Suportul vital de bază (BLS)

Gesturile efectuate în primele minute de la BLS în urgenţele cardio-respiratorii

debutul urgenţei sunt de importanţă vitală La majoritatea adulţilor la care survine
pentru supravieţuirea victimei. BLS defineşte un SCR subit, nontraumatic, ECG evidenţiază
secvenţialitatea acestor gesturi, salvând FV. În cazul acestor pacienţi intervalul de timp
astgfel vieţi. BLS cuprinde: dintre debutul SCR şi defibrilare, este factorul
determinant al supravieţuirii. Rata supravieţuirii
 Recunoaşterea promptă şi intervenţia pacienţilor în SCR prin FV scade cu 7 – 10%
în caz de IMA şi AVC pentru a preveni cu fiecare minut care trece fără defibrilare.
stopul cardiac şi respirator După 12 minute de la debut, rata supravieţuirii
 Reanimarea respiratorie, în cazul este de doar 2 - 5%.
pacienţilor în stop respirator Spre deosebire de adult, de regulă, la
 Compresiunile toracice externe (CTE) copil stopul cardiac este secundar stopului
şi reanimarea respiratorie, în cazul respirator. În această situaţie, reanimarea
pacienţilor în SCR respiratorie este esenţială şi trebuie efectuat
 Efectuarea defibrilării, în cazul cel puţin 1 minut de RCP înainte de alertarea
pacienţilor cu fibrilaţie ventriculară (FV) sistemului medical de urgenţă.
sau tahicardie ventriculară (TV), cu
ajutorul unui defibrilator extern Recunoaşterea şi intervenţia în cazul
automat (AED) sindromului coronarian acut (SCA)
 Recunoaşterea obstrucţiei căilor Sindromul coronarian acut cuprinde:
aeriene superioare prin corp străin şi angina pectorală instabilă, IMA non-Q şi IMA
îndepărtarea acestuia cu supradenivelare ST. Statisticile mondiale
evidenţiază că aproximativ 50% din pacienţii
cu SCA decedează înainte de a ajunge la
Prin includerea utilizării AED în tehnica spital. Dintre pacienţii care ajung la spital, alţi
BLS, BLS-ul cuprinde primele 3 verigi din cele 25% vor deceda în cursul primului an. În cazul
4 ale lanţului supravieţuirii: anunţare precoce, a 17% din pacienţi, durerea determinată de
RCP, defibrilare precoce şi acces rapid la un ischemia miocardică este primul, ultimul şi
sistem medical de urgenţă. Fiecare verigă singurul simptom.
trebuie să fie bine implementată în cadrul unei Recunoaşterea precoce a SCA este
comunităţi; această abordare este în deosebit de importantă datorită noilor mijloace
concordanţă cu conceptul prin care de tratament (fibrinoliză, angioplastie
comunitatea este „unitatea de terapie intensivă percutană, by-pas aorto-coronarian), care au
coronariană primară”. îmbunătăţit semnificativ rata supravieţuirii şi
Intervenţia rapidă necesită calitatea vieţii acestor pacienţi şi care trebuie
recunoaşterea urgenţelor care necesită instituite în primele ore de la debutul
efectuarea promptă a BLS, cum ar fi simptomatologiei (Fig 1).
cardiopatia ischemică dureroasă, AVC,
obstrucţia acută a căilor respiratoriii superioare Recunoaşterea şi intervenţia în cazul
prin corp străin, stopul respirator şi SCR. accidentului vascular cerebral (AVC)
RCP precoce este cel mai bun AVC este o cauză majoră de deces
tratament pentru SCR până în momentul sau suferinţă cerebrală la adult. Până de
defibrilării şi începerii ALS. El previne trecerea curând, tratamentul era simptomatic sau
FV în asistolie, poate creşte eficacitatea adresat complicaţiilor AVC şi mai puţin orientat
defibrilării, contribuie la conservarea funcţiilor spre identificarea precoce şi tratarea evoluţiei
cardiace şi cerebrale şi ameliorează AVC în sine. În prezent, în cazul AVC ischemic
semnificativ şansele de supravieţuire. tratamentul fibrinolitic permite limitarea leziunii
Defibrilarea precoce este cel mai important neurologice şi îmbunătăţirea evoluţiei, ceea ce
factor al supravieţuirii în cazul unui adult în justifică includerea recunoaşterii precoce a
SCR. AVC în BLS (Tabelul 1, Fig 2).

1
 Algoritmul pentru SCA

Verificaţi starea de cunoştinţă

Evaluarea
iniţială

Evaluaţi căile respiratorii

Deschideţi CRS
Da
Semne de obstrucţie a CRS? folosind manevre
manuale, aspiraţi CRS
Nu dacă este cazul

Evaluaţi respiraţia

Da Consideraţi ventilaţia
Semne de respiraţie inadecvată?
cu presiune pozitivă
sau administrarea de
Nu O2

Evaluaţi pulsul

Începeţi CTE, ataşaţi

Verificaţi TA Nu Da AED/defibrilator
şi poziţia Pulsul este absent? manual şi urmaţi
pacientului
protocolul

 Luaţi anamneza şi
Anamneză
efectuaţi examenul fizic
şi examen
 Administraţi nitroglicerină
şi aspirină

Fig 1.

Tabelul 1.
Scala Cincinnati pentru AVC
Semn Normal Anormal
Paralizie facială Amândouă părţile feţei se mişcă în O parte a feţei nu se mişcă la fel de
(puneţi pacientul să arate dinţii sau mod egal bine ca şi partea cealaltă
să zâmbească
Căderea braţului Amândouă braţele se mişcă la fel Un braţ nu se mişcă sau un braţ
(pacientul, cu ochii închişi, trebuie sau nu se mişcă de loc este mai jos decât celălalt
să ţină braţele întinse în faţă pt 10
secunde
Vorbire anormală Pacientul foloseşte cuvintele corect Pacientul distorsionează cuvintele,
(puneţi pacientul să repete o foloseşte cuvinte greşite sau nu
propoziţie) poate să vorbească
Interpretare: dacă oricare din aceste semne este anormal, probabilitatea de AVC este de 72%.

2
 Algoritmul pentru AVC

Verificaţi starea de cunoştinţă

Evaluarea
iniţială

Evaluaţi căile respiratorii

Deschideţi CRS
Da
Semne de obstrucţie a CRS? folosind manevre
manuale, aspiraţi CRS
Nu dacă este cazul

Anamneza Evaluaţi respiraţia

şi
examenul
fizic
Da Consideraţi ventilaţia
Semne de respiraţie inadecvată?
cu presiune pozitivă
sau administrarea de
Nu O2

Evaluaţi circulaţia, pulsul şi TA

Scorul de Comă Galsgow
Deschiderea Cel mai bun Răspunsul
ochilor răspuns verbal
motor
4 - spontană 6 – la cerere 5 – coerent
Evaluare neurologică
Scala 3 – la cerere 5 – localizea- 4 – confuz,
 Timpul de la debutul ză la stimul dezordonat
Cincinnati dureros
simptomelor
pt AVC 2 – la stimul 4 – retrage 3 – fără sens
 GCS 1 - absentă 3 – flexie la 2 – zgomote
 Scala pt AVC durere
(decorticare)
2 – extensie 1 - absent
la durere
(decerebrare)
1 - absent

Fig 2.
Indicaţiile BLS Când SR este primar, inima şi plămânii pot
Stopul respirator (SR) continua oxigenarea sângelui timp de mai
Stopul respirator poate fi determinat de un multe minute, iar oxigenul va fi circulat în
număr mare de cauze care includ: continuare către creier şi alte organe vitale. În
 Submersia/înecul primele minute, aceşti pacienţi vor continua să
 AVC prezinte semne ale prezenţei circulaţiei. După
 Obstrucţia CRS prin corp străin instalarea SR sau când respiraţia devine
 Intoxicaţia cu fum inadecvată, eliberarea CRS şi reanimarea
 Epiglotita respiratorie sunt esenţiale pentru că menţin
 Supradozajul medicamentos oxigenarea şi pot preveni stopul cardiac.
 Electrocutarea
Stopul cardiac (SC)
 Sufocarea
În stopul cardiac, circulaţia se opreşte şi
 Traumatisme organele vitale sunt private de oxigen.
 IMA Eforturile respiratorii ineficiente „gasping”
 Coma, indiferent de etiologie. (respiraţie agonică) pot să apară precoce în

