- Proiect -

Autori: Profesor coordonator:

Asofronie Sorina Iuliana Prof. Dr. Ing. Mariana Ioniţă
Militaru Miruna Maria

1
 Corpul uman este alcătuit dintr-o vastă reţea de canale, mai mici sau mai mari, prin care circulă
permanent lichide cu diverse încărcături. Sistemul circulator reprezintă o imensă reţea de distribuţie,
redistribuţie, evacuare şi recaptare a fluidelor din corp, având o importanţă covârşitoare pentru organism.
Arterele sunt canale mari prin care circulă sângele de la inimă spre ţesuturi. Principalele trunchiuri
arteriale descriu marea circulaţie (circulaţia mare) mare şi mica circulaţie (circulaţia mică). Aorta este
vasul principal ce pleacă din ventriculul stâng al inimii , ramificându-se apoi în derivaţii cu calibrul din
ce în ce mai mic (arteriole, capilare). Arterele şi arteriolele pornite din aortă descriu circulaţia arterială
mare. Artera pulmonară, pleacă din ventriculul drept şi transportă sânge venos spre plămâni, fiind
componenta arterială principală a circulaţiei mici.

Fig. 1 Sistemul vascular/circulator la om

Calibrul arterelor scade de la inimă spre periferie, cele mai mici fiind arteriolele, care se continuă cu capilarele.

Structura vaselor de sânge este reprezentată de 3 învelișuri(tunici). Tunica internă este alcătuită
dintr-un strat de celule turtite numite endoteliu şi care este neîntrerupt în întregul ţesut vascular. Sub
endoteliu, se află stratul subendotelial, alcătuit dintr-o reţea de fibre elastice colagene şi de reticulină,
iar sub acesta se află o membrană groasă şi elastică, ce poartă numele de limitanta elastică internă. Tunica
mijlocie este alcătuită din fibre elastice şi fibre musculare netede dispuse circular în proporţii diferite în
funcţie de mărimea arterelor (artere de tip elastic si artere de tip muscular). La periferia tunicii medii se

2
află o membrană elastică care o separă de tunica externă (limitanta elastică externă). Tunica externă este
alcătuită din ţesut conjunctiv elastic şi câteva elemente musculare.
Inervația vaselor se realizeză prin intermediul unei rețele de fibre nervoase nemielinizate simpatice
ce mai poartă denumirea și de nervi vasomotori și formeaza nervi vascularis.

Fig.2 Tunicile vaselor de sânge: a) artere și b) vene

Boala cardiovasculară este principala cauză a deceselor la nivel mondial, această tendință fiind
prevăzută să continue pentru viitorul previzibil. Tulburările frecvente sunt asociate cu stenoza sau
ocluzia vaselor de sânge. Inițial, există un influx de lipoproteine cu densitate joasă (LDL) și monocite
sangvine în porțiunea subintimală a peretelui vascular, probabil într-o zonă de leziune a endoteliului
vascular. O parte din LDL sunt fagocitate de către macrofage, contribuind la formarea celulelor
spumoase. În consecință, apare un nucleu central necrotic de lipide extracelulare, acoperit de un strat
fibros. Procesul implică migrarea țesutului muscular neted, proliferarea și sinteza de colagen cu
constituirea plăcii de aterom ce îngustează lumenul arterial. În general, o reducere a diametrului luminal
cu peste 70% este necesară pentru a limita semnificativ fluxul sanguin, generând simptomele specifice
ischemiei cronice.
Stratul fibros ce acoperă placa aterosclerotică se poate rupe sau fisura, permițând contactul
sângelui circulant cu lipidele trombogenice din placă; în interiorul plăcilor și/sau în peretele vascular pot
apărea hemoragii cu activare plachetară, apariția fibrinei și formarea consecutivă a trombului (cheagului
de sânge) care limitează suplimentar fluxul de sange până la ocluzie completă a vasului, generând
accidentele vasculare - sindroamele coronariene acute (infarctul miocardic), accidentele vasculare
cerebrale, sindroame de ischemie acută a membrelor.
Tratamentul preferat pentru revascularizarea pe termen lung a vaselor închise este intervenția
chirurgicală utilizându-se grefele vasculare, cum ar fi cea arterială by-pass coronariană și bypass arterială
periferică. În prezent, vasele autologe, cum ar fi vena safenă și artera toracică internă, reprezintă grefele

3
standard de aur pentru vasele cu diametru mic (<6 mm), depășind alternativele sintetice. Cu toate acestea,
aceste vase sunt de disponibilitate limitată, necesită recoltă invazivă și sunt adesea inadecvate pentru
utilizare. Pentru a rezolva acest aspect, dezvoltarea unei grefe vasculare prin inginerie tisulară (TEVG)
a fost urmărită cu rigurozitate.

