Parteneriatul energetic dintre Uniunea Europeană şi Rusia

În ultimele decenii, energia a devenit un element esenţial la nivelul politicii

internaţionale, atât pentru statele care deţin importante resurse energetice, cât şi pentru statele
care încheie acorduri şi parteneriate cu respectivele ţări, în vederea alimentării cu energie. Dacă
pe parcursul întregii istorii, puterea imperiilor era determinată de forţa militară a acestora,
începând cu secolul al XIX-lea, începe să se reducă această dimensiune şi să se afirme altă
dimensiune: cea economică. Apoi, în secolul al XX-lea, apare un alt factor important în
afirmarea marilor puteri pe plan mondial: energia. Sporul demografic, revoluţia tehnico-
ştiinţifică, boom-ul economic cunoscut de SUA, Europa de Vest, dezvoltarea rapidă a Chinei şi
Indiei a ridicat, pentru prima dată serios, problema suficienţei resurselor energetice, pe care se
bazează orice economie de pe glob. La începutul noului mileniu, intervenţiile militare şi
economice majore nu mai au ca scop principal acapararea de noi teritorii, ci mai degrabă,
asigurarea de resurse pe termen lung. Competiţia globală pentru asigurarea necesarului de
resurse energetice devine tot mai acerbă, în condiţiile în care unele dintre zăcămintele de
hidrocarburi sunt pe terminate, iar cele mai importante se află în zone instabile politic. Gazul
natural din Marea Nordului a fost deja exploatat dincolo de nivelul maxim, ceea ce va lăsa o
parte din ţările Uniunii Europene dependente de importuri, în special din Rusia. Preţul petrolului
a atins recent cote istorice. Afirmaţia că, resursele energetice reprezintă astăzi un resort important
în cadrul politicii internaţionale, nu este deloc exagerată.
Luând în considerare acest nou aspect al politicii şi relaţiilor internaţionale, în lucrarea
„Parteneriatul energetic dintre Uniunea Europeană şi Rusia” am prezentat statutul Uniunii
Europene şi al Rusiei în problema energiei, dar şi evoluţia relaţiilor dintre aceşti doi mari actori
de pe scena internaţională, mai ales în contextul crizei energetice actuale.

Uniunea Europeană şi Rusia în contextul internaţional

contemporan

Uniunea Europeană este formată din 27 de state membre şi numără aproape 500 de
milioane de locuitori, începând cu ianuarie 20071. La baza întregii construcţii europene a stat

1
Luciana Alexandra GHICA (coord.), „Enciclopedia Uniunii Europene”, Editura Meronia, Bucureşti, 2007, p. 36

1
voinţa de a lucra împreună, pe baza unor interese comune. Acestea au condus la convingerea că
în unele domenii se pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel naţional.
Aşa s-a ajuns la politicile comune tuturor statelor membre, elaborate şi adoptate de către
instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii. Politicile comune răspund şi
unui principiu fundamental al construcţiei europene, acela al solidarităţii şi coeziunii.
Printre cele mai importante preocupări ale Comunităţii Europene a Cărbunelui şi
Oţelului, care a precedat şi a pregătit terenul pentru înfiinţarea ulterioară a Comunităţii Europene
şi, mai apoi a Uniunii Europene, se numără siguranţa aprovizionării cu energie. Odată cu crearea
Comunităţii Europene, prin Tratatul de la Roma, a fost organizată şi Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice (Euratom)2. Toate acestea demonstrează importanţa pe care o are energia la
nivelul Uniunii Europene.
În domeniul energiei, cele mai importante obiective3 sunt:
 Siguranţa alimentării cu energie în condiţii de competitivitate, resurse sigure şi
diverse. Siguranţa priveşte atât importurile de energie şi materii prime, cât şi
livrările către consumatori. În perspectivă globală, creşterea populaţiei duce la
creşterea necesităţilor vitale de energie.
 Sisteme de energie competitive, în condiţiile liberalizării preţurilor, diversificării
surselor de alimentare către consumatori şi protecţiei mediului. Sistemele energetice
trebuie să sprijine o economie competitivă şi, în acelaşi timp, să fie competitive în
interiorul lor.
 Protecţia mediului, referitor la reducerea ploilor acide şi a emisiilor gazelor cu efect
de seră, prin introducerea celor mai performante tehnologii. O primă acţiune s-a
convenit la Summitul de la Kyoto, privind reducerea cu 8% a emisiilor de dioxid de
carbon în atmosferă.
Politica energetică a UE a fost stabilită iniţial prin Cartea Albă a Comisiei Europene
din anul 1995, „Politica energetică pentru Uniunea Europeană”, apoi în 2002 a fost
completată de Cartea Verde „Către o strategie Europeană pentru siguranţa aprovizionării
cu energie”, iar un an mai târziu Comisia Europeană a elaborat Comunicarea
„Infrastructura Energetică şi siguranţa aprovizionării” 4, în care se sublinia necesitatea ca

