LEGĂMÂNTUL VEŞNIC

(ARTICOL DIN CARTEA SALVARE, DIN ANUL 1939, CAP. 5, NUMIT „CERINŢE” )

Potopul s-a sfârșit, și la porunca lui Dumnezeu Noe și familia lui au ieșit
afară din arcă. Acele opt persoane au fost atunci singurele creaturi umane lăsate
pe pământ. Atunci Dumnezeu i-a făcut cunoscut lui Noe legământul său cu privire
la sfințenia vieții, care este numit „legământul veșnic. Termenii acestuia se aplică
pentru toate creaturile vii, și el rămâne pentru totdeauna. El este un legământ
unilateral sau de o singură parte, deoarece este o declaraţie solemnă și autoritară
a lui Iehova cu privire la scopul său; iar pe acesta el niciodată nu-l va schimba, dar
va îndeplinii temenii acestuia cu privire la ceea ce creaturile pot face. Acel
legământ, descoperind sfințenia vieții, este în continuare o justificare a numelui
lui Iehova. Dumnezeu este „izvorul vieții”. (Psalm 36:9) El dă viaţa, el o ia. Nici o
creatură nu poate lua în mod potrivit viaţa decât în strict acord cu legea lui
Dumnezeu. Legământul veșnic este cu și se aplică la om, animale și păsări. (Gen.
9:12) Ca toate creaturile să poată avea un semn evident a acelui legământ,
Dumnezeu a pus curcubeul în nori, iar când cineva privește la curcubeu el își
amintește cu convingere despre legământul veșnic al lui Dumnezeu cu privire la
sfințenia vieții.
Termenii legământului veșnic sunt declarați în aceste cuvinte, adică: „Şi
teama de voi şi groaza de voi va fi peste fiecare fiară a pământului şi peste fiecare
pasăre a cerului, peste tot ce mişcă pe pământ şi peste toţi peştii mării; în mâna
voastră sunt ele predate. Tot ce mişcă şi trăieşte va fi mâncare pentru voi; precum
planta verde, v-am dat toate lucrurile. Dar carnea cu viaţa din ea, ceea ce este
sângele din ea, să nu mâncaţi. Şi cu adevărat sângele vostru, al vieţilor voastre, îl
voi cere, din mâna fiecărei fiare îl voi cere şi din mâna omului, din mâna fiecărui
frate al omului voi cere viaţa omului. Oricine varsă sângele omului, prin om să fie
vărsat sângele lui, pentru că după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe om.” - Gen.9:2-
6.

VIAȚA UMANĂ
Nici un om nu poate da viață și prin urmare nici un om nu poate lua viața,
decât dacă el acționează în acord cu voia lui Dumnezeu cu privire la aceasta.
Porunca dată la oameni de Atotputernicul Dumnezeu este: „tu să nu ucizi.” (Exod
20:13) Această poruncă nu se contrazice cu Geneza 9:6: „Oricine varsă sângele
omului, prin om să fie vărsat sângele lui, pentru că după chipul lui Dumnezeu l-a

1
făcut pe om.” Dacă un om comite o crimă, el va fi pedepsit prin luarea vieții sale,
dar cel ce executa criminalului nu se putea auto numi, ci trebuia să acționeze în
calitate de reprezentant al lui Dumnezeu. Cuvintele din textul de mai sus, pentru
că după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe om” nu se referă la crearea lui Adam, dar
înseamnă că cel ce executa criminalul acționa în calitate de reprezentant al lui
Dumnezeu și prin autoritatea delegată de Dumnezeu, prin urmare acționând după
chipul lui Dumnezeu. Noe a fost drept în ochii lui Dumnezeu datorită credinței și
ascultării sale, iar însărcinarea lui Dumnezeu dată lui era că el va putea executa pe
criminalul intenționat al altuia. - Exod 21:12-24; Levitic 24:16-21.
Un număr de exemple sunt citate. Moise, în calitate de reprezentant al lui
Iehova Dumnezeu, a transmis legea lui Dumnezeu la israeliți, și lor le-a spus cu
privire la locuitorii țării Canaanului: „Și când le va preda DOMNUL Dumnezeul tău
înaintea ta, să le loveşti şi să le nimiceşti în întregime, să nu faci legământ cu ele,
nici să nu ai milă de ele, Nici să nu te încuscreşti cu ele; să nu dai pe fiica ta fiului
său, nici să nu iei pe fiica lui pentru fiul tău. Pentru că ele ar întoarce pe fiul tău de
la a mă urma, ca să servească altor dumnezei, astfel mânia DOMNULUI se va
aprinde împotriva voastră şi te-ar nimici deodată.” (Deut. 7:2-4) De ce trebuiau
acei oameni uciși? Deoarece ei au fost dușmanii lui Dumnezeu și au fost servii
Diavolului, angajați în persecutarea poporului ales al lui Dumnezeu. De aceea
Dumnezeu l-a numit pe Iosua și pe ceilalți împreună cu el ca executori ai acelor
dușmani ai Celui Prea Înalt. Patruzeci de ani Dumnezeu a condus pe poporul lui
Israel prin mâna lui Moise în lunga lor călătorie din Egipt în Canaan, țara promisă.
Pe drum, Amaleciții, fără motiv sau scuză i-au atacat pe israeliți, au început să-i
distrugă și au încercat să-i împiedice pe israeliți în a intra în țara promisă. (Exod
17:8-14) Canaaniți erau în țara promisă când israeliții au ajuns în acea țară, și au
încercat să-i împiedice pe israeliți în a intra. Canaaniții au fost dușmanii lui
Dumnezeu, luptând împotriva poporului său de legământ. Executarea canaaniților
prin Iosua și armata sa era în armonie cu porunca lui Dumnezeu, deoarece acei
canaaniți erau dușmanii lui Dumnezeu și practicanții religiei demonice. O excepție
printre acei oameni erau gabaoniții, care voluntar l-au căutat pe Iosua
exprimându-și credința lor în Dumnezeu, cerându-i lui Iosua să-i protejeze. Prin
acest lucru, gabaoniții au ilustrat marea mulțime, care fuge la marele Iosua, Isus
Cristos și solicită protecție și salvare.
Canaaniții care au luptat împotriva poporului ales al lui Dumnezeu
ilustrează pe acele națiuni și popoare de pe pământ care astăzi practică religia
demonică, opunându-se lui Dumnezeu și persecutând cu răutate pe poporul său
ales acum pe pământ, persecutori religioși care sunt prin urmare dușmani

