la începutul stadiului de saturare
u1 - reprezintă valoarea presiunii apei din pori de la finalul stadiului de saturare
 3 - reprezintă diferenţa dintre valorile efortului  3 de la începutul şi finalul
stadiului de saturare
Etapa de saturare se consideră încheiată atunci când coeficientul B atinge valoarea de
saturaţie aferentă tipului de pământ încercat conform Tabelului 12.5.

161
Geotehnica – Îndrumător de laborator
După încheierea etapei de saturare se închid ambele circuite, atât cel de “back-pressure” cât
şi circuitul de introducere a apei în celula triaxială şi se trece la etapa următoare.

Tabelul 12.5. Valori orientative ale coeficientului B în funcţie de consistenţă şi gradul de saturaţie
Tipul de pământ în funcţie Gradul de saturaţie
de consistență 100% 99,5% 99%
Pământuri moi 0,9988 0,992 0,986
Pământuri cu
0,9988 0,963 0,930
consistenţă medie
Pământuri tari 0,9877 0,69 0,51
Pământuri foarte tari 0,913 0,20 0,10

b. Etapa de consolidare

Scopul etapei de consolidare este acela de a aduce proba la o stare de eforturi efective
necesară pentru etapa de rupere. Efortul efectiv la care este supusă proba în etapa de saturare este
de regulă mult mai mic decât efortul efectiv necesar pentru stadiul de rupere.
Astfel, în funcţie de efortul efectiv  3 ' necesar la rupere se stabilesc: presiunea din celulă
necesară în etapa de saturare şi de asemenea presiunea necesară din circuitul de “back-pressure”.
Diferenţa între cele două presiuni reprezintă valoarea efortului efectiv necesar pentru etapa de
rupere.
În prima fază a acestei etape se creşte presiunea în celulă la valoarea stabilită la începutul
încercării. După stabilizarea citirilor se trece la cea de-a doua fază a etapei de consolidare şi se
introduce presiunea necesară pe circuitul de “back-pressure” deschizându-se valva circuitului care
face legătura cu proba de pământ pentru a permite disiparea energiei suplimentare cauzate de
creşterea la o valoarea mult mai mare decât în etapa de saturare a presiunii din celulă. După
stabilizarea citirilor se înregistrează valorile finale şi se stabilesc parametrii necesari pentru etapa de
rupere.
Modificările de lungime şi arie suferite de probă în urma consolidării datorită presiunilor la
care a fost supusă şi a volumului de apă eliminat din pori se calculează astfel:
 2 Vc 
Ac  A 0  1   (12.16)
 3 V0 
Unde: Ac - reprezintă aria probei la finalul procesului de consolidare
A 0 - reprezintă aria probei la începutul procesului de consolidare
 1 Vc 
Lc  L 0  1   (12.17)
 3 V0 
Unde: Lc - reprezintă lungimea probei la finalul procesului de consolidare
L 0 - reprezintă lungimea probei la începutul procesului de consolidare
Cunoscând modificările de volum suferite se probă de la începutul procesului de saturare se
poate calcula deformaț ia specifică de volum astfel:
V
 v  c x100% (21.18)
V0

162
Cap. 12. Determinarea în laborator a rezitenței la forfecare a pământurilor
Viteza de rupere se calculează ţinând cont de condiţiile de drenare precum şi de comportarea
probei pe parcursul consolidării fapt ce va conduce la un anumit comportament în etapa de rupere şi
în final la rezultate mai apropiate de realitate.
Relaţia de calcul pentru viteza de deplasare este următoarea:
 f xLc
v (12.19)
tf
Unde:  f – reprezintă deformaţia specifică maximă în cazul încercării de forfecare triaxială
considerată  f  20% ;
t f – reprezintă specific măsurat în [min] determinat în funcţie de t100 pe baza
relaţiei:
t f  F  t100 (12.20)
Unde: t f – reprezintă reprezintă timpul teoretic aferent unei consolidări de 100% obţinut
baza curbei idealizate de consolidare
F - reprezintă un coeficient care depinde de condiţiile de drenaj şi tipul de încercare

Fig. 12.11. Determinarea lui t100 necesar pentru calculul vitezei în etapa de rupere

c. Etapa de rupere

Etapa de rupere sau etapa de forfecare urmează imediat după etapa de consolidare. Astfel
această etapă presupune aplicarea unui efort axial suplimentar controlat până la ruperea probei.
Efortul axial suplimentar este transmis asupra probei prin intermediul pistonului (1) fixat
prin celula triaxială la partea superioară a epruvetei. Pentru aplicarea forţei asupra pistonului este
nevoie de un dispozitiv cu motor a cărui viteză să poată fi setată de către utilizator. Astfel poziţia
pistonului fiind blocata, acesta fiind fixat pe un cadru metalic. dispozitivul aşezat la baza celulei
triaxiale, va ridica epruveta împreună cu celula triaxială, forţa de ridicare fiind transmisă la
computer prin intermediul traductorului de forţă (2).
Înainte de începerea fazei de compresiune se va seta viteza necesară calculată pe baza
rezultatelor obţinute în urma etapei de consolidare.
Se pot de asemenea utiliza valori orientative ale vitezelor de rupere în funcţie de tipul de
pământ conform Tabelului 12.6:
Tabelul 12.6. Valori orientative ale vitezei de rupere în funcţie de tipul de pământ
Viteza Tip Pământ
v=0,001 mm/min Argile cu plasticitate mare
v=0,01 mm/min Argile cu plasticitate redusă
v=0,1 mm/min Nisipuri

163
Geotehnica – Îndrumător de laborator

După setarea viteze de rupere, circuitul de introducere a presiunii apei în celulă rămâne
deschis pentru menţinerea presiunii constante în celulă. Pentru încercarea de tip C-D circuitul de
drenaj “back-pressure” rămâne deschise pentru a permite apei din porii probei să se dreneze pe toată
perioada etapei de rupere.
Se consider că ruperea s-a produs dacă forţa suplimentară aplicată prin piston asupra probei
ajunge la o valoare maximă după care descreşte sau în cazul în care se atinge deformaţia specific
  20% .
La sfârşitul etapei de rupere, pentru calculul parametrilor de forfecare se înregistrează: forţa
la rupere, valoarea presiunea apei din pori la rupere, deformaţia de volum la rupere şi de asemenea
deformaţia de lungime.

12.6.4.2. Încercarea de compresiune triaxială în sistem consolidate-nedrenat (CU)

a. Etapa de saturare
Etapa de saturare pentru realizarea unei încercări de compresiune triaxială în

b. Etapa de consolidare
Etapa de consolidare pentru realizarea unei încercări de compresiune triaxială în sistem C-U
se desfăşoară în acelaşi mod cu etapa de saturare pentru cazul încercării de tip C-D.

c. Etapa de rupere
Etapa de rupere se desfăşoară condierând aceeaşi parametric şi aceleaşi prevederi ca şi în
cazul încercării de tip C-D cu particularitatea că circuitul de “back-pressure” rămâne închis pe toată
perioada ruperii pentru a nu permite apei să iasă din porii probei.
Ca şi o consecinţă a acestei perticularităţi, deformaţia de volum în etapa de rupere va fi
egală cu zero.

12.6.4.3. Încercarea de compresiune triaxială în sistem neconsolidat-nedrenat (UU)

a. Etapa de saturare
Etapa de saturare pentru realizarea unei încercări de compresiune triaxială în sistem C-U se
desfăşoară în acelaşi mod cu etapa de saturare pentru cazul încercării de tip C-D.

b. Etapa de rupere
Imediat după etapa de saturare se trece la etapa de rupere care se va desfăşura după aceeaşi
parametric ca şi în cazul încercării de tip C-U.

