Sunteți pe pagina 1din 13

La nivelul societăţii se regăsesc următoarele categorii de nevoi (Văcărel, 2006):

a) nevoi individuale

b)nevoi publice

c) nevoi cvasipublice, respectiv cvasiprivate

Nevoile individuale (de bază) depind de preferinţele fiecărei persoane (diferă în funcţie de vârstă, sex,
ocupaţie, mediu social, zonă geografică) şi sunt satisfăcute pe seama bunurilor care sunt capabile să
ofere valori de întrebuinţare oamenilor.

Exemple de nevoi individuale: nevoia de hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, nevoia de adăpost, de


mijloace de deplasare şi de comunicare la distanţă, etc.

Nevoile private ale oamenilor pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private (hrană, îmbrăcăminte,
încălţăminte, locuinţă, transport, telefon, etc.), procurate prin mecanismul pieţei, având un preţ stabilit
în funcţie de cererea consumatorilor şi oferta producătorilor.

Nevoile colective (sociale) sunt satisfăcute pe seama unor activităţi (servicii) organizate de autorităţile
publice vizând asigurarea apărării naţionale, menţinerii ordinii interne şi a securităţii civile, păstrarea
echilibrului ecologic, protecţia socială, etc. Aceste nevoi necesită existenţa unor instituţii publice
capabile să ofere cetăţenilor utilităţile publice (bunurile publice) de care au nevoie şi pe care nu şi le pot
procura prin mecanismul pieţei.

Exemple de nevoi colective: nevoia de apărare naţională, ordine şi siguranţă, protecţie socială, etc.

 Nevoile cvasipublice (semipublice) întrunesc trăsături specifice atât nevoilor individuale ,cât şi
nevoilor colective, putând fi satisfăcute atât pe seama bunurilor publice, cât şi pe seama
bunurilor private.

 Exemple de nevoi cvasipublice: nevoia de educaţie şi instruire, nevoia de cultură, de ocrotire


medicală, de săli şi terenuri de sport, poduri şi viaducte, tuneluri şi autostrăzi, etc.

Bunurile publice sunt utilizate pentru satisfacerea nevoilor intregii colectivitati, indiferent daca membrii
ei au participat sau nu la efortul de finantare al acestora.

 Caracteristicile bunurilor publice:

 a) consumul lor este indivizibil si neconcurential – ceea ce inseamna ca bunurile publice sunt
consumate de toate persoanele (exemplu: un dig de aparare impotriva inundatiilor, impadurirea
versantilor, construirea de drumuri si poduri, crearea de parcuri si zone verzi, etc)
 b) bunurile publice nu sunt concurentiale- ceea ce inseamna ca un bun public poate fi
consumat de un numar mare de persoane fara costuri suplimentare de productie.
Consumatorii nu participa direct la finantarea bunurilor (serviciilor) publice.

 c) oferta bunurilor publice este indivizibila – intreaga cantitate produsa din bunul considerat
este pusa la dispozitia colectivitatii spre a fi consumata/utilizata in comun de toate persoanele
interesate.

 d) sunt asigurate numai cu ajutorul autoritatilor publice

 Bunurile private, precum alimentele, haine, locuinta, sunt utilizate pentru satisfacerea nevoilor
individuale. Ele pot fi achizitionate de catre consumatori direct de la producatori sau de la cei
care le comercializeaza. Pretul este stabilit de piata, in functie de raportul existent intre cererea
consumatorilor si oferta producatorilor (oferta mica, cerere mare – creste pretul; oferta mare,
cerere mica – scade pretul). Aceste bunuri se afla in cantitati limitate, datorita dimensiunilor
reduse ale factorilor de productie, dar si ale resurselor banesti ale cumparatorilor. Daca un
cumparator consuma o unitate dintr-un anumit bun, atunci cantitatea disponibila se micsoreaza
in mod corespunzator. Astfel, putem spune ca un consumator intra in concurenta cu ceilalti
cumparatori, intrucat o unitate dintr-un bun, ce serveste la satisfacerea unor nevoi individuale,
nu poate fi consumata decat de o singura persoana.

