Sunteți pe pagina 1din 7

DR.

ANTON KNIELING

NECROPSIA MEDICO-LEGALĂ
Cadrul juridic – Codul de procedură penală

Art. 185: Autopsia medico-legală


(1) Autopsia medico-legală se dispune de către organul de urmărire penală
sau de către instanţa de judecată, în caz de:
 moarte violentă
 este suspectă de a fi violentă
 nu se cunoaşte cauza morţii
 există o suspiciune rezonabilă că decesul a fost cauzat direct sau indirect
printr-o infracţiune ori în legătură cu comiterea unei infracţiuni.
În cazul în care corpul victimei a fost înhumat, este dispusă exhumarea pentru
examinarea cadavrului prin autopsie.
(2) Procurorul dispune de îndată efectuarea unei autopsii medico-legale
dacă decesul s-a produs în perioada în care persoana se află:
 în custodia poliţiei, a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
 în timpul internării medicale nevoluntare
 în cazul oricărui deces care ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului,
a aplicării torturii sau a oricărui tratament inuman.
(3) Pentru a constata dacă există motive pentru a efectua autopsia medico-
legală, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate solicita opinia
medicului legist.
(4) Autopsia se efectuează în cadrul instituţiei medico-legale, potrivit legii
speciale.
(5) La efectuarea autopsiei medico-legale pot fi cooptaţi şi specialişti din alte
domenii medicale, în vederea stabilirii cauzei decesului, la solicitarea medicului
legist, cu excepţia medicului care a tratat persoana decedată.
(6) Cu ocazia efectuării autopsiei medico-legale pot fi utilizate orice metode
legale pentru stabilirea identităţii, inclusiv prelevarea de probe biologice în vederea
stabilirii profilului genetic judiciar.
(7) Organul de urmărire penală trebuie să încunoştinţeze un membru de
familie despre data autopsiei şi despre dreptul de a desemna un expert independent
autorizat care să asiste la efectuarea autopsiei.
(8) Medicul legist care a efectuat autopsia întocmeşte un raport de expertiză,
care cuprinde constatările şi concluziile sale cu privire la:
a) identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare, dacă identitatea
nu este cunoscută;
b) felul morţii;
c) cauza medicală a morţii;
d) existenţa leziunilor traumatice, mecanismul de producere a acestora, natura
agentului vulnerant şi legătura de cauzalitate dintre leziunile traumatice şi deces;
e) rezultatele investigaţiilor de laborator efectuate asupra probelor biologice
prelevate de la cadavru şi a substanţelor suspecte descoperite;
f) urmele biologice găsite pe corpul persoanei decedate;
g) data probabilă a morţii;
h) orice alte elemente care pot contribui la lămurirea împrejurărilor producerii
morţii.

1
DR. ANTON KNIELING

Art. 186: Exhumarea


(1) Exhumarea poate fi dispusă de către procuror sau de către instanţa de
judecată în vederea stabilirii felului şi cauzei morţii, a identificării cadavrului sau
pentru stabilirea oricăror elemente necesare soluţionării cauzei.
(2) Exhumarea se face în prezenţa organului de urmărire penală.

Art. 187: Autopsia medico-legală a fetusului sau a nou-născutului


(1) Autopsia medico-legală a unui fetus se dispune pentru a se stabili:
 vârsta intrauterină
 capacitatea de supravieţuire extrauterină,
 felul şi cauza morţii,
 pentru stabilirea filiaţiei, când este cazul.
(2) Autopsia medico-legală a unui nou-născut se dispune pentru a se stabili:
 dacă copilul a fost născut viu
 viabilitatea
 durata supravieţuirii extrauterine
 felul şi cauza medicală a morţii
 data morţii
 dacă i s-au acordat îngrijiri medicale după naştere
 pentru stabilirea filiaţiei, când este cazul.

