Sunteți pe pagina 1din 11

PROIECTAREA DIDACTICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

PREŞCOLAR

1. Proiectarea didactică
Reprezintă „procesul de anticipare a paşilor ce urmează a fi parcurşi în realizarea
activităţii didactice”, presupunând o analiză a componentelor curriculum-ului (finalităţi,
conţinuturi, strategii, evaluare) şi elaborarea unei ipoteze de lucru.
„Proiectarea didactică este procesul de anticipare a obiectivelor, conţinuturilor, metodelor
şi mijloacelor de învăţare, a instrumentelor de evaluare şi a relaţiilor ce se stabilesc între toate
aceste elemente în contextul unei modalităţi specifice de organizare a activităţii didactice.”
(Mariana Momanu, 1998)
2. Modelul curricular al proiectării didactice
Este modelul modern ce presupune realizarea proiectării, pornind de la competenţe
(obiective) pentru a ajunge la conţinuturi, metodologie şi evaluare, spre deosebire de modelul
tradiţional (didacticist) care pleacă de la conţinuturi, mergând spre obiective, , metodologie şi
evaluare.

PARALELA
PROIECTARE CURRICULARĂ
MODELUL DIDACTICIST - MODELUL CURRICULAR

MODELUL DIDACTICIST AL MODELUL CURRICULAR AL


PROIECTARII PROIECTARII PEDAGOGICE
PEDAGOGICE
 este centrat pe conţinuturi şi pe  este centrat pe obiective şi predare de
predarea de tip expozitiv: expunere, tip interactiv
prelegere, informaţie, interogatie
retorică, etc
 conţinuturile sunt cele care impun şi  obiectivele sunt cele care impun şi li
îşi subordonează obiectivele, se subordonează conţinuturile,
metodologia şi evaluarea didactică metodologia şi evaluarea într-o
într-o logică a învăţământului logică a învăţământului formativ
informativ
 conţinuturile erau exclusiv  conţinuturile sunt mixte academice şi
academice, lipsite de finalitate cu finalitate imediată în practica
practică şi socială într-o proporţie sociala
semnificativă
 grupa – clasa este statica; elevii –  clasa – grupa este dinamică ; elevii -
copiii lucrează şi răspund individual copiii lucrează în echipe sau perechi
 educatoarea conduce întreaga  educatoarea este facilitator ,
activitate şi o evaluează moderator şi persoana redusă
 se adresează memoriei de tip  se adresează memoriei de tip creativ
reproductive
 Activitatea este evaluată prin feed -
back constructiv

1
3.De ce aleg să folosesx modelul curricular al proiectării didactice?
Deoarece este propus de reforma pedagogică, care promovează un învăţământ centrat pe
aspect formativ al procesului didactic (competenţe, capacităţi, abilităţi), punând accentul pe
învăţare-dezvoltare, evaluare formativă (individualizată şi unitară) realizată pe baza
descriptorilor de performanţă.
Conferă o eficienţă sporită procesului de predare-învăţare, valorificând potenţialul de
(auto) educaţie al fiecărui copil.
4. Care sunt nivelurile proiectării didactice?
-Proiectarea globală, concretizată în stabilirea de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării
a planurilor-cadru de învăţământ şi a programelor şcolare, crează cadrul, limitele şi
posibilităţile realizării proiectării eşalonate;
-Proiectarea eşalonată reprezintă documentele administrative întocmite de educatoare, în
care aceasta îmbină, într-un mod personalizat, elementele programei şccolare cu planul-cadru
de învăţământ şi se concretizează în proiectarea anuală, preoiectarea semestrială, proiectarea
sistemului de lecţii şi proiectarea lecţilor/activităţilor.

PROIECTAREA ANUALĂ

1. Ce este proiectarea anuală?


Este o proiectare eşalonată, reprezentând perspectiva întregului în ce priveşte
predarea/învăţarea disciplinelor/categoriilor de activităţi şi presupune asigurarea unei corelaţii
optime între planul-cadru de învăţământ şi programa şcolară.
Se materializează în planificarea proiectelor tematice pentru cele 6 teme anuale de studiu
şi a conţinuturilor ce vor fi asociate acestora. La nivelul 3-5 ani se pot atinge minimum 4
teme anuale, deci minimum 4 proiecte tematice. Numărul maxim de proiecte tematice poate
fi de 7 cu o durată de maximum 5 săptămâni/proiect, sau un număr mai mare de proiecte
tematice de mai mică amploare, variind între 1-3 săptămâni. Pot exista şi săptămâni în care
copiii nu sunt implicaţi în nici un proiect, dar în care sunt stabilite teme săptămânale de interes
pentru copii.

