Teorii clasice

 Teoria avantajului absolut

Adam Smith ( n. 16 iunie 1723 – d. 17 iulie 1790 ) a fost un
economist, om politic și filozof scoțian. Lucrarea sa ,, Avuția
națiunilor, cercetare asupra naturii și cauzelor ei “ a fost una din
primele încercări de a studia dezvoltarea istorică a industriei și
comerțului în Europa. De asemenea, el a introdus în economie
conceptul de ,, mână invizibilă “ .
Ideile lui Adam Smith despre comerțul dintre țări și beneficiile lui
sunt cunoscute sub denumirea de ,, teoria avantajului absolut “ . Prin
comerțul internațional, fiecare țară va urmări specializarea în
producerea acelor mărfuri pentru care dispune de avantaj absolut și va
importa acele mărfuri care costă mai mult în interior, decât în afara
granițelor.
Adam Smith descoperă una din cauzele majore care determină
specializarea națiunilor în comerțul internațional : diferențele în ceea
ce privește costurile de producție.
Exemplu : considerăm două țări partenere, Germania și Franța, și
două grupe de produse specifice statelor anterioare, autoturisme și
textile.
Germania Franța

Autoturisme 3 12

Textile 6 4

( cifrele din tabel reprezintă orele necesare pentru o unitate de

produs )
Datele din tabel sunt exprimate prin intermediul coeficienților input-
output și indică faptul că lucrătorii din Germania pot produce
autoturisme într-un timp mai scurt decât cei din Franța, în vreme ce
aceștia sunt mai eficienți în producția de textile. Astfel, fiecare țară
are câte un avantaj absolut în producerea unui anumit bun.
Adam Smith aplică principiul diviziunii muncii în context
internațional. Dacă fiecare țară se va specializa în producerea acelui
bun pentru care are un avantaj absolut, se va obține un câștig în plan
mondial. Într-adevăr, dacă germanii vor transfera munca din domeniul
textilelor în cel al autoturismelor, domeniu în care sunt mai eficienți,
vor obține unități suplimentare de autoturisme pentru o unitate de
textile. De asemenea, dacă francezii vor transfera munca din domeniul
autoturismelor în cel al textilelor, vor obține trei unități suplimentare
de textile pentru o unitate de autoturisme. Astfel, în plan mondial, cu
un consum de muncă identic, producția de textile va crește cu două
unități, iar cea de autoturisme cu o unitate, în raport cu situația
anterioară, caracteristică autarhiei.
S-a demonstrat că inegalitatea avantajelor nu poate duce decât la
fenomene negative în practicarea comerțului internațional și, implicit,
la sărăcirea sau rămânerea în urmă a unor țări față de celelalte mai
prospere. Prin urmare. Adam Smith era adeptul liber-schimbului și
oponent al protecționismului vamal.
Folosind un alt exemplu, Jane poate tricota un pulover in 10 ore, in
timp ce Kate poate tricota un pulover in opt ore. Kate are un avantaj
absolut față de Jane, deoarece îi ia mai puține ore să producă un
pulover.
Cu toate acestea, avantajul absolut explică, de asemenea, de ce este
logic ca țările, indivizii și întreprinderile să facă schimburi între ele.
Deoarece fiecare are avantaje în producerea anumitor produse și
servicii, acestea pot beneficia atât de comerț. Deci, dacă Jane poate
produce o pictură în cinci ore, în timp ce Kate are nevoie de nouă ore
pentru a produce o pictură comparabilă, Jane are un avantaj absolut
față de Kate în pictura. Adu-ți aminte că Kate are un avantaj absolut
față de Jane în puloverele de tricotat. Dacă atât Jane, cât și Kate se
specializează în produsele pe care le au un avantaj absolut și cumpără
produsele pe care nu au un avantaj absolut din partea celeilalte
entități, ambele vor fi mai bine.
Aproape toate țările au un avantaj absolut pentru cel puțin un bun
sau serviciu. Avantajul absolut se realizează prin producția cu
costuri reduse. De exemplu, China și alte țări asiatice sunt
cunoscute ca având un avantaj absolut în ceea ce privește produsele
fabricate, deoarece pot beneficia de costurile reduse ale forței de
muncă. Canada este cunoscută că are un avantaj absolut în
producția agricolă, datorită suprafețelor sale mari de terenuri
nedezvoltate cu costuri reduse.

