BIOFIZICA SISTEMELOR

DISPERSE
1. Definiţia şi clasificarea sistemelor disperse

2. Soluţii moleculare. Proprietăţile soluţiilor

3. Fenomene de transport în soluţii

1. Difuzia

2. Osmoza

4. Rolul presiunii osmotice şi coloid-osmotice în

sistemele biologice
1. Definiţia şi clasificarea
sistemelor disperse
Un sistem dispers poate fi:
y Omogen
y Neomogen
y Heterogen = sistem neomogen care prezintă 
discontinuități între părțile sale componente
y Monofazic
y Polifazic
y Liofob
y Liofil
După dimensiunea d a particulelor dispersate
sistemele disperse pot fi:
1. soluţii adevărate (moleculare), dacă dimensiunea
maximă a particulelor dispersate d < 1 nm;
2. dispersii coloidale sau coloizi,
coloizi dacă
1 nm < d < 1000 nm;
3. suspensii,
suspensii dacă d > 1000 nm.
În cazul coloizilor, mediul dispersiv poate fi:
1) GAZ
a. O dispersie de solid în gaz se numeşte aerosol solid (ex. fumul)
b. O dispersie de lichid în gaz se numeşte aerosol lichid (ex. ceaţa, spray-urile).
2) LICHID
a. O dispersie de gaz în lichid se numeşte emulsie gazoasă sau spumă.
b. O dispersie de lichid în lichid se numeşte emulsie (ex. laptele, maioneza).
c. O dispersie de solid în lichid se numeşte sol (ex. cerneala, particule de metal
în apă).
3) SOLID
a. O dispersie de gaz în solid se numeşte spumă solidă (ex. bureţii).
b. O dispersie de lichid în solid se numeşte gel (ex. gelatina).
c. O dispersie de solid în solid se numeşte sol solid (ex. sticla rubin, care este
un sol de aur în sticlă).
Concentraţia
y parametru intensiv de stare

y Concentraţia molară CM

1M = 1 mol/l
y Concentraţie molală, procentuală, normală
În organism – importanță
deosebită o prezintă sistemele
disperse cu dispersant lichid,
pe care le numim soluții
2. Soluţii moleculare.
Proprietăţile soluţiilor
- proprietățile coligative
- proprietățile electrice
Soluţie moleculară
Amestec omogen monofazic obținut prin
Dizolvarea
+
Dispersia
mai multor specii moleculare într-un mediu lichid

gradul de dispersie > 109 m - 1

solvent și solviți
Apa este întotdeauna solvent!
 În timpul procesului de
dizolvare au loc

Proces endoterm Proces endoterm

KCl în apă – proces endoterm
CaCl2 în apă – proces exoterm
Solubilitatea
- Concentrația limită a soluției saturate
-Solvitul în exces precipită: soluție saturată
- Depinde de natura solventului, a solvitului,
temperatură și presiune
- Este cu atât mai mare cu cât interacțiunea
dintre moleculele de solvent și cele de solvit
este mai puternică (se pot forma mai multe
legături)
 - emulsii gazoase

Legea lui Henry: cantitatea de gaz ce se dizolvă

în unitatea de volum de lichid este

proporţională cu presiunea gazului

PMARI (în adâncuri) – solubilitatea crește

Pmici (la altitudine) – solubilitatea scade
Solubilitatea gazelor scade cu creştere a temperaturii
http://www.e-safe-anaesthesia.org/sessions/17_01/d/ANAE_Session/340/tab_485.html

y Coeficientul de solubilitate = volumul de gaz (în condiții

normale de p și T) care se dizolvă într-un litru de lichid

y CO2 - cea mai mare solubilitate în apă și lichidele biologice

Dizolvarea gazelor în sânge şi
ţesuturi
y HIPERbarism
y solubilitatea gazelor în sânge creşte
exponențial cu presiunea,
presiunea constanta de timp a
procesului fiind funcție de țesut

