UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI

MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA

BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator Științific,
Şef lucr. dr. Lucian RĂUS

Absolvent,
Theodor-Constantin ȚIU

2018
 UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI
MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA
BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

SPECIALIZAREA AGRICULTURĂ

CERCETĂRI PRIVIND MODUL DE

COMPORTARE A UNOR SOIURI DE
GRÂU, ÎN CONDIȚIILE
PEDOCLIMATICE DIN PODIȘUL
BÂRLADULUI

Coordonator Științific,
Şef lucr. dr. Lucian RĂUS

Absolvent,
Theodor-Constantin ȚIU

IAȘI
2018
PARTEA 1-CONSIDERAȚII GENERALE
 INTRODUCERE

Accelerarea ritumului de creștere a populației globului, depășindu-se 7,3 miliarde de

locuitori în prezent, necesită măsuri economice, sociale, sanitare, juridice, educative etc., din
partea statelor lumii și de creștere a producției agricole în contextul în care resursele naționale
ale tuturor statelor și mondiale se micșorează și se introduc reguli tot mai severe pentru
protecția mediului înconjurător.
Cerealele păioase printre care și grâul (Triticum aestivum L) sunt cele mai importante
culturi pentru existența și activitatea umana, 42% din producția mondială a acestora fiind
utilizată direct în alimentația omului și 58 % , destinată consumului în hrana animalelor
(Medici citat de Bîlteanu, 2003).
Planta de grâu se caracterizează printr-o mare plasticitate ecologică, ceea ce îi permite
să fie cultivată pe toate continetele, între 66 grade latitudine nordică și 45 grade latitudine
sudică, de la niveul mării și până la 3000-3500 m altitudine (în zona Ecuatorului) (Bîlteanu
Gh., 1974).
Grâul este una dintre cele mai importante cereale , care în anul 2016 a înregistrat pe
glob, o suprafață cultivată de 197,5 milioane de ha(locul 1) și o producție totală de 828,12
milioane tone(locul trei) după porumb (883,46 milioane tone) și orez 841,76 milioane tone).
În România pe circa 20 % din suprafața arabilă a țării se întrunesc condiții foarte
favorabile pentru grâu, iar pe circa 70 % condiții favorabile, iar pe 7% din suprafața se poate
afirma că se întrunesc condiții puțin favorabile pentru cultura grâului.
De-a lungul timpului cultura grâului a beneficiat de atenția multor cercetători străini și
autohtoni care au elaborat un numar impresionant de lucrări științifice, care se găsesc
dispersate în diferite reviste de specialitate.
Perfecționarea și diversificarea continuă a sortimentului de soiuri de grâu constituie o
preocupare permanentă a tuturor celor implicați în creearea, experimentarea și zonarea
soiurilor la această cultură.
Obiectivele de bază urmărite în ameliorarea grâului sunt: productivitatea, calitatea,
rezistența la boli, rezistența la dăunători, rezistența la iernare, rezistența la secetă, rezistența la
cădere, rezistența la scuturare și precocitatea.
 Capitolul 1

