ANALIZATORUL ACUSTICO-VESTIBULAR

Analizatorul acustico-vestibular este specializat pentru perceperea a doua simturi ‒ simtul auzului si
simtul echilibrului. Stimulii specifici pentru cele doua simturi sunt undele sonore si miscarile rectilinii si de
rotatie ale capului. Receptorii acustici si vestibulari sunt situari intr-un organ pereche numit ureche.
Urechea este alcatuita din trei regiuni: urechea externa, media si interna.
Atât analizatorul acustic, cât și cel vestibular sunt situați în urechea internă.
Fiecare are câte un nerv care conduce impulsul: nervul acustic (cohlear), pe traiectul căruia se află
ganglionul spiral Corti și nervul vestibular, pe al cărui traiect se află ganglionul vestibular Scarpa.
Cei doi nervi se unesc și formează perechea a VIII-a de nervi cranieni.
Analizatorul acustic are funcția de a capta undele sonore. Urechea umană poate percepe undele sonore,
repetate într-o anumită ordine (sunete) sau succedându-se neregulat (zgomote).
Analizatorul vestibular deține funcția de a furniza informații asupra poziției și mișcării corpului în
spațiu, pe baza cărora declanșează reflexele posturale și gesturale (la această funcție mai participă și
informațiile culese de la receptorii musculari kinestezici, cutanați și optici).
Analizatorul acustic are funcția de a capta undele sonore. Urechea umană poate percepe undele sonore,
repetate într-o anumită ordine (sunete) sau succedându-se neregulat (zgomote).
Analizatorul vestibular deține funcția de a furniza informații asupra poziției și mișcării corpului în
spațiu, pe baza cărora declanșează reflexele posturale și gesturale (la această funcție mai participă și
informațiile culese de la receptorii musculari kinestezici, cutanați și optici).
Perfecționarea aparatului acustic a determinat dezvoltarea unor anexe importante: urechea externă și cea
medie, care nu au nicio relație cu aparatul vestibular.

