Functiile limbajului (ROMAN JAKOBSON)

Relatia dintre acesti factori ai comunicarii verbale este, conform lui Roman
Jakobson, urmatoarea: "Cel care se adreseaza (emitatorul) trimite un mesaj
destinatarului (receptorul). Pentru ca mesajul sa-si îndeplineasca functiunea, el are
nevoie de un context la care se refera (sau, într-o nomenclatura mai echivoca, de
unreferent), pe care destinatarul sa-l poata pricepe si care sa fie sau verbal sau
capabil de a fi verbalizat; de un cod, întru totul sau cel putin partial, comun atât
expeditorului cât si destinatarului (sau, cu alte cuvinte, comun celui care codeaza si
celui care decodeaza); în fine, are nevoie de contact, conducta materiala sau legatura
psihologica între cei doi, care le da posibilitatea sa stabileasca si sa mentina
comunicarea". (Idem, p.88)
Fiecare dintre acesti sase factori determina o alta functie a limbajului.

Pornind de la analiza relatiei de comunicare, Roman Jakobson deduce sase

functii ale limbajului, între care exista o relatie complexa: "Desi distingem sase
aspecte esentiale ale vorbirii, ar fi greu sa gasim vreun mesaj verbal care sa
împlineasca numai o singura functiune. Diversitatea nu rezida în monopolul uneia
dintre aceste multiple functiuni, ci în ordinea ierarhica diferita a functiunilor.
Structura verbala a unui mesaj depinde în primul rând de functiunea
predominanta".(Lingvistica si poetica, în Probleme de stilistica, 1964, p. 88.)

Pe scurt, aceste functii sunt urmatoarele:

1. Functia emotiva sau expresiva, concentrata asupra reflectarii starii
sufletesti a emitatorului de mesaj. Ea are tendinta sa produca impresia unei anumite
emotii, fie adevarate, fie simulate. Stratul pur emotiv al limbajului este reprezentat
mai ales de interjectii, precum si prin sunete cu valori asemanatoare în cuprinsul
cuvintelor sau altor unitati de limbaj (sintagme, propozitii si fraze). În cadrul codului
gestual al actorilor, de exemplu, exista un întreg arsenal de aceasta natura, care,
combinat cu resursele codului lingvistic, multiplica si mai mult varietatea acestor
mijloace de comunicare. (Roman Jakobson da exemplul unui actor din Moscova care
a format patruzeci de masaje diferite din expresia asta-seara, pronuntând cuvintele
respective conform fiecarei situatii emotionale).
2. Functia conativa, orientata predominant catre receptorul de mesaj (destinatar),
cu tendinta de a-l provoca, de a-i impune ceva. Vocativul si imperativul sunt formele
cele mai expresive ale acestei functii.
3. Functia referentiala (denotativa sau cognitiva), orientata predominant
catre sensul exact al mesajului. Ea se distinge în cadrul lingvistic prin valoarea pur
notionala, referentiala a cuvintelor. Informeaza despre ceva sau cineva, despre o a
treia persoana.
4. Functia fatica este preocupata de mentinerea contactului de comunicare
prin formule ca : "Alo, ma auzi?", "Ma întelegi bine?", prin dialoguri care repeta
mereu aceeasi idee. Mesajul serveste la stabilirea comunicarii, la prelungirea sau la
întreruperea ei, el controleaza cum functioneaza canalul si circuitul, atrage atentia
interlocutorului sau confirma faptul ca acesta ramâne în continuare atent.
("Ascultati?")
5. Functia metalinguala explica interlocutorului codul folosit. Ea are rolul de
comentariu si control al codului, prin întrebari referitoare la acesta, functie
predominanta la copii si cei ce învata o limba straina: "Ce este de spus?", "Vedeti ce
vreau sa spun?" etc.
Metalimbajul este folosit cu scopul de a explica un cuvânt, de a preciza un sens:
"Adica...", "Nu asta am vrut sa spun", "Într-adevar, de asta este vorba", "Dati-mi voie
sa va explic", "Nu înteleg nimic din ceea ce spuneti", "Glumiti...?" etc. Dictionarul cu
definitiile, sinonimele si antonimele sale nu este altceva decât o culegere de
metalimbaje.

6. Functia poetica este orientata catre adâncimea mesajului, privit în toata

complexitatea lui. Aceasta functie este considerata de Jakobson o functie dominanta
a limbajului uman, ea nu se reduce numai la sfera poeziei sau a artei în general, ci
îmbratiseaza întreaga comunicare umana: "Orice încercare de a reduce sfera functiunii
poetice numai la poezie sau de a limita poezia numai la functiunea poetica ar duce la
o simplificare excesiva si înselatoare. Functiunea poetica nu este singura functiune a
artei verbale, însa este functiunea ei dominanta, determinanta, pe când în toate
celelalte activitati verbale ea se manifesta doar ca un element constitutiv, subsidiar,
accesoriu". (op. cit., p. 93.) Pentru Jakobson, "studiul lingvistic al functiunii poetice
trebuie sa depaseasca limitele poeziei, iar pe de alta parte, studiul lingvistic al poeziei
nu se poate limita la functiunea poetica". (Idem, p.94)
Functiile elementelor comunicarii :
a) Emitator: functie emotiva
(emitatorul este cel care transmite mesajul unui receptor; functia emotiva se concretizeaza
in selectia informatiei pe care emitatorul o operaza in realitateainconjuratoare).
b) Receptor: functie conativa
 (receptorul este cel caruia i se adreseaza mesajul emitatorului,adica el este cel care
primeste o informatie, astfel se concretizeaza functia conativa sau decunoastere. Efectul
mesajului se masoara intr-un raspuns verbal/ scris sau comportamental);
c) Contextul: functie referentiala
(contextul este situatia in care are loc transmiterea mesajului;functia referentiala se refera
la obiectul comunicarii-respectiv referentul- adica elementulrealitatii selectat de emitator pentru
continutul mesajului);
d) Codul: functie metalingvistica
(alcatuirea mesejului presupune utilizarea unor semne comuneemitatorului si
receptorului; semnele comune alcatuiesc codul; codul contine semne verbalesi/sau semne
nonverbale)
e) Canalul: functie fatica
(comunicarea dintre emitator si receptor presupune stabilirea unuicontact; functia fatica se
realizeaza prin semne verbale-formele de salut-sau nonverbale-privire,gesturi, miscari ale capului
etc)