ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ECONOMIE AGROALIMENTARĂ ŞI A MEDIULUI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Evoluția și perspectiva piețelor produselor agroalimentare ecologice în

România

Coordonator ștințific: Absolvent:

Lect. Dr. Raluca Ion Pantazi Stephanie Cristina

BUCUREȘTI

1
 -2012-

CUPRINS

INTRODUCERE______________________________________________________________3
CAPITOLUL I
IMPORTANȚA STUDIERII PIEȚELOR PRODUSELOR AGROALIMENTARE
1.1 Noțiuni generale specifice marketingului agricol și ecologic_______________________ 4
1.2 Aspecte teoretice ale piețelor produselor agroalimentare__________________________ 5
1.3 Particularităţi ale politicii europene specifică piețelor produselor agroalimentare_______ 6
1.4 Trăsăturile specifice strategiilor de perfecționare a sectorului specific produselor agro-
alimentare____________________________________________________________________9
CAPITOLUL II
DIAGNOZA PIEȚEI PRODUSELOR AGROALIMENTARE ÎN ROMÂNIA
2.1 Caracteristici principale ale piețelor produselor agroalimentare din România___________12
2.2 Aspecte esențiale în evoluției piețelor produselor agroalimentare din România_______ 13
2.3 Trăsături specifice consumatorului de produse agroalimentare din România____________ 16
CAPITOLUL III
DEZVOLTAREA PIEȚEI PRODUSELOR AGROALIMENTARE ECOLOGICE ÎN
ROMÂNIA
3.1 Piața produselor agroalimentare ecologice la nivelul Uniunii Europene________________18
3.2 Piața produselor agroalimentare ecologice la nivelul României______________________ 19
3.2.1 Cererea internă de produse agroalimentare ecologice____________________________ 24
3.2.2 Oferta internă de produse agroalimentare ecologice _____________________________ 25
3.3 Situația agriculturii ecologice românești________________________________________ 27
3.4 Cerințele impuse de legislația comunitară pentru accesul produselor agroalimentare ecologice
Românești pe piața unică_______________________________________________________ 33
3.4. Produsele ecologice – imperativ al unei dezvoltări durabile a societăţii_______________ 36
CONCLUZII_______________________________________________________________ 39
BIBLIOGRAFIE____________________________________________________________ 40

2
 INTRODUCERE

Agricultura reprezintă sectorul cu locul cel mai important în structura economiei

româneşti, fiind factorul specific stabilităţii sociale şi menţinerii echilibrului ecologic.
Am ales ca temă ”Evoluția și perspectiva piețelor produselor agroalimentare ecologice
în România” deoarece consider că agricultura reprezintă piatra de temelie a oricărei țări și
ecologia este un domeniu nou care se regăsește în numeroase activități. Așadar, agricultura
ecologică reprezintă un sector de activitate cu potențial uriaș de dezvoltare. Am structurat
lucrarea pe 3 capitole principale, urmate de concluzii și o bibliografie vastă în domeniu.
Complexitatea subiectului abordat a necesitat utilizarea unei metodologii
corespunzătoare, iar noutatea şi importanţa subiectului a determinat utilizarea documentelor
informative pe întreaga perioadă de realizare a studiului.
Primul capitol intitulat ”Importanța studierii produselor agroalimentare” cuprinde trei
subcapitole în care am analizat noțiunile generale privind piețele produselor agroalimentare.
În al doilea capitol numit "Diagnoza pieței produselor agroalimentare în România" am
prezentat caracteristicile piețelor produselor agroalimentare din România, evoluția acestora si
trăsăturile consumatorului de produse agroalimentare autohtone.
Capitolul "Dezvoltarea pieței produselor agroalimentare ecologice în România" este
totodata si ultimul al prezentei lucrări. Acesta cuprinde informații referitoare la produsele
agroalimentare ecologice atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel național, alături de
legislația in vigoare cu privire la accesul produselor ecologice românești pe piața unică.
Prezenta lucrare de licență se finalizează cu o serie de concluzii desprinse din studiile şi
cercetările întreprinse, precum şi recomandări cu privire la strategia adoptată de România, în
vederea restructurării sectorului şi măsurile strategice viitoare pentru alinierea la cerinţele
impuse de piaţa comunitară.

CAPITOLUL I
IMPORTANȚA STUDIERII PIEȚELOR PRODUSELOR AGROALIMENTARE

3
1.1 Noțiuni generale specifice marketingului agricol și ecologic

De-a lungul timpului agricultura a avut ca obiectiv satisfacerea nevoilor de consum alimentar
ale populaţiei1.
Analizând producţia agricolă şi diversităţii formelor de organizare a acesteia, precum și
diversificarea problematicii marketingului agricol, se constată faptul că marketingul agricol se
aliniază cerinţelor impuse de mecanismele pieţei concurenţiale. Sfera marketingului agricol
cuprinde tot fluxul de activităţi, iar rolul său are în vedere:
 politica produselor agroalimentare naţionale;
 sprijinului statului pentru susţinerea şi dezvoltarea producţiei agroalimentare, pentru
studierea preţurilor de valorificare a produselor agricole care să stimuleze o activitate
rentabilă a agenţilor economici din agricultură;
 tendinţele de dezvoltare a sistemelor de distribuţie a produselor agricole;
 analiza activităților de promovare a mărcilor tradiţionale valoroase;
 cercetări de piaţă: pe baza unei analize a circuitelor de valorificare, a canalele de
distribuţie, prin studii privind calitatea produselor, teste de produs, formate, ambalaje,
mărci locale, activitatea de merchandising, produse de nişă, studii privind concurenţa,
exportul etc.
Producătorii agricoli se află într-o competiție permanentă pe piața de desfacere, ei sunt
obligați să obțină o producție comercială eficientă, să cunoască detaliat piața pe care acționează,
să ofere produse de calitate la preț care să le confere profit2.
Marketingul ecologic este generat de dezvoltarea economică rapidă în care nu s-a ţinut
seama de faptul că anumite activităţi distrug mediul înconjurător 1. Este un concept nou care
poartă mai multe denumiri: marketing “verde”, ecomarketing, marketing ecologic, marketing
durabil.
În literatura de specialitate din România preponderent este utilizat termenul de marketing
ecologic.
Marketingul ecologic poate fi considerat o ramură a marketingului social, el fiind un
marketing “antrenat în efortul general de creare a unor produse mai sigure, a unor ambalaje
reciclabile şi biodegradabile, de oprire a degradării mediului înconjurător”3.

1
Constantin Marian, Marketingul producţiei agroalimentare, Editura Universitaria, Craiova, 2002
2
Frone D. Florin, Marketing, Bazele marketingului, Bucureti, 2009
3
Balaure Virgil (coord.), Marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 2003
4
 Se poate vorbi de marketing ecologic atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel
macroeconomic, nu numai întreprinderile având de-a face cu probleme ecologice şi ducând o
politică în domeniul mediului4.
În Dicţionarul explicativ de marketing sunt subliniate criteriile după care se conduce
marketingul ecologic5, şi care subliniază integrarea marketingului verde în cel societal:
 asigurarea satisfacțiilor consumatorilor, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii,
permanent, nelimitat;
 oferirea constantă şi permanentă de produse şi servicii ecologice performante din
punctul de vedere al protecţiei mediului şi sănătăţii;
 orientarea consumului spre acele produse şi servicii care protejează atât generaţia
actuală, cât şi pe cele viitoare.
Dorinţele, preferinţele şi aşteptările consumatorilor sunt complexe şi diverse, astfel se
constată necesitatea analizei consumului în contextul sistemului agroalimentar.
În concluzie, se constată dezvoltarea şi intensificarea preocupărilor în această direcţie atât
la nivel naţional, cât şi internaţional. Se produce în contextul creşterii importanţei conservării şi
protejării mediului pentru o dezvoltare durabilă a întregii societăţi.

1.2 Aspecte teoretice ale piețelor produselor agroalimentare

În prezent, pieţele agricole şi alimentare au devenit spaţiul economic, potrivit căruia, toți
producătorii şi consumatorii, care cunosc foarte bine cererea şi oferta, sunt interesaţi de obţinerea
celui mai bun preţ, mai exact a celui mai bun și ieftin produs6.
După perioada anilor '60, principala menire a agromarketingului era de a convinge
consumatorii că produsele industriei alimentare erau “mai ieftine şi mai bune”, însă în anii '70 se
arăta că aceste produse erau calitative și comod de utilizat.
În anii '80, se constată că produsele agroalimentare sunt echilibrate nutritiv, justificându-
le astfel frecvenţa zilnică în consum, iar în anii '90 se descoperă legăturile dintre distribuitori şi
furnizori, apărând aşa zisul “trade marketing”.
În ultima perioadă, produsele agroalimentare evoluează rapid în practică, deoarece la
scară industrială produsele agricole sunt transformate în produse alimentare, procedeu realizat
recent.
4
Florescu C.,Mâlcomete P., Pop N.Al., Marketing: Dicţionar explicativ, Editura Economică, Bucureşti, 2003
5
Frunteș Florina Cristina, Marketing ecologic, București, 2009
6
Zahiu, Letiţia, Agricultura mondială şi mecanismele pieţei, Editura Arta grafică, Bucureşti, 1992
5
 Cererea de produse agroalimentare reprezintă cantitatea de produse agricole şi alimentare
cumpărată de consumatori, la un anumit moment de pe piaţă, cererea de produse agroalimentare
se divide în cerere de consum final şi cerere de consum productiv7.
Cererea de produse agroalimentare a populaţiei este determinată atât de factori endogeni
cât şi exogeni, obiectivi şi subiectivi.
Oferta de produse agroalimentare constituie răspunsul întreprinderilor din sectorul agricol
şi alimentar, la cererea manifestată pe piaţă de către utilizatorii industriali de produse agricole şi
consumatorii finali de produse alimentare.
Oferta de produse agroalimentare pe o anumită piaţă, se constituie din producţia internă,
din stocuri şi importuri8.
O caracteristică a producţiei agricole, care influenţează oferta de produse agroalimentare
o constituie sezonalitatea.

Trăsăturile specifice produsului agricol

Evoluția transformărilor produsul agricol până a deveni aliment, a fost9:
• transformarea fizică (exemplu lapte - brânză);
• transformarea de dimensiune (exemplu carcasa unei vaci în fracţiuni de 250
grame de carne împachetată sub vid,);
• transformarea în timp (exemplu pâine din ianuarie produsă din grâul din iulie);
• transformarea în spaţiu (exemplu produsele congelate din hipermarketuri, cu
origine în altă parte).

Elemente generale specifice consumului alimentar

Consumul alimentar10 reprezintă ansamblul actelor decizionale realizate la nivel
individual sau de grup, cu privire la consumul de produse agroalimentare, destinate satisfacerii
necesităţile de hrană, prezente şi viitoare, ținând cont și de procesele decizionale care preced şi
determină consumul acestor produse.
Consumul de produsele agroalimentare este influenţat de11:
 stilul de viaţă al unei persoane exprimat în activităţile, interesele, opiniile
sale;

7
Timiraș Laura, Evoluția marketing agroalimentar din România în contextul extinderii Uniunii Europene, Editura
Edu Soft, Bacău, 2007
8
Idem
9
Manole Victor, Stoian Mirela, Ion Raluca Andreea, Agromarketing, ediția a-II-a, Editura ASE, București, 2004
10
Manole Victor, Stoian Mirela, Agromarketing. Editura ASE, Bucureşti, 2003
11
Burcu Aurelian, Burcu Alexandru, Educația ecologică, dezvoltarea durabilă și calitatea vieții, Editura Mecag,
2005
6
  stilul de viaţă este influenţat de criteriile de segmentare precum: factori de
natură economică12, factori de natură socială13, factori de natură culturală14 și
factori de natură demografică15.
Analizând consumul de produse agroalimentare, se constată faptul că o pondere
importantă deţin alimentele cotidiene, netransformate (lapte, ouă, legume, etc.), transformate şi
cele festive.
Comportamentul alimentar al consumatorilor înregistrează variaţii de la o ţară la alta, sau
în cadrul aceleaşi ţări de la o regiune la alta16.
În ţările dezvoltate, în cazul familiilor se observă o omogenizare a consumului
alimentar17.

