Genul dramatic

Definiție: Genul dramatic cuprinde operele literare, în versuri sau în proză, destinate
reprezentării scenice.

Trăsături:

 este limitată ca timp, spațiu și acțiune;

 acțiunea este declanșată de conflictul dramatic, ce constă în confruntarea a două situații,
idei, personaje;
 autorul își exprimă în mod indirect ideile și sentimentele, prin intermediul acțiunii și al
personajelor;
 textul este structurat în acte, scene și tablouri;
 personajele comunică prin replici, modul de expunere predominant fiind dialogul, ce
poate alterna cu narațiunea, descrierea și monologul dramatic;
 are o așezare în pagină specifică: la începutul operei se află lista cu personajele și rolul
lor în cadrul piesei, iar înaintea fiecărei replici este precizat numele personajului care o
rostește;
 singurele intervenții ale autorului apar în indicațiile scenice sau didacalii, așezate între
paranteze, prin care se fac precizări despre decor, relațiile dintre personaje, starea lor
interioară.

Plan argumentare apartenență la genul dramatic

Introducere:
 enunțarea trăsăturilor genului dramatic – definiție și trăsături;

Cuprins:
 încadrarea operei în genul dramatic;
 tema operei;
 ilustrarea trăsăturilor genului dramatic cu scene semnificative din textul dat:
 regula celor trei unități;
 destinat reprezentării scenice;
 structură specifică;
 prezența indicațiilor scenice / a didascaliilor și rolul lor;
 dialogul, modul principal de expunere esre însoțit deseori de monologul dramatic.
 rezumarea fragmentului dat.
 Încheiere:
 concluzii.

Modelul nr. 4

Genul dramatic cuprinde operele literare, în versuri sau în proză, destinate

reprezentării scenice. De aceea, opera dramatică impune anumite limite privind
amploarea în timp și spațiu a acțiunii reprezentate. Ideile și sentimentele autorului sunt
transmise indirect, prin intermediul acțiunii și al personajelor, intervenția directă a
acestuia reducându-se la didacalii. În plus, textul dramatic est organizat în acte, scene și
tablouri, iar modul principal de expunere este dialogul sau monologul dramatic. Opera
literară Sânziana și Pepelea, scrisă de Vasile Alecsandri, întrunește toate aceste trăsături.
În primul rând, dialogul este modul principal de expunere din textul citat, având
rolul de a marca vorbirea directă. De asemenea, acesta reflectă relația de prietenie dintre
personajele Pepelea și Zâna, devenind un mijloc indirect de caracterizare a acestora:
Zâna, se dovedește încă de la început binevoitoare („Pe tine eu din umbră te-oi scoate la
lumină”), recunoscătoare („Ai vrut să-mi aperi viața de-a proștilor turbare”), de bun
augur („Ferice omul care pe ea/ La foc de stele o va vedea”), și prevăzătoare („vei fi
pretutindeni apărat și susținut de mine”). Pepelea este însuflețit, în egală măsură, de
recunoștință („zână frumoasă ca luna și milostivă ca Sfânta”) și devotat iubitei sale („mă
logodești cu norocul”).
În al doilea rând, se remarcă indicațiile scenice, care sunt utilizate cu rol
descriptiv. Acestea surprind mediul în care se desfășoară acțiunea („În floarea din mijloc
apare Baba Rada”), vestimentația („sub costumul unei zâne tinere și frumoase și
încununată cu plante acvatice”), atitudinile („schimbată în zână”), gestica („cade în
genunchi”) ori mișcările personajelor („pășește pe fața apei și vine în scenă”). Astfel,
indicațiile scenice, lămuresc cititorul, contribuind la o mai bună înțelegere a textului și
facilitând punerea în scenă a piesei de teatru.
În concluzie, opera literară Sânziana și Pepelea, scrisă de Vasile Alecsandri,
întrunește toate trăsăturile genului dramatic.