Sunteți pe pagina 1din 21

Evolutia mijloacelor de

transport - sisteme ecologice


pentru deplasare
Prof.univ.dr.ing. Panaitescu
Mariana
Introducere
• O dată cu apariția nevoii de deplasare a
omului, pe distanțe din ce în ce mai mari,
modalitățile de transport s-au dezvoltat și
s-au diversificat până în zilele noastre, și
vor continua să o facă. Inventarea roții și a
motoarelor au fost poate principalele
reușite ale omenirii în dezvoltarea
mijloacelor de transport.
Primele modalități de transport
• au fost plutele, bărcile pentru deplasarea pe apă, iar pentru
deplasarea pe uscat s-au domesticit animale, în special caii, folosiți
prin călărit.
• Balonul cu aer cald a fost inventat pentru deplasarea în aer.
• Inventarea roții a dus la construirea mijloacelor de transport pe care
le-au atașat animalelor (care, trăsuri, căruțe etc).
• Apare bicicleta.
• O data cu progresul tehnologic, componenta animală din cadrul
mijloacelor de transport, dispare, fiind înlocuită de motor. Motoarele
cu aburi au fost folosite pentru bărci,vapoare, ambarcațiuni,
tractoare, locomotive (motoarele cu aburi necesitau lemn sau
cărbune, și apa pentru a funcționa).
• Rafinarea și utilizarea petrolului a dus la apariția motorului cu
combustie(ardere) internă, principalii combustibili folosiți în prezent
fiind benzina, motorina(diesel) și GPL.
Principalele forme de transport
din zilele noastre
• Sunt: bicicletele, scuterele, automobilele personale, autobuzele,
autocarele , trenurile, avioanele.
• În funcție de zona de pe glob, unele sunt folosite mai mult, iar altele
mai puțin.
• Folosirea intensivă a zăcămintelor de petrol pentru domeniul
transportului duce la epuizarea aceastei resurse neregenerabile, iar
arderea acestor combustibili în motoarele autovehiculelor duce la
poluarea atmosferică, în special a centrelor urbane.
• Preocuparea crescândă legată de impactul omului asupra mediului
înconjurător, a dus la dezvoltarea unor tehnologii de transport mai
prietenoase cu mediul.
• Astfel, au apărut mașinile care funcționează cu hidrogen, mașinile
electrice (unele chiar alimentate prin panouri solare), trenurile pe
pernă magnetică și chiar avioanele solare.
RESURSE
• Principalele tipuri de resurse folosite în
prezent pentru transport sunt
hidrocarburile (combustibili fosili derivati
din petrol – benzina, motorina, GPL).
Benzina
• Motoarele care funcționează pe benzină –
au consum mare de combustibil, cost
mare al combustibilului, poluare destul de
mare, performanțe sportive ridicate;
Motorina
• Motoarele care funcționează pe motorină
(diesel) - au consum mai mic decât cele pe
benzină, cost mare al
combustibilului(aproximativ egal cu benzina),
poluare mai mare ca la benzină(aici parerile sunt
împărțite, iar producerea de filtre din ce în ce
mai performante, poate reduce această
problemă), performanțe sportive scăzute (pe
distanțe scurte, sau în curse de mașini),
performanță ridicată în pantă, zgomot crescut;
GPL
• Motoarele care functioneaza pe GPL (gaz
petrolier lichefiat) – au consum puțin mai
mare ca cele pe benzină (aprox 10%),
costul combustibilului este mult mai mic
decât benzina și motorina (GPLul este
aproape de două ori mai ieftin); poluarea
atmosferică este mai mică; costuri reduse
de obținere a combustibilului în rafinării
(față de benzina și motorină);
Gaz natural
• O altă resursă naturală care este folosită ca și
combustibil în motoarele cu ardere internă este gazul
natural, sub formă comprimată (GNC), sau mai rar,
gazul natural lichefiat(GNL); gazul natural este folosit
într-un motor clasic (cu ardere internă), și este stocat în
mașină, în recipienți de regulă cilindrici, utilizarea GNC
fiind foarte asemanatoare cu a GPLului; pentru utilizarea
GNC, motorul mașinii necesita mici modificări, iar
alimentarea se face din pompe speciale de gaz natural.
