UNIVERSITATEA “STEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SI ADMINISTRATIE PUBLICA

PROIECT LA DISCIPLINA MACROECONOMIE

Piata unica, trasatura esentiala a integrarii

economice
Studiu de caz: model de integrare economica –
U.E.

Student :
Specializarea: Finante si Banci,
An 1, Grupa 1
 PIATA UNICA

Piata unica este componenta esentiala a integrarii economice internationale si,

totodata, mijlocul principal de realizare a scopurilor comune tarilor care o compun. Piata
unica se concretizeaza in:
 lichidare tarifelor vamale in interiorul comunitatiilor integrate,
 libera circulatie a capitalurior si fortei de munca.

Avantajele economice care justifica existenta unei piete unice:

 stimuleaza cresterea productivitatii si a nivelului general de viata;
 concurenta fiind mai intense, consumatorii beneficiaza de preturi mai
scazute, precum si de o mai mare varietate de bunuri, de calitate superioara ;
 permite o productie de serie mare, ceea ce duce la scaderea costurilor de
productie ;
 poate contribui la optimizarea investitiilor de capital ;
 permite folosirea mai rationala si eficienta a fortei de munca.

De aceea, atat CEE cat si celelalte organizatii ec integrationiste, de pe alte

continente au pus in centrul preocuparilor si actiunilor lor piata unica, pe care o considera
principalul element unificator, de progres.
Introducerea si dezvoltarea Pietei Unice în beneficiul tuturor cetatenilor: Piata
Unica genereaza o mai buna ocupare a fortei de munca, sporeste libertatea individuala si
este benefica consumatorilor, asigurând totodata un nivel ridicat al sanatatii si securitatii
si al protectiei mediului.

Principalele avantaje şi raţiuni economice care justifică existenţa unei pieţe unice
pentru mai multe ţări sunt următoarele:
1. Permite o productivitate suplimentară a muncii sociale (creşterea nivelului
general de viaţă) –interesul de a produce mai ieftin şi mai bine;
2. Concurenţa este mai intensă, consumatorii beneficiază de preţuri mai scăzute
şi de o mare varietate de bunuri;
3. Permite o producţie de serie, ceea ce duce la scăderea costurilor de producţie
şi la creşterea profiturilor.
4. Contribuie la optimizarea investiţiilor de capital în echipamente de producţie
moderne care să contribuie la optimizarea capacităţilor de producţie.
5. Permite folosirea mai raţională şi eficientă a forţei de muncă, migrarea
liberă de capital fiind însoţită de migrarea forţei de muncă.

Principiile realizării pieţei unice:

1. Integrarea nu trebuie gândită în termenii abolirii frontierelor naţionale, ci în cei
ai lărgirii „comunităţii de interese”
2. Integrarea nu poate fi gândită (până în final) în termenii „regionalizare”
deoarece pentru a ajunge la raţionalizare economică trebuie să se facă apel la puterea
de organizare naţională.
 Integrarea economică internaţională reprezintă procesul complex de adâncire a
interdependenţelor dintre economiile diferitelor ţări, proces care se concretizează în
formarea de grupuri regionale, subregionale, zonale etc., cu caracter economic,
urmărindu-se dezvoltarea colaborării economice dintre statele respective.
Întemeindu-se pe principiile dreptului internaţional, integrarea economică
internaţională presupune aderarea voluntară a statelor la modalităţi specifice de
conlucrare, caracterizate prin stabilitate în timp, cu structuri organizatorice proprii şi
care dispun de mijloace pentru realizarea obiectivelor urmărite.
La baza acestui proces stau numeroşi factori de ordin economic, social, politic,
istoric, dintre care cei mai importanţi sunt:
a) amplificarea interdependenţelor economice dintre state în perioada
postbelică;
b) progresul tehnico-ştiinţific şi tendinţele de mondializare a fluxurilor
economice;
c) creşterea rolului statului;
d) contradicţia dintre acumularea de capital şi creşterea capacităţilor de
producţie pe de o parte şi limitele pieţelor naţionale (de utilizare a acestui potenţial)
pe de altă parte;
e) accentuarea concurenţei pe piaţa mondială şi necesitatea coordonării
acţiunilor pentru promovarea intereselor economice ale ţărilor membre (ale
grupurilor economice participante la integrare).