Modelele de consum alimentar

Studierea consumului reprezintă o componentă importantă a cercetării de piață. Potrivit
consumului alimentar, este obligatoriu studierii ştiințifice a acestuia şi stabilirea modalităţii
concrete de satisfacere şi posibilităţile de diversificare a acestuia. Un consum alimentar echilibrat
determină existenţa unui venit suficient a consumatorului, iar analiza filierelor agroalimentare nu
poate fi realizată fără o cercetare atentă a consumului alimentar18.
Un alt domeniu important al analizei consumului în contextul sistemului agroalimentar,
poate fi considerat acela al calităţii produselor alimentare.
Analiza calităţii produselor alimentare se realizează prin următoarele categorii de
metode: de laborator şi organoleptice.
Metodele de laborator, fără a se ține cont de locul şi momentul în care sunt efectuate
analizele, oferă rezultate riguroase şi comparabile.
Modelul de consum alimentar presupune acea noţiune complexă care explică mecanismul
comportamental de cumpărare şi consum al consumatorului, făcând referire la modalităţile
oamenilor de a-şi organiza consumul, practicile alimentare, natura şi calitatea alimentelor
consumate, raportările consumului faţă de comportamentul alimentară19.

12
Veniturile consumatorilor, puterea de cumpărare a populaţiei la nivelul unei anumite arii teritoriale, preţul
produselor agroalimentare.
13
Statutul social, familia, grupurile de apartenenţă.
14
Tradiţii, obiceiuri, valori, credinţe, norme care guvernează statutul oamenilor în societate.
15
Vârsta, sexul, starea civilă, numărul de membri ai unei gospodării, mediul de locuit, naţionalitate, etnie.
Diaconescu Mihai, Marketing Agroalimentar, Editura Uranus, Bucuresti, 2003
16
Iosif Gheorghe, Analiza calităţii produselor, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2002
17
Chiran Aurel, Gîndu Elena, Piaţa produselor agricole şi agroalimentare, Editura Ceres, Bucureşti, 2004
18
Constantin Marian, Marketingul producţiei agroalimentare, Editura Universitaria, Craiova, 2002
19
Niţă Constantin, Popescu Marius, Dicţionar de marketing şi afaceri, Editura Economică, Bucureşti, 1999
7
1.3 Particularităţi ale politicii europene specifică piețelor produselor agroalimentare

Cerinţele de siguranţă şi de calitate ale consumatorilor constituie o responsabilitate

extrem de importantă pentru Uniunea Europeană.
Dintre toate instituţiile din Uniunea Europeană, Comisia Europeană reprezintă instituția
care are competenţe şi responsabilităţi largi în domeniul politicii privind calitatea produselor
agroalimentare.
Politica europeană de promovare a calităţii produselor agroalimentare constituie
componenta de bază a politicii agricole comunitare (PAC). Se orientează în același timp
întreprinderilor, autorităţilor publice şi consumatorilor şi vizează stabilirea unui cadru de
referinţă necesar pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agroalimentare, a competitivităţii
întreprinderilor europene şi a vieţii cetăţenilor.
Având în vedere întreprinderile agricole şi alimentare europene, politica se orientează
spre calitate și presupune implementarea Managementului Calităţii Totale (T.Q.M.).
Integrarea în Uniunea Europeană, face referire la dezvoltarea agriculturii ecologice şi
diversificarea produselor agroalimentare ecologice pe piaţa internă sunt prevăzute acţiuni
specifice cum sunt20:
 promovarea termenului de agricultură ecologică;
 calificarea "actorilor" din acest sector;
 acordarea de sprijine producătorilor pe întreaga perioadă a conversiei;
 realizarea unui sistem informaţional accesibil, despre agricultura ecologică.
Având în vedere principalele elemente strategice de dezvoltare a diversificării produselor
ecologice pe piaţă, delimităm obiectivele agriculturii ecologice sintetizate astfel21:
 evitarea formelor de poluare, la nivelul produselor şi mediului;
 menţinerea fertilităţii naturale a solurilor, asigurându-se o manieră durabilă
securitatea alimentară a planetei;
 posibilitatea permiterii agricultorilor un nivel decent de viaţă;
 producerea de alimente sau produse agroalimentare calitative în cantităţi suficiente,
potrivit cărora depinde sănătatea consumatorilor.
Pentru sectorul agriculturii ecologice se are în vedere strategia politicii agricole din
România care are ca obiective:
 dezvoltarea producţiei şi a unei pieţe interne de produse agroalimentare;
20
Sima Elena, Produsele ecologice - oportunităţi şi avantaje pentru sectorul agricol românesc, INCE, IEA, Bucureşti,
2004
21
Ibidem.
8
  armonizarea regulilor de producţie şi de inspecţie;
 crearea disponibilului pentru export pe fiecare tip de produse;
 realizarea exportului pe baza mărcii proprii a țării;
 informarea şi sensibilizarea consumatorilor, de a se orienta către consumul de
produse agroalimentare ecologice22.
Regulile şi principiile specifice agriculturii ecologice reprezintă ceva obișnuit în viaţa
socială şi în cadrul politicilor agricole, chiar dacă ele aparţin viitorului.
Pe plan mondial se susține pe baza unor instrumente juridice, instituționale și financiare
integrarea protecţiei mediului în ansamblul activităţilor socio-economice, creşterea
performanţelor economice şi ecologice, dar şi schimbarea modelelor de producţie şi de consum.
Alții factorii specifici produselor ecologice, care au un ritm de dezvoltare mult mai rapid decât
alt sector agricol sunt reprezentanții prin: temerile privind mediul înconjurător, sănătatea
persoanelor şi a animalelor şi ingineria genetică.

1.4 Trăsăturile specifice strategiilor de perfecționare a sectorului specific produselor agro-

alimentare

Analizând creșterea performanței sectorului agricol și a competitivității produselor agro-

alimentare, Strategia națională de dezvoltare prevede următoarele sarcini:
 modernizarea infrastructurii de producere și de dezvoltare a infrastructurii de
piață a produselor agro-alimentare;
 reorganizarea serviciilor/sistemelor sanitare veterinare armonizate la cerințele
Uniunii Europene în scopul asigurării inofensivității produselor alimentare și
promovarea exporturilor;
 îmbunătățirea calității educației în domeniul agrar, inclusiv a formării
profesionale continue;
 forticarea serviciilor de extensiune rurală;
 reformarea și consolidarea sistemului de cercetare științifică și dezvoltare
tehnologică a sectorului agro-alimentar;

22
Această campanie fiind susţinută de M.A.P.D.R., Asociaţia de Protecţie a Consumatorilor, asociaţiile
producătorilor "bio" etc.
9
  crearea unui parteneriat eficient între știința, educație și extensiune în
agricultura23.
Printre obiective dezvoltării agro-industriale, menționăm:
 adaptarea standardelor la cele ale Uniunii Europene și asigurarea inofensivității
alimentare inclusiv prin: revizuirea cadrului legislativ-normativ; elaborarea
reglementarilor tehnice în domeniul agro-alimentar; perfectarea și aprobarea normelor
sanitar; crearea, dotarea, desemnarea sistemelor de laboratoare de încercări pentru
evaluarea conformității produselor alimentare destinate pieței interne și exportului
comunitar, precum și racordarea acestora la standardele și normele europene etc.;
 sporirea competitivității sectorului agro-industrial;
 îmbunătățirea competențelor producătorilor agricoli și persoanelor care își
desfășoară activitatea în sectorul agro-alimentar, în vederea asigurării unui
management mai eficient al exploatațiilor agricole;
 îmbunățirea competitivității gospodăriilor agricole;
 modernizarea și modificarea sectoarelor de procesare și comercializarea
produselor agricole; conservarea calității solului – mijlocul principal de producție
agricolă - ridicarea productivității prin sporirea investițiilor și inovațiilor în sector;
 dezvoltarea pieței agricole;
 dezvoltarea infrastructurii de piață și îmbunătățirea canalelor de distribuție –
perfecționarea competențelor producătorilor și antreprenorilor agricoli în domeniul
marketingului24.
În concluzie eforturile privind implementarea Strategiei de promovare a exportului pe
anii 2002-2005 precum și a Strategiei privind dezvoltarea sectorului agro-alimentar pentru anii
2006-2015 au eșuat.

23
Furdui Viorel, Reglementarea exportului de produse agricole în Republica Moldova: evoluții și probleme actuale,
Institutul Pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, 2008
2424
Furdui Viorel, Reglementarea exportului de produse agricole în Republica Moldova: evoluții și probleme
actuale, Institutul Pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”. – Ch: IDIS „Viitorul”, 2008 (“Adriga-Vis SRL.)

10
 CAPITOLUL II
DIAGNOZA PIEȚEI PRODUSELOR AGROALIMENTARE ÎN ROMÂNIA

2.1 Caracteristici principale ale piețelor produselor agroalimentare din România

Pieţele nu trebuie percepute ca operatori sau intermediari, ci ca o structură aflată la

dispoziţia agenţilor economici în scopul facilitării negocierilor şi activităţilor logistice pe care
aceştia le desfăşoară. Pieţele care permit schimbul de produse sunt considerate pieţe fizice: este
cazul pieţelor de gros, de detail, pieţelor de animale etc., unde toate mărfurile sunt expuse, ceea

11
ce dă posibilitatea cumpărătorilor să aleagă în funcţie de aprecierea lor senzorială. În ultimul
timp însă, alegerea mărfurilor se face tot mai mult pe baza unui eşantion sau pe baza descrierii
produselor, cum este cazul pieţelor de licitaţie25. În cazul burselor de mărfuri agricole, operatorii
nu schimbă mărfuri, ci contracte. Considerate ca locurile unde se schimbă mărfuri şi informaţii
economice dar şi de întâlnire pentru oameni, pieţele agricole au jucat, de-a lungul timpului, un
rol esenţial în apariţia şi dezvoltarea oraşelor, ele având atât o funcţie socială, cât şi una
economică. Rolul economic şi social al pieţelor agricole rezultă din faptul că ele reprezintă:
 locuri special amenajate unde au loc schimburile fizice de mărfuri între vânzători
şi cumpărători. Odată cu schimbul, vânzătorii transmit altor operatori de piaţă şi riscul
de depreciere a produselor: perisabilităţi, depreciere fizică, scădere a preţului şi
posibilitatea necomercializării26;
 un sistem de referinţă cuprinzător al relaţiilor dintre ofertă şi cerere, dintre
cumpărători şi vânzători. Pieţele constituie locuri relativ transparente şi centralizate
pentru observarea şi înţelegerea schimburilor economice de către agenţii economici:
cantităţile de marfă, calitatea şi varietatea produselor oferite, preţurile practicate,
aşteptările cumpărătorilor şi intenţiile vânzătorilor etc. Cotaţiile bursiere şi
standardizarea produselor agroalimentare au menirea de a facilita în mod substanţial
relaţiile dintre ofertanţi şi cumpărători27;
 un mijloc de reglare a schimburilor dintre operatorii filierelor şi pe ansamblul
sistemului agroalimentar28.
Pieţele sunt un factor de fluidizare a ofertei la cerere şi de regularizare a raportului dintre
ele, deoarece sporesc substanţial posibilitatea ca vânzătorii să-şi găsească clienţi pentru mărfurile
lor şi, viceversa, cumpărătorii să-şi găsească ofertanţi. În acelaşi timp, ele permit marilor
societăţi de distribuţie sau de industrie alimentară realizarea aprovizionărilor la timp în cantitatea
şi calitatea dorite. De asemenea, pieţele agroalimentare constituie un semnalizator menit să
oprească “derapajul” agenţilor economici ce aduc pe piaţă mărfuri necompetitive sau care
practică preţuri stabilite în mod birocratic sau monopolist. Într-un cuvânt, ele au menirea de a
releva economia reală;
 un factor de dezvoltare economică pentru localităţile unde sunt amplasate; -
înfiinţarea pieţelor şi amplificarea activităţii lor duce la crearea de locuri de muncă,
direct dar şi indirect, prin dezvoltarea infrastructurii şi a unor întreprinderi de servicii
conexe pieţei: depozite, restaurante, bănci, transporturi.