STUDIUL CERCETĂRILOR CU PRIVIRE LA MODUL DE

COMPORTARE A UNOR SOIURI DE GRÂU ÎN DIFERITE
CONDIȚII PEDOCLIMATICE

Grâul este originar din Asia de sud-vest, cele mai vechi dovezi arheologice referitoare
la cultivarea grâului au fost descoperite în Siria, Iordania, Turcia, Armenia și Irak. Acum 9000
de ani, o specie de grau salbatică Triticum monococcum L ssp. boeticum a fost recoltată și
apoi cultivată de către locuitorii acelor meleaguri, fapt confirmat de dovezile arheologice ale
agriculturii sedentare din zonă.
Soiul reprezintă unul din factorii cei mai dinamici ai tehnologiei de cultură a
grâului.Obținerea unor recolte ridicate și constante de la an la an la grâu este în mare măsură
dependentă de cultivarea unui sortiment de soiuri cu capacitate superioara de producție și cu
bune însușiri de rezistență la principalii factori ce limitează producția, soiuri care să valorifice
cât mai deplin condițiile naturale și agrofitotehnice în care sunt cultivate.
Factorii care determină răspândirea culturii grâului pe glob sunt clima, solul şi
condiţiile economice. Zonele cele mai propice pentru cultura grâului sunt zonele temperate de
nord şi sud. Aici sunt concentrate cele mai întinse suprafeţe cultivate cu grâu şi tot aici se
obţin cele mai ridicate producţii la hectar. Regiunile cu precipitaţii suficiente în cursul
înfrăţirii, împăierii şi înspicării sunt cele mai indicate pentru grâu. Fotoperioada, intensitatea
şi spectrul luminii, dar mai ales fotoperioada influenţează, de asemenea, repartiţia grâului pe
glob. (Muntean, şi colab., 2003)
Dintre speciile, subspeciile și convarietățile cuprinse în clasificarea de J.Mac Key
(1963) preluată de N Ceapoiu în monografia „Grâul” (1984) pentru țara noastră și pentru
întreaga lume, prezintă importanță cu totul deosebită grâul comun(triticum aestivum L) și
grâul durum (Triticum turgidum).
 Activitatea de cercetare pentru selecționarea de noi genotipuri de grâu de înaltă
productivitate a debutat odată cu al doilea război mondial.În Mexic și Filipine s-au selecționat
varietăți de grâu care ulterior au fost difuzate în întreaga lume, în perioada anilor 1960
contribuind la mărirea recoltelor (Bourlang N.E, 1983, Brandy N.C., 1985).
În prezent multe programe de ameliorare a grâului din lume urmăresc crearea de noi
soiuri care să posede un potențial ridicat de producție, adaptabilitate și rezistență la boli.
Stabilirea producției a fost definită drept capacitatea unui soi de a da recolta așteptată la
nivelul de productivitate estimat pentru o anumită condiție de mediu.
Pe langă stabilitatea producției considerată o însușire de soi, la reducerea fluctuațiilor
de recoltă poate contribui eficient diversitatea genetică asigurată pe întreg sortimentul de
soiuri cultivate.
Istoric vorbind, prima lucrare importantă privind cultura grâului în țară noastră a
apărut în anul 1938 și a fost elaborată de cunoscutul om de știinta G.Ionescu Șișești.Lucrarea
intitulată „Cultura grâului cu privire specială la soiurile din România” cuprinde în cea mai
mare parte rezultatele cercetărilor științifice în domeniul tehnologiei culturii grâului obținute
la fostul Institut de cercetări agronomice al României(I.C.A.R.) (Ceapoiu și colab., 1984).
Cercetările arheologice de la Cucuteni, județul Iași au relatat faptul că în țara noastră
cultura grâului este cunoscută încă din timpurile străvechi, cultivându-se din neoliticul
superior până în epoca bronzului (3000-1000 i.e.n). Popoarele străvechi cultivau specii
primitive de Triticum turgitum și Triticum aestivum.
În perioada 1986-1996, la Centrul de Cercetare și Aplicare al Facultății de Agricultură
Ulugad, din Turcia, s-a studiat capacitatea de adaptare și stabilitate a șapte cultivare de
grâu:Cumhuriyet-75, Momtchill, Tosun-22, Gemeni, Katea-1, Kirkpinar-79 și Atilla-12.În
urma analizelor efectuate, s-a concluzionat faptul că următoarele cultivare: Momtchill, Katea-
1, Gemeni și Kirkpinar-79 au fost mai stabile din punct de vedere al producției în comparație
cu Atilla-12, Tosun-22 și Cumhuriyet-75.Soiurile Tosun-22 și Atilla-12 s-au adaptat bine la
condițiile climatice mai precare, în timp ce Cumhuriyet-75 preferă condiții medii spre bune
(Dogan și Aycicek, 2009).
Cultivarea amestecurilor de soiuri formate din cereale cu cariopse mici, a fost utilizat
pe scară largă în diferite părți ale lumii (Mundt, 2002; Wolfe, 1985; Smithson și Lenne, 1996).
Înainte de anul 1930, în Moldova se cultivau numeroase soiuri și populații de
grâu.Cele mai mari suprafețe le ocupau grâul Alb românesc și grâul Roșu local (Roșu
romanesc, Roșu de Botoșani ) (Dalas V, 1955).
 Odată cu înființarea Stațiunilor Iași și Tg Frumos s-a început studiul sistematic al
soiurilor și populațiilor existente în cultură.Aceste cercetări s-au efectuat în perioada 1930-
1944, în mai multe cicluri experimentale.
Între anii 1930-1932, cercetările s-au efectuat de către stațiunea Iași în câmpurile
Ezăreni, Copou și Tg Frumos, Iacobești și Trestiana, urmărindu-se 20 soiuri de populații
(Cenad 177, Dioszeg 33, Dioszeg 46, Laza 11, Sandu Aldea 22, Sandu Aldea 53, Sandu Aldea
70, Sandu Aldea 224, Cimpăianu 714, Konopi 3, Konopi 116, Konopi 156, Konopi 232,
Konopi 241, Szakacs, Costingeni, Zemka, Mavrocordata, Ezareni și o populație locală.
Pe lângă soiul martor, Cenad 117, apreciat în toate câmpurile ca un soi potrivit pentru
Moldova, în zonele ceva mai umede s-au evidențiat soiurile Zemka și Odvoș 241.
În zonele mai secetoase, soiul Cenad 117 s-a dovedit cel mai constant în producție, cel
mai rezistent la ger, cel mai rezistent la cădere și mai precoce (Popescu Șt., Alexei Gr., 1933).
Ciclul experimental 1933-1937 a fost executat de Stațiunea Iași la câmpurile
Răcăciuni, Călugăra, Trestiana, Iacobești și Zorleni, încercându-se 11 soiuri și populații: A 15,
Cenad 117, Kooperatorka, Odvoș 156, Odvoș 241, Szekacs, Todirești 32, Tg Frumos 345,
Zemka, Ucrainka și o populație locală (Popescu Șt., 1939).În acest ciclu s-a evidențiat soiul
A15 care a produs cu 14,3 % mai mult decât soiul martor Cenad 117, fiind mai rezistent la ger
și secetă, potrivit de rezistent la rugini și mai aproape de Cenad 117.
În Stațiunea Tg Frumos în perioada 1931-1940, s-au verificat 13 soiuri evidențiindu-se
din nou soiul A 15. Producții apropiate au realizat soiurile Cenad 117, Odvoș 241 și
Kooperatovka (Priadecencu Al., 1943).Datele obținute la Stațiunea Tg Frumos au permis să se
caracterizeze soiul A 15 ca un soi potrivit condițiilor de climă și sol din zonele mai secetoase
din Moldova și Podisul Bârladului.Soiul A 15, având 12% gluten uscat, indicele Pelshenke 90
și farinograf 62, avea însușiri de panificație foarte bune.
La stațiunile amintite mai devreme s-au făcut și lucrări pentru obținerea de noi soiuri
prin alegerea de noi populații locale, care aveau însa slabă rezistență la cădere și rugini.În
consecință pentru creearea de noi soiuri, stațiunile au început lucrări de ameliorare prin
metoda hibridărilor sexuate, folosind ca genitori linii extrase din populațiile locale, soiuri
românești și străine.
După anul 1949, lucrările experimentale cu privire la stadiul soiurilor de grâu s-au
reluat mai întai la Stațiunea Tg Frumos apoi la Stațiunea Suceava, iar în anul 1956 la
Stațiunea Iași.
La stațiunea Tg Frumos s-au urmărit în perioada 1950-1952 câteva soiuri vechi și linii
noi create de stațiunile ICAR.
 La Stațiunea Suceava, studiul soiurilor de grâu de toamnă a început în anul 1951 cu
soiurile Cenad 117, martor, Bankut 1201, Odvos 241 și Tg Frumos 16, evidențiindu-se soiul
Cenad 117 iar în perioada 1955-1957 s-au cercetat soiurile Cenad 117 (martor), Tg Frumos
16, ICAR 571 NE, Bărăgan 50, Bărăgan 34, Cluj48/32 și A 15.S-au evidențiat soiul Tg
Frumos și linia Cluj 48/32.Cu începere din anul 1959 „Comisia de stat pentru încercarea
soiurilor” a propus pentru raionarea în Podișul Sucevei și regiunea subcarpatică și soiul Nr.
301 din Bulgaria.Tot în anul 1959 a fost raionat în nordul Moldovei soiul Odesa 16 foarte
rezistent la ger, seceta, cu însusiri bune de panificație.
În toamna anului 1959 s-au introdus în producție soiurile de mare productivitate
Bezostaia 4, Nr.301 și Ponca, care vor fi cultivate în viitor și cercetate sub aspectul producției
și calității.
În perioada 1953-1955 s-au studiat câteva soiuri și linii de grâu la Stațiunea Tg
Frumos și ICAR Cluj(Gologan I. și colab., 1960).
Începând cu anul 1951 s-au facut cercetări privind soiurile de grâu de toamnă și la
stațiunea Valul lui Traian din Dobrogea (Tomoroaga P. și colab., 1965).În perioada 1951-1953
s-au evidențiat soiurile Tg Frumos 16 și Valul lui Traian 14, în perioada 1958-1961, soiurile
românești Bărăgan 32, Cenad 512 și Bărăgan 12, iar dintre soiurile străine: Bezostaia 4,
Skoropelka 3, Nr.301, Beloterkovskaia 198.
Cercetările științifice privind productivitatea soiurilor de grâu în țara noastră, în
diferite perioade de timp au evidențiat cele mai productive soiuri (Boieriu I., Eustanțiu, N.;
1973) în diferite zone din țara noastră.
Numeroși cercetători au evaluat progresul genetic realizat iar productivitatea
înregistrează o creștere liniară continuă, fără indicii de plafonare ai producției.(Anghel Ionela