12.6.5. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor

Cu datele înregistrate în urma încercării se calculează pentru fiecare epruveta următoarele


valori conform Tabelului 12.7.

164
Cap. 12. Determinarea în laborator a rezitenței la forfecare a pământurilor
Tabelul 12.7. Prelucrarea rezultatelor în urma încercării de compresiune triaxială
Tip Proba:
Proba Vo ΔVc Lo Lc = Lo [1-1/3* ΔVc/Vo] Ao Ac = Ao [1-2/3*ΔVc/Vo] ΔL ε = ΔL/ΔLc As = Ac / (1-ε)

1.1
1.2
1.3

Tabelul 12.8. Prelucrarea rezultatelor în urma încercării de compresiune triaxială


Proba Pinitial P rupere (σ1-σ3)m=(Pr-Pi)/AsCor. 1Cor. 2 σ3 (consolidare) σ1-σ3=(σ1-σ3)m- cor 1-cor 2 σ1=σ3+(σ1-σ3) ub σ1' σ3'

1.1
1.2
1.3

Fig. 12.12. Determinarea corecţiei de membrană pentru o probă cu diametrul de 38mm cu o grosime de
2mm (cor.1)

Tabelul 12.9. Valori pentru corecţiile de drenaj în funcţie de diametrul probei  dr (cor.2)
Diametrul Probei [mm] Corecţii de drenaj [kPa]
38 10
50 7
70 5
100 3,5
150 2,5

Eforturile efective  1 ' şi  3 ' se calculează astfel:


 1 '   1  ub (12.21)
 3 '   3  ub (12.22)
Unde: ub - reprezintă presiunea apei din pori la momentul ruperii
 1 şi  3 - reprezintă eforturile totale
Cu valorile calculate anterior şi înregistrate în Tabelul 12.7 şi în Tabelul 12.8, se trasează în
funcţie de deformaţia specifica axiala ε diagrama de efort deviator (Fig. 12.13)
Cu ajutorul diagramei trasate se stabileşte pentru fiecare epruveta momentul cedării care
corespunde efortului deviator maxim (  3   1 ). Cu aceste valori se construieşte cercul lui Mohr
pentru fiecare proba, (Fig. 12.14), centrul si raza stabilindu-se cu relaţiile următoare :
 centrele cercurilor pentru reprezentarea in eforturi totale :

165
Geotehnica – Îndrumător de laborator
1   3
C0  (12.23)
2
 centrele cercurilor pentru reprezentarea in eforturi efective :
 '  3 '
C0 '  1  ub (12.24)
2
Dreptele intrinseci (Fig. 12.14) sunt înfăşurătoarele cercurilor lui Mohr. Pe baza
reprezentării grafice se determină parametrii de forfecare ai pământului obţinându-se:

a. pentru încercarea de forfecare triaxială de tip C-D:


- unghiul de frecare internă efectiv  '
- coeziunea cu valoarea efectivă c '

b. pentru încercarea de forfecare triaxială de tip C-U:


- unghiul de frecare internă cu valoare totală  cu
- coeziunea cu valoarea totală c cu

c. pentru încercarea de forfecare triaxială de tip U-U:


- unghiul de frecare internă cu valoare aparentă  u
- coeziunea cu valoarea aparentă c u

Fig. 12.13. Curba de efort deviator – deformaţie specifică

Fig. 12.14. Determinarea parametrilor de forfecare prin construcţia cercurilor lui Mohr

166
Cap. 12. Determinarea în laborator a rezitenței la forfecare a pământurilor

Aplicaţia 12.3

În urma unei încercări de compresiune triaxială executate în sistem consolidat-drenat pe o


probă de material necoeziv de dimensiunile 5cm x 10cm s-au înregistrat următoarele rezultate:

Tabelul 12.10. Prelucrarea rezultatelor în urma încercării de compresiune triaxială


Proba Vo ΔVc Lo Lc = Lo [1-1/3* ΔVc/Vo] Ao Ac = Ao [1-2/3*ΔVc/Vo] ΔL ε = ΔL/ΔLc As = Ac / (1-ε)

1.1 196,25 0,50 10,00 9,99 19,63 19,59 20,00 0,20 24,49
1.2 196,25 1,89 10,00 9,97 19,63 19,50 20,00 0,20 24,39
1.3 196,25 3,79 10,00 9,94 19,63 19,37 19,90 0,20 24,22

Tabelul 12.11. Prelucrarea rezultatelor în urma încercării de compresiune triaxială


Proba Pinitial Prupere (σ1-σ3)m=(Pr-Pi)/AsCor. 1Cor. 2 σ3 (consolidare) σ1-σ3=(σ1-σ3)m- cor 1-cor 2 σ1=σ3+(σ1-σ3) ub σ1' σ3'

1.1 87,77 732,47 263,20 5,00 7,00 200,00 251,20 451,20 108,00 343,20 92,00
1.2 83,11 1232,00 470,98 5,00 7,00 300,00 458,98 758,98 113,00 645,98 187,00
1.3 149,13 2347,00 907,30 5,00 7,00 500,00 895,30 1395,30 110,00 1285,30 390,00

Fig. 12.15. Determinarea unghiului de frecare internă prin construcț ia cercurilor lui Mohr

167
Geotehnica – Îndrumător de laborator

12.7. Bibliografie

1. Lungu I., Stanciu A. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Ed. Politehnium, Iaşi, 2013
2. Pop V., Popa, A. – Exemple de calcul. Geotehnică. Lito UTCN, Cluj-Napoca, 1994
3. Popa A., Farcaş V. – Geotehnica, Ed. UTPress, Cluj Napoca, 2004Popa A.,
4. Roman F. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Lito UTCN, Cluj Napoca 1993
5. STAS 8942/2-89. Determinarea rezistenţei pământurilor la forfecare, prin încercarea de
forfecare directă.

168
Cap. 13. Determinarea greutăţii volumice pe teren.

13. DETERMINAREA GREUTĂŢII VOLUMICE PE TEREN


13.1. Reglementări tehnice

STAS 1913/1-82 – Teren de Fundare – Determinarea greutăţii volumice pe teren.

13.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă

Determinarea greutăţii volumice a pământului prin încercări pe teren se efectuează mai ales
în lucrările de terasamente ale platformelor, digurilor, barajelor etc., constituite din materiale locale
având fracţiuni cu diamentrul peste 20mm. Metodele folosite sunt următoarele:
metoda cu nisip afânat, aplicabilă la roci coezive (argile nisipoase, balast argilos);
metoda cu apă şi cu folie de material plastic, aplicabilă la roci necoezive (balast,
fragmente de rocă cu dimensiunea maximă 100mm);
metoda topografică, aplicabilă la terasamente din anrocamente şi balast cu dimensiunea
maximă peste 100mm (diguri, baraje).

13.3. Principiul metodelor

Metodele constau în determinarea volumului unei gropi săpate în terenul de fundare sau în
terasamente, cu ajutorul nisipului, apei sau prin măsurători topografice.

13.4. Determinarea greutăţii volumice pe teren prin metoda determinării volumului


cu nisip afânat

13.4.1. Aparatura şi materiale

Aparatura şi materialele necesare sunt următoarele:


volumetru metalic (fig.13.1);
bidon de 20l;
cilindru gradat de 2l;
cântar;
cuţit spatulă;
lopată;
site;
nisip cu fracţiuni de 0.6-1.5mm, sau fracţiuni de 2.5-5mm, curat, uscat, 5kg.

