Sunteți pe pagina 1din 2

Ce evaluează notele

Pornind strict de la “Ce evaluează notele” putem creă două perspective și anume:
-Ce anume evaluează notele: inteligență, acumularea informațiilor, capacitatea
exprimării etc.
-Cum evaluăm corectitudinea notelor, obiectivitatea cât mai mare în acordarea notelor,
corectitudinea acestora din punct de vedere al criteriilor de evaluare, posibilitatea elevilor de a
progresa de la note mici până la cele mai mari etc.
Având în vedere prima perspectivă consider că notele pot evalua foarte multe
capacitatati, abilități și performanțe ale elevilor. Prin note și criteriile de acordare a acestora
profesorul poate determin sau află diferite caracteristici ale elevilor. De exemplu în cadrul
unei ore în care profesorul face o evaluare orală a tuturor elevilor unei clase el poate află care
elevi sunt mai siguri pe ei în timpul unei prelegeri, cine sunt cei care datorită emoțiilor nu pot
susține un discurs în față unui public sau cât de capabili sunt elevii să administreze situațiile
dificile prin modul de abordare a discuțiilor în diferite contexte. Prin multiple tehnici și
contexte profesorul poate află dacă elevii săi au capacitatea de a formulă răspunsuri pe bază
informațiilor acumulate în timp sau pur și simplu oferă răspunsurile standard, învățate
mecanic.
De asemenea evaluarea prin note poate fi raportată la diferite criterii cum ar fi
evaluarea la nivelul clasei. Performanță unui copil este raportată la performanțele celorlalți
copii din clasă. De exemplu, un profesor care susține cursuri la două clase în care una are
elevi cu performanțe mai scăzute față de a două nu va putea evalua copiii din prima clasă
raportându-se la performanțele copiilor din a două. Tot prin raportarea notelor la nivelul
claselor profesorul îi poate determină pe elevi să concureze cu restul claselor pentru a obține
rezultate cât mai bune
Prin notele obținute de elevi profesorul își poate determină propria performanță. Dacă
notele elevilor cresc în timp, atunci profesorul are garanția că modul sau de predare și
interacțiune cu copii le trezește interesul acestora pentru materia lui și totodată siguranță că
aceștia au înțeles și învățat materia.
Notele oferă profesorului și o evaluare a deprinderilor elevilor. Prin teste practice
profesorul poate descoperi caracteristicile speciale ale fiecărui copil precum și modul în care
se descurcă în situații noi.
Evaluarea metodelor de predare-învățare. Profesorul poate folosi diferite metode la
clasă și pe bază notelor obținute de elevi determină care este metodă cea mai bună.În acest caz
metodele cele mă adecvate pot fi distincte de la o clasă la altă. O metodă prin care elevii de la
o clasă au obținut note mari nu poate garanta succesul și la alte clase
Trecând peste aceste aspecte sunt totuși de părere că notele nu reflectă o pregătire
pentru viață reală. Nu poate spune nimeni că o notă bună nu oferă satisfacție, împlinire de șine
sau poate chiar o bursă.Sistemul de învățământ însă nu îi pregătește pe copii pentru viață
reală. Materia este veche precum și metodele de predare iar o notă acordată pentru ceva care
în trecut era folositor nu poate garanta o pregătire pentru viitorul copiilor de acum. Nu trebuie
să generalizam deoarece sunt și profesori care încearcă din greu să se adapteze la prezent însă
din păcate sunt prea puțini. Materia este din ce în ce mai plictisitoare pentru copiii care sunt
din ce în ce mai mulți “vanatori de note” , însă această dorință a lor de a obține note cât mai
bune cu muncă cât mai puțină le poate creă o iluzie asupra realității în care trebuie să
muncești din greu pentru a obține ceva.
O altă problemă este modul în care profesorii acordă notele iar aici putem vorbi de
două categorii de profesori: cei care acordă note mari foarte ușor și cei care acordă elevilor
note mari foarte rar. Este evident faptul că în ambele cazuri notele elevilor nu reflectă
adevărată capacitate a acestora. Consider totuși că profesorii care acordă cu greu o notă mare
îi determină pe elevi să muncească mai mult lucru care îi face să fie mai responsabili.
În ce privește evaluarea corectitudinii notelor lucrurile stau diferit. În calitatea să de
cadru didactic profesorul trebuie să fie cât mai echilibrat în acordarea notelor și să fie
influențat cât mai puțin de subiectivism. Sunt dese cazurile în care profesorii au “elevi
preferati” pe care îi păsuiesc dacă aceștia nu au învățat lecția sau nu au făcut temă pe motivul
că ei sunt elevi buni care au note mari și că tot efortul din urmă îi face să merite un răgaz. În
acest timp restul elevilor care sunt sancționați pentru orice abatere se pot simți discriminați
pierzându-și astfel interesul pentru materia respectivă. Astfel, soluția în acest caz ar fi că
profesorul să fie imparțial.
Tot aici trebuie menționați și profesorii care acordă note elevilor raportându-se la
notele acestora de la celelalte discipline de studiu.Astfel dacă un elev are note mici la restul
materiilor profesorul îi va acordă o notă mică și invers indiferent dacă elevul merită o notă
mai mare sau mai .
Un profesor trebuie fie echilibrat obiectiv relația cu elevii .El trebuie stabilească
clar criteriile de evaluare elevilor le aplice întocmai pentru elevii fie tratați mod egal își
cunoască cu adevărat cunoștințele pentru ști care lacunele pe care trebuie le elimine.

S-ar putea să vă placă și