Integrarea economică, de asemenea este un proces complex de dezvoltare a

economiei mondiale în condiţiile contemporane, care se bazează pe o treaptă calitativ
nouă, superioară a interdependenţelor şi specializărilor între economiile diferitelor state
şi este determinată de un ansamblu de factori între care un rol esenţial îl are revoluţia
tehnico-ştiinţifică contemporană.

Principalele etape şi forme de integrare economică

Primele încercări de a crea uniuni vamale au existat între anii 1947-1950, de

exemplu: „Francital” (între Franţa şi Italia) „Fibenal” (între Franţa, Italia, Belgia,
Olanda, Luxemburg) dar cu excepţia celei din cadrul „Benelux”-ului toate au eşuat.
Procesul de integrare a parcurs următoarele etape:

Prima etapă a procesului de integrare a avut o triplă evoluţie în Europa

apuseană, în Europa răsăriteană şi în America de Nord.
În Europa Occidentală prima organizaţie economică internaţională a fost
Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului(CECO) înfiinţată în aprilie 1951 pe
baza planului Schumman (pe atunci ministru de externe al Franţei); ţările membre:
Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda.
În Europa Răsăriteană a luat fiinţă în 1949 Consiliul de Ajutor Economic
Reciproc (CAER) la care participau Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia şi URSS, Ungaria şi
România.
Pe continentul nord american s-a realizat o integrare economică între SUA şi
Canada.

A doua etapă a procesului de integrare a început la Roma în anul 1957 prin

semnarea a două tratate cu privire la Comunitatea Europeană a Energiei Atomice
(EURATOM) şi Comunitatea Economică Europeană CEE cunoscută sub numele de
„Piaţa Comună”, la care participau aceleaşi ţări ca şi în cadrul CECO.
În 1960 a fost semnată Convenţia de la Stockholm (ca o reacţie faţă de
constituirea CEE) prin care a luat fiinţă Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS)
între Austria, Danemarca, Elveţia, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Suedia, ulterior
au mai aderat Finlanda, Irlanda, Lichtensthain.
Tot în 1960 prin tratatul încheiat la Montevideo, a luat fiinţă Asociaţia Latino-
Americană a Comerţului Liber (ALALC) – ţări membre Argentina, Brazilia, Chile,
Paraguay, Uruguay, apoi au aderat Columbia, Ecuador, Venezuela, Bolivia.
Tot în 1960 a luat fiinţă Piaţa Comună din Ameriaca Centrală – ţări membre:
Guatemala, Salvador, Honduras şi Nicaragua la care a aderat în 1973 şi Costa Rica.
În Africa în 1963 s-a creat Organizaţia Unităţii Africane – a luat astfel fiinţă
Comunitatea statelor din Africa de Vest (CEDEAO) iar în 1964 Uniunea Vamală şi
Economică a Africii Centrale (UDEAC).
În Asia în 1967 a luat fiinţă Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN)
între Filipine, Indonezia, Malaezia, Singapore şi Thailanda.

A treia etapă a început prin semnarea la Paris în 1973 a unui tratat de fuziune a
celor trei comunităţi europene CECO, EURATOM şi CEE.
Încheierea de acorduri comerciale de către CEE cu fiecare ţară membră a AELS a
făcut ca zona de comerţ liber să cuprindă 17 ţări.
-1973 – a luat fiinţă Piaţa Comună a ţărilor din zona Caraibelor (CARICOM)
-1973 – a luat fiinţă Sistemul Economic Latino-American (SELA)

A patra etapă:
A. În Europa Occidentală în urma Tratatului de la Maastricht au aderat la CEE şi
trei ţări din fostul AELS (Austria, Finlanda şi Suedia), s-a continuat Uniunea
Europeană. Începând cu ianuarie 1993 Uniunea Europeană împreună cu celelalte ţări
ale AELS, formează una din cele mai mari pieţe integrate din lume – „Spaţiul
Economic European” (SEE) care dispune de aproximativ 385 milioane consumatori.
B. În America de Nord a intrat în vigoare începând cu ianuarie 1994 (ca o reacţie
la extinderea şi consolidarea Uniunii Europene) Acordul Liberului-Schimb Nord –
American (ALENA) format de SUA, Canada şi Mexic care dispun de aproximativ
400 milioane consumatori.
C. În Asia se constituie Cooperarea Economică a Asiei-Pacific (APEC).
D. În Europa Răsăriteană s-a desfiinţat CAER.