13.4.2. Mod de lucru

Se nivelează prin săpare o suprafaţă orizontală, circulară, cu diametrul minim 60cm. Funcţie
de teren (terasament), se alege unul din şabloane (fig. 13.1), astfel:
pentru roci cu procent redus de fracţiuni sub 5 mm, şablonul cu diametrul inferior de
20cm;

169
Geotehnica – Îndrumător de laborator
pentru roci cu procent ridicat de fracţiuni peste 5mm, şablonul cu diametrul interior de
30cm;
pentru roci cu procent ridicat de fracţiuni de 200mm, şablonul cu diametrul interior de
60cm.
Pe suprafaţa nivelată se aşează şablonul ales, săpându-se în interiorul acestuia la
diametrul interior al şablonului, o groapă cu următoarea adâncime:
35cm la şabloanele cu diamentrul interior de 20 si 30cm;
60cm la şablonul cu diametrul interior de 60cm.
Se cântăreşte imediat materialul rezultat din săpătură, înainte ca acesta să-şi modifice
umiditatea naturală, determinându-i-se masa (m) în grame.
Dacă determinarea se face în scopul verificării compactării terasamentelor, adâncimea gropii
va fi egală cu grosimea stratului compactat iar materialul rezultat din săpătură trebuie trecut prin
sita de 5mm, determinându-se umiditatea pentru cele două fracţiuni obţinute.
Pe şablonul (1) se montează vasul tronconic (2) şi la partea superioară a acestuia rezervorul
pentru nisip (3), cu şublerul (4) închis.
Se toarnă nisipul pregătit în rezervorul (3) până la ultima gradaţie superioară a acestuia,
înregistrându-se volumul de nisip care se notează cu A, în cm3 . Se deschide şublerul (4); nisipul din
rezervorul (3) umple groapa săpată şi vasul tronconic (2) al cărui volum cunoscut se noteaza cu (C).
Se înregistrează volumul (B) al nisipului rămas în rezervorul (3), după care se închide
şublerul (4), determinarea considerându-se încheiată.
Determinarea se repetă de cel puţin două ori în puncte diferite dar apropiate.

13.4.3. Exprimarea rezultatelor

Se determină pentru fiecare încercare volumul gropii cu relaţia:


V A (B C) (13.1)
iar apoi greutatea volumică cu relaţia:
Figura. 13.1

G m g
(13.2)
V V

170
Cap. 13. Determinarea greutăţii volumice pe teren.

1- Şablon;
2- Vasul tronconic;
3- Rezervor;
4- Şubler
Valoarea finală a greutăţii volumice reprezintă media valorilor efectuate.

13.5. Determinarea greutăţii volumice pe teren prin metoda determinării volumului


cu apă şi cu folie de material plastic.

13.5.1. Aparatura şi materiale

Aparatura şi materialele folosite constau din următoarele:


folie de material plastic, flexibilă, cu dimensiunile minime de 250x250x(0.01…0.03)cm;
inel (coroană circulară) de lemn cu diametrul interior de 60…100cm sau ramă pătrată de
lemn cu latura interioară de 60…100cm, ambele cu grosimea de 2…4cm;
cântar;
pungi de material plastic;
găleţi (2 sau 3 bucăţi);
casma, lopată, târnăcop;
nivelă şi lată;
vase calibrate cu capacitatea de 5 şi 10l;
cilindru gradat de 1000ml.

13.5.2. Mod de lucru

Pe terenul de fundare sau pe terasamentul compactat se execută următoarele operaţii:


Se nivelează prin săpare, o suprafată circulară orizontală cu diametrul minim de 150cm,
corectându-i-se orizontalitatea şi planeitatea cu lata si nivela. Pe această suprafaţă se aşează inelul
(rama), neadmiţându-se goluri la suprafaţa de contact (fig.13.2).
În interiorul inelului (ramei) (3) se sapă o groapă cu diametrul egal cu diametrul interior al
inelului şi cu adâncimea de 40…60cm, sau egală cu grosimea stratului compactat.
Fig.13.2

171
Geotehnica – Îndrumător de laborator

Materialul rezultat din săpătură se cântăreşte imediat, înainte să-şi modifice umiditatea
naturală, determinându-i-se masa (m).
Se controlează suprafaţa interioară a gropii înlăturându-se asperităţile pronunţate (care ar
putea deteriora folia de material plastic).
Se aşează folia de material plastic (4) astfel încât să se muleze pe suprafaţa interioară a
gropii, marginile foliei petrecându-se peste faţa superioară a inelului (ramei) (3).
Se toarnă în groapă un volum de apă V1 cu ajutorul unui vas gradat până la nivelul feţei
superioare a inelului (ramei). Se aşează capacul (2) şi se completează cu apă prin orificiul (1) până
la umplerea completă a gropii. Pentru determinarea volumului de apă care umple groapa, din
volumul V1 se scade volumul de apă cuprins în interiorul şablonului.
Aceleaşi operaţii se efectuează cel puţin de două ori în puncte diferite dar apropiate.

13.5.3. Exprimarea rezultatelor

Pentru fiecare încercare se determină volumul gropii cu relaţia:


V V V (13.3)
1 2
În care V2 este volumul interior al inelului (ramei).
Se determină apoi greutatea volumică:
G m g
(13.4)
V V
Media valorilor obţinute la încercările efectuate reprezintă valoarea finală a greutăţii
volumice.

13.6. Determinarea greutăţii volumice pe teren prin metoda topografică

13.6.1. Aparatura şi materiale

nivela topografică;
mira topografică;
ruleta metalică de 2.5m lungime;
cântar;
nivelă şi lată;
târnăcop, lopată, rangă;
dulapi de lemn cu dimensiunile de 250x20x2cm (4buc);
platformă de lemn de aproximativ 10 cm2;
lăzi de lemn cu dimensiunile de 40x40x40 cm (3buc).

13.6.2. Mod de lucru

Pe terasamentul compactat se efectuează următoarele operaţii:


Se nivelează o suprafaţă circulară, orizontală, cu diametrul minim de 400cm corectându-i-se
orizontalitatea şi planeitatea cu lata şi nivela. Pe această suprafaţă se trasează şi se marchează forma

172
Cap. 13. Determinarea greutăţii volumice pe teren.
gropii cu dimensiunile de 200x300cm, folosind dulapii de lemn. În interiorul delimitat de dulapi se
sapă o groapă de 100…250cm.
La fragmentele (blocurile) rezultate din săparea gropii, de mărimi care nu permit
manevrarea lor manuală, se măsoara dimensiunea minimă, apoi se sparg evacuându-se din groapă,
separat materialul rezultat din spargerea fiecărui bloc în parte, şi separat restul materialului (rezultat
din săpătură).
Dacă după evacuarea materialului, în pereţii gropii, rămân părţi de blocuri proeminente,
acestea se înlătură împreună cu restul materialului rezultat din săpătură.
Materialul scos din săpătură se cântăreşte pe rând, masa totală (m) a probei fiind suma
cântăririlor parţiale.
Se face determinarea volumului (V) al gropii folosind nivela şi mira, prin executarea de
profiluri transversale şi longitudinale, din 10 în 10cm (metode topografice). Golurile rămase în
pereţii gropii se măsoară separat.
Numărul determinărilor pe acelaşi strat (dig sau baraj) se stabileşte funcţie de importanţa
lucrării şi de calitatea execuţiei, de la caz la caz, de către proiectant.