Grefele vasculare sintetice sunt, de asemenea, disponibile ca alternativă la vasele autologe. Aceste
grefe au demonstrat rezultate satisfăcătoare pe termen lung atunci când sunt utilizate în artere cu
diametru mare (> 8 mm), cum ar fi în cazul înlocuitorilor aortoilici, în care gradul de permeabilitate este
de aproximativ 90%, 18 și în arterele cu diametru mediu (6-8 mm) carotidiene sau înlocuirea arterei
femurale comune. Cu toate acestea, în cazul vaselor cu diametru mic (<6 mm), grefele sintetice au o
utilizare limitată datorită ratelor slabe ale permeabilității.
Un sistem micro-vascular de succes depinde de materialul grefei și de modul în care este aranjat.
Materialul ar trebui să fie ne-trombogen și trebuie să aibă o conformare similară cu vasele biologice
pentru a evita hiperplazia intimă la capătul său arterial și trebuie să fie suficient de poros pentru a permite
schimbul de nutrienți la nivel capilar. O rețea capilară artificială ar include artere mici (1-2 mm) care
conduc sânge într-o rețea arteriolară (100-1000 mm), care se va termina eventual în vase asemănătoare
capilarului de 10-15 mm. Aceste capilare finale ar trebui să fie în limitele a 150-200 mm de fiecare celulă
țintă înainte de a se converti într-un sistem de colectare venoasă. Prin urmare, ambele componente
arteriale și venulare ale scaffold-ului ar trebui să fie în imediata apropiere.
În prezent, poltetrafluoretilena expandată (ePTFE), polietilen tereftalat (Dacron®) și poliuretan
sunt utilizate pentru fabricarea grefelor vasculare sintetice. Cu toate acestea, din cauza formării
trombelor și a neconcordanțelor de conformitate, niciuna dintre aceste materiale nu s-a dovedit a fi
potrivită pentru generarea grefelor cu diametre mai mici de 6 mm care ar fi necesare pentru a înlocui
vena safenă, cea internă mamală sau artera radială, ca substituent vascular.

Fig.3 Grefă vasculară din ePTFE(a) și din Dacron(b)

Pentru a se evita scurgerea sângelui prin ochiurile grefei, aceasta trebuie acoperită cu proteine de
tipul colagenului/albuminei şi, de asemenea, impregnată cu antibiotic pentru a preveni infectarea grefei.
O caracteristică importantă a grefelor vasculare o reprezintă încărcarea suprfetei. Pentru a nu adera
trombocite,suprafaţa trebuie să fie încărcată negativ. Numeroase abordări s-au concentrat asupra limitării

4
tromocitogenicității, prin incorporarea în suprafaţa grefei a substanţelor antiplachetare şi anticoagulante
si endotelizarea suprafeței luminale.
Astfel, o grefă vasculară trebuie să îndeplinească anumite cerințe:
➢ Să fie rezistentă la infecții;
➢ Sa fie compatibilă (non-inflamatoare, non-toxică, non-carcinogenă, non-
imunogenă) și biostabilă;
➢ Să fie etanșă și rezistentă la tromboză, dar cu o porozitate adecvată pentru
vindecare și angiogeneză. Aceste atribute sunt de obicei furnizate într-o arteră de către un
endoteliu intact, care, de asemenea, acționează ca un țesut secretor și ca o barieră selectiv
permeabilă;
➢ Să aibă proprietăți mecanice adecvate (rezistență, rezistență la încovoiere,
complianţă, bună suturabilitate). Vasul trebuie să fie suficient de puternic pentru a rezista
la o presiune internă considerabilă, fără a se fisura atunci când este în poziție. De asemenea,
trebuie să permită suturilor să reziste sub tensiune longitudinală și circumferențială și să
păstreze complianţa axială și radială și, de asemenea, pulsatilitatea;
➢ Să aibă proprietăți fiziologice vasoactive adecvate, inclusiv capacitatea de a se
contracta sau de a se relaxa ca răspuns la stimuli neuronali sau chimici;
➢ Să poată fi fabricate la un cost scăzut, într-un timp relativ scurt și în număr
suficient, cu diferite specificații (diametru, lungime, etc.) pentru a satisface cererea
comercială și a se potrivi cu vasul.
Poliesterul polietilen tereftalat (PET) este un material dur, rigid, puternic, dimensional stabil, care
absoarbe foarte puțină apă. Are proprietăți bune de barieră la gaz și rezistență chimică bună, cu excepția
alcalinelor (care o hidrolizează). Cristalinitatea sa variază de la amorf la destul de cristalin. PET poate
fi foarte transparent și incolor, dar secțiunile mai groase sunt de obicei opace și de culoare albă.
DuPont este marcă înregistrată pentru crearea de fibre poliesterice din polietilen tereftalat. În 1951,
Dacron®, alături de Terylene în Anglia, a devenit prima fibră de poliester comercializată pe piață.
Dacron® este disponibil ca fire, capse și umplutură de fibre. Are rezistență bună la înălbitori, cetone,
alcooli, săpunuri, detergenți și agenți de curățare chimică. Dacron® este, de asemenea, rezistent la
frecare, abraziune, îmbătrânire în căldură, lumină solară și atac de insecte. Se folosește pentru
îmbrăcăminte, perdele, curele, furtunuri de incendiu și produse umplute.
PET este format din unități ale monomerului etilen tereftalat, cu unități repetate de (C10H8O4).

Fig.4 Monomerul de etilen tereftalat (C10H8O4)

5
 Masa moleculară este de 192. Gradul de polimerizare a mărcilor comerciale disponibile variază
între 80 și 105 (masa moleculară între 15000 și 20000). Substanțial amorf, poate deveni cristalin după
ce este încălzit la temperaturi mai mari de 80°C (unitate triclinică, conținând o singură unitate repetitivă,
cu lungimea de undă de 10,8 Å).