2
declarați ai lui Dumnezeu. La Armaghedon, Domnul Isus Cristos în calitate de
Executor al lui Iehova, va pedepsi și va distruge complet pe toți dușmanii lui
Dumnezeu. (Psalmi 21:8) Astăzi reprezentanții lui Satan, în special religioniștii,
sunt într-o conspirație ca să distrugă pe acele persoane pe pământ care sunt
devotate lui Dumnezeu și Împărăției sale. Scopul lor este ca să împiedice pe
poporul de legământ al lui Dumnezeu ca să intre în Împărăție ca acolo să aibă
binecuvântările lui Iehova. În aceasta ei au fost ilustrați de canaaniți. (Psalm. 2:2-
9; 83:2-18) Distrugerea dușmanilor lui Dumnezeu este o justificare a numelui său.
El este sursa vieții, însă de la cei care în mod voit i se opun el i-a acea viață
neînsemnată pe care ei o au. Este scris așadar în Cuvântul lui Dumnezeu: „Un timp
este pentru fiecare scop sub ceruri; un timp pentru ucidere, și un timp pentru
vindecare.” (Eclesiast 3:1-3) Dumnezeu determină timpul și ocazia să ia viața, prin
urmare este scris: „Mie (Iehova) îmi aparține răzbunarea (justificarea), și
răsplătirea.” (Deut.32:35) „Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi, ci daţi mai bine loc
furiei, fiindcă este scris: Răzbunarea este a mea; eu voi răsplăti, spune Domnul.” -
Rom. 12:19.

RĂZBOI
Doi oameni se angajează să lupte într-un duel, și făcând asta unul din ei
este ucis. În multe țări legea țării declară că omul care ucide pe împotrivitorul său
în duel este un criminal. Când două națiuni declară război una împotriva alteia,
sau încep război fără o declarație, și cetățenilor din fiecare națiune respectivă le
este cerut să meargă la luptă și să ucidă, de fapt nu este nici un fel de diferență
între acestea și cei doi oameni care luptă într-un duel. În ambele cazuri
„legământul veșnic” este violat. Când o națiune poartă un război de cucerire
împotriva altui popor cu scopul să câștige mai mult teritoriu sau alte lucruri de
valoare materială, acesta este o violare a legământului veșnic. Dacă un popor este
atacat prin invazie și cei care sunt atacați se apără pe ei și familiile lor, în timpul
cărei apărări unii sunt uciși, aceasta nu este o violare a legământului veșnic,
deoarece făcătorul de rău este agresor. (Exod 22:2) Când o națiune merge la
război pentru cauze comerciale și oamenii merg voluntar să lupte, și fac așa, și
ucid, aceasta este o violare a legământului veșnic, deoarece aceasta este luarea
vieții fără autoritate de la Iehova. Deoarece un creștin a consimțit să facă voia lui
Dumnezeu, un creștin în mod potrivit refuză să ucidă voluntar, deoarece aceasta
este o violare a cuvântului lui Dumnezeu. Din această cauză cei devotați în
întregime lui Dumnezeu și Împărăției sale refuză să meargă la război împotriva
tovarășilor lor, deoarece ei preferă să asculte de Dumnezeu și să sufere din

3
mâinile oamenilor sau guvernelor pământești mai degrabă decât să nu asculte de
Dumnezeu și să sufere distrugere completă. Să fie ținut minte că legea Atot
Puternicului Dumnezeu este supremă și mai presus de legile care sunt făcute sau
pot fi făcute de vreun guvern pământesc.
Toate națiunile „Creștinătății”, așa după cum se știe bine, au violat
legământul veșnic. Urmează un citat modern: Pentru scopul măriririi teritoriului
național și satisfacerea unui dictator, Italia poartă un război împotriva Abisiniei,
iar în ce privește războiul din Spania, organizația religioasă conducătoare de pe
pământ, adică Ierarhia Romano Catolică, nu doar că la aprobat, dar a ajutat și l-a
ațâțat. Sistemul papal este deci vinovat de ruperea legământului veșnic cu referire
atât la Abisinia cât și din Spania. Aceiași regulă se aplică cu privire la Germania și
atacurile ei din Austria și Cehoslovacia. Astăzi națiunile pământului sunt într-o
condiție de răutate și vai. Cu privire la aceste națiuni Dumnezeu declară:
„Pământul este de asemenea întinat sub locuitorii acestuia, fiindcă au încălcat
legile, au schimbat rânduiala, au rupt legământul veşnic.” (Isaia 24:5) Pedeapsa va
veni asupra acestor națiuni pentru ruperea legământului veșnic, așa cu Dumnezeu
spune mai departe: „De aceea blestemul a mâncat pământul şi cei ce locuiesc pe
el sunt pustiiţi; de aceea locuitorii pământului sunt arşi şi puţini oameni rămaşi.” -
Isaia 24:6.
Cei care compun marea mulțime trebuie acum să învețe care este voia lui
Dumnezeu cu privire la viață și sfințenia acesteia și, învățând, trebuie să o observe
ca să nu violeze legământul veșnic. Dumnezeu declară categoric că el singur este
sursa vieții. Nici o creatură nu poate lua viața din propria hotărâre, și cu scopul
pedepsirii altuia, fără a viola legământul veșnic. Lucifer a fost făcut suveranul
omului. El s-a răsculat împotriva lui Dumnezeu, l-a condus pe om la moarte, și de
aceea este scris categoric împotriva lui că el este un criminal. (Ioan 8:44) Diavolul
va fi distrus ultimul, împreună cu toate persoanele care deliberat au urmat
conducerea sa în a rupe legământul veșnic.

