Sunteți pe pagina 1din 2

Calculul rangului mediu

- Se reunesc valorile celor 2 eşantioane analizate e1 şi e2, pentru a constitui un


nou eşantion E de mărime N =n1+n2.
- Se atribuie un rang fiecărei valori. Transformarea în rang a valorilor ex aequo
(egale între ele) se efectuează astfel. Dacă patru indivizi sunt clasaţi toţi în
poziţia a treia, nu li se atribuie rangul 3 tuturor. Se consideră că, dacă nu ar fi
avut exact aceeaşi notă, ar fi ocupat rangurile 3, 4, 5 şi 6. Li se atribuie deci
rangul mediu corespunzător, adică (3+4+5+6)/4=4,5.
- Se adună rangurile pentru fiecare eşantion în parte şi se împarte la numărul de
subiecţi al eşantionului, obţinându-se astfel rangul mediu.

Calculul „U” al lui Mann-Whitney


După ce se face atribuirea rangurilor pentru fiecare valoare se revine, şi:
- În eşantioanele iniţiale se înlocuieşte fiecare valoare prin rangul ei.
- Pentru fiecare eşantion se calculează suma rangurilor: T1 pentru primul
eşantion e1, T2 pentru al doilea eşantion e2.
- Ipoteza nulă testată este aceea potrivit căreia suma rangurilor eşantionului 1
este egală cu suma rangurilor eşantionului 2, adică H0=T1-T2=0. Putem avea
două situaţii:
a) n1 şi/sau n2 sunt mai mici sau egale cu 20. În acest caz, Mann şi Whitney
au construit un tabel al valorilor T. T este suma rangurilor eşantionului cu
efectivul cel mai mic. Tabelul ne dă în linie n1 (adică mărimea posibilă a
lui e1, acesta fiind întotdeauna eşantionul cu efectivul cel mai mic), iar în
coloană n2 (adică mărimea posibilă a lui e2, adică eşantionul cu efectivul
cel mai mare). În corpul tabelului se obţin limitele între care trebuie să fie
cuprins T pentru ca H0 să fie acceptă.
b) n1 şi/sau n2 sunt mai mari decât 20. Atunci trebuie calculată:

 n1( n1  1
U 1  (n1n 2)     T 1
 2
şi

 n 2( n 2  1 
U 2  (n1n 2)     T 2
 2

Se păstrează valoarea cea mai mică dintre cei doi indici. Acest indice se
distribuie aproximativ după o lege normală de medie şi abatere standard:

n1n 2 n1n 2(n1  n 2  1)


mU  şi  U 
2 12

Indicele U se poate transforma aşadar în variabilă normală centrată şi redusă


xm
cu formula: z  , care devine

n1n 2
U 1sauU 2 
z 2
n1n 2( n1  n 2  1)
12

Pentru interpretarea acestei valori ne raportăm la tabelul legii normale centrate


şi reduse:
- dacă frecvenţa calculată este mai mare decât 0.05, se estimează că riscul de
eroare este prea mare pentru a respinge H0. Se consideră deci că T1-T2=0,
adică cele două eşantioane nu diferă semnificativ;
- dacă frecvenţa calculată este mai mică sau egală cu 0.05, H0 se respinge şi se
consideră că cele două eşantioane diferă semnificativ.