Fig.5 Molecula de PET (Dacron)

Polietilen tereftalatul este produs din etilen glicol și dimetil tereftalat (DMT) (C6H4(CO2CH3)2)
sau acid tereftalic. Prima este o reacție de transesterificare, în timp ce aceasta din urmă este o reacție de
esterificare.
În procedeul dimetil tereftalatului (DMT), acest compus și excesul de etilen glicol reacționează în
topitură la 150-200°C cu un catalizator bazic. Metanolul (CH3OH) este îndepărtat prin distilare pentru a
conduce reacția înainte. Excesul de etilenglicol se îndepărtează prin distilare la temperaturi ridicate cu
ajutorul vidului. A doua etapă de transesterificare are loc la 270-280°C, cu distilarea continuă a
etilenglicolului.

Fig.6 Schema procesului de poliesterificare în producția Dacronului

Numeroși aditivi precum săruri ale metalelor grele (antimoniu, mangan, calciu), accelerează
reacțiile a și/sau b și minimizează reacțiile adverse nedorite. Oligomerii (specii polimerice ce conțin un
număr mic de unități monomere) pot schimba proprietățile polimerului cu masă moleculară mare.
Compușii organici aromatici ce conțin azot sunt adesea adăugați ca antioxidanți și stabilizatori. Dioxidul
de titan este utilizat pentru reducerea luciului fibrei. Fibrele sunt rezistente la cele mai comune lichide
organice, incluzând esteri, solvenți de curățare uscată. Sunt descompuse doar prin alcaliză alcoolică la
temperatură; radiația de energie ridicată cauzează cross-link-area și degradarea. Astfel de aditivi ar putea
contribui ca și catalizatori inhibitori ai procesului de endotelizare.

6
 Dimetiltereftalatul livrat sub formă de topitură sau sub formă de cristale are o puritate
satisfăcătoare pentru a fi utilizat în sinteza PET-ului. DMT-ul recuperat este condiţionat prin
recristalizări repetate pentru a atinge puritatea de 99.8 % cerută la sinteza PET-ului.
Amestecarea celor 2 componenţi se face direct în reactorul de transesterificare. Reactorul este
format din corpul principal, manta, agitator, construite din oţel inoxidabil de înaltă calitate. Grupul de
antrenare asigura agitarea puternică a substanţelor înautoclavă. Materia primă se introduce astfel: DMT-
ul se introduce împreună cu catalizatorul şi termostabilizatorul, iar EG-ul sub formă de gaz, care este
distilat şi introdus separat de DMT. Polimerul este evacuat din reactor sub presiune de azot.
Pe lîngă polimerul dorit se obţine şi metanol de puritate 99% care se distilă şi se depozitează
separat. Reactorul este prevăzut cu manta de încălzire cu difil. Consumul de energie alelectromotorului
creşte odata cu creşterea vîscozitaţii polimerului. La reactorul pentru obţinerea PET-ului, după dozarea
catalizatorului şi astabilizatorului termic 𝑆𝑏2 𝑂3, materia primă, se introduce în reactor pînă la nivelul
prescris, concomitent cu introducerea agentului de încălzire, difilul, la temperatura prescrisă. În reactor
se menţine agitarea puternică şi vacumul avansat. Când reacţia s-a sfârşit polimerul obţinuteste dirijat
spre granulare.

7
Fig. 7 Fluxul tehnologic de obținere a fibrelor de polietilen tereftalat (Dacron)

8
 Producția de poliester standard implică extrudarea topiturii de polimer prin pomparea prin capilare
înguste, unde va obține geometria fibroasă. Modulul elastic al fibrei și puterea crește și apoi scade, pe
măsură ce viteza de centrifugare este mărită, dar elongația scade continuu pe măsură ce vitezele de
centrifugare sunt crescute. Fibrele din PET topite la o viteză de preluare de aproximativ 1000m/min, au
o structură amorfă și se numesc fire de orientare scăzută. O viteză de preluare de aproximativ 3000m/min
dă firele orientate parțial (POY) și peste 4000m/min oferă fire complet orientate (FOY). Schimbările
structurale principale au loc în timpul procesului de tragere in fibre, deoarece moleculele au dobândit o
structură mai ordonată, au loc schimbări de conformație în care conformațiile dezordonate ale unității
de etilenglicol sunt schimbate în conformații trans ordonate.

Tab.1 Proprietăți fizice ale fibrelor de polietilen tereftalat (Dacron)

9
 Dacronul, ca material pentru grefele vasculare, se prezintă sub trei forme: ţesut, tricotat şi prin
electrospinning. O grefă țesută este fabricată prin intercalarea a două seturi de fire (urzeală și bătătură)
orientate la 90° unele față de altele. Aceste grefe sunt disponibile în mod curent în diferite tipuri de
țesături, și anume, simple, pe diagonală și tip satin. Principalele caracteristici care au fost considerate
importante în timpul introducerii acestor grefe în practica clinică au fost netezimea suprafeței, ușurința
manipulării, lipsa reactivității, permeabilitatea la apă, rezistența la rupere, capacitatea de retenție a
suturilor și răspunsul biologic de vindecare.

Fig.8 Cele 3 tipuri de țesături ale grefelor din Dacron

Grefele tricotate au o construcție cu filament cu buclă, în care un lanț continuu interconectat al

buclelor de fire se deplasează în jurul circumferinței grefei. Structurile tricotate sunt mai moi, mai
flexibile, mai versatile și au caracteristici de manipulare mai bune decât structurile țesute. Cele mai des
întâlnite tipuri de tricoturi, care sunt utilizate pentru proiectarea grefei, sunt construcțiile în bătătură și
urzeală. Structurile tricotate în urzeală au mai puțin întindere decât tricoturile de bătătură și prin urmare
sunt în mod inerent mai stabile din punct de vedere dimensional. Grefele tricotate au fost introduse
pentru prima dată în practica clinică în 1955 cu intenția de a înlătura problema cusăturii într-o grefă
țesută.