 Teoria avantajului comparativ/ relativ

David Ricardo ( n. 18 aprilie 1772 – d. 11 septembrie 1823 ) a fost un
economist englez, reprezentant al Școlii Clasice de Economie. Publică
prima sa lucrare la 38 de ani, în 1810, cu titlul ,, Despre marele preț
al monedei ca probă a deprecierii biletului de bancă “ . Urmează în
1817 să scrie lucrarea ,, Principiile de economie politică “ care îl va
face celebru.
Legea avantajului comparativ se poate enunța astfel : este
întotdeauna mai avantajos pentru două țări să dezvolte relații
comerciale bilaterale, cu condiția ca ele să se specializeze în
producerea acelui bun în care înregistrează cel mai mare avantaj
relativ sau cel mai mic dezavantaj relativ.
Potrivit acestei teorii, necesitatea comerțului exterior este determinată
de deosebirile dintre costurile de producție comparative ale diferitelor
mărfuri în diversele țări. Condiția funcționării teoriei lui David
Ricardo este existența unei politici liber schimbiste fără bariere
protecționiste.
Pilonii pe care se sprijină teoria costurilor comparative și a
avantajului relativ în comerțul internațional sunt :
1. Specializarea națiunilor pe obținerea produselor pentru care au
cele mai avantajoase condiții
2. Promovarea în comerțul internațional a unui perfecte politici
liber schimbiste
Exemplu : explicațiile următoare îi aparțin autorului : ,, Anglia ar
putea fi în așa fel condiționată de împrejurări, încât pentru a
produce stofe necesită munca a 100 de oameni timp de un an, iar
dacă ar încerca să obțină vin, s-ar putea să aibă nevoie de munca
a 120 de oameni pe aceeași perioadă. De aceea, Anglia va
descoperi ideea că este în interesul său să importe vin și să-l
cumpere prin exportul de stofă.
Pentru producția vinului în Portugalia, s-ar putea cere doar
munca a 80 de oameni timp de un an, iar pentru a produce stofă
în aceeași țară s-ar necesita munca a 90 de oameni pe aceeași
perioadă de timp. Ar fi, prin urmare, avantajos pentru Portugalia
să exporte vin în schimbul stofei. Acest schimb s-ar putea face
chiar dacă marfa importată de Portugalia ar putea fi produsă cu
mai puțină forță de muncă decât în Anglia “.
Când o țară produce două mărfuri, ambele în condiții superioare
străinătății ( cazul Portugaliei ), dar prima cu o superioritate
comparativ mai mare decât a doua ( la vin 120/80 = 1,5, la stofă
100/90 = 1,11 față de Anglia ), atunci prima marfă trebuie produsă
în țară, iar a doua importată.
Când o țară produce două mărfuri, ambele în condiții inferioare
străinătății ( cazul Angliei ), și când prima poate fi produsă cu o
inferioritate comparativ mai mare decât a doua ( la vin 80/120 =
0,67, la stofă 90/100 = 0,9 față de Portugalia ), atunci prima marfă
trebuie importată, iar a doua produsă în țară.
Concluzia finală la care ajunge David Ricardo constă în propunerea
ca Portugalia să se specializeze în producția și exportul vinului (
unde are cel mai mare avantaj comparativ de 1,5 ), iar Anglia în
producția și exportul stofei ( unde are cel mai mic avantaj
comparativ de 0,9 ).
Din aceeași analiză rezultă că dacă o țară are în producția unei
mărfi o superioritate față de străinătate mai mare decât pentru a
doua marfă, atunci este cel mai avantajos să importe această marfă,
plătind-o cu exportul primei mărfi. Excedentul de producție realizat
de țară prin comerț, este egal cu gradul superiorității comparative
pe care îl prezintă în producția mărfii exportate prin raport cu
marfa importată.
Întrucât, în ipotezele de mai sus, în comerțul dintre Portugalia și
Anglia, se obțin excedente egale de producție si s-ar părea că
schimbul este echivalent. Ar rezulta că în comerțul internațional
