Sunteți pe pagina 1din 2

Istanbul

26.07.2018-02.01.2018

Intr-un sfarsit fierbinte de iulie, dupa o sesiune tumultoasa, am pornit in una dintre cele mai
frumoase aventuri ale vietii mele de pana acum. Istanbul. Auzisem foarte multe pareri despre
acest oras. Imi doream sa-l vizitez, dar nu figura printre primele mele destinatii. O foarte mare
greseala. Astazi realizez ca acest oras nu ar fi trebuit sa se regaseasca printre destinatiile mele, ci
sa fie primul dintre acestea. Ne pregatim de plecare, cand prietena mea imi spune: "Iti vine sa
crezi ca noi chiar plecam singure in Istanbul?" Nu-mi venea nici atunci sa cred. Dupa un drum
lung si interesant cu autocarul, intr-o dimineata ploioasa ajungem in Istanbul. Luam primul taxi si
ne indreptam spre hotel. Dormim o ora cat sa ne recuperam fortele si pornim la drum.

In prima zi am facut cunostinta cu minunata Piata Taksim si cu celebrul bulevard Istiklal, ce avea
sa ne atraga aici in fiecare zi si noapte si sa ramana un loc special pentru noi. Dupa care am
vizitat. Mult. Moscheea Sultanahmet, Moschea lui Suleyman, Palatul Topkapi, Hagi Sofia. Am
avut si o incercare aproape reusita de a strabate bazarul. Am simtit vibratia intensa a orasului
plimabndu-ne prin cartierul Besiktas. Am mancat cel mai bun kebab admirand Bosforul. Am
devorat la propriu Lahmacun. Am mancat Kumpir pe cel mai inalt deal din Istanbul. Am savurat
delicioasele Baclavale. Am baut cantitati considerabile de ceai la +30. Si bineinteles, cafea. Cafea
turceasca-o minune nou descoperita. Si daca imi place cafeaua, pot sa spun ca aceasta m-a
cucerit iremediabil. Am mancat inghetatata si am baut sucuri naturale de portocale si rodii. Am
traversat Bosforul pentru a ajunge pe partea asiatica. Un taram nou, diferit si surprinzator. Am
vizitat Uskudar si Kadikoy. Cel din urma m-a fermecat la propriu, prin caldura oamenilor care
pareau a fi o mare familie si prin vibratiile tineresti care ii strabateau fiecare cafenea si fiecare
colt de strada. Un lucru admirabil in acest oras este faptul ca fiecare om, indiferent de statut sau
afacerea pe care o conduce, te va trata frumos si cu zambetul pe buze. Toate acestea intr-o
companie deosebita. Si am parasit orasul cu lacrimi in ochi si nostalgie in suflet.

Am ascultat cu o deosebita placere cantaretii de langa Istiklal si Galata. Multi, deosebiti si


diversi. Emotionanti. Am vazut oameni cantand si dansand pe strazi. Ce lucru deosebit este sa te
plimbi pe Istiklal, in acea mare de oameni, mancand inghetata si acompaniata de splendida
muzica turceasca pe fundal. Inconjurata de soare, voie buna si o diversitate umana. Inconjurata
de contraste. Un lucru care face Istanbulul un oras si mai frumos decat este si il deosebeste de
alte orase, este caldura oamenilor. Intr-un oras de 18 milioane de locuitori, vei ramane surprins
de atentia si ajutorul acordate de oameni fara sa fie deranjati de intrebari. De oameni care te vor
insoti cand ii vei intreba cum poti ajunge in Besiktas, desi sunt in graba. De copii care cand vor
vedea ca nu reusesti sa-ti cumperi bilet de metro, te vor intreba ei daca ai nevoie de ajutor. In
turca. Deoarece probabil nu stiu engleza. Si nici tu nu stii turca. Dar intelegi intrebarile si cle mai
important, intelegi intentia. Caci intentiile si gesturile acestor oameni nu emana decat cea mai
pura si dezinteresata umanitate.
Istanbul are Sultanahmet si Hagi Sophia. Istanbul are Topkapi si Dolmabahce. Istanbul are strazi
inguste si abrupte si splendidul Bosfor. Dar Istanbul are mai mult decat atat. Are agitatia urbana
si caldura localnicilor. Are oameni care canta si danseaza pe strazi. Are Europa si Asia. Istanbul
este un oras al contrastelor. Dar indiferent de contraste, un lucru este sigur. Te vei indragosti de
Istanbul. Astazi, Istanbul ocupa un loc special in inima mea si il pot numi fara nicio ezitare "orasul
meu de suflet". Seni cok sevyiorum Istanbul!

S-ar putea să vă placă și