Sunteți pe pagina 1din 5

Cei mai înalţi oameni

Potrivit învăţatului latin Aulus Gellius (125–180 d.Hr.), limita până la care un om se poate înălţa
este cea de şapte picioare (2,07 metri). Cu toate acestea, Pliniu cel Bătrân (23–79 d.Hr.), în „Istorie
Naturală”, pomeneşte cazul unui arab, Gabarra, care a fost adus în faţa împăratului Claudiu ca o
curiozitate extremă. Sclavul măsura nu mai puţin de 2,89 metri. Acelaşi Pliniu susţine că nu
Gabarra era recordmanul absolut, ci un cuplu roman, Pusio şi Secundilla, ambii cu o înălţime de
3,02 metri. Istoricul menţionează chiar şi locul în care au fost îngropaţi cei doi – grădinile vilei lui
Salustius.

Cei mai scunzi oameni

Tot Pliniu cel Bătrân aminteşte şi de cel mai scund om despre care ar fi existat menţiuni scrise în
Antichitate. Este vorba de piticul Conopis, sclavul preferat al Iuliei, nepoata împăratului Octavian
Augustus. Potrivit ilustrului istoric roman Conopis, acesta nu ar fi depăşit 70 de centimetri. El însă
este contrazis de Suetonius, un alt autor celebru al Antichităţii, care afirma că Lycius, un cavalerist
roman din vremea aceluiaşi Augustus, avea o înălţime de 60 de centimetri.

Cel mai puternic om

Gladiatorul Athanatos (Nemuritorul) putea candida cu succes, după Pliniu cel Bătrân, la titlul de
cel mai puternic om din lume. Istoricul susţine că luptătorul apărea echipat cu o platoşă de plumb
de 163 de kilograme, şi asta în condiţiile în care greutatea maximă pe care un legionar roman
trebuia să o care era de doar 35–40 de kilograme. Şi totuşi un centurion din garda personală a
împăratului Augustus, Vinnius Valens, se spune că era atât de puternic încât putea ridica de la
pământ o căruţă plină cu amfore de vin şi că putea opri un car de curse aflat în plină viteză. De
altfel, isprăvile sale herculeene i-au fost notate în detaliu pe piatra funerară din Roma, chiar la
dorinţa acestuia.

Cei mai longevivi oameni

Mare amator de curiozităţi, Pliniu cel Bătrân nu uita să menţioneze şi recordurile absolute legate
de vârsta pe care o poate atinge un om. El susţine că la Roma exista un anume Marcus Aponius,
un bărbat cu venerabila vârstă de 140 de ani. Totuşi un recensământ din anii 70 d.Hr. arăta că în
peninsula italică trăiau patru bărbaţi cu această vârstă şi tot atâţia de câte 137 de ani. Un caz cert,
deşi mai puţin spectaculos decât Marcus Aponius, este cel al oratorului Gorgias din Sicilia, omul
care a atins vârsta de 108 ani, o performanţă incredibilă pentru acele vremuri.

Cei mai virili bărbaţi

Dacă Aristotel susţinea convins că un bărbat poate procrea doar până la vârsta de 70 de ani, în timp
ce o femeie poate da naştere doar până la 50 de ani, Pliniu cel Bătrân îl contrazice, menţionând
cazul cenzorului Cato, fericitul tată al unui băiat pe care l-a conceput la vârsta de 80 de ani. Şi cu
toate acestea, regele Masinissa al Libiei (240–148 î.Hr) deţine un record de invidiat de toţi bărbaţii
din lumea romană. Acolo unde virilitatea era aproape un cult, el a devenit tată la incredibila vârstă
de 88 de ani.

Cea mai lungă partidă de sex

Îi aparţine Messalinei, soţia împăratului Claudius. Potrivit lui Dio Cassius (155–229 d.Hr.), aceasta
ar fi provocat-o la un duel nonconformist pe cea mai cunoscută prostituată din Roma, câştigătoare
urmând a fi desemnată cea mai rezistentă din punct de vedere sexual. Prostituata a abandonat după
24 de ore, Messalina rezistând cu o oră mai mult. În tot acest timp, împărăteasa a fost satisfăcută
de nu mai puţin de 25 de bărbaţi. Tot Messalina deţine şi recordul pentru cea mai desfrânată femeie
a Antichităţii. Nicio altă pretendentă la acest trist titlu nu a reuşit mai multe infamii decât ea, ne
asigură acelaşi Dio Cassius.

Cel mai rezistent bărbat din punct de vedere sexual

O variantă masculină a desfrânatei Messalina o reprezintă împăratul Commodus. Acesta era


deosebit de apreciat şi lăudat pe străzile Romei pentru faptul că nu era seară în care să nu se retragă
în dormitorul său însoţit de 300 de concubine alese pe sprânceană dintre prostituate şi femei libere,
laolaltă. Ca şi cum nu era de ajuns, împăratul cumpărase şi 300 de sclavi homosexuali.

Cei mai mari beţivi ai Antichităţii

Locuitorii Bizanţului îşi creaseră o faimă atât de mare de băutori inveteraţi, încât în toată lumea
antică umbla vorba că aceştia locuiesc mai mult în bodegi decât în propriile case, acestea din urmă
fiind închiriate călătorilor şi negustorilor. Istoricul Aelian (175–235 d.Hr.) susţine că, în timpul
unui asediu, generalul Leonides a fost nevoit să ordone crearea unor bodegi mobile pe metereze,
astfel încât soldaţii săi să nu mai dezerteze pentru a-şi umple burţile cu vin în oraş.

