Sunteți pe pagina 1din 8

Legaturile Bisericii Ortodoxe Romane cu alte Biserici Ortodoxe in

Secolul al XVII-lea si inceputul Secolului al XVIII-lea


In afara de sprijinul permanent pe care l-au acordat tarile romane tuturor
Bisericilor de limba greaca in cursul secolului al XVII-lea si in primii ani ai
celui de al XVIII-lea , cu ajutorul romanesc au beneficiat si Patriarhia din
Antiohia Siriei, cu credinciosi de limba araba, Bisericile slave-dunarene si
Biserica ucraineana din regimul polan. In schimb, unele asezaminte bisericesti
romanesti – mai ales in Transilvania si Banat – au inceput sa-si indrepte privirile
spre pravoslavnica Rusiei, aflata in plina ascensiune politica, economica si
culturala, de unde au inceput sa solicite ajutoare materiale.

Legaturile cu Patriarhia Antiohiei.

In afara de Patriarhiile grecesi de Constantinopol, Alexandria si Ierusalim, tarile


romane au sprijinit – material si spiritual - si Patriarhia ortodoxa a Antiohiei, cu
resedinta in Damasc, ai carei credinciosi erau, in marea lor majoritate , de neam
arab. Cel mai de seama patriarh antiohian in sec. al XVII-lea a fost Macarie III
Zaim (1647-1672). Datorita greutatilor materiale in care se zbatea scaunul sau
patriarhal, stapanit secole de-a randul de arabi (sec. VII-XI), de cavalerii cruciati
apuseni (sec. XII-XIII), din nou de arabi (sec. XIII-XVI), iar in 1517 de turci,
patriarhul Macarie III a fost nevoit sa porneasca intr-o lunga calatorie in
Moldova , Tara Romaneasca, Ucraina si Rusia, pentru strangerea de ajutoare.
Calatoria a durat 7 ani (1652-1659), din care patru ani i-a petrecut printre
romani. Din fericire este o descriere amanuntita a calatoriei sale in aceste 4 tari
ortodoxe, facute de ful si insotitorul sau, arhidiaconul Pavel de Alep. Notele sale
de calatorie sunt de un interes istoric exceptional, caci relateaza pe larg fapte
petrecute in Moldova, in ultimele luni de domnie a lui Vasile Lupu, inlaturarea
lui si urcarea pe tron lui Gheorghe Stefan (1659), iar in Tara Romaneasca
faptele petrecute la sfarsitul domniei lui Matei Basarab, urcarea pe tron a lui
Constantin Serban Basarab (1654), mazilirea lui si urcarea pe tron a lui Mihnea
III Radu in 1658. Pe langa aceste fapte de natura politica, in insemnarile lui
Pavel de Alep se gasesc descrieri ale unor monumente de arta , aspecte din viata
social-economica si bisericeasca. Pentru Tara Romaneasca sunt prezentate stiri
mult mai numeroase, datorita faptului ca aici au stat timp mai indelungat (1653-
1654 si 1656-1658), strabatand tara de la un capat la altul, cercetand zeci de
biserici si manastiri. Cu toate necazurile pe care le-au indurat in cursul celor 7
ani petrecuti in aceasta calatorie, mai ales cu prilejul schimbarilor de domni la
noi, impreunate cu lupte si cu venirea turcilor si a tatarilor, patriarhul si
insotitorii sai au izbucnit sa stranga sume insemnate de bani, cu care au platit
datoriile Patriarhiei si au inceput lucrarile de restaurare a resedintei si a
catedralei patriarhale din Damasc.

In timp ce se afla in Tara Romaneasca, patriarhul Macarie a cunoscut un


letopiset al Tarii Romanesti intr-o versiune greceasca, pe care l-a tradus in limba
araba, sub titlul Istorii si stiri pe scurt despre domnii Tarii Romanesti si despre
petrecerea lor in vremea sederii lor in domnie, precum am putut culege si aduna.
Si inceputul este in anul 6800 al lunii (1292). A fost descoperit nu de mult in
biblioteca manastirii Deir es-Sir, in apropiere de Beirut. Iar Pavel de Alep a
intocmit o Istorie a voievodului Vasile Lupu al Moldovei si a razboaielor sale,
descoperita recent intr-o biblioteca din Zahle (Liban).

