Sunteți pe pagina 1din 6

Tipuri de tranzacţii pe piaţa valutară

Iniţierea tranzacţiilor în cadrul pieţe valutare are ca scop fie simpla procurare de valută
necesară pentru finalizarea operaţiunilor de comerţ exterior sau pentru realizarea de investiţii
străine, fie acoperirea riscurilor şi obţinerea de câştiguri folosind diferenţele favorabile de curs.
Tranzacţiile posibil a fi desfăşurate pe piaţa valiutară au fost diversificate pentru a răspunde cât
mai bine nevoilor particulare ale fiecărui participant la piaţă, evoluând de la cea mai simplă
formă, a tranzacţiilor la vedere, până la forme mai rafinate, precum tranzacţiile cu opţiuni,
tranzacţiile swot sau combinaţii între acestea.
Tranzacţiile desfăşurate în cadrul pieţei valutare se realizează ţinând cont de uirmătoarele
reguli: valuta care se anticipează că se va deprecia se va vinde şi se va cumpăra valuta care se
anticipează că se va aprecia, respectiv se cumpără la un preţ mic şi se vinde la un preţ ridicat.

1. Tranzacţiile la vedere (SPOT)


Tranzacţiile la vedere reprezintă vânzari sau cumpărări de valută la preţul existent pe piaţă
şi care se finalizează, de regulă, într-un termen de două zile lucrătoare de la data încheierii
tranzacţiei. Termenul de două zile este necesar pentru executarea efectivă a tranzacţiei, livrarea
valutei şi a monedei naţionale. O excepţiei de la acest termen de două zile lucrătoare necesat
finalizării tranzacţiilor SPOT este dată de tranzacţiile de schimb valutar desfăşurate între casele de
schimb valutar şi clienţii lor, caz în care tranzacţia este finalizată imediat.
Tot tranzacţii la vedere sunt considerate ţi următoarele tranzacţii:
 Overnight – a căror scadenţă este ziua lucrătoare următoare celei în ncare s-a încheiat
tranzacţia;
 Tomorow next - a căror scdenţă este ziua lucrătoare următoare celei de mâine;
 Spot next – a căror scdenţă este ziua lucrătoare următoare zilei de decontare normală.

Intermediarul financiar poate cumpăra o sumă exprimată într-o valută, folosind cotaţia
BID la vedere sau poate vinde o sumă în valută folosind cursul ASK. Cotaţiile BID şi ASK sunt
privite din punctul de vedere al intermediarului financiar, al băncii, astfel încât cel care se
adresează acestuia pentru a cumpăra va folosi cursul de vînzare, la care intermediarul financiar
vinde valuta, iar cel care doreşte să vândă valută va folosi cursul de cumpărare, la care banca va
cumpăra valuta.
Exemplu : Agentul economic A solicită băncii convertirea sumei de 10 000 EUR în RON.
Cursul afişat de bancă este 4,40/5 EUR/RON. Banca va cumpăra EUR cu 4,40, iar agentul
economic va primi 44 000RON.
Operaţia de calcul:
10 000 * 4,40 = 44 000 RON
În cazul vânzării de valută, cursul folosit pentru realizarea tranzacţiei este cel de cumpărare.
Exemplu : Dacă agentul economic A solicită băncii suma de 10 000 EUR, banca va vinde EUR
la cursul de 4,45 EUR/RON, iar agentul economic A va plăti 44 500 RON.
Operaţia de calcul:
10 000 * 4,45 = 44 500 RON