3
SC şi nu trebuie confundate cu respiraţiile
eficiente. SC poate fi însoţit de următoarele
ritmuri cardiace:
 Fibrilaţie ventriculară
 Tahicardie ventriculară fără puls (TV)
 Asistolie
 Activitate electrică fără puls (AEFP).
Utilizarea AED
FV şi TV se tratează cel mai eficient
prin defibrilare precoce. Utilizarea AED este
considerată, în prezent, ca făcând parte din
BLS. Ân cazul în care AED este disponibil,
secvenţa acţiunilor din cadrul BLS se
completează cu ataşarea acestuia şi
defibrilare.
Secvenţialitatea BLS: evaluare,
anunţarea sistemului de urgenţă, ABC-ul
resuscitării şi defibrilarea.Acest algoritm BLS
se aplică la victimele cu vârsta mai mare de 8
ani.
Algoritmul resuscitării
BLS constă dintr-o serie de gesturi
efectuate secvenţial:
 Evaluarea
 Susţinerea funcţiilor vitale
Fazele de evaluare din BLS sunt esenţiale.
Nici o victimă nu trebuie supusă manevrelor
RCP (poziţionare, deschiderea CR,
reanimarea respiratorie, CTE) dacă nu s-a
stabilit nevoia RCP printr-o evaluare corectă.
Fiecare etapă a ABC-ului RCP – airway
(căile respiratorii), breathing (respiraţia),
circulation (circulaţia) – începe cu o fază de
evaluare: evaluarea stării de cunoştinţă,
respiraţiei şi circulaţiei.
Evaluarea stării de cunoştinţă
După determinarea siguranţei locului,
salvatorul care ajunge la locul unde se găseşte
victima, trebuie să evalueze rapid orice leziune
şi să determine starea de cunoştinţă. Scuturaţi
cu blândeţe victima şi strigaţi „Cum vă simţiţi?”.
Dacă victima a suferit un traumatism la
nivelul capului sau gâtului sau dacă se
suspicionează un traumatism al gâtului, mişcaţi
victima numai dacă este absolut necesar.
Manevrarea incorectă poate provoca paralizia
victimei cu leziuni ale coloanei vertebrale sau
ale măduvei spinării.
Activarea sistemului medical de urgenţă
(SMU)
Activarea SMU se face telefonic. Persoana
care telefonează trebuie să furnizeze
următoarele informaţii:
1. locul unde s-a produs urgenţă (puncte
de reper)
2. numărul de telefon de unde sună
3. ce s-a întâmplat: IMA, accident rutie,
etc
4. numărul de persoane care au nevoie
de ajutor
5. starea victimei (victimelor)
6. ce ajutor primeşte victima (de exemplu
„se face RCP” sau „folosim AED”)
7. orice alte informaţii sunt cerute.
Căile respiratorii
Dacă victima este inconştientă, trebuie
să se determine dacă victima respiră adecvat.
Pentru a evalua respiraţia, victima trebuie să
fie în decubit dorsal, cu căile respiratorii
deschise.
Poziţionarea victimei
Pentru ca evaluarea şi eforturile de
resuscitare să fie eficiente, victima trebuie să
fie în decubit dorsal pe o suprafaţă plată şi
fermă. Dacă victima zace cu faţa în jos, ea
trebuie rostogolită ca un tot, astfel încât capul,
umerii şi toracele să se mişte simultan, fără
răsuciri. Capul şi gâtul trebuie să rămână în
acelaşi plan cu toracele, iar corpul trebuie
mişcat ca un tot. Victima care nu respiră
trebuie să fie pe spate, cu braţele pe lângă
corp.
Poziţia salvatorului
Salvatorul trebuie să fie lateral de
victimă, pregătit să efectueze atât reanimarea
respiratorie, cât şi CTE.
Deschiderea CRS
Când victima este inconştientă, tonusul
muscular scade şi limba şi epiglota obstrua
faringele. În cazul victimelor inconştiente, limba
este cea mai frecventă cauză de obstrucţie a
CRS. Pentru că limba este fixată pe maxilarul
inferior, deplasarea acestuia în faţă va
îndepărta limba şi va deschide CR.
Limba sau epiglota, sau amândouă pot
crea o obstrucţie când eforturile inspiratorii
spontane determină o presiune negativă în
4
CR; aceasta produce un mecanism de tip
valvă care poate obstrua intrarea în trahee.
Dacă nu există semne clare de
traumatism cranian sau a coloanei cervicale
aplicaţi manevra de hiperextensie a capului şi
ridicare a bărbiei, manevră care va fi descrisă
în cele ce urmează. Îndepărtaţi orice corp
străin sau resturi de vomismente de la nivelul
cavităţii bucale.
Cu ajutorul degetelor învelite cu o
bucată de material ştergeţi resturile lichide sau
semilichide de la acest nivel. Menţinând bărbia
în poziţia menţionată, îndepărtaţi cu ajutorul
indexului resturile solide din cavitatea bucală.
Manevra de hiperextensie a capului –
ridicarea bărbiei. Pentru a realiza hiperextensia
capului, plasaţi una dintre mâini pe fruntea
victimei şi exercitaţi o presiune fermă, cu
ajutorul palmei, astfel încât capul să fie
deplasat posterior.
În continuare plasaţi degetele de la
cealaltă mână la nivelul marginii inferioare a
mandibulei, în apropierea bărbiei. Ridicaţi
mandibula astfel încât să obţineţi apropierea
arcadelor dentare. Această manevră susţine
mandibula şi contribuie la hiperextensia
capului. Nu exercitaţi o presiune prea mare la
nivelul ţesuturilor moi de la nivelul mandibulei
pentru că astfel s-ar putea produce obstrucţia
căilor aeriene. Nu utilizaţi policele pentru
manevra de ridicare a bărbiei. Deschideţi gura
victimei pentru a favoriza respiraţia spontană şi
pentru a permite realizarea respiraţiei gură la
gură.
Subluxaţia mandibulei. Plasaţi câte o
mână de foecare parte a capului victimei, astfel
încât coatele să se sprijine pe suprafaţa pe
care se află întinsă victima. Prindeţi unghiurile
mandibulei şi riidcaţi cu ambele mâini. Dacă
orificiul bucal se închide prin apropierea
buzelor, îndepărtaţile cu ajutorul policelor.
Dacă este necesară respiraţia gură – la – gură
în timpul în care menţineţi mandibula în
această poziţie, obstruarea nărilor se poate
obţine prin comprimarea acestora cu ajutorul
obrazului. Această manevră este foarte
eficientă pentru eliberarea CRS, dar este
obositoare şi tehnic dificilă pentru cel care o
realizează.
Subluxaţia mandibulei, fără
hiperextensia capului este cea mai sigură
modalitate de eliberare a CRS la un pacient cu
suspiciune de traumatism al coloanei cervicale.
Menţineţi capul în poziţie fără a efectua mişcări
de extensie sau de lateralitate.
Respiraţia
Evaluarea: Verificaţi respiraţia.
Pentru evaluarea respiraţiei plasaţi-vă
urechea lângă gura şi nasul pacientului în timp
ce menţineţi căile aeriene libere. Apoi, cu
privirea îndreptată spre toracele pacientului,
urmăriţi mişcările de ridicare sau coborâre a
toracelui, ascultaţi dacă se aude expirul şi
încfercaţi să simţiţi fluxul de aer din timpul
expirului.
5
 Dacă nu se produc mişcări de ridicare
şi coborâre a toracelui sau expirul nu se
produce, atunci pacientul nu respiră. Această
evaluare nu trebuie să dureze mai mult de 10
secunde.
Majoritatea victimelor aflate în stop
cardiac sau respirator nu prezintă nici un fel de
semne de existenţă a respiraţiei. Totuşi, uneori,
victima poate prezenta mişcări respiratorii,
ineficiente. Unele victime fac eforturi mari dar
ineficiente şi prezintă semne ale obstrucţiei
