UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

TEOLOGIE PASTORALĂ

Liturghia creștină în primele trei veacuri

PROFESOR COORDONATOR: STUDENT:

PR. LECT. UNIV. DR. MIRCEA OROS MARIAN TCACIUC

CLUJ-NAPOCA
2019
Liturghia, jertfa Legii celei Noi

Central activităţii răscumpărătoare a Mântuitorului în lume îl constituie

patimile şi moartea Sa pe Cruce, adică jertfa sângeroasă adusă de El pentru
mântuirea lumii. Aceasta s-a adus o dată pentru totdeauna dar pentru ca toate
generaţiile viitoare de credincioşi de pretutindeni să se poată împărtăşi din roadele
ei binefăcătoare, Mântuitorul ne-a lăsat un mijloc de a o face veşnic prezentă în
lume prin întemeierea Jertfei celei Noi, care avea să se aducă de aici înainte
pururea în Biserica Sa, în locul jertfelor Legii Vechi1
Urmând poruncii Mântuitorului: "aceasta să faceţi întru pomenirea Mea!",
creştinii s-au adunat încă de la începutul Bisericii, în zi deDuminică, într-un anumit
loc, să comemoreze învierea Domnului şi să celebreze a doua Sa venire, săvârşind
Taina Euharistiei, instituită de El însuşi. În Epistola lui Barnaba, scrisă la sfârşitul
secolului I, se spune: "De aceea, sărbătorim cu bucurie ziua a opta, după sâmbătă,
în care Hristos a înviat şi, după ce S-a arătat, S-a înălţat la ceruri"2 , iar Învăţătura
celor doisprezece Apostoli îndeamnă: "Când vă adunaţi în duminica Domnului,
frângeţi pâinea şi mulţumiţi, după ce mai întâi v-aţi mărturisit păcatele voastre, ca
jertfa voastră să fie curată".2
Centrul şi cununa cultului ortodox este Sfânta Liturghie. Aici se realizează
cea mai înaltă trăire duhovnicească, pentru că Liturghia constituie viaţa Bisericii.
În timpul Liturghiei, nu numai că se sfinţesc cinstitele daruri, ci se reînnoieşte
întregul mister al întrupării de la peştera din Betleem, până la Muntele Măslinilor,
de la Naştere pana la Înălţare.3
În spiritul primilor creştini „a se aduna în biserică” (I Cor. XI, 18), însemna
a realiza o astfel de întrunire, a cărei ţintă să fie de a se manifesta, de a se realiza

1
Ene Braniște, Litugica specială, Editura Oferta, București, 2005, p. 133
2
Învătătura celor Doisprezece Apostoli, in PSB, vol. I, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucuresti, 1979, p. 31
3
Pr. Ioan Andreicut, Pietismul sectant, in vol. Pietismul, Societatea de Studii Ortodoxe, Tesalonic, 2008, p. 51
prin ea Biserica. Aceasta adunare este euharistică: săvârşirea Liturghiei, frângerea
pâinii constituie încununarea ei. Aşa cum mărturiseşte întreaga Sfântă Tradiţie,
împreună cu Sfântul Apostol Pavel, trei elemente erau nedespărţite: Adunarea
(synaxa), Euharistia şi Biserica. Unitatea acestor trei elemente, atât de evidentă
pentru Biserica primară, a încetat să mai fie evidentă pentru conştiinţa modernă.
Numai aşa se explică faptul că adeseori întruniri religioase care n-au ca ţintă
„frângerea pâinii”, „jertfa euharistică”, nici nu pot avea această ţintă neavând o
preoţie de hirotonie harică, ci au ca scop crearea unei atmosfere de piozitate
dulceagă care impresionează pentru moment, captivează pe credincioşii
neînrădăcinaţi bine în trăirea duhovnicească a Bisericii.4
Cultul ortodox, trăirea duhovnicească, are în centru jertfa lui Hristos, a Cărui
moarte a adus răscumpărarea tuturor. Actualizând lucrarea mântuitoare a lui
Dumnezeu, cultul mărturiseşte continuu şi solemn ceea ce Domnul a făcut pentru
noi. Biserica crede şi arată că Domnul este prezent în mod efectiv când se aduna să
slujească Tainele şi să vestească cuvântul Evangheliei. Ea este în El şi El este în ea,
în mod tainic. Or, Hristos este în acelaşi timp Cuvânt şi trup, Dumnezeu şi om.
Cultul mărturiseşte divinitatea şi umanitatea Domnului.5
„Liturghia” este cea mai importantă slujbă bisericească creştină, în cadrul
căreia are loc prefacerea cinstitelor daruri în trupul şi sângele Mântuitorului
Hristos, adică săvârşireaeuharistiei şi împărtăşirea credincioşilor. 6