13.6.3. Exprimarea rezultatelor

Pentru fiecare încercare se determină greutatea volumică cu relaţia:

G m g
(13.5)
V V

173
Geotehnica – Îndrumător de laborator

13.7. Bibliografie

1. Lungu I., Stanciu A. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Ed. Politehnium, Iaşi, 2013
2. Pop V., Popa, A. – Exemple de calcul. Geotehnică. Lito UTCN, Cluj-Napoca, 1994
3. Popa A., Farcaş V. – Geotehnica, Ed. UTPress, Cluj Napoca, 2004Popa A.,
4. Roman F. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Lito UTCN, Cluj Napoca 1993
5. STAS 1913/15-75 Teren de fundare. Determinarea greutăţii volumice pe teren.

174
Cap. 14. Întocmirea documentaţiilor geotehnice

14. ÎNTOCMIREA DOCUMENTAŢIILOR GEOTEHNICE


14.1. Generalităţi

Documentatiile geotehnice reprezintă o componentă distinctă a proiectului unei construcţii.


Aceste documentaţii sunt întocmite de specialisti având calificarea necesară şi experienţă în acest
domeniu, dispunând de o dotare tehnică adecvată şi autorizaţii emise de organele competente ale
statului.Documentaţiile geotehnice pot fi întocmite atât pentru construcţii noi, cât şi pentru
construcţii existente, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire sau autorizaţiei de desfiinţare,
pentru toate fazele de proiectare stabilite prin legislatia în vigoare. De asemenea, documentaţiile
geotehnice se pot întocmi şi pentru elaborarea expertizelor tehnice sau juridice, pentru studii de
impact cât şi pentru obtinerea avizelor de mediu.
Conţinutul şi gradul de detaliere al documentaţiilor geotehnice diferă în funcţie de faza de
proiectare şi de categoria geotehnică a lucrării. Probele de pământ şi apă se vor încerca numai în
laboratoare autorizate ISC.În toate cazurile se impune verificarea unei documentaţii geotehnice;
verificarea este efectuată de un verificator de proiecte pentru domeniul Af.

14.2. Reglementări tehnice

Documentul care reglementează întocmirea documentaţiilor geotehnice pe teritoriul


României este normativul NP074-2014.

14.3. Scop

Scopul studiilor geologico-tehnice si geotehnice este acela de a furniza datele necesare


proiectării şi executării lucrărilor în vederea:
-alegerii variantei cele mai favorabile din punct de vedere al scopului construcţiei,
importanţa şi economicitatea lucrărilor, în funcţie de carcateristicile şi stabilitatea terenului
de fundare, de numărul şi mărimea lucrărilor, de volumul de terasamente necesare şi de
stabilitatea acestora;
-fixării amplasamentelor lucrărilor de artă (viaducte, poduri cu deschidere mai mare de
10,00 m, tunele etc.), alegerea adâncimii de fundare pentru aceste lucrări, clasificarea şi
caracterizarea tehnică a pământului în funcţie de caracteristicile fizico-mecanice.

14.4. Tipuri de documenţii tehnice pentru construcţii

Rezultatele cercetărilor geologice tehnice şi geotehnice obţinute prin cercetarea materialului


documentar şi de arhivă, recunoaşterea şi cartarea geologică-tehnică a terenului, prospectarea şi
explorarea terenului, încercările de teren şi laborator, sunt sistematizate într-o documentaţie
geotehnică după cum urmează:
Aviz geotehnic preliminar - utilizat pentru fazele preliminare de proiectare (studiul de
prefezabilitate şi/sau studiul de fezabilitate).
Studiul geotehnic – reprezintă documentaţia de bază pentru proiectarea unei construcţii. Acest
document face parte iuntegrantă din proiectul tehnic pentru execuţia construcţie şi este ataşat la

175
Geotehnica – îndrumător de laborator
proiectul pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie. In funcţie de etapa de proiectare existentă se
poate realiza în următoarele forme:
Studiu geotehnic de detaliu – necesar în situaţiile în care pentru proiectarea detaliilor de execuţie
sunt necesare elemente suplimentare faţă de cele furnizate de studiul geotehnic.
Studiul geotehnic pentru proiectul în fază unică – în această situaţie se realizaează o singură
documentaţie valabilă pentru toate fazele de construcţie: prefezabilitate, fezabilitate, autorizaţie,
proiect tehnic, monitorizare, etc.
Raportul de monitorizare geotehnică a execuţiei – monitorizarea geotehnică a executiei lucrărilor
urmareşte să asigure ca lucrările legate de teren sunt realizate în conformitate cu proiectul tehnic. În
urma măsurătorilor executate (măsurători topografice, înclinometrice. etc) se urmăreşte dacă
evoluţia construcţiei şi a terenului este conform previziunilor din proiect. Dacă se observă diferenţe
se impune adaptarea detaliilor de execuţie, în functie de comportarea lucrărilor în faza de
constructie respectivă.
Expertiza geotehnica - reprezinta expertizarea unuia sau a mai multor elemente geotehnice ale
unei lucrări noi, în faza de proiectare ori în faza de execuţie, sau a unei lucrări existente. Această
situaţie poate apare în cazul modificării încărcărilor, în cazul producerii unor avarii sau în orice
situaţie specială care necesită personal cu înaltă calificare. In cazul unei lucrari cu avarie,
obiectivele principale ale expertizei geotehnice le constituie investigarea cauzelor geotehnice ale
avariei constatate şi evaluarea remediilor ce trebuie avute in considerare. Realizarea expertizei
geotehnice se efectuează de experţi în domeniul A(f).
Tabelul 14.1. Exigente minimale în corelare cu categoriile geotehnice
Categoria geotehnica 1 Categoria geotehnica 2 Categoria geotehnica 3

Tipuri de lucrări include doar lucrarile mici si include tipuri reprezentate prin lucrari
relativ simple: conventionale de lucrari foarte mari sau
- pentru care este posibil sa se si fundatii, fara riscuri iesite din comun si prin
admita ca exigentele majore sau conditii de structuri implicand
fundamentale vor fi satisfacute teren si de solicitare riscuri majore sau
folosindu-se experienta neobisnuite incarcari exceptional de
dobandita si investigatiile ori exceptional de severe, amplasate in
geotehnice calitative; pentru dificile conditii de teren dificile.
care riscurile pentru bunuri si
persoane sunt neglijabile
Investigatii Santuri, penetrari si foraje de Investigatii de rutina Investigatiile mentionate
geotehnice recunoastere a terenului cuprinzand santuri, la Categoria geotehnica
penetrari foraje, 2 si, in plus, incercari cu
incercari in laborator si caracter special in
eventual pe teren laborator si pe teren
Metode de Metode de proiectare bazate pe Calcule de rutina pentru Calcule mai complexe,
proiectare masuri prescriptive si proceduri stabilitate/capacitate care pot sa nu faca parte
simplificate, de exemplu, portanta si deformatii din normele in vigoare
utilizarea tabelelor cu presiuni folosind metode uzuale
conventionale la fundarea recomandate in normele
directa. Calculele de stabilitate in vigoare
si de
deformatii pot sa nu fie
necesare

176
Cap. 14. Întocmirea documentaţiilor geotehnice
14.5. Întocmirea studiului geotehnic

Studiul geotehnic cuprinde două părţi:


- partea scrisă.
- partea grafică.
În cadrul părţii scrise se cuprind mai multe capitole care se referă la următoarele aspecte:
14.5.1. Introducerea în care se arată scopul cercetărilor efectuate, eventualele cercetări
anterioare, volumul cercetărilor şi caracteristicile construcţiilor pentru care s-a executat
cercetarea. Se delimitează zona cercetată încadrarea ei într-o unitate geomorfologică,
geologică şi tectonică. Se specifică organizarea, etapa de proiectare şi caracteristicile
principale ale construcţiilor şi lucrărilor pentru care s-au efectuat cercetările.
14.5.2. Parte generală, care cuprinde mai multe subcapitole, care din punct de vedere al
conţinutului se referă la următoarele aspecte:
- GEOMORFOLOGIA ZONEI – se descriu principalele forme de relief, suprafeţele
ocupate de formele de relief şi se fac aprecieri privind direcţia şi modul de dezvoltare al acestora în
viitor. Regiunea studiata se împarte în unităţi morfologice cu relief asemănător. Pe baza acestor date
se pot întocmi harţi şi schiţe geomorfologice, bloc-diagrame în care se redă schematic forma
reliefului şi structurile geologice pe care acestea s-au format.
- STRUCTURA GEOLOGICA – descrierea generală cu privire la poziţia şi grosimea
stratelor de pământ, natura pământului, vârsta rocilor, prezenţa fisurilor, a fracturilor, a unor goluri
mari în masivele de roci. Se prezintă raportul între formaţiunea geologică de bază (cu arătarea stării
de compactitate, fisurare, alterare) şi formaţiunile acoperitoare (cu arătarea grosimii acestora).
- HIDROLOGIC ŞI HIDROGEOLOGIC – caracteristicile hidrologice ale regiunii se
stabilesc prin cercetarea reţelei hidrografice, urmărindu-se următoarele aspecte: nivele maxime şi
minime ale apei, viteza de curgere, caracterul fundului albiei şi al malurilor, stabilitatea acestora,
debitul solid şi lichid, compoziţia chimica a apei. În acelaşi timp, se stabileşte lăţimea zonelor
inundabile şi perioada de stagnare a apei revărsate pe suprafaţa inundabilă. Cercetările
hidrogeologice au ca obiect de studiu pânzele de apă subterană, urmărindu-se: adâncimea relativă şi
absolută a nivelului apei subterane, variaţiile nivelului, compoziţia chimica a apei subterane şi
agresivitatea acesteia faţa de betoane.
- VEGETAŢIA, TIPUL VEGETAŢIEI şi influenţa acesteia aspra stabilităţii terenului.
- CLIMATIC – dintre factorii climatici care interesează în mod deosebit sunt precipitaţiile,
modul de distribuţie al acestora şi temperatura aerului, implicit adâncimea îngheţului (STAS 6054-
76). Pentru regiunile de munte se impune stabilirea zonelor supuse înzăpezirii, delimitarea
porţiunilor cu lavine, gheţari şi măsurile de protecţie împotriva întreruperii circulaţiei prin
înzăpezire.
- GRADUL DE SEISMICITATE. Se încadrează perimetrul cercetat din punct de vedere al
seismicităţii NP074-2014.
- ANTECEDENTELE TERENULUI. Se cuprind referiri la existenţa unor umpluturi, hrube,
construcţii vechi, exploatări miniere, a căror extindere şi localizare se redă şi pe hartă. Se prezintă
stabilitatea generală a zonei, precum şi eventualii factori care i-ai putea influenţa stabilitatea în
viitor. Se fac aprecieri asupra comportării construcţiilor existente.

177
Geotehnica – îndrumător de laborator
- OBSERVAŢIILE asupra construcţiilor existente referitor la modul cum se comportă
acestea începând de la data dării în folosinţă a acestora.
- INCADRAREA AMPLASAMENTULUI ŞI CONSTRUCŢIEI INTR-O CATEGORIE
GEOTEHNICĂ (vezi cap.3 Mijloace de cercetare a terenului de fundare).

14.5.3. O parte specială în care se expun şi analizează rezultatele cercetărilor de teren şi


laborator, evidenţiindu-se caracteristicile fizico-mecanice ale fiecărui strat în parte şi
care cuprinde:
Interpretarea rezultatelor obţinute prin sondaje şi măsurători geofizice, interpretarea
rezultatelor analizelor de laborator şi a lucrărilor experimentale efectuate, cu referiri la stratificaţia
terenului de fundare;
OBSERVAŢIE: Descrierea unui pământ se face astfel încât să se aibă în vedere textura
(gradul de uniformitate şi fineţea), structura (modul de aranjare a particulelor unele faţa de altele),
culoarea, starea de consistenţă sau de îndesare (după caz) şi caracteristicile ce îi sunt specifice, în
ordinea:
- categoria (pe baza granulozităţii, gradului de neuniformitate, plasticităţii);
- culoarea;
- starea de îndesare sau starea de consistenţă (pe baza gradului de îndesare, respectiv a
indicelui de consistenţă);
- caracteristicile particulare (conţinutul de impurităţi, lianţi, etc.).
Exemple:
- argilă vânătă, consistentă, cu concreţiuni calcaroase (Cl);
- argilă nisipoasă, cafenie cu pete cenuşii, moale, cu macropori şi resturi vegetale în curs
de carbonizare (saCl);
- nisip argilos, roşcat, vârtos, cu fragmente de cochilii (clSa);
- nisip mare, cafeniu-roşcat, afânat cu fragmente milimetrice de mică, cu liant feruginos
(Csa);
- bolovăniş cu pietriş rulat, cu îndesare medie, cuarţos albicios, cu resturi lemnoase
(grBo).
Se semnalează fenomene fizico-geologice nefavorabile construcţiei cum sunt: nisipuri foarte
afânate, zone mâloase, fenomene carstice, alunecări de teren, terenuri dificile de fundare etc,
indicându-se măsurile necesare pentru asigurarea stabilităţii construcţiilor.
În cazul când cercetarea terenului s-a făcut şi prin metode geofizice se redau rezultatele
acestora privind uniformitatea pământurilor şi a caracteristicilor acestora în perimetrul studiat.
Studiul geotehnic pentru faza definitivă de proiectare destinat lucrărilor de drumuri, va
cuprinde şi o serie de date referitoare la terasamente, surse de materiale;
- pentru săpături se indică adâncimea maximă funcţie de înălţimea critică a taluzului,
prezenţa apelor subterane, variaţia nivelului acestora, gradul de alterare al materialelor;
- pentru umpluturi se indică înălţimea maximă în funcţie de capacitatea portantă a
terenului de bază, prezenţa apei faţă de acesta;
- soluţii privind situaţia taluzelor: plantări, înierbări, cleionaje, ancoraje, etc.

