Conceptul de mâniea lui Dumnezeu

Mânia este definită ca fiind „răspunsul emoţional la perceperea răului şi a nedreptăţii” şi

este adesea exprimată prin cuvinte ca „furie”, „indignare”, „enervare” sau „iritare”. 1 Atât
oamenii, cât şi Dumnezeu exprimă mânie. Dar este o deosebire imensă între mânia lui
Dumnezeu şi mânia omului. Mânia lui Dumnezeu e sfântă şi întotdeauna justificată; mânia
omului nu e niciodată sfântă şi rareori este justificată.2

În Vechiul Testament, mânia lui Dumnezeu este răspunsul divin la păcatul şi

neascultarea oamenilor. Idolatria era cel mai adesea ocazia în care se manifesta mânia divină.
Psalmul 78 in versetele cuprinse între 56-66 descrie idolatria Israelului. Mânia lui Dumnezeu
e îndreptată în mod constant împotriva acelora care nu urmează voia Lui ( Deuteronomul
1.26-46, Iosua 7.1, Psalmul 2.1-6). Profeţii Vechiului Testament au scris adesea despre o zi
din viitor, „ziua mâniei” (Sofronie 1,14-15). Mânia lui Dumnezeu îndreptată împotriva
păcatului şi a neascultării e perfect justificată, pentru că planul Lui pentru omenire e sfânt şi
perfect, la fel cum Dumnezeu Însuşi e sfânt şi perfect. El a asigurat o cale prin care să obţii
favorul divin (pocăinţa) care îndepărtează mânia lui Dumnezeu de la păcătos. Să respingi acel
plan perfect înseamnă să respingi dragostea, îndurarea şi harul lui Dumnezeu şi să atragi
asupra ta mânia Lui dreaptă.3

În Noul Testament, învăţăturile lui Iisus susţin conceptul de Dumnezeu ca un Dumnezeu al

mâniei, care judecă păcatul. Istorioara cu omul bogat şi Lazăr vorbeşte despre judecata lui
Dumnezeu şi despre consecinţele serioase pentru păcătosul care nu se pocăieşte (Luca 16.19-
31). În Ioan 3.36, Iisus a spus: „Cine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cine nu crede în Fiul
nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” Cel care crede în Fiul nu va suferi
mânia lui Dumnezeu cuvenită pentru păcatul său, pentru că Fiul a luat-o asupra Lui, atunci
când a murit în locul nostru pe cruce (Romani 5.6-11). Aceia care nu cred în Fiul, care nu Îl
primesc ca Mântuitor, vor fi judecaţi în ziua mâniei (Romani 2.5-6).

1
Dr. Cătălina (Zaborilă) Dumitru,Experienţa emoţiilor la locul de muncă: frica şi furia, p.4.
2
Tim Conway, Mânia Lui Dumnezeu Este Împotriva Păcătosului
3
Arthur W. Pink , Mânia lui Dumnezeu
În schimb, în Romani 12.19, Efeseni 4,26 şi Coloseni 3,8-10, întâlnim avertizări împotriva
mâniei umane. Numai Dumnezeu e calificat să Se răzbune, pentru că răzbunarea Lui e
perfectă şi sfântă, în timp ce mânia omului e păcătoasă, expunându-l la influenţă demonică. În
ceea ce-l priveşte pe creştin, furia şi mânia nu sunt compatibile cu natura noastră nouă, care
este însăşi natura lui Hristos (2 Corinteni 5,17). Pentru a obţine eliberare de sub dominaţia
mâniei, credinciosul are nevoie ca Duhul Sfânt să-i sfinţească şi să-i cureţe inima de
sentimentele de mânie şi de aprindere. În Romani capitolul 8 este prezentată victoria asupra
păcatului din viaţa aceluia care trăieşte după Duhul (Romani 8.5-8). Filipeni 4.4-7 ne spune că
mintea controlată de Duhul Sfânt este plin de pace.
Mânia lui Dumnezeu e un lucru teribil şi înfricoşător. Numai aceia care au fost acoperiţi
cu sângele lui Hristos, vărsat pentru noi pe cruce, pot fi încrezători că mânia lui Dumnezeu nu
va cădea niciodată asupra lor. „Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi
prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu” (Romani 5.9).