Termenul de parapsihologie a fost utilizat pentru prima oară de germanul Max Dessoir în 1889.

După americanul Joseph Banks Rhine (1895-1980) parapsihologia se definește ca o ramură a

științei care detectează și analizează facultățile datorită cărora o ființă umană (chiar un animal) intră
în contact cu mediul, sau chiar îl modifică, fără ajutorul simțurilor sau al mușchilor săi. Scepticii
afirmă că parapsihologia nu are suport în realitate, până acum nimic din ceea ce susține nefiind
demonstrat științific.
Partizanii ei afirmă că unele cercetări paranormale satisfac aceleași standarde de rigurozitate și
publicabilitate ca și cercetările psihologice (de exemplu o semnificanță sub 0,05), cum ar fi
cercetările prof.dr. Dick J. Bierman, care este în același timp doctor în fizică (specializat în mecanică
cuantică), profesor universitar de psihologie (psihonomie, la Universitatea din Amsterdam), profesor
universitar de parapsihologie (la Universitatea din Utrecht) și expert în tehnică de calcul (a elaborat
programe de învățare asistată de calculator).[9] De exemplu în de Boer și Bierman, „The roots of
paranormal belief: Divergent associations or real paranormal experiences?” a scos în evidență un
efect paranormal semnificant (și anume precogniție) prin mijloace de cercetare consacrate în
psihologie, concluzia fiind că credința în paranormal se poate datora nu unor defecte de gândire sau
anomalii psihice (cum cred psihologii mainstream) ci unor experiențe paranormale reale.[10] Partizanii
parapsihologiei afirmă că în această situație eticheta de pseudoștiință este aplicată parapsihologiei
din convingere filosofică și nu din rigoare științifică. Realitatea este însă că în afară de ocazionalele
corelații semnificative, parapsihologia nu a oferit nicio dovadă fermă a susținerilor sale și nu a
produs aparate de folosință obiectivă și importantă (așa cum folosind curentul electric s-a
produs telegraful).[11]