10
 Fig9 Tipurile de tricotaje disponibile pentru grefele vasculare din Dacron

De la introducerea lor, grefele Dacron® (țesute și tricotate) au dominat piața grefelor vasculare în
înlocuirea vaselor de sânge cu diametru mare (15-30 mm). Grefele Dacron® au fost de asemenea
utilizate ca înlocuitori pentru arterele cu diametru mic (<6 mm) (coronarieni, sub genunchi, tibiali și
peroneali). Cu toate acestea, au existat o serie de limitări identificate, cum ar fi datorită complianței
necorespunzătoare, trombozei grefei și hiperplaziei intimale anastomotice. Una dintre cele mai frecvent
utilizate strategii pentru a elimina unele dintre aceste limitări este prin acoperirea grefelor sintetice cu
proteine cum ar fi colagenul. Astfel, tendința generală observată este aceea că grefele acoperite cu
colagen, fibronectină sau heparină au demonstrat o mai bună atașare celulară in vitro și o brevetare
îmbunătățită in vivo.
Structura grefei (porozitatea, diametrul fibrelor, conectivitatea porilor, suprafața și conformitatea)
este importantă deoarece influențează comportamentul de creștere a celulelor. Acest lucru a dus la
dezvoltarea unei noi tehnici prin răsucire a fibrelor textile, cunoscută sub numele de electrospinning,
care este capabilă să producă fibre la scara celor de colagen și elastină native.

11
 Într-un proces de electrospinning, se produce un câmp electric puternic între o soluție de polimer
(furnizată printr-un ac de seringă) și un colector metalic. Când tensiunea atinge o valoare critică, sarcina
depășește tensiunea superficială a picăturii de soluție de polimer la vârful acului și se produce un jet de
polimer. În timpul deplasării spre colectorul metalic, forța de tracțiune exercitată de câmpul electric și
evaporarea simultană a solventului determină reducerea diametrului jetului. Fibrele uscate colectate
formează o plasă nețesută din fibre cu diamentrul de ordinul nano până la ordinul micrometrilor. Procesul
poate fi reglat pentru a controla diametrul fibrelor într-o oarecare măsură prin modificarea densității de
încărcare electrică și a concentrației soluției de polimer. Capacitatea de a produce fibre foarte fine
mărește suprafața superficială în mod semnificativ în mesh-urile obținute prin electrospinning, ceea ce
reprezintă o proprietate benefică pentru îmbunătățirea creșterii celulare.

Fig.10 Grosimea peretelui (a) și suprafața (b) a unei rețele electrospinning

Structura unui schelet de fibră poate imita îndeaproape structura matricei extracelulare naturale.
Electrospinningul permite, de asemenea, utilizarea unei game largi de polimeri naturali și sintetici,
sporind astfel posibilitatea de a se potrivi atât cu proprietățile biologice, cât și cu cele mecanice similare
ale artei. Electrospinarea proteinelor naturale cum ar fi colagenul și elastina au demonstrat utilitatea

12
acestei tehnici de a aduce sintetice vasculare grafice în apropierea omologilor lor biologici. De asemenea,
dintr-o perspectivă de proiectare structurală, electrospinningul oferă o serie de posibilități de mimare a
unei construcții multistrat a arterei peretelui. Utilizarea diferitelor componente polimerice în straturile
individuale asigură o mai mare flexibilitate în controlul răspunsului mecanic al grafei de la fiecare strat
structural.
Cronologia dezvoltării a grefelor tesute sugerează că această tehnologie a demonstrat beneficiile
biomecanice ale utilizării de noi componente structurale, dar există încercări foarte limitate care se
concentrează asupra improvizării designului țesăturilor convenționale pentru a se potrivi cu locul
arterial. Structurile tricotate par a fi un candidat potrivit pentru aplicarea implantului vascular datorită
flexibilității lor structurale și de design. De asemenea, proprietatea de elasticitate anizotropă (axială>
circumferențială) în structurile tricotate este similară cu cea a unei native arterei, ceea ce reprezintă un
avantaj față de structurile țesute.

În prezent, unele dintre cele mai recente evoluții ale grefelor utilizează învelișuri biologice pentru
îmbunătățirea creșterii țesuturilor și modificări ale designului pentru a se potrivi cu anatomia site-ului
implantului, în timp ce lipsa inovației din aspectul material și biomecanic este evidentă în noile produse
comerciale Produsele viitoare pot necesita o combinare a intrărilor combinate între proiectarea avansată
a materialelor textile și biomecanica, pentru a realiza întregul potențial clinic al grefelor textile.
Aranjamentul elicoidal al filamentelor / firelor componente conferă structurilor împletite un avantaj de
design față de structurile țesute și tricotate pentru a imita geometria elicoidală a fibrelor de colagen și
elastină într-o arteră. Cu toate acestea, accentul pe acest aspect al îmbunătățirii stentului împletit este în
mare parte nerealizat. Deoarece stenturile împletite sunt desfășurate în starea complet expandată
(unghiul de helix se apropie de 90 °), proprietatea de dilatare radială de tensiune joasă datorată
geometriei elicoidale este complet pierdută (figura 11)

Fig 11. Geometria structurala a unui stent impletit

Utilizarea filamentelor elastice și proiectarea structurilor bio-componente poate fi o perspectivă

viitoare pentru dezvoltarea dispozitivelor de stent compliante conforme. Conformitatea radială este fără

13
îndoială cea mai importantă caracteristică mecanică a unui implant vascular sintetic. În legătură cu
conformitatea, non-liniaritatea și anizotropia sunt două caracteristici mecanice critice, pe care trebuie de
asemenea să le aibă o grefă vasculară pentru a imita cu succes mecanica arterei naturale. Non-linearitatea
previne dezvoltarea târzie a afecțiunilor patologice legate de insuficiența grefei la presiuni înalte.
Proprietatea mecanică anizotropică previne stimularea excesivă a regiunii anastomotice, fiind în același
timp conformă în direcție radială pentru a preveni orice tulburări de flux . Într-o arteră, ambele proprietăți
sunt atinse datorită structurii eterogene multistrat a peretelui arterial, pe care o structură textilă izotropică
cu un singur strat nu poate să-l imite.