Patriarhul Macarie a murit in 1672, dupa ce mai facuse un drum in Rusia, la


sinodul convocat la Moscova pentru condamnarea patriarhului Nicon, in 1666-
1667 (in 1668 a cunoscut acolo pe mitropolitul Brancovici al Transilvaniei).

Unul din urmasii lui Macarie, patriarhul Atanasie III Dabbas (1685-1694), dupa
ce a pierdut scaunul ( in lupta cu patriarhul Chiril V, fiul lui Pavel de Alep), a
venit in Tara Romaneasca, unde domnea Constantin Brancoveanu, petrecand la
noi mai bine de 4 ani (1700-1704). Aici a intocmit o Istorie a patriarhilor din
Antiohia, tradusa pentru Brancoveanu in limba greaca poulara. La rugamintea
sa, domnul roman a insarcinat pe ieromonahul- tipograf Antim-Ivireanu sa
lucreze literele necesare pentru imprimarea unor carti in limba araba. Si astfel,
au aparut, pe pamant romanesc si cu cheltuiala lui Brancoveanu, doua carti cu
caractere arabe: Liturghierul, la Snagov, in 1701 si Ceaslovul, la Bucuresti, in
1702, amandoua cu text paralel, grec si arab ( in Ceaslov, din cele peste 700 de
pagini, aproximativ 260 erau numai cu text arab).

In 1704, Atanasie a parasit Tara Romaneasca, primind din parte lui Brancoveanu
si materialul tipografic cu caractere arabe. In 1705, patriarhul ecumenic Gavriil
III l-a numit arhiepiscop al Ciprului, tot la rugamintea lui Brancoveanu. Aici a
tradus in limba araba lucrarea lui Dimitrie Cantemir – Divanul sau galceava
inteleptului cu lumea, tiparita la Iasi, in698, in limbile romane si greaca ( in
araba i-a dat titlul Sanatatea Inteleptului si nebunia osanditei lumi). In afara de
autograful lui Atanasie (in biblioteca Nationala din Paris), se cunosc inca 6 copii
ale traducerii arabe. In 1706 a ajuns la o intelegere cu Chiril V, impartind
patriarhatul Antiohiei in doua. Atanasie si-a stabilit resedinta la Alep, unde a stat
pana in 1720, cand a ramas singurul carmuitor al Patriarhiei. Aici a instalat
tipografia primita de Brancoveanu, imprimand mai multe carti in limba araba:
Psaltirea (1706, cu stema Tarii Romanesti si cu o prefata inchinata lui
Brancoveanu), Evanghelia (1706-1708), Margaritarele Sfantului Ioan Gura de
Aur (1708), un Octoih Mare (1711), Predicile patriarhului Athanasie II al
Ierusalimului (1711), Piatra scandelei a teologului grec Ilie Miniat (1721). In
1724, tipografia a fost mutata la manastirea Balamand langa Tripoli, iar de aici,
o parte din ea, la manastirea Sfantul Ioan din Saeg, in sudul Libanului, unde,
reorganizata, a tiparit carti bisericesti si scolare pana aproape de zilele noastre.
Numeroase carti grecesti tiparite la noi sau Marturisirea lui Petru Movila au fost
traduse in limba araba , in a doua jumatate a secolului XVII-lea si mai tarziu.
Manuscrisele lor se pastreaza pana azi in marile biblioteci din Siria, Liban si
Iordania.

Legaturi cu Biserica Georgiei.

