Sunteți pe pagina 1din 5

Sinoadele conciliariste de la Pisa(1409), Konstanz(1414-1418) si

Basel(1431-1447)

A) Sinodul de la Pisa (1409)


Din cauza tulburarilor din Roma, cardinalii au trebuit sa-si schimbe gandul. Cei
14 cardinali au stabilit ca, in cazul ca unul din ei va fi ales, sa renunte la
demnitatea papala, acelasi lucru urmand sa-l faca si cel din Avignon. Asa au
ales pe Grigorie al XII-lea (1406-1415), care, potrivit aranjamentului, a scris lui
Benedict al XIII-lea , rugandu-l sa faca si el la fel , adica sa demisioneze
amandoi. Au trebuit sa intervina normanzii, care sa-i hotareasca, sa se
intalneasca amandoi in sinodul general pe data de 25 martie 1409 la Pisa, in
Italia. Totusi cei doi papi nu s-au infatisat . Erau prezenti la inceput doar 14
cardinali : 8 de la Roma si 6 de la Avignon. Mai tarziu cei din curia romana s-
au ridicat la 14, cei din Franta la 10. Mai participau 4 patriarhi, 80 episcopi,
reprezentati a inca 102 episcopi , apoi 87 egumeni , 41 priori, marele maestru
al ioanitilor, cei 4 generali ai ordinelor cavaleresti, delegati a 13 universitati ,
100 de canonici, pestre 300 de doctori in teologie si drept canonic.
Presedintia a avut-o cel mai batran cardinal din cei prezenti, cel din Poitiers.
Dupa ce s-a citit citatia trimisa celor doi papi, sinodul de la Pisa i-a judecat in
lipsa si i-a depus (5 iunie – 1409).+4116.
Cardinalii au decis intocmirea unui memoriu solemn si au cerut ca noul papa
care urma sa fie ales sa continue lucrarile, savarsind inclusiv si reformarea
Bisericii <<in capite et membris>>. Apoi constituidu-se in conclav au ales pe
un venetian, un grec latinizat Petru Filargis, ca papa, cu numele de Alexandru
al V-lea (1409-1410).
Se spera ca el va aduce si unirea bisericilor greaca si latina si va inlatura si
schisma papala. Nici una din cele doua dorinte nu s-a implinit .Erau acum trei
papi.
In 1410 Alexandru al V-lea a murit. In locul lui aleg pe Ioan al XXIII-lea (1410-
1415), rob al intereselor si placerilor lumesti celor mai nesabuite. Lumea era
exasperata; multi au inceput sa plece. Singura hotarare luata a fost sa se
convoace peste trei ani un nou sinod pentru hotarari. Acesta este sinodul de la
Konstanz, azi in sudul Germaniei, rau cu acelasi nume.
B) Sinodul de la Konstanz (1414-1418)
Sinodul de la Konstanz socotit de Biserica romano-catolica drept al XVI-lea
<<sinod ecumenic>>, a fost mai mult opera imparatului Sigismund I (1410-
1437), care a crezut ca a venit momentul sa se puna capat <<schismei cu trei
capete in Biserica romano-catolica>> si sa faca reforma Bisericii << in capite
et membris>>.
Sinodul a fost mai mult un <<congres apusean>> al conducatorilor bisericesti
si lumesti si a avut meritul ca a rezolvat problema marii schisme din Apus si a
hotarat condamnarea miscarilor eretice ale pre-armatorilor John Wicliff (1384)
si Jan Hus (6 iulie 1415).
Prin participarea celor 1800 de membri, majoritatea absoluta laici, au cautat
infrangerea monahiei absolute a papalitatii, dorinta pioasa, nerealizata din
cauza structurii dogmatice si canonice a Bisericii romano-catolice.
Papa Ioan al XXIII-lea a sosit la sinod in 28 octombrie 1414 insotit de cardinali
si de alti demnitari. Pentru ca nu sosisera toti s-a decis ca resedinta sa se
deschida in 16 noiembrie. In sedinta din 2 martie 1415, papa a fost silit sa
citeasca in fata sinodului un document in care se prevedea ca, daca ceilalti doi
papi renunta, va face si el acelasi lucru , inainte insa de a fi citit el acest
document, s-a citit din partea sinodalilor un rechizitoriu , la auzul caruia Ioan
si-a dat seama ca a pierdut partida . Tinut la curent cu tot ce se discuta la
sedintele secrete , papa a ajuns la concluzia ca cel mai bine ar fi sa fuga.
Banuind lucrul, Imparatul Sigismund a poruncit sa fie pazite toate portile
orasului. In noaptea de 20 martie 1415, bucurandu-se de concursul ducelui de
Austria , papa Ioan al XXIII-lea a fugit , dar la scurt timp dupa aceea, trupele
imperiale l-au prins si in 17 mai 1415 e readus la Konstanz cu o escorta cu
300 de calareti; este inchis intr-un castel unde scapa doar in 1419, cand isi da
si obstescul sfarsit. Dupa ce papa Ioan al XXIII-lea a fugit de la sinod la 20
martie 1415, 1800 de delegati sinodali, ramasi singuri , au socotit ca a sosit
momentul sa decreteze ca autoritatea conciliului este mai presus de
autoritatea papei.
Teoria superioritatii sinodului asupra autoritatii papei numita <<Conlorista>>, a
fost promovata de sinoadele zise <<conciliariste>>, tinute la Pisa (1409),
Konstanz(1414-1418) si Basel (1431-1449).
Stimulati de membrii Universitatii din Paris, in frunte cu Jean Gerson (1362-
1429) si Pierre d’Billy (1350-1420), episcop francez de cambrai, sinodalii au
hotarat, potrivit teoriei sinodalitatii sau conciliarismului urmatoarele:
a) <<Sinodul, intrunit legitim , prin puterea Duhului Sfant, reprezentand
Biserica militanta si detine puterea in chip nemijlocit de la Dumnezeu. Toti,
chiar si papa, sunt obligati sa se supuna in ceea ce priveste credinta,
curmarea schismei si reforma Bisericii <<in capite et membris>>.
b) Cine se va supune sinodului va fi pedepsit conform legii si prevederilor
dreptului canonic .
c) Papa Ioan al XXIII-lea , parasind sinodul, e suspendat de favorizarea
schismei si de erezie .
d) Membrii Sinodului au avut si au deplina libertate de hotarare.