1990, Ceapoiu N., 1984, Moldovan V., 1988). Amelioratorii, acordă o mare atenție stabilității
și adaptării soiurilor de grâu (Dornescu Alexandrina, 1986, Ioan Ionela 1997, Ioan Ionela,
Cioplan Ghenuța, 1997).
Cercetările științifice de la INCDA Fundulea s-au preocupat în ultimele decenii de
perfecționarea bazei genetice a culturii grâului în România.Astfel, soiurile vechi românești
cultivate pana în anul 1958 au fost eliminate din cultură în decursul a numai 5 ani ,soiurile
straine ajungând să ocupe în 1963 mai bine de 90% din suprafața cultivată cu grâu.
Prin introducerea în cultură a soiurilor străine dupa anul 1959, acestea au dovedit o
bună adaptabilitate la condițiile din țara noastră .Din acest motiv cercetătorii de la Fundulea
au avut ca prim scop crearea de soiuri mai precoce și mai adaptate condițiilor pedoclimatice
din România.
 În urma încrucișării soiurilor București 1, un soi cu bună adaptabilitate dar insuficient
de rezistent la cădere, creat de ICAR și soiul rusesc Skorospelka 3, timpuriu și intensiv dar
insuficient de adaptat condițiilor climatice de la noi, au rezultat soiurile Excelsior și Dacia,
omologate în anul 1971.Soiul Dacia a ajuns să fie cultivat în anul 1977 pe 36 % din suprafața
cultivată cu grâu în România.Studiile efectuate pe o perioadă lungă de timp în țara noastră
privind producțiile unor soiuri de grâu au evidențiat care sunt cele mai productive soiuri
folosite în cultură în perioada 1961-1963 (Boieriu și Eustațiu, 1966).S-au cercetat șase soiuri
de grâu (Bezostaia 1, Skoropelka 3, Bucuresti 1, Triumph, Nr.301 și A 15)în patru stațiuni de
cercetare.La stațiunea de cercetare Dobrogea cel mai bine s-a comportat soiul Triumph, cu o
producție medie de 3344 kg/ha, la stațiunea Brăila cea mai mare producție s-a obținut la soiul
Bezostaia 1, cu 3328 kg/ha; la stațiunea Mărculești și la ICCPT Fundulea s-a remarcat soiul
Bezostaia 1, cu 3893 kg/ha și respectiv cu 3395 kg/h, cu sporuri asigurate statistic față de
soiul martor A 15.
Gheorghe Bîlteanu (1998) evidențiază sub aspectul MMB, din cele 15 soiuri de
Triticum aestivum ssp. vulgare, soiurile Apullum, Delia, Dropia, Gabriela și Rapid, Turda 95,
iar dintre cele trei soiuri de triticum turgidum ssp turgidum conv. durum, soiul Pandur.
Experiențele efectuate asupra calității a 119 cultivare de Tritticum dicoccoides
originare din Israel și 36 de soiri de grâu din China au evidențiat diferențele semnificative ale
conținutului în gluten, proteină și valorile sedimentațiilor existente între T. dicoccoides și
soiurile de grâu cultivate.
Pe parcursul perioadei cât s-au efectuat experiențele (1999-2003), producția noii
varietăți de grâu a oscilat între 4021 și 6042 kg/ha, în timp ce soiul Inqlab-91 a obținut
producții cuprinse între 3646-5521 kg/ha.Noul soi Mairaj-08 a dat randament mai mare cu
0,9-10,9% decât Inqlab-91, diferențele fiind foarte semnificative.
Pe lângă producțiile ridicate, noul soi, Mairaj-08, posedă bune trăsături ale calității
cariopselor, este tolerant, rezistent la patogeni și dăunatori și e cel mai potrivit în rotația grâu-
bumbac-grâu.
Datorită bunei adaptabilități, Mairaj-08 poate înlocui cu succes soiurile de grâu
cultivate până în prezent în Punjab.
În Insula Mare a Brăilei, în perioada 1994-1997, au fost studiate 18 soiuri de grâu de
toamnă, în condiții de irigare (Dumitru Năstase, 1999).
S-a remarcat soiul Alex, cu o producție asigurată statistic de 76,1q/ha.Atat MMB cât și
numarul de boabe în spic au determinat capacitatea ridicată a acestui soi.S-au mai remarcat
soiurile AF.F.94,2, Admis, Dropia etc.Calitatea grâului ar trebui să fie un obiectiv major atât
în activitatea de cercetare, de producție, cât și în cea de achiziție a grâului pentru
pâine.România dispune de condiții pedoclimatice bune pentru obținerea unui grâu de calitate
panificabilă superioară.În țara noastră soiurile de grâu au fost realizate pentru panificație și nu
s-a omologat nici un soi pentru scopuri furajere (Burlacu Gh., 1981, Caramete C., 1990,
Dornescu D., 1991, Hera Cr., 1986, Oproiu Elena, 1980, Rosu Gh., 1968, Stefanescu Maria,
1984, 1996, 1997).
În zona Podișului Central Moldovenesc, la SCA Podul-Iloaiei, au mai fost studiate opt
soiuri de grâu, recomandate pentru această zonă în perioada 1999-2001 (Ioana Ionela, 2002).
Experimentarea s-a făcut pe un cernoziom cambic, varianta martor fiind media
experienței.Producția medie de boabe la soiuri studiate a oscilat între 45,3 q/ha la soiul
Moldova 83 și 55,5 q/ha la soiul Boema.Soiurile Boema și Fundulea 4 au realizat sporuri
medii foarte semnificative, pe întreaga perioadă de experimentare, față de media experienței,
iar Dropia și Moldova 83, deficite de producție.
În Jigawa, zona de silvostepă din Nigeria, s-au luat în studiu treisprezece soiuri semi-
pitice de grâu, în anii agricoli 2001-2002 și 2002-2003.Experiența a fost așezată în blocuri
randomizate în trei repetiții.În cadrul experienței s-a urmărit înălțimea plantelor la recoltare,
numarul de frați formați, numarul de spiculețe/spic, lungimea spicelor, numărul de cariopse pe
spic, greutatea cariopselor pe spic, MMB și producția de cariopse( Kg/ha).Datorită
compoziției genetice variate ale cultivarelor, cât și condițiilor pedoclimatice ale zonei
respective, s-au obținut rezultate diferite în ceea ce privește productivitatea acestora.Dintre
cultivarele cercetate s-au remarcat soiurile CNDO și Ster TR, ce au obținut cele mai mari
producții de cariopse de 5467 kg/ha și rspectiv de 5444 kg/ha (Falaki si colab., 2009).
În condițiile din zona Podișului Bârladului la SCCDES Perieni-Bârlad s-a studiat
stabilitatea producției unor soiuri de grâu în perioada 1990-2001 (Bădiceanu Lucica, 2002,
2004).
Studiile realizate de Ionela Ioan la SCDA Podu Iloaiei, județul Iași, în perioada 2003-
2007, în ceea ce privește stresul climatic asupra unor caractere cantitative la zece soiuri de
grâu de toamna(Flamura 85, Eliana, Iasi 2, Bet, Boema, Dropia, Faur, Crina, Gabriela,
Moldova 83) au relevat faptul că în anul 2003 și 2007 producțiile au fost diminuate în
comparație cu anul 2006.
În perioada 2003-2007 majoritatea soiurilor studiate au obținut un randament mai
mare decât soiul martor (Flamura 85).Soiurile create de SCDA Podul Iloaiei(Eliana, Iași 2 și
Moldova 83 au realizat în condiții climatice favorabile, cele mai mari producții pe hectar(Ioan
Ionela, 2008).
 În urma programului de ameliorare efectuat de ICCPT Fundulea s-au obținut soiuri
românești cu o largă adaptabilitate ecologică ce ulterior au fost introduse și în agricultura
altor țări.Astfel, soiul Fundulea 29 a fost întregistrat în 1991 în Canada, soiurile Flamura 80,
Flamura 85 și Fatima au fost admise în cultură în Turcia, iar mai recent soiul Glosa a fost
înregistrat în Ungaria sub numele Khungloria.Țări ca Turcia, Bulgaria folosesc în cultura lor
linii de grâu create de Fundulea (Săulescu și cloab., 2007).
Selectarea soiurilor care valorifică eficient apa este o modalitate importantă de a
reduce consumul de apă dintr-o regiune cu deficit de umiditate.În acest scop s-au efectuat
experiențe în nordul Chinei pe 16 soiuri de grau.
Soiurile au fost împarțite în 2 grupe, prima grupa a fost semănata în perioada 2002-
2004, iar cea de-a doua în perioada 2005-2007.Majoritatea soiurilor cultivate în perioada
2002-2004 au obținut cele mai mari producții (Xiying Zhang și colab., 2010.)
Experiențele de lungă durată, de peste 150 ani din Rothamsted-Anglia și cele de peste
100 ani din Marrowplatz și Sanssbon-USA, Gottingen-Germania, Grinion-Franta, au
contribuit cu cercetari importante în evoluția fertilității solurilor, diminuarea sau stoparea
poluării solurilor, la îmbunătățirea diferitelor sisteme de cultivare în scopul de a realiza o
agricultură durabilă (Mocanu și colab., 2008).
În urma observațiilor efectuate pe parcursul a trei ani 2003-2005 privind
comportamentul a 27 de soiuri de grâu de toamnă, în cazul infestării cu Blumeria graminis, a
reieșit faptul că nici un soi nu prezintă imunitate la făinare.Din soiurile luate în studiu doar 18
% sunt rezistente (Dor, Falnic, Gruia, Gloria și Bercy),18 % sunt mijlociu rezistente la atacul
agentului patogen(Ardeal, Fundulea 4, Holda, Dropia, Renan) și 64 % sunt foarte sensibile
(Flamura 85, Turda 95, Turda 2000, Bezostaia, Partizanka, G.K Gobe, Arieșan, Lovrin 34,
Alex, Romulus, Boema, Crina, Delabrad, Farmec, Izvor și Ciprian),(Cotună Otilia și colab.,
2006).
În 2007, în Tucuman din Argentina erau recomandate a fi cultivate pe termen lung
următoarele soiuri de grâu: Kllein, Guerrero, Buck Guapo, BionINTA 1002 și BioINTA 2002,
iar pe termen scurt soiurile Klein Castor, Buck 75 Aniversario, ACA 901, Don Mario Cronox,
Klein Tauro și Baguette Premium 13 (Bambao și colab., 2008).
Cultivarul CD 117 a fost obținut de Cooperativa Agricola Centrala de Pesquiasa, ca
rezultat al încrucișării genotipurilor PF 87373 și OC 938.
Dupa doi ani de analize și cinci ani de evaluare în câmp, cultivarul CD 117 a fost
recomandat să fie introdus în cultură în următoarele state din Brazilia:Rio Grande do Sul,
Santa Catarina, Parana, Sao Paulo, Mato Grosso do Sul, Goias, Minas Gerais.Acest cultivar
are o largă adaptabilitate și o calitate industriala ridicată, cu o producție medie de 3877 kg/ha.