178
Cap. 14. Întocmirea documentaţiilor geotehnice
Rezultatele încercărilor de laborator se centralizează într-o fişă conform Tabelului 14.1-
profil geotehnic al forajului. De obicei în profilul geotehnic al forajului sunt trecute valorile
carcateristice ale parametrilor geotehnici ai pământului cercetat.
Pe baza cercetărilor făcute conform celor prezentate anterior, se trece la ultimul capitol care
cuprinde:

14.5.4. Concluzii şi recomandări. Studiul geotehnic se încheie cu concluzii asupra


rezultatelor efectuate şi cu indicaţii privind obiectivele din tema proiectului referitoare la:
- amplasamentul şi sistemul constructiv optim, determinate de condiţiile geologice,
tehnice şi geotehnice ale terenului de fundare;
- valorile de calcul ale caracteristicilor geotehnice ale straturilor terenului de fundare;
- capacitatea portantă şi deformaţiile probabile;
- stabilitatea terenului de fundare;
- adâncimea şi sistemul de fundare optime;
- măsuri de execuţie dictate de condiţiile de teren;
- încadrarea rocilor din terenul de fundare în clasele prevăzute în normele de deviz pentru
terasamente şi săpături.
- aprecierea asupra agresivităţii apei subterane şi indicaţii constructive privind marca
cimentului şi armarea.
Toate aceste date servesc proiectantului la elaborarea proiectului construcţiei respective.

14.5.5. Partea grafică. Cuprinde planul de situaţie al amplasamentului (Figura 14.1.) cu


indicarea poziţiei lucrărilor de cercetare efectuate şi a construcţiilor proiectate, planul de
încadrare în zonă, fişele forajelor, coloanele stratigrafice (Figura 14.2.), profilele
geotehnice şi bloc-diagramele, diagramele de penetrare, rezultatele încercărilor geofizice,
etc.
Fişele forajelor redau stratificaţia terenului întâlnita în foraj şi în acelaşi timp caracteristicile
fizico-mecanice ale stratelor, obţinute prin analizele de laborator ale probelor (Tabel. 14.1). Pentru
fiecare foraj se recomandă prezentarea profilului geotehnic cu unele semne speciale.

179
Geotehnica – îndrumător de laborator

 

DPSH-B7 panta 4% 

DPSH-B2
DPSH-B3 F103
F105
DPSH-B6
S101

S EC
Constructie
S103 Parter S102

TIUN
DPSH-B1

EG
EOL
F101

OGIC
F104

A 1-1
'
DPSH-B5 DPSH-B4
F102

aj
Pas

LEGENDA
Foraj geotehnic

Penetrare dinamica supergrea DPSH-B

Sondaj

Sectiune geologica

Figura 14.1. Plan de situaţie al unui amplasament


F101 F102 F103 F104 F105 S101 S102 S103

Figura 14.2. Coloane stratigrafice

180
Cap. 14. Întocmirea documentaţiilor geotehnice

68.50m
DPSH-B7

60
50
F103

40

S101
30

F101
20
10
0

F102
0.00 =+369.95m

-2.00

-4.00

-6.00

-8.00

Figura 14.3. Stratificaţia terenului în profil litologic

181
Geotehnica – îndrumător de laborator
Tabelul 14.1. Fişa forajului cu rezultatele analizelor de laborator geotehnic

182
Cap. 14. Întocmirea documentaţiilor geotehnice
Corelarea forajelor permite trasarea profilelor geotehnice şi a bloc-diagramelor, care
prezintă stratificaţia terenului din perimetrul cercetat.
Se prezintă calcule de stabilitate a versanţilor şi taluzurilor, calcule de repartiţie a eforturilor
în terenul de fundare şi calcule ale deformaţiilor (tasărilor) probabile. Sunt anexate reprezentări
grafice speciale ale prelucrărilor statistice asupra rezultatelor analizelor de laborator şi de teren,
reprezentări ale compoziţiei granulometrice, curbe de compresiune-tasare, curbe de consolidare, etc.

14.5.6. Studiul geotehnic (partea scrisă şi partea grafică), ca rezultat al cercetărilor


geotehnice asupra amplasamentului construcţiei constituie elementul de pornire pentru
proiectarea construcţiei, făcând parte integrantă din acest proiect.
Acesta va fi păstrat de proiectant, beneficiarul lucrărilor de construcţii şi de autoritatea
locală. Documentul va fi ataşat la Cartea Construcţiei.

14.6. Cercetări speciale în faza de execuţie şi exploatare a construcţiei. Monitorizare.


În timpul execuţiei construcţiei, instituţia care a efectuat studiile geotehnice va verifica
confirmarea în natură a elementelor geotehnice care stau la baza studiului.
Dacă în timpul săpăturilor se constată nepotriviri între situaţia reală şi cea prevăzută în
proiect, nepotriviri care pot face necesare schimbări în proiectul iniţial, atât organele de proiectare,
cât şi cel de cercetare vor lua măsurile necesare.
Proiectantul va întocmi, dacă este cazul, programul de observaţii, asupra construcţiei în
timpul execuţiei şi exploatării acesteia.
Observaţiile legate de comportarea în timp se referă la:
- urmărirea tasării construcţiei conform STAS 2745-88;
- urmărirea deformaţiilor terenului de fundare;
- urmărirea eforturilor în terenul de fundare;
- urmărirea variaţiei nivelului apelor subterane;
- urmărirea stabilităţii versanţilor.
Monitorizarea se face de obicei cu metode topografice şi înclinometrice.
Observaţiile de mai sus cad în sarcina proiectantului în faza de execuţie, iar după intrarea în
exploatare a construcţiei, în sarcina beneficiarului. Programul de observaţii se va realiza de către o
societate autorizată în acest sens.
Pentru unele lucrări şi construcţii, proiectantul poate prevedea în faza de cercetare şi
execuţie, realizarea unor încercări la scara naturală sau redusă cât şi experimentarea unor tehnologii
de execuţie.
Pentru urmărirea aplicării prevederilor proiectantului şi adaptării soluţiilor constructive la
condiţiile reale de teren, proiectantul sau beneficiarul pot solicita, în faza de execuţie, asistenţă
tehnică din partea organelor de specialitate.

183
Geotehnica – îndrumător de laborator
14.7. Bibliografie:

1. Lungu I., Stanciu A. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Ed. Politehnium, Iaşi, 2013
2. Pop V., Popa, A. – Exemple de calcul. Geotehnică. Lito UTCN, Cluj-Napoca, 1994
3. Popa A., Farcaş V. – Geotehnică. Teorie şi exemple de calcul,Ed. UTPress, Cluj Napoca,
2014.
4. Popa A., Roman F. & all – Geotehnică lucrări de laborator, Lito UTCN, Cluj Napoca 1993
5. NP 074-2014 Normativ privind documentaţiile geotehnice pentru construcţii.