Urechea
Urechea externa este alcatuita din pavilionul urechii si canalul auditiv extern, limitat spre interior de
timpan. Pielea care captuseste canalul auditiv extern contine fire de par, glande sebacee si glande
ceruminoase. Cerumenul secretat de glandele ceruminoase asigura impermeabilitatea si flexibilitatea
timpanului. Timpanul este o membrana elastica circulara, cur ol in amplificarea sunetelor. Are diametrul de
aproximativ 1 cm si este compus dintr-un epiteliu bistratificat, convex spre exterior si concav spre spre
interior, intre care se afla un strat conjunctiv cu rol nutritiv. Timpanul este extrem de sensibil la durere, fiind
inervat de fibre ale ramurii mandibulare a trigemenului si nervului vag.
Urechea medie, numita si camera timpanica, este o cavitate pneumatică mica, plina cu aer, săpată în
stânca temporalului. Peretele lateral (inspre exterior) al urechii medii este reprezentat de timpan. Peretele
medial (inspre interior) prezintă fereastra ovală și fereastra rotundă. La nivelul peretelui anterior se deschide
trompa lui Eustachio, prin care casa timpanului comunică cu nazofaringele, această comunicare având rolul
de a egaliza presiunea pe ambele fețe ale timpanului. Intre timpan si membrana ferestrei ovale se dispune un
sistem articulat de oscioare. ciocanul (aplicat pe fata interna a timpanului), nicovala si scarita (aplicata pe
membrana ferestrei ovale). Atasarea oscioarelor de peretii cavitatii timpanice este asigurata de ligamente.
Ciocanul și scărița au fiecare câte un mușchi care se contracta reflex, mușchiul ciocanului – care diminuează
vibrațiile sonore puternice – și mușchiul scăriței – care le amplifică pe cele slabe, reglând intensitatea undei
sonore. Acesti muschi au rol in modularea sunetelor (reducand forta vibratiilor) si in protejarea receptorilor
din urechea interna de sunetele prea puternice. Vibratiile timpanului determina miscarea sistemului de
oscioare si transmiterea undelor sonore la membrana ferestrei ovale, care va produce miscarea lichidului din
urechea interna si stimularea mecanica a receptorilor auditivi. Sistemul de oscioare care transmit vibratiile de
la timpan, actioneaza ca un amplificator al undelor sonore. Amplificarea este intensificata si de transmiterea
de la suprafata mare a membranei timpanice, la suprafata mult mai mica a membranei ferestrei ovale.
 Urechea interna consta intr-o carcasa osoasa, formată dintr-un sistem de încăperi, numite labirint osos,
săpate în stânca temporalului. Acesta este captusit cu labirintul membranos. Spatiul dintre labirintul osos si
cel membranos este umplut cu un lichid numit perilimfa, secretat de celulele care captusesc camerele osoase.
Labirintul membranos contine si el un lichid numit endolimfa. Cele doua lichide constituie un mediu de
conducere a vibratiilor implicate in auz si in declansarea mecanismelor de mentinere a echilibrului. Labirintul
osos este divizat structurat si functional, in trei regiuni: vestibul, canale semicirculare ‒ ce se află în planuri,
perpendiculare unul pe celălalt ‒ si cohlee.
Vestibului este portiunea centrala a labirintului osos, delimitat spre camera timpanica de ferestrele
ocvala si rotunda. Labirintul membranos din interiorul vestibului consta in doua formatiuni saciforme,
conectate intre ele, numite utricula ‒ mai mare si superioara si sacula ‒ mai mica si inferioara. In utricula si
sacula se afla receptorii vestibulari stimulati de forta gravitationala si de miscarile rectilinii ale capului. În
utriculă se deschid cele trei canale semicirculare membranoase.
Canalele semicirculare, asezate posterior fata de vestibul, sunt dispuse la unghiuri de 90° unele fata de
altele, pe cele trei directii ale spatiului (frontal, orizontal, sagital). In interiorul lor se afla cele trei canale
semicirculare membranoase care se deschid in uricula prin 5 orificii (3 orificii sunt ampulare, adica au
dilatatii; si 2 sunt neampulare). La cate un capat de comunicare cu utricula, fiecare canal semicircular
membranos prezinta o dilatatie, ampula, care contine crstele ampulare cu receptorii vestibulari stimulati de
accelerari si decelerari unghiulare ale capului produse in timpul miscarilor de roatie.
Cohleea are frma unei cochilii de melc, rezultat al rotirii de doua ori si jumatate al unui tub osos in jurul
unui ax numit columela.
In interiorul tubului osos se aflatrei camere alungite dispuse pe toata lungimea melcului: rampa
vestibulara, rampa timpanica si canalul cohlear.
Rampa vestibulara si rampa timpanica sunt umplute cu perilimfa, iar intre ele se afla o comunicare
numita helicotrema, situata la varful melcului. Canalul cohlear este delimitat de rampa timpanica prin lama
spirala osoasa continuata de membrana bazilara, iar de rampa vestibulara este delimitat prin membrana
Reissner. Canalul cohlear contine lichidul endolimfa secretat de epiteliul ce captuseste peretele osos
In canalul cohlear, asezat intre membrana bazilara si membrana tectoria (fixata la un singur capat de
lama osoasa spirala), se afla organul Corti in care sunt dispusi receptorii acustici.