Gazul natural este unul dintre cele mai puțin poluante
tipuri de combustibil extras de sub pământ.
Tehnologiile “verzi”
• fac posibilă utilizarea următoarelor resurse pentru transport:
• 1. Biocombustibili (/biocarburanti) – Bioetanol, Biodiesel și
Biogaz – sunt combustibili produși prin reciclare/procesare de:
• - biomasă (resturi lemnoase, resturi furajere din agricultură, plante
ca agae, trestie de zahăr, floarea soarelui, rapiță, orez, porumb,
soia, alge, boabe cafea, pepene etc),
• - resturi organice din gunoiul din gospodarie(zaț cafea, hârtie,
carton, coji de fructe și legume, semințe etc),
• - uleiul uzat din gospodărie/restaurante/fast-fooduri, cat si uleiul
extras din diferite plante (porumb, floarea soarelui, palmier etc)
• - nămolul din stațiile de epurare,
• - deșeurile organice din gropile de gunoi etc
• Biocombustibilii sunt de regulă folosiți în amestec cu combustibilii
clasici. Arderea lor produce o poluare mai mică decât benzina,
motorina, GPL, având avantajul că pot fi produși chiar și în
microferme, sau mici întreprinderi.
Tehnologiile “verzi”
• 2. Energie electrică
• Automobilele care funcționează cu motoare electrice au
baterii/acumulatori care pot fi reîncărcați chiar și la o priză obișnuită.
Au poluare directă zero (nu exista noxe), performanțe scăzute,
autonomie de funcționare redusă (mașina trebuie reîncărcată destul
de des), și un cost mare.
• Unele automobile își completează energia electrica necesara, prin
panouri solare amplasate pe capotă (care captează și transformă
energia solară în energie electrica) sau prin stocarea energiei de
frânare.
• De asemenea, există prototipuri de avioane electrice care fie
funcționează cu energie electrică produsă prin conversia energiei
solare prin panouri aflate la sol, sau chiar avioane "tapetate" cu
panouri solare (în special pe aripi), care își reîncarcă bateriile în
zbor.
Tehnologiile “verzi”
• 3. Hidrogen
• Hidrogenul este utilizat ca și combustibil
alternativ, care este nepoluant (mașina nu
elimină noxe poluante, ci doar vapori de apă).
Crearea hidrogenului însă poate dăuna
mediului, acesta fiind extras și din metan sau
combustibili fosili; pe lângă acestea, hidrogen
poate fi produs si cu ajutorul vântului, energiei
solare, energiei nucleare, sau din apă.
Tehnologiile “verzi”
• 4. Propulsie în câmp magnetic
• Unele trenuri de mare viteză funcționează în
baza unui camp magnetic foarte puternic care
permite levitarea trenurilor la câțiva cm (trenurile
nu ating șina) și care le propulsează cu viteze
foarte mari (chiar și peste 500km/h). Cele mai
cunoscute sisteme de acest fel sunt
Transrapid(Germania) și JR Maglev(Japonia).
Tehnologiile “verzi”
• 5. Aer comprimat
• În prezent, există deja mașini care funcționează pe aer.
Aerul este comprimat, și stocat în rezervor sub foarte
mare presiune, astfel încât la eliberarea acestuia spre
motor, forța lui face ca mașina să se deplaseze.
Alimentarea rezervorului cu aer comprimat se face fie pe
baza unui compresor inclus în mașină, fie la pompe
speciale cu aer comprimat. Autovehiculele care
funcționează pe aer sunt de obicei mai mici, și destinate
în special pentru transportul urban, însă sunt printre cele
mai prietenoase cu mediul, utilizând doar aerul ca și
combustibil, și având poluare zero pe țeava de
eșapament.