4
Alexandru Schmemann, Euharistia-Taina Împărătiei, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1992, p. 84
5
Pr. Ioan Andreicut, op. cit., pp. 50-51
6
Pr. Ion M. Stoian, Dicţionar religios. Termeni religioşi, credinţe populare, nume proprii, Ediţia a II-a revăzută şi
completată, Editura Garamond, Bucureşti, p. 189
 Liturghia creștină în epoca Sfinților Apostoli
Prima Liturghie a fost săvârșită de Însusi Mântuitorul Iisus Hristos, la Cina
cea de taina, când, în cadrul ritualului unei mese pascale iudaice, El a înființat
Sfânta Euharistie, temelia cultului Legii celei noi. Ceea ce a facut El atunci
reprezintă temelia a ceea ce se va dezvolta mai târziu, și anume sfânta și
dumnezeiasca Liturghie. Mantuitorul Hristos a lăsat Sfinților Săi Apostoli porunca
de a face și ei ceea ce facuse El la Cina: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea"
(Lc. 22, 19), Conformându-se acestei porunci, Apostolii și mai apoi ucenicii lor
înnoiau în fiecare duminica jertfa Mântuitorului întru aducerea aminte de El.
Liturghia apostolicã era mult mai simplă, însă cuprindea elementele
esenţiale care se vor păstra până astăzi: adunarea în Biserică - (I Corinteni 11, 18),
învãţãtura apostolilor prin lecturi şi predici (I Tesaloniceni 5, 27) având în centru
împărtăşirea cu Dumnezeu Cuvântul princuvânt. Aceastã parte se va dezvolta în
Liturghia Cuvântului sau a catehumenilor; frângerea pâinii şi rugăciuni - este ceea
ce se va numi, mai târziu, Liturghia Euharisticã sau acredincioşilor. Se fãceau
rugăciuni pentru diferite categorii de credincioşi (cf. I Timotei 2, 1). Probabil
creştinii îşi dădeau şi sãrutarea pãcii dacã „sãrutarea sfântã” pomenitã de Sfântul
Pavel este o aluziela acest act liturgic.
Cea mai veche mărturie euharistică cu privire la liturghie se află în prima
Epistolă către Corinteni, scrisă spre sfârşitul anului 53: „Căci eu de la Domnul am
primit ceea ce v-am dat şivouă: Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut,
a luat pâine, Şi, mulţumind, a frânt şia zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu
care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi
paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouăîntru sângele Meu.
Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea. Căci de câte ori
veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până
când vaveni.” (I Corinteni 11, 23-26). Textul din epistola Sfântului Apostol Pavel
coincide cu locul privitor la originea Sfintei Euharistii aflat în Evanghelia după
Luca: „Şi luând pâinea,mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este
Trupul Meu care se dă pentru voi;aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.
Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă,
întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi” (Luca 22, 19-20).
Alte relatări cu privire la Euharistie ale Noului Testament sunt următoarele:
la Matei 26, 17-20 şi 26-39 aflăm că „În cea dintâi zi a Azimelor au venit ucenicii
la Iisus şi I-au zis :„Unde voieşti să-şi pregătim să mănânci Pastile?” Iar El le-a
zis: „Mergeţi în cetate, lacutare, şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Trupul Meu este
aproape; la tine v-oi face Paştile, cuucenicii Mei.” Şi ucenicii au făcut precum le-a
poruncit Iisus si au pregătit Paştile. Iar când s-a făcut seară, a şezut la masă cu
cei doisprezece ucenici ai Săi. […] Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi
binecuvântând, a frânt şi le-a dat ucenicilor zicând: ”Luaţi, mâncaţi ,acesta este
trupul Meu”. Ş luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: „Beţi dintru
acestatoţi, că acesta este sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru mulţi se
varsă spre iertarea păcatelor. Şi vă spun Eu vouă, că de acum nu voi mai bea din
acest rod al vieţii până în ziuaaceea când îl voi bea cu voi, nou, întru împărăţia
Tatălui Meu” (Marcu 14, 12-17; Luca 22, 7-20)7
Se disting două feluri de elemente în cultul celor dintâi creştini –primul
element - citirile din Vechiul Testament şi psalmii reprezentau comoara tradiţiei,
pe care au adus-o în biserică odată cu ei creştinii, iar al doilea element, sau
elementul nou îl forma produsul inspiraţiei pur creştine, care izvora din trebuinţele
adânci ale inimii, cât şi ca „cerinţe create de noua Lege a harului”. Sprijin pentru
schiţarea într-un tablou general al rânduielilor liturghiei din vremea Sfinţilor
Apostoli este versetul 42 din capitolul al doilea din scrierea Faptele Apostolilor.
7
Pr. Prof. Pere Vintilescu, „Istoria Liturghiei în primele trei veacuri”, Ed. Nemira, 2001, pp. 14-16.
Primii creştini „erau aşteptând întru învăţătura Apostolilor, întru împărtăşire şi
întru frângerea pâinii şi întru rugăciuni”. Primul element din programul acestor
adunări creştine era, prin urmare, cu caracter didactic „învăţătura Apostolilor”,
deci pregătitor, iar partea a doua o forma serviciul euharistic: „frângerea pâinii”.
Înainte de frângerea pâinii era un program sau o rânduială de cult asemănător, în
schema lui generală, cu cel din sinagogi:
a) Citirea din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament şi din scrierile
Apostolilor apărute în aceea vreme;
b) Predica ce urma ca explicare a textelor citite;
c) Psalmii, imnurile şi cântările duhovniceşti;
d) Rugăciuni.
Urma apoi partea a doua, sau „frângerea pâinii”:
a) Rugăciuni de laudă aduse lui Dumnezeu şi rugăciuni de mulţumire
brodate, negreşit, pe tema amintirii jertfei Domnului, deoarece Sfânta Euharistie
fusese instituită pentru pomenirea Sa. În aceasta intrau, fără îndoială, pronunţarea
cuvintelor de instituire a Sfintei Euharistii şi binecuvântarea sau sfinţirea
elementelor euharistice.
b) Împărtăşirea credincioşilor încheia serviciul divin.8

