Sunteți pe pagina 1din 12

COPILUL ÎN LUMEA ȘTIINȚELOR

-referat-

Grădinița Liceului „Alexandru Cel Bun”, Botoșani


Educatoare: Lazăr Doinița

Ştiinţele ca disciplină de învăţământ vizează observarea şi perceperea lumii în întregul


său, cu componentele, procesele şi fenomenele caracteristice, ca şi învăţarea prin înţelegere şi
aplicare. Prin intermediul acestui obiect şcolarul trece din lumea poveştilor în lumea faptelor
reale şi a lucrurilor concrete, începe să cunoască mediul în care trăieşte şi procesele din jurul
său. Aceasta implică transformarea copilului din spectator, în actor al activităţii ştiinţifice. În
acest fel se evidenţiază necesitatea pregătirii peșcolarului nu ca pe un cercetător şi om de
ştiinţă, ci ca pe un copil care să utilizeze demersul ştiinţific în vederea înţelegerii şi
participării active la viaţa socială.
De aceea, disciplina „Cunoaşterea mediului” corespunde unor nevoi de informare ale
copilului şi de dezvoltare a capacităţilor de observare, înţelegerea mediului înconjurător şi, de
asemenea, de formare a unor atitudini pozitive faţă de mediu.
Predarea Ştiinţelor ridică nişte probleme majore, cum ar fi: baza tehnico-materială şi
necesitatea pregătirii permanente a cadrului didactic în cunoaşterea metodelor moderne de
predare şi experimentare. Soluţia primei probleme este recurgerea la experimentul simplu,
nesofisticat, utilizând materiale din mediul familiar copilului. Pregătirea cadrelor didactice în
abordarea corectă a acestei materii necesită un efort din punct de vedere al concepţiei,
structurii şi metodelor didactice de aplicare, cât şi a compatibilizării conţinutului ştiinţific cu
particularităţile de vârstă ale copiilor cărora li se adresează.
Prin predarea ştiinţelor nu se urmăreşte o acumulare de fapte şi informaţii ştiinţifice care să
ducă la însuşirea de concepte ci, raportarea copilului la mediul în care trăieşte.
În cadrul activităților de ştiinţe se pot folosi metode variate cum ar fi: problematizarea
şi descoperirea, metode clasice cu valenţe participative (experimentul, observaţia şi
conversaţia euristică); metode stimulative, competitive (jocul didactic, concursul etc.).
Metodele active folosite pe parcursul activităților ilustrează funcţia lor instrumentală: copilul
însuşi realizează obiectivele, le conştientizează ca finalităţi proprii.
Lucrările experimentale – constau în observarea, provocată şi dirijată, a unor fenomene ce
urmează să fie verificate experimental. Au un pronunţat caracter activ-participativ: în primul
rând, copiii vor fi curioşi la desfăşurarea experimentului, de către cadrul didactic, iar apoi se
vor implica, prin propriile acţiuni, la realizarea acestuia.
Experimentul se defineşte, conform Dicţionarului de psihologie, autor Paul Popescu-
Neveanu, „ca un procedeu de cercetare în ştiinţă, care constă în provocarea intenţionată a unor
fenomene în condiţiile cele mai propice pentru studierea lor şi a legilor care le guvernează;
observaţie provocată; experienţă.” Procesul de predare a disciplinei Ştiinţe are la bază
experimentul atât ca metodă de investigaţie ştiinţifică, cât şi ca metodă de învăţare.
Experimentarea şi observarea nemijlocită a realităţii constituie cei doi stâlpi de susţinere ai
unei metodologii active în predarea ştiinţelor, deziderat exprimat încă de la sfârşitul secolului
al XIX-lea de adepţii „şcolii active”. Conceput în corelaţie cu principiile didactice moderne,

