T1:NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DISCIPLINA OOND

1.1. Obiectul şi izvoarele disciplinei „Organele de ocrotire a normelor de drept”

1.2. Locul organelor de ocrotire a normelor de drept în mecanismul puterii de stat

1.3. Structura şi sistemul disciplinei „Organele de ocrotire a normelor de drept”

1.4. Interacţiunea organelor de ocrotire a normelor de drept

1.1. Obiectul şi izvoarele disciplinei „Organele de ocrotire a normelor de drept”

Sub noţiunea de organe de ocrotire a normelor de drept (OOND) se poate de subînţeles instituţiile sau
grupele de persoane ce îndeplinesc funcţia ocrotirii normelor de drept.

Aceste organe sunt parte componentă a mecanismului puterii de stat, împuternicite cu competenţe
speciale, menite să asigure în baza respectării legislaţiei a ordinii de drept, să apere drepturile şi interesele
legitime a cetăţenilor, societăţii şi statului, să preîntâmpine şi să pedepsească încălcările normelor de drept,
aplicând forţa de constrângere faţă de persoanele vinovate.

Ordinea de drept este o sistemă de relaţii publice care se formează în rezultatul executării întocmai şi
corecte a cerinţelor normelor juridice de către toţi participanţii la raporturi de drept.

Obiectul disciplinei OOND îl constituie relaţiile sociale ce apar în procesul organizării înfăptuirii justiţiei,
menţinerii ordinii publice şi combatere a criminalităţii.

Activitatea OOND se manifestă prin:

- jurisdicţia constituţională care este înfăptuită de Curtea Constituţională privind exercitarea corolului
constituţoinalităţii legilor, regulamentelor şi hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii
Moldova, a hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica
Moldova este parte;

- menţinerea ordinii publice care constă în întreprinderea de către organele afacerilor interne a unor măsuri
speciale prevăzute de lege în scopul prevenirii, reprimării şi descoperirii delictelor antisociale şi
infracţiunilor;

- activitatea procurorului, care conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele
judecătoreşti, participă în condiţiile legii la judecarea cauzelor civile, contravenţiilor şi a litigiilor economice
în privinţa cărora acţiunea a fost iniţiată de ea, exercită controlul asupra legalităţii aflării persoanelor în
instanţe de reţinere şi detenţie preventivă în alte instituţii de executare a pedepsei, exercită controlul asupra
executării legilor în Forţele Armate, asigură în limitele competenţei sale asistenţa juridică şi colaborarea
internaţională, soluţionează petiţiile cetăţenilor ş.a.;

- exercitarea urmăririi penale de către organele special abilitate cu această funcţie în vederea colectării
probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului pentru a se constata dacă
este sau nu cazul să se transmită cauza penală în instanţa de judecată în condiţiile legii şi pentru a se
stabili răspunderea acuzatului;

- înfăptuirea justiţiei (judecarea cauzelor) şi a judecăţii arbitrale care constă în judecarea de către
instanţele judecătoreşti competente a cauzelor penale, civile, economice, contravenţionale, de contencios
administrativ, în rezultatul căreia se realizează drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor şi a societăţii;

- executarea hotărârilor definitive ale instanţelor judecătoreşti este înfăptuită de către organele Ministerului
Justiţiei privind aplicarea pedepsei privaţiunii de libertate, cît şi a sancţiunilor patrimoniale şi de alt gen;

- asigurarea securităţii statului este înfăptuită de către organele securităţii statului şi constă în
întreprinderea unor măsuri prevăzute de lege în scopul apărării independenţei, suveranităţii, integrităţii
teritoriale a Republicii Moldova, a regimului ei constituţional, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetăţenilor de tentative criminale;
- activitatea avocaţilor, notarilor, avocaţilor parlamentari ş. a. care este exercitată de avocaţi, notari, avocaţi
parlamentari şi constă în protecţia juridică a drepturilor şi intereselor legitime a cetăţenilor.

Izvoarele disciplinei OOND sunt: Constituţia Republicii Moldova, legile, decretele Preşedintelui Republicii
Moldova, hotărârile şi ordonanţele Guvernului şi alte acte normative care reglementează sistemul şi
activitatea organelor de menţinere a ordinii de drept.

1.2 Locul organelor de ocrotire a normelor de drept în mecanismul puterii de stat.

OOND fiind parte componentă a mecanismului puterii de stat, activează din numele statului şi îndeplinesc
funcţii de o importanţă majoră în forme specifice organizaţionale şi de drept.

Statul prin OOND îşi exercită rolul său în menţinerea ordinii de drept în ţară, apărarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor. Aceste organe sunt investite prin lege cu atribuţii specifice pentru a asigura
respectarea strictă a normelor de drept.

Sistemul OOND poate fi caracterizat astfel:

(de vazut anexa PDF)

OOND deţin următoarele particularităţi:

- aceste organe sînt formate de stat sau cu autorizaţia acestuia;

- sunt investite cu atribuţii speciale şi diverse;

- ele interacţionează între ele în baza procedeelor prevăzute de lege.

1.3 Structura disciplinei OOND.

Disciplina OOND dispune de următoarea structură:

- Noţiuni generale privind locul, rolul şi importanţa OOND;

- Justiţia şi principiile ei democratice;

- Organizarea judecătorească şi înfăptuirea justiţiei;

- Instanţele judecătoreşti şi competenţa lor;

- Administrarea judecătorească şi organele de asigurare a înfăptuirii justiţiei;

- Arbitrajul;

- Procuratura;

- Organele de urmărire penală;

- Organele de ocrotire a ordinii publice şi combatere a criminalităţii;

- Avocatura;

- Avocatura parlamentară;

- Organele securităţii statului;

- Organizarea activităţii vamale;

- Serviciul fiscal de stat;

- Organizarea de protecţie-pază.
1.4 Interacţiunea OOND.

Procuratura, organele de urmărire penală şi avocatura în activitatea sa se conduc de Constituţia Republicii

Moldova, legislaţia în vigoare, posedă competenţe specifice şi sunt independente (organizaţional) faţă de
instanţele judecătoreşti, dar activitatea acestora în ansamblu este îndreptată spre facilitarea înfăptuirii
justiţiei.

Conform art.114 din Constituţie „Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti”*,
dar pentru înfăptuirea ei este obligatorie:

- urmărirea penală;

- participarea procurorului la examinarea cazului;

- acordarea asistenţei de avocat;

- sesizarea instanţelor judecătoreşti de către avocaţii parlamentari ş.a.

Relaţiile dintre instanţele judecătoreşti şi celelalte organe de drept sunt determinate de respectarea
următoarelor principii:

- separarea şi colaborarea puterilor;

- independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor;

- înfăptuirea justiţiei în strictă conformitate cu legislaţia;

- inadmisibilitatea imixtiunii în înfăptuire justiţiei.

ema 2: JUSTIŢIA ŞI PRINCIPIILE EI DEMOCRATICE

2.1. Noţiunea de justiţie şi particularităţile ei

2.2. Principiile justiţiei, importanţa şi clasificarea lor

2.1 Noţiunea de justiţie şi principiile ei democratice.

Justiţia se poate de defini ca o putere de a decide asupra litigiilor între diferite subiecte de drept, persoane
fizice sau juridice prin aplicarea legii. În sens explicativ justiţia provine din limba latină “jurisdictio” compus
din jus (drept) şi ducere (a spune, a pronunţa), deci a pronunţa dreptul.

Constituţia Republicii Moldova prevede că, justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele
judecătoreşti. Legea privind organizarea judecătorească vine să complecteze această dispoziţie cu
noţiunea că instanţele judecătoreşti înfăptuiesc justiţia în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor şi ale asociaţiilor acestora, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor (art.
4, alin. 1).

Articolul 5 alin.1 al aceleiaşi legi stipulează că, justiţia se înfăptuieşte în strictă conformitate cu legislaţia.
Legile altor state se aplică numai în modul prevăzut de legislaţia Republicii Moldova.

Justiţia se înfăptuieşte într-o formă strict procedurală prevăzută de legislaţia procesuală. La examinarea şi
soluţionarea cazurilor civile instanţele judecătoreşti se conduc de legislaţia procesual-civilă, cauzelor
penale – de Codul de procedură penală, cauzelor administrative - de Codul cu privire la contravenţiile
administrative.

Drept urmare a justiţiei se aplică constrângerea de stat sau se refuză aplicarea acestei măsuri.

2.2. Principiile justiţiei, importanţa şi clasificarea lor

Înfăptuirea justiţiei se bazează pe următoarele principii:

Principiul legalităţii vizează faptul că justiţia se înfăptuieşte în numele, legii numai de către instanţele
judecătoreşti în conformitate cu normele de drept material şi procesual. Adică a legilor penale, civile,
procesual penale, procesual civile şi a altor dispoziţii legale.

Înfăptuirea justiţiei numai de instanţele judecătoreşti. Conform Legii fundamentale justiţia se înfăptuieşte
prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii. Legea procesual penală prevede că
nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni, precum şi supus unei pedepse penale,
decât în baza hotărârii definitive a instanţei de judecată, adoptată în condiţiile legii.

Egalitatea în faţa legii şi autorităţii judecătoreşti. Constituţia Republicii Moldova (art.16, alin. 2) prevede că,
toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice fără deosebire de rasă,
naţionalitate, origine etnica, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială,
iar Legea privind organizarea judecătorească prevede acelaşi principiu, evidenţiind egalitatea cetăţenilor
în faţa legii şi a autorităţilor judecătoreşti.

Independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorilor. Conform art. 16 din Constituţia Republicii

Moldova, judecătorii sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili. Independenţa judecătorilor se realizează
prin: procedura de înfăptuire a justiţiei prevăzută de legislaţia procesuală; procedurile de numire,
suspendare, demisie şi eliberare din funcţie a judecătorului; declararea inviolabilităţii personalităţii
judecătorului. Imparţialitatea presupune judecarea cauzelor obiectiv, fără a acorda oarecare priorităţi sau
dezavantaje părţilor în proces. Inamovibilitatea judecătorului presupune că numirea în funcţie de judecător,
promovarea şi eliberarea din funcţie se efectuează numai în condiţiile legii şi cu acordul judecătorului.

Accesul liber la justiţie. Articolul 20 din Legea fundamentală a Republicii Moldova şi articolul 6 din Legea
privind organizarea judecătorească prevăd că orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea
instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale
legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.

Colegialitatea şi unipersonalitatea examinării cauzelor în instanţele judecătoreşti. Colegialitatea instanţei

reprezintă regula, iar judecătorul reprezintă excepţia. În toate instanţele de fond cauzele se judecă de un
judecător personal. Cauzele penale asupra infracţiunilor pentru săvârşirea cărora legea prevede deţinere
pe viaţă, infracţiunile comise de minori sau cauzele deosebit de complicate, ori cele care prezintă o mare
importanţă socială sînt judecate de un complet de judecată format din 3 judecători. Colegiile instanţelor de
apel şi de recurs judecă apelurile şi recursurile în complet format din 3 judecători. Colegiul lărgit al Curţii
Supreme de Justiţie judecă recursurile în complet format din 5 judecători. Plenul Curţii Supreme de Justiţie
judecă recursurile în anulare în complet format din cel puţin 2/3 din numărul total al judecătorilor Curţii
Supreme de Justiţie. Completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei.

Egalitatea părţilor şi caracterul contradictoriu al dezbaterilor judiciare. Pentru a garanta în egală măsură
drepturile şi interesele părţilor în proces, Legea privind organizarea judecătorească în art. 10 alin.
3 prevede judecarea cauzelor pe principiul contradictorialităţii, ceea ce înseamnă că părţilor aflate în litigiu
li se dă posibilitate să participe în mod activ la apărarea drepturilor şi intereselor legitime, la argumentarea
şi probarea acestora, prin combaterea dovezilor aduse de fiecare din părţi.

Publicitatea dezbaterilor judiciare. Şedinţele de judecată sînt publice. Judecarea cauzelor în şedinţă închisă
se admite numai în cazurile stabilite prin lege, cu respectarea procedurii. Hotărârile instanţelor judecătoreşti
se pronunţă public.

Dreptul la apărare. Constituţia Republicii Moldova înscrie acest drept în articolul 26, care prevede că dreptul
la apărare este garantat. Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la
încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. Legea procesual penală prevede că în tot cursul procesului judiciar
părţile (bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă) au
dreptul să fie asistate sau, după caz, reprezentate de un apărător ales sau numit din oficiu.

Folosirea căilor de atac în procesul de înfăptuire a justiţiei. Prin intermediul căilor de atac partea
nemulţumită de hotărârea pronunţată poate contesta fie nerespectarea de către instanţa care a pronunţat
hotărârea atacată, a condiţiilor legale în care a avut loc judecata, fie netemeinicia hotărârii, fiind insuficient
de bine argumentată, putându-se astfel îndrepta greşelile săvârşite de judecător.
Limba de procedură şi dreptul la interpret. Procedura judiciară se desfăşoară în limba de stat. Persoanele
care nu posedă sau nu vorbesc limba de stat au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările
dosarului, de a vorbi în instanţă prin interpret. Procrdura judiciară se poate efectua şi într-o limbă
acceptabilă pentru majoritatea persoanelor care participă la proces. În acest caz, documentele procesuale
judiciare se întocmesc în mod obligatoriu şi în limba de stat.

Prezumţia nevinovăţiei. Conform principiului constituţional privind prezumţia vinovăţiei, orice persoană
acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în
cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-a asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.
Legea privind organizarea judecătorească (art.7) stipulează acest principiu caracteristic înfăptuirii justiţiei
astfel: “Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi
dovedită dovedită în mod legal, în baza sentinţei definitive a instanţei judecătoreşti”

Neretroactivitatea legii. Conform articolului 23 din Constituţie nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau
omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o
pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.

T3:ORGANIZAREA JUDECĂTOREASCĂ ŞI ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI

3.1. Aspecte istorice privind evoluţia organizării judecătoreşti în Republica Moldova

3.2. Organele judecătoreşti până la formarea statutului independent – Republica Moldova.

3.3. Organele judecătoreşti după proclamarea independenţei Republicii Moldova.

3.4. Sistemul judecătoresc în Republica Moldova.

3.5. Caracteristica elementelor sistemului judecătoresc al Republicii Moldova.

3.1.1 Organele judecătoreşti până la formarea statului independent Republica Moldova.

Evoluţia organizării judecătoreşti în Republica Moldova convenţional se poate diviza în cinci etape:

Etapa I (sec.IV-XVII): După retragerea autorităţilor romane din Dacia instanţe de judecată erau judele care
soluţionau atât cauzele penale cît şi civile.