Fig. 12 Masina de electrospinning NE300-XP

Masina de electrospinning NE300-XP este un model accesibil din punctul de vedere al pretului,
care poate produce suprafețe mari de acoperiri nanofiberale uniforme. Dispune de o unitate de alimentare
cu 9 duze, împreună cu colectoare cilindrice și plate, care permit o gamă largă de geometrii de membrane
să fie produse din polimeri cum ar fi PU, Nylon, PAN, PVA, apelează rețetele anterioare și produce noi
eșantioane în cadrul acelorași parametri, asigurând astfel compararea ușoară a rezultatelor și creează pași
logici pentru dezvoltarea produsului. Acest sistem flexibil, programabil, cu reînnoire a rețelui are
capacitate de electrospălare pe termen lung și este susținut de un număr de accesorii personalizate.

▪ Controlul ecranului tactil pentru toți parametrii cu opțiunea de salvare a rețetă

▪ Parametri precis controlați cu modulul PLC
▪ Bottom-Up filare
▪ Până la 9 duze pentru electrospinning de înaltă performanță
▪ Suprafață de acoperire cu nanofibre de 314 mm * 220 mm
▪ Dulap izolat electric cu piese PE de înaltă densitate inerte pentru soluții chimice
▪ Control automat al tensiunii, debitului și mișcării colectorului (axa z, axa x și rotația)
▪ Opțiuni suplimentare de siguranță, cum ar fi uși de siguranță și lumină de avertizare
pentru a evita volta mare

14
 La nivelul suprafetelor lumenului grefelor vasculare din dacron vom depune un strat de carbon
pirolitic (prin procesul de depunere din vapori la temperaturi foarte joase). Grefele prezintă o tendinţă
redusă de activare a plachetelor şi, prin urmare, produc adeziunea minimă a plachetelor şi o rezistenţă la
tromboză.

Fig. 13 Carbon pirolitic (disc)

Carbonul pirolitic aparţine familiei de carboni turbostratici, care au o structură similară grafitului.
Grafitul conţine atomi de carbon care sunt legaţi covalent în structuri hexagonale. Acestea sunt aşezate
unele peste celelalte şi sunt menţinute prin legături între straturi slabe. Diferenţa dintre carbonul pirolitic
(şi alţi carboni turbostratici) şi grafit este aceea că, în cazul carbonului pirolitic, straturile sunt
neordonate, ceea ce oferă acestuia durabilitate îmbunătăţită.

Fig. 14 Structura carbonului pirolitic (stânga) şi a grafitului (dreapta).

15
 Proprietăţile esenţiale ale carbonului pirolitic sunt biocompatibilitatea, întrucât nu provoacă reacţii
adverse odată introdus în organism, tromborezistent, durabilitate bună şi rezistenţă la oboseală. Tocmai
datorită acestor proprietăţi, se pretează aplicaţiilor ce vizează sistemul cardiovascular (valve, grefe etc).

Procesul de depunere din vapori la temperatură joasă este una dintre cele mai eficiente metode
pentru sinteza acoperirilor precum cele ca de diamant, grafit amorf şi carbon pirolitic. Această metodă
este necesară deoarece cele mai multe tehnici de depunere chimică din vapori presupun temperaturi
foarte înalte, temperaturi la care fibrele de Dacron s-ar topi.

Pentru depunerea carbonului pirolitic pe suprafaţa implantului, s-a utilizat metoda de depunere
chimică din vapori – plasmă cuplată inductiv, prin care se depun filme la temperaturi sub 150°C. Această
tehnologie utilizează o sursă de plasma cuplată inductiv de mare densitate, care operează la presiuni
mici.

Fig. 15 Spectrometru-cu-plasma-cuplata-inductiv

Opţiunea sa unică MultiView pentru interfaţa plasmei face posibilă observarea într-un singur
instrument atât axial cât şi radial a plasmei. Mecanismul MultiView permite operatorului comutarea
instrumentului din vedere radială în vedere axială sau vice-versa, în 90 sec. sau mai puţin.

Puterea plasmei a intrat într-o nouă era cu noul generator inovativ al sistemului. Acest unic,
compact şi extrem de robust component, se bazează pe tehnologia LDMOS (Laterally Diffused Metal
Oxide Semiconductor). Ea furnizează cea mai mare putere a plasmei disponibilă astăzi, făcând
realizabile sarcini imposibile sau analize la cele mai mari încărcări ale plasmei.