CRS. În acest caz, eliberarea CRS poate
determina reluarea respiraţiei spontane
eficiente.
În unele situaţii victime care au CRS libere nu
efectuează decât mişcări respiartorii slabe,
ineficiente. Respiraţia agonică (gasping) este o
altă formă de respiraţie ineficientă care poate fi
observată în faza timpurie a stopului cardiac.
Absenţa respiraţiei sau ineficienţa acesteia
necesită intervenţia rapidă prin reanimarea
respiratorie. Dacă nu sunteţi sigur că respiraţia
victimei este eficientă, aplicaţi imediat măsurile
de reanimare respiratorie.
Dacă, după efectuarea RCP sau în cursul
acesteia, victima îşi reia respiraţia spontană şi
prezintă semne de reluare a circulaţiei
sanguine (puls, respiraţie normală, tuse,
mişcări), continuaţi să menţineţi CRS libere.
Plasaţi victima în poziţie de siguranţă dacă
victima continuă să-şi menţină respiraţia şi
circulaţia spontană.
Poziţia de siguranţă.
Este utilizată în cazul pacienţilor
inconştienţi dar care prezintă respiraţie
spontană şi semne de circulaţie sanguină.
Dacă o victimă inconştientă se află în decubit
dorsal şi respiră spontan, se poate produce4
obstrucţia CRS prin vomismente, mucozităţi,
deplasarea posterioară a limbii. Aceste
problelme pot fi eliminate prin plasarea victime
într-o poziţie care să-i permită ca lichidele să
se scurgă liber din cavitatea bucală.
Trebuie obţinut un compromis între poziţia
ideală necesară pentru menţinerea libertăţii
CRS şi poziţia optimă care să permită
supravegherea victimei în timp ce segmentele
corpului sunt plasate într-o poziţie apropiată de
cea fiziologică. Este utilizată o poziţie de
decubit lateral, uşor modificat, pentru a obţine
o mai bună stabilitate a victimei care permite
drenajul liber al lichidelor din cavitatea bucală
şi nu determină flexia laterală excesivă a
coloanei cervicale.
Există mai multe variante, fiecare cu avantajele
sale. Nici una dintre acestea nu este perfectă
pentru toate victimele. Când decideţi care
poziţie să utilizaţi, luaţi în considerare
următoarele 6 principii:
1. victima trebuie să fie într-o poziţie cât mai
apropiată de decubitul lateral adevărat, cu
capul plasat astfel încât să permită
drenarea liberă a lichidelor din cavitatea
bucală.
2. poziţia trebuie să fie stabilă
3. trebuie să evitaţi exercitarea de presiuni
asupra toracelui, care ar pute să
stânjenească respiraţia.
4. trecerea la/de la decubitul dorsal trebuie
să se facă uşor şi sigur, cu menajarea
coloanei vertebrale în cazurile cu
suspiciune de traumatism la acest nivel.
6
5. poziţia victimei să permită supravegherea
şi accesul la CRS
6. poziţia respectivă, în sine, să producă
leziuni victimei.
Este foarte important ca în cursul
mobilizării victimei pentru obţinerea poziţiei de
siguranţă să nu se producă leziuni
suplimentare. În cazul traumatismelor această
mobilizare se va efectua doar dacă nu se
poate obţine altfel eliberarea CRS, sau în
situaţia salvatorului unic dacă acesta trebuie
să lase pentru un anumit timp victima singură.
Dacă menţinerea poziţiei de siguranţă este
necesară peste 30 minute, pacientul va fi
plasat alternativ pe ambele părţi
Efectuarea respiraţiei artificiale
Când efectuaţi ventilaţia artificială,
trebuie să obţineţi expansionarea plămânilor
victimei la fiecare respiraţie.
Respiraţia gură – la – gură. Respiraţia
artificială gură – la – gură, este o modalitate
rapidă, eficientă, de ventilare a victimei şi
pentru furnizarea de oxigen acesteia. Aerul
expirat conţine oxigen în cantitate suficientă
pentru a suplini necesarul victimei.
Pentru a efectua acest tip de
respiraţie menţineţi permeabilitatea CRS,
pensaţi nasul, şi aplicaţi gura peste gura
pacientului. Plasaţi una dintre palme pe fruntea
victimei, iar cu policele şi indexul aceleiaşi
mâini pensaţi nasul. Pensarea împiedică
scurgerea aerului prin orificiile nazale. Inspiraţi
profund şi aplicaţi gura peste cea a victimei
astfel încât să nu fie posibilă scurgerea aerului
pe lângă buze. Efectuaţi respiraţiile încet,
acordând peste 2 secunde fiecărei respiraţii şi
asigurâdu-vă că toracele se ridică la fiecare
respiraţie. Va trebui să efectuaţi aproximativ 10
– 12 respiraţii / minut (1 respiraţie la fiecare 4 –
5 secunde), dacă este necesară numai
ventilaţia artificială.
Numărul respiraţiilor care se
efectuează variază în diferite zone ale lumii şi
nu există date suficiente care să demonstreze
superioritatea uneia sau alteia dintre abordări.
În Statele Unite se efectuează 2 respiraţii, în
timp ce în Europa, Australia şi Noua Zeelandă
se efctuează 5 respiraţii pentru a iniţia
resuscitarea. Fiecare abordare îşi are
avantajele ei. Efectuarea unui număr mai mic
de respiraţii la început permite evaluarea mai
precoce a circulaţiei şi începerea rapidă a
manevrelor de susţinere a acesteia, precum şi
ataşarea rapidă a defibrilatorului (deci şi a
defibrilării). Efectuarea unui număr mai mare
de respiraţii permite corectarea hipoxiei şi
hipercarbiei. Deci recomandarea generală este
de a se efectua 2 – 5 respiraţii la debutul RCP.
Deseori, în cursul respiraţiei gură – la
gură, se poate produce pătrunderea aerului la
nivelul stomacului, ceea ce poate determina
complicaţii redutabile cum ar fi:
 regurgitarea conţinutului gastric
 aspirarea conţinutului gastric
 pneumonia
De asemenea prin creşterea presiunii
intragastrice se produce ascensionarea
diafragmului, ceea ce determină limitarea
inflaţiei pulmonare, reducând astfel complianţa
sistemului respirator. Inflaţia gastrică apare
atunci când presiunea din esofag depăşeşte
presiunea la care se deschide sfincterul
esofagian inferior, permiţând pătrunderea
7
aerului în stomac în cursul ventilaţiei artificiale.
În timpul stopului cardiac posibilitatea inflaţiei
gastrice creşte datorită relaxării sfincterului
esofagian inferior. Alţi factori care favorizează
pătrunderea aerului la nivel gastric sunt: timpul
inspirator redus, volumul inspirator crescut şi
creşterea presiunii la nivelul căilor respiratorii.
Protocoalele mai vechi recomandau
asigurarea unui volum inspirator de 800 ml
până la 1200 ml, administrat pe parcursul a 1-2
secunde. Pentru evitarea inflaţiei gastrice, un
volum inspirator mai redus ar fi mai sigur, dar
şi ineficient în asigurarea oxigenării adecvate,
cu excepţia situaţiilor în care este posibilă
suplimentarea cantităţii de oxigen furnizate, cu
ajutorul unei măşti faciale.
Pentru a reduce riscul inflaţiei gastrice în
cursul respiraţiei gură – la – gură efectuaţi
respiraţii scurte, cu adaptarea volumului
inspirator astfel încât acesta să fie la valoarea
cea mai mică care determină ridicarea
toracelui la fiecare respiraţie. La majoritatea
adulţilor, acest volum este de aproximativ
10ml/kg (aproximativ 700 – 1000 ml) şi trebuie