2. Tranzacţii la termen: forward şi futures


Tranzacţiile la termen/forward reprezintă acordul de vânzare sau de cumpărare de valută la
o dată viitoare prestabilită(scadenţa fiind mai mare de două zile de la momentul încheierii
tranzacţiei) la un curs de schimb stabilit în momentul încheierii contractului pentru o sumă
specificată în acelaşi moment, tranzacţia neputând fi anulată pînă la scadenţă.
Cursul practicat în tranzacţiile la termen, denumit la rândul lui curs la termen, este
determinat în funcţie de diferenţele dintre ratele dob’nzilor celor două valute, dar ţinând seama şi
de alţi factori, de natură monetară şi nemonetară dintre care poate cel mai important rol îl au
aşteptările privind evoluţia viitoare a cursului, formulate de către participanţii din cadrul pieţei
valutare.
Contractele futures, avînd ca suport diferite valute, pot fi folosite pentru acoperirea riscurilor
generate de evoluţia nefavorabilă a cursului de schimb în intervalul cuprins între momentul iniţierii
unei tranzacţii şi cel al finalizării acesteia sau pentru obţinerea unui cîştig din această evoluţie a
cursului. Deoarece, de exemplu, dacă, în prezent, o ţară X se confruntă cu o depreciere a
monedei,în timp ce valoarea monedei altei ţări Y este relativ stabilă, un turist din ţara Y care
călătoreşte în ţara X se poate confrunta cu riscul valutar: în momentul în care ajunge la destinaţia
călătoriei sale va schimba o sumă din moneda Y în moneda X; în cazul în care nu cheltuierşte
întreaga sumă, va dori să o transforme înapoi în moneda Y suma pe care o va primi fiind mult
mai mică decât cea pe care ar fi primit-opentru aceiaşi cantitate de monedă X cu o anumită
perioadă de timp înainte, respectiv la începutul călătpriei sale.
Pentru persoenele fizice, efectele negative rezultate ca urmare a modificării cursului de
schimb sunt relativ scăzute datorită volumul redus al tranzacţiilor efectuate, mînsă nu acelaşi lucru
se întâmplă pentru agenţii economici participanţi la comerţul internaţional, în cazul cărora volumul
tranzacţiilor este foarte mare şi o variaţie a ratei de schimb poate genera pierderi importante.
Exemplu : un nimportator romîn de produse alimentare din Italia se confruntă cu riscul ca, la
scadenţa tranzacţiei, suma în lei corespunzătoare valorii în euro să fii crescut, trebuind să plătească
pentru marfa achiziţionată, o sumă mai mare denominată în monedă naţională. În acest caz, agentul
economic va trebui să îţi micţoreze profitul sau să majoreze preţurile ceea ce poate avea ca efect o
diminuare a cotei de piaţă. În cazul în care valoarea euro scade, agentul economic poate să îţi
majoreze profitul sau să scadă preţul în încercarea de a-şi majora cota de piaţă. N ambele situaţii,
tranzacţia presupune un anumit risc pe care respectivul agent economic va încerca să îl transfere
către un speculator prin intermediul unei tranzacţii la termen sau a unei combinaţii de tranzacţii la
termen sau de tranzacşii la tremen şi SPOT. Speculatorul care va fi dispus să preia riscul
participantului la comerţul internaţional are anticipări contrare referioare la trendul viitopr al
cursului de schimb.
Tranzacţiile la termen pot fi folosite în cazul unei game largi de situaţii:
 Pentru operaţiunile de import/export, atunci cînd, datorită decalajului dintre momentul
livrării mărfurilor şi momentul plăţii, cursul valutei se poate modifica ( exporatatorii
care anticipează că valuta pe care urmează să o încaseze se va deprecia, o vor vinde la
termen, iar importatorii care apreciază ca valuta pe care urmează să o plătească se va
aprecia, o vor cumpăra la termen);
 Pentru operaţiuni legate de activitatea de creditare în valută( depozitele în valute care se
preconizează că se vor deprecia, determină vânzarea la termen, iar împrumuturile pentru
care anticipează o apreciere a valutei determină cumpărarea acesteia forward);
 Pentru operaţiunile speculative în cazul cărora se urmăreşte obţinerea de profit ca urmare
a anticipării unei anumite evoluţii viitoare a cursului(cei care apreciazămcă peste o anumită
perioadă valuta se va aprecia o vor cumpăra la termen, iar cei care anticipează că se va
deprecia o vor vinde la termen).
Exemplu : Un exportator care vinde mărfuri în Franţa şi va încasa 1 000 000 EUR peste o lună va
avea interesul de a se proteja de o posibilă depreciere a EUR, vânzând valuta la termen de o lună.
Cursul practicat pentru tranzacţia la termen este de 4,4 EUR/RON. La scadenţă, cursul SPOT este
de 4,45 EUR/RON. Pentru cei 1 000 000 EUR primeşte: 1 000 000 * 4,4 = 4 400 000 RON. La
scadenţă ar fi vândul valuta la 1 000 000 * 4,45 = 4 450 000 RON, ceea ce înseamnă că exportatorul
pierde datorită faptului că ar fi putut să vândă mai scump (a anticipat greşit tendinţa pieţei) : 4 450
000 – 4 400 000 = 50 000 RON.
O alternativă pentru tranzacţiile forward este dată de contractele futures, contracte
standardizate, tranzacţionate în cadrul pieţelor valutare. Contractele futures pe valute au fost
tranzacţionate în SUA încă din anii 1970, la Bursele de la Chicago şi New York, ulterior
extinzându-se şi în Europa, la bursa din Londra în 1982, iar, apoi, în Extremul Orient. Contractele
futures sunt contracte standardizate, pentru care există o piaţă organizată(o piaţă bursieră) preţul
pentru aceste contracte stabilindu-se ca raport între cerea şi oferta formulate pentru fiecare tip de
valută şi pentru fiecare scadenţă.
Comparaţie contracte forward - contracte features
Contracte forward Contracte features
Contract specific pieţei valutare Contract specific pieţei de capital
Contract adaptat clienţilor din punct de Contract standardizat din punct de vedere al
vedere al sumei şi scdenţei sumei şi scdenţei
Contract privat între două părşi Contract standard între fiecare contrapartidă
şi Casa de compensare
Este dificil de lichidat înainte de scadenţă, Posibilitatea de a negocia o poziţie de sens
motiv pentru care are şi o lichiditate scăzută contrar înainte de scadenţă şi deci de a
lichida poziţia, ceea ce presupune un grad
ridicat de lichiditate
Câştigul/pierderea pe o anumită poziţie Evaluarea contractelor se realizează zilnic,
forward se înregistrează la scadenţă cîştigul/pierderea înregistrându-ee
zilnic(prin marcarea la piaţă a contractelor)
Marja este fixată o singură dată(în ziua Marja trebuie menţinută pentru a reflecta
primei de tranzacţii) modificările preţurilor

