Sunteți pe pagina 1din 3

Sunt două lucruri diferite atunci cand vorbești cu persoane pe care nu le-ai mai întâlnit până acum și care

suferă de foame si când acele persoane fac parte din familia ta, după cum a descoperit Vladimir
Hernandez de la BBC când s-a întors in Venezuela, țara sa natală, pentru a raporta despre eșecul obținut
în încercarea de a le oferi oamenilor produse alimentare.

Călătorind prin țară în această lună, am văzut cozile nesfârșite de oameni care încearcă să cumpere
mâncare - orice mâncare - la supermarketuri și alte magazine guvernamentale.

In zonele rurale, am fost oprit de oamenii care nu au mâncat nimic decât mango pentru trei zile, acestia
formând o baricada si blocând drumul.

Am văzut expresia lipsita de speranță a unei mame care a mâncat atât de puțin încât nu mai este
capabilă să-și alăpteze copilul.

Am întalnit o femeie ce fusese supraponderală, însă acum, pomeții ei proeminenți vorbeau despre cât de
mult a scăzut în greutate.

Am simțit compatimire pentru toate aceste persoane, însă situația familiei mele este cea care m-a
afectat cel mai mult și m-a facut să-mi dau seama de graviditatea situației.

Fratele meu mi-a spus că toți pantalonii lui îi sunt acum prea mari. Tatăl meu - cel care niciodata nu se
plange- mi-a spus că situația intr-adevar este foarte gravă. Între timp, mama mi-a mărturisit că uneori
mănâncă doar o dată pe zi. Toți trăiesc în diferite părți ale Venezuelei, dar niciunul dintre ei nu mănânca
îndeajuns. Este o problemă la nivel național.

Un studiu efectuat de trei dintre universitățile principale ale țării arată că 90% din Venezueleni mănâncă
mai puțin decât anul trecut și că "sărăcia extremă" a crescut cu 53% din 2014.

Există o serie de cauze - lipsa de bunuri de bază, gestionarea defectuoasă și o scădere mare a veniturilor
din petrol. La acestea se mai adaugă , desigur, și cea mai mare rată a inflației din lume.

Rata oficială a inflației a fost de 180% în decembrie, ultima dată când cifra a fost făcută publică, dar FMI
estimează că va ajunge pana la cifra de 700% până la sfârșitul anului.

În încercarea de a opri speculatorii , guvernul a fixat cu cîțiva ani în urmă un preț pentru multe bunuri de
bază,cum ar fi făina, puiul sau pâinea. Însă venezuelenii le pot cumpăra la aceste prețuri fixe numai o
dată pe săptămână, în funcție de cifra finală a numărului de pe cartea lor națională de identitate. Dacă
este de 0 sau 1, de exemplu, atunci li se permite să cumpere în zilele de luni. Pentru 2 sau 3, este martea,
și așa mai departe.

Deoarece există riscul ca bunurile să se termine, oamenii ajung deseori la supermarkete în primele ore
ale dimineții sau chiar mai devreme. La ora 6 dimineața la Caracas, am întâlnit un bărbat care se afla la
coadă deja de trei ore. Ploua foarte tare, iar acesta nu avea umbrelă.

"Sper să cumpar orez, dar câteodată am stat la coadă și apoi nu am putut cumpăra nimic, deoarece
orezul se vindea înainte ca să ajung eu", a spus el.
Chiar dacă sunt norocoși, cumpărătorilor le este permisă o cantitate limitată de articole pe zi. Cei care nu
reușesc să cumpere suficiente produse trebuie să aștepte o săptămână întreagă până când le revine din
nou rândul, iar dacă aceștia ajung in ziua greșită, casele de marcat le vor respinge automat
cumpărăturile.

Odată cu creșterea inflației, oamenii sunt tentați să cumpere aceste bunuri la prețuri reglementate și
apoi să le vândă pe piața neagră, unde un pachet de făină poate costa de 100 de ori mai mult. Guvernul
a promis reglementări pentru combaterea pieței negre, însă nu a avut succes până în ziua de azi.

De-a lungul timpului, această națiune bogată în petrol a crescut importurile de alimente în încercarea
garantarii aprovizionării cu bunuri de bază, dar criticii spun că controlul prețurilor și programul de
naționalizare al președintelui anterior, Hugo Chavez, au contribuit la criza actuală.

Președintele Nicolas Maduro, care a câștigat cu o diferență foarte mică față de oponentul său acum trei
ani, după ce a murit Chavez, a fost nevoit să facă față scăderii prețului petrolului, lucru care a redus
câștigurile străine ale țării cu aproximativ două treimi.

Una dintre acțiunile sale recente a fost crearea comitetelor locale de aprovizionare și producție, mai bine
cunoscute sub acronimul spaniol, CLAP.

În general, CLAP înseamnă că guvernul va înceta să trimită alimente importate în supermarkete și va


începe să le predea consiliilor comunității locale.

Aceste consilii înregistrează persoanele din comunitatea lor si le aloca o zi pentru cumpărături unde le
vând câte o pungă de plastic umplută cu un număr de bunuri, cum ar fi făină, paste și săpun, la un preț
fix. Cumparătorii nu pot alege ceea ce-și doresc să cumpere.

"Dar aceste cumparături sunt disponibile doar o dată pe lună!" mi-a marturisit o tânără mama pe care
am întâlnit-o la protest.

Ea a recunoscut că adoarme plângând în zilele în care nu are cu ce-și hrani cei doi copii.

În vestul Venezuelei, în provincia bogată în petrol din Zulia, am vizitat mai multe orașe mici, unde
oamenii nu știau ce vor mânca a doua zi.

"Am fost mereu săraci aici, este adevărat, dar nu am fost niciodată înfometați", a spus Zulay Florido, lider
comunitar în vârsta de 50 de ani.

"Din momentul in care (președintele) Maduro a pus mâna pe putere, suntem într-o situație foarte
proastă, numită aici" dieta Maduro ".

"Când Chavez era la putere, situația din țară era diferită."

În Zulia, mâncarea era deja în mâinile consiliilor comunitare, nu în supermarketuri.

Scopul final al CLAP-urilor este de a crea comunități autonome, în care oamenii își cultivă propria hrană.
Alejandro Armao, un membru al unui grup de susținători ai guvernelor, adesea înarmați, care uneori sunt
acuzați de acte de violență împotriva activiștilor de opoziție, mi-a arătat un astfel de loc.

Armao m-a prezentat mai multor membri ai grupului dintr-un cartier sărac numit Catia. Păreau a fi
înarmați și purtau stații de emisie-recepție.

După ce am fost amenințat că voi fi dat afară din zonă, aceștia au căzut de-acord, în cele din urmă, să-mi
arate care este scopul urmarit de CLAP. Aceștia mi-au arătat un câmp steril care peste opt luni va putea fi
folosit pentru plantarea culturilor, cât si niste plante de chili ce urmează a fi plantate.

A fost, cel puțin, dezgustător.

M-am gândit la mama mea și m-am întrebat dacă aceasta ar putea fi soluția potrivită pentru oamenii ca
ea, care se luptă să mănânce de trei ori pe zi.

Mama mea, care este un susținător al guvernului, crede cu adevărat că este.

"Va dura ceva, dar se va întâmpla", spune ea.

Dar nu pot să nu mă întreb dacă alți venezueleni vor fi la fel de răbdători.

S-ar putea să vă placă și