A cincea etapă:
În mai 2004, au aderat la UE zece ţări din fostul lagăr socialist (Cehia, Polonia,
Ungaria, Slovacia, Slovenia, Letonia, Estonia, Lituania, Malta şi Cipru)
 Studiu de caz
Piata unica interna a Uniunii Europeane (U.E.)

Înfiinţată în 1957 sub denumirea de Piaţă Comună (reunind şase ţări: Belgia,
Franţa, RFG, Italia, Luxemburg, Olanda). Pe măsură ce şi-a realizat obiectivele şi şi-a
consolidat poziţiile strategice, şi-a sporit şi numărul de membrii astfel în 1973 au
aderat Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie, în 1981, Grecia , în 1986 Spania şi
Portugalia, în 1994 Austria, Finlanda, Suedia şi Norvegia; în 2004 Cehia, Polonia,
Ungaria, Slovacia, Slovenia, Letonia, Estonia, Lituania, Malta şi Cipru.
Factorii care au determinat înfiinţarea U.E.:
• aplicarea planului Marshall;
• avantajele economice ale integrării;
• reconcilierea franco-germană după cel de al doilea război mondial;
• ca o reacţie la puterea sovietică.
Fazele parcurse:
• eurooptimism (1957-1973);
• europesimism (1974-1985);
• eurooptimism (1986-2001).
În 1979 s-au desfăşurat primele alegeri pentru Parlamentul European, prin vot
universal deschis
În 1985 a fost adoptată „Cartea Albă” – un sistem de 300 de reglementări juridice
(pe 11 domenii).
În 1987 - „Actul unic european” care încadra membrii Comunităţii europene
într-o piaţă unică de bunuri, servicii, forţă de muncă, capitaluri etc.
În 1988 - Summitul european de la Hanovra.
În 1992 s-a încheiat Tratatul de la Maastricht care stabilea coordonatele unei
uniuni politice şi a unei uniuni economice şi monetare (UEM).

Obiectivele U.E.
1. Constituirea uniunii vamale (astfel încât să se ajungă în final la libera
circulaţie a mărfurilor şi serviciilor. S-au redus treptat, până la lichidare, tarifele
vamale, precum şi contingentările (între ţările membre C.E.E.) concomitent cu
instituirea unui tarif vamal extern comun faţă de ţările terţe;
2. Liberalizarea circulaţiei capitalurilor;
3. Libera circulaţie a forţei de muncă – posibilitatea migrării forţei de muncă în
interiorul C.E.E.;
4. Piaţa comună agricolă, care şi-a propus următoarele obiective:
– pe plan intercomunitar
• libera circulaţie a produselor;
• achiziţionarea cu prioritate a produselor din comunitate.
– pe plan extracomunitar
• definirea unui sistem uniform de protecţie, care să asigure producătorilor
comunitari o situaţie privilegiată faţă de concurenţii lor din ţările terţe.
5. Uniunea economică şi monetară (ECU-monedă de cont, definită printr-un coş
valutar, revăzut la fiecare 5 ani). Sistemul monetar vest-european (SME) s-a înfiinţat
la Bruxelles în 1978 şi a intrat în vigoare în 1979.
 Jaloanele uniunii economice şi monetare s-au fixat în 1992 odată cu încheierea
Tratatului de la Maastricht.
Uniunea monetară se caracterizează prin rate de schimb fixe, irevocabile în
interiorul uniunii, printr-o libertate a mişcărilor de capital, printr-o autoritate
monetară unică care fixează oferta de monedă a uniunii.
În 1997 - Consiliul European de la Luxemburg a creat o instanţă de coordonare a
politicilor economice numită Consiliul Euro sau Euro 11, format din miniştri de
finanţe ai ţărilor membre şi din Comisia Europeană.
În ianuarie 1999 s-a creat moneda europeană – euro ().
Realizarea obiectivelor şi rolul celor trei comunităţi europene CECO, CEE,
EURATOM este asigurată prin intermediul instituţiilor comunitare.