3. Tranzacţii cu opţiuni
Tranzacţiile cu opâiuni au apărut încă din secolul al XII-lea, în Olanda fiind legate de
comerţul cu lalele şi presupuneau acoperirea riscurilor legate de deteriorarea bulbilor pe perioada
transportului de la vânzător la cumpărător.
Contractele de opţiuni pe valută sunt contracte care dau cumpărătorului dreptul de a cumpăra
sau vinde la scadenţă, sau până la scadenţă, o anumită sumă dintr-o valută, la un curs prestabilit în
schimbul unei sume plătite în momentul încheierii tranzacţiei.
Apariţia contractelor de opţiuni a fost generată de volatilitatea activului suport. În cazul în
care nu ne confruntăm cu o volatilitate, nu există riscul modificării preţului şi, în consecinţă, nu
apare necesitatea folosirii opţiunilor. De fapt, preţul pentru o astfel de opţiune ar fis tabilit la celaşi
nivel, cu activul suport, respectiv costul opţiunii ar fi 0. Deoarece piaţa valutară, în mod tradiţional
este foarte volatilă, opţiunile pe valută reprezintă produsul „ logic” pentru acoperirea expunerii
valutare.
Opţiunile pot fi clasifiocate în funcţie de mai multe criterii:
În funţie de momentul exercitării:
 Europene: se exercită numai la scadenţă;
 Americane: se exercită la scadenţă sau oricînd până la scadenţă;
În funţie de poziţia cumpărătorului:
 De cumpărare( CALL): dau cumpărătorului dreptul, dar nu şi onligaţia, să cumpere o
anumită cantitate de valută:
 Cumpărare de CALL;
 Vânzare de CALL;
 De vânzare (PUT): dau cumpărătorului dreptul, dar nu şi obligaşia să vândă o anumită
cantitate de valută:
 Cumpărare de PUT;
 Vânzare de PUT;