(Marchioro și colab., 2009).
Pintea Elena(2007) efectuând cercetări la Societatea Agricolă Moldova-Țigănași, în
condițiile anului agricol 2005-2006, pe un sol slab gleizat se observă că influența solului
asupra producției de cariopse a determinat realizarea producției cele mai mari de către soiul
martor Eliana, iar cea mai mică fiind obținută de soiul Dropia .Soiul Flamura 85 a realizat o
producție mai mica cu 58 kg față de martor.
Acumularea de proteină în cariopse este influențată de cultivar, condițiile climatice,
fertilitatea solului, dozelele de îngrășăminte administrate, aprovizionarea cu apă. (Ardelean,
2006, Bandici și colab., 2003).
LA SCDA Pitești, în perioada 2002-2009 s-au realizat culturi comparative cu 11 soiuri
de grâu de toamnă în condiții de fertilizare cu azot și fosfor optim la care producțiile medii au
variat de la 2747 kg/ha până la 8427 kg cele mai mari producții s-au obținut la soiurile Trivale
5815 kg/ha, Faur 5069 kg/ha, Albota 5018 kg/ha, iar cele mai mici la Dropia 4060 kg/ha și
Gruia 4658 kg/ha(Voica Maria, 2010).
În culturile comparative realizate de SCDA Secuieni, în perioada 2005-2008, s-a
urmărit capaciatea de producție și caracterele morfofiziologice a noua soiuri de grâu de
toamnă (Negru Silvia, 2009).
Analiza variației a scos în evidență diferențele semnificative între soiuri, în fiecare din
cei 4 ani de experimentare.Astfel, în anii agricoli 2005 și 2006, cea mai mare producție s-a
realizat la soiul Glosa (6373 kg/ha, respectiv 7341 kg/ha) care a depășit soiul martor (Flamura
85) cu 5 % în primul an și cu 8 % în cel de-al doilea an.Producțiile realizate în anul 2007 sunt
superioare anilor precedenți, soiul Gasparom realizând diferențe semnificative față de soiul
martor.În anul agricol 2008 s-au realizat producții mai mari față de 2005 și 2006, dar
aproapiate anului 2007.
În comparație cu media producțiilor soiurilor, Glosa și Boema au realizat aporturi
foarte semnificative, iar soiul Delabrad, un spor distinct semnificativ.Soiurile Magistral,
Dropia și Ariesan au avut diferențe foarte semnificative în minus față de media producției
soiurilor (Negru Silvia, 2009).
În urma studiilor efectuate, autoarea a observat că soiurile Delabrad și Glosa
reacționează mai bine la condiții nefavorbaile de mediu Alex, Albota, Boema, Faur, Gruia la
condițiile favorabile de mediu.În comparație cu vechile soiuri, Flamura 85 și Dropia, noile
soiuri prezintă adaptabilitate mai bună în condițiile de mediu constrastante și un spor de
productivitate mai mare.
 Soiurile românești :Fundulea 4, Arieșan, Dropia, Flamura 85, Transilvania, Aniversar
și Gabriela studiate la ferma Ezareni, Iași unde au întalnit condiții climatice favorabile în anul
experimental 2006, astfel realizând producții de calitate.Dintre cele 7 soiuri analizate, soiul
Arieșan s-a remarcat ca cel mai ridicat conținut de proteină și gluten umed.Conform criteriilor
de calitate, toate soiurile luate în studiu, s-au situat în categoria „foarte bună”(Popa și Axinte,
2008).
Pentru stabilirea celui mai potrivit soi de grâu de panificație potrivit zonelor Sakarya și
Pamukova din Turcia, s-au amplasat experiențe cu diferite soiuri.Ca rezultate, soiurile
Tahirova-200, Ziyanei-98 și Izmir-85 au obținut cele mai bune și stabile producții din zona
Sakaria iar în zona Pamukova s-au remarcat cu o productivitate mare Nurekent, Bandiram-97,
Izmir-95 și Seri-82, însă numai ultimele 2 soiuri au fost mai stabile din punct de vedere
productiv.În ambele zone, soiurile Izmir-85, Tahirova-2000 și Ziyabey-98 au realizat cele mai
mari producții, dar numai două dintre ele (Izmir-85, Ziabey-98) au avut producții constante
(Bayran și Demir, 2009).
Între producție și stabilitate exista o corelație negativă.Soiuri plasate pe primul loc în
ceea ce privește potențialul de producție (Turda 95 și Fundulea 4), au avut cea mai redusă
stabilitate.Cel mai stabil soi a fost Bezostaia 1, urmat de Arieșan.Soiul Transilvania 1 a avut
stabilitate mijlocie.
Dintre soiurile care se comportă bine în zona, Arieșan, Dropia, Flamura 85 au avut o
stabilitate mai mare, comparativ cu soiurile Apullum, Gabriela, Fundulea 4 , Turda 95.
Pe de alta parte, numeroase studii și cercetări au drept scop caracterizarea soiurilor
privind potențialul genetic al acestora cultivate în diferite condiții de climă și sol(Leș Marcica,
1987, Moldovan V., 1987, Muresan T., 1984, Rusanovski Gabriela, 1982, Tican Cornelia,
1991).
Unity este un soi de grâu cultivat cu precădere în partea de vest a Canadei.Pentru
testarea sa, Unity a fost amplasat în experiențe comparative cu soiurile Katepwa, McKenzie,
CDC Teal , AC Bareie și Superb.
Soiul Unity a avut un randament al producției mai ridicat cu 5 % , față de Katepwa, iar
talia plantelor a fost mai mare în comparație cu soiul Superb.În urma studiilor efectuate,
cercetătorii recomandă folosirea cu precădere a soiului Unity în vestul Canadei (Fox și colab.,
2010).
În mai multe localități din Nebraska s-au amplasat experiențe de grâu în amestec
folosind 14 soiuri.Datorită condițiilor climatice nefavorabile (secetă, grindină, îngheț)
productivitatea a fost mai scazută.Un numar mare de amestecuri de cultivare nu au fost în
mod semnificativ mai bune decât media martorului, însa amestecurile de soiuri au fost mai
stabile în diferite medii reducând puțin sau deloc producția de cariopse (Mengistu și colab.,
2010).
În Turcia, în urma cercetărilor efectuate de catre Tayyar Ș. (2010) pe o perioada de doi
ani 2005-2007, pe 14 soiuri de grâu de toamnă, dintre care 12 românești, a rezultat faptul că
soiul românesc Joseph a obținut cea mai mare producție de 4755 kg în comparație cu soirile
Turda 3440 kg și Eliva 3482 kg care au fost cele mai slabe din punct de vedere productiv.
Hussain Manzoor și colab.(2010) cercetând noua varietate de grâu Mairaj-08 au avut
ca scop principal oferirea unui soi rezistent la rugină, fermelor cu sistem de irigație din
Punjab.
În urma rezultatelor obținute Dongmei Liao și colab.(2010) au afirmat că T
dicoccoides exisistă o diversitate abundentă în calitatea caracterelor, care pot fi utilizate în
îmbunătățirea calității soiurilor de grâu chinezești cultivate.
Calea cea mai simpla și accesibilă de reducere a fluctuației recoltelor de grâu este
utilizarea diversității genetice la nivel teritorial, prin cultivarea în fiecare zona a mai multor
soiuri de grâu deosebite între ele (Săulescu și colab, 2008). Prin cultivarea soiurilor cu largă
adaptabilitate la condițiile de mediu se pot reduce riscurile scăderii producției în anii
nefavorabili (Mustățea și colab., 2008).
Săulescu şi colaboratorii (2006), analizând producţiile medii obţinute în 5 localităţi din
sudul ţării în perioada 2002-2006, au găsit că soiurile Glosa şi Gruia au fost superioare
soiurilor martor Flamura 85 şi Fundulea 4 cu 6-10% în condiţii de bună aprovizionare cu apă
şi cu 18-25% în condiţii de stres hidric.
Din punct de vedere genetic, indivizii care alcătuiesc un soi de grâu nu sunt indentici,
ci se constituie într-o populaţie în care genotipurile şi genele au o anumită frecvenţă, care în
absenţa migraţiei şi a selecţiei naturale rămâne neschimbată de la o generaţie la alta în urma
multiplicării (Haş, 2006).
Ȋn urma unor experiențe la Satu-Mare s-a urmărit maniera de răspuns a categoriilor
biologice de sămânţă: bază, certificată I şi certificată II, la soiurile: Arieşan, Capo, Renan şi
MV. Toborzo, din punct de vedere al producţiilor şi a principalilor indici de calitate. Cele mai
mari producţii, în condiţiile de la Satu-Mare, au fost obţinute în anul 2011, cu o diferenţă
foarte semnificativ pozitivă faţă de media anilor .Dacă apreciem nivelul producţiilor obţinute
în cei trei ani experimentali, în condiţiile de la Satu-Mare, putem afirma că există o corelaţie
pozitivă între acestea şi suma precipitaţiilor.
 Producţia de grâu este dependentă de potenţialul genetic general al plantei, care la
rândul ei se realizează pe seama elementelor de productivitate. Elementele de productivitate
reprezintă la rândul lor însuşiri complexe, care au un determinism poligenic, conferind
specificitatea fiecărui genotip în parte. Productivitatea cultivarului este dependentă de factorul
ereditar, asupra căruia în exprimarea fenotipică un rol major îl au condiţiile de mediu, cât şi
intereacţiunea genotip-mediu (KNEŽEVIĆ, 2008).
Producţia la grâu este prin urmare, un caracter cantitativ cu variabilitatre ridicată, care
este dată de numeroase componente ale producţiei, de formarea acestora sub influenţa
condiţiilor de mediu (KRALJEVIC-BALALIC şi colab., 2001).
Capacitatea de producţie este un caracter cantitativ complex, determinat de factori
intrinseci (componentele producţiei) şi de factori de influenţă (rezistenţa la acţiunea
nefavorabilă a factorilor externi). Fiecare element al producţiei este la rândul său un caracter
cantitativ complex, condiţionat de factori ereditari şi de factori externi. Producţia la grâu,
după KAMALUDDIN şi colab. (2007) depinde de numărul de boabe/ unitatea de suprafaţă şi
greutatea bobului, cea din urmă fiind rezultanta dintre rata umplerii bobului şi perioada de
timp în care aceasta s-a realizat
 CAPITOLUL 2