Liturghia în veacul al doilea creștin

Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful adresează pe la anul 150 d. Hr. o apologie
către împăraţii Antoniu şi Marc Aureliu, ca şi către întreg poporul roman, spre a
apăra pe creştini de calomniile ce se debitau pe socoteala lor în legătura cu
adunările lor de pietate. Aceste învinuiri l-au determinat pe Sfântul Iustin să se
ocupe de cultul creştin şi să facă un expozeu al liturghiei şi o scurtă explicare a ei,
în capitolele LXV şi LXVII ale primei sale „Apologii” pentru a dezarma pe

8
Ibidem, pp. 33-36
detractorii păgâni.9 „Apologia I” (~ 155) ne oferă o mărturie autentică despre
credinţa şi viaţa creştină şi despre Liturghia creştină primară, la jumătatea secolului
al II-lea.
Descrierea Liturghiei, propriu - zis, Sfântul Iustin o face în capitolele LXV
şi LXVII de două ori, iar în capitolul LXVII dă mai mult o explicaţie dogmatică a
ritualului Sfintei Euharistii. De fapt, în prima sa apologie, el se ocupă de trei ori de
Liturghie, deja în capitolul XIII face o aluzie la ea, vrând să demonstreze păgânilor
că, creştinii, departe de a fi atei, dimpotrivă, ei adoră pe Creatorul a toate 10 „noi Îl
lăudăm, pe cât ne stă în putinţă, cu cuvinte de rugăciune şi de mulţumită, pentru
toate cele ce ni se oferă...Noi vă vom dovedi că, pe bună dreptate cinstim pe cel ce
a fost Învăţătorul nostru cu privire la toate acestea şi care pentru aceasta S-a
născut, Iisus Hristos, Cel răstignit sub Pontius Pilat....”.11
Pentru săvârşirea Liturghiei euharistice era rezervată o anumită zi a
săptămânii, Duminica, ziua Soarelui : „...în aşa-zisa zi a soarelui, se face adunarea
tuturor celor care trăiesc la oraşe sau la sate şi se citesc Memoriile apostolilor sau
scrierile profeţilor, câtă vreme îngăduie timpul. Apoi (...), întâistătătorul ţine un
cuvânt prin care sfătuieşte şi îndeamnă la imitarea acestor frumoase învăţături.
Apoi, ne ridicăm în picioare toţi laolaltă şi înălţăm rugăciuni; după care, încetând
noi rugăciunea (....), se aduce pâine şi vin şi apă, iar întâistătătorul înaţă deopotrivă
rugăciuni şi mulţumiri, cât poate mai multe, la care poporul răspunde într-un singur
glas, rostind Amin. Şi se dă fiecăruia să se împărtăşească din cele ce au fost
consfinţite prin euharistie, iar celor care nu sunt de faţă, li se trimite euharistia
acasă, prin diaconi.”

9
Ibidem, p. 77.
10
Ibidem, p.80.
11
Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâia, în PSB vol. 2 ,Apologeţi de limbă greacă, Ed. I. B. M. B. O.
R., Bucureşti, 1980, p. 83.
 Structura Liturghiei Bisericii primare, sugeratã doar de textele nou-
testamentare, este expusã acum cu claritateşsi anume:
 Adunarea în Bisericã;
 Liturghia Cuvântului (catehumenilor);
 Lecturi din Noul si Vechiul Testament;
 Omilia (explicarea textelor citite);