În secolele IX-XIII la acestea se adaugă cnejii , voievozii şi jupânii, feudali cu atribuţii judecătoreşti şi
militare.

În Evul Mediu în Ţara Românească şi Moldova justiţia era exercitată de domnul ţării, divanul, anumiţi
dregători centrali sau locali, unele organe orăşeneşti sau de breaslă ( justiţie orăşenească), justiţia obştii
săteşti şi clericii, precum şi judecarea de către Biserică.

Etapa II: În urma reformei justiţiei petrecută de către C. Mavrocordat în Moldova ( 1741-1743) a fost
creată o categorie de judecători de profesie, salariaţi de stat, rânduiţi de pe lângă isprăvnicie care judecau
în lipsa ispravnicilor ca un început de separare a puterilor.

În 1832 conform Regulamentului organic instanţele de judecată au fost reorganizate în baza unor noi
principii: separarea activităţii judiciare de cea administrativă, introducerea unei forme începătoare de
inamovibilitate.

Sistemul judiciar era format din:

- judecători săteşti sau de împăcăciune ( preot şi 3 juraţi);

- tribunalele poliţiei îndreptătoare;

- tribunalele de ţinut;

- divanurile judecătoreşti;
- tribunalele apelative de comerţ;

- înaltul divan;

- divanul domnesc.

A III etapă: După anexarea Basarabiei la Rusia din 1812 funcţionau următoarele organe judiciare:

- judecătorie ţinutală (1 judecător şi 2 membri aleşi din nobilime şi întăriţi de rezident);

- căpitanii ispravnici care aveau funcţii administrative şi judecătoreşti;

- curţile civile şi penale ca instanţe de apel;

- Consiliul Suprem ca instanţă de recurs.

La 02.02.1813 prin Legea cu privire la instituirea a 2 departamente de stat şi a Adunării generale

au fost create 2 departamente şi adunarea lor comună care formau guvernul provinciei.

Departamentul I avea atribuţii judiciare fiind compus din 3 colegii:

- Colegiul pentru rezolvarea litigiilor civile, având în competenţă 4 consilieri din rândurile moşierilor
localnici;

- Colegiul pentru cauze penale şi cercetări, alcătuit din 4 consilieri (3 moşieri locali şi un ofiţer
superior rus);

- Colegiul pentru administraţia poliţiei municipale şi provinciale condus de un ofiţer rus.

În judeţe justiţia era înfăptuită de ispravnici, judecata se făcea în conformitate cu obiceiul pământului în
limba română şi în majoritatea cazurilor verbal.

În aprilie 1818 conform regulamentului privind înfiinţarea regiunii Basarabia au fost determinate instanţele
de judecată, modul de numire a judecătorilor, procedura judiciară.

Judecata era înfăptuită în 3 instanţe:

1. Judecătoriile judeţene (un fel de tribunale alcătuite din un judecător şi 2 membri aleşi);

2. Curtea Civilă şi Curtea Penală regionale( curţi de apel);

3. Consiliul Suprem - instanţa judiciară supremă.

Instanţa de judecată începea examinarea cauzelor la:

- ordinul administraţiei regiunii;

- la cererea procurorului judeţean;

- la cererea persoanelor particulare.

În urma reformei judecătoreşti din 1864 desfăşurată de Imperiul Rus sistemul judecătoresc a fost divizat în
2 ramuri:

- instanţele judecătoreşti locale (judecătoria de pace, Congresul judecătoresc);

- instanţele judecătoreşti generale (judecătoria de apel districtuală din Chişinău şi Curtea de apel din
Odesa).
Etapa IV. După unire cu România, în Basarabia a fost organizat sistemul judecătoresc conform legii pentru
organizarea judecătorească din 1909 care prevedea:

- judecătoria de ocoale;

- tribunale de judeţ;

- curţi de apel;

- curţi de juraţi şi Curtea de Casaţie.

Etapa V. Etapa sovietică.

Conform Constituţiei din 10.02.1941 sistemul judecătoresc era format din :

- Judecătoria Supremă a R.S.S.M;

- judecătorii de district;

- judecătorii populare speciale ale U.R.S.S.

Judecătoria Supremă se alegea de Sovietul Suprem, iar celelalte de populaţie.

Din 1958 republicile unionale aveau drept să adopte legislaţia în domeniul organizării judecătoreşti şi la
16.04.1960 a fost adoptată Legea despre organele judecătoreşti a R.S.S.M. care stabilea că justiţia în
R.S.S.M. se înfăptuieşte de Judecătoria Supremă şi judecătorii norodnice raionale.

Conform Constituţiei din 15.04.1978 şi Legii cu privire la organizarea judecătorească din 1981, sistema
instanţelor judecătoreşti a rămas aceiaşi.

3.1.2 Organele judecătoreşti după proclamarea independenţei Republicii Moldova.

După adoptarea Declaraţiei de Independenţă şi modificarea Constituţiei R.S.S.M., de către Parlament la

18.10.1991 a fost adoptată legea prin care a fost desfiinţată instituţia de asesori norodnici. Tribunalele
militare care activau ca instituţii ale U.R.S.S. au trecut sub jurisdicţia autorităţilor republicane, iar la
04.08.1992 a fost adoptat Regulamentul cu privire la tribunalele militare prin care s-a stabilit că tribunalele
militare înfăptuiesc justiţia în cadrul forţelor armate şi fac parte din sistemul judiciar al Republicii Moldova.

La 29.07.1994 a fost adoptată Constituţia Republicii Moldova prin care a fost prevăzută separarea puterilor
legislative, executive şi judecătoreşti. Titlu IX din Legea fundamentală este dedicat autorităţii judecătoreşti.
Sunt declarate principiile înfăptuirii justiţiei, sistema instanţelor judecătoreşti, statutul judecătorului,
autoadministrarea judecătorească ş.a.

Legea privind organizarea judecătorească din 06.07.1995 vine să reglementeze detaliat prevederile
constituţionale.

Pe parcurs au fost adoptate un şir de alte legi privind organizarea judecătorească:

- Legea cu privire la instanţele judecătoreşti economice din 24.07.1996;

- Legea cu privire la sistemul instanţelor judecătoreşti militare din 17.05.1996;

- Legea cu privire la statutul judecătorului din 20.07.1995;

- Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie din 26.03.1996

- Legea Republicii Moldova cu privire la Consiliului Superior al Magistraturii din 19.07.1996;

- Legea cu privire la Colegiul disciplinar şi răspunderea disciplinară a judecătorilor din 19.07.1996;

- Legea Republicii Moldova cu privire la Colegiul de calificare şi atestarea judecătorilor din 19.07.1996 ş.
a.

3.2.1 Noţiunea şi particularităţile caracteristice ale sistemului judecătoresc.

Justiţia ca sistem distinctiv reprezintă ansamblul instanţelor chemate să înfăptuiască judecata.

Noţiunea de sistem presupune ansamblu de elemente dependente între ele care le consolidează într-un
întreg organizat.

Sistemul judecătoresc reprezintă totalitatea instanţelor judecătoreşti care formează acest sistem datorită
stabilirii regulilor unice de organizare ale acestora de către Constituţie, Legea privind
organizarea judecătorească, precum şi a statutului unic al magistraţilor din toate instanţele judecătoreşti
prevăzute de Legea cu privire la statutul judecătorului.

Instanţele judecătoreşti formează un sistem unic prin faptul interacţiunii acestora în procesul de înfăptuire
a justiţiei. Organizarea justiţiei se face după o formă unică stabilită de legislaţia procesuală - pe grade de
jurisdicţie. Unitatea sistemului judecătoresc se asigură şi prin faptul declarării obligatorii a executării tuturor
hotărârilor şi sentinţelor definitive ale instanţelor judecătoreşti.

3.2.2 Caracteristica elementelor sistemului judecătoresc.

Legea privind organizarea judecătorească stabileşte baza juridică a organizării judecătoreşti, principiile
înfăptuirii justiţiei, reglementează întreg sistemul judecătoresc şi a competenţelor generale ale instanţelor
judecătoreşti.

Astfel, judecătoriile ca prima verigă a sistemului judecătoresc funcţionează în sectoarele stabilite de

Parlament la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii şi judecă în fond toate cauzele şi cererile, în
afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.

Curţile de apel sunt instanţe judecătoreşti superioare judecătoriilor. Fiecare curte îşi exercită competenţa
într-o circumscripţie care cuprinde mai multe judecătorii. Ele judecă în fond cauzele şi cererile date prin
lege în competenţa lor, apelurile şi recursurile pronunţate împotriva hotărârilor judecătoriilor.

Curtea Supremă de Justiţie este instanţa judecătorească supremă care asigură aplicarea corectă şi
uniformă a legislaţiei de către toate instanţele judecătoreşti, soluţionează litigiile apărute în cadrul aplicării
legilor, garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat. Curtea judecă
cauzele date în competenţa sa prin lege, exercită alte atribuţii.

3.3.1 Gradele de jurisdicţie.

Organizarea justiţiei se face conform unor forme procesuale prevăzute de legislaţia de procedură civilă şi
penală, care constă în anumite grade de jurisdicţie şi modalităţi de examinare a cauzelor penale, civile ş.
a., asigurându-se aflarea adevărului şi aplicarea justă a legii.
Gradele de jurisdicţie reprezintă trepte prin care poate trece judecata. Acestea permit o evaluare în fond,
dar şi posibilitatea de recurs ca modalitate de îndreptare a erorilor.

Legislaţia procesuală prevede înfăptuirea justiţiei în două sau trei grade (etape) de jurisdicţie.

Examinarea cauzei în prima instanţă (în fond) se exercită de instanţa de judecată (în complet de unul sau
trei judecători) cu participarea nemijlocită a părţilor în proces la care se soluţionează litigiul, evaluând
probele prezentate de părţi. Hotărârile instanţei în fond nu sunt definitive şi pot fi atacate cu apel, sau după
caz cu recurs.

Examinarea cauzei în apel se produce de instanţa de judecată ierarhic superioară, de în complet colegial
format din trei judecători, cu participarea parţilor, în rezultatul atacării hotărârii primei instanţe. Decizia
instanţei de apel poate fi atacată cu recurs în termenul prevăzut de lege.

Examinarea cauzei în recurs se referă la verificarea legalităţii sub aspecte de drept a hotărârilor primei
instanţe, sau a deciziei instanţei de apel, de către instanţele judecătoreşti superioare în mod colegial, cu
participarea părţilor. Instanţa de recurs printr-o decizie se pronunţă asupra respingerii recursului, sau îl
admite anulând hotărârea primei instanţe sau a instanţei de apel. Decizia instanţei de recurs este definitivă.

3.3.2 Alte modalităţi de examinare a cauzelor judiciare.

Alte modalităţi de examinare a cauzelor de către instanţele judecătoreşti sunt căile extraordinare de atac
care nu reprezintă noi grade de jurisdicţie fiind exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive ca
excepţie, indiferent de faptul realizării tuturor gradelor de jurisdicţie.

Aceste modalităţi sunt:

1. Examinarea recursului în anulare care se înfăptuieşte numai de Curtea Supremă de Justiţie, în urma
atacării hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile de către Procurorul General şi de părţi prin
intermediul avocatului, în scopul înlăturării erorilor judiciare pe motive de drept expres arătate în lege. În
cazul admiterii recursului, Curtea emite o decizie de anulare a hotărârii judecătoreşti, pronunţând o nouă
hotărâre, sau trimite cauza la rejudecare altei instanţe.

2. Examinarea în revizuire se face de către instanţa de fond (în cauzele penale), precum şi de către
instanţele judecătoreşti ierarhic superioare (în cazurile civile) atunci, când s-a comis o eroare juridică
determinată de circumstanţe de fapt ce nu corespund adevărului, printr-o hotărâre definitivă. În cazul
admiterii cererii de revizuire, instanţa de judecată anulează sau modifică hotărârea precedentă.

T4:Noţiunea şi particularităţile caracteristice ale sistemului judecătoresc

4.1.Organizarea judecătorească în Republica Moldova

4.2.Înfăptuirea justiţiei numai de instanţele de judecată

4.3. Judecătoriile şi competenţa lor

4.4.Curţile de Apel şi competenţa lor

4.5.Curtea Supremă de Justiţie. Structura şi competenţa ei

4.6.Instanţele judecătoreşti specializate

4.7.Interacţiunea instanţelor judecătoreşti cu organele procuraturii, organele de urmărire penală,

avocatura şi avocatul parlamentar

4.1 Organizarea justiţiei în Republica Moldova.

 Constituţia Republicii Moldova declară că justiţia se înfăptuieşte în numele legii de instanţele
judecătoreşti, prin Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătorii.

Pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona judecătorii specializate.

Legea privind organizarea judecătorească din 06.07.1995 vine să reglementeze detaliat organizarea
instanţelor judecătoreşti, sistemul şi competenţa acestora.

Instanţele judecătoreşti înfăptuiesc justiţia în scopul apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale cetăţenilor şi ale asociaţiilor acestora, ale întreprinderilor, apără orânduirea statală şi
constituţională a Republicii Moldova. Ele judecă toate cauzele privind raporturile juridice civile,
administrative şi penale, precum şi orice alte cauze pentru care legea nu stabileşte o altă competenţă.

Ca organ judiciar cu atribuţii proprii în desfăşurarea procesului penal în fază de urmărire penală în cadrul
judecătoriilor funcţionează judecătorii de instrucţiune.

Justiţia se înfăptuieşte în strictă conformitate cu legislaţia procesuală.

4.2 Judecătoriile şi competenţa lor.

Judecătoriile în Republica Moldova funcţionează în municipii, raioane şi sectoare. Conform legislaţiei

judecătoriile sînt în drept să soluţioneze orice litigiu în afara celor ce intră în competenţa altor instanţe.

Activitatea judecătoriilor este condusă de preşedintele judecătoriei care posedă următoarele atribuţii:

- judecă procesele şi prezidează şedinţele de judecată, distribuie judecătorilor spre soluţionare cauzele în
materie civilă, penală, administrative şi de altă natură.

- organizează activitatea judecătorilor pentru asigurare judecării cauzelor în termen rezonabil, constituie
complete de judecată, distribuie alte sarcini;

- conduce activitatea de generalizare a practicii judiciare şi de ţinere a statisticii judiciare;

- conduce activitatea aparatului judecătoriei, numeşte şi eliberează din funcţie angajaţii tehnici;

- organizează perfecţionarea judecătorilor şi funcţionarilor ş.a.

Constituţia Republicii Moldova prevede că pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona, potrivit legii,
judecătorii specializate.