1
experimentul de laborator urmează treptele ierarhice ale învăţării, conducând copilul de la
observarea unor fenomene fizice sau chimice pe baza demonstraţiei la observarea
fenomenelor prin activitatea proprie (faza formării operaţiilor concrete), apoi la verificarea şi
aplicarea în practică a acestora (faza operaţiilor formale) când se cristalizează structura
formală a intelectului şi în continuare, la interpretarea fenomenelor observate care corespunde
cu faza cea mai înaltă din treptele ierarhice ale dezvoltării (faza operaţiilor sintetice).
Experimentul necesită o gândire formală, specifică vârstei de 12 ani. Aceasta nu
înseamnă că preșcolarii nu pot fi angajaţi în activităţi cu caracter experimental. Ei pot efectua
activităţi premergătoare
Metodă de explorare a realităţii – experimentul - direct sau indirect, folosită în predare
şi învăţare, are o deosebită valoare formativă, întrucât dezvoltă preșcolarilor spiritul de
observare, investigare, capacitatea de a înţelege esenţa obiectelor şi fenomenelor, de
prelucrare şi interpretare a datelor experimentale, interesul de cunoaştere etc.
Rolul cadrului didactic este de a dirija executarea unor acţiuni de către preșcolari, în
scopul asigurării unui suport concret-senzorial, care va facilita cunoaşterea unor aspecte ale
realităţii. Cu ajutorul acestei metode cadrul didactic reuşeşte să aducă copiii în faţa realităţii,
să studieze pe viu, să fie în contact direct cu realitatea sau cu substitutele acesteia – îi
determină pe aceștia să înveţe prin descoperire.
„Învăţarea prin descoperire este metoda didactică în care cadrul didactic concepe şi
organizează activitatea astfel încât să faciliteze elevului descoperirea prin efort propriu a
cunoştinţelor, explicaţiilor, prin parcurgerea identică sau diferită a drumului descoperirii
iniţiale a adevărului.”
Descoperirea didactică se realizează prin metode didactice diferite: observarea dirijată;
observarea independentă; învăţarea prin încercări- experienţe; studiul de caz; problematizarea;
studiul individual etc. Deci, relaţia experiment – învăţare prin descoperire, de fapt relaţia
metodă – procedeu, este o relaţie dinamică: metoda poate deveni ea însăşi procedeu, în cadrul
altei metode, tot aşa cum un procedeu poate fi ridicat la rang de metodă, la un moment dat.
Un rol important în cadrul experimentului îl are şi observarea care are o deosebită valoare
euristică şi participativă, deoarece permite o percepţie polimodală, pe baza a cât mai multor
simţuri, detectarea şi extragerea unei informaţii noi prin eforturi proprii. Prin intermediul ei se
urmăreşte explicarea, descrierea şi interpretarea unor fenomene printr-o sarcină concretă de
învăţare, totodată contribuind la formarea şi dezvoltarea unor calităţi comportamentale,
precum: consecvenţa, răbdarea, perseverenţa, perspicacitatea şi imaginaţia; a gândirii cauzale,
a spiritului de observaţie şi de colaborare (observaţie pe grupe).
Experimentele se folosesc de obicei integrate, în număr mai mare sau mai mic, în
diferite etape ale lecţiilor. Acestea pot fi clasificate după mai multe criterii:
-în funcţie de locul în ierarhia învăţării, de participarea elevilor, de capacitatea umană
şi de locul de învăţare în lecţii.
După locul pe care îl ocupă în lecţie, experimentele se pot clasifica în:
experimente pentru stimularea interesului faţă de noile informaţii, a motivaţiei
pentru învăţare (se află în momentul de introducere în lecţie).
experimente pentru învăţarea noilor informaţii, aprofundarea sau extinderea lor (în
lecţia propriu-zisă)- experimentele demonstrative – pregătite de învăţător înainte de oră şi
apoi prezentate clasei în vederea demonstrării, explicării, confirmării unor adevăruri;
2
 experimente pentru fixarea cunoştinţelor (se introduc pe parcursul lecţiei în
momentele de feed-back sau de recapitulare)
experimente pentru evaluare.
Locul lor este variat, putând fi utilizate la începutul învăţării, pe parcursul ei sau la sfârşitul
pocesului de învăţare.
Experimentul poate fi clasificat şi în funcţie de durata desfăşurării sale:
• experimente imediate a căror desfăşurare nu necesită mult timp (experimentul începe, se
desfăşoară şi se încheie în cadrul orei de curs);
• experimente de durată a căror desfăşurare se întinde pe parcursul unei perioade mai lungi de