administrat în cursul a 2 secunde. Aceste
recomandări au fost făcute pentru a reduce
riscul major al inflaţiei gastrice, în timp ce se
asigură o saturaţie în oxigen adecvată a
sângelui arterial pe parcursul SCR.
Dacă efectuaţi un inspir profund înaintea
fiecărei insuflări, veţi realiza îmbunătăţirea
conţinutului în oxigen a aerului pe care îl
expiraţi, furnizând astfel o cantitate mai mare
de oxigen victimei. Ventilaţia artificială este
adecvată dacă toracele se ridică şi coboară în
timpul fiecărei respiraţii şi dacă simţiţi şi auziţi
aerul expirat de victimă. Când este posibil
continuaţi să asiguraţi permeabilitatea CRS şi
între insuflări, pentru a permite un expir
eficient.
Dacă primele încercări de ventilare a unui
pacient eşuează, repoziţionaţi capul acestuia şi
încercaţi din nou. Poziţionarea incorectă a
capului şi bărbiei este cauza cea mai frecventă
a insuccesului ventilării. Dacă nici după
repoziţionare nu se poate realiza ventilarea
victimei, salvatorul trebuie să continue cu
manevrele de extragere a corpilor străini din
CRS.
Respiraţia gură – la – nas. Este
recomandată atunci când este imposibilă
ventilarea victimei prin cavitatea bucală, gura
acesteia nu poate fi deschisă (trismus), există
leziuni semnifixcative la acest nivel, sau nu se
poate realiza o plasare corectă pentru
realizarea respiraţiei gură – la – gură.
Respiraţia gură – la – nas poate fi metoda cea
mai bună pentru ventilarea unei victime salvate
de la înec. În timp ce mâinile salvatorului susţin
capul şi umerii victimei, se poate începe
ventilarea de îndată ce capul victimei a ieşit de
sub nivelul apei.
Pentru a efectua respiraţie gură – la – nas
efectuaţi hiperextensia capului cu una dintre
mâini plasată pe fruntea victimei, în timp ce cu
cealaltă se va ridica mandibula până când
orificiul bucal se închide. Efectuaţi un inspir
profund, acoperiţi cu gura orificiile nazale ale
victimei şi expiraţi prin acestea, apoi eliberaţi
narinele pentru a permite expirul pasiv. Uneori
este necesară şi deschiderea gurii pentru a
permite expirul pasiv; acest gest este important
în special în situaţia obstrucţiei parţiale nazale.
Respiraţia gură – la – stomă.
Traheostomia este o cale de respiraţie
permanentă practicată în regiunea anterioară a
gâtului. Când o persoană cu traheostomie
necesită respiraţie artificială, trebuie efectuată
respiraţia gură – la – stomă. Plasaţi-vă gura în
jurul orificiului de traheostomie, expiraţi în
aceasta şi apoi eliberaţi orificiul pentru a
permite expirul pasiv.
La nivelul traheostomei poate exista o
canulă traheală care trebuie să fie permeabilă
pentru a permite atât respiraţia spontană cât şi
cea artificială. Dacă această canulă este
obstruată, ea trebuie curăţată sau înlocuită.
Dacă există un reflux al aerului pe care îl
insuflaţi, la nivelul nasului sau gurii pacientului,
obstruaţi-le cu ajutorul unei măşti faciale
potrivite. Acest reflux poate fi evitat dacă
efectuaţi respiraţia artificială prin intermediul
unei canule traheale prevăzute cu balonaş
gonflabil.
Respiraţia gură – la – stomă.
Traheostomia este o cale de respiraţie
permanentă practicată în regiunea anterioară a
gâtului. Când o persoană cu traheostomie
necesită respiraţie artificială, trebuie efectuată
respiraţia gură -–la – stomă. Plasaţi-vă gura în
jurul orificiului de traheostomie, expiraţi în
aceasta şi apoi eliberaţi orificiul pentru a
permite expirul pasiv.
La nivelul traheostomei poate exista o
canulă traheală care trebuie să fie permeabilă
pentru a permite atât respiraţia spontană cât şi
cea artificială. Dacă această canulă este
obstruată, ea trebuie curăţată sau înlocuită.
Dacă există un reflux al aerului pe care îl
insuflaţi, la nivelul nasului sau gurii pacientului,
obstruaţi-le cu ajutorul unei măşti faciale
potrivite. Acest reflux poate fi evitat dacă
efectuaţi respiraţia artificială prin intermediul
unei canule traheale prevăzute cu balonaş
gonflabil.
Respiraţia gură – la – mijloc de protecţie. Unii
salvatori preferă să utilizeze un mijloc de
protecţie în cursul efectuării respiraţiei
artificiale gură – la – gură. Utilizarea acestor
mijloace de protecţie trenuie încurajată în cazul
8
în care salvatorul va efectua respiraţia
artificială la persoane necunoscute. Există
două mari categorii de mijloace de protecţie:
dispozitivele gură – la – mască şi măştile
faciale. Dispozitivele gură - la - mască prezintă
o valvă unidirecţională care nu permite
pătrunderea aerului exhalat de victimă în gura
salvatorului. Măştile faciale nu au această
valvă iar aerul exhalat trece prin spaţiul dintre
mască şi faţa victimei. Mijloacele de protecţie
nu trebuie să opună rezistenţă fluxului de aer
pentru a permite o ventilare optimă.
Respiraţia cu ajutorul măştii faciale.
Spre deosebire de dispozitivele gură – la –
mască, măştile faciale sunt reprezentate doar
de o folie de plastic sau silicon care separă
salvatorul de victimă. Deschizătura din masca
facială este plasată în dreptul gurii victimei. La
anumite modele există şi un scurt tub de
plastic (1,5-2 cm), care se va plasa în cavitatea
bucală a victimei deasupra limbii. Pensaţi
nasul victimei şi aplicaţi gura la nivelul
orificiului din masca facială, în timp ce
menţineţi hiperextensia capului şi ridicarea
bărbiei sau subluxaţia mandibulei. Efectuaţi
respiraţii lente ( de câte 2 secunde) prin
intermediul valvei unidirecţionale sau a filtrului
de aer existent în orificiul măştii, permiţănd
aerului expirat să treacă între mască şi faţa
pacientului.
Masca facială trebuie să rămână pe
faţa victimei pe tot parcursul RCP. Dacă
pacientul prezintă vărsături în timpul
resuscitării, întoarceţi imediat capul acestuia
lateral, îndepărtaţi masca facială şi eliberaţi
căile respiratorii. Apropierea de faţa victimei
precum şi posibilitatea de contaminare sunt
dezavantajele utilizării măştii faciale. În plus,
eficacitatea măştilor faciale nu a fost
demonstrată. Din aceste considerente cadrele
medicale şi salvatorii cu experienţă vor utiliza
de preferinţă alte mijloace de protecţie.
Volumul inspirator şi timpii respiratori
vor fi aceiaşi ca şi în cazul în care nu se
utilizează aceste mijloace de protecţie.
Respiraţia gură – la – mască. Este
utilizată o mască transparentă cu sau fără
valvă unidirecţională. Anumite măşti permite
administrarea suplimentară de oxigen.
Respiraţia gură – la – mască este mai
eficientă deoarece permite salvatorului să-şi
folosească ambele mâini pentru a etanşa
masca la faţa victimei. Există două posibilităţi
de a utiliza această mască:
 în cadrul primei metode, salvatorul se
plasează deasupra capului victimei
(metoda cefalică). Această metodă poate fi
utilizată de un salvator în cazul unei