In afara de faptul ca Georgia (Iviria sau Gruzia), ne-a dat pe marele carturar
Antim Ivireanu, mai amintesc ca domnitorul Constantin Brancoveanu, la
rugamintea mitropolitului Antim, a venit in sprijinul Bisericii si a credinciosilor
ortodoxi din partea sa (R.S.S. Gruzina de azi). Ei au trimis acolo pe mesterul
tipograf Mihai Stefan (Istvanovici) <<cu ucenicii sai>>. Primul atelier
tipografic in Georgia a fost infiintat de regele Arcil (1684-1696), cu caractere
gerogiene lucrate la Amsterdam de tipograful, gravorul si teologul Totfalusi Kis
Miklos (Cluj 1720). Cu ajutorul regelui Vahtang VI al Georgiei, nepotul lui
Arcil, <<Mihail Stefanesvili>> a imprimat la Tbilisi noua carti de limba
germana: Evanghelia, Psaltirea si Apostolul (in 1709), Liturghierul, doua
Ceasloave si Molitvelnicul (in 1710), Psaltirea si Invatatura ieromonahului
Gherman. Se pare ca a inceput si tiparirea unei Biblii, in 1709, dar n-a fost
terminata.

In 1712, Mihail Stefan a plecat in Olnada, unde i s-au pierdut urmele. Ucenicii
sai georgieni i-au continuat activitatea, inca vreo 10 ani, tiparind alte carti
bisericesti si laice (intre care si poemul lui Sota Rustaveli, Viteazul in piele de
tigru).

Manastirea georgiana Ivir de la Athos s-a impartasit, in cursul veacurilor, - mai


ales in cel de care ne ocupam-, de numeroase ajutoare din partea domnilor
romani, pe care le-am semnalat mai devreme. Mitropolitul Dionisie al
Ungrovlahiei (1672) a trait un timp la Ivir, iar de aici i s-a incredintat
conducerea manastirii Radu Voda din Bucuresti, care-i era inchinata din 1613.
Legaturile cu Bisericile slave sud-dunarene.

Ajutorul domnilor s-a revarsat si asupra unor asezaminte bisericesti in Bulgaria,


aflata sub stapanire otomana, inca din ultimul deceniu al secolului XIV-lea.
Matei Basarab, ctitor atator biserici si manastiri din tara sa, a ridicat doua
biserici si pe pamantul Bulgariei de azi, una la Vidin, cu hramul Sfanta
Paraschiva, alta la Svistov, cu hramul Sfintii Apostoli Petru si Pavel. Amandoua
pastreaza chipurile lui Matei Voda si a doamnei Elina, pe peretele ctitorilor.

Doi dregatori ai lui Vasile Lupu, slugerul Gheorghe si fiul sau postelnicul
Constantin, vlahi originari din Epir, unde au ctitorit manastirea Vlasiu, au fost
zugraviti in 1643 la manastirea Bacicovo din Bulgaria, ceea ce arata ca ei au
contribuit la refacerea acestui lacas.

In a doua jmatate a secolului, Grigorie Ghica domnul Tarii Romanesti (1660-


1664 si 1672-1673) a zidit o biserica pe seama Mitropoliei din Dristra (Silistra),
dupa cum rezulta dintr-un hrisov de la Alexandru Voda Ipsilant, din 1777.
Domnii romani au ajutat si cele 5 biserici din Arbanasi, in apropierea Tarnovei.
Intr-una din ele era ingropat un fiu al lui Constantin Brancoveanu. Acest
domnitor a ajutat si episcopia din Cerven (Cervenvoda), in apropierea
Rusciuncului. Manastirea bulgara Zografu din Sfantul Munte a primit de
asemenea numeroase danii inchinandu-i-se manastiri romanesti.

Din Bulgaria ne-a venit si unul din mitropolitii Ungrovlahiei, Ignatie


<<Sarbul>> (1653-1655), a fost preot de mir la Nicopole, de unde prietenul sau
Matei Basarab l-a ridicat in scaunul episcopal de la Ramnic (1636-1653) si apoi
in cel mitropolitan.