Bunurile cvasipublice – presupun satisfacerea anumitor nevoi apeland atat la bunurile publice, cat si
bunurile private.

 In cazul nevoilor semipublice (de educatie si instructie, ocrotire medicala, protectie sociala,
cultura) satisfacerea cererilor de catre autoritatile publice se face in mod selectiv, pe baza
anumitor criterii de eligibilitate a beneficiarilor. De exemplu, la acordarea de burse se tine
seama de rezultatele la invatatura ale elevilor sau studentilor si/sau de situatia materiala a
acestora.

In concluzie putem afirma ca satisfacerea nevoilor membrilor societatii nu se poate realiza intotdeauna
pe seama bunurilor private, prin mecanismul pietei, si de aceea in numeroase situatii se recurge la
prestatiile efectuate de diferitele unitati publice specializate. Spre deosebire de deciziile agentiilor
economici care sunt subordonate maximizarii profitului, cresterii rentabilitatii economice individuale,
deciziile autoritatilor publice au in vedere maximizarea utilitatilor sociale.

 Participarea autoritatilor publice la satisfacerea nevoilor colective este determinata de


imposibilitatea sectorului privat de a oferi servicii si bunuri, deoarece:

 · nu este organizat, sub aspect tehnic, sa desfasoare astfel de activitati;

 · nu poate stabili cu exactitate beneficiarii acestora, pentru a le solicita plata pretului


datorat;
 · desi este capabil sa produca anumite bunuri si servicii, nu isi asuma asemenea sarcina,
datorita incapacitatii beneficiarilor de a suporta costul acestora.

Bunurile publice reprezintã o marfã sau un serviciu care oferit unui individ rãmâne disponibil şi altor
persoane, fãrã cheltuieli suplimentare.

Caracteristicile esenţiale ale bunurilor publice pure sunt:

 * non-rivalitatea consumului. Aceasta înseamnã cã în situaţia consumului unui individ din acest
bun, nu se diminueazã disponibilitatea acestuia pentru alţi potenţiali consumatori. Altfel spus,
este posibil un consum simultan din acest bun.

 * non-excluderea. Aceasta se referã la imposibilitatea frânãrii consumului prin excluderea unor


consumatori de la utilizarea sau consumul sãu.

Funcțiile finanțelor publice (Văcărel I. (coord.), 2006)

 Funcțiile de bază ale finanțelor publice sunt:

funcția de repartiție și

funcția de control.

Conținutul finanțelor private (Stroe R., Armeanu D., 2004)

 Componenta privată a finanţelor are în vedere constituirea şi gestiunea resurselor necesare


agenţilor economici pentru realizarea obiectului lor de activitate în condiţii normale de
profitabilitate.

 Caracteristica de normalitate este efectul acceptării de către agentul economic a unui câştig pe
care el îl consideră satisfăcător pentru a-şi continua activitatea. În teoria modernă a finanţelor,
acest câştig este interpretat şi ca o recompensă destinată agentului economic pentru asumarea
riscului de a-şi fi angajat resursele în activitatea pe care o desfăşoară. În acest sens, apare
problema arbitrajului, adică a opţiunii între variante. Problema este definită, în contextul
menţionat, ca o alegere între variante câştig - risc, referitoare la modalitatea de utilizare
(investire, plasare) a resurselor financiare disponibile la un moment dat.

Obiectul finanţelor private include:

 • constituirea (modalitatea de constituire) a capitalului social;

 • repartizarea profitului (acumularea, capitalizarea, remunerarea acţionarilor);

 • plasarea eventualelor disponibilităţi;

 • obţinerea/crearea mijloacelor financiare necesare pentru derularea curentă a activităţii;

 • mobilizarea creanţelor;
 • lichidarea obligaţiilor.