timp (ex. influenţa factorilor de mediu asupra plantelor – realizarea lui necesită o observare a
modificărilor pe parcursul câtorva săptămâni) şi care necesită notarea într-o fişă de observaţie
a modificărilor produse de-a lungul întregii perioade.
Din punct de vedere al participării / neparticipării sau implicării / neimplicării e în
efectuarea experimentului, acesta poate se poate desfăşura:
► pe grupe (2-3 copii) – se realizează experimentul într-un timp scurt, sarcinile fiind
împărţite– asigurându-se astfel participarea tuturor copiilor chiar dacă activatatea lor s-ar
desfăşura pe diferite planuri (unii fac experimentul, alţii desenează, alţii scriu observaţiile
etc.)
► individual – atunci când pre sunt antrenaţi în mod egal, lucrează concomitent cu
educatoarea, fiecare copil lucrează independent
► frontal (forma combinată) – efectuat de fiecare dintre preșcolari, în acelaşi timp şi acelaş
ritm, pe aceeaşi temă sub îndrumarea directă a educatoarei; necesită aparatură pentru fiecare
dar are un efect instructiv sporit.
Astfel, la activitatea „Schimbarea stării de agregare a apei” se va organiza următoarea
experienţă: educatoarea va pune o eprubetă cu apă deasupra unei flăcări; în scurt timp copii
vor observa că încep să iasă aburi şi că încet, încet cantitatea de apă se micşorează. În
continuare se vor pune două vase cu aceeaşi cantitate de apă pe o plită: un vas este îngust
celălalt mai larg; li se va cere copiiilor să precizeze din care vas se va evapora apa mai repede.
Prin întrebări educatoarea îi va ajuta pe copii să descopere lucruri noi: „Ce se aude la un
moment dat în vasul de pe flacără? De ce? Ce se întâmplă dacă vom pune un capac pe o vasul
care fierbe? Ce vom observa pe capac după aceea? Ce s-a întâmplat cu aburii?”
Astfel copii îşi vor lămuri cunoştinţele despre evaporare, fierbere, condensare.
Educatoarea va scoate dintr-un congelator un cub de gheaţă.Va pune cubul în mâna
unui copil: „Ce se întâmplă cu cubul? De ce?” – copii vor înţelege mai uşor noţiunile de topire
şi îngheţare. Ca lucru suplimentar și pentru a înțelege mai bine li se va cere copiilor să
realizeze singuri, acasă un experiment: să pună o sticlă plină cu apă în congelator şi să noteze
împreună cu părinții ce s-a întâmplat cu ea după un timp.
Învăţarea prin descoperire poate fi şi rezultatul unui experiment. De exemplu, fiecare
copil are în faţă câte un pahar cu apă în care s-a turnat puţină cerneală. În acest vas copii vor
pune o narcisă. După câteva minute, copii vor observa că s-a schimbat culoarea tulpinii, mai
apoi petalele narcisei s-au colorat în albastru. Antrenaţi printr-o conversaţie euristică de genul:
„Ce observaţi la tulpină? De ce credeţi că s-a albăstrit? Ce s-a întâmplat cu petalele? De unde
provine culoarea albastră?” şi mânaţi de o curiozitate ardentă, copii vor descoperi că apa este
condusă de tulpină la toate părţile componente ale plantei.
3
Astfel că la sectorul ştiinţe, chiar şi în etapa de evaluare a activității în sine, copii vor avea de
parcurs un experiment şi apoi să „noteze” concluziile. Fiecare copil are în faţă pregătit câte un
pahar cu apă, miere şi ulei; fiecare pahar fiind prevăzut cu câte un pai. Obiectivul acestei teme
practice este: să indice asemănări şi deosebiri dintre corpurile din natură, pe baza unor
observaţii proprii.
Suflaţi cu putere prin paiele care se află introduse în paharele ce conţin lichidele indicate.
Apoi, copii vor completa oral propozițiile cu , cuvintele potrivite:
Prin pai, va pătrunde în substanţele din pahar ....... . Acesta va ieşi mai repede la
suprafaţă din paharul care conţine ......... . Va trebui să suflaţi cu mai multă putere în paharul
care conţine ............. . Puneţi în paharul cu apă şi în cel cu ulei câte o linguriţă de zahăr.
Amestecaţi bine! Observăm că în paharul cu apă „zahărul ........... , iar în cel cu ulei ........ .
Gustaţi apa! Apa are acum gust ............., iar zahărul s-a ...........”.
Evaluarea prin probe practice se realizează prin experimente simple, urmate de
întrebări la care copii răspund oral.
Experimentul este calea fundamentală de predare a ştiinţelor, fiind considerat un „pilon” de
susţinere al metodelor active. Educatoarea trebuie să antreneze copii nu numai în observarea
directă a unui experiment, ci şi în executarea individuală de experiențe

