Lucrare de exegeza - Noul Testament

Intaia epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Ioan, Capitolul 4,

Versetul 16

Acest verset al 16-lea din Capitolul 4 al Primei Epistole a Sfantului Apostol Ioan
apartine unui context mai larg al epistolei, si anume pericopa cuprinsa intre capitolele 4, 7
– 5, 13. Aici, gasim caracteristici si idei care definesc intreaga epistola : ideea de iubire
(ἀγαπάω), cunoasterea lui Dumnezeu (γιγνώσκω), impartasirea de Dumnezeu. Epistola
nu are o constructie foarte elaborata din punct de vedere stiintific ci are un caracter
eminamente teologic : „Sfantul Ioan urmeaza o ordine a vietii, nu una logica”1.
In jurul a doua cuvinte graviteaza textul de care ne vom ocupa, si anume: „a iubi”
(ἀγαπάω) si „a crede” (πιστεύω), iar temele principale sunt : Dumnezeu iubire;
Dumnezeu din iubire ni-L daruieste pe Fiul Sau; dragostea frateasca consecinta unuia si a
alteia.
Structura:
1) Si noi am cunoscut, si noi am crezut iubirea pe care Dumnezeu o are pt noi. -
marturie si experienta.
2) Dumnezeu este Iubire – reluare a versetului 8 din acelasi capitol.
3) ramanand in iubire, ramai in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in tine. –
consecinta.

καὶ ἡμεῖς ἐγνώκαμεν καὶ πεπιστευκάμεν τὴν ἀγάπην ἣν ἔχει ὁ Θεὸς ἐν ἡμῖν. ὁ Θεὸς
ἀγάπη ἐστιν, καὶ ὁ μένων ἐν ἀγάπη ἐν τῷ Θεῶ μένει καὶ ὁ Θεὸς ἐν αὐτῶ μένει.

1
Costion Nicolescu, Mic tratat de iubire. Urmat de alte iubitoare studii si eseuri, Editura Doxologia, Iasi,
2012, pag. 27
In Biblia de la 1936 gasim urmatoarea versiune : „Si noi am cunoscut si am crezut iubirea
pe care Dumnezeu o are catre noi. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire
ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el”.

In Biblia de la 1688 : „Si noi am cunoscut si am crezut dragostea carea are Dumnezeu
intru noi. Dumnezeu dragoste este si cela ce ramane in dragoste intru Dumnezeu ramane
si Dumnezeu intru el”.
In Biblia Bartolomeu Anania : „Si noi am cunoscut iubirea pe care Dumnezeu o are
pentru noi, si am crezut-o. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in
Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el”.

Putem trage mai multe concluzii ca urmare a expunerii a celor trei variante
romanesti ale Sfintei Scripturi:

1) Ca o prima diferenta substantiala de traducere este particula greceasca ἐν = in, pe

care doar Biblia de la 1688 o traduce prin cuvantul ,,intru”, pe cand celelalte o
traduc prin ,,catre”. Filologic aceasta particula (ἐν) nu ne-ar indreptati sa o
traducem astfel, adica prin cuvantul ,,catre”, ci ea mai degraba se potriveste
termenului grecesc προς, care urmat de un acuzativ indica directia spre care se
indreapta un anumit lucru. Spre exemplu, in Sfintele Evanghelii se intalneste des
expresia ,,iar Iisus a zis catre ei” , καὶ ὁ Ιησοῦς εἰπών πρὸς αὐτούς.

2) Ne putem da seama cu claritate, ca urmare a acestei constatari ca varianta corecta

a traducerii ar fi ,,intru noi”, iar nu ,,catre noi”. Este evident ca in limba greaca
particula mai sus amintita poate avea fara nici o problema si intelesul de miscare
catre ceva, cuvintele limbii grecesti fiind incarcate cu mai multe sensuri. Dar
aceasta varianta ,,catre noi” nu mi se pare indreptatita in textul de mai sus.

3) Pana si din din punct de vedere al limbi romane nu putem nivela intelesul celor
doua cuvinte, nu le putem amesteca, ele reprezentand ceva diferit. Se poate
 constata fara vreo ampla cercetare lingvistica faptul ca expresia ,,catre noi” indica
ceva exterior, pe cand ,,intru noi” presupune o interioritate, ceva care se petrece
inauntru.

4) Si ca o ultima precizare putem mentiona faptul ca Sfantul Ioan operezeaza foarte

mult cu ambivalenta aceasta, interior-exterior. De exemplu, in textul sfintelor
Patimiri, cand se vorbeste de lepadarea Sfantului Petru, evanghelistul tine sa
intareasca aceasta idee: Hristos se afla in interiorul Pretoriului, pe cand Petru sta
afara si se incalzeste la foc cu slugile. Tensiunea aceasta interior-exterior pare a
sugera diferentierea intre lume si realitatea dumnezeiasca in care se afla
Mantuitorul.

Acest versetu de care ne ocupam, sta ca o chintesenta a invataturii lui Hristos si cea mai
mare porunca pe care Dumnezeu ne-a lasat-o: a iubirii. Insa, in raporturile dintre om si
Dumnezeu nu noi facem primul pas, ci Dumnezeu. Intr-o alta epistola a Sfantului Ioan se
precizeaza ca ,,El ne-a iubit mai intai, si nu noi”. Iubirea Sa manifestata catre noi nu a
fost doar o declaratie verbala ci s-a manifestat concret in toate actele mantuitoare pe care
Hristos le-a facut pentru noi din maxima iubire: ,,Pana atunci, de fapt, nu stiam ce este
iubirea cea adevarata – insa prin Mantuitorul am cunoscut adevarata iubire: de cand a
mantuit oamenii de pacat, de moarte si de diavol. Pana la El avem doar povesti si fabule
despre iubirea lui Dumnezeu, iar prin Mantuitorul iubirea a intrat cu adevarat pentru
intaia oara in lumea noastra; si atunci am cunoscut iubirea dumnezeiasca si am crezut in
El”2.
Ca sa spunem si cateva cuvinte despre ce inseamna ,,cunoasterea” in acest context al
versetului nostrum, cunoasterea pe care o putem avea despre Dumnezeu si despre tot ceea
ce a facut pentru noi este de la sine inteles ca nu poate fi o cunoastere rationala, pur
intelectualista, ci trebuie negresit sa desemneze o cuoastere eminamente duhovniceasca3.

2
Arhim. IUSTIN POPOVICI, Epistolele Sfantului Ioan Teologul, Editura Bizantina, Bucuresti, 1998, pag.
88.
3
La inceputul Epistolei I Corinteni Sfantul Pavel marcheaza foarte lucid distinctia dintre cunoasterea
duhovniceasca si intelepciunea acestei lumi pe care, asa cum spunea el, ,,Dumnezeu a dovedit-o a fi
nebuna”.
 Sfantul Maxim Marturisitorul, un mare urmator al invataturii Sfintei Scripturi si
ulterior parintii de dupa el, au dezvoltat ideea de ,,simtire intelegatoare”, ca
instrument de cunoastere cu mult superior ratiunii. Parintii au inteles ca locul cel mai
tainic unde vorbeste Dumnezeu este interiorul omului, simtirea cea mai tainica a
omului. Asadar doi oameni care se iubesc nu simt nevoie sa vorbeasca prea mult
pentru a-si putea exprima sentimentele pe care le au unul pentru altul ci ceea ce
conteaza cel mai mult este simtirea pe care o au.