Conform Legii cu privire la organizarea judecătorească, judecătoriile specializate sunt:

- judecătoria militară;

- Judecătoria Economică de Circumscripţie;

- Curtea de Apel Economică.

Aceste instanţe sunt parte componentă a sistemului judecătoresc.

Instanţele judecătoreşti economice înfăptuiesc justiţia la soluţionarea litigiilor apărute în cadrul relaţiilor
economice ale persoanelor fizice şi juridice.

Organizarea activităţii acestor instanţe este reglementată de Legea cu privire la instanţele judecătoreşti
economice din 24.07.1996.

Instanţele judecătoreşti militare înfăptuiesc justiţia pentru a proteja de orice atentat securitatea statului,
capacitatea de luptă şi apărare a forţelor lui armate, drepturile şi libertăţile militarilor. Organizarea activităţii
acestor instanţe este reglementată de Legea cu privire la sistemul instanţelor judecătoreşti militare din
17.05.1996. Ele judecă cauzele privind infracţiunile comise de persoane din efectivul de soldaţi, sergenţi şi
ofiţeri ai Armatei Naţionale, trupelor de carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de
Informaţie şi Securitate, Departamentului Protecţie Civile şi Situaţii Excepţionale a M.A.I., Serviciului
Trupelor de Grăniceri şi Serviciului Protecţie-pază de Stat.

4.3 Curţile de apel şi competenţa lor.

Fiecare curte de apel îşi exercită competenţa într-o circumscripţie care cuprinde mai multe judecătorii şi
este compusă din: preşedinte, doi vicepreşedinţi, judecători şi aparat auxiliar.

Judecătorii curţii de apel activează în Colegiul Penal şi Colegiul Civil, conduse de vicepreşedinţi.

Curţile de apel au următoare competenţă:

- judecă în fond cauzele şi cererile date prin lege în competenţa lor;

- judecă apelurile şi recursurile pronunţate împotriva hotărârilor instanţelor judecătoreşti;

- soluţionează conflictele de competenţă apărute între judecătoriile din circumscripţia lor;

- generalizează practica judiciară;

- exercită alte atribuţii prevăzute de lege.

4.4 Curtea Supremă de Justiţie. Structura şi competenţa ei.

Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.) este instanţa judecătorească supremă, care asigură aplicarea corectă
şi uniformă a legislaţiei de către toate instanţele judecătoreşti, soluţionează litigiile apărute în cadrul aplicării
legilor, garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat. Este compusă
din preşedinte, trei vicepreşedinţi, 45 judecători, 7 judecători asistenţi şi aparatul auxiliar.

Pe lângă Curte activează Consiliul Ştiinţific Consultativ format din savanţi şi practicieni în domeniul
jurisprudenţei.

Activitatea C.S.J. se desfăşoară în cadrul:

- Plenului C.S.J.;

- Colegiului Civil şi de Contencios Administrativ;

- Colegiului Economic;

- Colegiului Penal;

- Colegiului Lărgit ( se constituie după necesitate).

Preşedintele numeşte şi prezidează şedinţele Plenului Curţii, numeşte judecătorii raporturi în Plen.

Competenţa colegiilor:

- judecă în prima instanţă cauzele date în competenţa lor;

- judecă recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel adoptate în prima instanţă şi în ordine de apel,
precum şi a C.S.J. adoptate în prima instanţă;

- înaintează în Plen propuneri cu privire la adoptarea hotărârilor cu caracter explicativ;

- judecă alte cazuri prevăzute de lege.

Colegiul lărgit judecă recursurile împotriva hotărârilor Curţii Supreme de Justiţie adoptate în prima instanţă,
precum şi cauzele date în competenţa sa prin lege.

Plenul C.S.J. îşi desfăşoară activitatea în competenţa tuturor judecătorilor curţii, este prezidat de
preşedintele curţii, iar în lipsa acestuia de către preşedintele unuia din colegii.

La şedinţa plenului participă Procurorul General, iar la examinarea chestiunilor generale şi ministrul justiţiei.

Plenul C.S.J. are următoarele atribuţii:

- judecă recursurile în cazurile prevăzute de lege;

- sesizează Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii actelor juridice;

- examinează rezultatele generalizării practicii judiciare şi adoptă hotărâri cu caracter explicativ;

- constituie şi confirmă componenţele colegiilor;

- confirmă componenţa Consiliului Ştiinţific Consultativ;

- aprobă regulamente cu privire la organizarea şi funcţionarea C.S.J. ş.a.

T5: Administrarea judecătorească şi organele de asigurare a înfăptuirii justiţiei

5.1. Autoadministrarea judecătorească. Organizarea, competenţa şi modul de activitate al Consiliului
Superior al Magistraturii

5.2. Colegiile de calificare şi disciplină ale Consiliului Superior al Magistraturii. Organizarea, competenţa
şi modul de activitate ale lor

5.3. Statutul judecătorului. Corpul magistraţilor. Înaintarea şi numirea în funcţie de judecător

5.4. Drepturile şi obligaţiunile magistraţilor

5.5. Garantarea independenţei judecătorului

5.6. Răspunderea disciplinară a magistraţilor

5.7. Protecţia de stat a judecătorului

5.8. Ministerul de Justiţie. Structura şi funcţiile lui

5.1. Autoadministrarea judecătorească. Organizarea, competenţa şi modul de activitate a

Consiliului Superior al Magistraturii.

Consiliul Superior al Magistraturii (C.S.M.) a fost creat în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova
ca organ de autoadministrare judecătorească, independent, format în vederea organizării şi funcţionării
sistemului judecătoresc, ca garant al independenţei autorităţii judecătoreşti.

Organizarea şi activitatea C.S.M. sunt prevăzute de art.122-123 din Constituţie, Legea cu privire la Consiliul
Superior al Magistraturii din 19.07.1996.

Conform acestor prevederi C.S.M este constituit din 12 judecători şi profesori titulari, desemnaţi în funcţie
de cele trei puteri (legislativă, executivă şi judecătorească). Din el fac parte de drept: Preşedintele C.S.J.,
ministrul justiţiei şi Procurorul general; 7 membri sunt aleşi din rîndul judecătorilor de Adunarea Generală
a Judecătorilor prin vot secret. Doi membri, unul propus de majoritatea parlamentară şi unul propus de
opoziţie, se aleg de Parlament din rîndul profesorilor titulari cu votul a cel puţin două treimi din numărul
deputaţilor aleşi.

Consiliul Superior al Magistraturii are următoarea competenţa:

- face propuneri Preşedintelui Republicii Moldova sau după caz Parlamentului de numire, promovare,
transferare sau eliberare din funcţie a judecătorilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor
judecătoreşti, primeşte jurământul judecătorilor;

- dispune promovarea şi transferarea pe un termen limitat a judecătorilor în altă instanţă de acelaşi grad,
precum şi suspendarea din funcţie în cazurile prevăzute de lege;

- soluţionează problema demisiei judecătorului, precum şi sistării activităţii, în condiţiile legii;

- selectează candidaturi pentru funcţia de judecător, aprobă programul de pregătire profesională a

condiţiilor pentru funcţia de judecător;

- examinează petiţiile cetăţenilor pe problemele ce ţin de etica judecătorilor;

- validează hotărârile emise de Colegiul de calificare şi Colegiul disciplinar;

- aplică măsuri de încurajare şi sancţiuni disciplinare în privinţa judecătorilor;

- ascultă informaţia Ministerului Justiţiei, a Judecătoriei Economice despre asigurarea organizatorică,

materială şi financiară a instanţelor judecătoreşti şi informaţia Curţii Supreme de Justiţie cu privire la
înfăptuirea justiţiei în ţară;

- prezintă anual (până la 01.04) Parlamentului şi Preşedintelui republicii un raport asupra modului de
organizare şi funcţionare a instanţelor judecătoreşti în anul precedent.

Preşedintele C.S.M. este ales prin vot secret pe un termen de 4 ani, cu votul majorităţii membrilor
consiliului.

5.2 Colegiul de calificare şi Colegiul disciplinar ale Consiliului Superior al Magistraturii.

Organizarea şi activitatea Colegiului de calificare sunt prevăzute de Legea cu privire la Colegiul de

calificare şi atestarea judecătorilor din 19.07.1996.

În componenţa Colegiului intră: 4 judecători de la Curtea Supremă de Justiţie, câte un judecător de

la fiecare curte de apel, 2 profesori titulari de la Universitatea de Stat a Moldovei, un reprezentant al
Ministerului Justiţiei. Membrii îşi exercită funcţiile în baze obşteşti cu păstrarea salariului la locul de muncă.
Durata mandatului este de 4 ani.

Colegiul de calificare are sarcina de a forma un corp de judecători capabili să exercite justiţia în mod
calificat, conştiincios şi obiectiv, pe bază de profesionalitate, precum şi pentru constatarea nivelului de
pregătire profesională a candidaţilor la funcţia de judecător şi al judecătorilor.

În acest scop Colegiul de calificare dispune de următoarele împuterniciri:

- organizează examenul de capacitate pentru funcţia de judecător;

- dă avize privind posibilitatea propunerii candidatului pentru funcţia de judecător, iar a judecătorului în
instanţă judecătorească ierarhic superioară;

- organizează atestarea judecătorilor şi stabileşte gradul lor de calificare.

Candidaţii la funcţia de judecător care întrunesc condiţiile prevăzute de lege susţin examenul de capacitate
în faţa Colegiului de calificare, care apreciază câştigătorii concursului şi dă un aviz care se remite, împreună
cu toate materialele, spre validare Consiliului Superior al Magistraturii.
Atestarea judecătorilor are drept scop evaluarea profesionalismului judecătorilor, stimularea creşterii ei.
Precum şi ridicarea responsabilităţii în respectarea legislaţiei la judecarea cauzelor.

Judecătorii sînt supuşi atestării de regulă o dată în 5 ani, cît şi în cazul:

- conferirii gradului de calificare;

- promovării în instanţa judecătorească ierarhic superioară sau la funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte
a instanţei.

Persoanele numite pentru prima dată în funcţia de judecător sunt supuse atestării în termen de 6 luni de la
numire. Judecătorii care îşi îndeplinesc nesatisfăcător atribuţiile sau nu-şi ridică nivelul profesional de
serviciu pot fi supuşi atestării înainte de termen, dar nu mai des de o dată pe an.

Organizarea şi activitatea Colegiului disciplinar sunt prevăzute de Legea cu privire la Colegiul disciplinar şi
la răspunderea disciplinară a judecătorilor din 19.07.1996.

În componenţa Colegiului disciplinar intră 9 membri: 3 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie, 3

judecători ai curţilor de apel şi 3 judecători ai judecătoriilor. Mandatul colegiului este de 4 ani.

Colegiul dispune de următoarele împuterniciri:

- examinează cazurile privind răspunderea disciplinară a judecătorilor;

- soluţionează cazurile privind anularea înainte de termen a pedepsei disciplinare.

În rezultatul examinării cazului disciplinar Colegiul poate hotărî:

- aplicarea unei sancţiuni disciplinare;

- respingerea propunerii de a fi aplicată sancţiunea şi clasarea procedurii disciplinare;

- aplicarea sancţiunilor disciplinare (observaţie, mustrare, eliberarea din funcţie).

Hotărârile privind cazul disciplinar se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor Colegiului şi pot fi atacate
în Consiliul Superior al Magistraturii.

Judecătorul poate fi tras la răspundere pentru:

- încălcarea gravă a legislaţiei la înfăptuirea justiţiei;

- încălcarea gravă, din vina judecătorului, a termenului rezonabil la judecarea cauzei, fapt ce a adus
la lezarea dreptului persoanei la un proces echitabil;

- nerespectarea secretului deliberativ sau a caracterului secret;

- încălcarea disciplinei de muncă;

- activitatea publică cu caracter politic;

- încălcarea sistematică a Codului de etică a judecătorilor.

5.3 Magistraţii. Statutul judecătorului. Înaintarea şi numirea în funcţia de judecător.

Statutul judecătorului şi a corpului magistraţilor, condiţiile de înaintare şi numire în funcţia de judecător,

drepturile şi obligaţiile judecătorilor, protecţia lor de stat sunt prevăzute de Legea cu privire la statutul
judecătorului din 20.07.1995.

Legislaţia stabileşte că puterea judecătorească se exercită numai prin instanţele judecătoreşti, în persoana
judecătorului, unicul purtător al acestei puteri. El este persoana investită constituţional cu atribuţii de
înfăptuire a justiţiei, pe care le execută pe bază profesională. Judecătorii sunt independenţi, imparţiali şi
inviolabili, se supun numai legii. Pentru înfăptuirea justiţiei judecătorii dispun de împuterniciri
plenipotenţiare, stabilite de legislaţie. Cererile şi dispoziţiile judecătorilor legate de înfăptuirea justiţiei sunt
obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice. Judecătorul este împuternicit în soluţionarea
cauzelor de litigiu, tragerea la răspundere penală prin aplicarea pedepsei celui vinovat sau a pronunţa
hotărârea privind achitarea inculpatului, clasarea procesului penal, aplică sau refuză aplicarea sancţiunilor
administrative, poate respinge acţiunea civilă.

Au calitatea de magistraţi şi fac parte din corpul magistraţilor judecătorii din toate instanţele judecătoreşti
din ţară şi cele internaţionale, judecătorii de instrucţie şi judecătorii asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie,
ai Curţii Constituţionale, precum şi membrii C.S.M. şi ai colegiului de calificare cate nu au statut de
judecător.

Pentru a candida la funcţia de judecător este necesar ca persoana să îndeplinească următoarele cerinţe:

- să dispună de capacitate de exerciţiu;

- să fie licenţiată în drept;

- să aibă vechimea în muncă juridică;

- să nu aibă antecedente penale;

- să cunoaşte limba de stat;

- să fie apt din punct de vedere medical.

Poate fi numită judecător al judecătoriei persoana care a atins vîrsta de 30 ani, are o vechime în specialitate
juridică de cel puţin 5 ani şi a susţinut cu succes examenul de capacitate. Cererea candidatului la funcţia
de judecător se înregistrează la C.S.M.

Judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie din rândul candidaţilor de către Preşedintele
Republicii Moldova la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, mai întâi pe un termen de 5 ani, iar
după expirarea acestui termen – vor fi numiţi în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă - 65 ani.

Judecători ai curţilor de apel şi ai C.S.J. pot fi numite persoanele care au o vechime în muncă în funcţia
de judecător de cel puţin 6 ani şi, respectiv 10 ani.

Judecătorii curţilor de apel şi a judecătoriilor, inclusiv şi judecătoriilor specializate şi judecătorii de instrucţie,

se numesc în funcţie din rîndul candidaţilor la funcţia de judecător de către Preşedintele republicii, iar
judecătorii C.S.J. - de Parlament, la propunerea C.S.M.