victime în stop respirator (dar nu şi stop
cardiac), sau de 2 salvatori în cursul RCP.
Această metodă presupune şi efectuarea
subluxaţiei mandibulare şi are avantajul că
salvatorul se află cu faţa la toracele
victimei, ceea ce îi permite să urmărească
mişcările acestuia.
 cea de-a doua metodă (metoda laterală)
presupune plasarea laterală a salvatorului
faţă de victimă şi efectuarea de către
acesta a manevrei de hiperextensie a
capului – ridicarea bărbiei. Această
metodă este ideală pentru RCP efectuată
de un singur salvator, deoarece acesta nu
trebuie să-şi schimbe poziţia pentru a
efectua respiraţia artificială şi
compresiunile toracice.
Tehnica cefalică.
Plasaţi-vă deasupra capului victimei şi
urmaţi următorii paşi:
 aplicaţi masca pe faţa victimei, folosind
drept ghid puntea nazală a acesteia.
 plasaţi policele şi eminenţa tenară de-a
lungul marginii laterale a măştii
 plasaţi indexul de la ambele mâini sub
marginea mandibulei şi ridicaţi-o către
mască, în timp ce efectuaţi hiperextensia
capului. Plasaţi celelalte degete sub
unghiul mandibular.
 în timp ce ridicaţi mandibula, apăsaţi
masca cu ajutorul policelor şi al
eminenţelor tenare pentru a obţine o mai
bună etanşare
 efectuaţi respiraţii lente (2 secunde) în
timp ce urmăriţi ridicarea toracelui.
O variantă a acestei metode este de a utiliza
policele şi indexul de la fiecare mână pentru a
realiza etanşarea măştii la faţa victimei.
Celelalte degete sunt utilizate pentru a efectua
subluxaţia mandibulei şi hiperextensia gâtului.
În ambele variante ale metodei cefalice,
salvatorul îşi poate folosi ambele mâini pentru
etanşarea măştii la faţa victimei şi eliberarea
CRS. La victimele cu suspiciune de lewziune a
coloanei cervicale nu se efectuează
hiperextensia capului.
Metoda laterală.
Plasaţi-vă lângă capul victimei pentru a
putea efectua atât respiraţia artificială cât şi
compresiunile toracice:
 aplicaţi masca pe faţa victimei, folosind
drept ghid puntea nazală a acesteia
 etanşaţi masca prin plasarea unei mâini
aproape de fruntea pacientului, cu indexul
şi policele mâinii respective de-a lungul
marginii superioare a măştii, iar policele de
la cealată mână de-a lungul marginii
inferioare a măştii.
 plasaţi celelalte degete ale mâinii, situate
în partea inferioară, la nivelul mandibulei şi
9
 în timp ce efectuaţi hiperextensia capului –
ridicarea bărbiei, exercitaţi o presiune
fermă asupra mandibulei.
 etanşaţi masca pe faţa victimei
 efectuaţi respiraţii lente în timp ce urmăriţi
ridicarea toracelui.
În cursul RCP cu 2 salvatori masca poate fi
utilizată în mai multe feluri. Metoda trebuie
aleasă în funcţie de materialul disponibil şi de
experienţa salvatorului. Dispozitivele
orofaringiene şi aplicarea unei presiuni asupra
cartilajului cricoid pot fi utilizate în cursul
respiraţiei gură – la – mască.
Dacă nu avem la îndemână o sursă de
oxigen volumul inspirator şi timpii respiratori
vor fi aceiaşi cu cei de la respiraţia gură – la –
gură. Dacă se administrează oxigen
suplimentar este recomandată reducerea
volumului inspirator până la 6 – 7 ml/kg sau
400 – 600 ml administraţi pe parcursul a 1-2
secunde. Volumele inspiratorii mai mici sunt
eficiente pentru menţinerea unei saturaţii în
oxigen adecvate a sângelui arterial, dar nu
permite realizarea normocarbiei. În acelaşi
timp aceste volume mici scad riscul inflaţiei
gastrice şi a complicaţiilor acesteia.
Presiunea cricoidiană.
Această manevră realizează deplasarea
posterioară a traheei, comprimând esofagul pe
coloana cervicală în cursul respiraţiei artificiale.
Presiunea cricoidiană este eficientă în
prevenirea inflaţiei gastrice, reducnd riscul
regurgitării şi aspirării. Trebuie aplicată doar la
victime inconştiente.
Utilizarea corectă a acestei metode presupune
existenţa unui salvator suăplimentar care să
efectueze această presiune pe tot parcursul
respiraţiei artificiale. În cosecinţăp acestă
metodă va fi folosită doar de cadrele medicale
când există o persoană suplimentară. Tehnica
efectuării este următoarea:
 localizaţi cartilajul cricoid cu ajutorul
indexului
 deplasaţi-vă cu iondexul spre marginea
inferioară a cartilajului şi identificaţi primul
inel traheal de sub acesta.
 cu ajutorul indexului şi policelui aplicaţi o
presiune fermă la nivelul cartilajului.
Este de preferat ca presiunea exercitată să fie
mai mică decât mare, mai ales la copii.
Respiraţia artificială fără compresuni
toracice
Efectuaţi 2 respiraţii lente pe parcursul
a 2 secunde fiecare, permiţând expirul între
două insuflări. Astfel se poate evita inflaţia
gastrică, regurgitarea şi aspirarea. În cazul
stopului respirator, când nu este necesară
efectuarea compresiunilor toracice, efectuaţi
10 – 12 reswpiraţii/minut (1 respiraţie la fiecare
4-5 secunde). Verificaţi continuu la intervale de
câteva minute, dacă pacientul mai prezintă
semne ale existenţei circulaţiei.
Circulaţia
Evaluarea: verificarea semnelor
circulatorii
Încă de la primele algoritmuri elaborate
în 1968, verficarea pulsului era considerată
metoda de aur pentru a afla dacă inima mai
bate. În algoritmul RCP, absenţa pulsului indică
stopul cardiac şi necesitatea efectuării
compresiilor toracice. În prezent absenţa
pulsului indică necesitatea conectării unui
defibrilator. Studii efectuate în ultima vreme au
demonstrat că utilizarea pulsului ca test
diagnostic pentru stopul cardiac este extrem
de limitată atât ca acurateţe, sensibilitate cât şi
specificitate.
Evaluarea semnelor care identifică
prezenţa circulaţiei constă în verificarea
pulsului concomitent cu evaluarea respiraţiei,
prezenţa tusei sau a mişcărilor victimei. În
practică evaluarea semnelor care arată
prezenţa circulaţiei se efectueză astfel:
 se efectuează câteva respiraţii la o victimă
inconştientă care nu răspunde la stimuli
 căutarea semnelor care atestă prezenţa
circulaţiei, în paralel cu verificarea pulsului:
a. cu urechea plasată lângă gura şi
nasul victimei priviţi, ascultaţi,
simţiţi, urmărind semne ale
respiraţiei normale sau tuse
b. verificaţi rapid dacă victima se
mişcă
 dacă victima nu respiră normal, nu tuşeşte,
sau nu se mişcă, începeţi imediat
compresiunile toracice
10
Această evaluare nu trebuie să dureze mai
mult de 10 secunde. Dacă nu sunteţi sigur că
există puls, începeţi imediat compresiunile
toracice. La victimele peste 1 an, pentru
verificarea pulsului este preferată artera
carotidă, iar ca alternativă, artera femurală. La
acest nivel pulsul persistă chiar şi atunci când
hipotensiunea sau perfuzia diminuată
determină dispariţia pulsului periferic. Pentru
localizarea arterei carotide menţineţi capul în
hiperextensie, cu o mână plasată pe fruntea
victimei, în timp ce cu cealată localizaţi traheea
(utilizând 2-3 degete).
