a) Abordare generală a genului liric

Conceptul de gen literar se referă la o anumită modalitate de transmitere a ideilor și sentimentelor,

precum și la felul în care este organizat textul. Operele literare au o serie de caracteristici care
permit clasificarea acestora în unul dintre cele trei genuri literare: liric, epic, sau dramatic. Fiecare
dintre aceste genuri creează o relaţie aparte între autor ṣi cititor, trăirile fiind exprimate în maniere
diferite.

Genul liric cuprinde totalitatea operelor lit…

...

b) Trăsături ale genului liric

Genul liric se caracterizează prin trăsături precum:

 Este prezent eul liric (poetic), cel care denumeṣte vocea textuală. Acesta poate să apară la
nivelul textului poetic în multiple ipostaze: meditatorul, îndrăgostitul, admiratorul etc. De
exemplu, în poezia „Lacul”, de Mihai Eminescu, eul liric apare în ipostaza de îndrăgostit: „Și
eu trec de-a lung de maluri,/ Parc-ascult și parc-aștept/ Ea din trestii să răsară/ Și să-mi cadă
lin pe piept;”.

 Subiectivitatea este evidenţiată în textul poetic prin mărcile eului liric, acestea din urmă
dovedind prezenţa eului la …

...

c) Clasificarea speciilor lirice | Opere lirice

În funcţie de particularităţile lor, operele lirice pot fi grupate în specii literare, precum:

1) specii lirice ale literaturii populare (autorul este anonim):

- doina;
- strigăturile.

2) specii lirice ale literaturii culte (autorul este cunoscut):

- pastelul;
- imnul;
- oda;
- psalmul;
- elegia;
- meditaţia;
- glosa;
- epistola;
- romanța;
- sonetul;
- idila etc.

Doina

Definiție:

Doina este o specie a liricii populare, în versuri, de dimensiuni relativ reduse și cu autor anonim. În
doine, autorul (sau autorii) exprimă în mod direct gânduri și sentimente, iar trăirile intense ale eului
liric sunt redate în cadrul unor tablouri dinamice și pline de vitalitate. Doinele sunt, de obicei,
inspirate din atitudinea omului față de realitățile vieții și morții, față de trecerea timpului, de natură,
astfel încât doina dobândește un caracter intim, personal. Această specie a genului liric se
deosebește și prin faptul că poate fi cântată, fiind întâlnită câteodată sub numele de „cântec”.

Trăsături:

 scurtă, adesea astrofică sau cu strofe inegale ca lungime

 predomină rima pereche sau monorima, accentuându-se astfel muzicalitatea doinei

 titlul constituie, de obicei, primul vers al doinei

 se întâlnește adesea relația strânsă dintre om și natură

 prezența eului liric se remarcă prin folosirea persoanei I, singular

 melodia este fie vocală, fie instrumentală și are un caracter unitar și reprezintă, în unele
regiuni (de exemplu, Ţara Oaşului sau Maramureşul) singurul tip de melodie cunoscut pentru
cântecele profane

 figurile de stil specifice doinei sunt: personificarea naturii, comparația, epitetul, repetiția.

Tipuri de doine:

 doina de jale;

 doina de dragoste;

 doina de înstrăinare;

 doina de cătănie (militară);

 doina de dor;

 doina haiducească;

 doina păstorească.

Exemple

 Mihai Eminescu - „Doina”

Pastelul

Definiție:

Termenul „pastel” provine din domeniul artelor plastice și denumește un tip de creion colorat
moale, fabricat din pigmenți pulverizați, amestecați cu talc și cu gumă arabică. În literatură, pastelul
este o creație lirică descriptivă ce face parte din literatura cultă. Într-un pastel, eul liric își exprimă
sentimentele în mod direct, utilizând ca pretext descrierea unui tablou din natură. Creatorul
pastelului în literatura română este Vasile Alecsandri, ale cărui astfel de opere au fost publicate în
revista „Convorbiri Literare”. Lui Alecsandri i s-au alăturat și alți poeți, autori de pasteluri: Ion
Heliade Rădulescu, George Coșbuc, George Topîrceanu, Ion Pillat, Lucian Blaga etc.