2.Ce implică realizarea proiectării anuale?


Stabilirea bazei de plecare, altfel spus, a nivelului general de dezvoltare intelectuală a
copiilor din grupă. Pentru aceasta educatoarea proiectează şi aplică, în primele două
săptămâni ale anului şcolar, evaluările iniţiale, pentru fiecare categorie de activitate. Probele
de evaluare se stabilesc prin raportarea la obiectivele terminale ale unor capitole abordate în
anul şcolar anterior şi se concretizează în desfăşurarea unor activităţi, jocuri sau aplicarea
unor teste, fişe de lucru. Rezultatele obţinute cu acest prilej se consemnează într-un tabel,
urmând a fi analizate şi interpretate, în scopul determinării mediului adecvat de predare-
învăţare al noilor conţinuturi, al adoptării unor măsuri de sprijinire/recuperare pentru anumiţi
copii, precum şi al stabilirii obiectivelor, conţinuturilor şi a mijloacelor de realizare pentru
extinderi şi activităţi opţionale;

Exemplu pentru fiecare grupă:


planificarea temelor pe săptămâni-grupa mică

Nr. TEMA Din care, pentru

2
Nr. de Proiecte alte subteme
săptămâni conform
alocate temei metodei
proiectelor
1 Cine sunt/suntem? 10 3 7
2 Cand/cum şi de ce se întâmplă? 10 4 6
3 Cum este/a fost şi va fi pe 0 0 0
pamânt?
4 Cine şi cum planifică/organizează 0 0 0
o activitate?
5 Cu ce şi cum exprimăm ceea ce 8 1 7
simţim?
6 Ce şi cum vreau sa fiu? 6 2 4

Exemplu grupa mare


nr TEMA Nr. de Din care, pentru
săptămâni proiecte alte subteme
1 Cine sunt/suntem? 5 3 2
2 Cand/cum şi de ce se întâmplă? 8 5 3
3 Cum este/a fost şi va fi pe pamânt? 5 2 3
4 Cine şi cum planifică/organizează 5 1 4
o activitate?
5 Cu ce şi cum exprimăm ceea ce 5 2 3
simţim?
6 Ce şi cum vreau sa fiu? 6 3 3

3
PROIECTAREA SEMESTRIALĂ

1. Ce este proiectarea semestrială?


Este etapa când se repartizează pe săptămâni proiectele tematice şi temele
săptămânale în cadrul temelor anuale.
Două forme de proiectare alternează pe durata unui an şcolar: proiectarea tematică
pe bază de proiect şi proiectarea pe o temă săptămânală, ponderea numerică şi temporală
mai mare fiind deţinută de proiectarea tematică, pe bază de proiect.
Deosebirea dintre aceste forme constă în faptul că proiectarea tematică, pe proiect , este
un demers mult mai elaborat, care necesită o pregătire a cadrului didactic în ce priveşte
utilizarea conceptelor şi conţinuturilor ştiinţifice şi că activităţile desfăşurate în cadrul
proiectului necesită antrenarea părinţilor, specialiştilor, membrilor comunităţii sau a altor
factori.
Proiectarea pe o temă săptămânală recomandat doar în intervalele dintre un
proiect şi altul, nu este o activitate mai puţin importantă sau mai puţin elaborată: se
realizează pe baza unor obiective bine stabilite, a unor resurse şi strategii adecvate, dar
nu are o asemenea amploare, fiindcă nu obligă la deschideri comparabile cu cele generate
de lucru pe proiecte tematice.
In cazul proiectării tematice pe baza de proiect tematic se va avea în vedere:
 Realizarea hărţii proiectului
 Realizarea pe parcursul derulării proiectului a portofoliului acestuia care
va conţine harta acestuia lucrări sugestive-modele , albume, înregistrări,
materiale create la evenimentul final
Toate proiectele tematice derulate pe parcursul anului şcolar vor face parte
din mapa grupei, alături de caietul educatoarei şi de celelalte documente: fişele de
observaţii asupra copiilor, evaluarea copiilor , caietul profesional.
Temele anuale de învăţare şi temele proiectelor sau temele săptămânale nu se
parcurg neapărat în ordinea dată de Curriculum, ci în funcţie de copiii din grupă, de
perioada de an sau alte variabile pe care fiecare educatoare le gestionează.
La orice tip de proiectare ne referim, trebuie să ţinem seama de necesitatea
selectării obiectivelor pentru întreaga perioadă a derulării proiectului tematic sau pentru
săptămâna în care se desfăşoară activităţi pe o temă (corelate cu tema săptămânii).
Succesul activităţii didactice este condiţionat de claritatea şi ordonarea obiectivelor pe
care le urmăreşte, procesul de învăţământ fiind orientat spre realizarea unor obiective,
spre producerea unor schimbări controlate şi dirijate, fiind caracterizat prin
intenţionalitate.
Exemplu:
Planificare semestrială model

