Conservatorismul: istorie și actualitate

Coordonator Ion Bulei

Prezentare de carte

Istoricul Ion Bulei este profesor la Facultatea de Istorie a Universității dinBucurești,

membru al Comisiei Internaționale de RelațiiInternaționale, dar și autorul unor cărți precum
Carol I - Un destin pentru România, O istorie a românilor, Românii în secolele XIX-XX,
Europenizareași lista poate continua. Este specialist în domeniul istoriei moderne a României
și în problematica evoluției fenomenului politic românesc pe fondul general al dezvoltării
social-economice, politice și culturale românești perceptibile la dimensiunile întregului spațiu
politic românesc, fără a omite cadrul internațional al acestei evoluții.

Autorii cărțiiConservatorismul – istorie și actualitate sunt trei cunoscuți specialiști în

domeniul istoriei ideilor, Ion Bulei, autorul primei monografii a conservatorismului român,
Gabriela Tănăsescu și Lorena Păvălan Stuparu, toți trei cercetători la Institutul de Științe
Politice și Relații internaționale al Academiei Române. .

Cartea în discuție cuprinde un capitol cu numele Conservatorismul istoric. Termenul

de conservator, în sens politic, a apărut mai întâi în Franța, sub Restaurație. În 1818
Chateaubriand chiar editează un ziar cu numele de Le Conservateur. În Anglia termenul de
„conservative party”apare mai într-un articol al lui J.W. Croker în ianuarie 1850. În Franța a
avut o existență efemeră și după instaurarea Republicii a III-a conotația lui a fost una
peiorativă, fiind asemănată cu o atitudine politică retrogradată. În Anglia termenul a fost
esențial vieții publice, mai ales că a fost legat și de un partid care s-a numit astfel, acesta
neîncetând să guverneze în secolele XIX și XX.

Cele mai reușite analize ale conservatorismului, în sens constructiv, vin din cultura
germană și britanică . În Anglia se naște critica la adresa revoluției franceze, dar care critică în
forma cea mai coerentă în Germania. Ultima face pentru ideologia conservatoare ceea ce
Franța face pentru iluminismul progresiv. Se poate spune că Franța a dezvoltat în modul cel
mai radical elementele iluministe și raționale ale conștiinței, devenind o purtătoare a „gândirii
abstracte”, iar Germaniei i se poate atribui într-un mod complementar de a fi făcut o armă

1
spirituală din gândirea istorico-organică conservatoare, Germania trăind revoluția franceză în
planul filosofiei.

Conservatorismul este un fenomen specific modern istoric. Este un concept istorico-

sociologic, care desemnează un fenomen modern, istoric și sociologic determinat.

Ca și liberalismul, conservatorismul își are și el rădăcinile în revoluția franceză. Este

reacția socială, politică și intelectuală la acest remarcabil eveniment „Doctrina conservatoare
este născută contrarevoluționară”.Elementele esențiale ale conservatorismului sunt prezentate
de Edmund Burke. Contrarevoluția este primul dintre ele, iar acesta vede revoluția franceză
diferit de cea engleză al anului 1688. Cea din urmă substituise o monarhie alteia și nu
instalase o altă suveranitate, ci noi reguli în raportul popor și rege. Nu a avut ambiția de a crea
o nouă ordine politică, ci de a menține drepturile istorice ale națiunii engleze.

O trăsătură esențială a gândirii conservatoare , este aderența la ceea ce este imediat,

concret. Scrie Burke: „Eu nu mă refer la enigma originilor, nici la acel dureros sfârșit al
tuturor lucrurilor”. Mannheim e și mai precis: „A trăi și a gândi în chip concret , semnifică... o
voință de a acționa exclusiv referitor la ambientul imediat , un refuz radical al domniei
posibilului și al speculativului”.Plecând dintr-o tradiție clasică, conservatorismul e împotriva
pretențiilor universaliste ale gândirii revoluționare și acordă atenție prudenței, examinării
particularităților și circumstanțelor.Conservatorismul respinge conceptul burghez de egalitate
care stă la baza ideii burgheze de libertate. Pentru conservatorism oamenii sunt prin natura lor
inegali și adevărata libertate constă în posibilitatea ce se acordă fiecăruia de a-și dezvolta ceea
ce are în particular. Sfârșitul capitolului cuprinde notele autorului.