5.4 Garantarea independenţei şi protecţia de stat a judecătorului.

La înfăptuirea justiţiei, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Orice imixtiune în înfăptuirea
justiţiei este interzisă.

Independenţa judecătorului este asigurată prin:

- procedura de înfăptuire a justiţiei;

- procedura de numire şi promovare a judecătorului;

- declararea constituţională a independenţei, inamovibilităţii şi a inviolabilităţii judecătorului;

- secretul şedinţei deliberative;

- stabilirea răspunderii pentru amestecul şi tentativele asupra înfăptuirii justiţiei;

- finanţarea şi asigurarea tehnico-materială din bugetul statului;

- asigurarea materială şi socială a judecătorului.

Protecţia de stat a judecătorului că şi celelalte garanţii, enumerate mai sus, asigurară independenţa lui
reală. Judecătorul, membrii familiei lui şi averea lor se află sub protecţia statului. Atentarea la viaţa şi
sănătatea judecătorului, distrugerea sau deteriorarea bunurilor, ameninţarea lui, precum şi a rudelor
apropiate, atrag răspunderea stabilită de lege.

Judecătorul beneficiază de:

- salariul funcţiei şi de suplimente pentru grad de calificare şi vechime în muncă;

- concediul anual de 30 zile lucrătoare şi adausuri în dependenţă de vechime în muncă;

- asigurare cu locuinţă din partea autorităţilor administraţiei publice locale;

- asistenţă medicală gratuită la nivel minim necesar şi de alte garanţii sociale prevăzute de lege;

- asigurarea cu pensie, judecătorul la atingerea vârstei de 50 ani şi vechimea în muncă de cel puţin 20
ani calendaristici, dintre care cel puţin 12 ani şi 6 luni în funcţie de judecător, are dreptul la pensie pentru
vechimea în muncă în proporţie de 55% faţă de salariu lui mediu, iar pentru fiecare an complet de muncă
peste vechimea de 20 ani – de 3%.

Viaţa, sănătatea şi bunurile judecătorului sunt supuse asigurării de stat obligatorii de la bugetul de stat la o
sumă egală cu suma mijloacelor lui băneşti de întreţinere pe 15 ani la ultimul loc de lucru.

5.5 Ministerul Justiţiei. Structura şi funcţiile lui.

Structura şi atribuţiile Ministerului Justiţiei sunt prevăzute de Regulamentul Ministerului Justiţiei, aprobat
prin hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova din
15.02.2000.

Conform legislaţiei Ministerul Justiţiei este organul central al administraţiei publice de specialitate care
exercită conducerea, coordonarea şi controlul în domeniul de competenţă, asigură realizarea politicii de
stat în sfera justiţiei şi activitatea sa se subordonează Guvernului.

Reieşind din sarcinile şi menirea sa ministerul este abilitat cu următoarele competenţe:

- elaborarea proiectelor de legi şi proiectelor de hotărâri ale Guvernului în domeniul justiţiei şi în alte
domenii social-economice, perfecţionarea legislaţiei, crearea şi dezvoltarea sistemului de stat al informaţiei
juridice;

- întocmirea şi pregătirea pentru editare a culegerilor de legi, de coduri;

- asigurarea şi coordonarea activităţii în domeniul realizării reformei judiciare şi de drept;

- menţinerea Registrului de Stat al actelor juridice ale Republicii Moldova;

- înfăptuirea măsurilor în asigurarea activităţii instanţelor judecătoreşti, a instituţiilor penitenciare, inclusiv

asigurarea lor cu cadre;

- organizarea activităţii de executare a hotărârilor judecătoreşti definitive pe cauze civile, penale,

administrative;

- organizarea pazei şi escortei condamnaţilor, administrarea instituţiilor penitenciare;

- coordonarea activităţii birourilor notariale şi eliberarea licenţei pentru activitatea notarială;

- asigurarea finanţării avocaţilor din oficiu;

- conduce activitatea instituţiilor de expertiză judiciară;

- reprezentarea intereselor Guvernului la Curtea Europeană.

În fruntea ministerului se află ministru, numit în funcţie în conformitate cu legislaţia în vigoare, care are
locţiitori desemnaţi de Guvern. În cadrul ministerului se formează un colegiu, componenţa căruia se aprobă
de către Guvern.

Aparatului central al Ministerului Justiţiei dispune de următoarea structură:

Departamentul legislaţie;

Direcţia agent guvernamental şi relaţii internaţionale;

Direcţia principală de organizare judecătorească;

Direcţia principală economico-financiară;

Direcţia notariat şi avocatură;

Secţia partide şi organizări nonguvernamentale;

Secţia resurse umane;

Secţia secretariat.

Pe lângă Ministerul Justiţiei mai funcţionează următoarele instituţii, subordonate ministerului:

Departamentul instituţiilor penitenciare.

Departamentul de executare a deciziilor judiciare.

Direcţia principală pentru Refugiaţi.

Direcţia de justiţie a formaţiunii teritoriale autonome cu statut special a Găgăuziei.

Centrul Republican de Informaţii Juridice.

Centrul republican pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor din sistemul Ministerului Justiţiei şi
Procuraturii Generale.

Institutul Republican de Expertiză Judiciară şi Criminologie.

Arhiva garanţiilor reale mobiliare.

În baza şi întru executarea legilor, decretelor Preşedintelui republicii, a hotărârilor şi ordonanţelor

Guvernului, Ministerul Justiţiei emite ordine şi alte acte, organizează şi controlează îndeplinirea lor.

T6: Arbitrajul
6.1. Conceptul, natura juridică şi unele clasificări ale arbitrajului

6.2. Principiile judecăţii arbitrale

6.1.Conceptul, natura juridică şi unele clasificări ale arbitrajului.

Legea cu privire la judecata arbitrală din 31.05.1994 reglementează dreptul persoanelor fizice şi juridice,
inclusiv străine, la libera alegere a organului de soluţionare a litigiilor, izvorâte din relaţii obligatorii
contractuale şi necontractuale - vânzare, prestare de servicii, executare de lucrări - sau legate de
proprietate, inclusiv intelectuală. Judecata arbitrală este o instanţă care are funcţia de a soluţiona litigii ce
apar între persoane fizice şi juridice.

Arbitrajul poate fi înţeles în mai multe sensuri:

- ca mijloc corespunzător de reglementare rapidă şi echitabilă a litigiilor comerciale;

- ca metodă de soluţionare a litigiilor născute din relaţii comerciale obligatorii contractuale şi

necontractuale;

- ca jurisdicţie specială şi derogatorie de la dreptul comun procesual, menite să asigure rezolvarea litigiilor
izvorâte din raporturile comerciale;

- ca instituţie juridică pentru soluţionarea litigiilor de către persoane investite cu această sarcină chiar de
părţile contractante aflate în litigiu.

Din conţinutul Legii cu privire la judecata arbitrală rezultă două semnificaţii ale arbitrajului:

Prima – ca activitate de soluţionare a unui litigiu de arbitri. În art.1 alin.(1) din legea menţionată se stipulează
că judecata arbitrală este o instanţă care are o funcţie specifică de a soluţiona litigii ce apar între persoane
fizice şi juridice.

A doua semnificaţie - ca organ de jurisdicţie. Arbitrajul este organ de jurisdicţie prin faptul că arbitrii au
competenţa necesară de a soluţiona litigiul cu care au fost investiţi să-l rezolve, chiar dacă acestuia i se
conferă o componenţă contractuală, determinată de voinţa părţilor aflate în litigiu, exprimată în clauza
compromisorie.

În funcţie de anumite particularităţi ale arbitrajului deosebim diverse forme ale acestuia:

1.Arbitrajul ad-hoc ( sau ocazional) care este organizat pe o perioadă nedeterminată şi este organizat la
iniţiativa părţilor. Aceste instanţe funcţionează numai în vederea soluţionării unui litigiu bine determinat cu
care a fost investit.

2.Arbitrajul instituţionalizat având caracter permanent, a cărui existenţă nu este dependentă de durata unui
anumit litigiu concret determinat, fiind organizat sub forma unor centre permanente de arbitraj ce activează
în cadrul unor organe profesionale.

În dependenţă de caracterul competenţei arbitrajul poate fi general (arbitrajul internaţional de pe lângă

Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova) sau specializat ( judecata arbitrală de pe lângă
organizaţia obştească „Agroconsultant”).

6.2 Principiile judecării arbitrare.

Judecătoria arbitrală activează în baza următoarelor principii:

1. Independenţa şi imparţialitatea arbitrilor. Arbitrii nu sunt reprezentanţii părţilor. În exercitarea atribuţiilor

ei sunt independenţi şi imparţiali. Pot fi recuzaţi la orice etapă.

2. Alegerea arbitrilor. Litigiile sunt examinate de un complet din trei sau de un arbitru unic ales.

3. Egalitatea părţilor în drepturi şi obligaţii. La examinarea litigiului părţile beneficiază de drepturi şi obligaţii
procesuale egale. Ele sunt obligate să demonstreze probele pe care îşi bazează pretenţiile şi obiecţiile
sale.
4. Confidenţialitatea. Litigiile sunt examinate în şedinţe închise. Arbitrii şi personalul judecăţii arbitrale sunt
obligaţi să nu divulge informaţiile litigiului.

5. Limba desfăşurării judecăţii arbitrale. Judecata arbitrală se desfăşoară în limba convenită, sau dacă
părţile nu au stabilit limba de examinare judecata se petrece în română cu asigurarea traducerii pentru cei
care nu o posedă.

6. Dreptul aplicabil. Judecata arbitrală examinează litigiile în temeiul dreptului material determinat de părţi
stabilit de contract sau acord al părţilor ca cel fiind aplicabil fondului litigiului.

7. Caracterul definitiv şi executarea benevolă a hotărârii arbitrale. Hotărârea judecăţii arbitrale este
definitivă din momentul pronunţării şi se execută de către părţi benevol, în modul şi în termenele stabilite
de ea. În cazul în care o parte refuză să execute hotărârea, partea interesată are dreptul să depună o
cerere în curtea de apel în decursul a 3 luni de la data adoptării hotărârii.

T7: Procuratura
7.1. Dispoziţiile generale cu privire la Procuratură.

7.2. Structura şi statutul juridic al personalului Procuraturii..

7.3. Controlul exercitat de procuror.

7.4.Organele consultative şi organele de autoadministrare din cadrul Procuraturii.

7.1 Noţiunea, principiile de activitate şi structura procuraturii.

Constituţia Republicii Moldova în art.124 prevede atribuţiile principale a procuraturii şi anume

că: “Procuratura reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile
şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele
judecătoreşti în condiţiile legii”.*

Legea cu privire la procuratură din 14.03.2003 detaliază această dispoziţie constituţională şi reflectă atât
statutul juridic al procuraturii, cît şi locul ei în mecanismul puterilor de stat.

*Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, art.124

Procuratura este considerată o instituţie independentă, specializată, care activează în cadrul autorităţii
judecătoreşti.

Activitatea procuraturii este organizată în baza principiilor: legalităţii, operativităţii, proporţionalităţii,

imparţialităţii, controlului ierarhic, independenţei şi a publicităţii.

Procuratura este independentă în relaţiile cu alte autorităţi publice, reprezintă interesele generale ale
societăţii, apără ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită urmărirea penală,
reprezintă învinuiri în instanţele judecătoreşti, participă în condiţiile legii la judecarea cauzelor civile,
contravenţiilor şi a litigiilor economice în privinţa cărora acţiunea a fost iniţiată de ea, exercită controlul
asupra legalităţii aflării persoanelor în instanţe de reţinere şi detenţie preventivă în alte instituţii de executare
a pedepsei, exercită controlul asupra executării legilor în Forţele Armate, asigură în limitele competenţei
sale asistenţa juridică şi colaborarea internaţională, soluţionează petiţiile cetăţenilor ş.a.

Procuratura constituie un sistem unic şi centralizat care include:

- Procuratura Generală;

- procuratura Găgăuziei;

- procuraturile raionale, municipale şi de sector;

- procuraturile specializate (militare, de transport, anticorupţie ş.a.).

7.2 Controlul exercitat de procuror.

Reieşind din prevederile art. 124 din Constituţie şi Legii cu privire la procuratură, procurorul efectuează
controlul:

- în conducerea şi exercitarea urmăririi penale;

- în locurile de recluziune, de executare a pedepselor şi instituţiile de psihiatrie judiciară.

În cadrul exercitării controlului procurorul este în drept:

- să ceară persoanelor juridice şi fizice prezentarea documentelor, materialelor, datelor statistice,

informaţiei, ş.a.;

- să dispună revizii a activităţii agenţilor economici, să antreneze specialişti pentru elucidarea unor
probleme de specialitate, executarea expertizelor în diferite domenii;

- să citeze şi să ceară lămuriri de la persoane cu funcţii de răspundere sau de la cetăţeni pe cazuri

penale, civile, contravenţionale;

- să pornească să conducă şi să exercite urmărirea penală;

- să iniţieze acţiuni civile în instanţe judecătoreşti.

În exercitarea acestor atribuţii procurorul sau adjunctul acestuia este în drept să facă recurs împotriva
actului ilegal emis de un organ sau o persoană cu funcţie de răspundere. Recursul suspendă acţiunea
actului atacat şi va fi examinat de organul respectiv sau de persoana cu funcţie de răspundere în termen
de 10 zile de la data primirii lui.

În scopul lichidării încălcărilor de lege în cadrul urmăririi penale sau procedurii civile, procurorul poate
sesiza pentru examinarea imediată a situaţiei organul respectiv sau persoana cu funcţie de răspundere,
care în termen de o lună vor lua măsuri respective în vederea lichidării încălcărilor de lege, înlăturarea
cauzelor şi condiţiilor ce le-au favorizat şi vor da răspuns procurorului.

Procurorul în dependenţă de caracterul încălcării legii de către persoana cu funcţii de răspundere sau de
către cetăţean, porneşte procedura penală sau administrativă ori, după caz, solicită intentarea acţiunii civile
în instanţa judecătorească.

7.3 Activitatea procurorului în conducerea şi exercitarea urmăririi penale.

Pentru aplicarea corectă a legii penale de către organele de urmărire penală, procurorul conduce şi
exercită urmărirea penală, controlează corespunderea acţiunilor procesuale, efectuate de către aceste
organe, legii de procedură penală, altor acte normative, precum şi actelor internaţionale.