Plasaţi aceste degete în spaţiul dintre trahee şi
muşchii laterali ai gâtului, unde poate fi palpată
artera carotidă. Presiunea pe care o aplicaţi la
acest nivel trebuie să fie minimă pentru a nu
comprima artera. De obicei este mai uşor de
palpat artera de aceeşi parte a gâtului cu
salvatorul.
Efectuaţi compresiuni toracice.
Compresiunil toracice reprezintă
aplicarea unei presiuni ritmice, secvenţiale,
asupra jumătăţii inferioare a sternului. Aceste
compresiuni determină flux sanguin prin
creşterea presiunii intratoracice sau
comprimând direct inima. Asigurarea circulaţiei
sângelui prin plămân, asociată cu o ventilaţie
artificială eficientă vor furniza creierului şi
organelor vitale oxigenul necesar până la
momemntul realizării defibrilării. Studiile
efectuate susţin necesitatea unei frecvenţe a
compresinilor mai mare de 80 / min pentru a se
asigura un flux sanguin adecvat pe parcursul
resuscitării. Din aceste considerente fercvenţa
recomandată este de 100/min. Frecvenţa
compresiunilor se referă la viteza efectuării şi
nu la numărul compresiunilor efectiv realizate
în cursul unui minut. În cazul unui salvator unic
numărul compresiunilor efectuate pe parcursul
a 1 min, cu o frecvenţă de 100/min, va fi mai
mic de 100 deoarece acesta trebuie să
efectueze şi respiraţia artificială. Numărul
efectiv al compresiunilor toracice depinde de
acurateţea efectuării acestora precum şi de
timpul necesar eliberării CRS şi efectuării
respiraţiei artificiale.
Algoritmurile BLS precedente
recomandau un raport de 15 compresiuni la 2
respiraţii în cazul unui singur salvator şi de 5
compresiuni la 1 respiraţie în aczul a 2
salvatori. Raportul de 15:2 permite efectuarea
unui număr mai mare de compresiuni pe
parcursul unui minut decât raportul 5:1 (64 faţă
de 50). S-a demonstrat că adulţii aflaţi în SCR
pot fi salvaţi mai uşor dacă se efectuează un
număr mai mare de compresiuni, chiar dacă
victimele vor primi un număr mai redus de
ventilaţii. Calitatea respiraţiei artificiale şi a
compresiunilor nu este afectată de raportul
menţionat.
În cursul stopului cardiac, presiunea de
perfuzie coronariană creşte odată cu creşterea
performanţei compresiunilor toracice. Această
presiune este mai mare după 15 compresiuni
succesive decât după 5. De aceea, după
fiecare pauză pentru ventilare, trebuie
efectuate câteva compresiuni înainte ca să se
atingă nivelele presionale de dinainte de
pauză. Din aceste considerente se recomandă
ca raportul de 15:2 să fie menţinut atât în RCP
cu salvator unic, cât şi în cazul RCP cu 2
salvatori. Se fac în continuare cercetări pentru
a se stabili dacă creşterea în continuare a
acestui raport poate îmbunătăţi eficienţa RCP.
Odată ce calea respiratorie a fost asigurată
(sondă de intubaţie orotraheală, etc.)
compresiunile şi respiraţiile pot fi efectuate în
paralel, cu un raport de 5:1.
În practică există tendinţa ca frecvenţa
cu care se efectuează compresiunile să fie mai
mică de 100. Din acest motiv pot fi utile diferite
sisteme audio care să faciliteze menţinerea
ritmului adecvat în cursul RCP.
Victima trebuie să fie întinsă în decubit
dorsal pe o suprafaţă rigidă pentru a eficientiza
compresiunile toracice şi a creşte fluxul
sanguin cerebral. Când capul este situat pe un
plan mai elevat decât cel al cordului, fluxul
sanguin cerebral se reduce. Dacă victima nu
poate fi deplasată din pat, plasaţi sub ea o
scândură, pentru a creşte eficienţa
compresiunilor.
11
 Tehnica compresiunilor:
1. plasaţi-vă degetele la nivelul rebordului
costal
2. identificaţi apendicele xifoid
3. plasaţi podul palmei la nivelul jumătăţii
inferioare a sternului, iar cealată mână
deasupra primeia. Asiguraţi-vă că axa
podului palmei coincide cu axa sternului
victimei. Acest fapt va menţine punctul de
presiune maximă pe suprafaţa sternului,
împiedicând fracturile costale. Nu efectuaţi
compresiunile la nivelul apendicelui xifoid
4. degetele pot fi flectate sau în extensie, dar
nu trebuie să se atingă de toracele victimei
Dacă întâmpinaţi dificultăţi în obţinerea unei
forţe eficiente, ca alternativă, puteţi apuca
articulaţia mâinii plasate pe torace, cu cealată
mână realizând astfel presiunea prin
comprimarea cu ambele mâini. Această
metodă este utilă pentru salvatorii care
prezintă leziuni artritice la nivelul articulaţiilor
mâinii.
O metodă simplificată de a obţine
poziţionarea corectă a mâinilor este de a plasa
podul palmei la jumătatea distanţei dintre
mameloane, pe linia care le uneşte.
Pentru a efectua compresiuni toracice
eficiente trebuie respectate următoarele
principii:
1. articulaţia cotului trebuie blocată în
extensie, astfel încât braţul şi antebraţul să
fie aliniate. Plasaţi-vă cu umerii deasupra
mâinilor, astfel încât presiunea exercitată
asupra sternului să fie perpendiculară pe
acesta. Dacă direcţia de exercitare a
presiunii nu este verticală, toracele victimei
va avea tendinţa de a se răsuci, iar în
acest caz o parte din presiunea exercitată
se va pierde, iar compresiunile vor fi mai
puţin eficiente.
12
2. realizaţi o deprimare a sternului cu
aproximativ 4 – 5 cm (la adultul de talie
medie). Compresiunea sternală optimă
este atinsă atunci când se obţine un puls
carotidian sau femural palpabil. Dar
verificarea pulsului în timpul efectuării
compresiunilor toracice necesită un
salvator suplimentar. Prezenţa pulsului în
timpul compresiunilor nu este un indicator
fidel, deoarece o undă de puls poate apare
chiar şi în absenţa fluxului sanguin. De
aceea pentru a obţine compresiuni
toracice eficiente trebuie să realizăm
deprimarea sternului cu 4-5 cm la fiecare
compresiune.
3. eliberaţi toracele după fiecare
compresiune pentru a permite fluxul
sanguin către torace şi deci către cord.
Trebuie să permiteţi revenirea toracelui la
poziţia normală şi în acelaşi timp să
menţineţi mâinile pe torace. Frecvenţa
compresiunilor trebuie să fie de
aproximativ 100/min.
4. Perfuzia cerebrală şi coronariană optimă
sunt obţinute atunci când 50% din ciclu
este alocat compresiunii şi 50% relaxării.
5. nu modificaţi poziţia mâinilor pe parcursul
efectuării unui ciclu de 15 compresiuni, dar
permiteţi toracelui să revină la poziţia
normală.
Respiraţia artificială şi compresiunile toracice
trebuie combinate pentru a obţine o RCP
eficientă.
În timpul stopului cardiac, CTE bine
efectuate pot duce la vârfuri ale TAS de 60 –
80 mmHg, însă TAD ămâne scăzută, ceea ce
înseamnă că în artera carptidă TA ajunge până
la 40 mmHg. Din punct de vedere cardiac,
rezultatele CTE sunt, probabil, 25 – 33% din
valorile normale şi scad pe parcursul unui RCP
prelungit. Circulaţia sanguină se poate
optimiza, în cursul CTE, efectuând compresiile
toracice cu o forţa şi durata recomandată şi cu