4
Semestrul I:
Sapt. Perioada Tema de studiu/anuala Subtema
1. 14 sept.-18 sept. Evaluare Evaluare initiala
2. 21 sept.-25 sept. Evaluare Evaluare initiala
3. 28 sept.-2 oct. Cine sunt/suntem? Eu sunt unic
4. 5 oct.-9 oct. Cine sunt/suntem? Eu si familia mea
5. 12 oct.-16 oct. Cand,cum si de ce se intampla? Ploaie de frunze ruginii(fenomene si aspecte caract.toamnei)
6. 19 oct.-23 oct. Cand,cum si de ce se intampla? Mere,pere…in panere(fructe specifice anotimpului toamna)
7. 26 oct.-30 oct. Cand,cum si de ce se intampla? Camara Toamnei(legume specifice anotimpului toamna)
VACANTA INTRASEMESTRIALA
8. 9 nov.-13 nov. Cand,cum si de ce se intampla? Carnavalul florilor de toamna
9. 16 nov.-20 nov. Cand,cum si de ce se intampla? Sfarsit de toamna(evaluare sumativa)
10. 23 nov.-27 nov. Cand,cum si de ce se intampla? Familiile necuvantatoare se pregatesc pentru anotimpul rece
11. 30 nov.- 4 dec. Cine sunt/suntem?-Cum este,a fost si va fi aici,pe Pamant? Noi suntem romani!
12. 7 dec.-11 dec. Cum este,a fost si va fi aici,pe Pamant? Anotimpuri si traditii
13. 14 dec.-18 dec. Cu ce si cum exprimam ceea ce simtim? Uite,vine Mos Craciun!
VACANTA DE IARNA (CRACIUN)
14. 4 ian.- 8 ian. Cand,cum si de ce se intampla? Iarna de vis
15. 11 ian.-15 ian. Cand,cum si de ce se intampla? Bucuriile iernii
16. 18 ian.-22 ian. Cum este,a fost si va fi aici,pe Pamant?- Cine sunt/suntem? Povesti la gura sobei
17. 25 ian.-29 ian. Cand,cum si de ce se intampla? Animale mari si mici in ograda la bunici
VACANTA INTERSEMESTRIALA