CARACTERIZAREA CONDIȚIILOR DE CLIMĂ ȘI SOL DIN

ZONA EXPERIMENTĂRILOR
 Cercetările efectuate privind comportarea unor soiuri de grâu în condițiile
pedoclimatice ale Podișului Bârladului, au avut loc în perimetrul S.C.C.C.D.E.S. Perieni,
situându-se în colinele Tutovei din cadrul Podișului Bârladului.

Colinele Tutovei sunt situate la periferia de S-E a Podișului Moldovei, la contactul

acestuia cu unitatea de orogen a Carpaților Orientali spre V și Câmpia Română spre S.La nord
și est, Colinele se învecinează cu subunități ale Podișului Moldovenesc, respectiv Podișul
Central Moldovenesc și culmile deluroase ala Fălciului.
Comuna se învecinează cu următoarele localităţi:
 La sud municipiul Bârlad,
 La nord comuna Pogana,
 La nord est comuna Băcani,

 La est comuna Zorleni,

 La vest comuna Ciocani.

Comuna Perieni este o comună de gradul al II lea şi este formată dintr-un singur sat,
satul Perieni.
Comuna Perieni se încadrează în categoria comunităților rurale de mărime medie, cu
profil agricol, cu resurse în care se disting solurile pentru agricultură și cu potențial
demografic ridicat, cu resurse de forță de muncă însemnate.
Resursele naturale ce se dezvoltă la nivelul solului sunt solurile pentru agricultură,
care au însa un potențial moderat de fertilitate și cu resursele forestiere.
Profilul economic actual este predominant agricol.
Din punct de vedere geologic, teritoriul comunei Perieni aparține Podișului Bârladului,
subunitatea Colinele Tutovei.
Colinele Tutovei prezintă înălțimi de peste 150 m, adâncimea fragmentării variază
între 100-150 m iar orientarea versanților este predominant spre E-V.Relieful structural este
tipic de monoclin cu interfluvii prelungi și cu lungimi ce variază între 50-100 km.

