Conservarea obiectelor de artă - bunuri culturale,

reprezentative pentru tipurile de activităţi şi pentru epocile

cărora aparţin, este ştiinţa ce transmite arta ca manifestare
umană superioară, pentru perioade cât mai îndelungate. Cele
zece principii ale restaurării, din care importante de amintit
sunt principiul minimei intervenţii şi cel al folosirii de
materiale şi metode compatibile cu cele originale, au la baza
legi şi realităţi ştiinţifice, cumulate şi experimentate de
generaţii de restauratori.
Obiectele de patrimoniu, bătrânii noştri de sute de ani,
sunt un izvor de informaţii istorico-documentare. Prin
instrumentele puse la dispoziţie, dar mai ales prin experienţă,
specialistul poate cunoaşte destul de exact starea obiectului.
Etiopatologia operelor de arta, disciplina de graniţă, studiată
în facultăţile de profil, spune ca avem bolnavi, nu boli, prin
aceasta arătând că fiecare obiect de artă este un unicat în ceea
ce priveşte execuţia, dar mai ales existenţa de după punerea în
opera a sa. Aceasta existenţă este însumată si succint expusa
in dosarul de restaurare în rubrica „Stare de conservare”.
De altfel, dosarul de restaurare trebuie să conţină:
- documentaţia fotografică la momentul descoperirii
sau preluării;
- precizarea condiţiilor de mediu din care provine,
parametrii de temperatura (T), umiditate relativa (Ur) şi
lumină, şi crearea condiţiilor potrivite pentru o aducere la
echilibru de T şi Ur recomandate, de 18-22 grade Celsius si
45-65% Ur;
- analizele biologice ale obiectului şi ale mediului de
rezidenţă; rezultatele decontaminării;
- descrierea obiectului;
- investigaţiile privind natura materialelor şi tehnica;
- diagnosticul sau starea de conservare a obiectului de
artă, stabilit de comun acord în comisia de restaurare (aceasta
numără, pe lângă beneficiarul lucrării şi restaurator, un
istoric de arta, un biolog, un chimist şi un fizician);
- propunerile de tratament;
- jurnalul zilnic de restaurare însoţit de fotografierea
pe tot parcursul procesului, pe etape;
- comisia de recepţie a lucrării.
Înţelegerea proceselor fizico-chimice ce au loc între
materialele folosite de artist la realizarea operei sale şi
alegerea celor ce vor da trăinicie obiectului, sunt puse în
legătura cu un proces elaborat de creaţie, pe mai multe trepte,
de gândire şi realizare creativă. Opera de artă reprezintă o
etapă intermediară între opera-idee şi obiectul-operă de artă
finalizat. Rareori au fost considerate obiecte de artă, cu
valoare certă, obiectele realizate sub semnul impulsului, a
impresiei. In arta, ideile cresc, se impletesc cu structurile
psiho-emotionale are artistului şi cu pregătirea intelectuală,
dând naştere Obiectului. Creaţia este o stare şi nu una de
moment. Este un mod de vieţuire, cu pauze, sincope, reveniri,
corecturi, etc.
În plus, faţă de artist, restauratorul trebuie să fie
intuitiv. Intuitiv în sensul anticipării unor rezultate şi nu
intuitiv în sensul ghicirii. Intuiţia este punerea într-un şir logic
al unor informaţii şi experienţe, provenind din foarte multe
domenii. Restaurarea este operaţiunea ce garantează că opera
de artă va dăinui şi altor generaţii. Nu poate la nesfârşit, căci
ar fi nefiresc, ci „cât mai mult”.Ar fi nefiresc pentru că, în
mod normal, materia are o existenţă, destul de limitată în
timp, materia organică întorcându-se în mineral, iar cea
minerală, descompunându-se în elementele principale.
Restauratorul este cel ce recunoaşte că prin natura activităţii
sale sta împotriva naturalului şi firescului. Dar este şi cel ce
are (sau ar trebui sa aibă) şi conştiinţa acţiunii sale asupra
echilibrelor din mediu.
Una dintre ştiinţele cu care restauratorul se pune în
legătură permanenta este ecologia la care raportează
permanent obiectul muncii sale, bunul de patrimoniu. Bolile
mediului sunt si ale monumentelor si operelor de arta, sau
sunt consecinţe ale bolilor mediului. Acestea din urma, nefiind
sisteme dinamice, vii, nu pot sa-si găsească mecanisme de
reechilibrare, aşteptând o rezolvare a lor care să vină din
partea noastră, a oamenilor, fiinţele cele mai inteligente dar şi
cele mai iresponsabile, aflate în vârful piramidei trofice.
Tinerele generaţii au dreptul şi responsabilitatea,
având la îndemna şi rezultatele acţiunilor celor de dinaintea
lor, să acţioneze printr-o atitudine morală şi anti-
consumeristă, de înţelegere, cercetare şi cunoaştere. Una
dintre legile ecologiei, enunţate de Prof. Gh. Mustata în cartea
sa, Decalog ecologic, „Să nu furi!” înseamnă a nu lua
Pământului mai mult decât ar fi nevoie pentru a supravieţui.
Si aceasta – indiscutabil – înseamnă foarte puţin.
Datoria tuturor, mai tineri sau mai puţin tineri, este de
a conserva Pământul şi arta, naturală sau arta-produs al
gândirii şi acţiunii umane. Astfel am avea posibilitatea de a
compara răsărituri şi apusuri de soare cu cele din operele
marilor artişti şi peste câteva sute de ani. Sau putem,
nepăsători să privim prin sticla biroului din multele zgârie-
nori din zona, spre Mordor-ul lui Tolkien, sau, oricum, prin
aerul şi atmosfera apăsătoare şi întotdeauna cenuşie din
Matrix.

