Sunteți pe pagina 1din 2

Lecție despre cub

Versurile deschid volumul ‘’ Operele imperfecte ‘’ aparut in 1979 si reprezinta o arta poetica deoarece
pun accentul pe relatia dintre creator – opera si publicul receptor . Pe de alta parte, poezia este si o
meditatie in stil neomodernist despre miracolul frumosului vazut ca forma de perfectiune . In acest sens
poezia isi justifica pozitia initiala in cadrul volumului ,care are ca problematica esentiala drumul catre
perfectiune . Nu intamplator, el se incheie in mod simetric cu ‘’ Lectia despre cerc ‘’ , o alta metafora a
creatiei si receptarii absolutului prin arta .

Tema poeziei este conceptia despre perfectiunea artistica dintr-o dubla perspectiva , cea a
creatorului ( poet ) si cea a publicului receptor . Totodata este prezenta si tema creatiei surprinsa in
procesul realizarii ei . De asemenea, poetul abordeaza tema moderna a imperfectiunii in arta vazuta ca o
replica la estetica uratului .

Titlul contine substantivul lectie , care alaturi de verbele impersonale din text ilustreaza un punct
de vedere didactic prin care artistul considera ca poate sa dezvaluie celorlalti calea de urmat pentru
atingerea perfectiunii . In acest fel, interesul autorului se concentreaza de la inceput pe creatie vazuta ca
o relatie dintre creator si publicul sau ( lumea ) . Titlul mai contine si metafora centrala a poeziei cu
valoare de simbol , cubul . Acesta este un corp geometric ce sugereaza perfectiunea, dar totodata si o
creatie a omului , deci , imperfecta si artificiala . Prin el , poetul neomodernist surprinde paradoxul
creatiei umane, perfecta si imperfecta totodata .

La nivelul versificatiei, cele 13 versuri formeaza o singura strofa care nu respecta regulile prozodiei
clasice ( vers liber ) . Totusi, ritmul interior sustinut si prin repetitii da versurilor o muzicalitate aparte, ce
transmite intensitatea actului creator .

Textul poetic este stucturat in 2 parti .

Prima parte este formata din versurile 1-9 si exprima figurat, prin metafore, etapele muncii artistului in
incercarea de a obtine desavarsirea . Dintre ‘’ gesturile ‘’ necesare crearii obiectului perfect fac parte :
participarea organica la actul creatiei ( ‘’ se ciopleste cu o dalta de sange ‘’ ) , atingerea magica a creatiei
cu vederea interioara a esentei lucrurilor ( ‘’ se lustruieste cu ochiul lui Homer ‘’ ) , transmiterea scanteii
divine , iluminarii necesare operei de arta ( ‘’se razuieste cu raze ‘‘).

A doua etapa este manifestarea iubirii fata de creatie in toate formele ei , progresiv : iubirea creatorului
fata de opera sa , iubirea celor din jur fata de aceasta dar si iubirea care inobileaza a infantei , care
flateaza orgoliul artistului : ‘’ dupa aceea se saruta de nenumarate ori cubul / cu gura ta , cu gura altora /
si mai ales cu gura infantei ‘’ .

In partea a doua a poeziei, perspectiva se schimba total si surprinzator , fapt exprimat si prin adverbul ‘’
brusc ‘’ . Gestul sfaramarii unui colt al cubului exprima printr-o metafora faptul paradoxal ca perfectiunea
creatiei poate fi perceputa numai prin imaginea imperfectiunii: “Dupa aceea se ia un ciocan/si brusc se
sfarama un colt de-al cubului”.
In ultimele 3 versuri , poetul ironizeaza viziunea majoritatii care , la unison, apreciaza artificialul ,
imperfectul multumindu-se doar sa viseze la perfectiune :”Toti, dar absolut toti, zice-vor: <- Ce cub
perfect ar fi fost acesta,/de n-ar fi avut un colt sfaramat!>”

Repetitia pronumelui ‘’ toti ‘’ subliniaza antiteza dintre creator si ceilalti in ceea ce priveste receptarea
creatiei .

Expresivitatea textului provine in primul rand din metaforizarea limbajului simplu . Imaginile
artistice devin semnificative prin asocierea neobisnuita de cuvinte.

In concluzie , in aceasta creatie de maturitate poetul modern Nichita Stanescu reuseste sa exprime
foarte sugestiv problema creatiei artistului pe care o situeaza dilematic intre creator si publicul receptor .