Concluzii
• Transportul reprezintă la nivel mondial o sursa importantă de
poluare. Investirea în tehnologii moderne, ecologice, mult mai
prietenoase cu mediul, este obligatorie pentru conservarea
resurselor naturale, protejarea naturii și protejarea sănătății
oamenilor.
• Politica transporturilor: principii generale
• Politica transporturilor se numără printre primele domenii politice
incluse în Tratatul de la Roma. Pe lângă deschiderea pieţelor
transporturilor şi crearea condiţiilor de concurenţă echitabilă,
modelul unei „mobilităţi durabile” a dobândit în ultimii ani o
semnificaţie din ce în ce mai importantă.
• BAZA JURIDICĂ
• Articolul 3 alineatul (1) litera (f) şi titlul V din Tratatul CE (Tratatul de
la Lisabona: Articolul 4 alineatul (2) litera (g) precum şi partea III
titlul VI din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene).
Evolutii legislative in transporturi
• Cartea albă privind realizarea pieţei interne din anul 1985 cuprinde
recomandări pentru realizarea liberei circulaţii a serviciilor şi semnalează
anumite cerinţe pentru politica de transporturi comună. În noiembrie 1985,
Consiliul a adoptat trei linii directoare majore pentru următoarele domenii:
realizarea unei pieţe libere (fără restricţii cantitative) până cel târziu în anul
1992, suplimentarea contingentelor bilaterale şi a contingentului comunitar,
precum şi eliminarea distorsiunilor concurenţiale. În plus, Consiliul a adoptat
un plan de lucru în care se stabileau obiectivele de atins până la data de 31
decembrie 1992 pentru toate modalităţile de transport (terestru, maritim şi
aerian). Acestea includeau şi dezvoltarea infrastructurilor de transport de
interes comunitar, simplificarea controalelor şi formalităţilor la frontieră,
precum şi îmbunătăţirea siguranţei.
• Pe data de 2 decembrie 1992, Comisia a adoptat Cartea albă privind
dezvoltarea viitoare a politicii comune în domeniul transporturilor.
Centrul de greutate al documentului îl reprezenta deschiderea pieţelor
transportului. Totodată, Cartea albă marca un punct de cotitură spre o
abordare integrată, care să includă toate modalităţile de transport pe baza
modelului „mobilităţii durabile”.
Evolutii legislative in transporturi
• În Cartea verde din 20 decembrie 1995 intitulată „Tarifarea echitabilă şi eficientă în transporturi”
[COM(95) 691], Comisia tratează costurile de transport externe. Prin intermediul Cărţii verzi,
Comisia urmărea realizarea unui sistem de preţuri echitabil şi eficient pentru sectorul
transporturilor, care să reflecte aceste costuri, şi menit să diminueze distorsiunile concurenţiale în
cadrul modalităţilor de transport individuale şi între acestea. În acest context au fost puse în
discuţie mai ales măsuri fiscale. În Cartea albă a Comisiei din data de 22 iulie 1998, dată
ulterior publicităţii şi intitulată „Tarife echitabile pentru utilizarea infrastructurii: o abordare pe etape
pentru stabilirea unui cadru comun în materie de tarifare a infrastructurilor de transport din UE”
[COM(98) 466], Comisia semnalează diferenţele mari existente între statele membre în ce
priveşte impunerea taxelor pentru căile de comunicaţie, ceea ce ducea la multiple distorsiuni
concurenţiale intra- şi intermodale. Pe lângă aceasta, sistemele de impozitare existente nu luau
suficient în considerare aspectele ecologice şi sociale ale transportului.