La inceputul lui iunie 1415 a fost adus la Konstanz prereformatorul ceh Jan
Hus spre a se justifica in fata sinodului pentru ideile sale .
In sedinta din 6 iulie 1415, Jan Hus , care spera ca sinodul il va apara si-i va
da dreptate , vazand in el mai mult un tribun popular, care lupta pentru
indreptarea relelor din Biserica , a fost condamnat ca eretic, lipsit de
demnitatea preoteasca si extradat autoritatilor civile, care l-au ars in aceeasi zi
pe rug. In anul urmator la 30 mai 1416, a impartasit aceeasi soarta si
prietenului sau Ieronim de Praga. Invatand din pataniile rivalului sau, Grigorie
al XII-lea renunta la tiara si i se acorda un post de episcop, dar a murit si el in
1417. Cel de-al treilea Benedict al XIII-lea, desi depus de sinod, traia in Franta
la Perpignam, nevrand sa cedeze si jucand rolul unui papa fara Biserica.
La 11 noiembrie 1417 se alegea dupa atatea neintelegeri un papa legitim
Martin al V-lea (1417-1431), incat prin alegerea lui marea schisma papala
dintre anii 1378-1417 a luat sfarsit dupa aproape 40 de ani. Sinodul din
Konstanz a tinut 45 de sedinte puplice intre 5 noiembrie 1414- 22 aprilie 1418,
precum si multe sedinte consultative. Papa Martin a stiut intocmai in asa fel
lucrurile ca sa nu fie silit sa inceapa lucrarile in vederea reformei Bisericii <<in
capite et membris>>. In februarie 1418, a sosit la Konstanz si o delegatie de
19 mitropoliti rasariteni, intre care era si Grigorie Tamblac, mitropolitul
Kievului din 1415. Din numeroasa delegatie trimisa de Patriarhia Ecumenica,
la acest eveniment de seama din lumea crestina au facut parte si delegati laici
ai celor doua state independente romanesti, Tara Romaneasca si Moldova,
avand in vedere ca problema unirii Bisericii Rasaritului cu Biserica Apusului le
interesa si pe ele, ca tari artodoxe. Sinodul avea destule probleme de rezolvat,
dar nu avea un conducator care sa porneasca discutii de unire cu grecii. De
aceea e mai mult decat probabil ca Grigorie Tamblac a parasit Konstanz
inainte de inchiderea sinodului, intorcandu-se in Rasarit fara vreun rezultat
pozitiv.
Sinodul din Konstanz, deschis oficial la 5 noiembrie 1414 de noul papa, Martin
al V-lea, dupa 45 de sedinte.
C) Sinodul de la Basel (1431- 1447)
Desi nu dorea discutarea reformei in Biserica, papa Martin a fost nevoit sa
convoace la Pavia, in 1423, mult asteptatul sinod pentru reforma Bisericii.
Insa, intrucat acolo izbucnise ciuma, sinodul a fost mutat la Siena. Dupa
discutii nu s-a ajuns la intelegere ce anume reforma ar trenui sa se faca si, la
propunerea regelui Angliei, Henric al VI-lea (1422-1461), s-a hotarat mutarea
sinodului la Basel, in Evetia. In 1425-1426, ambasada
franceza si engleza au solicitat insistent papei Martin al V-lea sa fixeze
deschiderea sinodului, ceea ce aceasta a si facut in iulie 1431. Dar curand
dupa deschidere, papa a murit. Numarul participantilor fiind mic, abia venisera
300 de delegati care, pe deasupra, creasera si o atmosfera liberala neagreata.
Noul ocupant al Scaunului Roman, Eugeniu al IV-lea (1431-1447), trimis la 18
decembrie 1431 o scrisoare de inchidere a sinodului, unde urma sa se discute
unirea cu grecii. Aratati surprinsi de hotararea papei au inteles ca acesta a
evitat sanctionarea descretului emis la Konstanz, care se recunoaste ca
sinodul e superior chiar si Bisericii nu numai papei. De aceea incurajat de
Imparatul Sigismund al Germaniei de majoritatea printilor si de votul clerului