Trăsături:
  pastelurile sunt bogate în imagini artistice, realizate prin figuri de stil, organizate într-o
descriere care poate avea ca temă: un anotimp, un colț de naturǎ, un moment al zilei, un
aspect din viața necuvântătoarelor etc.

 modul de expunere dominant este descrierea.

 figuri de stil specifice: epitetul simplu, dublu, triplu, ornant, cromatic, metaforic,
personificarea, comparația, repetiția, aliterația, enumerația, asonanța

Exemple:

 Vasile Alecsandri — „Iarna”, „Dimineața”, „Malul Siretului”, „Miezul Iernei”, „Sfârșit de

toamnă”, „Sania”

 Mihai Eminescu - Călin (file din poveste), „Sara pe deal”

Imnul

Definiție:

Imnul este o specie a liricii cetățenești, în care se preamăresc evenimente de importanță națională:
eroi, idei mărețe, eve…

...

d) Exemple de poezii care aparțin genului liric

Romantismul – Luceafărul de Mihai Eminescu

Apărut în în Almanahul Societăţii Academice România Jună, din Viena, în anul 1883,
poemul Luceafărul de Mihai Eminescu este inspirat din basmul românesc Fata în grădina de
aur (cules de folcloristul Richard Kunisch), care cuprinde povestea unei fete de împărat, îndrăgostită
de un zmeu. Poetul valorifică acest basm, obţinînd mai multe variante, în care schema epică devine
pretextul alegoric al meditaţiei romantice. Alături de sursa folclorică, autorul poemului se inspiră
din mitologia greacă şi din filozofia lui Arthur Schopenhauer, privind antiteza dintre
condiţia omului de geniu şi cea a omului comun.

Capodoperă a liricii romantice, Luceafărul este o alegorie pe tema fiinţei superioare, neînţeleasă de
semeni, dar şi o meditaţie asupra naturii umane duale, determinată de antitezele corp-suflet,
efemer-veşnic. Criticul literar Tudor Vianu consideră instanţele umane ale poemului
drept voci sau măşti ale poetului, corespunzătoare propriilor contradicţii sufleteşti. Se poate spune
că poetul s-a proiectat nu doar sub chipul lui Hyperion –geniul- ci şi sub cel al lui Cătălin,
reprezentând atributele masculinităţii, sau chiar sub cel al Cătălinei.

Deşi aparţine genului epic prin schema narativă, prin prezenţa unui eu narant ( A fost odată, era
una la părinţi, şi se tot duce…) şi prin instanţele umane implicate în evenimetele imaginare, poemul
are o substanţă lirică şi o structură dramatică, generată de succesiunea scenelor, unde dialogul
exprimă intensitatea trăirilor sufleteşti : « - O, eşti frumos, cum numa-n vis / Un înger
se arată » sau « - Cobori în jos, luceafăr blând ». Predominant, lirismulprovine din faptul că poemul
proiectează drama geniului în raport cu iubirea şi cunoaşterea: “O, vin odorul meu nespus ,/ Şi lumea
ta o lasă “ În ansamblu, monologul liric alternează cu dialogul, accentuând patetismul, propriu
imaginarului poetic eminescian.
Viziunea romantică este dată de alternanţa planurilor terestru-cosmic, de tematică (geniu, iubire,
moarte, veşnicie), de metamorfozele lui Hyperion şi de amestecul speciilor : elegie, meditaţie, idilă,
pastel. Sinteză a genurilor şi a speciilor, poemul conţine şi elemente clasice, cum ar fi: echilibrul
compoziţional, simetria şi caracterul gnomic al versurilor (care au aspectul unor maxime, al unor
cugetări). Compoziţional, poemul este alcătuit din patru părţi: în prima şi ultima, planurile terestru şi
cosmic interferează, în cea de-a doua domină peisajul terestru, unde se consumă idila dintre Cătălina
şi Cătălin, iar partea a treia cuprinde tablou cosmic, al întâlnirii lui Hyperion cu Demiurgul.

Incipitul stă sub semnul basmului şi al unui illo tempore mitic “A fost odată ca-n poveşti/A fost ca
niciodată”. Portretul fetei de împărat este realizat cu ajutorul superlativului absolut (o prea
frumoasă ) şi prin comparaţia Cum e Fecioara între sfinţi/ Şi luna între stel, sugerând unicitatea celei
de care se va îndrăgosti Luceafărul.

În partea întâi este prezentată întâlnirea celor doi, în spaţiul protector al camerei din castelul
împărătesc, într-un cadru romantic, nocturn şi oniric. Alegoria iubirii sugerează dorinţa Cătălinei,
fiinţă muritoare, de a-şi depăşi condiţia, cât şi nevoia compensatorie a Luceafarului de a cunoaşte
limitele lumii materiale, dorind să devină muritor. În mod asimetric şi antitetic, sentimentul fetei se
declanşează mai repede (Îl vede azi, îl vede mâni/ Astfel dorinţa-i gata), în timp ce iubirea
Luceafărului presupune un timp mai lung de reflecţie, de interiorizare.La chemările acesteia, astrul
se întrupează, din cer şi mare, antitetic, devenind fie un tânăr voievod, fie un mort frumos cu ochii
vii. Acesta formulează sintetizator diferenţa fundamentală care îi separă: “ eu sunt nemuritor,/Şi tu
eşti muritoare. Potrivit viziunii filozofului idealist Arthur Schopenhauer, geniul este alt…

...

e) Particular