În acest scop procurorul în limitele competenţei sale:

- solicită organelor de urmărire penală pentru control dosarele penale, documentele, materialele cu
privire la infracţiunea săvârşită, verifică cel puţin o dat în lună situaţia previn primirea, înregistrarea şi
soluţionarea petiţiilor despre infracţiune;

- dă indicaţi organelor de urmărire penală privind exercitarea cercetării penale;

- fixează termenii rezonabili pentru urmărirea penală;

- intentează sau refuză în pornirea dosarelor penale.

Procurorul este în drept:

- să exercite împuternicirile prevăzute de Legea cu privire la procuratură şi legislaţia procesuală;

- să emită instrucţiuni executorii pentru organele de urmărire penală privind aplicarea legislaţiei
procesuale, activitatea de control a criminalităţii, alte aspecte de urmărire penală;

- să i-a măsuri pentru repunerea în drepturi pentru acţiuni nelegale ale organelor de urmărire penală;

- să ceară organelor de urmărire penală luarea măsurilor pentru protecţia vieţii şi siguranţa părţilor
în proces.

7.4 Contribuirea procurorului la înfăptuirea justiţiei

Procurorul în limitele competenţei sale, sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor
penale, reprezintă învinuirea de stat în toate cauzele penale în baza principiului contradictorialităţii.
Participă, în condiţiile legii, la examinarea cauzelor civile, contravenţiilor administrative şi a litigiile
economice, în privinţa cărora acţiunile au fost intentate de el.

7.5 Executarea controlului în locurile de recluziune

Procurorul în modul stabilit de lege, exercită controlul asupra legalităţii aflării persoanelor în instituţiile de
detenţie preventivă, izolatoarele de anchetă penală, penitenciare şi în alte instituţii de executare a
pedepselor şi măsurilor de constrângere, inclusiv în spitale în caz de acordare a asistenţei psihiatrice fără
liberul consimţământ al persoanei. În cazul depistării de către procuror a persoanei deţinute ilegal în locurile
menţionate, acesta este eliberată imediat prin ordonanţa procurorului.

7.6 Cadrele procuraturii şi garanţiile sociale

Legea cu privire la procuratură în capitolul IV stabileşte condiţiile pentru numirea persoanei în funcţia de
procuror:

- să fie cetăţean al Republicii Moldova şi să aibă domiciliu pe teritoriul ei;

- să fie licenţiat în drept;

- să aibă capacitate de exerciţiu;

- să aibă vechime în muncă necesară pentru a fi numit în funcţia respectivă;

- să se bucure de o bună reputaţie;

- fără antecedente penale;

- să cunoască limba de stat;

- să fie apt din punct de vedere medical.

Candidatul la funcţia de procuror care întruneşte condiţiile menţionate, urmează se efectueze un stagiu de
un an. Stagierea se încheie cu susţinerea examenului de calificare în faţa comisiei de atestare. Procurorul
se numeşte în funcţie, din rândul candidaţilor, de către Procurorul General. Persoanele numite pentru
prima dată în funcţia de procuror depun jurământul de credinţă.

Procurorul în activitatea sa este independent, imparţial şi inamovibil potrivit legii. Locuinţa, sediu de serviciu,
documentele şi bunurile lui personale sunt inviolabile.

Procurorii sunt obligaţi să-şi perfecţioneze nivelul profesional.

Legea privind gradele de calificare şi gradele speciale militare ale lucrătorilor din Procuratura Republicii
Moldova din 11.07.1996 stabileşte pentru lucrătorii din Procuratură grade de calificare şi grade speciale
militare, precum şi cerinţele pentru conferirea lor, termenele de deţinere şi alte condiţii.

Sunt stabilite următoarele grade de clasificare:

a) pentru corpul juridic suprem:

- consilier juridic de stat de rangul I, II şi III;

b) pentru corpul juridic superior:

- consilier juridic de rangul I, II şi III;

c) pentru corpul juridic mediu:

- jurist de rangul I, II şi III.

Totodată sunt stabilite următoarele grade speciale militare:

a) pentru corpul juridic suprem:

- general-maior de justiţie;

b) pentru corpul juridic superior:

- colonel de justiţie;

- locotenent-colonel de justiţie;

- maior de justiţie.

c) pentru corpul juridic mediu:

- căpitan de justiţie;

- locotenent major de justiţie;

- locotenent de justiţie.

Gradele de calificare şi gradele speciale militare se conferă procurorilor şi ofiţerilor de urmărire penală
consecutiv la expirarea termenului de deţinere a gradului precedent, în conformitate cu funcţia şi vechimea
în muncă, ţinându-se cont de profesionalitate şi caracteristica pozitivă.

Procurorul dispune de garanţii de drept şi sociale din partea statului. Astfel el beneficiază de salariu funcţiei,
sporuri, premii şi alte suplimente, de asistenţă medicală gratuită în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Viaţa, sănătatea şi bunurile procurorului sunt supuse asigurării obligatorii de la bugetul de stat la o sumă
egală cu suma mijloacelor lui băneşti de întreţinere pe 10 ani la ultimul loc de muncă. Statul asigură lui
uniformă în mod gratuit.

Procurorul are dreptul la un concediu anual plătit de 30 zile lucrătoare. Dacă el are o vechime în muncă de
până la 5 ani concediul se măreşte cu 2 zile, de la 5 la 10 ani cu 5 zile, de la 10 la 15 ani cu 15 zile
lucrătoare.
În cazul în care procurorul nu are locuinţă sau are nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor locative, administraţia
publică locală este obligată, în termen de cel mult un an de la numirea lui în funcţie, să îl asigure cu locuinţă
(apartament sau casă) de serviciu pe perioada activităţii în localitatea respectivă.

T8: Organele de urmărire penală

8.1. Noţiuni introductive privind urmărirea penală

8.2. Procurorul şi organele de urmărire penală. Conducerea şi exercitarea urmăririi penale.

8.1 Noţiuni introductive privind urmărirea penală.

Urmărirea penală are ca obiect colectarea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la
identificarea făptuitorului pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza penală în
instanţa de judecată în condiţiile legii şi pentru a se stabili răspunderea acestuia. Pentru realizarea acestui
scop, organele de urmărire penală sunt obligate să întreprindă toate măsurile prevăzute de legislaţia
procesuală pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei pentru
stabilirea adevărului.

Urmărirea penală se efectuează de către procuror şi de către organele constituite conform legii în cadrul:

- Ministerului Afacerilor Interne;

- Serviciului de Informaţie şi Securitate;

- Serviciului Vamal;

- Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.

Organele de urmărire penală sînt reprezentate de ofiţeri de urmărire penală, anume desemnaţi în cadrul
instituţiilor menţionate şi subordonaţi organizaţional conducătorului instituţiei respective.

Ofiţerii de urmărire penală sunt independenţi şi se supun legii şi indicaţiilor scrise ale conducătorilor de
urmărire penală şi ale procurorului.

În cazul unor cauze complicate sau de mari proporţii, conducătorul organului de urmărire penală cu
încuviinţarea procurorului dispune efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de urmărire penală,
care se exercită prin ordonanţă, care se aduce la cunoştinţa părţilor în proces.

Urmărirea penală se exercită în termenul rezonabil, care este stabilit de procuror.

Organele de urmărire penală ale MAI efectuează urmărirea penală pentru orice infracţiune care nu este
dată în competenţa altor organe sau este dată în competenţa lui prin ordonanţa procurorului.

Competenţa organelor de urmărire penală ale SIS-lui se exercită în privinţa infracţiunilor contra păcii şi
securităţii omenirii şi securităţii statului.

Organele de urmărire penală ale Serviciului Vamal efectuează urmărirea penală în privinţa infracţiunilor
prevăzute de art.248 şi 249 Cod penal.

Organele de urmărire penală al CCCEC efectuează urmărirea penală în privinţa infracţiunii prevăzute în
art.191, 195, 236-261, 324-336 Cod penal.

8.2 Procurorul şi organele de urmărire penală.

Conform art. 270 Cod de procedură penală, procurorul exercită conducerea acţiunilor efectuate de
organele de urmărire penală.
Totodată, el este competent să exercite urmărirea penală în cazurile infracţiunilor săvârşite de:

- preşedintele ţării;

- deputaţi în Parlament;

- membrii de Guvern;

- judecători;

- procurori;

- generali;

- ofiţeri de urmărire penală.

Procurorii exercită urmărirea penală şi în cazurile atentatelor la viaţa colaboratorilor de poliţie, ofiţerilor de
urmărirea penală, procurorilor, judecătorilor sau a membrilor familiei lor, dacă atentatul este legat de
activitatea acestuia.

Plângerile privind acţiunile organelor de urmărire penală se adresează judecătorului de instrucţiune, care
le examinează în termen de cel mult 72 de ore de la primirea plângerii.

T9: Organele de ocrotire a ordinii publice şi combatere a criminalităţii

9.1. Organizarea activităţilor organelor de menţinere a ordinii publice şi combatere a criminalităţii;

9.2.Ministerul Afacerilor Interne în procesul reformării sale structurale şi funcţionale.. Structura şi

împuternicirile sale.

9.3.Noţiunea de poliţie şi administrarea ei. Trupele de carabinieri. Atribuţiile, obligaţiile şi drepturile poliţiei
şi a trupelor de carabinieri.

9.4. Statutul poliţistului. Protecţia juridică şi socială a personalului poliţiei.

9.5.Aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale şi a armei de foc de către poliţie.

9.1 Ministerul Afacerilor Interne. Structura şi împuternicirile lui.

Activitatea Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.) este reglementată prin hotărârea Guvernului Republicii
Moldova cu privire la structura organizatorică, limita efectivului şi Regulamentul M.A.I. nr.844 din
30.07.1998.

Conform legislaţiei, M.A.I. este considerat organ central de specialitate al statului menit în baza respectării
stricte a legilor, să apere viaţa, integritatea corporală, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, toate formele de
proprietate, interesele societăţii şi ale statului contra atentatelor criminale şi a altor acţiuni ilegale, să
menţină ordinea de drept şi securitatea publică.

M.A.I., în limitele competenţei sale şi întru executarea legislaţiei, emite ordine, instrucţiuni, şi dispoziţii pe
care le semnează ministru sau viceminiştrii, care sînt obligatorii spre executare de către toate organele şi
persoanele subordonate, de întreprinderi şi cetăţeni.

M.A.I. îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu principiile legalităţii, umanităţii şi echităţii sociale,
colegialităţii şi îmbinarea cu conducerea unică, colaborării cu cetăţenii şi colectivele de muncă, asigurării
transparenţei şi respectării secretului de stat şi profesional.

Principalele sarcini ale ministerului sunt:

- participarea la elaborarea şi realizarea politicii de stat privind apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor,
asigurarea legalităţii, menţinerea ordinii de drept şi combaterea criminalităţii;
- organizarea şi perfecţionarea activităţii organelor afacerilor interne în vederea îndeplinirii misiunilor ce le
revin;

- asigurarea disciplinei şi legalităţii în activitatea organelor subordonate;

- protecţia juridică şi socială a efectivului organelor afacerilor interne şi trupelor de carabinieri;

- dezvoltarea şi consolidarea bazei-tehnico materiale a organelor subordonate.

Ministerul se constituie din aparatul său central şi subdiviziuni principale.

Aparatul central este format din conducerea M.A.I. (ministru şi viceminiştrii), şefii departamentelor şi
direcţiilor ministerului. În aparatul central mai intră:

1.Direcţia generală organizare şi inspectare - care este o subdiviziune structurală principală a M.A.I.,
specializată în organizarea, analiza, planificarea şi inspectarea activităţii de serviciu a tuturor organelor
afacerilor interne centrale şi teritoriale;

2.Direcţia securitate internă – subdiviziune direct subordonată ministrului afacerilor interne, abilitată cu
funcţii de prevenire, descoperire şi curmare a infracţiunilor, contravenţiilor şi abaterilor disciplinare comise
de colaboratorii organelor afacerilor interne, de apărare şi asigurare a drepturilor şi intereselor legitime,
cinstei şi demnităţii colaboratorilor de poliţie şi a cetăţenilor;

3.Direcţia economie şi finanţe – subdiviziune a aparatului central care asigură organizarea şi perfecţionarea
activităţii economico-financiare în sistemul M.A.I., exercită controlul asupra respectării disciplinii financiare
de către organele şi instituţiile ministerului ş.a.;

4.Direcţia generală resurse umane - subdiviziune a aparatului central catre nemijlocit sau prin intermediul
serviciilor personal şi educaţie a departamentelor, direcţiilor şi comisariatelor de poliţie, asigură
implimentarea politicii performante de cadre naţionale în activitatea organelor afacerilor interne,
organizează completarea cu cadre de înalt nivel de calificare, instruirea profesională, pregătirea fizică şi de
luptă, reciclarea colaboratorilor, dirijarea, controlul activităţii, acordarea ajutorului metodico-practic
efectivului M.A.I.

În subordinea nemijlocită a MAI intră:

Departamentul Trupelor de Carabinieri;

Departamentul situaţii excepţionale;

Departamentul Serviciilor Operative;

Direcţia generală ordine publică;

Direcţia urmărire penală;

Direcţia misiuni speciale;

Direcţia generală logistică, administrare şi dezvoltare;

Academia de poliţie ”Ştefan cel Mare”;

Brigada de poliţie cu destinaţie specială „Fulger”;

Direcţia generală pază de stat;

Direcţia poliţiei în transporturi;

Direcţia tehnico-criminalistică;

Direcţia relaţii internaţionale şi integrare europeană;

Direcţia juridică;

Direcţia operativă;

Biroul Naţional central – Interpol;

Clubul sportiv central “Dinamo” ş.a

Principalele funcţii ale M.A.I. sunt:

- în baza analizei situaţiei criminogene din republică elaborează programe, planuri complexe şi întreprinde
măsuri organizaţionale în menţinerea ordinii publice şi combaterea criminalităţii la nivel naţional;

- elaborează şi propune autorităţilor publice proiecte de acte normative;

- organizează şi coordonează activitatea tuturor organelor subordonate;

- asigură mobilizarea tuturor forţelor şi mijloacelor disponibile în profilaxia generală şi individuală a

criminalităţii;

- exercită activitatea operativă de investigaţii şi urmărirea penală privind infracţiunile deosebit de grave sau
de o rezonanţă socială;

- asigură în condiţiile legii paza averii de stat, publică şi privată;

- elaborează şi întreprinde masuri de asigurare a securităţii rutiere;

- organizează şi întreprinde măsuri în lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale şi salvării oamenilor şi

a bunurilor materiale;

- asigură în permanenţă pregătire de luptă a organelor subordonate pentru apărarea securităţii naţionale,
ocrotirea proprietăţii, ordinii publice, drepturile şi interesele legale ale cetăţenilor;

- organizează colaborarea cu organele Intepolului în combaterea infracţiunilor transfrontaliere şi cu

caracter internaţional;

- îndeplineşte alte funcţii prevăzute de legislaţie.