2
Luciana Alexandra GHICA (coord.), op. cit, p. 139
3
Marius PROFIROIU, Irina POPESCU, „Politici europene”, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pp.105-106
4
Steven McGIFFEN, „Uniunea Europeană: un ghid critic”, editţie actualizată, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti,
2007, p. 158

2
politica energetică să respecte aceleaşi reguli ale economiei de piaţă, ca şi celelalte sectoare.
Rusia a fost întotdeauna diferită, mai ales în comparaţie cu vecinii săi europeni.
Mărginită de trei sfere culturale diferite – Europa, Asia şi lumea musulmana – Rusia avea în
componenţa sa populaţii ale fiecăreia dintre ele şi, de aceea, nu a fost niciodată un stat naţional
în sensul european. Schimbându-şi necontenit forma, pe măsură ce conducătorii ei anexau
teritorii învecinate, Rusia era un imperiu supradimensionat în comparaţie cu orice ţara
europeană. Prăbuşirea URSS în 1991 şi venirea la Kremlin a lui Boris Eltîn a creat sentimentul
că se va schimba ceva din caracterul politicii ruse. Fiind primul reşedinte al Rusiei şi primul
conducator ales în mod direct prin voinţa poporului, Rusia sub Eltîn a dat senzaţia că poate
schimba macazul său expansionist şi că îşi poate însuşi caracterele unei democraţii. Drept urmare
liderii tuturor marilor puteri şi-au îndreptat privirile către Moscova unde Eltîn se angajase pe
calea reformei ruse. Însă, reforma mult aşteptată a fost făcuta numai la suprafaţă. Venirea la
Putere a lui Vladimir Putin, fostul angajat al KGB-ului, a adus o nouă orientare a politicii externe
ruse sau mai bine zis, o revenire la tradiţia sa imperialistă.
Rusia, deşi participă la diplomaţia echilibrului european de putere, nu aplică principiile
acestuia şi statelor învecinate, proclamând „vecinătatea apropiată” ca fiind spaţiul său de
influenţă tradiţional, orice interferenţă a marilor puteri fiind considerată o ameninţare la adresa
securităţii Federaţiei. Rusia menţine statu-quo-ul la capitolul energetic în UE si îşi
raportează aproape întreaga securitate economică la acest domeniu 5. Fiind unicul mare
furnizor de gaze naturale şi petrol în Europa, Rusia ar putea în viitorul apropiat, deţine
monopolul asupra politicii energetice europene şi să influenţeze procesul de luare a
deciziilor politice.
Rusia este unul dintre cei mai importanţi pioni de pe piaţa internaţională de
energie. Se numără printre ţările cu cele mai multe rezerve de gaz, iar în privinţa petrolului
este în primele zece state din lume care deţin acest tip de resurse. Statisticile arată că este
pe primul loc în lume în privinţa exportului de gaze, pe locul al doilea în ceea ce priveşte
exportul de petrol. Aceste resurse naturale reprezintă un important vector economic pentru
Rusia, atât pe plan naţional, dar mai ales pe scena internaţională, deoarece datorită acestor
rezerve şi-a câştigat un loc în rândul marilor puteri mondiale6.

5
Bernard A. GELB, „Russian Oil and Gas Challenges”, 3 ianuarie 2006:
http://fpc.state.gov/documents/organization/58988.pdf, accesat 18.06.2009
6
Ibidem