25
Victor Manole, Mirela Stoian, Raluca Ion, Agromarketing- ediția a II-a, editura Economică, București, 2004
26
Ibidem
27
Ibidem
28
Ibidem
12
 Tipul de piaţă agricolă este în concordanţă şi este dat de veriga circuitului de distribuţie în
care se află produsul. Ca urmare se deosebesc29:
 pieţe de producţie. Pe aceste pieţe, vânzătorii sunt producătorii agricoli iar
cumpărătorii sunt distribuitorii de gros sau detailiştii care au integrată şi funcţia de
gros. Toţi aceşti operatori participă la aducerea produselor agricole pe piaţă. Exemple:
pieţele de animale vii, pieţele de producţie de fructe şi legume, pieţele de licitaţie etc.;
 pieţe de gros. Pe aceste pieţe, produsele trec din starea distributivă de gros în
starea distributivă de detail. Vânzătorii sunt angrosişti iar cumpărătorii sunt detailişti
şi colectivităţi (restaurante, cantine etc.). Exemple: piaţa de gros de legume şi fructe
din Bucureşti;
 pieţe de detail, pe care produsele trec din starea distributivă de detail în consum,
vânzători fiind detailiştii şi agricultorii iar cumpărători consumatorii. Exemple: pieţele
ţărăneşti din oraşe şi localităţi rurale turistice. Acestea se bucură de o imagine bună în
rândul consumatorilor datorită calităţii şi prospeţimii produselor pe care le oferă. Deşi
au deţinut o pondere redusă în comerţul cu produse agroalimentare, aceste pieţe au
rezistat în perioada economiei de comandă.

2.2 Aspecte esențiale in evoluția piețelor produselor agroalimentare din România

Lansarea produselor agricole pe piaţă este realizată de două categorii de întreprinderi de

comerţ:
- întreprinderi de tip cooperatist: cooperative de comercializare şi grupuri de producători
(preponderente până în 1990);
- întreprinderi private: expeditori de legume şi fructe, comercianţi de animale, comercianţi de
cereale (au cunoscut o perioadă ascendentă după regimul comunist).
În timp ce în majoritatea ţărilor europene cu o agricultură dezvoltată întreprinderile
comerciale de tip cooperatist deţin preponderenţa în comerţul cu produse agricole, în România,
ca şi în celelalte ţări ce fac tranziţia spre economia de piaţă, preponderenţa o deţin întreprinderile
private. În aceste întreprinderi, indiferent dacă sunt cooperatiste sau private, funcţiile distribuţiei
sunt reprezentate, în principal, de: transportul produselor (colectare şi livrare), lotizarea sau
gruparea, trierea sau calibrarea lor. Uneori, acestea îşi asumă şi funcţiile de stocare, condiţionare,
ambalare, asortare şi informare a producătorilor.

29
Ibidem
13
 Piața produselor alimentare reprezintă o piață care a fost liberalizată în totalitate începând
cu anul 1997, atunci când de fapt a avut loc liberalizarea prețurilor principalelor produse
alimentare (pâine, lapte, carne, ulei, zahăr), cu excepția legumelor și fructelor, care au
reprezentat prima piață a produselor agroalimentare liberalizată (încă din 1990) și care a reușit
să devină, în timp, piața care funcționează după principiile economiei de piață.
Piața produselor alimentare se caracterizează prin următoarele aspecte30:
1. Caracterul sezonier al ofertei cumulat cu caracterul continuu al cererii de produse
agroalimentare ridică o serie de probleme cu privire la asigurarea continuității ofertei în cantități
și calități omogene.
2. Piața produselor agroalimentare s-a caracterizat și se caracterizează, în continuare,
prin intervenția statului pe de-o parte pentru susținerea achizițiilor de inputuri, iar pe de altă parte
pentru susținerea prețurilor de vânzare;
3. Piața produselor agroalimentare este o piață imperfecă sau parțial perfectă, dintre
cele cinci trăsături ale economiei de piață perfecte aceasta îndeplinind trei, și anume:
 atomicitatea cererii și ofertei;
 intrarea și ieșirea liberă pe / de pe piață;
 perfecta mobilitate a factorilor de producție.
4. Piața produselor agroalimentare se caracterizează printr-o gama foarte variată de
produse, ceea ce oferă posibilitatea consumatorilor de a alege dintr-o gama variata de produse și
chiar produse similare. Totodata, producătorii de produse agroalimentare care realizează și
comercializează pe piață produse în cantiăți mari se confruntă cu o serie de probleme legate de
aducerea produselor cât mai aproape de consumatori (legate de distribuție).
5. Produsele agroalimentare se caracterizează, chiar în cadrul aceleiași grupe de produse,
prin sezonalitate producerii și vânzării produselor ( mai ales ale celor perisabile).
De exemplu, în cazul legumelor și fructelor întâlnim gruparea produselor în următoarele
categorii31 :
a) produse cu sezonalitate, respectiv perisabilitate foarte mare: căpșuni, cireșe, zmeură, vișine,
caise, piersici;
b) produse cu grade de sezonalitate medie ce sunt dependente de asigurarea unei producții
eșalonate: tomate timpurii și târzii (de seră, solar), struguri cu perioadă de recoltare iulie-
octombrie;
c) produse cu sezonalitate de consum scăzută: mere, cartofi, nuci;

30
Gabriel Popescu, Probleme de politica agrară, Editura Economică, București, 2001
31
Victor Manole, Mirela Stoian, Raluca Ion, Agromarketing- ediția a II- a, București, 2004
14
 Gradul ridicat de perisabilitate determină păstrarea aspectului comercial pe o perioadă
limitată de timp, de aceea este necesar ca produsele agroalimenate ce se încadrează în această
categorie să fie orientat către piața consumatorilor finali într-o perioadă de timp relativ scurtă (2
– 3 zile).
6. O altă particularitate este aceea că produsele agroalimentare pot avea destinații diferite și
anume: consum proaspăt; depozitare; industrializare; export.
Această particularitate face necesar să se aplice (practice) canale de distribuție diferite,
care implică costuri de distribuție diferite și posibilitatea de a controla produsele pe perioada
distribuției. De asemenea, veniturile realizate de producătorul agricol sunt dependente de aceste
destinații și de canalele de distribuție utilizate.
7. O particularitate a comercializării producției agricole în România este faptul că în
paralel există o piață țărăneasă (care este considerată o piață neloială) cu piața societăților
comerciale, agenților economici, care prin tratamentul discriminatoriu creat datoriă plăților
efectuate la Bugetul de Stat (TVA, impozitul pe salarii), determină existența concurenței neloiale.
Toate aceste particularități sunt luate în calcul de către producătorii și distribuitorii de
produse agricole pentru stabilirea unei politici de marketing realiste menite să contribuie la
revigorarea sectorului agroalimentar. Aceasta, cu atât mai mult cu cât majoritatea particulariăților
pieței produselor agroalimentare influențează activitatea agenților economici pe întreaga filieră,
și anume:
 asigurarea cu resursele materiale;
 producția;
 distribuția produselor agroalimentare.

2.3 Trăsături specifice consumatorului de produse agroalimentare din România

Comportamentul consumatorului reprezintă un sistem de activităţi şi procese decizionale

implicate în alegerea, procurarea şi utilizarea produselor sau serviciilor. Se sugerează uneori că
acest comportament al consumatorului este doar în interesul marketerilor, deoarece ei doresc să îl
influenţeze şi să îl schimbe. O asemenea afirmaţie măreşte invariabil controversa în ceea ce
priveşte întrebarea dacă marketingul este o profesie etică. Intuitiv, este greşit ca orice organizaţie
să caute să manipuleze comportamentul oamenilor. Adevărul este că marketingul poate promova
un produs sau un serviciu, dar numai dacă persoanele vizate percep acel produs sau serviciu ca
fiind relevant pentru nevoile lor, atunci când nu l-au încercat niciodată. În plus, ele vor mai

15
 încerca a doua oară produsul / serviciul, dacă prima încercare a fost pozitivă.
Comportamentul consumatorului este produsul a două mari categorii de influenţe: ale
factorilor endogeni (cei interni individului) şi ale factorilor exogeni (cei externi individului).
1. Factorii exogeni de influenţă asupra comportamentului consumatorului32
Cultura - reprezintă cea mai importantă influență externă asupra comportamentului
individului, inclusiv asupra comportamentul lui de consum. Cultura poate fi definită ca fiind un
complex de valori, idei şi alte simboluri semnificative, create în timp de societate, ce conduc la
un anumit comportament uman şi care sunt transmise de la o generaţie la alta.
Statutul social - Clasa socială sau statutul social reprezintă un instrument important în
segmentarea pieţelor. Cercetările empirice sugerează că oamenii din acelaşi grup social înclină
să aibă oportunităţi similare, trăiesc în acelaşi tip de case, în acelaşi areal, cumpără produse
alimentare similare de la acelaşi tip de magazin şi, în general, au acelaşi stil de viaţă. În acelaşi
timp, dacă oamenii din aceeaşi categorie social dovedesc similitudini de consum, există diferenţe
considerabile în comportamentul de consum între diferitele grupuri sociale.
Grupul de referinţă - Oamenii sunt fiinţe sociale care au tendinţa de a locui în grupuri.
Grupul exercită o influenţă asupra comportamentului, părerilor, atitudinilor membrilor săi prin
comunicarea normelor şi aşteptărilor în legătură cu rolul pe care ei trebuie să şi-l asume. Grupul
de referinţă asigură un standard de comparaţie în funcţie de care un individ îşi judecă propriile
atitudini, credinţe şi comportamentul.
Familiile ca grupuri de referinţă - Familia este un alt grup care influenţează
comportamentul indivizilor, inclusiv pe cel de cumpărare. Putem distinge două tipuri de familie:
familia de tip nucleu şi familia extinsă.
2. Factorii endogeni de influenţă asupra comportamentului de cumpărare33
Nevoile şi motivaţiile - Când un individ recunoaşte că are o nevoie, acest act declanşează
stabilirea motivaţiilor. Recunoaşterea nevoii se manifestăatunci când individul devine conştient
de discrepanţa dintre starea sa actuală şi starea dorită.
Percepţiile - Ţinând seama că motivaţia este un stimul ce declanşează acţiunea, felul cum
un individ percepe situaţii, produse, mesaje promoţionale şi chiar surse pentru asemenea mesaje
determină modul lui de acţiune. O definiţie de bază a percepţiei ar fi modul în care văd oamenii
lucrurile. Percepţia poate fi definită, în mod formal, ca fiind procesul prin care un individ
selectează, organizează şi interpretează informaţiile primite, pentru a-şi crea o sugestivă imagine
de ansamblu.
Învăţarea - Marea majoritate a comportamentului uman este învăţat. Dovada învăţării
constă în schimbarea comportamentului unei persoane după ce aceasta a căpătat experienţă.
Teoria sugerează că învăţarea este produsul interacţiunii dintre efort, stimuli, aluzii,
responsabilităţi şi susţinere.