9.2 Poliţia Republicii Moldova. Administraţia poliţiei. Atribuţiile drepturile şi obligaţiile poliţiei.

La 18.12.1990 Parlamentul adoptă Legea cu privire la poliţie prin care se determină locul, rolul şi principiile
de activitate ale poliţiei în sistemul autorităţilor publice centrale şi locale, se stabilesc sarcinile principale,
atribuţiile, drepturile şi responsabilitatea poliţiei, precum şi modul de supraveghere asupra ei.

Conform legii „Poliţia Republicii Moldova este un organ armat de drept al autorităţii publice, aflat în
competenţa Ministerul Afacerilor Interne, chemat să apere în baza respectării stricte a legilor, viaţa,
sănătatea şi libertăţile cetăţenilor, interesele societăţii şi ale statului de atentate criminale şi alte atacuri
nelegitime”.

Poliţia are următoarele sarcini:

-apărarea vieţii, sănătăţii, onoarei, demnităţii, dreptăţii, libertăţii, intereselor legitime ale cetăţenilor;

- prevenirea şi curmarea crimelor şi altor infracţiuni;

-constatarea şi descoperirea infracţiunilor, urmărirea persoanelor care le-au săvârşit;

- menţinerea ordinii publice şi securităţii naţionale.

Ca organ de drept al autorităţilor publice poliţia se divizează în poliţie de stat şi poliţie municipală.
 Poliţia de stat îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul Republicii Moldova, este finanţată din bugetul de stat
şi se supune M.A.I.

Poliţia municipală îşi exercită atribuţiile pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale, este finanţată de
bugetul local, se supune concomitent M.A.I. şi administraţiei publice locale. În componenţa poliţiei
municipale intră următoarele servicii: şeful poliţiei municipale, şeful de post, inspectorii de sector, serviciul
de patrulă şi santinelă, serviciul pentru minori, serviciul moravuri, serviciul de licenţă şi autorizări.

Legislaţia împuterniceşte poliţia cu un număr impunător de atribuţii pentru asigurarea ordinii publice şi
combaterea criminalităţii. Acestea convenţional ar putea fi grupate în felul următor:

-întreprinderea de măsuri în apărarea vieţii, sănătăţii, proprietăţii, drepturilor şi intereselor legitime ale
cetăţenilor;

-organizarea profilaxiei generale şi individuale a criminalităţii, aplicarea măsurilor administrative;

- înregistrarea şi controlul informaţiei despre infracţiuni, exercitarea urmăririi penale;

-căutarea persoanelor dispărute fără urmă şi a celor care se eschivează de la răspunderea judiciară;

-asigurarea securităţii circulaţiei rutiere, menţinerea regimului de paşapoarte şi a situaţiilor excepţionale

ş.a.

Drepturile poliţiei sunt prevăzute în 45 de aliniate a art.13 din Legea cu privire la poliţie prin care legiuitorul
atribuie poliţiei un ansamblu de posibilităţi, mijloacele şi modalităţi necesare pentru exercitarea efectivă a
funcţiilor care îi revin.

9.3 Aplicarea forţei fizice, mijloacelor speciale şi a armei de foc de către poliţie.

Poliţia, în modul prevăzut de lege, este în drept să aplice forţa fizică, mijloacele speciale şi arma de foc.

Aplicarea forţei fizice inclusiv a procedeelor speciale de luptă se exercită în condiţiile exclusiv pentru
combaterea infracţiunilor, înfrângerea rezistenţei opuse cerinţelor legale ale poliţiei, dacă metodele de
convingere nu asigură îndeplinirea obligaţiunilor ce îi revin.

Aplicarea mijloacelor speciale (cătuşelor, bastoanelor de cauciuc, mijloacelor de imobilizare, substanţelor

lacrimogene şi substanţe colorante speciale, dispozitive audio-vizuale de influenţă psihologică, mijloace de
distrugere a obstacolelor şi de oprire forţată a mijloacelor de transport, tunuri de apă, maşini blindate
precum şi câini de serviciu) se permite în următoarele cazuri:

- pentru respingerea atacurilor asupra cetăţenilor, colaboratorilor poliţiei, altor persoane aflate în
executarea funcţiei de menţinere a ordinii publice şi combatere a criminalităţii;

- în timpul eliberării ostaticilor;

- în timpul curmării dezordinilor de masă şi încălcărilor în grup a ordinii publice;

- în timpul respingerii atacurilor asupra unor obiecte sau eliberării lor în cazul când deja sunt ocupate;

- reţineri şi aduceri în poliţie a persoanelor care au săvârşit infracţiuni.

Tipul mijloacelor speciale şi intensitatea acţiunilor poliţiei se aplică adecvat situaţiei şi pericolului care poate
surveni.

Colaboratorii poliţiei au dreptul să deţină, să aplice şi să folosească arme de foc în următoarele cazuri:

- pentru apărarea cetăţenilor şi autoapărarea de atacuri care prezintă un pericol real pentru viaţa sau
sănătatea lor, precum şi pentru prevenirea capturării armei de foc;
- pentru respingerea unui atac în grup sau atac armat asupra colaboratorilor de poliţie sau altor persoane
implicate în menţinerea ordinii publice şi combaterea criminalităţii;

- pentru eliberarea ostaticilor, dacă viaţa sau sănătatea lor este în pericol;

pentru respingerea unor atacuri în grup sau atacuri armate asupra unor obiective importante aflate sub
pază;

pentru reţinerea persoanei care opune rezistenţă armată, ori care a fost surprinsă în momentul săvârşirii
unei infracţiuni grave, sau a delicventului care evadează de sub arest.

Se interzice aplicarea armei de foc în cazul când pot suferi alte persoane. În toate cazurile aplicării armei
colaboratorii poliţiei sunt obligaţi să asigure securitatea cetăţenilor, să acorde asistenţă medicală victimei.

9.4 Serviciul în poliţie. Apărarea juridică şi socială din partea statului.

Legislaţia prevede că colaborator al poliţiei este persoana care se află în funcţie în organul poliţiei şi este
investită cu împuterniciri pentru exercitarea atribuţiilor şi are un grad special.

În poliţie pot fi angajaţi, în baza liberului consimţământ, cetăţeni ai Republicii Moldova în vârstă de cel puţin
18 ani, apţi de muncă din punct de vedere medical şi de o comportare impecabilă.

Ocuparea posturilor în organele poliţiei poate fi efectuată atât pe bază de concurs, cît şi prin încheierea de
contracte în modul stabilit de M.A.I. Pentru funcţiile efectivului de trupă şi comandă inferior angajarea se
face în bază de contract pentru o durată de cel puţin 10 ani. Candidatul trebuie să aibă studii medii şi a
satisfăcut serviciul militar activ.

Pentru exercitarea funcţiilor corpului de comandă mediu, superior şi suprem angajatul poate rămâne în
organe până la îndeplinirea vârstei: căpitan – 45 ani; colonel – 50 ani, general-maior - 55 ani, general-
locotenent - 60ani.

Pentru bărbăţie şi acţiuni pătrunse de spiritul de sacrificiu manifestate în serviciu şi alte merite colaboratorii
poliţiei pot fi stimulaţi, avansaţi în grade şi funcţii, înaintaţi pentru decorare cu distincţii de stat.

Pentru neglijenţă şi încălcări a obligaţiilor de serviciu, conform statutului disciplinar, pot fi aplicate
următoarele sancţiuni: observaţie, mustrare, mustrare aspră, retrogradarea din funcţie, concedierea din
poliţie.

Atestarea colaboratorilor organelor afacerilor interne se exercită la expirarea a trei ani în serviciu sau
conform ordinului M.A.I. şi în alţi termeni.

Colaboratorul poliţiei este persoană inviolabilă. Viaţa, sănătatea, onoarea şi demnitatea lui sunt ocrotite de
lege. Cerinţele legitime a colaboratorilor de poliţie sunt obligatorii pentru cetăţeni şi persoanele cu funcţii
de răspundere.

În activitatea poliţiei este inadmisibil amestecul terţelor persoane.

Colaboratorii poliţiei se bucură de dreptul la apărare juridică, şi de dreptul de risc profesional justificat. Ei
sunt supuşi asigurării obligatorii din partea statului pe o sumă egală cu suma mijloacelor băneşti de
întreţinere pe 10 ani. Autorităţile publice locale sunt obligate să acorde personalului din poliţie spaţiu locativ
după cel mult 3 ani de serviciu de la angajare, iar ofiţerilor – cel mult după un an de la angajare.

Colaboratorii de poliţie au dreptul la un concediu suplimentar plătit: cu o vechime de 10 ani de 5 zile , 15

ani – 10 zile, 20 ani – 15 zile. Pe întreg teritoriu republicii ei au dreptul să se folosească de transportul în
comun fără plată. Sun prevăzute şi alte înlesniri din partea statului.

T10: Avocatura
10.1. Noţiunea şi principiile de activitate a avocaturii
10.2. Genurile de asistenţă profesională a avocaţilor

10.3.Asociaţiile şi organele de autoadministrare a avocaţilor.

10.4.Garanţiile protecţiei de avocat. Statutul avocatului. Drepturile, obligaţiile şi răspunderea disciplinară

a avocatului.

10.1 Noţiunea şi principiile de activitate a avocaturii.

Avocatura, în conformitate cu Legea cu privire la avocatură din 19.07.2002, este considerată o instituţie
de drept independentă a societăţii civile, menită să asigure pe bază profesională, acordarea de asistenţă
juridică calificată persoanelor fizice şi juridice, în scopul apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime
ale cetăţenilor, precum şi asigurării accesului liber la înfăptuirea justiţiei.

Avocatura ca instituţie de drept este totalitatea juriştilor care exercită profesia de avocat în baza licenţei
eliberată de Ministerul Justiţiei.

Activitatea avocaturii se bazează pe următoarelor principii: asigurarea dreptului la apărarea garantat de

Constituţie; libertate şi independenţă în activitatea de avocat; democratism şi colegialitate în raporturile
dintre avocaţi; apartenenţă benevolă la asociaţiile profesionale de avocaţi; asigurarea legalităţii şi
umanismului.

10.2 Genurile de asistenţă profesională a avocaţilor.

Avocaţii acordă persoanelor fizice şi juridice următoarele genuri de asistenţă juridică profesională:

- oferă consultaţii şi explicaţii, prezintă informaţii verbale şi scrise referitor la legislaţie;

- întocmesc documente cu caracter juridic;

- reprezintă interesele clienţilor săi în instanţele de judecată şi în administraţia publică;

- reprezintă interesele în natură juridică cu alte persoane fizice sau juridice;

- participă la urmărirea penală şi la examinarea cauzelor judiciare în calitate de apărător sau

reprezentant al părţilor în proces.

Avocatul acordă asistenţă juridică clienţilor săi în bază de contract.

Împuternicirile avocatului se confirmă prin mandatul eliberat de biroul de avocaţi.

În cazul în care legea prevede acordarea asistenţei juridice din oficiu la solicitarea organelor de urmărire
penală sau instanţelor judecătoreşti, consiliul baroului de avocaţi asigură acordarea acesteia.

10.3 Statutul avocatului. Drepturile, obligaţiunile şi răspunderea disciplinară a avocaţilor.

Avocatul este persoana care a obţinut licenţă conform legii şi care dispune de dreptul de a participa la
urmărirea penală şi dezbaterile judiciare, de a se pronunţa şi de a acţiona în numele clienţilor săi, de a
consulta clienţii.

Potrivit art.8 al Legii cu privire la avocatură poate fi avocat cetăţeanul Republicii Moldova care întruneşte
următoarele condiţii:

- are capacitatea deplină de exerciţiu;

- este licenţiat în drept;

- se bucură de o reputaţie ireproşabilă;

- a efectuat stagiul profesional;

- a susţinut examenul de calificare în faţa Comisiei de licenţiere a Ministerul Justiţiei.

Persoanele admise la profesia de avocat în condiţiile legii dobândesc definitiv calitatea de avocat după
eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat, pe un termen nelimitat. Licenţa este valabilă pe
întreg teritoriul Republicii Moldova.

Avocatul are următoarele drepturi:

- să reprezinte interesele legitime ale clientului în instanţele de judecată, în organele de urmărire

penală, în autorităţile publice, în alte instituţii;

- să i-a cunoştinţă cu toate materialele cauzei încredinţate, să facă copii, notiţe, să îndeplinească din
numele clientului său cereri;

- să participe la toate acţiunile de procedură penală;

- să participe la dezbateri, să prezinte probe, materiale privind apărarea clientului său.

În exercitarea profesiei avocatul este obligat:

- să acorde asistenţă juridică conform contractului, sau chemării din oficiu;

- să respecte prevederile legislaţiei, să contribuie la realizarea liberului acces la justiţie şi desfăşurarea

unui proces echitabil, să utilizeze toate mijloacele şi procedeele prevăzute de lege pentru apărarea
drepturilor şi intereselor legitime ale clientului său;

- să-şi perfecteze sistematic cunoştinţele profesionale;

- să participe le şedinţele organelor de autoadministrare a avocaţilor;

- să respecte normele Codului deontologic al avocatului.

Potrivit art. 48 al Legii menţionate, avocaţii răspund disciplinar pentru acţiunile prin care se încalcă
prevederile legii, normele Codului deontologic al avocaţilor şi prevederile altor acte normative.

Petiţiile referitoare la acţiunile avocaţilor, precum şi informaţia cu privire la abaterile disciplinare comise de
avocat în timpul exercitării funcţiei de avocat, se examinează de către Comisia de etică şi disciplină, care
adoptă una din următoarele decizii privind:

- aplicarea sancţiunii disciplinare;

- efectuarea unui control suplimentar;

- lipsa încălcării în acţiunile avocatului.

Sancţiunea poate fi contestată în instanţa de judecată.

10.4 Asociaţiile de avocaţi.

În scopul apărării drepturilor şi intereselor lor avocaţii sînt în drept să se asocieze pe principii benevole, în
asociaţii profesionale locale, centrale şi internaţionale, atât individual cît şi colectiv.

În condiţiile legii avocaţii formează Baroul care dispune de următoarele organe:

 1.Congresul care este organul suprem al Baroului şi se convoacă cel puţin o dată pe an. La congres se
aleg şi se revocă membrii Consiliului Baroului, Comisiei pentru etică şi disciplină, Comisiei de cenzori, 6
avocaţi pentru Comisia de licenţiere a profesiei de avocat. Se adoptă şi se modifică codul dientologic al
avocaţilor, hotărârile privind formarea structurilor teritoriale ale Baroului, statele de funcţii şi bugetul
Baroului, hotărâri privind activitatea Baroului.