3
Resurse energetice în statele Uniunii Europene
Statele Membre ale UE se pot împărţi, din punct de vedere al surselor de energie
primară, în trei categorii: net producători, net importatori şi categoria specială a ţărilor
coeziunii.
Țările net producătoare sun 7t: Olanda, Danemarca şi Marea Britanie. Odată cu
descoperirea zăcământului de la Groningen în anul 1959, Olanda a devenit cel mai mare
producător de gaz dintre ţările UE. Consumul de gaz, care depăşeşte 20% din consumul
total de energie primară în spaţiul comunitar, este acoperit în mare parte de doi mari
furnizori, Rusia şi Norvegia, pe locurile următoare situându-se Olanda şi Algeria.
Danemarca este un exportator net de gaz natural, dar într-o cantitate mult mai mică decât
Olanda. Necesarul de petrol şi-l acoperă în proporţie de 98 % din resurse interne.
Marea Britanie este un alt mare producător şi exportator de energie. Intre anii
1980-1990, acest sector, ca de altfel întreaga economie, au suferit schimbări majore.
Industria de petrol, gaze şi cea producătoare de energie electrică au intrat într-un vast
program de privatizare, în ciuda opoziţiei extrem de puternice manifestate de companiile
de stat sau publice care deţineau monopolul absolut al acestor activităţi. O demonopolizare
totală, urmată de înfiinţarea instituţiilor de reglementare, au creat cea mai liberă piaţă a
energiei din Europa. Singurul domeniu care a rămas încă în monopolul statului este
energia nucleară. Obiectivul politicii guvernamentale în domeniul energiei a fost
încurajarea competiţiei, iar guvernul a intervenit numai pentru a stabili regulile jocului.
Ţările net importatoare8 sunt: Germania, Franţa si Italia. Germania este un mare
importator de gaz (78% din necesar în 1994) adus mai ales din Rusia, şi petrol (99% din
necesar). Germania este, în acelaşi timp, un important producător şi un transportator de
energie în UE. Producţia de cărbune a scăzut în ultimii ani, în timp ce producţia de energie
nucleară creşte relativ încet. Diversificarea surselor de energie şi siguranţa în alimentare
sunt două din preocupările majore ale statului german. Politica de energie nu este
uniformă în ce priveşte organizarea şi implicarea autorităţilor guvernamentale. In sectorul
cărbunelui şi al energiei nucleare, statul are un rol major, în timp ce sectorul petrolului este
guvernat de regulile pieţei libere. În domeniul gazului, piaţa este „împărţită” pe secţiuni
dominate de diferite companii (aşa numita „piaţă organizată”). Energia nucleară nu este
7
Cristian BĂHNĂREANU, „Resursele energetice şi mediul de securitate la începutul secolului al XXI-lea”, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2006, pp. 24-25
8
Ibidem, p. 25-26

4
privită cu prea mult entuziasm, iar industria cărbunelui, care se bucură încă de subvenţii
aspru criticate de oficialii CE, este în continuu declin. Incepând cu anii `80, protecţia
mediului a devenit obiectiv prioritar a guvernului şi o preocupare majoră în domeniul
energiei. Aşadar, Germania nu urmează o politică de energie articulată şi omogenă, una din
motivele importante fiind structura sa federală, care acordă landurilor o largă autonomie.
Franţa este un importator net de energie. Importă aproape în totalitate petrolul şi
gazul de care are nevoie şi peste 75 % din cărbune. Dezvoltarea puternică a sectorului
nuclear a fost rezultatul firesc al dependenţei excesive faţă de importul de combustibili
clasici. Deşi Franţa deţine rezerve de petrol şi gaz, producţia internă se menţine la un nivel
scăzut. Sursele de importuri sunt Rusia şi Algeria, urmate de Norvegia. Franţa are o veche
tradiţie în ce priveşte companiile de stat în domeniul energiei. Electricite de France şi Gaz
de France sunt companii monopoliste prin tradiţie. Privatizarea sectorului de energie se află
pe agenda politicii guvernamentale, dar ei i se opun, fără vehemenţa celei înregistrate în Marea
Britanie, sindicatele şi companiile însele. Protecţia mediului, ca o componentă integrată a
politicii de energie, este încă la început. Italia este săracă în resurse energetice şi importă din
Algeria cea mai mare parte din gazul necesar, fiind de altfel şi ţara de tranzit a gazului
algerian spre Europa. Nu există sector nuclear, ca rezultat al moratoriului impus prin
referendumul din 1987. Sectorul de energie este tradiţional de stat ca şi în Franţa. Holdingul
energetic ENI a început să fie privatizat pe componente, iar ENEL, compania de electricitate,
este şi ea pe cale de a fi complet privatizată, pe baza unui plan de restructurare pe activităţi.
Fiind foarte dependentă de importurile energetice, Italia este preocupată în special de creşterea
eficienţei energetice, dar şi de protecţia mediului.
Ţările mici net importatoare de energie9 sunt: Austria, Belgia, Finlanda, Suedia şi
Luxembourg. Ţările mai mici, net importatoare de energie, ar fi favorizate de o politică de
energie condusă de la Bruxelles, mai degrabă decât să rămână la latitudinea Statelor
Membre. In acest grup de state există însă contraste importante. Ţările nordice din acest grup
pun un accent puternic pe protecţia mediului şi pe energia nucleară (fiind sărace în resurse în
comparaţie cu vecinele lor mai bogate, Danemarca şi Norvegia), în timp ce Austria are o poziţie
privilegiată datorită potenţialului hidroelectric, care asigură circa 70 % din producţia internă de
energie. Utilizarea biomasei ocupă locul doi, cu 11 % din producţia internă de energie. Belgia,
total lipsită de combustibili fosili, se bazează pe importuri şi pe energie nucleară, deşi nu