ANIMALE
Dumnezeu a creat animalele de pe câmp, păsările din aer și peștii din mare
și le-a dat lor viață. (Gen. 1:25) Viața acestora poate fi luată potrivit numai după
cum este prevăzut de legea lui Dumnezeu. Animalele și păsările sunt incluse în
legământul veșnic. „Şi eu, iată, întemeiez legământul meu cu voi şi cu sămânţa
voastră după voi; și cu fiecare creatură vie care este cu voi, dintre păsări, dintre
vite şi dintre fiecare fiară a pământului cu voi, de la tot ceea ce iese afară din arcă,

4
până la fiecare fiară a pământului.” (Gen. 9:9, 10) Noe a luat multe animale cu el
în arcă, ca ele să poată fi protejate ca să-și producă specia mai târziu. Când Noe a
adus aceste animale afară din arcă și le-a pus pe ele în libertate, ele s-au răspândit
repede pe pământ și s-au înmulțit repede și astfel au pus în pericol viața lui Noe și
a familiei sale. Pentru protecția omului și pentru siguranța animalelor de
asemenea, Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Şi teama de voi şi groaza de voi va fi peste
fiecare fiară a pământului şi peste fiecare pasăre a cerului, peste tot ce mişcă pe
pământ şi peste toţi peştii mării; în mâna voastră sunt ele predate.” - Geneza 9:2.
Frica și teama pe care animalele au avut-o pentru om le-a făcut să se țină în
afara căilor omului și nu ca să-l supere. În legea sa, Dumnezeu a prevăzut că omul
poate avea animalele drept hrană după cum el putea dispune, și le putea ucide în
acest scop. (Gen. 9:3-5) Dacă un om avea nevoie de un animal pentru hrană lui îi
era permis să-l ucidă, dar sângele acelui animal trebuia să-l verse pe pământ, nu
să-l mănânce, deoarece viața este în sânge și mâncarea sângelui este o violare a
legământului veșnic. Legea pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor prin Moise
susținea deplin această concluzie. Dumnezeu a specificat în acea lege ce trebuia
să facă vânătorul, iar această lege arăta că nimeni nu este îndreptățit să vâneze
animale sau păsări pentru sport, senzații tari sau aventură: „Și orice bărbat dintre
copiii lui Israel, sau dintre străinii care locuiesc temporar printre voi, care vânează
şi prinde orice fiară sau pasăre care poate fi mâncată, chiar el să îi scurgă sângele
şi să îl acopere cu ţărână. Pentru că el este viaţa întregii cărni; sângele acesteia
este pentru viaţa ei; de aceea am spus copiilor lui Israel: Să nu mâncaţi sânge de la
niciun fel de carne, pentru că viaţa întregii cărni este sângele ei, oricine îl
mănâncă să fie stârpit!” - Lev. 17:13, 14.
Urmează ca o certitudine că Diavolul a cauzat ca bărbații să violeze
legământul veșnic cu scopul ca să-i întoarcă de la Dumnezeu. După cum Satan
este un rebel, la fel el încearcă să-i facă per oameni rebeli. Fiul lui Noe, Ham a dat
naștere unui fiu și i-a pus numele Cuș. Nimrod era fiul lui Cuș. Nimrod a devenit
un rebel și un violator al legământului veșnic. Pentru că el este unul remarcabil
din timpurile de la început care a violat acel legământ, o mențiune este făcută
despre el în Scripturi. (Gen. 10: 6, 8-10) El era un criminal nestăpânit al animalelor
și al păsărilor.
Primul vânător uman menționat în Biblie este Nimrod. Uciderea de animale
prin Nimrod era făcută pentru defăimarea legii lui Dumnezeu și era făcută la
insistența lui Satan în scopul defăimării și ocărârii numelui lui Iehova. Nu este
corect Scriptural să spui, după cum au spus unii critici: „Păcatul lui și al oamenilor
care l-au urmat nu include uciderea nestăpânită de animale, iar Scriptura tace în