2.1 Relieful

Comuna Perieni se găsește în Podișul Central Moldovenesc, încadrându-se în

subunitatea acestuia denumită Colinele Tutovei.Privite în ansamblu, Colinele Tutovei, se
prezintă fragmentate sub formă de dealuri înalte cu platforme largi la părțile
superioare.Dealurile sunt mărginite de numeroși versanți cu caracter de creste și care reflectă
destul de fidel structura lor geologică.
În zona studiată, colinele sunt joase, fiind strâns legate de variațiile de facies
petrografic, de fragmentarea și modelarea versanților cu altitudini cuprinse între 100-150
m.Coamele colinelor sunt în cea mai mare parte înguste, rareori rotunde sau plate.Platourile
au o slabă înclinație S-V și ocupă suprafețe foarte reduse.Caracteristicile acestei subunități
este relieful sculptural datorat constituției geologice(roci friabile) care au permis adâncirea
rețelei hidrografice, o dinamică accentuată a proceselor de pantă și crearea unei mare energii
de relief.Văile care le traversează sunt destul de largi.Transversal, dealurile sunt străbătute de
numeroși torenți a căror putere erozivă, în comuna Perieni este accentuată.
 2.2 Aspecte climatice
Valorile elementelor meteorologice (precipitații, temperatură, etc.) arată existența unui
climat continental excesiv, cu veri secetoase și calde și cu ierni friguroase.

2.1.1 Precipitațiile
Datele utilizate au fost înregistrate atât la Stațiunea Perieni cât și la stația
meteorologică Bârlad.Regimul de precipitații constituie o deosebită importanță deoarece de
precipitațiile căzute și distribuția lor în timp depinde în mod direct realizarea producțiilor iar
pentru terenurile aflate în pantă de caracterul torențial al ploii deoarece depinde în cea mai
mare măsură volumul scurgerilor la vale și eroziunii.Cele mai masive cantități de precipitații
cad în luna Iunie, la începutul verii iar cele mai puține în luna Martie, la sfârșitul iernii.
O caracteristică a precipitațiilor atmosferice din zonă o reprezintă diferențele destul de
mari între cele căzute anual și chiar în aceeiași lună în ani diferiți.Cele mai multe precipitații
au căzut în anii 1972 (778,9 mm) și 1968 (790,8 mm ) iar la polul opus, se află anii 1945
(259,8 mm) și anul 1994 (264,5 mm ).Precipitațiile anuale cu cea mai mare frecvență (35 %)
sunt cuprinse în intervalul 500-600 mm.Valorile medii lunare ale precipitațiilor corespund cu
cerințele grâului de toamnă, deoarece peste 83 % din volumul acestora se înregistrează în
perioada lui de vegetație.
Analiza sumelor anuale ale ploilor înregistrate între 1941-2002, relevă o ciclicitate de
circa 40 de ani, în care întervalul secetos, alternează cu cel ploios.Din anul 1985, s-a reinstalat
fenomenul de secetă, acesta tinzând sa se manifeste și în prezent.

2.1.2 Temperatura
Din punct de vedere climatic, teritoriul comunei Perieni și împrejurările sale se
încadrează în tipul climatic temperat-continental cu nuanțe excesive propriu zonelor colinare
din sudul Moldovei caracterizat prin ierni deosebit de reci și veri foarte fierbinți și secetoase.
Iarna temperatura coboară în această perioadă până la -30 grade Celsius, iar vara până
la 39-40 de grade Celsius.
Caracteristica esențială a acestui climat este cantitatea mică de precipitații anuale care
cad , valoric acestea situându-se în jur de 450 mm/ m2 , sub media pe țară.
Temperatura medie anuală este cuprinsă între 9-10 grade Celsius (9,3-9,9 grade
Celsius), luna cea mai călduroasă fiind Iulie cu o valoare lunară între 21-23 de grade Celsius ,
iar luna cea mai rece fiind Ianuarie cu o valoare medie lunară cuprinsă între 3 și 4 grade
Celsius.Aceste valori dau amplitudine termică anuală în jur de 27 de grade Celsius, ceea ce
înseamnă un caracter continental foarte accentuat.
Analizând valorile lunare între anii 1941-2016 se evidențiază o medie multianuală de
9,8 grade Celsius ,un minim de -11,2 grade Celsius în Ianuarie 1942 și un maxim in August
1946 cu 25,5 grade Celsius.Temperatura maximă absolută din toate timpurile s-a înregistrat în
anul 1942 și a fost 39,7 grade Celsius.
În zona în care se află teritoriul comunei Perieni direcția dinspre care bat cel mai
frecvent vânturile este direcția nord, urmată în ordine de direcțiile sud, sud-est și nord-
est.Intensitatea cea mai mare se înregistrează la vânturile care bat din direcția sud-vest.
Crivățul bate aproape tot timpul anului, provocând iarna viscole, iar vara furtuni, de
cele mai multe ori cu praf și intensifică seceta.
Vânturile din nord și nord-est aduc precipitații, mai ales iarna sub formă de ninsoare,
care sunt însoțite și de scăderi importante de temperatură, vânturile din direcțiile nord-vest și
vest aduc mase de aer oceanic care provoacă ploile din perioada mai-iunie, 73 % din totalul
acestora bat cu o viteză medie anuală de 2-3-4 m/s ceea ce accentuează caracterul secetos al
zonei.
Stația meteorologică din Bârlad, mai semnalează că, zona este vestită prin frigul pe
care crivățul îl aduce din direcția NE și E prin aerul dogoritor .
În afara temperaturilor și precipitațiilor, pentru practica agricolă mai sunt
necesare și:
Nebulozitatea atmosferei în perimetrul experimental, cât și în împrejurimi are
valorile cele mai mici în lunile Iulie, August și Septembrie(4,9-5,2) iar lunile
Noiembrie, Decembrie, Ianuarie, Februarie, Martie au valorile nebulozității cele mai
mari(7,1-8,0).
Umiditatea relativă a aerului.Aceasta are o valoare de circa 70 %, dar uneori
au existat și valori maxime de 99 % cum a fost în anul 1972.
Elementele climatice secundare (grindină, brumă, ceață, rouă, polei).Din cauza
înversiunilor termice, perimetrul în care am efectuat cercetările, încadrat în regiunea
cu relief frământat este supus unor elemente secundare climatice cu efecte negative
sau pozitive.
Grindina are o frecvență de 2-3 ori pe an producând pagube mari viilor,
legumelor și pomilor.
 Bruma- are condiții optime de instalare, dar dinamica atmosferică îngreunează
acest fenomen.Zona aflată în studiu are o medie de 8,1 zile în lunile Septembrie-
Octombrie și în lunile Aprilie-Mai 5,5 zile.
Ceața-îngreunează funcțiile biologice ale plantelor mai ales în lunile de la
sfârșitul anului (noiembrie-decembrie).
Roua are o medie anuală de 72,2 zile, destul de ridicată mai ales în lunile Iulie
și August.Adunând toată cantitatea de rouă dintr-un an și adaugând apa provenită din
zăpezi, obținem un plus de 70 mm anual.Are efecte pozitive indiscutabile, deoarece
apare în cele două luni cu precipitații reduse, iar plantele rezistă mult mai bine secetei
mai ales cele productive.
Poleiul are o frecvență de 6,7 zile anual, cu intensitate maximă în Decembrie și
Ianuarie.
Primele înghețuri se produc în luna Octombrie și ultimele în luna Aprilie, astfel
că întreaga durată a înghețului este destul de mare, aceasta fiind de 193 zile.Din mai
multe date analizate, aflăm că media înghețului este de 120 zile pe an iar de-a lungul
timpului au fost cazuri excepționale când primul îngheț a avut loc la 19 Septembrie iar
ultimul la 22 Mai.
Temperatura la suprafața solului-Solul se încălzește ca urmare a radiației
solare, căldura rezultată din formarea energiei solare radiante la suprafața solului și se
transmite atât solului cât și atmosferei.Privind raportul în care se primește căldura de
la sol, aerul își schimbă starea sa termică și duce la fenomene atmosferice din straturile
înalte ale atmosferei.
Solul îngheață la 30-50 cm în adâncime, iar în unii ani chiar și până la 90-100
cm, mai ales pe terenul arat, care în lipsa unui strat de zăpadă suficient de gros și de
uniform afectează culturile de toamnă printre care și grâul de toamnă.
Podișul Bârladului mai este caracterizat prin următorii indicatori climatici:
Amplitudinea anuală a temperaturii aerului..........mai mare de 24 grade Celsius;
Suma radiației solare globale...............................110-120 kcal/cm;
Media temperaturii maxime absolute anuale.........35-40 grade Celsius;
Media temperaturii minime absolute anuale..........-20-25 grade Celsius;
Numarul anual de zile cu temperatura maxima peste 25 grade.....90-125;
Numarul anual de zile cu strat de zăpadă...............40-60 zile;