32
Ibidem
33
Ibidem
16
 Atitudinile - sunt o predispoziţie învăţată de a răspunde într-o manieră favorabilă sau
nefavorabilă în ceea ce priveşte un anumit produs.
Personalitatea - Indivizii tind să perceapă alţi indivizi ca fiind “tipuri de persoane”.
Asemenea atitudinilor, caracteristicile personalităţii servesc la inducerea consecvenţei în
comportamentul unui individ în ceea ce priveşte mediul său.

CAPITOLUL III
DEZVOLTAREA PIEȚEI PRODUSELOR AGROALIMENTARE ECOLOGICE ÎN
ROMÂNIA

3.1 Piața produselor agroalimentare ecologice la nivelul Uniunii Europene

Agricultura ecologică încurajează integrarea unor activități complementare în cadrul

exploatației agricole; favorizează sistemele de policultură – interesante atât din perspectiva
protecției mediului cât și a conservării peisajului. Restricțiile în ceea ce privește fertilizarea și
utilizarea de substante fitosanitare garantează obținerea unor produse sănătoase și în același
timp, elimină riscul contaminării mediului, fie la nivelul solului, fie la cel al pânzei freatice34.
Agricultura ecologică (termen similar cu agricultura biologică sau organică) este un
procedeu modern de a cultiva plante și de a crește animale, fără a folosi în proces fertilizanți,
pesticide de sinteză, hormoni, antibiotice, stimulatori și regulatori de creștere și sisteme intensive
de creștere a animalelor.
Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană curată, benefică
metabolismului organismului uman, în deplină corelație cu conservarea și dezvoltarea mediului,
în respect față de natură și legile ei. Un produs este BIO dacă prezintă certificare ce conține
minimum 97% ingrediente ecologice35.
Suprafața cultivată la nivel mondial se ridică la 31,4 milioane de hectare, Romania
ocupând locul 16 in funcție de suprafața cultivată. La nivelul Uniunii Europene agricultura

34
http://www.fermierul.ro, accesat la data de 12.04.2012
35
http://ec.europa.eu, accesat la data de 12.04.2012
17
organică reprezintă 3,7% din totalul suprafeței agricole, cu toate că între anii 1993- 1998 s-a
înregistrat o creștere de 25%36.
Italia are cel mai mare numar de ferme ecologice, 31% din totalul UE, fiind urmată de
Austria, Spania, Germania. În 2001, cheltuielile pe locuitor pentru procurarea de eco-produse au
înregistrat cele mai mari valori în Danemarca: 58,08 euro.
Media consumului de produse bio în partea occidentală a Europei este de 3- 5%. În
Germania consumul este de 5%, iar în Anglia și Austria de 3%. Media Europei de Vest este de 3-
5%, iar Ungaria a ajuns la 2%. Conform raportului “ Lumea agriculturii organice, statistici si
trenduri “, editia 2007, “Australia este cel mai bio continent” după criteriul întinderii suprafețelor
cultivate, aproximativ 11, 8 milioane de hectare. Pe locul doi al clasamentului se situează Europa
cu 6, 9 milioane de hectare, fiind urmată de America Latină cu 5, 8 milioane de hectare.
În unele țări dezvoltate agricultura ecologica constituie un important segment al pieței.
Anual înregistreaza creșteri ale valorii produselor ecologice între 20- 30%. În Uniunea
Europeană s-au cultivat după tehnologii ecologice peste 3, 7 milioane hectare în anul 2001 (2,
9% din suprafața agricolă utilizată). În Danemrca în anul 2002 s-au cultivat în sistem ecologic
300.000 hectare (10% din suprafața agricolă), în Marea Britanie s-a cultivat 3% din suprafața
agricolă utilizată, în Germania valoarea produselor ecologice a reprezentat 3,8 miliarde dolari, în
Franța piața produselor ecologice este în creștere (2,2 miliarde dolari înregistrați în anul 2002 în
producția totală). Guvernul francez a elaborat un program plurianual de dezvoltare a agriculturii
ecologice pe baza căruia urmărește să devină principalul furnizor European de produse
ecologice37.

3.2 Piața produselor agroalimentare ecologice la nivelul României

Piața BIO din România este generată în primul rând de ofertă deoarece prezența
produselor pe piață trezește de fapt interesul consumatorilor. “Pentru următorii 5 ani, piața BIO
din România are cel mai mare potențial de creștere din industria organică (europeană)”, potrivit
declarației consultantului pentru Monitorul Organic European, Amarjit Sahota38.
Formarea pieței presupune de fapt schimbarea unor mentalități și stiluri de viață, eforturi
în direcția educării și informării, având în vedere că este vorba de produse noi pentru români,
produse cu un caracter special.
Problema cea mai mare a pieței românești de produse ecologice este că nu există
procesatori. Materia primă românească este exportată, produsele sunt fabricate în străinătate și se
întorc în țară de patru ori mai scumpe.

36
http://www.biosens.ro, accesat la data de 12.04.2012
37
Ibidem
38
Amarjit Sahota, Monitorul Organic European, 2011
18
 Alimentele BIO sunt mai scumpe decât cele convenționale (regulă valabilă peste tot în
lume). Motive pentru care prețul produselor BIO este mai ridicat:
- ingredientele utilizate în producția produselor sunt mult mai scumpe;
- ingredientele necesare sunt mai greu de procurat;
- producția durează mult timp și necesită oameni specializati;
- este necesară o forță numeroasă de muncă;
- producția trebuie să respecte anumite standarde prestabilite pentru a primi certificarea;
- față de agricultura convențională, în agricultura ecologică gândacii trebuie adunați cu mâna, iar
bolile plantelor trebuie să fie tratate cu ceaiuri;
- cele mai multe produse organice sunt comercializate doar în magazine BIO;
- raportul dintre costul de producție și prețul produsului.
Începerea producției necesită un timp destul de lung, de până la 2 ani, din perspectiva
perioadei de conversie. Activitatea presupune inspecții periodice ale organismelor de inspecție
acreditate și înregistrarea anuală la MADR. Recolta obținută este cu 20- 50% mai mică decât în
cazul agriculturii tradiționale, însă prețul de export pentru alimentele ecologice poate fi de doua-
trei ori mai mare.
Pe piața românească, gama produselor organice este destul de restrânsă. Majoritatea
alimentelor este adusă din străinătate ( conserve de legume, fructe, unele produse de panificație).
Cele mai vândute produse bio sunt laptele, ouăle, iaurturile, fructele, legumele, dar și mezelurile.
Vânzările totale de produse BIO în România ajung la aproximativ 10 milioane de euro, ceea ce
reprezintă sub 1% din piața de retail și foarte puțin față de 5%, cât este media europeană,
potrivit datelor reprezentanților din această industrie39.
Alimentele biologice au un termen de valabilitate mai mic decât alimentele obișnuite,
deoarece nu conțin aditivi alimentari de sinteză- conservanții, coloranții, agenții de sapiditate, de
îngroșare. Conservanții chimici sunt înlocuiți cu conservanți naturali (acidul lactic, de exemplu).
Lipsa conservanților face ca salamul, laptele fermentat biologic să se altereze mai rapid.
Mezelurile biologice sunt bune, gustul lor este natural. Pentru a se conserva, unele alimente sunt
tratate termic.
În anul 2008 spre exemplu, erau înregistrați la Ministerul Agriculturii 3532 de
producători de produse ecologice, 75 de procesatori, 76 de comercianți, 30 de importatori si 47
de exportatori.
Suprafața totală a culturilor ecologice în România a crescut de peste 10 ori din anul 2000
până în prezent. Consumul de produse ecologice reprezintă în România sub 1% din totalul
alimentelor și se preconizează că în următorii 5 ani abia va ajunge la 2%. Această cifră se explică
prin prețul mai mare al acestor produse (menit să compenseze pierderile de producție față de
agricultura convențională).
Pe piața BIO din România se regăsesc următoarele produse alimentare:
- legume, fructe;
- miere și produse apicole;
- ceaiuri;
39
http://www.biosens.ro, accesat la data de 14.04.2012
19
 - lactate și brânzeturi;
- vinuri, sucuri;
- pâine, făinuri și produse de panificație;
- uleiuri;
- produse din soia;
- mâncare pentru copii;
- suplimente nutritive.
Următoarele produse BIO sunt nealimentare:
- cosmetice ( machiaj și produse de întreținere, produse pentru igienă intimă);
- textile ecologice (haine, așternuturi din bumbac ecologic);
- aparate casnice (mori pentru măcinarea cerealelor, vase pentru germinare, storcătoare pentru suc
proaspăt din cereale germinate, aparate pentru lapte din soia, aparate pentru uscarea fructelor și
legumelor);
- îngrijire copii (creme si loțiuni ecologice, șervețele de igienă intimă, scutece bio);
- uz casnic ( detergent, balsam de rufe si înălbitor- conțin mai puține substanțe chimice, soluții de
curățat);
- produse pentru relaxare (produse pentru baie, pentru masaj, produse de aromaterapie);
- cauciucuri ecologice.
Piața produselor ecologice din România este formată din producători, procesatori, exportatori,
importatori, comercianți și magazine.
Producători - există circa 3000 de producători, cei mai mulți individuali (persoane
fizice) dar și producători societăți comerciale: fermieri agricoli - cultivatori și crescători de
animale. Aceștia desfășoară activități de agricultură ecologică: culturi vegetale de legume, fructe,
cereale/ animale și pășuni: ovine, bovine, păsări, caprine, porci, ecvine/ apicultură.
Experții europeni spun despre țara noastră că are marea șansă de a deveni cel mai mare
producător eco-agricol din Europa și asta pentru că în agricultura românească nu s-au folosit în
ultimii ani atât de multe produse chimice, iar solurile sunt curate, numai bune pentru a primi
certificările europene și pentru a începe producția ecologică (în jur de 15-25% dintre terenurile
României, netratate chimic, ar putea fi folosite pentru obținerea unor produse bio).
Cu alte cuvinte, motivul pentru care eco-agricultura ar fi relativ ușor de aplicat în
România este chiar situația financiară a fermierilor, care nu au avut suficiente resurse să cumpere
pesticide sau îngrășăminte chimice.
Procesatori - sunt mult mai puțin numeroși decât producătorii (cateva zeci).
Principalul punct slab al industriei alimentare ecologice îl reprezintă în momentul de față
prelucrarea, ambalarea și comercializarea produselor. Acest handicap al industriei de profil este
determinat în principal de costurile mari ale instalațiilor industriale și de ambalare care să
corespundă standardelor agriculturii ecologice. România duce o lipsă acută de procesatori
canalizați pe acest domeniu.
Cererea din ce în ce mai mare și lipsa procesatorilor în țară determină produsul ecologic
brut să urmeze rute externe, doar o mică parte dintre alimentele de acest tip găsindu-și loc pe
piața internă.
Se procesează:

20
- produse de origine vegetală: din grâu, floarea soarelui, porumb. mazăre, soia, fructe (vişine,
cireşe, zmeură, afine, cătină, nuci, etc.);
- produse de origine animală: ouă, lapte, carne;
- produse din lapte: telemea de oaie, caşcaval;
- produse apicole: miere, faguri, ceară, propolis, polen.
Câțiva dintre procesatorii înregistrați sunt LaDorna, Can Serv, Radix, Deltanav, Apidava,
Arfungo Comimpex, LTA Mondial, Petras Bio (care este primul procesator de paste făinoase și
cereale integrale ecologice din România).
Exportatori - pe lista MADR în anul 2007 erau înscriși 37 de exportatori.
Cea mai mare parte din produsele ecologice româneşti exportate devine materie primă şi
de multe ori se reîntoarce în ţară sub formă de produs finit, mult mai scump.
"Peste 90% din producția BIO din România merge la export: circa 50 de milioane de euro
în 2006, iar în 2007 circa 80 de milioane de euro. Fructele de pădure, plantele medicinale, nucile,
ciupercile, cerealele și mierea de albine sunt bine cotate pe piaţa europeană în țări precum Italia,
Germania, Elveţia şi Olanda. Cantitatea de produse pentru export creşte în fiecare an"40.
Câțiva exportatori reprezentativi din România: Dorna Lactate, Delta Dunării Organics,
Apiprodex, Tremot Dobre și fii.
Importatori - și mai puțini numeroși decât exportatorii (doar 14 înregistrați la MADR în
anul 2007). Cele mai multe produse vândute de magazinele bio vin din import, deoarece în
România nu se poate vorbi, în prezent, despre o producție susținută pentru acest domeniu. Cea
mai mare problemă a unui importator este distribuția, trebuie încheiate contracte cu
hypermarketurile, crearea de magazine online și de magazine proprii. Investiția în acest tip de
afacere poate porni de la cîteva mii de euro și poate ajunge la 100 000 de euro.
Câteva nume de importatori: Mega Image, Sano Vita, Nutrimold, Ecofruct, Apiprodex,
Natura Land.
Comercianți - mulți comercianți mici, persoane fizice, neorganizati, multe direcții
silvice, dar și câteva firme mari care sunt în general și producători și procesatori.
Magazine - sunt specializate în comercializarea produselor ecologice (în lista MADR
figurează doar 6 magazine):
 BIOCOOP - BIOCOOP Sibiu este o asociație între producători, procesatori și
comercianți. Magazinul BIOCOOP a fost deschis în Sibiu în anul 2004 și comercializează
produsele bio ale asociaților;
 NATURALIA - Naturalia SRL are trei magazine în București (Calea Floreasca nr.
25A, Calea Moșilor nr.189 și Str. Colței nr. 26) și unul în Voluntari, plus magazin on-line
(www.naturalia.ro);
 PUKKA FOOD - Pukka Food SRL comercializează brânzeturi, preparate
tradiționale din carne, ouă, fructe și legume de sezon, pâine, conserve, dulciuri, vinuri, sucuri,
ceaiuri și cafele, mâncare pentru bebeluși, cosmetice naturale și detergent;

40
http://www.infomina.ro accesat la data de 28.04.2012
21
  LEACUL - Bio Solaris SRL comercializează suplimente nutritive, ceaiuri,
produse alimentare, băuturi, produse îngrijire copii, cosmetice, uz casnic, produse pentru
relaxare,aparate casnice;
 BIO MARKT - Life Care Corp comercializează în jur de 1000 de articole,
începând de la produse alimentare și cosmetice pentru copii, la legume, fructe, carne și mezeluri,
lapte și produse lactate, alimente de bază, pâine, sucuri, dulciuri și delicatese, băuturi, pet food și
terminând cu produse pentru igienă personală și cosmetice sau detergenti și produse pentru
întreținerea curățeniei. Toate produsele distribuite în acest moment sunt importate în condiții de
exclusivitate de la producători din Germania și Austria.
 NATURA FOOD - magazinul este amplasat în ansamblul rezidenţial Quadra Place
(Parcul Politehnica, Strada Fabricii nr 47) și comercializează pâine şi produse de patiserie din
făină integrală ecologică Naturalia, o gamă largă de brânzeturi şi lactate bio de import – inclusiv
lapte de capră şi de vacă – ouă ecologice de la Cortina, uleiuri vegetale bio, paste făinoase
integrale fabricate de producătorul bio german Byodo, alimente Demeter , făină, diferite tipuri de
orez, fulgi de cereale , miere ecologică Apidava, sucuri şi siropuri de fructe, paste vegetale
tartinabile, lapte şi dulciuri produse din soia bio, maioneză, muştar şi condimente bio, ciocolată,
biscuiţi. De asemenea comercializează o gamă completă de produse pentru bebeluşi, marca Holle
(borcănele cu legume şi fructe, ceaiuri, cereale – fără adaos de zahăr şi unele fără gluten – lapte
praf – chiar şi de capră – biscuiţi). Clienţii Natura Food au posibilitatea să cumpere produse
alimentare ecologice direct din magazin cât și apelând la serviciul de livrări la
domiciliu.
 COȘUL VERDE - este primul magazin bio din Cluj deschis la sfârșitul lui 2008.
Comercializeză alimente și cosmetice ecologice.

3.2.1 Cererea internă de produse agroalimentare ecologice

Cererea de bunuri și servicii ecologice este în permanență creștere în perioada actuală.

Această cerere condiționează comportamentul consumatorilor și al industriilor, își exercită
influența și asupra cadrului legislativ. În ultimii ani se manifestă, în rândurile consumatorilor, un
interes din ce în ce mai mare pentru produsele agricole și alimentare de calitate. În categoria
produselor “de calitate” pot fi incluse și produsele rezultate în urma practicării unui tip de
agricultură denumit “agricultură ecologică”41. Utilizarea intensivă în sectorul agricol a unor
cantități sporite de substanțe chimice, atât pentru fertilizare cât și pentru tratarea culturilor, a
condus la apariția și manifestarea pe piață a unei cereri pentru produse “curate”, din partea unui
număr din ce în ce mai mare de consumatori. Acest tip de cerere se înscrie într-o mișcare mai
amplă și mai de durata, în direcția conservării și protejării mediului, care se manifestă, evident, și
în agricultură.

41
Mirela Stoian, Ecomarketing, Editura Economică, București, 2003
22
 Agricultura ecologică reprezintă o posibilă soluție la următoarele două probleme: pe de o
parte satisfacerea cererii pentru produse naturale, obținute prin metode care nu presupun
folosirea substanțelor chimice, iar pe de altă parte diversificarea sectorului agricol, în contextul
general al protecției mediului. Bazată pe sisteme de producție agricole durabile, agricultura
ecologică vizează asigurarea producerii de produse agricole în cadrul exploatațiilor agricole prin
reducerea intrărilor, în mod deosebit a pesticidelor și a îngrășămintelor chimice. Prezervând
diversitatea biologică și utilizând specii adaptate mediului în care vor fi cultivate, specii
rezistente la atacurile bolilor și dăunătorilor, agricultura ecologică asigură menținerea unui
capital genetic important pentru perioada următoare, oferind în același timp consumatorilor
produse agricole variate42.
Agricultura ecologică încurajează integrarea unor activități complementare în cadrul
exploatației agricole; favorizează sistemele de policultură – interesante atât din perspectiva
protecției mediului cât și a conservării peisajului. Restricțiile în ceea ce privește fertilizarea și
utilizarea de substanțe fitosanitare garantează obținerea unor produse sănătoase și în același timp
elimină riscul contaminării mediului, fie la nivelul solului, fie la cel al pânzei freatice43.
La nivel macroeconomic, efectele benefice ale practicării agriculturii ecologice s-ar putea
traduce printr-o mai bună ocupare a forței de muncă și, acolo unde există, eliminarea
excedentelor. Chiar dacă agricultura ecologică răspunde la numeroasele preocupări ale lumii
contemporane, dezvoltarea ei nu este lipsită de obstacole și dificultăți, ci dimpotrivă.
Transformarea unei exploatații agricole tradiționale într-o exploatație care practică o agricultură
de tip ecologic comportă o serie de riscuri, atât din punct de vedere tehnic cât și economic. În
perioada de conversie, agricultorul nu poate compensa pierderea de productivitate pentru că
produsele cu adevarat “curate” se obțin într-un interval de timp relativ îndelungat: cu cât
intensivitatea practicilor tradiționale este mai mare, cu atât perioada de conversie este mai
îndelungată. De asemenea, se consideră că agricultura ecologică presupune costuri de producție
mai mari decât agricultura conventională, costuri datorate, în principal, utilizării unei forțe de
muncă mai numeroase și randamentelor scăzute ale culturilor.
"În România, consumul de produse ecologice este foarte scăzut, sub 1% din totalul
alimentelor. În Germania, de exemplu, consumul este de 5%, iar în Anglia şi Austria de 3%.
Media Europei de Vest este de 3-5%, iar în Ungaria a ajuns la 2%", a declarat directorul general
al companiei distribuitoare de produse ecologice şi naturale, Natura Land, Radu Panait.
Potrivit acestuia, piaţa românească a produselor ecologice se situează mult sub media
europeană din cauza lipsei procesatorilor. Cu toate acestea, valoarea pieţei de produse ecologice
se va situa între cinci şi zece milioane de euro, în 2008, creşterea anuală fiind de 10-20%.
"Problema pieţei româneşti de produse ecologice este că nu avem procesatori. Materia
42
Ibidem
43
Ibidem
23
primă românească este exportată, produsele sunt fabricate în străinătate şi se întorc în ţară de
patru ori mai scumpe. Există câţiva producători mici care fabrică musli, paste sau făină, dar sunt
puţini şi nu acoperă toate produsele. Trebuie să apară şi producătorii români", a explicat Radu
Panait.44

