Balada populară

Definiție: Balada este specia genului epic în versuri, în care este reprezentată o
întâmplare eroică, o legendă, un fapt istoric, o personalitate istorică sau legendară.

Tipologie:

 balada populară – prezintă trăsăturile unei creații folclorice: autor anonim și colectiv,
caracter oral, sincretic și tradițional;
 balada cultă – autorul preia și transformă, în funcție de viziunea artistică proprie, unele
elemente din opera populară.

Trăsături:
 are un subiect variat;
 acțiunea este simplă și se desfășoară linear;
 deznodământul are o încărcătură morală și filozofică;
 personajele sunt puține ca număr, aflate în relație de antiteză;
 protagonistul are însușiri excepționale, care sunt puse în valoare în momentul confruntării
cu un obstacol sau cu un personaj antagonist
 în funcție de temă, există balade: fantastice, legendare, păstorești, istorice.

Planul argumentării

1. Introducere: enunțarea trăsăturilor operei – definiție și trăsături;

2. Cuprins:
 operă epică, cu elemente lirice și dramatice;
 tema;
 prezentarea pe scurt a acțiunii;
 coordonate spațio-temporale;
 moduri de expunere;
 prezentarea sumară a trăsăturilor personajului principal.

3. Încheiere: formularea concluziilor.

 Modelul nr. 5

Balada populară este o specie a genului epic, în versuri, în care sunt povestite întâmplări
eroice, excepționale, cu valențe fantastice, din trecutul istoric sau mitic, săvârșite de personaje
excepționale care constituie modele etice. Firul epic evoluează dinamic și gradat, conform
momentelor subiectului, spre deznodamântul tragic sau grav. Opera literară, Novac și corbul este
o baladă populară deoarece prezintă toate trăsăturile acesteia.
În primul rând, fiind o operă populară, are toate trăsăturile acesteia: autorul este anonim
și colectiv; a circulat pe cale orală din cele mai vechi timpuri. Acțiunea operei prezintă
întâmplări excepționale, cu valențe fantastice. Elementele fantastice sunt reprezentate de dialogul
pe care Gruia îl are cu corbul („Că n-am durda, pui de corb/ Zilele să ți le sorb!”) și de
modalitatea în care reușește să îl înștiințeze pe Novac în legătură cu propria lui condiție
(„Corbulețul ușurel/ Avea-n pliscu-i un inel/ Care gios cădea din el/ Chiar în barba lui Novac.”)
În al doilea rând, este reprezentativă lupta dintre personaje, această secvență din text
având un rol moralizator, Novac, personajul pozitiv, este pregătit, prin vis, pentru atacul
împotriva dușmanilor („Și pân vis el tot videa/ Pe feciorul săi, Gruia”), pe care îl induce în eroare
(„Scotea haine novăcești/ De punea călugărești), reușind să-i pedepsească și să restabilească
astfel ordinea lumii („El tăia la turci, tăia,/ Pân ce bine ostenea,/ Apoi iute purcedea/ Amândoi de
se ducea/ În codrii Catrinului”).
În concluzie, opera literară Novac și corbul întrunește trăsăturile unei balade populare,
având în vedere atât restituirea unor întâmplări neobișnuite, într-o atmosferă fantastică, la care
participă personaje excepționale, cât și lupta în care sunt antrenate personajele textului.