ANATOMIA ANALIZATORULUI AUDITIV

I. Segmentul periferic (receptorul): reprezentat de orgnaul Corti, dispus in melcul membranos din urechea
interna
Din partea inferioară a saculei pornește canalul cohlear care conține organul Corti, cu receptorii
acustici. Organul Corti este așezat pe membrana bazilară.
Acesta este compus din celule de sustinere si celule senzoriale auditive.
 Celulele de sustinere sunt situate pe membrana bazilara in doua-trei siruri (trei-patru). Acestea sunt
departate la baza si apropiate la varf, astfel incat delimiteaza un spatiu triunghiular numit tunelul
Corti. Secreata o membrana mucoasa numita membrana reticulata.
 Celulele senzoriale auditive (de natura epiteliala), asezate de-o parte si de alta a tunelului, pe
celulele de sustinere, sunt dispuse pe un sir spre interior (spre columele) si pe trei-patru siruri spre
exterior (spre peretele canalului osos). Celulele receptoare auditive sunt celule ce prezinta la polul
apical cilii auditivi (celule ciliate) care patrund in mambrana reticulata, iar la polul bazal vin in
contact cu dendritele neuronilor senzitivi din ganglionul siral Corti (protoneuronul caii auditive).
Cele din sirurile externe avand patru ori mai multi cili, care sunt inclavati in membrana tectoria.

II. Segmentul intermediar (calea nervoasa de conducere): prezintape traseu patru neuroni.
 1. Protoneuronul este situat in ganglionul spiral Corti situat in columela. Dendritele acestuia ajung la
baza celulelor senzoriale ciliate auditive din organul Corti, iar axonii lui constituiea ramura
acustica a nervilor cranieni VIII.
2. Deutoneuronul se afla in punte in nucleii cohleari (dorsal si ventral). Axonii deutoneuronilor se
incruciseaza partial (toti din nucleul ventral si o parte din nucleul dorsal) ajungand in mezencefal.
Zona de intersectie se numeste corp trapezoid, iar fascicului care urca este denumit lemnisc
lateral sau tract auditiv.
3. Tritoneuronul este dispus in coliculii cvadrigemeni din mezencefal (centrii nervosi ai reflexelor
acusticocefalogire)
4. Al patrulea neuron al caii auditive se afla in metatalamus, in corpii geniculati mediali (interni) ce
reprezinta statia da releu.