9
Ibidem, pp. 27-28

5
există planuri de dezvoltare a acestui sector în viitor. Belgia este una din susţinătoarele
puternice ale politicii de energie în UE.
Irlanda, Grecia, Spania şi Portugalia, ţări care au beneficiat de un masiv suport
financiar din partea ţărilor mai bogate ale UE prin Fondul de Coeziune Socială, sunt net
importatoare de energie. Ele au o infrastructură energetică mult mai slabă decât a
celorlalte state. Sectorul energetic este relativ slab dezvoltat, eficienţa tehnologiilor este
redusă, iar sistemele de transport pentru gaz şi electricitate nu sunt suficient dezvoltate.
De exemplu, Portugalia, care se bazează mai ales pe potenţialul său hidroelectric, poate
ajunge să importe în anii secetoşi până la 90% din energia consumată. Grecia a înregistrat
o creştere spectaculoasă a consumului de energie - dublu în 1992 faţă de 1973 - , tendinţa de
creştere în viitor fiind chiar mai accentuată. Aproape 80% din consumul de energie este
asigurat din import. Spania importă peste 80% din gazul metan, tot petrolul şi aproape
jumătate din cărbune. Moratoriul asupra energiei atomice a stopat dezvoltarea sectorului
nuclear în această ţară. In Irlanda, peste 70% din consumul de energie primară este
importat, iar procentul va creşte odată cu epuizarea resurselor interne de gaz. De aceea,
orientarea este către construcţia de magistrale de transport pentru gaz.
România, deţine importante resurse naturale, printre care ţiţei şi gaze. Rezervele de
resurse naturale ale României conform estimărilor din anul 200710:
 ţiţei: 74 milioane tone (72 mil tep); Producţie anuală: 5,2 milioane tone
 gaze naturale: 185 miliarde metri cubi (159 mil tep). Producţie anuală: 12 miliarde metri
cubi
 huilă: 755 milioane tone (422 mil tep). Producţie anuală: 3 milioane tone
 lignit: 1490 milioane tone (276 mil tep). Producţie anuală: 32 milioane tone.
În anul 2007, resursele de energie şi consumul final energetic au înregistrat o uşoară scădere faţă
de anul 2006, cu 0,7% respectiv cu 1,1%. Scăderea resurselor de energie s-a datorat diminuării
importurilor de purtători de energie. Producţia de energie primară în anul 2007, de 27,3 milioane
tep, îşi menţine ponderea de 56,2%. Importul de energie a scăzut cu 1,2% faţă de anul 2006,
datorită scăderii importului de gaze naturale.

Momente cheie în relaţia dintre UE şi Rusia

10
Institutul Naţional de Statistică: http://www.insse.ro/cms/files%5Cstatistici%5Ccomunicate%5Ccom_trim
%5Cenergie_2007.pdf

6
1997 – Începutul unei cooperări
Relaţiile dintre cei doi mari actori la nivel european, au început în anul 1994 11, odată
cu semnarea unui Acord privind parteneriatul şi cooperarea (PCA), dar actul a fost
ratificat abia în 1997. Acest acord reprezentintă prima bază legală în temeiul căreia se vor
desfăşura ulterioarele evenimente întrei Ue şi Rusia. Iniţial, acesta îşi păstra legalitatea
timp de zece ani şi crea un cadru instituţional pentru derularea relaţiilor bilaterale, dar, în
acelaşi timp trasa şi principalele obiective12 ale acestei cooperări:
 Comerţ şi cooperare economică – liberalizarea schimburilor şi eliminarea tuturor
restricţiilor, armonizarea legislaţiilor
 Cooperarea în domeniul ştiinţific, tehnologic, energetic, transportului, mediului
 Întreţinerea unui dialog politic privind problemele internaţionale, drepturile
oamenilor şi democraţie
 Cooperare în domeniul justiţiei în vederea reducerii afacerilor ilegale, traficului
de droguri, crimei organizate, spălării de bani
Acest acord presupune organizarea a două summituri pe an, un parteneriat permanent la
nivel ministerial, dar şi o cooperarare la nivel parlamentar, prin instituirea unei comisii în
acest domeniu.
Dependenţa de importul de energie este una din principalele probleme a Uniunii
Europene. Oficialii UE sunt îngrijoraţi de creşterea dependenţei energetice (petrol şi gaze
naturale), care azi acoperă aproximativ 30% de import de energie din Rusia şi acest
procent poate creşte pe termen mediu, ajungând, după unele estimări, la nivelul de 70%.
Rusia este cel mai important furnizor de gaze naturale în UE. Interesele economice ruseşti
în UE ţin de zona comerţului liber, care ar putea în viitor contribui la consolidarea unei
pieţe comune.
Rusia tinde să dezvolte relaţiile de parteneriat cu UE în domeniul energetic, pentru
care, a accelerat procesul de asimilare a acquis-ului comunitar. Obiectivul politicii
energetice europene este de a se apropia cât mai eficient de piaţa resurselor energetice ruse.
Dar la fel de importantă pentru UE devine cooperarea economică cu statele
transportatoare de resurse energetice ruseşti, cum ar fi, Ucraina şi Belarus. Dezvoltarea
politicii de import al petrolului şi gazului natural din Federaţia Rusă este obiectivul viabil