16
 Fig. 16 Procesul de spectometrie cu plasma cumplata inductiv

Echipamentul presupune un design unic compus din două surse de gaz pentru a genera şi transporta
eficient speciile reactive la substrat. Precursorii şi gazele pentru dopare sunt injectate în plasmă, chiar
deasupra substratului. Gazele inerte sunt injectate în camera prin sursa de sus, introducându-se în plasma
specii reactive precum oxigenul şi azotul. După depunerea carbonului pirolitic, grefa vasculară va fi
tratată cu heparină, pentru a spori protecţia împotriva trombozei pe care o poate cauza implantul.

17
 ➢ Sterilizarea implantului

Dispozitivele medicale care intră în contact cu ţesuturile sau fluidele sterile ale organismului sunt
considerate critice. Este necesar ca aceste dispozitive să fie sterile în momentul utilizării lor, întrucât
orice contaminare cu microbi poate duce la infecţii.

Sterilizarea este operaţia de distrugere a microorganismelor prezente pe suprafaţa implantului,

în cazul nostru, articulatia temporomandibulara din aliaj de Co-Cr acoperite cu HAp. Reprezintă forma
cea mai completă de dezinfecţie, capabilă să distrugă germenii chiar şi în forma lor sporulată. Alegerea
metodei potrivite de sterilizare depinde de natura materialului care va fi sterilizat(sticlărie, cauciuc,
metale etc.). Clasificarea metodelor de sterilizare se face în funcţie de natura operaţiilor efectuate:

• Metode care utilizează agenţi fizici: căldura(uscată, umedă), radiaţii UV, filtrarea, ultrasunete;
• Metode care utilizează căldura uscată: incinerarea, încălzirea la roşu, flambarea, sterilizarea cu
ajutorul aerului cald.
• Metode care utilizează agenţi chimici: etilen oxid, formol, glutaraldehida.
• Metode care utilizează căldura umedă: fierberea, pasteurizarea, tindalizarea, autoclavarea.

Cele mai cunoscute şi utilizate tehnologii de sterilizare a dispozitivelor medicale sunt: cu vapori
de apă sub presiune, etilen oxid(EO/EtO), radiaţii gamma, autoclavare, iradiere cu fascicul de electroni.
Există însă şi alte metode în curs de dezvoltare, cum ar fi: cu peroxid de hidrogen în plasmă la
temperaturi mici, peroxid de hidrogen în fază de vapori, ozon, dioxid de clor, lumină vizibilă de înaltă
intensitate.
Daca sterilizarea este nereuşită aceasta duce la costuri instituţionale plătite pacientului, la apariţia
unor infecţii, boli, în unele cazuri chiar deces. De aceea este esenţial să se acorde o importanţă deosebită
procesului de sterilizare.

Oxidul de etilen(C2H4O) este un gaz cu o mare penetrabilitate, incolor, inflamabil(amestecat cu

freon îşi pierde această capacitate). EtO penetrează plasticul, cauciucul, lemnul, hârtia şi textilele.
EtO(etilen oxid) este un excepţional agent de sterilizare, datorită activităţii sale antibacteriane pe toate
microorganismele, vegetante sau sporulante. Însă, există anumite limitări, cele mai multe legate de
potenţiale pericole ale EtO faţă de pacienţi, personal, dar şi faţă de mediul înconjurător. De asemenea,
există şi riscul care apare întotdeauna atunci când se lucrează cu un gaz inflamabil, aşa cum este şi EtO.

18
 Diversitatea produselor dezvoltate, a design-ului lor, a diferitelor tipuri de materiale şi a
configuraţiei de ambalare, au condus la o creştere a utilizării metodei de sterilizare EtO. Toate acestea
au făcut ca EtO să fie cea mai utilizată tehnologie de sterilizare pentru dispozitivele medicale cu o
continuă tendinţă de creştere. În ziua de astăzi, sterilizarea EtO este descrisă ca unul dintre cele mai
eficiente procese, cu temperatură scăzută şi cu o siguranţă desăvârşită.
Etilen oxid este un gaz care reprezintă agentul chimic cel mai utilizat în sterilizarea cu gaze.
EtO sterilizează atât ambalajele, cât şi produsul în sine, în cazul nostru plăcuţa de aliaj de Co-Cr si
polietilena, pentru a îndepărta microorganismele, care se dezvoltă în timpul producerii implantului sau
în timpul procesului de ambalare. EtO este un gaz toxic, foarte reactiv şi exploziv. Este rareori utilizat
în forma sa pură din cauza naturii sale explozive şi de aceea este utilizat împreună cu alte gaze inerte,
precum nitrogenul sau dioxidul de carbon.

Fig. 17 Schema unei camera de sterilizare cu EtO

Schema unei camere de sterilizare cu EtO este prezentată mai sus, în Fig. 4 Dispozitivul medical
care trebuie sterilizat, în cazul nostru placuta de Co-Cr si polietilena este introdus într-un ambalaj, care
este permeabil la gazul de EtO şi este plasat în camera de sterilizare. Aerul din interiorul camerei este
evacuat şi se menţine o umiditate relativă de 60-80% plasând vapori prin sistem. Gazul EtO este injectat
în cameră şi concentraţia sa este menţinută în mod normal la valori cuprinse între 700-800 mg/L2.
Temperatura camerei este menţinută la 30-50 de grade Celsius şi un timp de 2-10 h este utilizat, de
regulă, pentru a steriliza complet implantul. Cei mai importanţi 4 parametrii care guvernează eficienţa
sterilizării cu EtO sunt:
• umiditatea relativă,
• concentraţia de EtO,
• temperatura;
• timpul.