nimeni nu câștigă și nimeni nu pierde.
Realitatea a relevat că lucrurile stau cu totul altfel. În comerțul
internațional au câștigat întotdeauna cei care au avut
productivitatea națională cea mai mare și costurile unitare cele mai
mici. Au pierdut cei care au avut costuri unitare mai mari decât
prețurile de pe piața internațională.
Așadar, gândirea lui Ricardo a fost una plină de noutate în epocă,
fapt ce a contribuit și la construirea imaginii sale în dezvoltarea
economiei moderne. În plus, prin viziunea sa, Ricardo a contribuit
și influențat, în anumite măsură, atât viziunea lui Marx, cât și pe
cea a lui Mill.
Ricardo distinge două categorii de bunuri sau mărfuri ce fac
obiectul vânzării-cumpărării pe piață: bunuri rare, al căror volum
depinde de anumite împrejurări excepționale, imprimând-le un
caracter de monopol și bunuri reproductibile, adică acele bunuri al
căror volum poate fi sporit după voia agenților economici, dar
ținând cont de legile pieței. Deoarece bunurile rare sunt o excepție,
Ricardo nu se ocupă amănunțit de prețul lor, chiar dacă surprinde
raritatea ca element hotărâtor în determinarea prețului acestora. El
cercetează pe larg natura, mărimea și dinamica prețurilor bunurilor
reproductibile.
Valoarea, scrie el, se deosebește în mod esențial de bogăție,
deoarece valoarea nu depinde de abundență, ci de dificultatea
sau ușurința producției. Munca unui milion de oameni în fabrici
va produce întotdeauna aceeași valoare, dar nu va produce
întotdeauna aceeași bogăție. Prin inventarea de mașini, prin
perfecționarea îndemânării, printr-o mai bună diviziune a muncii
sau prin descoperirea de noi piețe unde schimburile pot fi făcute
în condiții avantajoase, un milion de oameni pot produce dublu
sau triplu sumei bogățiilor....iar prin aceasta nu vor adăuga
nimic la valoare, deoarece valoarea fiecărui lucru creste sau
scade în raport cu ușurința sau cu dificultatea de a-l produce,
sau, cu alte cuvinte, în raport cu cantitatea de muncă
întrebuințată pentru producția sa.
Meritoriu este și faptul că a intuit complexitatea pieței mondiale și
s-a străduit să-i descopere trăsăturile, legăturile ei durabile, legile
care-i guvernau mișcarea ca și unele abateri ale ei de la legile
economice și principiile științifice. Ricardo recunoaște că pe piața
mondială au loc adesea schimburi de mărfuri ce înglobează
cantități neechivalente de muncă, ceea ce nu se întâmplă, de regulă
la nivelul pieței interne a unei tari. Cu toate că nu a reușit să
rezolve consecvent și științific toate aspectele legate de originea,
conținutul și particularitățile comerțului internațional, totuși aceste
reflecții merită a fi luate în considerare de către specialiștii
contemporani.
 Concluzii și diferențe
Spre deosebire de avantajul absolut, avantajul comparativ privește
spre producția globală a serviciilor sau bunurilor într-un interval de
timp. În comparație cu avantajul comparativ, avantajul absolut se
referă la mai multe bunuri sau servicii.
În timp ce costul este un factor implicat în avantajul absolut, costul
de oportunitate este factorul implicat în avantajul comparativ.
Întotdeauna avantajul comparativ este reciproc.

Bibliografie
https://www.academia.edu/6897104/Avantaj_comparativ_scurt

https://prezi.com/_a_sdy7zcmdd/teoria-avantajului-comparativ-si-limitele-sale/

http://www.espressofilosofic.ro/filosofie-economica/ricardo-despre-utilitatea-
marginala-si-avantajul-comparativ/

https://www.cree.ro/cree_files/cree_menu/03%20concepte%20economice.pdf

https://ro.talkingofmoney.com/what-is-difference-between-absolute-and-
comparative-advantage

http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Economie_poli
tici_regionale.pdf