2.1.3 Vânturile
În jur de 73 % din acestea bat cu o viteză medie de 3-4 m/s fapt care indică un caracter
secetos al zonei.Crivățul aduce iarna viscol și zăpadă, iar vara deoarece este un vânt uscat și
cald, intensifică seceta.Vânturile din N, NV suflă predominant în sezonul rece al anului, în
majoritatea timpului, cele mai frecvente vânturi în zonă sunt cele din S și SE.
Stația meteo din Bârlad, a mai semnalat că, în zonă, este vestit frigul pe care îl aduce
crivățul.Aceste vânturi sunt uneori însoțite de vârtejuri (sau iarna de vârtejuri cu zăpadă) și au
o influență negativă asupra plantelor de cultură.

2.2 Resursele naturale

Resursele pe care se bazează potențialul economic al comunei sunt numai resurse
proprii (terenuri arabile, pășunile, fânețele, pădurile, produsele animaliere și vegetale).
 Resursele de sol-se observă separarea a numeroase categorii detaliate de sol, care se
deosebesc distinct prin proprietățile lor, capacitate productivă și măsurile de menținere și
sporire a fertilității.Pe teritoriul comunei se găsesc soluri din categoria solurilor cu potențial
ridicat de fertilitate.Acestea sunt reprezentate de :preluvosoluri incluse în clasa Luvisolurilor
și aluviosoluri incluse în clasa Protisolurilor.
Fondul forestier-reprezintă în primul rând o valoare ecologică, iar în al doilea rând
constituie o valoare economică, prin masă lemnoasă ce poate fi exploatată.Pădurea are un rol
important în reglarea și menținerea echilibrului ecologic pe mari suprafețe.Suprafața ocupată
a comunei Perieni este de 489 ha.

2.3 Hidrografia
Apele de suprafață-Teritoriul comunei aparține bazinului hidrografic, al râului
Bârlad.Comuna Perieni nu are o rețea hidrografică bogată.Există un pârâu neînsemnat
denumit „Valea Seacă” care este un afluent al râului Bârlad.Regimul acestui curs de apă
torențial, caracterizat prin variații de debite și nivele prin scurgerea apei de primăvară și vară
de pe versanți.Pe cursul acestui pârau, se află acumularea Valea Seacă, care este o acumulare,
nepermanentă,aflată în administrația Sistemului de Gospodărire al Apelor Vaslui.
Apele subterane sunt strâns dependente de condițiile geologice și fizico-geografice ale
Podișului Central Moldovenesc și folosite în mare măsură pentru alimentarea populației și în
scopuri economice.
Apele subterane sunt legate direct de structura geologică,fiind cantonate în depozitele
nisipoase la adâncimi variabile în funcție de apariția intercalațiilor impermeabile argiloase.În
vatra satului, apa subterană se gasește la adâncimi ce variază între 5 și 30 m.

2.4 Aspecte privind vegetația din cadrul zonei studiate

Din punct de vedere al formațiunii vegetale, teritoriul comunei se încadrează
silvostepei.Specificul silvostepei de aici constă în bogăția elementelor termofile în alcătuirea
pâlcurilor de pădure și procentul ridicat de specii pontice întâlnite.
Predomină gorunul și stejarul, fagul este sporadic, iar speciile termofile (arțarul
tătărăsc, ulmul de câmp, mojdreanul) se întâlnesc spre ramura estică, în timp ce spre ramura
sudică se găsesc din ce în ce mai frecvent stejarul brumăriu și pufos.
În părțile mai înalte sau mai umbrite apar sporadic și carpenul, paltinul ori fagul.
Pajiștile
 Zona este ocupată cu precădere de pajiști silvostepice.Toate aceste pajiști ocupă
pantele foarte erodate, cu numeroase alunecări de teren sau chiar cu ochiuri de marne;
pășunatul excesiv, călcatul intensiv, lipsa oricăror măsuri de întreținere au agravat starea
fondului pastoral, ajuns adesea la limita inferioară a productivității.

2.5 Geologia și geomorfologia zonei

Colinele Tutovei au ca trăsătură esențială predominarea interfluviilor înguste, alungite
pe zeci de km, separate de văi paralele cu versanți abrupți și o dinamică foarte
activă( I.Hârjoabă, 1980).
Formațiunile geologice de suprafață aparțin sarmațianului superior și pliocenului,
primele fiind prezente spre baza versanților din nordul Colinelor Tutovei.Dezvoltarea cea mai
largă o au sedimentele meoțiene, cu o grosime de peste 300 m., formate dintr-un complex
monoton de: nisipuri, nisip-argilos, argile și marne care încep de la bază printr-un orizont de
cinerite andezitice constituit din bancuri cu grosimi de maxim 10-20 m în estul Colinelor
Tutovei și 70-80 m, la vest, spre valea Siretului.
În extremitatea de sud a Colinelor Tutovei, peste meoțian, s-au așternut și depozite
nisipoase din dacian și ponțian, iar pe culmile interfluviale de aici se întâlnesc și paturi întinse
de prundișuri de proveniență carpatică, acoperite de luturi loessoide de 20-100 m.
Orientarea generală a Văii Țarinei este de direcția NV-SE, versanții având lungimi
cuprinse între 500-1000 m., cu pante de 12-15 % .Altitudinea cea mai mare este de 312 m. în
partea de NV a bazinului, iar în partea de S, pe versantul de vale, cele mai mici, de 120-130
m.