III. Segmentul central (aria vizuala): aria auditiva primara este situata in lobul temporal girusul superior, in
jurul careia sunt dispuse ariile secundare.
FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI ACUSTIC
Celulele senzoriale de la nivelul organului Corti transformă energia mecanică a sunetelor în impuls
nervos.
Vibratiile aerului captate de pavilionul urechii si cinduse prin conductul auditiv extern, sunt preluate de
timpan si transmise, prin sistemul de osioare, membranei ferestrei ovale. De aici, vibratiile sunt transmise
prilimfei din rampa vestibulara si apoi, prin helicotrema, rampei timpanice, pana la fereastra rotunda. Unda
preluata de perilimfa este transmisa endolimfei din canalul cohlear, determinand deformarea membranei
bazilare, atingerea cililor celulelor receptoare de membrana tectoria, indoirea lor si excitarea. In urma
excitarii mecanice a celulelor senzoriale auditive, acestea genereaza impulsuri nervoase. Diferite frecvente
ale sunetelor determina deformari cudiferite amplitudini ale membranei bazilare si, cu cat amplitudinea este
mai mare, cu atat numarul cililor celulelor senzoriale stimulate va fi mai mare, determinand cresterea
intensitatii stimularii.
Vibratiile sonore sau undele sonore sunt comprimari-decomprimari ale aerului care se deplaseza de la
nivelul sursei care le produce, in toate directiile. Aceste unde de energie sunt caracterizate de frecventa si
intensitate. Frecventa este masurata in herti (Hz) si de ea depinde direct proportional inaltimea sunetului.
Receptorii acusticidin urechea umană percepe sunete cu frecvența cuprinsă între 20 și 20000 Hz și
amplitudini între 0 și 130 de decibeli (1 dB=dyne/cm2).
Undele sonore sunt produse de rarefieri și condensări ale aerului și au ca proprietăți fundamentale:
→ Înățimea, determinată de frecvența undelor
→ Intensitatea, determinată de amplitudine
→ Timbrul, determinat de vibrațiile armonice superioare însoțitoare
Fiecare parte a canalului cohlear receptioneaza vibratii sonore cu o anumita frecventa sau intensitate,
Pavilion → conduct auditiv extern → timpan (amplifica sunetele cu intensitate mica) → ciocan
care determina
(muschiul ciocanuluistimuarea
diminua anumitei
suntele) regiuni a organului
→ nicovala Corti (muschiul
→ scarita si astfel, lascaritei
baza sunt receptionete
amplifica sunete
sunetele) → cu
membrana
frcventeferestrei
mari, iarovale → perilimfa
la varful canalului (rampa
cohlearvestibulara) → perilimfa
sunt receptioante (rampa
sunete cu timpanica;
frecvente joase. legatura realizata
Frecventa sunetului
prin helicotrema) → endolimfa → organ Corti
influenteaza amplitudinea deplasarii in sus si in jos a membranei bazilare in timpul vibratiei si aceasta
Vibratiile perilimfei din rampa vestibulara se estompaza la nivelul ferestrei rotunde (orificiu dispus sub
determina
fereastra ovala),cresteri saude
ce are rol scaderi ale numarului
decomprimare, de celule
actionand ca oreceptoare
supapa. stimulate.
La contactul cililor cu membrana tectoria, acestia se vor deforma inclinandu-se spre interior. Astfel se
formeaza un potential de receptor (potential microfonic = se intoarce vibratia spre celule), care mai apoi se
transforma in potential de actiune.
Mambrana bazilara se comporta ca un „rezonator cu coarde” (ceea ce inseamna ca va vibra doar o parte, in
functie de frecventa sunetelor) caruia ii corespund particularitati de elasticitate si de rezonanta: baza melcului
intra in rezonanta cu suntele de frecvanta inalta (15.000 Hz), mijlocul membranei bazilare rezoneaza cu
frecvente medii (5.000 Hz), iar varful melcului, cu frecvente joase (20-500 Hz).
 In functie de frecventa sunetelor, doar anumiti neuroni din ganglionul spiral Corti, respectiv nucleii
cohleari, nucleii mezencefalici (coliculii cvadrigemeni inferiori) si nucleii metatalamici (corpii geniculati
mediali) vor fi stimulati, informatiile transmitandu-se prin fire izolate (asa se disting anumite frecvente,
tonalitati,intensitati la nivelul neuronilor corticali; astfel se disting melodiile, vocile etc.).Fiecare neuron
senzitiv din ganglionul spiral Corti transmite impulsuri nervoase de la o anumită zonă a membranei bazilare.
Sunetele de o anumită frecvență activează anumiți neuroni cohleari, coliculari și metatalamici.
Identificarea direcției de unde vine sunetul se realizează prin două mecanisme principale: prin detectarea
decalajului în timp dintre semnalele acustice care intră în cele două urechi și prin diferența de intensitate a
sunetului care ajunge la cele două urechi.
Surditatea apare cand este distrusa aria audutiva principala (sau ambii nervi in totalitate). Daca se
lezeaza timpanul, se diminua functia auditiva (nu are loc surditatea). Afaziile auditive apar cand: se lezeaza
ariile secundare, canalele semicirculare nu sunt dispuse corespunzator (unghiul dintre ele este modificat; se
corecteaza prin implanturi), se lezeaza partial organul Corti (in acest caz nu se disting anumite frecvente).

ANANTOMIA ANALIZATORULUI VESTIBULAR

Analizatorul vestibular are rolul de a informa creierul despre poziția capului în spațiu și despre
accelerările liniare sau circulare la care acesta este supus.
Simțul vestibular nu este propriu-zis un simț al echilibrului, ci o componentă importantă a mecanismelor care
contribuie la reglarea echilibrului, alături de analizatorii kinestezic, vizual, tactil și de cerebel.

