Universitatea Danubius, Galați

Facultatea de Drept
Anul I ID
Student: Vlad Mirela-Daniela

Curs: Drept constituțional și instituții politice I

TEMA 2

Realizează o analiză comparativă (2/3 pagini) între principalele forme de guvernământ

(monarhie vs republică) ale țării noastre de-a lungul timpului.

Modul în care sunt constituite organele supreme și funcționează acestea întrun stat, se
numește formă de guvernământ. O clasificare generală a formelor de guvernământ este
republica și monarhia.
Forma de guvernământ din perioadele antice este monarhia, care este un sistem politic
în care puterea este simbolizată de o singură persoană numită monarh. În anul 1866, mai exact
în constituția din 29 iunie 1966 puterile în stat erau organizate pe baza principiului separației
în legislativă, executivă și judecătorească. Puterea executivă fiind exercitată de către domnitor
și reprezentanța națională, care se forma din Senat și Adunarea Deputaților, iar orice lege
trebuia aprobată și adoptată cu acordul celor trei ramuri ale puterii.
O altă formă de guvernământ este republica, care este o formă de organizare statală
sau o formă de stat în care suveranitatea aparține poporului, iar puterea executivă este
exercitată de către cetățeni aleși pe o perioadă determinată de timp. Această formă de
guvernămînt nu prea este întâlnită în antichitate și feudalism, aceasta fiind caracteristică
timpurilor moderne și a celor contemporane. Reprezentanții sunt aleși după proceduri
electorale. Președintele republicii este ales fie direct prin vot universal, fie de către parlament.
În funcție de modalitatea alegerii republicile se împart în două categorii parlamentare sau
prezindențiale.
Privind în linii generale principalele repere ale istoriei formelor de guvernământ a
României observăm evoluţia formei de guvernământ care a exprimat întreaga istorie a
poporului român de la formarea statului unitar român (1859), până în prezent. În acest sens
potrivit Statutului lui Cuza (1864) puterile publice erau încredinţate: „ Domnului, unei
Adunări Ponderatice şi Adunării Elective”, „ domnia” caracterizând deci instituţia de şef de
stat. Constituţia din anul 1866 reglementează monarhia ca formă de guvernământ stabilind
ereditatea în linie descendentă directă, legitimitatea cu excluderea copiilor nelegitimi,
primogenitura, masculinitatea, cu înlăturarea urmaşilor de sex feminin. După proclamarea
Regatului (1881) domnul „ ia pentru sine şi moştenitorii săi, titlul de Rege al României”.
Monarhia este menţinută şi de Constituţiile din 1923 şi din 1938.
Forma monarhică a fost înlocuită cu forma republicană de guvernământ prin Legea
nr.363 din 30 decembrie 1947. Republica a fost consacrată prin Constituţiile din anii 1948,
1952 şi 1965. După revoluţia din decembrie 1989, prin Decretul-lege nr.2 s-a reafirmat forma
de guvernământ republicată, iar potrivit legislaţiei s-a instituit funcţia de Preşedinte al
României. Constituţia actuală a României prin articolul 1 stabileşte că forma de guvernământ
a statului român este republica. Preşedintele României este ales prin vot universal, direct şi
liber exprimat, nu este subordonat Parlamentului şi este şef al executivului alături de primul
ministru.
Aceste succinte consideraţii în plan juridic sunt necesare pentru a permite o scurtă
analiză din punct de vedere istoric, dar şi prin implicaţiile sociale şi, politice pe care le
comportă, a formelor de guvernământ: monarhia constituţională şi republica în România,
alegând ca repere istorice în mod deosebit Constituţiile din 1866 şi 1923, Legea nr.363 din 30
decembrie 1947, precum şi actele cu valoare constituţională, inclusiv legile fundamentale care
după această dată au consfinţit ca formă de guvernământ, republica.
Abolirea monarhiei şi proclamarea Republicii Populare Române la 30 decembrie 1947
au fost consacrate prin Legea nr.363 din 30 decembrie 1947. În articolele 1 şi 3 este
reglementată noua formă de stat. Astfel se consacră desfiinţarea formei monarhice de
guvernământ, instituindu-se ca formă de stat Republica Populară.
În plan istoric monarhia constituţională ca formă de guvernământ este identificată în
România cu existenţa unui regim politic democratic. Spre deosebire Republica în perioada
interbelică se caracterizează prin existenţa unui regim politic de tip totalitar cu anularea
garanţiilor specifice statului de drept.
Conform articolului 1 alineat 2 din Constituţia României în vigoare consacră: „Forma
de guvernământ a statului român este republica”.Dispoziţiile articolului 152 alineat 1 din
Constituţie stabilesc că nu poate forma obiectul revizuirii Legii fundamentale, printre altele,
„forma republicană de guvernământ”.
Analizând modul de exercitare în concret a puterii statale în perioada postdecembristă
tendinţa autorităţilor executive centrale cu deosebire la nivelul Şefului de stat şi al Guvernului
de a interpreta dispoziţiile constituţionale şi de a desfăşura o activitate decizională de natură
politică în sensul denaturării instituţiilor democratice. Consecinţa unei astfel de guvernări a
dus la crearea unor dezechilibre sociale şi economice importante şi chiar instituţionale şi mai
grav la desconsiderarea unor valori şi drepturi fundamentale esenţiale consacrate
constituţional, în mod deosebit a caracterului social al statului.
Realitate socială, economică şi politică conduce inevitabil la reflecţii în legătură cu
viabilitatea actualului sistem de organizare politică a statului bazat pe „republica semi-
prezidenţială”.
Benjeamin Constant, unul dintre legiuitorii doctrinei liberale, sublinia necesitatea ca
şeful statului să aibă un rol politic neutru, să nu fie implicat în acte de guvernare şi să exercite
efectiv medierea între puterile statului. La data când autorul a scris celebra lucrare „Despre
libertate la Antici şi la Moderni”, acesta îşi exprima adeziunea faţă de forma de guvernământ
monarhie constituţională, deoarece monarhul putea îndeplini rolul constituţional pe care
Benjeamin Constant îl preconiza. Redăm pentru acurateţea argumentării câteva din ideile
celebrului profesor: „Puterea executivă, cea legislativă şi cea judecătorească sunt trei
resorturi care trebuie să coopereze, fiecare în domeniul său, la mişcarea generală: dar când
aceste resorturi stricate se încurcă între ele, se ciocnesc şi se împiedică unul pe altul, e
necesară o forţă care să le pună la locul lor. Forţa aceasta nu se poate afla în vreunul dintre
resorturi, căci i-ar servi la distrugerea celorlalte. Ea trebuie să se afle în afara lor, să fie
oarecum neutră, pentru ca acţiunea să se exercite neapărat pretutindeni unde e nevoie ca ea
să se exercite şi pentru ca ea să fie protectoare, separatoare, fără a fi ostilă. Monarhia
constituţională creează această putere neutră în persoana şefului statului. Adevăratul interes
al acestui şef nu e deloc acela ca una dintre puteri să o răstoarne pe cealaltă, ci ca ele să se
sprijine una pe alta, să se înţeleagă şi să acţioneze de comun acord”.
Esența problemei pentru un stat de drept democratic și social nu se referă nepărat la
forma de guvernământ pe care o adoptă, ci la rolul și atribuțiile șefului de stat, indiferent de
consacrarea republicii sau monarhiei ca formă de guvernământ.