frecvenţă de 100/min.
Defibrilarea
La marea majoritate a adulţilor, SCR non-
traumatic se datoreşte FV. Pentru aceşti
pacienţi, timpul dintre colaps şi defibrilare este
principalul factor determinant al supravieţuirii.
Supravieţuirea în urma unui SCR cu FV scade
cu aproximativ 7-10% pentru fiecare minut
scurs până la defibrilare, ceea ce subliniază
importanţa defibrilării precoce. Personalul
medical instruit în BLS trebuie să cunoască
modalitatea de utilizarea defibrilatorului din
dotare, acestea fiind obligatorii în urice serviciu
de urgenţă spitalicesc sau prespitalicesc.
RCP efectuat de un salvator
1. Evaluarea: determinaţi starea de
cunoştinţă. Dacă este inconştient
2. Alertaţi SMU: aceasta trebuie efectuată în
funcţie de protocoalele locale.
3. Airway (deschiderea CRS): poziţionaţi
victima şi deschideţi CRS prin
hiperextensia capului şi ridicarea bărbiei
sau subluxarea mandibulei.
4. Breathing (respiraţia): evaluaţi respiraţia
pentru a identifica absenţa respiraţiei sau
respiraţia ineficientă.
 Dacă victima este inconştientă cu
respiraţie normală şi nu se
suspicionează leziuni ale coloanei
vertebrale, plasaţi victima în poziţia de
siguranţă menţinând CRS deschise.
 Dacă o victimă adultă este
inconştientă şi nu respiră, începeţi
reanimarea respiratorie. Efectuaţi 2-5
respiraţii iniţiale. Dacă nu puteţi
efectua respiraţiile iniţiale, repoziţionaţi
capul şi încercaţi din nou. Dacă nici
acum nu reuşiţi să faceţi ca toracele să
se ridice cu fiecare respiraţie:
 Ori de câte ori deschideţi gura
victimei, uitaţi-vă dacă nu există un
corp străin pe care să-l puteţi
îndepărta
 Efectuaţi manevra Heimlich pentru
persoanele inconştiente
 Asiguraţi-vă că toracele victimei se
ridică cu fiecare respiraţie pe care o
efectuaţi.
 După efectuarea a 2-5 respiraţii
eficiente, evaluaţi semnele de
circulaţie.
6. Circulation (circulaţia). Căutaţi semnele de
circulaţie: după respiraţiile iniţiale, uitaţi-vă
dacă victima nu respiră normal, tuşeşte
sau face mişcări ca răspuns la respiraţiile
iniţiale. Palpaţi pulsul carotidian pentru cel
mult 10 secunde. Dacă nu există semne
de circulaţie, începeţi CTE:
13
  Poziţionaţi corect mâinile.
 Efectuaţi 15 CTE cu o frecvenţă de
aproximativ 100 compresii pe
minut. Realizaţi o înfundare a
toracelui de 4-5 cm la fiecare
compresie. Asiguraţi-vă că
permiteţi toracelui să revină la
normal după fiecare compresie,
fără a pierde contactul cu sternul şi
poziţia corectă a mâinilor.
Număraţi cu voce tare: 1 şi, 2 şi, 3
şi, 4 şi, 5 şi, 6 şi, 7 şi, 8 şi, 9 şi, 10
şi, 11, 12, 13, 14, 15.
 Deschideţi CRS şi efectuaţi 2
respiraţii lente (cu durată de 2
secunde fiecare).
 Repoziţionaţi mâinile şi efectuaţi
15 noi CTE cu o frecvenţă de 100 /
minut.
 Efectuaţi 4 cicluri complete a câte
15 CTE şi 2 respiraţii.
6. Reevaluarea: reevaluaţi victima în
funcţie de protocoalele locale. În USA
reevaluarea se face după 4 cicluri de
compresii şi ventilaţii; în alte părţi,
reevaluarea este recomandată numai
dacă victima prezintă semne de
revenire. Verificaţi semnele prezenţei
circulaţiei (10 secunde). Dacă nu
există semne de circulaţie, reîncepeţi
RCP cu CTE. Dacă semnele de
circulaţie sunt prezente, evaluaţi
respiraţia:
 Dacă respiraţia este prezentă,
puneţi victima în poziţia de
siguranţă şi monitorizaţi respiraţia
şi circulaţia.
 Dacă respiraţia este absentă, dar
există semne de circulaţie,
efectuaţi respiraţii artificiale cu o
frecvenţă de 10-12 pe minut (1
respiraţie la fiecare 4-5 secunde)
şi monitorizaţi semnele de
circulaţie la fiecare minut.
 Dacă nu sunt prezente semnele de
circulaţie, continuaţi compresiile şi
ventilaţia cu o rată de 15 : 2.
 Opriţi-vă şi evaluaţi circulaţia şi
respiraţia spontană la fiecare
minut (sau în funcţie de
protocoalele locale).
 Nu întrerupeţi RCP decât în situaţii
speciale.
 Dacă respiraţia spontană se reia şi
semnele de circulaţie sunt
prezente, menţineţi CRS deschise
şi plasaţi victima în poziţia de
siguranţă.
RCP efectuat de 2 salvatori
În cazul RCP efectuat de 2 salvatori,
unul se va poziţiona lateral de victimă şi va
efectua CTE. Celălalt salvator rămâne la capul
victimei, menţine căile respiratorii deschise,
monitorizează pulsul carotidian evaluând astfel
eficienţa CTE şi efectuează ventilaţia. Rata
CTE este de 100 / minut. Rata compresii –
ventilaţie este de 15 : 2, cu o pauză de 2
secunde pentru fiecare ventilaţie până când
calea respiratorie este asigurată prin intubaţie
traheală sau o metodă alternativă. Când
salvatorul care efectuează CTE oboseşte, cei
2 salvatori trebuie sa schimbe locurile, cu o
minimă întrerupere a compresiilor toracice.
Reevaluarea în timpul RCP efectuat de
2 salvatori
Salvatorii trebuie să monitorizeze
starea victimei pentru a putea să evalueze
eficacitatea eforturilor de resuscitare.
Persoana care ventilează victima trebuie să-şi
asume responsabilitatea monitorizării semnelor
de circulaţie şi respiraţie.
Pentru evaluarea eficienţei CTE,
trebuie să se palpeze pulsul carotidian în
timpul compresiilor. Pentru a determina dacă
victima şi-a reluat circulaţia şi respiraţia
spontană, compresiile toracice trebuie
întrerupte pentru cel mult 10 secunde la
sfârşitul primului minut de resuscitare şi apoi la
fiecare câteva minute.
Recunoaşterea şi managementul
obstrucţiei CRS prin corp străin.
Obstrucţia completă a CRS este o urgenţă
care determină moartea în interval de câteva
minute, dacă nu este tratată. Cea mai des
întâlnită cauză de obstrucţie a CRS este
obstrucţia determinată de limbă în timpul
pierderii cunoştinţei sau SCR. La o victimă
inconştientă, obstrucţia CRS poate fi
determinată de cauze:
 Intrinseci : limba şi epiglota
 Extrinseci : corp străin
Limba poate să cadă posterior, în faringe,
obstruând CRS. La o persoană inconştientă,
epiglota poate bloca pătrunderea aerului. De
asemenea, sângele rezultat dintr-o leziune
craniană sau facială şi conţinutul gastric
regurgitat pot obstrua CRS, mai ales dacă
victima este inconştientă.
Obstrucţia CRS prin corp străin este o
cauză mai puţin întâlnită de SCR, dar poate fi
prevenit.
14
 Obstrucţia CRS nu este o problemă cum ar avea o obstrucţie completă a CRS –
obişnuită la victimele submersiei sau înecate. trebuie să acţionaţi imediat!
Apa nu acţionează ca un corp străin (solid) şi
nu obstruează căile respiratorii. Multe victime
ale sumersiei nici nu aspiră apă, iar orice apă
aspirată va fi resorbită la nivelul CRS şi
traheei. Victimele înecate au nevoie imediată
de RCP şi în special de ventilaţie care să
corecteze hipoxia. De aceea, eforturile de
îndepărtare a corpului străin nu sunt
recomandate în cazul unui înec, ele putând să
producă complicaţii şi, pe de altă parte, ele
întârzie efectuarea RCP.