I. Segmentul periferic (receptorul): sunt localizati in maculele otolitice din utricula si sacula si in crestele
ampulare din ampulele canalelor semicirculare.
1. Maculele otolitice sunt regiuni cu rol receptor din utricula si sacula. Din punct de vedere structural,
macula este compus de celule de sustinere prevazute cu microvili scurti la polil apical si doua tipuri
de cili, unul lung (kinocil sau cnidocil) si numerosi cili scurti (stereocili) dispusi in jurul celui lung.
Cilii celulelor senzorile proemina intr-o membrana gelatinoasa numita membrana otolitica, produsa
de celulele de sustinere. La suprafata membranei otolitice se afla mici cristale compuse din
carbonat de calciu si magneziu si proteine numite otoliti. Toate aceste componente sunt inglobate
intr-o cupola gelatinoasa numita cupula. Pe peretele opus maculei se afla celule epiteliale
specializate care au rolul de a mentine constanta compozitia endolimfei. Maculele sunt stimulate
atat in conditii statice, cat si dinamice (la accelerari liniare ale capului si corpului, inclinari; macula
utriculara ‒ pe orizontala, macula saculara ‒ pe verticala)
2. Crestele ampulare se regasesc in ampulele de la baza bratelor canalelor semicirculare . Crestele
ampulare contin aceleasi tipuri de celule ca si maculele din sacula si utricula, respectiv celule de
sustinere si celule senzoriale ciliate. Celulele senzoriale au cili continuti de cupula, care pluteste in
endolimfa. Spre deosebire de macule, cupula nu contine otolite. Crestele sunt stimulate de
accelerarile circulare ale capului si corpului = rotatii).
II. Segmentul intermediar (calea nervoasa de conducere): este constituita din trei neuroni.
1. Protoneuronul se afla in ganglionul Scarpa din urechea interna; dendritele sale ajung la baza
celulelor senzoriale din macule si crestele ampulare, iar axonii constituie ramura vestibulara a
nervilor cranieni VIII.
2. Deutoneuronul se afla in cei patru nuclei vestibulari din bulb, de unde pleaca fascicule spre maduva
spinarii, cerebel, nucleii nervilor cranieni III, IV si VI:
 Fasciculu versibulotalamic sau principal ‒ ajunge la talamus prin sinapsa cu neuronul III
(tritoneuronul);
 Faciculele vestibulospinale lateral si medial ‒ ajung in maduva spinarii, coarnele anterioare;
pentru tonusul muscular (reflexele posturale);
 Fasciculul vestibulocerebelos ‒ ajunge in cerebel (arhicerebel); pentru controlul echilibrului
static si dinamic;
 Faciculele vestibulonucleare ‒ ajung la nucleii motori nervilor cranieni III, IV si VI; pentru
controlul miscarilor globilor oculari;
 Fasciculul verstibuloreticulat ‒ ajunge la substanta reticulata (SRAA); pentru transmiterea
unor informatii difuze spre cortex.

III. Segmentul central (aria nervoasa): nu este bine precizata.

FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI VESTIBULAR

a. Fiziologia receptorilor din macule. Datorita atractiei gravitationale, precum si variatiei acceleratiei
miscarilor rectilinii ale corpului, otolitele ating cilii celulelorsenzoriale, stimulandu-le mecanic. In urma
stimularii, celulele senzoriale genereaza influxuri nervoase care vor fi preluate de dendritele primului
neuron al caii vestibulare, care sunt situate la baza receptorilor.
b. Fiziologia receptorilor din crestele ampulare. Celulele senzoriale ciliate din crestele ampulare sunt
stimuate de variatii ale vitezei miscarilor de roatie capului. Datorita inertiei, endolimfa din canalele
semicirculare membranoase se va deplasa in sens invers sensului de roatie , deformand crestele si
stimuland mecanic cilii celulelor senzoriale. In urma stimularii, celulele receptoare vor genera un influx
nervos. Acesta va fi transmis dendritelor primului neuron al caii vestibulare aflate la baza celulelor
receptoare din crestele ampulare. Datorita dispunerii canalelor semicirculare pe cele trei directii ale
spatiului. Orice sens ar avea rotatia (in jurul axei verticale sau a celei orixontale a corpului), va
determina stimularea receptorilor din crestele ampulare.