Sunteți pe pagina 1din 3

Informatii utile EGIPT

INFORMAȚII UTILE
REPREZENTANȚĂ DIPLOMATICĂ
Ambasada României în Republica Araba EGIPT
6, El-Kamel Mohamet street, Zamalek, Cairo
Tel.: 0020-2-27360107, 0020-2-27359546
Fax: 0020-2-27360581
Mail: roembegy@link.net

REGULI DE INTRARE ÎN ȚARĂ


Pentru intrarea în țară cetățenii români au nevoie pașaport valabil 6 luni de
la întoarcere și de viză de intrare. Colaboratorul local CET acordă asistență la
aeroport pentru procurarea vizei. Taxa de viză și de asistență este 25
euro/persoană, sumă ce se poate achita la rezervare sau la aeroport la
sosire. Viza poate fi procurată și individual la Secția Consulară a Ambasadei
Egiptului, sau la fața locului.

LIMBA
Limba oficială este limba arabă. În marile orașe și în stațiunile turistice se
vorbește de obicei și engleză, germană și franceză.

MONEDA NAȚIONALĂ
Moneda națională este lira egipteană (1 EUR = cca 9,5 LE, 1 USD = cca 7
LE, la data apariției prezentului catalog)

ETI-SERVICE
La sosirea pe aeroport, turiștii sunt așteptați de ghidul nostru, care asigură
asistența la transfer. La prima întâlnire de informare, de la hotel, ghidul vă
transmite toate informațiile necesare și importante. Vă atragem atenția că în
stațiunile Marsa Alam, Port Ghalib și El Quseir ghidul stă la dispoziția
turiștilor doar la data și ora dinainte stabilită.

EXCURSII
Cu ocazia transferurilor și excursiilor vă rugăm luați în considerare legislația
egipteană. Conform reglementărilor, orice program poate fi derulat numai de
organizatori atestați. Se interzice organizarea privată, pe cont propriu.
Excursiile facultative pot fi rezervate prin ghidul local al ETI.

FOTO-VIDEO
În Egipt este strict interzisă fotografierea și filmarea obiectivelor militare.
Dacă se dorește filmarea sau fotografierea localnicilor, aceștia trebuie în
prealabil întrebați. În incinta celor mai multe obiective este interzisă
fotografierea și filmarea: în multe situații aparatele se vor lăsa spre păstrare
în timpul vizitei.
ATRACȚII TURISTICE
În cursul vizitelor la muzee și biserici vă rugăm respectați normele de
comportament specifice. Nu atingeți exponatele, statuile și pereții sau
zidurile. Vă rugăm nu colecționați pietre sau alte obiecte. Aveți grijă la
plimbări, se recomandă încălțări adecvate. În timpul slujbelor religioase
moscheele și bisericile se vizitează doar din exterior, pentru acesta vă cerem
înțelegere. În lăcașele de cult se recomandă ținută adecvată (doamnelor li se
interzice purtarea de fuste mini sau pantaloni).

CHELTUIELI SUPLIMENTARE
Vă rugăm țineți cont de faptul, că în Egipt băuturile alcoolice sunt scumpe,
îndeosebi cele străine.

VACCINURI
Vă rugăm documentați-vă înainte de călătorie la organismele de resort. ETI
nu răspunde de eventualele înbolnăviri. Vă rugăm respectați totdeauna
regulile de igienă.

ASISTENȚĂ MEDICALĂ
În Egipt este asigurată asistența medicală în cadrul sistemului sanitar public.
În stațiuni, cea mai mare parte a medicilor vorbesc engleză sau germană.
De asemenea în farmacii, personalul vorbește o limbă de circulație
internațională. În complexele hoteliere mari sunt medici de serviciu.

CLASIFICAREA HOTELURILOR
Categoriile menționate în catalog sunt cele stabilite de Federația Hotelieră
din Egipt, conform propriilor criterii. Federația reevaluează periodic serviciile
hotelurilor, apelând la auditori independenți.

TELEFON MOBIL
Se permite introducerea în țară a telefoanelor mobile. Despre tarife vă
rugăm să vă informați de la compania de telefonie mobilă. Gradul de
acoperire este foarte bun în stațiuni, în alte zone nu este tot timpul optim.

SERVIREA MESEI
La fel ca în majoritatea țărilor sudice, se recomandă doar consumul
alimentelor fierte sau prăjite. Apa de la robinet nu este potabilă, este însă
bună pentru igienă.

CIRCULAȚIA
Circulația (și comportamentul participanților din trafic) din Egipt nu se poate
compara cu cea din Europa. Pentru ETI este foarte importantă securitatea
turiștilor, se lucrează doar cu companii de transport care respectă mereu
timpii de odihnă și condițiile de siguranță a circulației. Transportul public
este bine dezvoltat și se desfășoară în principal cu taxiuri si microbuze.

ORA LOCALĂ
Egiptul se situează pe același fus orar ca și România (CET+1). Excepție
aprilie și octombrie, când Egiptul este cu o oră în spate față de România.

RELIGIA
Religia de stat este cea musulmană. A doua confesiune este cea copt-
creștină. Ramadanul este lună sfântă pentru muzulmani, se ține post strict
de la răsărit până la apus. Ramadanul cade în perioade separate în fiecare
an. Pe perioada aceasta unele locații pot fi închise, lucru care poate influența
programul circuitelor și excursiilor.

RESTAURANTE
În restaurantele hotelurilor este obligatorie ținuta corespunzătoare. Ținuta
necorespunzătoare (de exemplu: costum de baie sau ținută de sport) poate
genera nemulțumiri în rândul celorlalți turiști sau ai personalului.

BACȘIȘUL
Salariile sunt foarte mici în Egipt, față de Europa. Astfel se recomandă un
bacșiș de 5-10 % din valoarea notei de plată.

APROVIZIONAREA CU APĂ ȘI CURENT


În Egipt pot apărea mici probleme în aprovizionarea cu apă și curent. În
hoteluri e obligatoriu racordul de 110/220 V, conform cu standardele
europene.

S-ar putea să vă placă și