2. Consiliul Baroului care este organul de autoadministrare al avocaţilor, constituit din cel puţin 15 membri,
condus de un preşedinte ales pe un termen de 4 ani. El reglementează şi ţine sub control aspectele
fundamentale ale raporturilor avocaţilor cu autorităţile publice, instanţele judecătoreşti, organele de drept
şi alte instituţii. El se constituie de către Congres prin vot secret, din rândul avocaţilor cu o vechime în
profesie de cel puţin 5 ani, pe un termen de 4 ani.

Consiliul Baroului are următoarea competenţă:

a) organizează îndeplinirea hotărârilor Congresului;

b) coordonează volumul şi modul de remunerare a avocaţilor din buget;

c) instituie comisii pentru soluţionarea anumitor probleme;

d) organizează reciclarea avocaţilor.

3. Comisia pentru etică şi disciplină care este aleasă din cel puţin 15 membri şi are următoarele atribuţii:

a) examinează cazurile de încălcare a Codului deontologic al avocatului;

b) prezintă organelor competente cereri, demersuri şi informaţii privind activitatea avocaţilor.

4. Comisia de cenzori care este aleasă în componenţa a 5 avocaţi. Ea exercită controlul activităţii
economico-financiare a Baroului şi se subordonează Congresului.

10.5 Garanţiile protecţiei de avocat.

În exercitarea profesiei sale, avocatul este independent şi se conduce numai de lege. El este liber în
alegerea poziţiei sale şi nu este obligat să coordoneze cu nimeni, în afară de client.

Se interzice imixtiunea în profesia de avocat.

Munca avocatului este remunerată din contul onorariilor primite de la persoanele contractate.

Percheziţionarea domiciliului şi a oficiului, transportului, ridicarea obiectelor şi documentelor care aparţin

avocatului, controlul asupra corespondenţei poştale şi telegrafice, interceptarea telefonică pot fi făcute doar
cu sancţiunea Procurorului General, adjunctului lui sau prin ordonanţa instanţei de judecată.

Avocatul nu poate fi supus percheziţiei sau controlului personal în timpul exercitării atribuţiilor profesionale.

Munca avocatului este remunerată din contul onorariilor primite de la persoane fizice şi juridice conform
contractelor şi de către Ministerul Justiţiei în cazul acordării asistenţei juridice din oficiu.

Statul garantează avocaţilor posibilitatea de exercitare a profesiei şi contribuie la crearea condiţiilor

favorabile în acest scop.

T11: Avocatura parlamentară

11.1. Apariţia şi dezvoltarea instituţiei ombudsman-ului (avocatului parlamentar)

11.2. Statutul avocatului parlamentar. Numirea şi eliberarea din funcţie;

11.3. Atribuţiile avocaţilor parlamentari. 11.4. Modul de organizare şi funcţionare a Centrului pentru
drepturile omului.
11.1 Natura juridică a avocatului parlamentar

Instituţia ombudsmanului în Republica Moldova a fost creată prin Legea cu privire la avocaţii parlamentari
din 17.10.1997, care prevede că activitatea avocatului parlamentar este menită să asigure garantarea
respectării drepturilor şi libertăţilor omului de către autorităţile publice centrale şi locale, instituţii organizaţii
şi întreprinderi, asociaţii obşteşti şi persoane cu funcţii de răspundere.

Potrivit savantului suedez Carlos Giner de Crado: „Avocatul parlamentar este o instituţie recunoscută de
Constituţie sau de o lege care este responsabilă de a primi plângerile cetăţenilor şi a reacţiona în privinţa
apărării legităţii actelor juridice sau administrative, a face recomandări ori sugestii şi a face publice
informaţiile în acest domeniu”

Ombudsmanul este o persoană independentă, numită de Parlament pentru a supraveghea administraţia,

a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor, îndeosebi în raport cu autorităţile publice. El trebuie să protejeze
spiritul legilor şi să apere drepturile şi libertăţile individuale şi nu numai a celor anevoiaşi dar şi a tuturor
cetăţenilor.

În mai multe ţări ombudsmanul este tratat diferit: în Franţa ca mediator, în Spania şi România ca apărător
al poporului, în Portugalia ca apărător al dreptăţii.

Principala funcţie a lui este funcţia de protecţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, ceea ce determină
poziţia lui ca o parte a elementului sistemului de ordine legală.

Această funcţie există în limitele parlamentalismului şi este orientată spre a efectua supravegherea,
controlul unei activităţii bine determinată a organelor statale. În acelaşi timp ombudsmanul nu se reprezintă
ca un organ al puterii legislative sau a puterii executive, nici ca un organ al puterii judecătoreşti şi nici nu
se înlocuieşte.

Avocatul parlamentar are următoarele funcţii:

- supravegherea respectării drepturilor fundamentale şi a legalităţii;

- cercetarea şi controlul asupra activităţii administraţiei publice;

- medierea sau supravegherea unor măsuri legale;

- sancţionarea sau penalizarea autorităţilor care îngreunează activitatea.

În Republica Moldova avocatul parlamentar este considerat o instituţie a statului de drept, a cărei datorie
este de a primi plângeri de la cetăţeni împotriva nedreptăţilor cauzate acestora de către administraţia
publică. Scopul activităţii sale este de a investiga plângerile şi de a formula sugestii administraţiei, de a
exercita o „magistratură de influenţă” menită de a sancţiona plângerile primite.

Avocaţii parlamentari contribuie la repunerea în drepturi a cetăţenilor, la perfecţionarea legislaţiei ce ţine

de domeniul apărării drepturilor omului, la instruirea juridică a populaţiei prin exercitarea atribuţiilor
prevăzute de lege.

11.2 Statutul avocatului parlamentar.

Conform Legii cu privire la avocatul parlamentar, Parlamentul numeşte 3 avocaţi parlamentari cu votul
majorităţii deputaţilor aleşi pentru un termen de cinci ani. Toţi ei sunt egali în drepturi şi au atribuţii egale.
Împreună cu personalul auxiliar avocatul parlamentar formează o instituţie independentă, numită Centrul
pentru drepturile omului.

Avocatul parlamentar poate fi cetăţeanul Republicii Moldova care a atins vârsta de 35 ani, are studii juridice
superioare, posedă cunoştinţe în domeniu apărării drepturilor omului şi se bucură de o autoritate în
societate. Propunerile privind candidaturile avocatului parlamentar sînt înaintate în Parlament de către
Preşedintele Republicii Moldova, de cel puţin 20 deputaţi în Parlament şi de către Guvern în decursul ultimii
luni a mandatului avocaţilor parlamentari anteriori. Comisia parlamentară pentru drepturilor omului şi
minorităţile naţionale prezintă Parlamentului un aviz argumentat în privinţa fiecărui candidat.

Mandatul începe din momentul depunerii jurământului în faţa Parlamentului. Nimeni nu poate fi desemnat
mai mult de 2 mandate consecutive. Avocatul parlamentar nu poate exercita alte funcţii decât didactice şi
ştiinţifice.

În exercitarea mandatului ei sunt independenţi faţă de autorităţile publice. Se conduc de principiile legalităţii,
transparenţei, echităţii sociale, democraţiei, umanismului, accesibilităţii după cum le dictează cunoştinţa.

Personalitatea avocatului parlamentar este inviolabilă pe toată durata mandatului. Ei nu pot fi traşi la
răspundere penală, administrativă, supuşi controlului fără acordul prealabil al Parlamentului, cu excepţia
cazurilor de infracţiune flagrantă.

În asigurarea socială şi medicinală avocatul parlamentar se asimilează cu judecătorul Curţii Supreme de

Justiţie.

Avocatul parlamentar poate fi retras cu votul a 2/3 din parlamentarii aleşi.

La exercitarea atribuţiilor sale el este obligat:

să fie corect şi amabil în relaţiile cu petiţionarii;

să garanteze nedivulgarea secretului de stat şi altor informaţii ocrotite de lege, inclusiv confidenţiale;

să se abţină de la orice acţiuni neconforme cu denumirea de avocat.

11.3 Atribuţiile avocaţilor parlamentari şi modalităţile de reacţionare la încălcarea drepturilor şi

libertăţilor omului.

Avocaţii parlamentari ai Republicii Moldova sunt împuterniciţi cu următoarele atribuţii:

- primesc şi examinează cererile cetăţenilor Republicii Moldova, cetăţenilor străini şi apatrizilor privind
deciziile sau acţiunile autorităţilor publice, persoanelor cu funcţii de răspundere;

- efectuează din propria iniţiativă controlul faptelor privind încălcarea în masă sau gravă a drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi a cazurilor de importanţă socială sau pentru a apăra
interesele unor persoane ce nu pot individual folosi mijloacele juridice de apărare;

- pregăteşte şi difuzează în rândurile populaţiei materialele informative privind drepturile şi libertăţile

fundamentale ale omului, colaborează cu asociaţiile neguvernamentale şi altele.

Avocatul parlamentar este în drept:

- să facă faţă de factorii de decizie avize privind repunerea în drepturi a petiţionarilor;

- să se adreseze în instanţele de judecată cu cereri în apărarea intereselor petiţionarilor ale căror drepturi
au fost încălcate;

- să intervină pe lângă organele competente cu demersuri pentru intentarea unor dosare disciplinare sau
penale;

- să prezinte Parlamentului propuneri privind modificarea legislaţiei în vigoare privind asigurarea şi

garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, instituirea unor comisii speciale de control;

- să sesizeze Curtea Constituţională în vederea controlului constituţionalităţii legilor şi altor acte privind
corespunderea lor tratatelor informaţionale cu privire la drepturile omului.

T12: Organele securităţii statului

12.1. Structura şi funcţiile organelor securităţii statului

12.2. Serviciul de Informaţie şi Securitate

12.1 Noţiunea, sistemul, principiile de activitate şi atribuţiile organelor securităţii statului.

Organele securităţii statului sunt structuri specializate ale puterii executive menite să asigure în limita
competenţei lor securitatea statului Republica Moldova.

În activitatea sa organele securităţii statului se conduc de Constituţia Republicii Moldova, Legea privind
organele securităţii statului din 31.10.1995, Legea securităţii statului din 31.10.1995, Legea privind Serviciul
de Informaţie şi Securitate din 23.12.1999, alte acte normative.

Sistemul organelor securităţii statului se constituie din Serviciul de Informaţie şi Securitate, Serviciul de
protecţie şi Pază de Stat, Serviciul Trupelor de Grăniceri, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu
legislaţia în vigoare. Structura lor organizatorică este stabilită de Guvern.

Organele securităţii statului îşi desfăşoară activitatea conform principiilor:

- legalităţii;

- egalităţii tuturor în faţa legii;

- respectarea drepturilor şi libertăţilor omului;

- nepartinităţii;

- corelării metodelor de lucru deschise şi acoperite, conspiraţiei profesionale şi transparenţei.

Ele colaborează cu alte organe de stat, asociaţii obşteşti în conformitate cu legislaţia.

Organele securităţii statului au următoarele atribuţii:

- apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova;

- asigurarea pazie frontierei de stat, apărarea regimului constituţional, a drepturilor, libertăţilor şi

intereselor legitime ale persoanei de atentate ilegale;

- desfăşurarea activităţii informative pentru asigurarea securităţii statului;

- desfăşurarea activităţii de contra informaţii pentru descoperirea, prevenirea şi contracararea

tentativelor şi acţiunilor informative şi subversive întreprinse de serviciile speciale şi de organizaţiile altor
state, asigurarea unui sistem de măsuri de apărare a secretului de stat;

- asigurarea Parlamentului, Preşedintelui, Guvernului cu informaţii necesare soluţionării problemelor

asigurării securităţii statului;

- asigurarea în limita competenţei lor a protecţiei economiei de atentate criminale, prevenirea

evenimentelor extraordinare în transporturi, telecomunicaţii şi unităţilor de importanţă vitală;

- combaterea terorismului, a crimei organizate, a corupţiei şi altor infracţiuni care subliniază

securitatea statului, precum şi descoperirea, prevenirea şi contracararea altor acte nelegitime, a căror
urmărire penală intră în competenţa organelor securităţii statului;

- asigurarea în condiţiile legii a pazie de stat a persoanelor oficiale supreme din republică şi a
oamenilor de stat, fruntaşilor vieţii publice din alte state;

- participarea în limitele competenţei sale şi în colaborarea cu trupele de grăniceri la asigurarea pazie

de frontieră a statului.
Obligaţiile şi drepturile organelor securităţii statului.

Legislaţia prevede că organele securităţii statului sunt obligate:

- să descopere, să prevină şi să contracareze în limitele competenţei sale activităţile orientate

împotriva regimului constituţional al Republicii Moldova care urmăresc răsturnarea prin violenţă a organelor
legale;

- să creeze premisele necesare întreţinerii optime a politicii externe a Republicii Moldova;

- să informeze autorităţile publice despre problemele securităţii statului.

În art.9 al Legii privind organele securităţii statului sunt stipulate unele din cele mai importate drepturi ale
acestor organe:

- să participe la elaborarea şi realizarea programului privind securitatea statului;

- să informeze şi să ceară de la administraţia publică respectarea condiţiilor de securitate a statului;

- să practice activitatea operativă de investigaţii;

- să exercite urmărirea penală.

Personalul şi protecţia juridică şi socială a militarilor organelor securităţii statului.

Personalul se constituie din militari care îşi satisfac serviciul militar activ în organele securităţii statului,
precum şi din salariaţi civili. Militarii îşi satisfac serviciul în condiţiile legii şi al regulamentelor interne.

Finanţarea şi asigurarea tehnico-materială se efectuează din bugetul de stat.

Militarii organelor securităţii statului sînt reprezentanţi ai puterii executive şi sunt protejaţi de stat.
Personalitatea, onoarea şi demnitatea lor sunt apărate de stat. Opunerea de rezistenţă, ameninţarea,
violenţa în privinţa militarilor organelor securităţii statului sînt sancţionate prin lege.

Protecţia socială a militarilor şi a membrilor familiei lor este garantată de stat. Asupra lor se extinde integral
efectul Legii cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor.

Pentru serviciul în organele securităţii statului militarii primesc drepturi băneşti care constau din solda
corespunzătoare funcţiei, gradului militar, precum şi spor pentru vechime în muncă şi speciale.

Asupra activităţii organelor securităţii statului, în condiţiile legii, se exercită controlul Parlamentului,
Preşedintelui, Guvernului, Procuraturii şi a organelor judiciare.