Au existat legaturi si cu Biserica Ortodoxa sarba . De pilda, unii vladici sarbi, in


drumurile lor spre Rusia sau Locurile Sfinte, faceau lungi popasuri la curtile lui
Matei Basarab si Vasile Lupu. Acesti doi domni - ca si Constantin Brancoveanu
mai tarziu - au acordat ajutoare unor manastiri sarbesti: Crusedol, Milesevo,
Hopovo, apoi Trebinje, in Hertegovina, Lipovina din Croatia, Sopociani. De
pilda, Vasile Lupu facea manastirii Lipovina o danie anuala de 5000 de aspri, la
care se adaugau 500 de cheltuieli de drum pentru cei care-i ridicau. Manastirea
Rakovita primea un mertic de sare din partea lui Constantin Brancoveanu.
Numeroase danii a primit si manastirea sarbeasca Hilandar din Muntele Athos.
Unele manuscrise si carti slave tiparite la noi au circulat in bisericile din
Bulgaria si Iugoslavia de azi. De pilda, un Slujebnic slavon, scris de ierom.
Epifanie de la Moldovita pentru Efrem al Radautilor in 1616, a fost daruit
episcopului Iosif al Pojarevatului, iar el l-a dat manastirii Sisatovat, in 1627. In
Predoslovia Psaltirii slavone de la Govora, din 1637, se spunea ca a fost data la
lumina nu numai pentru folosul sufletesc al romanilor, ci si al bulgarilor si
sarbilor. Din sudul Dunarii au venit doi dintre indrumatorii tiparului romanesc in
timpul lui Matei Basarab: egumenul Meletie Macedoneanul la Govora si
ieromonahul Stefan din Ohrida, desigur <<vlahi>> din aceste parti. Nu mai
staruim asupra legaturilor bisericesti ale romanilor din Banat, Arad si Bihor cu
Bisrica sarba, intrucat insasi istoria Bisericii romanesti din aceste parti - nu este
altceva decat o istorie a legaturilor bisericesti romano-sarbe. Vladicii ortodoxi
de la ienopole – Lipova, Timisoara si Caransebes, in cele mai multe cazuri de
neam sarb, isi intindeau obladuirea duhovniceasca asupra sarbilor ortodoxi dar si
asupra romanilor, care formau majoritatea populatiei din aceste parti.
Legaturile cu Biserica ucraineana si rusa.

In acest secol, insasi pastoria lui Petru Movila ca mitropolit la Kiex constituie
cel mai insemnat capitol din istoria relatiilor bisericesti romano-ucrainiene. Am
aratat ca tipografiile lui Matei Basarab de la Campulung (1635), Govora (1637)
si Targoviste (1646) sau cea a lui Vasile Lupu de la Iasi (1642) au fost daruite
sau cumparate de la Kiev. Tot de acolo au venit si mesterii tipografi: Timotei
Alexandrovici Verbitchi, fostul conducator al tipografiei din Kiev, Ivan
Kunotovici, venit de la Kiev, Ivan Glebkovici, toti in Tara Romanesca si care au
pregatit o seama de ucenici de neam roman . Mai tarziu, mitropolitul Dosoftei al
moldovei si-a tiparit primele lucrari in tiparnita manastiri ortodoxe ucrainiene
din Uniev (Psaltirea in versuri si Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu in 1673).

In 1640, cand Vasile Lupu a pus bazele unei Academii la Iasi, tot Petru Movila
i-a trimis un grup de profesori, in frunte cu ieromonahul Sofronie Pociatki,
numit, in acelasi timp, egumen al manastirii si apoi conducator al tipografiei. In
1642, la lucrarile Sinodului de la Iasi, care a cercetat Marturisirea Ortodoxa a
mitropolitului Petru Movila, au fost trimisi si trei reprezentati ai Bisericii pe care
o carmuia: Isaia Trofimovici Kozlovski, la care s-a adaugat si Sofronie Pociatki,
aflat de mai mult timp la Iasi.

In cursul acestui secol s-au tiparit la noi cateva lucrari traduse din slavo-rusa si
ucraineana. Evanghelia invatatoare de la Govora din 1642, continuata de Dealul
in 1644, era <<primenita in limba ruseasca>> de ieromonahul Silvestru. In
1678, s-au tiparit la Bucuresti cateva din cazaniile arhimadritului Ioanichie
Galeatovschi din Cernigov, sub titlul Cheia intelesului. Numeroase carti aparute
in tiparnitele ucraino-ruse au circulat si in tarile noastre .

