Sunteți pe pagina 1din 2

COPĂCELUL

Prof. Tufenescu Andreea

Grădiniţa P.P. Cozia, Rm. Vâlcea

Am zărit un copăcel

Sus pe deal, în boarea verii

Şi e trist, bietul de el

Fiindcă, la lăsarea serii,

N-a gustat nici pic de apă.

Norii umezi s-au ascuns

După soare, după stele,

După lună, la apus.

Lacrimi mari îi curg şiroaie

Şi se roagă norilor.

Că ar vrea puţină ploaie

El dă veste zorilor.

Hai copii să-l ajutăm,

Cu stropitoarea să-l udăm!

Să crească mare şi frumos,

Spre cer falnic şi voios.


Ne răcorim la umbra sa

Când vara ne va-nconjura.

Prieten bun el ne va fi
Cât pe pământ va dăinui.