5
chestiune; însă păcatul lui Nimrod era doar închinarea la creatură în locul
Creatorului.” Cu privire la el este scris în Scripturi: „ Şi Cuş a născut pe Nimrod, el
a început să fie unul puternic pe pământ. El era un vânător puternic înaintea
DOMNULUI, de aceea s-a spus: Precum Nimrod, puternicul vânător înaintea
DOMNULUI.” (Gen. 10:8,9) Dacă Nimrod era numai un vânător care să câștige
hrana necesară, aceea cu siguranță nu i-ar fi făcut pe oameni să-l salute pe el ca
pe un puternic vânător „înaintea Domnului.”
Cuvântul „înainte”, din textul de mai sus, după cum este folosit în mod
obișnuit astăzi nu transmite gândul potrivit. Înțelesul corect a acelui cuvânt, însă,
furnizează o cheie care descoperă ce fel de om era Nimrod și arată că el era un
păcătos cu voia și intenționat și că unul din marile lui păcate era uciderea
animalelor prin violarea legământului veșnic. Alte traduceri a acestei Scripturi și
definiția cuvântului „înainte”, vor clarifica această problemă; și care urmează:
„Înainte” înseamnă „împotriva” (lui Iehova) (Septuaginta LXX); „spre sfidarea” (lui
Iehova) (Enciclopedia lui Fausset); „în opoziție cu, în sfidarea” (lui Iehova). (Biblia
Companion) O notă de subsol de la apendixul nr. 28 al Bibliei Companion spune
despre această chestiune:
„Nimrod a determinat omenirea să nu atribuie fericirea lor lui Dumnezeu, ci
că propria lui desăvârșire era sursa ei. Și în curând el a schimbat lucrurile înspre o
tiranie, gândind că nu era o altă cale de a-i dezvăța pe oameni de teama de
Dumnezeu, decât de a-i face pe ei să se sprijine pe propria lui putere.
„Targumul lui Ionatan spune: de la fondarea lumii nimeni nu a fost vreodată
găsit la fel ca Nimrod, puternic la vânătoare și în rebeliune împotriva Domnului.”
„Targumul de la Ierusalim spune: el era puternic a vânătoare și în răutate
înaintea Domnului, pentru că el era un vânător al fiilor oamenilor, iar el le-a zis:
„îndepărtați-vă de judecățile Domnului și aderați la judecățile lui Nimrod!” Așadar
este spus: „La fel ca (cum este) Nimrod de puternic; puternic la vânătoare, iar în
răutate în frunte.”
Interpretarea Caldeeană a lui 1 Cronici 1:10 spune: „Cuș a născut pe
Nimrod, care a început să domnească în răutate, pentru că el a vărsat sânge
nevinovat și s-a răsculat împotriva lui Iehova.”
„Nimrod era fondatorul Babilonului, care (simbolizează organizația lui Satan
și) aduce aminte de caracterul său ca fiind un mare împotrivitor al adevărului lui
Dumnezeu și al poporului Domnului.
„Noi nu putem să dăm greș în a vedea, prin Nimrod, prima încercare a lui
Satan de a ridica o domnie universală a oamenilor.”

6
 Numele lui Nimrod înseamnă „cel rebel” sau „el care domnește prin
rebeliune.” (vezi cartea Profeție, pag. 127, 129, 130; vezi de asemenea Bogăție,
pag. 95 (par.1), 100 (p.1), 168 (p.2). Prepoziția tradusă „înainte” înseamnă
„împotriva Domnului.” Nimrod era un ucigaș de oameni și animale. El i-a antrenat
pe oameni prin dificultăți ca ei să se poată bate cu succes împotriva animalelor și
al oamenilor. Dibăcia lui la vânătoare trebuia să coexiste cu valoarea din bătălie.
Vânătoarea și eroismul au fost legate de priceperea specială și naturală.” -
Enciclopedia lui McClintock și Strong vol. VII, pag. 109.
„Numele Nimrod înseamnă „îmblânzitorul leopardului.” Acest nume pare să
facă aluzie că Nimrod și-a câștigat faimă prin îmblânzirea calului și la fel din
folosirea acestuia la vânătoare, deci faima sa ca vânător s-a sprijinit mai ales pe
aceasta, că el a descoperit arta de a face din leopard un ajutor pentru el la
vânătoarea animale sălbatice.” - Cele două Babiloane de Hislop, pag. 24, 44.
Nimrod era un religionist. El și-a făcut un nume mare printre oameni prin
uciderea nestăpânită a fiarelor sălbatice, și astfel el i-a convins pe cei creduli să
privească la el ca la un Dumnezeu. El a organizat și a practicat religia, i-a făcut pe
oameni să practice formalismul sau religia, iar aceasta a făcut-o în scopul
întoarcerii oamenilor de le Iehova. Nimrod era instrumentul vizibil al Diavolului ca
să sprijine provocarea provocatoare a Diavolului față de Iehova. Nimrod a ucis
animalele din pădure ca să-și arate dibăcia și ca să-i impresioneze pe oameni cu
măreția sa, ca să poată primii aplauzele lor, ca el să poată obține controlul peste
popor și să-i atragă la el ca să-i folosească pentru scopul lui egoist de a susține un
război de cucerire. Uciderea lui nestăpânită a animalelor sălbatice nu a fost numai
pentru hrană și în armonie cu legea lui Dumnezeu și termenii legământului veșnic,
ci era înspre sfidarea lui Dumnezeu și cu scopul ruperii voite și premeditate a
legământului veșnic.
Exemplul stabilit de Nimrod a influențat oamenii din fiecare națiune de la
acel timp. Faptele incontestabile arată că o clasă de oameni care se răsfață în
vânătoarea animalelor sălbatice și a păsărilor numai pentru senzații tari și plăcere
egoistă care derivă de aici sunt de asemenea oameni care se răsfață și sunt
încântați de antrenamente militare, de purtarea războaielor și care apără războiul,
și că ei de asemenea sunt într-o mare măsură mari religioniști, dedându-se la
formalism și la lăudarea și adularea oamenilor, toate care sunt făcute în directă
opoziție față de Dumnezeu și spre sfidarea legii lui, care este prin urmare păcat.
Așadar apare clar că păcatul lui Nimrod și al susținătorilor săi include
uciderea nestăpânită a animalelor, împreună cu purtarea războaielor de cucerire
și uciderea de oameni; de asemenea preamărirea oamenilor și a face pe oameni