Sistemul Instituţional Comunitar cuprinde:

- Consiliul de miniştrii (a cărui preşedinţie este deţinută câte 6 luni, prin rotaţie,
de fiecare membru);
- Consiliul European (care se reuneşte cel puţin de 2 ori pe an);
- Parlamentul European (ales în 1979, nu are putere legislativă);
- Curtea Europeană de Justiţie (alcătuită din 15 judecători şi dispune de 500 de
specialişti şi funcţionari);
- Comisia Europeană (are 25 de direcţii generale cu 2000 de specialişti).
Comisia Europeană administrează 4 fonduri:
• Fondul social european
• Fondul european de orientare şi garantare agricolă
• Fondul european de dezvoltare regională
• Fondul european de dezvoltare
- Curtea de Conturi (formată din 15 membri numiţi pe o perioadă de 6 ani de
către Consiliu. Dintre membrii Curţii este ales un preşedinte pe o perioadă de 3 ani).

Programul de creare a Pietei Unice,asa cum a fost stabilit prin Carte Alba a
Comisiei UE in 1985 constituie , in opinia specialistilor, cel mai ambitios proiect de
stimulare a ofertei lansat vreodata pe glob.
In opinia expertilor Comisiei UE impactul economic aferent functionarii Pietei
Unice este in general incurajator, apreciindu-se ca este totusi devreme ca masurile
adoptate sa-si faca simtite pe deplin efectul.
Aceiasi experti considera ca semnele unei transformari sensibile a economiilor
tarilor membre ca urmare a functionarii Petei Unice sunt in mod evident perceptibile si
reliefate de :
 intensificarea concurentei intre intreprinderi, atat in sectorul productive cat si
in cal al serviciilor;
 acelerarea ritmului restructurarii in industrie , presupunea o inbunatatire a
competitivitatii
 gama mai vasta de produse si servicii ce sunt oferite la preturi de vanzare mai
putin ridicate, in special in sectoarele mai nou liberalizate
 rapiditate mai mare si costuri mai mici al livrarilor transfrontaliere, datorate
absentei controalelor marfurilor la frontierele interne
  mobilitate crescuta , in cadrul UE, a lucrarilor si a persoanelor incadrate in
munca crearea de noi locuri de munca in tarile comunitare
 cresterea suplimentara a veniturilor in UE
 rate ale inflatiei mai mici cu 1-1,5 puncte procentuale decat cele care ar fi
existat in abesenta Pietei Interne Unice
 intensificarea convergentei si coeziunii intre diferitele regiuni ale UE
 asigurarea unui climat concurential propice cresterii economice, descurajand
marilor monopoluri nationale

Intrarea spectaculoasa a societatii informationale pe agenda tuturor economiilor

avansate necesita dezvoltarea unei legislatii coerente in UE, astfel incat sa se poata
mobiliza in mod eficient investitiile masive in infrastructura si serviciile cerute de acest
sector in plina expansiune .

Pentru desavarsirea Pietei Interne Unice , Comisia Europeana are in vedere :

 pregatirea Pietei Unice pentru largirea UE cu noi membrii din Europa

Centrala si Orientala
 finalizarea codului legislative si eficientizarea lui, astfel incat putinele
propuneri lecislative din Cartea Alba din 1985 care au mai ramas neadoptate de catre
tarile membre sa fie preluate in legislatia lor nationala
 urmarirea mai stricata a modului in care legislatia comunitara in domeniu este
aplicata in tarile membre; Comisia poate penalize statele care nu aplica aceasta
legislatie corespunzator
 confirmarea inportantei Pietei Unice ca piatra de temelie a Uniunii
Economice si Monetare
 consolidarea avantajelor Pietei Unice la nivelul cetateanului, prin ridicarea
standardelor de protectie a consumatorului , inbunatatirea dimensiunii sociale si
economice
 adaptarea Pietei la schimbarile tehnologice ( societatea informationala, retele
trans-europene