19
 După sterilizare, camera este golită, se îndepărtează EtO şi camera este “spălată” cu aer steril sau
nitrogen de mai multe ori pentru a aduce nivelurile de EtO sub limita acceptabilă. De asemenea,
materialul mai poate fi aerat în afara camerei de sterilizare pentru a îndepărta orice urmă de gaz de EtO.
Grefa vasculară necesită o sterilizare cu etilen oxid, fiind o metodă de temperatură joasă. În cazul
acestui implant, parametrii se stabilesc astfel: 80% umiditate pentru 6 ore, presiune de 160 mbar şi
temperatură de 55°C. EtO a fost introdus ulterior, atingând presiunea de 800 mbar. Sterilizarea a
continuat timp de 5 ore în concentraţie de etilen oxid 700 mg/l. Perioada de aerare a durat cel puţin 14
zile.

Fig. 18 Cartuse de EtO

Grefa vasculară necesită o sterilizare cu etilen oxid, fiind o metodă de temperatură joasă. În cazul
acestui implant, parametrii se stabilesc astfel: 80% umiditate pentru 6 ore, presiune de 160 mbar şi
temperatură de 55°C. EtO a fost introdus ulterior, atingând presiunea de 800 mbar. Sterilizarea a
continuat timp de 5 ore în concentraţie de etilen oxid 700 mg/l. Perioada de aerare a durat cel puţin 14
zile.

20
 Fig. 19. Camera de sterilizare cu EtO

➢ Ambalarea implantului
Produsul este împachetat într-un ambalaj care permite difuzia gazului de EtO (Fig. 14) şi este
introdus într-un recipient de sterilizare, fabricat, de obicei, din oţel inoxidabil.[17]
După ce aerisirea implantului este completă, acesta este împachetat într-un ambalaj ce prezintă o
faţă transparentă şi cealaltă faţă opacă, din hârtie specială. Procesul de ambalare este la fel de important
întrucât nu trebuie să permită contaminarea implantului după sterilizare.

Materialele care se sterilizează pot fi împachetate în pungi/role hârtie plastic fabricate special
pentru sterilizarea cu EtO, cu indicatori fizico-chimici de temperatură.

Fig. 20. Pungi/role pentru sterilizare cu EtO

21
 Fig. 21 HAWO HM 8000 - aparat automat de facut pungi pentru sterilizare

Pentru a oferi o flexibilitate maximă și o rentabilitate, hawo a dezvoltat o mașină automată de

ambalare a pungilor, cunoscută sub numele de hm 8000 AS / AS-V SealCut (V = validatable). Acest
aparat produce în mod automat pungi de produse sterile de la bobine standard în cantitatea și lungimea
necesare. Consumul de materiale este menținut la un nivel minim, deoarece lungimea sacului poate fi
determinată pe o bază personalizată. Cu o putere de până la 5.000 de saci pe oră și dimensiuni compacte,
această mașină se află la vârful clasei de dispozitive.
Forme diferite pot fi pre-programate și modificate doar cu o "scanare" (de exemplu, lungimea
sacului de 30 cm / 12 in, temperatura de etanșare 190 ° C / 375 ° F, timp de sigilare 2 secunde). O
imprimantă opțională de etichetare poate fi conectată pentru etichetare.

• Caracteristici:
Capacitate de productie aproximativ 5000 de pungi pe ora;
• Posibilitate de productie pentru toate tipurile de role (abur, etilen, Tyvek);
• Posibilitate de reglare a lungimii pungii intre 100 – 1000 mm;
• Posibilitate de sortare a pungilor taiate in functie de dimensiune ;
• Controlat prin microprocessor;
• Display LCD.

Tehnologiile de sterilizare EtO prezintă trei etape diferite :

➢ Presterilizare(Preconditioning)
➢ Sterilizare
➢ Degazare

22
 1. Presterilizare
-la început, implanturile trebuie să treacă printr-o fază de preprocesare pentru a creşte
microorganismele de pe suprafaţa lor;
-dispozitivele care vor fi sterilizate trebuie menţinute pentru un anumit timp într-un mediu cu
temperatură şi umiditate controlate.

Fig. 22 Etapa de presterilizare

2. Sterilizarea propiu-zisa
-implantul trece printr-un proces lung şi complex de sterilizare
-uşile camerei de sterilizare trebuie închise bine; astfel, procesul poate fi pornit atât manual, cât şi
automat; dacă există vreo problemă cu închiderea uşilor, aceasta este detectată imediat şi sterilizarea nu
poate fi realizată;
-este important controlul temperaturii şi presiunii din interiorul camerei;
-fazele sterilizării:
➢ O întârziere a pornirii ciclului, pentru ca sistemul să se desfăşoare în condiţii stabile;
➢ O verificare generală a temperaturii;
➢ Testarea scurgerii de gaze;
➢ Umidificarea camerei;
➢ DEC(Dynamic Environmental Coditioning);
➢ Injectarea gazului EtO;
➢ Expunerea timp de o anumită perioadă a implantului la EtO;
➢ Prima spălare ;
➢ A doua spălare;
➢ Evacuare camerei de sterilizare.