7
să se închine la oameni; de asemenea organizarea sa a politicilor ca să domnească
și să susțină un comerț ca să culeagă pe nedrept câștig personal. Scopul tuturor
acestora era și încă este să rețină atenția oamenilor asupra creaturilor umane de
a susține o clasă superioară și să întoarcă masele de la serviciul lor și devotament
pentru Atotputernicul Dumnezeu. Întreaga schemă este că Diavolul, aduce în
existență și pune în acțiune încurajarea provocării sale rele față de Iehova, ca el
să-i poată face pe toți oamenii să-l blesteme pe Dumnezeu. În scopul preamăririi
sale, Nimrod cu răutate a violat legământul veșnic prin uciderea nestăpânită a
oamenilor și a animalelor, iar prin acest mijloc oamenii creduli au fost înșelați, iar
aceasta a devenit un proverb cu privire la el că el era unul puternic și mare; așa
cum este scris: „El a început să fie puternic pe pământ.” (1 Cron. 1:10) „El era un
puternic vânător (ucigaș) în sfidarea lui Iehova.” (Gen. 10:8,9, Septuaginta.) Când
el și-a făcut un nume el a întemeiat o împărăție; „iar începutul împărăției sale a
fost Babel,” adică Babilon, iar aceea a fost spre sfidarea lui Iehova. (vs. 10) Din
timpul lui Nimrod toate națiunile au fost îmbătate cu vinul Babilonului, adică,
doctrinele rele ale organizației lui Satan, și așadar și-au îngăduit uciderea
nesăbuită a oamenilor și a animalelor și au persecutat crud pe cei care cu
adevărat au servit pe Dumnezeu și Împărăția sa. Cu privire la aceasta este scris:
„Fiindcă violenţa Libanului te va acoperi, şi distrugerea fiarelor, care te va îngrozi.”
- Hab. 2:17.
Poporul lui Iehova, atât rămășița cât și ionadabii, sunt în special interesați
acum de aceste adevăruri, deoarece ele descoperă pentru om metoda și
mijloacele prin care Satan a întors oamenii departe de Dumnezeu. Cei care s-au
învoit să facă voia lui Dumnezeu sunt acum, datorită creșterii luminii, extrem de
nerăbdători să cunoască cum se pot ei conforma voinței lui Dumnezeu, nu doar
într-un singur lucru, ci în toate. Ei au o dorință pătrunzătoare să onoreze numele
lui Dumnezeu și să-și arate iubirea lor pentru el prin ținerea sârguincioasă a
poruncilor lui. Ionadabilor, în special, fiindu-le poruncit să caute mila și dreptatea,
trebuie să fie acum sârguincioși să învețe ceea ce este drept. Văzând din Scripturi
că vânătoarea sau urmărirea de și uciderea animalelor și a păsărilor numai pentru
sport este greșită, datorită violării legământului veșnic, ei vor evita aceasta și
refuză să aibă orice de-a face cu așa numitul „sport” al vânătorii numai pentru
senzațiile tari pe care oamenii le obțin prin împușcarea păsărilor și al animalelor.
Dumnezeu va pedepsi fiecare națiune care a violat legământul său veșnic, ceea ce
înseamnă toate națiunile. Cei care s-au consacrat să facă voia lui Dumnezeu sunt
extrem de nerăbdători să evite facerea oricărui lucru care are chiar o tendință să
violeze voia exprimată a lui Dumnezeu. Dacă oamenii au nevoie de hrană, iar

8
animalele „curate” pot fi luate pentru acest scop, aceasta este în armonie cu voia
lui Dumnezeu ca ei să poată ucide și să mănânce carnea acestor animale curate și
păsări curate; dar nici unul cu adevărat consacrat lui Dumnezeu nu-și va permite
să se răsfețe în vânatul sau uciderea animalelor sălbatice sau al păsărilor numai
pentru așa numitul „sport” sau pentru senzații tari.

PROTECȚIE

Dumnezeu a prevăzut protecție pentru cei care-l iubesc și-l servesc. Cei care
au părăsit arca împreună cu Noe au numărat în total doar opt persoane, și ei au
fost unicele creaturi vii. Au existat numeroase animale pe care Noe le-a adus afară
din arcă cu el, iar aceste animale au străbătut imediat pământul și s-au înmulțit.
Pentru protecția omului Dumnezeu a pus frica sau groaza în mintea animalelor ca
ele să se poată teme sau îngrozi de om; așa după cum este scris: „Şi teama de voi
şi groaza de voi va fi peste fiecare fiară a pământului şi peste fiecare pasăre a
cerului, peste tot ce mişcă pe pământ şi peste toţi peştii mării; în mâna voastră
sunt ele predate.” - Gen. 9:2.
Aceasta înseamnă clar că omul când va ajunge aproape de animalele
sălbatice, aceste animale, având frică sau groază de om, vor fugi și vor scăpa de
om, iar aceasta a fost făcută pentru protecția animalelor și în special pentru
protecția oamenilor. Câțiva oameni nu se puteau proteja pe ei împotriva unui
mare număr de animale sălbatice. Groaza lor de om era protecția omului.
Diavolul a pus în mintea agentului său Nimrod ca să caute animalele și să le
ucidă. Când animalele au încercat să scape de Nimrod el le-a urmărit și le-a ucis. El
a antrenat și alți oameni ca să facă același lucru. El a ucis acele animale sălbatice
numai ca să-și demonstreze dibăcia sa și pentru a-l sfida pe Dumnezeu. În auto
apărare, și pentru propria lor siguranță, multe din animalele pădurii au devenit
rele și au învățat să atace omul. Astfel a fost că Diavolul, acționând prin oameni
răi asemenea lui Nimrod, a făcut ca animalele din pădure să devină rele. Dacă ar fi
fost ascultată porunca lui Dumnezeu de oameni, fără îndoială că leul, ursul, tigrul
și alte asemenea animale sălbatice nu ar fi devenit niciodată rele și periculoase
pentru oameni. Din timpul lui Nimrod, oamenii care s-au numit sportivi au vânat
animale sălbatice, au stat în așteptarea lor, le-au vânat, le-au ucis brutal și astfel
animalele din pădure și păsările sălbatice din aer au devenit dușmani mortali ai
omului deoarece vânătorii au devenit dușmanii lor mortali. Oamenii au umblat pe