NECROPSIA MEDICO-LEGALĂ

Reguli generale de efectuare a necropsiei medico-legale


- necropsia medico-legală se efectuează numai în cazul în care organele judiciare
(poliţie, procuratură, judecătorie) pun la dispoziţia medicului legist ordonanţa de
efectuare a necropsiei
Ordonanţa de efectuare a necropsiei cuprinde:
- datele de identificare ale victimei (nume/prenume/data naşterii etc)
- scurt istoric
- obiectivele expertizei
și copia după Foaia de observaţie medicală, completă, în cazul persoanelor
decedate în cursul spitalizării
- necropsia cadavrului se efectuează numai de către medicul legist, la morga
serviciului de medicină legală sau a spitalului în a cărui rază teritorială s-a produs
decesul sau a fost găsit cadavrul
- necropsia medico-legală trebuie să fie completă: se deschid toate cavităţile
corpului şi se examinează toate viscerele in situ şi pe masa de necropsie
- necropsia medico-legală se efectuează la minim 24 de ore de la stabilirea
decesului (posibilitatea morţii aparente sau a morţii clinice)
- necropsia medico-legală nu se efectuează la cererea familiei sau aparţinătorilor;
de asemenea, familia nu poate refuza efectuarea necropsiei medico-legale, dacă s-
a eliberat ordonanţa de efectuarea a necropsiei
- necropsia medico-legală se realizează cu respectarea eticii medicale şi a
demnităţii persoanei decedate
- necropsia se efectuează metodic – la fiecare caz se face un plan de cercetare a
cadavrului, în funcţie de datele de anchetă sau de informaţiile din foile de

2
DR. ANTON KNIELING

observaţii. Ca regulă generală se examinează şi se autopsiază fiecare regiune


corporală, începîndu-se de regulă cu extremitatea cefalică şi cavitatea craniană
- necropsia nu va distruge viscerele examinate; se vor face numai secţiunile strict
necesare (utile pentru o eventuală contraexpertiză ulterioară).

Necropsia medico-legală are două părţi principale:


A. Examenul extern al cadavrului
B. Examenul intern al cadavrului

A. examenul extern al cadavrului


Acest examen urmăreşte să stabilească:
- date de identificare ale cadavrului
- realitatea morţii – semnele morţii reale
- prezenţa semnelor de violenţă
- prezenţa unor boli locale sau generale

A.1. Date de identificare ale cadavrului – urmăresc să verifice datele referitoare la


persoana decedată:
- sexul – feminin sau masculin – dificultăţi: în cazuri de hermafroditism (rare) sau
cînd organele genitale externe sunt distruse de animale şi insecte în timpul
putrefacţiei
- vârsta – din datele de stare civilă; în cazul în care acestea nu există, etatea se
apreciază în limitele de 10 ani
- talia – se măsoară cu metrul şi reprezintă distanţa dintre vertex şi talon
- starea de nutriţie – normostenic/hiperstenic/astenic
- particularităţi – sunt descrise: cicatricile, tatuajele, amputări de membre

În cazul cadavrelor cu identitate necunoscută (CIN) este necesar ca medicul legist


să folosească o serie de metode pentru stabilirea identităţii cadavrului:
A1.1. – portretul vorbit al lui Bertillon – este considerată una dintre cele mai vechi
metode de identificare.
Alphonse Bertillon (24.04.1853-13.02.1914) a fost ofiţer de poliţie francez şi
cercetător în domeniul biometriei; acesta creat antropometria, un sistem de
identificare bazat pe măsurătorile fizice.
Se vor nota:
- circumferinţa capului
- circumferinţa gâtului şi toracelui (la nivelul punctelor maxime)
- particularităţi ale părului de pe cap (culoare lungime etc)
- particularităţi ale sprâncenelor, mustaţă, barbă
- forma frunţii, a nasului, urechilor, gurii
- culoarea ochilor
- particularităţi ale dentiţiei (gradul de uzură, carii vizibile etc)
- membrele şi trunchiul se examineazăpentru a se evidenţia: tatuaje, cicatrici,
deformări
- aspectul mâinilor şi a degetelor (se va nota forma unghiilor, culoarea, depozitul
acumulat sub unghii etc)
A.1.2. Identificarea odonto-stomatologică – este cea mai utilizată metodă pentru
identificarea victimelor după o catastrofă sau pentru identificarea unui singur individ.
Identificarea comparativă presupune cercetarea compatibilităţii între datele obţinute
de la cadavru cu date prealabile consemnate de medicul stomatolog, pe baza unor