23
 Fig. 23. Etapa de sterilizare

3. Degazare
-după sterilizare, implanturile trebuie să treacă printr-o fază de degazare
pentru a îndepărta orice urmă de EtO

Fig. 24. Etapa de degazare

Avantajele sterilizării cu EtO:

✓ Eficienţă mare
✓ EtO-CO2 – amestec de gaz care nu dăunează mediului înconjurător şi este mai economic
decât EtO-HHCFC
✓ Cel mai potrivit proces pentru dispozitive medicale sensibile
✓ Proces flexibil
✓ Parametrii ciclului de sterilizare Et-O pot fi setaţi pentru a păstra integritatea
dispozitivului medical
✓ Abilitatea de a îndepărta microorganisme din locuri greu de accesat

24
 ✓ Proces de sterilizare la temperatură joasă
✓ Gamă largă de produse compatibile
✓ O varietate de materiale pentru împachetat
✓ Abilitate de penetrare mare
✓ Activitate anti-microbiană
✓ Siguranţa obţinerii rezultatului dorit

Dezavantajele sterilizării cu EtO:

 La concentraţii mari de EtO, acesta poate afecta sistemul nervos sau poate cauza probleme ca
dureri de cap, stări de vomă etc.
 După expunerea la EtO, dispozitivele medicale pot conţine urme de acest gaz şi de aceea este
necesară aerarea lor pentru a se îndepărta reziduurile de EtO
 Timp îndelungat al ciclului de sterilizare(până la 15-16 h)
 Costuri destul de ridicate
 Se foloseşte o cantitate destul de mare de gaz
 EtO pur este toxic, carcinogenic şi inflamabil, deci prezintă un potenţial pericol pentru pacienţi
şi personal
 Proces complex
 Se formează reziduuri toxice; etilen clorhidrina este unul dintre produşii toxici nedoriţi care se
formează în timpul sterilizării
 EtO poate cauza iritaţii ale pielii sau a ochiului, inclusiv arsuri
 Necesită personal de specialitate 0

Alegerea metodei de sterilizare este foarte importantă pentru a nu exista efecte negative asupra
implanturilor, care să le modifice proprietăţile, precum şi asupra pacienţilor şi mediului înconjurător.
Am considerat că cea mai bună şi eficientă alegere este sterilizarea cu etilen oxid. Aceasta se realizează
la o temperatură joasă şi este foarte potrivită pentru a steriliza materialele poroase, deoarece gazul EtO
poate pătrunde cu uşurinţă în pori, asigurând astfel o sterilizare bună a întregului implant.
Bolile inimii şi ale vaselor sangvine reprezintă cauza cea mai importantă de mortalitate în SUA şi
Europa. Mai mult decât atât, mecanismele acestor boli produc disconfort din cauza durerilor, dizabilităţii
şi pierderii membrelor ca o consecinţă a bolii vasculare periferice. Astfel, există o cerere masivă pentru
grefele vasculare atât pentru arterele coronare, cât şi pentru circulaţia membrelor inferioare.

25
26
 • În urma realizării acestui proiect din cadrul cursului de Ingineria Implanturilor pentru Țesuturi
Moi, ne-am dat seama că cele mai importante aspecte pe care trebuie să le avem în vedere în proiectarea
unui implant sunt: cui i se adresează acesta, materialele din care este realizat, metoda de obținere,
prelucrarea implantului, dar și costurile.

• Bolile inimii şi ale vaselor sangvine reprezintă cauza cea mai importantă de mortalitate în SUA
şi Europa. Mai mult decât atât, mecanismele acestor boli produc disconfort din cauza durerilor,
dizabilităţii şi pierderii membrelor ca o consecinţă a bolii vasculare periferice. Astfel, există o cerere
masivă pentru grefele vasculare atât pentru arterele coronare, cât şi pentru circulaţia membrelor
inferioare.

• Pentru obţinerea grefei s-au utilizat fibrele de Dacron obţinute printr-o tehnică de esterificare.
Aceste fibre au fost introduse în maşina de spinning pentru obţinerea materialului pentru grefe. Acesta
a fost decupat pentru obţinerea unei grefe cu dimensiuni de 6,5x10 cm.

• Grefele au fost acoperite cu carbon pirolitic pentru sporirea rezistenţei la tromboză prin reducerea
adeziunii plachetelor la vas. Acoperirea s-a realizat printr-o metodă de depunere chimică din vapori cu
plasmă cuplată inductiv, putându-se realiza la temperaturi sub 150°C.

• Tehnologia de sterilizare a fost cu etilen oxid întrucât prezenţa poliuretanului nu permite

utilizarea unei metode ce implică temperaturi înalte. Inainte de sterilizare, implantul a fost ambalat.
Costurile de obţinere, ambalare şi sterilizare ale grefei vasculare se ridică la aproximativ 247,21€.

• Atât tehnicile de obţinere a grefelor, cât şi materialele utilizate pentru obţinerea acestora sunt în
continuă dezvoltare şi necesită cercetări viitoare pentru depăşirea limitărilor impuse de acest tip de
implant.

• Implanturile vasculare utilizate în prezent în clinici servesc funcția unei conducte rigide
nedistribuite, dar nu au capacitatea de a revigora funcția biomecanică pierdută a arterei bolnave.

• În concluzie, în urma realizării acestui proiect am dobândit multe cunoștințe noi, care ne vor fi
de ajutor atât în viitorul profesional, cât și personal. Am învățat că fiecare etapă în proiectarea unui
implant trebuie tratată cu atenție, deoarece acesta nu va avea o bună funcționalitate, dacă nu se acordă
importanța cuvenită fiecărui pas. În același timp, acest proiect ne-a arătat cum trebuie efectuată o lucrare
importantă, pregătindu-ne pentru cele din viitor.

27
9. http://inovenso.com/portfolio-view/ne300-xp-electrospinning-machine/
10. https://magnet-expert.ro/ro/grafit-pirolitic-bismut/637-grafit-pirolitic-bloc-20x20x1-mm.html

Bruno Glaser

28