 Liturghia euharisticã (credincioşilor);
 Rugãciunea generalã pentru Bisericã şi lume;
 Sãrutarea pãcii;
 aducerea darurilor de pâine ,i vin („a luat”)
 rugãciunea de sfinţire - anaforaua („a binecuvântat”) rostitã cu voce tare de
întâistãtãtor la care credincioşii rãspund cu „Amin” exprimându-şi
adeziunea;
 frângerea pâinii („a frânt”);
 împãrtãşirea tuturor („a dat”).

Liturghia Euharistică celebra, după concepţia creştină din veacul al doilea, în

toată splendoarea, misterul operei mântuirii săvârşite de Domnul nostru Iisus
Hristos. Serviciul divin al Bisericii reprezintă nu numai opera Mântuitorului din
lumea aceasta, nu numai „după trup” (II Corinteni 5, 16), ci ea îl priveşte şi îl
reprezintă şi „înălţat întru slavă” (I Timotei 3, 16) sau înviat.12

12
Ibidem, XIII, p. 33
Celebrarea Euharisticǎ în cel de-al treilea veac creştin
Am văzut deja că, începând din primul veac crestin, documentele vorbesc de
existența serviciului euharistic, ba mai mult la mijlocul veacului al doilea Sfântul
Clement al Romei vorbește mult mai clar despre desfășurarea ritului euharistic, în
prima sa epistolă către Corinteni. Ea reprezenta, desigur, un bun al tradiției
apostolice, la care am văzut că se referea Biserica primelor două veacuri, și aceeași
atitudine se observă și în veacul al treilea. Astfel, Sfântul Ciprian stăruiește, în
scrisoarea sa către Caecilius, episcopul din Biltha (Africa proconsulara), ca preotul
să îndeplinească ritul euharistic întocmai aşa cum a făcut Mântuitorul. De
asemenea, Clement al Alexandriei, în lucrarea sa „Stromatele”, vorbește despre
săvârșirea Euharistiei de către ereticii encratiţi cu pâine și cu apa, el subliniind, cu
ocazia interpretării unui text din Proverbele lui Solomon (9, 17), că o astfel de
producere nu este în conformitate cu „regula Bisericii”. 13
Pregătirea credincioşilor mai înante de Sfânta Euharistie se făcea prin
sărutarea păcii ,în rânduiala cunoscută în primele două secole. În secolul al III-lea,
Tertulian susține de asemenea menținerea ei ori de câte ori se oficia liturghia. Cu
privire la ritul euharistic propriu-zis, diferitele pasaje din scrierile bisericești ale
veacului al III-lea ne dau amănunte mai puțin interesante decât cele cunoscute din
cele două veacuri precedente, în general ele confirmând datele mai vechi, ba chiar
întărindu-le şi susținându-le cu amănunte mai precise. Origen face o descriere
generală a rugăciunii euharistice, cunoscută sub numele grecesc anafora . La
începutul rugăciunii, se dădea slavă lui Dumnezeu, prin Hristos cel împreună
slăvit, în Duhul Sfânt. După acestă rugăciune, fiecare trebuia să facă mulțumire în
comun pentru harurile primite de la Dumnezeu. După mulțumire, fiecare trebuia
să-şi mărturisescă păcatele cerând mai întâi ajutorul care îl va elibera de obișnuinţa