francez intrunit inainte la Bourges (februarie 1432), ca si de distinsele
personalitatii sosite, sinodalii au hotarat sa continue lucrarile fara sa tina
seama de scrisoarea papala.Au fost alesi protectori ai sinodului trei printi, iar
presedintele sinodului urma sa fie ales pe termen de o luna. Opiniile
prefesorilor universitari, doctori in teologie si in drept canonic, precum si altor
clerici eruditi, are o mare greutate asupra episcopilor. Toate memoriile si
actele adresate sinodului sunt predate unei companii compuse din 12 membri,
care, dupa examinare, le inainteaza spre deliberare.
Papa Eugeniu al IV-lea nu a vrut sa tina seama totusi de acest sinod, dar
interventia imparatului a cedat, si prin bula sau enciclica <<Dudum>> din 15
decembrie 1431, a recunoscut sinodul.
In februarie 1434 s-a facut deja impacarea intre papa si sinodalii din Basel, ei
incepusera sa intre in miezul problemelor mari de reforma a curiei papale,
revizuire a modului in care sa se faca alegerea papei si au hotarat ca trebuie
sa depuna in fata sinodului un juramant. Neintelegerea a survenit cand a fost
vorba de fixarea locului unde sa aiba loc sinodul cu grecii. Legatii papali
sustineau un oras italian, majoritatea doreau la Basel, Avignon ori in Savoye.
Prin bula <<Doctorius tium>> din 18 septembrie 1437, papa Eugeniu al IV-lea
a hotarat transferarea consiliului din Basel la Ferrara, pe coasta orientala a
Italiei, pentru a le fi mai usor grecilor sa vina la sinod.
Neprezentandu-se la 24 ianuarie 1438, papa a fost suspendat iar in sedinta
din 25 ianuarie 1439, 20 de prelati si peste 300 de doctori in teologie l-au
depus din scaun pentru ca a refuzat sa primeasca hotararea sinodului de la
Konstanz.
La sugestia cardinalului d’Alleman, ducele Ameneu de Savoia a fost aclamat
in 5 noiembrie 1439 papa cu titlul Felix al V-lea (1439-1449), ultimul antipapa,
care s-a mentinut pana la dizolvarea sinodului Basel 1449. O noua schisma s-
a deschis, si cu toate ca la inceput cele mai multe tari sprijineau pe Felix al V-
lea, dupa 1443, rand pe rand Franta, Argonul, si in 1445, Germania, trec de
partea papei Eugeniu al IV-lea - Sinodul din Basel a mai lucrat pana in 1449,
cand s-a dizolvat. Spre deosebire de galicanii extremisti, Biserica romano-
catolica considera ca menise numai hotararile primelor 25 de sedinte de la
Basel, adica tinute pana la mutarea sinodului la ferrara, pe coasta rasariteana
a Italiei, la 18 septembrie 1437, care se deschide oficial la 4 martie cele 25 de
sedinte unde s-a discutat modul de combatere a ereziilor ale altor probleme
care nu atingeau autoritatea scaunului de la Roma. Ceea ce a ridicat prestigiul
papei Eugeniu al IV-lea in timpul sinodului din Basel, care din 24 ianuarie
1438 nu-l mai recunostea declarandu-l eretic si depus din scaun, a fost unirea
incheiata cu grecii la 6 iulie 1439. Astfel ortodoxi au contribuit, poate fara voia
lor , la ridicarea prestigiului papalitatii in ochii occidentalilor.

Bibliografie
Pr.prof. Milan Sesan, Sinodalitatea Ortodoxa in secolele XVII-XVIII, <in
mitropolia Ardealului> (1965), nr 1-3, p. 50-72; Prof T. M Popescu, Pr. Prof. T.
Bodogae, Prof. Gh,G. Stanescu, Istoria bisericeasca universala , II , Bucuresti
1956,
 Bibliografia a fost intocmita de Pr. Prof . I . Ramureanu si Pr. Prof. T.
Bogoda; Euseviu Popovici, Istoria bisericeasca universala, Bucuresti,
1927, p. 95-109.