Un fenomen pe care l-am observat cu copiii în anotimpul iarna a fost zăpada. Apariţia
primilor fulgi de zăpadă stârneşte curiozitate şi interes pentru cunoaşterea fenomenului
respectiv. Bucuria pe care o dă ninsoarea poate fi punctul de plecare în observarea cu tema
„Prima zăpadă” unde preşcolarii pot fi îndrumaţi în investigare şi explorare prin întrebări ca:

„Ce este zăpada?

De unde vine ea? Ce culoare are? E tare sau moale?

Ce sunt fulgii de zăpadă?

Ce formă au?

Dacă am prins fulgii în palmă, unde sunt?

Din ce cauză s-au topit?”

4
Zăpada, o pipăie, o strânge, o apasă şi vede că este moale, pufoasă, albă, rece,ia forma
vasului în care este pusă şi în contact cu căldura se topeşte, se transformă în apă. Toate aceste
experimente realizate cu copiii îi ajută să descopere singuri elemente noi, să înţeleagă cauzele
fenomenelor, de exemplu, căldură.

Răspunsurile date de copii sunt consolidate de explicaţiile educatoarei: zăpada se


formează când este frig, adică în anotimpul iarna, vaporii de apă se transformă în cristale de
gheaţă care cad pe pământ sub formă de fulgi de zăpada. Aceşti fulgi vor înveli pământul ca o
plapumă moale, pufoasă şi albă. Zăpada este benefică pentru că acoperă culturile semănate
toamna de către oameni şi le apără de îngheţ până în anotimpul primăvara

Observând direct bucata de gheaţă, o pipăie, strânge, apasă, el vede că : este tare,
sticloasă, lucioasă, grea, rece, ia forma vasului în care a fost pusă, se sparge şi în contact cu
căldura se topeşte şi se transformă în apă.

5
Gheața ia forma vasului în care a fost pusă

6
Observând plantele în dezvoltarea lor, ei îşi însuşesc anumite cunoştinţe care apoi le
stimulează curiozitatea care la ei se transformă prin întrebări, ceea ce dovedeşte că vor să
înţeleagă mecanismul, legătura dintre om – plante – apă – lumină, iar ceea ce nu au înţeles
devine curiozitate.

7
De la început am atras atenţia copiilor că pentru a observa bine plantele, recipientele,
ghivecele trebuie puse la un loc unde ei pot observa zilnic cu uşurinţă aşa că le-am pus la
fereastră având grijă să umezească pământul o dată pe săptămână. Două recipiente le-am pus
într-un loc mai întunecos. Apoi le-am transmis că după ce apar plantele, este bine ca ei să mă
întrebe ceea ce-i interesează în legătură cu dezvoltarea acestora sau cu orice altă problemă
care îi interesează. După ce plantele au răsărit, am constatat:

Copiii au manifestat o mare curiozitate în legătură cu anumite aspecte legate de


dezvoltarea plantelor ca de pildă: de câte zile au nevoie plantele să crească, să înflorească, ce
se întâmplă dacă plantele nu stau la lumină, dar dacă nu le udăm, câte boabe de grâu poate
face o plantă.

Copiii sunt foarte nerăbdători să vadă plantele crescând. Nu se despart uşor de geam
unde privesc ţintă la planta ce creşte sub privirea lor curioasă.

Întrucât observarea dezvoltării plantelor este de durată, am stabilit de comun acord cu


preşcolarii să facă observaţia acestora în timp de două săptămâni. Procedând astfel le-am dat
copiilor să-şi petreacă plăcut timpul şi cu folos. Jocul lor a rămas pentru o perioadă pe cel de-
al doilea plan. Ochii lor erau aţintiţi la ghivecele cu grâu.

8
Într-una din zile, copiii B. I. şi S.E. aveau ochii în lacrimi. „- Ce s-a întâmplat cu tine,
mă adresez unuia dintre ei?”. „ – Cred că mi-au luat bobul de grâu, răspunde el!”. întrucât n-
am vrut să se nască nici un fel de îndoială, din lipsă de cunoştinţe, am căutat să le fac
cunoscută realitatea pe loc. am scormonit încet pământul şi le-am arătat că boabele de grâu
erau acolo. Deci nu au fost luate de nimeni.

Am insistat să se mai gândească la alt aspect şi să facă legătură între mediul în care au
fost puse boabele, modul de îngrijire, mediul umed etc. văzând că nu reuşesc să dea un
răspuns problemei ridicate, le-am spus eu : „ Boabele au fost foarte vechi şi mugurele din care
urma să dea planta nouă se uscase. Deci n-a avut cum să încolţească. De asemenea le-am
transmis că noi oamenii n-am rezista dacă nu ar exista plantele, animalele cu care ne hrănim.
Le-am vorbit apoi despre importanţa şi rolul plantelor, a pădurilor, a arborilor care ne
furnizează oxigenul de care avem atâta nevoie.