PRINCIPII GENERALE PRIVIND CONSERVAREA

PREVENTIVA A
PATRIMONIULUI CULTURAL MOBIL

"Conservarea
preventiva" reprezinta un ansamblu de masuri
luate in vederea prelungirii duratei de viata a
obiectelor din muzee sau a operelor, evitand
atat cat este posibil degradarea lor naturala
sau accidentala. In timp ce conservarea
curativa este destinata remedierii unor
degradari constatate si a unor deteriorari
evidente, conservareapreventiva isi propune
sa actioneze asupra cauzelor degradarii.

Conservarea preventiva reprezinta, prin

urmare, ansamblul actiunilor directe si
indirecte, care au ca scop asigurarea
perenitatii colectiilor expuse sau depozitate
intr-un muzeu. Aceste actiuni
sunt directe atunci cand actioneaza asupra
obiectului, si indirecte atunci cand intervin
asupra mediului ambiant. Scopul acestor
actiuni consta in protejarea obiectelor de
agentii de degradare care ameninta
integritatea acestora, spre deosebire de
restaurare, care consta in restituirea unei
opere asa cum era inainte sa sufere unele
degradari. Este mai bine sa previi decat sa
tratezi, sa descoperi cauza, pentru a nu fi
nevoie sa repari efectele.
 Bibliografie

Codul deontologic ECCO (European Confederation of

Conservator-Restorers' Organisations);
Borgioli, L., Cremonesi, P., Le resine sintetiche usate nel
trattamento di opere policrome, Ed. Il Prato, 2005;
Dorohoi, D. O., Optica, Ed. „Stefan Procopiu”, Iasi, 1995;
Istudor, I., Notiuni de chimia picturii, Ed. Daim Publishing
House, 2007;
Lazarescu, L., Culoarea in arta, Colectia de arta, ed. Polirom,
2009;
Lazarescu, L., Tehnica picturii in ulei, Colectia de arta, Ed.
Polirom, 2009;
Mora, P., Mora, L., Philippot, P., Conservarea picturilor
murale, Ed. Meridiane, 1986;
Pop, V., Chicinas, I., Jumătate N., Fizica materialelor –
metode experimentale, Ed. Presa Universitara Clujeana,
2001;
Sandu, I. C .A., Sandu, I., Popoiu, P., Van Saanen, A., Aspecte
metodologice privind conservarea stiintifica a patrimoniului
cultural, Ed. Cordon, 2001;
Wolbers, R., Cleaning Painted Surfaces – Aqueous Methods,
Ed. Archetype Publications, 2000;
Unger, A., Schniewind, A.P., Unger, W., Conservation of Wood
Artifacts, Ed. Springer, 2001;
Schaffer, T. T., Effects of Light on Material in Collections –
Data in Photoflash and Related Sources, Ed. The Getty
Conservation Institute, 2001;

https://www.academia.edu/7157608/Stiintele_exacte_si_conser
varea-restaurarea_obiectelor_de_arta

http://www.rasfoiesc.com/hobby/arta-cultura/PRINCIPII-
GENERALE-PRIVIND-CON64.php
Facultatea de Teologie,Litere,Istorie,Arte

Universitatea din Pitesti

Ştiinţele exacte şi conservarea operelor

de artă

Student
Zlotea Cristian Rica
Anul I – Arta Sacra

Profesor indrumator
Lector Universitar Dr Zarioiu Cristina