Seminar – Control și audit financiar

Noțiuni teoretice
Conform normelor legale, inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și
capitalurilor proprii reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constată
existența tuturor elementelor respective, cantitativ-valoric sau numai valoric, după
caz, la data la care aceasta se efectuează.
Scop: Inventarierea are ca scop principal stabilirea situației reale a tuturor elementelor de natura
activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale fiecărei entități, precum și a bunurilor și valorilor
deținute cu orice titlu, aparținând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii
situațiilor financiare anuale care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare și a
performanței entității pentru respectivul exercițiu financiar.

Inventarierea generală a patrimoniului, cu ocazia întocmirii situațiilor financiar anuale, are două
laturi:
 o latură cantitativă în urma căreia se stabilesc plusurile sau minusurile cantitative la
inventar; Acestea se înregistrează în contabilitate pentru a aduce valorile scriptice la
nivelul noii realități;
 o latură calitativă prin care se stabilesc plusurile sau minusurile valorice pentru
elementele existente, determinate ca diferență între valoarea de inventar (de piață,
valoarea justă, după caz) și valoarea contabilă. În cazul plusurilor valorice pentru
elementele de activ, acestea nu se înregistrează în contabilitate, conform principiului
prudenței, pe când minusurile valorice se înregistrează în contabilitate, fie sub forma
amortizării, dacă deprecierea este ireversibilă, fie sub forma ajustărilor pentru
depreciere, în cazul deprecierii ireversibile.
Inventarierea generală a patrimoniului trebuie efectuată cel puțin o dată în fiecare exercițiu
financiar, de regulă la o dată apropiată de sfârșitul exercițiului financiar, pe parcursul funcționării
entității, cu ocazia fuziunii sau încetării activității și în următoarele situații precizate explicit în
actul normativ menționat:
a) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului, sau a altor organe
prevăzute de lege;
b) ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune, care nu pot fi
stabilite cert decât prin inventariere;
c) ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune;
d) cu prilejul reorganizării gestiunilor;
e) ca urmare a calamităților naturale sau a unor cazuri de forță majoră;
f) în alte cazuri prevăzute de lege.

Condiţiile necesare pentru a efectua compensarea „+” cu „-„:

 Să existe riscul de confuzie între sortimentele aparţinând aceluiaşi bun:
 „+” şi „-„ trebuie să aparţină aceluiaşi gestionar şi aceleiaşi perioade de gestiune;
 Aceste lipsuri şi plusuri să nu fie rezultatul relei intenţii sau proastei gospodăriri.
Regulile compensării:
1.Se compensează cantităţi egale de plus şi minus. Egalitatea cantitativă între plus şi minus se obţine prin
eliminarea de la compensare a cantităţilor plus sau minus cu preţurile unitare cele mai mici.
2.În urma compensării existe diferenţe valorice (+/-);
3.În urma compensării, patrimoniul unităţii nu se poate diminua, adică în condiţiile în care diferenţe
valorice rezultate în urma compensării sunt negative, acestea se impută întotdeauna gestionarului şi exact
la această valoare.
 Seminar – Control și audit financiar

Valorificarea rezultatului inventarierii presupune:

1.înregistrarea minusuri constate la inventariere
2.înregistrarea plusuri constatate la inventariere
3.compensarea plusuri cu minusuri constatate la inventariere
4.acordarea de perisabilităţi
5.compensare şi acordare de perisabilităţi

Compensarea se poate realiza prin următoarele tehnici:

A. Compensarea pe total grupă de sortimente;
B. Compensarea pe fiecare sortiment:
B1. Compensarea pe fiecare sortiment – pornind de la plusuri;
B2. Compensarea pe fiecare sortiment – pornind de la minusuri.

Filiere de înregistrare
Înregistrarea în sistemul contabil a diferențelor cantitative (plusuri sau minusuri) rezultate în
urma inventarierii se efectuează în funcție de natura elementelor patrimoniale respective, după
cum urmează:

În cazul stocurilor de materii prime:

- Minusul la inventar : 601 = 301 400
- Plusul la inventar: 301 = 601 200
sau 601 = 301 -200
În cazul stocurilor de produse finite:
- Minusul la inventar : 711 = 345 400
- Plusul la inventar: 345 = 711 200
În cazul stocurilor de mărfuri:
- Minusul la inventar : 711 = 345 400
1. Pentru situațiile în care evidența este la cost efectiv (de
achiziție):
607 = 371 5.000
2. Pentru situațiile în care evidența este la prețul de vânzare cu
amănuntul, în condițiile în care cota medie de adaos comercial
este de 20% iar cota de TVA este 19%:
607 = 371 5.000
378 = 371 1.000
4428 = 371 1.140
- Plusul la inventar:
1. Pentru situațiile în care evidența este la cost efectiv (de
achiziție):
607 = 371 -2.000 sau 371 = 607 2.000
2. Pentru situațiile în care evidența este la prețul de vânzare cu
amănuntul, în condițiile în care cota medie de adaos comercial
este de 20% iar cota de TVA este 19%:
607 = 371 -5.000 sau 371 = 607 5.000
378 = 371 -1.000 371 = 378 1.000
4428 = 371 -1.440 371 = 4428 1.140
 Seminar – Control și audit financiar

În cazul imobilizărilor corporale:

- Minusul la inventar :
1. Pentru cele amortizate integral:
281 = 21X 45.000 (valoarea de intrare)
2. Pentru cele amortizate parțial (valoare de intrare 45.000 lei,
amortizare cumulată 30.000 lei):
281 = 21X 30.000
6588 = 21X 15.000
- Plusul la inventar (valoarea stabilită de comisie este de 20.000 lei):
21X = 4754 20.000
În cazul disponibilităților bănești:
- Minusul la inventar : 6588 = 5311 400
- Plusul la inventar: 5311 = 7588 200
În cazul creanțelor și datoriilor diferențele constatate față de valorile înregistrate în contabilitate se
înregistrează în funcție de tipul creanței/datoriei și de tipul operațiunii care a generat
creanța/datoria respectivă.