4.Tranzacţii swap
Tranzacţiile swap reprezintă o operaţiune de schimb dublă realizată pentru aceeaşi pereche
de valute, una dintre tranzacţii fiind la vedere, iar cealaltă la termen. Prima tranzacţie de tip swap
s-a realizat în august 1981 şi a fost un contract încheiat între Banca Mondială şi IBM.
Operaţiunile swap se pot utiliza în următoarele cazuri:
 Păstrarea unor sume în valută pentru care se manifestă riscul valutar: se va vinde la
vedere valuta care se anticipează a se deprecia şi se va cumpăra la termen. Acest tip de
operaţiune poartă denumirea de swap de trezorerie.
O alternativă la swapul de trezorerie este metoda depozitelor în eurovalute, care constă în
împrumutarea sumei în valută de care are nevoie operatorul concomitent cu plasarea monedei de
care dispune într-un depozit.
 Schimbul de datorii între doi parteneri, atunci când unul are o datorie într-o anumită
valută, iar celălalt o datorie în valută., iar fiecare anticipează că valuta în care este
denominată datoria se va aprecia (ceea ce va determina plata unei valori mai mari). Cei
doi îşi vor schimba datoriile pentru a le rambursa în moneda despre care fiecare crede că
se va deprecia (această situaţie fiind avantajoasă pentru ambii parteneri). Această
categorie de swap poartă denumirea de swap financiar.
Scopul operaţiunilor swap este legat de dorinţa de protejare a deţinătorilor de valută în faţa
modificărilor de curs de schimb pagubitoare sau a modificărilor de rată a dobânzii. De menţionat
că astfel de operaţiuni se fac numai în grupul monedelor liber convertibile (care cotează „la
termen”) la un cost acceptat de pieţele interbancare. Perioadele de instabilitate pe piaţa valutară
sau în „zona” dobânzilor sunt cele mai propice unor astfel de tranzacţii. Operaţiunile de tip swap
sunt folosite pentru acoperirea expunerilor în cadrul pieţelor valutare, prin schimbarea
surplusului temporal al sumelor denominate într-o anumită valută în lichidităţi denominate în altă
monedă pentru a se asigura o mai bună utilizare a fondurilor disponibile. Speculatorii pot folosi
swapul financiar pentru a profita de diferenţialul dintre dobânzile aferente monedelor implicate
în tranzacţie. Avantajul acestui tip de contract este dat de faptul că la scadenţa tranzacţiei se
poate deţine aceeaşi valută care a fost folosită pentru întreţinerea operaţiunii sau se poate obţine
o valută care se anticipează că se va aprecia. Dezavantajele sunt legate de complexitatea
operaţiunii şi de setul mare informaţii şi anticipări necesare, ceea ce, datorită asimetriei
informaţiilor, face dificilă folosirea lor de către investitorii mici, dar le creşte atractivitatea
pentru bănci şi instituţii financiare.
5. Tranzacţii de arbitraj valutar
Arbitrajul pe piaţa valutară se referă la vânzarea sau cumpărarea de valută, fără ca
operatorii să îşi asume nici un risc, fără ca aceasta să aducă un aport suplimentar de capital,
profitând doar de diferenţele favorabile de curs sau de dobândă.
Complexitatea situaţiilor întâlnite în cadrul pieţei valutare generează existenţa mai multor
posibilităţi de a realiza arbitraje. Se pot efectua operaţiuni de arbitraj pentru pieţe diferite sau pe
aceeaşi piaţă, pentru scadenţe diferite, după cum operaţiunile de arbitraj se pot baza pe diferenţa
de curs dintre două valute sau pe diferenţa de curs dintre aceste două valute şi o a treia.
6. Tranzacţii speculative
Speculaţia se referă la cumpărarea unor valute pentru a fi vândute la un curs mai mare (sau
operaţiunea inversă, de vânzare a unei valute pentru a fi cumpărată la un curs mai mic), astfel încât,
din diferenţa de rată de schimb să rezulte un profit. Spre deosebire de arbitraj, această operaţiune
implică un risc, deoarece se pot obţine pierderi importante în cazul formulării unor anticipări care
să nu corespundă cu evoluţia pieţei.
În cazul acţiunilor speculative, operatorul se aşteaptă la evoluţia cursului într-o anumită
direcţie, dar nu exclude şi posibilitatea obţinerii de pierderi datorate modificărilor nefavorabile ale
cursului. Speculatorii se pot împărţi în speculatori „bull” (anticipează că valuta se va aprecia şi o
vor cumpăra, astfel încât, prin vânzarea ei va rezulta un profit) şi speculatorii „bear” (anticipează
că valuta se va deprecia, ca urmare, vor vinde respectiva monedă, urmărind să o răscumpere la un
curs mai mic). Succesul unei astfel de operaţiuni constă în corectitudinea anticipaţiilor referitoare
la evoluţia cursului.
Se poate concluziona că operaţiunile speculative, la fel ca şi cele de arbitraj, ţin să egalizeze
cursul de schimb la vedere de cel la termen.