Cauze şi precauţii
Obstrucţia CRS prin corp străin trebuie
luată în considerare la orice victimă, în special
la persoanele tinere, care, brusc, nu mai
respiră, devin cianotice şi îşi pierd cunoştinţa,
fără nici un motiv aparent.
De regulă, la adult, obstrucţia CRS prin
corp străin apare în timpul meselor, iar carnea
este cauza cea mai frecventă. Totuşi, în cazul
copiilor poate fi întâlnită o varietate de alte
mâncăruri sau corpuri străine. Persoanele în
vârstă cu disfagie prezintă un risc crescut de
obstrucţie a CRS şi trebuie să fie atenţi în
cazul în care beau lichide în timp ce mănâncă.

Recunoaşterea obstrucţiei CRS prin

corp străin
Deoarece recunoaşterea obstrucţie
CRS prin corp străin este cheia unui
deznodământ fericit, este important ca această
urgenţă să fie diferenţiată de lipotimie, AVC,
IMA, supradozaj de droguri sau alte cauze
care pot produce insuficienţă respiratorie
acută, dar necesită alt tratament.
Obstrucţia CRS prin corp străin poate
fi parţială sau completă. În cazul obstrucţiei
parţiale, victima poate să prezinte un flux
aerian bun sun un flux aerian prost. În cazul
fluxului aerian bun, victima este conştientă,
poate să tuşească cu forţă şi adesea prezintă
wheezing între chitele de tusă. Atâta timp cât
fluxul aerian rămâne bun, încurajaţi victima să
continue tusa şi eforturile respiratorii. În acest
moment, salvatorul nu trebuie să intervină în
eforturile victimei de a expulza corpul străin,
dar trebuie să rămână lângă ea şi să
monitorizeze aceste eforturi. Dacă obstrucţia
parţială a CRS persistă, alertaţi SMU.
Victima unei obstrucţii a CRS prin corp
străin prezenta de la început un flux aerian
prost sau poate prezenta la început un flux
aerian bun care devine prost. Semnele de flux
aerian prost includ: tusă slabă, ineficientă,
zgomot cu tonalitate înaltă în timpul inspir-ului,
efort respirator crescut şi, posibil, cianoză. O
victimă cu flux aerian prost trebuie tratată ca şi
În cazul unei obstrucţii complete, victima
nu poate să vorbească, să respire sau să
tuşească şi poate să-şi încleşteze gâtul cu
mâinile (semnul universal al obstrucţiei
CRS). Mişcările aerului sunt absente.
Întrebaţi victima dacă s-a înecat. Dacă
victima face un gest afirmativ din cap,
întrebaţi-o dacă poate să vorbească. Dacă
nu poate să vorbească, aceasta indică o
obstrucţie completă a căilor respiratorii şi
trebuie să acţionaţi imediat.
Dacă obstrucţia completă nu este
îndepărtată, saturaţia în O2 a sângelui victimei
va scădea rapid. Dacă nu veţi reuşi
îndepărtarea corpului străin, victima îşi va
pierde cunoştinţa, iar moarte va surveni în
scurt timp.
Îndepărtarea obstrucţie CRS prin corp
străin
Consiliul European de Resuscitare (ERC)
recomandă ca salvatorul să aplice până la 5
lovituri în spaţiul interscapulovertebral cu podul
palmei, ca manevră iniţială. Dacă acestea
eşuează, se fac până la 5 compresiuni
abdominale (manevra Heimlich).
În cazul manevrei Heimlich,
compresiunea abdominală ridică diafragma şi
creşte presiunea în căile respiratorii, forţând

15
ieşirea aerului din plămâni. Aceasta poate fi
suficientă pentru a produce expulsia corpului
străin. Compresiile abdominale nu sunt lipsite
de complicaţii (leziuni ale organelor interne –
rupturi sau fisuri ale viscerelor abdominale sau
toracice) şi de aceea, manevra Heimlich nu
trebuie aplicată numai dacă este necesară.
Orice persoană la care s-a efectuat manevra
Heimlich trebuie examinată medical pentru a
exclude orice complicaţie cu risc vital. Pentru a
minimaliza posibilitate apariţiei acestor
complicaţii, nu vă plasaţi mâinile pe apendicele
xifoid sau marginile inferioare ale cutiei
toracice. Mâinile trebuie plasate la mijlocul
distanţei dintre apendicele xifoid şi ombilic, pe
linia mediană. Unele complicaţii pot să apară şi
dacă manevra Heimlich este efectuată corect,
cum ar fi regurgitarea conţinutului gastric şi
aspiraţia lui în căile respiratorii.
Manevra Heimlich în cazul unei
victime conştiente
Stând în spatele victimei, cuprindeţi-o cu
braţele şi procedaţi după cum urmează. Faceţi
o mână pumn şi plasaţi partea cu policele pe
abdomenul victimei, puţin deasupra ombilicului
şi sub vârful apendicelui xifoid. Cuprindeţi
pumnul cu cealaltă mână şi exercitaţi presiune
cu o mişcare rapidă spre înăuntru şi în sus.
Repetaţi manevra până când corpul străin este
expulzat sau victima îşi pierde conştiinţa.
Fiecare presiune trebuie să fie separată şi
distinctă, aplicată cu intenţia de a îndepărta
obstrucţia.
Manevra Heimlich se repetă până
când corpul străin este expulzat sau victima îşi
pierde conştiinţa.
Compresiile toracice în cazul unei victime
gravide sau extrem de obeze.
Compresiile toracice pot fi folosite ca o
alternativă la manevra Heimlich când victima
este în ultimul trimestru de sarcină sau este
extrem de obeză. Stând în spatele victimei,
cuprindeţi-i toracele cu braţele trecute prin
axilele ei. Plasaţi partea cu policele a unui
pumn la mijlocul sternului, având grija să evitaţi
apendicele xifoid şi marginile cutiei toracice.
Cuprindeţi pumnul cu cealată mână şi efectuaţi
compresii până când corpul străin este
expulzat sau victima îşi pierde conştiinţa.
Dacă nu puteţi cuprinde cu braţele
persoana gravidă sau obeză, puteţi efectua
compresiile toracice cu victima în decubit
dorsal. Aşezaţi victima pe spate şi aşezaţi-vă
în genunchi lateral de ea. Poziţia mâinilor şi
tehnica este aceeaşi ca şi pentru CTE în timpul
RCP. Efectuaţi fiecare compresie cu intenţia de
a îndepărta corpul străin.
Manevra Heimlich în cazul unei
victime inconştiente
În momentul primului contact dintre
salvator şi victima unei obstrucţii a CRS prin
corp străin, aceasta poate să fie conştientă şi
apoi să-şi piardă cunoştinţa. În această situaţie
salvatorul va şti că obstrucţia CRS este cauza
simptomatologiei victimei. Victima poate să fie
inconştientă când este găsită de salvator. În
această situaţie, salvatorul nu va şti că starea
ei se datorează unei obstrucţii a CRS decât
16
după mai multe încercări nereuşite de 2. Deschideţi căile respiratorii şi încercaţi
ventilaţie. să ventilaţi. Dacă nu reuşiţi să faceţi ca
toracele să se ridice, repoziţionaţi
Îndepărtarea obstrucţiei CRS prin corp capul victimei şi încercaţi din nou să
străin în cazul unei victime iniţial ventilaţi.
conştiente, care îşi pierde cunoştinţa: 3. Dacă victima nu poate fi ventilată chiar
după repoziţionarea capului, încălecaţi
1. Alertaţi SMU. coapsele ei şi efectuaţi manevra
2. Deschideţi căile respiratorii şi încercaţi să Heimlich (până la de 5 ori).
îndepărtaţi corpul străin cu ajutorul
indexului.
3. Deschideţi căile respiratorii şi încercaţi să
ventilaţi victima; dacă nu reuşiţi să faceţi
ca toracele să se ridice, repoziţionaţi capul
şi încercaţi să ventilaţi din nou.
4. Dacă nu reuşiţi să efectuaţi respiraţii
eficiente (toracele nu se ridică) chiar după
repoziţionarea capului, consideraţi căile
respiratorii obstruate prin corp străin.
Încălecaţi coapsele victimei şi efectuaţi
manevra Heimlich (până la de 5 ori).
5. Repetaţi secvenţa: deschiderea căilor
respiratorii, îndepărtarea corpului străin cu
ajutorul indexului, efectuarea de ventilaţii
eficiente, manevra Heimlich (paşii 2 – 4)
4. După 5 compresiuni abdominale,
până când obstrucţia este îndepărtată şi
deschideţi căile respiratorii şi încercaţi
toracele se ridică cu ventilaţia sau până
să îndepărtaţi corpul străin cu ajutorul
când sunt disponibile proceduri mai
indexului.
avansate (pensa Magill, cricotirotomie) de
5. Repetaţi paşii 2 – 4 până când
stabile a unei căi aeriene.
obstrucţia este îndepărtată sau până
6. Dacă corpul străin este expulzat şi căile
când sunt disponibile mijloace mai
respiratorii sunt eliberate, verificaţi
avansate de stabilire a unei căi
respiraţia. Dacă victima nu respiră,
respiratorii (pensa Magill,
efectuaţi respiraţii lente. Apoi verificaţi
cricotirotomie).
semnele de circulaţie (palparea pulsului,
respiraţie, tuse sau mişcări). Dacă nu 6. Dacă corpul străin este expulzat şi
există semne de circulaţie, începeţi căile respiratorii sunt eliberate,
compresiile toracice. verificaţi respiraţia. Dacă victima
nu respiră, efectuaţi respiraţii lente.
Îndepărtarea obstrucţiei CRS prin corp Apoi verificaţi semnele de
străin în cazul unei victime iniţial
inconştiente circulaţie (palparea pulsului,
Dacă victima este găsită inconştientă şi nu respiraţie, tuse sau mişcări). Dacă
se cunoaşte cauza, se recomandă următoarea nu există semne de circulaţie,
secvenţă: începeţi compresiile toracice.
1. Alertaţi SMU.

17