11
Siteul Delegaţiei Comisiei Europene în Rusia: http://www.delrus.ec.europa.eu/en/p_243.htm
12
Cameron FRASER, „An Introduction to European Foreign Policy”, Editura Routledge, Londra, 2005, p. 118

7
şi de lungă durată al UE. Aceasta tinde spre o piaţă energetică internă stabilă asigurându-şi
o cale energetică unitară. Poziţia autoritară a Rusiei în chestiunea energetică a devenit o
temă polemică pentru liderii europeni. Stabilirea cu Moscova a unei înţelegeri economice
transparente şi de lungă durată de import al petrolului şi gazului natural rusesc ar crea
pentru UE acele premise necesare de asigurare a securităţii energetice spre care tinde ea
astăzi. Principiul politicii energetice unitare a UE este evident: stabilirea unui parteneriat
cu Rusia în domeniul energetic. Acest parteneriat va contribui la lărgirea interesului
economic din ambele părţi şi va reglementa politica tarifară la gazele naturale livrate din
Rusia în UE. Aceste principii vor ajuta la menţinerea securităţii energetice a UE.

2000 - Dialogul pentru energie

În cadrul summitului de pe 30 octombrie 2000 de la Paris, s-au pus bazele unui
dialog bilateral cu privire la problema energiei 13, care este un element esenţial în politica
UE privind securitatea energiei pentru viitor. În principal, dialogul viza chestiuni legate de
gazul şi ţiţeiul natural, din care Rusia deţine rezerve naturale imense, creându-se astfel o
dependenţă pentru statele europene bilaterală. Conform statisticilor, 53% din exportul
Rusiei de ţiţei merge către Uniunea Europeană şi reprezintă circa 16% din total de consum
al acesteia, iar 62% din exportul de gaze naturale se duce în UE, acoperind 20% din
necesarul uniunii.
Cel care conduce acest dialog este directorul general al Comisiei pentru transport şi
energie, Francois Lamoureux, respectând cadrul instituţional instuit de acordul din 1997.
de asemenea, s-au stabilit următoarele priorităţi14 pentru fiecare:
Uniunea Europeană:
 Reformarea monopolurilor „naturale”
 Îmbunătătirea mediului de afaceri
 Deschiderea reciprocă a pieţelor economice
 Protejarea mediului şi securizarea energiei nuclare
 Promovarea unei politici nediscriminatorii în explorarea, producţia şi tranzitul
energiei

13
Siteul Delegaţiei Comisiei Europene în Rusia:
http://www.delrus.ec.europa.eu/en/images/pText_pict/234/info_pack_eng.pdf
14
Agenţia Internaţională pentru Energie:
http://www.iea.org/textbase/work/2003/soyuzgaz/proceedings/Piper_slides.pdf

8
  Securitatea energiei şi a reţelei de transport
Rusia:
 Elaborarea de contracte pentru alimentarea cu gaz natural pe termen lung
 Beneficii investiţionale
 Ajutorul din partea Băncii Europene de Investiţii
 Posibilitatea de a importa orice cantitate de energie către UE
 Îmbunătăţirea metdelor de eficientizare a energiei
Obiectivul major al acestui dialog şi a următoarelor colaborări este acela de integra
gradual pieţele energetice ale Uniunii Europene şi pe cele ale Rusiei.
Una dintre cerinţele Rusiei este de a beneficia de contracte pe termen lung pentru
alimentarea cu gaz a statelor europene. UE a fost de acord cu aceasta, recunoscând, în
acelaşi timp, importanţa gazului rusesc pentru piaţa europeană şi pentru nevoile de
consum ale statelor membre şi ideea că trebuie să se dezvolte o relaţie de securitate în ceea
ce priveşte energia, dar a impus o condiţie, de la care nu doreşte să abdice: respectarea de
către statul rusesc a regulilor liberei concurenţe şi a normelor existente pe piaţa internă a
Uniunii.