5
Semestrul al II-lea:
18. 8 feb.-12 feb. Cand,cum si de ce se intampla? Farmecul padurii
19. 15 feb.-19 feb. Cand,cum si de ce se intampla? Ne jucam cu Zana Iarna(evaluare sumativa)-Incheierea proiectului
tematic”Magia Iernii”-sapt.12,13,14,15,19(5 saptamani)
20. 22 feb.-26 feb. Cine si cum planifica/organizeaza o activitate? Artisti populari si mesteri faurari
21. 1 mar.-5 mar. Cand,cum si de ce se intampla? Zvon de primavara(aspecte caracteristice anotimpului;cauzalitati)
22. 8 mar.-12 mar. Cu ce si cum exprimam ceea ce simtim? E ziua ta,mamico!
23. 15 mar.-19 mar. Cand,cum si de ce se intampla? Floricele pe campii,hai sa le-adunam,copii!
24. 22 mar.-26 mar. Cand,cum si de ce se intampla? Primavara cu raze de soare si pasari calatoare
25. 29 mar.-2 apr. Cum este,a fost si va fi aici,pe Pamant? Lumina din Lumina(Sf.Sarbatori Pascale)
VACANTA DE PRIMAVARA (SF.SARBATORI PASCALE)
26. 12 apr.-16 apr. Cine si cum planifica/organizeaza o activitate? Harnicie si la deal si la campie(activitatea oamenilor in natura)
27. 19 apr.-23 apr. Cand,cum si de ce se intampla? Legumele timpurii inseamna sanatate,sa stii!
28. 26 apr.-30 apr. Cand,cum si de ce se intampla? Aglomeratie pe-o floare(insecte,gaze,fluturi)
29. 3 mai-7 mai Cand,cum si de ce se intampla? Fantezie de primavara(evaluare sumativa)
30. 10 mai-14 mai Ce si cum vreau sa fiu? Sunt atatea meserii indragite de copii
31. 17 mai-21 mai Cand,cum si de ce se intampla? Pornim in calatorie(mijloacele de transport)
32. 24 mai-28 mai Cand,cum si de ce se intampla? Vara,te-asteptam sa vii cu alai de bucurii!
33. 31 mai-4 iun. Cine sunt/suntem?-Cu ce si cum exprimam ceea ce Proiect tematic-Toti copiii Pamantului(1 saptamana)
simtim?
34. 7 iun.-11 iun. Evaluare Anul intreg ne-am jucat,multe noi am invatat si in vacanta am plecat
(Evaluare finala)
VACANTA DE VARA

6
7
PLANIFICAREA ZILNICĂ/SĂPTĂMÂNALĂ

Planificarea activităţilor reprezintă o activitate de bază în aplicarea


curriculumului. Ea demonstrează capacitatea cadrului didactic de a organiza toate
elementele acţiunii educaţionale într-o formă coerentă, exprimată prin corelarea
obiectivelor educaţionale cu conţinuturile, materialele şi mediul educaţional. Planificarea
activităţilor reflectă coerenţa atât pe orizontală (în cadrul unei zile de lucru), cât şi pe
verticală (pe parcursul unei săptămâni, a unei luni) a modului în care obiectivele,
conţinuturile se corelează pe o durată mai mare de timp, asigurând un continuum al
acţiunii cadrului didactic în scopul stimulării dezvoltării copilului.
Punctul de plecare în planificarea activităţilor îl constituie obiectivele cadru
şi de referinţă, deoarece ele reprezintă finalităţile tuturor activităţilor care se petrec în
grădiniţă (aşa cum sunt ele prevăzute în planul de învăţământ). Prin diversitatea lor,
obiectivele cadru şi de referinţă vizează dezvoltarea copilului sub toate aspectele, aşa
cum sunt precizate în curriculum prin domeniile de dezvoltare. Dezvoltarea plenară a
copilului reprezintă scopul primordial al educaţiei timpurii, de aceea prin domeniile
experienţiale propuse de curriculum, urmărim stimularea dezvoltării completă a copilului.
Planificarea activităţilor este condiţionată în cea mai mare măsură de specificitatea
grupului de copii pe care îl coordonăm. Astfel, durata atingerii unor obiective poate
varia de la o grupă la alta, cum de altfel variază în mod firesc de la un copil la altul.
Cadrul didactic este cel care decide care obiective, cu ce conţinuturi, cu ce materiale şi
care metode le va utiliza pe o anumită perioadă de timp (zi, săptămână, lună).
O durată prea mare de timp (un an întreg) pentru a realiza o planificare
amănunţită poate suporta modificări, deoarece planificarea activităţilor este un proces
ce este puternic influenţat de progresul înregistrat de copii. De aceea un rol foarte
important îl joacă observarea şi evaluarea progresului copilului. Astfel, unele obiective
pentru a fi atinse de toţi copiii au nevoie de reveniri prin planificarea altor activităţi.
Este documentul administrativ ce oferă o imagine clară şi completă a ceea ce are
de făcut educatoarea zi de zi, în scopul realizării dezideratelor curriculum-ului.
Pentru planificarea săptămânală,
- nu completăm partea de început cu obiective de referintă (pe care le putem
trece şi codificat dacă nu avem suficient loc, dar având grijă să le am printate, la
îndemână în planificare), materialele pentru centre, ce ştim şi ce vrem să aflăm decât
atunci când avem un proiect.
-pentru temele independente completăm doar partea de tabel cu activităţile de
învăţare şi semnătura şi casetele cu munca metodică aferente.