Al II-lea capitol este intitulat Conservatorismul istoric românesc. Și în România

conservatorismul îmbracă cele două aspecte,pe care le îmbracă și în Occident. Și aici se
manifestă nu ca o reacție la revoluția franceză, ci ca o reacție la spiritul revoluționar în
impulsionarea unor transformări sociale prea rapide. La 7 martie 1907, făcea teoria simbiozei
între partidul conservatorilor și elita intelectuală. Pentru că, spunea el: „un partid conservator
este dator să cârmuiască cu cei mai vrednici, să administreze cu cei mai capabili, să legifereze
cu cei mai independenți și mai dezinteresați. Această elită este chezășia succesului pentru un
partid conservator, căci numai cu ajutorul ei el poate așterne bază a politicii sale strălucirea
faptelor îndeplinite, iar nu nestatornicia popularității facțioase”. Totuși nu se poate spune că
întâlnim la conservatori o doctrină politică propriu-zisă. Putem vorbi însă de o orientare
ideologică. Însă putem vorbi de unele personalități care au ilustrat-o:M. Eminescu, P.P. Carp,

2
T. Maiorescu,N.Filipescu și alții. Orientarea doctrinară conservatoare încearcă să răspundă
asupra modului în care se dezvoltă civilizația română. Aceștia au dezvoltat teoria formelor
fără fond.

Aceasta constituie cel mai însemnat produs teoretic al celei de-a doua jumătăți a
secolului trecut la noi.Sfera de cuprindere este deopotrivă sociologică și culturală. Teoria
formelor fără fond a fost enunțată de I.Eliade Rădulescu, Alecu Russo, Barbu Catargiu, Barbu
Știrbei, Gheorghe Balș și alții. Amintită mai întâi de Titu Maiorescu în răsunătorul său eseu:
În contra direcției de astăzi în cultura română. Teoria formei fără fond constata un mare
dezechilibru între formele noi introduse în țară prin procesul revoluționar de dezvoltare a
capitalismului în România și fondul preexistent. Indiferent de domeniul în care s-a manifestat,
teoria formelor fără fond a dat modernizării României conștiința de sine.

De la jumătatea veacului al XIX-lea România începuse în chip serios să se considere și

să fie parte a Europei, a acelei Europe civilizate și în prosperare. Aceasta a și fost dorința
revoluționarilor români la mijlocul veacului. Numai că și aici interveneau gânditori
conservatori, și revendicându-se din fondul autohton îi dădeau un înțeles doctrinar.
C.Rădulescu-Motru scria: „Reformele săvârșite în România de către politicieni, sunt unele
spre folosul aparent al generațiilor de astăzi și toate spre paguba reală a generațiilor de
mâine”. Rădulescu-Motru credea că imitarea formelor exterioare de la un popor la altul nu
înalță nivelul moral și intelectual al imitatorului.Acele forme nu pot avea viață decât dacă
transformă mai întâi firea sufletească a poporului.

Gânditorii conservatori nu văd caracterul dialectic al saltului, văd doar ruptura pe care
o creează,nu și crearea de o nouă calitate.Acest fel de a vedea progresul, de a judeca întreaga
dezvoltare a societății românești îl găsim și la junimiști. Îl găsim la toți oamenii politici
conservatori.Noțiunea de progres, împletită cu aceea de democrație și naționalitate, are un
sens și un înțeles politic și social. S-ar putea spune că întreaga politică socială conservatoare
și-a găsit aici resurse teoretice.Toți gânditorii și oamenii politici conservatori au susținut ideea
progresului măsurat. Conservatorii nu s-au opus noului, ci modalității prin care se dorea
introdus, prin precipitare. Considerau că multe proiecte de import erau de un radicalism
abstract fără substratul realităților românești, fără înțelegerea acestor realități. Sfârșitul acestui
capitol este urmat de notele bibliografice ale autorului.