y disbarism între diferite ţesuturi, ca între

sânge şi ţesuturi

embolii gazoase
Embolia gazoasă
• este cauzată de dilatarea gazelor în vasele sanguine
ca urmare a unei decompresii rapide

http://drugstorepdfsearch.com/f/frogkick.dk1.html

http://www.wallpaperup.com/332465/scuba_diving_diver_ocean_sea_underwater_fish.html
Oxigenoterapia hiperbară:
• acțiunea benefică a camerei hiperbarice (presiune
triplă față de cea atmosferică) este dizolvarea unei
cantități crescute de oxigen în plasmă și
hemoglobină (Henry).
• în cazul intoxicației cu monoxid de carbon,
oxigenarea hiperbarică duce la eliminarea rapidă a
acestuia din organism

• oxigenul hiperbaric ajută la regenerarea post-

traumatica printr-un aport optim de oxigen la
nivelul plăgii în curs de vindecare având ca efect
vindecarea rapidă fără cicatrice.
https://mothernatureandyou.files.wordpress.com/2015/07/1‐hyperbaric‐oxygen‐therapy‐chamber.gif
Proprietăţile coligative ale
soluţiilor solid în lichid

y Nu depind de masa sau natura

particulelor
y Depind doar de concentrația
particulelor
Proprietăţile coligative ale soluţiilor
solid în lichid
¾ scăderea presiunii vaporilor saturanţi
¾ scăderea punctului de congelare
legea lui Raoult

∆T =kcrcM - kcr constanta crioscopică

¾ creşterea punctului de fierbere keb constanta ebulioscopică
(legea Raoult)
Proprietăţile electrice ale soluţiilor
y Electrolit
y substanță capabilă să disocieze în ioni negativi și ioni
pozitivi
y soluție care conține ioni liberi
y soluția de electrolit are proprietatea de a conduce
curentul electric

Conductivitatea soluției crește cu concentrația ionilor

Soluțiile de electroliți prezintă un 
comportament special:
y Rezistența electrică este mult mai mică decât 
a apei pure, deoarece soluția conduce mult 
mai bine curentul electric

y Între două soluții de concentrații diferite 
apare o diferență de potențial electric ∆V
Proprietăţile electrice ale soluţiilor

Grad de disociere α
n
¾ α= electroliți slabi
N
şi tari

¾ Conductivitate σ funcție de concentrație,

valență, mobilitate
Potențial chimic µ
y Variația în energia internă a unui sistem
înregistrată la introducerea unei noi particule
y Lucrul mecanic necesar pentru a duce 1 mol de
substanță din stare pură la o anumită
concentrație și temperatură

c
µ = µ 0 + RT ln
c0
µ0 = potențial chimic standard al speciei în stare
pură la 25oC și 1 atm
C0 = 1M (concentrația unitate)
Potențial electrochimic µ
µ = µ + z ⋅ F ⋅V =
c
= µ 0 + R ⋅ T ln + z ⋅ F ⋅ V = W
c0
y V - potențialul electric al soluției ionice
y z – valența ionului
y F – numărul lui Faraday
y Tăria ionică (I) a unei soluții în care există mai 
multe specii ionice se referă la ansamblul ionilor 
prezenți şi depinde de concentrațiile şi sarcinile 
acestora

1
I = ∑ Ci z i
2

2 i
y unde Ci = concentrația ionilor de tip „i”; zi = valența 
acestora.
Ecuația Nernst
y Fie o specie ionică în concentrații diferite (c1, c2) în două 
compartimente diferite, la potențiale electrice V1 și V2
y Diferența de potențial electrochimic ∆W al ionilor în cele două 
compartimente va fi:

∆W = W1‐W2 = (μ0 + RT ln(c2/c0) + zFV2) – (μ0 + 

+ RT ln(c1/c0) + zFV1)= RT ln(c2/c1) + zF(V2 – V1)

y Echilibru electrochimic când ∆W = 0
RT c1
c2
− RT ln = zFE E= ln
c1 zF c 2
y unde E = potențial Nernst = V1 – V2 la echilibru
3. Fenomene de transport în soluții

y forţe termodinamice ⇒ fluxuri termodinamice

y existenţa gradienţilor de concentraţie, potenţial
sau presiune ⇒ transport de substanţă
⇒ echilibru termodinamic
y în cazul soluţiilor, transportul de substanţă se
realizează prin:

Difuzie Osmoză
gradient electrochimic (solvitul) gradient de presiune (solventul)

Procese simultane în biologie
 Difuzia simplă

Legea I a lui Fick

dν dc
= − DA
dt dx
D – coeficient de difuzie care 
Difuzie staţionară depinde de temperatură
Pentru macromolecule sferice, coloidale
(distribuţia de concentraţie
nu se modifică în timp)  D= kT/6πηr
™Membrane – definiție
y pelicule de grosime neglijabilă faţă
de aria suprafeţei
y despart două medii având
caracteristici fizico-chimice diferite
™Membrane - clasificare
1. permeabile
1. egal permeabile
2. inegal permeabile
2. selectiv permeabile
3. semipermeabile
4. ireciproc permeabile
Difuzia prin membrane permeabile
β - coeficient de partiţie = raportul dintre
solubilitatea solvitului in membrană și
solubilitatea solvitului în solvent

∆v ∆ βc Dβ
= − DA =−
DA
(βc 2 − βc1 ) = − A∆c
∆t ∆x δ δ
Dβ
P= ∆v
δ = − PA∆c
P - coeficientul de permeabilitate a
membranei pentru solvit (m/s) ∆t
Difuzia electroliţilor
Energia potenţială totală:
Wp = µ0 + RT ln c/c0 + zFV

Energia potenţială chimică Energia potenţială electrică

(potenţialul chimic)

Potenţial electrochimic
c2
∆W = RT ln + zFE
c1
Ecuația NERNST
La echilibru c2 RT c1
∆Wp = 0 − RT ln = zFE ⇒E= ln
c1 zF c 2
Osmoza

¾ difuzia solventului dinspre soluţia mai diluată spre

cea mai concentrată prin membrane
semipermeabile
¾ caz particular de difuzie
¾ se datorează agitaţiei termice
¾ presiune osmotică - presiunea mecanică necesară
pentru a împiedica osmoza
 Osmometrul Dutrochet

π = ρgh Osmol / litru

1 osmol = cantitatea de substanță care, dizolvată în
solvent, se dispersează într-un număr de particule
osmotic active egal cu numărul lui Avogadro
Legile presiunii osmotice
1. La T = ct., π = kTc (kT=22,4·102 N·m/mol)

2. La c = ct., π = kcT (kc=1,86·10-3 m3·K/mol)

3. Presiunea osmotică a unei soluţii cu mai mulți solviți

= SUMA presiunilor osmotice individuale
4. Presiunea osmotică a unei soluţii este independentă
de natura substanţei dizolvate, ea depinde numai de
numărul moleculelor din soluţie.
π = kcT
k ≡ R, c = ν/V ⇒ π = RTν/V
legea Van’t Hoff
Legile presiunii osmotice
Pentru soluții moleculare electrolitice

legea Van’t Hoff

πV = iνRT
y i = factorul Van’t Hoff
i = 1 + (p – 1) α
y p = numărul de ioni în care se disociază o moleculă
y α = gradul de disociere a moleculelor = Nd/Ntot
Ex: pentru NaCl, α = 1 şi p = 2, deci o soluţie de NaCl 0,1 M va
avea concentraţia osmolară 0,2 Osm/L.
Pentru Na2SO4 α = 1 şi p = 3, iar o soluție de Na2SO4 0,1 M va avea
concentrația osmolară de 0,3 Osm/l.
Pentru soluții macromoleculare
neelectrolitice – abatere de la legea Van’t Hoff