3.2.2 Oferta internă de produse agroalimentare ecologice

Un important avantaj al agriculturii românești, aproape de neexploatat, este potențialul de

producție ecologică. Cu toate acestea, în octombrie 2002, erau acreditați pentru o astfel de
activitate doar șapte producători agricoli, care exportă întreaga producție obținută. Excepție face
un singur sortiment de cașcaval, care se vinde în câteva magazine.
Integrarea în structurile europene va obliga producătorii agricoli să se orienteze către
domenii noi, una dintre cele mai accesibile nișe de piață fiind considerată agricultura ecologică.
România reprezintă un potențial agricol care nu poate fi neglijat, iar marea șansă a țării noastre
este faptul că în ultimii ani nu s-au folosit îngrășăminte chimice și pesticide în exces, ceea ce
constituie un avantaj evident în momentul conversiei spre agricultura ecologică45.
Consumatorul care cumpară produse alimentare ce poartă indicații referitoare la modul de
producere ecologic își dorește un produs corespunzător calitativ din punctul de vedere al
caracterului său “natural”.
În acest context, reglementările existente în prezent limitează utilizarea în procesul de
transformare industrială a ingredientelor de origine neagricolă (aditivi, arome etc.). Este vorba,
în acest caz, de a descoperi un punct de echilibru între așteptările consumatorilor - care-și doresc
produse naturale și restricțiile tehnologice legate de producerea și aducerea pe piață a unei game
suficiente de mărfuri alimentare prezentate sub titulatura de “ecologice”.
Procesul de transformare industrială a produselor agricole provenite din sectorul ecologic
este supus reglementărilor internaționale cât și celor din fiecare stat (țările din Uniunea
Europeană sunt cele mai bune exemple în acest sens). Astfel, cu caracter de exemplu,
reglementarea CEE 2092/1991 interzice recurgerea la tratamente ionizante pentru producerea
produselor ecologice; de asemenea, recurgerea la utilizarea unor microorganisme genetic
modificate, care sunt în mod curent utilizate în procesul de transformare al produselor agricole în
produse alimentare convenționale nu este posibilă în sectorul de transformare ecologic46.
Orice agent economic, fie că este vorba de un producător agricol, un transformator sau un
importator care, în activitățile pe care le desfășoară aduce pe piață produse agricole sau
alimentare care fac referire la modul de producere ecologic va trebui să facă o declarație în acest
44
http://www.realitatea.net accesat la data de 28.04.2012
45
Ibidem
46
http://ec.europa.eu, accesat la data de 30.04.2012
24
sens (către organul competent în această problemă). Cu alte cuvinte, agentul economic respectiv
se supune controlului. Orice produs ecologic nu poate fi comercializat decât după ce a fost
controlat și i-a fost certificată această calitate. În România, inspecția și certificarea produselor
agroalimentare ecologice se realizează de către organisme de inspecție și certificare din țările
Uniunii Europene, cele românești urmează a fi acreditate de către organismul național de
acreditare RENAR, începând din anul acesta (2003)47.
În materie de control există, de asemenea, reglementări stricte:
 în cazul în care în aceeași exploatație agricolă se practică atât agricultura de tip
convențional, cât și agricultura ecologică, se impune separarea parcelelor și a spațiilor
destinate stocării. Controlul se va face la nivelul întregii exploatații agricole;
 producătorul agricol trebuie să aibă o evidență strictă a programului său de
cultură;
 pentru unitățile care efectuează transformarea produselor ecologice, se impune
respectarea unor principii asemănătoare ca și în cazul producătorilor agricoli. Putem
preciza, în același context, rolul deosebit de important deținut de contabilitate: o
contabilitate strictă a intrărilor și ieșirilor de produse ecologice va putea facilita
activitatea de control;
 ca și în cazul agriculturii, dacă în aceeași unitate industrială se produc atât
produse alimentare convenționale cât și produse alimentare ecologice, se impune
separarea producerii acestora. Loturile de produse trebuie să fie identificate și măsurate
foarte precis astfel încât să nu existe posibilitatea amestecării celor două tipuri de
produse: convenționale și ecologice;
 în cazul în care organele de control constată nereguli, se vor elimina indicațiile
care fac referire la caracterul ecologic al produsului. În situația în care infracțiunea are un
efect prelungit, se poate retrage operatorului respectiv dreptul de a produce sau
comercializa produse de tip ecologic.
Chiar dacă în etapa actuală problemele marketingului produselor agricole ecologice nu
sunt dintre cele mai presante pentru agricultură, ele pot contribui la sporirea cantitativă și
calitativă a ofertei agroalimentare, la o mai bună utilizare a forței de muncă disponibilă, la
creșterea exportului de astfel de produse. În viitor, vor trebui înlocuite sloganurile referitoare la
mediul ambiant în măsuri concrete de acțiune. Mediul ambiant continuă să se deterioreze și acest
lucru impune luarea unor măsuri drastice de protecție și, în același timp, necesitatea manifestării
voinței politice și în acest domeniu.

3.3 Situația agriculturii ecologice românești

47
Mirela Stoian, Ecomarketing, Editura Economică, București, 2003
25
 "Până în anul 1990, deşi în multe ţări europene se practica, de ceva vreme, agricultura
ecologică şi se perfecţionau tehnologii în acest sens, în România, pe întreaga suprafaţa agricolă
se producea numai în sistem convenţional, poate cu mici excepţii, şi anume pe păşunile din zona
de deal-munte, unde se îngrăşa natural şi nu se utiliza nici un fel de produs de sinteză, dar fără a
fi recunoscut sau prevăzut undeva acest lucru"48.
În Strategia Naţională de Export 2005-2009 se precizează că fermele ecologice reprezintă
un nou sector în România, ţinând cont de faptul că ţara noastră beneficiază de condiţii
corespunzătoare pentru a promova agricultura ecologică, precum solul fertil şi productiv şi lipsa
unui impact negativ ( ca în cazul ţărilor dezvoltate din cauza folosirii substanţelor chimice şi a
tehnologiilor aferente).
"Potenţialul productiv în sistemul ecologic de agricultură al ţării noastre poate să ajungă
până la 15-20% din suprafaţa totală agricolă, suprafeţele cele mai mari fiind concentrate în zona
de deal-munte, unde tehnologiile de întreţinere şi exploatare a păşunilor s-au bazat pe metode
tradiţionale - ecologice (aplicarea gunoiului de grajd, exploatare prin păşunat şi/sau cosit,
folosirea trifoiului ca plantă furajeră şi amelioratoare a fertilităţii solului, utilizarea sistemului
mixt vegetal-zootehnic), dar nu sunt de neglijat nici suprafeţele arabile din zonă. Suprafeţele
cultivate în sistem ecologic au crescut în ultimii cinci ani de peste şase ori, de la 17 438 ha în
anul 2000, la 110 400 ha în 2005, în 2006 suprafaţa totală cultivată după modul de producţie
ecologic fiind de 170 000 ha"49 (figura 1).

Figura 1
Suprafeţele cultivate în agricultura ecologică

120.000

100.000

80.000

60.000
40.000

20.000

0
2000 2001 2002 2003 2004 2005

Suprafaţa totală (ha) 17.438 28.800 43.850 57.200 73.800 110.000

Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

48
www.fermierul.ro accesat la data de 30.04.2012
49
Strategia de dezvoltare a agriculturii, industriei alimentare şi silviculturii pe termen lung şi mediu, 2001-2005 şi
2005 - 2010
26
 De asemenea, se estimează o creştere a suprafeţei cultivate ecologic până la 1,7% în
2007, circa 250 000 ha, de la 1,16% în 2006 şi până la 400 000 ha în 2010, adică 2,72%.
"Principalele culturi agricole ecologice sunt reprezentate în cea mai mare parte de culturi
furajere şi păşuni, cereale şi plante oleaginoase şi proteice, iar efectivele de animale crescute în
sistem ecologic cuprind ovine şi caprine (aproximativ 76 000 capete pentru anul 2006), vaci de
lapte (circa 10 000 capete - 2006) şi găini ouătoare (aproximativ 7 500 capete – anul 2006)" 50
(tabelul 1).
Producţiile totale au însumat în 2005 o cantitate de 131 898 tone, ceea ce reprezintă o
creştere cu 51,3% faţă de producţia înregistrată în anul 2004, iar producţia estimată pentru anul
2006 a fost de aproximativ 203 000 tone, adică o creştere cu 54% faţă de anul 2005.
"În ceea ce priveşte sectorul animalier, în anul 2005 s-a înregistrat o creştere a efectivelor
de animale certificate ecologic, în special la ovine-caprine, de circa 13 ori mai mare faţă de
efectivele înregistrate în anul 2004. În sectorul „produse procesate”, se constată creşterea
produselor procesate din lapte (258% în anul 2005, faţă de 2004), precum şi dublarea producţiei
de miere ecologică, respectiv 610 tone în anul 2005"51 (tabelul 2).

Tabelul 1
Evoluţia suprafeţelor şi efectivelor de animale în agricultura ecologică
REALIZAT Realizat
SPECIFICARE UM
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

1. Suprafaţa
ha 17.438 28.800 43.850 57.200 73.800 110.400 143.000
totală d.c:

Cereale ha 4.000 8.000 12.000 16.000 20.500 22.100 16.310

Păşuni şi plante
ha 9.300 14.000 20.000 24.000 31.300 42.300 51.200
furajere

Oleaginoase şi
ha 4.000 6.300 10.000 15.600 20.100 22.614 23.872
proteice

Legume ha 38 100 700 200 300 440 720

Fructe (vişine,
ha - - 50 100 200 432 292
cireşe, mere)

50
http://www.agerpres.ro accesat la data de 02.05.2012
51
Ibidem
27
Colectare floră
ha 50 100 300 400 500 17.630 38.700
spontană

Alte culturi ha 50 300 800 900 900 4.884 12.100

2.Nr. animale d.c : x x x x x x x x

Vaci lapte cap. 2.100 5.300 6.500 7.200 7.200 8.100 9.900

Ovine şi caprine cap. 1700 3700 3.000 3.200 3.200 40.500 86.180

Găini ouătoare cap - - - 2.000 2.700 7.000 4.300

Sursa: M.A.D.R Comunicări organisme de inspecţie şi certificare

Tabelul 2
Evoluţia producţiilor în agricultura ecologică

REALIZAT
SPECIFICARE UM 2006
2000 2001 2002 2003 2004 2005
1. Cantitate
totală vegetal to 13.502 24.400 32.300 30.400 87.200 131.898 166.574
d.c:
Cereale d.c: to 7.200 12.500 16.000 14.400 41.000 55.000 48.441
-*export to - - - - 7.100 11.100 18.100
Oleaginoase şi
to 5.500 7.200 11.000 12.480 37.000 45.600 73.082
proteice d.c:
-*export - - - - 9.800 12.100 22.100
Legume to 600 4.000 4.000 2000 3.000 7.200 8.708
Fructe (vişine,
to - - 200 300 500 1.000 340
cireşe)
Colectare floră
to 200 400 300 320 4.500 16.748. 24.962
spontană d.c :
-*export to - - - - 3800 14.200 -
Alte culturi to 2 300 800 900 1200 6350 11.041
2. Producţia
x x X x x x x -
animală d.c
Lapte de vacă hl 58.367 63.885 92.747 92.485 92.868 100.000 112.000
Lapte oaie şi
hl 701 1.740 1.360 1.470 1.800 13.500 15.500
capră

28
 Ouă mii.buc - - - 500 650 1.820 1.075
3. Produse
x x X x x x x x
procesate
Telemea oaie d.c
to 18 46 36 45 48 480 520
:
-*export to - - - 38 48 180 70
Schweitzer to 23 23 100 110 116 268 576
*export to - - - - 61 160 22
Caşcaval to - 121 250 220 253 330 642
*export to - - - - 52 210 80
Conserve de
to - - - - 35 50 42
legume şi fructe
Miere d.c : to 10 20 80 110 320 610 1.243
-*export to 6 12 52 93 210 509 720

Sursa: M.A.D.R Comunicări organisme de inspecţie şi certificare

Produsele ecologice cultivate cu preponderenţă în România sunt cerealele, plantele

oleaginoase, fructele de pădure, legumele şi fructele dar, din 2006, România a mai produs şi
pâine, ulei de floarea-soarelui, băuturi din soia, suc de mere, ceaiuri medicinale.
Studii recente ale Academiei Române, estimează că în România vânzările produselor
agricole ecologice ating aproximativ 2 milioane de euro anual, ceea ce înseamnă aproape 1% din
piaţa agroalimentară totală. Majoritatea produselor ecologice sunt importate, pentru că numărul
întreprinderilor locale care prelucrează astfel de produse este foarte mic. Astfel, peste 95% din
legumele şi cerealele ecologice româneşti sunt pentru export, în special pentru Germania,
Elveţia, Olanda şi Italia. În 2005 exporturile au atins valoarea de 20 de milioane de euro, în timp
ce importurile s-au cifrat la circa 1,5 - 2 milioane de euro.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, pentru 2007 se prevede valorificarea într-o
măsură mult mai mare pe piaţa internă a produselor ecologice, în proporţie de 60%, iar restul la
export. În primele luni ale lui 2006, din producţia totală de produse vegetale, 62% s-a vândut pe
piaţa internă şi doar 38% a fost destinată exportului.
"Singurul produs ecologic românesc destinat cu preponderenţă exportului este mierea,
care s-a exportat în proporţie de 75%. În ceea ce priveşte importurile, România aduce de pe piaţa
externă cantităţi mici de produse ecologice, îndeosebi acelea pe care nu le putem produce în
acest moment şi anume cafea şi ciocolată"52. (figura 2)

Figura 2
52
Ibidem

29
 Destinaţia produselor ecologice

100%
80%
60%
40%
20%
0% Produse de origine Produse animaliere
Miere
vegetală (excepţie miere)

Piaţa externă 38% 22% 65%

Piaţa internă 62% 78% 35%

Piaţa internă Piaţa externă

Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Faptul că produsele ecologice au piaţă de desfacere în România o demonstrează

importurile, care se dublează de la an la an. Un raport al Direcţiei pentru Agricultură şi
Dezvoltare Rurală arată că în 2006 au fost înregistraţi nu mai puţin de 2 176 mici producători de
lapte ecologic, 57 de ferme ecologice, în principal de bovine, 19 apicultori cu un număr de peste
2 000 de stupi, precum şi doi exportatori de produse lactate ecologice (figura 3).