Teorii privind finantele firmei

Teoriile privind finantele se clasifica în raport de obiectivul fundamental pe care îl stabilesc pentru firma,
iar în acest sens, exista urmatoarele teorii:

 a) teoria financiara (neoclasica): obiectivul fundamental al firmei este acela de maximizare a


valorii firmei sau, ceea ce este acelasi lucru, de maximizare a averii proprietarilor firmei. Acest
obiectiv poate fi apreciat fie prin maximizarea profitului, fie prin maximizarea capitalizarii
bursiere a firmei;

 b) teoria manageriala (directoriala): obiectivul fundamental al firmei este acela de a maximiza


functia de utilitate a managerilor (conducatorilor întreprinderii). Aceasta teorie este specifica
cazului în care managementul se autonomizeaza fata de proprietar ca urmare, de obicei, a
diviziunii excesive a actionariatului. Maximizarea acestei functii de utilitate se face pe baza luarii
în considerare a: a) salariilor managerilor; b) efectivului de personal; c) volumului investitiilor; d)
nivelului costurilor; e) nivelului profitului. Din punct de vedere practic, atingerea acestui obiectiv
se realizeaza prin maximizarea cifrei de afaceri;

 c) teoria behaviorista (comportamentala): obiectivul fundamental al firmei este acela de a


atinge un anumit prag minim (de productie, de salarii, de dividende, de piata detinuta etc.);

 d) teoria semnalului: obiectivul fundamental al firmei este acela de a minimiza costul


transmiterii de semnale despre mersul întreprinderii (de catre managerii ei) si acela al verificarii
acestor semnale (de catre proprietari, creditori, alti participanti la viata firmei);

 e) teoria de agent: obiectivul fundamental al firmei este acela de a gestiona procesul prin care
creditorii detinatori de obligatiuni convertibile în actiuni devin suficient de motivati, de
activitatea firmei, sa devina actionari ai firmei. Se bazeaza pe faptul ca agentul firmei este
proprietarul care mandateaza pe manager sa gestioneze firma.

CURS II

Definirea cheltuielilor publice

Cheltuielile publice reprezintă concretizarea celei de-a doua faze a funcţiei de repartiţie (prima fază
fiind reprezentată de constituirea fondurilor publice) a finanţelor publice: repartizarea resurselor
financiare publice pe diverse destinaţii. Cu ajutorul cheltuielilor publice, statul acoperă nevoile de bunuri
şi servicii publice considerate prioritare în fiecare perioadă de timp, după ce anterior a avut loc o
ierarhizare a acestora (a nevoilor). Cheltuielile publice cunosc o diversitate de forme de reprezentare.

Conceptul de cheltuială publică :

-sens juridic

- sens economic.

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe
de-o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor
financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor sale. (Văcărel I. (coord.), 2008)

Cheltuielile publice (după criteriul instituţiei care le efectuează) cuprind:

• Cheltuielile efectuate din fondurile constituite la nivelul bugetelor administraţiilor publice


centrale: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj,
fondul special pentru asigurările sociale de sănătate, bugetele instituţiilor publice.

• Cheltuielile efectuate din fondurile constituite la nivelul bugetelor administraţiilor publice locale

• Cheltuielile efectuate din intrările anuale de credite externe

• Cheltuielile efectuate din fonduri externe nerambursabile constituite la nivelul organismelor


internaţionale şi distribuite, pe programe, statelor beneficiare.

• Cheltuieli publice – cheltuieli bugetare

• Trebuie făcută distincţia precisă între cheltuielile publice şi cheltuielile bugetare. Cheltuielile
bugetare sunt cheltuieli publice, dar nu toate cheltuielile publice sunt cheltuieli bugetare, aşadar
cheltuielile bugetare au o sferă mai restrânsă decât cheltuielile publice.Deci, cheltuielile publice
ar reprezenta întregul, pe când cele bugetare partea.

• Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul instituţiilor


publice care se acoperă fie de la buget (pe plan central sau local), fie din veniturile proprii ale
instituţiilor.

• Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli acoperite de la bugetul de stat, bugetele
locale, bugetul asigurărilor sociale.
Clasificatia economica a cheltuielilor publice
Clasificaţia funcţională (din 2008, prin OMFP 1864 /2006)

Alte criterii de clasificare

3.3.1. Administrativ (al instituţiilor) cheltuieli ale ministerelor, cheltuieli ale instituţiilor publice
autonome sau subordonate, cheltuieli ale unităţilor administrativ teritoriale.

3.3.2. Financiar

3.3.2.1. În funcţie de momentul în care se efectuează cheltuielile publice (cheltuieli definitive,


cheltuieli temporare şi sau operaţiuni de trezorerie, cheltuieli virtuale (statul se angajează să le efectueze
în anumite condiţii).

3.3.2.2. În funcţie de forma de manifestare cheltuieli cu sau fără contraprestaţie, cheltuieli


definitive sau provizorii, cheltuieli speciale sau globale)

3.3.3. Clasificaţia ONU (cu cele două forme funcţională şi economică)

3.3.4.În funcţie de rolul cheltuielilor publice în procesul reproducţiei sociale

3.3.4.1. cheltuieli reale consum definitiv de PIB


3.3.4.2.cheltuieli economice cheltuieli care reprezintă un avans de PIB şi au ca efect crearea de
valoare adăugată

Analiza nivelului, structurii şi dinamicii cheltuielilor publice

1. Indicatori privind nivelul cheltuielilor publice

Volumul cheltuielilor publice, în expresie nominală şi reală

Ponderea cheltuielilor publice în PIB (partea din PIB alocată satisfacerii nevoilor colective ale societăţii)

Volumul cheltuielilor publice ce revine în medie pe un locuitor (exprimate în USD, pentru


comparabililate internaţională)

2. Indicatori privind structura cheltuielilor publice

determinarea ponderii (greutăţii specifice) a fiecărei categorii de cheltuieli publice în totalul acestora,
în funcţie de clasificaţia economică şi cea funcţională

3. Indicatori privind dinamica cheltuielilor publice

3.1.Creşterea nominală şi cea reală a cheltuielilor publice

3.2.Modificarea ponderii cheltuielilor publice în PIB

3.4.Modificarea structurii cheltuielilor publice

3.5.Indicatorul privind corespondenţa dintre creşterea cheltuielilor publice şi creşterea PIB

3.6.Elasticitatea cheltuielilor publice faţă de PIB

• Factorii de influenţă a cheltuielilor publice

1. Economici dezvoltarea economiei, modernizarea acesteia

2. Sociali

3. Urbanizarea dezvoltarea centrelor urbane, finanţarea utilităţilor

4. Militari

5. Istorici fenomenul inflaţionist

6. Politici
7. Demografici creşterea populaţiei, modificarea structurii populaţiei pe vârste şi categorii
socio profesionale

CURS 3

Resursele financiare ale unei tari reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare intr-o anumita
perioada de timp, in vederea realizarii obiectivelor economice, sociale, politice si de alta natura.

Resursele financiare ale unui stat cuprind:

1) Resursele financiare publice

2) Resursele financiare private

Caracteristici ale resurselor financiare publice:

1) Majoritatea resurselor financiare publice sunt resurse bugetare (ale bugetului de stat, bugetelor
locale, bugetului asigurarilor sociale de stat), la care se adauga resursele fondurilor speciale(de
exemplu, FNUASS), resursele intreprinderilor publice si resursele extrabugetare.

2) Resurselefinanciare publice sunt destinate acoperirii cheltuielilor publice.

3) Resursele financiare publice prezinta un caracter limitat.