9
nedrept în sălbăticie și au prins animale sălbatice și le-au îndepărtat din casa lor
naturală, le-au pus în prinsoare, ca grădinile zoologice și astfel le+au administrat o
pedeapsă crudă, iar scuza lor a fost că acestea satisfac curiozitatea și pasiunea
oamenilor. Iehova Dumnezeu nici odată nu a închis animalele sălbatice la zoo, dar
din contră, el s-a îngrijit de salvarea vieții lor în timpul potopului și de protecția lor
după potop prin includerea lor în legământul veșnic. Violarea legământului veșnic
cu privire atât la om cât și la animale a adus o mare supărare și suferință peste om
și peste animale la fel. Dumnezeu a asigurat pădurea ca și casă a animalelor
sălbatice, iar oamenii nu au nici o scuză sau justificare să mute animalele din casa
lor și să le închidă, nici nu au vreun drept să le ucidă nestăpânit și cu cruzime.
Exemplul comercial al lui Nimrod era de asemene violarea legii lui
Dumnezeu. Urmând acel exemplu, oamenii de atunci încoace au ucis cu
încăpățânare animalele cu care ei au putut face comerț cu pielea sau oasele lor.
Marile cirezi de bivoli care odată mișunau în sălbăticia din America au fost ucise
cu nestăpânire din motive comerciale. Elefanții, care au locuit în sălbăticia
pădurilor din India și alte locuri, au fost uciși cu nestăpânire cu scopul ca fildeșii
din colții acestora să fie folosiți pentru scopuri comerciale. Aceste lucruri au fost
inventate de Diavolul, iar scopul a fost și este să-i întoarcă pe oameni departe de
Dumnezeu. Dumnezeu a furnizat mijloace prin care omul să se poată proteja pe
sine și de asemenea ca animalele să poată fi protejate, dar oamenii cruzi urmând
conducerea Diavolului au întors oamenii departe de calea dreaptă.
În scopul asigurării hainelor sau a veșmintelor pentru Adam și Eva, Domnul
a făcut ca piei de animale să fie folosite. (Gen. 3:21). La construirea tabernacolului
„piei de antilopă” au fost folosite. (Exod. 26:14, Strong's) De asemenea pare sigur
că piei au fost folosite pentru haine și veșminte în printre israeliți. (Num. 31:20).
De asemenea, a fost necesar să ucidă animalele cu scopul ca să le i-a pielea
pentru un acoperământ sau veșmânt. Aceste scripturi, așadar, ar părea să justifice
deplin pe cineva care ucidea animale și le lua pielea în scopul de a-și asigura
hainele sau veșmintele necesare. Acolo unde aceste piei erau indispensabile în
acest scop de a lua viața animalului pentru asigurarea acestor haine sau veșminte,
nu este o violare a legământului veșnic. De asemenea luarea de vieții nu putea fi
restricționată pentru o persoană care folosea blănurile sau pieile, dacă acestea
puteau fi furnizate cum se cuvine pentru alții. În unele locuri oamenii au
împrejmuit pământurile lor și furajele pentru cerbi de pe păşunile lor și altă
vegetație, iar când acești cerbi sunt maturi și într-un sezon potrivit al anului, ei
sunt uciși pentru mâncare iar pieile lor folosite pentru alte scopuri indispensabile

10
pentru om. Aceasta nu este o violare a legământului veșnic, deoarece pare a fi în
mod clar conforme cu termenii legii lui Dumnezeu.

PENTRU HRANĂ
Oamenii pot în termeni legali să ucidă și să mănânce carnea animalelor,
păsărilor și a peștilor, dar sângele acestora ei nu trebuie să-l mănânce. Israeliții au
fost poporul de legământ al lui Iehova, pe care el l-a folosit să facă tipuri și umbre
a lucrurilor mai mari care vin. Statutele sau legile pe care el le-a dat Israeliților li
se aplicau doar lor, deoarece ei au fost poporul de legământ al lui Dumnezeu. În
capitolul unsprezece din Levitic, legea lui Dumnezeu specifica care animale au fost
curate pentru ca Israeliții să le mănânce. Pintre animalele menționate au fost
porcii, după cum urmează: „și porcul, deşi are unghia despicată şi este cu copită
bifurcată, totuşi el nu rumegă hrana; este necurat pentru tine.” - Lev. 11:7.
Notați accentul din această scriptură de pe cuvântul „pentru tine.” Un
statut similar guverna mâncatul iepurelui de câmp. Urmează că aceste animale nu
au fost necurate pentru toate creaturile umane, datorită folosirii cuvântului
„pentru tine.” Alte popoare în general au mâncat carne de porc și de iepure de
câmp. Slănina și șunca constituie hrana multor oameni. Nu este o violare a
legământului veșnic să mănânci o astfel de hrană. Legământul veșnic, aplicat la
omenire în general, spune cu privire la mâncatul de carne: „Fiecare lucru ce mișcă
și trăiește va fi mâncare pentru voi; precum și iarba verde, v-am dat toate
lucrurile.” - Gen. 9:3.
Acea prevedere a legii lui Dumnezeu a fost făcută anterior legământului cu
Israel și ea rămâne pentru totdeauna. Legământul lui Dumnezeu cu Israel a fost
făcut pentru scopul specific de a păstra acea națiune în rânduri și sub protecție
până la venirea lui Cristos Isus. (Gal. 3:19) Când Cristos Isus, națiunea lui Israel s-a
sfârșit. (Rom. 10:4) „Ștergând înscrisul rânduielilor... şi l-a luat din cale, pironindu-l
pe crucea lui [lemn].” (Coloseni 2:14) Apare din ceea ce urmează, că mâncatul
porcilor, de exemplu nu este o violare a legământului veșnic în măsura în care
Creștinii și „marea mulțime” sunt implicați: „De aceea nu lăsaţi pe nimeni să vă
judece datorită mâncării, sau datorită băuturii, sau în respectarea unei sărbători,
sau a lunii noi, sau a sabatelor, care sunt o umbră a lucrurilor care vor veni; dar
trupul este al lui Cristos.” - Col. 2:16, 17.
În scopul ca persoanele sincere să nu sufere de confuzie cu privire despre
lucrurile pe care să le mănânce, scriitorul inspirat al Scripturilor spune în
continuare: „Acum spiritul spune în mod clar că, în timpurile din urmă, unii se vor