184
CUPRINS

pag.
1. INTRODUCERE. IMPORTANŢA CUNOAŞTERII CARACTERISTICILOR FIZICO-MECANICE ALE PĂMÂNTURILOR PENTRU 8
LUCRĂRILE DE CONSTRUCŢII
dr.ing. Vasile FĂRCAŞ
1.1. Generalităţi 8
1.2. Importanţa cunoaşterii caracteristicilor fizico-mecanice ale pământurilor pentru lucrările de construcţii 8
1.3. Bibliografie 10
2. CLASIFICAREA TEHNICO-GEOLOGICǍ A ROCILOR TARI ŞI PǍMÂNTOASE 11
dr.ing.geol. Anca BALOG, dr.ing. Vasile FĂRCAŞ
2.1. Clasificarea geotehnică 11
2.2. Clasificarea geologică 12
2.3. Clasificarea geologică tehnică 14
2.4. Identificarea 14
2.4.1. Granulozitatea 16
2.4.2. Plasticitatea 16
2.5. Clasificarea pământurilor după modul de comportare la săpare 16
2.6. Bibliografie 20
3. MIJLOACE DE CERCETARE GEOLOGICO-TEHNICĂ ŞI GEOTEHNICĂ A TERENULUI DE FUNDARE 21
dr.ing. Vasile FĂRCAŞ
3.1. Reglementări tehnice 21
3.2. Generalităţi 21
3.3. Adâncimea şi dezvoltarea în plan a zonei de investigare 22
3.3.1. Stabilirea categoriei geotehnice 22
3.3.2. Adâncimea şi dezvoltarea în plan a zonei de investigare 24
3.3.3. Tipuri de investigaţii in situ şi în laborator 25
3.4. Metode de investigare a terenului în situ 27
3.4.1. Cercetarea terenului prin sondaje deschise 27
3.4.2. Cercetarea terenului prin foraje 30
3.4.3. Încercarea prin penetrare 32
3.4.3.1. Cercetarea terenului prin penetrare statică (CPT-U – cone penetration test) 33
3.4.3.2. Cercetarea terenurilor prin penetrarea dinamică (DP) 36
3.4.3.3. Cercetarea terenului prin penetrare dinamică standard în foraj (SPT) 38
3.4.4. Încercarea cu placa (PLT) 39
3.4.5. Metode Geofizice 40
3.5. Bibliografie 42
4. DETERMINAREA GRANULOZITĂŢII 43
dr.ing. Nicoleta ILIEŞ
4.1. Reglementari tehnice 43
4.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă 43
4.3. Consideraţii teoretice 43
4.4. Analiza granulometrică prin metoda cernerii 44
4.4.1. Aparatură şi materiale 44
4.4.2. Procedura de lucru 45
4.4.2.1. Recoltarea și pregătirea probelor 45
4.4.2.2. Pregătirea aparaturii 45
4.4.2.3. Mod de lucru 45
4.4.6. Exprimarea și interpretarea rezultatelor 46
4.5. Metoda sedimentării 46
4.5.1. Aparatură şi materiale 46
4.5.2. Procedura de lucru 47
4.5.2.1. Recoltarea și pregătirea probelor 49
4.5.3. Mod de lucru 50
4.5.4. Exprimarea și interpretarea rezultatelor 51
4.6. Aplicație 54
4.7. Bibliografie 56
5. DETERMINAREA INDICILOR DE STRUCTURĂ 57
dr.ing. Olimpiu MUREŞAN
5.1. Reglementări tehnice 57
5.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă 57
5.3. Generalităţi 57
5.4. Determinare densităţii şi a greutăţii volumice a scheletului pământului prin metoda picnometrului 58
5.4.1. Consideraţii teoretice 58
5.4.2. Aparatură şi materiale 58
5.4.3. Procedura de lucru 59
5.4.3.1. Recoltarea şi pregătirea probelor 59
5.4.3.2. Pregătirea aparaturii 60
5.4.3.3. Mod de lucru 60
5.4.4. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor 62
5.4.5. Concluzii 63
5.5. Determinarea greutăţii volumice a pământurilor în stare naturală de umiditate 64
5.5.1. Consideraţii teoretice 64
5.5.2. Metoda cu ştanţa 64
5.5.2.1. Aparatură şi materiale 64
5.5.2.2. Pregătirea aparaturii 65
5.5.2.3. Mod de lucru 65
5.5.2.4. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor 66
5.5.3. Metoda prin cântărire hidrostatică 67
5.5.3.1. Aparatură şi materiale 67
5.5.3.2. Recoltarea şi pregătirea probelor 67
5.5.3.3. Pregătirea aparaturii 67
5.5.3.4. Mod de lucru 67
5.5.3.5. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor 68
5.6. Determinarea porozităţii şi a indicelui porilor 69
5.6.1. Utilizare rezultatelor în practica curentă 69
5.6.2. Aparatură şi materiale 69
5.6.3. Recoltarea şi pregătirea probelor 69
5.6.4. Pregătirea aparaturii 69
5.6.5. Mod de lucru 69
5.6.6. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor 69
5.7. Determinarea gradului de îndesare şi a capacităţii de îndesare 71
5.7.1. Utilizare rezultatelor în practica curentă 71
5.7.2. Consideraţii teoretice 71
5.7.3. Determinarea indicelui porilor în stare maximă de afânare emax 72
5.7.3.1. Aparatură şi materiale 72
5.7.3.2. Recoltarea şi pregătirea probelor 72
5.7.3.3. Pregătirea aparaturii 72
5.7.3.4. Mod de lucru 72
5.7.3.5. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor 73
5.7.4. Determinarea indicelui porilor în stare maximă de îndesare emin 73
5.7.4.1. Aparatură şi materiale 73
5.7.4.2. Recoltarea şi pregătirea probelor 73
5.7.4.3. Pregătirea aparaturii 73
5.7.4.4. Mod de lucru 74
5.7.4.5. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor 74
5.7.5. Concluzii 75
5.8. Aplicaţii la calculul indicilor geotehnici 75
5.8.1. Indici de structură determinaţi în laborator 75
5.8.2. Indici de structura calculaţi pe baza indicilor determinaţi în laborator 75
5.8.3. Relaţii de legătură între indici 76
5.9. Bibliografie 78
6. DETERMINAREA UMIDITĂŢII PĂMÂNTURILOR. METODA DE LABORATOR 79
ing. Radu COŢ
6.1. Reglementări tehnice 79
6.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă 79
6.3. Consideraţii teoretice 79
6.4. Aparatură şi materiale 79
6.5. Procedura de lucru 80
6.5.1. Recoltarea şi pregătirea probelor 80
6.5.2. Mod de lucru 80
6.6. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor 80
6.7. Bibliografie 82