Cea mai lungă perioadă de virginitate


Iulius Cezar menţiona în „De Bello Gallico” că triburile germanice aveau un obicei cel puţin ciudat
pentru un roman obişnuit cu moravurile Cetăţii Eterne. Astfel, era considerată o mare ruşine pentru
un bărbat să cunoască femeia înaintea vârstei de 20 de ani. De altfel, cei care reuşeau să îşi
păstreseze castitatea cât mai mult se bucurau de mare stimă în rândul conaţionalilor lor. Se credea
că această practică îi făcea pe bărbaţi mai puternici, mai înalţi şi mai buni luptători.

Cei mai răi vecini ai lumii antice

Tot Iulius Cezar susţine că germanicii, prin natura lor războinică, erau cei mai răi vecini pe care
cineva îi putea avea. Idealul unui asemenea barbar era să trăiască singur într-o pădure, conform
scrierilor dictatorului roman. Aceasta însemna că reuşise să îşi izgonească toţi vecinii din jur.

Cel mai de succes gladiator

Istoricul Herodianus din Siria (170–240 d.Hr.) susţine că doar împăratul Commodus putea deţine
un astfel de record. Obsedat de ideea de a se confunda cu Hercule şi renumit pentru faptul că nu
pregeta să coboare în arenă alături de gladiatori, Commodus a ieşit învingător de 735 de ori din tot
atâtea înfruntări. În medie, un gladiator îşi găsea sfârşitul după aproximativ 10 confruntări. Cu
toate acestea, pe piatra funerară a unui gladiator pe nume Flamma se indică faptul că războinicul
a participat la 33 de lupte, a învins în 21 dintre acestea, a pierdut 8 şi a fost graţiat de 4 ori.

Cel mai înalt turn de asalt

În timpul asediului asupra cetăţii Rhodos din anii 306–307 î.Hr., regele Demetrios I al Macedoniei
(337–283 d.Hr.) a dat ordin soldaţilor şi inginerilor săi să ridice cel mai mare turn de asalt construit
vreodată. Uriaşa maşinărie de război avea, în momentul finalizării, o înălţime de 40–43 de metri,
potrivit istoricului Diodor din Sicilia (80–21 î.Hr.). Acelaşi istoric susţine că platforma ultimului
din cele nouă nivele avea o suprafaţă de 82 de metri pătraţi, fiecare nivel fiind dotat cu catapulte
capabile să arunce bolovani de peste 80 de kilograme. Faptele sunt confirmate şi de scriitorul,
inginerul şi arhitectul roman Vitruviu (80–15 î.Hr.), cel care afirma că turnul nu a ajuns niciodată
să îşi îndeplinească scopul. Şi asta pentru că, din cauza greutăţii sale enorme, s-ar fi scufundat în
dejecţiile aruncate de locuitorii cetăţii Rhodos în calea sa. Într-un final, a fost abandonat, iar din
lemnul său a fost ridicată o ofrandă în cinstea zeului Helios.

Cea mai ciudată armură


Istoricul grec Pausanias (sec. II d.Hr) era convins că sarmaţii din nordul Dunării aveau cele mai
ciudate armuri create vreodată. Dacă îi dăm crezare învăţatului elen, sarmaţii îşi confecţionau
armurile din copite de cai. Acestea erau spălate, despicate şi modelate, astfel încât să semene cu
solzii unui şarpe. Apoi erau legate cu tendoane de vite sau cai. Armurile aveau un aspect frumos
şi erau la fel de eficiente ca cele greceşti, din bronz sau fier, putând opri o sabie, o suliţă sau o
săgeată.

Cea mai neconvenţională armă

Pe când asediau cetatea grecească Ambrakia, în 189 î.Hr., romanii s-au văzut puşi în faţa primului
gaz de luptă, o armă cel puţin neconvenţională pentru acele timpuri. Incapabili să se apropie de
ziduri prin intermediul maşinăriilor lor de război, romanii au săpat tuneluri prin care să iasă în
spatele zidurilor inamice. Planul lor a fost însă dejucat, iar grecii au plasat în tunelul roman un
cazan ciuruit plin cu cărbuni aprinşi şi pene. Fumul gros şi înecăcios a fost suficient ca să îi
determine pe romani să renunţe la planul lor. Mărturia aparţine istoricului grec Polibiu (203–120
î.Hr).

Cea mai stupidă înfrângere

În timpul invaziei celţilor în Grecia, 279 î.Hr., istoria a fost decisă de o întâmplare cel puţin
neobişnuită. Istoricul Pausanias (sec. II d.Hr), la unison cu Diodorus Siculus (80–21 î.Hr.), afirmă
că într-o noapte fatidică, în apropiere de Delfi, celţii au fost cuprinşi de nebunia lui Pan (de aici şi
termenul de panică), crezând că sunt atacaţi de eleni. Nici vorbă de aşa ceva, dar celţii s-au retras
în grabă lăsând în urmă 10.000 de morţi. Se pare că în retragerea lor pripită, atacatorii şi-au ucis
inclusiv tovarăşii mai lenţi de picior, totul pentru a grăbi marşul supravieţuitorilor.

Cel mai misterios exponat

Amiralul cartaginez Hanno a efectuat în secolul al VI-lea î.Hr. o călătorie de-a lungul coastei
apusene a Africii. Conform spuselor sale, preluate de Pliniu cel Bătrân, Hanno şi marinarii săi au
observat grupuri de oameni neobişnuiţi pe ţărmul Continentului Negru. Femeile aveau trupul
complet acoperit cu păr, în timp ce bărbaţii erau atât de puternici şi de agili încât nu a putut fi prins
niciunul. În schimb, două femei au fost ucise şi jupuite, iar pielea lor a fost expusă ca o curiozitate
într-un templu din Cartagina. Se pare totuşi că Hanno reuşise să captureze două… gorile, animale
complet necunoscute în bazinul mediteranean.