3
DR. ANTON KNIELING

documente întocmite în timpul vieţii (fişa dentară, radiografii dentare şi craniene,


amprente dentare şi mulaje în gips etc).
A.1.3. Metoda dactiloscopică – reprezintă examinarea caracterelor desenului
epidermic digital. Se vor cerceta:
- crestele epidermice
- centrul figurii
- delta – este figura care se formează la intersecţia a 3 linii sau sisteme de creste
Aplicarea metodei este condiţionată de conservarea părţilor moi şi de existenţa
unui desen dactiloscopic în baza de date a organului de anchetă. Datorită caracterului
imuabil al desenului papilar, metoda are o valoare incontestabilă.
A.1.4. Determinarea grupei sangvine pentru sisteme eritrocitare:
- sistemul AOB
- sistemul Rh
- sistemul MN
Pe leucocite se poate determina sistemul HLA
A1.5. Identificarea ADN este considerată cea mai fidelă metodă

A.2 Semnele morţii reale

A.2.1 Semne precoce


- dispariţia reflexelor
- absenţa respiraţiei
- absenţa activităţii cardio-circulatorii
A.2.2 – Semne semitardive
- răcirea cadavrului
- deshidratarea
- lividităţile cadaverice
- rigiditatea cadaverică
A.2.3. – Semne tardive
- autoliza
- putrefacţia

Diagnosticul de moarte se stabileşte pe baza unor constatări imediate:


- relaxarea musculaturii – hipotonia musculară care apare în această fază se
numeşte flaciditate primară; aceasta persistă pînă la instalarea rigidităţii
cadaverice.
- imobilitatea feţei
- lipsa oricărei sensibilităţi

A.2.1 Semne precoce

A.2.1.1. Dispariţia reflexelor – anoxia determină distrugerea celulelor nervoase;


sensibilitatea lor la hipo/anoxie este cu atât mai mică cu cât sunt mai vechi apărute pe
scara dezvoltării filo şi ontogenetice. Astfel, reflexele arhaice dispar mai greu la
anoxie faţă de reflexele apărute mai nou în dezvoltarea filogenetică. Moartea
encefalică este certificată prin linie izoelectrică pe electroencefalogramă.
Important
 auzul este ultimul dintre simţuri care dispare.
 reflexul corneean este ultimul reflex care dispare.
A.2.1.2. Absenţa respiraţiei – se evidenţiază prin:

4
DR. ANTON KNIELING

- absenţa mişcărilor ventilatorii


- absenţa murmurului vezicular la ascultaţia pulmonară
- metode empirice: o oglindă pusă în dreptui gurii sau a orificiilor narinare prin lipsa
de aburire indică absenţa respiraţiei; introducerea unui fragment de vată în orificiile
narinare (se va mişca în caz de persistenţă a respiraţiei).
În general, dispariţia respiraţiei precede dispariţia circulaţiei.
A.2.1.3. Absenţa activităţii cardio-circulatorii – se evidenţiază prin:
- dispariţia pulsului
- absenţa zgomotelor cardiace
- paloarea cadavrului
- diagnosticul sigur: electrocardiograma – linie izoelectrică

A.2.2 – Semne semitardive

A.2.2.1. Răcirea cadavrului (algor mortis)


Răcirea cadavrelor se datorează dispariţiei circulaţiei şi a metabolismului bazal iar
ulterior prin schimbul de căldură dintre cadavru şi mediul înconjurător. Scăderea
temperaturii se face lent de la suprafaţă spre interiorul corpului.
Ordinea răcirii diverselor segmente ale corpului este următoare:
 mâna – după 1 oră
 faciesul – după 2 ore
 trunchiul după 8-12 ore
Factori care influenţează răcirea cadavrelor:
 masa cadavrului
 raportul masă/suprafaţă (în cazul sugarilor răcirea este mai accelerată)
 temperatura corporală în timpul decesului
 poziţia cadavrului: extensia sau poziţia fetală
 îmbrăcămintea – tipul de material
 obezitatea – ţesutul adipos este un bun izolator termic
 temperatura mediului înconjurător
 alte condiţii de mediu: ploaie, umiditate, vânt etc
 scufundarea cadavrului în apă – un cadavru se răceşte mai repede în apă decât
în aer deoarece apa este un conducător de căldură mai bun decît aerul
 boli infecto-contagioase care evoluează cu hipertermie (ex. septicemie,
tetanois etc)
Important!
Temperatura cadavrului se măsoară prin termometrizare intrarectală; dacă temperatura
măsurată intrarectal este de 20C, aceasta reprezintă un semn sigur de moarte reală.