13
Sfântul Clement Alexandrinul, Stromata V , 66.2., în PSB, vol. 5, p. 349
păcatului, apoi iertarea trecutului. Referitor la momentul sfinţirii, Origen în
apologia îndreptată „Contra lui Cels” spune că creștinii mulțumesc Creatorului a
toate, mănâncă pâinile produse cu mulțumiri şi rugăciuni pentru toate darurile Sale,
pâini făcute Trup prin rugăcine, Trup care sfinţeste pe cei care-L mănâncă cu gând
curat.14

Liturghia Sfântului Iacob

Nu putem să vorbim depre liturghie în primele veacuri creștine fără să

aducem în discuție Liturghia Sfântului Iacob.
Liturghia atribuiă Sfântului Iacob este, fără îndoială, Liturghia creștină cea
mai veche,. Liturghia Bisericii primare din Ierusalim. Mărturii directe și indirecte
și mai ales Tradiția bisericească atribuie, în unanimitate, Liturghia care se oficia în
Biserica de la Ierusalim Sfântului Iacob, care este autorul cel puțin în ceea ce
privește începuturile și contururile ei. Litughia lui Iacob este cunoscută și sub
denumirea „Liturghia Bisericii din Ierusalim”, deoarece de acolo a plecat prima ei
formă, pe care după aceea au luat-o ca model toate Bisericile locale de mai târziu.
Originea ierusalimiteană a acestei Liturghii este atestată nai ales în aşa-numita
„Liturghie clementină”, descrisă în cartea a opta a Constituţiilor Apostolice, care
nu este decât una dintre formele vechi, locale, în care ni s-a transmis Liturghia lui
Iacob. Într-una din ecteniile acestei Liturghii, primul episcop pomenit nominal,
pentru care Biserica se roagă, este „episcopul nostru Iacob şi parohienii lui. Este
vorba de Sfântul Iacob, primul episcop al Ierusalimului, care fără îndoială este cel
mai indicat să fi avut un rol de seama în alcătuirea unei prime Liturghii, folosită de
colegiul tuturor apostolilor, mai întâi la Ierusalim, de unde au dus-o cu ei în toate
Bisericile locale înfiinţate şi organizate de ei, dupa dispersarea din Ierusalim,

14
Origen, Contra Celsum, VIII, 73, traducere de Pr. prof. T. Bodogae, în PSB, vol. 9, Ed. I. B. M. B. O.
R.,Bucureşti, 1984, p. 567
pentru predicarea Evangheliei. De aici, ea se va răspândi în Antiohia şi în toată
Siria şi Asia Mică. Din epoca în care Liturghia Sfântului Iacob a fost înlocuită
definitiv cu Liturghiile de rit bizantin (a Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului
Ioan Hrisostom), ea a devenit de fapt o Liturghie „moartă”. Astăzi ea se săvârşeşte
numai în unele biserici de limbă greacă, o singura dată pe an, şi anume la ziua
pomenirii Sfântului Iacob, fratele Domnului (23 octombrie), ori în duminica cea
mai apropiată de această dată; la Ierusalim ea se oficiază şi în prima duminică de
după Crăciun. O şansă mai mare de supravieţuire a avut versiunea siriacă a
Liturghiei Sfântului Iacob. Ea se păstrează şi se foloseşte încă, sub acelaşi nume, la
Sirienii iacobiţi (monofiziţi) din fostul patriarhat al Antiohiei şi cel al
Ierusalimului.
Din nefericire, nu ni s-a păstrat niciun manuscris care să ne fi transmis forma
sau rânduiala şi textele rugăciunilor Liturghiei Sfântului Iacob, în forma ei veche,
din primele trei secole