In Raportul Comisiei Europene din 9 februarie 2000 privind programul de lucru al

acesteia , referitor la Piata Unica se fac urmatoarele precizari:
 noua strategie a Pietei Interne Unice cerea Comisei sa revada si acualizeze
obiectivele sale de eliminare a barierelor in scopul functionarii Pietei Interne Unice ;
partea centrala a acestei strategii este procesul de revizuire anuala si de actualizare a
tintelor prin prisma analizelor pietelor nationale si progreselor realizate.
 Comisia va continua sa marcheze progrsele inregistrate sis a incurajeze
adoptarea masurilor celor mai bune .
 O atentie speciala va fi acordata regulilor de achizitii publice si serviciilor
postale.Se va incerca o adoptare a regulilor Pietei Interne Unice la provocarile
comertului electronic
  De asemenea se va avea in vedere asigurarea unui cadru adecvat dezvoltarii
afacerilor electronice (e-business) in stransa legatura cu asigurarea consumatorilor a
unui nivel inalt de incredere si mijloace efetive de redresare
 Dialogul cu cetatenii si mecanismele acestuia vor fi mai puternice pentru a
ajuta consumatorii si cetatenii sa devina participanti active la o piata comunitara
 O componenta de baza a activitatilor legate de Piata Unica este realizarea
planului de actiune in domeniul serviciilor financiare ( Financial Services Actoin Plan)
data fiind contributia potentiala a acestui sector la crearea de noi locuri de munca si
asigurarea competitivitatii

Piata unica interna - una din marile realizari ale Uniunii Europene
 Cea mai întinsa piata din lume, o adevarata piata interna.
 Scopul: de a spori eficienta economica prin reduceri de costuri, de a face
bunurile mai competitive prin reduceri de preturi, de a crea mai multe locuri de munca,
mai multe posibilitati de optiune pentru cumpararea de bunuri si servicii, de a oferi mai
multe sanse privind dezvoltarea regiunilor, cu alte cuvinte, mai multa bunastare
economica.
 Efecte atât asupra cetatenilor, cât si asupra mediului de afaceri în ceea ce
priveste “ mai buna ocupare a fortei de munca si mai multe oportunitati comerciale”.

„Uniunea Europeană este o formă avansată de integrare economică

internaţională demonstrată prin multiplele sale efecte: economice, sociale,
culturale, financiar-monetare, de stabilitate regională etc., fiind un important
centru de putere economică”, unul dintre cei trei poli economici ai lumii.
 CONCLUZII

Piata Interna a Uniunii Europene este o piata uriasa pentru firmele capabile sa
respecte cerintele voluntare sau obligatorii – referitoare la calitate sau mediu.

Conceput sa suprime ‘rigiditatile” pietei comunitare precum si barilerele din calea

mobilitatii factorilor de productie , de care sufereau operatorii din tarile UE , in anii ’85 ,
acest proiect si-a dovedit din plin eficacitatea, atat pe planul dezvoltarii industriale, cat si
pe cel al schimburilor comerciale reciproce.

Desi Piata Unica este unul dintre succesele incontestabile ale UE, ea nu este
nicidecum un capitol incheiat. Adancirea continua a integrarii statelor membre ale UE
face ca noi si noi domenii sa fie integrate in Piata Unica

Intrarea spectaculoasa a societatii informationale pe agenda tuturor economiilor

avansate necesita dezvoltarea unei legislatii coerente in UE, astfel incat sa se poata
mobiliza in mod eficient investitiile masive in infrastructura si serviciile cerute de acest
sector in plina expansiune .

Bilantul de functionare a Pietei Unice este considerat , cu unele reserve , a fi

pozitiv , desi atat mediul intern cat si extern si-au pus amprenta asupra acestuia, in special
asupra dinamicii Pietei Unice.
Bibliografie
Cioarna A., Haiduc C. – „Economie” Ed. Servo-SAT Arad 1998

Ciucur D., Gavrilă I., Popescu C-tin. – ,,Economie – curs

universitar”, Ed.
Economică, Bucureşti, 1999

Vădineanu A. (cood.), – „Dezvoltare durabilă”, Ed. Universităţii, Bucureşti,

1998