11
depărta de credinţă, dând atenţie spiritelor amăgitoare şi doctrinelor dracilor...
Oprind să se căsătorească şi poruncind să se abţină de la mâncăruri, pe care
Dumnezeu le-a creat pentru a fi primite cu mulţumire de cei ce cred şi cunosc
adevărul. Pentru că fiecare creatură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de
refuzat, dacă este primit cu mulţumire, Fiindcă este sfinţit prin cuvântul lui
Dumnezeu şi prin rugăciune.” (1 Tim. 4:1, 3-5) (Vezi de asemenea Efeseni 2: 15,
16) Termenii legământului legii evreiești ce oprea mâncatul de porci, iepuri sau
iepuri de câmp nu se aplică la Creștini sau la alții în acest timp. Sunt anumite pe
care cineva are grijă să nu le mănânce, cum ar fi sconcsul. Legământul veșnic, care
se aplică la toți oamenii interzic mâncarea sângelui animalelor; iar motivul este
dat: deoarece viața este în sânge. În Levitic 22:8 este scris: „Ceea ce moare de la
sine, sau este sfâşiat de fiare, să nu mănânce pentru a nu se pângări în aceasta: Eu
sunt DOMNUL.” Evident această lege se va aplica la toate persoanele și la toate
animalele care mor, așa cum este declarat, din cauză că sângele animalului nu
este vărsat ci rămâne în carne, și prin urmare nu putea fi mâncată în mod legal.
Legat de aceasta, notați sfatul apostolilor pentru Creștini și ceilalți ce ar trebui și
ce nu ar trebui să mănânce: „Întrucât am auzit că unii care au ieşit dintre noi v-au
tulburat prin cuvinte, subminându-vă sufletele, zicând: Să fiţi circumcişi şi să ţineţi
legea; cărora nu le-am dat vreo astfel de poruncă; Fiindcă i s-a părut cuvenit
Duhului Sfânt şi nouă, să nu vă încărcăm cu nicio greutate mai mare decât aceste
lucruri necesare: Să vă feriţi de cele sacrificate idolilor şi de sânge şi de animale
sugrumate şi de curvie; de care dacă vă păziţi, bine veţi face. Fiţi sănătoşi.” - Fapte
15:24, 28; 29.
Regula guvernatoare cu referire la luarea vieții animalelor poate fi însumată
în aceste cuvinte: animalele pot fi ucise pentru mâncare, dar sângele nu poate fi
mâncat. Omul care merge cu arma sa ca să ucidă cu voia animale numai pentru
sport sau senzația de a le împușca violează legământul veșnic. Un creștin sau un
ionadab, așadar, nu se va angaja deliberat și nesăbuit la uciderea de animale, fiare
sau pești numai pentru sport sau senzația de a face așa.

SACRIFICII
Dumnezeu a poruncit israeliților să sacrifice anumite animale curate, iar
uciderea lor pentru acel scop, desigur, era drept și potrivit. (Exod 12:5-7) Astfel
Dumnezeu prezicea că sângele de sacrificiu al lui Isus Cristos va face o ispășire
pentru păcatele oamenilor.

12
 Dar uciderea acestor animale nu putea fi făcută de oricine, iar victimele nu
puteau fi oferite de oricine. Sacrificiul trebuia adus și oferit într-un mod potrivit
după cum era prescris de Domnul: „Şi DOMNUL i-a vorbit lui Moise, zicând:
Vorbeşte lui Aaron şi fiilor săi şi tuturor copiilor lui Israel şi spune-le: Acesta este
lucrul pe care DOMNUL l-a poruncit spunând: Orice bărbat din casa lui Israel, care
înjunghie un bou sau miel sau capră, în tabără, sau îl înjunghie în afara taberei, și
nu îl aduce la uşa tabernacolului întâlnirii, pentru a aduce un dar DOMNULUI
înaintea tabernacolului DOMNULUI, sânge să i se impute acelui bărbat; el a vărsat
sânge [al unei fiare să nu-i accepte moartea]; şi acel bărbat să fie stârpit din
mijlocul poporului său; Pentru ca aceşti copii ai lui Israel să îşi aducă sacrificiile, pe
care le aduce în câmp deschis, da, ca ei să le aducă DOMNULUI, la uşa
tabernacolului întâlnirii, la preot şi să le ofere ca ofrande de pace DOMNULUI.
„Pentru că viaţa cărnii este în sânge; şi vi l-am dat pe altar pentru a se face
ispăşire pentru sufletele voastre, pentru că sângele este cel ce face ispăşire
pentru suflet. De aceea am spus copiilor lui Israel: Niciun suflet dintre voi să nu
mănânce sânge, nici vreun străin care locuieşte temporar printre voi să nu
mănânce sânge.” - Levitic 17:1-5; 11,12.
În repetate rânduri Dumnezeu a accentuat acest adevăr, că viața îi aparține
exclusiv lui și așadar nici o viață nu poate fi luată în mod potrivit când aceasta este
făcută prin ne ţinerea în seamă a legii lui Dumnezeu. Prezicând scopul său de a
răscumpăra rasa umană prin sângele de sacrificiu al Întâiului său născut, Isus
Cristos, Dumnezeu a poruncit că primul născut al animalelor corespunzătoare
pentru sacrificiu vor fi sacrificate pentru Domnul: „Să sfinţeşti pentru DOMNUL
Dumnezeul tău pe toţi întâi-născuţi de parte bărbătească din cireada ta şi din
turma ta... Să îl mănânci înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău an după an, tu şi
casa ta, în locul pe care îl va alege DOMNUL.” - Deutronom 15:19; 20.
Primul născut al animalelor ne acceptate pentru sacrificiu trebuiau să fie
răscumpărate cu un miel, adică un animal potrivit pentru sacrificiu. Dacă primul
născut nu era răscumpărat după cum era prevăzut de lege, atunci acesta era
potrivit și legal să fie ucis ca prim născut nerăscumpărat: „Că vei pune deoparte
pentru DOMNUL tot ceea ce deschide pântecele şi fiecare întâi născut care vine
de la un animal pe care îl ai; cei de parte bărbătească vor fi ai DOMNULUI. Și
fiecare întâi născut al unui măgar să îl răscumperi cu un miel; şi dacă refuzi să îl
răscumperi, atunci să îi rupi gâtul; şi tot întâiul născut al omului între copiii tăi să îl
răscumperi.” (Exod 13:12, 13) „Tot ce deschide pântecele este al meu; şi fiecare
întâi născut între vitele tale, fie bou sau oaie. Dar să răscumperi pe întâiul născut
al măgăriţei cu un miel; şi dacă nu îl răscumperi, atunci să îi frângi gâtul. Să