π = RTc + bM c V
2 2
b = constantă care depinde de interacțiunile intermoleculare
M = masa molară a solvitului
c = concentrația solvitului
V = volumul soluției
R = constanta universală a gazelor
T = temperatura absolută
Presiunea osmotică a soluțiilor macromoleculare coloidale se 
mai numeşte presiune oncotică
(presiune coloid-osmotică)
Transportul apei prin membrane
Fluxul de apă
Japa = - Papa (∆p -∆π)
y Papa = coeficient hidrodinamic de permeabilitate
a membranei
y ∆p = diferența de presiune hidrostatică între
cele două medii apoase datorată unor procese
diferite de osmoză (gravitaţie, tensiune superficială,
coeziune, procese mecanice etc.)
y ∆ π = diferența dintre presiunile osmotice direct
propoțională cu ∆c (diferenţa dintre concentraţiile osmolare)
™ ∆p - diferența de presiune 
hidrostatică între cele două 
medii apoase
™ ∆π ‐ diferența presiunilor
osmotice ale soluțiilor aflate
de‐o parte şi alta a membranei

™ Dacă ∆p > ∆π are loc ultrafiltrarea

™ separarea coloizilor şi a macromoleculelor de cristaloizi şi de moleculele mici

™ Dacă ∆p < ∆π se produce osmoza

™ în membranele biologice (selectiv permeabile) însoţită de difuzie
y Capilarele venoase diferă de cele arteriale prin 
presiunea hidrostatică: 

y Capilarele arteriale: pa=29 mmHg

y Capilarele venoase: pv=7 mmHg

y Presiunea oncotică a plasmei sanguine:                                  
π=22 mmHg
http://biology.stackexchange.com/questions/27584/how-does-most-of-lymph-get-back-into-the-blood-stream-i-dont-mean-the-lymphat

Capilar venos:
venos reabsorbție,
Capilar arterial:
arterial ultrafiltrare
prin osmoză
asigură schimbul de apă (împreună cu unele substanţe
dizolvate) între compartimentul vascular şi
interstiţial
 La perturbarea reabsorbției
apei în capilarul venos
y Se acumulează în lichidul
interstițial dând naștere la
edeme

y Cauze majore ( pV, π):

1. Creșterea presiunii hidrostatice venoase pV
y Generalizată, în staza cardiacă
y Localizată, în tromboflebite
2. Scăderea presiunii oncotice a plasmei π, datorită unei
hipoproteinemii (albuminelor)
Eliminarea renală a apei şi a cataboliţilor
toxici
ultrafiltrarea glomerulară reabsorbţia tubulară
p=60% parteriala sistolica

p = 75mmHg
glomerul
π = 28 mmHg

capsula lui  p' = 5 mmHg

Bowman π = 0 mmHg

Medical Dictionary, © 2009 Farlex and Partners

Ultrafiltrare la nivelul glomerulului
∆p = p ‐ π ‐ p‘ = 75 – 28 – 5 = 42 mmHg
 Rinichiul artificial
y Sângele este filtrat prin dializă =  utilizarea unei membrane din plastic, 
semipermeabilă, care permite particulelor de dimensiuni mici să o străbată 
în ambele direcții, în timp ce particulele coloidale şi macromoleculele 
sunt reținute de o parte

https://talkintrashwithuhn.files.wordpress.com/2013/10/dialysis.gif

y Viteza de dializă este influențată de dimensiunea porilor membranei, de 
temperatură, de vâscozitate, de încărcătura electrică a membranei.
4. Rolul presiunii osmotice şi coloid-
osmotice în sistemele biologice
y soluţie hipotonică
(hipoosmotică) π < π plasmă

y soluţie hipertonică
(hiperosmotică) π > π plasmă

y soluţie izotonică
(izoosmotică)