Concluzii
Chiar daca viața creștină în primele trei veacuri a fost un foarte grea fiind
vânați de păgâni și prigoniți, serviciul euharistic era unul şi acelaşi. Desigur au
existat unele mici completări, în special la anaforaua care varia în anumite detalii
de la un veac la altul, însă tema oficială a rugăciunii euharistice a rămas
neschimbată, ea fiind aşa cum au transmis-o Apostolii de la Mântuitorul.
Liturghiile ritului bizantin au fost alcãtuite de Sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan
Gurã de Aur. Aşa-numita „Liturghie a darurilor mai înainte sfinţite”, pusã sub
numele Sfântului Grigore Dialogul, nu este de fapt o Liturghie deoarece în cadrul
ei nu se aduce Sfânta Jertfã şi nu se sfinţesc darurile. Ea este un ritual solemn de
împãrtãşire cu Sfintele Taine sfinţite la una din Liturghiile propriu-zise. Sfântul
Vasile cel Mare, Arhiepiscop al Cezareei Capadociei, mare teolog şi pãstor al
Bisericii, a redactat pe baza tradiţiei capadociene o Liturghie care a fost adoptatã şi
la Constantinopol. Vechimea şi autenticitatea acestei Liturghii este confirmatã de
numeroase mãrturii. La sfârşitul sec. IV şi începutul secolului al V-lea d.H. a ajuns
Arhiepiscop al Constantinopolului Sfântul Ioan Gurã de Aur, originar din Antiohia.
El a redactat o Liturghie, în tradiţie antiohianã, care îi va purta numele. Lipsa unor
mãrturii la contemporanii, istoricii, biografii şi panegeriştii acestui Sfânt Pãrinte cu
privire la alcãtuirea Liturghiei a fãcut ca autenticitatea acesteia sã fie contestatã.
Dar s-a demonstrat cã rugãciunile sacerdotale ale Liturghiei, inclusiv anaforaua
liturgicã, aparţin Sfântului Ioan Gurã de Aur care, preluând o tradiţie mai veche, le
reformuleazã cu propriile sale cuvinte.
Bibliografie

SURSE:

 Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea
Fericitului Părinte Patriarh TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu
aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1988.

IZVOARE PATRISTICE

 Învătătura celor Doisprezece Apostoli, in PSB, vol. I, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucuresti,
1979
 Origen, Contra Celsum, VIII, 73, traducere de Pr. prof. T. Bodogae, în PSB, vol. 9, Ed. I.
B. M. B. O. R.,Bucureşti, 1984
 Sfântul Clement Alexandrinul, Stromata V , 66.2., în PSB, vol. 5
 Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâia, în PSB vol. 2 ,Apologeţi de limbă
greacă, Ed. I. B. M. B. O. R., Bucureşti, 1980

LUCRARI SI STUDII TEOLOGICE

 Alexandru Schmemann, Euharistia-Taina Împărătiei, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1992

 Ene Braniște, Litugica specială, Editura Oferta, București, 2005
 Pr. Ioan Andreicut, Pietismul sectant, in vol. Pietismul, Societatea de Studii Ortodoxe,
Tesalonic, 2008
 Pr. Ion M. Stoian, Dicţionar religios. Termeni religioşi, credinţe populare, nume proprii,
Ediţia a II-a revăzută şi completată, Editura Garamond, Bucureşti
 Pr. Prof. Pere Vintilescu, „Istoria Liturghiei în primele trei veacuri”, Ed. Nemira, 2001