Figura 3
Operatori în agricultura ecologică (2005-2006)

Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, 2007

30
 În 2007, piaţa produselor ecologice este estimată la 2,5 milioane euro, cu un milion de
euro mai mult decât în 2006.
Conform lui Radu Panait, Directorul General al companiei de produse ecologice Natura
Land, „cota de piaţă a produselor ecologice va ajunge în România la circa 2%, în următorii cinci
ani, ţara înregistrând în prezent tendinţe mai mari de dezvoltare în acest sector decât restul ţărilor
europene”53.
În prezent, produsele ecologice ocupă un procent de sub 1%, românii preferând
deocamdată produsele tradiţionale datorită preţurilor scăzute în comparaţie cu cele ale produselor
ecologice.

3.4 Cerințele impuse de legislația comunitară pentru accesul produselor agroalimentare

ecologice românesti pe piața unică

Apropierea legislațiilor presupune existența, în tările din Europa Centrala și de Est, a unui
organ legislativ național asemănător celui din U.E., cât și existența unei instanțe de control
operaționale eficace, care să lucreze sub controlul autorităților competente. Legislațiile naționale
trebuie să acopere ansamblul regulilor de producție, în special cele referitoare la perioada de
conversie a metodelor tradiționale de agricultură la metodele specifice agriculturii ecologice,
metode de fertilizare, metode de eradicare a paraziților și a bolilor, de protecție împotriva
acestora, metode de prelucrare și etichetare54.
Principiile de producție ecologică în exploatațiile agricole sunt definite prin
Reglementarea 2092 / 1991 astfel55:
1. Fertilitatea și activitatea biologică a solului trebuie să fie asigurate prin culturi de
leguminoase, prin îngrășăminte verzi sau plante cu înrădăcinare profundă, în cadrul rotației
anuale, precum și prin încorporarea de materii organice (compostate sau nu) obținute în
exploatații agricole care respectă modul de producție ecologic. Anumite subproduse rezultate din
creșterea animalelor (cum ar fi gunoiul de grajd) sunt acceptate pentru a fi utilizate dacă provin
din același tip de exploatații agricole. Dacă aceste mijloace nu sunt suficiente pentru a asigura un
aport nutritiv corespunzător al solului și sunt necesare și alte tipuri de materii și substanțe, pot fi

53
http://www.agerpres.ro accesat la data de 03.05.2012
54
Ibidem
55
Regulamentul (CEE) nr. 2092/1991
31
utilizate un numar restrâns de îngrășăminte minerale sau organice, strict precizate de
Reglementarea 2092.
2. Protecția plantelor împotriva bolilor și dăunătorilor este asigurata printr-un ansamblu
de tehnici care să evite utilizarea pesticidelor: alegerea unor specii rezistente natural; programe
adecvate de rotație a culturilor. În cazul unui pericol imediat care amenință cultura, există un
număr limitat de produse fitosanitare aprobate în vederea utilizării.
3. Recoltarea anumitor specii vegetale spontane este asimilată metodelor de agricultură
ecologică.
4. Trecerea de la o agricultură convențională către o agricultură ecologică se face prin
parcurgerea unei perioade minime de reconversie: doi ani pentru culturile anuale și trei ani
pentru culturile perene. Perioada de reconversie presupune anumite restricții și în ceea ce
privește comercializarea produselor agricole obținute în intervalul respectiv. În plus, crearea unor
servicii care să răspundă de ansamblul operațiunilor, cu funcții de control și consiliere în legătură
cu agricultura ecologică presupune eforturi suplimentare de organizare și formare a personalului.
Pentru eliminarea oricărei îndoieli sau posibile neînțelegeri din partea consumatorilor,
reglementarea 2092/1991 a CEE a făcut distincție între diferite categorii de produse, ținând
seama de conținutul lor în ingrediente de origine ecologică56:
- produse agricole ecologice (vegetale) netransformate și produse transformate, conținând mai
mult de 95% din ingrediente produse conform principiilor de producție ecologică. Doar în cazul
acestor produse, la vânzare se poate utiliza noțiunea “ecologic”;
- produse transformate, conținând între 50 si 95% ingrediente de origine agricolă ce răspund
principiilor agriculturii ecologice. Pentru etichetarea acestor produse denumirea “ecologic” va fi
utilizată doar pentru anumite ingrediente, nu pentru produs în ansamblul său;
- produse transformate, conținând mai puțin de 50% produse de origine ecologică. Eticheta nu va
conține mențiunea “ecologic”;
- produse provenind din exploatații agricole care s-au angajat într-un proces de reconversie a
agriculturii convenționale într-una ecologică. Și în acest caz, la etichetare, se va evita utilizarea
oricărei mențiuni care să inducă în eroare consumatorii.
Agricultura ecologica constituie una din căile pentru dezvoltarea unei agriculturi durabile.
Planul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, care vizează spațiul rural și asigură
cadrul implementării programului SAPARD, are ca obiectiv strategic dezvoltarea durabilă a
sectorului agroalimentar, în strânsă legătură cu protecția mediului și conservarea resurselor
naturale. Agricultura ecologică certificată este un sector nou în România. Numărul unităților /
fermelor care aplică metode de producție ecologice este în creștere.
Legislația elaborată pentru acest sector, armonizată parțial cu cerințele comunitare în
domeniu (Reglementările Consiliului nr.2092/1991 și 1804/1999), este menită să creeze un
sistem de agricultură ecologică conform sistemelor europene. Legislația cuprinde :

56
Ibidem
32
· Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice din
17 aprilie 2000, aprobată prin Legea nr. 38 din 7 martie 2001. Ordonanța se referă (conform
Reglementării CEE nr.2092/91) la următoarele produse obținute după modul de producție
ecologic57:
- produse vegetale primare neprocesate, animale și produse animaliere neprocesate;
- produse de origine vegetală și animală procesate, destinate consumului uman, preparate din
unul sau mai multe ingrediente de origine vegetală și / sau de origine animală;
- furaje, furaje compuse și alte materii prime.
Ordonanța stabilește: autoritatea responsabilă pentru agricultura ecologică, reguli și
principii generale ale producției ecologice, durata perioadei de conversie, etichetarea, sistemul de
inspecție și certificare, sancțiunile care se aplică celor care se abat de la aceste reguli58.
· Hotărârea de Guvern nr.917/2001, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare
ecologice. Acest act normativ stabilește: regulile producției ecologice, principiile producției
ecologice, lista produselor permise a fi utilizate în agricultura ecologică, precum ingredientele și
metodele de prelucrare care pot fi utilizate la prepararea alimentelor ecologice.
· Hotărârea de Guvern nr. 677/2001 privind înființarea Institutului de Bioresurse Alimentare59.
· Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 108/2001 privind exploatațiile agricole. Prin acest act
legislativ exploatațiile agricole familiale pot fi stimulate pentru practicarea agriculturii ecologice,
prin acordarea de facilități financiare suplimentare, stabilite prin legi speciale.
În conformitate cu O.U.G. nr. 34/2000, autoritatea responsabilă pentru sectorul de
agricultură ecologică din România este Ministerul Agriculturii, Alimentației si Pădurilor,
respectiv biroul «Autoritatea Naționala a Produselor Ecologice » (A.N.P.E.). A.N.P.E are
următoarele atribuții principale:
- elaborează proiecte de acte normative, reguli și norme de control, de certificare și
comercializare a produselor ecologice;
- notifică operatorii;
- acreditează organismele de inspecție și certificare;
- controlează și supraveghează activitatea organismelor de inspecție și certificare;
- asigură monitorizarea și supravegherea activității din întreg sectorul60.
Ordonanța nr.34/2000 prevede efectuarea controlului operatorilor și certificarea
produselor agroalimentare ecologice de către organisme de inspecție și certificare – persoane
fizice și juridice din sectorul public și privat.
Elaborarea procedurilor de acreditare a organismelor de control se face de către Institutul
de Bioresurse Alimentare (Hotărârea de Guvern nr. 677/2001), ca unitate delegată a A.N.P.E din
cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, în conformitate cu procedurile și
normele comunitare (EN 45011).

57
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2000
58
Ibidem
59
Hotărârea de Guvern nr. 667/2001
60
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2000
33
 România nu are încă organizat sistemul de inspecție și certificare. Inspecția unităților /
fermelor ecologice și eliberarea certificatelor de control se face în prezent de organisme de
control acreditate în U.E. sau care au echivalență în U.E.
Adoptarea și implementarea cerințelor acquis-ului comunitar din acest sector se va face
astfel:
· Ordin al Ministrului cu privire la Condițiile de acreditare a organismelor de inspecție și
certificare (conform Art.9 al Regl. CEE nr. 2092/91);
· Ordin al Ministrului privind Cerințele minime de inspecție și certificare și măsurile de precauție
prevăzute în cadrul regimului de control (conform Art. 9 si Anexei III a Regl. CEE nr.2092/91);
· Înființarea Organismelor de inspecție și certificare (conform Art. 9 Regl. CEE nr.2092/91);
· Ordin al Ministrului privind reguli specifice pentru etichetarea produselor agroalimentare
ecologice (conform Art.5 al Regl. CEEnr. 2092/91);
· Întărirea capacității instituționale a ANPE, prin crearea unei structuri regionale în cadrul
Direcțiilor generale pentru agricultură și industrie alimentară.

3.5 Produsele ecologice- imperativ al unei dezvoltări durabile a societății

Produsele ecologice alimentare au cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimele două

decenii. Grija față de natură, delicatețea echilibrului natural, multitudinea de boli cu care omul se
confruntă din ce în ce mai des, alimentele fără gust, industriale, toate acestea au dus la formarea
unui curent din ce în ce mai puternic, curent ce dorește restabilirea unui respect față de natură și
a protecției acesteia. Produsele ecologice sunt produsele obţinute în cadrul sistemului de
agricultură ecologică, conform reglementărilor Directivei CE 2092/1991, sunt produse obţinute
fără utilizarea produselor chimice de sinteză (ca fertilizanţi, amelioratori ai solului, ingrediente
pentru prepararea furajelor sau ingrediente pentru prepararea alimentelor). Organismele
modificate genetic şi derivatele lor sunt cu desăvârşire interzise. În zootehnie, principiul suveran
este respectarea bunăstării animalelor: animalele nu trebuie să fie legate, trebuie să păşuneze în
spaţii deschise şi să nu fie înghesuite.
Produsele ecologice acoperă o gamă largă de alimente: de la fructe, legume, carne, până
la băuturi și produse lactate. Piața acestor produse, deși în România acest lucru este greu
sesizabil, în lume este într-o continuă creștere și necesită o verificare atentă, precum și o serie de
garanții.
Cererea de bunuri și servicii ecologice este în permanență creștere în perioada actuală.
Această cerere condiționează comportamentul consumatorilor și al industriilor, își exercită
influența și asupra cadrului legislativ. În ultimii ani se manifestă, în rândurile consumatorilor, un
interes din ce în ce mai mare pentru produsele agricole și alimentare de calitate.