2003 - Patru spaţii comune de cooperare

Acordul dintre UE şi Rusia intrat în vigoare în 1997 era valabil până în 2007, fiind
astfel necesară prelungirea şi dezvoltarea ulterioară a unei înţelegeri. Astfel, în 2003, la
summitul dintre cele două puteri de la St. Petersburg, s-a decis crearea unui nou acord
(care avea ca bază pactul iniţial) care să construiască patru spaţii (domenii) de cooperare
bilaterală. Se dorea întărirea şi dezvoltarea relaţiilor, urmărindu-se obiective
asemănătoare15 cu cele din 1997:
 Eliminarea barierelor din comerţul internaţional
 Deschiderea pieţelor
 Facilitarea schimbului economic prin dezvoltarea infrastructurii
 Schimbul de bune practici şi idei
Acest parteneriat strategic viza, însă, patru domenii importante16:

15
Cameron FRASER, „An Introduction to European Foreign Policy”, Editura Routledge, Londra, 2005, p. 122
16
Siteul Comisiei Europene-relaţii externe:
http://ec.europa.eu/external_relations/russia/common_spaces/index_en.htm

9
  Domeniul economic
 Domeniul libertăţilor, securităţii şi justiţiei
 Domeniul securităţii externe
 Domeniul educaţiei, al cercetării şi al culturii
În privinţa spaţiului economic au fost identificate câteva domenii esenţiale în vederea
dezvoltării unei optime colaborări: energia, transportul, mediul, îmbunătăţirea cimatului
investiţional al Rusiei. UE este pentru Rusia un partener esenţial la nivel economic, iar
schimburile dintre cele două entităţi o dovedesc: în anul 2008 UE a exportat în Rusia
bunuri în valoare 105 miliarde Euro, iar Rusia a importat către UE bunuri însumând 173,2
miliarde. În legătură cu această relaţie economică, este important de menţionat că 68% din
totalul bunurilor17 l-au deţinut bunurile din domeniul energetic şi al combustibililor.

Strategia Rusiei pentru Energie

În august 2003, guvernul rus a elaborat o strategie pentru energie cu obiective pe
termen lung până în 202018. Având în vedere că Rusia posedă o mare cantitate de resurse
energetice, era necesar elaborarea unei politice pe termen lung care să pună bazele unui
plan de acţiune care să permită asigurarea necesarului de resurse populaţiei ruse.
Principalul obiectiv al strategiei este de a descoperi şi de a pune în practică noi
metode de eficientizare a energiei, de a îmbunătăţi calitatea combustibililor şi a gazului şi a
metodelor de producţie, pentru a putea răspunde cererilor crescânde de pe piaţa mondială
şi în vederea construirii unui rol important în aceste medii. De asemenea, se va urmări
protejarea mediului, securizarea energiei. Rezultatele acţiunilor ce vor fi întrepătrunse, la un
prim nivel, se vor putea observa în perioada 2009-2010:
 Elaborarea unei baze egislative solide care să fie în concordanţă cu normele pieţei
internaţionale
 Transformarea acelor sectoare adiacente economiei care să aducă un plus în eficientizarea
energiei
 Transformarea comerţului cu resurse naturale într-un sector economic stabil şi prosper în
vederea satisfacerii nevoilor populaţiei ruseşti şi în vederea construirii unei economii

17
Siteul Comisiei Europene - comerţ internaţional:
http://ec.europa.eu/trade/issues/bilateral/countries/russia/index_en.htm
18
Siteul Comisiei Europene – energie: http://ec.europa.eu/energy/russia/events/doc/2003_strategy_2020_en.pdf

10
 durabile
Un capitol din strategie este dedicat politicii energetice externe19, care se referă la
activitatea şi rolul pe care doreşte să şi-l construiască Rusia. Îşi ia angajamentul, ca
ţară producătoare de resurse energetice, să aibă dialoguri, atât cu statele
producătoare, cât şi cu cele consumatoare cu scopul de a discuta problema
resurselor naturale în condiţiile actuale, când cererea şi consumul sunt tot mari, dar
este nevoie de o politică durabilă, care să nu epuizeze resursele şi de acţiuni care să
permită producerea şi consumarea eficiente ale energiei. Unul dintre importantele
rezultate ale acestei strategii, ar fi (din perspectiva Rusiei), creşterea exportului de
energie cu 45%-64% până în anul 2020, ceea ce ar determina o accentuare a rolului
şi poziţiei statului rus pe plan internaţional, atât la nivel economic, dar mai ales la
nivel geopolitic.

Gaz importat din Rusia către Europa– Anul 200520

Statul Dependenţa de gazul Totalul gazului consumat
rusesc importat importat din Rusia
AUSTRIA 88% 74%
CEHIA 98% 70%
ESTONIA 100% 100%
FRANŢA 98% 26%
FINLANDA 100% 100%
GERMANIA 81% 39%
ITALIA 85% 30%
POLONIA 70% 50%

După cum se poate observa, statele Uniunii Europene depind, într-un grad ridicat,
de către rezervele de gaze naturale pe care le posedă Rusia şi de aceea politica energetică
adoptată de ambii actori internaţionali este un element esenţial pentru economia rusească,
dar şi pentru asigurarea necesarului de consum al cetăţenilor europeni. Dacă relaţiile cu
Rusia ar înceta, atunci Uniunea Europeană s-ar afla într-o situaţie destul de dificilă,
deoarece nu ar avea de unde să asigure cantitatea de gaze şi ţiţei necesară consumului
propriu. Totuşi, Rusia dispune de un atu care îi conferă un avantaj considerabil: cu o