12.2 Serviciul de Informaţie şi Securitate. Direcţiile de activitate şi atribuţiile serviciului.

Conform Legii, Serviciul de Informaţie şi Securitate (SIS) este considerat ca organ de stat specializat în
domeniul asigurării securităţii de stat şi reprezintă o unitate centralizată, constituită din subunităţile
aparatului central şi organele lui teritoriale.

Personalul este încadrat în funcţii în bază de contract, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind
satisfacerea serviciului militar cu specificul serviciului. Cetăţenii angajaţi la serviciul militar sînt supuşi
procedurii de acces la informaţia ce constituie secret de stat.

Direcţiile de activitate a SIS-lui coincid cu cele prevăzute pentru organele securităţii statului şi se referă la
activităţi informative, contra informative, combaterea şi cercetarea infracţiunilor ce ţin de competenţa
serviciului.

Serviciul este condus de un director numit în funcţie de Parlament la propunerea Preşedintelui Republicii
Moldova pe un termen de 5 ani. Directorul este în drept să participe la şedinţele Guvernului.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor Serviciul dispune de un Colegiu în al cărui componenţă intră directorul,
vicedirectorul şi alte persoane. Membrii colegiului sînt confirmaţi de Preşedintele Republicii Moldova la
propunerea directorului Serviciului.

T13: Organizarea activităţii vamale

13.1. Structura şi funcţiile organelor vamale

13.2. Statutul juridic al personalului serviciului vamal

13.1 Structura și funcțiile organelor vamale.

Activitatea vamală se constituie din promovarea politicii vamale, asigurarea respectării regulamentelor
vamale la trecerea mărfurilor, mijloacelor de transport şi persoanelor peste frontiera vamală a Republicii
Moldova, perceperea drepturilor de import şi drepturilor de export, vămuirea, controlul şi supravegherea
vamală şi alte activităţi vamale.

Activitatea vamală este desfăşurată de organele vamale, care se consideră organe de drept şi constituie
un sistem unic format din Serviciul vamal, birouri vamale şi posturi vamale.

Organul vamal are următoarele atribuţii:

- participă la elaborarea politicii vamale a statului şi promovează această politică;

- asigură respectarea legislaţiei vamale, apără drepturile şi interesele legitime ale persoanei în cadrul
activităţii vamale;

- contribuie în limitele competenţei sale, la asigurarea securităţii economice a statului;

- aplică procedeele vamale de reglementare a relaţiilor economice şi comerciale;

- încasează drepturile de import şi export;

- participă la elaborarea şi aplicarea măsurilor de politică economică la trecerea mărfurilor peste

frontiera vamală;

- luptă împotriva contrabandei, a încălcării regulamentelor vamale şi a legislaţiei fiscale;

- curmă trecerea ilegală peste frontiera vamală a substanţelor narcotice, armamentului, obiectelor de
artă, speciilor de animale şi plante pe cale de dispariţie, obiecte interzise în circuitul de comerţ;

- contribuie la combaterea terorismului internaţional.

În activitatea sa organele vamale se conduc de Codul vamal din 20.07.2000 cu modificări şi completări
respective, legislaţia fiscală, Legea serviciului în organele vamale din 20.07.2000 şi alte acte normative.

13.2 Statutul juridic al colaboratorilor vamali.

Serviciul în organele vamale este un gen special de activitate în serviciul public prin care se exercită
funcţiile, drepturile şi obligaţiunile organelor vamale, incluse în sistemul organelor de drept.

Funcţiile din organele vamale şi gradele speciale corespunzătoare acestor funcţii se grupează astfel:

a) efectivul inferior: plutonier al serviciului vamal, plutonier major al serviciului vamal;

b) efectivul de comandă mediu: sublocotinent al serviciului vamal - căpitan al serviciului vamal;

c) efectivul de comandă superior: maior al serviciului vamal - colonel al serviciului vamal;

d) efectivul de comandă suprem: general-maior al serviciului vamal - general-colonel al serviciului vamal.

Gradul militar se conferă în dependenţă de funcţia deţinută.

Pot fi colaboratori ai al serviciului vamal cetăţeni ai Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 18 ani,
apţi de muncă în serviciul vamal.

Nu poate fi angajată în serviciul vamal persoana cu antecedente penale.

Colaboratorul vamal nu este în drept:

- să exercite o altă funcţie remunerată cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice;

- să primească de la persoane fizice sau juridice daruri, remunerări, împrumuturi, servicii;

- să facă uz de serviciu în interesele unor partide, asociaţii obşteşti, inclusiv religioase.

La angajarea în serviciul vamal poate fi stabilit un termen de încercare de până la 6 luni. Pentru angajaţi
prin transfer sau concurs nu sînt stabilite termenele de încercare.

Între persoana angajată şi Serviciul vamal se încheie contract de muncă în scris pe un termen de 1 an, 3
sau 5 ani în condiţiile legii.

Colaboratorul vamal are următoarele drepturi:

- să ia cunoştinţă cu documentele care stabilesc drepturile şi obligaţiunile sale;

- să primească în modul stabilit uniforma şi materialele necesare pentru satisfacerea serviciului;

- să inspecteze agenţii economici;

- să ia decizii şi să participe la elaborarea proiectelor de hotărâri;

- să se recicleze şi să-şi ridice nivelul profesional din mijloacele bugetului de stat prevăzut pentru
Serviciul vamal;

- să fie asigurat cu pensii în conformitate cu legislaţia;

- să se întrunească în sindicate.

Colaboratorul vamal are următoarele obligaţiuni:

- să asigure respectarea Constituţiei şi a legislaţiei în vigoare;

- să asigure respectarea drepturilor şi intereselor legitime a cetăţenilor;

- să exercite ordinele şi dispoziţiile şefilor organelor vamale;

- să-şi ridice nivelul de calificare;

- să păstreze secretul de stat, alte secrete protejate de stat.

Colaboratorii vamali se bucură de protecţie juridică şi socială prevăzute de legislaţia vamală.

T14: Serviciul fiscal de stat

14.1. Structura şi competenţa serviciului fiscal de stat
14.1 Structura şi competenţa serviciului fiscal de stat

Serviciul fiscal de stat reprezintă o structură unică în sistemul financiar al republicii şi include:

- Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (IFPS) de pe lângă Ministerul Finanţelor;

- Inspectoratul Fiscal de Stat pe Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia;

- inspectoratele fiscale de stat pe municipii şi raioane, care au capacitatea de persoane juridice,

devize de cheltuieli autonome, conturi curente în instituţii financiare, care se subordonează şefului IFPS de
pe lângă Ministerul Finanţelor.

Dirijarea metodică generală a activităţii Serviciului este exercitată de Ministerul Finanţelor care:

- prezintă Guvernului propuneri privind numirea în funcţia şefului IFPS şi atribuirea gradului de calificare
superioare;

- desemnează locţiitorii şefului IFPS.

Şefii inspectoratelor fiscale de stat teritoriale, locţiitorii lui precum şi contabilii şefi sunt numiţi şi eliberaţi din
funcţie de către Ministerul Finanţelor.

Serviciul are ca sarcină principală controlul respectării legislaţiei privind impozitele şi alte plăţi în buget şi
în fondurile extrabugetare, asupra achitării plăţilor stabilite în legislaţie, corectitudinii calculării, vărsării
depline şi în termen în buget şi în fondurile extrabugetare.

IFPS în activitate se conduce de Constituţie, Codul Fiscal, Legea cu privire la serviciul fiscal de stat,
Hotărârea de Guvern, privind unele măsuri ce se impun la executarea hotărârii Parlamentului din
22.01.1992 “Despre punerea în aplicare a legii cu privire la serviciul fiscal de stat” nr. 652 din 01.10.1992.

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat are următoarele atribuţii principale:

-organizează activitatea inspectoratelor fiscale de stat teritoriale în vederea exercitării controlului asupra
respectării legislaţiei privind impozitele şi alte plăţi asupra calculării corecte, vărsării lor depline şi în termen
în buget şi fondurile extrabugetare;

-asigură restituirea impozitelor şi a altor plăţi obligatorii;

-analizează dările de seamă statistice şi rezultatele verificării de pe teren, pregătireşte propuneri în vederea
lichidării încălcărilor constatate.

Inspectoratele fiscale de stat teritoriale au următoarele sarcini şi atribuţii:

- exercită controlul asupra respectării legislaţiei fiscale;

- controlează prezentarea în termen a dărilor de seamă şi bilanţelor contabile, a decontărilor fiscale,

rapoartelor, declaraţiilor, documentelor privind calcularea impozitelor;

- efectuează restituirea impozitelor;

- exercită controlul în colaborare cu autorităţile publice centrale şi locale;

- transmit organelor de drept materialele privind încălcarea legislaţiei penale;

- înaintează acţiuni în instanţe judecătoreşti economice şi arbitrare privind lichidarea întreprinderilor,

anularea înregistrării şi perceperea veniturilor obţinute nelegitim;

- aplică sancţiuni financiare şi amenzi administrative pentru încălcarea legislaţiei privind impozitele şi alte
plăţi;

- cercetează şi retrage de la întreprinderi, instituţii documentele în care se constată tăinuirea veniturilor şi

a altor obiecte impozabile.
Drept temei pentru retragerea documentelor respective serveşte hotărârea în scris, semnată de persoana
competentă.

Persoanele competente întocmesc procese verbale pe cazurile încălcării legislaţiei fiscale, iar şefii IFS
aplică sancţiunile administrative.

Personalul serviciului.

Persoanelor cu funcţii de răspundere din serviciul fiscal de stat li se conferă următoarele grade de calificare:

- consilier principal de stat în serviciul fiscal – şefului IFPS;

- consilier de stat de gradul I sau II - şefilor adjuncţi, şefilor de secţii în IFPS;

- consilier de stat de gradul II sau III - şefilor adjuncţi de secţii, contabili şefi, şefi şi adjuncţi în
inspectoratele fiscale de stat teritoriale;

- consilier de stat de gradul III, inspector de gradul I sau II – inspectorilor superiori fiscali de stat în
IFPS, şefilor şi şefilor adjuncţi de secţii, inspectorilor principali fiscali în IFST;

- inspectori de gradul I, II sau III - inspectorilor fiscali de stat şi specialiştilor în IFSP sau în IFST.

Gradele de calificare se conferă pe viaţă.

T15: Organizaţii particulare de detectiv şi de pază

15.1. Dispoziţii generale privind activitatea particulară de detectiv şi de pază. Genurile de activităţi
particulare de detectiv
şi de pază.

15.2. Activitatea particulară de detectiv,

activitatea de pază şi paza internă.

15.3.Statutul persoanelor care practică activitatea de detectiv şi de pază.

15.4. Controlul şi încetarea activităţii particulare de detectiv şi de pază.

15.1 Caracterul şi genurile activităţii nestatale de depistare – protecţie.

Activitatea nestatală de depistare-protecţie are ca obiectiv acordarea de ajutor persoanelor fizice şi juridice,
inclusiv celor străine în apărarea drepturilor patrimoniale şi nepatrimoniale, intereselor lor legitime.

Activitatea de depistare-protecţie se exercită în conformitate cu principiile: legalităţii, umanismului, echităţii

sociale, respectării drepturilor şi libertăţilor persoanei şi se desfăşoară în interacţiune cu organele de stat
şi obşteşti în vederea asigurării ordinii de drept.

Organele şi persoanele care practică activitatea de depistare-protecţie nu sînt investite cu împuterniciri din
partea organelor de stat. Nu au atribuţii de urmărire penală şi de justiţie. Acestea nu au dreptul să cumuleze
activitatea cu serviciul de stat.

În activitatea lor se conduc de Constituţie, Legea privind activitatea nestatală de depistare-protecţie din
12.04.2004 alte acte normative.

Pentru desfăşurarea activităţii de depistare-protecţie este permisă prestarea următoarelor servicii:

- colectarea de informaţii importante pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor
fizice şi juridice;

- colectarea de probe pe cauze civile;

- studierea pieţei, colectarea de informaţii pentru negocieri, depistarea partenerilor de afaceri insolubile
sa care nu inspiră încredere;

- protejarea întreprinderilor contra spionajului industrial;

- depistarea cauzelor de falsificare a emblemelor comerciale, denumirilor de firmă, concurenţă ilicită;

- colectarea de date biografice a contractanţilor;

- identificarea persoanelor dispărute;

- căutarea obiectelor pierdute.

Pentru protecţie şi asigurare a securităţii se permite:

- ocrotirea vieţii, sănătăţii, paza bunurilor lor;

- paza fizică şi tehnică a obiectelor organelor de stat şi a celor particulare;

- paza misiunilor diplomatice;

- patrularea cu organele de drept.

Organele şi persoanele care practică activitatea de depistare-protecţie sunt obligate să respecte legislaţia,
să îndeplinească profesional şi conştiincios obligaţiile contractuale, să comunice organelor de drept
cazurile de depistare a infracţiunilor ş.a.

15. 2 Statutul juridic al organizaţiilor şi persoanelor care practică activitatea de depistare-protecţie.

Persoanele care practică activitatea de se află sub protecţia statului. Ele cad sub incidenţa legislaţiei pentru
protecţia cetăţenilor aflaţi la menţinerea ordinii publice şi combaterea criminalităţii, opunerea de rezistenţă,
se pedepsesc conform legislaţiei administrative sau penale.

Este interzisă imixtiunea în activitatea de depistare-protecţie.

Detectivul particular poate fi cetăţean al Republicii Moldova care a împlinit vârsta de 21 ani, studii juridice
superioare, stagiu de cel puţin 3 ani în organele de drept a Republicii Moldova. Activitatea de depistare-
protecţie se desfăşoară în bază de licenţă eliberată de M.A.I. în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Persoanele care doresc să activeze în organizaţiile de depistare-protecţie depun următoarele competente

documente:

- cerere;

- certificat de înregistrare la Camera Înregistrării de Stat;

- buletinul de identitate şi fotografii;

- certificat medical;

- alte acte care confirmă condiţiile cerute de legislaţie.

Nu pot fi eliberate licenţe persoanelor:

- care suferă de boli mintale, alcoolici, narcomani, handicapaţi;

- cu antecedente penale;

- acuzate în săvârşirea infracţiunilor;

- concediate din organele de drept pentru fapte nelegitime.

Licenţa este eliberată în decursul unei luni de la data depunerii cererii pe un termen de 3 ani. Decizia de
refuz poate fi atacată în instanţa de judecată.

Persoanele care practică activitatea de depistare-protecţie se află sub protecţia statului. Ele cad sub
incidenţa legislaţiei de protecţie a cetăţenilor aflaţi la menţinerea ordinii publice. Se bucură de inviolabilităţi
şi înlesniri sociale.