7. DETERMINAREA LIMITELOR DE PLASTICITATE 83


dr.ing. Nicoleta ILIEŞ
7.1. Reglementari tehnice 83
7.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă 83
7.3. Consideraţii teoretice 83
7.4. Determinarea limitei inferioare de plasticitate (limita de frământare) wp 84
7.4.1. Metoda cilindrilor de pământ 84
7.4.1.1. Aparatură şi materiale 84
7.4.1.2. Procedura de lucru 85
7.4.1.3. Recoltarea și pregătirea probelor 85
7.4.1.4. Pregătirea aparaturii 85
7.4.1.5. Mod de lucru 85
7.4.1.6. Exprimarea și interpretarea rezultatelor 85
7.5. Determinarea limitei superioare de plasticitate (limita de curgere) wL 86
7.5.1. Metoda cu cupa 86
7.5.1.1. Aparatură şi materiale 86
7.5.1.2. Procedura de lucru 86
7.5.1.3. Recoltarea și pregătirea probelor 87
7.5.1.4. Pregătirea aparaturii 87
7.5.1.5. Mod de lucru 88
7.5.1.6. Exprimarea și interpretarea rezultatelor 88
7.5.2. Metoda într-un singur punct 89
7.5.2.1. Aparatură şi materiale 89
7.5.2.2. Procedura de lucru 89
7.5.2.3. Recoltarea și pregătirea probelor 89
7.5.2.4. Pregătirea aparaturii 89
7.5.2.5. Mod de lucru 89
7.5.2.6. Exprimarea și interpretarea rezultatelor 90
7.5.3. Metoda cu conul 91
7.5.3.1. Aparatură şi materiale 91
7.5.3.2. Procedura de lucru 91
7.5.3.3. Recoltarea și pregătirea probelor 91
7.5.3.4. Pregătirea aparaturii 91
7.5.3.5. Mod de lucru 91
7.5.3.6. Exprimarea și interpretarea rezultatelor 92
7.6. Aplicații 93
7.6.1. Aplicaţia 1 93
7.6.2. Aplicaţia 2 93
7.6.3. Aplicaţia 3 94
7.7. Bibliografie 94
8. DETERMINAREA PERMEABILITĂŢII PĂMÂNTULUI 95
dr.ing. Călin GHERMAN
8.1. Reglementări tehnice 95
8.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă 95
8.3. Noţiuni teoretice 95
8.4. Metoda permeametrului cu gradient hidraulic constant fără sucţiune 96
8.4.1. Aparatură şi materiale 96
8.4.2. Pregătirea şi recoltarea probei 97
8.4.3. Pregătirea încercării 97
8.4.4. Exprimarea rezulatelor 97
8.5. Metoda permeametrului cu gradient hidraulic constant cu sucţiune 98
8.5.1. Aparatură şi materiale 98
8.5.2. Pregătirea şi recoltarea probei 99
8.5.3. Pregătirea încercării 99
8.5.4. Exprimarea rezultatelor 99
8.6. Metoda permeametrului cu gradient hidraulic variabil 99
8.6.1. Aparatură şi materiale 99
8.6.2. Pregătirea şi recoltarea probei 100
8.6.3. Pregătirea încercării 100
8.7. Interpretarea rezultatelor 101
8.8. Aplicaţii 102
8.8.1. Aplicaţia 1 102
8.8.2. Aplicaţia 2 102
9. DETERMINAREA UMIDITĂŢII OPTIME DE COMPACTARE. ÎNCERCAREA PROCTOR 103
dr.ing. Dorin MOLDOVAN
9.1. Reglementări tehnice 103
9.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă 103
9.3. Consideraţii teoretice 103
9.4. Aparatură şi materiale 104
9.5. Procedura de lucru 105
9.5.1. Recoltarea şi pregătirea probelor 106
9.5.2. Pregătirea aparaturii 107
9.5.3. Mod de lucru 107
9.6. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor 108
9.7. Concluzii 114
9.8. Aplicaţii 114
9.8.1. Aplicaţia 1 114
9.9. Bibliografie 116
10. DETERMINAREA CARACTERISTICILOR PĂMÂNTURILOR CONTRACTILE 117
dr.ing. Dorin MOLDOVAN
10.1. Reglementări tehnice 117
10.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă 117
10.3. Consideraţii teoretice 117
10.4. Aparatură şi materiale 118
10.5. Procedura de lucru 119
10.5.1. Recoltarea şi pregătirea probelor 120
10.5.2. Pregătirea aparaturii 120
10.5.3. Mod de lucru 121
10.6. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor 124
10.7. Aplicaţii 128
10.7.1. Aplicaţia 1 128
10.8. Bibliografie 128
11. DETERMINAREA CARACTERISITICILOR DE COMPRESIBILITATE PRIN ÎNCERCAREA EDOMETRICĂ 129
dr.ing. Călin GHERMAN
11.1. Reglementări tehnice 129
11.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă 129
11.3. Consideraţii teoretice 129
11.4. Aparatură şi materiale 129
11.5. Procedura de lucru 130
11.5.1. Recoltarea şi pregătire probei 130
11.5.2. Pregătirea încercării 131
11.5.3. Mod de lucru 131
11.5.3.1. Încercarea de compresiune tasare 131
11.5.4. Exprimarea rezultatelor 134
11.5.4.1. Curba de compresiune tasare 134
11.5.4.2. Curba de compresiune porozitate 134
11.5.4.3. Presiunea de preconsolidare 136
11.5.4.3.1. Metoda bisectoarei 136
11.5.4.3.2. Metoda curbei corectate 137
11.6. Încercarea de compresiune consolidare 138
11.6.1. Exprimarea rezultatelor 139
11.7. Concluzii 141
11.8. Aplicaţii 141
11.8.1. Aplicaţia 1 141
11.9. Bibliografie 144
12. DETERMINAREA ÎN LABORATOR A REZISTENŢEI LA FORFECARE A PĂMÂNTURILOR 145
dr.ing. Iulia MOLNAR
12.1. Reglementări tehnice 145
12.2. Consideraţii teoretice 145
12.3. Utilizarea rezultatelor în practică 146
12.4. Încercarea de forfecare directă 146
12.4.1. Consideraţii teoretice 146
12.4.2. Pregătirea probelor 146
12.4.3. Aparatura necesară pentru determinare 147
12.4.4. Efectuarea încercării 148
12.4.4.1. Încercarea de forfecare în sistem consolidat - drenat (CD) 148
12.4.4.2. Încercarea de forfecare în sistem consolidat- nedrenat (CU) 149
12.4.4.3. Încercarea de forfecare în sistem neconsolidat- nedrenat (UU) 150
12.4.5. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor 150
12.4.5.1. Metoda grafică 150
12.4.5.2. Metoda analitică 150
12.5. Încercarea de compresiune monoaxială 153
12.5.1. Consideraţii teoretice 153
12.5.2. Pregătirea probelor 154
12.5.3. Aparatură şi materiale necesare 154
12.5.4. Efectuarea încercării 155
12.5.5. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor 155
12.6. Încercarea de compresiune triaxială 158
12.6.1. Consideraţii teoretice 158
12.6.2. Pregătirea probelor 158
12.6.3. Aparatură şi materiale necesare 159
12.6.4. Efectuarea încercării 161
12.6.4.1. Încercarea de compresiune triaxială în sistem consolidat-drenat (CD) 161
12.6.4.2. Încercarea de compresiune triaxială în sistem consolidate-nedrenat (CU) 164
12.6.4.3. Încercarea de compresiune triaxială în sistem neconsolidat-nedrenat (UU) 164
12.6.5. Exprimarea şi interpretarea rezultatelor 164
12.7. Bibliografie 168
13. DETERMINAREA GREUTĂŢII VOLUMICE PE TEREN 169
ing. Radu COŢ
13.1. Reglementări tehnice 169
13.2. Utilizarea rezultatelor în practica curentă 169
13.3. Principiul metodelor 169
13.4. Determinarea greutăţii volumice pe teren prin metoda determinării volumului cu nisip afânat 169
13.4.1. Aparatura şi materiale 169
13.4.2. Mod de lucru 169
13.4.3. Exprimarea rezultatelor 170
13.5. Determinarea greutăţii volumice pe teren prin metoda determinării volumului cu apă şi cu folie de material 171
plastic.
13.5.1. Aparatura şi materiale 171
13.5.2. Mod de lucru 171
13.5.3. Exprimarea rezultatelor 172
13.6. Determinarea greutăţii volumice pe teren prin metoda topografică 172
13.6.1. Aparatura şi materiale 172
13.6.2. Mod de lucru 172
13.6.3. Exprimarea rezultatelor 173
13.7. Bibliografie 174
14. ÎNTOCMIREA DOCUMENTAŢIILOR GEOTEHNICE 175
dr.ing. Vasile FĂRCAŞ
14.1. Generalităţi 175
14.2. Reglementări tehnice 175
14.3. Scop 175
14.4. Tipuri de documenţii tehnice pentru construcţii 175
14.5. Întocmirea studiului geotehnic 177
14.5.1. Introducerea 177
14.5.2. Parte generală 177
14.5.3. O parte specială 178
14.5.4. Concluzii şi recomandări 179
14.5.5. Partea grafică 179
14.5.6. Studiul geotehnic 183
14.6. Cercetări speciale în faza de execuţie şi exploatare a construcţiei. Monitorizare. 183
14.7. Bibliografie 184