Tipurile principale de sol din zona cercetărilor

Dintre solurile zonale, cea mai mare răspandire o are cernoziomul cambic cu diferite
grade de erodare.Urmează în ordine cernoziomul argilo-iluvial și solul cenușiu.Acestora li se
asociază unele soluri hidromorfe(lăcoviște, soluri gleice), regosoluri, iar pe lunci soluri argilo-
iluvial și solul roșu cenușiu.Acestora li se mai adaugă unele soluri hidromorfe(lăcoviște,
soluri gleice), regosoluri, iar pe lunci soluri argilo-iluviale.
Cernoziomul cambic este format pe depozite cuaternare, cu textură mijlocie.La acest
tip de sol, levigarea este mai accentuată, CaCO3 fiind spălat la adâncimi mai mari (sub 120
cm ), având loc o debazificare a complexului coloidal însoțită de migrarea particulelor de
argilă cu formare de pelicule pe suprafața elementelor structurale la nivelul orizontului Bt.
Solurile cenușii s-au format pe depozite ușoare, în condiții de relief fărmițat și a unei
vegetații predominant lemnoase.Principalele profile de sol sunt prezentate în cele ce urmează:

Profilul numarul 1-Cernoziom cambic tipic

Relief:versant cu panta 18 %, expoziție vestică, altitudine 180 m.
Roca parentală:depozite loessoide, cu adâncimea apei freatice la mai mult de 5 m.
Caractere morfologice:
-0-26 cm-culoare brun negricioasă în stare umedă, textură lutoasă, structurat, poros, afânat.
-25-45 cm-culoare brun negricioasa în stare umedă textură lutoasă, structura glomerulara,
poros, compactat slab.
-45-63 cm-culoare brună în stare umedă, textură poliedrică subangulară, compactat slab,
porozitate medie.
-63-100 cm-culoare brun gălbuie în stare umeda, textură lutoasă cu pete ruginii, structura
poliedrica, dezvoltat bine, compact moderat, pori fini.
-peste 100 cm-culoare gălbuie albicioasă în stare umeda, textură lutoasă, astructurat, moderat
compact, fin poros, face efervescență puternică cu HCl.

Profilul nr 2. Cernoziom cambic,moderat erodat

Relief:versant cu panta de până la 15 %, expoziție estică.În aceasta zonă, există eroziune de
suprafață.
Material parental:luturi, adâncimea apei freatice în jur de 5 m.
Caractere morfologice
-0-21 cm=culoare brun cenușiu închisă în stare umedă, textură lutoasă, structură distrusă,
afânat mijlociu poros.
-21-38 cm-culoare brună, în stare umedă, textură lutoasă, structură poliedrică subangulară,
compactat slab, porozitate medie.
-38-80 cm-culoare brun gălbuie în stare umeda, textura lutoasa, structură poliedric angulară,
moderat compact, porozitate medie.
-peste 80 cm culoare brun gălbuie murdară în stare umedă,textură lutoasă, astructurat,
compactat slab, porozitate medie.
 Profilul numarul 3 Sol cenusiu(tipic)
Relief:zona de deal, versant 5-10 % expoziție estică
Roca parentală:luturi carbonate, adâncimea apei freatice situată la peste 5 m.
Caractere morfologice:
-0-30-cm-culoare brun cenușie în stare umedă textură luto-nisipoasă, structură afanată,
porozitate destul de mare.
-30-53 cm-culoare brună în stare umedă, textură luto-nisipoasă, structură poliedric
subangulară, compact slab, porozitate ridicata.
-53-80 cm-culoare brun slab gălbuie în stare umedă, textură lutoasă, structură prismatică,
moderat compact.
-peste 80 cm-culoare galben muradar în stare umedă, textură luto-nisipoasă, structurat,
compact slab, poros.

2.6 Aspecte privind fenomenul de eroziune al soului

Studiile privind eroziunea solului prezintă o deosebită importanță deoarece participă la
degradarea mediului înconjurător prin poluarea ridicată, a solului și a apei ca urmare a
practicilor agricole (substanțe fertilizante, pesticide).
Principalele procese care contribuie la apariția eroziunii solului pe versanții agricoli
sunt: desprinderea, transportul, depunerea particulelor de sol sub influența picăturilor de
ploaie.
Factorii determinanți ai eroziunii sunt:
1.relieful (panta versantului, forma acestuia, lungimea acestuia, expoziția dar și suprafața);
2.precipitațiile prin modul de repartiție al acestora și mai ales prin caracterul torențial al
ploilor, depind în cea mai mare masură, volumul eroziunii și cel al scurgerilor.
3.vegetația-reprezintă unul din factorii principali care influențeaza eroziunea solului prin
acțiunea de interceptare a picăturilor de ploaie și prin creșterea capacității de infiltrare a
solului datorită sistemului radicular bine dezvoltat.
4.solul și roca mamă prezintă la rândul lor importanță în fenomenul de eroziune prin însușirile
sale (structură, textură, compoziție chimică).
5.factorul uman prin distrugerea pădurilor, desțelenirea terenurilor, pașunatul excesiv și
nerațional ca și folosirea unei agrotehnici gresite.

Organizarea antierozională a terenului care constă în câteva aspecte:

-introducerea sistemelor antierozionale;
-creearea unor sole corespunzătoare, ca dimenisuni și formă;
-mecanizarea lucrărilor;
-amplasarea corespunzătoare a solelor în funcție de expoziție, sol și fertilitate;
-folosirea unei agrotehnici care să asigure combaterea și prevenirea eroziunii solului;
-stabilirea unor asolamente și o rotație a culturilor adecvate pe terenurile în pantă.

2.8 Caracterizarea climatică a anilor în care s-au efectuat experiențele

Din punct de vedere climatic, anii în care s-au efectuat experiențele au fost diferiți
între ei, dar au prezentat abateri și față de „normala zonei” sub raport termic și pluviometric.
Caracterizarea climatică, poate fi sintetizată în felul următor:

Anul agricol 2014/2015

Toamna anului 2014 nu a fost bogată în precipitații, dar cei aproape 71 mm de
precipitații căzute în Septembrie, au însemnat condiții destul de bune pentru înființarea
culturii de grâu.
Precipitațiile din timpul iernii au fost aproape inexistente, aproximativ 2,0 mm în luna
Ianuarie și 13 mm în luna Februarie, pe fondul unor temperaturi foarte ridicate comparativ cu
media lunară multianuală iar grâul a pornit foarte timpuriu în vegetație și a consumat rezerva
de apă din toamnă.Deși media lunară a precipitațiilor din lunile Mai, Iunie, este peste media
multianuală, grâul a suferit de secetă o perioadă lungă, deoarece în Mai, precipitațiile au căzut
în prima jumătate a lunii iar în iunie, în a doua jumătate a lunii, respectiv în ultimele zile ale
lunii.

Anul agricol 2015/2016

Deși favorabil, a fost secetă la pregătirea patului germinativ și în corelație cu deficitul
termic de după semănat, a determinat răsărirea neuniformă a plantelor.
Un alt factor limitativ l-a constituit atacul bolilor foliare.În timpul iernii n-au fost
pierderi de plante la unitatea de suprafață deoarece în momentul înregistrării temperaturilor
scăzute, solul era acoperit cu un strat de zăpadă de aproximativ 6 cm.

Anul agricol 2016/2017

 Concluzii asupra cadrului natural

Zona studiată face parte din unitatea mare geomorfologică a Podișului Moldovenesc,
mediul pedogenetic specific Colinelor Tutovei se caracterizează printr-un relief deluros, de
podiș puternic fragmentat, cu altitudini cuprinse între 50-230 m, pante mari și cu alcătuire din
roci mai puțin rezistente la eroziune.
Clima din Podișul Bârladului este temperat continental de nuanță excesivă, cu veri
calde și secetoase și ierni friguroase.
Relieful, cu versanți lungi și de cele mai multe ori cu pante mari, creează condiții
optime declanșării și intensificării proceselor de eroziune dar imprimă și anumite caracteristici
climei, hidrografiei, vegetației și solurilor.
Solul este variat, cele mai răspandite fiind cernoziomurile cambice, soluri brune,
solurile cenușii și mai rar solurile gleice și lacoviștile, iar în lunci sunt prezente solurile
argilo-iluviale.