13
răscumperi pe tot întâiul născut dintre fiii tăi. Şi niciunul să nu se arate înaintea
mea cu mâna goală.” (Exod 34:19, 20) Aceasta arată că animalele trebuie să fie
tratate sau folosite în acord cu legea lui Dumnezeu și orice tratament contrar legii
sale este un păcat. De la timpul sacrificiului lui Isus, anti tipul, nu mai sunt motive
pe mai departe să folosim animale pentru sacrificiu.

ANIMALE DISTRUGĂTOARE
Animalele pot fi ucise sub alte circumstanțe care sunt în conformitate cu
termenii legământului după cum urmează: animalele care le rănesc pe altele sau
ucid o creatură umană trebuie să fie ucise (Exod 21:28); sau, dacă animalul
distruge proprietatea cuiva, va fi ucis în mod potrivit un astfel de animal și aceasta
nu constituie o rupere a legământului veșnic. „Prindeţi-ne vulpile, vulpile mici,
care strică viile, căci viile noastre sunt în floare.” (Cântarea cântărilor 2:15) Astfel
este fixată regula că animalele care distrug hrana omului și proprietatea pot fi
prinse, adică ucise. Animalele sau păsările care sunt găsite distrugând recoltele
fermierilor sau a grădinarilor pot fi ucise; iar aceasta este pentru protecția omului
și nu este o violare legământului veșnic.
De asemenea Dumnezeu a determinat o valoare cu privire la viața
animalelor sălbatice de pe câmp și din pădure. Viețile lor aparțin lui Dumnezeu,
iar ele nu sunt pentru a fi vânate fără milă și ucise fără motiv. Astfel urmărirea
animalelor sălbatice și uciderea lor nejustificată este în întregime în afara
acordului dintre legea lui Dumnezeu pentru om, adică: „domniţi peste peştii mării
şi peste păsările cerului şi peste fiecare vieţuitoare ce se mişcă pe pământ.”
(Geneza 1:28) Că este în armonie cu voia lui Dumnezeu să se vâneze animale și
păsări ca să fie folosite pentru mâncare este făcută sigură de legea sa (Levitic
17:13; Gen. 27:3-5); dar numai carnea lor trebuie mâncată, nu și sângele lor; și
aceasta dovedește că uciderea numai pentru senzații tari sau plăcerea de a
împușca animale sau păsări este greșit.

STUDIU
Rugăciunea fiecărei persoane cu bună voință față de Dumnezeu este
aceasta: „Învaţă-mă judecată bună şi cunoaştere, căci am crezut poruncile tale.”
(Psalmi 119:66) Oamenii lumii caută banii și puterea pe care banii le-o aduc. Omul
care este înțelept urmează cursul pe care Domnul l-a marcat pentru el să-l
urmeze: „Primește instruirea mea, și nu argintul; și cunoștința mai degrabă decât
aurul ales.” (Prov. 8:10) Sfatul apostolului credincios este: „Studiază să te arăți

14
aprobat de Domnul.” (2 Tim. 2:15) „Fleacurile” proclamate de „înalții critici”, care
se gândesc să-și arate propria lor măreție, nu constituie „cunoștință”, în acord cu
înțelesul Scripturilor. Religia și exercitarea acesteia i-a ținut pe oameni în
ignoranță cu privire la scopul lui Dumnezeu și prin urmare lipsiți de adevărata
cunoștință. Sfârșitul religiei este acum aproape și toți care doresc dreptatea vor fi
sârguincioși să învețe adevărul, vor căuta astfel cunoștința pe care Cuvântul lui
Dumnezeu o împarte. Persoanele cu bună voință față de Dumnezeu vor abandona
repede religia și vor căuta cunoștința conținută de Cuvântul lui Dumnezeu în
legătură cu el, Regele său și Împărăția sa. Când Dumnezeu le poruncește să caute
dreptatea și mila, aceea înseamnă că ei vor fi nerăbdători să învețe și sârguincioși
să învețe ceea ce este drept; iar acea informație se găsește numai în Scripturi.
Persoanele cu bună voință care vor constitui marea mulțime vor fi sârguincioase
să învețe despre Împărăție. Asemenea oamenilor credincioși din vechime, toate
persoanele cu bună voință acum doresc o guvernare a dreptății și a păcii. Tuturor
acestora Domnul le spune: „De aceea acum daţi-mi ascultare, copiilor, căci
binecuvântaţi sunt cei ce ţin căile mele. Ascultaţi instruirea şi fiţi înţelepţi şi nu o
refuzaţi. Binecuvântat este omul care mă ascultă, veghind zilnic la porţile mele,
aşteptând la stâlpii uşilor mele. Fiindcă oricine mă găseşte, găseşte viaţă şi va
obţine favoarea DOMNULUI.” - Proverbe 8:32-35.

15