Numeroase alte biserici au fost ajutate de unii domni, boieri si alti credinciosi
romani. De pilda, biserica Sfantului Onufrie din Lvov, in care au fost ingropati
mai multi credinciosi romani, manastirea din Uniev, in pomelnicul careia sant
trecuti mai multi binefacatori din Moldova, manastirea zadovska, ajutata de
Elisabeta Movila, manastirea Hustinski din Volhinia, ajutata de Irina, fiica lui
Ieremia Movila, manastirea din Buczacz, restaurata de sora ei Maria, manastirea
Krecovski, careia i-a daruit un sat Ana, o alta fiica a lui Ieremia Movila. Insusi
mitropolitul Petru Movila a ctitorit o biserica, cu hramul Sfantului Ioan cel Nou
de la Suceava, pe mosia sa din Rubiejovka.
Concluzii.

Tarile romane s-au manifestat ca ocrotitoare si ajutatoarea Bisericilor de limba


araba, georgiana si slava in tot cursul secolului al XVII-lea si inceputul celui
urmator. Ele au contribuit la apararea Bisericilor sud-slave subjugate de turci,
dar si la apararea Bisericii Ortodoxe ucrainiene in fata actiunii prozelitiste a
Bisericii catolice din regatul polon, care-si intindea stapanirea si asupra Ucrainei
ortodoxe. S-au intensificat si legaturile bisericesti cu Rusia, aflata in plina
ascensiune si care a inceput sa preia treptat rolul de sprijinitoare a Bisericilor
Ortodoxe.
Bibliografie

Legaturi cu Patriarhia Antiohiei. Izvoare. EMILIA CIORAN, Calatoriile


Patriarhului Macarie de Antiohia din Tarile Romane, bucuresti, 1900, VI, p.
271; Calatori straini despre tarile romane, vol. VI, Bucuresti 1976, VIII, p. 307
(cuprinde Calatoriile patriarhului Macarie de Pavel de Alep).

Lucrari. DAN SIMONESCU si EMIL MURACADE, Tipar romanesc pentru


arabi in secolul al XVIII-lea, in <<Cercetari Literare>>, III, Bucuresti, 1939, p.
1-32; MIRCEA PACURARIU, Legaturile tarilor romane cu Patriarhia
Antiohiei, in ST, an. XVI, nr. 9-10, 1964, p. 593-621; FRANCISC PALL, Noi
marturii inedite despre calatoriile patriarhului Macarie al Antiohiei in tarile
romane, in BOR, an. XCIV, nr. 3-4, 1976, p. 343-348.

Legaturi cu Georgia. DAMIAN P. BOGDAN, Legaturile tarilor romane cu


Georgia, in <<Studii>>, revista de istorie, an. IV, nr. 4, 1951, p. 131-141; DAN
DUMITRESCU, Activitatea tipografica a lui Mihail Stefan in Gruzia, in
<<Studii>, revista de istorie, t. XI, nr. 4, 1958, p. 135-138;

Legaturi cu Bisericile Slave. Biserica sarba. EMIL TUDEANU, Din vechiel


schimburi culturale intre romani si iugoslavi, in <<Cercetari Literare>>, an. III,
1939, p. 141-218.

Biserica bulgara. H. Hrisicu, Cateva ctitorii romanesi in Bulgaria, in revista.


<<Boabe de grau>>, an. III, nr. 3-4, 1932, p. 88-96; PAUL MIHAILOVICI,
Marturii romanesti din Bulgaria si Grecia 1468-1866, in RSIAB, XXIII, 1933, p.
327-435 (si extras : Chisinau, 1933, p. 112).

Biserica ucraineana. P.P PANAITESCU, Fundatiuni religioase romanesti in


Galitia, in BCMI, t. XXII, 1929, p. 1-19;

Biserica rusa. SILVIU DRAGOMIR, Contributii privitoare la relatiile Bisericii


romanesti cu Rusia in veacul XVII, in <<An. Acad. Rom.>>, Mem. Sect., Ist., s.
II, t. XXXIV, Bucuresti, 1912, p. 1064-1248.