A.2.2.2. Deshidratarea
Deshidratarea reprezintă pierderea apei prin evaporare, proces care începe la nivelul
mucoaselor şi ulterior la nivelul tegumentului (acolo unde acesta este mai subţire).
Acest proces mai poartă numele de pergamentare, deoarece suprafeţele deshidratate
sunt dure la palpare, uscate, de culoare brună, amintind aspectul pergamentului.
Mucoasele supuse acţiunii deshidratării sunt:
- mucoasa labială – buzele se usucă, se întăresc şi au culoare brună
- mucoasa conjunctivală – la ochi mucoasa descoiperită capătă culoarea cenuşie
care virează spre negru; se numeşte pata lui Liarche şi constituie un semn de
certitudine al morţii

5
DR. ANTON KNIELING

Regiunile tegumentare supuse procesului de deshidratare sunt:


- vârfurile degetelor – tegumentele devin mai aspre şi se usucă
- scrotul – tegumentul la acest nivel este mai dur la palpare şi capătă o coloraţie
brună (aprox 24-48 ore după deces)
A.2.2.3. Lividităţile cadaverice (pete cadaverice – „livor mortis”) – apar ca o
consecinţă a încetării circulaţiei sanguine cu migrarea masei sanguine prin vase în
zonele declive necompresate.
Faza I – hipostatică
- sîngele este dispus decliv
- apar iniţial pete mici care ulterior confluează
- lividităţile dispar la digitopresiune pe pată
- lividităţile îşi schimbă poziţia odată cu modificarea poziţiei cadavrului
- apar la 30’-1 oră şi se generalizează în 12-16 h
Faza II – difuziune
- o parte din hemoglobina hemolizată impregnează ţesutul interstiţial
- lividităţile pălesc la digitopresiune
- lividităţile îşi schimbă sediul la modificarea poziţiei cadavrului, dar nu dispar
cele din poziţia iniţială
- L apar după 15h pînă la 24h
Faza III – imbibiţie
- culoarea L este roşie vişinie
- apare cel mai rapid după 18 ore de la deces
- L nu dispar la digitopresiune
- L nu îşi modifică sediul cu modificarea poziţiei cadavrului
Lividităţile nu apar în zonele în care tegumentul este comprimat de planul dur
subjacent.
A.2.2.4. Rigiditatea cadaverică (rigor mortis) – apare datorită scăderii ATP-ului
muscular cu formarea unui gel actomiozinic şi imposibilitatea relaxării musculare.
Rigor mortis interesează atît muşchii somatici cît şi netezi, cu predominenţă pe
muşchii flexori.
Rigiditatea evoluează în 3 faze:
Faza I -de instalare
- durează 2-6 ore
- cuprinde muşchii în sens cranio-caudal, evoluînd mai rapid la muşchii mici
Faza II – de stare (generalizare)
- care durează 14-24h postmortem
- cuprinde toţi muşchii striaţi, în special flexori rezultînd aspectul de semiflexie
- se învinge cu dificultate după care nu se mai reinstalează
Faza III – de rezoluţie
- debutează la 1-2 zile şi este completă la 3-7 zile postmortem
- coincide cu începerea putrefacţiei
- dispariţia rigidităţii are loc în aceeaşi ordine în care aceasta s-a instalat (legea
lui Nysten)

A.2.3. – Semne tardive

A.2.3.1. Autoliza - reprezintă procesul de alterare celulară imediat cu încetarea


metabolismului celular; imediat după moarte se activează hidrolazele, inhibîndu-se
redoxidazele şi fosfotransferaza.

6
DR. ANTON KNIELING

Organele parenchimatoase devin intumescente, procesul autolitic imitînd


degenerescenţa hidropică şi granulară.
! proteoliza este mai rapidă în suprarenală, pancreas, rinichi, porţiunea inferioară a
ficatului, splină.

A.2.3.2. Putrefacţia – este o modificare cadaverică distructivă de natură microbiană


prin care substanţele organice sunt descompuse în substanţe anorganice.
Dpdv chimic se succed 2 faze:
- faza de fermentaţie care are ca rezultat descompunerea glucidelor
- faza de proteoliză care are ca rezultat descompunerea proteinelor
Iniţial, rolul principal în procesele de putrefacţie îl au microbii saprofiţi din intestin,
cavitatea bucală, laringe, trahee.
Semnul extern cel mai evident îl constituie pata verde de putrefacţie din fosa iliacă
dreaptă, de unde se generalizează

S-ar putea să vă placă și