Următorul capitol este enunțat de Gabriela Tănăsescu și este intitulat

Conservatorismul anglo-american contemporan. În Marea Britanie temele esențiale cuprinse

3
între lucrările lui Christopher Dawson, FreyaStark, MelcomMuggerige și Michel Oakeshott în
deceniile IV-VII ale sec. XX reflectă continuitatea fermă a unei tradiții conservatoare bine
împământenite, nuanțate prin recunoașterea modificării în timp a însăși moștenirii comune.
Conservatorismul britanic se conturează ca rival intelectual și politic al liberalismului ca
teorie dominantă a vremurilor noastre. În SUA,în a doua jumătate a secolului XX, cu excepția
lui Santayana, Irwing Babbit sau Paul Elmer, nu există un conservatorism cultural vizibil și
acceptat de comunitatea intelectuală, ca în cazul Europei, dat fiind faptul că până la marea
criză polarizarea politică nu era foarte acută printre intelectualii vremii, și în plus, partidele
principale cuprindeau mai multe orientări ideologice. Ca fenomen militant, New Right a
apărut în contextul unei mișcări politice ample, de sorginte conservatoare, care s-a manifestat
inițial printr-o rețea de activiști, organizații. În esență activitatea Noii Drepte s-a remarcat la
trei niveluri, mai exact la nivelul nucleului de activiști și al organizațiilor lor coordonatoare,la
nivelul diferitelor grupuri religioase și la nivelul celor mobilizați la nucleul de ai Noii Drepte
activiști.

Sub aspect politic, situația Marii Britanii a fost diferită de cea din Statele Unite.
MargarethTeatcher reprezenta o doctrină conservatoare și era sprijinită, nu de partide
constituite din mai multe orientări politice, ci de un partid conservator capabil să susțină de
sine stătător obiective politice conservatoare. Spre deosebire de cel american,
conservatorismul britanic era specific unui climat nesaturat de individualism și de tendința de
evitare a autorității, era un conservatorism ce continua o tradiție bine împământenită, fără
excesele și inflexibilitatea militantismelor politice, religioase, de putere prezente în sfera
politică și publică americană. Capitolul este precedat de notele autoarei.

Următorul capitol aparține autoarei Lorena Păvălan Stuparu și este despre filosofia
conservatoare a istoriei. Autoarea arată că această denumire trimite la aspectul epistemologic
și metodologic, referitor la modul de a concepe și la maniera de a se scrie istoria proprie
istoricilor sau filosofilor care aduc documente istorice în discuție.Ecoul filosofic al acestei
controversate doctrine amplifică dar uneori și clarifică unele confuzii. Motorul de pornire a
acestei doctrine este Revoluția Franceză din 1879, al cărui prim ecou îl reprezintă cartea lui
Edmund Burke Reflecții asupra revoluției franceze,drept fondatoarea curentului.
Conservatorismul se va caracteriza după acel moment cu o anumită grupare antirevoluționară
și se va perpetua în timp, la nivel doctrinar , ideologic. Conservatorismul va individualiza o
anumită receptare restauratoare a istoriei ca trecut nobil.Legătura dintre istorie și memorie, a

4
particularităților modurilor umane de a trăi în timpul trecut dar și în cel prezent consemnat
prin diverse mijloace,creează o perspectivă conservatoare asupra lucrurilor.

Ultimul capitol aparține tuturor autorilor și este intitulat Actualitatea unei filosofi
inactuale. Conservatorismul, ca poziție politică care își propune să prezerve o serie de valori
sociale, rămâne astăzi conotat dreptei politice. Valorile care le apără sunt patriotismul,
credința și familia. La nivel doctrinar, conservatorismul ar putea constitui o neîncetată forță
de contestare a principiilor liberale sau social-democratice ca filosofie a particularismului
politic ce pledează în favoarea diferențelor locale, particulare, naționale și care marchează
existența comunităților.Actualitatea conservatorismului se poate regăsi de asemenea în
pledoaria pentru istorie ca formă de cunoaștere prin intermediul căreia circulă din trecut spre
prezent valori ale tradiției în componentele ei religioase, de autoritate comunitară. Capitolul
este urmat de notele autorilor. Cartea are la finalul ei ultimele două capitole în franceză,
urmată de cuprins în franceză, engleză și română.