34
 Calitatea produselor ecologice este un argument concludent. În categoria produselor “de
calitate” pot fi incluse și produsele rezultate în urma practicării unui tip de agricultură denumit
“agricultură ecologică”.
În România începe să se contureze o modă a orientării consumatorului către alimente
ecologice, arată un studiu sociologic făcut în mai multe supermarketuri autohtone. Specialiștii
afirmă că majoritatea celor care cumpără astfel de produse au studii superioare și venituri medii
spre mari. Tot ei spun că jumătate dintre cei care cumpără produse ecologice pentru că sunt la
modă sunt persoane cu vârsta între 26 și 39 de ani, aceștia fiind interesați de produsele de
calitate61.
Românul vrea să mănânce mai sănătos. Trendul către consumul ecologic se conturează la
categoriile bine educate cu acces la informație, cu un nivel de viață mai ridicat. Acestea sunt
concluziile unui studiu comandat de compania Natura Land la lansarea Federației pentru
Dezvoltarea Agriculturii Ecologice în România. Dintre cele 500 de persoane chestionate, mai
mult de 66% au cumpărat cel puțin o dată un produs ecologic62.
De ce se optează pentru astfel de produse? Pentru că sunt mai gustoase, spun subiecții cu
studii universitare dar și pentru că îi ajută la imbunătățirea calității vieții. Curiozitatea este cea
care îi îndeamnă pe cei cu studii medii să testeze un aliment ecologic63.
Un important avantaj al agriculturii românești, aproape de neexploatat, este potențialul de
producție ecologică. "Cu toate acestea, în octombrie 2002, erau acreditați pentru o astfel de
activitate doar șapte producători agricoli"64, care exportă întreaga producție obținută. Integrarea
în structurile europene va obliga producătorii agricoli să se orienteze către domenii noi, una
dintre cele mai accesibile nișe de piață fiind considerată agricultura ecologică. România
reprezintă un potențial agricol care nu poate fi neglijat, iar marea șansă a țării noastre este faptul
că în ultimii ani nu s-au folosit îngrășăminte chimice și pesticide în exces, ceea ce constituie un
avantaj evident în momentul conversiei spre agricultura ecologică.
Acest tip de agricultură trebuie să respecte următoarele principii și reguli:
- eliminarea oricărei tehnologii poluante într-o zonă nepoluată;
- utilizarea de soiuri și specii cu rezistență sporită la condițiile de mediu;
- ameliorarea și menținerea fertilității naturale a solului;
- utilizarea de fertilizatori și amelioratori ai solului, pesticide, materii prime pentru prepararea
furajelor, ingrediente pentru prepararea alimentelor în conformitate cu lista produselor permise în
agricultura ecologică;

61
Mirela Stoian, Ecomarketing, Editura Economică, București, 2003
62
Natura Land, studiu de piață privind produsele ecologice, 2010
63
Ibidem
64
Mirela Stoian, Ecomarketing, Editura Economică, București, 2003
35
- absența organismelor modificate genetic (OMG) și a iradierii plantelor;
- absența aditivilor chimici de sinteză: conservanți, coloranți, arome, emulgatori, acidifianți,
întăritori de gust, agenți de îngroșare.
Un alt argument pro face referire la efectele producției ecologice asupra mediului
înconjurător care este minim. Producția agroalimentară ecologică are drept scop realizarea unor
sisteme agricole durabile, diversificate, echilibrate și asigură protejarea resurselor naturale și
sănătatea consumatorilor.
Profitând de campaniile de presă care prezentau E-urile drept substanţe periculoase
pentru sănătate, produsele ecologice (denumite și produse organice sau biologice) au câştigat din
ce în ce mai mult teren.
Nu în ultimul rând, alimentele ecologice sunt produse diversificate, sănătoase, libere de
boli şi dăunători, lipsite de reziduri nocive, cu un conţinut echilibrat în substanţe bioactive şi
minerale. Sunt rezultate din tehnologii ecologice, tehnologii care nu utilizează îngrăşăminte
chimice şi pesticide. Toate aceste tehnologii bio-ecologice au rolul de a pune la dispoziţia
consumatorului şi industriei prelucrătoare produse naturale lipsite de reziduuri chimice şi mai
ales tehnologii menite să contribuie la salvgardarea ecosistemului agricol65.
De asemenea, un aspect important este și compoziția acestor alimente eco. La prepararea
alimentelor ecologice se renunţă la aditivi şi la orice alte substanţe încorporate. Desfacerea
acestor produse se face de regulă în magazine speciale sau chiar din "ograda" producătorului.
Produsele ecologice certificate sunt marcate şi etichetate conform reglementărilor din domeniu.
Produse ecologice sunt numai acelea care au un certificat de calitate şi poartă pe ambalaj sigla
organismului de certificare şi nu orice produs care se vinde sub denumirea de "natural",
"ţărănesc".
Pe eticheta unui produs ecologic sunt obligatorii următoarele menţiuni:
 sigla "ae";
 numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului;
 denumirea produsului, inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată;
 numele și marca organismului de inspecție și certificare.

Concluzii
65
Ibidem
36
 Marketingul ecologic este generat de dezvoltarea economică rapidă în care nu s-a ținut
seama de faptul că anumite activități distrug mediul înconjurător. Se regăsește sub mai multe
denumiri, cum ar fi ecomarketing, marketing verde, marketing ecologic.
După jumătatea secolului XX, produsele agroalimentare au cunoscut o dezvoltare rapidă,
fapt datorat în mare cererii crescute. Cererea de produse agroalimentare are la bază atât factori
exogeni, cât și factori endogeni. Oferta acestor produse constituie răspunsul întreprinderilor
agricole și alimentare la cererea consumatorilor. Cea mai importantă caracteristică a ofertei o
constituie sezonalitatea produselor.
În privința calității produselor și a siguranței consumatorilor la nivelul Europei există
Comisia Europeană. Politica europeană de promovare a calității produselor agroalimentare
constituie componenta de bază a politicii agricole comunitare.
Privind retrospectiv, eforturile pentru implementarea Strategiei de promovare a exportului
pe anii 2002- 2005 precum și a Strategiei privind dezvoltarea sectorului agroalimentar pentru
anii 2006- 2015 s-au soldat cu rezultate negative.
Piețele produselor agroalimentare din România reprezintă un mijloc de reglare a
schimburilor dintre ofertanți și consumatori. Piețele își găsesc punctul de echilibru la
confruntarea dintre cerere și ofertă, punct în care se formează prețul. Există mai multe tipuri de
piețe formate în funcție de veriga circuitului de distribuție în care se află produsul.
Lansarea pe piață a produselor agricole este realizată de întreprinderi de tip cooperatist
sau de întreprinderi private. Începând cu anul 1997 piața alimentelor a fost liberalizată în
totalitate.
Comportamentul consumatorilor reprezintă un sistem de activități și procese decizionale
implicate în alegerea, procurarea și utilizarea produselor.
Agricultura ecologică este un procedeu modern de a cultiva plante și de a crește animale,
fără a folosi în proces fertilizanți, pesticide, hormoni, antibiotice, stimulatori și regulatori de
creștere și sisteme intensive de creștere a animalelor. Agricultura ecologică constituie un segment
important al pieței în unele țări dezvoltate.
Piața ecologică din România este determinată în primul rând de ofertă deoarece prezența
produselor pe piață trezește interesul consumatorilor. În România gama produselor organice este
destul de restrânsă, majoritatea fiind importată. Alimentele biologice au un termen de valabilitate
mai redus deoarece nu conțin conservanți și aditivi alimentari de sinteză.

BIBLIOGRAFIE

37
 Instrumente consultate
1. Niţă Constantin, Popescu Marius, Dicţionar de marketing şi afaceri, Editura
Economică, Bucureşti, 1999
2. Florescu C., Mâlcomete P., Pop N.Al., Marketing: Dicţionar explicativ, Editura
Economică, Bucureşti, 2003

Lucrări consultate
1. Balaure Virgil (coord.), Marketing, Editura Uranus, Bucureşti, 2003
2. Burcu Aurelian, Burcu Alexandru, Educația ecologică, dezvoltarea durabilă și
calitatea vieții, Editura Mecag, 2005
3. Chiran Aurel, Gîndu Elena, Piaţa produselor agricole şi agroalimentare, Editura
Ceres, Bucureşti, 2004
4. Constantin Marian, Marketingul producţiei agroalimentare, Editura Universitaria,
Craiova, 2002
5. Diaconescu Mihai, Marketing Agroalimentar, Editura Uranus, Bucuresti, 2003
6. Frone D. Florin, Marketing, Bazele marketingului, Bucureti, 2009
7. Frunteș Florina Cristina, Marketing ecologic, București, 2009
8. Furdui Viorel, Reglementarea exportului de produse agricole în Republica
Moldova: evoluții și probleme actuale, Institutul Pentru Dezvoltare şi Iniţiative
Sociale „Viitorul”, 2008
9. Furdui Viorel, Reglementarea exportului de produse agricole în Republica
Moldova: evoluții și probleme actuale, Institutul Pentru Dezvoltare şi Iniţiative
Sociale „Viitorul”. – Ch: IDIS „Viitorul”, 2008 (“Adriga-Vis SRL.)
10. Iosif Gheorghe, Analiza calităţii produselor, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti, 2002
11. Manole Victor, Stoian Mirela, Agromarketing. Editura ASE, Bucureşti, 2003
12. Manole Victor, Stoian Mirela, Ion Raluca Andreea, Agromarketing, ediția a-II-a,
Editura ASE, București, 2004
13. Popescu Gabriel, Probleme de politica agrară, Editura Economică, București,
2001
14. Sima Elena, Produsele ecologice - oportunităţi şi avantaje pentru sectorul agricol
românesc, INCE, IEA, Bucureşti, 2004
15. Stoian Mirela, Ecomarketing, Editura Economică, București, 2003
16. Timiraș Laura, Evoluția marketing agroalimentar din România în contextul
extinderii Uniunii Europene, Editura Edu Soft, Bacău, 2007
17. Zahiu Letiţia, Agricultura mondială şi mecanismele pieţei, Editura Arta grafică,
Bucureşti, 1992

Site-uri consultate
1. http://www.fermierul.ro
2. http://ec.europa.eu
3. http://www.biosens.ro
4. http://www.infomina.ro
5. www.naturalia.ro
6. http://www.realitatea.net
7. http://www.agerpres.ro

Legislație
38
1. Strategia de dezvoltare a agriculturii, industriei alimentare şi silviculturii pe
termen lung şi mediu, 2001-2005 şi 2005 – 2010
2. Regulamentul (CEE) nr. 2092/1991
3. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2000
4. Hotărârea de Guvern nr. 667/2001
5. Amarjit Sahota, Monitorul Organic European, 2011

39