Noul curriculum promovează ideea activităţilor integrate, care combină domeniile


experienţiale sub cupola a 6 teme mari. Aceste teme, în funcţie de grupa de vârstă a
copiilor, sunt adaptate pentru atingerea obiectivelor specifice grupei de vârstă 3-5 ani sau
5-7 ani. Cadrele didactice au libertatea de a propune subteme, circumscrise celor
generale, care reflectă:
- obiectivele propuse,
- interesele copiilor,
- contextul geografic, cultural al grădiniţei,
- materialele didactice de care dispun.

8
Activităţile integrate vor fi cele prezente în planificarea calendaristică, proiectate
conform planului de învatamant, orarului aferent nivelului de vârsta, susţinute de
experienţa cadrului didactic. Educatoarea organizează şi desfăşoară activităţi integrate
generate de subiecte stabile planificate pentru tot timpul anului. Aceste activităţi pot fi
desfăşurate integrat după scenariu elaborat de educatoare ce începe cu întalnirea de grup,
iniţiată în fiecare zi şi care se poate realiza sub forma unei povestiri, a întâlnirii cu un
personaj, a vizitei unei persoane adulte, prezenţa unui animal, o întamplare trăită sau
imaginată, un eveniment social sau eveniment special petrecut în familie.
Scenariul educatoarei îi orientează pe copii să opteze pentru diverse centre care
oferă posibilitatea alegerii domeniilor de învăţare şi a materialelor. Varietatea acestora
încurajează copii să manifeste, să observe, să gândească, să-şi exprime ideile, să
interpreteze date, să facă predicţii.
Copiii îşi asumă responsabilităţi şi roluri în microgrupul din care fac parte,
participând la jocuri de rol interesante, iniţiate la sugestia celor din jur sau create chiar de
ei.
La completarea scenariului ne pot fi de un real folos vizitele, plimbările,
întalnirile cu specialişti etc. Tematica acestora este aleasă încât prin activităţile integrate
să se înlesnească contactul cu lumea înconjurătoare. În atenţia echipei de educatoare se
află în permanent, întreaga paletă de activităţi.
Activitatea integrată din grădiniţă ne conduce la realizarea unui scenariu
bine gândit pentru o zi. Această activitate presupune o împletire de obiective care
provin de la arii curriculare diferite, apelându-se la conţinuturi din diferite domenii.
Saptamanal se vor desfăşura minim 3 activităţi integrate la nivelul I şi 5 activităţi
integrate la nivelul II.
Fiecare zi poate purta un nume astfel încât copiii să fie motivaţi în activitatea de
învăţare, fiind expuse pe înţelesul lor ţintele pe care ni le dorim a fi realizate, precum şi
eforturile pe care trebuie să le facă ei. În cadrul activităţii de învăţare, activitatea integrată
deţine succesul pentru că într-un mod plăcut (joc în special) se abordează conţinuturi din
diferite domenii pentru realizarea unor obiective comune. Prin această modalitate copilul
se implică şi învaţă lucrând, fără a sesiza că această activitate este „impusă”.
Această modalitate de lucru ne demonstrează că întreg programul de lucru pe o zi
reprezintă un tot, un întreg cu o organizare şi o structurare a conţinuturilor menite să
elimine despărţirea ariilor curriculare, având ca finalitate realizarea obiectivelor propuse.
Totodată, atunci când ne proiectăm activitatea e necesar sa ne adresăm unele
întrebări:
Ce voi face? (precizarea obiectivelor educaţionale ale activităţii didactice)

Cu ce foi face? (Analiza resurselor educaţionale disponibile)

Cum voi face? (Elaborarea strategiei educaţionale)

Cum voi şti că s-a realizat ce trebuia? (Stabilirea metodologiei de evaluare).