• În Cartea albă „Politica europeană în domeniul transporturilor până în 2010:Direcţii de
dezvoltare pentru viitor”, [COM(2001) 370], Comisia analizează problemele şi provocările cu
care se confrunta politica europeană în domeniul transporturilor – mai ales din perspectiva pe
atunci preconizatei extinderi către est a UE. Comisia anticipa o creştere masivă a traficului, care
avea să se asocieze cu suprasolicitări crescânde şi cu ambuteiaje, mai ales în transportul rutier şi
aerian, precum şi cu efecte adverse crescânde asupra sănătăţii şi mediului. Aceasta constituia o
ameninţare serioasă la adresa capacităţii concurenţiale, precum şi a obiectivelor UE de protecţie
a climei. Pentru a combate aceste tendinţe şi pentru a contribui la crearea unui sistem de
transporturi eficient din punct de vedere economic, dar care totodată să nu fie un factor
perturbator pentru mediu şi societate, Comisia a propus un pachet de 60 de măsuri.
Parlamentul european in politica
transportului
• Începând cu Tratatul de la Amsterdam, legislaţia
europeană în domeniul politicii transporturilor se
stabileşte în principal (cu doar anumite excepţii)
prin procedura de codecizie. De atunci, în
calitatea sa de legislator cu drepturi egale, PE
şi-a pus amprenta în mod decisiv asupra politicii
UE în domeniul transporturilor în numeroase
proceduri legislative.
• Tratatul de la Lisabona nu aduce modificări
esenţiale pentru politica europeană în domeniul
transporturilor.
Parlamentul european in politica
transportului
• Marea majoritate a deputaţilor din Parlamentul European insistă
pentru impunerea unui concept integrat al politicii de transporturi
comune. Acţiunea legală menţionată mai sus, iniţiată de Parlament
împotriva Consiliului, a dat un puternic avânt concretizării politicii
comune în domeniul transporturilor.
• Pe lângă o susţinere temeinică a liberalizării pieţelor de
transporturi, Parlamentul European a subliniat în repetate rânduri
necesitatea de a liberaliza pieţele de transport în acelaşi ritm cu
armonizarea cuprinzătoare a condiţiilor-cadru sociale, fiscale şi
tehnice, precum şi a standardelor de siguranţă. Mai mult,
Parlamentul European a susţinut în mod sistematic modelul
mobilităţii durabile prin propuneri şi cerinţe concrete.
• Pe data de 12 februarie 2003, Parlamentul a adoptat o rezoluţie cu
privire la Cartea albă a Comisiei „Politica europeană în domeniul
transporturilor până în 2010”. Prin aceasta, sublinia faptul că ideea
de durabilitate trebuie să fie temeiul şi etalonul politicii europene
din domeniul transporturilor.
Parlamentul european in politica
transportului
• În rezoluţia sa la jumătate de parcurs din 12 iulie 2007
cu privire la Cartea albă despre „Transport”, Parlamentul
European a recunoscut progresul făcut în anumite
domenii ale politicii de transporturi şi a salutat mai cu
seamă măsurile suplimentare anticipate de Comisie în
acest bilanţ provizoriu. Totodată, a atras atenţia asupra
numeroaselor provocări ce încă stau în faţa politicii UE
din domeniul transporturilor şi a elaborat o listă
cuprinzătoare a cerinţelor.
• În rezoluţia sa din data de 11 martie 2008, Parlamentul
European a elaborat numeroase recomandări pentru
abordarea aspectelor de politică de mediu, climă şi
energie în politica europeană a transporturilor
Parlamentul european in politica
transportului
• Parlamentul a propus un mix de politici constând
în îmbunătăţiri tehnologice, instrumente ale
economiei de piaţă şi măsuri asociate, pentru a
aduce la unison politica de transporturi, mediu şi
energie. Printre altele, solicita măsuri de
impozitare a cererii (ca de exemplu taxe de
acces în centrul oraşelor, taxe de utilizare şi de
autostradă), diferenţierea taxelor de decolare şi
aterizare pe aeroporturi în funcţie de emisii,
precum şi reducerea emisiilor de CO2, SO2 şi
NOx în transportul maritim.