19
Institutul pentru studii de securitate: http://www.iss.europa.eu/index.php?
id=18&no_cache=1&tx_ttnews[swords]=russia&tx_ttnews[cboAuteurs]=ALL
20
Antonio MARQUINA (ed.), „Energy security: visions from Asia to Europe”, Editura Palgrave MacMillan,
Londra, 2008, p. 16

11
singură excepţie, toate căile de tranzitare a ţiţeiului brut traversează teritoriul ei. Asta
însemna că, pentru a scoate petrolul din fostul spaţiu sovietic, operatorii străini sunt
obligaţi să trateze cu Rusia.”21

2006 – Cartea Verde a Strategiei europene pentru energie

În această Carte Verde pentru Energie 22, Comisia Europeană propune o strategie
pentru o politică energetică europeană care să răspundă provocărilor viitoare privind
creşterea consumului de energie, a populaţiei şi impactul acestor fenomene asupra mediului
înconjurător. Uniunea Europeană trebuie să adopte măsuri pentru remedierea acestor
chestiuni cât mai rapid, deoarece trebuie să asigure şi securitattea şi eficientizarea energiei
pe plan european.
În situaţia în care Uniunea Europeană îşi va atinge toate obiectivele propuse pentru
viitor (dezvoltare socială, economică), atunci va trebui să găsească soluţii viabile pentru
asigurarea necesarului de energie pentru derularea proiectelor sale, iar pentru aceasta are
nevoie de un plan pentru asigurarea securităţii energiei la nivel internaţional, în relaţie cu
partenerii săi, în special cu Rusia, principalul importator de resurse energetice în Europa.
UE trebuie să utilizeze poziţia sa de mare actor pe scena internaţională, atât la nivelul
pieţei mondiale, cât şi la nivel geopolitic.
Pentru a putea progresa în ritmul dorit, UE le-a cerut statelor membre să întreprindă orice
acţiune pentru a asigura respectarea celor trei mari obiective23 ale UE, transpuse în Cartea Verde:
 Dezvoltare durabilă – să combată într-un mod eficient şi activ schimbarea climatică prin
găsirea şi promovarea metodelor de energie regenerabilă
 Susţinerea competitivităţii – prin elaborarea unui cadru legal care să creeze o piaţă de
energie cu adevărat competitivă
 Securitatea energiei – coordonarea mai eficientă a resurselor de energie provenite din
import şi menţinerea unor relaţii de bună cooperare cu marile state producătoare de

21
Pierre LORRAIN, „Incredibila alianţă Rusia-Statele unite”, Traducerea de Irina Negrea, Editura Ştiinţelor Sociale
şi Politice, Bucureşti, 2002, p.267
22
Siteul Comisiei Europene – legislaţie:
http://europa.eu/legislation_summaries/energy/european_energy_policy/l27062_en.htm
23
Thomas GOMART, „EU-Russia Relations”, CSIS, Washington DC, iulie 2008

12
 resurse energetice, cum ar fi Rusia
Un subiect esenţial în Cartea Verde pentru Energie este securitatea energiei. Uniunea
Europeană acordă o mare importanţă acestei chestiuni deoarece depinde de importurile de
resurse de energie şi de cererile existente pe piaţa energetică la un moment dat. Este
necesară o politică care să asigure alimentarea neîntreruptă cu resurse a statelor europene.
Un mecanism care se va constitui în vederea combaterii posibilelor crize de energie este
crearea unui stoc de rezervă pentru energie, cu scopul de a fi utilizat în perioade de criză
sau perioade de neînţelegeri între statele producătoare şi cele consumatoare.
Un alt instrument în asigurarea securităţii energiei pe plan european este
deschiderea totală a pieţelor, deoarece astfel se creează un mediu stabil, competitiv şi sigur
pentru companiile care doresc să investească în acest domeniu. în vederea respectării
regulilor acestui climat, UE intenţionează să înfiinţeze un Observator pentru alimentarea
cu Energie, pentru a monitoriza piaţa energetică şi a identifica eventualele nereguli. De
asemenea, tot în vederea securizării energiei, se pot constitui mecanisme de solidaritate în
state care se confruntă cu o criză a resurselor energetice care riscă să îi afecteze structura
infrastructurii tranzitului de energie.
Nu în ultimul rând, Cartea Verde menţionează că vor continua dialogurile pentru
energie cu principalul partner, cu Rusia, pentru a dezvolta relaţii economice avantajoase
pentru ambele, având în vedere că, odată cu extinderea Uniunii Europene, vor trebui să
dezvolte o politică de vecinătate.