Pentru a înţelege mai bine legătura dintre mediul în care trăiesc plantele în natură şi
mediul nou creat dar propice dezvoltării acestora, le-am cerut copiilor să observe ( grupa
mare) ce se întâmplă cu plantele puse la întuneric şi cele care stau la geam. Ei să prezint zilnic
impresia lor. Copiii au constatat din observările lor că plantele cresc mai încet, au culoare
gălbuie, nu înfloresc.

9
Având ca activitate de observare „ apa” am reuşit să explic copiilor fenomenul ploaia,
să-i conving pe preşcolari că ploaia care din nori şi că ploaia este folositoare pentru flori,
plante, animale şi tot ploaia spală praful de pe străzi şi răcoreşte aerul.

Un alt fenomen pe care l-am observat cu copiii în anotimpul vara a fost ploaia. Punctul
de pornire a fost când a intrat în sala de grupă un copil stropit de ploaie, cu părul, faţa şi
hăinuţele ude. Copiii au rămas uimiţi şi atunci i-am îndrumat să observe ploaia la ferestre. Un
copil m-a întrebat: „ Din ce este formată ploaia?”, „ De unde cade?”. I-am răspuns că ploaia
este formată din picături mari şi mici, că ele se văd în căderea lor şi cad din nori. Fiind
întrebată la ce e bună ploaia, copiii au aflat că ea pătrunde în pământ şi poate folosi plantelor.
După ce ploaia s-a oprit am făcut o observare/ experiment. Am ieşit afară unde exista o
băltoacă mare şi am observat balta, am măsurat-o. După ce am strâns aceste date ne-am întors
în clasă unde am afişat toate observaţiile. A doua zi am luat preşcolarii şi am observat şi
măsurat din nou băltoaca. Strângerea acestor informaţii este o formă de a introduce concepte
ştiinţifice şi matematice, de care copiii vor avea nevoie mai târziu.

Aşa copiii au aflat că ploaia este importantă pentru om, plante, animale, fără ea viaţa nu ar
exista pe pământ. Ploaia nu este un fenomen specific doar toamnei ci şi primăverii şi verii.

Organizarea unor asemenea activităţi impune în primul rând pregătirea, distribuirea


materialelor în aşa fel încât fiecare copil să dispună de posibilitatea de a cerceta şi de a efectua
cu el experienţe simple care îl conduc spre descoperirea caracteristicilor obiectului cercetat.

Aşa de exemplu, în activitatea de observare cu tema „ Apa” , copiii au participat la


experienţe simple care îi ajută să descopere şi să înţeleagă nu numai caracteristicele
fenomenului ci şi transformările care au loc.

10
De exemplu, apa din pahar o vede, o gustă, o miroase, o toarnă în alt pahar, o compară
cu laptele sesizând astfel că este lichidă ( curge), că nu are culoare şi miros.

Prin observarea unor experimente, experienţe şi explicaţii simple, i-am făcut pe copii
să perceapă diferite fenomene şi unele procese ale materiei în continuă mişcare: furtuna,
vijelia, îngheţul, dezgheţul, în scopul cunoaşterii şi dezvoltării gândirii cauzale şi creative a
preşcolarilor precum şi pentru a satisface nevoia de cunoaştere a acestora.

Pentru a mă convinge că toate observările nu au fost în zadar, am făcut un chestionar


pe care l-am adresat, pe grupe, copiilor de 5-6 ani. Am notat câteva răspunsuri:

- apa – lichid care ne hrăneşte, un lichid fără culoare,


- vântul – ceva care nu se vede dar mişcă florile şi norii,
- gheaţa – apă îngheţată din cauza frigului,
- ploaia – picături de apă care cad din nori,
- fulgerul – când se ating norii ies scântei.
Activitățle de cunoașterea mediului îi facilitează copilului medierea cu lumea științelor
prin inermediul operațiilor intelectuale. Acentul cade în aceste activități pe utilizarea
cunoștințelor în contexte variate, pe rezolvarea și construirea de probleme(situații –problemă,
situații- experiment),ca și pe deprinderea ordinii în gândire,care poate influența copilul în plan
atitudinal și social.

11
Evident,educatoarea va avea rolul de ghid în această lume a științei și va avea în
permanență în atenție faptul că știința este un mod de a gândi.

BIBLIOGRAFIE

 Bernadette Theulet-Luzie și Valerie Barthe-„1001 Activități pentru grădiniță


de-a lungul unui an”, Editura Aramis,2010;
 DeAgostini, „Marea carte despre experimente”, Editura Litera, 2008;
 Autor colectiv, „150 de Mari experimente ştiinţifice”, Editura Aquila,
 Cunoașterea mediului în grădiniță- Ștefania Antonovici- Editura Didactica
Publishing House, București, 2010

12