4) Resursele financiare publice reprezinta atat un mijloc de acoperire a nevoilor publice, cat si un
instrument de influentare a activitatii economico-sociale (parghie financiara).
• Clasificarea resurselor financiare publice
În ceea ce priveşte resursele financiare publice, există mai multe criterii de clasificare:

Prelevarile cu caracter obligatoriu pot fi fiscale(impozite, taxe si contributii) sau nefiscale(acele prelevari
pe care statul le incaseaza de la unitatile proprietate publica – prelevari din veniturile regiilor autonome,
sume provenite din privatizare, valorificarea rezervelor de stat).

Resursele de trezorerie sunt destinate acoperirii temporare a deficitului curent al bugetului de stat si al
bugetului asigurarilor sociale, pentru acoperirea golurilor de casa inregistrate la bugetele locale si a
deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale.

-> Trezoreria statului – o institutie financiara publica prin intermediul careia se realizeaza incasarea
veniturilor statului, efectuarea cheltuielilor statului si pastrarea tuturor disponibilitatilor banesti
publice.
Resursele provenite din imprumuturi publice se gestioneaza tot prin intermediul trezoreriei publice,
imprumuturile publice interne si externe reprezentand un mijloc frecvent de procurare a resurselor
financiare publice si de acoperire a deficitului bugetar.

Veniturile din capital provin din valorificarea unor proprietati sau valori mobiliare (actiuni/obligatiuni)
detinute de stat.

Donatiile primite de institutiile sau autoritatile publice din partea unor persoane fizice sau juridice.

Fondurile externe nerambursabile reprezinta resursele primite, cu titlu nerambursabil, din partea altor
state sau organisme internationale.

Emisiunea monetara fara acoperire, ca modalitate de finantare a deficitului bugetar, nu este


recomandata din cauza consecintelor negative pe termen mediu si negativ (->inflatie).

Resursele financiare publice ordinare sunt acele resurse la care statul apeleaza in mod obisnuit (curent),
in conditii considerate normale si care se incaseaza la buget cu o anumita regularitate (a se vedea
prelevarile cu caracter obligatoriu).

Resursele financiare publice extraordinare sunt cele la care statul apeleaza atunci cand resursele
curente nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor publice.( a se vedea imprumuturile de stat si
de trezorerie, emisiunea baneasca fara acoperire)

Resursele financiare publice interne cuprind prelevarile cu caracter obligatoriu, resursele trezoreriei,
imprumuturile de stat interne, emisiunea baneasca fara acoperire.

Resursele financiare publice externe cuprind imprumuturile de stat externe, fondurile externe
nerambursabile.
Impozitul – prelevare obligatorie la dispozitia statului pentru acoperirea cheltuielilor publice, din venitul
si/sau averea persoanelor fizice si juridice, cu titlu definitiv si fara contraprestatie directa.

Taxa reprezinta o plata efectuata, de catre persoane fizice sau juridice, catre anumite institutii ale
statului, cu titlu definitiv si cu contraprestatie, la cererea persoanelor respective.

->taxele sunt obligatorii numai daca se solicita un serviciu unei institutii de stat.

->taxele nu reprezinta costul serviciului efectuat de catre stat.

Contributia reprezinta o prelevare obligatorie, din venitul persoanelor fizice sau juridice, la dispozitia
statului, cu titlu definitiv si cu contraprestatie (persoanele fizice sau juridice beneficiaza de servicii din
partea institutiilor publice fara sa le fi solicitat in mod expres).

Rolul prelevarilor fiscale obligatorii:

1) Financiar
2) Economic

3) Social

Elementele impozitului:

1) Obiectul impozitului

2) Baza impozabila (de calcul)

3) Subiectul impozitului (contribuabilul)

4) Platitorul impozitului

5) Suportatorul impozitului

6) Unitatea de impunere

7) Cota de impunere

8) Asieta (modul de asezare al impozitului)

9) Inlesnirile la plata (ex.: scutiri, reduceri, bonificatii, amanari, esalonari)

10) Drepturile si obligatiile contribuabilor prevazute in legislatia fiscala.