O perspectivă asupra viitorului energetic

Resursele energetice ale Rusiei vor impulsiona considerabil dezvoltarea economiei
statului, dar trebuie menţionat că, încă de pe acum, Rusia se confruntă cu o problemă
demografică extrem de severă din cauza ratei natalităţii foarte mici, al existenţei unei
asistenţe medicale precare. Previziunile Biroului de Recensămând din Statele Unite
aleAmericii24 arată că până în 2020 populaţia aptă de muncă va scădea dramatic. Având în
vedere că situaţia internă a Rusiei nu corespunde în totalitate principiilor democratice
adevărate, economia rusească se va baza, în mare proproţie, doar pe comerţul cu resurse
energetice, sectorul economic nediversificându-se prin investiţii străine, datorită climatului

24
„Lumea în 2020: o schiţă a viitorului global prezentată de Consiliul Naţional de Informaţii al SUA”, traducere de
Camelia Boca, Editura Cartier, 2008, p. 73

13
instabil din acea regiune.
În privinţa energiei, este deja ştiut, că va creşte cererea de energie, mai ales din
partea puterilor aflate în ascensiune, ceea ce va recontura relaţiile geopolitice de pe scena
internaţională. În ciuda faptului că există se fac paşi spre a folosi mai eficient energia,
consumul total de energie va creşte cu 50% în următoarele două decenii, în comparaţie cu
34% cu cât a crescut în perioada 1980-2000. susrsele de energie reutilizabilă vor avea doar
o pondere de 8% din totalul de energie consumată până în anul 2020.
Necesităţile energetice ale Europei nu vor creşte atât de mult faţă de cele ale
puterilor în mare dezvoltare (ex: China), deoarece nu este preconizată o creştere economică
foarte spectaculoasă pentru statele europene. Luând în considerare activităţile de până în
prezent, se poate afirma că parteneriatul dintre Rusia şi UE în privinţa gazelor naturale se
va dezvolta, mai ales că Uniunea Europeană a început să se bazeze mai mult pe gaz natural
în ceea ce priveşte resursele energetice. Odată ce resursele din Marea Nordului vor
dispărea complet, singura ţară cu care va putea coopera va fi Rusia, deoarece estestatul cu
cele mai multe resurse energetice din zonă care ar putea susţine consumul energetic al
Europei. Conform unui studiu efectuat de către Comisia Europeană, procentul privind
resursele de energie importate va creşte de la jumătate cât era în 2000, la două treimi în
202025.

ANEXE

CONDUCTE DE GAZE NATURALE (EXISTENTE ŞI PLANIFICATE) DIN RUSIA

SPRE EUROPA

25
Ibidem, p. 84

14
 Sursa: Bernard A. GELB, „Russian Oil and Gas Challenges”, 3 ianuarie 2006

PRINCIPALELE CONDUCTE DE GAZ DIN RUSIA SPRE EUROPA (existente şi

planificate) şi CANTITATEA DE GAZE TRANZITATĂ

15
16
 BIBLIOGRAFIE

1. BĂHNĂREANU, Cristian, Resursele energetice şi mediul de securitate la începutul

secolului al XXI-lea, Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2006
2. FRASER, Cameron, An Introduction to European Foreign Policy, Editura Routledge,
Londra, 2005
3. GELB, Bernard A., Russian Oil and Gas Challenges, 3 ianuarie 2006
4. GOMART, Thomas, EU-Russia Relations, CSIS, Washington DC, iulie 2008
5. GHICA, Luciana Alexandra (coord.), Enciclopedia Uniunii Europene, Editura Meronia,
Bucureşti, 2007
6. LORRAIN, Pierre, Incredibila alianţă Rusia-Statele unite, Traducerea de Irina Negrea,
Editura Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2002
7. MARQUINA, Antonio (ed.), Energy security: visions from Asia to Europe, Editura
Palgrave MacMillan, Londra, 2008, p. 16
8. McGIFFEN, Steven, Uniunea Europeană: un ghid critic, editţie actualizată, Editura
Monitorul Oficial, Bucureşti, 2007
9. PROFIROIU, Marius, POPESCU Irina, Politici europene, Editura Economică, Bucureşti,
2003
SURSE INTERNET
1. Siteul Comisiei Europene: http://ec.europa.eu/index_ro.htm
2. Institutul pentru studii de securitate:http://www.iss.europa.eu
3. Agenţia Internaţională pentru Energie: http://www.iea.org/textbase/work/2003/soyuzgaz
4. Siteul Delegaţiei Comisiei Europene în Rusia:
http://www.delrus.ec.europa.eu/en/p_243.htm
5. Institutul Naţional de Statistică: http://www.insse.ro/cms/files%5Cstatistici
%5Ccomunicate%
6. Siteul Foreign Press Center: http://fpc.state.gov/documents/organization

17