Menţionăm că nu există o reţetă după care să se desfăşoare activitătile integrate.


Aceasta depinde de educatoare. De asemenea ea va fi cea care va hotărâ care activităţi le
integrează: toate dintr-o zi, doar cele pe domenii experienţiale, cele pe grupuri mici şi una

9
pe domenii, una pe domenii si altele din categoria jocurilor şi activităţilor didactice alese
etc.
Când proiectăm o activitate didactică integrată, vom realiza un singur
proiect şi vom preciza :

Unitatea de invăţământ,
Grupa,
Educatoarea,
Tema activităţii integrate;
Scopul activităţii:
Obiective operaţionale
Strategii didactice;(metode, tehnici, material didactic)
Forme şi tehnici de evaluare:
Categoriile de activităţi de învăţare abordate: ( Activităţi pe domenii experienţiale,
Jocuri şi activităţi didactice alese, Activităţi de dezvoltare personală);
Bibliografie:

Scenariul didactic:
- se va descrie în cuvinte simple modul de desfăşurare a activităţii integrate pe
parcursul intregii zile sau a segmentului de timp ales. Cuprinde fiecare verigă a activităţii
ce se va desfăşura : întâlnirea de dimineaţă, activitatile pe grupuri mici, frontale, jocurile,
tranziţiile şi evaluarea zilei, într-o înlănţuire logică.

Evenimentul Conţinutul ştiinţific Strategiile Evaluare


/Secvenţa didactice
didactic

PROIECTUL DIDACTIC

1. Ce este proiectarea unei activităţi?


Este „acţiunea cea mai detaliată şi concretă de anticipare şi prefigurare a
acţiunilor şi operaţiilor”, materializată într-un document structurat în două părţi, una
introductivă (în care sunt precizate data, grupa, disciplina/categoria de activitate,
tema, obiectivele de referinţă şi operaţionale, resurse educaţionale) şi cea de-a doua,
propriu-zisă (scenariul didactic), realizat sub forma unui tabel în care sunt înscrise:
evenimentul didactic, conţinutul ştiinţific, strategii didactice, evaluare.

10
Bibliografie:
1. Curriculum pentru învăţământul preşcolar, Didactica Publishing House
2. Coordonator: Insp. Viorica Preda, colaboratori: Gabriela Necula, Silvia Dan,
Loredana Roman, “Metodica activităţilor instructive-educative în grădiniţa de
copii” Editura Gheorghe Cârţu , Craiova 2009
3. Coordonator: prof.Rodica Gavra, colaboratori. Bianca Anamaria Abrudan, Ana-
Maria Nechita, Elena Miron Boca, Elvira Chichisan, Nicoleta Bucur, Camelia
Draghici, Maria Tarko, Maria Micle, Alexandra Maja “ Totul…..pentru copil”
ghid pentru educatoare si directori, Editura Diana 2008
4. Grama Filofteia, Mioara Pletea,Cristina Spanu, Laurentia Culea, Rodica Fotache,
Angele Ciubotaru, Angela Sesovici “ Ghid pentru proiecte tematice”-Activitati
integrate pentru prescolari ( 3-5 ani), Didactica Publishing House, 2008
5. Viorica Preda, Mioara Pletea, Filofteia Grama, Aurelia Cocos, Daniela Oprea,
Marcela Calin “ Ghid pentru proiecte tematice- abordare in maniera integrate
a activitatilor din gradinita”, Humanitas Educational, 2005
6. MECT Revista Invatamantului Prescolar, nr.3-4/ 2008
7. Coord. Maria Mătăsaru, “Secrete metodice în didactica modernă” Editura
Rovimed Publishers, Bacău,2008
8. Cucoş Constantin, (coord.) “Psihopedagogie”, Editura Polirom, Iaşi, 1998
9. Mătăsaru Maria, Chiriloaie Maria, Nedelcu Carmen, “Proiectarea didactică în
grădiniţă” Editura Casa Corpului Didactic Bacău, 2008

11

S-ar putea să vă placă și